RĂSPUNDEREA ÎN DREPTUL ADMINISTRATIV

11.1. Consideraţii generale

Răspunderea juridică, instituţie fundamentală a dreptului, este privită ca un ansamblu
de norme prin care statul exercită constrângerea asupra persoanelor care au încălcat ordinea
de drept, prin aplicarea unor sancţiuni juridice. Prin aplicarea măsurilor de constrângere, statul
vizează restabilirea ordinii normative încălcate, cât şi prevenţia generală în vederea garantării
finalităţii prescripţiilor normelor. Răspunderea poate să fie penală, administrativă, civilă, etc,
în funcţie de caracterul normei de drept încălcate (penală, administrativă, civilă, etc.).
Indiferent de formă, pentru a putea fi stabilită răspunderea juridică se cere existenţa
unei fapte ilicite. Fapta ilicită administrativă constituie o încălcare a normelor de drept
administrativ fiind numită în doctrină şi abatere administrativă 1. Noţiunea de abatere
administrativă a fost privită în doctrină sub două aspecte: sub un aspect mai larg, prin care se
înţelege orice încălcare a normelor de drept administrativ şi care atrage o răspundere
administrativă sau măsuri de executare silită 2 şi un aspect mai restrâns, prin care abaterea
administrativă este acea încălcare ce atrage după sine măsuri directe de executare silită3.
Între răspunderea juridică, constrângerea juridică şi sancţiunea juridică există o foarte
strânsă legătură, toate având ca scop asigurarea ordinii de drept4.
Constrângerea juridică se realizează, în principal, prin aplicarea de sancţiuni juridice,
iar aplicarea sancţiunii este o consecinţă a angajării răspunderii.
Trebuie menţionat însă faptul că, în statele democratice, în care normele juridice
exprimă voinţa poporului şi îi promovează interesele, ordinea de drept se asigură, în primul
rând, prin convingere, prin acţiunea conjugată a tuturor factorilor educaţionali în scopul
determinării membrilor societăţii la respectarea de bunăvoie a normele juridice.
Constrângerea juridică intervine, aşadar, numai în situaţiile extreme, când activitatea
de convingere nu dă rezultatele aşteptate, fiind nevoie de aplicarea unor măsuri speciale,
măsuri de constrângere, pentru asigurarea unei conduite civice corespunzătoare.
Normele juridice, de regulă, conţin şi sancţiunile care se pot aplica. Cu alte cuvinte,
nerespectarea acestor norme atrage răspunderea juridică a persoanelor care le încalcă.
În raport cu gravitatea încălcării, cu consecinţele faptei antisociale, există mai
multe forme de răspundere juridică.
Astfel, există o răspundere penală, în cazul săvârşirii unor infracţiuni, fapte deosebit
de grave din punct de vedere al valorilor ocrotite.
Pentru fapte având un pericol social mai redus, denumite abateri administrative, a fost
instituită răspunderea administrativă.
Nerespectarea îndatoririlor de serviciu antrenează pentru salariaţi răspunderea
disciplinară.
În sfârşit, există şi o răspundere civilă, în situaţia în care prin fapta săvârşită s-au
produs şi prejudicii materiale şi/sau morale în dauna unei persoane fizice sau juridice.
Săvârşirea unei fapte antisociale poate să antreneze o singură formă de răspundere sau
mai multe forme, în raport de consecinţele acelei fapte.
De exemplu, dacă prin săvârşirea unei infracţiuni sau a unei contravenţii sunt
cauzate şi pagube materiale, alături de răspunderea penală sau contravenţională, după caz, va
exista şi o răspundere civilă.
Pe de altă parte, o sancţiune patrimonială, constând, de exemplu, în plata unei sume de
bani, poate fi consecinţa unor răspunderi diferite, în raport de felul cum este încadrată fapta
1
Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1997, vol.II, p. 136
2
I. Iovănaş, op.cit., p. 327
3
Ibidem, p. 329.
4
D. Brezoianu, M. Oprican, op. cit., p. 111
pentru săvârşirea căreia trebuie plătită acea sumă. Astfel, obligaţia de a plăti o sumă de bani
poate constitui o sancţiune penală, o sancţiune contravenţională sau o sancţiune civilă.
Pentru a exista răspundere juridică, este necesar ca fapta săvârşită să fie prevăzută de
normele juridice, persoana în cauză să săvârşească fapta cu vinovăţie şi să existe o legătură
cauzală între faptă şi consecinţele antisociale produse.
Stabilirea unei anumite forme de răspundere juridică pentru săvârşirea unor fapte
antisociale depinde de voinţa şi interesele celor aflaţi la conducerea statului în acel moment, de
importanţa valorilor sociale ce trebuie ocrotite, potrivit evaluării date de guvernanţi, în scopul
deplinei apărări a acestor valori5.
În cadrul formelor răspunderii juridice, un loc important îl ocupă răspunderea
administrativă. Acest fapt se explică prin aceea că printre cele mai frecvente fapte antisociale
se numără şi abaterile administrative, în primul rând săvârşirea de contravenţii6.
Răspunderea administrativă constă într-o privaţiune represivă (de natură materială sau
morală) care intervine când au fost încălcate raporturile de drept administrativ şi al cărei
regim juridic este reglementat de normele dreptului administrativ7.
S-a subliniat faptul că răspunderea administrativă (propriu-zisă) nu trebuie
confundată cu răspunderea contravenţională, nu trebuie redusă la aceasta din urmă.
Răspunderea contravenţională este o formă a răspunderii administrative, neîndoielnic, cea mai
des întâlnită şi cea mai importantă8.
Mai există însă şi alte fapte care antrenează răspunderea administrativă, fără ca acestea
să constituie contravenţii.
S-a menţionat, de exemplu, fapta de neplată la termen a impozitelor şi taxelor care se
sancţionează cu majorări de întârziere sau anularea unei autorizaţii în cazul încălcării unor
norme juridice, fără ca aceste încălcări să fie contravenţii. Săvârşirea unor asemenea fapte
antrenează răspunderea administrativ-disciplinară, iar nu o răspundere contravenţională. Faptele
respective nu sunt calificate drept contravenţii, iar sancţiunile aplicate sunt sancţiuni
administrativ-disciplinare, altele decât sancţiunile contravenţionale, acestea din urmă fiind doar
o parte din sancţiunile administrative9.
Constrângerea administrativă reprezintă totalitatea măsurilor dispuse de organele
administraţiei publice, în temeiul legii şi cu folosirea puterii publice, în scopul de a preveni
săvârşirea de fapte antisociale, de a sancţiona comiterea unor asemenea fapte, de a apăra
drepturile şi libertăţile cetăţenilor, de a executa obligaţiile acestora sau de a pune în executare
obligaţii dispuse de autorităţi publice din sfera celor trei clasice puteri sau din afara acestei
sfere10.
Constrângerea administrativă se poate realiza prin mai multe modalităţi şi anume:
- măsuri de siguranţă sau fără caracter sancţionator, ca, de exemplu, carantina,
vaccinarea obligatorie, reţinerea sau arestarea de persoane etc.,
- măsuri de executare silită, cum ar fi sechestrul şi vânzarea la licitaţie a unor bunuri,
tratamentul medical forţat etc.,
- măsuri de sancţionare, în legătură cu săvârşirea de abateri administrative, printre care
plata de amenzi contravenţionale11.
Între aceste modalităţi există o anume legătură.

5
V. Dongoroz şi alţii, Înlocuirea răspunderii penale pentru unele infracţiuni cu răspunderea administrativă sau
disciplinară, Ed. Academiei, Bucureşti, 1975, p. 9
6
D. Brezoianu, M. Oprican, op. cit., p. 34
7
I. Iovănaş, op. cit.(1977), p. 328
8
A. Iorgovan, op. cit., p. 360
9
D. Brezoianu, M. Oprican, op. cit., p. 113
10
V. Vedinaş, op. cit.(2007), p. 234
11
D. Brezoianu, M. Oprican, op. cit., p. 113; V. Vedinaş, op. cit., p. 234, 235
 Astfel, în unele cazuri, anumite măsuri de siguranţă pot avea şi caracterul unor măsuri
de sancţionare, ca de exemplu, confiscarea de bunuri a căror deţinere este interzisă sau
interzicerea practicării unei profesii.
Alteori, măsurile de siguranţă pot fi, totodată, şi măsuri de executare silită. Un
exemplu în acest sens îl constituie aplicarea de tratamente medicale forţate sau reţinerea ori
arestarea unor persoane.
Caracterizarea măsurilor de constrângere administrativă trebuie făcută, aşadar, în
funcţie de împrejurările concrete în care sunt aplicate, de normele juridice încălcate prin
faptele antisociale care au determinat aplicarea acelor măsuri de constrângere administrativă,
de scopul urmărit prin acele măsuri.

11.2. Formele de răspundere a funcţionarilor publici

Încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu atrage
răspunderea administrativă, civilă sau penală, în condiţiile legii.
Semnarea, contrasemnarea sau avizarea de către funcţionarii publici a proiectelor de
acte administrative şi a documentelor de fundamentare a acestora, cu încălcarea prevederilor
legale, atrage răspunderea acestora în condiţiile legii.

11.2.1. Răspunderea administrativ-disciplinară

Încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzătoare
funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de
lege constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea administrativ-disciplinară a acestora.
Constituie abateri disciplinare următoarele fapte:
a) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;
b) neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor;
c) absenţa nemotivată de la serviciu;
d) nerespectarea programului de lucru;
e) intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal;
f) nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest
caracter;
g) manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care
funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea;
h) desfăşurarea în timpul programului de lucru a unor activităţi cu caracter politic;
i) refuzul nemotivat de a îndeplini atribuţiile de serviciu;
j) refuzul nemotivat de a se supune controlului de medicina muncii şi expertizelor
medicale ca urmare a recomandărilor formulate de medicul de medicina muncii, conform
prevederilor legale;
k) încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri şi interdicţii stabilite prin lege pentru
funcţionarii publici, altele decât cele referitoare la conflicte de interese şi incompatibilităţi;
l) încălcarea prevederilor referitoare la incompatibilităţi dacă funcţionarul public nu
acţionează pentru încetarea acestora într-un termen de 15 zile calendaristice de la data
intervenirii cazului de incompatibilitate;
m) încălcarea prevederilor referitoare la conflicte de interese;
n) alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcţiei
publice şi funcţionarilor publici sau aplicabile acestora.
Sancţiunile disciplinare sunt:
a) mustrarea scrisă;
b) diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni;
c) diminuarea drepturilor salariale cu 10-15% pe o perioadă de până la un an de zile;
d) suspendarea dreptului de promovare pe o perioadă de la unu la 3 ani;
 e) retrogradarea într-o funcţie publică de nivel inferior, pe o perioadă de până la un an,
cu diminuarea corespunzătoare a salariului;
f) destituirea din funcţia publică.
La individualizarea sancţiunii disciplinare, se va ţine seama de cauzele şi gravitatea
abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie şi
consecinţele abaterii, comportarea generală în timpul serviciului a funcţionarului public,
precum şi de existenţa în antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare care nu au fost
radiate în condiţiile legii.
Sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 6 luni de la data sesizării
comisiei de disciplină, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare.
În cazul în care fapta funcţionarului public a fost sesizată ca abatere disciplinară şi ca
infracţiune, procedura angajării răspunderii disciplinare se suspendă până la dispunerea
clasării ori renunţării la urmărirea penală sau până la data la care instanţa judecătorească
dispune achitarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetarea
procesului penal. În aceste situaţii, procedura angajării răspunderii disciplinare se reia şi
sancţiunea disciplinară se aplică în termen de cel mult un an de la data reluării.
Pe perioada cercetării administrative, în situaţia în care funcţionarul public a cărui
faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă,
conducătorul autorităţii sau instituţiei publice are obligaţia de a interzice accesul acestuia la
documentele care pot influenţa cercetarea sau, după caz, de a dispune mutarea temporară a
funcţionarului public în cadrul autorităţii ori instituţiei publice ori în cadrul altei structuri fără
personalitate juridică a autorităţii ori instituţiei publice. Măsura se dispune pe întreaga durată
pe care funcţionarul public poate influenţa cercetarea administrativă.
În situaţia în care în cazul funcţionarilor publici de conducere nu este posibilă
aplicarea prevederilor alin. (10), persoana care are competenţa numirii în funcţia publică are
obligaţia să dispună mutarea temporară a funcţionarului public într-o funcţie publică
corespunzătoare nivelului de studii, cu menţinerea drepturilor salariale avute.

Aplicarea sancţiunilor disciplinare

Sancţiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei
săvârşite şi după audierea funcţionarului public. Audierea funcţionarului public trebuie
consemnată în scris, sub sancţiunea nulităţii. Refuzul funcţionarului public de a se prezenta la
audieri sau de a semna o declaraţie privitoare la abaterile disciplinare care i se impută se
consemnează într-un proces-verbal şi nu împiedică finalizarea cercetării prealabile şi aplicarea
sancţiunii.

11.2.2. Răspunderea contravenţională

1. Condiţiile răspunderii contravenţionale a funcţionarului public.
Cât priveşte condiţiile răspunderii pe care am denumit-o răspundere administrativ-
contravenţională a funcţionarului public, V. Dabu12 a arătat că acestea sunt următoarele :
- abaterea funcţionarului public trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale
prevăzute de lege pentru răspunderea administrativă sub aspectul subiectului, obiectului,
laturii obiective şi laturii subiective;
- abaterea administrativ-contravenţională trebuie să fie, în principal, o abatere de la
normele care reglementează raportul de subordonare ierarhică;
În cazul în care abaterea contravenţională este o abatere de la normele care
reglementează raportul de subordonare, în general, dintre administraţie şi administraţi fără
legătură cu modul de exercitare a competenţei funcţionarului public, abaterea
12
V. Dabu, op. cit,. p. 355
contravenţională a funcţionarului public nu se deosebeşte cu nimic de abaterea săvârşită de un
salariat sau de o altă persoană fizică.
Contravenţiile astfel săvârşite pot fi constatate de autorităţi publice competente din
afara autorităţii din care face parte funcţionarul public, sau chiar din afara sistemului
administraţiei publice (instanţa, poliţia sanitară, când, spre exemplu, un funcţionar public
încalcă o normă legală de igienă la locul de muncă sau în zona de responsabilitate);
- de regulă, atât subiectul activ, cât şi subiectul pasiv sunt subiecte de drept
administrativ;
- sesizarea, constatarea, aplicarea sancţiunilor contravenţionale şi a măsurilor
complementare pentru funcţionarul public se fac după procedura legislaţiei contravenţiilor (a
se vedea Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor 13– s.n.),
pe bază de reglementări şi principii de drept administrativ şi în completare cu prevederi ale
Codului de procedură civilă ;
- să nu existe o cauză care să înlăture caracterul contravenţional al abaterii
contravenţionale sau o cauză de înlăturare a răspunderii contravenţionale pentru abaterea
săvârşită;
- autoritatea care constată şi sancţionează abaterea administrativ-contravenţională să
fie împuternicită în acest sens prin dispoziţii exprese ale legii.

Abateri administrativ-contravenţionale săvârşite de funcţionarul public

Pentru că răspunderea contravenţională o considerăm, aşa cum am mai arătat, o formă
a răspunderii administrative şi pentru că avem în vedere răspunderea contravenţională a
funcţionarului public în această calitate a sa, spre a o deosebi de răspunderea contravenţională
a oricărei persoane fizice, trebuie folosit pentru funcţionarul public, cel puţin, convenţional,
noţiunile de abatere administrativ-contravenţională şi răspundere administrativ-
contravenţională.
Astfel abaterea administrativ-contravenţională este fapta săvârşită cu vinovăţie de
funcţionarul public în exercitarea atribuţiilor de serviciu, sau în legătură cu atribuţiile de
serviciu, care prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea, prevăzută şi sancţionată
ca atare prin lege, ordonanţă, prin hotărârea Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a
consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a
consiliului judeţean, ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
În cazul menţionat abaterea administrativ-contravenţională este săvârşită în raport de
normele juridice care reglementează raportul juridic de subordonare ierarhică.
Atunci când funcţionarul public săvârşeşte o contravenţie ca orice persoană fizică,
contravenţia este săvârşită în raport doar de normele juridice care reglementează raportul de
subordonare în general, între administraţie şi administraţi.
În cazul funcţionarului public, subiect în cadrul raportului de subordonare ierarhică,
constatarea şi aplicarea sancţiunii contravenţionale se realizează de autoritatea administraţiei
publice, în calitate de subiect supraordonat, şi nu de autoritatea prevăzută a constata şi aplica
sancţiuni contravenţionale pentru orice persoană fizică14.
Pentru angajarea răspunderii contravenţionale a funcţionarului public este necesar,
prin urmare, ca acesta să fi săvârşit cu vinovăţie, o abatere contravenţională de la competenţa
sa prevăzută de lege şi de acte normative emise în baza şi în vederea executării acesteia .

13
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410/25.07.2001
14
V. Dabu, op. cit. p. 340 şi urm.
 Cât priveşte procedura constatării şi sancţionării contravenţiilor precum şi cea de
soluţionare a contestaţiilor şi de executare a sancţiunilor, aceasta se face conform legii
speciale sau Ordonanţei nr. 2/2001.

11.2.3. Răspunderea civilă a funcţionarului public

Răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează:
a) pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice
în care funcţionează;
b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică, în calitate de comitent,
unor terţe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice se dispune prin emiterea
de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de
imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui
angajament de plată, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive.
Împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare funcţionarul public în cauză se poate
adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii.
Ordinul sau dispoziţia de imputare rămasă definitivă ca urmare a neintroducerii ori
respingerii acţiunii la instanţa de contencios administrativ constituie titlu executoriu.
Dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite ordinul sau
dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Așadar, răspunderea civilă în forma ei clasică (delictuală sau contractuală), ea
intervine atunci când prin fapta culpabilă, funcţionarul public produce o pagubă terţilor
(persoane fizice sau juridice), deci altora decât autorităţii sau instituţiei publice cu care are
raportul de funcţie publică, fără ca paguba respectivă să aibă legătură cu calitatea sa de
funcţionar public, cu atribuţiile sale de serviciu sau în legătură cu serviciul.
În raportul de drept civil, funcţionarul public apare ca orice persoană fizică în cadrul
unui raport juridic contractual sau delictual, reglementat de normele dreptului civil, în situaţia
în care actul juridic emis sau fapta materială săvârşită nu au nici o legătură cu serviciul.
În cadrul răspunderii civile, cuantumul despăgubirii către terţi cuprinde atât dauna
efectivă (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
În literatura juridică s-a apreciat, aşa cum am arătat, cu referire la răspunderea civilă ca
în cazul în care pagubele au fost produse terţilor datorită unor greşeli detaşabile de sarcinile
de serviciu sau ca urmare a unor greşeli majore, ce nu pot fi imputate serviciului (executarea
unui ordin vădit ilegal), despăgubirile vor putea fi solicitate numai funcţionarilor publici care
s-au făcut vinovaţi de producerea respectivelor pagube.

11.2.4. Răspunderea penală

Răspunderea funcţionarului public pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului
sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă se angajează potrivit legii penale.
În situaţia în care fapta funcţionarului public poate fi considerată abatere disciplinară,
va fi sesizată comisia de disciplină competentă.
De la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale, în situaţia în care funcţionarul
public poate influenţa cercetarea, persoana care are competenţa numirii în funcţia publică are
obligaţia să dispună mutarea temporară a funcţionarului public în cadrul autorităţii ori
instituţiei publice ori în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii ori
instituţiei publice. Măsura se dispune pe întreaga durată pe care funcţionarul public poate
influenţa cercetarea.
În situaţia în care în cazul funcţionarilor publici de conducere nu este posibilă
suspendarea, persoana care are competenţa numirii în funcţia publică are obligaţia să dispună
mutarea temporară a funcţionarului public într-o funcţie publică corespunzătoare nivelului de
studii, cu menţinerea drepturilor salariale avute.

11.3. Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei

Există unele situaţii când, deşi o persoană săvârşeşte o contravenţie, nu este pasibilă de
sancţiune, cu alte cuvinte, este exonerată de răspundere contravenţională.
În cazul răspunderii contravenţionale, cauzele care exonerează de răspundere
prevăzute de O.G. nr. 2/2001 sunt aceleaşi ca şi în cazul răspunderii penale15.
Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 caracterul contravenţional al
faptei este înlăturat şi pe cale de consecinţă este înlăturată răspunderea contravenţională în
cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit,
iresponsabilităţii, beţiei involuntare complete, erorii de fapt, precum şi infirmităţii, dacă are
legatură cu fapta săvȃrșită.
De asemenea, nu constituie contravenţie fapta săvârşită de minorul sub 14 ani.
Totodată, aşa cum vom mai arăta într-un alt paragraf, după expirarea termenului 16 în
care sancţiunea contravenţională putea fi aplicată sau executată, făptuitorul nu mai poate fi
tras la răspundere. Prescripţia are, aşadar, ca efect exonerarea de răspundere.
În cele ce urmează vom analiza cauzele aminitite care înlătură caracterul
contravenţional al faptei17.

11.3.1. Legitima apărare

Potrivit unui principiu de bază al statului de drept, nimeni nu-şi poate face dreptate
singur, eventualele conflicte sociale trebuind să fie soluţionate de către organele abilitate prin
lege.
În unele situaţii însă, apărarea interesului legitim al unei persoane nu se mai poate face
prin intervenţia organului respectiv, ci necesită acţiunea celui aflat în pericol sau a unei alte
persoane, care îi vine în ajutor.
Fapta săvârşită în asemenea condiţii se consideră a fi săvârşită în stare de legitimă
apărare.
Poate invoca starea de legitimă apărare persoana care săvârşeşte o contravenţie pentru
a evita un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altei persoane sau a
unui interes public şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori
interesul public.
Pentru ca fapta să fie considerată săvârşită în stare de legitimă apărare, trebuie să
îndeplinească mai multe condiţii:
a) fapta de apărare să fie răspunsul la un atac, trebuie aşadar să fie precedată de un
atac.
Prin atac se înţelege o acţiune efectuată cu intenţia de a vătăma o valoare socială
ocrotită printr-o normă juridică (persoană, drepturile acesteia, interesul public);
b) atacul să fie material, direct, imediat şi injust.
Atacul este material când se realizează prin acţiuni sau inacţiuni de natură să pună în
pericol, din punct de vedere fizic, valoarea socială împotriva căreia este îndreptat.
Atacul se poate produce printr-o violenţă fizică, dar şi printr-o inacţiune, dacă prin
aceasta se pune în pericol valoarea socială ocrotită18.

15
A se vedea art. 44-51 din Codul penal
16
Potrivit art. 13 din O.G. nr. 2/2001 aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6
luni de la data săvârşirii faptei.
17
I. Alexandru ş. a., op. cit. (2002), p. 313
18
V. Dongoroz, op. cit., p. 351
 Atacul este direct când este îndreptat nemijlocit împotriva unei valori sociale (de
exemplu, acţiunea de a lovi o persoană).
Atacul este imediat atunci când pericolul este actual, iminent, adică între atac şi
pericolul produs perioada de timp scursă este foarte scurtă.
Atacul este injust atunci când este înfăptuit cu încălcarea normelor juridice.
Acţiunea de răspuns la o acţiune permisă de lege nu mai este considerată legitimă apărare;
c) atacul să fie periculos.
Atacul trebuie să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori un
interes public, în sensul că produce urmări ireparabile sau greu de remediat;
d) apărarea să fie proporţională cu intensitatea atacului.
Este considerat a fi în legitimă apărare şi cel care, din cauza unei tulburări psihice
apărute cu ocazia atacului, depăşeşte limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului.
Apărarea disproporţionată faţă de agresor constituie o împrejurare care înlătură
dreptul celui atacat de a beneficia de privilegiul legitimei apărări.
De asemenea, se prezumă că este în legitimă apărare, şi acela care săvârşeşte fapta
pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau
prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ori
delimitat prin semne de marcare19.

11.3.2. Starea de necesitate

Se află în stare de necesitate persoana care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un
pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat pe altă cale, viaţa, integritatea corporală sau
sănătatea sa, a altei persoane, un bun material al său sau aparţinând altuia, ori un interes
public.
De exemplu, nu constituie contravenţie îmbarcarea sau debarcarea de persoane sau
mărfuri în afara locurilor autorizate, pătrunderea neautorizată a unei nave într-o zonă interzisă
etc., dacă astfel de fapte au fost săvârşite pentru a se garanta securitatea navei, viaţa celor de
pe navă sau spre a se evita producerea de avarii la navă ori privind încărcătura acesteia20.
Pentru ca săvârşirea unei contravenţii să fie considerată în stare de necesitate, este
necesară îndeplinirea următoarelor condiţii:
- fapta să fie săvârşită ca urmare a unui pericol neprevăzut (cutremur, inundaţie,
incendiu, defectarea imprevizibilă a unei instalaţii etc.);
- pericolul să fie iminent, adică pe cale de a se produce în acel moment, în aşa fel încât
consecinţele sunt imediat realizabile;
- pericolul să fie real, adică producerea lui să fie certă, iar nu posibilă sau imaginară;
- pericolul să fie inevitabil, în sensul că producerea lui nu poate fi înlăturată decât prin
săvârşirea faptei contravenţionale;
- fapta să fie săvârşită spre a salva viaţa, integritatea corporală sau sănătatea făptuitorului,
a altei persoane, un bun material ori un interes public;
- prin săvârşirea contravenţiei să nu se producă, în mod conştient, urmări mai
grave decât în cazul când făptuitorul contravenţiei nu ar fi intervenit.
Prin urmare, nu este în stare de necesitate cel care, în momentul săvârşirii faptei
contravenţionale şi-a dat seama că provoacă urmări vădit mai grave decât dacă nu ar fi
intervenit.

11.3.3. Constrângerea fizică sau morală

19
Art. 44 alin 21 din Codul penal
20
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 31 ianuarie 2002
 Nu este considerată contravenţie fapta săvârşită de o persoană, în cazul în care au fost
exercitate asupra sa presiuni, acţiuni coercitive spre a o obliga să săvârşească contravenţia.
Constrângerea se poate realiza fie sub aspect fizic, făptuitorul neputând rezista
acesteia, fie sub aspect moral, prin ameninţarea cu un pericol grav pentru persoana sa ori a
altei persoane, ce nu putea fi înlăturat în alt mod decât prin săvârşirea contravenţiei.
Constrângerea fizică trebuie să fie de natură să paralizeze libertatea de voinţă a
făptuitorului. Dacă acesta este în situaţia de a putea să opună rezistenţă ori să se sustragă
constrângerii exercitate asupra sa, în acest caz, constrângerea fizică nu mai poate fi invocată
ca o cauză de exonerare de răspundere.
Constrângerea psihică (morală) este şi ea o cauză care anihilează libertatea de voinţă a
făptuitorului, situaţie care exclude vinovăţia acestuia, deci şi caracterul contravenţional al
faptei sale.
Totodată, pericolul cu care se ameninţă trebuie să fie grav, adică să se refere la un rău
ireparabil sau extrem de greu de remediat, ca de exemplu, reconstrucţia unei clădiri
incendiate.
În plus, este necesar ca făptuitorul să nu aibă o altă posibilitate de a înlătura pericolul,
decât fie să săvârşească contravenţia, fie să suporte producerea răului cu care este ameninţat şi
care se va produce.
Între răul cu care se ameninţă şi consecinţa săvârşirii contravenţiei trebuie să existe o
anumită proporţie, în sensul ca valoarea socială vătămată prin săvârşirea contravenţiei să nu
fie mai mare decât valoarea socială ocrotită prin acea faptă.

11.3.4. Cazul fortuit

Cazul fortuit constă în intervenţia unei întâmplări ce nu putea să fie prevăzută sau
înlăturată şi care determină producerea rezultatului socialmente periculos.
Făptuitorul este exonerat de răspundere contravenţională deoarece nu a avut
posibilitatea să prevadă factorul extern care a determinat producerea rezultatului.
Nu intervine această cauză de exonerare de răspundere în cazul în care făptuitorul nu a
prevăzut rezultatul, care putea fi prevăzut în mod obişnuit de orice persoană.
În cazul fortuit, imprevizibilitatea este obiectivă, generală, legată de limitele
cunoaşterii umane, în general. În cazul în care, spre exemplu, contravenţia s-a produs ca
urmare a neglijenţei, a lipsei de prevedere a conducătorului autovehiculului, în situaţia sa
imprevizibilitatea este subiectivă, personală, deci atrage răspundere juridică.
Împrejurarea neprevăzută se poate datora unor fenomene ale naturii (furtună, inundaţie
etc.), unor boli (de pildă, un atac de cord) sau de comportamentul unor persoane, cum ar fi
apariţia bruscă în faţa autovehiculului a unui copil, situaţie care obligă pe conducătorul auto
să schimbe direcţia de mers, trecând peste linia ce separă benzile de circulaţie.

11.3.5. Eroarea de fapt

Prin eroare de fapt se înţelege necunoaşterea sau cunoaşterea greşită de către făptuitor,
în momentul săvârşirii contravenţiei, a existentei unei împrejurări de care depinde caracterul
contravenţional al faptei sale.
Dacă el ar fi cunoscut în mod corect acea împrejurare, nu ar mai fi săvârşit fapta
respectivă.
Contradicţia dintre realitatea obiectivă şi reprezentarea sa subiectivă îl împiedică pe
făptuitor să-şi dea seama de caracterul contravenţional al faptei sale.
Dimpotrivă, eroarea de drept, adică necunoaşterea unei norme juridice, nu exonerează
de răspundere, potrivit principiului că nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii.

11.3.6. Iresponsabilitatea şi infirmitatea

 Iresponsabilitatea constituie o cauză care exonerează de răspundere, deoarece
persoana iresponsabilă nu posedă capacitatea psihică (discernământ, raţiune etc.) spre a putea
aprecia în mod corect fapta sa, consecinţele acesteia, caracterul ei licit sau ilicit.
Starea de iresponsabilitate poate fi permanentă, de exemplu o debilitate mintală
congenitală, sau temporară (intermitentă), producându-se numai în anumite momente, de
exemplu, în cazul unei epilepsii.
În orice situaţie, starea de iresponsabilitate, spre a exonera de răspundere, trebuie să
fie constatată de organul medical competent.
Deşi nu răspunde contravenţional, împotriva făptuitorului se pot lua măsuri de
siguranţă, cu caracter medical ca, de exemplu, obligarea la un tratament medical de
specialitate21.
Infirmitatea poate să constituie, în anumite situaţii, o cauză care înlătură răspunderea
contravenţională.

11.3.7. Beţia accidentală completă

Fapta celui care, în momentul săvârşirii acesteia se afla, datorită unor împrejurări
independente de voinţa sa, în stare de beţie completă, provocată de alcool sau alte substanţe,
nu constituie infracţiune.
Beţia este o stare psihică anormală, ca urmare a efectelor produse asupra
organismului, în special asupra facultăţilor mintale, de anumite substanţe consumate de
persoana în cauză, cea mai frecventă fiind alcoolul (beţia alcoolică sau intoxicaţia etilică).
Beţia accidentală completă poate fi consecinţa inhalării unor vapori de alcool,
neofalină ori alte substanţe din mediu în care persoana îşi desfăşoară activitatea curentă sau se
află din întâmplare, situaţie în care acea persoană nu mai este responsabilă de faptele sale.
În cazul în care o asemenea persoană săvârşeşte o contravenţie, va fi exonerată de
răspundere.

11.3.8. Minoritatea
Fapta săvârşită de un minor sub 14 ani nu este considerată contravenţie chiar dacă,
potrivit legii, prezintă caracteristicile unei contravenţii (art. 11 alin. 2 din O. G. nr. 2/2001).
În cazul minorilor sub 14 ani, operează prezumţia absolută că nu posedă capacitatea
psihică, intelectuală de a înţelege suficient caracterul faptelor sale, nu are discernământul
necesar în acest sens. Totodată, nu are nici posibilitatea de a cunoaşte regulile juridice care
reglementează relaţiile din societate. Lipsa discernământului îl exonerează pe minorul sub 14
ani de răspundere contravenţională.
Pentru contraventiile săvârsite de minorii care au implinit 14 ani minimul şi maximul
amenzii stabilite în actul normativ pentru fapta săvârsită se reduc la jumatate.
Minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate fi sancţionat cu prestarea unei
activităţi în folosul comunităţii.
Cauzele care înlatură caracterul contravenţional al faptei se constată numai de instanţa
de judecată.

11.4. Sancţiunile contravenţionale

Sancţiunile contravenţionale sunt principale şi complementare22.
Sancţiunile contravenţionale principale sunt: avertismentul, amenda contravenţională
şi prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.
Sancţiunile contravenţionale complementare sunt:
a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții;
21
Art. 113 şi 114 din Codul penal
22
A. Trăilescu, op. cit., p. 350; V. Prisăcaru, op. cit. (2002), p. 708 şi urm.
 b) suspendarea sau anularea, dupǎ caz, a avizului, acordului sau a autorizației de
exercitare a unei activitǎți;
c) ȋnchiderea unitǎții;
d) blocarea contului bancar;
e) suspendarea activitǎții agentului economic;
f) retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiuni ori pentru activitǎți de
comerț exterior, temporar sau definitiv;
g) desființarea lucrǎrilor și aducerea terenului ȋn starea inițialǎ.
Prin legi speciale se pot stabili şi alte sancţiuni principale sau complementare.
Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei
săvârşite.
Sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei. Pentru
una şi aceeaşi contravenţie se poate aplica numai o sancţiune contravenţională principală şi
una sau mai multe sancţiuni complementare.
Avertismentul şi amenda contravenţională se pot aplica oricărui contravenient
persoană fizică sau juridică.
Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se poate aplica numai contravenienţilor
persoane fizice.

11.4.1. Avertismentul
Cea mai blândă sancţiune contravenţională este avertismentul. Avertismentul constă în
atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite,
însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale. (art. 7 alin. 1 din O. G. nr. 2/2001)
Avertismentul este, aşadar, o sancţiune fără efecte juridice, asemănător unei sancţiuni
morale.
Avertismentul se aplică în cazul unor fapte de mică gravitate şi când se apreciază că
persoana în cauză, chiar şi fără aplicarea altei sancţiuni mai aspre, nu va mai săvârşi alte
contravenţii.
Avertismentul se poate aplica chiar şi atunci când actul normativ prin care a fost
stabilită acea contravenţie nu prevede o asemenea sancţiune, lăsându-se, deci, la aprecierea
celui ce constată contravenţia aplicarea acestei sancţiuni (art.7 alin.3).
În general, avertismentul se prezintă sub formă verbală. Există însă unele situaţii când
este necesară şi întocmirea unui înscris.
De exemplu, în cazul unei coliziuni uşoare între autovehicule, odată cu avertismentul
verbal, se va încheia şi un proces-verbal, acesta fiind necesar în raporturile cu organul de
asigurări şi cu atelierul de reparaţii în vederea remedierii stricăciunilor produse ca urmare a
coliziunii.
Avertismentul sub formă orală (verbală) se aplică în situaţia în care contravenientul
este de faţă atunci când se constată săvârşirea contravenţiei.
Prin avertisment, agentul constatator face cunoscut contravenientului ce dispoziţie
legală a încălcat, care este pericolul social al faptei sale, cu recomandarea ca pe viitor să nu
mai săvârşească asemenea fapte.
Avertismentul se aplică, în mod obligatoriu, în scris, în următoarele cazuri:
- actul normativ prin care se stabileşte contravenţia respectivă prevede expres
obligativitatea formei scrise;
- contravenientul nu este de faţă în momentul constatării contravenţiei;
- au fost produse pagube prin săvârşirea contravenţiei. În acest caz, se va menţiona şi
despăgubirea civilă pe baza modelului de evaluare anexat la actul normativ sau prin metodele
generale de evaluare, dacă actul normativ respectiv nu prevede modul de evaluare;
 - în urma săvârşirii contravenţiei există bunuri supuse confiscării. Bunurile sunt
descrise în mod detaliat, menţionându-se, totodată, şi ce măsuri au fost luate în legătură cu
acele bunuri, cui au fost predate şi pe ce bază.

11.4.2. Amenda
Cea mai frecventă sancţiune contravenţională este amenda.
Amenda constă în plata unei sume de bani, care variază în funcţie de natura şi
gravitatea faptei.
De regulă, actele normative prevăd, pentru fiecare contravenţie în parte, o limită
minimă şi una maximă, pentru ca amenda să poată fi aplicată ţinându-se seama de
împrejurările concrete în care a fost săvârşită contravenţia, cu alte cuvinte, sancţiunea să poată
fi individualizată.
În mod excepţional, unele acte normative nu prevăd limite minime şi maxime ale
amenzilor, ci calcularea şi aplicarea lor pe baza anumitor criterii.
Potrivit dispoziţiilor art. 8, amenda contravenţională are caracter administrativ.
Amenda contravenţională are caracter administrativ.
Limita minimă a amenzii contravenţionale este de 25 lei, iar limita maximă nu poate
depăşi:
a) 100.000 lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin lege şi ordonanţă;
b) 50.000 lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale Guvernului;
c) 5.000 lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor judeţene ori
ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti;
d) 2.500 lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale ale
comunelor, oraşelor, municipiilor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice în conformitate cu
legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu excepţia celor aplicate, potrivit
legii, de autorităţile administraţiei publice locale şi amenzilor privind circulaţia pe drumurile
publice, care se fac venit integral la bugetele locale.
Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în conformitate cu legislaţia
în vigoare se fac venit integral la bugetele locale.
În ceea ce priveşte aplicarea amenzii contravenţionale, agentul constatator va ţine
seama de limita minimă şi limita maximă prevăzute de actul normativ care stabileşte acea
contravenţie, de frecvenţa acelei contravenţii în zona respectivă, mergându-se spre limita
maximă dacă frecvenţa este mare, de gravitatea faptei, de împrejurările în care a fost
săvârşită, de situaţia materială a contravenientului, de veniturile şi obligaţiile de întreţinere
care îi revin etc.
Conform dispoziţiilor art. 28 din O. G. nr. 2/2001, contravenientul poate achita, pe loc
sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la
data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul
constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal. În actul normativ
de stabilire a contravenţiilor această posibilitate trebuie menţionată în mod expres. Termenele
statornicite pe ore încep să curgă de la miezul nopţii zilei următoare, iar termenul care se
sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat se va prelungi până la
sfârşitul primei zile de lucru următoare.
Amenzile care se cuvin bugetului de stat pot fi achitate la Casa de Economii şi
Consemnaţiuni - C.E.C. - S.A. sau la unităţile Trezoreriei Statului, iar amenzile cuvenite
bugetelor locale se achită la Casa de Economii şi Consemnaţiuni - C.E.C. - S.A. sau la
casieriile autorităţilor administraţiei publice locale ori ale altor instituţii publice abilitate să
administreze veniturile bugetelor locale, indiferent de localitatea pe a cărei rază acestea
funcţionează, de cetăţenia, domiciliul sau de reşedinţa contravenientului ori de locul săvârşirii
contravenţiei, precum şi la ghişeul unic din punctele de trecere a frontierei de stat a României.
O copie de pe chitanţă se predă de către contravenient agentului constatator sau se trimite prin
poştă organului din care acesta face parte.
Amenzile contravenţionale pot fi achitate şi prin intermediul instrumentelor de plată
electronică în cadrul Ghişeului virtual de plăţi. În acest caz:
- achitarea unei amenzi contravenţionale se dovedeşte prin prezentarea
extrasului de cont al plătitorului sau a dovezii de plată emise de Ghişeul virtual de plăţi,
aceasta specificând data şi ora efectuării plăţii şi
- se elimină obligativitatea pentru plătitor de a preda o copie de pe
extrasul de cont sau de pe dovada de plată emisă de Ghişeul virtual de plăţi către agentul
constatator sau organul din care acesta face parte.
În cazul în care termenul de 15 zile nu este respectat, contravenientul va plăti amenda
integral, iar dacă a plătit jumătate din minim, dar după expirarea termenului, va plăti şi restul
din amenda aplicată.
Este posibil ca suma să fie plătită în cadrul celor 15 zile, dar contravenientul nu trimite
chitanţa. În acest caz, când va primi procesul-verbal şi înştiinţarea de plată, contravenientul se
va prezenta la organul din care face parte agentul constatator şi va prezenta chitanţa de plată a
jumătate din minimul amenzii.
Dovedindu-se că plata s-a făcut în termenul legal, procesul-verbal şi înştiinţarea de
plată a amenzii integrale vor fi anulate.
Amenda, având un caracter personal, nu este transmisibilă, astfel încât moştenitorii
contravenientului decedat nu pot fi urmăriţi. După părerea noastră, în cazul în care amenda nu
a fost executată în timpul vieţii contravenientului, deoarece ea constituie o sursă de alimentare
a bugetului de stat, deci prezintă un interes social general, ar trebui să fie recuperată din masa
succesorală a defunctului.

11.4.3. Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii

Potrivit dispoziţiilor art. 9 din O. G. nr. 2/2001, prestarea unei activităţi în folosul
comunităţii poate fi stabilită numai prin lege şi numai pe o durată ce nu poate depăşi 300 de
ore.
Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii se stabileşte alternativ cu
amenda.
Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii poate fi aplicată numai dacă
există consimţământul contravenientului.
Conform dispoziţiilor art. 2 al O. G. 55/2002, activitatea în folosul comunităţii se
prestează în domeniul serviciilor publice, pentru întreţinerea locurilor de agrement, a
parcurilor şi a drumurilor, păstrarea curăţeniei şi igienizarea localităţilor, desfăşurarea de
activităţi în folosul căminelor pentru copii şi bătrâni, al orfelinatelor, creşelor, grădiniţelor,
şcolilor, spitalelor şi al altor aşezăminte social-culturale.
Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii se execută după programul de
muncă ori, după caz, programul şcolar al contravenientului, pe o durată cuprinsă între 50 de
ore şi 300 de ore, de maximum 3 ore pe zi, iar în zilele nelucrătoare de 6 - 8 ore pe zi.
În cazul în care contravenientul are posibilitatea să execute sancţiunea în fiecare zi din
cursul săptămânii, iar autorităţile publice locale, prin persoanele împuternicite, pot asigura
supravegherea activităţii contravenientului, durata maximă de lucru nu poate depăşi 8 ore pe
zi.
În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la
rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul din care
face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a
săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la
prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a
fost achitată.
La primul termen de judecată, instanţa, cu citarea contravenientului, poate acorda
acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii.
În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul de 30 de zile, instanţa
procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul
comunităţii, cu acordul acestuia.
Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii
este supusă recursului.

11.4.4. Confiscarea
Confiscarea constă în reţinerea forţată a unor bunuri, anume a celor care au servit
(folosit) la săvârşirea contravenţiei, dacă aceste bunuri aparţin contravenientului, a bunurilor
destinate sau rezultate din contravenţie (art. 5 alin. 3 lit. a din O.G. nr. 2/2001).
Uneori, confiscarea are un caracter temporar. Astfel, autovehiculele sau remorcile
staţionate neregulamentar pot fi blocate sau ridicate, transportate şi depozitate în spaţii special
amenajate stabilite de consiliile locale, până la eliberarea acestora proprietarilor lor23.
În unele cazuri, confiscarea poate să fie o sancţiune principală, de sine stătătoare. Aşa,
de exemplu, sustragerea de la controlul vamal a oricăror bunuri sau mărfuri care ar trebui
plasate sub un regim vamal. În acest caz bunurile se confiscă24.

11.4.5. Suspendarea activităţii activităţii agentului economic

În unele acte normative este prevăzută şi sancţiunea suspendării activităţii agentului
economic în cazul săvârşirii anumitor contravenţii.
De exemplu, în cazul servirii de băuturi alcoolice consumatorilor aflaţi în vădită stare
de ebrietate, minorilor, se poate suspenda activitatea localului public pe o perioadă cuprinsă
între 10 şi 30 de zile25.
Această sancţiune se aplică pe lângă sancţiunea principală.
Nu este însă o sancţiune obligatorie, lăsându-se la aprecierea agentului constatator
dacă să dispună sau nu suspendarea activităţii agentului economic.

11.4.6. Blocarea contului bancar

Măsura blocării contului bancar echivalează, în fapt, cu suspendarea sau chiar cu
încetarea activităţii agentului economic, întrucât închiderea contului îl pune în imposibilitatea
desfăşurării activităţii în viitor.
În Legea nr. 656 din 7 decembrie 2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării
banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor
de terorism26 se precizează în art. 22 că în cazul încălcării prevederilor acestei legi se va bloca
contul bancar pe o durată de la 10 zile la o lună.

23
Art. 1 din H. G. nr. 147/1992 privind blocarea, ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea autovehiculelor
sau remorcilor staţionate neregulamentar pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 59 din 6 aprilie 1992
24
Art. 653 al H. G. nr. 707 din 7 iunie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al
României publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 15 iunie 2006
25
Art. 2 pct. 24, art. 3 alin. 2 din Legea nr. 61/1990 republicată în temeiul art. II din Legea nr. 132 din 28
octombrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 31 octombrie 1996
26
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 12 octombrie 2012
 11.5. Stabilirea şi constatarea contravenţiei
Prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului se pot stabili şi sancţiona contravenţii
în toate domeniile de activitate27.
Prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene se stabilesc şi
se sancţionează contravenţii în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt
stabilite atribuţii prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite
contravenţii prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului.
Consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti pot stabili şi sancţiona
contravenţii în următoarele domenii: salubritate; activitatea din pieţe, curăţenia şi igienizarea
acestora; întreţinerea parcurilor şi spaţiilor verzi, a spaţiilor şi locurilor de joacă pentru copii;
amenajarea şi curăţenia spaţiilor din jurul blocurilor de locuinţe, precum şi a terenurilor
virane; întreţinerea bazelor şi obiectivelor sportive aflate în administrarea lor; întreţinerea
străzilor şi trotuarelor, a şcolilor şi altor instituţii de educaţie şi cultură, întreţinerea clădirilor,
împrejmuirilor şi a altor construcţii; depozitarea şi colectarea gunoaielor şi a resturilor
menajere.
Consiliul General al Municipiului Bucureşti poate stabili şi alte domenii de activitate
din competenţa consiliilor locale ale sectoarelor, în care acestea pot stabili şi sancţiona
contravenţii.
Hotărârile consiliilor locale sau judeţene ori, după caz, ale sectoarelor municipiului
Bucureşti, prin care s-au stabilit contravenţii cu nesocotirea principiilor prevăzute mai sus
sunt nule de drept. Nulitatea se constată de instanţa de contencios administrativ competentă, la
cererea oricărei persoane interesate28.
Conform dispoziţiilor art. 15 din O. G. nr. 2/2001, contravenţia se constată printr-un
proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi
sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori.
Pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de
Interne, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi
conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor
judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane
prevăzute în legi speciale.
Ofiţerii şi subofiţerii de poliţie constată contravenţii privind: apărarea ordinii publice;
circulaţia pe drumurile publice; regulile generale de comerţ; vânzarea, circulaţia şi transportul
produselor alimentare şi nealimentare, ţigărilor şi băuturilor alcoolice; alte domenii de
activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.
Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu29:
- data şi locul unde este încheiat;
- numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator;
- datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi
locul de muncă ale contravenientului;
- descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost
săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi
la evaluarea eventualelor pagube pricinuite;
- indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia;
- indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea
unui accident de circulaţie;
- posibilitatea achitării în termen de 15 zile a jumătate din minimul amenzii prevăzute
de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate;
27
V. Prisăcaru, op. cit. (2002), p. 701 şi urm.
28
Art. 2 din O.G. nr. 2/2001
29
Art. 16 din O. G. nr. 2/2001
 - termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.
În cazul contravenienţilor cetăţeni străini, persoane fără cetăţenie sau cetăţeni români
cu domiciliul în străinătate, în procesul-verbal vor fi cuprinse şi următoarele date: seria şi
numărul paşaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării
acestuia şi statul emitent.
În cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde şi numele,
prenumele şi domiciliul părinţilor sau ale altor reprezentanţi ori ocrotitori legali ai acestuia.
În situaţia în care contravenientul este persoană juridică în procesul-verbal se vor face
menţiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi
codul fiscal ale acesteia, precum şi datele de identificare a persoanei care o reprezintă.
În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la
cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de
constatare. Obiecţiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte
menţiuni", sub sancţiunea nulităţii procesului- verbal.
Potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi
calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei
juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau
a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi
din oficiu.
Contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la cerere, actul de
identitate ori alte documentele în baza cărora se fac menţiunile din procesul-verbal de
constatare a contravenţiei. În caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului agentul
constatator poate apela la ofiţeri şi subofiţeri de poliţie, jandarmi sau gardieni publici.
În conformitate cu dispoziţiile art. 19, procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină
de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de faţă,
refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste
împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul-verbal
va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia.
Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la
încheierea procesului-verbal în acest mod.
Dacă o persoană săvârşeşte mai multe contravenţii constatate în acelaşi timp de acelaşi
agent constatator, se încheie un singur proces-verbal.

11.6. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale

Potrivit dispoziţiilor art. 21 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care prin actul normativ de
stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-
verbal de constatare, aplică şi sancţiunea.
Dacă, potrivit actului normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, agentul
constatator nu are dreptul să aplice şi sancţiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de
îndată organului sau persoanei competente să aplice sancţiunea. În acest caz sancţiunea se
aplică prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal.
Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie
proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările
în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit,
de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de
celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Conform dispoziţiilor art. 23 al O. G. nr. 2/2001, în cazul în care prin săvârşirea
contravenţiei s-a cauzat o pagubă şi există tarife de evaluare a acesteia, persoana împuternicită
să aplice sancţiunea stabileşte şi despăgubirea, cu acordul expres al persoanei vătămate,
făcând menţiunea corespunzătoare în procesul-verbal.
Dacă nu există tarif de evaluare a pagubei persoana vătămată îşi va putea valorifica
pretenţiile potrivit dreptului comun.
Persoana împuternicită să aplice sancţiunea dispune şi confiscarea bunurilor destinate,
folosite sau rezultate din contravenţii. În toate situaţiile agentul constatator va descrie în
procesul-verbal bunurile supuse confiscării şi va lua în privinţa lor măsurile de conservare sau
de valorificare prevăzute de lege, făcând menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal.
În cazul în care bunurile nu se găsesc, contravenientul este obligat la plata
contravalorii lor în lei.
Agentul constatator are obligaţia să stabilească cine este proprietarul bunurilor
confiscate şi, dacă acestea aparţin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal
se vor menţiona, dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza
motivele pentru care identificarea nu a fost posibilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 25 din O.G. nr. 2/2001 procesul-verbal se va înmâna sau,
după caz, se va comunica, în copie, contravenientului şi, dacă este cazul, părţii vătămate şi
proprietarului bunurilor confiscate. Comunicarea se face de către organul care a aplicat
sancţiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia.
În situaţia în care contravenientul a fost sancţionat cu amendă, precum şi dacă a fost
obligat la despăgubiri, o dată cu procesul-verbal, acestuia i se va comunica şi înştiinţarea de
plată. În înştiinţarea de plată se va face menţiunea cu privire la obligativitatea achitării
amenzii la instituţiile abilitate să o încaseze, potrivit legislaţiei în vigoare şi, după caz, a
despăgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la
executarea silită.
Dacă agentul constatator aplică şi sancţiunea, iar contravenientul este prezent la
încheierea procesului-verbal, se înmânează contravenientului copia de pe procesul- verbal şi
înştiinţarea de plată şi se face menţiune în acest sens în procesul-verbal. Contravenientul va
semna de primire.
În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuză să semneze
procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum şi a înştiinţării de plată se face de către agentul
constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii.
Comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată se face prin poştă, cu aviz de
primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare
se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor.
Dacă persoana împuternicită să aplice sancţiunea apreciază că fapta a fost săvârşită în
astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, constituie infracţiune, sesizează organul de
urmărire penală competent.
În cazul în care fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către
procuror sau de către instanţă că ea ar putea constitui contravenţie, actul de sesizare sau de
constatare a faptei, împreună cu o copie de pe rezoluţia, ordonanţa sau, după caz, de pe
hotărârea judecătorească, se trimite de îndată organului în drept să constate contravenţia,
pentru a lua măsurile ce se impun conform legii.
Sancţiunile prevăzute în O. G. nr. 2/2001 nu se aplică în cazul contravenţiilor săvârşite
de militarii în termen. În cazul acestora procesul-verbal de constatare se trimite
comandantului unităţii din care face parte contravenientul, pentru a i se aplica măsuri
disciplinare, dacă se constată ca acesta este intemeiat.
Dacă prin contravenţia săvârşită de militarul în termen s-a produs o paguba sau dacă
sunt bunuri supuse confiscării, organul competent potrivit legii va stabili despagubirea pe
baza de tarif şi va dispune asupra confiscării30.
30
Art. 44 din O. G. nr. 2/2001
 11.7. Particularităţi cu privire la contravenţiile din domeniul convieţuirii sociale,
al ordinii şi liniştii publice
Faptele de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice
prevăzute de Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de
convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice 31 prevăzute de art. 2 sunt sancţionate cu
amendă, precum şi cu sancțiuni complementare prevăzute de art. 3 din această lege.
În cazul minorilor, sancţiunea închisorii contravenţionale se poate aplica numai după
împlinirea vîrstei de 16 ani, situaţie în care limitele sancţiunii prevăzute de legea specială se
reduc la jumătate. În cazul minorilor care nu au împlinit vîrsta de 16 ani se aplică regimul
ocrotirii unor categorii de minori.
Contravenţiile se constată de către primar, împuterniciţii acestuia, de către ofiţerii sau
subofiţerii de poliţie ori de către ofiţerii, maiştrii militari, subofiţerii sau militarii din
jandarmerie, angajaţi pe bază de contract.
În cazul contravenţiilor pentru care legea prevede sancţiunea amenzii, agentul
constatator, o dată cu constatarea aplică şi sancţiunea.
Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor prin care s-a aplicat
sancţiunea amenzii se poate face plângere în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia.
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei se soluţionează de
judecătorie.
În cazul contravenţiilor pentru care legea prevede şi sancţiunea închisorii
contravenţionale, dacă agentul constatator apreciază că sancţiunea amenzii este îndestulătoare,
aplică amenda, procedând potrivit dispoziţiilor Legii privind stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor.
În caz contrar, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată judecătoriei în a
cărei rază teritorială a fost săvârşită contravenţia. Ministrul justiţiei poate dispune ca în
municipiul Bucureşti soluţionarea unor asemenea cauze să se facă la anumite judecătorii.

11.8. Căile de atac împotriva actelor de aplicare a sancţiunilor contravenţionale

Potrivit dispoziţiilor art. 31 din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de
constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15
zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce priveşte despăgubirea, iar cel
căruia îi aparţin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce priveşte
măsura confiscării.
Conform dispoziţiilor art. 32 alin. 2 din O. G. nr. 2/2001, plângerea împreună cu
dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită
contravenţia. Plângerea suspendă executarea.
Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăşi 30 de zile şi va dispune
citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a
aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere, precum şi a
oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.
În cazul în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie,
judecătoria va cita şi societatea de asigurări menţionată în procesul-verbal de constatare a
contravenţiei.
Potrivit dispoziţiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanţa competentă să soluţioneze
plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-
o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe

31
Republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 387 din 18 august 2000
prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi
hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării.
Hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs
în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ a tribunalului.
Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susţinute şi oral în faţa
instanţei. Recursul suspendă executarea hotărârii.
Plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor
se soluţionează cu precădere.
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei,
recursul formulat împotriva hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat plângerea, precum
şi orice alte cereri incidente sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

11.9. Executarea sancţiunilor contravenţionale

În conformitate cu dispoziţiile art. 37 din O. G. nr. 2/2001, procesul-verbal neatacat în
termenul de 15 zile, precum şi hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluţionat
plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Aşa cum am mai arătat, avertismentul se adresează oral atunci când contravenientul
este prezent la constatarea contravenţiei şi sancţiunea este aplicată de agentul constatator.
În celelalte cazuri avertismentul se socoteşte executat prin comunicarea procesului-
verbal de constatare a contravenţiei, cu rezoluţia corespunzătoare.
Dacă sancţiunea a fost aplicată de instanţă prin înlocuirea amenzii contravenţionale cu
avertisment, în cadrul soluţionării plângerii, comunicarea acestei sancţiuni se face prin
încunoştinţare scrisă.
Potrivit dispoziţiilor art. 39 al O. G. nr. 2/2001, punerea în executare a sancţiunii
amenzii contravenţionale se face astfel:
a) de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercită
calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei în termenul prevăzut
de lege;
b) de către instanţa judecătorească, în celelalte cazuri.
În vederea executării amenzii, organele prevăzute mai sus vor comunica din oficiu
procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, neatacat cu plângere
în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz,
dispozitivul hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a soluţionat plângerea, în termen de
30 de zile de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă, astfel:
a) pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale, organelor de specialitate
ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul
persoană fizică sau, după caz, îşi are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică;
b) pentru sumele care se fac venit integral la bugetul de stat, organelor de specialitate
ale unităţilor subordonate Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală, în a căror rază teritorială îşi are domiciliul fiscal contravenientul
persoană juridică.
Executarea se face în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind executarea
silită a creanţelor fiscale.
Împotriva actelor de executare se poate face contestaţie la executare, în condiţiile legii.
În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la
rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza
instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu
sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama, după caz, şi de
partea din amendă care a fost achitată.
 În cazul în care contravenientul, citat de instanţă, nu a achitat amenda în termenul de
30 de zile, instanţa procedează, dacă există acordul expres al acestuia, la înlocuirea amenzii cu
sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată maximă de 50 de ore, iar
pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii
este supusă recursului.
Urmărirea punerii în executare a sentinţelor se realizează de către serviciul de
executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârşit contravenţia, în colaborare
cu serviciile specializate din primării.
Executarea sancţiunilor contravenţionale complementare se face potrivit dispoziţiilor
legale.

11.10. Răspunderea administrativ-patrimonială

Prin art. 52 din Constituţie şi art. 14 şi 16 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului
administrativ s-a instituit o răspundere administrativ-patrimonială a administraţiei şi a
funcţionarilor ei, supusă unui regim de drept administrativ32.
De altfel, prin art. 52 alin. 1 din Constituţia din 1991 republicată în 2003, această
formă de răspundere a fost extinsă pentru toate autorităţile publice. Aceste autorităţi publice
pot fi obligate la repararea prejudiciilor materiale şi morale provocate.
Cât priveşte condiţiile şi limitele exercitării dreptului la despăgubiri, urmare a
pagubelor provocate prin acte administrative ilegale, s-a prevăzut în art. 52 alin. 2 din
Constituţie, că acest lucru se va face printr-o lege organică, în prezent existând Legea nr.
554/2004 a contenciosului administrativ.
O prevedere deosebită este şi cea cuprinsă în disp. art. 52 alin. 3 din Constituţie, care
consacră o formă specială a răspunderii administrativ-patrimoniale, anume răspunderea
patrimonială a statului, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului
este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat
funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
Prin urmare, pe baza prevederilor constituţionale şi legale actuale identificăm o formă
obiectivă a răspunderii administrativ-patrimoniale pentru prejudiciile cauzate prin erorile
judiciare săvârşite în procesele penale33 şi o răspundere bazată pe vinovăţie, pe culpă, pentru
cazul prejudiciilor produse prin acte administrative.
Oricum, răspunderea administrativ-patrimonială pentru categoriile de prejudicii
amintite este supusă unui regim juridic administrativ, diferit de regulile consacrate de dreptul
civil ca drept comun.
În baza dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 la care fac trimitere disp. art. 52 alin. 2 din
Constituţie, angajarea răspunderii administrativ-patrimoniale se poate face în trei moduri:
a) prin acţiune îndreptată numai împotriva autorităţii;
b) prin acţiune îndreptată exclusiv împotriva funcţionarului public;
c) prin acţiune îndreptată concomitent împotriva autorităţii şi a funcţionarului public.
Acest ultim tip de acţiune este cea mai folosită în practică, pentru că ocroteşte cel mai
bine interesele celui vătămat.
Prin consacrarea, pe planul răspunderii administrativ-patrimoniale, a principiului
solidarităţii juridice dintre funcţionari şi autoritate, în procesul executării hotărârii, cel
vătămat se va îndrepta, în primul rând, împotriva autorităţii care, de principiu, este solvabilă,
şi deci sunt create şansele realizării creanţei reclamantului.

32
Această formă de răspundere va fi analizată pe larg în capitolul consacrat contenciosului administrativ
33
A. Iorgovan, op. cit., vol. II, p. 324-336
 Cât priveşte actele juridice avute în vedere pentru răspunderea administrativ-
patrimonială, reglementată de disp. art. 52 din Constituţie şi Legea nr. 554/2004, acestea sunt
cele despre care vom arăta, că sunt atacabile pe calea contenciosului administrativ.
Referitor la competenţa de soluţionare a acţiunilor privind răspunderea administrativ-
patrimonială, aceasta aparţine, conform dispoziţiilor Constituţiei şi Legii nr. 554/2004
tribunalelor administrativ-fiscale, secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de
apel, secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Aceste instanţe urmează a se pronunţa cu privire la prejudiciile rezultate atât din
nelegalitatea34, cât şi din neconstituţionalitatea actelor administrative, în acest din urmă caz,
cu excepţia ordonanţelor de Guvern care se atacă atât pentru nelegalitate, cât şi pentru
neconstituţionalitate la Curtea Constituţională, conform disp. art. 146 lit. d din Constituţie

34
A se vedea V. Vedinaş, op. cit., p. 145