Bivol Irina gr5.

an4
Testul nr 2
1.1 Izvoarele deontologiei juridice reprezintă totalitatea surselor,
scrise şi nescrise, care conţin norme şi reguli pe care juristul urmează
să le respecte în activitatea sa profesională şi viaţa privată. Din cadrul
surselor nescrise ale eticii fac parte normele moral-etice de conveţuire
în societate aşa precum politeţea, cumsecădenia, respectul faţă de
semenii săi. Din cadrul surselor scrise, distingem norme
internaţionale, norme regionale, norme naţionale de ordin legislativ şi
de ordin normativ. Normele internaţionale care reglementează
conduita persoanei ce aparţine sistemului de drept se conţin, în mod
direct şi implicit, în următoarele documente: - Declaraţia universală a
drepturilor omului din 10 decembrie 1948 - Pactul internaţional cu
privire la drepturile civile şi politice din 16 decembrie 1966 -
Principiile de Bază ale Independenţei Justiţiei adoptate la al 7lea
Congres al Naţiunilor Unite referitor la Prevenirea Infracţiunilor şi la
Tratamentul Infractorilor în 1985,etc. Norme regionale privind etica
juridică există pe toate continentele lumii. Astfel, pe continetul
american, în SUA, Codul Model privind Conduita Judiciară, aprobat
de către Asociaţia Baroului American (ABA) în 1972 cu modificări
ulterioare, este un document comprehensiv care reglementează
conduita judecătorului.
1.2 In realitate, considerăm că eticul şi juridicul sunt într-o relaţie de
interdependenţă care nu permite nici uneia nici celeilalte să
funcţioneze independent şi care dă seamă de faptul că sfera celor doi
termeni nu poate fi una şi aceeaşi.
Pentru o mai bună distincţie a celor doi termeni, inclusiv pentru a
clarifica relaţia lor, credem că este util să avem în vedere posibilele
planuri în care relaţia anunţată poate funcţiona:
a)Normă juridică-normă morală.
În ce măsură o normă juridică trebuie să fie conformă cu o normă
morală este un subiect care nu face obiectul acestui text, dar raportul
dintre norma juridică şi cea morală este de reţinut pentru că, în cele
mai multe cazuri, activitatea juriştilor este atât de complet normată
încât pare că nu mai poate rămâne nimic în afara stipulaţiilor juridice.
Or, dacă se poate formula o cerinţă etică neprevăzută deja în lege, ea
ar putea fi sau de prisos, sau ar trebui urgent înglobată în corpul
reglementărilor juridice. În realitate, există şi calea intermediară a
normelor, evident etice, care, deşi nu sunt stipulate în codurile
juridice, sunt necesare bunei funcţionări a profesiei de jurist.
b) Rolurile juriştilor
Sarcinile morale ale juriştilor diferă, mai cu seamă prin evidenţierea
unor principii prevalente, în funcţie de diferitele roluri jucate în sfera
juridică. Deşi se păstrează un număr comun de obligaţii etice, prin
natura profesiei, etica avocaţilor, de exemplu, se orientează şi în
funcţie de principii specifice, altele decât cele care vizează profesia
magistraţilor sau cea a notarilor (Held, 1983).
c)Raportul dintre jurişti şi cei vizaţi prin actul justiţiei
În funcţie de distincţia de mai sus, raportul cu "subiecţii" actului
juridic diferă el însuşi. Dacă pentru avocat sau notar putem vorbi de
un raport cu un client, magistratul nu are în faţă decât probe care să
dea dreptate unui reclamant sau pârât (în dreptul civil) sau să inculpe
sau disculpe un învinuit (în dreptul penal).
1.3 Întregul set de reguli este compus din norme a căror rol este fie de
a descrie rolurile juriştilor, şi deci sunt reguli constitutive, fie de a
stabili obligaţii a căror încălcare este pedepsită.
Pentru că, în bună parte, profesia de jurist se autoreglează, se impune
o asigurare suplimentară că regulile adoptate sunt în interes public şi
nu în cel al unor comunităţi restrânse. Dat fiind că nici un alt domeniu
nu se bucură de o independenţă atât de deplină ca cea a justiţiei, orice
jurist este obligat să supravegheze respectarea regulilor de conduită
profesională. Altfel, este compromisă independenţa justiţiei şi
interesul public nu este servit. În literatura de specialitate se
menţionează că viaţa privată şi conduita juristului în afara serviciului
nu pot fi obiectul deontologiei profesionale. Se argumentează că
această conduită rămâne în limita moralei colectivului şi nu are
legătură cu activitatea profesională. Nu susţinem această părere,
deoarece în cazul profesiei juridice nu putem delimita hotare de
conduită. Odată ce a acceptat să fie în centrul atenţiei, persoana
trebuie să se conformeze idealurilor societăţii şi, alături de alte valori,
să deţină o conduită ireproşabilă.
2.1 1. a)Principiul respectării secretului profesional.
b)Principiul demnitații, al  onoarei și al probitații.
c)Principiul competenţei profesionale.
d)Principiul respectării Statului de drept şi contribuirea la o bună
administrare a justiţiei
e)Principiul loialității  faţă de client
2.2 INDEPENDENŢA-Judecătorul trebuie să fie independent în
relaţiile cu societatea în general, şi în relaţiile cu părţile aflate într-un
litigiu pe care îl are de soluţionat.
INTEGRITATEA-Atitudinea şi conduita unui judecător trebuie să
reafirme încrederea publicului în integritatea corpului judiciar. Justiţia
nu doar trebuie făcută, trebuie să se şi vadă că s-a făcut justiţie.
ETICHETA- Judecătorul nu va permite ca relaţiile sale de familie,
sociale sau alte asemenea să influenţeze în mod neadecvat conduita şi
deciziile sale ca judecător.
EGALITATEA- Judecătorul va trebui să fie conştient de şi să
înţeleagă diversitatea celor ce compun societatea umană, precum şi
diferenţele cauzate de rasă, culoare, sex, religie, naţionalitate, castă,
handicap, vârstă, stare civilă, orientare sexuală, statut social şi
economic sau alte cauze („motive nerelevante").
COMPETENŢA ŞI STRĂDUINȚA - Competenţa şi străduinţa
(diligenţa) sunt premise ale exercitării corecte a atribuţiilor judiciare.
IMPARŢIALITATEA-Imparţialitatea este esenţială pentru
îndeplinirea adecvată a funcţiei judiciare. Ea priveşte nu doar
hotărârea însăşi, ci şi întreg procesul prin care se ajunge la aceasta.
2.3.1 Judecătorul trebuie să îşi exercite funcţia judiciară în mod
independent, pe baza propriei aprecieri a faptelor şi în concordanţă cu
spiritul legii, fără influenţe externe, sugestii, presiuni, ameninţări şi
fără vreun amestec, direct sau indirect, indiferent de la cine ar proveni
şi sub ce motiv.Judecătorul trebuie să fie independent în relaţiile cu
societatea în general, şi în relaţiile cu părţile aflate într-un litigiu pe
care îl are de soluţionat.Judecătorul nu numai că trebuie să nu aibă
legături nepotrivite şi să nu fie influenţat de puterea executivă şi de
cea legislativă, ci trebuie să şi apară astfel în ochii unui observator
rezonabil.
2.3.2 Răspunderea juridică-scopurile răspunderii juridice sunt
elementele de viitor ale răspunderii juridice pe care și le propune
legiutorul ,organele de tragere la răspundere juridică,în procesul
aplicării sancțiunilor juridice . a)scopul general de prevenție a altor
fapte ilicite
b)scopul educativ de tragere la răspundere
c)scopul de a promova dreptat
2.3.3 Judecătorul Marinescu a încălcat toate principiile ce ii se
atribuie unui judecător, in cazul in care partea de apărare este cu
curent cu relațiile de cunoștința , poate sa scrie o cerere pentru fi
schimbat judecătorul și pentru a raspunde juridic pentru ca încurca la
luarea unei decizi veridifice fata de inculpat .