Traumatismele partilor moi

 Definitie si clasificare
 Traumatismele inchise (contuziile) - forme clinice: etiopatogenie, aspecte anatomo-patologice,
simptomatologie, principii de tratament
 Traumatismele deschise (plagile): clasificare, fiziopatologie, complicatii, tipuri particulare de plagi -
aspecte anatomo-patologice, simptomatologie, principii de tratament
Traumatismele muschilor: fiziopatologie, forme etiopatogenice, tratament

Definitie

Traumatismul ( gr. TRAUMA = rană) reprezintă expresia anatomo-patologică şi fiziopatologică a unui

transfer agresional de energie asupra organismului. El constituie fenomenul propriu-zis al impactului
dintre agentul traumatic şi organism.

Clasificare

Etiologică:

a)- traumatisme mecanice :

- pacientul în repaus: - contuzii

- contuzii grave (zdrobiri)

- pacientul în mişcare : - căderi

- proiectări ( leziuni prin accelerare)

- incoordonări şi mişcări forţate

- plăgi: - prin arme albe

- prin arme de foc

b)- traumatisme termice :

- căldură : - insolaţia

- arsurile – prin agenţi solizi

- prin agenţi lichizi

- prin flacără

- frig : - efect general (hipotermia)

- efect local: - refrigerarea (temperaturi peste 0 grade)

- congelarea (temperaturi sub 0 grade)

c)- traumatisme fizice :

- efect vibrator

- decompresiunea

- electricitatea
 - undele explozive

d)- traumatisme chimice :

- efect local – necroza locală

- efect general – intoxicaţia

e)- traumatisme prin radiaţii

După integritatea tegumentului :

- traumatisme - închise - contuzii;

- deschise - plăgi;

După profunzimea traumatismului :

- traumatisme : - superficiale;

- profunde;

Traumatismele inchise (contuziile)

Definitie: sunt modificări morfofuncţionale determinate la nivelul ţesuturilor de către un

agent traumatic, cu respectarea integrităţii tegumentului .

Clasificare :

1. contuzii superficiale: echimoza, flictena traumatică, necroza cutanată posttraumatică, escara de

decubit, hematomul, edemul dur;

2. contuzii profunde: ale muşchilor, ale tendoanelor, ale nervilor, toracice, abdominale, etc.

1) Echimoza :
- reprezintă o pată de culoare, bine delimitată, la nivelul tegumentelor şi mucoaselor determinată
de leziuni şi rupturi ale vaselor mici intradermice, cu acumulare de revărsat sanguin subdermic ;

- numită popular şi vânataie, este cea mai frecventă şi simplă formă de contuzie ;

- echimozele tardive, apar la 6–24 ore prin fuzarea sângelui pe calea spaţiilor anatomice a tecilor
vasculo-nervoase

- clinic - durere violentă, dar rapid trecătoare ;

- pată de culoare roşie-violacee, care în timp devine albăstruie-negricioasă şi apoi galben-

verzuie, această evoluţie reprezentând ciclul cromatic al hemoglobinei, care are durată variabilă în
funcţie de mărimea echimozei; această evoluţie, permite aproximarea retrospectivă a datei
producerii contuziei

2) Flictena traumatică :

- este reprezentată de o veziculă transparentă, circumscrisă, cu conţinut sero-hemoragic, care se

dezvoltă în grosimea dermului, realizând o decolare dermo-epidermică ;
 - apare prin contuzia părţilor moi, cel mai frecvent fiind asociată cu o fractură osoasă ;

- dacă flictena se deschide, se tratează ca o plagă recentă, având risc de infectare ;

- tratament :- reducerea şi imobilizarea fracturii ;

- bandaj compresiv - elastic pentru limitarea edemului.

3)Necroza cutanată posttraumatică :

- este determinată de ischemia tegumentelor

- tratament : - excizia tegumentului devitalizat .

4) Escara de decubit :

- reprezintă necroza cutanată produsă prin compresiunea de durată a părţilor moi pe segmentele
dure osoase ;

- apare la pacienţii imobilizaţi la pat, la nivelul sacrului, calcaneului, trohanterului, etc.;

- categorii cu risc de apariţie a escarei : pacienţi paralizaţi, imobilizaţi la pat, arşi, comatoşi,
bătrâni, denutriţi, neglijaţi, imobilizări gipsate ;

- tratament - profilactic - foarte important :

- schimbarea poziţiei la intervale scurte;

- igiena locală şi a lenjeriei ;

- activarea circulaţiei prin masare, frecţii cu alcool ;

- curativ - excizia ţesutului necrozat ;

- evitarea infecţiilor.

5) Hematomul :

- reprezintă acumularea de sânge în ţesuturi, prin ruperea unor vase de calibru mai mare

Clinic : - deformaţie mai mult sau mai puţin delimitată, dureroasă, de volum staţionar sau
crescând, uneori cu o zonă centrală fluctuentă ;

- evoluţia hematoamelor este către resorbţie, într-un timp direct proporţional cu volumul
acestora ;

Tratament :- pentru hematoame - mici: aplicaţii umede, reci şi unguente antiinflamatorii;

- mari : evacuare cu asigurarea hemostazei.

6) Seromul :

- reprezintă un revărsat limfatic situat între hipoderm şi aponevroză, produs prin acţiunea
tangenţială a agentului traumatic ;

- apare :- la nivelul feţei laterale a coapsei ;

 - în regiunea lombară, fesieră sau abdominală, regiuni unde tegumentul are raporturi mai
intime cu formaţiunile aponevrotice ;

Tratamentul - este indicat când seromul este voluminos, infectat sau trenant ;

- se realizează evacuarea prin puncţie sau incizie şi drenaj, după care se aplică
un bandaj compresiv .

7) Edemul dur ( edemul posttraumatic Secretan ) :

- apare din cauza unor traumatisme periarticulare ale membrelor, asociate sau nu cu fracturi ;

- apare mai frecvent la nivelul - articulaţiei radio-carpiene, carpului, articulaţiilor distale ale
membrului pelvin ;

clinic : - extremităţi edemaţiate, de consistenţă dur-elastică, neinfluenţate de poziţia declivă ;

- tegumentele sunt calde, cu tentă cianotică, lucioase ;

- apar dureri, iar mişcările se fac cu dificultate ;

- din cauza redorii articulare, bolnavul devine un invalid cu o suferinţă capricioasă şi

rebelă la tratament ;

Traumatismele deschise ( Plăgile )

DEFINIŢIA PLĂGILOR : plaga (lat. = RANA) reprezintă efectul unei leziuni traumatice care se
caracterizează prin constituirea unei soluţii de continuitate la nivelul tegumentelor şi mucoaselor .

CLASIFICAREA PLĂGILOR :

a) - etiopatogenic - plăgi - înţepate

- tăiate

- contuze

- muşcate

- prin arme de foc ;

b) - anatomo -patologic : - plăgi superficiale –care nu depăşesc stratul aponevrotic ;

- plăgi profunde – care interesează şi straturile subaponevrotice;

FIZIOPATOLOGIA PLĂGILOR

Traumatismele determină la nivelul focarelor traumatice o serie de modificări anatomice dar

şi fiziopatologice, acestea din urmă fiind o reacţie de ripostă şi apărare a organismului în faţa
modificărilor patologice produse de agentul traumatic.

Se produc o serie de reacţii de tip inflamaţie, colagnoformare, epitelizare, cu o succesiune

care caracterizează procesul de vindecare, dar cu o repartizare temporală şi cu un debut care
variază de la persoană la persoană şi, mai ales, în funcţie de efectul traumatic.

VINDECAREA PLĂGILOR

 “per primam intentionem” – vindecarea primară :

 - restabilirea continuităţii anatomice, fără complicaţii, cu o cicatrizare în circa 6 – 8 zile, cu
formarea unei cicatrici subţiri, fine, estetice.

 “per secundam intentionem” – vindecarea secundară :

- se realizează în cazul plăgilor delabrante, cu devitalizări importante, cu infectare primară sau
secundară când nu este posibilă o cicatrizare primară, iar după o evoluţie mai îndelungată, grefată
de un proces septic, apare o cicatrice de altă calitate comparativ cu cicatricea unei vindecări
primare.
- se deosebeşte de vindecarea primară prin faptul că apare întotdeauna un proces de supuraţie al
plăgii.
“per tertiam intentionem” – vindecarea terţiară

- reprezintă o variantă de cicatrizare în care după ce evoluţia plăgii s-a încadrat unei vindecări
secundare, pentru a grăbi vindecarea, se suturează într-un al treilea timp evolutiv, plaga.

COMPLICAŢIILE PLĂGILOR
Complicaţii imediate : - şocul traumatic

- şocul hemoragic
- hematomul
- infecţia precoce

- evisceraţia
- dehiscenţa plăgii

Complicaţii tardive : - cicatricea hipertrofică

- cicatricea cheloidă ( reprezintă o cicatrice hipertrofică definitivă, apărută
printr-un defect genetic de cicatrizare).
- cicatricea retractilă (sau brida cicatricială)
- cicatricea dureroasă (este cauzată de prinderea în remanierea cicatricială a
unor structuri nervoase, cu apariţia de parestezii sau hiperestezii).

- cicatricea malignizată ( este specifică unor cicatrici cheloide, mai ales după
arsuri).

Tratamentul plăgilor

 tratamentul local al plăgilor urmăreşte în general :

- pansarea plăgii după o toaletă corespunzătoare

- excizia structurilor anatomice afectate din focarul traumatic, toaleta locală, sutură şi
pansament

 tratamentul general îşi are indicaţii în traumatismele severe :

- combaterea şocului traumatic

- combaterea şocului hemoragic

- combaterea insuficienţei cardio-respiratorii

- monitorizarea diurezei şi a celorlalte constante vitale

- reechilibrare hidro-electrolitică şi volemică

 - antibioterapie şi antibioprofilaxie

- măsuri particulare, în funcţie de specificul plăgii

 tratamentul plăgilor recente are în vedere o vindecare primară, efectuându-se sutura primară a
plăgilor după o toaletă corespunzătoare a acestora; se au în vedere atât măsurile locale cât şi cele
generale
 tratamentul plăgilor vechi, care au depăşit 6 – 8 ore de la producerea lor se supune aceloraşi
principii dar cu interzicerea suturii primare; se poate efectua în unele cazuri o sutură primară
întârziată sau, de regulă, o sutură secundară.
 sutura primară este interzisă :
- în plăgile vechi,

- plăgile contuze superficiale produse în mediu septic,

- plăgi anfractuoase, cu pierdere de tegumente,

- plăgi profunde,

- plăgi care ascund leziuni interne neexplorate

Traumatismele muşchilor

1. Contuziile musculare:

a) stupoarea musculară : o contuzie minimă determinând o afectare funcţională musculară care

poate consta în diminuarea sau pierderea temporară a forţei de contracţie.

b) echimoza musculară : manifestarea unei rupturi musculare minime

c) hematomul intramuscular

d) atriţia musculară : cea mai frecventă leziune musculară, constând în ruperea sau zdrobirea
musculară sub acţiunea unui agent traumatic, manifestată prin durere, inflamaţie locală şi
impotenţă funcţională.

e)Sindromul de strivire Bywaters :

 un sindrom grav cauzat de o strivire musculară întinsă caracterizată de instituirea unei forme de
şoc generat de hipoxia prelungită la acest nivel.
 sindromul a fost descris la cei prinşi cu membrele inferioare sub dărâmături, dar el se poate
manifesta şi în cazul strivirilor musculare întinse din alte părţi ale corpului.

2. Plăgile musculare :

Ruptura musculară

- poate fi parţială sau totală

- clinic determină durere intensă, bruscă cu impotenţă funcţională
  Hernia musculară (miocelul):

- apare când este lezată fascia musculară, sub forma unei tumori care creşte treptat în volum
- este evidenţiabilă în repaus, dar dispare prin contracţie pasivă sau activă.