Tipuri de radiatii

este un fenomen fizic de emitere și propagare de unde (radiație ondulatorie) sau de corpusculi (radiație corpusculară).
Orice radiație implică un transport de energie.

Radiația • Din punctul de vedere al dualismului undă-corpuscul, radiațiile pot fi:

-ondulatorii
-corpusculare.
• După natura lor, radiațiile ondulatorii se împart în:
-acustice, care se propagă sub formă de unde acustice;
-electromagnetice, specifică undelor elctromagnetice.
-Radiație gravitațională
• După felul particulelor care le compun (particule alfa, electroni, atomi, molecule), radiațiile corpusculare pot fi:
-Radiație alfa
-Radiație beta
-Radiație gama
-Radiație atomică
-Radiație moleculară
-Radiație catodică
-Radiație canal.
• Diferențierea corpuscular-ondulatoriu nu este netă. Astfel, radiațiile ondulatorii, pe lângă caracterul continuu, au și
caracter discontinuu (de exemplu radiația electromagnetică ce este un flux de fotoni) care este cu atât mai pronunțat
cu cât lungimea de undă a acestora este mai mică. De asemenea, radiațiile corpusculare prezintă și caracter continuu,
putând fi considerate ca alcătuite din undele asociate particulelor care le compun.
• Radiația corpusculară este o radiație formată din particule care
au masă de repaus nenulă: electroni, protoni, neutroni etc. și care
posedă o anumită energie cinetică.
O categorie specială o constituie radiațiile corpusculare emise
de Soare și care formează vântul solar. Particulele încărcate electric,
datorită înclinării axei terestre, intră oblic în câmpul
magnetic al Pământului și, sub acțiunea forței Lorentz, se mișcă pe
traiectorii elicoidale și ajung la poli. Efectele ionizante ale acestor
particule generează aurorele polare. Neutroni din vântul solar,
având timpul de viață scurt, nu ajung pe Pământ și se transformă,
fiecare, într-o pereche electron-proton, care se adaugă la
particulele ionizate.
Radiație electromagnetică
• Undele electromagnetice sau radiația electromagnetică sunt fenomene fizice în
general naturale care constau într-un câmp electric și unul magnetic în același
spațiu și care se generează reciproc pe măsură ce se propagă.
Clasificare
În funcție de frecvența sau lungimea de undă cu
care radiația se repetă în timp, respectiv în spațiu, undele
electromagnetice se pot manifesta în diverse forme.
Spectrul radiațiilor electromagnetice este împărțit după
Undele electromagnetice care compun radiația
criteriul lungimii de undă în câteva domenii, de la frecvențele
electromagnetică pot fi imaginate ca unde oscilante
joase spre cele înalte:
transversal cu auto-propagare ale câmpurilor electrice și
• radiațiile (undele) radio
magnetice. Această diagramă arată o undă a radiației
• microunde
electromagnetice plană polarizată linear care se propagă de
• radiații infraroșii,
la stânga la dreapta. Câmpul electric este într-un plan vertical
• radiații luminoase,
și câmpul magnetic într-un plan orizontal. Câmpurile
• radiații ultraviolete,
electrice și magnetice din undele radiației electromagnetice
• radiații X (Röntgen),
sunt întotdeauna în fază și la 90 de grade unul față de
• radiații "γ" (gamma - literă greacă).
celălalt.
Spectrul electromagnetic
• Undele radio - se folosesc și pentru transmiterea semnalelor de televiziune,
pentru comunicații prin satelit și telefonie mobilă. Microundele sunt
folosite atât în comunicații cât și în cuptorul cu microunde, care se bazează
pe absorbția relativ puternică a radiațiilor de această frecvență în apă și
materiile vegetale și animale. Undele milimetrice se folosesc de exemplu în
astronomie. Undele terahertziene au început abia de curând să fie
cercetate și folosite în aplicații practice. Radiația (lumina) infraroșie este
foarte utilă în analize fizico-chimice prin spectroscopie. De asemenea ea se
mai utilizează pentru transmiterea de date fără fir dar la distanțe mici, așa
cum este cazul la aproape toate telecomenzile pentru televizoare și alte
aparate casnice. Lumina vizibilă este cel mai la îndemână exemplu de unde
electromagnetice. Radiația (lumina) ultravioletă este responsabilă pentru
bronzarea pielii. Razele X (sau Röntgen) sunt folosite de multă vreme în
medicină pentru vizualizarea organelor interne. În fine, razele gamma se
produc adesea în reacții nucleare.
Undă gravitațională

• O undă gravitațională este

o fluctuație în curbura spațiu-timp care se
propagă ca o undă. Radiația
gravitațională apare atunci când unde
gravitaționale sunt emise dintr-
un obiect sau de un sistem de obiecte
care gravitează. Conceptul a fost propus
de Henri Poincaré în 1905[1] și prezis
ulterior în 1916 de Albert Einstein în
baza teoriei relativității generale. Undele
gravitaționale transportă energie sub
formă de radiație gravitațională
asemănătoare cu radiația
electromagnetică.

Pagină a manuscrisului lui Einstein din

1918, Gravitationswellen (Unde gravitaționale), în care face
prima sa previziune asupra existenței undelor gravitaționale.
 Radiație alfa
• Radiația alfa (α): la trecerea prin substanță, suferă 3 tipuri de
interacțiuni: ciocnire, frânare în câmp electric și captura de către
nucleu. Probabilitatea cea mai mare o are ciocnirea. În urma
ciocnirii unei particule alfa cu un atom se poate produce o
excitare a acestuia, urmare a ridicării unui electron pe un nivel
superior de energie. Câmpul electric al particulei alfa în mișcare
acționează asupra electronilor orbitali; la revenirea electronilor
pe nivelele fundamentale atomii vor
emite radiații Röentgen electromagnetice (caracteristica, x). Tot
prin interacțiunea cu păturile electronice ale atomului, radiațiile
α pot produce smulgerea unor e- din atomii respectivi. În acest
fel, atomul rămâne încărcat pozitiv; fenomenul poartă numele
de ionizare. De multe ori, electronii smulși se pot atașa unor Dezintegrare alfa
atomi neutri, care devin ioni negativi (în ansamblu, la un act
de ionizare se produc o pereche de ioni). Dacă e- smulși pot
genera la rândul lor ionizari, ei constituie radiație delta. Franarea
în câmp electric a radiației α înseamnă interacții succesive, în
urma cărora particulele pierd energie până când, sub o anumita
limită, nu mai pot produce ionizari. În acest stadiu, particulele α
captează 2 electroni din mediu și se transformă în atomi de He
(Heliu).
• Fizicianul român Gheorghe Manu a adus contribuții importante
la studiul absorbției radiației alfa în materie.
Dezintegrare beta

• Dezintegrarea beta (β) este un tip

de dezintegrare radioactivă, în urma căreia
un nucleu atomic emite particule
beta (electroni sau pozitroni). În ambele
cazuri, produsul de
dezintegrare este izobar cu nucleul părinte,
aparținând fie elementului anterior (la
dezintegrarea β+), fie celui ulterior (la
dezintegrarea β−) acestuia. Un al treilea tip
de dezintegrare beta este constituit de
către captura electronică.
Radiație gama

• Radiația gama (simbolizată prin γ sau {\displaystyle \gamma }) este

o radiație electromagnetică provenită din dezintegrarea
radioactivă a nucleelor atomice. Constă din fotoni de energie foarte
mare. A fost descoperită de Paul Villard, un chimist și fizician francez,
în anul 1900 în timp ce studia radiația emisă de radiu. În anul
1903, Ernest Rutherford i-a dat denumirea de raze gama, pe baza
penetrării destul de puternice a materiei; înainte descoperise două
tipuri mai puțin penetrante de radiație din dezintegrări, pe care le-a
numit raze alfa și raze beta, în ordinea crescătoare a puterii de
penetrare.
 Radiație catodică

• Radiația catodică este o radiație corpusculară alcătuită

din electronii emiși de catodul unui tub cu descărcare.
Fluxul de electroni nu este vizibil, dar poate fi pus în
evidență prin luminescența porțiunii de sticlă intersectată
de aceștia. Emisia de lumină are loc datorită proceselor de
excitație provocate de ciocnirile electronilor
cu atomii gazului.
• Una dintre aplicațiile cele mai cunoscute ale acestui
fenomen îl constituie tubul catodic a cărui evoluție a stat la
baza construcției osciloscopului și a tubului cinescopic.

Fascicul de electroni deviat sub forma

unui cerc, în prezența unui câmp magnetic