"Pentru cineva ești un exemplu...

pentru altcineva o greșeală.

Pentru cineva ești o binecuvântare...
pentru altcineva un regret.
Pentru cineva ești o bucurie...
pentru altcineva o invidie.
Pentru cineva ești o necesitate...
pentru altcineva o dorință.
Poate nu observi,
dar în fiecare zi ești un călător necunoscut,
rătăcind printre gândurile oamenilor."
______________________________________
Ana Soare
Partenerul tau nu este un copil pe care "trebuie" sa il educi, pentru care sa iti asumi
responsabilitatea, sa il aduci pe "calea cea buna", sa ii dai tu o directie in viata sau sa ii reprosezi ca
nu este asa cum ar trebui.
Reprosurile, criticile, devalorizarea, nu au ce sa caute intr-o relatie functionala. Sigur ca poti sa iti
spui parerea, sa ii dai feedback-uri constructive, sa comunici asertiv, insa fa diferenta dintre dialog si
impunerea realitatii tale prin manipulare si santaj emotional.
Partenerul tau este un adult sau cel putin ar fi normal sa fie. Daca simti nevoia sa il monitorizezi, sa il
controlezi, sa ii spui tu ce si cum sa faca, nu il tratezi ca pe un adult, ci ca pe un copil neajutorat.
Iti place o astfel de relatie? Si daca da, de ce? Ce sta in spatele nevoii tale de control, de ce crezi tu
ca stii mai bine, ca tu detii adevarul, iar partenerul tau trebuie sa te asculte ca sa-i fie bine? Despre al
cui bine vorbim de fapt aici - al tau sau al lui?
O relatie armonioasa este intre doi adulti autonomi, maturi din punct de vedere psihic si emotional,
care isi aduc aportul in egala masura la acea relatie.
Asumandu-ti responsabilitatea pentru partenerul tau, nu il ajuti sa se maturizeze, ba chiar din contra
- il faci sa ramana la fel de neajutorat, iar tu vei fi nevoit sa te raportezi la el ca la o fiinta dependenta
de tine. Esti dispus sa iti asumi, pe viata, un astfel de demers?
Partenerul de cuplu nu este un copil, ci un om cu o personalitatea proprie. Daca nu iti place de el asa
cum este, intreaba-te care sunt motivele pentru care continui totusi aceasta relatie si vei vedea ca
raspunsurile tale sunt toate egocentrice (egoiste) si tin de nevoia ta de siguranta, de control si
dominare.
Ursula Sandner

Neacceptarea de Sine.
Cei care nu se acceptă pe ei înșiși depun eforturi mari pentru a face pe plac altora, se ascund în
spatele măștilor și cred că nu merită să fie iubiți.
Cei care se autocritică adesea se întreabă, mai ales atunci când fac noi cunoștințe:
"Dacă această persoană ar ști cu adevărat cine sunt, m-ar accepta, m-ar aprecia în continuare?"
De aceea, cei care tind să nu se accepte pe ei înșiși pot fi adevărați "actori" și pot „pune în scenă”
piese de teatru sclipitoare, doar pentru a impresiona si a nu fi respinși.
Dar, din păcate, trecerea de la neacceptarea la rușinea de sine este uneori imperceptibilă.
A-ți fi rușine de tine înseamnă a te vedea și a te simți ca fiind nedemn și inadecvat.
Rușinea te pune pe calea izolării, te poate distanța de ceilalți și, mai presus de toate, te îndepărtează
de sinele tău adevărat.
Te face să te izolezi și apoi te face să crezi că ești mai în siguranță acolo, departe de toată lumea ... te
face să te simți singur, dar, într-o oarecare măsură, protejat.
Protejat de frica de respingere, de frica de a fi descoperit drept „nedemn”, „inadecvat”.
De aceea este foarte important să redescoperi cine esti cu adevărat.
Să începei să te apreciezi și să te iubești pentru ceea ce ești.
Pentru că, dacă imaginea ta nu este încă aceea pe care ti-o dorești, poți totuși să lucrezi cu tine până
când imaginea din minte si modul in care te percepi se vor contopi și îti vor da satisfacție totală.
Și nu vrei să fii "o persoană oarecare", făcut* cu aceeași matriță .
Nu poți fii ca ceilalți, pentru că ești UNIC* și Minunat*.
Și știi acest lucru, îl simți în interior.
Așa că zâmbește, suflica-ți mânecile și TRANSFORMĂ-TE IN CEA MAI BUNĂ VERSIUNE A TA.
Și dacă ceilalți nu te văd cat esti de minunat*, este pierderea lor. Au ratat ocazia de a avea, chiar și
pentru un singur moment, o MINUNE în viața lor.
Dott.ssa V.Bunduc