EDUCAȚIA PARENTALĂ - O NECESITATE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL

ROMÂNESC ACTUAL

( REFERAT)

NUME/PRENUME - COSCARU MARIA-SIMONA

UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT –Școala Gimnazială NICOLAE IORGA, Pângărați,

Neamț

Acest referat pune în evidență importanța parteneriatului școală-familie, a contribuției

pe care cadrele didactice o au în realizarea educației parentale, atât de necesare în
învățământul românesc actual și în realitatea socială pe care o trăim.
O formă de realizare a educației parentale ar putea fi realizată prin parteneriatul
școală-familie, cadre didactice-părinți. Termenul de „parteneriat” este bazat pe premisa că
partenerii au un fundament comun de acţiune şi un spirit de reciprocitate care le permit să se
unească. Astfel, părinţii şi cadrele didactice pot crea parteneriate variabile, dar și viabile,
angajându-se în activităţi comune de învăţare, sprijinindu-se unii pe alţii în îndeplinirea
rolurilor cerute, desfăşurând proiecte de curriculum colaborativ, participând împreună la
diverse activităţi de luare a deciziei.

Încurajarea familiei pentru a-şi exercita cu succes funcţia educativă se realizează

adeseori prin consiliere, o formă de intervenție de tip socio-educaţional. Consilierea
educaţională este o relaţie specială, dezvoltată între cadrul didactic şi persoana aflată în
nevoie, în scopul declarat de a-l ajuta. Consilierea este un instrument de lucru în mâna, inima
şi mintea cadrului didactic, alături de alte instrumente ce trebuie identificate pentru
demersurile educaţionale. Scopul ei nu vizează schimbarea de comportament particular sau
schimbarea unei structuri definite, ci ea încearcă să crească abilităţile şi competenţele
educative ale părinţilor elevilor unei clase, unei şcoli, ai unei comunităţi. Scopul consilierii
educaţionale este de a sprijini părinţii, de a dezvolta priceperile parentale, încrederea în forţele
proprii, de a îmbunătăţi capacităţile părinţilor în îngrijirea şi sprijinirea propriilor copii.

Consilierea educaţională a părinţilor se poate constitui într-un set de măsuri educative

care ajută părinţii pe următoarele dimensiuni:
• înţelegerea propriilor lor nevoi;
• cunoaşterea şi acceptarea nevoilor copiilor lor;
• construieşte punţi de legătură între părinţi şi copiii lor.
Câteva argumente, în favoarea acţiunilor de consiliere educaţională a părinţilor,
sunt:
• părinţii doresc să se informeze asupra dezvoltării copilului lor şi asupra rolurilor educative
pe care le au;
• există suficiente informaţii şi competenţe utile care pot fi sistematizate şi transmise
părinţilor;
• implicarea părinţilor în educaţie îmbogăţeşte calitatea relaţiilor din comunitate;
• lucrul cu părinţii amplifică rezultatele obţinute în activităţile socio-educative desfăşurate
cu copiii în şcoală sau în alte instituţii educaţionale;
• părinţii devin în mod obligatoriu parteneri atunci când copilul manifestă tulburări de orice
natură;
• studiile demonstrează eficacitatea consilierii educaţionale a părinţilor, în special în ceea
ce priveşte traiectul şcolar al copilului;
• activităţile desfăşurate cu părinţii sprijină şi flexibilitatea legăturilor dintre generaţii;
Așadar, apare tot mai evident faptul că este necesară o educaţie a părinţilor pentru a fi
un părinte bun şi pentru realizarea calităţii vieţii de familie. Acest lucru se poate realiza prin
activităţile de consiliere educaţională realizate de dascăli în cadrul şcolilor şi nu numai. Ni se
pare firesc, în condiţiile în care părinţii sunt primii educatori ai copilului, ca ei să-şi cunoască
foarte bine responsabilităţile şi să dezvolte practici educaţionale adecvate.

Bibliografie:
 Berge, A. (1977), Profesiunea de părinte. De la căsătoria părinţilor la căsătoria
copiilor. Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică.
 Iancu, Romiță B.,( 2000), Managementul și gestiunea clasei de elevi – Fundamente
teoretico-metodologice, Editura Polirom, Iași
 Popescu, Elena, (2007), Cum să ne creștem copiii, Ed. Booklet, București
 Nica, I, Ţopa, L., Colaborarea şcolii cu familia elevilor de clasa I, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 1974;