Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cuprins
1Istoric
2Cum se desfășoară un Mare Premiu
o 2.1Antrenamentele libere
o 2.2Sesiunea de calificări
o 2.3Cursa
3Ordinea finală în campionatul mondial
4Regulamentul tehnic
o 4.1Șasiul
4.1.1Înălțime
4.1.2Lățime
4.1.3Greutate
o 4.2Motorul (Unitatea de Putere)
o 4.3Transmisia
o 4.4Sistemele de suspensie și direcție
o 4.5Frânele
o 4.6Roțile
5Regulamentul sportiv
o 5.1Procedura de start a cursei
o 5.2Penalizări
o 5.3Steagurile comisarilor de cursă
6Mari Premii
7Cei mai reprezentativi piloți de Formula 1
8Cele mai reprezentative echipe de Formula 1
9Campionii mondiali din Formula 1
10Informații statistice
o 10.1Cele mai multe starturi (piloți)
o 10.2Cele mai multe victorii (Piloți)
o 10.3Cele mai multe pole position-uri (Piloți)
o 10.4Cele mai multe starturi (Echipe)
o 10.5Cele mai multe victorii (Echipe)
o 10.6Cele mai multe pole position-uri (Echipe)
11Legături externe
12Referințe
Istoric[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Istoria Formulei 1.
Primul sezon al Campionatului Mondial de Formula 1 a avut loc în 1950, la patru ani după
ce Federația Internațională a Automobilului a decis înființarea sa, fiind dominat de echipa Alfa
Romeo, primul campion mondial fiind Giuseppe Farina. Tot Alfa Romeo a dominat și cea de-a doua
ediție a campionatului, când campion mondial a devenit Juan Manuel Fangio.
Jackie Stewart și-a trecut în cont primul din cele trei titluri ale sale, în 1969, când a pilotat
pentru Matra, celelalte două fiind reușite în 1971 și 1973. Campionatul a fost câștigat în acei ani și
de Jochen Rindt, în 1970, acesta fiind singurul campion mondial post-mortem, și de Emerson
Fittipaldi în 1972, care a fost cel mai tânăr campion mondial din Formula 1 timp de 23 de ani, ambii
pilotând pentru Lotus. În 1974, McLaren a reușit o dublă, dar în același timp Ferrari se reorganiza,
italienii dominând perioada 1975-1977 când au reușit cinci titluri mondiale din șase posibile. Mario
Andretti a adus echipei Lotus ultimele titluri din Formula 1 în 1978, înainte ca Ferrari să mai
reușească o altă dublă în 1979.
Williams, Brabham și Ferrari și-au împărțit titlurile între 1980 și 1983, înainte ca McLaren să înceapă
o dominare totală în 1984 și 1985. Sosirea japonezilor de la Honda în Formula 1 a fost de bun augur
pentru Williams care a câștigat trei titluri mondiale la mijlocul deceniului, înainte ca McLaren să
domine, tot alături de Honda, între 1988 și 1991.
În următoarele 6 sezoane, Williams revine din nou la putere câștigând titlurile la constructori puse în
joc, toate în afară de cel din 1995 care a fost câștigat de Benetton. În acest interval, 5 piloți diferiți au
câștigat titlul mondial, Nigel Mansell, Alain Prost, Michael Schumacher de două ori, Damon
Hill și Jacques Villeneuve. McLaren și Mika Hakkinen au revenit la putere în 1998, iar
în 1999, Ferrari reușea primul titlu mondial după șaisprezece ani de secetă.
Ce a urmat a fost o dominare totală a italienilor, consemnată cu alte zece titluri mondiale, cinci la
piloți, toate câștigate de Michael Schumacher, între 2000 și 2004. Următoarele două sezoane au
fost dominate de Renault și Fernando Alonso, iar în 2007, Ferrari a revenit prin Kimi
Raikkonen pentru a câștiga cel de-al șaisprezecelea titlu la constructori din palmares, și ultimul până
în prezent. În 2008, Lewis Hamilton câștigă titlul pentru McLaren în ultima cursă a sezonului.
În 2009, Brawn GP a câștigat ambele titluri, cu Jenson Button la piloți, fiind, până în prezent, prima
și singura echipă care reușește să câștige titlul mondial în sezonul ei de debut.
Deceniul 2010 a fost marcat de două dominări absolute. Prima a fost cea din perioada 2010-2013,
atunci când echipa Red Bull Racing a câștigat toate titlurile mondiale puse în joc prin pilotul
ei, Sebastian Vettel, aceștia impunându-se în fiecare an. În 2014 are loc o schimbare de
reglementări, fiind introduse noile motoare V6 turbo hibride, iar Mercedes este cea care profită din
plin. În perioada 2014-2021, ea reușește să câștige 8 titluri mondiale consecutive, doborând
precedentul record deținut de Ferrari cu 6 titluri consecutive între 1999 și 2004. Nesurprinzător,
titlurile la piloți sunt câștigate tot de piloți de la Mercedes, Lewis Hamilton adjudecându-și 6 titluri
mondiale în această perioadă, egalându-i recordul lui Schumacher de cele mai multe titluri, 7.
În 2016, Nico Rosberg, tot pilot de la Mercedes, câștigă titlul pentru a-i întrerupe șirul lui Hamilton.
În 2021, Max Verstappen de la Red Bull Racing îi oprește hegemonia lui Hamilton și câștigă titlul la
piloți.
Șasiul[modificare | modificare sursă]
Înălțime[modificare | modificare sursă]
Nicio parte a caroseriei nu poate fi mai mare de 950 mm peste planul de referință.
Lățime[modificare | modificare sursă]
Greutatea mașinii, fără combustibil, nu trebuie să fie mai mică de 746 kg în timpul
evenimentului.
Dacă, atunci când este necesar pentru verificare, o mașină nu este deja echipată cu
anvelope pentru vreme uscată, aceasta va fi cântărită pe un set de anvelope pentru
vreme uscată selectate de delegatul tehnic FIA.
Motorul (Unitatea de Putere)[modificare | modificare sursă]
Motoarele sunt turbo, cu capacitatea cilindrică de 1.600 cmc. Cilindrii sunt în număr de
șase, așezați în V la 90 de grade, fiecare cilindru având patru supape.
Greutatea unui motor trebuie să fie de minimum 145 kg.
Turația maximă a unui motor nu trebuie să fie mai mare de 15.000 rpm.
Singura sursă de energie permisă în afară de motor este sistemul de recuperare a
energiei cinetice (KERS).
Transmisia[modificare | modificare sursă]
Niciun sistem de transmisie nu poate permite acționarea a mai mult de două roți.
Nicio mașină nu poate fi echipată cu un sistem sau dispozitiv capabil să împiedice rotile
antrenate să se învârte sub putere sau să compenseze cererea excesivă de cuplu a
șoferului. Nu este permis niciun dispozitiv sau sistem care să anunțe șoferul la începutul
rotirii roților.
Numărul de trepte de viteză este de de 8.
Modificările automate ale treptelor de viteză sunt considerate ajutoare pentru șofer și,
prin urmare, nu sunt permise. În scopul schimbării vitezei, ambreiajul și cuplul unității de
putere nu trebuie să fie sub controlul șoferului.
Sistemele de suspensie și direcție[modificare | modificare sursă]
Mașinile trebuie să fie prevăzute cu suspensie în arcuri.
Orice dispozitiv alimentat care este capabil să modifice configurația sau să afecteze
performanța oricărei părți a unui sistem de suspensie este interzis. Nu se poate face
nicio ajustare la niciun sistem de suspensie în timp ce mașina este în mișcare.
Nu este permis niciun sistem de direcție care să permită alinierea a mai mult de două
roți.
Frânele[modificare | modificare sursă]
Cu excepția unei Unități de Putere, toate mașinile trebuie să fie echipate cu un singur
sistem de frânare. Acest sistem trebuie să cuprindă doar două circuite hidraulice
separate operate de o pedală, un circuit care funcționează pe cele două roți față și
celălalt pe cele două roți din spate.
Răcirea frânelor cu lichid este interzisă.
Nu poate fi proiectat niciun sistem de frânare care să împiedice blocarea roților atunci
când șoferul aplică presiune pe pedala de frână.
Roțile[modificare | modificare sursă]
Roțile trebuie să fie externe caroseriei în plan, cu dispozitivul aerodinamic îndepărtat.
Numărul de roți este fixat la patru. Roțile trebuie să fie fabricate din aliaje de magneziu
AZ70 sau AZ80.
Lățimea completă a roții trebuie să fie cuprinsă între 370mm și 385mm atunci când este
montată în fața mașinii și între 455mm și 470 mm atunci când este montată pe spate.
Diametrul complet al roții nu trebuie să depășească 670mm atunci când este echipată cu
anvelope pentru vreme uscată sau 680mm atunci când este echipată cu anvelope
umede.
Lățimea și diametrul complet al roții vor fi măsurate orizontal la înălțimea osiei, cu roata
ținută în poziție verticală și atunci când este echipată cu anvelope noi umflate la 1,4 bar.
Toate anvelopele trebuie utilizate de la furnizor, orice modificare sau tratament, cum ar fi
tăierea, canelarea, aplicarea solvenților sau a emolenților este interzisă. Aceasta se
aplică anvelopelor uscate, intermediare și umede.
Piloții trebuie să fie deținătorii unei superlicențe, care este valabilă un an. FIA poate
oricând suspenda sau anula superlicența unui pilot.
La fiecare cursă există următorii oficiali: un director de cursă, un comisar permanent
care supervizează procedura de start, trei comisari adiționali (unul fiind ales șef)
posesori ai unei licențe FIA, un secretar de cursa și un comisar din partea țării
organizatoare.
În timpul unui singur sezon, o echipă nu poate folosi mai mult de patru piloți.
Cele două mașini ale unei echipe trebuie să fie vopsite identic.
Fiecare pilot are alocat un număr de concurs. Campionul mondial are alocat numărul 1.
Emblema echipei trebuie să apară în partea frontală a mașinii, iar numele pilotului în
zona cockpit-ului.
Testele private se pot face doar pe circuite aprobate de FIA și sunt limitate la 15.000 de
kilometri.
La finalul sesiunii de calificări toate monoposturile trebuie duse într-un Parc Închis până
a doua zi dimineața, personalul echipelor neavând dreptul să facă modificări la mașini.
Mașinile care termină cursa sunt și ele parcate în Parcul Închis.
Piloți nu pot avea disponibile mai mult de două mașini în același moment. Mașina nu se
poate schimba după startul cursei.
Fiecare pilot are dreptul să folosească doar trei motoare pe tot parcursul sezonului.
Dacă utilizează mai multe motoare atunci pilotul va primi penalizari pe grila de start.
Fiecare pilot are dreptul să folosească o singură cutie de viteze pe parcursul a patru
curse. În cazul unei schimbări neprogramate, pilotul va primi o penalizare de cinci poziții
pe grila de start.
Nu este permisă realimentarea (începând din sezonul 2010).
Ordinele de echipă au fost reintroduse cu începerea sezonului 2011, ele inițial au fost
interzise pe tot parcursul sezonului 2010 [3].
Procedura de start a cursei[modificare | modificare sursă]
Piloții pot începe turul de recunoaștere cu 30 de minute înainte de startul în turul de
încălzire. Dacă un pilot dorește să facă mai mult de un tur de recunoaștere este obligat
să treacă pe la boxe, fără a opri, dar cu obligația de a respecta viteza maximă permisă.
Dacă pilotul face un singur tur, la finalul acestuia își așează mașina pe grilă, pe locul de
start și oprește motorul.
Dacă o mașină nu este pe grila de start cu 15 minute înainte de startul în turul de
încălzire, accesul ei nu mai este permis, pilotul putând însă să plece în cursă de pe linia
boxelor.
Cu zece minute înainte de startul în turul de încălzire toată lumea, cu excepția piloților, a
oficialilor și a membrilor echipelor trebuie să părăsească zona grilei.
Cu trei minute înainte de startul în turul de încălzire roțile trebuie fixate, în caz contrar
pilotul primind o penalizare de 10 secunde.
Cu un minut înainte de startul în turul de încălzire motoarele trebuie pornite, iar
personalul echipelor mai are la dispoziție 45 de secunde să părăsească grila.
Plecarea în turul de încălzire trebuie să se facă încet, depășirile fiind interzise, acestea
din urmă fiind totuși permise dacă o mașină nu poate pleca de pe grilă, iese în afara
grilei în timpul turului de încălzire sau are o poziție staționară pe pistă.
La finalul turului de încălzire piloții își reiau poziția pe grilă și așteaptă startul.
Penalizări[modificare | modificare sursă]
Oficialii de cursă pot da mai multe penalizări, care includ:
o Penalizarea de tip "drive-through", în care pilotul este obligat să intre pe linia
boxelor, fără să oprească, dar trebuie sa respecte viteza maximă permisă.
Din momentul deciziei unei asemenea penalități pilotul are la dispoziție trei
tururi să o execute; dacă penalizarea survine în timpul ultimelor cinci tururi,
ea nu se mai execută, dar la final se adaugă 25 de secunde la timpul final al
pilotului, existând astfel riscul declasării. În timpul execuției penalizării pilotul
nu are voie să oprească pentru schimbul de pneuri și/sau realimentare cu
carburant.
o Penalizarea de tip "stop and go", în care pilotul este obligat să oprească la
boxele echipei sale, unde stă zece secunde, dar echipei nu i se permite
realimentarea și/sau schimbul de pneuri.
o Penalizarea cu 10 poziții pe grila de start la următoarea cursă.
o Descalificarea este penalizarea care se poate da unui pilot în timpul cursei
sau după terminarea acesteia. Dacă ea se dă în timpul cursei, pilotului i se
arată steagul negru, care are atașat numărul de concurs, iar pilotul este
obligat să se retragă din cursă. Dacă descalificarea survine la finalul cursei,
pilotul este declasat din clasamentul final.