Sunteți pe pagina 1din 9

Formula 1 

(abreviată F1) este o întrecere de automobilism care se organizează anual sub forma a


două campionate mondiale, care au loc în paralel, ambele fiind patronate de Federația Internațională
a Automobilului (FIA). Cele două campionate sunt Campionatul Mondial al Piloților (engl: World
Drivers' Championship) și Campionatul Mondial al Constructorilor (engl. World Constructors'
Championship). Numele de Formula provine de la faptul că toate echipele înscrise în campionat
trebuie să își construiască mașinile (cunoscute și sub numele de monoposturi) după un anumit
regulament, o formulă pe care o decide FIA.[1] Cifra 1 provine de la faptul ca întrecerea este
catalogată drept cea mai prestigioasă formulă organizată de FIA.
Un sezon de Formula 1 constă dintr-o serie de curse, cunoscute sub numele de Mari Premii (Grands
Prix), care au loc în întreaga lume atât pe circuite special construite, cât și pe drumuri publice
închise. Un sistem de puncte este folosit la Marile Premii pentru a desemna câștigătorii celor două
campionate. În actuala ediție a campionatului participă 10 echipe și 20 piloți. Fiecare pilot trebuie să
dețină o Super Licență valabilă, cea mai înaltă clasă de licență de curse eliberată de FIA.[2] Cursele
trebuie să se desfășoare pe piste cu nota „1” (fost „A”), cea mai înaltă calificare emisă de FIA.[2]
Toate etapele campionatului sunt televizate în mai mult de 200 de țări, numărul celor care privesc
anual întrecerea fiind depășit doar de numărul celor care urmăresc meciurile din Campionatul
Mondial de Fotbal și Jocurile Olimpice, competiții care se organizează o dată la patru ani. În timp
ce Europa este baza tradițională a sportului, campionatul funcționează la nivel global, 7 dintre cele
22 de curse din sezonul din 2021 având loc în afara Europei. Cu costul anual al conducerii unei
echipe - proiectarea, construirea și întreținerea mașinilor, plata, transportul - fiind de aproximativ 247
de milioane de dolari USD,[3] luptele sale financiare și politice sunt raportate pe scară largă. La 23
ianuarie 2017, Liberty Media a confirmat finalizarea achiziției companiei Delta Topco, compania care
controlează Formula 1, de la firma de capital privat CVC Capital Partners pentru 8 miliarde de dolari.
[4][5]
 Până să fi fost achiziționată de Liberty Media, firma a fost deținută de Bernie Ecclestone,
supranumit „F1 Supremo"[6][7][8] datorită faptului că a fost la conducerea Grupului Formula 1 timp de
aproape 40 de ani.

Cuprins

 1Istoric
 2Cum se desfășoară un Mare Premiu
o 2.1Antrenamentele libere
o 2.2Sesiunea de calificări
o 2.3Cursa
 3Ordinea finală în campionatul mondial
 4Regulamentul tehnic
o 4.1Șasiul
 4.1.1Înălțime
 4.1.2Lățime
 4.1.3Greutate
o 4.2Motorul (Unitatea de Putere)
o 4.3Transmisia
o 4.4Sistemele de suspensie și direcție
o 4.5Frânele
o 4.6Roțile
 5Regulamentul sportiv
o 5.1Procedura de start a cursei
o 5.2Penalizări
o 5.3Steagurile comisarilor de cursă
 6Mari Premii
 7Cei mai reprezentativi piloți de Formula 1
 8Cele mai reprezentative echipe de Formula 1
 9Campionii mondiali din Formula 1
 10Informații statistice
o 10.1Cele mai multe starturi (piloți)
o 10.2Cele mai multe victorii (Piloți)
o 10.3Cele mai multe pole position-uri (Piloți)
o 10.4Cele mai multe starturi (Echipe)
o 10.5Cele mai multe victorii (Echipe)
o 10.6Cele mai multe pole position-uri (Echipe)
 11Legături externe
 12Referințe

Istoric[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Istoria Formulei 1.
Primul sezon al Campionatului Mondial de Formula 1 a avut loc în 1950, la patru ani după
ce Federația Internațională a Automobilului a decis înființarea sa, fiind dominat de echipa Alfa
Romeo, primul campion mondial fiind Giuseppe Farina. Tot Alfa Romeo a dominat și cea de-a doua
ediție a campionatului, când campion mondial a devenit Juan Manuel Fangio.

Juan Manuel Fangio a câștigat cinci titluri mondiale în anii '50

Scuderia Ferrari și Alberto Ascari au dominat sezoanele 1952 și 1953, înainte ca Juan Manuel


Fangio să își treacă în cont patru titluri mondiale consecutive, pilotând
pentru Maserati, Mercedes și Ferrari. Începând cu 1958 s-a decis desfășurarea unui al doilea
campionat mondial, cel al constructorilor, prima ediție fiind câștigată de Vanwall, deschizând
dominarea anglo-saxonă în Formula 1.
Cooper a fost prima echipă care a folosit o mașină de Formula 1 cu motorul amplasat pe spate,
soluția dovedindu-se a fi una ideală, deoarece britanicii au câștigat titlurile mondiale ale
constructorilor în 1959 și 1960, dar și pe cele ale piloților prin Jack Brabham. Ferrari a revenit la
putere în 1961, pentru a ceda din nou inițiativa britanicilor în 1962 când BRM a fost cea mai bună
echipă a sezonului, acest privilegiu fiind preluat apoi de Lotus în 1963. În acel an, Jim Clark își
trecea în cont primul din cele două titluri mondiale. Deciziile pripite ale lui Colin Chapman, șeful de
echipă de la Lotus, au dus la pierderea titlurilor mondiale din 1964 în detrimentul Ferrari, dar a
revenit la conducere în 1965. Jack Brabham a devenit primul, și până acum singurul, pilot din lume
care a câștigat titlul mondial în Formula 1 cu o mașină de construcție proprie. Acest lucru s-a
întâmplat în 1966. Tot Brabham a dominat campionatul și în 1967, dar de această dată la piloți s-a
impus Denny Hulme. Lotus a revenit la putere pentru un sezon, în 1968, când Graham Hill a devenit
campion mondial pentru a doua oară, precedenta ocazie fiind în 1962.

Jackie Stewart în 1969

Jackie Stewart și-a trecut în cont primul din cele trei titluri ale sale, în 1969, când a pilotat
pentru Matra, celelalte două fiind reușite în 1971 și 1973. Campionatul a fost câștigat în acei ani și
de Jochen Rindt, în 1970, acesta fiind singurul campion mondial post-mortem, și de Emerson
Fittipaldi în 1972, care a fost cel mai tânăr campion mondial din Formula 1 timp de 23 de ani, ambii
pilotând pentru Lotus. În 1974, McLaren a reușit o dublă, dar în același timp Ferrari se reorganiza,
italienii dominând perioada 1975-1977 când au reușit cinci titluri mondiale din șase posibile. Mario
Andretti a adus echipei Lotus ultimele titluri din Formula 1 în 1978, înainte ca Ferrari să mai
reușească o altă dublă în 1979.
Williams, Brabham și Ferrari și-au împărțit titlurile între 1980 și 1983, înainte ca McLaren să înceapă
o dominare totală în 1984 și 1985. Sosirea japonezilor de la Honda în Formula 1 a fost de bun augur
pentru Williams care a câștigat trei titluri mondiale la mijlocul deceniului, înainte ca McLaren să
domine, tot alături de Honda, între 1988 și 1991.
În următoarele 6 sezoane, Williams revine din nou la putere câștigând titlurile la constructori puse în
joc, toate în afară de cel din 1995 care a fost câștigat de Benetton. În acest interval, 5 piloți diferiți au
câștigat titlul mondial, Nigel Mansell, Alain Prost, Michael Schumacher de două ori, Damon
Hill și Jacques Villeneuve. McLaren și Mika Hakkinen au revenit la putere în 1998, iar
în 1999, Ferrari reușea primul titlu mondial după șaisprezece ani de secetă.

Michael Schumacher la volanul unui Ferrari

Ce a urmat a fost o dominare totală a italienilor, consemnată cu alte zece titluri mondiale, cinci la
piloți, toate câștigate de Michael Schumacher, între 2000 și 2004. Următoarele două sezoane au
fost dominate de Renault și Fernando Alonso, iar în 2007, Ferrari a revenit prin Kimi
Raikkonen pentru a câștiga cel de-al șaisprezecelea titlu la constructori din palmares, și ultimul până
în prezent. În 2008, Lewis Hamilton câștigă titlul pentru McLaren în ultima cursă a sezonului.
În 2009, Brawn GP a câștigat ambele titluri, cu Jenson Button la piloți, fiind, până în prezent, prima
și singura echipă care reușește să câștige titlul mondial în sezonul ei de debut.
Deceniul 2010 a fost marcat de două dominări absolute. Prima a fost cea din perioada 2010-2013,
atunci când echipa Red Bull Racing a câștigat toate titlurile mondiale puse în joc prin pilotul
ei, Sebastian Vettel, aceștia impunându-se în fiecare an. În 2014 are loc o schimbare de
reglementări, fiind introduse noile motoare V6 turbo hibride, iar Mercedes este cea care profită din
plin. În perioada 2014-2021, ea reușește să câștige 8 titluri mondiale consecutive, doborând
precedentul record deținut de Ferrari cu 6 titluri consecutive între 1999 și 2004. Nesurprinzător,
titlurile la piloți sunt câștigate tot de piloți de la Mercedes, Lewis Hamilton adjudecându-și 6 titluri
mondiale în această perioadă, egalându-i recordul lui Schumacher de cele mai multe titluri, 7.
În 2016, Nico Rosberg, tot pilot de la Mercedes, câștigă titlul pentru a-i întrerupe șirul lui Hamilton.
În 2021, Max Verstappen de la Red Bull Racing îi oprește hegemonia lui Hamilton și câștigă titlul la
piloți.

Cum se desfășoară un Mare Premiu[modificare | modificare


sursă]
Un Mare Premiu este extins pe durata a trei zile, de obicei de vineri până duminică, timp în care au
loc antrenamentele libere, sesiunea de calificări și cursa propriu-zisă. Întrecerea are loc doar pe
circuite special amenajate pentru curse și care sunt închise circulației publice.[9][10]

Antrenamentele libere[modificare | modificare sursă]


Antrenamentele libere au loc vinerea (două sesiuni) și sâmbăta (o sesiune). Singura excepție are loc
la Marele Premiu al Principatului Monaco, acolo unde sesiunile de vineri au loc joia. Cele două
sesiuni de vineri durează 90 de minute, iar sesiunea de sâmbătă 60.[11] În timpul lor, piloții au dreptul
să parcurgă câte tururi de circuit doresc. În timpul sesiunilor de vineri, echipele pot nominaliza un al
treilea pilot pe lângă cei doi „de cursă”, dar nu pot folosi mai mult de două monoposturi simultan.

Sesiunea de calificări[modificare | modificare sursă]


Sesiunea de calificări are loc sâmbăta după-amiaza, iar scopul ei este de a stabili grila de start
pentru cursa de duminică. Sesiunea durează aproximativ o oră și este împărțită în trei părți.[12]
În prima parte (Q1), care durează optsprezece minute, participă toți piloții, numărul de tururi de
circuit pe care aceștia îl parcurg fiind nelimitat. În clasament se ține cont de cel mai rapid tur parcurs
de fiecare pilot în parte. La finalul celor optsprezece minute, cinci piloți cu cei mai slabi cinci timpi,
sunt eliminați, ei urmând a ocupa locurile 16-20 pe grila de start.
A doua parte (Q2) a sesiunii de calificări ține cincisprezece minute, la ea participând doar cei 15
piloți rămași, timpii obținuți în prima parte fiind șterși. Din nou, fiecare pilot are dreptul la un număr
nelimitat de tururi de circuit, iar la finalul acestei părți, ultimii cinci piloți ai clasamentului - fiecare pilot
intră în acest clasament cu cel mai bun timp al său - sunt eliminați, ei urmând să ocupe locurile 11-
15 pe grila de start.
Iar ultima parte, a treia (Q3), durează douăsprezece minute, la ea participând cei zece piloți
promovați din partea a doua. Din nou, timpii obținuți în partea a doua sunt șterși. În cadrul acestei
părți, fiecare pilot are la dispoziție un număr nelimitat de tururi. Se întocmește un nou clasament, pe
baza căruia se stabilesc pozițiile 1-10 ale grilei de start. Pilotul cu cel mai bun timp din partea a treia
va pleca de pe prima poziție a grilei de start, numită și pole position. Totuși grila de start poate fi
alterată în funcție de diversele penalizări pe care le-ar putea primi piloții.

Mașinile așezate pe pistă înainte de începerea unei curse


Cursa[modificare | modificare sursă]
Cursa are loc duminica, distanța acesteia fiind de aproximativ 305 kilometri. Cu toate acestea,
cursele de stradă precum cea din Monaco au distanțe mai scurte pentru a se menține sub limita de
două ore.
Cursa începe cu un tur de încălzire, după care mașinile se adună pe grila de start în ordinea în care
s-au calificat. Acest tur este adesea denumit tur de formare, deoarece mașinile parcurg un tur în
formație, fără depășiri (deși un pilot care greșește poate recâștiga terenul pierdut cu condiția să
cadă la coada clasamentului). Turul de încălzire permite piloților să verifice starea pistei și a mașinii
lor, oferă anvelopelor șansa de a se încălzi pentru a crește tracțiunea și, de asemenea, le oferă
echipajelor de la boxe timp să se elibereze și de echipamentul lor de pe grilă.
Odată ce toate mașinile s-au plasat pe grilă, după ce mașina medicală se poziționează în spatele
grupului de mașini, un sistem de lumini deasupra pistei indică startul cursei: cinci lumini roșii se
aprind la intervale de o secundă; toate sunt apoi stinse simultan după un timp nespecificat (de obicei
mai puțin de 3 secunde) pentru a semnala începutul cursei. Dacă un pilot pleacă înainte de
stingerea celor cinci lumini roșii, este penalizat. Procedura de start poate fi abandonată dacă un pilot
se blochează pe grilă, semnalat prin ridicarea brațului. Dacă se întâmplă acest lucru, procedura
reîncepe: începe un nou tur de formare, cu mașina care a făcut infracțiunea scoasă din grilă. Cursa
poate fi reluată și în cazul unui accident grav sau a unor condiții periculoase, startul inițial fiind
anulat. Cursa poate fi începută din spatele mașinii de siguranță dacă oficialii consideră că startul de
pe loc ar fi excesiv de periculos, cum ar fi ploile extrem de abundente. Începând cu sezonul 2019, va
exista întotdeauna o repornire de pe loc. Dacă din cauza ploilor abundente este necesară o pornire
în spatele mașinii de siguranță, atunci după ce pista s-a uscat suficient, piloții se vor pregăti pentru o
pornire din mișcare. Nu există niciun tur de formare când cursele încep în spatele mașinii de
siguranță.
Sistemul de punctaj s-a schimbat de multe ori de-a lungul timpului; actual, punctele se acordă
precum urmează: primul pilot care trece linia de sosire este declarat câștigător și primește 25 puncte
în campionat, pilotul de pe locul al doilea primește 18 puncte, cel de pe locul al treilea 15 puncte,
pilotul de pe locul al patrulea primește 12 puncte, cel de pe locul al cincilea 10 puncte, pilotul de pe
locul al șaselea primește 8 puncte, cel de pe locul al șaptelea 6 puncte, pilotul de pe locul al optulea
primește 4 puncte, cel de pe locul al nouălea 2 puncte și cel de pe locul al zecelea 1 punct.
Începând cu sezonul din 2019 se acordă un punct în plus pentru pilotul care a realizat cel mai rapid
tur din cursă, cu obligația ca el să termine în primii zece poziții. Pentru ca un pilot să obțină puncte,
el trebuie să fie clasat, adică să parcurgă cel puțin 90% din distanța cursei. Punctajul echipelor se
stabilește prin însumarea punctelor obținute de colegii de echipă. Ordinea finală poate fi alterată de
penalizări.
În anumite condiții, cursa poate fi oprită înainte de parcurgerea celor 305 km. Cursa se poate relua,
procedura fiind cea menționată anterior, cu specificația că fiecare pilot își ocupă acum locul pe grilă
în funcție de poziția pe care o ocupa atunci când a fost întreruptă cursa; sau poate fi anulată. Dacă
cursa nu se mai reia, dar s-a parcurs deja 75% din distanța ei, atunci ordinea din momentul opririi
este declarată ordinea finală, punctajul fiind cel de mai sus. Dacă nu s-a parcurs 75% din distanța
cursei, dar s-au parcurs cel puțin două tururi complete, va fi folosit un set de puncte în funcție de
distanța parcursă până la suspendarea cursei. Până în sezonul din 2022 se acordau puncte
înjumătățite pentru cursele scurtate. Începând cu sezonul din 2022, dacă sunt parcurse mai mult de
două tururi, dar mai puțin de 25% din distanța programată a cursei, punctele vor fi acordate primilor
5 piloți pe o bază de 6–4–3–2–1. Dacă 25%–50% din distanța programată a cursei este parcursă,
punctele vor fi acordate pe o bază de 13–10–8–6–5–4–3–2–1 primilor 9 piloți. Dacă 50%–75% din
distanța programată a cursei este parcursă, punctele vor fi acordate pe o bază de 19–14–12–9–8–
6–5–3–2–1 primilor 10 piloți.
Ordinea finală în campionatul
mondial[modificare | modificare sursă]
Pentru stabilirea ordinii finale în campionatul mondial zestrea de puncte a unui pilot sau a unei
echipe este reprezentată de suma punctelor acumulate la finalul fiecărei curse. Pilotul cu cele mai
multe puncte acumulate este declarat campion mondial, iar echipa cu cele mai multe puncte este
declarată campioană mondială.
Dacă la finalul sezonului există doi sau mai mulți piloți (echipe) cu același număr de puncte,
diferențierea se face în funcție de numărul de victorii, dacă și acesta este egal, atunci se face în
funcție de numărul de locuri secunde și așa mai departe.

Regulamentul tehnic[modificare | modificare sursă]


Această secțiune listează doar cele mai importante prevederi ale regulamentului tehnic. Acesta
poate fi consultat în întregime pe site-ul competiției: [1]

Șasiul[modificare | modificare sursă]
Înălțime[modificare | modificare sursă]

 Nicio parte a caroseriei nu poate fi mai mare de 950 mm peste planul de referință.
Lățime[modificare | modificare sursă]

 Lățimea totală a mașinii, cu excepția anvelopelor, nu trebuie să depășească 2000mm,


cu roțile direcționate în poziția dreaptă.
 Lățimea caroseriei între liniile centrale din față și ale roții din spate nu trebuie să
depășească 1600mm.
Greutate[modificare | modificare sursă]

 Greutatea mașinii, fără combustibil, nu trebuie să fie mai mică de 746 kg în timpul
evenimentului.
 Dacă, atunci când este necesar pentru verificare, o mașină nu este deja echipată cu
anvelope pentru vreme uscată, aceasta va fi cântărită pe un set de anvelope pentru
vreme uscată selectate de delegatul tehnic FIA.
Motorul (Unitatea de Putere)[modificare | modificare sursă]
 Motoarele sunt turbo, cu capacitatea cilindrică de 1.600 cmc. Cilindrii sunt în număr de
șase, așezați în V la 90 de grade, fiecare cilindru având patru supape.
 Greutatea unui motor trebuie să fie de minimum 145 kg.
 Turația maximă a unui motor nu trebuie să fie mai mare de 15.000 rpm.
 Singura sursă de energie permisă în afară de motor este sistemul de recuperare a
energiei cinetice (KERS).
Transmisia[modificare | modificare sursă]
 Niciun sistem de transmisie nu poate permite acționarea a mai mult de două roți.
 Nicio mașină nu poate fi echipată cu un sistem sau dispozitiv capabil să împiedice rotile
antrenate să se învârte sub putere sau să compenseze cererea excesivă de cuplu a
șoferului. Nu este permis niciun dispozitiv sau sistem care să anunțe șoferul la începutul
rotirii roților.
 Numărul de trepte de viteză este de de 8.
 Modificările automate ale treptelor de viteză sunt considerate ajutoare pentru șofer și,
prin urmare, nu sunt permise. În scopul schimbării vitezei, ambreiajul și cuplul unității de
putere nu trebuie să fie sub controlul șoferului.
Sistemele de suspensie și direcție[modificare | modificare sursă]
 Mașinile trebuie să fie prevăzute cu suspensie în arcuri.
 Orice dispozitiv alimentat care este capabil să modifice configurația sau să afecteze
performanța oricărei părți a unui sistem de suspensie este interzis. Nu se poate face
nicio ajustare la niciun sistem de suspensie în timp ce mașina este în mișcare.
 Nu este permis niciun sistem de direcție care să permită alinierea a mai mult de două
roți.
Frânele[modificare | modificare sursă]
 Cu excepția unei Unități de Putere, toate mașinile trebuie să fie echipate cu un singur
sistem de frânare. Acest sistem trebuie să cuprindă doar două circuite hidraulice
separate operate de o pedală, un circuit care funcționează pe cele două roți față și
celălalt pe cele două roți din spate.
 Răcirea frânelor cu lichid este interzisă.
 Nu poate fi proiectat niciun sistem de frânare care să împiedice blocarea roților atunci
când șoferul aplică presiune pe pedala de frână.
Roțile[modificare | modificare sursă]
 Roțile trebuie să fie externe caroseriei în plan, cu dispozitivul aerodinamic îndepărtat.
Numărul de roți este fixat la patru. Roțile trebuie să fie fabricate din aliaje de magneziu
AZ70 sau AZ80.
 Lățimea completă a roții trebuie să fie cuprinsă între 370mm și 385mm atunci când este
montată în fața mașinii și între 455mm și 470 mm atunci când este montată pe spate.
 Diametrul complet al roții nu trebuie să depășească 670mm atunci când este echipată cu
anvelope pentru vreme uscată sau 680mm atunci când este echipată cu anvelope
umede.
 Lățimea și diametrul complet al roții vor fi măsurate orizontal la înălțimea osiei, cu roata
ținută în poziție verticală și atunci când este echipată cu anvelope noi umflate la 1,4 bar.
 Toate anvelopele trebuie utilizate de la furnizor, orice modificare sau tratament, cum ar fi
tăierea, canelarea, aplicarea solvenților sau a emolenților este interzisă. Aceasta se
aplică anvelopelor uscate, intermediare și umede.

Regulamentul sportiv[modificare | modificare sursă]


Această secțiune listează doar cele mai importante prevederi ale regulamentului sportiv. Acesta
poate fi consultat în întregime pe site-ul competiției [2]

 Piloții trebuie să fie deținătorii unei superlicențe, care este valabilă un an. FIA poate
oricând suspenda sau anula superlicența unui pilot.
 La fiecare cursă există următorii oficiali: un director de cursă, un comisar permanent
care supervizează procedura de start, trei comisari adiționali (unul fiind ales șef)
posesori ai unei licențe FIA, un secretar de cursa și un comisar din partea țării
organizatoare.
 În timpul unui singur sezon, o echipă nu poate folosi mai mult de patru piloți.
 Cele două mașini ale unei echipe trebuie să fie vopsite identic.
 Fiecare pilot are alocat un număr de concurs. Campionul mondial are alocat numărul 1.
 Emblema echipei trebuie să apară în partea frontală a mașinii, iar numele pilotului în
zona cockpit-ului.
 Testele private se pot face doar pe circuite aprobate de FIA și sunt limitate la 15.000 de
kilometri.
 La finalul sesiunii de calificări toate monoposturile trebuie duse într-un Parc Închis până
a doua zi dimineața, personalul echipelor neavând dreptul să facă modificări la mașini.
Mașinile care termină cursa sunt și ele parcate în Parcul Închis.
 Piloți nu pot avea disponibile mai mult de două mașini în același moment. Mașina nu se
poate schimba după startul cursei.
 Fiecare pilot are dreptul să folosească doar trei motoare pe tot parcursul sezonului.
Dacă utilizează mai multe motoare atunci pilotul va primi penalizari pe grila de start.
 Fiecare pilot are dreptul să folosească o singură cutie de viteze pe parcursul a patru
curse. În cazul unei schimbări neprogramate, pilotul va primi o penalizare de cinci poziții
pe grila de start.
 Nu este permisă realimentarea (începând din sezonul 2010).
 Ordinele de echipă au fost reintroduse cu începerea sezonului 2011, ele inițial au fost
interzise pe tot parcursul sezonului 2010 [3].
Procedura de start a cursei[modificare | modificare sursă]
 Piloții pot începe turul de recunoaștere cu 30 de minute înainte de startul în turul de
încălzire. Dacă un pilot dorește să facă mai mult de un tur de recunoaștere este obligat
să treacă pe la boxe, fără a opri, dar cu obligația de a respecta viteza maximă permisă.
Dacă pilotul face un singur tur, la finalul acestuia își așează mașina pe grilă, pe locul de
start și oprește motorul.
 Dacă o mașină nu este pe grila de start cu 15 minute înainte de startul în turul de
încălzire, accesul ei nu mai este permis, pilotul putând însă să plece în cursă de pe linia
boxelor.
 Cu zece minute înainte de startul în turul de încălzire toată lumea, cu excepția piloților, a
oficialilor și a membrilor echipelor trebuie să părăsească zona grilei.
 Cu trei minute înainte de startul în turul de încălzire roțile trebuie fixate, în caz contrar
pilotul primind o penalizare de 10 secunde.
 Cu un minut înainte de startul în turul de încălzire motoarele trebuie pornite, iar
personalul echipelor mai are la dispoziție 45 de secunde să părăsească grila.
 Plecarea în turul de încălzire trebuie să se facă încet, depășirile fiind interzise, acestea
din urmă fiind totuși permise dacă o mașină nu poate pleca de pe grilă, iese în afara
grilei în timpul turului de încălzire sau are o poziție staționară pe pistă.
 La finalul turului de încălzire piloții își reiau poziția pe grilă și așteaptă startul.
Penalizări[modificare | modificare sursă]
 Oficialii de cursă pot da mai multe penalizări, care includ:
o Penalizarea de tip "drive-through", în care pilotul este obligat să intre pe linia
boxelor, fără să oprească, dar trebuie sa respecte viteza maximă permisă.
Din momentul deciziei unei asemenea penalități pilotul are la dispoziție trei
tururi să o execute; dacă penalizarea survine în timpul ultimelor cinci tururi,
ea nu se mai execută, dar la final se adaugă 25 de secunde la timpul final al
pilotului, existând astfel riscul declasării. În timpul execuției penalizării pilotul
nu are voie să oprească pentru schimbul de pneuri și/sau realimentare cu
carburant.
o Penalizarea de tip "stop and go", în care pilotul este obligat să oprească la
boxele echipei sale, unde stă zece secunde, dar echipei nu i se permite
realimentarea și/sau schimbul de pneuri.
o Penalizarea cu 10 poziții pe grila de start la următoarea cursă.
o Descalificarea este penalizarea care se poate da unui pilot în timpul cursei
sau după terminarea acesteia. Dacă ea se dă în timpul cursei, pilotului i se
arată steagul negru, care are atașat numărul de concurs, iar pilotul este
obligat să se retragă din cursă. Dacă descalificarea survine la finalul cursei,
pilotul este declasat din clasamentul final.

S-ar putea să vă placă și