UNIVERSITATEA PETROL-GAZE PLOIEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

SPECIALIZAREA: CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE 50485

AFECTIVITATEA REFLECTATĂ ÎN
ACTIVITATEA DE
EDUCAŢIE FIZICĂ DE NEPROFIL

Lect.Univ.Dr. Studenta
Oprea Viorel Manea A.D.Andra

Anul universitar 2021-2022, semestrul II

 AFECTIVITATEA REFLECTATĂ ÎN
ACTIVITATEA DE
EDUCAŢIE FIZICĂ DE NEPROFIL

Locul şi rolul afectivităţii

Afectivitatea este categoria de procese psihice care reflectă raportul dintre factorii
obiectivi şi subiectivi sub forma specifică a atitudinii. Stările afective diferite se creează prin
raportul dintre factori obiectivi şi cei subiectivi motivaţionali. Acestea sunt situate între doi
poli, plăcut-neplăcut, trecând prin punctul de indiferenţă. Stările afective pozitive îşi au
izvorul în concordanţa dintre motiv şi situaţia concretă prezentă sau posibilă, imaginară.
Stările afective negative rezultă din dezacordul celor doi factori. Starea afectivă care reflectă
relaţia dintre subiect şi obiect sub formă de trăiri, uneori atitudinale, poartă denumirea de
procese afective.
Proprietăţile proceselor afective sunt:
 polaritatea – se exprimă prin caracterul plăcut sau neplăcut al stărilor afective, stenic sau
astenic al acestora, încordat sau destins (ex. studentului îi place să joace baschet dar îi
displace alergarea de rezistenţă);
 intensitatea proceselor afective – indică forţa, profunzimea trăirii affective
 durata proceselor afective – indică întinderea în timp a unor trăiri, sunt sentimente care pot
dura un an sau toată viaţa, emoţii care pot dura o clipă sau câteva ore iar alte trăiri rămân
nealterate (ex. dragostea pentru o fiinţă dragă care nu mai este);
 mobilitatea proceselor afective – indică trecerea de la o stare la alta, sau de la o trăire la alta,
atunci când situaţia o cere (ex. starea de concentrare atunci când execută un complex de
exerciţii din gimnastica aerobică, relaxarea la sfârşitul execuţiei);
 expresivitatea proceselor afective – înseamnă capacitatea de a se exterioriza dând naştere la
manifestări emoţionale care vor conduce la conduite emoţionale expressive
În scopul realizării obiectivelor cognitive şi afective în activitatea de educaţie fizică şi
sport ar trebui să reţinem că trăirile emoţionale se învaţă, se însuşesc pe parcursul vieţii fie
prin imitaţie, fie prin voinţă. În comportamentul studenţilor expresiile emoţionale au roluri
importante, cele mai semnificative sunt cele de comunicare, de influenţare a conduitelor de
autoreglare, de contagiune, de accentuare sau diminuare a însăşi stării affective

Clasificarea trăirilor afective

Dat fiind că procesele afective sunt în acelaşi timp trăire şi comunicare, stare şi
acţiune, concentrare internă şi manifestare exterioară, procesele afective vor fi clasificate
după mai multe criterii:
- al proprietăţilor de care dispun (intensitate, durată, mobilitate, expresivitate
- al gradului de conştientizare (unele aflându-se sub control direct al conştiinţei, altele
scăpând acestui control);
- al nivelului calitativ al formelor motivaţionale din care provin
 Luând în considerare aceste criterii, procesele afective vor fi împărţite în trei
categorii:
1. Procesele afective primare. În categoria lor includem: - tonul afectiv al
proceselor cognitive care trezesc în noi stări afective de care nici nu suntem conştienţi; - tonul
afectiv de provenienţă organică, cauzat de proasta funcţionare a organelor interne; - afectele –
manifestări emoţionale cu apariţii bruşte şi caracter exploziv de scurtă durată.
2. Procesele afective complexe. Au un grad mai mare de conştientizare şi
intelectualizare, cuprind emoţiile curente, emoţiile superioare, dispoziţiile afective.
3. Procesele afective superioare. Se caracterizează printr-o mare restructurare
şi raportare valorică, depăşind prin conţinut şi structura lor emoţiile disparate sau tranzitorii.
Acestea sunt sentimentele şi pasiunile.
În educaţie fizică şi sport întâlnim frecvent cauze determinante ale emoţiilor,
analizate de P. Fraisse:
a) Insuficiente posibilităţi de adaptare. În prezenţa unor condiţii noi pentru care
subiectul nu are pregătirea adecvată, la excitanţi neobişnuiţi la stimuli neaşteptaţi;
b) b) Excesul de motivare care nu poate fi folosit. Acesta creşte:
- În prezenţa altei persoane care asistă la activitatea subiectului;
- Prin frustrare, ceea ce produce o nouă motivaţie în raport cu motivaţia
prezentă a subiectului;
- În conflict. K. Lewin stabileşte trei categorii de conflicte: apropiere-apropiere,
apropiere-evitare (anxiogen), evitare-evitare (cel mai puternic).

Afectivitatea în relaţia gândire-emoţie

Emoţiile au o strânsă legătură cu domeniul cognitiv şi au aplicaţie în educaţia
fizică.Ele nu pot fi disociate de contextul instruirii în lecţie fiind componenta atât pozitivă cât
şi negativă.
Punctul de vedere psihologic cu privire la emoţii trece în mod necesar printr-o
abordare cognitivă. Perceperea unei situaţii date este în legătură cu o evaluare, cu o
interpretare cognitivă, căreia îi corespunde "conştiinţa emoţiei". Evaluarea intuitivă şi
reflexivă a situaţiei de către subiect, depinde de caracteristicile personale ale individului şi de
situaţii, ceea ce conduce la luarea în considerare a legăturii personalitate-mediu.
Emoţiile sunt expresii bipolare, dependente de semnificaţia subiectivă a situaţiilor dar
şi de statutul, rolul, caracteristicile inter-relaţiilor în care se exprimă, iar datorită învăţării se
evită ceea ce este dezagreabil şi se reţine ce este agreabil. Putem vorbi de două aspecte ale
emoţiilor:
A. Aspectul experienţei personale;
B. Aspectul comportamental sau expresiv (de comunicare).
O. A. Cernikova (1959) studiind aceeaşi problemă, dar în sporturile de performanţă
(putem adapta studiul şi la lecţiile de educaţie fizica) a ajuns la concluzia că dintre
impedimentele de natură subiectivă le putem remarca pe cele:
A. Legate de atitudinea personală a individului, faţă de condiţiile generale ale
lecţiilor:
1. Frică de a susţine probele;
2. Teama de a nu trece probele şi normele de control;
 3. Teama de înfrângere;
4. Frica de adversar;
5. Neîncrederea în forţele proprii;
6. Atitudinea faţă de materia predate;
7. Tendinţa spre comoditate;
8. Emoţiile în situaţii noi;
9. Emoţiile la reacţiile colegilor;
B. Legate de atitudinea personală a individului pusă la încercare în vederea
depăşirii particulare în condiţii de probe sportive, cu notă:
1. Frica faţă de start (la alergarea de viteză);
2. Frica faţă de înălţime (la sărituri);
3. Frica de a nu-şi doza corect efortul pe parcursul distantelor (la alergarea de
rezistenţă);
4. Frica fata de încordări fizice mari.

Reglarea atitudinii studenţilor la educaţia fizică de neprofil

Atitudinea este o modalitate internă de raportare la diferitele laturi ale vieţii sociale, la
alţii, la sine, la activitate şi de manifestare în comportament. Ea este concomitent fapt de
conştiinţă dar şi reacţie comportamentală. Atitudinea este invariantul pe baza căruia individul
se orientează selectiv, se autoreglează preferenţial, se adaptează evoluând. Deci nu orice
reacţie imediată, impulsivă traduce o atitudine, ci doar orientarea conştientă, deliberată,
susţinută de o funcţie interpretativă, generalizată, valorizatoare, justificativă, doar reacţia
stabilă, generalizată, proprie subiectului şi întemeiată pe convingerile lui puternice.”
Teoretic dar şi practic ne întrebăm cum putem influenţa atitudinea studenţilor în
favoarea educaţiei fizice prin realizarea obiectivelor cognitive şi afective (această întrebarea
intră şi în ipoteză). Sarcina mea teoretico-metodologică este de a clarifica conceptul de
atitudine şi cogniţie, de a înţelege însemnătatea atitudinilor în viaţa studenţilor pentru a
demonstra ipoteza şi a alege instrumentele valide de măsurare a modificării atitudinilor care
au bază cognitivă prin programul propus.

Felurile atitudinilor
M.Epuran (1990) prezintă un tablou complex al atitudinilor, cu exemplificări la
activităţile corporale, pe care ne permitem să-l sintetizăm mai jos:
a. postura corporală, ca poziţie preparatori a corpului sau ca expresie semnificativă.
Putem exemplifica din sport posturile: poziţiile de start, poziţiile fundamentale din tehnica
sporturilor (ca atitudini preoperative) sau posturi „agresive” adoptate pentru intimidarea
adversarilor;
b. opinia, ca modalitate de a înţelege şi exprima unele idei, luarea de "poziţie" faţă de
fenomene şi persoane;
c. caracteristică a exercitării voluntare a unui rol, ca răspuns la o situaţie -
conştiincios, încordat-degajat, tolerant-sever, conciliator etc;
 d. caracteristică constantă şi involuntară a exercitării rolului în situaţii date:
agresiv, ameninţător, critic, democratic, comprehensiv, descurajant etc;
e. predispoziţie generală de a adopta o anumită poziţie sau o anumită judecată,
de a reacţiona într-un anumit mod (toate având la bază un fond latent de opinii, credinţe şi
convingeri care influenţează atitudinea prezentă într-o situaţie concretă). Această
predispoziţie generală are sensul de "Einstellung" - organizare mentală cu funcţie anticipativă
şi orientativă (O.Kulpe) sau de "Ustankova" - montaje anticipative. P.Fraisse distinge
atitudini perceptiveselective, explicate prin motivaţie şi modele perceptive. Autorul citat
adaugă la atitudinile intelectuale pe cele de tip afectiv - cu caracter evaluativ, dintre care cele
mai importante ni se par convingerile şi idealurile, precum şi pe cele de tip comportamental-
acţional (conative),cadisponibilitatea de acţionare într-un anumit fel sau direcţie si
anticipările răspunsurilor motorii (seturi sau montaje motrice);
f. structuri personale profunde, ca tematizare a trăirilor individului, a experienţei
proprii. Aceste structuri se exprimă mai ales în dinamica afectivităţii inconştiente, influenţată
şi de viaţa de la copilărie la starea adultă, fasonând în linii mari existenţa. Ele se pot
raţionaliza pe plan conştient în concepţia de viaţă, în filozofia personală despre lume.

Componentele atitudinilor
▪ Cognitive: perceperea şi conceptualizarea obiectului, convingeri, credinţe, idei;
▪ Afective: emoţii şi sentimente(la care am putea adăuga aici şi motivaţia);
▪ Conative (comportamentale):
a) comportament atitudinal - exprimare verbală, afectivă sau prin alte mijloace de
comunicare a atitudinilor;
b) comportament derivat din, atitudini, ca probabilitate de producere a unui anumit
comportament, comportamentul precedent exercitând o puternică influenţă asupra orientărilor
ulterioare ale atitudinilor.

Rolul şi funcţiile atitudinilor

Asociate cu întregul univers al vieţii individuale, atitudinile influenţează percepţia,
gândirea, imaginaţia şi voinţa; acţionează ca motive ale activităţii şi îndeplinesc diferite
funcţii pe plan individual:
- motivare şi orientare a însăşi atitudinilor;
- de adaptare - prin dezvoltarea de atitudini favorabile sau nefavorabile fată de obiecte
care satisfac sau nu nevoia de “recompensă”;
- de apărare a sinelui - prin autoprotejare faţă de factorii care-i primejduiesc
integritatea; pentru reducerea anxietăţii;
- utilitară - prin interpretarea şi categorizarea obiectelor şi fenomenelor şi decizie de
apropiere sau evitare a lor
- de expresivitate personală - pentru afirmarea identităţii personale.
 Schimbările de atitudine
Atitudinile sunt dobândite: un anumit obiect poate fi capabil să provoace o reacţie
favorabilă sau nefavorabilă şi o tendinţă comportamentală de apropiere sau evitare. De-a
lungul anilor psihologii au emis diferite teorii despre formarea atitudinilor, pentru început
asociaţionismul (condiţionarea pavlovistă; învăţarea instrumentală) şi mai apoi cognitivismul
de astăzi (modelarea prin observaţie sau prin comunicare, autoobservaţia) pun accentul pe
factorii sociali, pe comunicarea verbală şi pe funcţiile simbolice.
Atitudinile sunt durabile: însă pot fi schimbate în anumite condiţii mai ales prin
comunicare persuasivă, când o sursă transmite un mesaj, de obicei argumentat în favoarea
unui obiect, persoană sau fenomen, câtre un receptorţintă, care la început nu are nici o opinie
sau este de părere contrară. Problema persuasiunii este astăzi mai actuală ca oricând datorită
extensiei mijloacelor de comunicare în masă.

Factorii care determină schimbarea atitudinilor

Factori legaţi de sursă
Credibilitatea sursei.Când mesajul vine de la o persoană considerată de receptor drept
cultă, instruită, inteligentă, reuşită profesional.Totuşi, nu toate persoanele reacţionează la fel
la autoritatea sursei şi în plus au mai mare efect influenţele surselor care par dezinteresate şi
care, prin aceasta nu provoacă la receptori „reactanţă”.
Atracţia simpatetică. Atunci când sursa este privită cu simpatie dereceptor, datorită
ţinutei, aparenţei fizice, asemănării cu receptorul.

Factori legaţi de mesaj

Conţinutul mesajului: apelul la frică. Se poate,face,apel la raţiune, prin demonstraţii
concrete privind justeţea unei opinii. Dar se poate face apel şi la emoţiile receptorului, cum
este cazul în probleme de sănătate, pentru a-1 convinge de necesitatea respectării regulilor de
igienă, prezentându-i de manieră dramatică pericolul.
Conţinutul mesajului: mărimea divergenţei. Există o dinamică a atitudinii în raport de
mărimea divergenţei de opinie între emiţător şi receptor: pe măsură ce divergenţa creşte,
creşte şi schimbarea de atitudine, până la un punct, după care se plafonează sau diminuează.
Teoria disonanţei cognitive prevede că subiectul poate desconsidera sursa, dacă
divergenţa este prea mare şi-i dezorganizează certitudinile. Ca să eviţi disonanţa este bine să
nu te expui decât la opinii care sunt conforme cu ale tale ("expunere selectivă").
Factori legaţi de receptor
Caracteristicile personale pot favoriza schimbarea atitudinilor. Se are în vedere sexul,
inteligenţa şi imaginea pozitivă de sine. Cercetările au arătat că persuasiunea este mai eficace
asupra femeilor, asupra indivizilor mai puţin inteligenţi şi a celor care se subapreciază.

Măsurarea atitudinilor
Cercetările empirice se adresează atât sistemului de atitudini faţă de un obiect,
persoană, activitate, opinie, precum şi diferitelor aspecte ale acestora.
Iată câteva aspecte descrise de G. de Montmollin (1991):
 Direcţie – sensul favorabil sau nefavorabil al atitudinilor ;
Amplitudine sau polaritate arată gradul de favoare sau nefavoare (se vorbeşte de
asemenea de ”extremism”);
Ambivalenţa –reprezintă proporţia de aspecte favorabile, nefavorabile;
Proeminenţa (”saillance”) descrie gradul de accesibilitate care facilitează exprimarea
unei atitudini; se confundă cu centralitatea sau importanţa obiectului pentru individ.Toate
sunt cantificabile, prin scale de atitudini.
”Scalele de atitudini” nu sunt nici adevărate instrumente de măsură şi nici măsură a
adevăratelor atitudini", dar oferă o aproximaţie pe care o putem considera rezonabilă.
Metoda Thurstone (1927) foloseşte selecţionarea şi aşezarea itemilor unor enunţuri
ordonate după clase şi la intervale succesive, de la adevărat la 70 neadevărat), calculându-se
mediile şi abaterile.Se selecţionează itemii cu cea mai mică abatere.Metoda nu a fost agreată
fiind prea laborioasă.
Metoda Likert, (propusă în 1937), se bazează pe principiile psihomotrice ale testelor,
care măsoară pe de o parte factorul general şi pe de alta în factor specific. Pentru măsurarea
unei atitudini generale se foloseşte o baterie de enunţuri şi se însumează notele obţinute de
fiecare. Pentru fiecare enunţ subiectul indică gradul de acord/dezacord, alegând un interval pe
o scală de răspunsuri cu cel puţin 5 trepte. Scorul individual este suma valorilor numerice
date pentru toate enunţurile. Aplicarea riguroasă a metodei cere eliminarea răspunsurile
necorelante cu globalul. Pentru a se realiza omogenizarea enunţurilor se recalculează apoi
scorul subiectului, dar noi am considerat că utilizarea scalelor Likert ne permite o interpretare
mai bună deoarece este o scală sumativă.
Metoda Guttman (1947) constă din ordonarea ierarhizată a răspunsurilor la enunţuri
de diferite grade de acord/dezacord, după care se construieşte o matrice (scalograma), punând
în colane enunţurile în ordinea inversă a popularităţii şi în lini configuraţiile individuale ale
răspunsurilor. Cum acceptarea unui răspuns la un enunţ general nu implică şi acceptarea
enunţurilor particulare, metoda are şi ea limite.
Diferenţierea semantică a fost propusă (în 1954) pentru măsurarea asociaţiilor
semantice ale unui concept: se utilizează o serie de scale de răspunsuri la capetele cărora se
află două adjective antonime, separate de 5 sau 7 trepte cărora li se atribuie valoare numerică.
Subiectul va indica intervalul la care un sens al conceptului se află în raport cu unul dintre
cele două calificative. Scorul individual este media valorilor atribuite fiecărei scale.
Măsurarea structurii în multe anchete se urmăreşte cunoaşterea aspectelor structurale
ale atitudinilor intra- şi inter-grupuri, intra- şi interatitudini, recurgându-se la analiza
factorială (a componentelor, a corespondenţelor, etc.).

Bibliografie
https://zdocs.ro/doc/educatie-fizicacigd-anul-ii-sem-iidocx-1-01rknxwx4e6g
https://didfr.upgelearning.ro/pluginfile.php/130360/mod_resource/content/0/Educatie
%20fizica%20%204_LCIGD_%20ANUL%20II_sem%20II_2020-2021.pdf