t concomitent de International Human Genome Sequencing Consortium (un proiect public început în

1990, ce implică 20 de laboratoare şi sute de cercetători din întreaga lume) şi de Celera Genomics, o
companie privată. Ambele schiţe prezintă secvenţa a circa 96% din regiunile eucromatice ale
cromosomilor umani. Mărimea totală estimată a genomului uman este de 3,2 Gb (gigabase), din care
2,95Gb reprezintă eucromatina. Secvenţele codante curpind mai puţin de 5% din genom iar numărul
prognozat de gene este cuprins între 30.000 şi 35.000. Acest număr este relativ mic dacă îl comparăm cu
6.000 la o celulă de drojdie, 13.000 la drosofilă, 18.000 la un vierme şi 26.000 pentru o plantă. Se pune
firesc întrebarea: cine face diferenţa dintre om şi mamiferele superioare (de ex. Cimpanzeul), ca să nu
vorbim de celelalte organisme multicelulare. Este posibil un răspuns dacă comparăm...proteinele. Se
estimează că genomul uman codifică 1.278 de familii de proteine dar numai 89 sunt specifice
vertebratelor! (realizând complexitatea neuronală, coagularea sângelui, imunitatea, semnalizarea intra-
şi intercelulară, dezvoltarea, 11 Rata mutaţiilor ADNmt este de 10-15 ori mai mare decât a ADN nuclear,
fapt ce duce la acumularea unui spectru larg de secvenţe polimorfice de ADN mt în populaţiile umane;
analizând distribuţia acetor polimorfisme în populaţiile umane se pot obţine indicaţii privind evoluţia lor
în timp. 13 apoptoza etc). Cele mai multe dintre funcţiile celulare – metabolismul bazal, transcripţia şi
translaţia, replicarea, diviziunea – se realizează la fel ca la bacterii sau organismele unicelulare. Diferenţa
majoră între om şi nevertebrate o reprezintă complexitatea proteinelor, structura lor modulară (pe
domenii şi motive), care permite combinaţii noi. “Istoria omului este de fapt o arhitectura nouă realizată
cu piese vechi” (Baltimore D., 2001). La aceasta se adaugă interacţiunile complexe dintre proteine,
mecanismele subtile de reglare a sintezei lor si nu în cele din urmă posibilităţile de a produce proteine
diferite pe baza informaţiei dintr-o singură genă (matisare alternativă). Cert este că a înţelege cine
determină enorma complexitate a fiinţelor umane rămâne o enigmă de rezolvat în viitor. Ar mai fi o
întrebare la fel de tulburătoare: ce deosebeşte un organism uman de altul, evident la nivelul genomului,
facându-ne pe fiecare unici? Analiza schiţei genomului uman arată că oamenii diferă între ei prin circa o
pereche de baze la fiecare mie de pb. Acest polimorfism al unui singur nucleotid (SNPs de la single
nucleotid polymorphisms) reprezintă markerii noştri de individualitate cei mai valorosi, care determină
probabil (dar nu stim cum) şi răspunsul la agresiuni (boala) şi efectele medicamentelor iar la scara mai
mare abilitatea, memoria, coordonarea fizică, creativitatea etc. Cunoaşterea aprofundată a genomului
uman ne va permite să invăţăm multe din această carte a vieţii. Din multitudinea datelor ce însoţesc
„Schiţa secvenţei genomului uman” vom sublinia câteva idei mai importante.  Peisajul genomic prezintă
o mare variabilitate în distribuţia unor caractere: gene, elemente transpozabile, conţinut de GC,
distribuţia insulelor CpG, rata recombinărilor în meioză;  Cele circa 35.000 de gene12 au o structură mai
complexă ca la alte vertebrate şi au posibilităţi de a genera (prin matisare alternativă) un număr mare de
proteine;  Întregul set de proteine (proteom) codificat de genomul uman este mai complex decât la
nevertebrate; ele au domenii şi motive care pot fi aranjate în diferite structuri;  Există regiuni bogate şi
sărace în GC, care se corelează pozitiv cu densitatea genelor, benzile cromosomice, compoziţia
secvenţelor repetitive, rata recombinărilor.  Genele sunt distribuite inegal în genom. Unii cromosomi
(de ex., 17, 19, 22) au o densitate mare de gene comparativ cu alţii (de ex., 4, 8, 13, 18 şi Y).  Insulele
CpG (în care nu se produce metilarea) se află frecvent la capătul 5’ al genelor;  Rata de recombinare
meiotică între cromosomii omologi este mai mare pe breţele scurte, mare la capătul cromosomilor şi
absentă la centromer;  Rata mutaţiilor este de două ori mai mare în meioza masculină decît la femeie,
deci cele mai multe mutaţii se produc la bărbat;  Au fost identificate mai mult de 1,4 milioane de SNPs
ce prezintă un polimorfism foarte mare între indivizii unei populaţii (rata de heterozigozitate este de 1 la
1300 pb);  Mai mult de jumătate din ADN reprezintă secvenţe repetitive de diferite tipuri. Este totuşi
puţin probabil că tot acest “junk ADN” (deşeu/gunoi) reprezintă elemente “egoiste” ce parazitează
genomul uman (el aproape lipseşte la vertebratele inferioare). Cu siguranţă el a avut si mai are efecte
negative dar si pozitive. Foarte probabil însă aproape toate aceste repetiţii parazitice de ADN par vechi şi
epuizate deoarece există puţine probe că ele îşi continuă reinserţia în prezent. Rezultatele publicate de
Consortiul International vizează şi alte domenii: analiza proteomului, istoria şi evoluţia genomului uman,
aplicaţiile în medicină şi biologie. Ne vom referi succint la ultimul aspect. O aplicaţie esenţială a
cercetării genomului uman o reprezintă abilitatea de a găsi gene cu funcţii biochimice necunoscute.
Deasemeni, analiza secvenţei genomului uman a permis identificarea mecanismelor ce duc la
sindroamele cu microdeleţii cromosomice (de ex. sdr. Velo-Cardio-Facial sau sdr Williams-Beuren)
precum şi la 12 L 5 ianuarie 2003 erau identificate şi localizate pe cromosomi 26148 de gene iar alte a48
nu erau încă localizate. 14 identificarea rapidă a genelor paraloge de boală, adică a unor gene înrudite
care produc boli asemănătoare (de ex. genele pentru presenilina-1 şi presenilina-2 în care mutaţiile
produc o formă de boală Alzheimer cu debut precoce. Aceasta va genera noi optiuni terapeutice. În
concluzie, publicarea primei schite a secvenţei genomului uman (februarie 2001) reprezintă un progres
considerabil dar mai sunt încă multe de făcut până la finalizarea proiectului şi extragerea tuturor
informaţiilor din cunoaşterea acestei secvenţe pentru a înţelege cum funcţionează genomul uman. Vom
menţiona în încheiere că se cunoaşte secvenţacompletă a ADN din cromosomii 20, 21 şi 22. D. ORGA