POVESTEA LUI HARAP-ALB – ION CREANGĂ

A. Caracterizarea personajului -scene semnificative

• gradina palatului: arogant, lipsit de respect, înșelat de aparențe

• pod: înțelept-ascultă de sfatul calului, conștientizând că este singurul lui ajutor

scenă simbol-părăsirea copilăriei, trecerea la maturitate; podul este locul de trecere spre o altă lume.
Mircea Eliade îl consideră o probă inițiatică, trecere primejdioasă de la un mod de existență la altul, de
la imaturitate la maturitate. Trecerea are mereu un singur sens, o etapă odată parcursă, revenirea nu mai
este posibilă. Un pod va trece H A când pleacă la drum: este momentul intrării în lume, care marchează
și prima diferențiere de frații săi. O nouă trecere va fi la întâlnirea cu furnicile. Alegând să traverseze
prin apa vijelioasă cu riscul de a se îneca, eroul își probează prima calitatea dobândită, mila. Însă podul
nu oferă cheia, ci doar șansa transformării. A trece podul este, totuși, un act de curaj care presupune să
ai cutezanța de a te afunda în necunoscut.

• Pădurea-labirint: este o încrucișare de drumuri, cele mai multe, fundături, care îl obligă
pe călător să aleagă în mod rațional soluția cea bună. Ca probă inițiatică, găsirea drumului
corect indică victoria spiritului, a inteligenței asupra instinctului, a violenței oarbe.
Traversarea pădurii-labirint este, așadar, o probă prin care eroul și-ar putea dovedi
maturitatea. Dar H A se rătăcește, demonstrând că mai are mult de învățat. În acest
moment, el nu este decât un tânăr lipsit de experiență, căruia lumea îi va mai oferi destule
experiențe.

• Coborârea în fântână: peștera se află în interiorul labirintului și simbolizează locul

misterios al nașterii sau al renașterii eroului. În acest caz, în peșteră intră fiul craiului și
iese un harap alb.

• Coborârea în infern: contactul cu moartea este punctul culminant al drumului și,

implicit, al inițierii. Eroul s-a schimbat mult de la plecarea de acasă, caracterul I s-a
modelat. A înțeles ce însemnă mila, și-a probat spiritul de prevedere, inteligența, onoarea,
a cunoscut iubirea. Lipsește, totuși, o experiență, cea mai importantă. Mircea Eliade
consideră că a coborî în infern înseamnă a cunoaște o moarte inițiatică, o experiență
capabilă de a întemeia un nou mod de existență.

B. Relația dintre două personaje-scene semnificative:

• pădurea labirint
• coborârea în fântână
• coborârea în infern
 MOARA CU NOROC- IOAN SLAVICI

A. Caracterizarea personajului- scene semnificative

• incipitul textului: discuția dintre bătrână și Ghiță- conflict de mentalitate Incipitul este
constituit de vorbele bătrânei, soacra lui Ghiță, care au un ton axiomatic /de proverb,
moralizator, anticipând destinul personajelor principale: ,, Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa ,
căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.” Bătrâna reprezintă
înțelepciunea populară, Ghiță este impulsiv, dar demn. Opinia soacrei asociază fericirea cu
sărăcia și cu liniștea. Răspunsul lui Ghiță, de pe o poziție opusă, creează imaginea unei
persoane active, dinamice, hotărâtă și deschisă oricărei schimbări.

• Apariția lui Lică la moară: așezarea cârciumii într-o vale, în pustietate este simbolică. Această
coborâre, ce impune la întoarcere un urcuș, pare să sugereze coborârea în sine, de care va avea
parte Ghiță, însă tragismul destinului său este acela că el nu va mai fi capabil să se redreseze, să
urce, să se desprindă de mizeria în care a căzut, iar ieșirea din acest infern se va face numai prin
moarte. Prin apariția lui la moară, Lică generează acest dezechilibru. Ghiță privește lucrurile din
punctul de vedere al bărbatului care trebuie să asigure prosperitate soției și copiilor săi. El se
folosește de înlesnirile economice ale vremii și arendează cârciuma Moara cu noroc, ca apoi să
se întovărășească lent cu Sămădăul, care vindea și cumpăra turme de porci. Ghiță și Ana fac
trecerea de la arhaic la capitalism, ei desprinzându-se de mentalitatea șederii pasive pe prispă în
așteptarea zilei de mâine și îndreptându-se către dezvoltarea propriei afaceri. Cei doi, Ghiță și
Lică, evidențiază un conflict social. ( primul își dorește ceea ce are cel de-al doilea)

• În fața autorităților, atunci când Lică, adus în fața judecătorului, îi învinuiește pe doi dintre
oamenii săi, Ghiță trăiește, la modul acut, conflictul dintre adevăr și minciună, deși știa că cei
doi sunt nevinovați, cârciumarul îl susține pe Lică, de teamă că altfel familia sa va avea de
suferit.

• Scena uciderii Anei: tensiunea acumulată în sufletul lui Ghiță, alienarea /înstrăinarea și ura
împotriva Sămădăului răbufnesc din adâncurile întunecate în care dospiseră devenind
dominante. Drama personajului provine din lupta care se dă între cele două ,, jumătăți” ale
ființei sale: una care îl ispitește la complicitate cu Lică, iar cealaltă care îi trezește remușcări
adânci. Scăparea nu va fi posibilă decât în moarte, și cum Ana reprezenta amintirea a ceea ce
fusese luminos și bun, Ghiță o ucide, omorând astfel reminiscența a ceea ce fusese el însuși
cândva.

B. Relațiile dintre două personaje -scene semnificative:

• Apariția lui Lică la moară

• Ghiță în fața autorităților
• Scena uciderii Anei
 ALEXANDRU LĂPUȘNEANUL – COSTACHE NEGRUZZI

A. Caracterizarea personajului -scene semnificative

• întâlnirea de la granița Moldovei: pierzându-și tronul în prima domnie, Lăpușneanul se

întoarce cu oaste otomană, hotărât fiind să și-l reia. În apropiere de Tecuci, este întâmpinat de o
solie trimisă de Tomșa, din care făceau parte: vornicul Moțoc, postelnicul Veveriță, spătarul
Spancioc și Stoici. Cei patru îl sfătuiesc pe noul sosit să se întoarcă de unde venise, căci poporul
nu-l vrea și nici nu îl iubește. Răspunsul lui Moțoc este memorabil: ,,Dacă voi nu mă vreți, eu
vă vreu (…) și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi, și voi merge ori cu voia, ori fără voia
voastră.” Cunoscător al slăbiciunilor omenești, prevăzător și viclean, Lăpușneanul îl păstrează
pe lângă sine pe Moțoc. Din motto-ul primului capitol, reiese setea de putere a domnitorului.

• Scena de la mitropolie: A L știe să se prefacă /disimulează, pare credincios și înțelept în

biserică. Se folosește de credința oamenilor în Dumnezeu și de biserică pentru a-și îndeplini
planurile. Diplomația care îl caracterizează îl face să se coboare pentru moment de la statutul de
domn și să-și egalizeze ființa umană supusă greșelii cu a celorlalți, generalizând slăbiciunile
omenești, indiferent de rang. Îmbrăcat ,, cu toată pompa domnească” și purtând pe cap coroana
Paleologilor, vicleanul domnitor mimează evlavia închinându-se la icoane și la moaștele
Sfântului Ioan cel Nou; apoi, ține în fața boierilor o cuvântare în care își cere iertare pentru
relele săvârșite, totul încheindu-se cu invitarea acestora la ospăț, la curtea domnească.

• Uciderea celor 47 de boieri: pregătită minuțios și în taină, acesta este prefațată de sosirea
domnitorului la mitropolie. La sfârșitul ospățului, conform unui scenariu alcătuit inițial cu sânge
rece, 47 de boieri sunt uciși de mercenarii domnitorului. Domnitorul este crud, diabolic, dur,
varsă sânge, răzbunându-se pe boierii trădători. Din capetele boierilor uciși, A L face o piramidă
pe care I-o arată doamnei ca ,,leac de frică”.Ruxanda leșină, în timp ce A L exclamă: ,,Femeia
tot femeie, în loc să se bucure, ea se sparie”

• Scena uciderii lui Moțoc: dovedește faptul că A L este un fin cunoscător al psihologiei umane,
se folosește de mulțime spre a-l îndepărta pe boierul trădător. Al treilea motto, Capul lui Moțoc
vrem, constituie tot o oglindire a puterii în conștiința mulțimii care și-o reprezintă printr-un
substitut: Moțoc.

• Scena morții : În al patrulea motto, De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu...se aude, din
nou, vocea domnitorului. Refugiat în cetatea Hotinului, bolnav fiind, se călugărește de teama
iadului. Trezit din leșin, amenință că îl va ucide pe fiul său, Bogdan. În fața propriei morți,
manifestă o întreagă suită de atitudini: ură, revoltă ,furie, umilință, neputință, groază, curaj și
demnitate. Simțindu-și sfârșitul aproape, L refuză să accepte a nu mai fi domn, iar gândul că cei
de lângă sine l-au pregătit pentru ultimul drum, îl înrăiește. Comportamentul său nebunesc trece
de la amenințări cu moartea la dorința de a fi el însuși ucis ca să scape mai repede de chinurile
pricinuite de otravă.

B. Relația dintre două personaje- scene semnificative

• întâlnirea de la granița Moldovei

 • Scena uciderii lui Moțoc

ION- LIVIU REBREANU

A. Caracterizarea personajului -scene semnificative:

• bătaia dintre Ion și George Bulbuc: evidențiază conflictul din sat dintre țăranii săraci și cei
bogați. Dorința lui Ion de a avea pământ este violentă, deoarece aspirația lui se transformă în
fixație, imposibil de vindecat prin satisfacții parțiale, ci numai printr-o împlinire integrală.

• capitolul 2- Zvârcolirea: Glasul pământului se infiltrează ca o chemare obscură, copleșitoare,

de parcă sufletul lui Ion ar fi adunat toate glasurile gliei auzite de strămoșii țărani. Dragostea
pentru pământ, născută încă din copilărie, devine trăsătura definitorie a sufletului lui Ion,
stăpânit de această patimă. ,,Iubirea pământului l-a stăpânit de mic copil. Veșnic a pizmuit pe
cei bogați și veșnic s-a înarmat într-o hotărâre pătimașă: trebuie să aibă pământ mult, trebuie!”
Egoist și lipsit de scrupule, tânărul își urmărește scopul cu o voință imensă și o tenacitate mereu
susținută; nu-l înduioșează suferințele Anei și nici nu îi pasă de părerile lui Baciu, lăcomia de
pământ fiind singurul instinct de care ține seamă. Om simplu, frust și teluric, având numeroase
păcate, Ion devine măreț prin înfrățirea cu pământul și tragic prin drama pe care o trăiește.
Elocventă este scena în care, mergând la coasă într-o dimineață , Ion admiră un lot cosit de
curând. Pământul negru-gălbui care ,, părea că respiră și trăiește” devine, parcă, un Uriaș
mitologic. Impresionat de tabloul fără margini al pământului, Ion se simte ,, mic și slab cât un
vierme” în fața unui titan.

• capitolul 9- Sărutarea: ajuns stăpân al pământurilor lui Vasile Baciu, Ion râvnea ,, să le vadă
și le mângâie ca pe niște ibovnice credincioase”. Într-o zi de primăvară timpurie, mergând să-și
vadă noile loturi, Ion este cuprins de o fericire atât de năvalnică, încât simte nevoia ,, să
îmbrățișeze huma, s-o crâmpoțească în sărutări”. Ion stăpânește pământul, iar pământul I se
închină. Orgolios și sigur pe sine, personajul devine alt om după dobândirea pământurilor,
umblând pe uliță ,, cu pașii mai mari și cu genunchii îndoiți”, discutând cu sătenii despre
pământ și despre avere.

• Uciderea lui Ion: Sub loviturile de sapă, Ion afirmă ,,Mor ca un câine” , în ultimele clipe de
viață, prin mintea lui Ion se derulează momente ale existenței sale trecute, această enumerarea
tragică încheindu-se cu regretul că ,, toate au fost degeaba și că pământurile lui au să rămâie ale
nimănui.”

B. Relațiile dintre două personaje-scene semnificative

• bătaia dintre Ion și George

• uciderea lui Ion
 BALTAGUL -MIHAIL SADOVEANU

A. Caracterizarea personajului- scene semnificative:

• incipitul romanului: într-o după-amiază de toamnă, în preajma sărbătorii Sfântului Andrei,

Vitoria Lipan, soție de oier din Măgura Tarcăului, stă pe prispă și toarce; gândul o duce spre
soțul său, Nechifor Lipan, care plecase la Dorna să cumpere niște oi. Credincioasă și
superstițioasă, Vitoria vorbește cu preotul satului și cu baba Maranda. Bănuiala că lui Nechifor
I s-a întâmplat ceva rău crește în sufletul Vitoriei pe măsură ce trece timpul. În plus, în preajma
Crăciunului, Gheorghiță se întoarce din bălțile Jijiei, cu vestea că Nechifor tot nu dăduse niciun
semn. Femeie aspră, Vitoria este o soție harnică și pricepută care duce grijile unei mari
gospodării. Ordonată, meticuloasă, , întreprinzătoare și prevăzătoare, vinde produsele, dar duce
peste noapte banii la preot pentru a nu fi prădată. Înainte de a pleca în călătorie, femeia ține 12
vineri post, se pregătește pentru necunoscutul care o așteaptă.

• Găsirea osemintelor lui Nechifor: eroina impresionează prin luciditate și stăpânire de sine, își
ascunde durerea pentru a organiza cele necesare parastasului

• Înmormântarea lui Nechifor și demascarea criminalilor: femeia vorbește cu un preot, dar și

cu un reprezentant al dreptății: inteligentă, demonstrează celor prezenți la parastas care au fost
criminalii soțului ei, provocându-l pe Calistrat Bogza să recunoască omorul. Ilie Cuțui este
arestat. Cu toate greutățile întâmpinate în drumul său și investigațiile făcute, dovedește
tenacitate, dârzenie, voință de neînfrânt, deoarece nu renunță, îndeplinindu-și dorința de a-l găsi
pe Nechifor Lipan și de a-i pedepsi pe criminali. Astfel, spiritul ei justițiar învinge și, odată
scopul atins, Vitoria va reveni la vechile îndeletniciri și preocupări, căci viața își urmează cursul
normal.

• În drumul pe care-l parcurge împreună cu Gheorghiță, Vitoria întâlnește un botez, o nuntă și-i
face ea înmormântarea lui Nechifor. Călătoria ei, replică pământeană la marea călătorie de
dincolo de moarte a lui Nechifor, devine astfel o traversare ritualică a celor trei momente
existențiale. Purificată prin post și rugăciune, femeia capătă atributele omului paradisiac,
învecinat cu sacrul.

B. Relațiile dintre două personaje- scene semnificative

• întoarcerea lui Gheorghiță

• găsirea osemintelor lui Nechifor
• înmormântarea lui N L
 ENIGMA OTILIEI- G. CĂLINESCU

A. Caracterizarea personajului -scene semnificative:

• incipitul textului: fiică vitregă a lui Costache Giurgiuveanu, Otilia este făptura diafană care îl
întâmpină pe Felix Sima, în acea seară din iulie 1909, când tânărul descinde în casa din strada
Antim

• camera Otiliei : Tânăra uită să îi pregătească un loc în care să înnopteze, de aceea îl va găzdui
în camera sa, scena relevă câteva trăsături ale fetei; este copilăroasă, dezordonată, inteligentă,
rafinată, cochetă, oscilează între arhaic și modern, tinerețe și maturitate. Camera îi dezvăluie
sufletul de artistă care trăiește uneori lent, alteori furtunos, așa cum cântă la pian. Dezordinea
din cameră nu constituie decât expresia unui tumult sufletesc imposibil de încadrat în anumite
norme.

• Noaptea castă : inteligentă, profundă și responsabilă, Otilia dezvăluie în scrisoarea către Felix
motivul plecării ei: teama de a nu fi ,, o dragoste nepotrivită” pentru marele lui viitor. Lăsându-
și iubitul ,,cufundat în stele”, adică în lumea ideii și a științei, Otilia va deveni o ,,floare
albastra„ pierdută în depărtarea amintirii. În fiecare pagină a romanului, se simte prezența suavă
și învăluitoare a acestei făpturi gingașe- amestec de exuberanță și seriozitate, nebunatică și
nestatornică asemenea unei trecătoare tinereți: alergând prin grădină, cățărându-se pe stogurile
de fân de la moșia lui Pascalopol, sau revărsându-și prea plinul sufletesc în acordurile
tumultuoase ale pianului, Otilia reprezintă însăși feminitatea.

• Finalul romanului: întâlnirea în tren, Felix și Pascalopol: dezvăluie altă imagine a Otiliei,
schimbată: ,, După câteva vorbe banale, moșierul scoase din buzunar o fotografie care înfățișa o
doamnă foarte picantă, gen actriță întreținută și un bărbat exotic, cu floare la butonieră.”
Pascalopol afirmă în final: ,, A fost o fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine, o enigmă.”

B. Relațiile dintre două personaje – scene semnificative

• incipitul romanului
• camera Otiliei
• noaptea castă
• finalul textului
 CAMIL PETRESCU- ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE
RĂZBOI

A. Caracterizarea personajului- scene semnificative

• incipitul romanului- discuția de la popotă: pe fondul războiului, are loc , într-o seară, o
discuție la popota ofițerilor, pe marginea unei știri din ziar : un bărbat din lumea bună și-a ucis
soția necredincioasă și a fost achitat. Opiniile diferite ale ofițerilor dau naștere la niște
comentarii pe care tânărul le consideră banale. Totuși, își amână intervenția, încercând să
câștige bunăvoința căpitanului Dimiu ( de la care solicitase o permisie ca să plece la
Câmpulung, pentru a se întâlni cu Ela.) Refuzat din nou, Gheorghidiu are o izbucnire nervoasă
care-l obligă să părăsească încăperea.

• Excursia de la Odobești: reprezintă o întâmplare semnificativă pentru ,,noaptea”

incertitudinilor în care intră tânărul îndrăgostit. În timpul acesteia, Ela îi acordă atenție
exagerată unui anume G. ( Grigoriade), vag avocat și ins găunos, care ăi va deveni foarte
apropiat mai târziu. Încă de la plecare, Ela a deranjat, de două ori, pe toată lumea ,, ca să
izbutească să-l aibă în mașina noastră pe G. dansatorul abia cunoscut cu două săptămâni
înainte”. Mirat și apoi consternat de pătrunderea acestui intrus în intimitatea lor, Gheorghidiu
suferă pentru fiecare gest al soției, faptul ca Ela dispare împreună cu G. , atenția pe care femeia
I-o acordă acestuia la masă, preferința comună a celor doi pentru un anume vals, provoacă
gelozia și tristețea tânărului, accentuată de o luciditate tăioasă.

• Capitolul VI ,, Ultima noapte de dragoste” încheie Cartea I și rezumă cele două zile ale
permisiei lui Gheorghidiu la Câmpulung. Acesta găsește aici o altă Ela, cu gesturi pe care nu I le
cunoștea și care își arată întreaga micime sufletească: îi cere să o treacă în testament, pentru ca,
în eventualitatea morții lui pe front, să aibă o existență asigurată. Încă o dată, cel care căutase
iubirea absolută are revelația dureroasă a golului care îl înconjoară. Pe urmă, ieșind în oraș,
Gheorghidiu îl întâlnește pe G. , fapt care îi acutizează frământările. Hotărât să-i pândească pe
cei doi și să-i ucidă, tânărul este salvat de un superior care-l duce la regiment, întrucât România
intrase în război.

• Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu: reprezintă capitolul 5 din Cartea a II a .Tabloul
războiului este reconstituit ca spectacol înspăimântător, cu sugestii apocaliptice: exploziile sunt
asurzitoare, iar obuzele scurmă pământul, aruncându-l peste oameni, ca o prevestire a
întoarcerii în țărâna primordială. Acest fragment ( cum sunt multe altele în acest volum) ar
putea explica și viziunea lipsită de eroism asupra războiului, proprie lui Camil Petrescu.

• Finalul romanului : Rănit și spitalizat, Ștefan Gheorghidiu va veni acasă. Scrisoarea anonimă
care îl anunță că Ela îl înșală aproape că nu mai contează, convingerea lui fiind deja formată.
Hotărârea lui Ștefan de a divorța de Ela și de a-i lăsa ,, tot trecutul” ar putea aminti de izolarea
 mândră a lui Hyperion.

B. Relațiile dintre două personaje:

• excursia de la Odobești
• finalul romanului