„O scrisoare pierdută”

de Ion Luca Caragiale

Tema si viziune despre lume
Ion Luca Caragiale este unul dintre cei patru mari clasici romani, cunoscut îndeosebi ca
dramaturg. El a scris patru mari comedii: „O scrisoare pierduta”, „O noapte furtunoasă”, „D-
ale carnavalului”, „Conul Leonida față cu reacțiunea”. Prin opera „O scrisoare pierdută”, I. L.
Caragiale ridică specia comedie la rangul de capodopera. Aceasta a fost reprezentată pentru
prima oară pe scena Teatrului National București, pe data de 13 noiembrie 1884.
Opera este o comedie, specie a genului dramatic în care sunt ridicularizate moravuri ale
societății sau tipuri umane prin înlănțuirea unor situații neprevăzute, ce au in vedere
ilustrarea diferențelor dintre aparență si esență, ceea ce stârnește râsul. Sunt prezente
forme ale comicului: umorul, ironia si diferite tipuri de comic (de moravuri, de situație, de
caracter, de limbaj si nume).
Trăsăturile comediei ce se regăsesc in piesa sunt: conflictul derizoriu (se poate rezolva
ușor, se creează prin diferența dintre esență și aparență), intriga neînsemnată, personaje
care se confruntă cu probleme provocate de politică, rezolvarea conflictului prin
introducerea în scenă a altui personaj, finalul fericit.
Opera aparține genului dramatic prin: structură (patru acte cu mai multe scene), lista cu
persoanele din început, intervențiile directe ale autorului in didascalii, cat si indicațiile
scenice, este destinată reprezentării scenice, dialogul si monologul ca moduri de expunere,
limitarea acțiunii in timp si spațiu.
Comedia aparține realismului clasic prin: satirizarea unor aspecte sociale, spiritul de
observație acut, veridicitatea obținută prin tehnica acumulării detaliilor, individualizarea
„caracterelor” prin limbaj. Țin de clasicism echilibrul compozițional, sursele comicului si
generalitatea situațiilor si a caracterelor.
In primul rând, acțiunea este plasată „în capitala unui județ de munte, în zilele noastre”.
Reperul spațial vag are efect de generalizare, adică evenimentele se pot petrece oriunde în
țară, timpul este precizat (sfârșitul secolului al XIX-lea), în perioada campaniei electorale, in
interval de trei zile, ca in teatru clasic. Piesa pornește de la o întâmplare banală: pierderea
unei scrisori intime, compromițătoare pentru reprezentanții locali ai partidului aflat la
putere, si găsirea ei de către adversar, care o folosește ca armă de șantaj. Acest fapt ridicol
stârnește o agitație nejustificată și se rezolvă printr-o împăcare generală si neașteptată.
In al doilea rând, Caragiale apelează la tipologii clasice, reliefează defecte general umane și
creează comic de caracter. Personajele acționează stereotip, simplist, ca niște marionete,
fără a evolua pe parcursul acțiunii (personaje „plate”). Ele aparțin tipologiei comice clasice
pentru ca au o dominantă de caracter, dar se apropie de realism, fiind individualizate prin
limbaj și prin elemente de statut social și psihologic, care diversifică tipurile: „încoronatul”
simpatic si politicianul abil-Trahanache, amorezul si orgoliosul-Tipătescu, cocheta adulteră,
dar si femeia voluntară-Zoe etc.
Tema operei dramatice o reprezintă viața distorsionată a burgheziei românești de la
sfârșitul secolului al XIX-lea, descrisă detaliat în toate aspectele sale. Astfel, are loc
prezentarea vieții social-politice dintr-un oraș de provincie pe fondul agitației specifice
campaniei electorale, accentul punând-se pe contrastul dintre aparență si esență, dintre
ceea ce sunt personajele in realitate si ce vor sa pară.
O prima secvență reprezentativa pentru tema operei este cea din debutul piesei, in care
Ghiță Pristanda, polițistul orașului, îi oferă lui Ștefan Tipătescu obișnuitul la raport cu privire
la evenimentele zilei anterioare: „Cum va spuneam coane Fănică...”. Relația conducere-
administrație este surprinsă in acțiunile ei tipice si presupune servitute din partea polițaiului.
Scena anunță declanșarea intrigii prin semnalarea prezentei unui document aflat in posesia
lui Cațavencu ce ar putea inclina balanța in favoarea sa la alegeri: „<<Mă prinz cu d-voastră
că o să voteze cu noi cine cu gândul nu gândiți>>”, „scoate o scrisorică din portofel”. Mesajul
transmis este ca rezultatul alegerilor depinde de luptele din culise intre oponenți și mai puțin
opinia electoratului.
O a doua secvență ilustrativă pentru tema piesei este numărarea voturilor in actul II de
către Trahanache, Farfuridi și Brânzovescu, înainte ca alegerile sa fi avut loc. Farfuridi se
teme de trădarea lui Tipătescu, și încearcă să afle ce se întâmplă de la Trahanache: „Toate
bune si frumoase cum le tălmăcești d-ta, neică Zahario; dar nouă... nouă ni e frică de
trădare”. Reacția acestuia dezvăluie o alta fațetă a comediei de moravuri: adulterul. Ignorat
din naivitate sau din „diplomația” vârstei, triunghiul conjugal este înfățișat ca o inocentă
conviețuire frățească: „De opt ani trăim împreună ca frații, și nici un minut nu am găsit la
omul ăsta măcar atâtica rău”. Elementele șaradei electorale configurează tema operei.
Sursele comicului sunt dintre cele mai variate si servesc intenția autorului de a satiriza
defectele omenești puse in evidență de campania electorală. In opera se găsesc: comicul de
moravuri ce vizează viața de familie (imoralitatea triunghiului conjugal) și viața politică
(șantajul, falsificarea voturilor, corupția), comicul de intenție care implică atitudinea
scriitorului față de personaje ce se reflectă in vorbirea acestora: personajele modeste in
pretenții pronunță greșit (Pristanda, Cetățeanul turmentat), ambițiosul Cațavencu, incult,
dar snob, atribuie greșit neologismele, comicul de situație susține tensiunea dramatică prin
întâmplări neprevăzute, construite după scheme comice clasice (pierdere si găsirea scrisorii,
evoluția inversă a lui Cațavencu), comicul de caracter ce cuprinde tipologiile clasice, reliefând
defecte general-umane ce sunt sancționate prin râs (prostia lui Farfuridi, severilismul lui
Pristanda), comicul de nume evidențiază dominanta de caracter, originea sau rolul
personajelor in desfășurarea evenimentelor (Zaharia-„zaharisutul”, ramolitul, Dandanache-
provine de la „dandana” (gafă, boacănă), iar comicul de limbaj subliniază incultura
personajelor, ușor de dedus prin ticuri verbale, greșeli de exprimare, contradicție in termeni
(„bambir”, „soțietate”, „renumerație”).
Titlul pune in evidență intriga și contrastul comic dintre aparență si esență. Lupta pentru
putere politică se realizează prin lupta de culise, având ca instrument de șantaj politic „o
scrisoare pierdută”-pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotărât indică atât
banalitatea întâmplării, cât si repetabilitatea ei (pierderile succesive ale aceleiași scrisori,
amplificate prin repetarea întâmplării in alt context, dar cu același efect).
In concluzie,...