STILUL

1. Stilul – reprezintă modul de exprimare verbala sau scrisa.

In lingvistica, termenul de STIL are mai multe acceptii:
1.  Modul particular in care sunt folosite resursele limbii in diferitele domenii ale activitatii
sociale (stil functional);
2.  Maniera personala in care scriitorul utilizeaza anumite procedee ale expresiei literare,
creand un stil literar.
2. Stiluri functionale – reprezintă o variantă a limbii care îndeplineşte funcţia de
comunicare într-un domeniu de activitate determinat.
Llimba romana cunoaşte mai multe stiluri:
- stilul beletristic (artistic)
- stilul tehnico- stiintific
- stilul juridico-administrativ (oficial)
- stilul jurnalistic (publicistic)

a. Stilul beletristic (artistic-) este caracteristic domeniului literaturii (operelor literare în

versuri sau în proză).
- foloseşte imagini artistice
- foloseste frecvent sensul conotativ al cuvintelor
- apelează la sugestie
- are o structură gramaticală variată
- generează emoţii
- bogăţie lexicală (arhaisme, regionalisme, neologisme, etc.)

b. Stilul tehnico- stiintific -- este caracteristic oricărei lucrări de specialitate, dintr-un

domeniu ştiinţific
- se caract. prin sobrietate, claritate şi precizie.
- evită sinonimia şi înlătură omonimia care poate genera confuzii
- foloseste un limbaj specializat, de obicei neologic, specifice fiecarui domeniu de
activitate,
- foloseste drept modalitati de comunicare: monologul scris, monologul oral si dialogul
- permite folosirea abrevierilor, a simbolurilor, a formulelor şi semnelor convenţionale.
- are scop informativ

c. Stilul juridico-administrativ (oficial)- este specific domeniului public

Cunoaste doua variante: cea juridica ( legile si tratatele ) si cea administrativa (actele
si documentele oficiale)
- limbaj precis, denotativ
- utilizeaza sintagme fixe de adresare, numite sabloane sau clisee (“solicit prin prezenta”,
“subsemnatul…”)
- impune o exprimare clara, precisa, neatractiva
- caracter obiectiv, impersonal, lipsit de afectivitate
- foloseşte termini specifici justiţiei şi administraţiei de stat.

d. Stilul publicistic (jurnalistic, gazetăresc) --este propriu presei scrise şi mijloacelor de

comunicare în masă fiind destinat unui public eterogen, cu o pregatire profesionala
diferita sau cu diverse niveluri de cultura
- diversitate lexicală
- are un vocabular variat si bogat
- structură gramaticală simplă
- este caracterizat prin amestecul de elemente ce provin din celelalte stiluri functionale
- apar clisee lingvistice (, “fratii nostri de peste Prut”, “perla litoralului”)
- apeleaza la procedee menite sa capteze atentia cititorului: titluri si subtitluri incitante,
utilizarea unor imagini, ilustratii grafice, culoare etc
- are scopul de a informa publicul, de a comenta fapte de viaţă socială, de interes
economic, politic pe înţelesul tuturor
Textul publicistic reflectă realitatea imediată.
Aici se includ: anuntul, apelul, articolul, interviul, cronica, declaratia de presa,
editorialul, reportajul, stirea, textul publicitar

Pe lângă aceste stiluri se mai vorbeşte de un stil colocvial(familial)-folosit în relaţia

dintre personae apropiate; de un stil epistolar-propriu corespondenţei; de un stil oratoric-
specific compoziţiilor destinate spre a fi prezentate în public; şi de un stil didactic, ca
variantă a stilului ştiinţific, propriu învăţământului.
 STILUL.CALITATI GENERALE

Vorbirea oricarui om cultivat trebuie sa indeplineasca  cateva conditii obligatorii,

numite CALITATI GENERALE ALE STILULUI. Acestea sunt:

1. CLARITATEA = folosirea cuvintelor cu sensuri cunoscute şi evitarea frazelor

lungi, obositoare. 
Absenta claritatii in comunicare duce  la obscuritate, nonsens, paradox si echivoc; tot
de nerespectarea claritatii tin si pleonasmul si tautologia.
2. CORECTITUDINEA =  respectarea regulilor gramaticale ;
Absenta claritatii in comunicare duce  la solecism(dezacordul dintre subiect si
predicat) si  anacolut  (amestecul de constructii sintactice).
3. PROPRIETATEA =  folosirea celor mai potrivite cuvinte pentru a exprima
intentiile.
Lipsa de proprietate provine din folosirea cuvintelor cu sensuri nepotrivite, sau din
amestecul elementelor caracteristice unor stiluri variate.
4. PURITATEA = folosirea cuvintelor admise de vocabularul limbii literare. 
Sunt considerate neliterare (deci abateri de la puritate) : arhaisme , neologisme,
argoul (un limbaj folosit doar de anumite grupuri) si jargonul (un limbaj de termeni
specifici unor anumite comunitati).
5. PRECIZIA = utilizarea numai a cuvintelor necesare formulării ideilor;
Lipsa preciziei duce la stilul prolix(comunicare incarcata de cuvinte de prisos) si la
digresiune (abaterile de la ideea centrala a textului prin paranteze sau constructii
incidente)