Eminesciana

„Ce e amorul?”-Eminescu
Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Si tot mai multe cere.

De-un semn in treacat de la ea

El sufletul ți-l leagă,
Incat sa n-o mai poti uita
Viata ta intreaga.

„M-am gândit”-Veronica Micle

M-am gândit cu drag la tine până nu te-am cunoscut,
Te știam numai din nume, de nu te-aș mai fi știut!
Și-am dorit să pot odată să te văd pe tine eu,
Să-ți închin a mea viață, să te fac idolul meu.

„La portretul unui poet”-Veronica Micle

Privindu-ți fața de farmece plină,
Luci o rază în al meu sân;
Crudă fu însă a ei lumină,
Din pieptu-mi scoasă un lung suspin!

Dar suspinul ca nălucire

Zbură cu vântul ce-au adiat :
N-a zburat însă și-acea simțire
Ce-adânc în suflet l-a deșteptat.

Și-acum mă-ntreb eu: simțire adâncă

Cum de se naște pentru-un portret?
Căci nu văzusem ochii tăi încă,
Știam atâta: că ești poet!
„Când te-am văzut,Verena…”-Eminescu
Când te-am văzut, Verena, atunci am zis în sine-mi 
Zăvor voi pune minţii-mi, simţirii mele lacăt, 
Să nu pătrundă dulce zâmbirea ta din treacăt 
Prin uşile gândirii, cămara tristei inimi. 

Căci nu voiam să ardă pe-al patimilor rug 

Al gândurilor sânge şi sufletu-n cântare-mi; 
Şi nu voiam a vieţii iluzie s-o sfarmi
Cu ochii tăi de-un dulce, puternic vicleşug. 

Te miri atunci, crăiasă, când tu zâmbeşti, că tac: 

Eu idolului mândru scot ochii blânzi de şarpe, 
La rodul gurii tale gândirile-mi sunt sterpe, 
De cărnurile albe eu fălcile-ţi dezbrac.

„Lui X…”-Veronica Micle

Vârful nalt al piramidei ochiul meu abia-l atinge...
Lâng-acest colos de piatră vezi tu cât de mică sunt –
Astfel tu `n a cărui minte universul se răsfrânge,
Al tău geniu peste veacuri rămâne-va pe pământ.

Și dorești a mea iubire... prin iubire pan` la tine

Să ajung și a mea soartă azi de soarta ta s-o leg,
Cum să fac! Când eu micimea îmi cunosc atât de bine,
Când mareața ta ființă poate nici n-o înțeleg.

Geniul tău, planează-n lume! Lasă-mă în prada sorții

Și numai din depărtare când și când să te privesc,
Martora măririi tale să fiu pan` la pragul morții
Și ca pe-o minune `n taină să te-ador, să te slăvesc.

„Un luceafăr”-Eminescu
Un luceafăr, un luceafăr înzestrat cu mii de raze
În viaţa-mi de-ntuneric a făcut ca să se vază.
Eu privind acea lumină ca din visuri mă deştept
Şi cu braţele-amândouă cătră dânsa mă îndrept.

Ca o zână din poveste ea e naltă şi uşoară,

E subţire şi gingaşă şi din ochi revarsă pară,
Iar la faţă e bălâie, părul galben cade creţ,
Trandafiri pe faţă are şi cu zâmbetul isteţ.
„Drag mi-ai fost”-Veronica Micle
Drag mi-ai fost,mi-ai fost odata,
Dar ce-a fost n-a fost să mai fie,
Am văzut c-această lume
Făr-de tine nu-i pustie.

Şi luceafărul pe ceruri
Place mult cum străluceşte,
Dar apune şi dispare
Soarele când se iveşte.

El cu discul său cel falnic

Te deşteaptă la viaţă
Şi te face să uiţi iute
Steaua cea de dimineaţă.

Tu luceafăr mi-ai fost mie

Ce în zori de ziuă luce,
Şi-ai apus, - acum la soare
Eu privesc cu mult mai dulce.

„Pe lângă plopii fără soț”-Eminescu

Pe lângă plopii fără soț
Adesea am trecut;
Mă cunoșteau vecinii toți -
Tu nu m-ai cunoscut.

La geamul tău ce strălucea

Privii atât de des;
O lume toată-nțelegea -
Tu nu m-ai înțeles.

„Fugi”-Veronica Micle
Tu cunoști câtă iubire 
Pentru tine eu păstrez, 
Și-apoi cu cuvinte rele 
Cum mereu te depărtez ; 

Și nu știi cui a te-ncrede 

Vorbelor ce ți-am rostit, 
Sau iubirii făr' de margini 
Ce tu-n ochii-mi-ai cetit.
„Pierdută pentru mine,zâmbind prin lume treci!”-Eminescu
Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci!
Și eu să-mi știu osânda... să te iubesc în veci,
În veci dup-a ta umbră eu brațele să-ntind,
De-a genelor mișcare nădejdea să mi-o prind,
Zâmbirea gurei crude să-mi fie al meu crez
Purtând în suflet moarte, tu vesel să mă vezi.

Fii binecuvântată și fericită tu,

Copil cu păr de aur, ce mintea mi-o pierdu.
Veninu-amărăciunei și ani-mi pustiiți
În cumpănă ușori-s pe lâng-al tău capriț;
Și-n a mea socotință mă simt atât de mic
Tu ești odorul lumii și eu mă simt nimic.

„Nu plânge”-Veronica Micle

Nu plânge că te dau uitării,
Și nici nu plânge că te las…
Sosit-a ceasu-nstrăinării
Și ceasul bunului rămas.

Se rupe-un lanț plin de tărie

Ca firul cel mai subțirel;
Când soarta vrea așa să fie,
Zadarnic vrei să faci altfel.

Și nu mai e nimic în stare

Să-ntoarcă vremile-napoi
Și-acea iubire-atât de mare
Ce-a fost odată între noi.

Rămâi tu, dar rămâi cu bine,

Rămâi cu suflet liniştit…
Un dor se duce și-altul vine
Și vei uita că te-am iubit.
„Despărțire”-Eminescu
Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?
Te-aş cere doar pe tine, dar nu mai eşti a ta;
Nu floarea vestejită din părul tău bălai,
Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai.
La ce simţirea crudă a stinsului noroc
Să nu se sting-asemeni, ci-n veci să stea pe loc?

Totuna-i dacă astăzi sau mâine o să mor,

Când voi să-mi piară urma în mintea tuturor,
Când voi să uiţi norocul visat de amândoi.
Trezindu-te, iubito, cu anii înapoi,
Să fie neagră umbra în care-oi fi pierit,
Ca şi când niciodată noi nu ne-am fi găsit,

Ci tu rămâi în floare ca luna lui april,

Cu ochii mari şi umezi, cu zâmbet de copil,
Din cât eşti de copilă să-ntinereşti mereu,
Şi nu mai şti de mine, că nu m-oi şti nici eu.

„Aș vrea să viu”-Veronica Micle

Aș vrea să viu la tine
Dar urma ți-am pierdut,
Și nu mai am de cine
Să-ntreb ce te-ai făcut.

Aș vrea măcar o dată

Să pot să-ți mai șoptesc
Cu inima sfărâmată
Că încă te iubesc.

Dar știu c-a mea dorință

În veci nu s-a-mplini
Și-n tristă suferință
Cu doru-mi voi muri.

Și totuși de la tine
Ne-ntors e al meu gând,
Deși tu pentru mine
Pierdut ești pe pământ.
„Sonet II”-Eminescu
O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,
Privirea ta asupra mea se plece,
Sub raza ei mă lasă a petrece
Şi cânturi nouă smulge tu din liră-mi.

Tu nici nu ştii a ta apropiere

Cum inima-mi de-adânc o linişteşte,
Ca răsărirea stelei în tăcere;

Iar când te văd zâmbind copilăreşte,

Se stinge-atunci o viaţă de durere,
Privirea-mi arde, sufletul îmi creşte.
 

„De ce în sufletul meu…”-Veronica Micle

De ce in sufletul meu simt
Durere? - poate ca ma mint
Sperantele - s-a ta iubire
E o desarta amagire?
 
Si cand pe tine te-ntalnesc
Si-n ochii tai cu drag privesc,
De ce in dulcea lor zambire
Citesc a mea nenorocire,
 
De ce cad mana ta o strang,
Mi-e jale de-mi vine sa plang,
Pare c-o cruda prevestire
De-un rau nespus imi da de stire.

Dar taine sunt si taine mor,

Orice se simte in amor -
Si-n groaza de nenorocire
Masor adanca mea iubire.
„Gelozie” -Eminescu
Când te-am văzut, femeie, știi ce mi-am zis în sine-mi?
- N-ai să pătrunzi vreodată înluntrul astei inemi.
Voi pune ușii mele zăvoare grele, lacăt,
Să nu pătrunză-n casă-mi zâmbirea ta din treacăt.
Dar în zadar! căci astfel a fost voința sorții
Ca tu să-mi dai durerea și voluptatea morții
Și să-mi răsai din marea de suferinți, înaltă
Ca marmura eternă ieșită de sub daltă.

„Străin imi esti”-Veronica Micle

Străin îmi ești acuma mie !
Și nici nu vreau ca să mai știu 
De-n lume ai vr'o bucurie 
Dac'ai murit ori de ești viu.
 
Suspinuri grele si amare 
Ce pieptul meu au sfărâmat
Care viata mi-o doboară 
Din sufletu-mi te-au alungat.

Și-a mele lacrimi de durere

Ce-am plîns de când eu te-am pierdut, 
Zilnic au șters spre mângâiere 
Chinul și-amorul din trecut. 

Și azi cu pace privesc cerul . . . . 

Dar un pustiu parc’ te văd
Și nu știu care-i adevădrul 
Pustiu ori pacea-n care cred!
„După ce atâta vreme”-Eminescu
După ce atâta vreme
Laolaltă n-am vorbit,
Mie-mi pare că uitarăm
Cât de mult ne-am fost iubit.

Dar acum te văd nainte-mi

Dulce, palidă cum șezi
Lasă-mă ca altădată
Umilit să-ngenunchez,

Lasă-mă să-ți plâng de milă,

Să-ți sărut a tale mâni...
Mânușițe, ce făcurăți
De atâtea săptămâni?

„Raze de lună”-Veronica
"Ce n-ar da un mort din groapă pentr-un răsărit de lună"
Ai zis tu, şi eu atuncea, când pe-a dorului aripe
Duşi de-al iubirei farmec, – privind cerul împreună –
Noi visam eternitate în durata unei clipe.

"Ce n-ar da un mort din groapă pentru-o jerbie de rază"

Ce din lună se coboară şi pământul îl atinge;
Să mai simtă încă-o dată fruntea că i-o luminează
Şi că-n pieptul său viaţa cu căldură se răsfrânge!

Sigur, noi credeam că dânsul ar schimba cu bucurie

A sa linişte eternă, pacea lui nestrămutată
Pentr-o rază de la lună, pentr-o dulce nebunie,
Pentr-o clipă de iubire din viaţa de-altă-dată.

Însă clipa de iubire zboară, zboară făr-de urmă

Şi în locul ei amarul şi pustiul ne rămâne;
Ah! şi ca să porţi povara unui chin ce nu se curmă
Tu cu moartea ta în suflet te târăşti de azi pe mâne;

Dac-ar da un mort din groapă pentr-un răsărit de lună

A sa linişte eternă, eu aş da de voie bună
Toate razele de lună, toate razele din soare
Să te pot uita pe tine, să simt sufletul că-mi moare.
„Nu voi mormânt bogat”-Eminescu
Reverse dulci scântei
Atotștiutoarea,
Deasupră-mi crengi de tei
Să-și scuture floarea.
Nemaifiind pribeag
De-atunci înainte,
Aduceri aminte
M-or coperi cu drag
Și stinsele patemi
Le-or troieni căzând,
Uitarea întinzând
Pe singurătate-mi.

„Singură”-Veronica Micle
De câte ori am tresărit
La fiece miscare, 
Crezând ca poate ai venit
Tu, dulce aratare.
 
S-apoi de câte ori am plâns, 
Vazând ca noaptea vine
Si lampa singura o-am stins, 
Iubite, fara tine.
 
Macar o clipa-ai fi venit, 
Adus ca de ursite -
C-un sarutat sa pui sfârsit
Durerei nesfârsite!

„Ai plecat …”-Veronica Micle

Ai plecat manat de dor
Si te-ai dus tot inainte, 
De cumplitul meu amor
Nu ti-ai mai adus aminte.
 
Eu cu sufletul zdrobit, 
Am privit in a ta cale,
Si cu lacrimi am stropit
Urma pasurilor tale.