Sufletul satului

Copilo, pune-ti mânile pe genunchii mei.

Eu cred cã vesnicia s-a nãscut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
si inima-ti zvâcneste mai rar,
ca si cum nu ti-ar bate în piept,
ci adânc în pãmânt undeva.
Aici se vindecã setea de mântuire
si dacã ti-ai sângerat picioarele
te asezi pe un podmol de lut.

Uite, e searã.
Sufletul satului fâlfâie pe lângã noi,
ca un miros sfios de iarbã tãiatã,
ca o cãdere de fum din stresini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte."
(Lucian Blaga)

Cine suntem? De unde ne tragem rădăcina? Din Ţara copilăriei, ar spune cineva.
Din Ţara poveştilor, din ţara veşniciei, aş răspunde eu! De unde de altundeva, dacă nu din
lumea umbrită de nuci, de pomi cu coroana deasă, de tei înfloriţi, de stejari falnici ? tronând
ca nişte regi împrejurimile satelor natale. Din codrul cel bătrân şi înţelept ce-i frate cu
românul, de-i război ori pace. Din veşnicia satului, căci fără de ea n-ar fi existat nici oraşe,
nici uzine, nici tehnologii avansate şi nici noi, oamenii, care uităm, uităm de datinile
frumoase ce ne-au legănat copilăria, de obiceiurile sfinte, de bogăţia sufletească adunată din
moşi strămoşi.
Dar undeva, adânc în suflet, păstrăm încă ideea de Frumos. Cum altfel ne-am
putea minuna de un covor sau un lăicer ţesut la ţară, de cât gust şi artă depune gospodina
pentru a crea ceva unic, ceva superb şi veşnic. E veşnic satul şi veşnicia s-a născut la sat, căci
cum altfel ne-am prinde imaginar, într-o horă, acea sfântă horă, şi strămoşi şi urmaşi, umăr la
umăr şi am da mână cu mână, şi ne-am închina numai în faţa Icoanelor credinţei, Icoanelor
neamului nostru: Pământ, Codru, Râu, Munte, Mare, Deal, Câmpie,...Spic!
E veşnică noţiunea de ţarină şi de ţăran. Odată cu peisajele biblice ale plaiului, cu
bisericuţe presărate pe dealuri, cu fântânile cu cumpănă, răstignirile lăsate pe la răscruci ca
mărturie a unui popor evlavios, cu nucii şi cireşii singuratici ce legau cerul şi pământul dând
naştere continuităţii şi veşniciei, s-au păstrat şi oamenii ce pun pe cântar omenia şi
frumuseţea lor sufletească.
 Te uiţi la sat dintr-o parte: îl vezi îmbrăcat în haine de sărbătoare, se coc roadele
pământului, ciripesc păsările, e pace şi e senin şi cerul! Dacă-l priveşti din alt unghi: încep să
răsară printre rânduri case cu pereţi pictaţi în petale de flori. Timpul parcă s-a oprit în loc şi
Veşnicia pune stăpânire peste sat. E Veşnicia Frumosului! Sufletul satului rămâne a fi
comoara de preţ a unei ţări, a unei naţiuni, a unei conştiinţe...Şi ce bine mi-ar părea dacă şi-ar
aduce oamenii aminte de versurile:

,,Scârţâie din osii carul

Şi în snopii lui de grâu
Stă proptit în furcă tata,
Îngropat până la brâu.
Şi-ntr-un lan cu mături line
Vântul fâşâie prin foi:
Ce n-aş da să fiu cu tine,
Car frumos cu patru boi...?
(Vasile Militaru)

Jurj Rodica, prof. pentru inv. primar

Scarisoara Noua