Sunteți pe pagina 1din 28

E.A. Brujan - Ventilaţ ia ş i condiţ ionarea aerului

4. Instala ţii de ventila ţie ş i de condi ţionare a aerului

Cu excep ţia cazurilor în care radiaţia directã este folositã pentru modificarea parametrilor de confort termic în interiorul unei incinte, cele mai des folosite metode în acest scop se bazeazã pe distribuirea de aer în prealabil tratat în incintã. In acest capitol se prezintã schema de bazã a unei instalaţii de condi ţionare a aerului precum ş i elementele globale de calcul ale unei instalaţ ii de acest tip.

4.1 . Schema de bazã a unei instala ţii de condi ţionare a aerului

Figura 4.1 prezintã organizarea de bazã a elementelor specifice unei instalaţii de condi ţionare a aerului (Jennings, 1978).

ţ ii de condi ţ ionare a aerului (Jennings, 1 978). F IGURA 4. 1 .

FIGURA 4. 1 . Schema de bazã a unei instalaţ ii de condiţ ionare a aerului

Aerul din exteriorul incintei este aspirat de ventilator şi parţial preîncãlzit dacã temperatura în exteriorul incintei este foarte scãzutã. Clapetele de reglaj porţioneazã volumul de aer supus preîncãlzirii. Aerul aspirat din exterior este amestecat cu o parte din aerul provenit din interiorul incintei. Volumul total de aer este apoi filtrat, umidificat ş i eventual rãcit dacã temperatura în exteriorul incintei este foarte mare.

46

E.A. Brujan - Ventilaţ ia ş i condiţ ionarea aerului

Aerul este apoi reîncãlzit şi distribuit în interiorul incintei. Procesul se repetã pânã când condi ţiile în interiorul incintei sunt cele dorite. In acest moment sistemul este oprit ş i repornit numai atunci când valoarea unui parametru care descrie confortul termic în interiorul incintei scade sub valoarea impusã. Sursele potenţ iale de distrugere a confortului termic în interiorul unei incinte sunt:

transmisia cãldurii prin barierele incintei (u şi, ferestre, pereţ i, tavan, podea) cauzatã de diferen ţa de temperaturã pe cele douã fe ţ e ale barierei efectul încãlzirii solare. In aceastã categorie intrã:

cãldura transmisã prin radiaţie prin geamul ferestrelor incintei ş i absorbitã de suprafeţ ele şi furniturile din interiorul incintei cãldura absorbitã de pereţii ş i tavanul unei incinte expuse radia ţiei solare infiltraţia aerului prin zonele neizolate perfect din anvelopa incintei care conduce la modificarea temepraturii şi umiditãţ ii în interiorul incintei cãldura provenitã de la ocupanţ ii incintei cãldura provenitã de la echipamentele ş i aparatele din interiorul incintei

4.2. Construcţ ia elementelor de admisie ş i distribuţ ie a aerului

Câteva din elementele de bazã folosite pentru admisia şi distribuţ ia aerului sunt prezentate în Figura 4.2. Materialul cel mai des folosit pentru construc ţia conductelor sunt foile de o ţel galvanizat, dar ş i foi de oţ el carbon, aluminu, oţ el inoxidabil ş i chiar cupru sunt folosite. Conductele cu lungime mare (peste 1 m) trebuie ranforsate pentru a evita apariţ ia vibraţ iilor. Pe de altã parte, aluminiul are un coeficient mai mare de expansiune termicã ş i în consecin ţã trebuie folosit în cazurile în care existã varia ţii mari de temperaturã ale aerului vehiculat. De asemenea, trebuie notat cã, de cele mai multe ori, sistemul de conducte folosit pentru distribuţia aerului nu este perfect etan ş . Se recomandã în acest caz o cre ştere cu 1 0% a debitului de aer vehiculat de ventilator pentru a compensa pierderile de aer atunci când sistemul de distribu ţie este amplasat în afara incintei. Pentru unele din echipamentele din construcţia sistemului de condi ţionare cum ar fi încãlzitoarele sau filtrele modificãrile

47

E.A. Brujan - Ventilaţ ia ş i condiţ ionarea aerului

bruşte ale dimensiunii conductelor trebuie evitate. Acestea pot produce zgomot ş i pierderi de sarcinã suplimentare pe traseul hidraulic.

i pierderi de sarcinã suplimentare pe traseul hidraulic. F IGURA 4.2. Construc ţ ia conductelor pentru

FIGURA 4.2. Construcţ ia conductelor pentru admisia ş i distribuţ ia aerului

4.3. Distribuţia aerului

Aerul trebuie distribuit în incinta supusã condiţ ionãrii în anumite zone la temperatura ş i viteza doritã fãrã ca ocupanţii incintei sã simtã acest proces. Diferen ţele de temperaturã între diferitele zone ale unei incintei nu trebuie sã depãş eascã 2 o C în timp ce valoarea maximã a vitezei aerului în jurul ocupan ţilor incintei trebuie sã nu depã şeascã 1 m/s. Se define şte lungimea de penetrare a curentului de aer în interiorul unei incinte ca distan ţ a de la sec ţiunea de ieşire din sistemul de condi ţionare pentru care caracteristicile hidrodinamice ale curentului de aer nu se modificã. La o distan ţa mai mare decât lungimea de penetrare

48

E.A. Brujan - Ventilaţ ia ş i condiţ ionarea aerului

aerul este antrenat în mi ş care ascendentã sau descendentã în funcţie de temperaturã. Când aerul distribuit în incintã este mai cald decât cel din interiorul incintei este antrenat într-omi şcare verticalã ascendentã. Aceastã mi ş care antreneazã la rândul ei tot aerul din interiorul incintei iar momentul original al curentului de aer introdus în incintã este diminuat prin accelerarea întregii cantitãţ i de aer din incintã. Acest proces, numit induc ţie, genereazã difuzia curentului de aer original în volumul incintei. Inducţia aerului într-o incintã creş te la mãrirea perimetrului secţiunii transversale a zonei de evacuare a aerului din sistemul de condiţ ionare.

de evacuare a aerului din sistemul de condi ţ ionare. F IGURA 4.3. Localizarea surselor de
de evacuare a aerului din sistemul de condi ţ ionare. F IGURA 4.3. Localizarea surselor de

FIGURA 4.3. Localizarea surselor de distribuţ ie a aerului în interiorul incinte

Câteva sisteme convenţionale de distribuţie a aerului în incinte sunt prezentate în Figurile 4.3 - 4.5. Trebuie evitatã distribuţ ia directã a aerului asupra pere ţilor sau tavanului pentru a preveni formarea de zone murdare ca urmare a depunerii microparticulelor din curentul de aer care nu au fost oprite de filtre. Sistemul de ejectare al aerului în interiorul incintei trebuie astfel poziţ ionat încât traseul de evacuare al aerului din incintã sã fie amplasat în apropierea podelei sau în lungul pereţilor. Distribuţ ia aerului la partea superioarã a incintei este recomandatã atunci când la suprafatã tavanului nu existã obstrucţ ii. Figura 4.4. prezintã cazul distribu ţiei aerului în incintele cu tavan fãrã obstrucţ ii în timp ce Figura 4.5 prezintã un caz de distribuţie al aerului în interiorul unei incinte în care tavanul prezintã diferite obstrucţii. Se observã cã în ambele cazuri circulaţia la partea inferioarã a incintei este similarã. Curentul de aer trebuie direcţ ionat pe cât posibil înspre podea ş i nu în lungul podelei incintei.

49

E.A. Brujan - Ventilaţ ia ş i condiţ ionarea aerului

E.A. Brujan - Ventila ţ ia ş i condi ţ ionarea aerului F IGURA 4.4. Distribu

FIGURA 4.4. Distribuţ ia aerului în incintele cu tavan fãrã obstrucţ ii

ţ ia aerului în incintele cu tavan fãrã obstruc ţ ii F IGURA 4.5. Distribu ţ

FIGURA 4.5. Distribuţ ia aerului în incintele cu tavan cu obstrucţ ii

4.3.1 . Metode de distribuţ ie a aerului

Existã

în

prezent

mai

multe

metode

de

distribuţie

a

aerului

condi ţionat în interiorul unei incinte (Ashrae, 1972):

difuzoare de aer. Sunt folosite pentru presiuni ale aerului condi ţionat cuprinse între 20 şi 100 mm c. H 2 O ş i este cel mai folositã metodã pentru îndeplinirea condiţiilor de confort atât pe timp de varã cât şi pe timp de iarnã. distribuţ ie folosind douã trasee pneumatice. In acest caz se folosesc douã conducte de distribuţie, una care asigurã furnizarea de aer rece iar cea de-a doua care furnizeazã aer cald în interiorul incintei. Debitele de aer rece ş i cald sunt ajustate folosind ventile pneumatice comandate de un termostat. In interiorul sistemului

50

E.A. Brujan - Ventilaţ ia ş i condiţ ionarea aerului

existã un dispozitiv de amestecare a aerului rece cu cel cald amplasat într-o cutie realizatã dintr-un material cu proprietã ţi absorbante ale zgomotelor. unitãţ i de distribu ţie liniarã a aerului. Sunt folosite în cazul spaţiilor mari supuse condiţionãrii. Aceste sisteme sunt amplasate deasupra unor tavane false iar fiecare sistem este dotat cu dispozitive de direcţionare a aerului în interiorul spaţiului. perforãri în tavan. In multe incinte se folosesc dispozitive care constau din plãci din metal perforate uniform pe întreaga suprafa ţ ã care sunt alimentate dintr-un camerã de amestec amplasatã deasupra plãcilor. Intr-un montaj corespunzãtor mi ş carea descendentã a aerului în interiorul incintei este atât de lentã încât nu este simţ itã de ocupan ţi. Este posibilã distribuţia unei cantitãţ i foarte mari de aer în interiorul incintei deoarece efectul de difuzie al curentului de aer induce o amestecare rapidã cu aerului din incintã. sisteme de distribuţ ie cu unitãţ i de inducţie a aerului. Cele mai multe sisteme de condiţionare a aerului asigurã nu numai distribuţia aerului dar şi evacuarea unei pãrţ i a aerului din interiorul unei incinte. Presiunile de lucru în acest caz sunt cuprinse între 30 şi 1 50 mm c. H 2 O. In cazul sistemelor centrale de condiţionare se prevãd atât conducte de alimentare cât şi conducte de evacuare ale aerului, în general amplasate în tavane false sau în cutii verticale care strãbat diferite cote ale incintei.

4.4. Calculul global al unui sistem de condi ţ ionare a aerului

Acest calcul urmãreş te determinarea cantitãţii de cãldurã în exces din interiorul incintei şi a volumului de aer care trebuie distribuit în interiorul acesteia. Se stabilesc, de asemenea, ecuaţia de bilanţ termic a schimbãtoarelor de cãldurã şi intensitatea procesului de umidificare a aerului vehiculat în sistemul de condi ţionare (Erokhin şi Makhanko, 1979).

4.4.1 . Cãldura în exces din interiorul incintei Cãldura provenitã din funcţ ionarea maş inii se calculeazã cu relaţ ia:

Q m =

kN

5 1

(4.1 )

E.A. Brujan - Ventilaţ ia ş i condiţ ionarea aerului

în care N este puterea echipamentului electric iar k este un coeficient care ţ ine seama de puterea consumatã de maş inã (k =0,25 pentru N < 3kW ş i k = 0,1 - 0,15 pentru N > 3 kW). Cãldura cedatã prin barierele incintei este:

Q

b

=

n

i = 1

k

bi

A

i

(

t

ext

t

int

)

(4.2)

unde k bi este coeficientul de transfer de cãldurã prin cele n bariere ale incintei iar A i este aria transversalã a fiecãrei bariere. Cãldura eliberatã de ocupan ţii incintei se calculeazã cu relaţia:

Q o =

zq

(4.3)

în care z sunt numãrul de persoane din incintã iar q este cãldura eliberatã de fiecare persoanã. Valorile lui q sunt cuprinse între 80 ş i 1 20 W în func ţie de activitatea ocupanţ ilor incintei şi umiditatea aerului din interiorul incintei. Cãldura totalã în exces în interiorul incintei este:

Q = Q

m

+ Q

b

+ Q

o

+ Q

s

(4.4)

unde Q s este cãldura suplimentarã care provine din procesele tehnologice care implicã cedare de cãldurã suprafeţelor conductelor de admisie şi distribuţie a aerului.

Volumul de aer care trebuie distribuit în incintã pentru a pãstra o anumitã temperaturã este:

V

t

=

Q

c

p

(

t

int

t

s

)

(4.5)

în care c p este cãldura specificã a aerului (aproximativ egalã cu 1 kJ/(kgK)) iar t s este temperatura aerului distribuit. Volumul de aer necesar pentru a modifica umiditatea relativã a aerului în interiorul incintei este dat de relaţ ia:

V u

=

1 000 W

d

int

52

d

s

(4.6)

E.A. Brujan - Ventilaţ ia ş i condiţ ionarea aerului

unde d int este umiditatea relativã a aerului în interiorul incintei [%], d s este umiditatea relativã a aerului distribuit în incintã [%] şi W este cantitatea de vapori de apã îndepãrtaţ i sau adãugaţ i aerului [kg/s]:

W

= W

m

+ W

o

(4.7)

cu W m cantitatea de vapori de apã produ şi în echipamentul mecanic (5 - 1 0%) iar W o cantitatea de vapori de apã eliberaţi de ocupanţii incintei (30 - 95% în func ţie de activitatea ocupanţ ilor incintei). Pentru incinte al cãror volum este mai mic de 20 m 3 , 30 m 3 /h trebuie asiguraţ i pentru fiecare persoanã în timp ce pentru incinte cu volumul cuprins între 20 şi 40 m 3 , 20 m 3 /h sunt necesari pentru fiecare persoanã. Pentru incintele publice în care fumatul este interzis debitul de aer ventilat trebuie sã fie de minim 25 m 3 /h iar pentru incintele ocupate de copii debitul de aer ventilat trebuie sã fie mai mare de 15 m 3 /h.

Exemplu: Sã se calculeze debitul şi temperatura aerului proaspãt furnizat în amestec cu aerul recirculat unei incinte cu suprafaţ a de 225 m 2 pentru a men ţ ine o temperaturã interioarã t int = 25 o C ş i o umiditate relativã ϕ int = 60% cunoscând parametrii din exteriorul incintei t ext = 35 o C şi ϕ ext = 40%. Numãrul ocupanţ ilor incintei este 40. Coeficientul de transfer de cãldurã al pereţ ilor incintei este k = 1 ,16 W/(m 2 K). Cantitatea de cãldurã datoratã radia ţiei solare este aproximativ 30% din totalul cãldurii furnizate incintei. Se cere sã se determine cantitatea de umezealã care trebuie îndepãrtatã în procesul de condiţ ionare. Cantitatea de câldurã furnizatã incintei fãrã a considera radiaţia solarã este:

Q′ = kF

p

(

t

ext

t

int

)

+ zq =

1,1 6

×

225(35

25)

+

40

×

1 00

=

6,6 1 MJ/h

Considerând ş i cãldura furnizatã de radiaţia solarã, se ob ţine:

Q = Q

1 00

70

= 9,45 MJ/h

Debitul de aer proaspãt este

V t

=

Q

c

p

(

t

int

53

t

'

s

)

E.A. Brujan - Ventilaţ ia ş i condiţ ionarea aerului

unde

recirculat.

Se adoptã

t

s

este temperatura aerului înainte de a fi amestecat cu aerul

t

s

= 1 4 o C şi rezultã

V

t

=

9450

25

1 4

= 860 kg/h

Cantitatea de umezealã generatã de ocupanţ ii incintei (în ipoteza cã o persoanã genereazã w p = 50 g/h) este

W

=

zw

p

= 2 kg/h

Folosind diagrama i-d (vezi Anexa), se determinã conţinutul de umezealã dint = 12,3 g/kg pentru starea aerului din interiorul incintei. Pentru a îndepãrta aceastã cantitate, conţinutul de umezealã al aerului comprimat

furnizat de sistemul de condi ţionare la temperatura

t

s

este

d

′ =

s

d

int

W

=

1

2,3

2000

V

t

860

= 9,98 g/kg

= 1 4 o C, conţ inutul sãu de

umezealã devine aproximativ egal cu cel luat în calcule. Cantitatea de umezealã care trebuie îndepãrtatã din aerul exterior în timpul rãcirii în sistemul de condi ţionare este

Când aerul este rãcit de la t ext = 35 o C la

ts

W

= (

V

t

d

exte

d

) = 860(14 1 0) = 3,44 kg/h

s

4.4.2. Bilan ţul termic al schimbãtorului de cãldurã Ecua ţia de bilanţ termic a schimbãtoarului de cãdurã are formã:

Q

=

m c

1

p

1

()

t

′ −

1

t

′′

1

=

m c

2

p

2

(

t

′ −

2

t ′′

2

)

(4.8)

în care m 1 şi m 2 sunt debitele masice ale celor doi agen ţi (cald ş i rece) ai schimbãtorului , c p1 şi c p2 sunt cãldurile specifice la presiune constantã ale agen ţilor ş i t 1 ş i t 2 sunt temperaturile celor doi agenţi (cu prim s-a notat secţ iunea de intrare în schmbãtor iar cu secund secţ iunea de ieşire din schimbãtor). Din relaţia (4.8) rezultã cã:

54

E.A. Brujan - Ventilaţ ia ş i condiţ ionarea aerului

 

t ′′

1

m

2

c

 

E

 

t

1

p

2

2

 

=

=

 

t ′′

1

 

E

 

t

1

m

c

1 p 1

 

1

(4.9)

Cãldura transferatã între cei doi agenţi termici este:

Q = ktA

(4.10)

cu A suprafaţa comunã între cei doi agenţi, t cãderea de temperaturã pe schimbãtor iar k coeficientul de transfer de cãldurã. Cãderea de temperaturã pe schimbãtor se calculeazã cu rela ţia:

t

=

t

max

− ∆

t

min

2,3log

t

max

t

min

(4.11 )

în care t max ş i t min este diferenţ a maximã, respectiv, minimã de temperaturã a agen ţilor. Pentru curgerea în acela şi sens a celor doi agen ţi:

t

max

= t′ − t

1

2

,

t

min

= t′′ − t′′

1

2

(4.1 2)

iar pentru curgerea în contracurent a agen ţilor (dacã E 1 < E 2 ):

t

max

= t′ − t′′

1

2

,

t

min

= t′′ − t

1

2

(4.1 3)

Temperatura finalã a celor doi agenţ i este datã de relaţ ia:

t′′= t′ −

1

1

Q

Q

t

′′ =

2

t

E

1

,

2

E

2

(4.14)

Debitul masic al agen ţilor termici, m 1 şi m 2 , se calculeazã cu relaţ ia (4.8) dacã nu existã o traziţie de fazã a agen ţilor. In cazul în care existã o tranziţie de fazã a unuia din cei doi agenţi atunci debitul agentului se calculeazã cu relaţ ia:

m

1

=

m 2

c

p 2

(

t

′′

2

t

2

)

i

′ −

i ′′

(4.15)

unde i este entalpia agentului în secţ iunea de intrare ş i, respectiv, de ie şire din schimbãtor.

55

E.A. Brujan - Ventilaţ ia ş i condiţ ionarea aerului

4.4.3. Intensitatea procesului de umidificare Intensitatea procesului de evaporaţie la suprafaţa liberã a unui lichid

este:

J =

α

r

(

t

tus

t

tum

)

(4.1 6)

cu α coeficientul transferului convectiv de cãldurã, r cãldura de evaporare

a lichidului iar t tus ş i t tum sunt temperatura termometrului uscat şi, respectiv,

a termometrului umed. Cantitatea de cãldurã necesarã pentru evaporarea lichidului se calculeazã cu relaţ ia:

r = l(i

f

i ) c t

i

a

m

(4.17)

în care l este cantitatea de aer necesarã pentru evaporarea uni kilogram de apã, c a = 4,1 9 kJ/(kgK) este cãldura specificã a apei iar t m este temperatura apei în procesul de umidificare. i f ş i i i sunt entalpia aerului înainte ş i dupã umidificare.

4.5. Funcţionarea ventilatoarelor în re ţea

4.5.1 . Func ţionarea ventilatoarelor într-o re ţea simplã Existã mai multe metode de racordare a unui ventilator într-un sistem de condiţ ionare a aerului:

aerul este adus la ventilator printr-o conductã legatã la racordul de aspiraţ ie. Din ventilator, aerul iese direct în incinta supusã condi ţionãrii. In acest caz, ventilatorul se numeşte de aspira ţie. Presiunea la intrarea în ventilator este mai micã decât presiunea în mediul de aspiraţ ie.

ventilatorul aspirã aerul din atmosferã. Din ventilator, aerul trece printr-o conductã în incinta supusã condi ţionãrii. Presiunea la intrarea în racordul de aspiraţie al ventilatorului este egalã cu presiunea atmosfericã. In acest caz, ventilatorul se numeş te de refulare.

56

E.A. Brujan - Ventilaţ ia ş i condiţ ionarea aerului

Aerul este adus la ventilator printr-o conductã din atmosferã, iar din ventilator, printr-o conductã, trece în incintã. Reţ eaua constã dintr-o linie de aspiraţie ş i dintr-o linie de refulare. Presiunea la intrarea în ventilator este mai joasã decât cea atmosfericã, iar presiunea totalã la ieş irea din ventilator este mai mare decât în incintã.

Funcţ ionarea ventilatorului într-o reţ ea cu linie de aspiratie şi linie de refulare. Pentru generalizare vom admite cã presiunile în spaţ iile de aspiraţie şi de refulare nu sunt egale cu presiunea atmosfericã.

Presiunea totalã la intrarea în ventilator este:

p

I

= p

a

+ ρ

c

2

a

2

.

(4.18)

Presiunea totalã la ieş irea din ventilator este:

p

II

= p

r

+ ρ

c

2

r

2 ,

(4.19)

în care p a este presiunea absolutã la intrarea în ventilator, p r este presiunea absolutã la ieşirea din ventilator, c a este viteza aerului la intrarea în ventilator şi c r este viteza aerului la ieşirea din ventilator. Cre şterea presiunii totale este:

p

t

=

p

II

p

I

=

p

r

p

a

+ ρ

c

2

r

c

2

a

2

.

(4.20)

Cre şterea energiei potenţ iale (presiunii) în ventilator se determinã prin diferen ţ a presiunilor absolute la intrarea şi ie şirea din ventilator:

p = p

r

p

a

.

(4.2 1 )

In anumite cazuri, când c r = c a , energia transmisã curentului în ventilator se transformã în întregime în presiune. Dacã c r > c a , atunci o

c

2

r

c

2

a

2

, iese din

parte din energia specificã transmisã curentului,

ventilator sub formã de energie cineticã. Dacã însã c r < c a , nu se transformã

57

E.A. Brujan - Ventilaţ ia ş i condiţ ionarea aerului

în presiune numai energia transisã curentului în canalele rotorului, ci şi o

parte din energia cineticã

c

2

a

2

cu care curentul a intrat în ventilator.

Având în vedere cã (vezi Figura 4.6):

p

r

p

a

+ ρ

+ ρ

c

2

a

2

c

2

r

2

=

p

=

R

p

0

(

γ

h

a

+ γ

h

a

)

(

+ γ

h

r

+γ

h

r

)

+ ρ

c

2

R

2

se obţ ine presiunea totalã sub forma:

p

t

+ γ

(

=

H

=

p

h

r

+ ∆

h

r

a

p

a

)

+

ρ

+

ρ

c

2

r

c

2

a

2

=

(

p

R

p

0

c

2

R

c

2

R

H

2

st rt

,

2

=

+

γ

+ ∆

)

h

+

γ

(

h

r

r

+ ∆

h

a

+

h

a

)

(4.22)

(4.23)

(4.24)

în care h a sunt pierderile pe linia de aspiraţie a ventilatorului, h r pierderile pe linia de refulare, h r ş i h a sunt înãl ţimile geodezice la aspiraţ ie ş i refulare iar H ast,rt este presiunea staticã în reţ ea.

Expresia cuprinsã în prima parantezã reprezintã diferenţ a de presiune din spaţiile de aspiraţ ie şi refulare. Expresia cuprinsã în cea de-a doua parantezã reprezintã presiunea egalã cu distanţ a pe verticalã de la flan ş a de aspiraţie la cea de refulare, din care se scade h.

Expresia din a treia parantezã reprezintã pierderea în re ţea

h

w

=

(

h

r

58

+ ∆h

a

)

.

(4.25)

E.A. Brujan - Ventilaţ ia ş i condiţ ionarea aerului

3

h r

- Ventila ţ ia ş i condi ţ ionarea aerului 3 h r 2 x h

2 x

h

1 x

h a

0

ş i condi ţ ionarea aerului 3 h r 2 x h 1 x h a

R, P R

R, P R
A, P o
A, P o

FIGURA 4.6. Schema unei reţ ele simple

Având în vedere cã vitezele sunt proporţionale cu debitul, ecuaţia (4.24) pentru H, se poate transcrie în forma urmãtoare:

H = H

st rt

,

+

γξ

rt

Q

2

= H

rt

(4.26)

în care H rt este presiunea totalã în re ţea iar ξ rt = const. Ecua ţia (4.26) prezintã relaţ ia dintre presiune şi debit în reţ ea şi este ecuaţ ia caracteristicã a reţ elei. In cazul când H st,rt = 0, caracteristica reţ elei trece prin originea coordonatelor

H

rt

= γξ

rt

Q

2

(4.27)

Ecua ţia (4.24) incorporezã ş i înãlţ imile geodezice de aspiraţ ie şi refulare. Dacã existã înãlţ imi geodezice, acestea trebuie luate în

considerare. Sã admitem cã

= 5 m.c. de aer. Atunci, cu γ =

1 ,2 kgf/m 3 , h geod corespunde cu 6 mm c. de apã, ceea ce, la o presiune totalã a ventilatorului de H = 1000 mm c. de apã este egalã cu 6%.

h

geod

= h

a

+ h

r

59

E.A. Brujan - Ventilaţ ia ş i condiţ ionarea aerului

La construirea caracteristicii reţ elei se ţine seama de toate pierderile hidraulice, printre care şi pierderile în obturator în pozi ţia complet deschis. Un ventilator cu o linie de aspiraţie sau cu una de refulare reprezintã un caz special al cazului general examinat. Ecuaţiile obţ inute pentru un ventilator cu linie de aspiraţ ie ş i de refulare sunt valabile ş i atunci când una dintre linii lipseş te, dacã în aceste ecuaţii se înlocuiesc valorile corespunzãtoare ale presiunilor ş i vitezelor.

La ie şirea din ventilator, curentul duce energia cineticã specificã

2

c r

. Instalând imediat dupã ventilator un difuzor cu un unghi de conicitate

2 g mic, se poate transforma o parte din aceastã energie specificã în energie de presiune cu pierderi minime.

4.5.2. Funcţionarea ventilatoarelor într-o re ţea complexã Reţ eaua examinatã anterior nu are ramificaţ ii ş i de aceea se numeş te reţ ea simplã. Sã examinãm func ţionarea unui ventilator într-o reţ ea complexã, care constã din douã ramifica ţii (Figura 4.7).

H 2 2 1 1 M N L l E A C B g k
H
2
2
1
1
M
N
L
l
E
A
C
B
g
k
i k
e
1
Qc
Qb
Qa
Q

FIGURA 4.7. Funcţ ionarea unu ventilator într-o reţ ea complexã

Debitul în punctul M, care este comun pentru ambele ramificaţii ale reţ elei, este egal cu suma debitelor în ramificaţ ii, adicã

Q = Q

1

+ Q

2

60

.

(4.28)

E.A. Brujan - Ventilaţ ia ş i condiţ ionarea aerului

In cazul general, presiunile la ieşirea din ramificaţi sunt diferite. In ramifica ţii se stabilesc cãderi inegale de presiune, dar în fiecare ramificaţie se stabileş te o cãdere de temperaturã, la care în punctul M se produce presiunea p M corespunzãtoare debitului total Q. In timpul studierii funcţ ionãrii unui ventilator în reţ eaua complexã sunt posibile douã cazuri:

Pierderile în por ţiunea de conductã EM care uneşte punctul M cu ventilatorul , sunt mici şi pot fi neglijate, din care cauzã se poate considera cã ventilatorul este racordat la reţ ea în punctul M. Pierderile în sectorul EM sunt importante ş i ele nu pot fi neglijate.

Pierderile în por ţiunea de conductã EM sunt mici. Cãderea de presiune în ramifica ţii se scrie în felul urmãtor:

în ramificaţia ML:

în ramificaţia MN:

H

H

1

2

=

=

γξ

1

rt

Q

2

1

γξ

2

rt

Q

2

2

(4.29)

(4.30)

Ecuaţiile (4.29) ş i (4.30) reprezintã caracteristicileramificaţiilor (Figura 4.7). sã construim o caracteristicã totalã, adicã locul geometric al regimurilor în punctul M. Pentru construirea caracteristicii totale, trasãm linia ek 1 , paralelã cu axa absciselor. Segmentul de dreaptã ei, la scara diagramei, determinã debitul în ramificaţ ia 1 (ML), iar segmentul de dreaptã eg - debitul în ramifica ţia 2 (MN). Debitul în punctul M, la scara diagramei, este egal cu ek = ei + eg. Punctul K este punctul caracteristicii totale. Analog se poate construi o serie de puncte ale caracteristicii totale Okl. Caracteristica ventilatorului se taie cu caracteristica totalã în punctul A. Ventilatorul debitezã Q A de aer, din care Q B se debiteazã în ramificaţ ia 1 iar QC în ramificaţia 2.

Pierderile în por ţiunea de conductã EM sunt importante. In cazul acesta se poate folosi construcţ ia datã în Figura 4.8.

6 1

E.A. Brujan - Ventilaţ ia ş i condiţ ionarea aerului

Sã presupunem cã por ţiunea de conductã EM reprezintã prelungirea racordului de refulare al ventilatorului. Atunci pierderile în porţiunea EM trebuie privite ca pierderi interioare în ventilator; presiunea la ieşirea din ventilator se va micş ora corespunzãtor cu mãrimea acestor pierderi. Se construieş te curba OO 1 de pierderi în porţiunea EM şi scãdem ordonatele acestei curbe din ordonatele caracteristicii aKM 1 a ventilatorului. Curba aK 1 M 1 ' ob ţinutã poe aceastã cale reprezintã caracteristica ventilatorului raportatã la punctul M. Având caracteristica totalã a reţ elei şi caracteristica raportatã a ventilatorului, se poate stabili funcţionarea ventilatorului în reţ eaua complexã.

H K k 1 A’ 1 O 1 A 1 A A’ O M’ 1
H
K
k
1
A’ 1
O
1
A
1
A
A’
O
M’ 1
M
1
H K k 1 A’ 1 O 1 A 1 A A’ O M’ 1 M

Q

FIGURA 4.8. Construire caracteristicii unui ventilator într-o reţ ea complexã

4.6.

Reglarea

dispozitivelor

din

condi ţ ionare a aerului

componenţa

unui

sistem

de

4.6.1 . Reglarea ventilatorului Se prezintã numai procedeul de reglare prin obturare al ventilatorului realizat prin instalarea unei vane sau clapete. Cantitatea cea mai mare de aer o debiteazã în reţ ea un ventilator cu obturatorul complet deschis, iar reglarea este posibilã numai în sendul micş orãrii debitului. Pierderea de presiune în timpul trecerii aerului prin obturare este:

(4.31 )

h

ob

Q

2

= ρς

ob

unde Q este debitul prin obturator iar ζ ob este coeficientul pierderii locale de sarcinã a obturatorului. Valoarea numericã a coeficientului ζ ob este func ţie de gradul de deschidere al obturatorului şi, prin urmare:

62

E.A. Brujan - Ventilaţ ia ş i condiţ ionarea aerului

h

ob

=

f (

ς

ob

,Q)

(4.32)

La o anumitã deschidere a obturatorului, ζ ob = ct. Pentru toate randamentele. Mãrimea pierderii se reprezintã grafic printr-o parabolã pãtratã, care trece prin originea coordonatelor. Pentru fiecare deschidere a obturatorului se poate construi o parabolã corespunzãtoare. Aceste parabole se numesc curbe de obturare. Fiecare dintre ele poate fi privitã ca o caracteristicã a obturatorului la o deschidere datã (Figura 4.9).

h o

b

3/8 5/8
3/8
5/8

8/8

la o deschidere datã (Figura 4.9). h o b 3/8 5/8 8/8 Q F IGURA 4.9.

Q

FIGURA 4.9. Curbe de obturare

Reglarea cu obturator la refulare. Montarea unui obturator la refulare nu influen ţ eazã cinematica curentului într-un ventilator ş i, de aceea, caracteristica ventilatorului rãmâne neschimbatã. Obturatorul montat la refulare mãreş te doar pierderile în reţ ea. Dacã obturatorul este complet deschis, caracteristicile ventilatorului ş i ale reţ elei se taie în punctul A (Figura 4.1 0).

H
H

k

B 1 A B O Q M Q Q A B
B
1
A
B
O Q
M
Q
Q A
B

FIGURA 4. 1 0. Reglarea unui ventilator centrifugal cu obturator la refulare

63

E.A. Brujan - Ventilaţ ia ş i condiţ ionarea aerului

Debitul maxim al ventilatorului este în acest caz egal cu Q A , iar ce ş terea presiunii cu H A . Presupunem cã trebuie sã se asigure în reţ ea regimul Q A - Q B . Obturând treptat secţiunea ţ evii, se mãresc piederile în ea, ceea ce este echivalent cu deplasarea punctului activ pe caracteristica ventilatorului. Se ţ ine obturatorul închis pânã când punctul activ ajunge în B 1 , ventilatorul asigurã debitul în reţ ea Q B , dar la o pierdere de presiune în reţ ea egalã cu H B1 . La trecerea debitului de aer Q B prin reţ ea, cu obturatorul complet deschis, se consumã H B . Prin urmare, pierderea de presiune în obturator

este egalã cu

h

ob

= H

B

1

H

B

ş i pierderea corespunzãtoare de putere

P

ob

=

Q

B

(

H

B1

H

B

)

1 02η

(4.33)

unde η este randamentul ventilatorului în regimul Q B - H B1 . Puterea necesarã pentru acţionarea ventilatorului, la deplasarea punctului din A în B 1 se micş oreazã. Dar, deoarece pierderile în obturator sunt mari, economia ob ţinutã prin reglare este micã. Randamentul reglãrii se poate determina în modul urmãtor:

η

ob

=

η

(

H

B 1

H

ob

)

=

1

B B

1

 

H

B 1

η

H

B 1

.

(4.34)

In funcţ ie de panta caracteristicii ventilatorului, se poate asigura un debit Q B constant la diferite deschideri ale obturatorului, adicã la orice pierdere de presiune în obturator. Pierderile de presiune în obturator cresc la creş terea pantei caracteristicii. Caracteristicile abrupte Q - H se ob ţine la unghiuri mici de ieşire ale curentului din rotor. Prin urmare, la reglarea cu obturatorul la refulare pierderile de presiune mai mici se obţin în ventilatoarele cu palete curbate înainte.

Reglarea cu obturatorul la aspiraţie. Obturatorul poate fi amplasat la racordul de aspiraţ ie al unui ventilator, dar, şi în cazul acesta, pierderile în obturator sunt foarte mari. Totu şi, reglarea cu obturatorul la aspiraţ ie prezintã unele avantaje în compara ţie cu reglarea la refulare. Din cauza pierderilor de presiune la trecerea curentului prin obturator, presiunea ş i greutatea specificã înaintea obturatorului sunt mai mari decât dincole de el. De aceea, la unul şi acelaş i debit volumetric al

64

E.A. Brujan - Ventilaţ ia ş i condiţ ionarea aerului

ventilatorului, creşterea presiunii este mai mare când obturatorul este complet deschis decât atunci când el este deschis parţial. Cu obturatorul deschis în diferite poziţii ş i debitul Q 1 constant, creşterea presiunii în ventilator, luînd în consideraţie pierderile în obturator, se detrminã prin punctele a 1 , b 1 , c 1 , etc., la debitul Q 2 prin

punctele a 2 , b 2 , c 2 , etc., la debitul Q 3 prin punctele a 3 , b 3 , c 3 , etc. (Figura

4.11 ).

H c 3 b 3 c 2 c 1 b a 2 3 b a
H
c
3
b
3
c
2
c
1
b
a
2
3
b
a
1
2
a
1
O
Q
Q
Q
Q
3
2
1

FIGURA 4. 11 . Caracteristici de obturare la diferite deschideri ale obturatorului

Unind prin linii continue puncte a i , punctele b i , corespunzãtoare aceleaşi deschideri a obturatorului, se ob ţin un grup de caracteristici ale ventilatorului, fiecare dintre ele corespunzând unei anumite poziţii a obturatorului în reţ ea. Toate caracteristicile de obturator obţinute în acest mod au un punct comun pe axa ordonatelor. La reglarea unui ventilator cu ajutorul unui obturator instalat la aspiraţie scade caracteristica ventilatorului. Rezultã o pierdere de presiune mai micã decât atunci cânde reglarea se face cu obturatorul la refulare. Puterea absorbitã de ventilator este proporţ ionalã cu greutatea specificã. Fiecãrei poziţ ii a obturatorului îi corespunde deci o anumitã curbã Q - P. Fireşte cã pierderea de putere la reglarea cu obturatorul la aspiraţie este mai micã decât în cazul când reglarea se face la refulare. Având caracteristica ventilatorului la regimul nominal (cu obturatorul complet deschis) şi curbele de obturator, se pot condtrui grafic caracteristicile de obturator.

Sã presupunem (Figura 4.12) cã DAE este caracteristica ventilatorului la regimul nominal, O 1 B'd este curba de obturator ş i DA'E' este caracteristica de obturator corespunzãtoare. Presiunile la aspiraţie ş i refulare: înainte de reglare p a ş i p r , dupã reglare p a ' şi p r '. Debitele

65

E.A. Brujan - Ventilaţ ia ş i condiţ ionarea aerului

ventilatorului calculate la presiunea p a , înainte ş i dupã reglare sunt Q A ş i

Q A '.

Din OAC ş i OA'C', precum ş i din OBC şi OB'C' urmeazã cã

AC : AC′ = OC : OC: OB : OB

de unde

p

r

p

a

Q

A

=

=

p

r

p

a

Q

A

= ct.

(4.35)

(4.36)

Debitele Q A ş i Q A ' sunt luate arbitrar. Relaţia obţ inutã între presiuni este deci valabilã pentru toate valorile debitelor. Cu ajutorul ei se poate construi caracteristica de debit.

H P 1 P P’ P’ 1 E“ A D A’ B“ B E O
H
P
1
P
P’
P’ 1
E“
A
D
A’
B“ B
E
O 1
B’
P
r
E’
d
P’ r
P
P’ a
a
C’
C
O
Q A ’
Q A
r E’ d P’ r P P’ a a C’ C O Q A ’ Q

Q

FIGURA 4. 1 2. Construirea unei caracteristici de debit

66

E.A. Brujan - Ventilaţ ia ş i condiţ ionarea aerului

Toate debitele trasate pe axa absciselor sunt raportate la p a şi la greutatea specificã γ a . De accea, Q A ' este debitul înainte de obturator sau cantitatea de aer care intrã în obturator. Cantitatea volumetricã de aer care intrã în ventilator este mai mare decât Q A ' ş i este egalã cu

Q

=

Q

A

p

a

γ

a

= Q

A

p

a

γ

a

=

Q

A

.

(4.37)

Creşterea presiunii în ventilator este egalã cu A'B', pierderea în obturator cu B'B''. Obturând refularea, creş terea presiunii în ventilator este egalã cu E''B''. Din figura 4.12 se observã cã

prin urmare

B'' E''> AB

,

AB > A' B'

A' B'< B'' E'' ,

(4.38)

(4.39)

adicã obturarea aspiraţiei este însoţ itã de pierderi mai mici decât obturarea refulãrii. Raţionamentele şi concluziile anterioare sunt juste dacã cinematica curentului în ventilator nu se schimbã odatã cu instalarea obturatorului. In realitate, existenţ a obturatorului la aspiraţie denatureazã câmpul de viteze la intrarea în ventilator ş i, prin urmare, într-o oarecare mâsurã modificã cinematica curentului în maş inã. Acestea depind de tipul obturatorului şi de distanţ a de la locul unde este instalat înainte de intrarea în ventilator. Obturând la aspiraţ ie, viteza curentului la intrarea în ventilator creşte. Se mãre ş te se asemenea viteza relativã. Mãrirea vitezei relative, atunci când paletele sunt curbate înapoi, este însoţ itã de micş orarea puterii; dacã paletele sunt curbate înainte, mãrirea vitezei relative duce la mãrirea puterii.

4.6.2. Reglarea bateriei de încãlzire Reglarea unei instalaţ ii de condi ţionare a aerului poate fi simţ itor influen ţ atã de neomogenitatea încãlzirii aerului în bateria de încãlzire. La bateriile care funcţ ioneazã cu apã caldã sau apã supraîncãlzitã, partea superioarã a bateriei poate fi la temperatura turului, iar cea inferioarã la temperatura returului. In acest caz, curentul de aer va fi încãlzit inegal, iar defectul se face şi mai simţ itor atunci când diferenţ a de temperaturã între tur ş i retur este mare. (Figura 4.13).

67

E.A. Brujan - Ventilaţ ia ş i condiţ ionarea aerului

In figurã este redatã variaţ ia temperaturii aerului în cazul alimentãrii cu ventilul complet deschis şi, de asemenea, variaţ ia temperaturii aerului cu ventilul închis parţ ial. Elementul sensibil s al termometrului va fi expus la temperaturi diferite şi nu la o temperaturã medie a aerului. Pentru o reglare corectã este necesar a plasa elementul sensibil la înãlţimea care sã dea rezultate corecte. In acest scop, în timpul operaţ iei de reglare, elementul sensibil va fi aş ezat succesiv la diferite înãlţimi, iar în cazul reglãrii automate se va controla efectul acţ iunii sale asupra mecanismului de acţ ionare a clapetelor pentru amestecul aerului. La bateriile de încãlzire cu abur, reglarea trebuie sã urmãreascã şi scurgerea corectã a condensatului care nu trebuie sã se acumuleze în baterii. In cazul unei scurgeri incorecte a condensatului, partea de baterie umplutã cu apã condensatã este mult mai rece decât partea plinã cu abur şi va transmite aerului mult mai puţinã cãldurã, iar curba temperaturilor aerului va avea o sinuozitate mare, mult depãrtatã de o variaţie constantã (Figura 4.1 4).

t

i

t

e

varia ţ ie constantã (Figura 4. 1 4). t i t e s h b a

s

ţ ie constantã (Figura 4. 1 4). t i t e s h b a F

h

ţ ie constantã (Figura 4. 1 4). t i t e s h b a F

b

a FIGURA 4. 1 3. Verificarea efectului de îcãlzire al bateriilor: a - ventil complet deschis; b - ventil parţ ial închis.

t

i

t

e

s

complet deschis; b - ventil par ţ ial închis. t i t e s h F

h

deschis; b - ventil par ţ ial închis. t i t e s h F IGURA

FIGURA 4. 1 4. Bateria de încãlzire cu abur cu acumulare de condensat

Elementul sensibil s nu va mai arãta temperatura medie realã a aerului, ceea ce va influenţa defavorabil funcţionarea instalaţ iei de

68

E.A. Brujan - Ventilaţ ia ş i condiţ ionarea aerului

condi ţionare a aerului. Pentru înlãturarea acestei deficienţ e, pe de o parte se va asigura o bunã aerisire a bateriei, pentru ca aerul sã se eliminesigur la intrarea aburului, iar pe de altã parte se va cãuta pentru elementul sensibil poziţ ia medie cea mai potrivitã rezultatã din încercãri repetate.

4.6.3. Reglarea bateriei de preîncãlzire In sistemele de condi ţ ionare a aerului, prevãzute cu baterie de preîncãlzire, aceasta are un rol important nu numai pentru încãlzirea prealabilã a aerului ci şi pentru umezirea lui în bune condiţ ii. Aerul rezultat din amestec, aflat în starea 1 (Figura 4.15), trece prin bateria de preîncãlzire ş i se încãlzeşte pânã la temperatura indicatã de starea 2, fãrã modificarea conţ inutului de umiditate. Din punctul 2 aerul trece în camera de umidificare, unde este supus unei rãciri adiabatice pânã în punctul 3, care reprezintã limita teoreticã de rãcire adiabaticã, presupunând cã umidificarea se face numai cu apã recirculatã.

t 4’ 4 4“ 2“ 2 2’ 3“ 1 3 3’ O
t
4’
4 4“
2“
2
2’
3“
1
3
3’
O
t 4’ 4 4“ 2“ 2 2’ 3“ 1 3 3’ O d F IGURA 4.

d

FIGURA 4. 1 5. Reglarea bateriei de preîncãlzire

Dacã se inchide parţ ial ventilul de abur (sau apã caldã), cantitatea de cãldurã datã de baterie se micş oreazã. La ieşirea din baterie, in loc de t 2 , aerul va avea temperatura t 1 < t 2 şi rãcirea adiabaticã va aduce aerul la temperatura t' 3 < t 3 . In acelaşi timp, cantitatea de vapori de apã cu care se ncarcã aerul scade de la d 3 la d' 3 , astfel cã umidificarea nu se mai face în mãsura necesarã. Fiecare kilogram de aer va avea un deficit de umezealã de d 3 - d' 3 grame de vapori de apã ş i aerul, astfel tratat, nu va mai

69

E.A. Brujan - Ventilaţ ia ş i condiţ ionarea aerului

corespunde cu condiţ iile prescrise. In cadrul reglãrii instalaţiei va trebui sã se controleze starea aerului dupã umidificare. In caz cã se constatã devieri în funcţionare, se vor lua mãsuri pentru reglarea variaţiei deschiderii ventilului de abur al bateriei de preîncãlzire, în funcţ ie de variaţia condi ţiilor exterioare. In mod analog, se poate uş or constata cã dacã deschiderea ventilului de abur ar rãmâne neschimbatã, în timp ce debitul de aer a scãzut, temperatura aerului la ieş irea din bateria de preîncãlzire ar ajunge la t" 2 , ceea ce face ca starea aerului, dupã trecerea în prima camerã de umidificare, sã ajungã în 3". Temperatura finalã a aerului va fi mai mare decât cea necesarã şi, în afarã de aceasta, fiecare kilogram de aer se va încãrca cu o cantitate de vapori de apã d" 3 - d 3 mai mare decât cea necesarã. Pentru reglarea sistemului este necesar ca bara de comandã a tijei ventilului de abur şi bara de comandã a clapetelor sã fie sincronizate astfel încât la orice variaţ ie a debitului de aer sã se producã simultan şi o variaţ ie corespunzãtoare a deschiderii ventilului de abur.

4.6.4. Reglarea bateriei de reîncãlzire Operaţ iile de reglare la bateria de reîncãlzire sunt aceleaşi ca la bateria de preîncãlzire. Se observã şi aici cã prin modificarea debitului de aer, în timp ce debitul de abur rãmâne fix, se produce o variaţ ie a temperaturii aerului la ieş ire. Pentru o reglare corectã este nevoie sã se aleagã poziţ iile corespunzãtoare ale ventilului de reglaj al debitelor astfel încât temperatura sã rãmânã totdeauna cea cerutã în sistem.

temperatura sã rãmânã totdeauna cea cerutã în sistem. t t w O 1 2 3 d

t

t

w

O

1 2 3
1
2
3
totdeauna cea cerutã în sistem. t t w O 1 2 3 d F IGURA 4.

d

FIGURA 4. 1 6. Reglarea bateriei de rãcire

70

E.A. Brujan - Ventilaţ ia ş i condiţ ionarea aerului

4.6.5. Reglarea bateriei de rãcire Rãcirea aerului cu baterii prin care circulã apã rece sau rãcitã, sau cu baterii în care se produce direct evaporarea fluidului rãcitor, este o operaţie cu totul similarã operaţiei de încãlzire. Reglarea se face la fel, urmând a se obţ ine o coresponden ţã cât mai precisã între variaţia cantitãţ ilor de aer care trec prin aparat şi variaţia debitului de fluid rãcitor care trece prin baterie. Procesul se urmãre ş te pe diagrama I - d ş i se controleazã fiecare variaţie simultanã a debitelor de aer şi fluid rãcitor, astfel încât procesul sã devieze cât mai puţ in faţ ã de cerinţ ele proiectului. Aerul din amestec înstarea 1 (Figura 4.1 6) trece prin bateria de rãcire în care fluidul rãcitor are temperatura t w .

In urma trecerii prin baterie se va condensa la fiecare kilogram de aer o cantitate de vapori de apã d 1 - d 2 . Aerul refulat se reîncãlzeş te pânã la t 3 prin preluarea cãldurii din incintã. Reglarea urmãreş te ş i în acest caz corespondenţ a între variaţiile debitelor de aer şi de fluid rãcitor. Operaţia de reglare este considerabil mai uşoarã dacã, dupã fiecare variaţie de debit de aer ş i de fluid rãcitor, se trec rezultatele mãsurãtorilor pe diagrama I - d, comparând mersul procesului cu cel prescris.

4.6.6. Reglarea camerei de umidificare Reglarea operaţ iei de umidificare se bazeazã pe natura procesului care are loc în camera de umidificare. Pentru a se realiza o reglare corectã a camerei de umidificare este necesar ca fenomenele de schimb de cãldurã ş i de vapori între apã şi aer sã fie bine cunoscute. In practicã se pot întâlni urmãtoarele cazuri considerate separat în cele ce urmeazã.

Umidificare cu apã recirculatã. O aceeaşi cantitate de apã este pulverizatã mereu fãrã a fi înlocuitã; se adaugã numai acea cantitate de apã care se evaporã şi este preluatã de aer. Dupã o scurtã perioadã de funcţ ionare, temperatura apei ajunge la o valoare constantã, egalã cu limita de rãcire adiabaticã a punctului de stare al aerului t a (Figura 4.1 7).

7 1

E.A. Brujan - Ventilaţ ia ş i condiţ ionarea aerului

t m EM 90% 100% d a b t c w I = ct. O
t
m
EM
90%
100%
d
a
b
t
c
w
I = ct.
O
aerului t m EM 90% 100% d a b t c w I = ct. O

d

FIGURA 4. 1 7. Reglarea camerei de umidificare

Aerul pãrãseş te camera de umidificare cu temperatura t a şi se încarcã cu o cantitate de vapori de apã d a - d b . Rãcirea aerului se poate face numai pânã la temperatura limitã t a . In realitate, nu se ajunge la aceastã limitã deoarece procesul de umidificare nu se poate face pânã la saturaţ ie. Pentru o instalaţ ie bunã se poate considera maximum de umiditate posibilã 90%, deci în realitate umidificarea se va termina pe linia de 90% arãtatã punctat în figurã. Dacã aparatura nu este de bunã calitate sau pulverizarea nu se face corect din cauza unei supravegheri incorecte, procesul se va termina pe o curbã de umiditate relativã şi mai micã:

Procesul de umidificare decurge adiabatic dupã linia de entalpie constantã (I = ct.).

Umidificarea cu apã proaspãtã cu temperaturã constantã. Procesul de umidificare decurge dupã o linie care uneşte punctul m de stare al aerului cu un punct de pe curba de saturaţie corespunzãtor temperaturii apei. Dupã cum temperatura apei este mai micã sau mai mare decât temperatura de rãcire adiabaticã, se deosebesc mai multe cazuri:

Un caz particular este temperatura t b , care corespunde punctului de rouã. Aerul se rãceşte pânã la o temperaturã apropiatã de a apei şi rãmâne în tot cursul procesului cu acelaşi con ţ inut de

72

E.A. Brujan - Ventilaţ ia ş i condiţ ionarea aerului

vapori de apã, în timp ce umiditatea relativã creşte apropiindu-se de 100%. Când temperatura apei este mai micã decât cea care corespunde temperaturii punctului de rouã, de exemplu apã rece de puţ adânc sai apã rãcitã indirect, procesul decurge teoretic dupã liniua m - c. Punctul c se gãseşte pe linia de saturaţ ie şi corespunde la temperatura t w a apei de rãcire. Aerul se rãceş te ş i, în acelaşi timp, pierde o cantitate de vapori de apã d b - d c . Când temperatura apei este mai mare decât cea care corespunde rãcirii adiabatice, direcţ ia teoreticã este dupã linia m - d. Se considerã cazul în care aparatul este alimentat continuu cu apã proaspãtã cu temperaturã constantã. In timpul acestui proces, aerul se încarcã cu cãldurã şi vapori de apã.

Pentru reglarea camerei de umidificare se efectueazã mãsurãtori de temperaturã şi se vor reprezenta punctele rezultate din diagrama I - d. Din condi ţiile de stare ale aerului impuse rezultã modul în care trebuie realizatã fixarea poziţ iilor barelor de comandã care acţ ioneazã jaluzelele de aer ş i ventilele de reglaj ale debitelor.

Bibliografie

ASHRAE Handbook of Fundamentals, 1972 Absorbtion Refirgeration. Erokhin, V.G., Makhanko, M.G., 1 986 Problems on Fundamentals of Hydraulics and Heat Engineering. Mir Publishers, Moscow. LeBrun, J., Goedseels, V., 1 989 Air flow patterns in ventilated spaces. Liege. Jennings, B.H., 1 978 The Thermal Environment: Conditioning and Control. Harper & Row, New York. Titkin, S.I., 1 958 Ventilatoare ş i aspiratoare. Editura Tehnicã, Bucureşti. Voicu, V., 1 999 Instalaţ ii de ventilare şi de condiţ ionare a aerului. Editura Tehnicã, Bucureş ti.

73