Notite seminar

1. Importanţa simbolurilor în relaţiile internaţionale

- o chestiune de afaceri internaţionale trebuie dublată de o bună cunoaştere a partenerului

de afaceri (cultura);
- diplomaţia nu este o chestiune abstract: o ţară puternică are o diplomaţie puternică, la
fel cum o ţară slabă are o diplomaţie slabă;
- diplomaţia se poate defini ca un război purtat în lipsa armelor; un stat face diplomaţie
pentru a obţine un statut cât mai bun, pentru a-şi maximiza profitul.

URSS după război:

- şi-a mărit teritoriile (inclusive poulaţia şi puterea);
- a pierdut din industrie (industria era localizată predominant la vest de Urali, unde s-a
aflat şi frontal de luptă);
- este dramatic distrusă (pierderi umane şi materiale) dar, prin prisma puterii teritoriale,
era prima dintre învingători;
- inflexibilă în relaţiile cu englezii şi americanii – u negociază, are o abordare agresivă
pentru a masca slăbiciunea de după război.

SUA după război:

- are o economie care nu a fost atinsă deloc de război;
- poziţie de forţă (au câştigat războiul) – cea mai bună poziţie deţinută vreodată de un
stat;
– jumătate din producţia mondială era din SUA;
– în SUA nu a fost front de război (doarPearl
Harbour);
- SUA devine creditor pentru celelalte ţări;
- din punct de vedere militar, are o poziţie ultrafavorabilă, întrucât este singura naţiune
care deţine tehnologia bombei atomice;
- în plan politic este recunoscută supremaţia americană;
- în 1945 SUA nu aveau experienţă internaţională, expertiză (erau de doar 30 de ani pe
plan mondial), nu ştiau cum să conducă lumea – aveau planuri excepţionale, dar acestea
nu puteau fi puse în practică; Marea Britanie, pe cealaltă parte, avea expertiză dar nu mai
avea resurse (M. Br. condusese lumea timp de două secole);
* M. Britanie – cel mai mare imperiu (colonial) care a existat vreodată;
– după 1945 se destramă din lipsa de resurse;
– a fost superputere a lumii şi devine dependentă de SUA;
 – după război nu mai contează, este strivită, puterea ei se lega de
imperiul care se destramă.

Termeni ceruţi la primul seminar:

*Colonialism:
- formă de dominaţie în principal politică a unui stat asupra unui teritoriu sau alt stat,
dublată uneori de o dominaţie economică, religioasă, culturală şi ideologică;
- exploatare, dar şi dezvoltare implicită prin specializarea foţei de muncă, educaţie,
infrastructură etc.

*Aculturaţie:
- fenomen negativ prin care cultura din colonii suferă anumite pierderi prin impunerea
obiceiurilor culturii metropolei;
Exemplu: „misiunea civilizatorie a omului alb”
- britanicii introduc în India ideea de administraţie modernă, fapt ce constituie un
plus; însă, după plecarea britanicilor, administraţia acestora a fost înlocuită de
funcţionari indieni - nepregătiţi corespunzător (India s-a angajat în război, a deţinut
bomba atomică etc., a suferit pierderi materiale din cauza costurilor mari pentru
susţinerea armatei numeroase);

*Neocolonialism:
- formă de dominaţie (nu este politică, directă);
- ţările au un anumit sentiment de independenţă, dar sunt dependente din mai multe
puncte de vedere de metropolă;
- ţările metropolă deţin cunoştinţe economice foarte bune, putere militară etc.;
- nu mai este vorba de o dominaţie clasică ci, mai degrabă de o dominaţie a resurselor.

Sistemul de relaţii internaţionale

- Europa condusese lumea vreme de 400 de ani;

- după 1945 se produce o redistribuire a puterilor mondiale, rezultând o structură bipolară
: SUA, URSS – între care există o competiţie pe toate nivelurile;
- Europ devine miezul fierbinte al relaţiilor internaţionale, câmp de luptă;

De ce se intâmplă acestea?

1. Pentru că nu s-a găsit o formulă pentru pace care să împace pe toată lumea
- după Al Doilea Război Mondial nu a existat un plan de pace, ci multiple proiecte de
pace în care nu s-a investit;
- SUA propun constituirea unei organizaţii internaţionale care să menţină pacea, plan cu
principii nobile: ONU – securitate mondială;
- britanicii nu au găsit nimic în a înfiinţa ONU, dar au acceptat pentru a mulţumi pe
americani; cu mai multă expertiză, au propus securitatea mondială prin crearea UE –
actor care va constitui un factor de echilibru dintre SUA şi URSS – care înseamnă pace,
trimite la ideea de suveranitate, are rol de a limita puterea celor două superputeri, este
garant;
- Rusia nu avea un plan de pace bine definit (dorea să se impună ca superputere);
- nu vrea războiul, ci numai funcţiile acestuia (Churchill);
- doreşte recunoaşterea statutului de superputere, care era recunoscut în mod
formal, doreşte influenţă la nivel global;
*superputere = să ai interese la nivel global şi capacitatea de a urmări aceste
interese (de a impune)
- chiar dacă este cea mai mare ţară din lume, nu are ieşire la mare (la una
deschisă), ceea ce înseamnă că nu poate dezvolta facilităţi navale; în prezent, flota
este cea cu care se susţin interesele competiţionale „tendinţa Rusiei este să domine
Europa”;

2. Semnificaţia diferită acordată termenilor

- necesitatea recunoaşterii drepturilor omului
- sferele de influenţăt toată lumea le folosea, dar cu sensuri
- democraţia diferite

* prin drepturile omului

- angloamericanii înţelegeau libertatea de afirmare, de gândire, cultură, conştiinţă etc.;
- sovieticii aveau o altă ierarhie: dreptul la viaţă, dreptul la muncă (principalul drept –
„munca te face liber”), nu aveai dreptul să nu munceşti.

* democraţie
- la angloamericani puterea poporului semnifică un regim politic bazat pe
reprezentativitate şi separarea puterilor în stat;
- sovieticii cred în puterea poporului muncitor – spuneau despre democraţia americană că
duce la oligarhie, la puterea celor puternici.

* sferă de influenţă
- concept cheie la momentul respectiv;
- prin ţări aflate în sfera de infuenţă americană sau britanică se înţelege că un guvern are
politica externă controlată de statul de înfluenţă, dar are autonomie în plan intern;
- „sfera sovietică” presupune controlul politic intern şi extern, impunerea unui regim
politic, un control foarte strict; este o dominaţie politică care tinde spre imperialism.
*Geostrategia = administrarea strategică a intereselor geopolitice

2. Politica externă Sovietică şi Americană după 1945

Mulţi consideră victoria împotriva Germaniei naziste drept o victorie a

comunismului şi nu a democraţiei – este o victorie a URSS care, deşi avea mari pierderi
umane şi materiale, devine / este considerată o superputere şi doreşte să se impună
asemenea uneia.
*superputere = presupune obiective globale şi mijloace de atingere a acestor
obiective

Obiectivele URSS:
- să devină superputere hard (militară); americanii erau superputere soft;
- sovieticilor le era frică de societatea de consum americană; din acest motiv urmăreau
împiedicarea unui contact direct dintre lumea lor şi cea americană (prin bariere tarifare şi
netarifare);
- 45% din PIB pentru sectorul militar şi industria militară; puterea militară era susţinută
cu mari eforturi, în detrimentul societăţii;
- nu doreau să ajungă la o confruntare deschisă cu americanii, deoarece acestia erau mai
puternici.

Strategiile Sovietice:
- politica externă era foarte stratificată, cu moduri de acţiune pentru fiecare zonă sau ţară:
1. Zona Europei Occidentale:
 - este zona de influenţă americană;
- doreau să limiteze marja de manevră a americanilor într-un mod sinuos (subtil,
să nu irite puterea americană);
- au creat KGB-ul (serviciu de informaţii) – duce la crearea unui sentiment
antiamerican, prin infiltrarea în mediile academic, cultural, sindical şi pacifist; în
această zonă, politica externă presupune foarte multe nivele de acţiune.
2. Europa Centrală şi de Est:
- unele ţări aflate în sfera de influenţă a Moscovei;
- politica externă urmăreşte asigurarea loialităţii statelor membre – acestea trebuie
să susţină politica Moscovei nelimitat;
- instrumente: Armata Roşie, Partidul Comunist;
- exemplu: în 1956, când a avut loc o revoluţie la Budapesta, Armata Roşie a
intervenit ucigând 2000 de oameni (pentru a impune comunismul).
3. Orientul Apropiat, Zona Golfului Persic, Tările Asiei de SE:
- interese geopolitice, geostrategice pe care doreşte să le susţină pentru a deveni
superputere;
- este o zonă de confluenţă - şi-a susţinut interesele pe calea diplomaţiei.
Această politică stratificată a fost greu de decriptat de americani – aceştia nu au
înţeles ce doreau sovieticii şi credeau că doresc să domine întreaga lume. Din acest
motiv, până în 1970 s-a aplicat principiul coexistenţei paşnice – fiecare superputere îşi
vede de zona ei de influenţă.

Politica externă americană

- au câştigat, de fapt, Al Doilea Război Mondial: economia americană era 50% din cea
mondială, este „bancherul lumii”, unica deţinătoare a tehnologiei de fabricaţie a armei
atomice;
- nu aveau expertiză pe plan internaţional;
- WWII a fost o traumă extraordinară pentru americani, o chestiune psihologică;
principalul inamic cunoscut de majoritatea americanilor în timpul războiului era poştaşul
(aducea telegrame cu privire la rude decedate pe front); societatea americană nu mai dorea
război;
- SUA şi URSS au fost aliaţi în lupta cu Germania şi din acest motiv Sua nu putea să
declare război URSS;
- principalul obiectiv al politicii externe americane de după 1945 este îngrădirea
comunismului prin promovarea bunăstării economiei, finanţelor – crează prosperitate şi
impune democraţia – planul Marshall este o măsură concretă de îngrădire a
comunismului;
- un alt obiectiv este îngrădirea militară a comunismului prin confruntări directe nu cu
URSS, ci cu alte ţări comuniste (Coreea, Vietnam);
- în 1970 Richard Nixon înţelege că SUA „se epuizează” – intră în rcesiune ca urmare a
implicării pe plan mondial (costuri);
- acesta propune un sistem stabil de pace prin implicarea URSS ca partener previzibil – un
sistem Stick & Carrot (pedeapsă şi recompensă);
- include în acest sistem şi China – Nixon face o vizită la Beijing prin care dă de înţeles
URSS că poate alege alţi parteneri dacă aceasta nu acceptă anumite ... propuneri;
- URSS răspunde acestei politici, este dispusă la negocieri (1970: SALT 1, SALT 2 –
delimitarea înarmărilor strategice).
Cele două superputeri sunt cointeresate de rezolvarea comună a diferendelor
internaţionale astfel încât să diminueze tensiunea pe plan internaţional – politica de
coexistenţă paşnică (sau de coeziune, care a rezistat până la sfârşitul anilor 1970.

3. Organizaţii militare. Alianţe militare după 1945

* de ce apar alianţele militare?

- unul dintre factorii care conduc la structurarea alianţelor militare este frica de o posibilă
agresiune, teama;
- rating de ţară – obţinerea unei poziţii mai bune la nivel global; standard internaţional;

*după 1945 alianţele militare

- devin determinante pentru relaţiile internaţionale;
- devin scopuri în sine, folosind foarte multe resurse;
- potenţează conflictul dintre Est şi Vest (SUA şi URSS) pentru că lasă foarte puţin spaţiu
de manevră – au la bază blocuri militare;
- au intensificat cursa înarmărilor.

3.1. NATO:
- este o alianţă împotriva URSS;
- ce care iniţiază această structură militară sunt europenii – după sfârşitul WWII, au trăit
teama unei posibile agresiuni a URSS, teamă potenţată de retragerea armatei americane
din Europa după război;
- prima alianţă de ajutor militar s-a realizat la 15 martie 1947 – alianţă militară franco-
britanică, îndreptată împotriva oricărei agresiuni;
- în 1948, prin tratatul de la Bruxelles, aderă şi BENELUX;
- conştienţi că sunt vulnerabili, europnii fac presiuni asupra SUA;
- motive pentru care SUA nu dorea alianţa:
1. pragmatismul american – interesele nu erau ale lor; alianţa propusă de europeni
ar fi un lucru inedit: prima alianţă militară pe timp de pace;
2. analizele SUA – spuneau că URSS nu putea ataca Europa pentru următorii 10-
15 ani: economia acesteia era la pământ, America avea supremaţie (armament);
3. alianţa militară presupune egalitatea în decizie (gen SUA = Luxemburg,
deoarece un stat = un vot);
4. datorită cheltuielilor presupuse de alianţă – SUA deja lansase planul Marshall
de reconstrucţie a Europei şi stopare a comunismului, iar alianţa ar însemna
deturnare de fonduri;
- totuşi, au acceptat alianţa deoarece:
1. Blocada Berlinului:
- la sfârşitul războiului, Germania a fost împărţită în patru zone de ocupaţie care
trebuiau menţinute până la un acord cu privire la soarta acesteia (SUA, URSS
doresc Germania în sfera lor de influenţă);
- URSS a locat transporturile (rutier, feroviar etc.) şi de aceea SUA pune în
aplicare un pod aerian pentru a transportarea mărfurilor (un avion teriza în 90
sec.) – costurile au fost imense (500 mil USD într-un singur an; americanii au
transportat in Berlin chiar şi o uzină electrică, bucată cu bucată);
- această blocadă a ţnut 11 luni, în care avioanele americane au făcut eforturi;
Stain este nevoit să ridice blocada;
- în mai 1949 se formează două state germane: R.D.G. şi R.F.G.;
- semnificaţia blocadei: infirmă analizele americane cu privire la faptul că URSS
nu poate acţiona în forţă în următorii 5-10 ani (acceptă alianţa militară).
2. motiv de factură economică: americanii au observat că în pofida ajutorului
financiar prin planul Marshall efectele întârziau să apară (deoarece europenilor le
era frică de un război) – astfel, trebuie să ofere europenilor o anumită siguranţă
pentru ca aceştia să poată să se refacă singuri.

- 4 aprilie 1949 – Tratatul Atlanticului de Nord, Washington DC (apare DC, District of

Columbia pt că în SUA există un stat numit Washington).

Tratatul este semnat de 12 state:

- Benelux, Franţa, M. Britanie (5)
- SUA, Canada (7)
- Norvegia, Danemarca, Islanda (10)
– au iniţiat alianţa;
– Canada este colonie britanică;
– pentru SUA este evident;
– Danemarca: motiv geopolitic,
geostrategic; are strâmtoare la Marea
 Nordului şi Marea Baltică şi suzeranitate
asupra celei mai mari insule din lume,
Groelanda;
– Norvegia: pentru un zbor Roma-N.Y. se
trece pe deasupra Islandei, Groelandei,
Norvegiei; avioanele se feresc să zboare
deasupra apelor; la nivelul anilor 1950
aviaţia era precară şi de aceea trebuia
control asupra acestor zone;
- Italia, Portugalia (12) – Italia este primită la presiunea francezilor,
deoarece agresiunea la stânga din
Occident poate veni şi dinspre Mediterană;
– Portugalia – este în sfera de influenţă a M.
Britanii; are o serie de insule mici prin
Oc. Atlantic, care pot deveni puncte strategice în
confruntări.
Ce semnifică preambulul tratatului? Textul tratatului?
- alianţa militară este dublată de o alianţă ideologică şi o dimensiune economică – relaţii
economice privilegiate între statele membre;
- articolul 2: spune că este vorba despre un tratat de alianţă militară, are prevederi strict
economice – dacă un stat vrea să devină membru UE, trebuie să fie întâi membru NATO`
- există şi excepţii de la această regulă – 6 state membre UE care nu sunt şi membre
NATO:
-Cipru, deoarece are o situaţie particulară: este discutat între Grecia şi Turcia;
- Malta pentru că este un stat prea mic ca dimensiune;
- Suedia, Austria, Finlanda – sunt neutre în plan internaţional (statut recunoscut);
- Islanda – are statut internaţional de ţară semineutră.
- tratatul se aplică doar în zona ţărilor Atlanticului de Nord; dacă ar fi o agresiune din
partea Japoniei împotriva SUA, s-ar desfăşura în Pacific, deci ţările membre NATO nu
intervin);
- tratatul era orientat împotriva unei agresiuni din partea URSS;
- valabil pentru 20 ani, nu se poate modifica în primii 10 ani;
- prevede posibilitatea unei extinderi pt. orice alt stat european:
- ex: la summit-ul de la Bucureşti s-a pus problema: este sau nu Georgia în
Europa?

Valuri de extindere:
1952: Grecia, Turcia (14);
1955: Germania, 4 mai (15) – primeşte dreptul de reînarmare (RFG);
1982: Spania (16)
1999: Ungaria, Polonia, Cehia (19) – extindere semnificativă; aceste ţări sunt foste
membre ale pactului de la Varşovia;
2004: Bulgaria, România, Slovenia, Slovacia, Ţările Baltice: Estonia, Letonia, Lituania
(26);
2009: Croaţia, Albania (28).

Ce individualizează Alianţa Nord Atlantică faţă de alte alianţe militare?

- până după al Doilea Război Mondial (1949), alianţele militare aveau aspect formal;
- instituţii permanente! mecanisme permanente! pentru că deciziile trebuie luate prompt
şi permanent (este era bombei atomice);
- caracter permanent: consiliul Nord Atlanticului reuneşte miniştrii de apărare ai ţărilor
membre;
- mecanismele permanente sunt de 2 tipuri:
- militare: Statul Major Militar – şeful este întotdeauna un general american (1);
– sediul la Bruxelles;
- civile – reprezentate de Secretariatul General NATO; şeful este european (2);
- din (1, 2) => împărţirea atribuţiilor.

Concluzii :
- problemele cu care s-a confruntat NATO nu au venit dintr-o confruntare cu URSS, ci din
interior:
1. pretenţia Franţei de a fi superputere (M. Britanie primeşte tehnologia de fabricare a
armeni atomice şi Franţa nu);
2. relaţia dintre Grecia şi Turcia privind Cipru: în NATO este doar partea grecească a
Ciprului; Grecia şi Turcia erau în prag de război şi tratatul nu prevedea articole de
mediere a conflictelor dintre două state membre (mediere americană).
„Nato şi-a atins obiectivele deoarece este o alianţă menită să ţină Germania sub control,
SUA înăuntru şi URSS afară” – din această perspectivă, şi-a atins scopul.
- deoarece a fost o alianţă construită pentru confruntarea directă cu URSS, scopul iniţial a
fost redefinit;
- Europa s-a dezvoltat datorită NATO.
3.2. Tratatul de la Varşovia
- 14 mai 1955, la 10 zile după intrarea RFG în NATO;
Motive pentru semnarea Tratatului de la Varşovia (Colaborare, Prietenie, Asistenţă
Mutuală)
- aduce o replică Alianţei Nord Atlanticului;
- iniţiativă a Moscovei, care găseşte aprobarea Cehoslovaciei şi Poloniei pentru că implică
reînarmarea Germaniei; aceste ţări s-au temut de o posibilă rediscutare a frontierelor, de o
reafirmare a RFG;
- raportarea la nivel internaţional – standard internaţional – acest tratat este un element de
negociere a reducerii înarmărilor;
- formă de control: permitea Armatei Roşii să rămână acolo;
- presupune solidaritatea militară a ţărilor în caz de agresiune în Europa.

- 8 state semnatare, de la E la V: URSS, România, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia,

Albania, Bulgaria, RDG;
- instituţii permanente similare NATO – toate structurile militare dominate de sovietici;
- principalul organism de control este Consiliul Partidelor Comuniste (ideologic);
- a asigurat echilibrul între NATO şi Varşovia;
- a fost mai curând un instrument de coerciţie a ţărilor membre: principala intervenţie a
fost în Cehoslovacia (1956);
- dispare în iulie 1991, Albania se retrage în 1962.
4. Uniunea Europeană

Cum s-a ajuns la formarea acestei structuri?

Emergenţa UE (etapele de formare)?
Structurile UE (instituţii)?

Ce înseamnă să fii european?

- Europa nu este georgrafie, ci civilizaţie;
- este o sumă de valori, este mai mult decât geografie;
- valorile constitutive ale Europei – structură ternală:
- filosofia greacă – preocuparea pentru individualism, organizarea cetăţii;
- dreptul roman;
- religia creştină;
„greacă în profunzime, romană în extindere, creştină în aptitudini (înălţime)”
- pe aceste valori ne constituim propria identitate, sistemul propriu de valori.

Ideea europeană. De ce această construcţie este posibilă numai după 1945?

- în sec. 14 se vorbeşte despre o unitate a statelor creştine; ulterior această idee despre
unitate a reprezentat o direcţie a gândirii europene (mai ales în perioada interbelică);
De ce după 1945? Factori:
- şi după Primul Război Mondial ţările erau devastate, deci nu acesta este răspunsul;
- ce se modifică încât europenii egoişti, individualişti doresc co0nstrucţia UE?
* H.P. Spark – om politic belgian din Europa Occidentală de după război:
„părintele UE nu este J. Monnet, este Stalin”
- fără Stalin, europenii nu s-ar fi unit niciodată;
Factor determinant:
- structura europeană este în principal o structură economică;
- elitele conştientizează o criză de sistem; criza economică se suprapune peste provocarea
boşevică; sistemul construit de sute de ani este o problemă în sine, astfel încât
conducătorii sunt supuşi dialogului pentru crearea uniunii, sunt nevoiţi să colaboreze
(chiar dacă între ei există neîncredere: Belgia a fost invadată de 2 ori de Germania şi
acum trebuie să se înţeleagă)
– colaborează pentru că apăruse o altă problemă ce viza civilizaţia Occidentală în
ansamblu: comunismul propunea o alternativă economică!
Factori favorizanţi:
- URSS apare ca primă învingătoare în război – o victorie a comunismului asupra
nazismului;
- oameni politici care au susţinut formarea UE:
R. Schuman – din Alsacia, discutată între Franţa şi Germania;
J. Monnet – Franţa;
K. Adenauer – cancelarul Germaniei (nu era prusac); ce îi uneşte pe aceşti
Alcide de Gasperi – născut în Imperiul Austriac; oameni?
P.H. Spaak – flamand născut în imperiul Austriac;
Papa Pius al II-lea
1. toţi erau creştin democraţi – creştin democraţia a susţinut această construcţie (Papa
Pius al II-lea joacă rol de liant între aceştia);
2. toţi erau legaţi de cultura germană – foarte buni vorbitori de germană, care a fost
lingva franca (de circulaţie) în momentul formării UE;
- Planul Marshall – a constituit o trambulină către construcţia europeană; viziunea
americană i-a făcut pe europeni să conlucreze; se crează Organizaţia Europeană de
Cooperare Economică – pentru administrarea fondurilor Marshall.

- chiar îm momentul în care au început să colaboreze, aceştia nu-şi depăşesc neîncrederile

=> în construcţie UE se bazează pe o idee pragmatică – pleacă diferit: uneşte membrii şi
lansează proiecte mici, în domenii înguste (celelalte organizaţii pornesc cu proiecte de
avengură);
Ce au în comun statele? Cum pot conlucra?
- primul domeniu în care au putut conlucra este cel economic; în celelalte direcţii nu au
avut succes, acestea puteau constitui factori de dezbinare, deci s-au limitat la domeniul
economic.
Emergenţa UE
- 9 mai 1950, ministrul extern francez propune Germaniei construcţia CECO;
- un an mai târziu, 18 aprilie 1951 – Tratatul de la Paris prin care CECO devine oficial
constituită; fac parte: Franţa, Germania, Italia, Benelux;
- cărbunele şi oţelul sunt materii prime pentru industria de armament – lucrau
împreună pentru ca Franţa şi Germania să pună în comun aceste resurse – înseamnă
sporirea resurselor;

De ce aceste resurse?
- au existat 3 revoluţii industriale:
● introducerea maşinismului – industria textilă;
● cea legată de cărbune şi oţel – importantă pentru refacere, importantă oricărei
reconstrucţii; resursele se află într-o zonă geografică comună: bazinul Alsaciei;
● informatică, sau electronică.

De ce sunt alese ţările Benelux?

- geografic erau acolo, unde se află nucleul dur al alianţei Franco-Germane;
- erau deja o comunitate, puteau constitui un model pentru următoarea construcţie.

De ce Italia?
- este inclusă datorită unui criteriu politic;
- deşi este departe ... Papa a fost membru important în construcţia de până atunci; Roma –
dreptul roman, virtute a Europei.

De ce nu Marea Britanie?
- după război era liderul ţărilor ce susţineau unitatea europeană, dar în momentul în care
se pune în practică un asemenea proiect, M. Britanie nu este acolo; de ce?
- a fost propusă o uniune Franco – Britanică în 1940 – nu a fost posibilă;
- totul pleacă de la conservatorismul britanic – nu aveau încredere în succesul acestui
proiect; ei deja beneficiau enorm în urma planului Marshall;
- nu doresc coordonarea politicilor economice, ci doar o yonă de liber schimb.

Înalta Autoritate a Cărbunelui şi Oţelului – preşedinte J. Monnet

- rezultate imediate şi fantastice – impresionaţi, liderii celor şase state au încercat şi în
alte domenii (militar, financiar), dar au renunţat deoarece încercarea a constituit un eşec;
- astfel, integrarea se face pe direcţia economică.

1956 – se propune crearea CEO şi EUROATOM

1957 – Tratatul de la Roma – iau fiinţă CEO, Euroatom

Probleme stringente de rezolvat pentru noile structuri:

- stabilirea tarifului vamal unic pentru terţi, cu impunerea liberei circulaţii între cele şase
state;
- orice legătură a unui membru cu un stat terţ est făcută cu acordul comisiei de la
Bruxelles;

1962 – Politica Acricolă Comună

1968 – Sistemul Monetar European – devine efectiv în 1978 – moneda ECU
- tot felul de politici de integrare care merg şi pe domeniul cultural, dar fără a exista o
determinantă în acest sens;
- rezultatele economice rămân determinante;
- se produce un decalaj de dezvoltare între ţările membre şi celelalte state europene;
- M. Britanie îşi dă seama de greşeala făcută, dar nu vrea să recunoască;
1960 – se formează AELS: M. Britanie, statele Nordice, Portugalia, Elveţia, Austria,
ulterior Islanda şi alte state membre OECE care nu erau membre UE;
- fără politici comune;
- nu există tarif vamal comun pentru terţi;
- rezultatele nu sunt străluite – multe ţări se orientează către CECO.
1965 – CECO, Euroatom şi OECE se unesc prin Tratatul Merger
=> Comunitatea Europeană (sau Piaţa Comună);

- primele cereri de aderare la structura europeană în 1961, din partea: M. Britanie,

Irlanda, Danemarca, Norvegia;
- 1963, 1967 – Franţa se opune aderării M. Britanii deoarece cea din urmă impune
anumite condiţii (doreşte să menţină legăturile cu fostele colonii, însă trebuie să accepte
tariful vamal comun faţă de terţi);
- în momentul în care M. Britanie are doar legături culturale cu fostele colonii, este
invitată să adere, în 1973, cu încă alte 4 state;
- întotdeauna ţările nordice au avut o problemă cu împărţirea bogăţiei şi din acest motiv
Norvegia refuză invitaţia;

1973 – doar 3 din cele 4 ţări invitate;

1981 – Grecia – a fost primită pentru că era greu să se vorbească despre UE fără Grecia;
1986 – Spania;
1995 – Austria, Finlanda, Suedia;
2004 – 10 state: trei ţări Baltice, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia (Europa Centrală),
Slovenia, Malta, Cipru (partea grecească);
2007 – România, Bulgaria;.

- februarie 1992, Tratatul de la Maastricht, tatat privind UE

- vorbeşte despre Uniunea Economică şi Monetară – condiţile apariţiei monedei
comune EURO, în 2002;
- prevede politici comune;
- reprezintă o anumită mutaţie: suntem în perioada postbelică şi UE îşi doreşte să
fie actor important în relaţiile internaţionale, să devină entitate politică, economică şi
culturală;
- vorbeşte despre entitatea europeană, cultură, interese politice comune =>
deplasare a interesului dinspre economic înspre politic;
- acest lucru explică valul de extindere de după 1990.

Rolul actual al UE?

- se merge tot mai mult spre unitate politică;
- pendulează acum între 2 alternative:
1. doreşte un rolpolitic tot mai important, dar nu dovedeşte coerenţă internaţională şi
capacitate de a rezolva problemele externe (Bosnia, Cosovo – ajutor american);
2. a doua problemă este legată de Turcia – este UE pregătită să renunţe la identitatea sa?
Turcia în UE va fi cea mai mare ţară din uniune – voturi în parlament!

5. CAER – Consiliul de Ajutor economic Reciproc

- creat la iniţiativa URSS ca răspuns la planul Marshall;

- rolul acestui instrument al Moscovei este de a stimula comerţul;
- plecând de la tratatele economice semnate cu ţările din zona de influenţă a Rusiei, la
Moscova se semnează tratatul de constituire CAER, în 1949;
- şase state semnatare: URSS, Polonia, Cehoslovacia, Ugaria, România, Bulgaria;

- aderă în acelaşi an Albania;

1950 – RDG
1962 – Mongolia
1972 – Cuba
1978 – Vietnam

- o serie de aorduri de parteneriat cu CAER: Iugoslavia, Coreea de Nord, Nicaragua,

Mexic;

Ce propune CAER?
- stimularea comerţului – lucru posibil, pentru că statele respective au un standard
economic comun – unul scăzut;
- schimb sub formă de barter – în timp s-a structurat o piaţă funcţională, dar sistemul de
barter a dus la anumite blocaje (problema echivalenţei mărfurilor – stabilită politic;
sistemul barter trimite la schimburile multiple – trebuie găsit client pentru marfă);
- problemele legate de CAER vizează mai ales specializarea din cadrul ţărilor membre.

Mecanismele CAER:
- Consiliul CAER;
- Comitetul Politic;
- Secretariat;
- orgnisme adiacente privind domeniile: transport, energie, telecomnicaţii;
- banca tuturor tărilor membre CAER: Banca Internă de Cooperare Economică – acorda
credite în ruble.

- în 1962 , la Moscova, are loc o consfătuire pe tema principiilor fundamentale privind

diviziunea internaţională a muncii în cadrul CAER,
Planul Valer:
- specilizarea geografică în spaţiul CAER;
- conform acestui plan, Sudul Ucrainei, România extra-carpatică, RDG – ţări agrare –
trebuie să înregistreze performanţe economice mai ridicate;
- România respinge planul Valer (îl considera politic), astfel că Moscova declanşează
industrializarea forţată: prima dată se construieşte combinatul de la Galaţi, care funcţiona
în întregime cu minereuri importate – nu era avantajos d.p.d.v. economic – în Iaşi se
construiecs CUG, FORTUS;

-CAER era o piaţă funcţională, relativ sigură;

1991 – se desfiinţează – multe dintre ţările membre se îndreaptă către UE;
- un timp a mai existat o organizaţie economică, rămăşiţă a CAER, Organizaţia de
Cooperare Economică Internaţională;
- evident, instituţiile au funcţionat până în 1990, până la sfârşitul Războiului Rece.