Corniţele

        – Mieluşico, zice ieduţul, priveşte, mi-au ieşit corniţele?

        – Corniţele? În ce loc trebuie să-ţi crească?

        – În frunte, mieluşico. În frunte…

        – Nu văd nimic.

        – Te rog… pipăie cu copita! Simţi ceva?

        – Duţu! strigă speriată mieluşica. Ai două cucuie mari! Unde te-ai lovit atât de tare!?

        – Ura-a-a! Îmi cresc corniţele! Acestea nu sunt cucuie, sunt corniţe! Cântă:

        Am corniţe, am corniţe

        Mă voi apăra cu ele!

        Nu-i nimic că încă sunt

        Tare, tare mititele!

        Îmi vor creşte mari odată

        Şi pe Lup de bună seamă

        Îl străpung într-o clipită,

        De nimic nu-mi este teamă!

        – Duţu, mie când o să-mi crească corniţe?

        – Niciodată, mieluşico. Niciodată! Dacă te-ai fi născut berbecuţ, ar fi fost altceva…

        – Atunci… cine o să mă apere? Mi-e tare frică de lup, scânceşte mieluşica.

        – Aşteaptă până se va naşte un berbecuţ. El te va ocroti. Eu, de exemplu, numaidecât voi avea
grijă de căpriţele mele…

        – Ieduţule, până se naşte, până creşte un berbecuţ, hainul de lup o să mă mănânce…

        – Vai, mieluşico, nu te întrista… Stai fără de grijă. Ştiu cine o să te apere, o linişteşte ieduţul.

        – Cine?

        – Maia! Maia e o fetiţă care are cârlionţi ca şi ai tăi. Doar că sunt un pic mai măşcaţi… Şi sunt de
culoarea… soarelui. Până a nu veni tu pe lume, eu cu Maia în fiecare zi alergam pe imaş. Vei alerga
împreună cu noi! Când e Maia alături nu ne paşte nici o primejdie!

        – Duţu, întreabă mieluşica, dar Maia… are corniţe?

        – Ce vorbeşti? Fetiţele au cosiţe, nu corniţe.

        – Şi cum o să ne apere de lupul cel rău?

        – Nu ştiu… Dar o să ne apere! Sunt convins!

        – Unde e Maia? Mi-e frică, nu încetează să scâncească mieluşica. Oricând ar putea să apară
Lupul.

        – Luş, o asigură Duţu, Suru nu va îndrăzni să intre în curte.

        – De ce?

        – Fiindcă peste curte e stăpân moş Rex. Rex e un dulău cât un lup de mare, însă e blând ca un
miel… Sau ca un ieduţ… Dar dacă trebuie, devine mai fioros decât Lupul!

        – Am înţeles… Ca să ne apere… şi Maia devine… mai fioroasă ca Lupul?

        – Luş, nu vorbi prostii… Ea e un înger. Iat-o că vine…

        Mieluşica o vede pentru prima dată pe Maia. Maia o ia în braţe, o sărută şi o strânge la piept.
Mieluşicăi nu-i mai este teamă. Nu se mai gândeşte la corniţe.

        – Înainte de a pleca de acasă, zice Maia, o să vă leg câte un clopoţel. Dacă vă rătăciţi, o să aud
clopoţelul şi imediat vă găsesc. Ţie Duţu, îţi voi lega un clopoţel de argint cu lentă albastră. Mieluşicăi
– un clopoţel de aur cu lentă roşie. Şi acum – la drum!

        Dzing! Dzing! sună clopoţeii şi toţi trei aleargă spre imaş. Din urma lor vine gâsca cu şase
bobocei. Încheie alaiul puiul lui Rex, căţelul Grivei.

        – Tra-la-la, tra-la-la, ce frumos e-afară!

        – Ga-ga-ga! Ga-ga-ga! Când e primăvară!

        – Dzing, dzing, dzing, dzing, dzing,dzing, mergem la plimbare,

        – Unde creşte, unde creşte iarba cea mai mare!

        – Ham, ham, ham! Ham, ham,ham!

        – Lup rău, fioros!

        – Nu-ndrăzni să ieşi din codru

        – Căci sunt curajos! cântă cât îl ţine gura Grivei şi mieluşica e fericită. Alături de prietenii săi e în
siguranţă. Iar prietenii îi vor fi întotdeauna alături. Şi atunci? La ce-i mai trebuie corniţe?