Managementul conflictelor si cauzele violentei la varsta

prescolaritatii

Violenta scolara este cea mai frecventa conduita de devianta scolara care, datorita
diversitatii formelor sub care se manifesta si a gradului lor de periculozitate, prejudiciaza in
cel mai inalt grad calitatea si eficienta educatiei scolare. In general, prin violenta se defineste
un comportament agresiv, realizat prin „utilizarea fortei si a constrangerii in scopul impunerii
vointei asupra altor indivizi. In mod concret insa, reprezinta forma de violenta orice cuvant,
gest sau conduita care cauzeaza sau ameninta sa cauzeze un prejudiciu fizic sau psihic unei
persoane sau bunurilor ei. Daca de cele mai multe ori prin violenta se intelege o agresiune
fizica asupra unei persoane, violenta psihologica verbala (care afecteza, in principal, stima de
sine a unei persoane) se integreaza in aceeasi categorie de acte violente. De aceea, in
literatura de specialitate americana din ultimii ani se vorbeste si despre o „violenta ascunsa”
(mascata) care vizeaza manifestari de conduita mai putin vizibile, dar producand aceleasi
fenomene de frustrare, de anxietate, de pierdere. O forma specifica de violenta scolara o
reprezinta actele de vandalism care, de aceasta data, nu mai sunt indreptate impotriva
persoanelor (colegi, profesori), ci impotriva obiectelor, bunurilor ce apartin institutiei scolare
sau prescolarilor.
Incidentele violente care se produc cel mai frecvent sunt cele ale prescolarilor fata de
alti prescolari, urmate de cele ale unor persoane din afara scolii fata de prescolari. Cele mai
frecvente tipuri de agresiuni intalnite sunt: injurii si vulgaritati, amenintari, presiuni psihice
(intimidari) si gesturi agresive moderate (imbranceli, piedici, loviri umilitoare etc.).
Manifestarile de violenta scolara apar, de regula, in urma unor conflicte care pot fi
interpersonale, dar si intergrupuri.
Prescolarii care produc frecvent incidente violente sunt perceputi de catre ceilalti ca
fiind, in cea mai mare parte, copii cu probleme familiale si materiale deosebite, urmati de
categoria copiilor unor persoane importante pe plan local.
Desi nu sunt prezenti zilnic in spatiul scolii, unii parinti manifesta comportamente
neadecvate, care tin de domeniul violentei. Parintii isi legitimeaza astfel de comportamente
(fata de profesori sau fata de alti prescolari ai gradinitei) prin nevoia de a apara drepturile
propriilor copii, intr-un spatiu in care considera ca nu li se ofera acestora suficienta securitate.
Ipoteza catharsisului afirma ca pornirea oamenilor -; innascuta, indusa prin socializare sau
provocata de evenimente specifice -; de a se comporta agresiv fata de semenii lor, poate fi
satisfacuta prin actiuni substitutive care sa nu faca rau nici altora si nici lor insile. Se creeaza
posibilitatea ca indivizii sa-si descarce mania si ura prin mijloace inofensive se reduce
tensiunea emotionala, si, prin urmare, probabilitatea ca ei sa savarseasca acte antisociale. Se
considera ca efectul catharsis opereaza prin trei cai principale:
1) vizionarea de materiale cu multe scene violente, cum ar fi piese de teatru, filme, spectacole
sportive etc. (idee teoretizata inca de Aristotel);
2) consumarea tendintei agresive la nivelul imaginarului, al fanteziilor (teorie dezvoltata de
Freud);
3) angajarea in actiuni violente efective, dar care nu au consecinte antisociale (practicarea
unor sporturi, agresivitate fata de obiecte neinsufletite), idee anticipata deja de Platon.
Privitor la exprimarea pornirilor agresive in planul imaginarului, aici rezultatele
investigatiilor concrete sunt contradictorii. Consumarea indirecta a frustrarii, maniei, revoltei,
prin scenarii ce rezolva actiuni agresive doar in teritoriul fanteziilor mentale pure sau in cel al
povestirilor scrise, al picturii s.a., conduce, probabil, la o micsorare a tendintei de a realiza
practic, in viata reala, acte de violenta antisociale. Actiunile prezumate in mod obisnuit ca
avand un efect catharsic de prevenire si reducere a violentei, au in mai mare masura un efect
invers, de ingrosare a ei. Nu trebuie sa avem insa o incredere oarba in rezultatele acestor
cercetari. Pentru studiile de laborator, se pune problema ce relevanta au ele vizavi de
dinamica si complexitatea vietii real. In cazul celor corelationale poate interveni eroarea
variabilelor neluate in calcul, si, de asemenea, se ridica decisiva intrebare cu privire la
raportul cauzal in cadrul corelatiei.
Violenta scolara este determinata de multiple aspecte (caracteristici individuale,
determinanti socio-familiali, factori de mediu scolar, cauze sociale), ale caror efecte se
cumuleaza si se potenteaza reciproc. In acest sens pot fi identificate:
Cauze psiho-individuale:
Exista diferente interindividuale la nivelul elevilor cuprinsi intr-o institutie scolara, in
ceea ce priveste adoptarea comportamentelor violente. Elevilor violenti le sunt asociati cu
preponderenta o serie de factori individuali, precum: toleranta scazuta la frustrare,
dificultatile de adaptare la disciplina scolara, imaginea de sine negativa, instabilitatea
emotionala, lipsa sau insuficienta dezvoltare a mecanismelor de autocontrol, tendinta catre
comportament adictiv, slaba capacitate empatica.
Cauze familiale:
Violenta in scoala nu poate fi explicata, prevenita, ameliorata sau combatuta fara a
examina si mediul familial, acesta avand un rol esential in dezvoltarea copilului si a
mecanismelor de autocontrol a impulsurilor violente.
Astfel, se pot determina asocieri semnificative intre comportamentul violent al elevilor
si o serie de factori familiali, cum sunt: climatul socio-afectiv (relatii tensionate intre parinti,
atitudini violente ale parintilor fata de copil, mediu lipsit de securitate afectiva); tipul familiei
(provenienta elevilor din familii dezorganizate); conditiile economice ale familiei (venituri
insuficiente); dimensiunea familiei (numar mare de copii in familie, situatie care
implica, de multe ori, accentuarea fenomenului saraciei); nivelul scazut de educatie al
parintilor.
Cauze scolare:
Existenta in scoala a unor probleme ca: dificultati de comunicare elevi-profesori,
impunerea autoritatii cadrelor didactice, stiluri didactice de tip excesiv autoritar ale
profesorilor, distorsiuni in evaluarea elevilor.
Alte aspecte de natura scolara ce pot fi identificate drept posibile cauze ale violentei
sunt: prejudecatile unor profesori in raport cu apartenenta etnica a elevilor, varsta ca si
experienta sa didactica, programe scolare incarcate.
Daca profesorii identifica sursele violentei prescolarilor mai ales in spatiul formalului
pedagogic (programe incarcate, programul scolar dificil, numarul mare de elevi intr-o clasa,
lipsa infrastructurii scolare), consilierii si mai ales elevii situeaza conflictul in zona
interactiunilor subiective: disponibilitatea redusa a profesorilor pentru comunicare deschisa in
cadrul si in afara lectiilor, distanta in comunicare, metode neatractive de predare,
descurajarea initiativelor elevilor. Unii parinti fac referire la aspecte administrative,
considerand ca o sursa a violentei este si lipsa unor sisteme mai stricte de protectie, control si
interventie specializata impotriva violentei in scoala.
Toleranta la frustrare desemneaza capacitatea unui individ de a depasi o situatie de
frustrare fara a recurge la mijloace de raspuns neadecvate. Ori se considera, din aceasta
perspectiva, ca manifestarile deviante se datoreaza indeosebi capacitatii reduse a individului
de a depasi situatiile de frustrare. Starea de frustrare apare atunci cand individul se confrunta
cu o bariera sociala sau de alta natura care il impiedica sa isi satisfaca o trebuinta considerata
de el ca fiind legitima. Cand o asemenea stare se amplifica, durata ei creste si se poate
transforma intr-un sentiment de frustrare ce conduce, deseori, la dereglari ale conduitei
individului. Intrucat in astfel de situatii individul simte nevoia de a se elibera de tensiunea
resimtita, el poate actiona agresiv si necontrolat.
Studiile realizate cu privire la fenomenele evidentiate au aratat faptul ca dobandirea
tolerantei la frustrare depinde de nivelul de autocontrol al elevului, de temperamentul sau, dar
si de norma de internalitate. Ori, a da dovada de autocontrol inseamna, in primul rand,
amanarea reactiei agresive si exprimarea frustrarii intr-o forma acceptabila din punct de
vedere social, prin compensare.
Din aceasta succinta analiza se poate observa ca in generarea manifestarilor deviante,
particularitatile de personalitate ale individului interactioneaza cu o serie de factori de natura
sociala cum ar fi contextul situational, natura relatiilor cu ceilalti, dificultatea si
complexitatea sarcinilor etc. Acest fapt determina si caracteristicile definitorii ale deviantului
si anume:
 toleranta scazuta la frustrare;
 autocontrol deficitar;
 egocentrism;
 impulsivitate si agresivitate fata de ceilalti;
 subestimarea consecintelor actelor comise;
 slaba motivare sociala;
 indiferenta si dispret fata de activitatile sociale utile (fata de invatatura in cazul deviantei
scolare);
 opozitia fata de normele sociale;
 devalorizarea de sine si incercarea de valorizare prin aderarea la statutul de delicvent;
 imaginea falsa despre lume etc.
Bibliografie:
 E. Joita ,,Management scolar “ Ed. Gh. C. Alexandru, Craiova 1995
 Romita Iucu, “Managementul si gestiunea clasei de elevi”,Editura Polirom,      Iasi,
2000
 Cucos, Constantin – Psihopedagogie, Editura Polirom, Iasi, 1998
 Ionescu Miron – Educatia si dinamica ei, Editura Tribuna Invatamantului, Bucuresti,
1998