CAPITOLUL I-ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA APARATULUI URINAR

1.1 Anatomia si fiziologia aparatului urinar

Prin acest aparat numit uneori si sistem urinar se elimină din corp produșii
toxici, rezultați din metabolismul tisular,el făcînd parte din sistemele de export ale
organismului.
Sistemul urinar este alcătuit din doi rinichi, două uretere, o vezică urinară și o
uretră. Aceste componente îndeplinesc împreună funcția sistemului urinar de reglare
a volumului și a compoziției lichidelor din corp, eliminând, sub formă de urină,
rezidurile din sânge și apa reziduală și în exces din corp.
Rinichii sunt organe pereche de forma unei boabe de fasole, situați in partea
superioară a spatelui cavității abdominale, de o parte și de alta a coloanei vertebrale
în regiunea lombară. Datorită organelor învecinate, rinichiul drept este localizat puțin
mai jos fața de rinichiul stâng. Fiecare rinichi este protejat de trei straturi externe: o
capsulă externă rezistentă de țesut conjunctiv fibros, fascia renală, un strat de țesut
adipos, capsula adipoasă, iar sub aceasta un alt strat fibros, capsula renală.
Corpul principal al rinichiului are și el trei straturi: cortexul renal, alcătuit din
gheme de anse capilare, numite glomeruli, și din capsulele lor; măduva rinichiului
(medulla renalis) care conține capilare și tubulii în care se formează urina și un spațiu
central unde se adună urina, anume pelvisul renal. Glomerulii, capsulele și tubulii
reprezinta părți ale celor mai mult de un milion de unități de microfiltrare numite
nefroni.
Nefronul este unitatea morfofuncțională a rinichiului. Un rinichi conține 1 mln
de nefroni.
Nefronul este format din patru porțiuni:
- corpusculul renal (Malpighi), glomerul vascular înconjurat de capsula Șumleanski
Bowman
- partea proximală a canalicului nefronului, conține tubul renal de ordinul 1
- ansa Henle situată în măduva renală
- partea distală a canaliculului nefronului conține tubii renali contorți de ordinul 2.
Corpusculul renal se găsește în substanța corticală și este alcătuit din glomerul
vascular și capsula Șumleanski-Bowman.Glomerul vascular este format din arteriolă
aferentă și eferentă. Arteriola eferentă, ieșind din corpusculul renal, formează un plex
capilar bogat.Capsula glomerului înconjoară glomerul vascular,are un pol vascular și
urinar (se prelungește în tubul renal contort).Capsula are două foițe:internă(subțire,
aderă la capilarele glomerului,formând membrana filtrantă) și externă (groasă,
continuă cu tubii renali contorți).Între aceste două foițe se formează cavitatea
capsulară, ce recepționează filtratul glomerular( urina primară, este de 150-180 de l în
24 de h).Urina primară trece prin tubii renali contorți de ordinul 1, apoi in ansa
Henle). În aceste formațiuni se reabsoarbe apa,glucoza și soda. Corpusculii renali și
tubii renali contorte, se află în partea proximală(corticală) a rinichiului, iar ansa
Henle și tubii renali colectoare în partea distală(medulară).
În concluzie rinichii îndeplinesc în organism trei funcții de bază:
-funcția de epurație sanguină
-funcția de menținere a echilibrului osmotic
-funcția de menținere a echilibrului acido-bazic
Alterarea acestor funcții conduce la apariția sindromului de insuficiența renală,
urmată uneori de instalarea comei uremice.
Ureterele sunt conducte musculo-membranoase care fac legătura între pelvisul
renal și vezica urinară. Are o lungime de 25-30 cm la adult și de 5-7 cm la nou-născut
și un diametru interior de aproximativ 3 mm. În traseul lor prezintă o porțiune
abdominală și una pelvină. Calibrul ureterului nu este uniform, el având două porțiuni
mai înguste: una la nivelul joncțiunii cu bazinetu și alta la locul de deschidere în
vezica urinară.
Ureterul prezintă:
 3 porțiuni îngustate:
 -strâmtoarea superioară sau colul uretral-situată la nivelul joncțiunii pielo-
ureterale
-strîmtoarea marginală situată la nivelul flexurii sau curburii marginale
-strâmtoarea inferioara-situată la nivelul vezicii urinare
 2 zone mai dilatate:-fusul sau dilatația abdominală
-fusul sau dilatația pelvină
Creșterea diametrului interior al ureterului peste 7 mm semnifică
ureterohidronefroză (congenitală sau dobândită -datorită unui calcul ).
În plan frontal, ureterul prezintă:
-o curbură renală, cu concavitatea orientală spre lateral
-o curbură pelvină, cu concavitatea orientală spre medial
În plan sagital, la trecerea peste vasele iliace, ureterul prezintă flexura sau
curbura marginală cu concavitatea orientată spre posterior.
La trecerea peste vasele iliace, atât ureterul drept căt și cel stâng se găsesc la
2,5 mm lateral de promontoriu.
Ureterul prezintă trei porțiuni:
 abdominală
 pelvină
 terminală, intraparietală sau intramurală
Porțiunea abdominală se întinde de la joncțiunea pielo-ureterală până la
strâmtoarea superioară a pelvisului.
Este împărțită de creasta iliacă in 2 părți:
 parte lombară
 o parte iliacă
Porțiunea pelvină a ureterului (13-14 cm) este împărțită în două segmente:
segment parietal(în care ureterul coboară pe peretele lateral al pelvisului segment
liber sau visceral-în care ureterul are direcție transversală.
În porțiunea terminală, intravezicală ureterul străbate oblic peretele vezicii
urinare și determină o plică a mucoasei vezicale, ce prelungește superior și lateral,
orificiul uretral.Orificiile uretrale se găsesc la aproximativ 3 cm unul de altul.
Acestea delimitează împreună cu orificiul uretral, trigonul vezical.
Traiectul intraparietal al uterului (supus modificărilor de presiune din vezica
urinară) și continuarea tunicii sale musculare cu cea a vezicii urinare constituie un
mecanism antireflux vezico-uretral.
Punctele dureroase uretrale sunt:
 punctul dureros uretral superior
 punctul dureros uretral mijlociu
 punctul dureros uretral inferior
Dilatarea căilor urinare superioare poartă numele de hidronefroză (dilatarea
calicelor și a pelvisului renal) sau ureterohidronefroză și se datorează:
-obstrucțiilor inflamatorii, cicatriciale, litiazice, tumurole sau prin compresie
ale joncțiunii uretero-vezicale.
-refluxului vezico-ureteral
-anomaliilor congenitale (megaureter)
Vezica urinară este un organ musculo-cavitar, cu funcție de rezervor,
acumulând urina care se scurge din uretere și pe care o elimină, ritmic, în exterior
prin actul micțiunii. Când vezica este goală, are formă piramidală, cu pereții pliați în
falduri care se desfac și se aplatizează prin umplerea ei.
I se pot descrie 4 porțiuni:
 apex zona unde se deschid uretrele ce aduc urina de la rinichi
 fundul vezicii adică baza ei, zona care se continuă cu gâtul vezicii
 corpul vezicii intre apex și fund
 gâtul partea cea mai îngustă care se conectează cu uretra
Două sfinctere (intern și extern), aflate la baza vezicii, ajută la menținerea
urinei în vezică până ce vezica se golește.
Pereții conțin numeroase fibre musculare, care împreună formează mușchiul
detrusor, care permite contracția vezicii și eliminarea conținutului la exterior.
Interiorul vezicii este captușit cu un strat de celule numit uroteliu.
 Uretra este un conduct care la bărbat are lungimea medie de 14-16 cm, iar la
femeie 4-5 cm. Reprezintă segmentul evacuator al aparatului urinar prin care urina
este eliminată din vezica urinară în timpul micțiunii.La bărbat este organ comun atât
al aparatului urinar, cât și a celui genital, servind pentru micțiune și pentru ejaculare
și are un lumen mai îngust.
Prezintă trei segmente:
 uretra prostatică având pe peretele ei posterior o proeminență centrală
numită colicul seminal, la nivelul căruia se deschid canalele ejaculatoare
și canalele prostatice
 uretra membranoasă traversează perineul și prezintă un sfincter extern cu
fibre musculare striate și contracție voluntară.
 uretra peniană prezintă glandele uretrale și se deschide în vârful
glandului prin meatul urinar.
La femei, uretra are un lumen mai larg și prezintă două segmente:7
 un segment pelvin situat în pelvis, anterior de rect, înapoia vaginului.
 un segment perineal-străbate perineul și se deschide în vulvă.

1.2 Fiziologia aparatului urinar

Include fenomene care țin de formarea urinii și eliminarea acesteia
Formarea urinei -urina se formează prin trei procese:
 ultrafiltrarea glomerulară
 reabsorția tubulară
 secreția tubulară.
Ultrafiltrarea glomenarulară 1/5 din plasma sângelui care trece prin rinichi
traversează membrana glomerulară(selectiv) pentru a ajunge în cavitatea capsulară,
unde se formează ultrafiltratul glomerular urina primară. Acest proces este rezultat
presiunii efective de filtrare la nivelul capilarelor glomerulare-suma algebrică a
presiunilor care controlează schimburile lichidiene.
 Reabsorția tubulară reprezintă recuperarea substanțelot utile organismului din
ultrafiltratul glomerular pentru menținerea homeostaziei plasmatice.Este un proces
selectiv(are loc prin acțiune specifică, în funcție de concentrația substanței și de
necesitățile organismului, activ (se realizează împotriva gradientelor de concetrație
sau electrice și cu consum de energie), pasiv(se desfășoară conform unor gradiente de
concentrație fizico-chimice, fără consum de energie).
Secreția tubulară reprezintă transportul unor substanțe din capilarele
peritubulare în lumenul tubular.Cuprinde o etapă activă și una pasivă.
Eliminarea urinii - urina finală ajunge în tubii colectori, străbate papilele
renale și calicii renali, fiind condusă prin bazinet spre ureter, de unde prin contracții
repetate ajunge în vezica urinară. Vezica urinară își mărește capacitatea dar nu își
modifică mult tensiunea pereților și presiunea intravezicală. La circa 200 ml urină
apare prima dorința de micțiune, la peste 300 ml apar contracții puternice ale
musculaturii vezicale cu senzația imperioasă de urinare.
Factorul favorizant îl reprezintă contracția musculaturii abdominale și a
diafragmei ce vor marii presiunea intraabdominală și va comprima vezica urinară.