1.1.

Asigurarea – concept, esență economică, rol, funcții și

clasificare
Asigurarea reprezintă una dintre cele mai vechi categorii ale relaţiilor publice de producţie.

Sensul inițial al asigurării este legat de cuvântul „frică”. Expresia „asigurare” uneori se
folosește cu sensul de susținere într-o afacere, garanția succesului într-un anumit domeniu
etc. La momentul actual, acest termen tot mai des se folosește în calitate de instrument de
protecție a intereselor patrimoniale ale persoanelor fizice şi juridice.

Formele inițiale ale asigurării au apărut în antichitate. Încă din epoca orânduirii sclavagiste
proprietarii de avere și robi foloseau asigurarea ca metodă de protecție împotriva forțelor
naturii, a pierderilor în urma unor evenimente neprevăzute.

Cele mai vechi reguli ale asigurării sunt descrise în una din cărţile lui Talmud. Dacă unul
dintre ciobani îşi pierdea animalul, Talmud ordona altor ciobani să-i dea în schimb alt
măgar, dar în nici un caz bani. Astfel, încă de atunci a fost elaborat principiul de
bază: asigurarea este doar o protecţie contra riscului şi în nici un caz nu poate servi drept
bază pentru îmbogăţire.

La baza primelor forme ale asigurării a fost ajutorul reciproc colectiv, care era garantat prin
obligaţii reciproce.     

O dată cu dezvoltarea oraşelor şi apariţia localităţilor mari sporea şi pericolul de moarte sau
deteriorare a averii în urma incendiilor sau altor dezastre şi astfel, este foarte clară tendinţa
oamenilor de a se uni pentru a preveni pericolul, a lichida consecinţele acestuia, inclusiv prin
metode economice. Astfel, în anul 1310 în oraşul Brugge (Germania) a fost înfiinţată
„Camera de asigurare”, care se ocupa de protecţia intereselor patrimoniale ale negustorimii
şi breslelor meşteşugăreşti.

În epoca descoperirilor geografice se observă o dezvoltare vertiginoasă a transportului

maritim şi comerţului internaţional. Apariţia noilor pieţe pentru comerţ sporeşte pericolul,
totodată crescând necesitatea de protecţie a intereselor patrimoniale. Apar primele forme
ale organizaţiilor de asigurare, la care participă diferiţi proprietari de avere. Aceste
organizaţii au fost create în baza asigurării patrimoniale reciproce de către grupuri separate
ale negustorimii sau proprietarilor de nave maritime. În cazul unei caravane de comerţ
terestru sau a transportării pe cale maritimă, construcţiei sau producerii în comun oamenii
se înţelegeau ca în caz de distrugere sau deteriorare a patrimoniului unuia dintre
participanţii la această întreprindere comună, prejudiciul acestuia se împarte proporţional
între toţi participanţii. Acesta era principiul asigurării reciproce.

Pe lângă asigurarea imobilului ca obiect al activităţii de antreprenoriat se dezvolta şi

asigurarea contra incendiului. Cea mai simplă formă a acestui tip de asigurare consta în
crearea unui fond special pentru a-i ajuta pe cei, ai căror avere a ars sau a fost deteriorată.
Astfel, după incendiul de la Londra din 1666, când acesta a distrus aproape tot centrul
oraşului, a fost creată „Poliţa de asigurare contra incendiului” pentru asigurarea caselor şi
altor edificii. În 1667 în oraşul Cristiania (Oslo) a fot creată „Brand-casa” norvegiană. În
decurs de câţiva ani în toată Europa au apărut o serie de organizaţii de asigurare.     

Trebuie de menţionat, că în cazul asigurării reciproce scopul participanţilor la astfel de

comuniuni nu era obţinerea profitului din acest tip de activitate. Aceştia se ocupau doar de
minimizarea daunelor, care ar putea apărea. Astăzi, un astfel de sistem există în domeniul
asigurării maritime.

Cu timpul, primele comuniuni de asigurare reciprocă au început să fie transformate în

companii de asigurare comerciale profesioniste, care se dezvoltau pe principiile
antreprenoriatului şi obţinerii de venit din acest tip de activităţi. Profitul acestora era
compus dintr-un procent din prima de asigurare şi posibilitatea că evenimentele asigurate
nu vor surveni.

Pe măsura dezvoltării economice, creşterii intereselor patrimoniale sporea şi numărul de

companii de asigurare, capitalul circulant al acestora şi investiţiile în alte ramuri ale
economiei. La începutul anilor 60 secolul XVIII în Occident existau circa 100 de tipuri de
asigurare a averii şi asigurare de persoane. Ideea asigurării satisfăcea complet necesităţile
economiei care se dezvolta şi asigurarea s-a răspândit rapid în toate sferele de activitate.
Formele şi metodele asigurării se modificau periodic în dependenţă de necesităţi. Spre
exemplu, în 1706 a fost creată prima companie de asigurare de viaţă, iar în sec. XVIII-XIX a
început apariţia unor noi tipuri de asigurare, cum sunt asigurarea animalelor, asigurarea
contra furtului, asigurarea pierderilor financiare, asigurarea de accidente şi alte tipuri de
asigurare.

Experienţa acumulată de-a lungul anilor demonstrează că cu toate că calamităţile

neprevăzute poartă un caracter întâmplător şi neuniform, numărul persoanelor afectate
întotdeauna este mai mic decât numărul persoanelor sau entităților asigurate. În aceste
condiţii distribuirea solidară a daunelor posibile între proprietarii de avere interesaţi
aplanează semnificativ consecinţele calamităţilor. Cu cât numărul persoanelor participante în
distribuirea daunelor este mai mare, cu atât mai mică este cota resurselor pentru fiecare
participant. Astfel a apărut asigurarea, esenţa căreia constă în distribuirea închisă a daunelor
între persoanele interesate.

O formă mai primitivă a asigurării a fost asigurarea naturală. Odată cu creşterea relaţiilor
monetare şi comerciale, asigurarea naturală a cedat locul asigurării în formă bănească.

Distribuirea daunelor în formă bănească a lărgit şi a simplificat semnificativ posibilităţile de

asigurare. Asigurarea s-a transformat într-o metodă universală de protecţie a bunurilor
persoanelor fizice şi juridice în cazul unor anumite evenimente (cazuri de asigurare) din
contul fondurilor monetare formate din contribuţiile pentru asigurare (prime, plăţi).
Adică, esenţa economică a asigurării constă în formarea de către asigurator a fondului de
asigurare din contul primelor de asigurare ale persoanelor asigurate, destinat pentru
efectuarea plăţilor de asigurare în beneficiul asiguraţilor în cazul apariţiei cazurilor de
asigurare, stipulate în contract.

Din punct de vedere al perioadei actuale este necesar de a sublinia importanţa asigurării ca
categorie economică independentă.
Asigurarea reprezintă îmbinarea subiectivului şi obiectivului. Ea reflectă sfera necesară şi
existentă a relaţiilor economice. Aceasta este o relaţie dintre stat, întreprinderi, entitățile de
toate formele de proprietate, populaţie, companii de asigurări. Caracterul obiectiv al
asigurării s-a format în situaţia contradicţiilor existente dintre om şi natură, precum şi a
contradicţiilor care apar în procesul de producţie şi diferite tipuri de fenomene şi
evenimente. Aceasta este o contradicţie dintre posibilităţile dezvoltării societăţii şi
dezvoltarea ca atare, diferite riscuri apărute în cazul încălcării procesului dezvoltării tehnice.
Activitatea publică a omului, viaţa şi experienţa acestuia permanent sunt însoţite de
posibilitatea apariţiei calamităţilor, accidentelor, riscul apariţiei cărora se majorează o dată
cu dezvoltarea ştiinţei, tehnicii, producţiei.

Rolul asigurării poate fi perceput corect în cazul analizei cadrului economic monetar al
republicii, care include finanţele (bugetul de stat şi finanţele întreprinderilor), creditul şi
asigurarea. Fiecare dintre aceste categorii economice are trăsături, esenţă, forme de
manifestare și funcţii proprii. Categoria economică a asigurării se manifestă prin diferite
ramuri, tipuri şi subtipuri ale asigurării.

După conţinut şi provenienţă asigurarea diferă de finanţe şi credit. Asigurarea reprezintă o

categorie economică independentă. Aceasta constituie un sistem de relaţii economice, care
în primul rând, include formarea din contul aporturilor persoanelor fizice şi juridice a unui
fond special de resurse şi, în al doilea rând, utilizarea acestuia pentru compensarea daunelor
aduse averii în urma calamităţilor naturale şi accidentelor, precum şi pentru acordarea
ajutorului cetăţenilor în cazul unor evenimente din viaţa acestora.

Veriga iniţială de studiere a esenţei asigurării – distribuirea închisă a daunelor între

persoanele interesate. Asigurarea reciprocă este un exemplu clasic de distribuire închisă a
daunelor.

În afară de aceasta, asigurarea întotdeauna este legată de posibilitatea de apariţie a unui caz
de asigurare, adică caracteristica obligatorie a asigurării este caracterul probabil al relaţiilor.
Utilizarea mijloacelor fondului de asigurare este legată de apariţia şi consecinţele cazurilor
de asigurare.

În calitate de categorie economică asigurarea reprezintă un sistem de relaţii economice,

care include totalitatea formelor şi metodelor de formare a fondurilor de asigurare şi
utilizarea acestora pentru compensarea daunelor în caz de apariţie a unor evenimente
neprevăzute, precum şi pentru acordarea ajutorului în cazul unor evenimente apărute pe
parcursul vieţii.

Totodată, asigurarea presupune redistribuirea închisă a daunelor prin intermediul fondului

specific de asigurare, format din primele de asigurare. În cadrul asigurării apar relaţii de
redistribuire, legate de crearea şi utilizarea acestui fond, fapt care pe de o parte apropie
asigurarea de finanţe, iar, pe de altă parte, scoate în evidenţă trăsăturile acesteia. Mişcarea
costului în formă monetară în asigurare depinde de probabilitatea de cauzare a daunelor în
rezultatul apariţiei cazurilor de risc.

Funcţiile asigurării şi conţinutul acesteia în calitate de categorie economică sunt corelate din
punct de vedere organic.
În calitate de funcţii de categorie economică  ale asigurării pot fi numite următoarele:

-        formarea fondului specific de asigurare în formă bănească (rezervelor tehnice de

asigurare);

-        compensarea pagubelor şi indemnizațiilor de asigurare;

-        prevenirea şi minimizarea daunelor.

Prima funcţie – formarea fondului specific de asigurare în formă bănească ca plăţi pentru
riscul, pe care şi-l asumă societatea de asigurare.

Funcţia de formare a fondului de asigurare în formă bănească este îndeplinită prin formarea
rezervelor tehnice de asigurare, care asigură stabilitatea asigurării, garantarea plăţilor şi
compensărilor. Dacă în cadrul băncilor comerciale acumularea fondurilor de la populaţie cu
scopul, spre exemplu, acumulării mijloacelor băneşti are doar un caracter de economisire,
atunci asigurarea prin intermediul funcţiei de formare a fondului de asigurare poartă un
caracter de economisire şi de risc. În plan moral, fiecare participant la procesul de asigurare,
spre exemplu asigurarea vieţii, este sigur de obţinerea asigurării materiale în caz de accident
şi expirarea termenului contractului. În cazul asigurării patrimoniului prin intermediul
funcţiei de formare a fondului de asigurare nu doar se rezolvă problema de compensare a
valorii patrimoniului prejudiciat în limita sumelor şi condiţiilor asigurării prevăzute în
contractul de asigurare, dar şi se creează condiţii pentru compensarea materială a valorii
totale sau parţiale a patrimoniului prejudiciat.

Tot prin intermediul acestei funcţii se rezolvă problema investirii mijloacelor temporar
disponibile în structurile bancare sau alte structuri comerciale, a investirii mijloacelor băneşti
în imobil, achiziţionării hârtiilor de valoare etc. O dată cu dezvoltarea pieţii asigurărilor, se va
perfecţiona şi extinde mecanismul de utilizare a resurselor temporar disponibile. Va spori
semnificaţia funcţiei de formare a rezervelor tehnice de asigurare.

A doua funcţie a asigurării este compensarea pagubelor şi indemnizațiilor de asigurare

persoanelor asigurate. Doar persoanele fizice şi juridice care au participat la formarea
fondului de asigurare au dreptul la plata pagubelor şi indemnizațiilor de asigurare .
Compensarea pagubelor prin intermediul acestei funcţii persoanelor fizice şi juridice este
efectuată doar în limitele contractelor de asigurare. Ordinea de compensare a pagubelor și a
indemnizațiilor de asigurare este determinată de societatea de asigurări, reieşind din
condiţiile contractelor de asigurare şi este reglementată de Autoritatea de supraceghere.

A treia funcţie a asigurării – prevenirea cazului de asigurare şi minimizare a daunelor –

presupune un set de măsuri preventive, inclusiv finanţarea evenimentelor pentru
împiedicarea sau minimizarea consecinţelor negative ale accidentelor, calamităţilor naturale
etc. Tot aici este inclusă şi impactul legal asupra asigurătorului, prevăzut de contractul de
asigurare, încheiat şi orientat spre gestiunea bunului asigurat. Măsurile asigurătorului de
prevenire a cazului asigurat şi minimizare a pagubelor poartă denumirea de măsuri de
preventive.
Este în interesul asigurătorului să transmită o anumită sumă din mijloacele băneşti pentru
măsurile de prevenire a pagubelor (spre exemplu, finanţarea măsurilor de prevenire a
incendiilor: procurarea echipamentului de stingere a incendiului, instalarea dispozitivelor de
control a emanărilor de căldură etc.), care vor contribui la păstrarea bunului asigurat.
Cheltuielile asigurătorului pentru măsurile preventive sunt utile, deoarece permit
economisirea semnificativă a mijloacelor băneşti la momentul achitării plăţii de asigurare,
prevenind un incendiu sau orice altă situaţie de risc.

Conform Legii 407-XVI din 21.12.2006 „cu privire la asigurări” Societățile de asigurări
practică asigurări de viață și asigurări generale.

Clasele de asigurări de viață și asigurări generale conform Anexei nr.1 a Legii cu privire la
asigurări includ următoarele tipuri de asigurări:

Clasele de asigurări

A. Asigurările de viaţă

Tipurile de asigurări care au o bază contractuală:

a) asigurările de viaţă, care includ: asigurarea la termen de supravieţuire, asigurarea de

deces, asigurarea la termen de supravieţuire şi de deces (mixtă de viaţă), asigurarea de viaţă
cu rambursarea primelor, asigurarea de căsătorie, asigurarea de naştere;

b) anuităţile;

c) asigurările de viaţă suplimentare: asigurările de deces din accident, asigurările de vătămări

corporale, asigurările de incapacitate permanentă de muncă din boală, asigurările de
incapacitate permanentă de muncă din accident, asigurările de incapacitate temporară de
muncă din boală, asigurările de incapacitate temporară de muncă din accident, asigurările
de spitalizare, asigurările de cheltuieli medicale, asigurările de boli grave, asigurările de
şomaj, cînd acestea sînt subscrise suplimentar unui contract de asigurare de viaţă;

d) asigurările permanente de sănătate.

Clasele de asigurări de viaţă

(inclusiv transmiterea şi primirea în reasigurare):

1. Asigurările de viaţă, anuităţile şi asigurările de viaţă suplimentare prevăzute în prezentul

compartiment la lit.a)-d), cu excepţia celor prevăzute la pct.2 şi 3.

2. Asigurările de căsătorie, asigurările de naştere.

3. Asigurările de viaţă şi anuităţile care sînt legate de fondurile de investiţii, prevăzute în

prezentul compartiment la lit.a) şi b).
 

B. Asigurările generale

Clasele de asigurări generale:

1. Asigurările de accidente (inclusiv accidentele de muncă şi bolile profesionale), pentru care

se acordă:

- despăgubiri financiare;

- despăgubiri în natură;

- despăgubiri mixte (financiare şi în natură);

- despăgubiri pentru vătămări corporale suferite de persoane în timpul transportului.

2. Asigurările de sănătate, pentru care se acordă:

- despăgubiri financiare;

- despăgubiri în natură;

- despăgubiri mixte (financiare şi în natură).

3. Asigurările de vehicule terestre (altele decît cele feroviare), care acoperă:

- daunele survenite la vehiculele terestre cu motor;

- daunele survenite la vehiculele terestre altele decît cele cu motor.

4. Asigurările de vehicule de cale ferată, care acoperă:

- daunele survenite la vehiculele de cale ferată care se deplasează sau transportă mărfuri ori
persoane.

5. Asigurările de nave aeriene, care acoperă:

- daunele survenite la navele aeriene.

6. Asigurările de nave maritime, lacustre şi fluviale, care acoperă:

- daune survenite la navele fluviale;

- daune survenite la navele lacustre;

- daune survenite la navele maritime.

7. Asigurările de bunuri în tranzit, care acoperă:

- daunele suferite de mărfuri, bagaje şi de alte bunuri transportate.

8. Asigurările de incendiu şi de alte calamităţi naturale, care acoperă:

- daunele suferite de proprietăţi şi de bunuri (altele decît bunurile cuprinse în clasele 3, 4, 5,

6 şi 7) cauzate de:

- incendiu;

- explozie;

- furtună;

- alte fenomene naturale, în afara de furtună;

- energie nucleară;

- alunecări de teren.

9. Alte asigurări de bunuri, care acoperă:

- daunele suferite de proprietăţi şi bunuri (altele decît bunurile cuprinse în clasele 3, 4, 5, 6 şi

7), în cazul în care aceste daune sînt cauzate de furt, grindină sau îngheţ altele decît cele
prevăzute la pct.8.

10. Asigurările de răspundere civilă auto, care acoperă:

- daunele ce rezultă din folosirea autovehiculelor (inclusiv răspunderea transportatorului).

11. Asigurările de răspundere civilă avia, care acoperă:

- daunele care rezultă din folosirea navelor aeriene (inclusiv răspunderea transportatorului).

12. Asigurările de răspundere civilă maritimă, lacustră şi fluvială, care acoperă:

- daunele care rezultă din folosirea navelor maritime, lacustre şi fluviale (inclusiv
răspunderea transportatorului).

13. Asigurările de răspundere civilă generală, care acoperă:

- daunele din prejudiciul produs terţilor altele decît cele menţionate la pct.10, 11 şi 12.

14. Asigurările de credite, care acoperă următoarele riscuri:

- insolvabilitatea;

- creditul de export;

- vînzarea în rate;
- creditul ipotecar;

- creditul agricol.

15. Asigurările de garanţii pentru:

- garanţiile directe;

- garanţiile indirecte.

16. Asigurările de pierderi financiare, care acoperă:

- riscurile de şomaj;

- insuficienţa veniturilor;

- pierderile datorate condiţiilor meteorologice nefavorabile;

- nerealizarea beneficiilor;

- riscurile aferente cheltuielilor curente;

- cheltuielile comerciale neprevăzute;

- deprecierea valorii de piaţă;

- pierderile de rentă sau alte venituri similare;

- pierderile comerciale indirecte, altele decît cele menţionate anterior;

- pierderile financiare necomerciale;

- alte pierderi financiare, conform clauzelor contractului de asigurare.

17. Asigurările de protecţie juridică, ce acoperă:

- cheltuielile aferente procedurii judiciare şi alte cheltuieli cum ar fi: recuperarea pagubei
suferite de asigurat într-o procedură civilă sau penală, apărarea ori reprezentarea
asiguratului într-o procedură penală, administrativă sau împotriva unei reclamaţii îndreptate
împotriva lui.

18. Asigurările de asistenţă ale persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor sau

absenţelor de la domiciliu ori de la locul de reşedinţă permanentă.

Notă: Riscurile cuprinse într-o clasă nu pot fi incluse într-o altă clasă, cu excepţia riscurilor
auxiliare.

 
C. Riscurile auxiliare

Asigurătorul autorizat să subscrie un risc principal dintr-o clasă poate să subscrie riscuri
cuprinse într-o altă clasă, fără ca licenţa să prevadă aceste riscuri, dacă ele:

- sînt legate de riscul principal;

- privesc obiectul care se află sub incidenţa riscului principal;

- sînt garantate prin contractul care reglementează riscul principal.

Riscurile cuprinse în compartimentul B în clasele nr.14 “Asigurările de credite”, nr.15

“Asigurările de garanţii” şi nr.17 “Asigurările de protecţie juridică” nu pot fi considerate
riscuri auxiliare pentru alte clase.

Riscurile cuprinse în compartimentul B în clasa nr.17 “Asigurările de protecţie juridică” pot fi

considerate riscuri auxiliare clasei nr.18 “Asigurările de asistenţă” în cazul în care sînt legate
de riscul principal şi în care riscul principal se referă numai la asistenţa furnizată persoanelor
aflate în dificultate în cursul deplasărilor sau absenţelor de la domiciliu ori de la locul de
reşedinţă permanentă.

Asigurările de protecţie juridică pot fi considerate riscuri auxiliare cu respectarea

prevederilor primului alineat al prezentului compartiment dacă litigiile sau riscurile care
decurg din acestea sînt aferente utilizării navelor maritime. 

1.2. Organizarea și supravegherea activității societăților de

asigurări.
Cadrul juridic privind activitatea în domeniul asigurărilor, dezvoltarea şi consolidarea
relaţiilor dintre asigurători, asiguraţi şi terţe persoane este format din Constituţia Republicii
Moldova, Codul civil al Republicii Moldova, Legea Republicii Moldova nr.407-XVI din 21
decembrie 2006 „Cu privire la asigurări”, alte acte legislative, acte normative ale Autorităţii
de supraveghere a asigurărilor, acordurile internaţionale în domeniu la care Republica
Moldova este parte.

Piaţa de asigurări, ca o parte componentă a pieţei financiare, este obiect de supraveghere şi

control de către stat prin intermediul Autorităţii de supraveghere cu scopul de a garanta o
funcţionare stabilă.

În procesul asigurării participă două subiecte esenţiale: asigurătorul şi asiguratul.

Asigurătorul este  persoană juridică înregistrată în Republica Moldova, care deţine dreptul de
a desfăşura activităţi de asigurare conform legislaţiei în vigoare.

Asigurat  este declarată persoana, care are încheiat un contract de asigurare cu asigurătorul şi
a achitat sau va achita prima de asigurare conform condiţiilor prevăzute de acesta.
Procesul de asigurare cuprinde transferarea riscului eventual, inclusiv al riscului unei pierderi
financiare sau al unei pagube materiale, de la asigurat la asigurător, în conformitate cu
contractul de asigurare.

Obiectul asigurării îl constituie interesele patrimoniale ce nu contravin legislaţiei Republicii

Moldova, corelate cu:

-        persoana asiguratului sau a beneficiarului asigurării, cu viaţa, sănătatea şi capacitatea

lor de muncă (asigurarea de persoane);

-        bunuri, credite şi garanţii, pierderi financiare ale persoanelor fizice şi ale persoanelor
juridice (asigurarea de bunuri);

-        răspunderea pe care asiguratul o poartă faţă de persoanele fizice sau persoanele
juridice pentru prejudiciile cauzate lor (asigurarea de răspundere civilă).

Obiectul asigurării serveşte drept criteriu de clasificare a asigurărilor.

După modul de efectuare, există două forme de asigurare: obligatorie şi

benevolă (facultativă).

În asigurarea obligatorie, raporturile dintre asigurat şi asigurător, drepturile şi obligaţiile

fiecărei părţi, condiţiile şi modul lor de implementare se stabilesc prin lege.

În asigurarea benevolă, raporturile dintre asigurat şi asigurător, drepturile şi obligaţiile

fiecărei părţi se stabilesc prin contract de asigurare. Condiţiile asigurărilor benevole sînt
stabilite de asigurător, în conformitate cu legislaţia şi cu actele normative ale Autorităţii de
supraveghere în vigoare.

Activitatea de asigurare poate fi desfăşurată exclusiv de către asigurători, sub formă de

societate pe acţiuni, inclusiv cu investiţii străine, care deţin licenţă de activitate eliberată în
condiţiile prevăzute de legislaţie.

Asigurătorul (reasigurătorul) nu poate fi înregistrat la Camera Înregistrării de Stat a

Ministerului Dezvoltării Informaţionale fără avizul Autorităţii de supraveghere a asigurărilor.

Acţionari ai asigurătorului (reasigurătorului) pot fi persoane fizice şi persoane juridice

rezidenţi şi nerezidenţi ai Republicii Moldova, în condiţiile prevăzute de legea cu privire la
asigurări şi ale altor acte legislative în vigoare.

Capitalul social minim al asigurătorului (reasigurătorului) conform legislaţiei în vigoare este

stabilit de 15 milioane lei, la care se aplică:

-        coeficientul 1 - pentru activitate de asigurări generale;

-        coeficientul 1,5 - pentru activitate de asigurări de viaţă;

-        coeficientul 2 - pentru activitate de reasigurare exclusivă.

Conform prevederilor legii cu privire la asigurări, la momentul înregistrării de stat, capitalul
statutar al asigurătorului (reasigurătorului) trebuie să fie depus integral de către acţionarii
săi.

Aporturile la capitalul statutar minim se depun integral în formă bănească atât la constituire,
cât şi la majorare.

Activitatea de asigurare se desfăşoară în cadrul a două categorii: „asigurări de viaţă” şi

„asigurări generale”.

Activitatea asigurătorului se desfăşoară în bază de licenţă, eliberată exclusiv pentru activitate

în categoria „asigurări de viaţă” sau pentru activitate în categoria „asigurări generale”.

Persoanele fizice şi persoanele juridice străine, apatrizii (fără cetăţenie), care desfăşoară
activitate pe teritoriul Republicii Moldova au aceleaşi drepturi şi obligaţii în ceea ce priveşte
negocierea, încheierea şi executarea contractelor de asigurare ca şi persoanele fizice şi
persoanele juridice ale Republicii Moldova.

În baza legii cu privire la asigurări, activitatea asigurătorului (reasigurătorului) se limitează la

asigurare, reasigurare şi la operaţiunile ce rezultă direct din aceste acţiuni, exclusă fiind orice
altă activitate comercială.

Asigurătorul (reasigurătorul) are dreptul să efectueze următoarele acţiuni ce rezultă din

activitatea de asigurare sau reasigurare:

-        investirea şi fructificarea fondurilor şi rezervelor proprii şi celor atrase, a rezervelor

tehnice în modul stabilit de actele normative ale Autorităţii de supraveghere;

-        acordarea de împrumuturi cu dobândă propriilor asiguraţi persoane fizice în limitele

sumei de răscumpărare prevăzute în contractul de asigurare de viaţă, cu acumulare a
capitalului respectiv.

Legea cu privire la asigurări prevede obligaţia asigurătorului (reasigurătorului) în cazurile

modificărilor participaţiilor în capitalul social să informeze despre aceasta Autoritatea de
supraveghere.

În cazul dobândirii de către o persoană fizică sau juridică, direct sau indirect, individual sau
în comun cu persoanele sale afiliate, a dreptului de proprietate sau în cazul dobândirii de
către o persoană juridică a dreptului de administrare asupra participaţiilor calificate la
capitalul social al asigurătorului (reasigurătorului), asigurătorul (reasigurătorul) este obligat
să informeze despre aceasta Autoritatea de supraveghere în termen de 7 zile de la data
efectuării tranzacţiei.

Asigurătorii (reasigurătorii) prezintă anual Autorităţii de supraveghere informaţie detaliată

despre identitatea acţionarilor semnificativi, numărul şi valoarea totală a acţiunilor deţinute,
în modul şi în termenele stabilite prin actele normative ale Autorităţii de supraveghere.
Majorarea participaţiei calificate în capitalul social al asigurătorului (reasigurătorului) peste
20%, 33% sau 50% din acţiunile cu drept de vot ale acestuia şi, respectiv, reducerea sub
aceste niveluri a participaţiei calificate se efectuează cu avizul prealabil al Autorităţii de
supraveghere, în modul stabilit prin actele sale normative.

Autoritatea de supraveghere este în drept să solicite, în limitele competenţei sale,

prezentarea actelor de constituire şi a rapoartelor financiare de la fondatori, acţionari şi de
la alte persoane juridice care intenţionează să obţină participaţii calificate în capitalul social
al asigurătorului (reasigurătorului), precum şi să solicite informaţii autorităţilor administraţiei
publice privitor la stabilitatea financiară şi buna-credinţă a persoanelor menţionate.

Asigurătorul (reasigurătorul) în scopul dirijării activităţii sale conform cadrului legislativ în

acest domeniu este obligat să respecte următoarele norme specifice de prudenţă: 

-        organizarea şi desfăşurarea cu prudenţă şi profesionalism a activităţii, în concordanţă

cu specificul şi amploarea ei;

-        încadrarea în activitate a unui număr suficient de persoane care să corespundă

criteriilor de pregătire şi de competenţă profesională.

Pentru asigurările benevole practicate, asigurătorul este obligat să elaboreze:

-        propriile condiţii de asigurare, cu respectarea prevederilor legale referitoare la

contractul de asigurare;

-        propriile clauze de asigurare, care pot modifica condiţiile de asigurare, în funcţie de
opţiunea proprie sau de cea a asiguratului;

-        propriile criterii de stabilire a primelor de asigurare;

-        propriile reglementări şi instrucţiuni de constatare şi lichidare a daunelor, în strictă

concordanţă cu prevederile cuprinse în condiţiile şi în clauzele de asigurare;

-        reglementări interne privind constituirea şi menţinerea rezervelor tehnice, în funcţie de

propriul sistem de evidenţă operativă, cu respectarea actelor normative emise de
Autoritatea de supraveghere;

-        reglementări privind respectarea principiilor guvernării corporative.

Asigurătorul are următoarele obligaţii:

1. Să ţină evidenţa contabilă şi operativă care să permită:

-        întocmirea rapoartelor solicitate de Autoritatea de supraveghere;

-        analiza rezultatelor tehnice pe clase de asigurări pentru a stabili dacă activitatea sa în
ansamblu este rentabilă.
2. Să supravegheze activitatea unităţilor din subordine şi a agenţilor săi de asigurare astfel
încât activitatea de asigurare pe care o desfăşoară să nu fie periclitată (depistate încălcări).

3. Să-şi organizeze procedurile de control intern astfel încât să îndeplinească prevederile

legale şi să prezinte Autorităţii de supraveghere toate documentele, situaţiile şi informaţiile
solicitate de ea.

4. Să întocmească situaţii financiare consolidate, în conformitate cu actele normative emise

de către Autoritatea de supraveghere.

5.  Să prezinte orice alte raportări financiare, în conformitate cu actele normative emise întru
aplicarea legii cu privire la asigurări.

6.  Să ţină un registru special al activelor, în conformitate cu prevederile legii cu privire la

asigurări.

7.  Să asigure auditarea situaţiilor financiare anuale de către o organizaţie de audit.

În scopul menţinerii situaţiei financiare adecvate, legea cu privire la asigurări limitează

răspunderea asigurătorului la preluarea riscurilor.

Limita maximă a răspunderii asigurătorului (reasigurătorului) pentru un risc asigurat sau

preluat în reasigurare nu poate depăşi 25% din valoarea capitalului propriu şi a rezervelor
tehnice.

Asigurătorul (reasigurătorul) are dreptul să preia obligaţiile aferente riscului de asigurare

(reasigurare) depăşind limita stabilită de actele normative în vigoare, cu condiţia ca partea
excedentă a riscurilor legate de executarea obligaţiilor preluate să fie reasigurată.

În cazul efectuării reasigurării la asigurătorul (reasigurătorul) nerezident al Republicii

Moldova, reţinerea proprie a asigurătorului (reasigurătorului) rezident al Republicii Moldova
trebuie să constituie cel puţin 20% din volumul total al obligaţiilor, cu condiţia respectării
cerinţelor legii cu privire la asigurări la efectuarea acestor operaţii.

Autoritatea de supraveghere are dreptul să stabilească cerinţe referitor la dezvăluirea

informaţiilor privind existenţa de instrumente financiare derivate neincluse în raportul
financiar al asigurătorului (reasigurătorului).

Asigurătorul (reasigurătorul) şi brokerul de asigurare şi de reasigurare conform actelor

normative în vigoare sunt obligaţi să elaboreze regulamente interne, care prevăd cerinţe
minime privind respectarea următoarelor principii obligatorii ale guvernării corporative:

1. Acţionarii semnificativi şi persoanele cu funcţie de răspundere ale asigurătorului

(reasigurătorului) şi ale brokerului de asigurare şi de reasigurare vor corespunde cerinţelor
stabilite prin actele normative ale Autorităţii de supraveghere.

2.  Persoanele cu funcţie de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului) şi ale brokerului

de asigurare şi de reasigurare vor evita în activitatea lor relaţiile cu acţionarii sau cu
persoanele cu funcţie de răspundere ale altor asigurători (reasigurători) şi brokeri de
asigurare şi reasigurare care pot afecta în orice mod exercitarea obligaţiilor lor fiduciare faţă
de asiguraţi.

3.  Persoanele cu funcţie de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului) şi ale brokerului

de asigurare şi de reasigurare nu vor deţine mai mult decât o funcţie în cadrul societăţii în
cazul în care cumulul de funcţii ar putea conduce la apariţia unor conflicte de interese.

4.  Persoanele cu funcţie de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului) îşi vor exercita
obligaţiile cu scopul de a asigura: suficienţa rezervelor tehnice şi matematice, menţinerea
marjei minime a solvabilităţii şi îndeplinirea cerinţelor privind rezervele tehnice şi
matematice, suficienţa în orice moment a lichidităţilor şi respectarea de către asigurător
(reasigurător) a prevederilor actelor normative ale Autorităţii de supraveghere.

5. Asigurătorul (reasigurătorul) şi brokerul de asigurare sau de reasigurare vor evita

încheierea de tranzacţii cu persoane terţe (sau în beneficiul lor), care se află în relaţie de
afiliere cu asigurătorul sau cu brokerul de asigurare şi reasigurare, în condiţii mai favorabile
decât cele existente în mod general pentru celelalte persoane care nu se află cu aceştia în
asemenea relaţii.

 Legea cu privire la asigurări prevede unele restricţii privind efectuarea tranzacţiilor de către
asigurător (reasigurător):

1. Asigurătorul (reasigurătorul) nu poate investi mai mult de 15% din capitalul propriu în
capitalul social al unei societăţi comerciale fără avizul prealabil al Autorităţii de
supraveghere.

2. Tranzacţiile de proporţii cu activele asigurătorului (reasigurătorului) se efectuează cu

avizul scris al Autorităţii de supraveghere.

3.  Asigurătorului (reasigurătorului) i se interzice:

-        să participe la capitalul social al persoanelor juridice cu una din formele juridice de
organizare de societate în nume colectiv sau de societate în comandită;

-        să contracteze împrumuturi în cuantum ce depăşesc 10% din valoarea capitalului

social fără avizul scris al Autorităţii de supraveghere.

4. Asigurătorul (reasigurătorul) este obligat ca, în decursul a 5 zile, să informeze Autoritatea

de supraveghere despre gajarea bunurilor sale, acordarea de garanţii sau preluarea unei alte
obligaţii nereflectate în bilanţul contabil.

Asigurătorul (reasigurătorul) are dreptul la constituirea filialelor (reprezentanţelor) ce se

efectuează în modul prevăzut de legislaţie.

Filiala (reprezentanţa) asigurătorului (reasigurătorului) îşi desfăşoară activitatea sub

denumirea asigurătorului (reasigurătorului).
Asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să aducă la cunoştinţă Autorităţii de supraveghere,
în termen de 5 zile de la data adoptării, hotărârii adunării generale privind constituirea
filialei sau reprezentanţei.

Cum a fost menţionat, asigurătorul desfăşoară activitate în categoria ce a obţinut licenţă de

activitate.

 La desfăşurarea de către asigurător a activităţii de asigurare de viaţă, legea cu privire la

asigurări prevede următoarele obligaţii:

1. Să efectueze, la finele anului, examinarea activităţii de asigurare de viaţă, inclusiv

calcularea, conform principiilor fundamentale şi general acceptate ale calculului actuarial, a
obligaţiilor aferente asigurărilor de viaţă şi a rezervelor matematice necesare, precum şi
estimarea concordanţei dintre rezervele tehnice, matematice şi activele aferente.

2. Să efectueze examinarea activităţii de asigurare de viaţă pentru orice perioadă, la cererea

Autorităţii de supraveghere, conform condiţiilor stabilite de legea cu privire la asigurări.

3.  Să furnizeze informaţii, documente şi detalii suplimentare, în forma pe care Autoritatea

de supraveghere o consideră necesară, pentru evaluarea activelor şi a situaţiei sale
financiare, după depunerea la Autoritatea de supraveghere a raportului privind asigurările
de viaţă.

Activele admise să acopere rezervele tehnice şi matematice în cazul asigurărilor de viaţă vor
fi folosite doar în raport cu obligaţiile aferente acestor asigurări. Este interzisă grevarea unor
astfel de active cu gaj sau ipotecă.

Legea cu privire la asigurări permite desfăşurarea activităţii simultană în categoriile

„asigurări de viaţă” şi „asigurări generale” numai în condiţiile separării acestor două
activităţi, în conformitate cu prevederile legii şi cu actele normative ale Autorităţii de
supraveghere.

Activitatea de asigurare de viaţă şi activitatea de asigurare generală sunt gestionate separat

pentru ca:

-        interesele deţinătorilor de poliţe de asigurare de viaţă şi, respectiv, de poliţe de

asigurare generală să nu fie în nici un fel prejudiciate şi, în special, profitul înregistrat în una
dintre cele două activităţi să nu fie folosit în beneficiul celeilalte activităţi decât în cazuri
excepţionale şi cu aprobarea prealabilă a Autorităţii de supraveghere;

-        marjele de solvabilitate, stabilite în conformitate cu prevederile legii cu privire la

asigurări  şi cu actele normative ale Autorităţii de supraveghere, pentru fiecare dintre cele
două activităţi să fie calculate în mod independent, fără transfer de active de la o activitate
la alta.

În cazul în care prin respectarea acestor condiţii rezultă că mai există active disponibile la
una dintre cele două activităţi evidenţiate în mod distinct, aceste active pot fi folosite pentru
cealaltă activitate, dar numai cu aprobarea prealabilă a Autorităţii de supraveghere.
Contabilitatea asigurătorilor cu activitate simultană trebuie organizată astfel încât din
înregistrări să derive sursele rezultatelor pentru fiecare dintre cele două activităţi. În acest
scop, toate veniturile (în special primele încasate, plăţile de la reasigurători şi veniturile din
investirea activelor) şi toate cheltuielile (în special cele de plată a daunelor, sumele
suplimentare pentru rezervele tehnice şi rezervele matematice, primele de reasigurare,
cheltuielile operaţionale pentru activitatea respectivă) trebuie să fie reflectate potrivit originii
lor.

Cheltuielile comune ale celor două activităţi se înregistrează separat, pentru fiecare
activitate, în conformitate cu o metodă de repartizare aprobată de către Autoritatea de
supraveghere.

În cazul în care una dintre cele două marje de solvabilitate disponibile este insuficientă,
Autoritatea de supraveghere aplică, cu referinţă la activitatea la care se înregistrează
deficienţe, măsuri de redresare.

Asigurătorii care desfăşoară activitate simultană sunt obligaţi:

1. Să ţină pentru fiecare dintre cele două activităţi câte un registru special al activelor, în
conformitate cu prevederile legii cu privire la asigurări.
2. Să transmită Autorităţii de supraveghere toate informaţiile, documentele şi
raportările, a căror formă, al căror conţinut, ale căror detalii şi certificări sînt stabilite
pentru fiecare activitate.
3. Să depună la Autoritatea de supraveghere, în termen de 3 luni de la încheierea anului
financiar, separat pentru fiecare dintre cele două activităţi, bilanţul contabil şi contul
de profit şi pierderi, la care să anexeze rapoartele de audiere, precum şi rapoartele
financiare stabilite de Autoritatea de supraveghere.

Condiţiile constituirii asigurătorului, licenţierii şi încetării activităţii lui, prevăzute de legislaţia

în vigoare în domeniul asigurărilor, sunt aplicabile reasigurătorului care efectuează
reasigurarea ca gen de activitate.

Cedarea de către asigurătorul (reasigurătorul) rezident al Republicii Moldova a riscurilor în

reasigurare în afara teritoriului ei poate fi efectuată nemijlocit către un reasigurător
nerezident al Republicii Moldova dacă acesta este un reasigurător autorizat şi supravegheat
în ţara sa de reşedinţă. Cedarea de către asigurătorul (reasigurătorul) rezident al Republicii
Moldova a riscurilor în reasigurare către reasigurătorul menţionat nerezident al Republicii
Moldova poate fi efectuată prin intermediul brokerului de reasigurare nerezident sau
rezident al Republicii Moldova.

Legea cu privire la asigurări reglementează procesul de efectuare a supravegherii pieţei de

asigurări:

1. Supravegherea participanţilor profesionişti la piaţa asigurărilor se efectuează prin:

-        control al documentelor;

-        analize din oficiu şi inspecţii în teren;

-        intervenţii în limita împuternicirilor atribuite prin prezenta legea cu privire la asigurări.

2. În cadrul supravegherii, Autoritatea de supraveghere solicită participanţilor

profesionişti la piaţa asigurărilor orice informaţie şi document pentru îndeplinirea
eficientă a sarcinilor încredinţate sub acest aspect.
3. În vederea exercitării funcţiilor de control şi asigurării unei supravegheri eficiente,
participanţii profesionişti la piaţa asigurărilor, autorităţile publice, organizaţiile şi
întreprinderile sînt obligate să prezinte Autorităţii de supraveghere orice informaţie
sau document solicitat pentru executarea prevederilor legii cu privire la asigurări.
4. Inspecţiile în teren se efectuează de către Autoritatea de supraveghere, în
conformitate cu procedura stabilită prin actele sale normative.
5. Participanţii profesionişti la piaţa asigurărilor sînt obligaţi să colaboreze cu
Autoritatea de supraveghere la atingerea obiectivelor controlului, să facă posibilă
chestionarea oricărui angajat, să asigure accesul la toate documentele şi la alte surse
de informaţie necesare controlului.
6. Persoana care efectuează controlul activităţii asigurătorului (reasigurătorului),
brokerului de asigurare şi de reasigurare poartă răspundere, în conformitate cu
legislaţia în vigoare, pentru divulgarea informaţiilor, obţinute pe parcursul
controlului, ce constituie secret al asigurării sau secret comercial.
7. Autorităţile publice care exercită controlul asigurătorilor (reasigurătorilor) şi
brokerilor de asigurare sau de reasigurare, în limitele împuternicirilor prevăzute de
actele legislative, vor comunica Autorităţii de supraveghere încălcările legislaţiei în
domeniul asigurărilor.
8. Autoritatea de supraveghere, personalul ei poartă răspundere disciplinară,
administrativă, civilă şi penală pentru deciziile şi acţiunile lor care au periclitat
neîntemeiat activitatea asigurătorilor sau le-au cauzat prejudicii.

Asigurătorul (reasigurătorul), intermediarul în asigurări sau în reasigurări care încalcă

prevederile legii cu privire la asigurări şi ale altor acte normative ce reglementează
activitatea de asigurare poartă răspundere în conformitate cu legislaţia civilă, administrativă
şi penală.

Încălcarea cu intenţie sau din culpă, prin acţiune sau inacţiune, a prevederilor legii cu privire
la asigurări şi ale actelor normative ale Autorităţii de supraveghere se sancţionează cu:

-        limitarea operaţiunilor, prin aplicarea măsurilor prevăzute de legislaţie;

-        amendă aplicabilă persoanelor cu funcţie de răspundere ale asigurătorului

(reasigurătorului) şi brokerului de asigurare;

-        amendă de până la 0,3 la sută din capitalul social, aplicabilă asigurătorului
(reasigurătorului) şi brokerului de asigurare;

-        suspendarea sau retragerea licenţei.

Amenzile se aplică prin decizia Autorităţii de supraveghere şi constituie venit la bugetul de

stat.
Decizia de sancţionare produce efecte din data comunicării persoanei sancţionate.

Prejudiciile cauzate prin încălcarea legislaţiei ce reglementează activitatea de asigurare se

repară în modul stabilit de legislaţia civilă.

Reorganizarea asigurătorului (reasigurătorului) se efectuează cu avizul scris al Autorităţii de

supraveghere. Asigurătorul (reasigurătorul) constituit prin reorganizare începe activitatea
numai după obţinerea licenţei în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.

Prin reorganizarea asigurătorului poate fi creată doar societate de asigurare.

Asigurătorul intră în lichidare prin hotărârea adunării generale a acţionarilor sau prin
hotărâre judecătorească, adoptate conform legislaţiei cu privire la insolvabilitate, precum şi
în cazul prevăzut de legea cu privire la asigurări.

Activitatea asigurătorului (reasigurătorului) conform legii cu privire la asigurări se supune

unui audit anual extern efectuat de către o organizaţie de audit sau de către un auditor
întreprinzător individual care deţine licenţă pentru activitate de audit în domeniul
asigurărilor.

Organizaţia de audit sau auditorul întreprinzător individual verifică situaţiile financiare

anuale ale asigurătorului (reasigurătorului) în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu
standardele de audit, armonizate la standardele internaţionale de audit, şi înaintează
asigurătorului (reasigurătorului) actul de control privind situaţiile financiare anuale, însoţit
de raportul de expertiză contabilă.

Raportul de expertiză contabilă al organizaţiei de audit sau al auditorului întreprinzător

individual este anexată la raportul anual al asigurătorului (reasigurătorului) şi se publică
împreună cu acesta în conformitate cu prevederile legii cu privire la asigurări.

1.3. Terminologia utilizată în asigurări.

L E G EA  cu privire la asigurări  nr. 407-XVI  din  21.12.2006 

(Monitorul Oficial nr.47-49/213 din 06.04.2007)

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Noţiuni principale

În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică:

activitate de asigurare – activitate care constă, în principal, din: oferirea, negocierea şi

încheierea de contracte de asigurare şi reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de daune,
efectuarea de acţiuni de regres şi de recuperare;
activitate de intermediere în asigurări şi/sau în reasigurări – activitate care constă din
prezentarea sau propunerea contractelor de asigurare şi/sau de reasigurare, din alte acţiuni
de pregătire a încheierii unor astfel de contracte, din încheierea lor, sau de contribuţie la
gestionarea contractelor, în special în cazul solicitării de daune.

Aceste activităţi nu se consideră de intermediere în asigurare şi/sau în reasigurare în cazul în

care sînt îndeplinite de un asigurător sau de un angajat al lui care acţionează sub
responsabilitatea asigurătorului. Nu se consideră activităţi de intermediere în asigurări şi/sau
în reasigurări nici următoarele: furnizarea ocazională de informaţii, în contextul unor alte
activităţi profesionale al căror scop nu rezidă în oferirea de asistenţă clienţilor în vederea
încheierii sau administrării unui contract de asigurare şi/sau reasigurare, administrarea
daunelor unui asigurător (reasigurător) la nivel profesional şi nici compensarea daunelor şi
evaluarea de către un expert a solicitărilor de daune;

actuar – persoană fizică specializată în evaluarea riscurilor financiare prin metode actuariale
(statistice, matematice şi economice) titulară a unui certificat de calificare eliberat de
autoritatea de supraveghere;

acţionar semnificativ – persoană fizică sau persoană juridică ce exercită nemijlocit şi de una
singură ori prin intermediul altor persoane fizice sau juridice, ori în colaborare cu ele,
acţionînd în mod coordonat, drepturi aferente unor acţiuni de cel puţin 10% din acţiunile cu
drept de vot ale asigurătorului (reasigurătorului);

agent bancassurance – bancă comercială, asociaţie de economii şi împrumut sau organizaţie

de microfinanţare, care în baza mandatului acordat de asigurător este în drept să încheie, în
numele şi din contul asigurătorului, contracte de asigurare cu terţii conform condiţiilor
stipulate în contractul de mandat;

agent de asigurare – persoană fizică sau persoană juridică ce desfăşoară activitate

profesională în baza mandatului acordat de asigurător, avînd dreptul să încheie, în numele şi
din contul asigurătorului, contracte de asigurare cu terţii, conform condiţiilor stipulate în
contractul de mandat, fără să aibă calitatea de asigurător, reasigurător, agent bancassurance
sau de broker de asigurare şi/sau de reasigurare;

asigurare – transfer al unui risc eventual, inclusiv al riscului unei pierderi financiare şi/sau al
unei pagube materiale, de la asigurat la asigurător, în conformitate cu contractul de
asigurare;

asigurat – persoană care are încheiat sau pentru care s-a încheiat un contract de asigurare
cu asigurătorul;

asigurător (reasigurător) – persoană juridică înregistrată în Republica Moldova care, în

condiţiile prezentei legi, deţine licenţă pentru desfăşurarea activităţii de asigurare
(reasigurare);

asistent în brokeraj – persoană fizică sau persoană juridică împuternicită printr-o procură, în
baza unui contract cu un broker de asigurare şi/sau de reasigurare şi sub acoperirea
contractului de răspundere civilă profesională a brokerului în cauză, să desfăşoare anumite
activităţi necesare pentru îndeplinirea mandatului de brokeraj;

asistenţă (assistance) – acordare de către asigurător (reasigurător) sau alte persoane juridice,

în cadrul asigurărilor de persoane, a asistenţei asiguratului (beneficiarului) în caz de
producere a riscului asigurat, care constă în organizarea prestării către asigurat (beneficiar) a
serviciilor tehnice, medicale, financiare, juridice;

autoritate de supraveghere – Comisia Naţională a Pieţei Financiare;

broker de asigurare şi/sau de reasigurare – persoană juridică înregistrată în Republica

Moldova care, în condiţiile prezentei legi, negociază pentru clienţii săi persoane fizice sau
persoane juridice, asiguraţi (reasiguraţi) sau potenţiali asiguraţi (reasiguraţi), încheierea de
contracte de asigurare (reasigurare) şi care prestează servicii de consultanţă şi inspecţie de
risc şi acordă asistenţă pe durata derulării contractelor sau în legătură cu regularizarea
daunelor, după caz;

caz asigurat – risc asigurat, prevăzut în contractul de asigurare, a cărui producere conferă
asiguratului dreptul de a fi indemnizat sau despăgubit de către asigurător;

cheltuieli de achiziţie – cheltuieli ocazionate de încheierea contractelor de asigurare. Ele

cuprind atît cheltuielile direct imputabile, precum comisioanele de achiziţie şi cheltuielile de
deschidere de dosar sau de acceptare a contractelor de asigurare în portofoliu, cît şi
cheltuielile indirect imputabile, precum cheltuielile de publicitate sau cheltuielile
administrative legate de prelucrarea cererilor şi de eliberarea poliţelor de asigurare;

coasigurare – operaţiune prin care doi sau mai mulţi asigurători subscriu acelaşi risc, fiecare
asumîndu-şi o cotă-parte din el;

contractant al asigurării – persoană care încheie contractul de asigurare pentru asigurarea

unui risc privind o altă persoană şi se obligă faţă de asigurător să plătească prima de
asigurare, fără a obţine calitatea de asigurat;

corespondent – orice asigurător sau altă persoană juridică desemnată de către unul sau mai
mulţi asigurători nerezidenţi ai Republicii Moldova, cu aprobarea prealabilă a Biroului
Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule, în scopul regularizării şi soluţionării cererilor de
despăgubire rezultate din accidente de autovehicule produse pe teritoriul Republicii
Moldova pentru care asigurătorul sau asigurătorii nerezidenţi au emis o poliţă de asigurare
valabilă pe teritoriul Republicii Moldova;

franşiză – parte din prejudiciu suportată de asigurat, care este stabilită în calitate de sumă
fixă sau de procent din despăgubirea de asigurare ori din suma asigurată şi care este
prevăzută în contractul de asigurare;

intermediar în asigurări – persoană fizică sau persoană juridică ce desfăşoară activitate de

intermediere în asigurări în schimbul unei remuneraţii şi are calitatea de broker de
asigurare , agent de asigurare sau agent bancassurance;
intermediar în reasigurări – broker de reasigurare care intermediază, în schimbul unei
remuneraţii, în principal activitatea de reasigurare;

mandat de brokeraj – contract de mandat încheiat între asigurat (reasigurat) sau potenţial
asigurat (reasigurat), în calitate de client, şi brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare prin
care se încredinţează acestuia din urmă negocierea încheierii contractelor de asigurare sau
de reasigurare, acordarea de asistenţă înainte şi pe durata derulării contractelor sau în
legătură cu regularizarea daunelor, după caz;

participaţie calificată – deţinere directă sau indirectă a cel puţin 10% din acţiunile cu drept
de vot în capitalul social al unui asigurător (reasigurător);

participanţi profesionişti la piaţa asigurărilor – asigurător (reasigurător), intermediar în

asigurări şi/sau în reasigurări şi actuarul care desfăşoară activitate în temeiul prezentei legi;

persoană cu funcţie de răspundere – persoană care, fiind învestită prin lege, statut sau act
administrativ, îşi asumă obligaţii şi exercită de sine stătător sau în comun cu alte persoane
atribuţii de dispoziţie în numele şi în contul asigurătorului, reasigurătorului sau brokerului
de asigurare şi/sau de reasigurare, şi anume: membru al consiliului societăţii, al organului
executiv, al comisiei de cenzori, contabil-şef, conducător al filialei etc.;

primă brută subscrisă – primă calculată de asigurător (reasigurător) conform unui contract
de asigurare (reasigurare), înainte de deducerea oricăror sume din aceasta;

primă netă subscrisă – primă brută calculată de asigurător (reasigurător) conform unui
contract de asigurare (reasigurare) după deducerea părţii din prima transmisă în reasigurare;

risc – eveniment inconvenient, posibil şi viitor care ar putea afecta bunurile, capacitatea de
muncă, viaţa ori sănătatea persoanei;

risc asigurat – fenomen, eveniment sau grup de fenomene sau evenimente prevăzute în
contractul de asigurare care, odată produse, pot genera prejudicii bunurilor sau persoanei
asigurate. (În asigurările de viaţă, fenomenul de supravieţuire şi fenomenul de deces se
încadrează în noţiunea de risc asigurat);

reasigurare – cedare parţială sau integrală a unor riscuri subscrise de un asigurător, denumit
reasigurat (cedent), unui alt asigurător, denumit reasigurător (cesionar), care, la rîndul său,
îşi asumă angajamentul să recupereze o parte corespunzătoare din despăgubirea de
asigurare acordată;

reasigurare proporţională – divizarea, proporţional repartizării riscului între părţile

contractului de reasigurare, a sumei asigurate;

reasigurare neproporţională – reasigurare prin care reasigurătorul (cesionarul) îşi asumă

obligaţia de a efectua despăgubirea de asigurare, la producerea evenimentelor prevăzute în
contractul de asigurare, în mărime ce depăşeşte reţinerea proprie a reasiguratului
(cedentului);
reţinere proprie – partea din risc care rămîne în răspunderea asigurătorului după cedarea
riscului în reasigurare;

subagent – persoană fizică, alta decît conducătorul agentului de asigurare persoană juridică,
avînd calitatea de angajat cu contract de muncă încheiat cu un agent de asigurare, care
acţionează în numele acestuia şi sub acoperirea contractului de răspundere civilă a
agentului de asigurare persoană juridică.

1.4. Rolul asigurărilor în economie şi formarea pieţei de

asigurări în Republica Moldova.
Dezvoltarea sistemului național de asigurări depinde de gradul de perfecționare a legislației,
de eficiența politicilor statului din domeniul financiar, de  calitatea supravegherii activității
de asigurări şi de stabilitatea funcționării entităților din industria de asigurări. Realizarea
proceselor date necesită elaborarea şi implementarea pe etape a unor măsuri orientate spre
sporirea calității serviciilor de asigurări acordate, ceea ce presupune și necesitatea implicării
potențialului intern al statului, inclusiv a posibilităților investiționale proprii a asigurătorilor.

Deoarece, sistemul de asigurări contribuie la dezvoltarea stabilă a economiei la nivel

național și mondial, acesta cuprinde toate aspectele vieții, activității de antreprenoriat şi
social-economice, îndeplinind funcțiile de compensare, acumulare şi de economii. O
importanță deosebită, în condițiile economiei de piață, revin determinării unui șir de factori
ce influențează obiectivele stabilite în dezvoltarea și modernizarea industriei de asigurări.

În primul rând, asigurarea oferă o protecție suplimentară diverselor interese ale persoanelor
fizice şi juridice, indiferent de caracterul şi volumul măsurilor întreprinse de stat, însă în
continuu cea mai mare cotă parte a cheltuielilor legate de lichidarea consecințelor
cataclismelor naturale şi  catastrofelor tehnologice o poartă bugetul de stat, posibilitățile
căruia sânt limitate, ce actualmente necesită reorientarea acoperii acestora din surse private.

În al doilea rând, folosirea mecanismului asigurărilor în condițiile economiei de piață asigură

dezvoltarea rapidă a activității de antreprenoriat și perfecționarea continuă a tehnologiilor în
producere, care dă posibilitate antreprenorului și în situațiile când intervin cazurile mai puțin
avantajoase pentru activitatea acestuia – cazul de asigurare. Ținând  cont de scopul
activității de întreprinzător – obținerea profitului maxim cu cheltuieli minime de capital în
lupta de concurență și de faptul, că în condițiile economiei de piață entitatea economică de
sinestătător soluționează probleme de bază ale activității sale (organizarea afacerii, alegerea
partenerilor, asigurarea păstrării resurselor materiale și financiare), în scopul  atingerii
scopului dat este necesară compararea capitalului investit cu rezultatele financiare obținute,
deoarece în condițiile reformei economice radicale cea mai mare parte a profitului se obține
din afacerile cu riscuri sporite.

Cele mai tipice riscuri în afaceri sunt pierderea sau deteriorarea mijloacelor economice a
entității; apariția răspunderii civile a entității pe obligațiile asumate în rezultatul prejudiciilor
cauzate vieții, sănătății sau bunurilor persoanelor terțe, sau  mediului înconjurător; posibile
pierderi sau pierderea beneficiilor așteptate; încălcarea obligațiilor asumate de către
contragenții și partenerii acesteia, etc.

Mediul economic introduce în afaceri diferite incertitudini, extinde zonele situațiilor de risc,
majorează nivelul riscului în afaceri, în legătură cu aceasta asigurătorul este permanent
condiționat să perfecționeze și să implementeze noi tipuri de asigurări, care pot fi actuale și
corespund activității de antreprenoriat în condițiile economiei concurențiale ale țării.

La prima etapă de dezvoltare a pieței naționale de asigurări, la începutul anilor  90, când s-a
marcat începutul demonopolizării pieței de asigurări și crearea societăților de asigurări pe
principii de concurență, asigurarea riscurilor în afaceri a avut o dezvoltare insuficientă
datorită faptului că, societățile de asigurări nu dispuneau de situația financiară precară, nici
de practică de activitate în domeniul dat și mai mult se acordau servicii de asigurare a
bunurilor persoanelor fizice și juridice. La etapa dată lipsea cadrul de reglementare a
activității de asigurări, iar societățile de asigurări nou formate aveau lipsa aproape completă
de surse proprii și capital social insuficient. Specificul acestei etape în general a fost
determinată de situația economică a epocii de „acumulare a capitalului”. Numărul
societăților de asigurări, care practic acordau clienților săi acoperire de asigurare clasică, era
extrem de insuficient, iar gama serviciilor acordate de acestea era limitată.

În urma dezvoltării continue a economiei naționale s-a îmbunătățit și situația financiară a

entităților ce practică activitatea de asigurări, treptat s-a dezvoltat și gama serviciilor
propuse pe piața de asigurări. Riscurile ce prezintă încălcarea obligațiilor asumate de către
contragenții și partenerii antreprenorului, solicitate în afaceri, o perioadă îndelungată numai
au fost declarate de către asigurători, însă dezvoltarea lor presupune și investiții din partea
statului. Deci, în condițiile maxime posibile a pieței de asigurări din țară, necesitățile
economiei naționale și populației în servicii de asigurări calitative nu sunt satisfăcute în
totalmente și în continuare principalele cheltuieli de lichidare a consecințelor catastrofelor
naturale sunt lăsate pe seama bugetului de stat. Riscurile la care sunt supuse entitățile ce
practică activitate de antreprenoriat  sunt acoperite de asigurare la circa 10%, iar a
producătorilor agricoli numai 3%. Faptul dat se confirmă și prin nivelul gradului de
penetrare al asigurărilor în produsul intern brut (PIB), care prezintă raportul dintre primele
de asigurare subscrise la PIB (diagrama 1.1 și 1.2).

Diagrama 1.1. Gradul de penetrare al asigurărilor în PIB, Europa de Est și Centrală, 

Europa de Sud-Est, CSI, %

Sursa: elaborate de autor în baza datelor, Media XPRIMM, INSURANCE Report [7]

Indicatorul primei brute subscrise în PIB este un indicator calitativ a nivelului de trai al
populației. Din analiza prezentată în diagrama 1.1 și 1.2 este vizibil, că din toate țările vecine
Republicii Moldova, total țările Europei de Est și Centrală, Europei de Sud-Est și CSI,
indicatorul dat în țara noastră este cel mai jos, necătând la schimbările semnificative în
industria națională de asigurări în ultimii ani.

Diagrama 1.2. Gradul de penetrare al asigurărilor în PIB, Moldova, România, Rusia,

Ucraina, %
Sursa: elaborate de autor în baza datelor, Media XPRIMM, INSURANCE Report [7]

Provocarea schimbărilor în dezvoltarea asigurărilor a fost influențată de condițiile interne și

externe din asigurări. Numărul participanților profesioniști ce activează pe piața de asigurări
s-a redus considerabil, iar concurența a crescut semnificativ. Societățile de asigurări au
început să dezvolte afacerea în alte direcții. Concurența între asigurători s-a transferat pe
segmentul de asigurări a riscurilor persoanelor fizice și juridice legate de răspunderea civilă
față de persoanele terțe, asigurarea de persoane și sănătate a acestora. Aceasta a fost
facilitată și de punerea în aplicare a Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 484 „cu
privire la limitele cheltuielilor de asigurare ale agenților economici şi persoanelor fizice care
practică activitatea de antreprenoriat, permise ca deduceri de cheltuieli aferente activităţii
de întreprinzător pentru scopuri fiscale” din 04 mai 1998 cu completările și modificările
ulterioare, care a exclus din baza de impozitare cheltuielile întreprinderii cu privire la toate
asigurările obligatorii și asigurările facultative de bunuri, mărfuri și răspundere; asigurarea
angajaților contra accidente.

Formarea unui sistem național de asigurări durabil și eficient, necesită elaborarea și

implementarea unor măsuri de îmbunătățire a calității serviciilor de asigurări. Pentru
realizarea scopului dat, este necesară accelerarea dezvoltării unor asigurări sociale.
Dezvoltarea asigurărilor de viață pe termen lung ocupă un loc important în soluționarea cu
succes a problemelor sociale. Unul din acestea este asigurarea de pensii, care dă posibilitate
de a facilita de pensie suplimentară la cea din partea statului, și nu numai a pensiei pentru
limită de vârstă, dar și a pensiei de invaliditate, care micșorează partea de cheltuieli a
bugetului de stat, deoarece reduce cheltuielile bugetului social.

În scopul formării unei piețe naționale de asigurări capabile să devină un instrument real în
protejarea intereselor cetățenilor, agenților economici şi statului, la 13 septembrie 2004 prin
Hotărârea Guvernului nr. 1012 a fost aprobată Concepția şi obiectivele dezvoltării şi
consolidării pieței asigurărilor în Moldova pe termen mediu și Planul de acțiuni pentru
realizarea acestora. În rezultatul realizării obiectivelor stabilite, piața de asigurări din
Republica Moldova, statul și inclusiv consumatorii serviciilor de asigurări, au beneficiat de
cadrul legal la nivel european în domeniul de asigurări, deoarece la momentul aprobării
acestuia baza legislativă nu reglementa totalmente activitatea de asigurări. Inspectoratul de
Stat pentru supravegherea asigurărilor și fondurilor nestatale de pensii, de asemenea nu
avea suficientă autoritate și din aceste considerente, una din cele mai importante sarcini a
Planului de acțiuni a fost și stabilirea formării unui organ de stat independent, împuternicit
de funcții și drepturi similare Băncii Naționale din Moldova.

În urma măsurilor realizate, având în vedere, intenția Republicii Moldova de integrare

economică prin adoptarea și punerea în aplicare a normelor economice și comerciale, ce
operează în spațiul economic european, în scopul implementării pe piața financiară a unui
cadrul de reglementare prudentă și sistem de supraveghere echivalent cu cel din Uniunea
Europeană, la 26 decembrie 2006 a fost semnată de către Parlamentul Republicii Moldova
legea „cu privire la asigurări” nr. 407 – XVI, in vigoare din 06 aprilie 2007. Legea asigură
conformitatea maximă a cerințelor legislației din țară cu standardele europene, axate pe
dezvoltarea unei piețe eficiente, stabile și prudente, precum și orientarea acesteia spre
cooperarea în viitor cu autoritățile de supraveghere din alte state. Prin legea dată de
asemenea a fost stabilită și autoritatea de supraveghere de stat, și anume Comisia Națională
a Pieței Financiare din Republica Moldova. Principalele obiective în reglementarea activității
de asigurări din țară au fost stabilite: sporirea eficienții activității de supraveghere în scopul
protejării intereselor asiguraților, menținerea unui mediu concurențial favorabil pe piața de
asigurări și dezvoltarea infrastructurii acesteia în conformitate cu practica internațională în
organizarea activității de asigurări.

Aprobarea legii 407-XVI a asigurat pieței naționale de asigurări o infrastructură stabilă și un

nivel înalt a cerințelor de pregătire profesională a cadrelor în sfera de asigurări; a fost
realizat un nivel înalt de protecție a agenților economici și a cetățenilor de diferite grupuri
de riscuri, s-a îmbunătățit calitatea și a sporit spectrul serviciilor de asigurări acordate; s-a
obținut îmbunătățirea calitativă a competivității pieței naționale de asigurări și creșterea
oportunităților investiționale; consolidarea procesului de integrare a pieței naționale de
asigurări în sistemul internațional.

Concomitent la 22 decembrie 2006 a fost aprobată și legea 414-XVI „cu privire la asigurarea
obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule”, care a permis
acumularea volumului de prime subscrise și majorarea acestora în produsul intern brut;
implementarea sistemului unic automatizat a informației cu privire la asigurarea obligatorie
a răspunderii civile auto prin formarea unei baze de date unice, care asigură o supraveghere
eficientă a conformității cu legislația în vigoare (disponibilitatea poliței de asigurare,
implementarea sistemului bonus-malus,  excluderea polițelor false, etc).

La 03 martie 2011, Parlamentului Republicii Moldova prin legea nr.35 a aprobat Strategia de
dezvoltare a pieței financiare nebancare pe anii 2011–2014 şi Planul de acțiuni pentru
implementarea acesteia. În scopul consolidării pieței de asigurări din țară, principalul
obiectiv în domeniului asigurărilor a fost stabilit formarea unei piețe stabile şi transparente,
bazate pe tehnologii moderne de asigurare.

Implementarea strategiilor de modernizare a pieței naționale de asigurări este imposibilă în

condiții naționale de auto-izolare, fără  utilizarea experienței internaționale. Unele modele
practicate în domeniul asigurărilor de țările dezvoltate au fost implementate și în Republica
Moldova. De exemplu, ce țin de licențierea activității de asigurări; stabilirea clasificării
tipurilor de asigurări după riscurile asigurate și obiectul asigurării; cerințele diferențiate cu
privire la mărimea capitalului statutar al asigurătorilor, în funcție de tipul de activitate în
domeniul asigurărilor; și de asemenea: cerințele față de formarea și menținerea rezervelor
tehnice de asigurare; respectarea marjei minime de solvabilitate a asigurătorului; cerințele
față de activele ce se admit pentru acoperirea rezervelor tehnice și marjei minime de
solvabilitate. Toate acestea stau la baza elaborării actelor normative ce funcționează recent
în industria asigurărilor din Moldova.

În urma influenței schimbărilor intense din ultimii ani a crescut cererea serviciilor de
asigurări, fără îndoială și prin prisma îmbunătățirii calității acestora și implementării noilor
tipuri de asigurări,  dar asigurătorii din țară trebuie să reorienteze obiectivele stabilite în
dezvoltarea activității sale și în direcția de contribuire la schimbarea atitudinii societății față
de asigurări în scopul devenirii acestora o necesitate vitală, deoarece nivelul cheltuielilor cu
privire la asigurări pe cap de locuitor rămâne scăzut în țară ce ne demonstrează nivelul
indicatorului dat din ultimii 7 ani prezentat în diagrama 1.3 de mai jos.
 

Diagrama 1.3. Densitatea asigurărilor, Europa de Est și Centrală, Europa de Sud-Est și

CSI, inclusiv Moldova, România, Rusia, Ucraina (EUR/locuitor)

Sursa: elaborate de autor în baza datelor, Media XPRIMM, INSURANCE Report [7]

Integrarea Republicii Moldova în economia mondială necesită luarea în considerație a

multiplelor probleme existente în economia națională şi realizarea politicii economice
externe întemeiate pe interesul național. Procesul dat prezintă o largă cooperare
interstatală, care dispune de structura sa organizațională. Între participanții procesului de
integrare se realizează intensiv schimbul de mărfuri, servicii, capital şi forțe de muncă.

Multiplele probleme ce apar în procesul integrării piețelor de asigurări sunt: perfecționarea

legislației în domeniul asigurărilor și dinamica gradului de asprime a supravegherii
asigurărilor; sporirea exigențelor referitor la stabilitatea financiară şi solvabilitatea
societăților de asigurări şi reasigurări; organizarea unui sistem de instruire, perfecționare şi
avansare a cadrelor ce activează în domeniul asigurărilor. Problemele date sunt
caracteristice şi pentru țara noastră, care treptat se soluționează și pe piața de asigurări  în
urma modernizării industriei de asigurări.

Procesul integrării piețelor de asigurări în economia mondială va aduce plus valoare piețelor
naționale de asigurări și va contribui la soluționarea problemelor menționate. La 09
octombrie 2012 pentru prima dată în practica mondială a fost înființată federația asociațiilor
de asigurări din întreaga lume – Federația Mondială a Asociațiilor de Asigurări (Global
Federation of Insurance Associations – GFIA). Federația dată a fost formată de 31 de
asociații ale asigurătorilor din diferite țări, ce reprezintă 87% din primele subscrise din
activitatea de asigurări la nivel mondial și s-a  stabilit la o reuniune a asociațiilor de asigurări
la Washington. Actualmente în Federația Mondială a Asociațiilor de Asigurări sunt membri
38 de asociații naționale și regionale ce au interese comune în dezvoltarea și reglementarea
domeniilor de asigurări de viață, asigurări generale și reasigurări.

Scopul principal al acesteia este de a reprezenta asociațiile naționale și regionale de

asigurări  și reasigurări la nivel mondial, de a spori eficiența reglementării în industria de
asigurări în colaborare cu organizațiile internaționale și de a contribui la dialogul
internațional în interesul  comun pentru toate asociațiile de asigurări din întreaga lume.

Federația Mondială a Asociațiilor de Asigurări are un rol important în soluționarea unei largi
game de probleme ce afectează industria de asigurări internațională, inclusiv problematica
riscurilor sistemice, activitatea Asociației Internaționale de Supraveghere în Asigurări
(International Association of Insurance Supervisors – IAIS) și contribuirea acesteia la
dezvoltarea cadrului legal comun de supraveghere (ComFrame) axat pe supravegherea
eficientă la nivel de grup pe plan internațional, problematicii concurenții pe piața de
asigurări și a aspectelor legale ce țin de stabilitatea financiară a asigurătorilor și
reasigurătorilor, precum și inițiative în ceia ce privește prevenirea și combaterea spălării
banilor.
Reformele economice din țară au influențat și dezvoltarea industriei de asigurări. În ultimii
ani considerabil s-a majorat gama serviciilor de asigurări prestate, sau modernizat
mecanismele de acordare a acestora, au fost dezvoltate asigurările ce susțin activitatea de
antreprenoriat din Republica Moldova.  A fost implementată legislația în ramura de asigurări
ce operează în spațiul economic european și continuă să se modernizeze.

Tot o dată, societățile de asigurări din țară depun eforturi de a schimba atitudinea societății
față de asigurări prin asigurarea protecției clienților săi și afacerilor acestora; menținerea
unui portofoliu de asigurări echilibrat; evaluarea adecvată a riscurilor acceptate în asigurare
și îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractele de asigurare și reasigurare. Măsurile
date se bazează pe responsabilitate, profesionalism și transparență; încrederea clienților și
calitatea oferită acestora la acordarea serviciilor de asigurare.