M.

Sadoveanu: „Un om fără cultură nu poate intra în dificultățile acestei proze meșteșugite,
întortocheate și speciale, care e propria lui limbă.(…) Amintirile și poveștile lui Creangă sunt însăși
limba vie a poporului, fixată ca într-o misterioasă mutație biologică. Cu cât pregătirea lectorului e mai
bună, cu atât muzica ei e mai înțeleasă și sentimentul ei mai pătrunzător, Ca și în cazul lui Eminescu,
Creangă e unic în sine, însă divers în cetitori”.

M. Eminescu: „În vremea din urmă s-au ivit un șir întreg de scriitori cu totul naționali. Goethe zicea că
partea cea mai bună a unei literaturi e cea intraductibilă, și avea cuvânt. Cel mai original dintre ei
până acum e povestitorul Ion Creangă, ale cărui basme, traducându-se, ar pierde tot farmecul și mai
cu seamă tot hazul lor”.

Zoe Dumitrescu-Bușulenga: „Opera lui Creangă este una din cele mai dificile din câte cunoaște
literatura română. Afirmația aceasta poate părea cel puțin ciudată la început nespecialiștilor, pentru
că, în mod paradoxal, Creangă este autorul cel mai cunoscut, cel mai familiar la noi încă din anii
copilăriei fiecărui cititor. Dar tocmai fiindcă Punguța cu doi bani sau Capra cu trei iezi și
Amintirile(partea a II-a mai cu seamă) întovărășesc anii primelor lecturi, cititorii rămân cu imaginea
unor povești încântătoare, în care nu mai pot discerne mijloacele marii arte”.