FIZIOPATOLOGIE CURS 2

INFLAMAŢIA

Inflamaţia reprezintă procesul prin care ţesuturile vii răspund la acţiunea

unui agent patogen. Inflamaţia implică mai ales ţesutul conjunctiv şi vasele de
sânge.
Inflamaţia poate fi determinată de:
-agenţi fizici: traumatisme, căldura sau frigul în exces, radiaţiile
-agenţi chimici: acizi, baze, solvenţi organici
-agenţi biologici: bacterii, viruşi, paraziţi
-agenţi imunologici: complexe antigen-anticorp, reacţii mediate de celule.
Reacţia inflamatorie se desfăşoară în ţesutul conjunctiv şi în vasele din
jur. Celulele specializate ale diferitelor organe nu participă la reacţia
inflamatorie.

Reacţia iniţială se numeşte faza acută. Când procesul se prelungeşte se

intră în faza subacută sau cronică.
Inflamaţia acută are drept semne:
-rubor= roşeaţa
-calor=căldura locală
-dolor= durerea
-tumor= creşterea volumului ţesutului
-functio laesa= pierderea funcţiei.
Aceste semne se datorează modificărilor microscopice: hiperemia,
exsudaţia şi migrarea leucocitelor.
Hiperemia apare, de exemplu, când apăsăm un obiect dur pe piele:
-imediat după apăsare apare o dungă albă datorată vasoconstricţiei
-urmează imediat înroşirea acestei linii, datorată dilatării capilarelor sangvine
-ulterior se înroşeşte şi zona învecinată, datorită dilatării arteriolelor sangvine.
Obiectul dur distruge celulele, care vor elibera mediatori chimici ce
produc vasodilataţie. Obiectul dur are şi efect direct asupra vaselor, adică
produce prin el însăşi vasodilataţie, şi efect direct asupra nervilor, care produc şi
ei, reflex, vasodilataţie.
Hiperemia explică roşeaţa (rubor) şi căldura locală (calor).
Exsudaţia reprezintă trecerea unei cantităţi crescute de lichid bogat în
proteine, din sânge prin peretele vascular către ţesutul interstiţial. Avantaje:
-creşterea cantităţii de fluid în ţesuturi înseamnă diluarea toxinelor
-creşterea cantităţii de proteine înseamnă
a)globuline adică mai mulţi anticorpi distribuiţi local
b)depuneri de fibrină, care limitează difuzia bacteriilor şi grăbeşte
vindecarea

1
 Mecanism: mediatorii chimici rezultaţi din distrugerea locală pot produce
fie distrugerea celulelor din pereţii vaselor sangvine, fie fie creşterea
permeabilităţii acestor vase. Ambele favorizează trecerea proteinelor din sânge
prin peretele vascular în ţesutul interstiţial din jur, trecere care se face în funcţie
de dimensiunile moleculelor de proteine: mai întâi albuminele, apoi moleculele
mai mari. Dacă distrugerea capilarelor este severă, pot trece chiar molecule mari
de fibrinogen.
Prin acumularea în ţesutul respectiv de lichid bogat în proteine se produce
creşterea volumului local (tumor).
Migrarea leucocitelor (polimorfonucleare neutrofile, acidofile, bazofile,
limfocite, monocite) se produce printre celulele care delimitează vasele
sangvine. Leucocitele trec prin mişcări amoeboidale din sânge prin peretele
vascular în ţesutul interstiţial.
Mecanism:
-exsudarea fluidului din sânge spre ţesuturi determină creşterea vâscozităţii
sangvine
-urmează reducerea vitezei de curgere a sângelui prin vase
-leucocitele nu mai sunt purtate de curentul sangvin în centrul vasului, şi se
apropie de peretele vasului sangvin
-leucocitele se depun pe peretele vasului sangvin şi se strecoară prin spaţiile
dintre celulele ce-l acoperă
-după trecerea prin peretele vascular, deplasarea leucocitelor este determinată
prin chemotaxie, adică leucocitele se deplasează ca răspuns la concentraţiile
crescute de agent chemotactic, de obicei o proteină sau o toxină din bacterii sau
din leucocitele distruse.
Fagocitoza reprezintă procesul prin care polimorfonuclearele şi
macrofagele înghit resturi şi particule străine organismului. Reprezintă un
mecanism de apărare foarte important, mai ales în infecţiile bacteriene.
Neutrofilul se apropie de bacterie, emite pseudopode în jurul bacteriei,
pseudopodele se unesc, are loc încorporarea bacteriei în celulă într-o particulă
denumită fagosom. Fagocitoza este stimulată de:
-prezenţa anticorpilor
-prezenţa componentelor sistemului complement .
Sistemul complement este o cascadă enzimatică prezentă în sânge şi
ţesuturi şi al cărei rezultat final este distrugerea bacteriilor prin distrugerea
membranelor celulare. Există 9 componente ale sistemului complement care se
activează una consecutiv alteia. În etapele intermediare ale cascadei enzimatice
sunt eliberaţi importanţi factori chimici.
Fagocitoza este stimulată în interiorul organelor solide sau în prezenţa
reţelei de fibrină.

2
 Polimorfonuclearele neutrofile (PMN) au un ciclu de viaţă de 1-3 zile.
Dacă au fagocitat o bacterie, eliberează enzime din lizozomi în interiorul
fagosomului care conţine bacteria, şi există două posibilităţi:
-distrugerea bacteriei, care este omorâtă şi digerată. Granulele enzimatice
(lizozomii) din interiorul PMN nu mai există.
-imposibilă distrugerea bacteriei (de exemplu, bacilul tuberculos), bacteria
rezistă atacului, PMN moare şi membrana celulară se dezintegrează. Bacteria
vie este eliberată şi va cauza alte distrugeri. Virulenţa (rezistenţa) bacteriei este
factorul cel mai important, deşi, uneori, PMN pot fi defecte.
Macrofagul are un ciclu de viaţă de luni sau chiar ani. După fagocitarea
unei bacterii există două posibilităţi:
-distrugerea bacteriei, care este omorâtă şi digerată
-imposibilitatea de a distruge bacteria permite bacteriei să-şi continue viaţa în
interiorul macrofagului, în timp ce macrofagul se deplasează prin vasele
limfatice către ţesuturile vecine. Aceasta explică, parţial, difuzia tuberculozei în
organism
-toate resturile celulare, incusiv PMN moarte, sunt fagocitate de macrofage,
digerate şi locul respectiv este curăţat.
Inflamaţia acută poate evolua spre:
-rezoluţie
-supuraţie
-reparare şi organizare
-inflamaţie cronică

Rezoluţia înseamnă revenirea la condiţiile normale după inflamaţia acută.

Rezoluţia apare după:
-puţine celule moarte şi distrugeri tisulare minime
-eliminarea rapidă a agentului patogen (bacteriei)
-condiţiile locale favorizează eliminarea rapidă a lichidului şi a resturilor
celulare.
De exemplu, într-o pneumonie lobară (inflamaţie bacteriană a alveolelor
pulmonare) exsudatul inflamator din alveole este compus din reţea de fibrină,
numeroase PMN şi bacterii. Acest exsudat este situat în imediata vecinătate a
capilarelor alveolare şi a vaselor limfatice din pereţii alveolari. Rezoluţia se
produce astfel:
-distrugerea bacteriilor de către PMN
-fragmentarea fibrinei de către enzimele din lizozomii PMN-lor
-drenarea fluidului de către capilarele sangvine şi limfatice
-fagocitarea tuturor resturilor de către fagocitele care se îndreaptă spre
ganglionii din hilul plămânului
-hiperemia capilară se reduce şi totul revine la normal (rezoluţie).

3
 Supuraţia înseamnă acumularea puroiului; unde se acumulează puroi se
formează un abces. Infecţia cu bacterii piogene (care generează puroi) este
produsă, cel mai frecvent, de stafilococ, şi rezultă puroi gros, cremos, care la
cebtrifugare se separă în:
-supernatant fluid, care reprezintă exsudatul inflamator şi conţine proteine şi
fragmente de proteine
-depozit solid care conţine PMN li bacterii vii şi moarte, fragmente de celule,
globule de grăsime etc.
Un abces evoluează astfel:
-imediat sub suprafaţa pielii, bacteriile determină distrugeri celulare şi necroză
-bacteriile se înmulţesc şi atrag PMN, PMN se acumulează în zona centrală. Se
produce hiperemie şi edem
-se formează puroi în centru, puroi care este împins spre suprafaţă. Se produce
subţierea epidermului, precum şi delimitarea abcesului prin formarea unei
membrane piogene (reţea de fibrină, fibroblaste, capilare noi, PMN noi)
-abcesul se rupe, puroiul se elimină. Membrana piogenă este mai pronunţată.
-edemul se reduce, cavitatea diminuează urmează organizarea şi fibroză
-rezultă o cicatrice finală mică.

Inflamaţia cronică urmează inflamaţiei acute dacă acţiunea agentului

patogen continuă. Etape:
-scade numărul PMN-lor şi creşte numărul limfocitelor şi plasmocitelor.
Macrofagele rămân. Uneori se formează celule gigante.
-se formează noi capilare din cele vechi, prin înmugurire
-proliferarea fibroblastelor cu producerea de colagen şi fibroză consecutivă.

Organizarea apare când, în timpul inflamaţiei acute:

-se produce exsudat sau necroză în cantitate mare
-condiţiile locale nu permit resorbţia rapidă a exsudatului sau a resturilor
Se produc aceleaşi schimbări ca în vindecarea rănilor:
-creşterea de noi capilare în materialul inert (exsudat sau tromboză)
-migrarea macrofagelor
-proliferarea fibroblastelor şi fibroză consecutivă.
De exemplu, în vindecarea pleureziei după pneumonie, deşi plămânul se
reface integral, pleura suferă procesul de organizare deoarece exsudatul pleural
nu poate fi eliminat rapid. Etape:
-în timpul inflamaţiei acute se acumulează exsudat bogat în fibrină între foiţele
pleurale situate deasupra plămânului inflamat
-fibrina nu poate fi eliminată rapid, de aceea începe organizarea: formarea de
noi capilare până când fibrina este înlocuită cu ţesut fibros
-se formează adeziuni fibroase între cele două foiţe pleurale.

4
 Un sinus este un canal care duce de la o cavitate către suprafaţa pielii. De
exemplu, sinusurile asociate cu osteomielita. Când se produce necroza osului, se
formează sinusuri către suprafaţa pielii.
O fistulă este un canal deschis la ambele capete, prin care rezultă o
comunicare anormală între cele două suprafeţe:
-congenitală, adică este o malformaţie peste care se poate suprapune şi o
infecţie
-dobândită, prin:
a.traumatism: fistulă biliară după operaţie sau după perforarea veziculei biliare
de către un calcul (comunicare anormală între vezicula biliară şi cavitatea
peritoneală)
b.inflamaţie: fistulă gastro-colică, după boala Crohn
c.necroză, mai ales tumorală: fistulă vesico-vaginală după radionecroză în
tratamentul cancerului uterin.
Celulita este difuzia infecţiei în ţesutul conjunctiv subcutanat din jur.