Introducere

În zilele noastre, societatea se caracterizază printr-o intensă circulaţie a ideilor, a

oamenilor si a produselor materiale. Pentru existenţa sa, omul are două categorii de
necesităţi: de ordin material, de exemplu hrană, îmbrăcăminte, şi de ordin cultural, ca nevoia
de cunoaştere, schimbul de idei şi de informaţii.

Bunurile şi serviciile, ca obiect al schimburilor economice, au proprietăţi generale şi

specifice care le dau o anumitaă utilitate, pentru satisfacerea unor nevoi. Varietatea mare a
nevoilor determină, in consecinţă, o diversitate mare a produselor existente la un moment dat
pe piaţă.

În viaţa de zi cu zi, noţiunea se referă la o însuşire a lucrurilor (produselor) bună sau

rea. În mod restrictiv, prin calitate ar trebui să înţelegem o evaluare pozitivă. Pentru a evita
confuziile şi a pune capat controverselor, Organizaţia Internaţională a Standardizării a definit
calitatea prin standardul 8402 ca fiind „ansamblul de proprietăţi şi caracteristici ale unui
produs care îi conferă acestuia aptitudinea de a satisface necesităţile exprimate şi implicite”.

În cadrul standardelor Sisteme de Management al Calităţii, Asociaţia Română de

Standardizare a aprobat standardul SR EN ISO 9000/2001 care este identic cu standardul
european EN ISO 9000/2000. Prin acest standard, calitatea a fost definită ca fiind „masura în
care un ansamblu de caracteristici intrinseci indeplinesc cerinţele”, precizând că termenul
calitate poate fi utilizat cu adjectivele excelentă, bună, slabă, iar termenul intrinsec reprezintă
ceva ce există ca o caracteristică permanentă. De asemenea, termenul cerinţă trebuie înţeles
ca cerinţă sau aşteptare, care este declarată, în general implicită, sau obligatorie.

Definind calitatea in acest fel, apar următoarele idei:

- Calitatea se exprima printr-un ansamblu de proprietăţi şi caracteristici intrinseci;

- Calitatea există numai in relaţie cu cerinţele (nevoile) consumatorilor, trebuind să

satisfacă atât cerinţele exprimate cât şi cele implicite;

- Caracteristicile intrinseci, cu valorile lor măsurabile şi atributive, reprezintă esenţa

calităţii produselor, care diferenţiază produsele de acelaşi fel [8, 18].
1
 Porumbul este una din cele mai importante plante de cultura datorită multiplelor sale
întrebuinţări. Boabele se utilizează pe scara largă în alimentaţia oamenilor, în industrie şi în
furajarea animalelor. Planta întreagă verde se poate utiliza pentru obţinerea unor combustibili
(metanol, etanol) sau se însilozează în faza de lapte-ceară a boabelor când asigură un furaj
deosebit de valoros. [14]

Testarea calităţii reprezintă ansamblul de încercări, analize şi calcule prin care sunt
determinate caracteristicile de calitate, calitatea şi comportarea în consum şi exploatare a
produselor [24].

Principalele obiective ale lucrării sunt:

1. Stabilirea locului ocupat de producţia de porumb pe plan mondial şi naţional;

2. Evidenţierea principalelor reglementări privind calitatea produselor

agroalimentare;

3. Delimitarea principalelor caracteristici de calitate ale porumbului boabe în

vederea analizei calităţii acestui produs ca materie primă;

4. Analiza comparativă a calităţii unor hibrizi de porumb utilizând două etode

calimetrice specifice.

În capitolul 1, intitulat Importanţa economică a porumbului , este prezentată

importanţa economică pe care cultura porumbului o deţine atât în lume cât şi la nivel naţiona,
evoluţia suprafeţelor cultivate, cât şi producţii inregistrate.

Capitolul 2, intitulat Calitatea produselor alimentare, debutează cu informaţii legate

de cadrul conceptual al calităţii şi factorii care o influenţează, continuând cu calitatea
senzoriala a produselor agroalimentare.

În capitolul Caracterizarea merceologica a porumbului ca materie primă se

prezintă pe rând compoziţia chimică şi caracteristicile de calitate ale boabelor, dar şi valoare
nutritivă şi alimentară.

Capitolul 4, intitulat Analiza calităţii unor hibrizi de porumb, este o aplicare

concretă ce vizează analiza comparativă a calităţii unor hibrizi de porumb cu ajutorul
metodelor calimetriei.

2
 Capitolul 5, Concluzii finale, cuprinde concluziile conturate în urma caracterizării
merceologice a proumbului, materie primă şi din analiza rezultatelor obţinute prin aplicarea
metodelor calimetrice utilizate.

3
 Capitolul 1

Importanţa economică a porumbului

Porumbul ocupă al 3-lea loc ca importanţă printre plantele cultivate pe glob. Boabele
sunt bogate în substanţe extractive neazotate (68-70%), în substanţe proteice (peste 10%) şi în
grăsimi (4,5%). Din 100 kg boabe de porumb se poate obţine unul din urmatoarele produse:
77 kg făină, 63 kg amidon, 71 kg glucoză sau 44 litri alcool. Din embrioni rezultă în plus
1.8-2.7 l ulei şi 3.5 kg turte.

Boabele de porumb constituie nutreţul concentrat cel mai important pentru multe din
speciile de animale. O enormă importanţă pentru hrana animalelor o reprezintă porumbul
verde sau însilozat.

În alimentaţia omului, din boabele negerminate, prin măcinare uscată se obţin: făină
de mălai, fulgi de porumb, alimente pentru copii, lapte artificial etc.; prin macinare umedă
(bob cu embrion) se obţin pe lângă produsele enumerate anterior, şi sirop bogat în fructoză,
bere, înlocuitori de cafea, paste pentru glazurat drajeuri etc., prin diferite tratamente aplicate
după măcinatul umed se obţin: amidon, glucoză, dextroză, whiskz, gazohol şi diferite
medicamente.

În furajare, porumbul are o valoare nutritivă de 1.17-1.30 unităţi nutritive la 1 kg

boabe. Din ciocălăi se obţin: furfurol, nutreţuri pentru rumegătoare, săpunuri, vitamine etc.
sau sunt folosiţi drept combustibil.

Pănuşile se folosesc pentru impletituri sau în furajare, tuleii se utilizează ca furaj sau
în industria celulozei şi la fabricarea panourilor aglomerate.

Porumbul s-a extins în cultură şi datorită unor particularităţi fitotehnice şi biologice

deosebite:

- Prezintă o mare capacitate de producţie, cu circa 50% mai ridicată faţă de celelalte
cereale;

4
 - Are o mare plasticitate ecologică, care îi permite o arei largă de răspândire, dând
recolte mari şi relativ constante, mai puţin influenţate de abaterile climatice;

- Rezistă bine la secetă şi lla cădere;

- Este afectat de puţine boli şi dăunători;

- Are un coeficient mare de înmulţire (150-400);

- Se poate cultiva pe pe terenuri şi în condiţii climatice diferite;

- Are o însămânţare mai târzie în primăvară, ceea ce permite o eşalonare mai bună a
lucrărilor agricole;

- Suportă monocultura mai mulţi ani;

- Fiind prăşitoare, lasă terenul curat de buruieni;

- Constituie o bună premergătoare pentru multe plante, chiar şi pentru grâul de toamnă;

- Valorifică foarte bine îngrăşămintele organice, minerale cât şi apa din precipitaţii;

- Cultura este mecanizată 100%;

- Recolta se face fără pericol de scuturare;

- Poate fi semănat pentru nutreţ şi chiar pentru boabe ca a 2-a cultură;

- După grâu sau alte plante cu recoltare timpurie are un coeficient mare de înmulţire;

- Prin însuşirea de plantă unisexuat monoică, permite obţinerea comodă a hibrizilor

foarte productivi.

- Posibilităţile de valorificare a producţiei sunt foarte variate etc.

Din date F.A.O. din producţia mondială circa 21% se foloseşte în alimentaţia
oamenilor, 72% în hrana animalelor şi 7% în industrie.

Din centrul de origine, ( America Centrală), porumbul s-a răspândit şi este cultivat pe
glob în condiţii foarte variate de sol şi climă.

În figura 1.1 este prezentată raspândirea porumbului pe glob.

5
Astfel, în emisfera nordică se întâlneşte până la 85◦ latitudine, iar la emisfera sudică până la
42◦-43◦ în Noua Zeelandă.

Cultura pentru boabe este cuprinsă între 42◦ latitudine sudică şi 53◦ latitudine nordică.
Aceste limite sunt depăşite în cazul în care porumbul se cultivă pentru nutreţ verde. Cât
priveşte altitudinea, porumbul poate fi întâlnit la 3900 m în peru, 1200 m în California de
Nord, 2000 m pe văile munţilor caşmir şi 500-800 m în munţii Carpaţi [4,27].

Principala zonă de cultura a porumbului în lume este reprezentată de America de

Nord, dupa care urmează Asia, Africa şi Europa. Ţări mari cultivatoare de porumb sunt:
SUA, China, Uniunea Europeana, Brazilia, Argentina, Mexic, România, India, Canada etc.

Cele mai importante ţări exportatoare de porumb pe piaţa mondiala sunt: SUA,
Argentina, China, Ungaria etc. iar cele mai mari importatoare sunt: Japonia, Coreea de Sud,
Taiwan, Mexic, Egipt etc. [7, 14, 15, 17].

6
 Figura 1.1: Răspândirea porumbului pe glob [11]

În tabelul 1.1 este prezentată balanţa mondială a porumbului luându-se în studiu anii
de cultura 2007/2008, 2008/2009, 2009/2010.

Tabelul 1.1

Balanţa mondială a porumbului

mii tone
ANUL 2007/2008 2008/2009 2009/2010
1 2 3 4
PRODUCŢIE 794,472 798,824 812,427
S.U.A. 331,177 307,142 332,549
China 152,300 165,900 158,000
U.E.-27 47,555 62,321 57,147
Brazilia 58,600 51,000 56,100
Argentina 22,017 15,500 22,800
Mexic 23,600 24,226 20,374
India 18,960 19,730 16,720
Africa de Sud 13,164 12,567 13,420
CONSUM 772,360 782,025 815,694
S.U.A. 261,632 259,272 281,423
China 149,000 152,000 159,000
Brazilia 42,500 45,500 47,000
Mexic 32,000 32,400 30,200
Japonia 16,600 16,700 16,000
India 14,200 17,000 15,100
Canada 13,769 11,687 11,606
STOCURI FINALE 132,272 149,071 145,804
S.U.A. 41,255 42,504 43,380
China 39,394 53,169 53,314
U.E.-27 4,417 6,149 4,708
7
 COMERŢ 91,017 106,567 102,424
Sursa: USDA - Grain World Markets and Trade, aprilie 8 2011

În figura 1.2 sunt prezentate cele mai mari ţări producătoare de porumb şi valorile
producţiei în anii de cultură 2007/2008,2008/2009 şi 2009/2010, iar în figura 1.3 este ilustrat
consumul mondial de porumb, evidenţiindu-se primii consumatori la nivel mondial.

Figura 1.2: Ţări cu cele mai mari producţii de porumb

Figura 1.3: Ţări mari consumatoare de porumb

8
 Figura 1.4 prezintă primele ţări cu stocuri finale deţinute şi figura 1.5 pune în evidenţă
balanţa mondiala a porumbului.

Figura 1.4: Ţări cu cele mai mari stocuri finale

Figura 1.5: Balanţa mondială a porumbului

9
 Ramura vegetală deţine ponderea ce mai mare în majoritatea întreprinderilor agricole
din ţara noastră. Ponderea ridicată se reflectă atât în structura producţiei globale cât şi în cea a
profitului realizat [1, 3, 20, 28].

În România, porumbul ocupă primul loc printre plantele de cultură (figura 1.6).
Suprafaţa cultivată cu porumb a crescut foarte mult după primul război mondial, ajungând la
2810 mii ha în perioada 1920-1925 şi la 3430 mii ha în perioada 1926-1930.

Figura 1.6: Zonele de cultură a porumbului [11]

În tabelul 1.2 cât şi în figura 1.7 sunt prezentate valorile şi evoluţia suprafeţelor
cultivate cu porumb în România între anii de cultură 1940-2000.

Tabelul 1.2

Evoluţia suprafeţelor cultivate cu porumb în România

mii tone
ANUL 1938 1950 1960 1970 1980 1990 2000
SUPRAFAŢ 3877.8 2853.1 3571.9 3084 3287 3466.7 2700
A
Sursa: Bunda C., Cercetări privind calitatea boabelor de porumb în funcţie de hibrid, condiţii pedoclimatice şi
tehnologii de cultivare, 2001.

10
 Figura 1.7: Evoluţia supafeţelor cultivate cu porumb

Tabelul 1.3 şi figura 1.8 prezintă producţia totală de porumb înregistrată în România
între anii 1940-2000, anii de cultură 1940, 1950, 1960, 1970, 1980, 1990 şi 2000 fiind ani de
referinţă.

Tabelul 1.3
Producţia totală de porumb înregistrată în România,
mii tone
Anul 1938 1950 1960 1970 1980 1990 2000
Producţia 4092.2 2401 5530.9 6535.5 10563.3 6809.6 4200
totală
Sursa: Bunda C., Cercetări privind calitatea boabelor de porumb în funcţie de hibrid, condiţii pedoclimatice şi
tehnologii de cultivare, 2001

11
 Figura 1.8:Producţia totală de porumb

În anii de referinţă 2005,2006,2007 şi 2008 se poate observa o fluctuaţie a producţiei

totale de porumb, la nivel naţional după cum este prezentat în figura 1.9:

Figura 1.9: Producţia totală de porumb în anii 2005,2006,2007,2008

12
 Capitolul 2

Calitatea produselor agroalimentare

2.1 Cadrul conceptual al calităţii

În mod obişnuit denumirea de calitate este atribuită ansamblului de calităţi pe care le

posedă un produs, ca expresie a măsurii în care se satisfac necesităţile societăţii, având în
vedere parametri tehnico-economici şi estetici, gradul de utilizare şi eficienţa economică în
exploatare.

Noţiunea de calitate denotă o însuşire a produselor sau serviciilor, însuşire ce poate fi

bună sau rea. Prin calitate, în mod restrictiv, se înţelege o evaluare pozitivă a ansamblului de
calităţi ale unui produs sau serviciu.

Calitatea mărfurilor derivă din valoarea de întrebuinţare, fiind important nu numai ca

produsul să fie util, să acopere o anumită necesitate, ci şi gradul de acoperire, de satisfacere a
nevoii. Privită prin prisma gradului de utilitate, în condiţii de optimizare a cheltuielilor,
calitatea depinde de:

- Calitatea de concepţie sau proiectare – reprezintă masura în care un ansamblu de

caracteristici intrinseci ale unui produs, prevăzute în documentaţie, îndeplinesc
cerinţele consumatorilor;

- Calitatea de conformitate – reflecta măsura în care un ansamblu de caracteristici

intrinseci ale unui produs sunt conforme cu proiectul, standardul de produs, defapt
realizarea concordanţei dintre calitatea reala şi cea prescrisă [8,18,23].

2.2 Factorii care influenţează calitatea

Obţinerea unor produse la nivelul exigenţelor crescute de calitate necesită acordarea

unei atenţii deosebite factorilor care-şi aduc aportul la îmbunătăţirea calităţii.

Acţiunea acestor factori se poate înregistra atât în timpul procesului de producţie, cât
şi în sfera circulaţiei mărfurilor.

Calitatea este influenţată în principal de următorii factori:

13
 1. Prospectarea cerinţelor consumatorilor

2. Cercetarea tehnico.ştiinţifică, proiectarea şi asimilarea unor noi produse

3. Organizarea procesului tehnologic potrivit concepţiei constructive a produselor

4. Creşterea şi asimilarea de produse noi

La îmbunătăţirea calităţii contribuie şi alţi factori printre care se numără:

- Automatizarea proceselor de producţie

- Îmbunătăţirea calităţii materiilor prime şi materialelor auxiliare

- Calificarea profesională a angajaţilor

- Exigenţa maximă în realizarea controlului calităţii şi folosirea unor metode şi mijloace

moderne de control

- Standarde şi norme de calitate

Calitatea producţiei înglobează întregul proces, etapele de început fiind: concepţia-

proiectarea, calitatea materiilor prime şi a materialelor auxiliare, caracteristicile tehnice şi
functionale ale utilajului, nivelul tehnologiei, calificarea şi experienţa personalului şi
organizarea producţiei.

Calitatea produselor reprezină gradul sau măsura în care s-a materializat calitatea
producţiei în nivelul tehnic, economic şi social al produsului finit.

Legătura dintre cerinţe, concepţie şi producţie se exprimă în triunghiul calităţii (figura

2.1).

Figura 2.1:Triunghiul calităţii

14
 Triunghiul calităţii exprimă relaţia dintre cerinţe, concepţie şi producţie. Astfel,
cerinţele beneficiarului determină o anumită concepţie-proiectare, ce se regăseşte în
caracteristicile din documentaţia tehnică de omologare. Aceste caracteristici reclamă un
anumit proces tehnologic, materii prime şi auxiliare ce vor influenţa într+o anumită masură
calitatea produsului finit, constituind o sinteză a factorilor necesari satisfacerii unor nevoi.

În sfera circulţiei mărfurilor, calitatea produsului finit poate fi influenţată de factori

specifici precum:

- Transportul

- Ambalarea

- Depozitarea

În particular, calitatea produselor agricole este influenţată de factorii menţionaţi mai

sus, cărora li se mai adaugă şi următorii:

- Genotipul ( specia vegetală sau animală din care provine produsul);

- Solul, ( zona pedologică în care se cultivă specia respectivă) prin rezerva de substanţe
nutritive şi microzona climatică în care este amplasat;

- Umiditatea exprimată prin conţinutul de apă al solului şi cantitatea de vapori de apă

aflată în atmosferă, în orice moment;

- Temperatura, exprimată prin valorile medii zilnice, lunare sau anuale, precum şi suma
gradelor pozitive, negative şi suma gradelor active pentru fiecare specie şi soi;

- Lumina şi zilele însorite, care pot sau nu favoriza unele prcese fiziologice la plante în
folosirea, legarea, fructificarea, acumularea de substanţe utile (amidon, gluten),
precum şi la animale (cantitatea şi calitatea laptelui, a lânii, cărnii etc)

- Conţinutul atmosferei în bioxid de carbon (CO2), acesta favorizând creşterea şi

dezvoltarea plantelor;

- Asigurarea oxigenului care este absolut necesar pentru creşterea şi dezvoltarea

organelor aeriene şi subterane ale plantei;

- Praful, în special cel din zonele poluate.

- Bolile criptogamice şi insectele constituie un factor limitativ al recoltelor, în unele

situaţii ducând la deprecierea totală a calităţii acestora;

- Tehnologiile de cultură a plantelor şi de creştere a animalelor aplicate în mod

corespunzător, contribuie în proporţie de aproape 50% la realizarea obiectivelor
propuse, legate de cantitatea şi calitatea produselor;

- Nerespectarea dozelor de îngrăşăminte chimice şi pesticide [6, 7].

15
2.3 Calitatea senzorială a produselor agroalimentare

2.3.1 Caracteristicile şi analiza senzorială a produselor alimentare

Calitatea senzorială reprezintă o parte componentă a calităţii totale sau generale a

produselor alimentare. Prezintă o importanţă deosebită pentru produse precum cafea, ceai,
bere, vin etc., deţinând o pondere importantă în cadrul coeficientului de calitate general,
aproxiativ 50-60%.

Exigenţele consumatorilor, precum şi introducerea unor noi tehnologii alimentare cu

scopul obţinerii unor noi produse alimentare de calitate înaltă au impus metode moderne de
evaluare a caracteristicilor senzoriale ale produselor.

Caracteristicile senzoriale specifice produselor alimentare constituie unul din criteriile

importante în decizia de cumpărare a consumatorilor. Ele reprezinta şi primul buletin de
analiză la îndemâna consumatorului, oferind date reale în legătura cu prospeţimea produselor
alimentare şi calitatea acestora.

În cadrul proprietăţilor senzoriale principale ale produselor alimentare sunt cuprinse:

- Aspectul exterior (starea suprafeţei, luciul etc.);

- Consistenţa, limpiditatea, aspectul interior (în secţiune, pentru produsele lichide);

- Culoarea;

- Aroma;

- Buchetul;

- Gustul;

- Suculenţa etc.;

Proprietăţile olfactive ale unor produse acţioneaza asupra reglării echilibrului

psihofiziologic al omului şi îi influenţează comportamentul prin stimularea sau respingerea
consumului anumitor produse. Majoritatea substanţelor volatile sunt de natură organică şi
oferă o mare varietate de mirosuri.

Clasificarea mirosurilor este sugerată de prisma lui Henning, care are în cele şase
colţuri tipurile: floral (parfumat), putred, eteric, aromatic, empiromatic (ars) şi răşinos (figura
2.2)

16
 Figura 2.2: Prisma olfactivă a lui Henning

Cu cât produsul are o suprafaţă mai mare de volatilizare şi temperatura mai ridicată cu
atât aprecierea mirosurilor se face mai bine.

Proprietăţile gustative sunt determinate de proprietăţile chimice ale alimentelor, de

componentele acestora care au gust şi se pot dizolva.

Produsele se împart în sapide (cele care au gust) şi insipide (cele lipsite de gust).

Gusturile se împart în senzaţii de bază: sărat, acru, dulce şi amar, provocate de

substanţele pure (aşezate în cele patru colţuri ale tetraedrului gusturilor definit de Henning) şi
senzaţii derivate sau mixte, care sunt provocate de amestecul substanţelor pure (figura 2.3).

Figura 2.3: Tetraedrul gustativ a lui Henning

17
 Tetraedrul gustativ al lui Henning prezintă aşezarea celor patru senzaţii de bază:

1. Gustul dulce pur îl au: glucoza, fructoza, lactoza, zaharoza etc.;

2. Gustul sărat pur este conferit de clorura de sodiu;

3. Gustul acru îl au soluţiile acizilor: tartric, acetic, citric, malic (depinzând de pH-ul
soluţiilor);

4. Gustul amar este propriu soluţiilor care au gruparea nitro, sărurile de magneziu,
chinina;

Aroma reprezintă o caracteristică complexă gustativ-olfactivă, specifică produselor

alimentare. Această senzaţie este generată de proprietăţile unor substanţe, care stimulează
unul sau ambele simţuri de gust şi/sau miros.

În alimentaţia publică, în gastronomie, cunoaşterea aromei are o are importanţă pentru

îmbinarea componentelor care generează aroma şi a condiţiilor de formare a ei în procesele
tehnologice.

Proprietăţile tactile. Sensibilitatea tactilă a pielii reprezintă o cale importantă de

obţinere a informaţiilor privind unele caracteristici de calitate ale mărfurilor. Informaţiile
obţinute prin intermediul sensibilităţii tactile sunt cuprinse într-o arie largă:

- Caracteristicile mecanice sunt apreciate prin noţiuni ca fermitate, coeziune,

gumozitate etc.;

- Caracteristicile geometrice sunt apreciate prin parametri care se referă la forma şi

mărimea particulelor, la tuşeu sau alte caracteristici, care exprimă conţinutul de apă
din produs sau conţinutul de grăsimi.

Analiza senzorială reprezintă examinarea făcută cu ajutorul organelor de simţ (văz,

miros, gust, pipăit) în urma unui control al capacităţii reale de apreciere a analistului şi al
preciziei raţionamentului acestuia, urmată de o apreciere a impresiilor senzoriale înregistrate
şi de prelucrarea statistică a datelor obţinute.

Impresia senzorială se constituie ca fiind rezultatul unor etape fiziologice şi

psihologice: a recepţiona (a percepe), a deveni conştient (a recunoaşte), a compara (a ordona),
a păstra (a reţine), a reda (a descrie), a aprecia (a evalua).

Analiza senzoriala îşi gaseşte în industrie şi comerţ o largă aplicarecu efect practic în
analiza şi evaluarea calităţii produselor alimentare, având în vedere că analizele fizico-
chimice şi microbiologice nu sunt suficiente deoarece nu evidenţiază valoarea senzorială a
alimentelor [8, 10, 18].

2.3.2 Tipuri de încercări şi praguri senzoriale

18
 Aprecierea este examinarea senzorială prin care degustătorul descoperă diferite
nuanţe ale însuşirilor senzoriale prin utilitatea unei scari de valori, încadrarea pe clase de
calitate se face mai precis deoarece diferenţele sunt chiar măsurate. Apreciera este utilizată şi
pentru cercetarea sau verificarea calităţii produselor în vânzare susceptibile de a fi suferit
deprecieri sau alterări în cursul circulaţiei tehnice.

Compararea reprezintă examinarea senzorială ce se efectuează raportânu-se la un

standard bine cunoscut de degustător, stabilindu-se astfel însuşirile senzoriale deosebite ale
probei necunoscute. Compararea se aplică la controlul permanent de fabricaţie şi la recepţia
calitativă.

Selectia constituie exameniarea senzorială ce se manifestă prin eliminare sau alegere,

refuz sau preferinţă. Prin selecţi se poate întocmi un clasament al probelor considerate ca
inferioare sau superioare, clasament ce se realizează prin raportarea uneia faţă de celelalte sau
prin raportarea la o proba de bază.

Pragul de percepere, denumit şi pragul absolut al senzaţiei, reprezintă cea mai mică
valoare a unei stimulări în stare să provoace o senzaţie. Noţiunea de sensibilitate senzorială
reprezintă capacitatea de a percepe stimuli viniţi din mediul extern sau intern şi a-i transforma
în senzaţii.

Pragul diferenţial reprezintă cea mai mică diferenţă dintre stimuli capabilă să
determine o diferenţă de senzaţii. Excitaţia unui organ de simţ poate să influenţeze
sensibilitatea unui alt organ de simţ prin inducţie. În acest caz, creşterea sensibilităţii poartă
denumirea de sensibilizare. La examinarea senzorială a produselor alimentare este necesară
crearea de condiţii care să sensibilizeze organele de simţ. Acţiunea unui stimul este receptată
cu intensitate mare la început, după care scade în funcţie de adaptabilitatea pe care o
manifestă organismul [8].

19
 Capitolul 3

Caracterizarea merceologică a porumbului-materie primă

3.1 compoziţia chimică şi caracteristicile de calitate ale boabelor

Cerealele au constituit baza alimentaţiei umane din ecle mai vechi timpuri, datorită
potenţialului nutritiv ridicat şi prelucrării într-o gama largă de produse cum ar fi: crupe, făină,
paste făinoase, produse de panificaţie etc. aceste avantaje plasează cerealele şi derivatele lor
pe primul loc în alimentaţia fiziologică, acoperind 45-50% din necesarul energetic zilnic, iar
amidonul, principalul lor component chimic, circa 80% din necesarul de glucide.

20
 Cele mai cunoscute cereale sunt: grâul, porumbul, orezul, orzul, secara, ovăzul, meiul,
sorgul, toate acestea făcând parte din familia botanică numită graminee. Pe plan mondial,
primul loc îl ocupă producţia de grâu, urmată de orez, porumb, orz şi secară.

Boabele de cereale sunt constituite din mai multe componente structurale, cu o

grosime şi pondere procentuală variabilă de la specie la specie şi chiar de la un soi la altul.
Dintre părţile constitutive, importante pentru produsele de prelucrare şi respectiv, pentru
componente nutritive pe care le transmit produselor finite, sunt: învelişul, stratul aleuronic,
endospermul şi embrionul.

Învelişul, care acoperă circumperiferic bobul, este o formaţiune cu mai multe straturi
de celule dense, lignificate care conţin celuloză, pigmenţi şi substanţe minerale, cu rol de
protecţie a endospermului şi embrionului de acţiunile externe mecanice şi chimice. La
măcinat, învelişul se elimină sub formă de tărâţe.

Stratul aleuronic se găseşte sub învelişul bobului şi este format dintr-un strat sau
doua de celule umplute cu substanţe proteice, lipide, substanţe minerale, vitamine şi enzime.

Endospermul, care reprezintă 85-88% din masa bobului, este componenta structurală
cea mai importantă, formată din celule mari, cu pereţii groşi, umplute cu substanţe proteice şi
amidon (raportul dintre amidon şi substanţele proteice este de 6:1). Se valorifică sub formă de
făină şi derivate ale acesteia.

Embrionul (germenele) este partea vie a bobului care deţine 1,4-3,1% din masa
bobului şi din care, după germinare, va lua naştere viitoarea plantă. Conţine protide, lipide,
glucide, săruri minerale, vitamine şi enzime. În procesul de măcinare germenele este separat,
constituind un subprodus bogat în vitamina E.

Porumbul, are o structură diferită de cea acelorlalte specii de cereale, mai ales prin
numărul mare de straturi celulare ce constituie învelişurile. Embrionul conţine o mare
cantitate de lipide, glucide solubile şi substanţe minerale care îi conferă o mare instabilitate la
păstrare.

Componentele chimice nu sunt uniform distribuite în tot cuprinsul bobului. Diferite

părţi ale acestuia (embrion, endosperm, coajă) le conţin în proporţii diferite, partea cu
umiditatea cea mai mare este endospermul, iar cea cu umiditatea ce mai scazută este
embrionul. Cât priveşte celelalte componente, proporţia lor în diferite părţi ale bobului
calculată pentru substanţa uscată este arătată în tabelul 3.1

Tabelul 3.1

Compoziţia medie a diferitelor părţi ale bobului de porumb

Denumirea Proporţia % în substanţă uscată
părţii părţii în bob, Cenuşă
Proteină Grăsime Subst. extract, Celuloz
bobului % brută brută neazotate ă brută

Bobul întreg 100 12,6 40,3 79,4 2,0 1,7

21
 Endosperm 84 12,2 1,5 85,0 0,6 0,7
Embrion 10 21,7 29,6 34,7 2,9 11,1
Coajă 6 6,6 1,6 74,1 16,4 1,3

Sursă: Petroman, Cornelia - Procesarea Produselor Agricole, 1999

Analiza unui numar de cateva sute de probe de boabe de porumb din diferite varietăţi
şi soiuri cultivate în diferite părţi ale lumii arată că ele au următoarea compoziţie chimică ca
medie procentuală:

mediu, %

Umiditate..................................................13,32
Proteină brută...........................................10,05
Grăsime brută............................................4,76
Zaharuri.....................................................2,23
Dextrine.....................................................2,47
Amidon....................................................59,09
Pentozani..................................................4,38
Celuloză brută...........................................2,25
Cenuşă.......................................................1,45
Apa (umiditatea) formează circa 12-15% din masa boabelor de porumb ajunse la
coacere deplină şi uscate la aer, dar poate ajunge la proporţii considerabil mai mari în
porumbul proaspăt recoltat, chiar ajuns la coacere deplină, mai ales cand timpul este ploios, şi
cu atât mai mult când porumbul este necopt. Tabelul următor arată variaţia umidităţii
boabelor în cursul perioadei de formare şi coacere a lor odată cu acumularea treptată a
substanţei uscate (SU) la porumb (tabelul 3.2).

Tabelul 3.2

Variaţia umidităţii şi acumularea substanţei uscate în bobul de porumb în timpul

coacerii
Faza de coacere Data ridicării Compoziţia bobului, % Greutatea SU din 1000
probei Umiditate SU boabe,g
In lapte, timpurie 1 august 84.6 15.4 21.5
In lapte, mijlocie 10 august 66.9 33.1 47.3
In lapte, târzie 20 august 48.7 51.3 98.2
Galbenă timpurie 1 septembrie 36.7 63.3 107.3
Galbenă mijlocie 16 septembrie 27.9 77.1 138.4
Deplină 1 octombrie 17.0 83.0 176.5
Sursă: Mureşan, T., Şipoş, GH., Paulian, FI., Moga, I - Cultura porumbului, 1973

22
 Compuşii cu azot, reprezentaţi în cea mai mare parte ( circa 95% din boabe) de
substanţe proteice, formază în general cam 10-12% din substanţa uscată a bobului de porumb
ajuns la coacere deplină. Proporţia acestor compuşi este însă cu mult mai ridicată în primele
faze ale formării şi coacerii boabelor, cum se poate vedea urmărind variaţia conţinutului de
azot total, azot proteic şi azot solubil în apă.

Ca şi la celelalte cereale, materia proteică propriu-zisă a bobului de porumb se poate

fracţiona cu ajutorul dizolvanţilor şi al reactivilor în mai multe părţi, din care însă spre
deosebire de grâu, se pare că ar lipsi fracţiunea albuminelor, proteinele bobului de porumb ar
aparţine numai claselor globuline (fracţiune solubilă în soluţii neutre), prolamine (fracţiune
solubilă în alcool) şi gluteine (fracţiune solubilă în acizi). Partea cea mai mare din materia
proteică a bobului de porumb, circa 45%, o formează fracţiunea solubilă în alcool, anume
zeina, urmată de fracţiunea numită gluteină, care reprezintă circa 35%, restul de 20%
revenind globulinelor.

Proteina brută nu este uniform repartizată în toată masa bobului, embrionul este de
două ori mai bogat decât endospermul, dar totuşi cea mai mare parte a lui se găseşte în
această parte. Mai trebuie menţionat că nici proteina bruta aflată în endosperm nu este
repartizată uniform pe tot cuprinsul lui, ci apare în proporţie mai mică în zona făinoasă, adică
zona de mijloc. Nu numai proteina brută, dar şi cele trei clase de proteine propriu-zise
amintite mai sus apar în proporţii diferite în diferite părţi ale bobului. Într-adevăr, deşi
embrionului îi revine circa 20% din proteina totală brută, aici se acumulează circa 75% din
globuline. Acestea nu apar decât în proporţii reduse în restul bobului unde în schimb
predomină glutelinele şi mai ales zeina.

Lucrările referitoare la compoziţia proteinelor bobului de porumb au arătat că

principala proteină a acestora, yeina, se caracterizează printr+un conţinut ridicat de acid
glutamic şi leucină, dar este lipsit de glicocol şi lizină şi atât de săracă în triptofan, încât
literatura mai veche consideră şi pe acesta ca absent dintre componentele zeinei. Conţinutul
de cisteină este şi el foarte redus [9].

Hidraţii de carbon (glucidele) formează circa 80% din substanţa uscată a bobului de
porumb ajuns la coacere deplină.alături de amidon, se mai găsesc cantităţi mici de zaharuri şi
dextrine (în general circa 3% din total, pentozani circa 6% şi celuloză circa 3%). Diferiţi
cercetători, dintre care Earle, Curtis şi Hubbart [10] au arătat că amidonul se găseşte aproape
numai în endosperm. El formează aproape 85% din substanţa uscată a endospermului şi apare
sub formă de granule cu înfăţişare şi formă diferită după cum provine din zona cornoasă mai
compactă, sau din zona farinoasă, mai afânată a endospermului.

Dintre cele două forme structural diferite ale amidonului, amiloza ) cu strctura
nereamificată) se găseşte în amidonul de porumb după Sparague [19] în proporţie de circa
28%, iar amilopectiona (cu moleculă ramificată) în proporţie de circa 72%. Alţi autori indică
circa 21-23% amiloză şi 77-79% amilopectină, fapt explicabil prin dificultatea ce le
întâmpină separarea celor două componente.
23
 În ceea ce priveşte ceilalţi hidraţi de carbon, zahărul se găseşte în cea mai mare parte
în embrion, care conţine circa 70% din cantitatea totală aflată în bob, iar cea mai mare parte a
celulozei se găseşte în înveliş.

Lipidele sunt reprezentate în cea mai mare parte în bobul de porumb de trigliceride,
precum şi de mici cantităţi de fosfatide şi sterine care împreună cu acizi graşi liberi şi cu alte
componente solubile în dizolvanţii acestor substanţe formează aşa numita grăsime brută.
Această proporţie a grăsimii brute creşte continuu în bob odată cu apropierea coacerii depline
ridicându-se de obicei la cca. 4-5% din substanţa uscată a acestuia.

în bobul ajuns la coacerea deplină calitatea grăsimii brute definită prin densitate şi
indicii de refracţie, de saponificare şi de iod este practic independentă de soi şi de regiunea
de cultură pentru porumbul din ţara noastră.

Un interes practic deosebit prezintă grăsimea brută a embrionului de porumb, care

după extracţie şi rafinare constituie uleiul de porumb. Acesta este alcătuit în medie din 93.9
% acizi graşi, 4.3 % rest de glicerină şi 1.8 % materii nesaponificabile. După unii autori
acizii graşi din uleiul de embrioni de porumb ar fi următorii:

Acizii saturaţi solizi: Palmitic......................... 7.8%

Stearic.......................... 3.5%

Acrilic.......................... 0.4%

Acizi nesaturaţi lichizi: Oleic.......................... 46.3%

Linoleic.................... 41.8%

Acizii graşi liberi sunt principala cauză a reacţiei uşor acide pe care o au extractele
apoase sau alcoolice ale făinii de porumb.

Componentele minerale care formează reziduul de incinerare al bobului de porumb ajuns la

coacerea deplină nu reprezintă în medie decât cca 1.7 % din substanţa lui uscată. De aceea
porumbul se poate caracteriza ca fiind mai sărac în aceste componente decât celelalte cereale
(tabelul 3.3).

Conţinutul de minerale este cel mai ridicat la începutul formării bobului apoi scade
cu cât se apropie de coacerea deplină. Cenuşa bobului de porumb este bogată în fosfor,
potasiu şi magneziu. Se remarcă însă proporţia scăzută a calciului şi sodiului.

Tabelul 3.3

Compoziţia procentuală medie a bobului de porumb

Componente minerale K2O NazO CaO MgO Fe203 P2O5 S03 Si02 CI

Bob de porumb, % 29.78 1.10 2.17 15.52 0.76 45.61 0.78 2.09 0.91

Sursă: Sparague, G.F. - Corn and corn improvement, 1955

24
 Pigmenţii şi vitaminele. Marea majoritate a soiurilor de porumb cultivate pe
suprafeţe mai întinse au bobul de culoare galbenă până la portocalie. Această coloraţie se
datorează unor pigmenţi din grupa carotenoidelor, care nu apar decât în cantităţi foarte
reduse în porumbul cu bobul alb sau în bobul celorlalte cereale. Pigmentul aflat în
proporţia cea mai ridicată este zeaxantina, însoţită întotdeauna de criptoxantină şi de (3-
caroten. La unele soiuri s-au mai găsit şi mici cantităţi de a-caroten apoi un alt pigment
carotenoidic neidentificat. Dintre aceşti pigmenţi un deosebit interes prezintă p-carotenul şi
criptoxantina, apoi a-carotenul, deoarece sunt provitamine şi sub acţiunea carotinazei pot
da naştere vitaminei A, fapt de mare însemnătate în legătură cu valoarea nutritivă a
boabelor de porumb.

Dintre vitaminele liposolubile alături de provitamina A se mai găsesc în bobul de

porumb şi, mai ales în embrion, provitamina E (tocoferolul) lipsind însă vitamina D.

Cât priveşte vitaminele hidrosolubile s-a putut stabili că în bobul de porumb ajuns
la coacerea deplină se găsesc cantităţi variabile dar în general mici de diferite vitamine din
grupul B (B1, B2, B6), vitamina PP, acid pantotenic şi acid folie. Nu se găseşte vitamina C.

O imagine mai completă asupra conţinutului de vitamine este dată de rezultatele unor
cercetări din SUA publicate de Schneider [1] (tabelul 3.4).

Tabelul 3.4

Conţinutul de vitamine al boabelor de porumb cu umiditatea 15%

(valori medii)

Vitamina, După Ellis şi Madson După Schneider

mg/kg (1975) (1963)

Caroten 4,85 2,95

Tiamină 4,54 3,59

Niacină « 14,11 21,87

Riboflavină 1,32 1,257

Acid pantotenic 7,41 6,79

Acid folie - 0,104

Provitamina E 24,71 -

25
 În timpul coacerii compoziţia chimică a bobului de porumb nu este aceeaşi, ea
înregistrând diferite variaţii. Astfel, dintre componentele bobului de porumb, conţinutul de
azot total, azot proteic şi azot solubil în apă înregistrează variaţii ce sunt redate în tabelul 3.5,
alături valorile înregistrate de conţinutul de amidon, hidraţi de carbon solubili şi grăsime
brută [2, 4, 9, 11, 13, 16, 19, 22].

CARACTERISTICI DE CALITATE

Cerealele supuse prelucrării trebuie să corespundă calitativ condiţiilor minime

stabilita prin standarde.

Aprecierea calităţii cerealelor se face în funcţie de caracteristicile psiho-senzoriale şi

de cele fizico-chimice. La rândul lor, caracteristicile fizico-chimice cuprind pe cele
referitoare la proprietăţile ponderale, proprietăţile specifice tehnologiei de prelucrare şi
proprietăţile specifice cerealelor panificabile.

26
 Tabelul 3.5

Variaţia compoziţiei chimice a bobului de porumb în timpul coacerii

Faza de % în substanţă uscată Indicele de

coacere aciditate al grăsimii
Azot Substanţa uscată Amidon Glucide Grăsime
total proteic total proteic
brută

în lapte, 3.90 2.92 2.27 1.13 36.23 18.79 3.07 109.9

timpurie

în lapte, 3.47 2.67 1.92 1.47 55.45 18.02 3.54 28.2

mijlocie

In lapte, 2.85 1.89 1.59 1.32 52.93 12.07 3.71 20.6

târzie

Galbenă 2.60 2.38 1.51 1.28 63.71 8.40 4.19 10.7

timpurie

Galbenă 2.40 2.16 1.44 1.25 63.84 5.75 4.11 Ş-7

mijlocie

Deplină 2.05 1.91 0.46 0.33 67.97 2.40 4.87 8.9

Sursă: Săvescu, T. - Porumbul. Studiu Monografic, 1957

Caracteristici psihosenzoriale

• ASPECT - boabele ajunse la maturitate trebuie să fie sănătoase, aproximativ de

aceeaşi mărime şi formă, să aibă un aspect lucios. Nu trebuie să fie necoapte, şiştave,
arse, încolţite, atacate de dăunători sau boli, cu resturi organice sau minerale sau cu
aspect mat.

• CULOAREA - la porumb culoarea este în funcţie de hibrid şi variază astfel: alb,

galben, portocaliu, violet, roşu în diferite nuanţe. Modificarea culorii se poate produce
din următoarele motive: umectare, încingere, alterare, mucegăire, uscare sau
depozitare necorespunzătoare etc.

• MIROSUL - trebuie să fie caracteristic boabelor de porumb. Mirosul se poate

determina pentru boabe întregi sau sparte.

Pentru boabe întregi:

- se freacă în palme aproximativ 100 g boabe, până se încălzesc şi apoi se inspiră

mirosul degajat;

- se introduc 50-100 boabe într-un pahar Berzelius cu apă la temperatura de 60° C,

se acoperă cu o sticlă de ceas timp de 4-5 minute şi, după decantare, se miros
boabele rămase.
27
 Pentru boabe sparte:

- acestea se macină printr-o râşniţă, timp de 15-20 secunde, se îndepărtează

capacul şi se inspiră mirosul măcinişului;

- boabele de porumb nu trebuie să aibă: miros de încins, de mucegai, de alterat, de

putrefacţie, de rânced; miros caracteristic infestării cu anumiţi dăunători (miros
de insecticide, de buruieni, datorat contaminării cu ciuperci, de miere specific
produselor infestate cu acarieni etc.).

• GUSTUL - este dulceag, specific porumbului. Nu se determină gustul la produsele

alterate, mucegăite, atacate de dăunători sau care au urme de îngrăşăminte şi
substanţe chimice.

• GRADUL DE INFESTARE - boabele de porumb recepţionate nu trebuie să conţină nici

un fel de insecte. Pentru - depistarea dăunătorilor (gărgăriţe, acarieni etc.) se cern boabele şi
se examinează cu lupa.

Caracteristici fizico – chimice

1. Caracteristici ponderale - aceste caracteristici, conform STAS 6123/1-1999, sunt: masa

relativă, masa absolută, masa specifică şi masa hectolitică.

a) MASA RELATIVĂ (Mr) este o proprietate care se referă la mărimea boabelor, adică un
conţinut ridicat de endosperm. O masă relativă mare indică boabe mari care dau mai multă
făină, deci un randament în producţia de făină mai mare. Masa relativă, exprimată în
grame, este masa a 1000 boabe pentru consum, la umiditatea conţinută în momentul
determinării şi are la bază relaţia:

Mr=M-m.1000
n

în care: M - masa iniţială;

m - masa seminţelor sparte, a impurităţilor etc.;

n - numărul de seminţe întregi separate din masa M

b) MASA ABSOLUTĂ (Ma), exprimată în grame, este masa a 1000 boabe raportată la
substanţa uscată:

M a = M r . 100-U
100

28
în care: Mr - masa relativă a 1000 de boabe, g;

U - umiditatea boabelor, %.

Cu cât Ma este mai mare, cu atât calitatea cerealelor este mai ridicată.

c) MASA SPECIFICĂ (Ms) reprezintă raportul dintre masa a 1000 boabe (exprimată în g)
şi volumul acestora (exprimat în cm3):

Ms= M
V

Masa specifică a cerealelor este influenţată de mai mulţi factori, cum ar fi:
compoziţia chimică, gradul de maturitate, mărimea boabelor etc. Boabele de cereale cu un
conţinut ridicat de amidon au masă specifică foarte mare, urmate de cele cu conţinut
ridicat de substanţe proteice şi de cerealele cu conţinut ridicat de lipide, acestea având
masa specifică cea mai scăzută.

d) MASA HECTOLITRICĂ (Mh) reprezintă masa exprimată în kg a unui volum de 0,1

3
m de boabe (conform STAS 6123/2-73). Această proprietate constituie parametrul
principal de extracţie a făinii.

În tabelul 3.6 sunt prezentate caracteristicile ponderale ale principalelor specii de

cereale.

Tabel 3.6

Caracteristicile ponderale ale principalelor cereale

Specia de Masa absolută Masa relativă Masa specifică

cereale (Ma), g (Mr), g (Ms), g/cm3

Grâu 30-35 28-40 1,2-1,5

Mei 1,6-2,8 1,8-3,1 0,8-1,2

Porumb 110-320 130-380 1,3-1,4

Orez 26-35 30—40 1,1-1,2

Orz 29-37 38—42 1,3-1,4

Ovăz 21-24 23-27 1,1-1,2

Secară 24-26 28-30 1,2-1,5

Sursă: Pîrvulescu, L. - Merceologie agroalimentară. Produse de origine vegetală, 2003.

29
 Aceste caracteristici sunt importante în stabilirea capacităţii de depozitare a
cerealelor, a parametrilor de extracţie a făinii şi în stabilirea preţului de vânzare.

2. Caracteristici tehnologice de prelucrare (caracteristici de măcinare)'. dimensiunile

boabelor (diametru, lungime, lăţime), uniformitatea şi mărimea boabelor, conţinutul de
corpuri străine, umiditatea cerealelor şi conţinutul în substanţe minerale. Primele trei
caracteristici sunt importante pentru stabilirea parametrilor de lucru a utilajelor (în procesul
de măcinare) şi pentru separarea corpurilor străine din masa de cereale.

• UMIDITATEA (U) , exprimată în %, reprezintă cantitatea de apă conţinută în masa de

boabe faţă de o valoare maxim posibilă. în funcţie de valoarea umidităţii se pot modifica
anumite caracteristici, ca de exemplu scăderea masei specifice odată cu creşterea
umidităţii (SR ISO 711-1999).

O umiditate mare a boabelor indică o măcinare greoaie, cu un consum ridicat de

energie electrică, şi în acelaşi timp induce procese de mucegăire şi fermentaţie în timpul
păstrării.

• CONŢINUTUL DE SUBSTANŢE MINERALE reprezintă gradul de separare a

învelişurilor de endosperm, fiind important în stabilirea calităţii făinii.

3. Caracteristici specifice cerealelor panificabile : sticlozitatea şi conţinutul de gluten.

STICLOZITATEA (STAS 6283/2-84), exprimată în %, reprezintă o anumită

consistenţă a boabelor ce se manifestă prin aspectul lor transparent şi secţiunea bobului cu
un aspect sidefiu şi luciu sticlos. Boabele lipsite de sticlozitate apar opace, iar secţiunea lor
este mată cu aspect alb-făinos.

Sticlozitatea se exprimă prin indicele de sticlozitate, iar secţiunea boabelor se

realizează cu ajutorul farinotomului1 .

S, % = n + 0,75 • n1 + 0,50 • n2 + 0,25 • n3

în care:

n - numărul de boabe complet sticloase;

r\i - numărul de boabe pe trei sferturi sticloase;

n2 - numărul de boabe pe jumătate sticloase;

n3 - numărul de boabe pe sfert sticloase.

Boabele secţionate pot avea endospermul sticlos (transparent), parţial sticlos, făinos
(mat) şi în funcţie de aceasta se împart în boabe cu sticlozitate mare (70%), boabe cu
sticlozitate medie (40-70%) şi boabe cu sticlozitate mică (cca. 40%) [2, 9, 10, 18].

30
3.2. Valoarea nutritivă şi alimentară a porumbului

În general mai sărace în materii proteice şi minerale decât boabele celorlalte cereale,
dar mai bogate decât ele în materii grase şi în substanţe extractive neazotate, boabele de
porumb ajunse la coacerea deplină au un conţinut ridicat de componente cu valoare nutritivă,
mai ales energetică. Din acest punct de vedere porumbul este mai bine situat decât celelalte
cereale.

Valoarea energetică a porumbului, raportată la un conţinut de umiditate de 15 %, este

de 355 kcal la 100 g, faţă de 352 pentru făina de grâu (extracţie cca. 75%), 348 pentru făina
de secară (extracţie cca. 70 %) şi 346 pentru orezul decorticat.

Digestibilitatea porumbului, apreciată din punct de vedere energetic, este şi ea foarte

bună. Astfel, pierderile de calorii datorate digestiei incomplete se ridică în cazul porumbului
la numai 8,28 %, în medie. Din cele 355 kcal prezente în 100 g porumb, organismul uman
foloseşte efectiv 325 kcal, ceea ce este încă mult faţă de celelalte produse alimentare
amintite, la care valorile scad, din aceeaşi cauză, la 303 kcal/100g pentru făina de grâu, 308
pentru cea de secară şi 312-337 pentru orez.

Aliment valoros prin aportul însemnat de energie, datorat conţinutului ridicat de

amidon şi materii grase, boabele de porumb au însă, pe de altă parte, unele neajunsuri din
punct de vedere biologic. Cauzele acestora sunt mai multe: mai întâi compoziţia, proteinelor
bobului, apoi cantitatea prea redusă în care apar unele vitamine, dar şi conţinutul insuficient
de materii minerale, mai ales de calciu.

Proteinele bobului de porumb, considerate în bloc, sunt în general foarte sărace în mai
mulţi aminoacizi de mare însemnătate pentru organismul uman. Mai ridicată este calitatea
biologică a proteinelor embrionului. Cauza este compoziţia lor diferită, îndeosebi faptul că în
embrion se găsesc acumulate 70 % din globulinele întregului bob, totuşi acestea nu ajung să
îmbunătăţească îndeajuns valoarea nutritivă a materiei proteice totale a bobului.

Raportul dintre diferitele componente minerale ale bobului de porumb nu este cel mai
potrivit pentru o bună nutriţie. Bogat în fosfor, potasiu şi magneziu, ca şi celelalte cereale, de
asemenea relativ bogat în fier, porumbul este în schimb sărac în calciu.

Cât priveşte vitaminele, se poate spune despre bobul de porumb că reprezintă o

importantă sursă de vitamine B1 B6 şi E şi de vitamina A. Bobul de porumb nu poate fi
socotit decât ca o sursă secundară de riboflavină şi acid nicotinic. De asemenea, trebuie
amintit faptul că din bobul de porumb lipsesc vitaminele C şi D, care de altfel nu se găsesc
nici în bobul altor cereale.

Ca hrană, porumbul se foloseşte în numeroase feluri, nu numai bobul ajuns la

coacerea deplină, ci şi cel încă necopt, dar şi ştiulete întreg abia format.

31
 Ştiuleţii de porumb - când sunt mici şi fragezi, ei se folosesc întregi, curăţaţi de
pănuşi, la prepararea murăturilor (în amestec cu conopidă, morcovi, fasole păstăi etc.).

Boabele de porumb în faze timpurii de coacere, îndeosebi în faza de lapte şi lapte

ceară, sunt folosite ca aliment, fie proaspete, fie păstrate în stare uscată sau congelată, ori sub
formă de conserve. Pentru conserve, deosebit de preţuit este porumbul zaharat, mai dulce
decât cel obişnuit. Cea mai răspândită formă de consum este fierberea sau coacerea la jăratec,
după curăţarea prealabilă de pănuşi.

Boabele de porumb ajunse la coacerea deplină ocupă în hrana omului un loc mult
mai însemnat şi constituie în unele părţi ale globului, baza regimului alimentar al unor pături
largi ale populaţiei. Boabele de porumb se consumă şi întregi, după înmuierea în apă şi
fierberea cu apă sau lapte. Foarte răspândită este şi pregătirea lor prin încălzirea puternică,
datorită căreia ele crapă şi se umflă, sunt floricelele sau cocoşeii, care adeseori de consumă
aglomerate în bulgări, folosind ca adeziv un sirop de zahăr sau glucoză.

Tot cu ajutorul căldurii se fabrică din boabele de porumb un înlocuitor de cafea.

Pentru aceasta se prăjesc boabele în prealabil înmuiate în apă sau chiar puţin încolţite.

Un loc larg revine produselor obţinute prin mărunţirea porumbului. Acestea pot avea
caractere foarte diferite, în funcţie de utilajul folosit şi de modul de prelucrare, după cum
diversele părţi ale bobului rămân mai departe împreună sau sunt mai mult sau mai puţin
separate unele de altele. Poate fi vorba de o separare numai a componentelor anatomice ale
boabelor (embrion, endosperm, înveliş) sau de o separare a componentelor chimice (amidon,
materii proteice, materii grase).

Produsele de măcinare a porumbului. Produsul obţinut în urma măcinării directe,

cunoscut sub denumirile de mălai, făină de porumb, făină de păpuşoi, făină de cucuruz,
cuprinde toate componentele bobului şi reprezintă forma sub care porumbul se foloseşte cel
mai mult ca materie alimentară pentru om. în urma operaţiei de cernere se obţine un produs
lipsit de tărâţe, cât şi de făina fină rezultată din mărunţirea înaintată a părţii făinoase a
endospermului, acest produs fiind o făină grişată [2, 16,21,25].

Tabelul 3.6.

Compoziţia medie a făinii de porumb (mălaiului)

Produsul Umiditate, % în substanţa uscată

% Proteină brută Grăsime brută Glucide Cenuşă

Mălai 14.48 10.18 4.86 83.61 1.354

Sursă: Vasiliu, F. - Controlul modern al calităţii produselor, 1985

32
3.3. Depozitarea porumbului

Păstrarea porumbului de la recoltare şi până la întrebuinţare este de mare importanţă,

pentru că de felul în care va fi păstrat producţia, depinde atât calitatea ei, cât şi pierderile
cantitative suferite în acest timp.

Boabele de cereale desprinse de planta maternă, îşi continuă procesul de respiraţie

(principiul biologic de hemibioză - bioză parţială). Acest considerent presupune, astfel, o
condiţionare prealabilă prin purificare şi uscare (până la un conţinut de apă de minim 14%)
a boabelor în vederea depozitării.

în ceea ce priveşte condiţiile şi rezistenţa Ia păstrare, porumbul se deosebeşte mult de

celelalte cereale. El se dezvoltă şi se recoltează în condiţii de vegetaţie deosebite,
compoziţia chimică a bobului este diferită şi ca urmare pregătirea pentru păstrare,
depozitare etc., va fi diferită.

Umezirea ştiuleţilor de porumb, datorită ploilor în preajma recoltării, precum şi

afluxului de apă din tulpină, face ca procentul de apă din ştiuleţii recoltaţi să fie destul de
ridicaţi. Variaţia umidităţii depinde în cea mai mare măsură de gradul de coacere al
porumbului.

Păstrarea porumbului mai este influenţată şi de gradul de atac al boabelor sau bazei
ştiuleţillor de către diferite ciuperci parazite.

Temperatura împreună cu umiditatea condiţionează diferite procese chimice în bob

care înrăutăţesc calitatea lui, dacă valoarea acestor doi factori trece de o anumită limită.

Influenţa umidităţii şi temperaturii asupra vitalităţii şi calităţii boabelor de porumb

pus la păstrare mai este în legătură şi cu urtmătorii factori:

• Raportul dintre boabe şi ciocălăi - compoziţia şi însuşirile fizico- chimice ale

boabelor împreună cu caracteristicile ciocălăilor exercită influenţe deosebite asupra
proceselor ce se petrec în porumb pe perioada depozitării.

• Raportul dintre embrion şi restul bobului - toate procesele biologice din sămânţă se
petrec în embrion, acesta fiind mai mare decât cel al celorlalte cereale şi imprimând
bobului anumite proprietăţi higroscopice, mai intense decât la grâu, orz sau ovăz.

• Spaţiile libere dintre ştiuleţi sau dintre boabe - aceste spaţii ajută la circulaţia
aerului, transmit căldura şi totodată prin ele circulă vaporii de apă. Raportul dintre
volumul spaţiilor goale dintre ştiuleţi sau boabe şi volumul total al masei indică
porozitatea grămezii respective de ştiuleţi sau boabe.

• Circulaţia vaporilor de apă prin grămada de porumb - datorită scăderii de

termperatură, vaporii ce există în interiorul grămezii de ştiuleţi sau de boabe se
condensează pe boabele mai reci, creând porţiuni cu umiditatea mai ridicată.
33
• Raportul dintre temperatura aerului exterior şi a porumbului depozitat - în interiorul
grămezii căldura se transmite atât prin deplasarea aerului dintre spaţiile libere, cât şi
prin contactul direct al boabelor cu aerul exterior. Porozitatea grămezii influenţează
astfel schimbul de căldură dintre aerul exterior şi cel din masa grămezii.

Păstrarea se realizează în hambare, magazii, silozuri, climatizate şi prevăzute cu

instrumente de măsură a parametrilor aerului (termometre, umidometre etc.). Umiditatea
relativă a aerului în spaţiul de depozitare trebuie să fie minimă (65-75 %), iar temperatura
coborâtă pentru a frâna procesele biochimice nedorite [3, 10, 16, 19],

34
 Capitolul 4

ANALIZA CALITĂTII UNOR HIBRIZI DE PORUMB

4.1Noţiuni introductive în calimetrie

4.1.1. Principii metodologice

Evaluarea calităţii, conform ISO 8402, este examinarea sistematică a măsurii în care o
entitate (produs sau serviciu) este capabilă să satisfacă condiţiile specificate, adică nevoile
transpuse într-un ansamblu de caracteristici exprimate cantitativ (numeric) sau calitativ
(atributiv sau noţional). Rezultatul evaluării calităţii se exprimă, de cele mai multe ori, prin
indicatori specifici determinaţi prin metode statistico-matematice.

Criteriul de bază pentru aprecierea nivelului calităţii se ia gradul de satisfacere al

nevoii beneficiarilor. Se urmăreşte, deci, evaluarea gradului de utilitate al produsului printr-o
apreciere comparativă faţă de nevoia exprimată de consumatori, prin intermediul cerinţelor
de calitate formulate în testele de piaţă. în practică această evaluare se face prin compararea
nivelului real al caracteristicilor produsului, cu nivelul lor optim, cu cel prescris, sau cu un
produs etalon al unei firme renumite sau concurente.

Calitatea (Q) este considerată o funcţie a principalelor caracteristici (x. y, .... z), privite
în corespondenţă cu cerinţele şi nevoile consumatorilor: •

Q = F(x, y, ... z) (4.1)

Principiul de bază al calimetriei este ponderarea caracteristicilor după aportul lor la

stabilirea calităţii produselor, la un moment dat. Deci, calitatea (Q) este dată de suma
produsului dintre indicii (Kj) şi ponderile caracteristicilor (Pj), după relaţia:

n
Q=∑Kj . Pj
J=1

Pentru estimarea calităţii după această formulă este necesar să se aplice următoarele
principii:

35
 • Clasificarea şi ierarhizarea caracteristicilor trebuie să se facă după importanţa lor, în
funcţie de care se acordă ponderi.

• Suma ponderilor să fie constantă.

• Convertirea parametrilor cifrici (numerici) şi noţionali (atributivi) într- o singură scară

generală pentru toate produsele luate în studiu [23, 24].

4.1.2. Sistemul de indicatori ai calităţii produselor

Datorită caracterului complex al calităţii produselor, în practică se utilizează un sistem

agregat de indicatori care măsoară nivelul fiecărei caracteristici în parte sau a grupelor de
caracteristici, precum şi al produsului, ca sinteză a acestora. Indicatorul complex (sintetic) al
calităţii, reflectă aportul caracteristicilor, ponderată după importanţă, exprimate fie cantitativ
(numeric), fie atributiv (noţional). Deci, indicatorul calităţii produsului reprezintă expresia
cantitativă a caracteristicilor acestuia, stabilite în raport de condiţiile de creare, utilizare sau
consum.

Sistemul de indicatori ai calităţii produselor reprezintă o componentă principală în

cadrul managementului întreprinderii prin intermediul căruia se iau decizii privind strategia
calităţii în raport cu fluctuaţiile pieţei.

Sistematizarea indicatorilor calităţii produselor permite aşezarea lor în formă

piramidală, pe trei trepte. La baza piramidei sunt valorile caracteristicilor (treapta 1), apoi
indicatorii grupelor, iar în vârf este indicatorul complex (sintetic) al calităţii, care exprimă
gradul de utilitate, de corespondenţă cu nevoia pentru care a fost creat [23, 24, 26].

4.2. Metoda indicatorului sintetic (complex) integral al calităţii

În acest indicator, care se află pe ultima treaptă a piramidei, se regăsesc toate valorile
principalelor caracteristici ale produsului, ponderate după importanţa lor în stabilirea calităţii.
Indicatorul complex are 3 variante:

A. Calcularea indicatorului complex al calităţii ca sumă a produselor dintre indicatorii

grupelor de caracteristici şi ponderile aferente acestora, astfel:

Icq = It • P1 + Ie • P2 + Ips • P3 + Iee • P4 + I f •P 5 ( 4 3 )

unde: lcq - indicatorul complex al calităţii;

lt - indicatorul caracteristicilor tehnice;

36
 le - indicatorul caracteristicilor economice;

lps- indicatorul caracteristicilor psihosenzoriale;

lee - indicatorul caracteristicilor ergonomice-ecologice;

If - indicatorul caracteristicilor funcţionale;

pi...p5 - ponderile relative ale indicatorilor, suma lor fiind egală cu 1. ,

Mărimea indicatorilor din fiecare grupă de caracteristici variază între 0,1 şi 1,0.

Indicatorul complex al calităţii (lcq) poate lua valori subunitare (produsul analizat este
inferior celui de referinţă), sau supraunitare (când produsul este superior celui de referinţă)
[19],

Calcularea indicatorului de calitate pe grupe de caracteristici se face prin raportarea la

un produs de referinţă (etalon, de bază), astfel:

n m
Icq=∑ Xai . pi sau Icq=∑ xai . pji
i=1 Xri j=1 Xri

în care:

lcq - valoarea indicatorului calităţii pe grupe de caracteristici;

Xa - valoarea caracteristicilor produsului analizat;

Xr - valoarea caracteristicilor produsului de referinţă;

Pj - ponderea grupei de caracteristici, ∑ pj = 1

în cazul în care valoarea grupei de caracteristici analizate este în relaţie invers

proporţională cu calitatea, se foloseşte raportul invers, varianta a 2-a a formulei.

B. Formula indicatorului complex al calităţii, în care se iau în calcul numai valorile

caracteristicilor de calitate, este următoarea:

n m
Icq = ∑ Xai . pi + ∑ Xrj . pj
i=1 Xri j=1 Xaj

în care:

37
 - Pi şi Pj sunt coeficienţi de ponderare ai caracteristicilor direct proporţionale cu calitatea
(pi), respectiv invers proporţionale cu calitatea (pj). Suma ponderilor este egală cu 1.

C. În cazul în care se iau în calcul şi costul de producţie sau preţul de vânzare, formula
se completează şi se numeşte indicatorul complex (sintetic) al calităţii şi eficienţei economice
sau indicatorul raportului calitate/preţ (lcqp).

n m
Icq = pa﴾∑ Xai . pi + ∑ Xrj . pj﴿
pr i=1 Xri j=1 Xaj

în care:

pa şi pr - preţul (sau costul) produsului analizat, respectiv de referinţă;

xa¡ şi xrj - caracteristicile de calitate ale produsului de analizat, respectiv

de referinţă, când mărimea lor creşte proporţional cu calitatea;

x ij şi x a j - caracteristicile de calitate ale produsului de referinţă, respectiv de analizat, când

mărimea lor creşte invers proporţional cu calitatea;

pi şi p'j - ponderile caracteristicilor de calitate.

Metodologia de aplicare a indicatorului complex (sintetic) integral al calităţii

cuprinde următoarele etape:

• alegerea produselor oferite pe piaţă de mai multe firme concurente (5 până la 7), dar
care se află în aceeaşi grupă sau subgrupă, în funcţie de destinaţie şi o caracteristică
comună;

• selecţionarea principalelor caracteristici de calitate din toate grupele de caracteristici

specifice produsului, extrase din standarde, prospecte, norme tehnice, buletine de
analiză;

• clasificarea caracteristicilor după natura serviciului oferit clientului şi după

specificul produsului în: tehnico-funcţionale, economice, psihosenzoriale,
ergonomice şi ecologice;

• gruparea caracteristicilor selecţionate, în funcţie de importanţa lor în stabilirea

calităţii din punctul de vedere al utilizatorului şi anume: critice, principale,
secundare, minore;

• convertirea caracteristicilor atributive (caracteristicile psihosenzoriale) în puncte

pe o scară a punctelor de calitate (ex. scara 0 - 1);

• acordarea ponderii caracteristicilor, folosindu-se în acest scop metoda expertizei;

• centralizarea datelor într-un tabel;

38
 • calculul indicatorului complex (sintetic) al calităţii;

• ierarhizarea produselor în ordinea descrecătoare a valorilor indicatorului complex

obţinute prin aplicarea formulei de calcul.

Metoda expertizei de acordare a ponderilor caracteristicilor de calitate constă în

acordarea de note de la 1 la 10 de către fiecare specialist (expert), iar rezultatele se trec
într-un tabel. Cheia verificării calculelor ulterioare este ca suma ponderilor să fie egală cu
1.

Avantajele metodei indicatorului complex (sintetic) integral al calităţii sunt:

- are o sferă largă de utilizare pentru analiza comparativă a mai multor produse sau
servicii din aceeaşi grupă sau subgrupă, având drept referenţial un produs, sau
serviciu considerat etalon;

- permite compararea produselor a căror caracteristici de calitate sunt exprimate

numeric sau atributiv (cazul caracteristicilor psihosenzoriale) [23, 24].

4.3. Analiza comparativă a calităţii hibrizilor de porumb

Analiza comparativă a calităţii constă în aplicarea unor metodologii adecvate ce

presupun compararea a două sau mai multe mărfuri, pe baza caracteristicilor lor
reprezentative.

Analiza comparativă a calităţii mărfurilor facilitează cunoaşterea reală a ofertei de

produse/servicii, necesitate stringentă pentru toţi factorii care acţionează în medii
economice concurenţiale, dominate de informaţii multiple, incerte şi chiar contradictorii
în domeniul calităţii. •

Printre mulţi alţi beneficiari nemijlociţi ai analizei comparative a calităţii, se numără

şi consumatorii, în calitatea lor de purtători ai cererii, care constituie categoria cea mai
numeroasă şi cea mai îndreptăţită să beneficieze de obiectivitatea şi pertinenţa rezultatelor
analizei comparative a calităţii mărfurilor şi serviciilor. Aceştia sunt supuşi permanent unei
publicităţi persuasive şi nu totdeauna corecte în privinţa calităţii produselor şi serviciilor,
fapt care conduce, la manifestarea unui comportament de cumpărare nejudicios [24],

Lucrarea de faţă realizează o analiză comparativă a calităţii unor hibrizi de porumb,

atât în varianta cu soiuri ale aceleaşi firme producătoare (Pioneer) cât şi în varianta cu hibrizi
de porumb cu firme producătoare diferite, folosind în acest scop metoda clasică de analiză a
calităţii şi metoda indicatorului complex (sintetic) integral al calităţii. Centralizarea datelor şi
a rezultatelor obţinute este redată tabelar şi cu ajutorul graficelor [26, 29, 30].

39
 În prima variantă, s-au ales următoarele variante de hibrizi de porumb:

• PR36R10 – produs de referinta

• PR37N01

• PR37M34

• Florencia

• PR35F38
În cea de-a doua variantă, variantele de hibrizi sunt următoarele:

• PR35P12 (Pioneer) – produs de referinta

• KWS 1393 (KWS)

• DKC 4964 (Monsanto)

• Pako (Syngenta)

Caracteristicile de calitate selecţionate pentru hibrizii de porumb studiaţi sunt

următoarele, iar valorile sunt prezentate în tabelul 4.1A pentru prima variantă şi 4.1B pentru
cea de-a doua variantă.

Varianta A

• Continut de proteina

• Continut de amidon

• Continut de grasime

• Sticlozitate

• Grad de infestare

• Aspectul boabelor

Varianta B

• Culoare

• Continut de amidon

• MMB

• MH
40
 • Grad de infestare

• Aspectul boabelor

• Productivitate

Varianta A
Se considera a fi critice urmatoarele caracteristici:

• Continut de amidon

• Continut de proteina
Se considera ca fiinde principale caracteristicile:

• Continut de grasimi

• Grad de infestare
Ca secundara este considerate urmatoarea caracteristica:

• Aspectul boabelor
Se considera a fi minora caracteristica:

• Sticlozitate

Varianta B
Se considera a fi critice urmatoarele caracteristici:

• Continut de amidon

• Productivitate
Se considera ca fiinde principale caracteristicile:

• MMB

• Grad de infestare
Ca secundara este considerate urmatoarea caracteristica:

• Aspectul boabelor

• MH
Se considera a fi minora caracteristica:

• Culoare

41
Varianta de Caracteristici de calitate selectionate
hibrid Grad de Aspectul Sticlozitate Continut de Continut de Continut de
infestare boabelor amidon proteina grasimi
PR36R10 Mic Lucios Sticlos 69.9 11.9 3.3
PR37N01 Mic Neted Sticlos 70.6 10.9 3.6
PR37M34 Mediu Neted Usor sticlos 70.2 11.9 3.1
Florencia Mediu Lucios Usor sticlos 70 11.8 3.5
PR35F38 Foarte Neted Mat 71.6 9.7 3.8
mic

Caracteristici de calitate selectionate

Tabelul 4.1A

Tabelul 4.1B

Caracteristici de calitate selectionate

Varianta Grad de Aspectul Culoare Continut MMB MH P medie
de hibrid infestare boabelor de amidon (g) (kg) (t/ha)
%
PR35P12 Mic Lucios Galbena 81.1 337 74.1 14.3
KWS Mic Neted Galben- 76.8 285 70.9 11
1393 portocaliu
DKC Mediu Lucios Galben 71.3 310 68.4 11.9
4964
Pako- Mic Lucios Galben- 75.9 334 73.5 10.2
Syngenta portocaliu 42
 Pentru a puncta caracteristicile attributive, am recurs la scara de punctaj 0-1 impartita
astfel:

• 1 – foarte bun

• 0.66 – bun

• 0.33 – satisfacator

• 0 – nesatisfacator

Tabelul 4.2A

Caracteristici Grad de infestare Aspectul boabelor Sticlozitate

atributive
PR36R10 0.66 1 1
PR37N01 0.66 0.66 1
PR37M34 0.33 0.66 0.66
Florencia 0.33 1 0.66
PR35F38 1 0.66 0.33

Tabelul 4.2B

Caracteristici Grad de infestare Aspectul boabelor Culoare

atributive
PR35P12 1 1 1
KWS 1393 1 0.66 0.66
DKC 4964 0.66 1 1
Pako-Syngenta 1 1 0.66

Următoarea etapă e reprezentată de cea în care se vor acorda note de la 1-10 in

vederea calcularii ponderilor.
43
 Tabelul 4.3A

Caracteristici Punctaj acordat SI P= SI

de calitate I II III IV V T
Continut de 8 10 10 9 10 47 0.2165
amidon
Continut de 9 9 8 10 7 43 0.1981
proteina
Continut de 6 4 7 8 2 27 0.1244
grasimi
Grad de 10 8 9 6 5 38 0.1751
infestare
Aspectul 3 7 4 7 9 30 0.1382
boabelor
Sticlozitate 7 6 6 5 8 32 0.1474
Total 217 0.9997

Tabelul 4.3B

Caracteristici Punctaj acordat SI P= SI

de calitate I II III IV V T
Continut de 8 10 9 9 10 46 0.1924
amidon
Productivitate 9 9 8 8 7 41 0.1715
MMB 6 4 7 10 9 36 0.1506
Grad de 10 8 10 6 5 39 0.1631
infestare
Aspect boabe 5 7 4 7 4 27 0.1129
MH 7 6 5 5 8 31 0.1297
Culoare 3 5 3 2 6 19 0.0794
Total 239 0.9996

După aceasta, urmnează etapa în care datele sunt centralizate într-un tabel, dupa cum
urmează:

Tabelul 4.4A
44
 Nr. Produsul Caracteristici de calitate
Crt. Continut Continut Continut Grad de Aspectul Sticlozitate
de de de infestare boabelor
amidon proteina grasimi
1 PR36R10 69.9 11.9 3.3 0.66 1 1
2 PR37N01 70.6 10.9 3.6 0.66 0.66 1
3 PR37M34 70.2 11.9 3.1 0.33 0.66 0.66
4 Florencia 70 11.8 3.5 0.33 1 0.66
5 PR35F38 71.6 9.7 3.8 1 0.66 0.33
Pondere 0.2165 0.1981 0.1244 0.1751 0.1382 0.1474

Tabelul 4.4B

Nr. Produsul Caracteristici de calitate

Crt. Continut Productivitate MMB Grad de Aspectul MH Culoare
de infestare boabelor
amidon
1 PR35P12 81.1 14.3 337 1 1 74.1 1
2 KWS 76.8 11 285 1 0.66 70.9 0.66
1393
3 DKC 71.3 11.9 310 0.66 1 68.4 1
4964
4 Pako- 75.9 10.2 334 1 1 73.5 0.66
Syngenta
Pondere 0.1924 0.1715 0.1506 0.1631 0.1129 0.1297 0.0794

Calculul ICQ, se face având în vedere că produsul de referinţă, atât pentru variant A
cât şi pentru variant B are o valoare egală cu unu (punctaj maxim):
Varianta A
ICQ 1 = 1

ICQ 2= 70.6 * 0.2165 + 10.9 * 0.1981 + 3.6 * 0.1244 + 0.66 * 0.1751 + 0.66 * 0.1382 + 1 * 0.1474 =0.9494
69.9 11.9 3.3 0.66 1 1

ICQ 3=70.2 * 0.2165 + 11.9 * 0.1981 + 3.1 * 0.1244 + 0.33 * 0.1751 + 0.66 * 0.1382 + 0.66 * 0.1474 =0.8082
69.9 11.9 3.3 0.66 1 1

ICQ 4=70 * 0.2165 + 11.8 * 0.1981 + 3.5 * 0.1244 + 0.33 * 0.1751 + 1 * 0.1382 + 0.66 * 0.1474 =0.8680
69.9 11.9 3.3 0.66 1 1
ICQ 5=71.6 * 0.2165 + 9.7 * 0.1981 + 3.8 * 0.1244 + 1 * 0.1751 + 0.66 * 0.1382 + 0.33 * 0.1474 =0.9324
69.9 11.9 3.3 0.66 1 1

Varianta B

ICQ 1 = 1
45
ICQ 2= 76.8 * 0.1924 + 11 * 0.1715 + 285 * 0.1506 + 1 * 0.1631 + 0.66 * 0.1129 + 70.9 * 0.1297 + 0.66 *
81.1 14.3 337 1 1 74.1 1
* 0.0794 = 0.8553

ICQ 3= 71.3 * 0.1924 + 11.9 * 0.1715 + 310 * 0.1506 + 0.66 * 0.1631 + 1 * 0.1129 + 68.4 * 0.1297 + 1 *
81.1 14.3 337 1 1 74.1 1
* 0.0794 = 0.8699

ICQ 4= 75.9 * 0.1924 + 10.2 * 0.1715 + 334 * 0.1506 + 1 * 0.1631 + 1 * 0.1129 + 73.5 * 0.1297 + 0.66 *
81.1 14.3 337 1 1 74.1 1
* 0.0794 = 0.9085

Astfel obţinute valorile pentru fiecare produs analizat, se poate trece la ierarhizarea
grafica a acestora, dupa cum sunt redate în figurile 4.1A şi 4.1B:

Figura 4.1A: Ierarhizarea hibrizilor de porumb marca Pioneer

46
 Figura 4.1B: Ierarhizarea hibrizilor cu producători diferiţi

În vederea aplicării metodei clasice de analiză se vor clasifica caracteristicile de

calitate selecţionate după modul de exprimare şi anume, caracteristici exprimate numeric
(cifric) şi noţional (atributiv) atât pentru varianta hibrizilor marca Pioneer cât şi a celei cu
hibrizi cu firme producătoare diferite:

Varianta A

Caracteristici de calitate numerice:

• Continut de proteina

• Continut de amidon

• Continut de grasime
Caracteristici de calitate attributive:

• Sticlozitate

• Grad de infestare

• Aspectul boabelor
Varianta B

Caracteristici de calitate numerice:

• Continut de amidon

• MMB

47
 • MH

Varianta Caracteristici de calitate selectionate

de hibrid Caracteristici atributive Caracteristici numerice
Grad de Aspectul Culoare Continut MMB MH P Total
infestare boabelor de
amidon
PR35P12 10 10 10 10 10 7 8 65
KWS 10 9 7 9 7 9 6 57
1393
DKC 8 10 9 7 8 8 9 59
4964
Pako- 10 9 8 8 9 10 9 63
Syngenta
• Productivitate
Caracteristici de calitate attributive:

• Culoare

• Grad de infestare

• Aspectul boabelor
Pentru cuantificarea datelor se apelează la un sistem de punctaj între 0 şi 10 (tabelul
4.5A şi 4.5B).

Tabelul 4.5A

Varianta Caracteristici de calitate selectionate

de 48ybrid Caracteristici atributive Caracteristici numerice
Grad de Aspectul Sticlozitate Continut Continut Continut Total
infestare boabelor de de de
amidon proteina grasimi
PR36R10 9 10 10 8 10 8 55
PR37N01 9 10 10 9 9 9 56
PR37M34 9 7 8 9 10 8 51
Florencia 7 10 9 8 10 9 53
PR35F38 7 7 7 10 7 10 48

Tabelul 4.5B
48
 Centralizarea totalului de puncte ale caracteristicilor intr-un tabel este prezentată în
tabelele 4.6A şi 4.6B:

Tabelul 4.6A
Varianta de produs Punctajul caract. Punctajul caract. Total punctaj
atributive numerice
PR36R10 29 26 55
PR37N01 29 27 56
PR37M34 24 27 51
Florencia 26 27 53
PR35F38 21 27 48

Tabelul 4.6B

Varianta de produs Punctajul caract. Punctajul caract. Total punctaj

atributive numerice
PR35P12 30 35 65
KWS 1393 26 31 57
DKC 4964 27 32 59
Pako-Syngenta 27 36 63

Ultimele etape sunt reprezentate de expunerile grafice a diferentei dintre punctajul

total şi puncatjul caracteristicilor atributive dar şi al totalulul raportat la punctajul
caracteristicilor numerice, precum se evidenţiază în figurile 4.2A şi B şi figurile 4.3A şi B.

49
Figura 4.2A: Diferenţa dintre totalul punctajului şi punctajul caracteristicilor
atributive

Figura 4.2B: Diferenţa dintre totalul punctajului şi punctajul caracteristicilor

numerice

Figura 4.3A: Diferenţa dintre total şi punctajul caracteristicilor atributive

50
 Figura 4.3B: Diferenţa dintre total şi punctajul caracteristicilor numerice

Ca şi punct final ar fi ierarhizarea rezultatelor celor două analize calimetrice atât

pentru varianta hibrizilor marca Pioneer cât şi pentru varianta hibrizilor de provenienţă
diferită, aşa cum este redat în tabelele 4.7A şi 4.7B:

Tabelul 4.7A

Metoda indicatorului sintetic Metoda clasica de analiza

integral
Varianta de
hibrid Punctaj Rang Punctaj Rang

PR36R10 1 I 55 II

PR37N01 0.9494 II 56 I

PR35F38 0.9324 III 48 V

Florencia 0.868 IV 53 III

PR37M34 0.8082 V 51 IV

Tabelul 4.7B

Metoda indicatorului sintetic Metoda clasica de analiza

Varianta de integral

51
 hibrid Punctaj Rang Punctaj Rang

PR35P12 1 I 65 I

PAKO 0.9085 II 63 II

DKC4964 0.8699 III 59 III

KWS1393 0.8553 IV 57 IV

Analizând rezultatele obţinute prin metodele calimetriei utilizate, se observă obţinerea

unor rezultate uşor diferite în ierarhizarea variantelor de produs alese în cele două metode
ale calimetriei aplicate.

Se demonstrează astfel, acurateţea acestor metode în cazul produselor alimentare.

Capitolul 5

CONCLUZII FINALE

În urma caracterizării merceologice a porumbului, materie primă şi din analiza

rezultatelor obţinute prin metodele calimetriei utilizate, se pot contura următoarele concluzii.

1. Se identifică acele caracteristici de calitate care sunt importante pentru consumator,

producătorul acţionând asupra acestora, pentru a satisface şi chiar depăşi aşteptările clienţilor
săi.

2. Metoda indicatorului complex (sintetic) integral al calităţii are o sferă largă de

utilizare pentru analiza comparativă a mai multor produse din aceeaşi grupă sau subgrupă,
având drept referenţial un produs considerat etalon.

3. Se evidenţiază gradul mare de aplicabilitate a metodei indicatorului complex (sintetic)

integral al calităţii în cazul produselor alimentare, materie primă, la care primează valorile
caracteristicilor de calitate exprimate numeric în vederea prelucrării ulterioare.

52
4. Prin aplicarea metodei clasice de analiză a calităii se poate observa rapid dacă sunt
diferenţe semnificative între variantele caracteristicilor de calitate ale produselor supuse
analizei.

5. Se observă obţinerea unei ierarhizări uşor diferite a variantelor de produs alese în cele
două metode ale calimetriei aplicate.

6. Deşi metoda clasică de analiză a calităţii prezintă un grad de subiectivitate mărit (toate
caracteristicile de calitate, fie numerice, fie atributive, sunt punctate) faţă de metoda
indicatorului complex (sintetic) integral al calităţii, rezultatele obţinute cu cele două metode
sunt comparabile.

7. Se demonstrează astfel, gradul mare de aplicabilitate a acestor metode în cazul produselor

alimentare.

8. Metodele aplicate stabilesc poziţia unei firme faţă de concurenţă, fapt deosebit de
important într-o economie de piaţă.

BIBLIOGRAFIE

1. Bâltean, Gh., (1998), Fitotehnie, Ed. Ceres, Bucureşti, voi. I.

2. Bărbulescu, G., (2003) Merceologie alimentară, Ed. Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti.

3. Borcean, I., Tabără, V., David, Gh., Borcean, Eugenia, Ţărău, D.,Borcean, A., (1996),
Zonarea, cultivarea şi protecţia plantelor de camp în Banat, Timişoara, Ed. Mirton,
Timişoara.

4. Bunda, C., (2001), Cercetări privind calitatea boabelor de porumb în funcţie de hibrid,
condiţii pedoclimatice şi tehnologii de cultivare, Teză de doctorat, Timişoara.

5. Ciurea, S., Drăgulănescu, N., (1995), Managementul calităţii totale, Standardele ISO
9004 comentate, Editura Economică, Bucureşti.

6. Constantin, M., Lagrange L., Ferro, O., Persona, R., (1995), Marketing în agricultură,
Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti.

7. Creţ, N., (2001), Marketingul producţiei agroalimentare, Fundaţia culturală" loan

Slavici", Arad.

8. Diaconescu, I., (2002), Bazele merceologiei, Ed. Uranus, Bucureşti.

53
9. Dima, D., Pamfilie, O., Procopie, R., Păunescu, Carmen, (2004), Merceologia şi
expertiza mărfurilor alimentare de export - import, Ed. ASE, Bucureşti.

10. Ghereş, Marinela, (1999), Calitatea alimentelor de origine vegetală, Ed. Risoprint,
Cluj-Napoca. •

11. Hanelt, P,(1996), Mansfeld's Encyclopedia of Agricultural and Horticultural Crops,

Institute of Plant Genetics and Crop Plant research (Eds), Springer.

12. Marino, M., (1989), Merceologia, Ed. La Scuola, Brescia.

13. Muntean, L. S.,Borcean, I., Axinte, M., Roman, V. (1995), Fitotehnie, Ed. Ion lonescu
de la Brad, laşi.

14. Mureşan, T., Şipoş, GH., Paulian, Fl., Moga, 1.(1973), Cultura porumbului, Ed. Ceres,
Bucureşti.

15. Otiman, P. I. ,(1999), Economie rurală, Ed. Agroprint, Timişoara.

16. Petroman, Cornelia, (1999), Procesarea produselor agricole, Ed. Mirton, Timişoara.

17. Peţ, Elena, (2004), Marketing agrar, Ed. Marineasa, Timişoara.

18. Pîrvulescu, Luminiţa, (2003), Merceologie agroalimentară. Produse de origine

vegetală, Ed. Orizonturi Universitare, Timişoara.

19. Sâvulescu, T.,(1957), Porumbul. Studiu monografic, Ed. Academiei RPR, Bucureşti

20. Sâmbotin, L., (2002), Managementul în agricultură, Ed. Mirton, Timişoara.

21. Sin, Gh., (2000), Tehnologii moderne pentru cultura plantelor de câmp, Ed. Ceres,
Bucureşti.

22. Sparague, G.F., (1955), Corn and corn improvement, Academic press, New York.

23. Stanciu, I., Olaru , Marieta, (1999), Bazele merceologiei, Ed. Uranus, Bucureşti.

24. Stanciu, I. ş. a. , (1998), Calimetrie, Ed. Oscar Print, Bucureşti.

25. Vasiliu, F., (1985), Controlul modern al calităţii produselor, Ed. Ceres, Bucureşti.

26. Vasiliu, F., Verciuc, N., (1983), Metode grafice de analiză a calităţii produselor, Ed.
Ceres, Bucureşti.

27. x x x Anuarul statistic al României, 2003.

28. x x x USDA - Grain World Markets and Trade, aprilie 2003.

29. x x x Cataloagele firmelor producătoare.

30. x x x Catalogul oficial al hibrizilor de porumb pentru anul 2004.

54
31. x x x Monitorul oficial al României, 2003.

55