Sunteți pe pagina 1din 16

UNIVERSITATEA

Istoria „1 DECEMBRIE
creştinismului 1918”
- SCHISMA CEA MARE - ALBA IULIA

FACULTATEA de TEOLOGIE ORTODOXĂ

Asist. univ. drd.


OVIDIU PANAITE

ISTORIA
CREŞTINISMULUI
- SUPORT DE CURS PENTRU ANUL 2, SEMESTRUL I-

1. Situaţia politică şi religioasă în Răsărit şi în Apus


în secolele 8 - 9
2. Răspândirea creştinismului în secolele 9 - 11
3. Marea Schismă dintre Răsărit şi Apus din anul
1054
4. Cruciadele
5. Biserica Ortodoxă în secolele 11 - 14
6. Bisericile Vechi-Orientale până în secolul 15
7. Biserica Apuseană în secolele 11 - 15
8. Sinodul unionist de la Ferrara - Florenţa
9. Căderea Constantinopolului
© Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia
1 sub turci din anul
1457
Catedra de Istoria Bisericii - Istoria Bisericească Universală
Tehnoredactare, sistematizare şi viziune grafică:
CĂTĂLIN POPI,
POPI,
Istoria creştinismului - SCHISMA CEA MARE -
CAPITOLUL 1
MAREA SCHISMĂ DINTRE RĂSĂRIT ŞI APUS
DIN ANUL 1054

STUDIUL 1
ASPECTE PRELIMINARE
1. DEFINIŢIA SCHISMEI:
- Schisma de la 1054 sau „Marea Schismă” - este tragicul eveniment de
la 16 iulie 1054 care a marcat istoria şi viaţa Bisericii pentru aproape
1000 de ani - încercările ulterioare de a elimina starea de schismă şi de a
reface unitatea bisericească dintre Răsărit şi Apus s-au soldat cu eşec - lucru
ce demonstrează că Marea Schismă a fost un eveniment complex cu
implicaţii politice şi religioase majore, care nu a putut fi depăşit până
astăzi.

2. DECLANŞAREA ŞI MANIFESTAREA SCHISMEI:


- schisma nu s-a declanşat spontan, ci a fost rezultatul confruntărilor
religioase şi rivalităţilor politice escaladate când de o parte, când de
cealaltă - reproşurile religioase şi-au găsit loc atât înainte, cât şi după
consumarea schismei.

3. DECLANŞAREA SCHISMEI - O RESPONSABILITATE RECIPROCĂ:


- denumiri ca - „SCHISMA FOTIANĂ”, „SCHISMA BIZANTINĂ”, „SCHISMA ORIENTALĂ”, „SCHISMA
GREACĂ”, „SCHISMA LUI MIHAIL CELULARIE”, date de unii teologi catolici moderni, arată
că Apusul încearcă să arunce întreaga responsabilitate asupra
Răsăritului.
- totuşi, în Răsărit, schisma a fost privită ca rezultat al unei înstrăinări
reciproce şi învrăjbiri crescânde între reprezentanţii creştinismului oriental
şi al celui occidental, manifestate în special prin atitudinea patriarhilor de
Constantinopol şi a papilor de la Roma.

STUDIUL 2
CAUZELE SCHISMEI
1. PRECIZĂRI:
2
© Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia
Catedra de Istoria Bisericii - Istoria Bisericească Universală
Tehnoredactare, sistematizare şi viziune grafică:
CĂTĂLIN POPI,
POPI,
Istoria creştinismului - SCHISMA CEA MARE -
- cauzele care au dus la declanşarea schismei - de ordin politic şi religios.

2. CAUZELE POLITICE ALE SCHISMEI:


A. Prima evidenţiere a diferenţelor dintre Răsărit şi Apus - se face la
sfârşitul secolului 13 - când împăratul Diocleţian (184 - 205) împarte
imensul Imperiu Roman în Imperiul Roman de Răsărit şi Imperiul
Roman de Apus - lasă să se înţeleagă că există o lume orientală şi una
apuseană, diferite ca mentalităţi;
B. La 11 mai 330 împăratul Conszantin cel Mare (306 - 337)
inaugurează Constantinopol, ca nouă capitală a imperiului - Roma
pierde acum din importanţa ei politică, rămânând izolată şi vulnerabilă
năvălirilor popoarelor migratoare, în timp ce „Roma cea nouă” se bucura
de protecţie şi privilegii.
C. O nouă delimitare politică între Răsărit şi Apus apare prin împărţirea
făcută de împăratul Teodosie cel Mare (379 - 395) în anul 395,
între fii săi, Arcadie şi Honoriu, crescând rivalitatea dintre
Constantinopol şi Roma.
D. Rolul politic al Romei cunoaşte o puternică degradare în urma
căderii Imperiului Roman de Apus în anul 476, sub ocupaţia lui
Odoacru, regele tribului germanic al herulilor - astfel, Imperiul Roman de
Răsărit, numit din secolul 7 „Imperiul Bizantin”, este considerat
continuatorul legitim al fostului Imperiu Roman, născând resentimente în
rândul apusenilor.
E. Cu toate că Justinian I (527 - 565) a refăcut parţial întinderea vechilui
Imperiu Roman, rolul politic al Romei rămâne în continuare pe plan
secund faţă de Constantinopol - Italia nu era considerată decât o
simplă provincie a Imperiului Roman de Răsărit, papa de la Roma
fiind considerat patriarhul Apusului, care, deşi avea de spus un
cuvânt greu în problemele bisericeşti, aparţinea la fel ca şi ceilalţi
patriarhi Bisericii imperiale, trebuind să se supună politicii bisericeşti a
acestuia.
F. În anul 568 - longobarzii cuceresc o mare parte din Italia, imperiul
deţinând doar o fâşie îngustă de teren ce lega Ravena de Roma - supusă
permanent atacurilor barbare - astfel, Roma avea de ales între a fi
încorporată într-un regat barbar sau a recunoaşte în continuare puterea
imperială bizantină de la care solicita protecţie - această situaţie
constrictivă creşte şi mai mult rivalitatea dintre papii de la Roma şi
patriarhii Constantinopului.

3
© Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia
Catedra de Istoria Bisericii - Istoria Bisericească Universală
Tehnoredactare, sistematizare şi viziune grafică:
CĂTĂLIN POPI,
POPI,
Istoria creştinismului - SCHISMA CEA MARE -
G. Episcopii Romei şi-au îndreptat atenţia spre noii suverani ai Apusului,
care trebuiau câştigaţi la creştinism, lucru grăbit şi facilitat de criza
iconoclastă - împăratul Leon al III-lea (717 - 741), nereuşind să-l atragă la
iconoclasm pe papa Grigorie al II-lea (715 - 731), va dispune în anul 731
scoaterea de sub jurisdicţia Romei şi transferarea în jurisdicţia
Constantinopolului a provinciilor Calabria, Sicilia şi Illyricum (Epirul,
Illyricul, Macedonia, Tesalia, Ahaia, Dacia Ripensis, Dacia Mediterranea,
Moesia, Dardania şi Prevalis) - va începe astfel o nouă dispută între
Răsărit şi Apus, privind „problema Illyricului”.
H. Papa Ştefan al II-lea (752 - 757) solicită ajutor militar regelui franc
Pepin cel Scurt (741 - 768), care a distrus între anii 754 - 756 regatul
longobarzilor din Italia centrală - teritoriile cucerite de franci, care
includeau şi exarhatul de Ravenna, veche posesiune bizantină ocupată de
longobarzi în anul 751, au fost dăruite papei Ştefan al II-lea ca
Patrimonium Sancti Petri, punând astfel bazele statului papal, numit
„Respublica Romanorum”, care a durat până în anul 1970 - statul papal
se bazează pe două documente, considerate neautentice: Donatio
Constantini şi Decretele pseudo-isidoriene - statul papal, al cărui suveran
era papa, putea face concurenţă Imperiului Bizantin.
I. Încoronarea regelui franc Carol cel Mare (768 - 814) ca „împărat roman
al Apusului”, la 25 decembrie 800, de către papa Leon al III-lea, a
însemnat crearea unui nou imperiu creştin - care venea în contradicţie cu
ideea medievală a unui imperiu creştin unic - crearea Imperiului Franco-
German însemna escaladarea concurenţei politice dintre Răsărit şi Apus -
ambele imperii îşi vor justifica dreptul de moştenire al vechiului Imperiu
Roman - cele două imperii nu refăceau unitatea administrativă, culturală
şi religioasă a Imperiului Roman, ci accentuau diferenţele dintre cele două
imperii.

3. CAUZELE RELIGIOASE ALE SCHISMEI:


A. Spiritul practic latin făcea ca în Apus să se acorde mai multă
importanţă problemelor de cult şi aspectului moral-disciplinar, pe când
grecii analizau doctrina creştină în profunzime, fapt ce a dat naştere
multor erezii, lucru ce le-a adus acuza de a fi născători de erezii sau
eretici.
B. Între Răsărit şi Apus existau concepte contradictorii:
- în Răsărit nu nu şi-au găsit justificare concepte apusene ca:
a. Biserica privită de Tertulian ca instituţie administrivă
pământească;
4
© Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia
Catedra de Istoria Bisericii - Istoria Bisericească Universală
Tehnoredactare, sistematizare şi viziune grafică:
CĂTĂLIN POPI,
POPI,
Istoria creştinismului - SCHISMA CEA MARE -
b. Concepţia augustiniană despre determinismul haric pentru
dobândirea mântuirii;
c. Teoria despre primatul papal, fundamentată pe concepţia
Fericitului Augustin despre „civitas Dei” şi „civitas terrena”,
asupra cărora numai episcopul Romei are autoritate;
d. Promovarea învăţăturii despre Purgatoriu de către papa
Grigorie cel Mare (690 - 704) - cu toate că această concepţie
origenistă fusese condamnată de împăratul Justinian I şi
Sinodul 5 Ecumenic;
e. Introducerea adaosului „Filioque” în Simbolul de credinţă
niceo-constantinopolitan, ratificată mai întât de Sinoadele de la
Toledo, în Spania (447 şi 589) şi apoi Sinodul de la Aachen
(809);
f. Introducerea „missei” sau Liturghiei romane mult mai scurtă
decât Liturghiile răsăritene;
g. Tendinţa spre generalizarea celibatului preoţesc, obligatoriu
în Apus, ceea ce contravenea deciziei Sinodului 1 Ecumenic;
h. Renunţarea la pascalia alexandrină stabilită de Sinodul 1
Ecumenic şi introducerea pascaliei romane;
C. În anul 482 - împăratul Zenon (474 - 491) - publică Henotikon-ul, cu
scopul împăcării dintre calcedonieni şi necalcedonieni - nu numai că nu
va realiza unirea dorită, însă decretul va declanşa „schisma acachiană”
între Răsărit şi Apus, care a durat 35 de ani.
D. Rivalitatea dintre cele două scaune episcopale se va accentua şi ca
rezultat al Sinodului local din Constantinopol din anul 588, la care
patriarhul Ioan al IV-lea Postitorul (582 - 595) şi-a luat titlul de „patriarh
ecumenic” - criticând această decizie, papa Grigorie cel Mare (590 - 604),
se va inititula în semn de smerenie „servus servorum Dei”, dar şi „papă”,
adică patriarh al întregului Apus creştin, eliminând orice tentativă de
autocefalie locală în Occident.
E. Primul rechizitoriu al diferenţelor cultice dintre Răsărit şi Apus s-a făcut
la Sinodul II Trulan (691 - 692), apusenii fiind acuzaţi că:
a. Au introdus celibatul preoţesc obligatoriu;
b. Postesc sâmbăta;
c. Mănâncă brânză şi ouă în sâmbetele şi duminicile Postului Mare;
d. Îl zugrăvesc pe Mântuitorul în icoane în chip de miel;
F. Mult mai grave erau acuzaţiile aduse latinilor de către patriarhul Fotie
în Enciclica către patriarhii din Răsărit, din anul 867, în care erau
incriminate diferenţele dogmatice, cea mai disputată fiind problema
5
© Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia
Catedra de Istoria Bisericii - Istoria Bisericească Universală
Tehnoredactare, sistematizare şi viziune grafică:
CĂTĂLIN POPI,
POPI,
Istoria creştinismului - SCHISMA CEA MARE -
adaosului „Filioque” - acceptat oficial de către papa Benedict al VIII-lea
(1012 - 1024), cu prilejul încoronării împăratului Henric al Ii-lea (1002 -
1024), la 14 februarie 1014, devenind astfel normă de credinţă;
G. Folosirea pâinii nedospitei sau a azimei la Sfânta Liturghie, practică
generalizată în Apus începând cu secolul 9 în Apus.
H. Apusenii îi acuzau pe răsăriteni de:
a. Simonie;
b. Hirotonie în treapta episcopală a unor eunuci;
c. Rebotezarea celor botezaţi în numele Sfintei Treimi;
d. Acceptarea căsătoriei preoţilor;
e. Acceptarea unor concepţii eretice, ca:
- se alătură maniheilor, spunând că numai pâinea dospită dă
viaţă;
- admit ca severienii că legea mozaică este blestemată;
- se aseamănă pnevmatomahilor, pentru că nu acceptă adaosul
„Filioque”;
- învaţă ca donatiştii că numai Biserica Răsăritului este cea
adevărată;
- consumarea schismei la 16 iulie 1054 nu a fost un act spontan şi unilateral, ci
un fenomen complex, marcat de contextul politic şi religios manifestat mai
ales în timpul derulării celor două faze ale ei, în secolele 9 şi 11.

STUDIUL 3
PRIMA ETAPĂ A SCHISMEI:
DISPUTA DINTRE PATRIARHUL FOTIE AL CONSTANTINOPOLULUI
ŞI PAPA NICOLAE I AL ROMEI

1. PRECIZĂRI PRELIMINARE:
- iconoclasmul - a marcat viaţa politică şi religioasă din Bizanţ, lăsând loc
tensiunilor atât în sânul Bisericii din Constantinopol, cât şi în cadrul relaţiilor cu
Biserica Romei cu puterea imperială bizantină.
- la alegerea noului patriarh al Constantinopolului, după moartea lui Metodie
(14 iulie 843) - nu se va ţine cont de opţiunea sinodului care înclina asupra lui
Grigorios Asbestas, arhiepiscopul Siracuzei - întrucât acesta ar fi continuat linia
conciliantă a antecesorului său - ci s-a impus voinţa împărătesei Teodora, care
sprijinea poziţia rogoristă a călugărilor studiţi - noul patriarh va deveni Ignatie
(847 - 858), fiul fostului împărat Mihail I Rangabe (811 - 813) - care va face o
serie întreagă de greşeli:
6
© Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia
Catedra de Istoria Bisericii - Istoria Bisericească Universală
Tehnoredactare, sistematizare şi viziune grafică:
CĂTĂLIN POPI,
POPI,
Istoria creştinismului - SCHISMA CEA MARE -
A. Ignatia nu îl va accepta pe arhiepiscopul Gregorios de Siracuza la
hirotonia sa;
- pentru a justifica acest afront, Ignatie va convoca un sinod - care îl
va suspenda şi excomunica pe Greogorios - Greogorios va solicita
ajutorul Romei, dându-i papei Leon al IV-lea (847 - 855), ocazia de a
redeschide tratativele privind problema Illyricului - prin urmare, papa
va cere:
- retrocedarea sudului Italiei şi Illyricului;
- patriarhului Ignatie îi cerea să expună motivele excomunicării
arhiepiscopului Gregorios, considerată până atunci nulă;
- în principiu, Ignatie nu va fi agreat în Apus.
B. Ignatie îşi va periclita şi mai mult poziţia prin atitudinea sa faţă de
curtea imperială - printr-o acţiune bine organizată, ministrul Teoctist va fi
omorât şi împărăteasa Teodora detronată, împăratul Mihail va încredinţa
conducerea efectivă a imperiului cezarului Bardas - patriarhul Ignatie
rămâne fidel împărătesei Teodora şi va refuza să îl împărtăşească cu
Bardas şi nici nu va accepta să o tundă în monahism pe împărăteasa
Teodora - Bardas va hotărî în 858 înlăturarea şi exilarea patriarhului pe
insula Terebint - fapt ce va stârni nemulţumirea susţinătorilor lui, care
formau partida conservatoare şi va declanşa conflictul cu partida liberală,
susţinută de curtea imperială.

2. ALEGEREA NOULUI PATRIARH:


- alegerea noului patriarh va fi la fel de tensionată ca şi în anul 847 - printre
candidaţi se afla şi Gregorios Asbestas - în final, privirile vor fi îndreptate
asupra laicului Fotie, care se afla pe o poziţie neutră faţă de cele două partide
aflate în conflict.
- hirotonia patriarhului Fotie (858 - 867; 877 - 886) va reprezenta o piatră de
încercare pentru ignatieni - din sobor va face parte şi arhiepiscopul Gregorios
Asbestas, a cărui suspendare nu fusese validată de Roma - ignatienii vor
considera acest fapt un afront, fapt pentru care vor deschide disputele pentru
canonicitatea noului patriarh:
- adunaţi în biserica „Sfânta Irina” din Constantinopol, ignatienii vor hotărî
depunerea lui Fotie şi reabilitarea lui Ignatie - fapt pentru care Fotie va
convoca un sinod în anul 859, care s-a întrunit în Biserica „Sfinţii
Apostoli” - sinodalii vor anula deciziile ignatienilor şi îl vor recunoaşte pe
Fotie ca patriarh canonic, pe Ignatie ameninţându-l cu excomunicarea
dacă nu va respecta deciziile luate.

7
© Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia
Catedra de Istoria Bisericii - Istoria Bisericească Universală
Tehnoredactare, sistematizare şi viziune grafică:
CĂTĂLIN POPI,
POPI,
Istoria creştinismului - SCHISMA CEA MARE -
- Fotie va trimite în primăvara anului 860 papei şi patriarhilor răsăriteni
obişnuita enciclică prin care îşi anunţa alegerea ca patriarh al
Constantinopolului, în care arăta că a fost ales împotriva voinţei sale şi că a
acceptat această înaltă demnitate numai după ce antecesorul său s-a retras
din scaunul patriarhal - delegaţia constantinopolitană va înmâna papei Nicolae
I şi scrisori din partea împăratului Mihail al III-lea (842 - 867), prin care cerea
să trimită delegaţi la Constantinopol ca să participe la un sinod ce urma să
discute ultimele probleme legate de iconoclasm - cazul fostului patriarh era
amintit doar tangenţial, considerân că această problemă fusese rezolvată în
cadrul sinodului din anul 859.
3. ATITUDINEA PAPALITĂŢII:
- papa Nicolae I (858 - 867) - era un mare susţintăr al universalismului roman -
răspunde împăratului, spunând că se arată surprins de faptul că patriarhul
Ignatie s-a retras fără ştirea lui, fiind înlocuit de un laic - fapt pentru care
refuză să se pronunţe, până ce legaţii săi nu vor analiza situaţia la faţa locului -
cerând în plus împăratului restituirea Illyricului şi a sudului Italiei.
- patriarhului îi răspunde că îi acceptă mărturisirea de credinţă, urmând ca
asupra hirotoniei sale să se pronunţe în funcţie de rezultatul anchetei legaţilor
săi.

4. SINODUL DIN ANUL 861:


- în luna mai 861 - în biserica „Sfinţii Apostoli” din Contantinopol s-a ţinut un
mare sinod, la care au participat 381 de episcopi, fiind invitaţi atât patriarhii
răsăriteni, cât şi papa Nicolae I, care a fost reprezentat de către episcopii
Radoald de Porto şi Zaharia de Anagni - sinodul a fost pregătit în prealabil,
Fotie dorind să ajungă la un consens cu delagaţii papei.
- sinodul va aproba într-un cadru oficial depunerea lui Ignatie, pe motivul că
alegerea sa nu a fost rezultatul unei decizii sinodale, ci al dorinţei împărătesei
Teodora, fapt ce asigura legitimitatea alegerii lui Fotie ca patriarh - totodată,
cu acordul legaţilor papali, sinodul va rezolva şi cazul arhiepiscopului Gregorios
al Siracuzei, anulând excomunicarea rostită de Ignatie.
- totuşi, papa nu va ratifica alegerea patriarhului Fotie, sperând ca păstrând
lucrurile nelcarificate va putea acţiona în problema Illyricului - în acest context,
patriarhul Fotie îi va trimite papei o lungă scrisoare în care va justifica în mod
exemplar şi competent alegerea sa din rândul laicilor, dând de înţeles că ar fi
abordat problema Illyricului dacă nu s-ar fi opus împăratul.
- papa va răspunde atât patriarhului, cât şi împăratului, cerând dovezi pentru
cazul patriarhului Ignatie şi discutarea problemei Illyricului - în locul acestora,
la Roma va sosi stareţul Theognost, ca delegat oficial al fostului patriarh
8
© Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia
Catedra de Istoria Bisericii - Istoria Bisericească Universală
Tehnoredactare, sistematizare şi viziune grafică:
CĂTĂLIN POPI,
POPI,
Istoria creştinismului - SCHISMA CEA MARE -
Ignatie, prezentând într-o scrisoare derularea evenimentelor din
Constantinopol dintre anii 859 - 861 - papa se va decide pentru o acţiune în
forţă - va convoca un sinod în biserica Lateran, în luna august 863, orientat de
la început antifotian - episcopii Radoald şi Zaharia vor fi depuşi din scaune şi
excomunicaţi - depunerea şi excomunicarea arhiepiscopului Gregorios al
Siracuzei va fi aprobată, fără a se ţine cont de decizia preliminară a papei
Benedict al III-lea (855 - 858) - astfel se abordează şi problema canonicităţii
patriarhului Fotie - Fotie şi clerul său au fost excomunicaţi, iar Ignatie
recunoscut ca ptrairh legitim al Constantinopol - fundamentul schimbării l-a
reprezentat problema Illyricului.
- în vara anului 865 - împăratul Mihail al III-lea îl va atenţiona pe papa că nu îi
este permisă imixtiunea în problemele interne ale Bisericii de Constantinopol -
mai lmul decât atât, întrucât ţarul Boris se convertise la creştinism sub
patronajul Constantinopolului în anul 864, problema Illyricului era rezolvată
definitiv - astfel se realizează primul pas spre schismă.

5. SITUAŢIA BISERICII BULGARE:


- convertirea ţarului Boris I la creştinism - viza şi obţinerea asutocefaliei sau cel
puţin a autonomiei bisericeşti, statut pe care Bizanţul nu era dispus să îl
acorde.
- în anul 866 - o delegaţie bulgară sosea la Roma, cerând papei Nicolae I să
trimită în Bulgaria un arhiepiscop, iar misionarii franci să continue slujirea
preoţească printre bulgari, înaintând papei şi o listă cu 106 întrebări referitoare
la credinţa şi disciplina creştină - îndreptarea ţarului spre Apus se datora
temerii de a nu pierde independenţa politică în faţa Bizanţului - contextul era
prielnic, Bizanţul fiind frământat de asasinarea cezarului Bardas de către Vasile
Macedoneanul.
- papa trimite în Bulgaria o suită de preoţi franci, condusă de episcopii
Formosus de Porto şi Paul de Populonia, care duceau ţarului bulgar şi
scrisoarea Responsa ad consulta Bulgarorum - ajuns în Bulgaria, clerul latin va
înlătura clerul grec şi va introduce clerul latin - totuşi, curând ţarul Boris-Mihail
îşi va reîntoarce privirile înspre Bizanţ.
- refacerea relaţiilor latine cu Bizanţul nu va avea acum conotaţii politice, ci
religioase - întrucât clerul latin rostea la liturghie Simbolul de credinţă cu
adaosul „Filioque” - premisele schismei erau lansate.

6. SINODUL DIN 867 ŞI „ENCICLICA CĂTRE PATRIARHII RĂSĂRITENI”:


- în primăvara anului 867 - în Constantinopol este convocat un sinod local, care
va condamna acţiunea misionarilor latini în Bulgaria - printr-o enciclică
9
© Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia
Catedra de Istoria Bisericii - Istoria Bisericească Universală
Tehnoredactare, sistematizare şi viziune grafică:
CĂTĂLIN POPI,
POPI,
Istoria creştinismului - SCHISMA CEA MARE -
adresată patriarhilor răsăriteni - în care erau expuse rezumativ deciziile
sinodului local, şi anume condamnarea ca erezie a adaosului „Filioque” şi
respingerea inovaţiilor latine, Fotie le cerea patriarhilor să participe la sinodul
care urma să aibă loc la Constantinopol.
- sinodul preconizat se va întruni în lunile august-septembrie 867, la
Constantinopol - sinodul va condamna:
- imixtiunea papei în treburile Patriarhiei de Constantinopol;
- „inovaţiile” latine;
- acţiunile clerului franc în Bulgaria;
- papa Nicolae I va fi excomunicat
- sinodul rămâne un act regretabil, similar cu sinodul de la Lateran din anul
863.
- deciziile sinodului au fost duse la Roma de către fostul legat papal Zaharia de
Anagni, ridicat de patriarhul Fotie la rangul de arhiepiscop de Calcedon, după
ce fusese excomunicat de papa Nicolae I - papa moare la 13 noiembrie 867,
fără să afle de excomunicarea sa.

7. SITUAŢIA ÎN TIMPUL DOMNIEI ÎMPĂRATULUI VASILE I MACEDONEANUL:


- în Constantinopol se produceau schimbări neaşteptate - în 865 era asasinat
cezarul Bardas de către Vasile Macedoneanul, care a fost declarat coregent de
către împăratului Mihail al III-lea - curând, Vasile Macedoneanul rămâne
singurul suveran al imperiului - pentru faptele sale, patriarhul Fotie refuză să îl
împărtăşească, fapt pentru care împăratul îl va depune din scaunul patriarhal,
obligându-l să se retragă în mănăstirea Stenos - în 867, patriarhul Ignatie este
reabilitat - în 868, Ignatie va convoca un sinod local, care îl va condamna pe
fostul patriarh Fotie, acuzându-l de uzurparea scaunului patriarhal.
- împăratul Vasile al Ii-lea - dorea, prin această schimbare, să refacă legăturile
cu Roma - îi va scrie noului papă, Adrian al Ii-lea (867 - 872), rugându-l să să
trimită legaţi la Constantinopol - în vederea ţinerii unui nou sinod - care să
trateze cu bunăvoinţă situaţia lui Fotie - excomunicat la Sinodul de la Lateran
din anul 863.
- întâi, papa convoacă un sinod local - care declară Sinodul de la
Constantinopol din anul 867 „sinod tâlhăresc” - actele sale fiind arse în faţa
bisericii „Sfântul Petru” din Roma - Fotie este excomunicat, arhiepiscopul
Gregorios Asbestas şi toţi episcopii hirotoniţi de Fotie - clerul ignatian mai
putea sluji dacă semna o declaraţie antifotiană.
- împăratul convoacă Sinodul la 7 octombrie 869 - legaţii papali nu erau dispuşi
la nici un compromis - lucrările sinodului s-a derulat greoi - la ultima şedinţă,
din 28 februarie 870, fostul patriarh Fotie a fost anatematizat, iar primatul
10
© Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia
Catedra de Istoria Bisericii - Istoria Bisericească Universală
Tehnoredactare, sistematizare şi viziune grafică:
CĂTĂLIN POPI,
POPI,
Istoria creştinismului - SCHISMA CEA MARE -
papal a fost interpretat din perspectiva pentarhiei - sinodul a dat 27 de
canoane, dintre care grecii recunosc doar 14.
- ţarul Boris-Mihail al Bulgariei trimite la Sinod o delegaţie care să obţină un
răspuns definitiv referitor la dreptul jurisdicţional asupra Bisericii din ţaratul
său - această problemă a fost discutată doar într-o conferinţă convocată de
împăprat, la care au participat legaţii papali, patriarhul Ignatie şi delegaţii
patriarhiei Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului - s-a hotărât că jurisdicţia
asupra Bisericii Bulgare revine Constantinopolului, fapt pentru care împăratul
Vasile I îi cere patriarhului Ignatie să hirotonească un arhiepiscop şi mai mulţi
episcopi, care să organizeze Biserica aceasta, cu statut de Biserică autonomă -
legaţii papali protestează - clerul grec preia conducerea Bisericii Bulgare,
episcopii latini părăseau Bulgaria.
- papa Adrian al Ii-lea află despre deciziile sinodului în decembrie 870 - îi scrie
patriarhului Ignatie, încălcându-l de încălcarea dreptului canonic - patriarhul
răspunde papei că decizia privind Biserica Bulgară aparţinea împăratului.
- în anul 872 - papa Adrian al Ii-lea moare - este urmat în scaun de papa Ioan al
VIII-lea (872 - 882) - noul papă îi cere patriarhului Ignatie ca în 30 de zile
episcopii şi clerul grec să părăsească Bulgaria, altfel urmând să fie
excomunicat - la fel le scrie şi împăratului Vasile I şi ţarului Boris-Mihail -
această acţiune a papei se soldează cu eşec.

8. REABILITAREA LUI FOTIE:


- Vasile I Macedoneanul îl reabilitează pe Fotie - acesta revine în
Constantinopol în anul 875 - îi este încredinţată educarea celor doi fii ai
împăratului - Fotie se împacă şi cu Ignatie.
- la 23 octombrie 877 - patriarhul Ignatie moare - la 26 octombrie este
reinstalat ca patriah, Fotie - i se opun episcopii Mitrofan al Mitilenei şi Stylianos
al Neocezareei - la scurt timp, Fotie îl canonizează pe patriarhul Ignatie.
- în noiembrie 879 - se deschid lucrările unui sinod menit să aducă împăcarea
între cele două Biserici - ţinut în Catedrala „Sfânta Sofia” - la sinod participă
383 de episcopi, acesta fiind prezidat de patriarhul Fotie - participă şi legaţi
papali - ambele părţi doreau să ajungă la înţelegere.
- hotărâri:
- nu s-a formulat nici un act oficial care să infirme hotărârile Sinodului din
anul 869/870 - acestea au fost abrogate de sinodali cu acordul legaţilor
papali;
- Sinodul ţinut la Niceea în anul 787 pentru condamnarea iconoclasmului
era considerat ecumenic;

11
© Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia
Catedra de Istoria Bisericii - Istoria Bisericească Universală
Tehnoredactare, sistematizare şi viziune grafică:
CĂTĂLIN POPI,
POPI,
Istoria creştinismului - SCHISMA CEA MARE -
- prin cele trei canoane se cerea sprijin reciproc din partea Romei şi a
Constantinopolului în probleme de drept bisericesc;
- laicii care necinsteau sau agresau vreun cleric erau ameninţaţi cu
anatema;
- episcopii care luau schima monahală, trebuiau să îşi exercite
prerogativele episcopale;
- la 16 ianuarie 880 - sinodalii semnează actele sinodului - horosul sinodal,
semnat la 10 martie 880, preciza:
- Simbolul de credinţă niceeo-constantinopolitan nu trebuia să sufere
modificări, deşi nu vorbra în mod direct despre „Filioque”;
- era repetată definiţia dogmatică de la Efes din 431;
- era evidenţiată egalitatea dintre cele două scaune episcopale din Roma
şi Constantinopol, deşi problema primatului papal nu a fist discutată;
- în problema Bisericii Bulgare - Fotie preciza că această chestiune fusese
reglementată de împărat, fiid legată de relaţiile politice dintre Imperiul
Bizantin şi ţaratul bulgar;
- papa Ioan al VIII-lea primeşte actele sinodului, scrisoarea împăratului şi cea a
patriarhului în vara anului 880
- în răspunsul către patriarh - papa îşi arată mulţumirea faţă de eforturile
depuse pentru împăcarea celor două Biserici - dar şi dezamăgirea pentru
că problemele puse în discuţie nu au fost reglementate conform
instrucţiunilor sale - aceasta din cauza lui Fotie;
- în răspunsul către împărat - papa îi mulţumeşte pentru ajutorul dat
împotriva saracinilor;

9. NOILE SCHIMBĂRI POLITICE ŞI BISERICEŞTI:


- după moartea patriarhului Vasile I Macedoneanul - tronul este ocupat de Leon
al VI-lea Filosoful (886 - 912), fiul său - împăratul îl convinge pe Fotie să se
retragă din scaun - locul lui fiind luat de Ştefan (886 - 893), care avea 18 ani -
papa Ştefan al V-lea îl recunoaşte patriarh - Fotie moare în anul 891.
- deşi refăcute, relaţiile dintre Roma şi Constantinopol erau refăcute - totuşi,
papa Formosus ((891 - 896) - reînnoieşte anatema rostită asupra patriarhului
Fotie, creând astfel premisele reactivării schismei.

STUDIUL 4
A DOUA ETAPĂ A SCHISMEI:
MAREA SCHISMĂ
DINTRE PATRIARHUL MIHAIL CELULARIE ŞI PAPA LEON AL IX-LEA

12
© Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia
Catedra de Istoria Bisericii - Istoria Bisericească Universală
Tehnoredactare, sistematizare şi viziune grafică:
CĂTĂLIN POPI,
POPI,
Istoria creştinismului - SCHISMA CEA MARE -

1. PRECIZĂRI PRELIMINARE:
- semnalul pentru redeschiderea ostilităţilor dintre Roma şi Constantinopol - s-a
făcut pe fondul „problemei bulgare”.
- în anul 894 - ţarul bulgar Simeon îi învinge pe bizantini - îşi extinde
stăpânirea până aproape de Tesalonic - în acest context politic, Biserica
Bulgară este pusă din nou sub jurisdicţia scaunului papal - papa Fomosus
dispune alungarea clerului grec şi înlocuirea sa cu cel latin.
- disputa tetragamică din timupl împăratului Leon al VI-lea Filosoful (886 -
912), motiv de situaţie tensionată între Roma şi Constantinopol - este
remediată de Roman I Lekapenos (920 - 944) - prin Tomosul de unire din 9 iulie
920.
- relaţiile cu bulgarii se reglementează - ţarul Simeon moare, iar urmaşul său,
ţarul Petru (927 - 969) - încheie un tratat de pace cu bizantinii, obligându-se să
retrocedeze o parte din teritoriile cucerite, în timp ce bizantinii plăteau tribut -
Petru era recunoscut ca ţar al bulgarilor, iar Biserica sa ca patriarhie, fiind
înrudit cu familia imperială.
- papa Ioan al XI-lea (931 - 935) - îl recunoaşte pe noul patriarh
constantinopolitan - Theofilact (933 - 956) - mai apoi este ales ca patriarh
Polyeuct (956 - 970) - acesta obţine de la împăratul Ioan I Tzimiskes (969 -
976):
- anularea dispoziţiilor imperiale conform cărora episcopii nu puteau fi
hirotoniţi fără acordul împăratului;
- bisericile şi mănăstirile nu mai puteau primi donaţii în terenuri şi clădiri;
- nu se permitea întemeierea de noi aşezăminte monahale până nu erau
reparate cele existente;

2. DOMNIA ÎMPĂRATULUI VASILE AL II-LEA BULGAROCTONUL:


- în timpul domniei împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976 - 1025) -
imperiul şi Biserica cunosc o perioadă de apogeu prin:
- cucerirea primului ţarat bulgar (972 şi 1018);
- încreştinarea ruşilor (988);
- în Apus - se produceau schimbări importante - în anul 962 - papa Ioan al XII-
lea (955 - 964) îl încorona la Roma pe Otto I cel Mare (936 - 973) - ca împărat
al Imperiului Romano-German - el îşi va extinde stăpânirea şi asupra Italiei,
lezând interesele bizantine în zonă - fapt ce contribuie la deteriorarea relaţiilor
dintre Roma şi Constantinopol - interesele germane în sudul Italiei
corespundeau cu speranţele papei de a redobândi jurisdicţia în zonă - fapt
pentu care patriarhul Polyeuct, cu acordul împăratului Nichifor al II-lea Focas şi
13
© Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia
Catedra de Istoria Bisericii - Istoria Bisericească Universală
Tehnoredactare, sistematizare şi viziune grafică:
CĂTĂLIN POPI,
POPI,
Istoria creştinismului - SCHISMA CEA MARE -
al Sinodului din anul 968, ridică la rangul de mitropolie scaunul episcopal de
Otranto (Hydrus).
- papii Ioan al XV-lea şi Ioan al XVI-lea (antipapă) - susţin atmosfera tensionată
între cele două Biserici.
- sub patriarhul Serghie al II-lea este repusă în circulaţie enciclica lui Fotie
către patriarhii răsăriteni din anul 867 - este şters din diptice numele papei
Benedict al VIII-lea, care acceptase introducerea lui „Filioque” în Crezul rostit la
Roma.
- între anii 929 - 1047 - pe scaunul papal se perindă 28 de papi.
- în anul 1009 - din încredinţarea papei Benedict al VIII-lea - Meles atacă la Bari
posesiunile bizantine din sudul Italiei cu trupe normande - în 1018 se
declanşează o campanie bizantină împotriva Romei - care a putut fi oprită
numai cu ajutorul împăratului german Henric al II-lea.
- în timupl domniei împăratului Henric al III-lea - situaţia se agravează - acesta
impune Dietei de la Worms din decembrie 1048, acceptarea lui Bruno, conte
de Egisheim în Alsacia - numit papa Leon al IX-lea - el urmărea:
- redresarea morală a clerului latin prin combaterea simoniei;
- impunerea respectării celibatului;
- întărirea autorităţii faţă de casa imperială germană;
- întărirea primatului universal;
- conceptul său eclesiologic - urmărea extinderea autorităţii bisericeşti dincolo
de graniţele jurisdicţionale ale Bisericii Romei - urmărea redobândirea
jurisdicţiei asupra Siciliei şi a sudului Italiei.
- la Sinodul de la Reims din anul 1049 - Leon al IX-lea declară oficial că
numai episcopul Romei este episcop apostolic şi primat al Bisericii universale.
- în anul 1050 - îl hirotoneşte pe Humbert ca episcop de Sicilia şi în scurt timp
cardinal de Silva Candida - Siclia era ocupată de normanzi, fapt pentru care
papa încearcă să îi câştige ca aliaţi - nefiind posibilă alianţa diplomatică, se
recurge la forţa armelor - papa se orientează întâi spre împăratul german
Henric al III-lea - apoi spre bizantinul Argyros, guvernatorul bizantin din sudul
Italiei, fiul lui Meles, care luptă împotriva bizantinilor în 1009, la Bari - este
înfrânt, fapt pentru care se refugiază în Germania - îşi va câştiga simpatia
împăratului Constantin al IX-lea - devenind guvernator bizantin şi duce la Bari,
din 1043.
- patriarhul Mihail Celularie (1043 - 1058) - descindea din elita aristocraţiei
bizantine - participă împreună cu viitorul împărat Constantin Monomahul la un
complot împotriva împăratului Mihail al IV-lea Paflagonul, în anul 1040 -
complotul este înăbuşit, iar Mihail exilat - când Constantin Monomahul ajunge
împărat, îl cheamă la Constantinopol pe Mihail Celularie, desemnându-l singhel
14
© Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia
Catedra de Istoria Bisericii - Istoria Bisericească Universală
Tehnoredactare, sistematizare şi viziune grafică:
CĂTĂLIN POPI,
POPI,
Istoria creştinismului - SCHISMA CEA MARE -
şi apoi patriarh ecumenic - dovedea un caracter foarte orgolios - punea la
îndoială fidelitatea lui Argyros - o victorie a acestuia asupra normanzilor l-ar fi
determinat să îşi declare independenţa faţă de Constantinopol, supunând
Biserica din sudul Italiei jurisdicţiei papale.
- situaţia politică şi religioasă din sudul Italiei - duce la redesciderea ostilităţilor
dintre Roma şi Constantinopol - patriarhul Mihail va adopta o susţinută
propagandă antilatină:
- el ar fi interzis practicarea ritului latin în Constantinopol;
- arhiepiscopul Leon de Ohrida îi scrie în anul 1053 o scrisoare polemică
episcopului Ioan de Trani - latinii fiind acuzaţi de utilizarea unor tradiţii
liturgice diferite de cele răsăritene - scrisoarea lui Leon ajunge în mâinile
cardinalului Humbert, care o traduce în limba latină şi o prezintă papei
Leon al IX-lea;
- papa îi atacă singur pe normanzi, însă suferă o gravă înfrângere la Civitate, în
apropiere de Gargano, la 16 iunie 1053 - papa este luat prizonier şi se întoarce
la Roma abia la 12 martie 1054 - în asemenea condiţii, Argyros îl trimite la
Constantinopol pe episcopul Ioan de Trani pentru a discuta încheierea unei
alianţe anti-normande - împăratul şi patriarhul sunt de acord - papa trimite
legaţi la Constantinopol care să trateze:
- cu împăratul - alianţa politică;
- cu inodul - revizuirea atitudinii împăratului;
- delegaţia papală era alcătuită din:
- cardinalul Humbert de Silva Candida;
- Friedrich de Lotharingia, cancelarul Bisericii Romane;
- arhiepiscopul Petru de Amalfi;
- în scrisoarea adresată împăratului se prevedea - încheierea unei alianţe
germano-papale-bizantine contra normanzilor şi retrocedarea jurisdicţiei
romane a sudului Italiei şi Illyricului.
- legaţii papali sunt primiţi cu mare cinste - în schimb, patriarhul îi primeşte cu
răceală.
- cardinalul Humbert îi incită pe greci la un dialog teologic oficial sau la
deschiderea lucrărilor unui sinod - convocarea sinodului este tergiversată -
papa Leon al IX-lea moare în aprilie 1054.
- sâmbătă, 16 iulie 1054 -

15
© Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia
Catedra de Istoria Bisericii - Istoria Bisericească Universală
Tehnoredactare, sistematizare şi viziune grafică:
CĂTĂLIN POPI,
POPI,
Istoria creştinismului - SCHISMA CEA MARE -

16
© Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia
Catedra de Istoria Bisericii - Istoria Bisericească Universală
Tehnoredactare, sistematizare şi viziune grafică:
CĂTĂLIN POPI,
POPI,