Argument

Primul osciloscop a fost construit în 1897 la Strasbourg de către fizicianul

german Karl Ferdinand Braun, cel care printre altele a descoperit în 1874 că un contact
punctiform pe un semiconductor are proprietatea de a redresa curentul alternativ. Tot el
inventase și tubul catodic, dar îl folosise numai pentru a studia proprietățile fasciculelor de
electroni (numite atunci „raze catodice”). Braun a introdus în tubul catodic o pereche de plăci
metalice între care a generat un cîmp electric prin aplicarea unei tensiuni. Astfel, dacă
tensiunea aplicată pe aceste plăci este alternativă, fasciculul de electroni este deflectat dintr-o
parte în alta (înspre placa pozitivă), ceea ce se poate observa prin oscilarea punctului luminos
de pe ecranul tubului catodic. În cinstea acestei invenții, tubul catodic este numit și astăzi, în
țările unde se vorbește limba germană, „tub Braun” („Braunsche Röhre”).
Osciloscopul modern a fost dezvoltat de Allen DuMont.
Osciloscopul servește la măsurarea și observarea unor semnale electrice (în general
de tensiune) provenite de obicei dincircuite electronice, ca de exemplu televizoare,
amplificatoare audio, oscilatoare electronice, diverse circuite digitale etc. Analiza formei și
parametrilor acestor semnale este utilă în construcția, reglarea sau repararea unor astfel de
circuite.
Pentru măsurarea semnalelor de intrare și a intervalelor de timp, pe ecran există un
caroiaj ale cărui diviziuni corespund unor unități de tensiune sau timp calibrate
în V/diviziune, respectiv s/diviziune. Astfel, printre parametrii cei mai importanți ai
semnalelor electrice care se pot măsura sînt următorii:
 perioada sau frecvența semnalelor periodice;
 timpul de creștere sau descreștere al unui puls de la un nivel dat la altul;
 întîrzierea relativă a două semnale;
 durata unui puls;
 factorul de umplere al unui semnal (tren de impulsuri) dreptunghiular

Osciloscopul este un aparat electronic de măsură care servește la observarea și

măsurarea unui semnal de tensiune electrică cu variație (frecvență) constantă, sau a mai
multor semnale simultane de tensiune ce evoluează discret, folosind pentru asta în mod uzual
un câmp grafic vizualizator (ecran), unde axa 'X'-lor (abscisa) este axa timpului iar axa 'Y'-lor
(ordonata) este axa reprezentării amplitudinilor semnalelor de măsurat (observat).
Definiţie:

1. Osciloscopul este un aparat care permite vizualizarea pe ecranul unui tub catodic a
curbelor ce reprezintă variaţia în timp a diferitelor mărimi fizice, electrice şi neelectrice.
Imaginile obţinute pe ecran se numesc oscilograme.

2. Osciloscopul este un aparat electronic de măsură care servește la observarea și

măsurarea unui semnal de tensiune electrică cu variație (frecvență) constantă, sau a mai
multor semnale simultane de tensiune ce evoluează discret, folosind pentru asta în mod uzual
un câmp grafic vizualizator (ecran), unde axa 'X'-lor (abscisa) este axa timpului iar axa 'Y'-lor
(ordonata) este axa reprezentării amplitudinilor semnalelor de măsurat (observat).

Alcatuire :

Osciloscopul analogic clasic este realizat ca un tub catodic în care un fascicul de

electroni este accelerat spre un ecran fosforescent și produce pe acesta un punct luminos.
Poziția x-y a punctului luminos pe ecran este comandată prin circuite și dispozitive
specializate. Astfel, ecranul osciloscopului devine un grafic al variației în timp a unei tensiuni
electrice sau afișează două tensiuni electrice una în funcție de cealaltă, ca de exemplu în cazul
figurilor Lissajous.

Osciloscoapele moderne sînt adesea digitale și prezintă graficele fie pe un monitor

încorporat, fie pe monitorul unui calculator. Aceste osciloscoape convertesc semnalele
electrice analogice de măsurat într-o corespunzătoare reprezentare digitală și pot avea un
număr suplimentar de funcții, între care: memorare de date, analiză matematică a semnalelor,
tipărirea opțională a lor folosindu-se imprimante și salvarea lor prin memorare în format
digital, ca fișier pe unități de memorie, cum este discul magnetic. Începînd cu anii 1980
osciloscoapele digitale au devenit mai numeroase decat cele cu tub catodic, cu excepția unor
aplicații specializate.

Semnalele de intrare sunt reprezentate de semnalul (semnalele) de măsurat și eventual,

semnalele de sincronizare dacă nu sunt disponibile de la generatoare de semnal interne sau
sunt cerute din afară de procedura de măsurare. Acestea sunt introduse în osciloscop fie prin
cabluri coaxiale atasate prin conectoare de tip BNC, fie prin sonde (de semnal) cu care se
culeg din diferite puncte ale circuitului electric inspectat.

Osciloscoapele au în general numeroase posibilități de reglare și moderare, printre care cele

mai importante sunt:

 amplificarea semnalelor de intrare și reglarea punctului lor de zero;

 scala de timp pentru baleierea pe orizontală;
  modul de declanșare a baleierii (trigger);
 tipul de grafic: t-y sau x-y;
 intensitatea luminoasă a punctului luminos (spot).

Utilizare :
Osciloscopul catodic este destinat studierii fenomenlor electrice variabile, în speţă
curentul alternativ de diferite frecvenţe, curent pulsatoriu, curent în forme diferite etc.
Partea principală la un osciloscop catodic o constituie tunul electronic, o ilustrarea a acestuia
se poate vedea în fig.1

Ilustraţia ne arată interiorul unui tub catodic pentru utilizarea într-un osciloscop.
Numerele din fig.1 indică:
1. electrod de tensiune format din două plăci orizontale şi verticale de deviaţie electrică pe pe
cele două diecţii :orizontală şi verticală;
2. filament de creare a fascicului de electronic;
3. fascicului de electroni;
4. bobina de creare a câmpului magnetic de concentrare a fascicului de electroni
5. ecran cu strat florescent.

Dacă la bornele celor două plăci se aplică o tensiune continuă sau alternativă spotul
luminos se deplasează pe verticală sau pe orizontală.
Un osciloscop este un tip de instrument de testare electronică care permite observarea
tensiunilor de semnal constant diferite, de obicei, ca un grafic bidimensional cu unul sau mai
multe diferenţe de potenţial electric.

Osciloscopul servește la măsurarea și observarea unor semnale electrice (în general de

tensiune) provenite de obicei din circuite electronice, ca de exemplu televizoare,
amplificatoare audio, oscilatoare electronice, diverse circuite digitale etc. Analiza formei și
parametrilor acestor semnale este utilă în construcția, reglarea sau repararea unor astfel de
circuite.

Pentru măsurarea semnalelor de intrare și a intervalelor de timp, pe ecran există un

caroiaj ale cărui diviziuni corespund unor unități de tensiune sau timp calibrate în
V/diviziune, respectiv s/diviziune. Astfel, printre parametrii cei mai importanți ai semnalelor
electrice care se pot măsura sunt următorii:

 perioada sau frecvența semnalelor periodice;

 timpul de creștere sau descreștere al unui puls de la un nivel dat la altul;
 întîrzierea relativă a două semnale;
 durata unui puls;
 factorul de umplere al unui semnal (tren de impulsuri) dreptunghiular

Un osciloscop obişnuit are două axe principale:

-axa y , axă verticală pe care se introduce semnalul de studiat, iar axa x este destinată fie
folosirii bazei de timp, despre care vom vorbi mai jos, sau pentru a introduce un alt semnal
care urmează a fi comparat cu cel de pe axa y.
- În cele mai multe cazuri, osciloscoapele arată evenimente care se repeta, fie cu nici o
schimbare, sau cu o schimbare lentă.
- Osciloscoapele sunt frecvent utilizate pentru a respecta forma de undă exactă a unui semnal
electric. În plus faţă de amplitudinea semnalului, un osciloscop poate arăta denaturare în timp
dintre două evenimente (cum ar fi lăţime de impuls, perioadă, sau timpul de creştere) şi
calendarul relativă a două semnale conexe.
- Osciloscoapele sunt folosite în ştiinţe, medicină, inginerie, şi industria telecomunicaţiilor.
- Osciloscoapele cu scop special pot fi utilizate pentru a afişa forma de undă a inimii ca o
electrocardiogramă.
Unele osciloscoape au memorii de stocare pentru a afişa evenimentele pentru o
perioadă limitată de timp. Pe baza unui Soft adecvat putem folosi chiar şi ecranul unui
calculator, toate semnalele putând fi stocate şi vizualizate permiţându-le să fie utilizate ca
instrumente de testare.

Date generale
Osciloscopul de bază, după cum se arată în figură 2, este de obicei împărţită în patru
secţiuni: afişaj, amplificator vertical, amplificator orizontal şi baza de timp. Ecranul este de
obicei un tub catodic sau panou LCD care este prevăzut cu linii orizontale şi verticale de
referinţă menţionate în continuare reticul. În plus faţă de ecran, cele mai multe secţiuni de
afişare sunt echipate cu trei elemente de control de bază, un buton de focalizare, un buton de
reglare a intensităţii fasciculului de electroni care ajung pe ecran şi un buton de vizualizare a
fasciculului.

Secţiunea verticală controlează

amplitudinea semnalului afişat.
Aceast amplificator poartă ca
element de inscripţionare Volts-
per-Division (V / Div).
Natura semnalului
alternativ sau continu se comută
din butonul selector, AC / DC / .
În plus, această secţiune este de
obicei prevăzută cu butonul de
poziţie verticală a fasciculului.
Amplificarea pe orizontală are ca
element principal aşa zisa bază
de timp, element fundamental al osicloscopului care permite vizualizarea semnalelor şi
stabilitatea lor pe ecran. Această parte se distinge foarte uşor după inscripţionarea unităţilor
corespunzătoare pe selector în SEC/DIV. De asemenea, în această parte este inclusă şi o bornă
de intrare a unei surse din exteriore (EXT de intrare) care poate fi setată să pornească automat
după fiecare ciclu de vizualizare sau poate fi configurată pentru a răspunde la un eveniment
intern sau extern.
În plus faţă de modelul de bază, cele mai multe osciloscoape sunt furnizate cu o sondă
aşa cum se arată în fig.2 . Sonda se va conecta la orice intrare pe instrument şi are de obicei
un rezistor de zece ori impedanţa de intrare a osciloscopului. Acest lucru duce la un factor de
atenuare 0.1 (-10X), dar contribuie la izolarea sarcini capacitive prezentate de cablu de la
sonda semnalului măsurat.

Intrări
Semnalul care urmează să fie măsurat este cuplat la una dintre conectorii de intrare,
care este de obicei un conector coaxial cum ar fi un tip BNC sau UHF. În cazul în care sursa
de semnal are propriul conector coaxial, atunci un simplu cablu coaxial este folosit, în caz
contrar, un cablu de specialitate numit "sonda domeniul de aplicare", este folosit. În general,
pentru utilizarea de rutină, un cablu ne ecranat nu este indicat a fi folosit. Deci în mod
obligatoriu se recomandă utilizarea unei o sonde adecvate. Aceasta are o impedanţă de
intrare de 1 MOhm în paralel cu o capacitate mica, dar cunoscută, cum ar fi 20 pF.

Sonde

Pentru măsurători care să nu fie afectate de cablurile de legătură , mai cu seamă la

frecvenţe mari este obligatoriul utilizarea unui cablu adecvat, cablu care este livrat de către
producător o dată cu osciloscpul.

Elemente de controlul a panoului frontal

Controlul focalizării

Acest buton de control reglează focalizarea pentru a obţine cea mai clară traiectorie a
fasciculului de electroni.

Controlul intensităţii

Aceasta ajustează urmele de luminozitatea. Semnalele lente au nevoi de timp de

afişare mai lungi, iar cele mai rapide de un timp de afişare mai mare.

Reticul

Reticul este o grilă de pătrate care servesc ca semne de referinţă pentru măsurători.
Aceste marcaje, dacă situat direct pe ecran sau pe un material plastic filtru detaşabil, de
obicei, constă dintr-o reţea de 1 cm cu gradaţii mai aproape (de multe ori la 2 mm) pe axa
centrul verticale şi orizontale. Este de aşteptat să se observe că numărul de diviziuni mari pe
verticală variază.
Poziţia semnalului şi a reticulului se pot regla unul faţă de celălalt într-un mod
convenabil efectuării măsurării tensiunei pe axa verticală şi a timpului pe axa orizontală.
 Controlul bazei de timp
Acesta selectează viteza orizontală a spotului ca să se creeze urme pe ecranul
osciloscopului acest proces este denumit în mod obişnuit proces de sincronizare a frecvenţei
bazei de timp cu frecvenţa semnalului . În osciloscoapele moderne, viteza de sincronizare este
selectabilă şi calibrată în unităţi de timp pe diviziunile mari ale reticulului.

Deviaţia spotului pe verticală

Cu acest buton se mută întreaga imagine în sus şi în jos pe verticală. Evident, acest
lucru se realizează prin aplicarea unei tensiuni constante la bornele plăcilor orizontale. Cu
acest buton fără semnal pe verticală putem deplasa linia de zero a aparatului exact pe linia
mediană a reticulului.

Deviaţia spotului pe orizontală

Cu acest buton putem deplasa imaginea pe orizontală. Evident, şi aici se aplică o

tensiune continuă reglabilă adecvată . Aceasta stabileşte, de obicei, capătul din stânga al
urmelor de la marginea din stânga a reticulului, dar se poate deplasa întegral imaginea atunci
când dorim.

Osciloscoape cu două spoturi

Aceste osciloscoape au fiecare canal de intrare, de obicei, are propriul set de

sensibilitate,
de cuplare, şi controale poziţie. Deci sunt două osciloscoape în unul singur.
In fig.3 sunt date detalii la funcţionarea bazei de timp, detalii extrem de utile atât în
înţelegerea funcţionării osciloscopului cât şi a posibilităţii efectuării diferitelor măsurători cu
acesta, cum ar fi frecvenţele semnalelor introduse pe axa Y.
In fig.4. sunt datele elementare care caracterizează un semnal armonic
alternativ.Detaliile corespunzătoare care sunt prezentate în această fig. precum şi
corespondenţa acestora în valori ale curentului alternativ sunt:
-cu y am notat elongaţia mărimii sinusoidale, elongaţie care corespunde pentu curentul
alternativ
valorii instantanee a tensiunii sau curentului ;
- -pulsaţia mişcării oscilatorii armonice care corespunde
cu pulsaţia curentului alternativ;
-T-perioada mişcării
oscilatorii armonice care, evident
corspunde cu perioada curentului
alternativ;
-A-valoarea maximă a
mişcării oscilatorii armonice care
corespunde cu valoarea maximă a
curentului alternativ;
- -argumentul funcţiei
sinusoidale care corespunde la faza
valorii instantanee a mărimilor
alternative;
-faza iniţială a mişcării
oscilatorii armonice ,care corespunde
cu faza iniţială a valorii instantanee
a mărimilor curentului alternativ;
 - -corespunde diferenţei de fază a celor două valorii sinusoidale armonice sau
alternative;
In final , valorile instantanee ale tensiunii şi curentului alternativ se vor scrie sub
forma :
(1)
(2)
Unde cu u şi i am notat valorile instantanee ale tensiunii electrice şi respectiv ale
curentului electric,cu Um şi Im reprezintă valorile maxime ale tensiunii şi respectiv ale
intnsităţii curentului electric,cu U şi I am notat valorile efective ale tensiunii şi curentului
electric, valori pe care noi le măsurăm obişnuit cu voltmetru sau ampermetru , şi sunt
fazele iniţiale ale tensiunii şi curentului electric, iar diferenţa de fază între cele două mărimi
va fi dată de relaţia:
(3)
Dat fiind faptul că, în curent alternativ sinusoidal semnalul de referinţă se ia tensiunea
electrică(vezi similar curba neagră din fig.4),vom avea :
(4)
Cu aceste precizării relaţiile 1 şi 2 vor căpăta forma standardizată,astfel:
(5)
(6)

Măsurători cu ajutorul unui osciloscop electronic

Măsurători de tensiuni şi curenţi efectivi
Cea mai simplă schemă de măsurători ale mărimilor efective cu ajutorul
osciloscopului este dată în fig.5

După cum se poate vedea elementele de bază din

fig.5 sunt:
- un transformator electric de tensiune cu borne
de ieşire în secundar de la 0-9V;
- două cutii cu rezistenţe, din care una R 1
variabilă şi R2 fixă de spre exemplu 100 Ohmi înseriate
care sunt cuplate la diferite tensiuni din secundarul
transformatorului;
Procedeul experimental este următorul.
- se pune osciloscopul în funcţiune
- se cuplează baza de timp;
-se modifică intensitatea fasciculului de
electroni , spotul corespunzător, la o valoare minimă
fără a periclita stratul luminofor al ecranului;
-se conectează borna de împământare la punctul
3 al circuitului;
-se cuplează borna de intrare pe amplificatorul
de tensiune de pe canalul vertical,acesta poate fi
indentificat uşor după unităţile de măsură V/div;
-iniţial, comutatorul cu inscripţionarea
 V/div se pune pe numărul cel mai mare;
-se alimentează circuitul celor două rezistoare înseriate la tensiunea cea mai mică ,
spre exemplu 2V;
-se comută comutatorul cu inscripţionarea V/div spre valorii din ce în ce mai mici
până ce observăm deplasarea spre verticală a spotului luminos ca o linie , (vezi ecranul din
fig.5), având grijă ca aceasta să nu depăşească dimensiunile ecranului;
-se notează constanta K cu indicativul valorii în V/div;
In fig.5 este dat un exemplu ipotetic, exemplu care va fi de ajutor în desfăşurarea
acestei lucrări,cu precizarea că pentru determinarea intensităţii efective a curentului electric
măsurarea trebuie făcută în punctual 2.
Pentru a ne convinge de erorile de măsurare cu un osciloscop catodic vom desfăura
măsurători şi cu un voltmetru numeric, evident pus pe domeniul de măsură AC.
În final, vom întocmi un tabel cu măsurătorile respective.

Tabel 1. Măsurători de tensiunii şi curenţi cu ajutorul unui osciloscop catodic.

Nr.crt. 2A(div) K(V/div) Uv

(V)

Clasificare :

Exista mai multe criterii de clasificare :

a. Dupa modul de tratare a semnalelor analizate deosebim:

–osciloscoape analogice , in care prelucrarea areloc numai in circuite analogice;

– osciloscoape numerice (digitale), in care semnalul este convertit sub forma numerica,
prelucrat astfel si reconvertit in analogic pentru afisare;
– combinate.

b. Dupa modul de analiza a semnalelor in domeniul timp, deosebim urmatoarele tipuri de

osciloscoape:
 – osciloscoapele de timp real: sunt osciloscoapele la care intre fiecare punct al imaginii de pe
ecran si fiecare valoare momentana a semnalului exista o corespondenta biunivoca. Banda lor
de frecventa poate atinge 500 MHz;
– osciloscoapele cu esantionare (DSO- Digital Sampling Oscilloscope), cu care, aplicand o
tehnica speciala de esantionare, se pot analiza semnale cu frecvente de pana la 50 GHz.
Datorita acestei tehnici ele se mai numesc si osciloscoape de 'timp translatat'.

O alta categorie de osciloscoape sunt cele cu memorie: in tehnica analogica acestea sunt echipate cu
tuburi catodice al caror strat de luminofor prezinta proprietatea de remanenta a imaginii; ele sunt
deosebit
de utile in analiza fenomenelor tranzitorii (foarte rapide si care nu se repeta).

Componente si mod de functionare :

Un osciloscop catodic este format dintr-un electronic (tub catodic) , generator de baleiaj
, amplificatoare. Tubul catodic este format dintr-un tub de sticla vidat, in care sunt fixate: catod,
grila de control, anod de focalizare, anod de accelerare, placi de deflexie si ecran. Catodul este
incalzit la o temperatura ridicata cu ajutorul unui filament de incalzire, iar electronii se evapora
din suprafata lui. (Inainte ca natura acestui proces de emisie electronica sa fi fost complet
inteleasa acestor electroni li se dadea numele de ,,raze catodice˝). Anodul de accelerare, care
are un mic orificiu in centrul lui este mentinut la un potential pozitiv mai ridicat decat cel al
catodului, astfel incat intre catod si
anod sa existe uncamp electric dirijat de la dreapta la stanga.
Acest camp este limitat de spatial cuprins intre catod si anod, iar electronii care trec prin
orificiul practicat in anod, se deplaseaza de la anod catre ecranul fluorescent. Functiagrilei de
control este de a regla numarul de elctroni care ajung la anod (si deci luminozitatea spotului de
pe ecran). Anodul de focalizare face ca electronii care au parasit catodul in directii putin
diferite, sa ajunga cu totii in acelasi punct de pe ecran. Ansamblul complet, format din catod ,
grila de control , anod de focalizare si electrod de accelerare este numit tun electronic.
Electronii accelerasi trec prin doua perechi de placi de deflexie (pe orizontala si pe
verticala).
Campul electric realizat intre primele doua placi ii deviaza spre dreapta sau spre stanga
si campul dintre celelalte doua placi ii deviaza in sus sau in jos. In absenta unor astfel de
campuri,electronii se propaga in linie dreapta de la orificiul anodului de accelerare pana la
ecranul fluorescent si produc un spot luminos pe ecran, in punctul unde il ciocnesc. Ecranul se
numeste fluorescent deoarece contine o subsatnta numita luminofor, care transforma energia
cinetica a electronilor care strabat tubul catodic, in energie luminoasa.

Baza de timp include acele circuite care genereaza tensiunea baza de timp si asigura
sincronizarea
acesteia cu semnalul vizualizat. Se deosebesc: cursa directa, de durata td, corespunzand portiunii
liniar crescatoare, in care spotul
parcurge ecranul de la stanga la
dreapta; cursa inversa de durata
ti(portiunea descrescatoare), in care
ecranul este parcurs de la dreapta la
stanga si care este mult mai
scurta in timp.
Vizualizarea semnalului y(t) are loc pe durata cursei directe. In acest interval intereseaza in
primul
rand liniaritatea semnalului baza de timp, pentru a asigura o redare fara distorsiuni a tensiunii
aplicat la intrareaY.

Pe durata cursei inverse liniaritatea nu intereseaza ; importanta este durata cat mai mica a
acestei
curse, scop in care se accepta un raport minim :

ti / td < 0,1

Alaturi de multe alte domenii, medicina a beneficiat din plin de perfectionarile aduse
aparaturii electronice.
In anul 1960 , firma Lockheed, a anuntat producerea unui transmitator MF portabil, datele de la
electrozii
plasati pe corpul uman fiind transmise la un receptor ce permitea efectuarea electrocardiogramei
(EKG).
Din totalul echipamentelor electronice medicale : 1,0% sunt electrocardiografe;1,5% sunt
electroencefalografe ; 8,9% sunt echipamente de diagnosticare, de baleiaj, cu ultrasunete;7,4% sunt
sisteme de monitorizare; 4,2% monitoare pentru presiunea sangelui.
Osciloscopul a fost folosit de cercetatorii de la Universitatea Colorado pentru producerea
unei
imagini in doua dimensiuni, similara cu cea executata cu raze X, utilizand ultrasunete in impulsuri.
In medicina sunt folosite osciloscoape cu memorie (analogice). Pe suprafata interioara a tubului de
sticla se depune un strat metalic fin, transparent M; efectul de memorie este realizat cu granule
dintr-un material luminescent dispersate, lipite de pelicula M.

Tubul prezinta un tun electronic principal TP (de 'scriere'), care emite electroni rapizi ,
purtatori de
informatie, si doua tunuri de intretinere, auxiliare, TA, care emit electroni lenti raspanditi pe toata
suprafata ecranului cu electrodul de colimare EC, format dintr-o patura metalica subtire depusa pe
suprafata interioara a tubului.Electronii rapizi produc la impactul cu ecranul o puternica emisie
secundara, deci stratul G se incarca pozitiv. Fascicolul de electroni lenti (cu energie mica si viteza
redusa) care loveste ecranul poate produce urmatoarele efecte: pe zona neatinsa de fascicolul de
'scriere' se acumuleaza electroni, fara a produce emisie secundara (deci luminescenta) ;pe zona
atinsa
de fascicolul de 'scriere', datorita sarcinii pozitive, electronii sunt accelerati, produc emisie
secundara
si mentin oscilograma, chiar dupa disparitia tensiunii(in cazul medicinii a ritmului cardiac) de
studiat.
Pentru stergerea oscilogramei (vizualizata initial de fascicolul emis de tunul principal TP si apoi
memorata cu ajutorul fasciculelor emise de tunurile auxiliare TA) se aplica un potential pozitiv, de
valoare mare, pe electrodul M.

Pe toracele pacientului se aplica electrozi conectati la un osciloscop. Impulsurile pe care

electrozii le transmit osciloscopului, sunt impulsuri electrice . In tubul catodic fasciculul de
electroni au o energie cinetica, care este transformata de luminoforul de pe suprafata interioara a
ecranului in energie luminoasa, aparand astfel spotul. Procesul acesta de redare grafica a ritmului
cardiac este realizat intocmai cum a fost descris la functionarea unui osciloscop. Daca pacientul
are puls pe ecranul oscilosopului va aparea un grafic care creste si scade(nu intotdeauna este
periodica aceasta crestere si scadere). Daca graficul nu este la fel pe toata perioada monitorizarii
pacientului acesta are probleme cardiace. In astfel de cazuri extreme medicul stie ca trebuie sa
intervina. Imaginea de pe ecran este insotita si de sunet. De fiecare data cand curba atinge punctul
de maxim se aude un piuit. In cazul in care pacientul nu mai are puls, pe ecran va aparea o linie
continua si un piuit care nu inceteaza. In acest caz medicul stie ca trebuie sa intervina pentru a-l
resuscita. De fiecare data cand ii stimuleaza electric inima, cu ajutorul a doua padele incarcate
electric, pe ecran apare din nou un grafic neregulat,insa daca inima nu raspunde la impulsuri,
graficul devine din nou constant,sub forma unei linii, insotite de un sunet continuu.

Ecranul osciloscopic este folosit si in ecocardiografie (ultrasonocardiografie). Ea foloseste

un ecograf cu cristal piezoelectric care se aplica pe toracele bolnavului; ecourile captate sunt
convertite in energie electrica, amplificate si expuse pe un ecran osciloscopic, sub forma unor
puncte sau linii verticale, miscatoare. Astfel , se cerceteaza ecoul (si totodata functia) valvulei
mitrale, apoi a celor aortice, tricupside si pulmonare.

Alte utilizări ale osciloscopului :

Ca aparat de sine stătător, osciloscopul vizualizarea, studierea şi măsurarea mărimilor

electrice variabile în timp cât şi pentru măsurarea intervalelor de timp.
Împreună cu diferite traductoare care tensiunea electrică ca mărime ieşire, osciloscopul
realizează instalaţii de măsurare şi vizualizare complexe care se utilizează la studierea unor
mărimi neelectrice în medicină, fizică nucleară, geofizică, etc

Funcţionarea osciloscopului :

Fenomenele care conduc la apariţia oscilogramei depind de tensiunea electrică aplicată

bornelor Y.
Tensiunea de vizualizat se aplică între borna Y şi „masa“ simbolizată cu .
În funcţie de amplitudine, ea este atenuată de atenuatorul Aty şi apoi amplificată de
amplificatorul Ay. Semnalul rezultat se aplică pe plăcile de deflexie YY’.
Generatorul de bază de timp generează tensiunea liniar variabilă, care este amplificată
de amplificatorul Ax şi aplicată plăcilor de deflexie XX’ dacă comutatorul k2 nu este pe poziţia
X ext.
Comanda de declanşare a tensiunii liniar variabile este dată de circuitul de sincronizare.
Sincronizarea se face fie cu tensiunea de intrare (comutatorul k1 pe poziţia Sincr. int.), fie cu un
semnal din exterior (comutatorul k1 pe poziţia Sincr. ext.). În ambele cazuri circuitul de
sincronizare asigură pornirea bazei de timp când tensiunea de comandă atinge o valoare
prestabilită de operator din butonul reglare sincronizare.
În cazul în care k2 este pe poziţia X ext. şi pe borna X nu se aplică nici un semnal
(Uxx’ = 0) osciloscopul funcţionează cu plăcile XX’ nepolarizate.
Istoric :

Primul osciloscop a fost construit în 1897 la Strasbourg de către fizicianul german

Karl Ferdinand Braun, cel care printre altele a descoperit în 1874 că un contact punctiform pe
un semiconductor are proprietatea de a redresa curentul alternativ. Tot el inventase și tubul
catodic, dar îl folosise numai pentru a studia proprietățile fasciculelor de electroni (numite
atunci „raze catodice”). Braun a introdus în tubul catodic o pereche de plăci metalice între
care a generat un cîmp electric prin aplicarea unei tensiuni. Astfel, dacă tensiunea aplicată pe
aceste plăci este alternativă, fasciculul de electroni este deflectat dintr-o parte în alta (înspre
placa pozitivă), ceea ce se poate observa prin oscilarea punctului luminos de pe ecranul
tubului catodic. În cinstea acestei invenții, tubul catodic este numit și astăzi, în țările unde se
vorbește limba germană, „tub Braun” („Braunsche Röhre”).
Osciloscopul modern a fost dezvoltat de Allen DuMont.

In 1897 a fost inventat primul tub cu raze catodice.La inceput a fost utilizat in oscilografe.
Multi cercetatori au incercat sa imbunatateasca tubul cu raze catodice pentru afisarea imaginilor
fotografice. Manfred von Ardenne a produs un tub de joasa tensiune care a fost introdus de inginerii
de la General Radio Co in primul osciloscop rudimentar cu tub cu raze catodice (1931). Aparatul
era compus din doua parti :
· Un tub cu raze catodice , cu diametrul de 6 inch (15,2 cm), protejat printr-un cilindru
exterior la bombardamentele ionice
· O cutie in care erau montate circuitele pentru controlul focalizarii.

S-au obtinut astfel semnale vizibile in prezenta luminii ambiante. Durata de viata a tubului
era de 1000 de ore, iar pretul de vanzare de 265 dolari.
Osciloscopul modern a fost dezvoltat de Allen Du Mont, care a deschis un laborator pentru
proiectarea tuburilor cu raze catodice (1931). Cu un astfel de tub, in anul 1932 Du Mont a realizat
un osciloscop cuprinzand atat circuitele pentru controlul focalizarii cat si sursa de alimentare si
circuitele de baleiaj pe care a inceput sa le comercializeze la pretul de 185 dolari. Imbunatatirea
tubului cu raze catodice, in principal prin scaderea potentialului anodului, alegerea unor noi
materiale pentru ecran si controlul intensitatii fasciculului de electroni, au permis obtinerea in
laboratoarele Du Mont a unui osciloscop cu o frecventa de baleiaj de 10-5000 Hz (1933), model
imbunatatit ulterior, ajungandu-se practic la forma osciloscopului modern(1934) cu linii de masura
gravate pe sticla ecranului si butoane pentru reglajul continuu al baleiajului si focalizarii. Un
osciloscop similar destinat insa tehnicienilor, pentru lucrarile de service a fost lansat in anul 1935 de
firma RCA.

Tabelul 1 . Etapele principale ale dezvoltarii osciloscopului

Anul Etapa
1897 Inventarea tubului cu raze catodice (CRT)
1931 Aparitia primului osciloscop
1974 Executia primului osciloscop cu microprocesor

Instrumentul cel mai apropiat inginerilor, osciloscopul , a cunoscut imbunatatiri majore in perioada
anilor ’50 si ’60 datorita utilizarii unei configuratii elicoidale a placilor de post-accelerare la
tuburile cu raze catodice, fapt care a permis obtinerea unei straluciri marite a afisarii si cresterea
vitezei de scriere; ca urmare frecventa limita a evoluat de la 10 MHz la 100 MHz.
Obiectivele lucrării :
- cunoaşterea părţilor componente ale osciloscopului catodic, a rolului fiecăreia şi a modului
de funcţionare al sistemului;
- studiul unui circuit RLC (rezistenţă, inductanţă, capacitate) serie, folosind osciloscopul
catodic: trasarea curbei de rezonanţă şi determinarea frecvenţei de rezonanţă.

Teoria lucrării :
A. Osciloscopul catodic este un aparat complex cu ajutorul căruia putem vizualiza şi analiza
semnale electrice variabile în timp. Prin semnal electric înţelegem o tensiune sau un curent
care variază în timp. În funcţie de banda de frecvenţă a semnalelor pe care le poate analiza,
osciloscopul poate fi:
1) de joasă frecvenţă (de la câţiva Hz până la 10MHz);
2) de înaltă frecvenţă (până la sute de MHz);
3) osciloscop cu eşantionare (până la zeci de GHz).
Funcţionarea unui osciloscop catodic se poate descrie pornind de la schema-bloc a acestuia
(Fig.1).
Părţile componente sunt:
1. Circuitele de intrare (CI): au rolul de a asigura o adaptare între generatorul semnalului de
analizat şi osciloscop.
2. Amplificatoarele de semnal (A): au rolul de a mări amplitudinea semnalului aplicat tubului
catodic.
3. Baza de timp (BT): este un oscilator care are rolul de a desfăşura în timp semnalul de
studiat.
4. Tubul catodic: are rolul de a transforma semnalul electric într-o curbă ce se poate vizualiza
pe ecranul acestuia.
5. Blocul de alimentare (BA): are rolul de a alimenta cu tensiuni continue şi alternative toate
componentele osciloscopului.
6. Redresorul de înaltă tensiune (RIT): are rolul de a asigura deplasarea fasciculului de
electroni spre ecranul fluorescent al tubului catodic.
Formarea imaginii pe ecranul osciloscopului :

Imaginea se formează pe ecran prin deplasarea simultană a fascicolului de

electroni pe axa XX’ şi YY’ în faţa stratului fluorescent.
Pentru ca imaginea să reprezinte tensiunea în funcţie de timp, este necesar ca pe plăcile YY’
să se aplice tensiunea de vizualizat, iar pe plăcile XX’ să se aplice o tensiune liniar variabilă
care să provoace o deplasare pe orizontală a spotului proporţională cu timpul. Această
tensiune poartă numele de tensiune de bază de timp sau tensiune de baleiaj şi are forma
dinţilor de ferăstrău. Tensiunea de baleiaj este produsă de circuitele osciloscopului, iar
frecvenţa dinţilor de ferăstrău se variază din butonul reglare bază de timp.

Formarea a fasciculului de electroni în tubul catodic :

Dispozitivul de bază al osciloscopului este tubul catodic. Acesta este un tub de sticlă
vidat, cilindric, cu o extremitate de formă tronconică în care se află ecranul. Tubul catodic
este format din următoarele părţi principale:

A. Tunul electronic care produce fasciculul de electroni şi este alcătuit din :

 Catod – un electrod care, încălzit de filament, emite electroni prin fenomenul de
termoemisie.
  Electrod de comandă (cilindru Wehnelt) – care are rolul de a controla numărul
electronilor ce formează fasciculul. Pentru aceasta el se alimentează la un potenţial
negativ faţă de catod. Cu cât potenţialul cilindrului Wehnelt va fi mai negativ, cu atât
el va frâna deplasarea electronilor, un număr mic dintre aceştia reuşind să treacă prin
orificiu spre ecran. În consecinţă, variind potenţialul cilindrului Wehnelt, variem
numărul electronilor care ajung la ecran, deci luminozitatea imaginii.
 Anozi de focalizare şi accelerare – electrozi cilindrici alimentaţi la tensiuni între
sute şi mii de volţi, care au rolul de a focaliza, respectiv de a imprima o viteză mare
fasciculului de electroni. Având viteza mare electronii traversează anozii şi se
îndreaptă spre ecran pe care îl „bombardează“, ceea ce explică denumirea de tun
electronic.

B. Ecran fluorescent destinat vizualizării impactului fasciculului de electroni cu ecranul.

Stratul luminofor depus pe ecran conţine substanţe care au proprietatea de a emite radiaţii
luminoase când sunt bombardate de fasciculul de electroni ca urmare a transformării energiei
cinetice a fasciculului în energie luminoasă. În locul de impact al fasciculului de electroni cu
ecranul se formează un punct luminos numit spot.

C. Plăcile de deflexie XX’ şi YY’– două perechi de plăci metalice paralele situate vertical şi
respectiv orizontal, cu rolul de a devia fasciculul de electroni, care le traversează, pe direcţie
orizontală (plăcile XX’) şi pe direcţie verticală (plăcile YY’).
Explicaţia fenomenului de deflexie (deviere) a fasciculului este următoarea: dacă fasciculul
traversează două plăci paralele polarizate, una pozitiv şi cealaltă negativ, datorită sarcinii
negative a electronilor el este atras de placa pozitivă şi respins de placa negativă. Ca urmare
pe ecran se va observa deplasarea spotului.
Devierea spotului este proporţională cu valoarea tensiunii aplicate plăcilor de deflexie, sensul
depinzând de polaritatea acestora.

Osciloscopul este un aparat care permite vizualizarea pe ecranul unui tub

catodic a curbelor ce reprezintă variaţia în timp a diferitelor mărimi fizice,
electrice şi neelectrice.

Imaginile obţinute pe ecran se numesc oscilograme.

Reglarea atenuării modifică

dimensiunea imaginii pe verticală şi se TUB
face din comutatorul de pe panou gradat CATODIC
în V/div
Y Atenuator
Aty Ay

Sincr.
int.
Y
Sincr. Y’ X’ X
ext. k1
Reglarea frecvenţei bazei de
timp se face din comutatorul
Circuit de gradat în unităţi de timp/div
sincronizare
 Ax
Generator
de bază de k2
Reglarea sincronizării stabili-
timp
zează imaginea şi se face din
butonul SINCRO de pe panou
X ext.

1. Pregătirea osciloscopului în vederea operării cu acesta

Se porneşte osciloscopul din butonul pornit/oprit, aflat pe panou, şi se aşteaptă apariţia

spotului, câteva secunde necesare încălzirii filamentului. Potenţiometrii deplasare stânga-
dreapta şi deplasare sus-jos se reglează la jumătatea cursei, la fel potenţiometrul de
luminozitate. Se controlează ca poziţia comutatorului Sincro să fie pe Sincro int, iar comutatorul
de reglare a atenuării Aty, pe poziţia maximă. Dacă se constată că nu apare linia luminoasă se
reglează potenţiometrul sincro, potenţiometrii deplasare stânga-dreapta şi deplasare sus-jos şi se
creşte luminozitatea din potenţiometrul de luminozitate.
După apariţia liniei luminoase aceasta se centrează din potenţiometrii deplasare
stânga-dreapta şi deplasare sus-jos.

2. Conectarea osciloscopului în circuit

 Se face în paralel la bornele elementului a cărui tensiune dorim s-o vizualizăm. Borna
de masă a montajului se leagă întotdeauna la borna de masă a osciloscopului. Cealaltă bornă
se leagă la intrarea Y.

3. Încadrarea semnalului de vizualizat în ecran

Se reglează comutatorul Aty astfel încât imaginea să nu depăşească pe verticală

ecranul. Dacă semnalul este periodic se reglează frecvenţa tensiunii liniar variabile până
rămân două-trei perioade ale tensiunii de vizualizat. Pentru a stabiliza imaginea, se reglează
potenţiometrul sincro.

MĂSURAREA TENSIUNILOR CU OSCILOSCOPUL

Tensiunea continuă apare pe ecran ca o linie orizontală, iar valoarea ei se află înmulţind
numărul de diviziuni măsurate pe caroiajul vertical, corespunzător distanţei dintre poziţia
liniei luminoase în absenţa semnalului şi în prezenţa acestuia, cu indicaţia atenuatorului Aty.
Sensul deviaţiei stabileşte semnul tensiunii (în sus, tensiune pozitivă, în jos, tensiune
negativă).

În absenţa tensiunii, linia luminoasă este în centrul ecranului.

O tensiune sinusoidală se exprimă matematic cu formula:u = Umaxsin(2πf+φ)

Oscilograma poate avea forma alăturată :

 Valoarea momentană (instantanee) u se Uvv
Umax
vizualizează pe ecran.
Amplitudinea Umax se măsoară pe
coroiajul vertical.
Frecvenţa f se calculează ca fiin inversă
perioadei măsurate pe coroiajul orizontal. T
Uvv se numeşte tensiune vârf la vârf.

Bibliografie:
· Octavian Popescu, ,,Stiinta si tehnica in slujba sanatatii˝
· Ing. Petrea Tabarcea,Ing.Gheorghe Ghiur, ,,La frontierele electronicii˝
· F.W.Sears,M.W.Zemansky,H.D.Young, ,,Fizica