Temă

Nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, apărută în anul 1881, este o operă
realist-psihologică, cu spirit moralizator, prin care autorul critică lipsa de valori
spirituale ale omenirii. Protagonistul, Ghiță, este un personaj extrem de complex,
rotund, pozitiv, care, în contextul unui mediu nefavorabil, își schimbă în mod
radical personalitatea. Acesta reprezintă imaginea omului distrus de slăbiciuni.
,,Moara cu noroc” este un topos literar care desemnează un han aflat in pustietate,
la răscruce de drumuri. Locația imaginara este o fostă moară, symbol al trecerii, al
perasabilității, iar ,,norocul” pe care îl adduce este doar apparent. In esență, ea este
purtatoare de ghinion. Totodata, poate constitui un element anticipative, cititorul
putând anticipa locul in care se va petrece actiunea, norocul asociat morii
constituind o prefigurare a actiunii tragice.
Tema nuvelei poarta, valori etice si psihologice, dorind sa demonstreze ca
dorintele de parvenire duc la declinul moral si spiritual al individului. In locul
acestoraeste recomandata, in maniera conservatoire, ”linistea colibei”.
Statutul social al acestuia se modifică pe parcursul nuvelei și subliniază evoluția
personajului. Inițial, acesta este un cizmar sărac și tată de familie, pe umerii căruia
apasă toată responsabilitatea bunăstării acesteia. Acest lucru îl încurajează să fie
nemulțumit de situația lui socială și materială, ce conduc la luarea în arendă a
cârciumii de lângă Moara cu noroc, în speranța că, astfel, va asigura familiei un trai
mai bun. Schimbarea statului de cizmar la cel de cârciumar atrage după sine, pe de-
o parte, o îmbunătățire materială considerabilă, dar care, pe de altă parte, va avea
un mare impact la nivelul statutului psihologic și moral. Din punct de vedere
psihologic, Ghiță este marcat de un conflict interior între dragostea pentru Ana și
dragostea pentru bani. Cele două voci interioare îi influențează modul de a gândi.
Statutul moral al protagonistului cunoaște, de asemenea, o profundă schimbare.
Personaj dominat de ambiție, aceasta se transformă dintr-un element susținător al
afacerii lui într-o carență morală, folosită strict pentru sporirea averii. Ghiță devine
treptat un om lacom, obsedat de câștig și lipsit de moralitate, fiind dispus să facă
orice pentru a-și proteja veniturile. Devine criminal, omorându-și soția infidelă, în
ciuda faptului că era direct responsabil de comportamentul ei.
 Personajul este caracterizat în mai multe moduri, treptat, pe parcursul nuvelei,
evidențiindu-se degradarea lui morală și, inevitabil, distrugerea lui. Naratorul
omniprezent și omniscient îl caracterizează direct, urmărindu-i transformările și
lupta interioară: „de tot ursuz”, „se aprindea pentru orice lucru de nimic”.
Lică Sămădăul și Ana contribuie, prin vorbele lor, la construirea unui profil al lui
Ghita. Lică îl consideră om de nădejde: „dacă te-aș avea tovarăș pe tine, și de dracu
și de mumă-sa”, iar Ana îl descrie ca fiind lipsit de personalitate și tărie de caracter:
„Ghiță nu-i decât muiere în haine bărbătești”.
Totodată, monologul interior al personajului evidențiază unele trăsături
psihologice. Acesta își conștientizează slăbiciunile, dar nu și le asumă, punându-și
lipsa de caracter pe seama divinității: „Ei ce să-mi fac?… așa m-a lăsat
Dumnezeu!”. Astfel se conturează un om care inițial era harnic, bun, gospodar și
familist, dar este transformat de lăcomie într-un bărbat fricos, laș și răzbunător,
ceea ce îl distruge în final.