ARGUMENT

Prin elaborarea acestui proiect ne propunem identificarea şi evidenţierea modalitaţilor de

evaluare, investigare, îngrijire şi recuperare a unui pacient cu cancer de colon prin care să se
asigure legătura de continuitate între pregătirea teoretică dobândită în şcoală şi pregătirea
practică, dobândită prin învăţământ clinic, în secţiile de chirurgie generală şi oncologie.
Cancerul de colon, ca şi stare patologicä a organismului uman, va fi descris şi
analizat în detaliu în acest proiect, la fel ca şi partea dedicată tehnicilor specifice de asistenţă
medicală pentru bolnavii suferinzi de acastă maladie.
Cancerul este o boală provocată de proliferarea celulară necontrolată şi invazivă. În ziua de
azi se estimează că o treime din copii vor dezvolta o formă de cancer în timpul vieţii lor. Cele
mai comune tipuri de cancer sunt cancerul de san, cancerul de prostată şi cel de colon.
Nu se cunoaşte cauza exactă a apariţiei şi a dezvoltării tumorilor maligne. Unele cancere
sunt genetice, iar altele sunt probabil determinate de mediul de viaţă (dietă, fumat etc).
Cancerul constituie în întreaga lume o problemă majoră de sănătate publică. Această boala
se prezintă ca o afecţiune care apare cu o incidenţă din ce în ce mai mare în ultimii ani şi a
devenit a doua cauza de mortalitate în lume, după bolile cardiovasculare.
Într-o lume în care vindecătorii cu puteri paranormale şi medicamentele lor miraculoase
câştigă tot mai mult teren în rândul populaţiei neinformate, programele de educaţie sanitara,
prevenţie şi depistare precoce par insuficiente.
Cancerul este, pe bună dreptate, denumit - flagelul umanităţii. Această boală se răspândeşte
fără încetare şi nu ştim încă să o stăpânim în totalitate. Milioane de persoane sunt atinse. Zeci de
mii de medici şi savanţi cauta cauza acestei boli. În fiecare an sunt alocate sume foarte mari
pentru cercetările asupra cancerului, se experimentează fără încetare în laboratoare pentru
găsirea unor soluţii şi tratamente cât mai eficiente.
Graţie lucrărilor Virginiei Henderson, care a descris necesităţile fundamentale ale omului,
ca bază a îngrijirilor, putem realiza relaţia dintre cel îngrijit şi cel care îngrijeşte. Pentru
descrierea acestor necesităţi este important să intrăm în relaţie cu persoana îngrijită. Este
imposibil să cunoaştem fiecare pacient din serviciu, atâta timp cât îngrijirile acordate sunt privite
ca sarcini distincte efectuate în serie. În consecinţă în loc să repartizăm sarcini, repartizăm
îngrijiri.
Prin studierea acestor cazuri, am ajuns la un anumit nivel de înţelegere şi cunoaştere a
fiinţei umane şi al modului în care se pot iniţia şi întreţine relaţii interpersonale cooperante
bazate pe respect între membrii echipei de îngrijire şi cel îngrijit.

1
 ISTORIC

Cuvântul cancer derivă din grecescul karkinos (rac, crab) menţionat în scrierile lui
Hipocrate din Kos (460-375 i.e.n.), ca şi din latinescul carcinum preluat de către Galen din
lucrarile lui Hipocrate. Galen din Pergam (129-199 e.n.) împărţea tumorile în forme ulcerate
(karkinos) şi forme solide (karkinomas).
Aspecte de anatomie patologică ale cancerelor, între care cele esofagiene, gastrice, rectale,
pancreatice sunt descrise de Morgagni, ilustru reprezentant al şcolii Italiene de la Padova din sec.
XIV.
Descoperirea microscopului a contribuit decisiv la stabilirea bazelor histologice de catre
Marcello Malpighi (1628-1694) deschizând o perioadă noua în cercetarea cancerului.
Primul studiu sistematic despre cancer a fost făcut de catre Peyriche şi publicat la
Academia din Lyon sub titlul „Qu’est-ce que c’est le cancer ?”. Cancerul ca boală degenerativă
este descris şi în lucrarea francezului Claude Gendron (1663-1750).
William Marsden fondează în 1851 la Londra primul „Spital de cancer” (Hospice) cu doua
obiective: îngrijirea bolnavilor de cancer şi cercetarea cancerului.
Concepţiile moderne asupra histogenezei cancerului au fost formulate de R.Virchow. După
1900 sunt puse bazele reţelei sanitare oncologice şi este fundamentat sistemul oncologic modern.
Conceptul radicalităţii intervenţiilor chirurgicale a lui W. Halstedt domină chirurgia în prima
jumătate a secolului XX, radioterapia se dezvoltă după 1920, iar chimioterapia ia naştere după
1950.

2
 CAPITOLUL I
DATE GENERALE DESPRE BOALĂ

1.1. Prezentarea noţiunilor de anatomie a sistemului digestiv

1.1.1. Noţiuni de anatomie
Aparatul digestiv este alcătuit din organe la nivelul cărora se realizează digestia
alimentelor şi ulterior absorbţia lor.
Cavitatea bucală este porţiunea iniţială a aparatului digestiv. Funcţiile pe care le
îndeplineşte sunt: funcţia de masticaţie pentru formarea bolului alimentar, începutul digestiei
glucidelor sub acţiunea patialinei salivare, funcţia de fonaţie, funcţia receptoare, funcţia de
aparare şi funcţia fizionomică.

Faringele este un organ care aparține atât aparatului digestiv, cât şi aparatului respirator.
El se află situat în partea posterioară a cavităţii bucale şi se continuă cu esofagul. Prin reflexul de
deglutiţie, bolul alimentar trece din faringe în esofag; prin coordonare nervoasă, musculatura
formează unde contractile care împing bolul spre cardia; sfincterul cardiei se desface,
împiedicând şi refularea conţinutului gastric în esofag.
Esofagul este un canal cilindric care începe de la faringe şi ajunge în stomac, străbătând
aproape vertical întreaga cavitate toracică; după ce traversează diafragma, mai urmează un scurt
traiect abdominal. Pereţii canalului au o structură musculară, care la contracţie imprimă o
mişcare de propulsie a alimentelor.

3
 Stomacul, organ cavitar musculo-glandular, este segmentul tubului digestiv situat între
esofag şi intestinul subţire. Forma lui este asemanatoare cu a unei pere, cu vârful uşor îndoit şi
îndreptat în sus: la examenul radiologic apare ca litera „J" sau ca un cârlig. Forma lui este
variabilă în funcţie de: conţinut, tonicitatea musculaturii proprii, tonicitatea peretelui abdominal,
poziţia individului şi volumul organelor vecine. Din punct de vedere fiziologic, stomacul
primeşte alimentele şi, datorită funcţiei sale motorii, le frământă, le amestecă cu sucul gastric şi
apoi le evacueaza în duoden.

Intestinul subţire, este un tub care are o lungime de cinci-șase metri și care se încolăceşte
în interiorul cavităţii abdominale în multe anse intestinale, începe la pilor se termină la nivelul
valvulei ileo-cecale. Aici se desfăşoară procesele de digestie şi absorbţie a alimentelor, pentru a
putea realiza mai bine absorbţia, suprafaţa internă este acoperită de numeroase vilozităţi
intestinale. Intestinul subţire este alcătuit din trei porţiuni: duoden, jejun şi ileon.
Duodenul este prima porţiune a intestinului subţire şi are formă de potcoavă, cu
concavitate în sus, în care se află capul pancreasului. Are o lungime de 25 de cm şi începe la
nivelul pilorului şi ţine până la flexura duodeno-jejunală. Constă în patru părţi: prima este oblică
şi începe de la pilor, cea de-a doua este descendentă, cea de-a treia este orizontală, iar cea de-a
patra este ascendentă şi se termină cu unghiul duodeno-jejunal, prin care se trece la jejun. În
duoden îşi varsă secreţiile ficatul şi pancreasul şi, graţie acestor secreţii aici se realizeză
principalele procese de digestie.
Jejunul cea de-a doua parte sau porţiunea medie a intestinului subţire, care începe din
unghiul duodeno-jejunal. Locul în care se uneşte cu ileonul este marcat de capătul terminal al
4
arterei mezenterice superioare. În jejun se desfăşoară majoritatea proceselor de absorbţie a
alimentelor.
Ileonul a treia şi ultima porţiune a intestinului subţire se varsă în intestinul gros printr-un
orificiu valvular cunoscut sub denumirea valva ileocecală, care permite trecerea resturilor
alimentare în intestinul gros şi împiedică refluxul lor în cel subţire. În ileon se absorb multe
alimente care nu au fost absorbite în duoden şi jejun.
Vascularizaţia este asigurată de ramuri care provin din artera mezenterică superioară.
Sângele venos este colectat de vena mezenterică superioară.
Limfa este colectată în ganglionii mezenterici superiori, situaţi în rădăcina mezenterului.
Inervaţia este vegetativă, asigurată de plexul mezenteric superior desprons din plexul
celiac.
Structura pereţilor intestinului subţire:
- Stratul mucos: căptuşeşte interiorul întregului intestin subţire şi este acoperit de vilozităţi.
În acest strat se găsesc numeroase glande secretoare care produc substanţe mucoase ce protejează
mucoasa de accid clorhidric din stomac şi de enzimele digestive.
- Strat submucos: este foarte subţire şi conţine numeroase terminaţii vasculare, nervoase şi
ţesut conjunctiv.
- Stratul muscular: este format din fibre musculare netede, dispuse longitudinal şi circular
- Stratul adventicial sau seros: strat de ţesut conjunctiv care îmbracă exteriorul intestinului
şi care face parte din învelişul peritoneal.

Intestinul gros se întinde de la tunica ileonului, marcat prin valvula ileocecală, până la
nivelul canalului anal, dar aceasta definiţie morfofuncţională trebuie să includă apendicele şi
valvula Bauhin. Această concepţie caută să respingă o unitate funcţională integratoare, dar
individualitatea morfofuncţională şi patologică a diferitelor porţiuni colice impun studiul
5
anatomic şi patologic pe porţiuni separate.
Lungimea intestinului gros variază între 100 – 150 cm, cu o medie de 130 – 1350,
creşterea în lungime se poate face pe seama întregului colon dar mai ales pe seama unor
segmente separate.
Aceste alungiri pot fi congenitale sau câştigate de-a lungul vieţii, ducând la dificultăţi în
investigaţia radiologică atât în plenitudine cât şi în dublu contrast astfel sigmoidul şi transversul
au o lungime în jur de 50 cm, ascendentul 12 – 17 cm iar descendentul 14 – 20 cm.
Calibrul intestinului gros prezintă o scădere progresivă începând de la cec spre sigmoid
cu aproximativ 5 cm la cec şi 2,5 cm la sigmoid; dar în mod normal sau condiţii patologice,
există modificări de calibru prin spasme sau dilatări, creând astfel dificultăţi în investigarea
colonului şi mai ales în punerea diagnosticului.
Cecul
Are formă de sac închis în interior, iar superior se continuă cu colonul ascendent, pe
peretele postero-intern la unirea dintre cec si ascendent se afla jonctiunea ileocecala
prevazuta cu un sfincter, numita valvula lui Bauhil. La aproximativ 2 cm sub aceasta se află
inserţia apendicelui vermicular.
Cecul poate fi învelit în întregime de către peritoneu, situaţie intraperitoneală sau poate fi
acoperit numai pe faţa anterioară, situaţie când cecul este situat retroperitoneal, cu toate
acestea cecul este considerat una dintre cele mai mobile părţi ale colonului alături de colonul
transvers şi sigmoid.
Cecul este situat de obicei în fosa iliacă dreaptă dar poate fi situat şi înalt lombar,
prerenal sau jos în micul bazin. Ca aspect exterior el prezintă trei benzi musculare înguste
care îşi au punctul de plecare la nivelul inserţiei apendicelui şi însotesc colonul pe toată
întinderea lui.
Aceste benzi musculare sunt dispuse anterior iar celelalte postero intern şi extern. Aceste
benzi determină formarea de boreluri suprapuse sau trei coloane de umflături.
Din punct de vedere radiologic cecul poate fi împărţit în două:
- fundul cecal;
- corpul cecului.
În interior la nivelul cecului şi întregului colon se găsesc:
- pliurile submucoase sau falciforme create de bandeletele longitudinale şi apar ca nişte
despărţituri dispuse transversal faţă de axul intestinului şi constituie adevărate diafragme
incomplete.
- logile haustrale care sunt corespunzătoare boselurilor de pe suprafaţa organului.
Colonul ascendent este situat între inserţia valvulei ileocecale şi a unghiului hepatic. Este
6
situat retroperitoneal şi prin intermediul fasciei lui Toldt vine în contact cu pătratul lombelor şi
polul inferior inferior al rinichiului drept. În afară, interior şi anterior, colonul ascendent vine în
contact cu ansele intestinale. Colonul ascendent este una dintre cele mai fixe porţiuni ale
colonului. Configuraţia exterioară este asemănătoare cu a cecului, cele trei bandelete musculare
formează boselurile iar în interior ele determină formarea pliurilor falciforme şi a cavităţilor
haustrale.
Unghiul hepatic al colonului
Face trecerea între colonul ascendent şi transvers, este situat în hipocondrul drept şi lasă o
amprentă marcata pe faţa interioară a ficatului. Este un segment semifix, iar posterior se
învecinează cu rinichiul şi porţiunea a doua a duodenului iar anterior vine în contact cu ficatul
care îl acoperă.
Colonul transvers
Este partea cea mai mobila a colonului, posedă un mezocolon cu marginea anterioară
inserată pe colon iar cea posterioară fixă, este inserată de la dreapta spre stânga pe porţiunea
inferioară a rinichiului, de partea a doua a duodenului, corpul pancreasului şi partea
superioară a rinichiului stâng.
Acest mezocolon la extremitate dă naştere la două formaţiuni peritoneale şi anume
ligamentul frenocolic drept şi ligamentul frenocolic stâng care fixează cele două unghiuri colice
la peritoneul parietal. Ligamentul gastrocolic îl solidarizează de stomac.
Configuraţia interioară şi exterioară este asemănătoare cu cea de la cec şi colon ascendent
cu singura deosebire că borelurile şi haustrele diminuă ca volum.
Unghiul splenic al colonului
Este predominent ascuţit, este situat aproape în plan anteroposterior fiind aşezat adânc în
hipocondrul stâng, se învecinează cu splina deasupra, cu marginea exterioară a rinichiului stâng
intern şi înainte cu marea curbură.
Colonul descendent
Este situat profund retroperitoneal alipit de ansele intestinului subţire, se întinde de la
unghiul splenic până la o limita de demarcaţie convenţională corespunzătoare crestei iliace
stângi. Este segmentul cel mai strâmb al colonului şi dispune de o musculatură puternică.
Colonul sigmoid
Alături de cec şi transvers este una dintre cele mai mobile porţiuni a colonului iar prima
porţiune are o dispunere fixă ca a descendentului.
Prezintă un mezocolon sigmoidal care are o inserţie colică de doua ori dând inflecţiuni
sigmoidului, asemeni literei S. Se găseşte în fosa iliacă stângă iar porţiunea pelvina vine în
raport cu vezica şi rectul.
7
 La nivelul sigmoidului există numai bandelete musculare longitudinale şi atunci el prezintă
două serii de boseluri1 diminuate ca volum în raport cu restul segmentului colonului.
La nivelul sigmoidului se reduc şi de asemenea numărul şi volumul haustrelor interne.
Rectul şi canalul anal
Rectul se întinde de la locul de terminare a colonului sigmoid până la linia anorectală care
este circulară şi desparte zona mucoasă de zona cutanată a rectului.
Lungimea rectului este 11 – 15 cm iar diametrul transversal de 2,5 – 3 cm, în timpul
umplerii cu bariu se pot dubla diametrele şi are fuziform dilatat în portiunea mijlocie si
îngustat la nivelul jonctiunii rectosigmoidiene si la nivelul portiunii perirenale.
În sens sagital rectul descrie o curbură superioară cu concavitatea anterior si o curbura
inferioara cu concavitatea posterior iar în sens frontal o curbura inferioara cu concavitatea spre
dreapta. Posterior vine în contact cu sacrul si coccisul, fetele laterale sunt tapetate de
peritoneu iar anterior vine în contact cu organele genitale la femeie, prin fundul de sac al lui
Douglas, iar la barbat este separet de vezica urinara tot prin acelasi fund de sac.
Portiunea perineala vine în raport cu fosa isteorectala si uretra la barbat si vaginul la femei.
Rectul nu mai prezinta bandeletele musculare lipsind astfel boselurile si haustrele. Canalul anal
are o lungime de aproximativ 3 cm, este delimitat superior de linia anorectala si inferior de
linia anoperineala.
Intestinul gros prezintă aceleaşi straturi ca şi intestinul subţire: mucoasă, submucoasă şi
musculoasă:
Mucoasa
Este mai groasă, lipită de valvule conivente vilozităţi şi plăci Pyer. Epiteliul este format
din celulele cilindrice, celulele calciforme, corionul este tesut conjunctiv dens, contine
elemente limfoide şi glande Lieberkuhn.
Musculatura mucoasei conţine două straturi de fibre netede, unul interior circular şi al
doilea la exterior longitudinal, iar mucoasa canalului anal este de două tipuri, tip cilindric situat
deasupra liniei anorectale şi de tip malpighian situat sub linia anorectală ce face trecerea între
mucoasa cilindrică şi planul cutanat
Submucoasa
Este formată din ţesut conjunctiv, prezintă plexuri vasculare, capilare, limfatice şi plexuri
nervoase.
Musculoasa
Prezintă un strat interior de fibre circulare şi exterior un strat de fibre longitudinale care
sunt concentrate în bandelete circulare sau tenii între care se găsesc pliurile
1
Boseluri- asamblu de proeminenţe pe supraţa unui organ
8
semilunare sau falciforme (boselurile).
Canalul anal prezintă o musculatură deosebită şi anume prezintă sfincterul intern care
este compus din fibre musculare striate ce prezinta un fascicol profund, gros şi mult mai
superficial subcutanat. Mai prezintă şi muschiul ridicator anal care întăreşte sfincterul extern.

Vascularizaţia intestinului gros

Partea dreapta a colonului este vascularizată prin ramuri ale arterei ileo-ceco-colice, artera
colica dreapta si cea mijlocie.
Partea stângă este vascularizată prin artera mezenterică superioară care dă ramuri, artera
colică superioară stângă şi artera inferioară stângă ce dă ramuri sigmoidiene şi rectale superioare.
Sistemul venos al colonului este asigurat de către venele mezenterice superioare şi
inferioare, care urmează traiectul arterei mezenterice.
Sistemul limfatic îşi are originea în stratul mucos, submucos, zona intravasculară şi

9
reţeaua vasculară. Aceste reţele se adună în ganglionii paracolici iar vasele limfatice rezultate se
vărsă în ganglionii mezenterici superiori şi inferiori.
Vascularizaţia rectului este asigurată de arterele rectale sau hemoroidale superioare
mijlocii şi inferioare iar vascularizaţia venoasă a rectului îşi are originea într-un plex venos din
stratul submucos care va da naştere venelor rectale sau hemoroidale care se varsă atât în
interiorul venei porte cât şi în interiorul venei cave inferioare.
Vasele limfatice îşi au originea în plexul mucos şi submucos formând pediculi care
urmează traectul venelor.
Inervaţia colonului este predominant vegetativă provenind din simpatic şi parasimpatic.
Colonul drept primeşte fibre simpatice din ganglionii colici şi mezenterici superiori şi fibre
parasimpatice din nervii vagi. Colonul stâng primeşte fibre simpatice din plexul mezenteric
superior şi fibre parasimpatice din nervii splahnici pelvini. În pereţii intestinului gros se
găseşte plexul Auerbach şi plexul submucos Maissner. Inervaţia rectală provine din ramurile
colaterale ale plexului rusinos şi ale plexului sacrococcigian.
1.1.2. Noţiuni de fiziologie
Digestia este totalitatea transformărilor pe care le suferă alimentele în tubul digestiv. Prin
digestie, alimentele sunt transformate în elemente simple, ce pot fi absorbite în sânge şi
limfă. Resturile alimentare sunt evacuate sub forma de materii fecale.
Procesul de digestie constă în două categorii de fenomene:
a) fenomene fizice, datorită cărora alimentele sunt fragmentate, amestecate cu sucurile
digestive şi deplasate în tubul digestiv;
 b) fenomene chimice, datorită cărora alimentele sunt descompuse chimic în elemente
simple.
Ambele categorii de fenomene se completează una pe cealaltă. În diferite porţiuni ale
tubului digestiv au loc fenomene digestive, însă cu aspecte deosebite, legate de necesitatea
transformărilor pe care trebuie să le sufere hrana într-o porţiune. 
Digestia bucală:
a) fenomenele fizice consta în masticaţie, adică fragmentarea alimentelor şi în amestecul
lor cu saliva. 
b) fenomenele chimice consta în transformarea amidonului în dextrină sub acţiunea
fermentului numit ptialina, conţinut în salivă. Celelalte alimente nu sunt atacate de salivă. 
În cadrul bolului alimentar, saliva îşi continuă acţiunea ei chimică şi în esofag şi stomac,
până ce alimentele sunt îmbibate în suc gastric. Formarea bolului alimentar este urmată de
deglutiţie sau înghiţire.
Digestia gastrică:
10
 a) fenomenele fizice constă în modificări de tonus şi mişcări peristaltice. Prin modificari de
tonus pereţii stomacului se destind sau se strâng, adaptându-se conţinutului gastric. Mişcările
peristaltice sunt unde de contracţii ce apar la intervale scurte în special în porţiunea orizontală a
stomacului şi au ca rezultat evacuarea conţinutului stomacal către duoden sau invers, către
esofag şi cavitatea bucală. 
Aceste ultime mişcări sunt numite antiperistaltice. În acest caz vorbim de vomă sau
vărsături. Când în urma contracţiilor stomacului se elimină doar gaze din stomac, vorbim de
eructaţii.
b) fenomenele chimice constă în acţiunea sucului gastric asupra proteinelor şi grăsimilor.
Ca rezultat al digestiei gastrice, alimentele sunt transformate într-o materie păstoasă, numită
chim gastric, bogat în acid clorhidric. Sucul gastric este format din 90% apa şi 10% acid
clorhidric, fermenţi, substanţe minerale şi mucus, fiind secretat în cantitate de circa 1,5 l în 24 de
ore la omul adult normal. Mucusul are rol de protector al mucoasei gastrice faţă de acţiunea
digestivă a sucului stomacal;
c) motilitatea stomacului este reglată de sistemul nervos vegetativ astfel: 
nervii parasimpatici provoacă contracţia stomacului şi deschiderea sfincterului piloric. 
Nervii simpatici au o acţiune inversă. Secreţia gastrică poate fi provocată printr-un
mecanism nervos şi unul humoral. Introducerea alimentelor în gură provoacă printr-un reflex
nervos necondiţionat o secreţie bogată în acid clorhidric şi fermenţi.
Contactul alimentelor cu mucoasa stomacului produce în regiunea pilorică un hormon
numit gastrină, care la rândul lui provoacă o secreție de suc gastric mai puţin activă de cât
secreţia aparută pe cale nervoasă. 
d) evacuarea stomacului.
Cu ocazia undelor peristaltice, pilorul se deschide şi o parte din chimul gastric trece în
duoden. Aici alimentele produc pe cale reflexă o închidere a pilorului, până ce tot acidul
clorhidric pe care îl conţin este neutralizat de sucul intestinal. Dupa neutralizare, o nouă cantitate
de chim trece în duoden.
Digestia intestinală:
a) fenomenele fizice constau în mişcările peristaltice care fac să avanseze alimentele din
intestin. Alte mişcări ale intestinului ajută amestecul acestora cu sucul intestinal, sucul pancreatic
şi cu bila, secretate fiecare în cantităţi de circa 1 în 24 de ore la adult;
b) fenomenele chimice din intestinul subţire constau în transformările pe care le suferă
alimentele sub acţiunea fermenţilor secretaţi de glandele intestinale, ficat şi pancreas. 

11
 În urma activităţii digestive din intestinul subţire, substanţele alimentare sunt transformate
într-un lichid gros numit nil intestinal. Sucul intestinal este compus din lipază, erepsină, fermenţi
pentru glucide, apă, substanţe minerale şi mucus. 
Sucul pancreatic este asemanator celui intestinal, iar bila se compune din pigmenţi şi săruri
biliare substanţe minerale, apă, grăsimi şi mucus.
Rolul acestor sucuri digestive poate fi rezumat astfel: 
- lipazele desfac grăsimile în glicerină şi acizi graşi;
- tripsina şi erepsina continuă desfacerea proteinelor (începută în stomac) în
aminoacizi; fermenţii pentru glucide descompun zaharurile complexe în monozaharide.
Prezenţa bilei în intestin intervine în fragmentarea grăsimilor în particule mici (proces
numit emulsionare), care pot fi mai bine atacate de lipaze. Tot bila măreşte acţiunea lipazelor şi
ajută absorbţia acizilor graşi, ajutând şi motilitatea intestinală.
Dintre porţiunile intestinului subţire, duodenul are o importanţă mare în digestie deoarece,
pe de o parte, aici se varsă bila şi sucul pancreatic, iar pe de alta, prin pereţii duodenali pornesc
reflexe ce controlează activitatea veziculei biliare şi a sfincterului Oddi situat la locul de
„vărsare" a canalului coledoc în duoden.  Datorita acestui fapt, bila şi sucul pancreatic ajung în
duoden doar atunci când este nevoie de acţiunea lor digestivă;
c) fenomene chimice în intestinul gros. După ce o mare parte din substanţele nutritive au
fost absorbite în intestinul subţire, resturile alimentare trec în intestinul gros, unde sunt supuse
unor noi transformări. 
Funcţia intestinului gros este determinată de constituirea bolului fecal, stocarea acestuia şi
în fine evacuarea materiilor fecale. În acest scop, colonul drept îndeplineşte rolul de constituire a
bolului fecal, prin absorbţie şi reduce a volumului, pe când colonul stâng are rol de stocare şi
evacuare.
Funcţia motorie a intestinului gros:
a. Motricitatea intestinului gros
Este funcţia principală care asigură constituirea, stocarea şi formarea bolului fecal.
b. Mişcările de segmentare
Apar la distanţe regulate, ca expresie a contracţiilor muşchiului circular şi sunt staţionare,
realizând doar deplasări ale conţinutului intestinal pe distanţe mici, în ambele direcţii, favorizând
reabsorbţia hidrosalină.
c. Mişcările peristaltice
Sunt lente, mai puţin frecvente şi mai atipice, realizând contracţii în valuri şi favorizând
transportul conţinutului colic pe distanţe mici.
d. Mişcările antiperistaltice
12
 Sunt rare, predominand la nivelul cecului.
e. Mişcările în masă
Apar de două, patru ori pe zi, după micul dejun sau sub impulsul unor emoţii sau stresuri,
sunt specifice colonului şi interesează contracţia a peste 2 cm de colon.
Tipuri variate de activitate motorie ale colonului:
 Cecul prezintă o activitate antiperistaltică în cicluri, imediat ce primeşte conţinutul ileal.
În condiţii fiziologice, aceste mişcări nu produc reflex in ileon şi au scopul de a favoriza brasajul
reabsorbţiei hidrice şi saline.
 Colonul proximal prezintă mişcări de segmentare, ritmice, asimetrice, staţionare,
mişcări de transport care sunt rare. Se înregistrează şi funcţii de stocare, metabolism, bacteriene
şi absorbţie.
 Colonul distal prezintă o intensă activitate motorie sub forma mişcărilor de segmentare,
nu atat în scopul de reabsorbţie, ci cat mai mult de continenţă. Propulsia se face datorită
mişcărilor de transport iniţiate in colonul proximal.
 Rectul prezintă în porţiunea superioară, contracţii care au ca scop să intarzie trecerea
conţinutului colic în rect. În general, funcţia colonului sigmoid şi a rectului este de continenţă şi
în foarte mică măsură de reabsorbţie.
Timpul de tranzit al colonului arată că, în toate segmentele colonului, se produc toate
tipurile de activitate motorie menţionate. Factorii de care depinde timpul de tranzit sunt:
- ingestia alimentelor,
- volumul şi constituţia alimentelor,
- activitatea fizică,
- factorii psihoemoţionali.
Funcţiile de digestie şi absorbţie a colonului:
Colonul nu este adaptat pentru un proces important de digestie sau activitate de absorbţie.
Totuşi sub acţiunea enzimelor bacteriene continuă degradarea unor reziduuri, glucide neabsorbite
în insuficienţe pancreatice, deconjugarea sărurilor iliace neabsorbite în intestinul subţire, etc.
Flora microbiană a colonului are şi o proprietate de sinteză: permite absorbţia unor substanţe
medicamentoase.
Funcţia secretorie – a colonului se referă la mucus care are multiple roluri:
- adunarea particolelor ţi formarea bolului fecal;
- protecţia mucoasei faţă de agenţi chimici şi fizici;
- lubrefiant pentru deplasarea conţinutului colic.
Funcţia de absorbţie predominantă în colonul proximal se exercită asupra apei şi a
electroliţilor (Na, K, Cl, etc.), datorită acestei proprietăţi, în colonul proximal are loc o intensă
13
activitate de absorbţie hidrică şi salinică cu scopul de a modifica progresiv consistenţa
conţinutului colic şi transformării acestuia în materii fecale.
1.2. Prezentarea teoretică a bolii
1.2.1. Definiţie
Cancerul de colon este o tumoră malignă la nivelul colonului. Reprezintă cam 20% din
totalul neoplasmelor, ocupând locul al doilea la întreaga populaţie, depăşit la bărbaţi de cancerul
bronhopulmonar, iar la femei de cancerul de sân.
În majoritatea ţărilor cancerul de colon, reprezintă a doua cauză de deces prin cancer după
cel pulmonar.
În Marea Britanie, în anul 1990, au fost înregistrate 17 223 de decese prin cancer colonie,
ocupând locul secund după cancerul plămânului. Situaţia este similară în SUA şi Australia.
Stadializarea cancerului de colon:

Clasificarea Dukes făcută iniţial pentru cancerul rectal, din 1939 a fost adoptată şi pentru
cancerul de intestine gros. Forma originală a suferit mai multe modificări, arătând în final astfel
(Dukes-Coller):
- Stadiul A1: tumoarea nu depăşeşte musculara mucoasei şi nu dă metastaze în nodulii
limfatici.
- Stadiul B1: tumoarea prinde musculara proprie şi nu dă metastaze ganglionare; B2:
tumoarea depăşeşte musculara proprie dar nu dă metastaze în limfonoduli;

14
 - Stadiul C1: B1 cu metastaze limfoganglionare; C2: B2 cu metastazare ganglionară.
Aceste modificări aduse clasificării iniţiale Dukes ne arată importanţa penetrării murale ca factor
prognostic independent de invazia ganglionară.
- Stadiul D: caracterizează cazurile cu metastaze la distanţă.
1.2.2 Etiologie
Nu se cunoaşte încă procesul care stă la baza apariţiei cancerului în intestinul gros. Cu
toate acestea, în ultimul timp au fost făcute numeroase studii pentru o mai bună înţelegere a
acestui mecanism, în special odată cu apariţia tehnicilor de biologie moleculară. Deşi sunt bine
definite sindroamele genetice, factorii de mediu par a fi mai importanţi. Dovada cea mai evidentă
care vine în sprijinul afirmaţiei anterioare este incidenţa crescută a cancerului colorectal în
societăţile „sofisticate". Nu poate fi vorba de diferenţe genetice atunci când creşte riscul de a
face cancer prin migrarea dintr-o zonă cu incidenţă mică într-una cu frecvenţă crescută. Astfel,
prima şi a doua generaţie de japonezi emigranţi în Hawai şi California au o rată a incidenţei
cancerului mai mare decât compatrioţii lor din Japonia.
Similar, portoricanii plecaţi în SUA au un risc crescut de a se îmbolnăvi de cancer, precum
şi polonezii emigranţi în Australia şi SUA. Evreii din Israel şi Europa au o incidenţă a cancerului
colorectal mai mare decât cei din Asia şi Africa.
S-a demonstrat că unele componente din regimul alimentar se corelează cu variaţiile
geografice ale bolii, din acest motiv s-a acordat importanţă factorilor care ar putea fi responsabili
de aceste diferenţe.
Dieta
Riscul crescut al bolii este pus în legătură cu regimul alimentar occidental sărac în fibre.
Ipoteza îşi are originea în observaţia făcută asupra negrilor Bantu din Africa de Sud care
consumă cantităţi mari de fibre, au scaune voluminoase şi o incidenţă scăzută a cancerului de
intestin gros în comparaţie cu concetăţenii albi. Burkitt (1971) şi-a popularizat teoria conform
căreia un aport bogat în fibre reduce timpul de tranzit intestinal în consecinţă şi expunerea
mucoasei intestinale la carcinogenii intestinali.
Volumul mare al scaunelor produce un efect de diluţie asupra bacteriilor din intestinul
gros, diminuându- le potenţialul carcinogen. Teoria rolului protector al fibrelor în cancerul de
colon nu a acumulat suficiente dovezi ştiinţifice.
Dieta bogată în grăsimi animale constituie un factor de risc major. Incriminarea grăsimilor
ca un factor posibil etiologic derivă din conceptul că regimurile occidentale favorizează
dezvoltarea unei flore bacteriene ale cărei microorganisme pot degrada sărurile biliare la
carcinogeni. Se ştie că anumite bacterii, în special Clostridium Paraputri-ficum, pot dehidrogena

15
nucleul steroid, un efect care ar fi important în dezvoltarea compuşilor cu structuri similare
carcinogenilor cunoscuţi.
Lipsa vegetalelor, în special a celor din familia cruciferelor (varza), a fost avansată ca o
cauză majoră de cancer colorectal. Studii experimentale au demonstrat că ingredienţii activi ai
acestor vegetale (indolii) inhibă activitatea carcinogenilor în inducţia tumorilor gastro-
intestinale.
Consumul exagerat de hidrocarburi şi alcool, deşi incriminate nu s-a putut demonstra a fi
carcinogen. În privinţa oligoelementelor s-a sugerat că dieta săracă în K+ favorizează
transformarea malignă a polipilor. Deficienţa de Seleniu accentuată de un aport crescut de zinc şi
floruri (antagonişti ai seleniului) ar modifica evoluţia obişnuită a cancerului colorectal. Depleţia
de Ca ar putea juca un rol în carcinogeneza cancerului de colon.
Pe lângă faptul că acizii biliari pot fi transformaţi de bacterii în carcinogeni potenţiali,
cercetări recente sugerează că acizii biliari pot exercita şi acţiuni directe toxice asupra mucoasei
colonului, care pot duce la modificări neoplazice.
Administraţi pe cale rectală, la animale de experienţă (şobolani), favorizează tumorile
induse de dimetrilhidrogenază. S-a demonstrat că şi acizii biliari secundari (deoxicolic şi
litocolic) sunt carcinogenici. Unii autori au găsit receptori la acidul deoxicolic la aproximativ 1/3
din cancerele colorectale. Alţii au sesizat receptori la acizii litocolici.
Efectele toxice directe ale acizilor biliari pot fi puse în legătură cu cantitatea de Ca++ din
dietă. Wargovich şi colab. au arătat că efectele adverse ale acidului deoxicolic asupra mucoasei
colonului pot fi ameliorate prin administrarea acestuia sub formă de săpun de Ca++. Newmark şi
colab. pentru a explica aceasta emit următoarea ipoteză: acizii biliari şi acizii graşi îşi exercită
efectul toxic prin legarea puternică a calciului.
Depleţia mucoasei în calciu duce la descuamarea şi proliferarea celulelor, iar excesul de
acizi biliari (cei care nu se leagă de Ca++) atacă ADN-ul celular ducând la modificări
neoplazice.
Colecistectomia în antecedente
Mulţi autori sugerează o asociere între cancerul colorectal şi colecistectomie. Vernick şi
Kuller găsesc un risc crescut pentru cancerul de colon drept, la ambele sexe, după această
operaţie. Allende şi colab. incriminează afecţiunile veziculei biliare ca factori de risc în apariţia
cancerului de intestin gros şi că acest risc creşte şi mai mult după colecistectomie. Aceste ipoteze
nu au fost confirmate de alte studii. în concluzie, colecistectomia ca factor de risc nu poate fi
încă demonstrată.
Cu toate acestea, creşterea excreţiei de acizi biliari post-colecistectomie este un motiv
coerent ce poate explica creşterea riscului în apariţia cancerului de colon.
16
 Bolile inflamatorii
Riscul apariţiei cancerului de intestin gros la bolnavii cu colită ulcerativă a fost arătat de
majoritatea autorilor, predominant la dreapta colonului transvers. În boala Crohn, riscul de a face
cancer este de 6 ori mai mare. Nu există dovezi care să demonstreze relaţia dintre boala
diverticulară şi cancer, acelaş lucru se poate spune despre granulomul amoebian, tuberculoză sau
sifilis. Infecţia cu Schistosoma mausoni este un precursor al cancerului de vezică, dar nu al celui
colonie, pe când infecţia cu Schistosoma japonicum (în zonele endemice) poate influenţa apariţia
cancerului pe intestinul gros.
Ureterosigmoidostomia
Subiecţii cu asemenea operaţie prezintă un risc crescut de a face cancer. Tumorile sunt
localizate invariabil în jurul anastomozei, cu o perioadă de latenţă mai mică de 20 ani. Mai mulţi
cercetători, folosind colonoscopia, au arătat o incidenţă crescută a adenoamelor la aceşti bolnavi,
fapt ce sugerează rolul favorizant al ureterosigmoi-dostomiei în apariţia cancerului. în infecţiile
cronice ale tractului urinar găsim în urină compuşii nitroso. Aceşti compuşi sunt parţial
carcinogeni, în special când vin în contact cu epiteliul intestinal.
Chirurgia gastrică
Multe studii retrospective au semnalat o creştere a mortalităţii prin cancer colorectal după
operaţii pentru ulcer, afirmaţie neconfirmată de alţii.
Printr-un studiu elaborat în 1988, Caygill arată o creştere a riscului mortalităţii de 9,5 ori
după Billroth I şi de 8 ori după vagotomii. Dacă acest risc există, el poate fi explicat prin
tulburările metabolismului acizilor biliari după gastrectomie sau vagotomie şi apare la un
interval de peste 15-20 ani de la operaţiile pe stomac.
Factori genetici
Factorii genetici, alături de factorii de mediu, au rol în apariţia cancerului colorectal.
Bolnavii cu polipoză adenomatoasă familială au predispoziţi ereditară de a dezvolta cancer de
colon, datorită tulburărilor genetice (cromozom S).
Iradierea
Pacienţii care au fost iradiaţi pelvin par a avea un risc crescut de a face cancer
rectosigmoidian faţă de populaţia neiradiată. Revăzând datele din literatură putem concluziona
că există un risc real de a face cancer postiradiere, acesta fiind de până la 8 ori mai mare faţă de
lotul martor. La femeile iradiate pentru cancer ginecologic acest risc este de 2-3,6 ori mai mare.
1.2.3. Patogenie
În marea majoritate a cazurilor este un epiteliom (95%). Localizarea, în ordinea frecvenţei,
este următoarea: rect (58%), sigmoid (17%), cec şi colonul drept (15%), colonul stâng (10%).
Macroscopic se descriu: o formă proliferativă, vegetantă, conopidiformă; forma infiltrativă dură,
17
cu retracţii şi stenoze; forma infiltrativă coloidală, moale; forme mixte (infiltrante şi vegetante);
forme ulcerative. Cancerul intestinului gros se extinde în profunzimea peretelui intestinal şi
fixează tumoarea de organele vecine. Invadează, pe cale limfatică ganglionii regionali şi dă
metastaze la distanţă în diferite organe: ficat, plămân, peritoneu, creier, oase etc.
1.2.4 Diagnostic clinic
Simptomatologie: cancerul colonului rămâne un timp asimptomatic (6-l2 luni) pentru ca
ulterior simptomele care apar să fie pe colonul drept, colonul stâng sau rect.
Cancerul colonului drept:
 durere discretă, dar persistentă şi neinfluenţată de calmante, localizată în flancul sau
fosa iliacă dreaptă;
 balonare abdominală;
 diaree (mai rar), cu scaune de putrefacţie, rezistentă la tratament;
 pierdere în greutate;
 astenie, adinamie;
 starea subfebrilă;
 anemia şi sângerările apar mai tardiv.
Cancerul colonului stâng se manifestă prin:
 dureri (jumătate din cazuri), ca o jenă în flancul sâng, cu balonare şi gaze;
 durerea creşte progresiv în intensitate şi cedează la masaj abdominal;
 mai târziu, apar fenomene stenozante cu constipaţie şi falsă diaree, care uşurează
bolnavul.
 scaunele pot căpăta un caracter sanguinolent. Tulburările dispeptice sunt foarte rare şi
starea generală se menţine bună mult timp.
Examen obiectiv: aspectul general al bolnavilor este modifiat târziu, alterarea stării
generale depinzând de localizarea sau de ivirea complicaţiilor. La palparea abdomenului se poate
simţi o formaţiune tumorală, dură, nedureroasă, neregulată, de dimensiuni variate, mobilă sau
fixată de ţesuturile vecine. In cazul unei dilataţii intestinale deasupra stenozei se pot evidenţia
zgomote hidroaerice, hipersonoritate, unde antiperistaltice.
1.2.5 Diagnostic paraclinic
Rectosigmoidoscopia descoperă cancerul situat până la 30 cm deasupra sfincterului, arată
localizarea, extinderea, mobilitatea şi varietatea macros-copică a tumorii şi permite prelevarea
unor ţesuturi în vederea examenului microscopic.
Examenul radiologie (irigoscopie, irigografie, prânz baritat) precizează localizările
inaccesibile examenului endoscopic şi depistează fie stenozări, fie imagini lacunare, ulceraţii,
modificări de tranzit sau ale reliefului mucoasei. Rectoscopia si rectosigmoidoscopia realizeaza
18
de regula investigatia radiologica a colonului, pe când colonoscopia este precedata de clisma
baritata a intestinului gros.
Colonoscopia da o valoare inestimabila în leziunile morfologice ale colonului, marime
grefata, comparativ cu clisma baritata, da o serie de incoveniente: refuzul bolnavilor, costul
ridicat al examinării, imposibilitatea de a depaşi anumite zone ale colonului, leziunile parţial
stenozate, zonele spastice. Atât în rectoscopie cât si colonoscopie biopsia rămâne virtutea
capitală a examenului endoscopic.
Celelalte examene care vin în sprijinul diagnosticului sunt: examenul materiilor fecale
(hemoragii oculte, sânge macroscopic, mucus, celulele maligne exfoliate, puroi); V.S.H.
accelerată, anemie hipo-cromă, uneori leucocitoză; fosfotaza alcalină crescută.
Dintre alte investigaţii clinice utilizate enumerăm: Colonofibroscopia, pentru neoplasmele
situate în afara zonelor explorabile cu rectoscopul (se folosesc instrumente flexibile cu lungime
de 105 -l85 cm), depistarea hemoragiilor oculte în scaun, citologia exfoliativă, antigenul
carcinoembrional.
1.2.6 Diagnosticul diferenţial
Nr. Boala Criteriile de diagnostic diferenţial
1. Rectocolita ulcerohemoragica -aspecte imagistice caracteristice
şi boala Crohin -histologie specifica
2. Diverticuloza colonica
colonică -aspecte radiologice si imagistice caracteristice
3. Angiodisplazie -imagine arteriografică sugestivă
4. Diaree HIV -teste urologice pozitive
-manifestări clinice sugestive
-date epidemiologice
5. Colita pseudomembranoasa -dupa administrarea de antibiotice
-identificarea toxinei clostridium în scaun
-endoscopie sugestivă
6. Colita ischemică -bătrâni
-manifestări clinice: rectoragie, durere
-rect indemn endoscopic
-imagine arteriografică sugestivă
7. Tuberculoza colonică -asociere cu tuberculoza pulmonara (deseori)
-identificare BK în scaun
-aspecte imagistice caracteristice
-histologie specifică
8. Colon iritabil -excluderea tuturor cauzelor organice

19
 1.2.7 Evoluţie.Prognostic
Cancerul intestinului gros se dezvoltă lent, de obicei fiind descoperit într-un stadiu
avansat. Prognosticul este grav, mai ales în cazul localizării rectale şi al colonului stâng, şi
deosebit de grav când cancerul apare pe fondul unei rectocolite ulceroase. În evoluţie cancerul de
colon poate da complicaţii locale şi generale.
Complicaţii locale: infecţia peritumorală cu reacţie sclerolipomatoasă, hipertrofică sau cu
abcese peritumorale (împăstare locală dureroasă, contur şters, febră, hiperleucocitoză); peritonită
generalizată prin deschiderea abceselor peritumorale în cavitatea peritoneală, prin perforaţii la
nivelul tumorii sau amonte de aceasta (diastatice); fistulele colonice interne sau externe;
subocluzii sau ocluzii intestinale; hemoragii digestive inferioare; tromboze ale teritoriului portal
sau ale axului venos ileofe-mural; compresii pe organele învecinate.
Complicaţii generale: anemia cronică datorită sângerărilor reduse şi repetate din tumoare;
extensia regională şi la distanţă a leziunii (metastaze hepatice, pulmonare, osoase, cerebrale);
abcese hepatice, abcese pulmonare, septicemie. Şansele de vindecare pentru cancerul de colon
sunt diferite, în funcţie de stadiul în care este depistată boala:
 În stadiul 0 si I de cancer de colon (boala locala) şansele de vindecare sunt de cca 90%
 În stadiul II de cancer de colon (tumora cuprinde intregul perete al colonului) –
vindecare de 80%
 În stadiul III de cancer de colon (metastaze locale) – vindecare 60-70%,
 În stadiul IV de cancer de colon (metastaze la distanţă) vindecare cca 10-20%.
1.2.8 Tratament
a. Tratament igieno-dietetic
 Efort fizic de minimum 30 de minute zilnic (deci evitaţi sedentarismul);
 Consumul a minimum 5 fructe sau legume pe zi;
 Scăderea consumului de carne şi derivate din carne, ca şi a consumului de alcool;
 Mentinerea unei greutati normale a corpului sau scaderea în greutate pana la valori
apropiate de normal;
 Consum de peşte, cereale, paste făinoase;
 Renunţarea la fumat;
 Alimentaţie cu grăsimi reduse cantitativ;
 Date recente arata ca persoanele care iau antiinflamatorii sau aspirină pentru diferite
boli, au risc mai mic de a face cancer de colon, riscul de deces prin acestă boală fiind mai mic cu
30-50%.
b. Tratament medicamentos
Răspunsul tumorilor tractului digestiv la chimioterapie este dezamăgitor.
20
 Nu există nici o dovadă clară că folosirea chimioterapiei îmbunătăţeşte supravieţuirea.
Agentul antitumoral care s-a dovedit folositor este 5-FU. Nici un alt drog nu a realizat rate de
răspuns mai bune ca acesta.
Chimioterapie Dukes B 5-Fluorouracil 450 mh/m2 i.v. în bolus 5 zile
adjuvantă cu risc săptamânal 48 S + Levamisol 50 mg ori 3 p.o., la 2 S
(din ziua 28 crescut timp de 12 luni.
postoperator) Dukes C 5-Fluorouracil 425 mg/m2/zi i.v. Zi-5 +
Leucovorin 20 mg/m2/zi i.v. Zi-5, la 4/5 S timp de
6 luni.
Chimioterapie Dukes D 5-Fluorouracil 425 mg/m2/zi i.v. Zi-5 +
Paleativă Leucovorin 20 mg/m2/zi i.v. Zi-5, repetat la 4 S,
primele 2 cure, apoi la 5 S pâna când boala
progreseaza sau apare intoleranta Oxalipatina 100
mg/m2 i.v. Zi + Farmorubicina 500 mg/m2
PEV de 2 ore urmat de PEV continua cu 5-
Fluorouracil 1,5-2 g/m2 Z 1,2, repetat la 2 S

Reacţii toxice în rezistenţa dobândită la chimioterapie – sunt observate în cursul

administrării regiunii de bază de 5 – FU sunt datorate în mare măsură efectuării acestuia asupra
ţesutului cu proliferare intensă.
Au fost descrise:
 leucopenie, stomatite, diaree, greturi si/sau varsaturi, rare dermatite. Rezistenţa
dobândită la chimioterapia CRC au caracter multifuncţional. Un mecanism specific
rezistenţei la 5-FU este amplificarea sintezei (TS) care codifică enzima ţintă incubată de aceasta
chimioterapie. Există şi mecanisme generale implicate în dobândirea unei rezistenţe multiple
de către celulele adenocanceromatoase colorectale:
 inhibarea apeptazei celulelor maligne cu leziuni ADN incluse în chimioterapie.
Tratamentul simptomatic se prescrie, mai ales, în cazurile inoperabile: opiacee,
antispastice, anestezice locale. Se va menţine o riguroasă igienă locală printr-o toaletă
permanentă.
c. Radioterapia
Este o metodă din ce în ce mai apreciată în management-ul cancerului rectal. Radioterapia
radicală primară s-a dovedit eficientă pentru cei ce prezintă tumori inoperabile datorită invaziei
organelor înconjurătoare sau la bolnavii cu boli asociate cardio-vasculare, respiratorii sau ale

21
altor organe ce exclud posibilitatea aplicării chirurgiei radicale. Chiar atunci când s-a efectuat
chirurgia radicală, la o parte din pacienţi poate să existe material tumoral rezidual în pelvis.
La alţi bolnavi există un risc înalt de recurenţă locală când operaţia a fost dificilă prin
aderenţa tumorii la sacru sau peretele rectal. S-a sugerat chiar că radioterapia ar putea fi utilă în
perioada postoperatorie la bolnavii cu cancer rectal avansat cărora li s-a aplicat o amputaţie de
rect. În cazurile de cancer rectal avansat radioterapia este combinată cu chimioterapia, fără existe
o dovadă clară că radio-chimioterapia ar fi superioară radioterapiei singure.
Radioterapia radicală este o radioterapie cu megavoltaj şi recunoaşte o morbiditate
crescută.
De obicei se folosesc 4 câmpuri cu doze de 55 Gy în 20 de fracţiuni. Când tumora este mai
mică de 5 cm în diametru, se obţine sterilizarea completă în 50-60% din cazuri. Când leziunea
este mai mare de 5 cm sterilizarea poate fi obţinută numai în 20% din cazuri. Oricum, folosind
radioterapia putem obţine conversia unei tumori inextirpabile într-o tumoră extirpabilă
d. Tratamentul chirurgical
Indicaţii – teoretic orice pacient cu cancer de colon poate fi supus tratamentului
chirurgical:
 pentru CRC localizat la peretele intestinal (Stadiul 1 TNM), intervenţia are scop curativ;
 pentru extensia la CRC regional şi la distanţă (stadiul 2-3 TNM), chirurgul asigură
excezia tumorii prorative şi încearcă îndepărtarea cât mai completă a tumorilor invadate şi a
metastazelor;
 pentru CRC complicat (obstructie, hemoragie) şi/sau cu metastaze la distanţă (stadiul 4
TNM), tratamentul chirurgical iniţial, are în general, un rol paleativ; ulterior se poate completa
cu o intervenţie curativă.
Contraindicaţii – în unele situaţii particulare tratamentul chirurgical nu se poate efectua ca
în CRC cu metode practice diseminate sau cu metastaze în organe diferite (ficat şi plamân), sau
în condiţii patologice asociate care contraindică intervenţia chirurgicală.

22
 CAPITOLUL II
ÎNGRIJIRI GENERALE

2.1. Internarea pacientului cu cancer de colon în spital

Bolnavii internaţi sunt înscrişi la Biroul serviciului de primire în registrul de internări, unde
se completează şi foaia de observaţie clinică cu datele de identitate ale bolnavului.
Bolnavii vor fi examinaţi la internare de medicul de gardă, care va culege datele
anamnetice de la bolnav sau însoţitor şi le va nota în foaia de observaţie, stabilind diagnosticul
prezumtiv, necesar şi din punctul de vedere al dirijării bonavului în secţiile de spital. În vederea
examinării clinice, efectuată de medicul de gardă, asistenta medicală ajută bolnavul să se
dezbrace.
După stabilirea diagnosticului prezumtiv şi repartizarea bolnavului în secţie, asistenta
medicală însoţeşte bolnavul la baie, îl ajută să se dezbrace, observă tegumentele şi fanerele (la
nevoie deparazitează bolnavul), îl ajută să-şi facă baie (dacă acesta nu poate), apoi îl conduce în
camera de îmbrăcare unde îl ajută să se îmbrace cu hainele de spital (pijama, ciorapi, papuci,
halat).
Astfel pregătit, asistenta conduce bolnavul la salon unde îl prezintă celorlalţi pacienţi, îl
informează asupra regulamentului de ordine interioară a spitalului şi îl ajută să se aşeze în patul
pregătit cu lenjerie curată.
2.2 Asigurarea condiţiilor de mediu
Saloanele trebuie să fie luminoase şi cu o ventilaţie ireproşabilă, curate şi dotate cu
mobilierul stric necesar. Se vor înlătura toţi excitanţii: auditivi, vizuali, olfactivi sau gustativi cu
efecte negative asupra sistemului nervos. O condiţie esenţială pentru îngrijirea bolnavilor cu
colecistită este evitarea aglomeraţiei în saloane şi secţii. Aglomeraţia declanşează adesea stari de
nelinişte la bolnavi uşor excitabili. Uşile închise irită şi adesea traumatizează bolnavii, drept
pentru care în cadrul secţiei uşile dintre saloane şi coridoare precum şi cea de la camera de zi şi
sala de mese vor sta deschise. Asistenta verifică şi explică pacientului cea mai bună poziţie pe
care trebuie să o adopte în pat, va asigura lenjerie de pat şi corp uscată şi curată de câte ori este
nevoie şi va urmări pacientul să nu apară complicaţii.
2.3. Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor cu colecistita acută internaţi
2.3.1. Pregătirea patului şi a accesoriilor lui
Paturile pacienţilor vor fi cât mai comode pentru a evita poziţiile forţate şi pentru a asigura
confortul necesar pe o durată mai lungă de spitalizare.

23
 Este important ca paturile să fie cu somieră mobilă, transformabile în fotolii şi prevăzute
cu rezemătoare de spate pentru a se putea aduce pacienţii în poziţii corespunzătoare necesităţilor
lor de respiraţie în cursul dispneei.
În acelaşi scop saloanele trebuie să fie prevăzute şi cu mese adaptabile de pat.
Patul pacientului trebuie să aibă o saltea confecţionată dintr-o singură,din două sau trei
bucăţi,din burete sau material plastic care se curăţă şi se dezinfectează mai uşor.
Pernele trebuie să fie în număr de două, una umplută cu păr de cal sau iarbă de mare, alta
cu burete sau puf, iar pătura să fie confecţionată din lînă moale.
Lenjeria patului trebuie să conţină două cearceafuri, unul simplu şi celălalt plic, două feţe
de pernă, o aleză sau traversă, muşama.
2.3.2. Schimbarea lenjeriei de pat
Schimbarea lenjeriei de pat se va efectua la 3-4 zile sau ori de cîte ori este nevoie. Avem
nevoie de lenjerie curată completă şi schimbarea se va face în funcţie de gravitatea stării
pacientului.
Dacă pacientul nu este dependent de aparate şi se poate mobiliza, shimbarea lenjeriei se va
face fără pacient în pat. Dacă starea pacientului nu permite mobilizarea lui atunci schimbarea
lenjeriei se va face cu pacientul în pat. În acest caz, schimbarea lenjeriei se face în lungimea
patului şi necesită totdeauna două asistente: cele două asistente medicale se aşează de o parte şi
de alta a patului; pacientul rămâne acoperit până la schimbarea cearşafului de sub pătură;
marginile cearşafului se desfac de sub saltea de jur împrejur.
Se aşează pacientul în decubit lateral spre marginea patului; asistenta din partea dreaptă
prinde pacientul cu mâna dreaptă în axila dreaptă, îl ridică uşor, iar mâna stângă o introduce sub
umerii lui, sprijinindu-i capul pe antebraţ, apoi cu mâna dreapta trage uşor perna spre marginea
patului; pacientul fiind de asemenea deplasat uşor în aceeaşi direcţie; se aşează apoi în dreptul
genunchilor pacientului, introduce mâna stângă sub genunchii acestuia flectandu-i puţin, iar cu
mâna dreapta îi flecteaza uşor gambele pe coapse. Din aceasta poziţie, se întorce pacientul în
decubit lateral drept, sprijinindu-l în regiunea omoplaţilor şi a genunchilor.
Asistenta din partea stângă rulează cearşaful împreună cu muşamaua şi aleza murdară până
la spatele pacientului; sulul de lenjerie murdară se afla în acel moment alături de sulul lenjeriei
curate pe jumătatea libera a patului, se derulează cearşaful curat, muşamaua şi aleza pregatite
mai înainte. Se întinde bine cearşaful curat pe jumatatea liberă a patului şi se aşează o pernă
îmbracată în faţa de pernă curată, apoi se aduce pacientul în decubit dorsal cu multă blandeţe,
sprijinindu-l în regiunea omoplaţilor şi sub genunchi.
Pentru a aduce pacientul în decubit lateral stîng, asistenta medicală din partea stîngă
procedează la fel ca şi în cazul întoarcerii în decubit lateral drept.
24
 2.3.3. Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a pacientului
Pacienţii care se pot mobiliza vor fi instruiţi să folosească duşul şi să se spele pe mîini
după fiecare folosire a toaletei. Dacă medicul permite îmbăierea pacientului, atunci acesta se va
face la o temperatură indiferentă, plăcută pentru pacient care se situează de obicei între 34-36C.
La această temperatură se evită reacţiile vasomotorii şi creşterea masei circulante,cea ce la
pacienţii cardiovasculari nu este de dorit.
Băile să nu depăşească 10-25 cel mult 20 de minute. Toracele în timpul băii să rămînă
liber, deasupra nivelului apei.
Baia este importantă pentru menţinerea tegumentelor într-o stare perfectă de curăţenie în
vederea prevenirii unor complicaţii cutanate, pentru stimularea funcţiilor pielii care au un rol
important în apărarea organismului şi pentru a asigura starea de confort necesară pacientului.
Asistenta are misiunea delicată de a controla în mod discret şi de a îndruma cînd este cazul
ca pacientul neimobilizat să-şi facă zilnic toaleta de dimineaţă şi de seară ce constă în spălarea
feţei, a urechilor, a gîtului, a membrelor superioare, regiunii axilare, toaleta cavităţii bucale şi
îngrijirea părului.
2.3.4. Efectuarea toaletei generale şi pe regiuni a pacientului
Toaleta zilnică trebuie executată în aşa fel încît să pretindă cît mai puţine eforturi din
partea pacientului, dar acest lucru nu poate fi un pretext de a neglija spălarea lui parţială. Se va
face prin ştergerea tuturor regiunilor corpului cu mănuşă de baie umezită în apă călduţă. Trebuie
să avem trei mănuşi de baie, una pentru faţă, una pentru corp iar una pentru extremităţi.
Toaleta pacientului poate fi:
- zilnică pe regiuni;
- săptămanală sau baia generală;
În funcţie de tipul îngrijirii pacientului, acesta:
- nu are nevoie de ajutor;
- are nevoie de sprijin fizic şi psihic;
- are nevoie de ajutor parţial;
- necesită ajutor complet.
Obiective :
 îndepărtarea de pe suprafaţa pielii a stratului cornos descuamat şi împregnat cu secreţiile
glandelor sebacee şi sudoripare, amestecată cu praf, alimente, resturi de dejecţie şi alte substanţe
straine, care aderă la piele;
 deschiderea orificiilor de escreţie ale glandelor pielii;
 înviorarea circulaţiei cutanate şi a întregului organism;
 producerea unei hiperemii active a pielii, care favorizează mobilizarea anticorpilor;
25
  liniştirea bolnavului, crearea unei stări placute de confort;
Tehnică:
 se verifică temperatura ambiantă, pentru a evită răcirea bolnavului ;
 se evită curenţi de aer prin închiderea geamurilor şi a uşilor;
 se izolează bolnavul de anturajul său;
 se pregătesc în apropriere materialele necesare toaletei, schimbării lenjeriei a patului şi a
bolnavului pentru a preveni escarele;
 bolnavul va fi dezbrăcat complet şi se va acoperi cu cearşaf şi pătură;
 se descoperă progresiv numai partea care se va spăla;
 se stoarce corect buretele sau mănuşa de baie, pentru a nu se scurge apă în pat sau pe
bolnav;
 se săpuneşte şi se clăteşte cu o mână fermă, fără brutalitate pentru a favoriza circulaţia
sanguină;
 apa caldă trebuie să fie din abundenţă, schimbată ori de câte ori este nevoie, fără a se
lăsa sapunul în apă;
 se insistă la pliuri, sub sâni, la mâini şi în spaţiile interdigitale, la coate şi axile
 se imobilizează articulaţiile în toată amplitudinea lor şi se masează zonele predispuse
escarelor;
 ordinea în care se face toaleta pe regiuni: spălat, clătit, uscat;
 se mută muşamaua şi aleza de protecţie în funcţie de regiunea pe care o spălăm.
Etapele toaletei :
Se va respecta următoarea succesiune: se începe cu faţa, gâtul şi urechile; apoi braţele şi
mâinile, partea anterioară a toracelui, abdomen, faţa anterioară a coapselor; se întoarce bolnavul
în decubit lateral şi se spală spatele, fesele şi faţa posterioară a coapselor, din nou în decubit
dorsal, se spală gambele şi picioarele, organele genitale externe, toaleta cavităţii bucale.
2.3.5. Captarea eliminărilor
A. Captarea materiilor fecale
Materialele necesare:
-        paravan;
-        ploscă (bazinet);
-        o plosca şi materiale pentru toaletă;
-        acoperitoare pentru ploscă;
-        hartie igienică;
-        materiale pentru spălarea mâinilor;
-        muşama şi aleză (pentru protejat patul).
26
 Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor. Se pregătesc materialele necesare.
2. Efectuarea tehnicii:
- Patul bolnavului se separă cu un paravan de restul salonului.
- Patura şi cearsaful care acopera bolnavul se pliază sub forma de armonică la picioarele
bolnavului.
- Se protejează patul bolnavului cu muşamaua şi aleza.
- Se ridică bolnavului camaşa de noapte.
- Cu mâna stângă introdusă cu palma în sus sub regiunea sacrală, se ridică bolnavul şi, în
acelasi timp, cu mâna dreaptă se introduce plosca sub bolnav (plosca care în prealabil a fost
încălzita cu apă fierbinte).
- Se acoperă bolnavul şi se menţine astfel până termină actul defecării.
- Se oferă bolnavului hârtie igienică şi la nevoie se face toaleta regiunii perianale pe
plosca special pregatită.
- Se îndepărtează plosca cu multa precauţie.
- Se acoperă plosca şi se îndepartează din salon.
- Se spală mâinile bolnavului în ligheanul special pregătit.
- Se îndepărtează muşamaua şi aleza, se îmbracă bolnavul şi se reface patul bolnavului.
- Se îndepartează paravanul şi se aeriseşte salonul.
- Spălarea mâinilor.
- Materiile fecale se păstrează, dacă este necesar, până la vizita medicală în camera
specială a grupului sanitar (plosca va avea ataşat un bilet cu numele bolnavului, numărul
salonului, al patului şi ora defecării).
- Materiile fecale provenite de la un bolnav contagios se aruncă după ce se lasă timp de
două ore în contact cu un dezinfectant.
- Spălarea mâinilor.
B. Captarea urinei
Materiale necesare: urinar, comprese uscate.
Captarea urinei bolnavului imobilizat la pat se face în urinare (recipiente confecţionate din
metal emailat, sticlă sau material plastic), cu deschizatura diferită: pentru barbaţi in forma de tub,
pentru femei mai scurta şi lată.
După utilizare, urinarele se golesc imediat, se spală cu apă caldă în jet, cu săpun şi se
dezinfectează.
C. Captarea vărsăturilor
Materiale necesare:
27
 - muşama;
- aleză;
- prosop;
- doua taviţe renale curate, uscate;
- pahar cu soluţie aromată.
Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor. Se pregătesc materialele mai sus menţionate.
2. Pregătirea bolnavului:
- În timpul vărsăturilor, bolnavul se aşează în poziţia sezandă, iar dacă starea lui nu
permite, va rămâne culcat cu capul întors într-o parte, aşezându-i sub cap un prosop.
- Se protejează lenjeria de pat şi corp cu o muşama şi o aleză, iar în faţa bolnavului se
aşează un prosop.
3. Efectuarea tehnicii:
- Spălarea mâinilor.
- Dacă bolnavul are proteză dentară mobilă se îndepartează.
- Se da bolnavului tavita renala sau se tine (în cazul în care acesta nu poate) şi cu mâna
dreaptă se susţine fruntea bolnavului.
- Când bolnavul s-a liniştit se îndepărtează tăviţa renală.
- Se clăteşte gura cu soluţie aromată folosind o altă tăviţă renală.
- Se îndepărtează imediat din salon taviţă renală cu vărsături.
- Spălarea mâinilor.
- Vărsătura captată în taviţa renală se păstrează până la vizita medicală, într-un dulap
special dacă este necesar.
- Tăviţele renale se golesc, se spală, se dezinfectează şi se sterilizează prin fierbere sau
vapori supraîncălziţi sub presiune.
2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative
2.4.1. Măsurarea şi notarea temperaturii
Scop: evaluarea funcţiei de termoreglare şi termogeneză.
Locuri de măsurat:
-cavităţi semi închise: axila, plica inghinală, cavitatea bucală;
Temperatura = rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare de caldura prin
dezintegrarea alimentelor energetice.
Termoreglare = funcţia organismului care menţine echilibrul între producerea căldurii
(termogeneza) şi pierderea căldurii (tremoliza) pentru păstrarea valorilor constante.
Materiale necesare:
28
  termometru digital;
 casoletă cu tampoane de vată şi comprese sterile;
 recipient cu soluţie dezinfectantă (alcool sanitar, alcool iodat, )
 tăviţă renală;
 ceas;
 foaie de observaţie;
 pix de culoare albastră;
 carneţel individual.
Intervenţiile asistentei medicale:
- pregătirea materialelor lângă bolnav;
- pregătirea psihică a bolnavului;
- spălarea pe mâini;
- se scoate termometrul din cutie şi îl deschide prin apasarea unicului buton,
- se verifică ca acesta să afişeze pe ecranul digital gradaţia o.
Pentru măsurarea în axilă:
- se aşează pacientul în poziţie de decubit dorsal sau în poziţie sezândă;
- se ridică braţul bolnavului;
- se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului;
- se aşează termometrul cu senzorul ( vârful metalic) în centrul axilei, paralel cu toracele;
- se apropie braţul de trunchi,cu antebraţul flectat pe suprafaţa anterioară a toracelui;
- la pacienţii slăbiţi, agitaţi, precum şi la copii, braţul va fi menţinut în această poziţie de
către asistenta medicală;
- termometrul se menţine pînă la semnalul sonor
Valori patologice:
a) starea de hipertermie:
- subfebrilitate 37-38° C
- febră moderată 38-39° C
- febră ridicată 39-40° C
- hiperpirexie 40-41° C
b) starea de hipotermie < 36° C
Recomandări:
- măsurarea temperaturii dimineaţa între orele7-8 şi seara între orele 18-19
- susţinerea termometrului la copii, bătrâni, inconştienţi, agitaţi şi măsurarea în cavităţile
semiînchise;

29
 - în situaţia unor valori prea ridicate sau scăzute, neprăvăzute, repetaţi măsurarea
temperaturii sub supraveghere.
2.4.2. Observarea şi măsurarea respiraţiei
Scop: evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluţiei bolii, al
apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.
Elemente de apreciat:
- tipul respiraţiei;
- amplitudinea mişcărilor respiratorii;
- ritmul;
- frecvenţa.
Materiale necesare:
- ceas cu secundar;
- pix cu pastă verde;
- foaie de temperatură.
Intervenţiile asistentului:
- aşează bolnavul în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi efectuată;
- plasarea mâinii cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui;
- numărarea inspiraţiilor timp de un minut;
- consemnarea valorii obţinute printr-un punct p foaia de temperatură ( fiecare linie
orizontală a foii reprezintă două respiraţii);
- unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară, pentru obţinerea curbei;
- în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută, cât şi caracteristicile
respiraţiei ( R = 18 resp/min, amplitudine medie);
- aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin simpla observare a
mişcărilor respiratorii.
Calităţile respiraţiei:
1. Frecvenţa: reprezintă numărul respiraţiilor pe minut: 16-18 R/min;
2. Amplitudinea: este dată de volumul de aer ce pătrunde şi se elimină din plămâni la
fiecare respiraţie. Poate fi:
- profundă;
- superficială.
3. Ritmul: reprezintă pauzele dintre respiraţii.
4. Simetria: ambele hemitorace prezintă aceeaşi mişcare de ridicare şi coborâre în timpul
inspiraţiei şi expiraţiei.
2.4.3. Măsurarea pulsului
30
 Scop: evaluarea funcţiei cardio-vasculare.
Elemente de apreciat:
- ritmicitatea;
- frecvenţa;
- amplitudine.
Locuri de măsurat:
- orice arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un plan osos:
- artera radială,
- artera carotidă,
- artera temporală,
- artera humerală,
- artera femurală,
- artera poplitee.
Materiale necesare:
- ceas cu secundar;
- pix cu pastă roşie;
- foaia de temperatură.
Intervenţiile asistentului:
- pregătirea psihică a pacientului;
- asigurarea repausului fizic şi psihic 10-15 min;
- spălarea pe mâini;
- reperarea arterei;
- fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei;
- exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor;
- numărarea pulsaţiilor timp de un minut;
- consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foia de temperatură, ţinând cont că
fiecare linie orizontală a foii reprezintă patru pulsaţii;
- unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obţinerea curbei;
- consemnarea în alte documente medicale a valorii obţinute şi a caracteristicilor pulsului
( AV = 82 b/min, puls regulat);
2.4.4. Măsurarea tensiunii arteriale
Scop: evaluarea funcţiilor cardio-vasculare
Elemente de evaluat:
- tensiunea arterială sistolică ( maximă);
- tensiunea arterială diastolică ( minimă).
31
 Materiale necesare:
- aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale (tensiometru);
- stetoscop biauricular;
- tampon de vată cu alcool;
- pix cu pastă roşie.
Metode de determinare:
- palpatorie;
- ascultătorie.

Intervenţiile asistententei medicale:

- pregătirea psihică a pacientului;
- asigurarea repausului fizic şi psihic timp de 15 minute;
- spălarea pe mâini;
- se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului, sprijinit şi în extensie;
- se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a
manşetei;
- se introduc olivele stetoscopului în urechi ( care în prealabil au fost dezinfectate);
- se pompează aer în manşeta pneumatică, cu ajutorul parei de cauciuc, până la dispariţia
zgomotelor palsatile;
- se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei, până când se
percepe primul zgomot arterial ( care prezintă valoareatensiunii arteriale maxime);
- se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometrului, pentru a fi
consemnată;
- se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice;
32
 - se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului, în momentul
în care zgomotele dispar, aceasta reprezentând tensiunea arterială minimă;
- se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de culoare roşie,
socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur;
- se unesc liniile orizontale cu liniile verticale şi se haşurează spaţiul rezultat;
- se dezinfectează olivele.
Valori normale: 115-140/ 75-90 mmHg
2.5. Alimentaţia pacientului cu cancer de colon
Se poate efectua activ sau pasiv în funcţie de starea bolnavului, asigurându-se o poziţie cât
mai comodă (se aşează un prosop pe marginea patului şi masuţa de servit masa), pacientul fiind
aşezat sprijinit (dacă este posibil), fie prin ridicarea patului, fie pe 2-3 perne, se aşeaza vasul cu
mîncare, iar asistenta medicala stă alături, îl supraveghează sau îl ajută, după caz.
Dacă alimentaţia se face pasiv, asistenta medicala trebuie să manifeste calm şi răbdare, să
nu încarce lingura prea mult, să nu îl zorească pe pacient şi de asemenea să verifice temperatura
alimentelor. Se va avea grijă ca firimiturile să nu se împraştie sub pacient. Se va supraveghea şi
efectua aranjarea patului şi întinderea lenjeriei – deoarece favorizează formarea escarelor.
Indiferent de modul de administrare al alimentelor, asistenta medicală va avea în vedere
orarul meselor, prezentarea alimentelor cât mai estetic şi pe cât posibil va ţine cont de
preferinţele pacientului, în limita restricţiilor impuse de medic. Asistenta medicala va respecta
numărul de calorii necesare, pentru a nu fi supraalimentat (problemele de tranzit fiind prezente în
marea majoritate a cazurilor de colecistită acută, precum şi evitarea obezităţii).
Pacientul trebuie educat de către asistenta medicala în privinţa unei alimentaţii sănătoase,
cu rol deosebit de important în cazul afecţiunilor canceroase.
Prin alimentaţie se urmăreşte împiedicarea tulburărilor metabolice şi diminuarea aportului
caloric, îndeosebi pe seama lipidelor. Tulburările metabolice se adresează hipercolesterolemiei,
obezităţii şi hiperfoliculinemiei.
2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului
Chimioterapia – constă în administrarea de citostatice, bazată pe principiul toxicităţii
selective, după care o substanţă anti-tumorală se defineşte ca o substanţă citotoxică, care ucide
selectiv celulele tumorale,afectand insa si celulele normale. Majoritatea citostaticelor actuale îşi
exercită efectele asupra multiplicării celulare şi a creşterii tumorale.
Indicaţiile chimioterapiei:
- pentru a vindeca anumite neoplazii
- pentru paliaţia unor simptome la bolnavii cu cancer diseminat
- tratamentul bolnavului asimptomatic când:
33
  cancerul este agresiv şi tratabil (cancer pulmonar cu celule mici);
 adjuvant – postoperator, postradic;
 neadjuvant – pentru reducerea maselor tumorale pentru operabilitate.
Contraindicaţii:
- boli neoplazice în stadiul terminal;
- bolnavi comatoşi;
- aplazie medulară recentă;
- necooperanţi psihic,
- gravide,
- bolnavi denutriţi, caşectici,
- pacienţi copii sub 3 ani,
- bătrâni, debili,
- bolnavi cu indice de performanţă 3-4;
Modalităţi de administrare a chimioterapiei:
1. Perfuzii intravenoase:
– în bolus – substanţa diluată
– scurte ½ ore – 6 ore
– în perfuzii continue (24-72 ore, până la 120 ore, cu sisteme de pompă programabilă care
permit menţinerea unei expuneri prelungite a celulelor tumorale la agenţi citotoxici)
2. Administrare locală:
intraperitoneală – sub formă diluată, în cancere digestive, ovariene
intraarterială – când chimioterapia se administrează direct în artera nutritivă a tumorii
prin catater intra-arterial; ex.: în tumori hepatice în metastaze hepatice, în tumori pelvine;
intrarahidiană – în tumori cerebrale;
intrapleurală – în diluţii, în pleură, ex. Bleomicină;
3. Chimioterapia orală – sub formă de tablete, ex.: Lomustina, Capecitabina, VP-16
Pregătirea chimioterapiei:
Bolnavul este pregătit în prealabil pentru efectele secundare ale chimioterapiei, cum ar fi:
- greţuri, vărsături (cu durată nedefinită până la 5-7 zile);
- stare de rău nedefinit;
- tulburări de tranzit intestinal: constipaţie, diaree;
- paraosmii (tulburări ale simţului olfactiv);
- alergii cutanate (erupţii, prurit),
- alopecia (completă sau parţială),
- stomatite aftoase,
34
 - toxicitate medulară pe toate liniile (L, Tr, H) până la neutropenii febrile (din ziua a 5-a a
chimioterapiei),
- extravazare cu flebită locală,
- hematurie,
- insuficienţă respiratorie,
- până la complicaţii fatale,
Complicaţiile (toxicitatea) acestea pot fi:
- imediate (alergie, greaţă, insuficienţă respiratorie)
- tardive, peste 48 de ore
Tehnica manipulării substanţelor citostatice:
se manipulează de către un personal special pregătit,
dizolvarea se efectuează într-o încăpere specială, aerisită,
se interzice băutul, fumatul, mâncarea, concomitent cu prepararea medicamentelor,
Atenţie! la sensibilitatea la lumină a unor substanţe,
trebuie purtat halat, mască şi obligatoriu, mânuşi chirurgicale de unică folosinţă,
pe timpul preparării medicamentului se utilizează ace cu diametru mare, pentru aerare;
deschiderea fiolei se face după îndepărtarea lichidului din gâtul acesteia, cu înclinarea ei în
direcţia opusă preparatorului,
flaconul preparat se etichetează,
seringile se transportă în container ermetic, fără ace;
Administrarea citostaticelor:
se efectuează de către personal calificat
doza de citostatice se calculează pe suprafaţă corporală sau kg corp
bolnavul trebuie informat anterior despre tratament şi semnat consimţământul informat.
se efectuează un bilanţ preterapeutic complex( clinico-biologic si paraclinic)
se administrează în prealabil, medicamente care reduc efectele secundare ale
citostaticelor – antiemetice (Metoclopramid, Granisetron, Ondansetron), anxiolitice, hidratare
suficientă, cortizon.
se spală mâinile înainte şi după manipularea citostaticelor
medicamentele se administrează într-un mediu sigur, fără grabă
se notează incidentele sau efectele secundare
pielea contaminată se spală cu apă şi săpun
ochiul expus accidental se spală cu jet de apă 3-5 minute sau cu ser fiziologic

35
 în caz de extravazare a citostaticului în ţesuturile perivasculare, se anunţă medicul pentru
infiltrarea cu Hidrocortizon acetat, Hialuronidază.
Pentru corectarea tulburărilor hidroelectrolitice şi acidobazice (în funcţie de rezultatele de
laborator) asistenta medicală va administra lichide per oral în formele uşoare (ceai de muşeţel,
sunătoare) şi în formele medii şi grave va instala perfuzie cu glucoză 5% sau 10%, tamponată cu
1 U insulină ordinară la 2 g glucoză, în care va introduce: vitaminele B 1, B6, C500, 2 fiole/zi şi
soluţii de electroliţi (K+, Na+, Cl-). Pentru hidratarea organismului se va lua în seamă bilanţul pe
24 de ore prin ingerarea şi eliminarea lichidelor.
Eliminarea apei din organism se face prin mai multa căi: 1000-1500 ml se elimină prin
urină, 500-1000 ml prin transpiraţie, 350-500 ml sub formă de vapori prin plămîni şi 100-200 ml
prin scaun,nevoia de apă a adultului fiind de 2000-2500 ml/24 de ore.
2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice
În stabilirea diagnosticului precis într-un timp cît mai scurt posibil, ne vin în ajutor probele
de laborator care exprimă în mod obiectiv modificările survenita în morfologia,funcţiunea şi
biochimia organismului şi evidenţiază agenţii agresivi, factori etiologici ai îmbolnăvirilor.
Recoltările trebuie să fie corect executate, examinările de laborator stabilesc factorul
etiologic, clarifică diagnosticul diferenţial, confirmă sau infirmă diagnosticul clinic, informează
asupra gravităţii cazului, contribuie la aprecierea eficacităţii tratamentului, prevesteşte
complicaţiile, confirmă vindecarea.
- Pentru recoltări pacienţii trebuie pregătiţi fizic şi psihic, instrumentele şi
materialele necesare trebuie pregătite din timp, recipientele de recoltare vor fi etichetate înainte
de începerea recoltării. Recoltarea sîngelui pentru:
- Examen biochimic - puncţie venoasă pe nemâncate, 5-10 ml sânge în seringă
heparinizată.
 ureea sangvină: valorea normala 20-40 mg%;
 acidul uric: V.N.3-5 mg%;
 creatinină: V.N.0,6-1,3 mg%
 Na+ =135-150 mEq/1 sau 15-21 mg%;
 K+ = 3,5 mEq/1 sau 15-21 mg%;
 Ca+ = 4,5/5,5 mEq/1 sau 9-11 mg%;
- Glicemie: prin puncţie venoasă, se recoltează 2 ml sânge pe 4 mg florură de natriu.
Valorile normale sunt: 80-120 mg/l.
- Colesterolul: Valorile  normale  variază în funcţie de vârstă, regim alimentar
şi zona geografică. Limita superioară admisă este de 200 mg % ml (Europa). Utilitatea testului:

36
detectarea tulburărilor lipidelor plasmatice în vederea evaluării riscului potenţial al unor afectiuni
coronariene aterosclerotice.
- Rezerva alcalină: se recoltează l0 ml sânge pe 50 mg oxalat de potasiu, eprubeta va fi
foarte bine închisă   pentru  a   evita  degajarea bioxidului  de carbon   dizolvat   în   plasmă.
Valorile normale sunt: 53-75 vol. CO2/100 ml sânge sau 27 mEq/1.
- Transaminazele: Transaminaza glutaminoxalică (TGO) şi Transaminaza
glutaminpiruvică (TGP). Se recoltează prin puncţie venoasă 10 ml sânge fără substanţă
anticoagulantă. Valori normale: TGO 1-18 UI/l. TGP 1-19 UI/l .
- Amilaza: Se recoltează prin puncţie venoasă 5 ml sânge fără substanţă anticoagulantă.
Valori normale 230-2700 UI/l sau 8-32 uW.
- Lipidograma: Se recoltează prin puncţie venoasă 10 ml sânge simplu. Valoarea
normală: α lipoproteine 65-75 %, β lipoproteine 25-35 %, Lipide totale 500-800 mg %
- V.S.H.: prin puncţie venoasă, se recoltează 1,6 ml de sînge pe 0,4 ml citrat de sodiu
3,8%. Valorile normale sunt1 oră 4-6 mm, 2 ore 7-15 mm.
- Hemoleucogramă: prin puncţie venoasă, se recoltează 2 ml de sânge pe
E.D.T.A.Valorile normale sunt: eritrocite la bărbaţi 4,5-5,5mil/mm³ iar la femei 4,2-4,8 mil/mm³,
hemoglobină la bărbaţi 15±2 g/100ml iar la femei 13±2g/100ml, leucocite 4000-8000/mm³.
2.8. Pregătirea pacientului cu cancer de colon şi efectuarea tehnicilor speciale impuse
de afecţiune
2.8.1 Efectuarea tuşeului rectal
Tuşeul (tactul) rectal, reprezintă o metodă de explorare clinică ce constă în introducerea
indexului prin orificiul anal în rect, dupa obţinerea relaxarii aparatului sfincterian prin excitarea
mecanică a mucoasei anale şi a tegumentelor perianale (reflexul Bensaude), în scopul palparii
pereţilor rectali, a mucoasei rectale şi a unora din formaţiunile anatomice învecinate.

37
 Pentru tactul rectal, asistenta medicală va culca bolnavul în decubit lateral stâng, cu
coapsele flectate pe abdomen, sau, dacă starea generală a bolnavului o permite, în poziţie
genupectorală. Ea prezintă apoi medicului mănuşa de cauciuc, îl ajută la imbrăcarea acesteia,
lubrefiază cu vaselină degetul cu care se face tactul şi solicită bolnavul să-şi relaxeze
musculatura anală respirând profund în cursul examinării. Degetul medicului va explora:
Anusul, cercetându-se pe de-o parte tonusul sfincterului anal şi eventual alte afecţiuni ale
canalului anal. La pacientul normal se constată o contracţie reflexă a canalului anal. Un tonus
slab sau o lipsă a reflexelui canalului anal constatată prin tuşeu trebuie să orienteze spre o
suferinţă neurologică.
Totodata alte afecţiuni ale canalului anal pot fi constatate la inspecţie şi prin tuşeu:
hemoroizi interni, fistule anale, abcese ale marginii anusului şi nu în ultimul rând fisuri anale.
Ampula rectală trebuie examinată digital pentru a se evidenţia o eventuală tumoră rectală.
2.8.2 Efectuarea clismei
Efectuarea clismei
Definiţie:
Introducerea unei cantităţi de lichid prin intermediul unei canule, prin anus în rect, cu
scopul evacuării materiilor fecale sau efectuarea unor tratamente.
Scop:
- Evacuarea → clisma evacuatoare
- Explorator → clisma baritată (irigoscopia).
- Terapeutic → clisma medicamentoasă.
- Alimentar, hidratare → clisma picătură cu picătură, microclisma.
Pregătirea materialelor:
- Materiale de protecţie – paravan, muşama, aleză, învelitoare.
- Materiale sterile – canulă rectală, casoletă cu comprese, pară de cauciuc pentru copii.
- Materiale nesterile – stativ pentru irigator, irigatorul şi tubul de cauciuc.
- Tăviţa renală, bazinet.
- Apă caldă la 35-370C (500-1000 ml pentru adult, 250 l pentru adolescenţi, 150 ml
pentru copii, 50-60 l pentru sugari.
- Sare 1 linguriţă la un litru de apă.
- Ulei 4 linguri la 1 litru de apă. Glicerină 40 g la 500 l apă.
- Săpun 1 linguriţă rasă la 1 litru de apă.
Pregătirea pacientului:
- Se anunţă şi se explică tehnica.
- Se respectă pudoarea pacientului.
38
 - Se izolează patul cu paravan şi se protejează cu uşa şi aleză.
- Se aşează pacientul în funcţie de starea generală în poziţie:
- Decubit dorsal cu membrele inferioare uşor flectate.
- Decubit lateral cu membrul inferior stâng uşor flectat.
- Genupectoral.
- Se aşează bazinetul sub bolnav şi se înveleşte cu învelitoarea.
Execuţie:
- Asistenta se spală şi se dezinfectează pe mâini.
- Se fixează canula la tubul irigatorului şi se închide robinetul.
- Se verifică temperatura lichidului.
- Se umple irigatorul.

Clisma simplă → se efectuează cu apă călduţă, la temperatura de 22-30 0C, utilizând 0,75
– 1,5 l lichid pentru o clismă. Pentru întărirea efectului clismelor se pot adăuga în apă 1-2
linguriţe de săpun fărâmiţat, 2-3 linguri de glicerină, o linguriţă de sare de bucătărie, o linguriţă
de ulei de ricin etc. care se amestecă bine cu apa până la dizolvarea substanţelor solubile.
- Se evacuează aerul şi prima coloană de apă.
- Se lubrefiază canula cu o compresă de tifon cu vaselină.
- Se fixează irigatorul pe stativ.
- Se îmbracă mănuşi de protecţie.
- Asistenta îndepărtează fesele bolnavului cu mâna stângă, iar cu cea dreaptă introduce
canula lubrefiată prin anus în rect10-12 cm, insistând pătrunderea prin mişcări de rotaţie
împrejurul axului longitudinal al canulei, până ce se învinge rezistenţa sfincterului anal. În
momentul pătrunderii prin sfincter, canula trebuie să fie perpendiculară pe suprafaţa subiacentă,
ceea ce necesită ca vârful să fie îndreptat puţin înainte, în direcţia vezicii urinare.

39
 - Imediat ce vârful canulei a trecut prin sfincter se loveşte de peretele anterior al rectului,
din care motiv extremitatea externă a canulei trebuie ridicată, îndreptând astfel vârful canulei în
axa ampulei rectale. Dacă pe acest parcurs canula întâmpină rezistenţă (plici ale mucoasei),
atunci, fie se va retrage câţiva cm. fie că se va da drumul la apă pentru ca aceasta să facă drum
pentru înaintarea canulei în continuare prin întinderea şi lărgirea rectului, precum şi prin
dizolvarea şi dislocarea maselor de fecale.
- Se deschide robinetul sau pensa şi se reglează viteza de curgere.
- Se captează scaunul la pat sau la toaletă.
Îngrijirea bolnavului după tehnică:
- Se închide robinetul şi se îndepărtează canula şi se aşează în tăviţa renală.
- Pacientul este rugat să reţină apa 10-15 minute.
- Pacientul este adus în poziţie de decubit lateral drept, apoi decubit dorsal.
- Se face toaleta locală după eliminarea scaunului sau după terminarea clismei cu alt scop.
- Se aeriseşte salonul.
- Se îndepărtează materialul folosit, se spală şi se sterilizează.
- Se notează tehnica în foaia bolnavului.
Accidente:
- Dureri.
- Crampe intestinale → se opreşte pe moment curentul lichidului, se reia după câteva
minute.
Observaţii:
- Irigatorul va fi fixat la o înălţime de 0,5 – 1,5 m. De la înălţimea de 1 m, 1 litru de lichid
apos pătrunde în rect în decurs de 5 minute.
- Pentru reducerea vitezei de scurgere a lichidului, irigatorul va fi ţinut la un nivel
inferior.
- Se va avea grijă să nu pătrundă aer în rect, din acest motiv lichidul din irigator nu se va
goli niciodată, ci, când nivelul apei se apropie de nivelul tubului de scurgere se închide robinetul
din faţa canulei rectale.
2.8.3 Efectuarea rectosigmoidoscopiei
Eectosigmoidoscopia este explorarea endoscopică a segmentului inferior al tubului
digestiv, cu ajutorul unui aparat numit rectoscop.
Scopul examinării este punerea în evidenţă a modificărilor porţiunii terminale a tubului
digestiv pină la o adâncime de 30 cm de la orificiul anal: rectul, ampula rectală şi ultina porţiune
a colonului sigmoidian.

40
 Pregătirea materialelor. Pentru examenul rectoscopic, asistenta medicală va pregăti
următoarele:
 rectoscopul cu tuburile şi mandrenul sterilizate prin autolavare sau fierbere; pentru
adulţi se va pregăti tubul cu 20 mm diametru;
 un irigator cu apă călduţă;
 ulei de vaselină, tampoane de vată pe măsura tijelor reci ale rectoscopului;
 o invelitoare, cu orificiu corespunzător, pentru tubul recloscopului.
 mănuşi sterile de cauciuc;
 soluţie saturată de sulfat de magneziu;
 eventual medii de cultură pentru insăminţări bacteriologice.
Pregătirea bolnavului. Porţiunea de examinat trebuie să fie curăţată de materii fecale, in
vederea acestui scop i se face bolnavului, cu 3 ore inaintea examinării, o clismă evacuatoare cu
apă raldă. Dacă printr-o singură clismă nu se evacuează conţinutul porţiunii de examinat, ea se
va repeta pină ce se indepărtează complet resturile de materii fecale sau exsudatele patologice.
Se va evita administrarea de purgative, ele producind o lichefiere a materiilor fecale, care se vor
scurge mereu in timpul examinării în ampula rectală, impiedicind vizibilitatea, in caz de diaree
se vor da bolnavului in seara din ajunul examinării 10—15 picături de tinctură de opiu.
Asistenta va explica bolnavului rostul şi esenţa examinării.
Apoi il va transporta in sală şi îl va aşeza în poziţia adecvată pe masa de examinare. Poziţia
necesară pentru examenul rectoscopic este genu-pectorală, cu uşoară lordoză a regiunii lombare.
Bolnavul va fi aşezat pe genunchi, aplecat înainte, cu pieptul pe masa de examinare, pe care
poate să o îmbrăţişeze cu cele două mâini. La bolnavii debili, sau cardiaci, examinarea se va face
in decubit dorsal, cu genunchii flectaţi şi coapsele in abducţie.
Ajutorul asistentei in timpul examinării. Asistenta va ingriji de stingerea luminilor, pentru
a asigura in cameră semiobscuritate. Bolnavul, dezbrăcat in partea inferioară a trunchiului, va fi
acoperit cu invelitoarea prevăzută cu un orificiu, in aşa fel ca acesta să coincidă cu regiunea
anusului. Se montează corpul aparatului, se racordează prin intermediul transformatorului la
reţeaua electrică şi se verifică funcţionalitatea dispozitivului optic. Apoi se unge tubul
rectoscopului cu ulei de vaselină şi medicul introduce tubul aparatului in rect. Se extrage
mandrenul şi se fixează corpul aparatului pe tubul intrarectal şi, cu ajutorul vizorului şi al lunetei,
se examinează mucoasa recto-sigmoidiană. Dacă pereţii intestinului sint colabaţi va umple
porţiunea respectivă cu aer cu ajutorul pompei.
Eventualele obstacole, create prin contracţia spasmodică a părţilor examinate, pot fi
inlăturate cu ajutorul unei soluţii de sulfat de magneziu, aplicate local cu ajutorul unor tampoane,
pe care asistenta le va pregăti din timp. Profunzimea la care a pătruns rectroscopul, poate fi citită
41
pe scara gravată in cm pe suprafaţa externă a lui. După terminarea examinării, medicul extrage
tubul ii îl predă asistentei.

Sarcinile asistentei după terminarea examenului. După extragerea tubului, aistenta face
toaleta regiunii anale, indepărtind mucozităţile şi resturile substanţei lubrefiante, apoi bolnavul
va fi transportat în patul său. Rectoscopul va fi curăţat mecanic, spălat, bine sterilizat şi uscat
inainte de a-1 repune in cutie. Se va avea grijă ca nu cumva să se zgirie stratul opacifiant din
interiorul tubului, intrucit majoritatea pieselor rectoscopului nu pot fi supuse sterilizării cu vapori
de apă supraincălziţi, in cutia aparatului se vor ţine in permanenţă 10—15 pastile de formol.
2.8.4 Îngrijirea colostomei
COLOSTOMÍE s. f. deschidere chirurgicală a colonului la piele, pentru a crea un anus
artificial. (<fr. colostomie)
Colostomia este operaţia chirurgicală de reluare a tranzitul intestinal,  prin crearea unei
soluţii de continuitate între un anumit segment colonic şi suprafaţa tegumentară. Această soluţie
poate fi folosită ca măsură temporară sau definitivă, alegerea fiind făcută după analizarea
patologiei prezente şi a stării generale a bolnavului. Colostomiile pot fi:
 colostomii laterale (intră în aceasta categorie şi cecostomia);
 colostomiile terminale;
Susţinerea psihică a pacientului:
- Asistenta medicală nu poate să corde îngijiri şi educaţie unui pacient dacă nu cunoaşte
toate aspectele problemei pe care le prezintă un pacient cu colostomie ( ce gândeşte? ce simte?);
- Ea trebuie să stabileasca cu pacientul un climat de încredere care să îi uşureze
adaptarea la noua situaţie;
42
 - Asistenta medicală trebuie să-şi pună în practică cunoştinţele de psihologie şi să
execute intervenţiile în funcţie de personalitatea pacientului, asistenta va raspunde la toate
întrebarile pacientului în legatură cu colostoma.
- În cursul conversatiei din perioada preoperatorie, asistenta asigura pacientul ca imediat
dupa operatie va fi îngrijit astfel încât să aibă o viaţă normală.
Materiale necesare:
- Tava pentru materiale, un vas cu apă caldă
- Faţă sau prosoape de hartie, pungă colectoare, foarfece, cană de măsurat continutul
stomei;
- Mănuşi, crema de bariera pentru protejarea pielii din jurul stomei.

Îngrijiri:
- În primele zile din perioada postoperatorie pansăm plaga abdominală folosind tehnica
aseptică.
- Din prima zi după operatie, ajutam pacientul sa se ridice
- În a doua zi sau în a treia zi dupa operaţie, chirurgul verifică permeabilitatea stomei; în
acel moment adesea se evacuează un scaun pastos, mirositor.
- Explicăm pacientului practica de îngrijire, îl încurajam să participe la îngrijire stomei;
- Asigurăm intimitate pacientului şi-l ajutăm să se aseze într-o poziţie confortabilă.
Asigurarea intimității pacientului în timpul manevrelor reprezintă un lucru important.
- Îmbrăcăm mănuşile, aşezăm o faşă în jurul stomei pentru a proteja zona de scurgeri;
- Observăm pacientul în tot acest timp,
- Golim sacul colector şi măsuram conţinutul dacă se cere;
- Îndepărtăm cu atenţie sacul colector;
- Spălăm pielea din jurul stomei numai cu apa calda şi sapun neutru;
43
 - Încurajăm pacientul să-şi privească stoma;
- Observăm culoarea şi aspectul stomei şi a pielii dimprejur;
- Ştergem cu meticulozitate pielea din jurul stomei;
- Aplicăm o crema protectoare, care apoi se îndepărtează;
- Fixam sacul colector nou pregătit astfel încât să nu permita nici o scurgere în jurul
stomei;
- Regimul alimentar adecvat pentru a obține un scaun consistent. Pacientul are nevoie de
un regim alimentar bogat în proteine şi hidrati de carbon, dar redus în celuloza pentru a evita un
reziduu important, fermentaţie şi emisia de gaze. Va evita lichidele reci și cruditățile.
- Golirea pungii de colostomie se va face în momentul în care aceasta este plină pe
jumătate sau trei sferturi.Schimbarea pungii de colostomie se realizează atunci când eliminarea
este cel mai puțin probabil(dimineața, înaintea ingestiei de lichide/ alimente).
- Mirosurile sunt o preocupare importantă pentru pacientul care are colostomie, din acest
considerent sunt concepuţi sacii de colostomie, confecționați dintr-un material multistratificat
laminat, ce nu permite ca mirosul să fie sesizat de cei din jur. De asemenea sacii sunt prevăzuți
cu filtre de carbon activ care filtrează și elimină gazele din interiorul sacilor.
- Pilozitatea peristomală poate reduce aderența dispozitivului colector sau poate determina
dureri la desprinderea foliei, motiv pentru care pacientul trebuie să radă săptămânal tegumentul
respectiv.
- Imediat ce starea clinică o permite pacientul va fi implicat în schimbarea sistemului
colector.Înainte de declanșarea acestei proceduri, este importantă asigurarea tuturor materialelor
necesare.
2.9. Pregătirea preoperatorie şi îngrijirile postoperatorii
 Pregătirea preoperatorie
Pregătirea generală:
- pregătirea psihică a bolnavul - se informează asupra intervenţiei chirurgicale;
- asigurarea repaosului fizic, psihic şi intelectual;
- la prescripţia medicului, seara, se administrează un calmant;
- asigurarea alimentaţiei necesare normale, alimente uşor digerabile;
- recoltăm sânge pentru determinarea grupului sanguin şi Rh;
- conducem pacientul pentru efectuarea EKG şi radiografie pulmonară;
- evacuarea intestinului, clismă (daca nu sunt contraindicaţii);
- asigurarea igienei carporale.
Pregătirea locală:

44
 Cu o zi înaintea intervenţiei, asistenta medicală va obliga bolnavul să stea în repaus la pat,
să consume un regim uşor digerabil, bogat în lichide. Seara asistenta medicală îi va efectua o
clismă evacuatoare după care el va face un duş. Asistenta va rade regiunea abdominală, dacă este
păroasă şi o va badijona cu antiseptic colorat sau alcool iodat. La indicaţia medicului va
administra bolnavului un sedativ (Diazepam, Fenobarbital). În ziua operaţiei asistenta va verifica
ca dosarul bolnavului să fie corect: foaia de observaţie, analize, radiografie pulmonară. Va
supraveghea bolnavul să nu bea, să nu mănânce, să nu fumeze. Îl va pune să urineze sau îl va
sonda vezical (la indicaţia medicului). Va rebadijona regiunea rasă cu antiseptic colorat, după
care îl va ajuta să se îmbrace o cămasă şi şosete în picioare. Va verifica dacă bolnavul şi-a scos
protezele şi bijuteriile. Îi va verifica pulsul, tensiunea arterială, temperatura şi-l va instala
confortabil pe brancardă, cu perna sub cap şi acoperit cu pătură. Asistenta medicală verifică a
doua oară dacă are plicul cu toate documentele şi va însoţi bolnavul la sala de preanestezie.
Îngrijirile postoperatorii încep imediat după intervenţia chirugicală şi durează până la
vindecarea completă a bolnavului. Îngrijirile postoperatorii se acordă pentru restabilirea
funcţiilor organismului, asigurarea cicatrizarii normale a plăgii şi prevenirea complicaţiilor.
După terminarea operaţiei, asistenta se va interesa cum a decurs intervenţia. Va
supraveghea trezirea bolnavului după anestezie şi funcţiile vitale: măsoară la fiecare 15 minute
pulsul, tensiunea arterială, de asemenea respiraţia (ritm şi amplitudine), temperatura, culoarea
mucoaselor şi a tegumentelor, diureza şi le notează în foaia de observaţie. Permanent va observa
aspectul şi comportamentul bolnavului.
Asistenta va supraveghea sonda nasogastrică. La sosirea bolnavului de la sală, ea va branşa
sonda la sursa de aspiraţie continuă şi la borcanul gradat. Va verifica buna funcţionare a sursei de
aspiraţie, dacă sonda este bine fixată şi aspectul narinei, permeabilitatea sondei (aspiră cu o
seringă lichid din cavitate: dacă este înfundată asistenta va întroduce ser fiziologic pe sondă după
care aspiră). Ea va nota în foaia de observaţie volumul şi aspectul lichidului aspirat. Va observa
permanent confortul fizic şi psihic al bolnavului.
Asistenta va supraveghea sonda vezicală a bolnavului: să fie bine fixată cu leucoplast pe
coapsă şi tubul să nu fie comprimat de membrele inferioare ale bolnavului, sacul colector va fi
plasat sub nivelul vezicii. Ea îl va goli la 6-8 ore, notând în foaia de observaţie cantitatea şi
aspectul urinii, anunţând doctorului orice semne ale unei eventuale infecţii (hematurie, urină
tulbure, temperatură).Asistenta va efectua de mai multe ori pe zi toaleta genitală externă,
respectând condiţiile de asepsie. La indicaţia doctorului asistenta va scoate cât mai precoce
sonda pentru a preveni infecţia urinară.
Asistenta medicală va supraveghea tubul de dren şi plaga operatorie. Va verifica tubul să
nu fie cudat şi să fie permeabil, notând în foaia de observaţie volumul şi aspectul lichidului
45
scurs. După 3 zile asistenta medicală va lua tubul şi-l va retrage câţiva cmm/zi până în ziua 6
când îl va scoate complet la indicaţia medicului. Asistenta medicală va observa zilnic plaga,
semnalând doctorului orice semn de complicaţie şi va efectua pansamentul steril al plăgii şi al
orificiului din jurul tubului.
Postoperator, reluarea funcţiei digestive este foarte importantă, iar operaţiile pe abdomen
ridică probleme mai deosebite. În acest interval nevoile energetice şi cele lichidiene vor fi
asigurate prin tratament perfuzabil. Este de reţinut faptul că, omul se hrăneşte pe gură şi nu prin
vene şi că, de aceea trebuie să reluăm alimentarea pe cale naturală, orală cât mai curând posibil.
La bolnavii la care putem începe alimentaţia pe cale bucală chiar din prima zi după
operaţie, este bine să administrăm numai lichide neîndulcite în cantităţi corespunzătoare. În
zilele ce urmează, alimentele ingerate pot fi din ce în ce mai concentrate, iar a treia, a patra zi
după operaţie, alimentaţia va fi practic cea normală, ţinându-se cont de regimul recomandat:
renal, hepatic, diabetic, - în funcţie de cazuri.
Asistentul medical trebuie să se intereseze dacă bolnavul are scaun. De obicei, se reiau a
treia zi după operaţie în cazul intervenţiilor mijlocii şi după 4 - 5 zile în cazul celor mari. Dacă
bolnavul nu are scaun după 4 zile de la operaţie, se va efectua clismă evacuatorie.
Asistenta va observa de mai multe ori pe zi starea venelor şi va recolta sânge, pentru a
repeta: hemoleucograma, VSH, probele hepatice şi în funcţie de starea bolnavului ionograma
saguină.
Asistenta medicală va prepara toate substanţele medicamentoase ce intră în cadrul
tratamentului, execută injecţiile şi montează perfuziile. Va urmări ca perfuzia să nu se oprească,
să aibă un debit în jur de 30-40 picături/minut, va observa starea bolnavului în timpul perfuziei,
apariţia unor accidente locale sau fenomene generale, intervenind prompt în funcţie de situaţie.
Asistenta va calcula bilanţul hidric al bolnavului.
2.10. Educaţia pentru sănătate
Profilaxia bolii este definită ca ,, duşmanul cunoscut este pe jumătate învins". Pentru a o
depista din vreme, pentru a o preveni este bine ca fiecare să-i cunoasca bine manifestarile pentru
a lua din vreme măsurile energice care se impun.
Măsuri de profilaxie primară :
- vizează reducerea numărului de cazuri noi de îmbolnăvire.
Constă în :
 dispensarizarea persoanelor cu risc crescut de cancer,
 dispensarizarea persoanelor cu simptome nespecifice ;
 educarea populaţiei privind igiena buco-dentară (dentiţie bună care să asigure
masticaţie) ;
46
  educarea populaţiei privind igiena alimentară.
 alimetaţie echilibrată cantitativ şi calitativ.
 pregătirea alimetelor – fără excese de condimente, fierbinţi sau reci.
 orarul alimetaţiei – mese regulate.
 igiena psihonervoasă – servirea mesei în condiţii de relaxare nervoasă, ambianţă
plăcută.
 educarea populaţie privind abandonarea obiceiurilor dăunătoare.
 alcoolismul fumatul care favorizează apariţia bolii ficatului.
Măsuri de profilaxie secundară: urmăreşte, prin măsurile luate, ca în evoluţia bolilor
digestive existente, să nu apară complicaţii grave, se realizează prin dispensarizarea bolnavilor.
Măsuri de profilaxie terţiară – se realizează prin acţiuni destinate diminuării incapacităţilor
cronice de reducere a invalităţilor funcţionale ale bolnavilor.
2.11. Externarea pacientului cu cancer de colon
Medicul este cel care va decide momentul externării bolnavului când acesta nu mai
necesită o supraveghere permanentă şi poate continua tratamentul prescris la domiciliu. Asistenta
medicală va pune la dispoziţia medicului documentele bolnavului necesare formulării epicrizei şi
completării biletului de ieşire şi va asigura alimentaţia bolnavului până la externare.
Asistenta medicală va anunţa familia bolnavului cu privire la externarea acestuia, va avea
grijă ca bolnavul să-şi primească lucrurile personale de la magazia spitalului şi să aibă o
îmbrăcăminte corespunzătoare anotimpului. Va aprofunda cu bolnavul indicaţiile primite de la
medic şi cuprinse în biletul de ieşire:
tratamentul bolii la domiciliu;
regimul dietetic de cruţare după externare cu durata de 6 luni 1 an şi necesitatea unei cure
de balneoterapie de 2 ori/an;
respectarea unui program de odihnă de 8 ore/noapte;
evitarea efortului fizic prelungit;
renunţarea la fumat şi la alcool;
revenirea la control de două ori/an şi ori de câte ori starea lui o necesită
Asistenta medicală va conduce bolnavul la ieşire unde îl lasă în grija aparţinătorilor.

47
 CAPITOLUL III
ÎNGRIJIRI SPECIFICE

3.1. CAZUL NR.1

Date fixe:
Nume: B.
Prenume: L.
Sexul: Masculin
Naţionalitatea: Română
Religia: Catolic
Vârsta: 46 ani
Greutate: 59 kg
Înălţime: 166 cm
Grupa sanguină: BIII. Rh pozitiv
Date variabile:
Domiciliu: jud. Vaslui
Data internării: 31.01.2015
Data externării: 05.02.2015
Diagnostic medical la internare: Cancer de colon
Antecedente heredocolaterale:
-mama hipertensivă
-tatăl:cardiopatie ischemică
Antecedente personale:
Pacient fără antecedente personale patologice cunoscute
Istoricul bolii: Bolnavul B. L. în vârstă de 46 ani prezintă de aproximativ 5 luni tulburări de
tranzit, diaree alternând cu episoade de constipaţie, dureri abdominale, scădere ponderală,
ameţeli, lipsa poftei de mâncare. Investigaţiile clinice şi paraclinice pun în evidenţă o formaţiune
de aproxamativ 2 cm în rect, mobilă, VSH crescut, sindrom anemic.
Manifestări de dependenţă: dureri în fose iliacă şi flancuri, constipatie ce alterneaza cu diaree,
scaune cu mucozitati şi sânge, astenie fizică, scădere ponderală.
Problemele pacientului: anxietate, eliminări inadecvate, dificultate de a se îmbraca, dificultate
de a se deplasa,

48
 Plan de îngrijire cazul 1.

NEVOIA DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

DEFICITARĂ ÎNGRIJIRE
Nevoia de a evita Anxietate suport psihologic -ajut pacientul să-şi exprime Pacientul este conştient
pericolele îngrijorarea şi teama faţă de suferinţa de gravitatea
actuală diagnosticului,
-pacientul va fi încurajat să-şi exprime Colaborează cu echipa
neliniştea în medicală
modul său personal
-răspund onest la toate întrebările şi
va fi implicat în stabilirea deciziilor
terapeutice
Nevoia de a elimina Eliminări inadecvate Pacientul sǎ prezinte - am calculat bilanţul ingesta-excreta Pacientul a înţeles
cantitativ şi calitativ eliminǎri fiziologice în - am cântǎrit zilnic bolnavul şi am importanţa respectǎrii
limite normale. notat greutatea în FO regimului alimentar.
- am administrat un regim bogat în
lichide: supe, compoturi, ceaiuri
- am educat pacientul sǎ aibe un regim
hiposodat, hipoprotidic,
normoglucidic
- am educat pacientul sǎ nu consume

49

Nevoia de a se îmbrăca Dificultate de a se îmbrăca
şi desbrăca şi dezbrăca
Nevoia de a se mişca şi Imposibilitatea de a se
a avea o bună postură deplasa datorită regimului
impus de boală
Ajutarea pacientului în
scopul satisfacerii nevoii.
pacientul să se deplaseze
singur în jurul patului
50
bǎuturi carbogazoase
- am observat şi notat zilnic diureza
- am asigurat zilnic lenjerie curată de
pat şi de corp
- am administrat la indicaţia medicului
ser fiziologic 9% - 500 ml
- am pregatit materialele si pacientul si
am participat la recoltarea analizelor
- am ajutat pacientul la efectuarea Obiectiv realizat.
integrală a tehnicii
Intervenţii autonome -pacientul este capabil
-repaus absolut la pat în primele zile; să se deplaseze singur
-supravegherea funcţiilor vitale. de la pat la baie fără
Intervenţii delegate nici un sprijin
-la indicaţia medicului facem exerciţii
pasive, apoi active pacientului
-mişcarea articulaţiilor de la mâini şi
picioare;
-după 3-4 zile aşezăm pacientul în
şezut la marginea patului sub controlul
tensiunii arteriale;
Nevoia de a dormi şi Imposibilitatea de a se Ca pacientul să fie capabil Intervenţii autonome -pacientul este capabil
odihni odihni din cauza durerii ca în decurs de 2 ore să se - îi asigur condiţii de mediu ambiant să se odihnească după
specifice şi anxietăţii odihnească liniştit propice somnului (aerisire, căldură, administrarea
linişte, umiditate); tranchilizantului.
- îi asigur o poziţie comodă în pat
pentru dormit;
-discut cu bolnavul explicând starea
actuală, îl încurajez, îl liniştesc că
totul va fi bine;
Intervenţii delegate
-administrez tranchilizante.

Nevoia de a bea şi Dificultate în a bea şi a Ca pacien-tul să fie capabil Intervenţii autonome

mânca mânca din cauza regimului ca în 2 zile să se - îi dau pacientului ceai sau zeamă de -perfuzia a decurs
impus de boală alimenteze conform compot cu paiul fără ca pacientul să normal;
regimului impus de boală depună efort; -pacientul a urinat, nu a
-explic importanţa şi respectarea avut scaun.
regimului dietetic.
Intervenţii delegate
-îi pun o perfuzie cu substituenţi
intravenos;
-regim igienico-dietetic impus.

51
Nevoia de a învăţa cum Necesitatea cunoaşterii bolii, Acumularea de cunoştin-ţe Intervenţii autonome -pacientul a înţeles că
să îşi păstreze sănătatea a convalescenţei şi a necesare şi înlătura-rea -fac psihoterapie cu bolnavul; are nevoie de repaus
modului în care se păstrează anxietăţii -discut cu el despre starea actuală, absolut în primele zile;
o stare de sănătate relativă despre modul de administrare a -stare generală bună.
datorită insuficientei medicamentelor şi efectul lor asupra
cunoaşteri despre boală şi organismului;
îngrijirile ei -educ pacientul ca să evite stresul;
-expun factorii de risc, să respecte
regimul hipo-caloric;

SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

Data T.A Puls Respiraţie Temperatură Diureza Scaun

31.01.2015 100/85 mmHg 80 b/min 16/min 38,9 C 1600 ml/24h 2 scaune
01.02.2015 95/60 mmHg 70 b/min 18/min 38,7 C 1800 ml/24h 2 scaune
02.02.2015 90/70 mmHg 75 b/min 16/min 37,8 C 1700 ml/24h 2 scaune
03.02.2015 100/80 mmHg 80 b/min 17/min 37,6 C 1600 ml/24h 2 scaune
04.02.2015 95/75 mmHg 78 b/min 16/min 36,7 C 1600 ml/24h 2 scaune
05.02.2015 95/70 mmHg 80 b/min 16/min 36,9 C 1700 ml/24h 2 scaune

52
 ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI

Perioada Alimente permise Alimente interzise

31.01-5.02.2015 Regim alimentar bogat în proteine şi carbohidraţi, carnea grasă de orice fel, afumăturile, brânza
grasă şi fermentată, ouăle prăjite, varza, guliile,
ceapa, nucile, condimentele iuţi, rântaşurile,
făina prăjită şi uleiul preparat termic

EXAMENUL DE LABORATOR

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

glicemie 2 ml sînge venos pe 4 mg florură de sodiu. 78 mg%. 80-110 mg%.
Bilirubinemia Se recoltează 5-10 ml sânge prin puncţie BT=0,72 mg% BT=0,6-1 mg%
venoasă fără substanţă anticoagulantă, BD=0,7 mg% BD=0,l-0,4mg
dimineaţa pe nemâncate %
Fosfataza alcalină 4.3 u.B 2-4 u.B. ( uinităţi Bodansky)
TGP Se recoltează 5-10 ml sânge prin puncţie 49 ui 2-16 ui
TGO venoasă fără substanţă anticoagulantă, 33 ui 2-20 ui
Creatinină: dimineaţa pe nemâncate 1,1mg%. 0,6-1,2mg%.
Ionogramă Na=136,6mEg/l K=4,7 Na=135- 150mEgA
sanguină mEg/1 Cl=97,6 mEg/1 K>3,5- 5,5mEg/l Cl-95-110mEg/l
Examen sumar urină 50 ml urină din urina de dimineaţă, Alb - abs; sed - rare , Albumine - abs; sedimente - rare ,

53
 leucocite şi epitelii rare leucocite şi epitelii rare

INVESTIGAŢII PARACLINICE

Data Examene curente Pregatirea pentru examen Îngrijiri după examen

1.02.2015 Echografie
1.02.2015 Rectosigmoidoscopie Bolnavul se va transporta în sala de investigaţii şi se va aşeza în poziţia
1.02.2015 Clismă
Nu este necesar o pregătire fizică specifică, doar se explică pacientului în ce Se acordă îngrijirile impuse de
constă tehnica starea generală a pacientului
Se acordă îngrijirile impuse de
adecvată pe masa de examinare. Bolnavul va fi aşezat pe genunchi, aplecat starea generală a pacientului.
înainte, cu pieptul pe masa de examinare, pe care poate să o îmbrăţişeze cu
cele două mâini
Se anunţă şi se explică tehnica. Pacientul este rugat să reţină
Se respectă pudoarea pacientului. apa 10-15 minute.
Se izolează patul cu paravan şi se protejează cu uşa şi aleză. Pacientul este adus în poziţie
Se aşează pacientul în funcţie de starea generală în poziţie: decubit dorsal de decubit lateral drept, apoi
cu membrele inferioare uşor flectate. decubit dorsal.
Se aşează bazinetul sub bolnav şi se înveleşte cu învelitoarea. Se face toaleta locală după
eliminarea scaunului sau după
terminarea clismei cu alt scop.

54
 TRATAMENT MEDICAMENTOS

Data Medicamente Mod de administrare

31.01.- 5.02.2015 Glucoză 5% 1.500 ml/zi i.v.
Algocalmin 3 fiole/zi i.v.
Papaverină 4 fiole/zi i.m.
Vitamina B1, B6, C200 câte 2 fiole/zi i.m.
Scobutil 1 fiolă la 8 ore i.m.
Metoclopramid 3f (If = 2 ml) i.m.
Ampicilina 4g/zi - lg/6 ore iv
5-Fluorouracil 425 mg/m2/zi i.v. Zi-5 repetat la 4 S,
Leucovorin 20 mg/m2/zi i.v. Zi-5, repetat la 4 S,

Evaluare finală:
Bolnavul B. L. în vârstă de 46 ani prezintă de aproximativ 5 luni tulburări de tranzit, diaree alternând cu episoade de constipaţie, dureri
abdominale, scădere ponderală, ameţeli, lipsa poftei de mâncare. Investigaţiile clinice şi paraclinice pun în evidenţă o formaţiune de aproxamativ 2 cm
în rect, mobilă, VSH crescut, sindrom anemic. Pe parcursul internării se intervine chirurgical, pentru extirparea tumorii. Evoluţie postoperatorie
favorabilă. Se externează cu recomandările: respectarea regimului alimentar impus, revine la control peste 2 saptămâni.

55
 3.2. CAZUL NR.2

Date fixe:
Nume: A.
Prenume: P.
Naţionalitatea: Română
Sex: Feminin
Religia: Ortodox
Vârsta: 69 ani
Greutate: 83 kg
Înălţime: 176 cm
Grupa sanguină: BIII. Rh pozitiv
Date variabile:
Domiciliu Vaslui
Data internării: 02.03.2015
Data externării: 07.03.2015
Diagnostic medical la internare: Cancer de colon
Antecedente heredocolaterale: nesimnificative
Antecedente personale:
Pacientă fără antecedente personale patologice cunoscute
Istoricul bolii: Pacienta afirma ca de 2-3 luni prezinta dureri in fosa iliaca stanga si flancul
stang, constipatie ce alterneaza cu diaree, scaune cu mucozitati şi sânge, astenie fizică, scădere
ponderală. Se internează pentru examinări complementare şi tratament.
Manifestări de dependenţă: dureri în fosele iliace şi flancuri, constipaţie ce alternează cu
diaree, scaune cu mucozitati şi sânge, astenie fizică, scădere ponderală.
Problemele pacientului: modificarea tranzitului intestinal, alimentaţie inadecvată prin deficit
dificultate în a se odihni, anxietate, alterarea tegumentelor, cunoştinţe insuficiente,

56
 Plan de îngrijire cazul nr. 2
NEVOIA DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE
DEFICITARĂ ÎNGRIJIRE
Nevoia de a elimina Modificarea tranzitului Pacienta să fie Am pregătit bolnava pentru: recoltarea Pacienta a fost
intestinal diagnosticată cat mai analizelor de sânge pentru examene de cooperanta si a executat
repede, in vederea laborator (HLG, hematocrit, ureea toate indicatiile in
instituirii unui tratament sanguina şi glicemie, VSH,TS, TC, vederea efectuarii
adecvat bolii sale. timp Howell, timp Quick, examen de tuturor analizelor si a
Pacienta să revină la un urina, examen radiologie toracic, explorarilor.
tranzit intestinal normal EKG), examenul materiilor fecale. Funcţii vitale
în următoarele două zile. - am pregătit psihic pacienta pentru T= 36,6°C
colonoscopie; P= 80 p/min
- am ajutat medicul pentru efectuarea T.A=140/75 mm Hg
examenului, R=23 r/min
- am supravegheat funcţiile vitale si
le-am notat in foaia de temperatură.
Nevoia de a bea şi Alimentaţie inadecvată prin Bolnava să fie Am invatat pacienta sa nu mai Si - a anuntat familia
mânca deficit echilibrată nutritional şi consume alimente greu digerabile. sa-i aduca doar
hidro-electrolitic în Am îndrumat pacienta să efectuieze alimentele permise de
următoarele două zile. mici plimbări şi exerciţii usoare pentru regimul impus de
a avea un tranzit cât mai bun şi pentru medic, adica supe si
evitarea meteorismului abdominal. mancaruri usoare, apa

57
 Am calculat zilnic raţia alimentară
ţinând cont de starea în repaus a
pacientei. Mesele au fost repartizate,
astfel încât, să acopere deficitul de
alimente, care au dus la o scadere
importanta în greutate, mesele fiind
repartizate în număr de 5 pe zi.
Nevoia de a dormi şi Dificultate în a se odihni, Pacienta sa doarma, Am întocmit cu pacienta un program
odihni linistit, timp de 8 ore pe corespunzător de odihnă, două ore
noapte, fara intrerupere, după masa de prânz, între orele 14-16
in urmatoarele 48 de ore. şi 8 ore pe noapte între orele 23-7. Am
Pacienta sa-si diminueze administrat: la indicaţia medicului o
durerile abdominale in fiola de Diazepam i.m. înainte de
doua-trei ore. culcare cu 2 ore. I-am administrat
pacientei o fiola de Algocalmin i.m.
seara, la indicaţia medicului, pentru
diminuarea durerilor abdominale.
Nevoia de a evita Anxietate din cauza Pacienta să fie pregatita Am încercat să diminuez nelinistea
pericolele intervenţiei chirurgicale şi a fizic si psihic pentru pacientei în ceea ce priveşte operaţia
complicaţiilor interventia pe rect. şi despre posibilele complicatiile
ulterioare prin explicaţii despre
intervenţia chirurgicală cu tot ceea ce
58
plata, ceaiuri si
compoturi. Si-a
diminuat senzatia de
balonare, mergand la
toaleta, pentru a elimina
gazele acumulate in
intestin.
Durerile abdominale s-
au diminuat în urma
tratamentului aplicat,
iar pacienta a avut un
somn liniştitor, fără
întreruperi de 8 ore pe
noapte.
Pacienta şi-a diminuat
nelinistea în ceea ce
priveşte intervenţia,
întelegând explicaţiile
echipei medicale

Nevoia de a fi curat, Alterarea tegumentelor din
îngrijit, de a proteja cauza interventiei chirurgicale,
tegumentele şi manifestata prin plaga
mucoasele abdominală
Nevoia de a învata cum Cunoştinţe insuficiente despre
să îşi păstreze sănătatea satisfacerea nevoilor sale în
perioada de convalescenţă şi a
tratamentului în perioada de
recuperare
include aceasta. Am informat pacienta preoperatorii şi
despre diferitele proceduri postoperatorii.
preoperatorii (asepsia, pregătirea T= 36,5°C
locala, medicaţia, sonda vezicală), P=75 p/min
proceduri postoperatorii (sala de TA=140 / 75 mmHg
trezire, îngrijirile intensive, controlul R= 24 r/min
durerii, repausul la pat.
Pacienta să prezinte Plaga a fost curăţată cu soluţie După 2 h, pacienta
tegumente şi mucoase antiseptică, iar pansamentul a fost prezintă tegumente şi
curate, în urmatoarele schimbat în condiţii sterile. mucoase curate. Nu au
doua ore. Să prezinte o apărut semne de
cicatrizare cât mai infecţie la nivelul plagii
rapidă a plagii sau semne local.
Pacienta să fie capabilă Am explicat pacientei şi familiei în ce Pacienta a înţeles
să se reintegreze în a constat interventia chirurgicala şi la indicaţiile privind
activitătile sociale şi ce schimbari să se astepte, să accepte regimul de viaţă cât şi
profesionale, pe care le că slabiciunea, oboseala, iritabilitatea regimul alimentar pe
efectua anterior operaţiei şi plansul sunt obisnuite în timpul care trebuie să-l
convalescentei. urmeze, în vederea unei
Pacienta trebuie să respecte recuperări cât mai
administrarea tratamentului rapide şi în condiţii
conform prescriptiei medicale. favorabile ei.
59
 SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE
Data T.A Puls Respiraţie Temperatură Diureza Scaun
02.03.2015 90/65 mmHg 70 b/min 16/min 37,7 C 1800 ml/24h 2 scaune

03.03.2015 95/70 mmHg 67 b/min 18/min 37,7 C 1800 ml/24h 3 scaune

04.03.2015 90/60 mmHg 65 b/min 16/min 36,8 C 1700 ml/24h 2 scaune
05.03.2015 95/80 mmHg 70 b/min 17/min 37,8 C 1800 ml/24h 2 scaune
06.03.2015 100/65 mmHg 68 b/min 16/min 36,5 C 1800 ml/24h 3 scaune
07.03.2015 95/70 mmHg 70 b/min 16/min 36,8 C 1700 ml/24h 2 scaune

ALIMENTAŢIA BOLNAVEI
Perioada Alimente permise Alimente interzise
02.03-7.03.2015 regim alimentar bogat în proteine şi hidraţi de carbon, Alimente crude, bogate în
fibre, alcool, cafea, grăsimi

EXAMENUL DE LABORATOR

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

glicemie 2 ml sînge venos pe 4 mg florură de sodiu. 80 mg%. 80-110 mg%.
Bilirubinemia Se recoltează 5-10 ml sânge prin puncţie BT=0,72 mg% BT=0,6-1 mg%
venoasă fără substanţă anticoagulantă, BD=0,5 mg% BD=0,l-0,4mg
dimineaţa pe nemâncate %

60
Fosfataza alcalină 6 u.B 2-4 u.B. ( uinităţi Bodansky)
TGP Se recoltează 5-10 ml sânge prin puncţie 22 ui 2-16 ui
TGO venoasă fără substanţă anticoagulantă, 24 ui 2-20 ui
Creatinină: dimineaţa pe nemâncate 1,15mg%. 0,6-1,2mg%.
Ionogramă Na=136,6mEg/l K=4,9 Na=135- 150mEgA
sanguină mEg/1 Cl=94,6 mEg/1 K>3,5- 5,5mEg/l Cl-95-110mEg/l
Examen sumar urină 50 ml urină din urina de dimineaţă, Alb - abs; sed - rare , Albumine - abs; sedimente - rare ,
leucocite şi epitelii rare leucocite şi epitelii rare

INVESTIGAŢII PARACLINICE
Data Examene curente Pregatirea pentru examen Îngrijiri după examen
4.03.2015 Echografie Nu este necesar o pregătire fizică specifică, doar se explică Se acordă îngrijirile impuse de starea
pacientei în ce constă tehnica generală a pacientului şi de
afecţiunea pentru care este spitalizat
5.03.2015 Rectosigmoidoscopie Bolnavul se va transporta în sala de investigaţii şi se va aşeza în Se acordă îngrijirile impuse de starea
poziţia adecvată pe masa de examinare. Bolnavul va fi aşezat pe generală a pacientului.
genunchi, aplecat înainte, cu pieptul pe masa de examinare, pe
care poate să o îmbrăţişeze cu cele două mâini
5.03.2015 Clismă Se anunţă şi se explică tehnica. Se face toaleta locală după
Se respectă pudoarea pacientului. eliminarea scaunului.
Se izolează patul cu paravan şi se protejează cu uşa şi aleză.
Se aşează pacientul în funcţie de starea generală în poziţie:
61
 decubit dorsal cu membrele inferioare uşor flectate.
Se aşează bazinetul sub bolnav şi se înveleşte cu învelitoarea.

TRATAMENT MEDICAMENTOS

Data Medicamente Mod de administrare

2.03.- 7.03.2014 Glucoză 5% 1.500 ml/zi i.v.
Algocalmin 3 fiole/zi i.v.
Papaverină 4 fiole/zi i.m.
Vitamina B1, B6, C200 câte 2 fiole/zi i.m.
Scobutil 1 fiolă la 8 ore i.m.
Metoclopramid 3f (If = 2 ml) i.m.
Ampicilina 4g/zi - lg/6 ore iv
5-Fluorouracil 425 mg/m2/zi i.v. Zi-5 repetat la 4 S,
Leucovorin 20 mg/m2/zi i.v. Zi-5, repetat la 4 S,

Evaluare finală:
Pacienta afirmă că de 2-3 luni prezinta dureri în fosa iliacă stângă şi flancul stâng, constipaţie ce alternează cu diaree, scaune cu mucozitati şi sânge,
astenie fizica, scădere ponderală. Se internează pentru examinari complementare şi tratament..
Se externează cu recomandările: continuarea tratamentului la domiciliu, respectarea regimului alimentar impus, revine la control peste o lună.

62
 3.3. CAZUL NR. 3

Date fixe:
Nume: L.
Prenume: M.
Naţionalitatea: Română
Sex: Feminin
Religia: Catolic
Vârsta: 41 ani
Greutate: 83 kg
Înălţime: 180 cm
Grupa sanguină: BIII. Rh pozitiv
Date variabile:
Domiciliu: Vaslui
Data internării: 01.01.2015
Data externării: 06.01.2015
Diagnostic medical la internare: Neoplasm de colon
Antecedente heredocolaterale:
-mama cancer mamar
-tatăl: aparent sănătos
Antecedente personale:
Pacient fără antecedente personale patologice cunoscute
Istoricul bolii:
Pacientul afirma ca boala a debutat insidios in urma cu 4-5 luni, prin inapetenta, scadere
ponderala, dureri abdominale. Episodul actual a debutat prin ameteli, greata, astenie fizica,
tulburari de tranzit intestinal.
Manifestări de dependenţă: dureri abdominale, ameteli, greata, astenie fizica, scadere
ponderala, tulburari de tranzit manifestate prin scaune subţiri de creion, mucopurulente cu sânge,
constipaţie, diaree.
Problemele pacientului: modificarea tranzitului intestinal, alimentaţie inadecvată prin deficit,
durere abdominală, anxietate, alimentaţie insuficientă cantitativ şi calitativ.

63

NEVOIA DIAGNOSTIC DE
DEFICITARĂ ÎNGRIJIRE
Nevoia de a elimina Modificarea tranzitului
intestinal din cauza
afecţiunii organice
manifestata prin scaune
mucopurulente, dureri
abdominale în flancul drept.
Nevoia de a bea şi Alimentaţie inadecvată prin
mânca deficit din cauza tumorii de
colon manifestată prin
greaţă, ameţeli, scădere
ponderala, consum redus de
alimente şi lichide,
Plan de îngrijire cazul 3.
OBIECTIVE
Pacientul sa fie
diagnosticat cât mai
repede, în vederea
instituirii unui tratament
adecvat bolii sale
Pacientul să revină la un
tranzit intestinal normal în
urmatoarele două zile
Bolnavul să fie echilibrat
nutriţional şi hidro-
electrolitic în următoarele
doua zile
64
INTERVENŢII EVALUARE
Am pregătit bolnavul pentru: Pacientul a fost
- recoltarea analizelor de sange pentru cooperant si a executat
examene de laborator (HLG, toate indicatiile
hematocrit, ureea sanguina si medicului
glicemie, VSH,TS, TC, timp Howell, T= 36,7°C
timp Quick, examen de urina, examen P= 70 p/min
radiologie toracic, EKG), examenul T.A= 130/70 mm Hg
materiilor fecale, rectoscopie R= 19 r/min
Am calculat zilnic raţia alimentara Pacientul fost receptiv
tinand cont de starea în repaus a la tot ce i s-a spus, nu a
pacientului. Am calculat zilnic bilantul mai consumat alimente
hidric: greu digerabile, a marit
- intrări-1600 ml/.zi cantitatea de lichide
- ieşiri - 1700 ml.1 zi consumate respectand
Am explorat gusturile şi obiceiurile regimul impus.
pacientului si i-am spus să consume T= 36,9°C
alimente uşor digerabile. P= 70 p/min
Se suplimentează necesarul de lichide T.A= 135/70 mm Hg

Nevoia de a evita Durere abdominală
pericolele manifestată prin grimase,
gemete, facies crispat
Nevoia de a evita Anxietate din cauza
pericolele necunoaşterii diagnosticului
manifestată prin nelinişte
cu 1000 ml /zi, repartizate astfel: la R= 18 r/min
fiecare 3 ore cate 200 ml de ceaiuri,
sucuri neacidulate, compot.
Am lăsat pacientul să aleagă
alimentele dupa gusturile sale,
respectand contraindicatiile regimului.
Am suplimentat necesarul de calorii
cu 1000 cal / zi
Pacientul sa nu mai Am aşezat pacientul în poziţie Durerile pacientului s-
prezinte durere antalgica: decubit dorsal cu picioarele au diminuat in urma
abdominala, în următoarele flectate sau decubit lateral cu aplicarii tratamentului.
3 ore picioarele flecatate pe abdomen. T= 36°C
Am ajutat pacientul sa-si diminueze P= 73 p/min
durerile abdominale, administrandu-i T.A= 120/70 mmHg
o fiola de No-spa la indicaţia R= 18 r/min
medicului.
Să-şi diminueze anxietatea. Am explicat pacientului cum sa-si Pacientul si-a diminuat
Pacientul să aibă informaţii pastreze repausul fizic si psihic. anxietatea, a ascultat
despre posibila sa boala şi Am favorizat un climat de liniste si explicatiile date si
măsurile de prevenire a securitate, prin aerisirea salonului, asteapta examenul ce
complicaţiilor informandu-l cu privire la investigatia urmeaza a-i fi efectuat.
ce urmeaza a-i fi facuta, respectiv T= 36,8°C
65

Nevoia de a evita Durere din cauza plăgii
pericolele abdominale, manifestată
prin plâns şi facies crispat
Nevoia de a evita Anxietate determinată de
pericolele teama de investigaţiile ce
urmeaza a fi făcute
Pacientul să beneficieze de
siguranţă psihologică
pentru înlăturarea stării de
anxietate în următoarele 2
zile
Pacientul sa nu mai
prezinte anxietate şi să fie
informat cu privire la
investigaţiile ce urmează a- teama deoarece aceste investigaţii se
i fi făcute în urmatoarele
12 ore.
66
colonoscopia P= 73 p/min
T.A= 130/75 mmHg
R= 18 r/min
Am ajutat bolnavul sa stea cu Pacientul comunica cu
picioarele flectate, cu o perna sub echipa medicala,
regiunea poplitee, pentru ca familia si colegii de
musculatura abdominala să nu fie salon, prezentand
contractata, reducând astfel durerile ameliorarea starii de
produse de plaga operatorie. Am anxietate.
sfătuit pacientul să comunice cu T= 35,8°C
echipa medicala şi familia şi am P= 72 p/min
încurajat familia să comunice cu T.A= 130/60 mmHg
pacientul, pentru a menţine un climat R= 16 r/min
de optimism.
Am explicat pacientului ca toate Pacientul si-a diminuat
masurile care au fost luate sunt in anxietatea cu privire la
favoarea lui, ca nu are de ce sa se investigatii si a
cooperat cu echipa
efectueaza în vederea punerii unui medicala.
diagnostic cat mai repede si cat mai A respectat indicatiile
concret. in vederea efectuarii
Am asigurat pacientului repausul la colonoscopiei,

Nevoia de a bea şi Alimentaţie insuficientă
mânca cantitativ şi calitativ datorită
intervenţiei chirurgicale,
manifestată prin hidratare şi
ingestie de alimente în
cantitate insuficientă din
cauza regimului,
postoperator
Pacientul să fie echilibrat
hidroelectrolitic şi
nutriţional la un nivel
optim şi să prezinte
mucoase umede în termen
de 24 ore
67
pat. Am pregatit pacientul in vederea neconsumand alimente,
examenului colonoscopic, explicandu- ci doar amestecul de
i in ceea ce consta si anume: ca trebuie apa cu Fortrans.
sa consume pana a doua zi 4 litri de T= 36,7°C
apa in care se adauga o substanta praf, P= 78 p/min
numita Fortrans. T.A= 120/60 mmHg
Am invatat pacientul cum sa consume R= 17 r/min
acest amestec si i-am spus ca nu are
voie sa consume altceva pana in
momentul in care i se va face
colonoscopia.
În prima zi dupa operatie am Pacientul este echilibrat
administrat pacientului alimentatie hidroelectrolitic;
parenterala, instituind perfuzii cu fluidele administrate
glucoza 10% 1500 ml si ser fiziologic parenteral au fost
1000 ml. Am efectuat bilantul hidro- monitorizate si
electrolitic si am urmarit diureza. inregistrate. Prezinta
Alimentatia per os consta in mucoase umede.
administrare de ceai neindulcit, zeama T= 35,6°C
de compot, supe strecurate, apa plata, P= 74 p/min
aproximativ 200 ml din 2 in 2 ore, T.A= 130/75 mmHg
administrate în cantitati mici, cu R= 18 r/min

Nevoia de a învăţa cum Cunoştinţe insuficiente
să îşi păstreze sănătatea pentru satisfacerea nevoilor
sale în perioada de
convalescenţă şi a
tratamentului în perioada de
recuperare
Pacientul să fie capabil sa
se reintegreze în activitaţile ce a constat intervenţia chirurgicala şi
sociale şi profesionale, pe
care le efectua anterior
operaţiei.
68
lingurita.
Am explicat pacientului şi familiei în Pacientul a inteles
indicatiile privind
la ce schimbări să se astepte, să regimul de viata cat si
accepte că slăbiciunea, oboseala şi regimul alimentar pe
iritabilitatea sunt obişnuite în timpul care trebuie sa-1
convalescenţei. Să înţeleagă că în urmeze, in vederea unei
perioada de convalescenţă igiena recuperari cat mai
corporala se face pe regiuni, se vor repede si in conditii
administra laxative în caz de nevoie şi favorabile lui.
calmante. Pacientul nu trebuie să facă T= 37°C
eforturi fizice, să evite frigul şi să P= 70 p/min
respecte administrarea tratamentului T.A= 130/60 mmHg
conform prescriptiei medicale. Să se R= 16 r/min
prezinte la control după o lună de zile.
Odihnă şi dietă prelungită conform
regimului impus de către medic,
evitandu-se alimentele greu digerabile
ca: mazarea, varza, fasolea, bautu-rile
acidulate. Se indica lactate, supe slabe,
carne slaba fiarta, consumarea a
2000-2500 ml de lichide pe zi,
 constand in ceaiuri neindulcite,
compoturi, apa plata, sucuri
neacidulate.

SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

Data T.A Puls Respiraţie Temperatură Diureza Scaun

01.01.2015 100/85 mmHg 80 b/min 16/min 38,9 C 1600 ml/24h 3 scaune

02.01.2015 90/60 mmHg 70 b/min 18/min 38,7 C 1800 ml/24h 3 scaune

03.01.2015 110/70 mmHg 75 b/min 16/min 38,8 C 1700 ml/24h 3 scaune
04.01.2015 90/70 mmHg 80 b/min 17/min 37,6 C 1600 ml/24h 2 scaune
05.01.2015 135/75 mmHg 78 b/min 16/min 36,7 C 1600 ml/24h 3 scaune
06.01.2015 135/80 mmHg 80 b/min 16/min 36,9 C 1700 ml/24h 3 scaune

ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI

Perioada Alimente permise Alimente interzise

01-06.01.2015 legume cu celuloză fină, fructe coapte (exclus cele cu coaja groasă), carnea grasă de orice fel, afumăturile, brânza
iaurt, brânză de vaci, cartofi, cereale fierte, ulei vegetal (de masline) 30- grasă şi fermentată, ouăle prăjite, varza, guliile,
40 g/zi, pui, peşte rasol, borş. ceapa, nucile, condimentele iuţi, rântaşurile,
făina prăjită şi uleiul preparat termic

EXAMENUL DE LABORATOR

69
 Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale
glicemie 2 ml sînge venos pe 4 mg florură de sodiu. 68 mg%. 80-110 mg%.
Bilirubinemia Se recoltează 5-10 ml sânge prin puncţie BT=0,74 mg% BT=0,6-1 mg%
venoasă fără substanţă anticoagulantă, BD=0,1 mg% BD=0,l-0,4mg
dimineaţa pe nemâncate %
Fosfataza alcalină 6 u.B 2-4 u.B. ( uinităţi Bodansky)
TGP Se recoltează 5-10 ml sânge prin puncţie 29 ui 2-16 ui
TGO venoasă fără substanţă anticoagulantă, 26 ui 2-20 ui
Creatinină: dimineaţa pe nemâncate 1,12mg%. 0,6-1,2mg%.
Ionogramă Na=136,6mEg/l K=4,7 Na=135- 150mEgA
sanguină mEg/1 Cl=97,6 mEg/1 K>3,5- 5,5mEg/l Cl-95-110mEg/l
Examen sumar urină 50 ml urină din urina de dimineaţă, Alb - abs; sed - rare , Albumine - abs; sedimente - rare ,
leucocite şi epitelii rare leucocite şi epitelii rare

INVESTIGAŢII PARACLINICE

Data Examene curente Pregatirea pentru examen Îngrijiri după examen

4.01.2015 Echografie Nu este necesar o pregătire fizică specifică, doar se explică pacientului Se acordă îngrijirile impuse de starea
în ce constă tehnica generală a pacientului şi de afecţiunea
pentru care este spitalizat
5.01.2015 Rectosigmoidoscopie Bolnavul se va transporta în sala de investigaţii şi se va aşeza în Se acordă îngrijirile impuse de starea
poziţia adecvată pe masa de examinare. Bolnavul va fi aşezat pe generală a pacientului.
genunchi, aplecat înainte, cu pieptul pe masa de examinare, pe care
70
 poate să o îmbrăţişeze cu cele două mâini
5.01.2015 Clismă Se anunţă şi se explică tehnica.
Se respectă pudoarea pacientului.
Se izolează patul cu paravan şi se protejează cu uşa şi aleză.
Se aşează pacientul în funcţie de starea generală în poziţie: decubit
dorsal cu membrele inferioare uşor flectate. Se aşează bazinetul sub
bolnav şi se înveleşte cu învelitoarea.
Pacientul este rugat să reţină apa 10-15
minute. Pacientul este adus în poziţie de
decubit lateral drept, apoi decubit dorsal.
Se face toaleta locală după eliminarea
scaunului sau după terminarea clismei
cu alt scop.

TRATAMENT MEDICAMENTOS
Data Medicamente Mod de administrare
1.01.- 6.01.2015 Glucoză 5% 1.500 ml/zi i.v.
Algocalmin 3 fiole/zi i.v.
Papaverină 4 fiole/zi i.m.
Vitamina B1, B6, C200 câte 2 fiole/zi i.m.
Scobutil 1 fiolă la 8 ore i.m.
Metoclopramid 3f (If = 2 ml) i.m.
Ampicilina 4g/zi - lg/6 ore iv
5-Fluorouracil 425 mg/m2/zi i.v. Zi-5 repetat la 4 S,
Leucovorin 20 mg/m2/zi i.v. Zi-5, repetat la 4 S,

71
 Evaluare finală:

Pacientul L. M. În vîrstă de 41 de ani, afirmă că boala a debutat insidios în urmă cu 4-5

luni, prin inapetenţă, scădere ponderală, dureri abdominale. Episodul actual a debutat prin
ameţeli, greaţă, astenie fizică, tulburări de tranzit intestinal. Investigaţiile clinice şi paraclinice
confirmă diagnosticul de cancer de colon.
Se impune intervenţie chirurgicală de urgenţă. Evoluţie postoperatorie este favorabilă.
Se externează cu recomandările:
respectarea tratamentului medicamentos,
regimul dietetic de cruţare după externare cu durata de 6 luni - 1 an
respectarea unui program de odihnă de 8 ore/noapte;
evitarea efortului fizic prelungit;
renunţarea la fumat şi la alcool;
revenirea la control de două ori/an şi ori de câte ori starea lui o necesită.

72
 CAPITOLUL IV
CONCLUZII

4.1 Concluzii generale:

Cancerul colon (CC) reprezintă o cauză importantă de morbiditate şi mortalitate, cu
aproximativ 300.000 cazuri noi şi 200.000 de decese anual datorate acestei patologii în Europa şi
Statele Unite. Câteva fapte importante sunt de menţionat în privinţa cancerului de colon. În
primul rând, creşterea incidenţei şi prevalenţei acestuia, importantă şi evidentă, înregistrată
pretutindeni pe glob. Apoi, afectarea egală a ambelor sexe, situaţie ce oferă posibilitatea
abordării nediferenţiate a proceselor de depistare şi diagnostic.
S-au realizat progrese importante în domeniul mijloacelor de diagnostic, de la depistarea
sângerărilor oculte, colonoscopia endoscopică sau virtuală până la posibilitatea determinării
markerilor genetici pentru stratificarea riscului de cancer. De subliniat în mod deosebit
progresele în endoscopie cu răspândirea largă a colonoscopiei totale, posibilitatea identificării
unor leziuni mici, dar cu risc, prin colorarea sau mărirea imaginii, dar mai ales aplicarea unor
proceduri terapeutice ca polipectomia, mucosectomia, ablaţia cu laser sau plasme argon în
leziunile premaligne sau încă noninvazive. (Ciurea T. şi colab., 2003)
Progresele însemnate în cunoaşterea carcinogenezei şi istoriei naturale a cancerului de
colon, îndeosebi stabilirea filiaţiei polip-cancer şi a timpului necesar acestei tranziţii, constituie
premise importante pentru o nouă abordare a diagnosticului. Mai mult identificarea unui procent
însemnat de cancere în care este implicată transmiterea genetică, face posibilă delimitarea
populaţiei cu risc şi abordarea specifică a acesteia. (Voiosu R. şi colab., 2003)
La toate acestea se adaugă modul de prezentare clinică a bolii. Atunci când devin
simptomatice cancerele de colon sunt avansate din punct de vedere morfologic. Aceasta
înseamnă că procesul de diagnostic trebuie demarat înainte de apariţia simptomelor prin ceea ce
se înţelege şi cunoaşte sub numele de screening. (ABC of Colorectal Cancer, BMJ 321, 2000;
Pascu O. şi colab. 2003) Noţiunea de origine engleză semnifică căutarea unei boli sau a unor
parametrii în eşantioane populaţionale. Screeningul se adresează populaţiei asimptomatice,
aparent sănătoase, în rândul căreia căutăm fie indivizi care prezintă risc crescut de dezvoltare a
cancerului (prin anamneză sau markeri genetici), fie pe cei care au leziuni premergătoare
cancerului, polipii colonici, care prin excizie endoscopică îndepărtează riscul.

73
 BIBLIOGRAFIE

 Albu R.M., – Anatomia şi fiziologia omului, Editura Medicală, Bucureşti 1987;

 Belaşcu M., – Tratamentul bolilor cronice în medicina internă”, vol. I, Editura Dacia
Cluj-Napoca, 1985;
 BMJ 321, - ,,ABC of Colorectal Cancer, , 2000;
 Borundel C., – Manual de medicină internă, Editura Medicală, Bucureşti, 1979;
 Bruckner I., – Medicină internă, Editura Medicală, Bucureşti 1980;
 Ciurea T, Pascu O, Stanciu C. Gastroenterologie şi hepatologie - actualităţi 2003,
Editura Medicală, 2003 31.
 Ciurea T., Rogoveanu – Cancerul colo-rectal – Tablou clinic în cancerul colorectal sub
redacţia Stanciu C., p. 170 – 178, Ed. Gr.T.Popa, Iaşi 2003.
 Fodor O., – Medicină internă, vol. I, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1974;
 Gherasim L. – “Medicină internă” vol. I, II, III şi IV, Editura Medicală, Bucureşti, 1998
 Harrison – „Principii de medicină internă”, Ediţia a XIV-a, Editura Lider, Bucureşti,
2003;
 Mogoş Gh. – Ugenţe în medicina clinică. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1992;
 Papilian, V., 1979, Anatomia omului. Vol 2. Ed. Did. şi Ped., Bucureşti.
 Pascu O., Pojoga Cristina – Screeningul cancerului colo-rectal, p. 321 – 336 în Cancerul
colo-rectal sub redacţia Stanciu C., Ed. Gr.T.Popa, Iaşi 2003.
 Saragea M. – Tratat de fiziopatologie. Editura Academiei Române, Bucureşti, 1994;
 Titircă L:
 Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali, Editura Viaţa
Românească, Bucureşti, 2001;
 Îngrijiri speciale acordate pacienţilor de către asistenţii medicali, Editura
Viaţa Românească, Bucureşti, 2008;
 Voiosu R. – Etiopatogeneza cancerului colo-rectal, p. 239 – 248 în Gastroeneterologie şi
hepatologie sub redacţia Ciurea T., Pascu O., Stanciu C., Ed. Medicală 2003.

74
75