CONTABILITAT

E ÎN
COMERȚ
Tema 1. Organizarea
contabilităţii mărfurilor în comerţ

▶1.1. Obiectivele şi principiile

organizării contabilităţii in
unităţile de comerţ
▶1.2.Normalizarea şi organizarea
răspunderii materiale in comerţ
 1.1. Obiectivele şi
principiile
organizării
contabilităţii in
unităţile de
comerţ
activitate de comerţ

– activitate de întreprinzător iniţiată în

baza raporturilor stabilite în domeniul
comercializării mărfurilor produse,
prelucrate sau procurate, precum şi în
domeniul executării diverselor lucrări şi
prestării serviciilor, avînd ca scop
satisfacerea intereselor economice
private şi asigurarea unei surse de venit;
▶ Legea cu privire la comerţul interior nr. 231
din 23.09.2010
comerţ cu ridicata

▶activitate desfăşurată de comercianţii

care cumpără produse în scopul
revînzării acestora către alţi
comercianţi sau utilizatori
profesionali (producători agricoli,
industriaşi, prestatori de servicii,
meşteşugari);
comerţ cu amănuntul

▶activitatedesfăşurată de
comercianţii care vînd produse
direct consumatorilor pentru uzul
personal al acestora (consumul
final);
comerţ cash and carry
▶ formă de comerţ cu autoservire pe baza legitimaţiei de
acces;
▶ activitate desfăşurată de comercianţii care vînd mărfuri prin
sistemul de autoservire către persoane juridice, către
întreprinzători individuali, inclusiv gospodării ţărăneşti,
▶ deţinători de patentă, persoane care practică servicii
profesionale conform legii şi către persoane fizice,
înregistrate în baza de date a vînzătorului, în scop de
revînzare şi/sau prelucrare, precum şi de utilizare a
acestora ca produse consumabile, păstrînd regimul
diferenţiat de preţ cu ridicata/cu amănuntul;
serviciile comerciale, inclusiv
alimentația publică.
▶ Activitatea de prestare (comercializare) a
serviciilor se desfăşoară prin intermediul unităţilor
comerciale (punctelor de vînzare a serviciilor).
▶ Alimentația publică este o activitate de pregătire,
preparare, prezentare şi servire a produselor
culinare, a celor de cofetărie-patiserie, a băuturilor
şi altor produse pentru consumul acestora în unităţi
specializate sau în afară lor, precum şi activitatea
de agrement aferentă acestui proces; se desfășoară
în unități specializate, care se clasifică pe tipuri, în
funcție de serviciile prestate consumatorilor.
Principiile generale de desfăşurare a
activi- tăţilor de comerţ sunt:
 respectareanormelor igienico-sanitare la comerciali-
zarea produselor şi serviciilor;
 respectarea cerinţelor prevăzute de reglementările
tehnice în vigoare şi a cerinţelor de comercializare
a produselor şi serviciilor, aprobate de Guvern;
 protecţia drepturilor şi a intereselor consumatorilor;
 respectarea eticii profesionale şi a cerinţelor
de instruire în domeniu.
Unitatea comercială

▶ este o verigă primară principală a comerţului, un

agent economic independent cu drept de
persoană juridică creat pentru achiziţionarea,
păstrarea, comercializarea mărfurilor şi prestarea
serviciilor concomitente de diversă natură în
scopul satisfacerii intereselor economice private
și asigurării unei surse de venit.
Stocurile de mărfuri ale unităţii de
comerţ
▶ constau din mărfuri disponibile şi utile pentru a fi
vândute cumpărătorilor, de asemenea, se includ
toate mărfurile care aparţin cu titlu de
proprietate unităţii de comerţ, inclusiv mărfurile
în expediţie.
La unitatea de comerţ, de asemenea, pot fi
mărfuri disponibile pentru vânzare, dar care
nu aparţin acesteia:

 în primul rând, acestea sunt mărfurile vândute la comanda

cumpărătorului, achitate deja de către acesta, care aparţin
acestuia, dar încă nu sunt expediate. În acest caz,
vânzarea- cumpărarea trebuie să fie reflectată deja în
înregistrările contabile;
 în al doilea rând, acestea sunt mărfurile primite în
con- signaţie, care se află în proprietatea
comitentului;
 în al treilea rând, acestea sunt mărfurile primite la
păstrare, ca urmare a refuzului cumpărătorului de a le
procura şi achita.
Obiectivul principal al contabilităţii
mărfurilor

▶ constă în asigurarea controlului intrării

depline a acestora şi înregistrării corecte
de către gestionari a stării şi integrităţii
mărfurilor; ieşirii şi comercializării
acestora, precum şi determinării veniturilor
din vânzarea mărfurilor.
Pentru realizarea acestui scop asumat
contribuie soluţionarea următoarelor sarcini:
 formarea unor informaţii complete şi credibile despre starea,
intrarea, ieşirea şi vânzarea mărfurilor;
 asigurarea unei organizări corecte a răspunderii materiale
pentru mărfuri;
 corectitudinea întocmirii documentelor ce ţin de circulaţia
mărfurilor, legalităţii şi oportunităţii operaţiunilor
comerciale, reflectarea corectă a acestora în contabilitate;
 verificarea plenitudinii înregistrării mărfurilor de către
gestionari, corectitudinii şi oportunităţii decontării mărfurilor
ieşite;
Pentru realizarea acestui scop asumat
contribuie soluţionarea următoarelor sarcini:

 asigurarea controlului asupra respectării regulilor

de efectuare a inventarierii, constatarea
oportună şi corectă a rezultatelor acesteia;
 asigurarea controlului asupra corectitudinii
evaluării mărfurilor intrate în gestiune şi a
formării preţurilor de vânzare în cazul
comercializării acestora;
 asigurarea reflectării integrale şi veridice a
cheltuielilor aferente comercializării
mărfurilor.
Gestionarea unităţii comerciale este imposibilă fără orga-
nizarea unui sistem contabil eficient care se bazează pe
respectarea regulilor de ţinere a contabilităţii privind
operaţiunile comerciale şi stabilite de actele legislative şi
normative care constau în:

 unitatea evaluării mărfurilor în cazul intrării şi ieşirii

acestora (în comerţul cu ridicata – la preţuri de
cumpărare, în comerţul cu amănuntul şi în
alimentaţia publică – la preţuri de vânzare);
 alegerea metodei optime de evaluare a stocurilor de
mărfuri la lansarea acestora în vânzare (metoda de
identificare, metoda costului mediu ponderat, metoda
FIFO);
Gestionarea unităţii comerciale este imposibilă fără orga-
nizarea unui sistem contabil eficient care se bazează pe
respectarea regulilor de ţinere a contabilităţii privind
operaţiunile comerciale şi stabilite de actele legislative şi
normative care constau în:
 asigurarea veridicităţii datelor contabile şi a situaţiilor
financiare prin efectuarea inventarierii mărfurilor şi a
datoriilor în cursul căreia se verifică şi se confirmă
documentar existenţa, starea şi evaluarea acestora. În
acest caz, se stabilesc modul şi termenele de
efectuare a inventarierii mărfurilor;
Gestionarea unităţii comerciale este imposibilă fără orga-
nizarea unui sistem contabil eficient care se bazează pe
respectarea regulilor de ţinere a contabilităţii privind
operaţiunile comerciale şi stabilite de actele legislative
şi normative care constau în:

 elaborarea formularelor documentelor contabile primare

utilizate pentru perfectarea operaţiunilor economice
aferente fluxului mărfurilor şi ambalajului pentru care
nu există formulare tipizate, precum şi formulare de
documente pentru rapoartele contabile interne
necesare în scopuri manageriale;
Gestionarea unităţii comerciale este imposibilă fără
organizarea unui sistem contabil eficient care se
bazează pe respectarea regulilor de ţinere a
contabilităţii privind operaţiunile comerciale şi stabilite
de actele legislative şi normative care constau în:

 delimitarea răspunderii materiale pentru

integritatea mărfurilor şi încheierea oportună a
contractelor cu privire la răspunderea materială;
 întocmirea şi prezentarea de către gestionari a
rapoartelor privind existenţa şi fluxul mărfurilor
în termenele stabilite.
 Mărfurile parcurg un traseu anumit care
constă în:

▶achiziţionarea, formarea
stocurilor, păstrarea şi vânzarea
ulterioară a acestora
cumpărătorilor.
Achiziţionarea

▶reprezintă o tranzacţie comercială

legată de trecerea mărfii din
proprietatea furnizorului în
proprietatea cumpărătorului.
Formarea stocurilor

▶reprezintă o operaţiune de formare a

rezervelor de mărfuri în expresie
valorică destinate vânzării continue
a acestora.
Vânzarea (comercializarea)

▶reprezintă din punct de vedere juridic

trecerea dreptului de proprietate a
mărfurilor către cumpărător în baza
unui acord reciproc.
1.2. Normalizarea şi
organizarea răspunderii
materiale in comerţ
Una dintre cele mai principale probleme
privind aplicarea dreptului muncii o constituie
organizarea răspunderii materiale a
a▶nCgoanjfaoţrimloarr(ts.
a9laarliina.ţi(l2o)rl)i.t. f) şi g) din Codul
muncii al Republicii Moldova, salariaţii sunt
obligaţi „să manifeste o atitudine gospodărească
faţă de bunurile angajatorului şi ale altor salariaţi
şi să informeze de îndată angajatorul sau
conducătorul nemijlocit despre orice situaţie,
care prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea
oamenilor sau pentru integritatea patrimoniului
angajatorului”.
Drepturile şi obligaţiile angajaţilor sunt
stabilite, de:

 contractul individual şi
 contractul colectiv de muncă, precum şi
 de contractele cu privire la răspunderea
materială.
contractul colectiv de muncă

▶este actul juridic care reglementează

raporturile de muncă şi alte raporturi
sociale în unitate, încheiat în formă
scrisă între salariaţi şi angajator de
către reprezentanţii acestora.
contractul individual de muncă

▶ este înţelegerea dintre salariat şi angajator, prin care

salariatul se obligă să presteze o muncă într-o anumită
specialitate, calificare sau funcţie, să respecte
regulamentul intern al unităţii, iar angajatorul se
obligă să-i asigure condiţiile de muncă prevăzute de
prezentul cod, de alte acte normative ce conţin norme
ale dreptului muncii, de contractul colectiv de muncă,
precum şi să achite la timp şi integral salariul.
Răspunderea materială

▶esteun mijloc de protecţie a patri-

moniului entităţii, întrucât anume
aceasta presupune compensarea
(repararea) de către salariaţi a
prejudiciilor cauzate de către aceştia.
Legislaţia muncii prevede două tipuri de
răspundere materială: limitată şi deplină.

▶ Răspunderea materială limitată constă în faptul

că „salariatul unităţii poartă răspundere în
cuantumul prejudiciului real direct, dar nu mai
mare decât salariul mediu lunar”.
▶ Răspunderea materială deplină salariatul o poartă
în cazurile stabilite de legislaţie.
Unităţile comerciale pot să încheie contracte cu
privire la răspunderea materială cu salariaţii care
deţin următoarele funcţii:
▶ şefii de casierii, şefii de magazii, şefii de depozite şi
adjuncţii lor;
▶ controlorii-casieri superiori şi controlorii-casieri, controlo-
rii-superiori şi controlorii, casierii superiori şi casierii,
precum şi alţi salariaţi care exercită funcţia de casieri;
▶ şefii de magazine şi adjuncţii lor (directorii în cazul
absenţei şefilor de secţii), şefii secţiilor de mărfuri,
secţiilor de comenzi din magazine şi adjuncţii lor, şefii
secţiilor şi sectoarelor din unităţile comerciale şi adjuncţii
lor;
Unităţile comerciale pot să încheie contracte cu
privire la răspunderea materială cu salariaţii care
deţin următoarele funcţii:
▶ şefii sectoarelor de mărfuri şi de transportare a mărfurilor,
merceologii superiori şi merceologii care deservesc nemijlocit
bunurile materiale;
▶ expeditorii de mărfuri;
▶ colaboratorii, care execută lucrări de vânzare (livrare) a
mărfurilor, de pregătire pentru vânzare, indiferent de forma
comerţului şi profilul unităţii;
▶ colaboratorii care execută lucrări de recepţionare şi prelucrare
pentru livrarea (însoţirea) mărfurilor şi altor valori materiale şi
băneşti, livrarea (însoţirea), eliberarea (predarea) lor.
Conform art. 341 din Codul muncii,

▶ mărimea prejudiciului material cauzat se

determină conform pierderilor reale, calculate în
baza datelor contabile, pornind de la valoarea
contabilă (costul) a valorilor materiale minus
uzura, conform normelor stabilite.
Contractul individual de muncă

▶ este înţelegerea dintre salariat şi angajator, prin care

salariatul se obligă să presteze o muncă într-o anumită
specialitate, calificare sau funcţie, să respecte
regulamentul intern al unităţii, iar angajatorul se obligă
să-i asigure condiţiile de muncă prevăzute de prezentul
cod, de alte acte normative ce conţin norme ale dreptului
muncii, de contractul colectiv de muncă, precum şi să
achite la timp şi integral salariul.
Contractul cu privire la răspunderea
materială.

▶ În majoritatea cazurilor răspunderea

materială deplină a salariatului pentru
prejudiciul material cauzat angajatorului
apare conform contractului încheiat între
salariat (brigadă de salariaţi) şi
angajator.
Un statut deosebit în rândul persoanelor care poartă răs-
pundere materială deplină pentru bunurile încredinţate lor îl
are casierul unităţii. În cazul angajării, el trebuie să ia
cunoştinţă, sub semnătură, de un document special –
angajamentul cu privire la răspunderea materială a
casierului

▶ Obligaţiile de serviciu ale casierului sunt

reglementate de Normele pentru
efectuarea operaţiunilor de casă în
economia naţională a Republicii
Moldova nr. 764 din 25.11.1992.