CONSERVAREA RESURSELOR NATURALE ȘI A BIODIVERSITĂȚII, sinteză, cl.

a XII a

Acțiunea oamenilor asupra biosferei are un dublu efect , distructiv (prin reducerea numerică a
populațiilor , speciilor, descreșterea biomasei, perturbarea și distrugerea biocenozei ) și constructiv
(prin creșterea numerică a populațiilor, speciilor, creșterea biomasei, reglarea biocenozei și
formarea de noi biocenoze). Acțiunile umane asupra naturii sunt determinate de necesitățile
economice, culturale și ale sănătății publice și demonstrează o lipsă de unitate. Economia
exploatează la maximum resursele naturale și energetice iar agricultura distruge numeroase
ecosisteme, cum ar fi pădurile, pentru crearea de noi terenuri arabile. Pentru creșterea producției de
produse animale (carne, lapte, ouă, lână, piei) crește efectivul numeric al animalelor domestice din
fermele zoo, ceea ce duce la un necesar mai mare de hrană și extinderea pășunilor, în dauna
pădurilor. Aceasta vine în contradicție cu industria lemnului, a vânătorii , siviculturii care să mențină
pădurile și fondul cinegetic. Industria chimică urmărește extragerea de materii prime și medicamente
din resursele vegetale și animale. De asemenea, urbanizarea, construcția de poduri, șosele, căi ferate
lichidează pe suprafețe mari, ecosistemele naturale și nu contribuie la dezvoltarea ecosistemelor
agricole (agrosisteme). Industria energiei electrice pe bază de hidrocentrale afectează biocenoza și
biotopul apelor continentale, pescuitul , iar piscicultura tinde să mențină fondul piscicol. Sănătatea
publică solicită ocrotirea ecosistemelor naturale , în scopul refacerii, recreerii, dar , pe de altă parte,
cere lichidarea focarelor de infecții virale, bacteriene, fungice sau cu protozoare, ce ar pune viața
omului în pericol. Toate interesele economice, culturale și de sănătate publică pot fi armonizate și
supuse unui scop comun, cel umanist (vezi fig. 109, pag.126).

Conservarea sau ocrotirea naturii este disciplina ecologică aplicată care urmărește raționalizarea
utilizării resurselor naturale, salvarea de la distrugere a biocenozelor naturale, păstrarea unor
monumente ale naturii , pentru creșterea calității vieții. Necesitatea ocrotirii și conservării
ecosistemelor poate fi argumentată atât prin analiza lor independent de om, cât și prin prisma
intereselor umane și anume:-a. fiecare specie are un rol bine determinat în cadrul unui ecosistem
natural; între diversele specii sunt relații complexe (trofice, de apărare, de într-ajutorare,
reproducere), iar dispariția sau înmulțirea exagerată a unei specii, duce la dezechilibre majore în
ecosistemul respectiv; b.- substanțele chimice introduse de om în natură modifică circuitele
biogeochimice ale elementelor minerale și apar alte circuite; c.- efectele substanțelor toxice
acționează pe distanțe mari; efectele nocive ale activității antropice se resimt la nivelul complexelor
de ecosisteme, respectiv, ecosferei, vezi fig. 110, pag. 127.

Ocrotirea resurselor naturale se face în scopul: 1. asigurarea utilizării raționale, conservării și

refacerii resurselor naturale; 2. ocrotirea mediului natural de viață al omului de fenomenul global al
poluării; 3. conservarea și înfrumusețarea peisajelor naturale; 4. conservarea monumentelor naturii-
specii de plante și animale; terenuri miniere, peșteri și alte formațiuni naturale. Ocrotirea unei specii
implică ocrotirea întregului ecosistem, respectiv biocenozei din care face parte specia. De ex.
ocrotirea cerbului carpatin implică conservarea molidișurilor și a zonei montane respective.
Conservarea naturii se referă și la protecția ecosistemelor cultivate, care sunt în relație cu cele
naturale și anume: 1. conservarea și ameliorarea pășunilor se realizează prin raționalizarea
pășunatului, fără afectarea productivității biologice primare a ecosistemului respectiv , controlul
densității vitelor de pe suprafața de pășune , pentru evitarea degradării solului; 2. ocrotirea și
conservarea pădurilor față de exploatarea sălbatică a acestora, de către oameni, se face prin
aplicarea unei legislații adecvate , prin educație ecologică și prin programe aplicate de reîmădurirea
zonelor defrișate. Distrugerea pădurilor prin defrișări, incendieri (vezi fig. 111, pag.128)manual) a dus
la aridizarea climei, eroziunea solului, deșertificare, alunecări de teren masive și efectul de seră, care
a determinat încălzirea globală. În țara noastră au fost distruse pădurile de stejar din regiunea de
dealuri din Moldova și Muntenia și pădurile de molid din Carpați, în sec XIX și XX. Pădurile sunt
afectate și de diverși dăunători, de aceea, se recomandă plantarea de păduri mixte , ocrotirea
animalelor insectivore, protejarea molidișurilor pure cu păduri mixte cu rol de tampon; 3. ocrotirea
vânatului se face în scopul reglării relației răpitor-jertfă și conservarea speciilor care sânt vânate.
Aceasta este o problemă mondială, existând organizații implicate, cum ar fi Fondul Mondial de
Animale Sălbatice (periclitate), cu sediul în Elveția; 4. ocrotirea apelor continentale constă în evitarea
poluării acestora și a accidentelor provocate de construirea de diguri și de hidrocentrale; 5.
protejarea pescuitului marin trebuie să țină seama de relația între pești și plancton și de menținerea
piramidei ecologice; 6. ocrotirea și cercetarea unor ecosisteme naturale ferite de interveția omului,
aplicând legitățile biologice ce guvernează ecosistemele, de ex. parcurile și rezervațiile naturale(vezi
fig.112, pag. 129manual). În România, prin decretul 237/1950, au fost declarate monumente ale
naturii, 65 de rezervații naturale, de pe o suprafață de 27.000ha; 16 specii de plante, 22 specii de
animale, la care se mai adaugă rezervațiile de vânătoare , cele forestiere, ocrotirea unor specii de
pești, păsări, mamifere, prin legea vânătorii. Conservarea naturii este o problemă mondială și există
căi de realizare a acestui obiectiv și anume: 1. identificarea și delimitarea obiectivelor ce urmează a fi
ocrotite, izolarea lor de acțiunea omului, de ex. parcuri naționale, parcuri naturale, rezervații
naturale, rezervații științifice, rezervații ale biosferei, monumente ale naturii etc. În acest scop, se
formează un cadru legislativ și se iau măsuri organizatorice și tehnice adecvate. 2. ocrotirea globală a
ecosferei la nivel statal și planetar, prin colaborarea internațiponală. Se supraveghează starea
ecosferei, prin înregistrarea continuă sau periodică a stării biotopului și biocenozei ecosistemelor
(monitoringul ecologic și genetic). Se organizează o rețea națională și internațională de stații cu
diferite grade de complexitate (aerofotogrametria, supraveghere din sateliți) în care se înregistrează
compoziția și temperatura atmosferei, structura solului, starea apelor, a biocenozelor, prin
supravegherea atentă a populațiilor de plante și animale. 3. prevenirea și combaterea poluării
mediului, ce implică măsuri administrative, organizatorice, tehnice, sociale , plecând de la
cunoașterea efectului nociv al poluanților, elaborarea unui sistem obiectiv de apreciere a gradului de
poluare.

Pentru realizarea acestor obiective de ocrotire a mediului de viață, un rol important îl are educația
ecologică, de la cele mai mici vârste și până la adulți, pentru dezvoltarea conștiinței ecologice a
oamenilor, prin care fiecare să-și cunoască locul și rolul său în natură și societate, de
responsabilitatea față de generația sa și cele viitoarepentru păstrarea bogățiilor și frumuseților
naturii, ceea ce determină o anumită calitate a vieții. Conservarea naturii se află în atenția mai multor
organisme internaționale: Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (UICM); Programul
Internațional Om-Biosferă (MAB); Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (PNUM); Fondul Mondial
pentru Natură ș.a. Fiecare țară are legislație și organizare proprie instituțională pentru ocrotirea
naturii și cunoașterea stării ecosistemelor. În 1993, România a ratificat la Bruxelles, „Acordul
european"pentru o asociere între țara noastră și alte țări ale Comunității Europene. De asemenea,
din 1995 funcționează Legea Protecției Mediului și s-a instituit Rețeaua „Natura 2000" pentru
conservarea habitatelor naturale , supraviețuirea speciilor amenințate cu dispariția și a celor rare de
pe teritoriul țării noastre. A fost întocmită o strategie națională de conservare a biodiversității cu
armonizarea legislației României prezente și viitoare cu cea a Comunității Europene. România se
caracterizează printr-o mare diversitate de relief, geografică și biologică , ecosistemele naturale și
seminaturale ocupă 47% din suprafața țării, existând 783 de tipuri de habitate (de coastă, umede,
pajiști, păduri, mlaștini, stâncării, nisipuri) în 261 de zone teritoriale. Guvernul României, prin
Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, Direcția de Conservare a Naturii și Biodiversitate a
implementat în țara noastră, Rețeaua Natura 2000. Cadrul legislativ instituțional îl reprezintă Agenția
Națională Protecției mediului (ANPM) , agențiile locale de protecția mediului (APM), Garda Națională
de Mediu (autoritate de control), cu responsabilități precise în ceea ce privește elaborarea, evaluarea
și implementarea măsurilor administrative și organizatorice privind conservarea resurselor naturale și
a biodiversității.