Sunteți pe pagina 1din 4

Formarea regatului franc

Cel mai însemnat moştenitor al Imperiului Roman de Apus a fost regatul întemeiat de poporul
francilor. Francii au edificat un stat ce a durat mai mult în timp şi care a reuşit să supravieţuiască
personalităţilor ce iau asigurat ascensiunea şi a culminat cu restaurarea Imperiului occidental .

Zona locuită de francii Ripoire în a doua jumătate a secolului al V-lea este prezentată cu portocaliu.

În timpul marii migrații a popoarelor, dinastia merovingiană a luat poziția de lider printre Sali. La sfârșitul
secolului al V-lea, unul dintre reprezentanții săi, Clovis (466-511), stătea în fruntea francilor salici. Acest
rege viclean și întreprinzător a pus bazele puternicei monarhii france.

În 506, Clovis formează o coaliție împotriva regelui vizigot Alaric al II-lea, care deține o pătrime din sud-
vestul Galiei. În 507, el învinge armata lui Alaric la Vouillet, lângă Poitiers, împingându-i pe vizigoți în
spatele Pirineilor. Pentru această victorie, împăratul bizantin Anastasius I i-a conferit titlul onorific de
consul roman, trimițându-i însemnele acestei demnități: o coroană și o mantie purpurie, și astfel, în ochii
populației galilor, parcă, a confirmat puterea lui Clovis în regiunile nou cucerite. Se bucură de sprijinul
episcopilor, care văd în Chlodwig un învingător în lupta împotriva arianismului, pe care ei îl consideră
erezie.

Mulți dintre nobilimea romană și galică s-au grăbit să recunoască puterea lui Clovis, datorită căreia și-au
păstrat pământurile și oamenii dependenți. L-au ajutat și pe Clovis să conducă țara. Romanii bogați s-au
înrudit cu liderii franci și, treptat, au început să formeze un singur strat conducător al populației. În
același timp, Imperiul de Răsărit a fost ghidat în primul rând de propriile beneficii, în primul rând în ceea
ce privește politica externă.

Eforturile diplomației imperiale în jurul „regatului” franc al lui Clovis au vizat atât realizarea unui
echilibru de putere favorabil în Occident, cât și crearea aici a unui bastion împotriva altor germani, în
special a goților. În acest sens, diplomația bizantină a continuat politica tradițională a Imperiului Roman:
este de preferat să se ocupe de barbari cu propriile mâini.

Din ordinul lui Clovis, s-a realizat codificarea legii, au fost consemnate vechile obiceiuri judiciare ale
francilor și noi decrete ale regelui. Clovis a devenit singurul conducător suprem al statului. Acum nu
numai toate triburile france, ci și populația întregii țări i-au ascultat. Puterea regelui era mult mai
puternică decât puterea conducătorului militar. Regele le-a transmis fiilor săi. Acțiunile împotriva regelui
erau pedepsite cu moartea. În fiecare regiune a țării vaste, Clovis a numit conducători dintre oamenii
apropiați - conți. Strângeau taxe de la populație, comandau detașamente de soldați, conduceau curtea.
Regele era judecătorul suprem.

Pentru a cuceri și, cel mai important, pentru a păstra noi pământuri, un conducător militar trebuie să se
bazeze pe loialitatea dovedită a succesiunii sale militare, care îl însoțește și îl protejează pretutindeni.
Doar o vistierie plină îi poate oferi o astfel de oportunitate și doar sechestrarea fondurilor conținute în
vistieria rivalilor îl poate face capabil să dobândească loialitatea unor noi soldați, ceea ce este necesar
dacă pretențiile teritoriale se extind pe întreaga Galie. Clovis și urmașii săi, întărindu-și puterea și
oferindu-și oportunitatea de a controla teritoriile dobândite, au donat cu generozitate terenuri anturajul
și vigilantelor lor ca recompensă pentru serviciul lor. Rezultatul unor astfel de donații a fost o creștere
bruscă a procesului natural de „așezare a echipei la pământ”. Învestirea vigilenților cu moșii,
transformarea lor în proprietari de pământ feudali a avut loc în aproape toate țările Europei feudale.
Foarte curând, oamenii nobili s-au transformat în mari proprietari de pământ.

În același timp, Clovis a încercat să unească sub conducerea sa triburile france, subordonate altor
merovingieni. El și-a atins acest scop prin viclenie și atrocități, distrugând liderii Franco care i-au fost
aliați în cucerirea Galiei, dând totodată multă viclenie și cruzime. Merovingienii erau numiți „regi cu
părul lung” pentru că, potrivit legendei, nu aveau dreptul să-și tundă părul, deoarece acest lucru putea
aduce nenorocire regatului și era pedepsit cu privarea imediată de tron.În sistemul social al francilor,
legăturile tribale au jucat și ele un rol important. Francul liber era membru al clanului, se bucura de
patronajul său și era responsabil pentru membrii clanului. Învinuitul a fost răspunzător de infracțiuni nu
față de stat, ci față de victimă și rude. Pentru uciderea unui membru al unui clan extraterestru, toate
rudele criminalului erau responsabile financiar până la a treia generație de rudenie paternă și maternă.
Pe de altă parte, un membru al clanului avea dreptul de a primi o cotă de vira pentru uciderea unei rude
și de a participa la moștenirea bunurilor rudelor decedate. Proprietățile mobile au fost moștenite de
bărbați și femei, pământul - numai de bărbați

Regatul franc de vest a fost condus de Carol cel Chel. Acest regat este precursorul Franței moderne. Era
format din următoarele feude mari: Aquitania, Bretania, Burgundia, Catalonia, Flandra, Gasconia,
Septimania, Ile-de-France și Toulouse. După 987, regatul a devenit cunoscut ca Franţa, întrucât
reprezentanții noii dinastii conducătoare Capeți au fost inițial Duci de Ile-de-France.

Regatul de mijloc, ale cărui pământuri erau strânse între estul și vestul Frantei, a fost condus de Lothair
I. Regatul format ca urmare a Tratatului de la Verdun, care includea Regatul Italiei, Burgundia, Provence
și partea de vest a Austrasiei, era o entitate „artificială” fără comunități etnice sau istorice. Acest regat a
fost împărțit în 869 după moartea lui Lotario al II-lea în Lorraine, Provence (mai mult, Burgundia a fost la
rândul său împărțită între Provence și Lorena) și nordul Italiei.

Regatul franc de est a fost condus de Ludovic al II-lea al Germaniei. Conținea patru ducate: Swabia
(Alemannia), Franconia, Saxonia și Bavaria; la care mai târziu, după moartea lui Lothair al II-lea, s-au
adăugat părțile de est ale Lorenei. Această diviziune a existat până în 1268, când dinastia Hohenstaufen
a fost întreruptă. Otto I a fost încoronat la 2 februarie 962, ceea ce a marcat începutul istoriei Sfântului
Imperiu Roman

În contextul creştinării în rit roman al francilor, Clovis găseşte motivul atacării, sub masca războiului
confesional, a regatului vizigoţilor creştinaţi în rit arianist. Rivalitatea dintre cele două popoare
germanice a mocnit încă din momentul primelor contacte directe. Deja în timpul războiului cu Syagrius,
acesta din urmă înfrânt fiind se refugiază – după cum s-a arătat deja – la vizigoţi, care iniţial îi
promiseseră ajutor împotriva francilor. Ameninţarea evidentă de război din partea lui Clovis îl face însă
pe destul de nestatornicul rege vizigot Alaric al II-lea să îl extrădeze pe fostul său aliat Syagrius,
trimiţându-l practic la moarte sigură. Prin acest act vizigoţii au sperat că şi-au răscumpărat liniştea, iar
Alaric al II-lea neglijează pericolul franc şi se antrenează în războiul din Italia sprijinindu-şi rudele
ostrogote. Când francii ajung cu posesiunile lor la Loara, curtea vizigotă de la Toulouse a început să-şi
dea seama de pericol, dar era deja prea târziu. Francii declanşează războiul iar în anul 507, în bătălia de
la Vouillé, zdrobesc oastea lui Alaric al II-lea şi desfiinţează statul vizigoţilor alipind teritoriile acestora.

Importantă pentru ultima perioadă de domnie a lui Clovis este şi redactarea codului de legi al francilor,
cunoscut sub numele de „Lex Salica”, ce cuprinde cutume ale tuturor francilor, chiar dacă prin nume
aminteşte doar de neamul salienilor. De asemenea trebuie menţionată recunoaşterea de către Bizanţ a
statului francilor şi acordarea titlului de consul lui Clovis, în anul 508. Emisarii Imperiului Roman de
Răsărit sunt primiţi la Tours, într-un cadru deosebit de festiv, o adevărată demonstraţie de putere şi
religiozitate. În acest sens, alegerea oraşului Tours, reşedinţa episcopului Martin de Tours, întemeietorul
vieţii monastice din Galia, a avut o semnificaţie deosebită, pecetluind încă o dată alianţa biserică
regalitate în statul francilor, alianţă consfinţită dealtfel în ultimul an de domnie a lui Clovis, în Conciliul
de la Orleans, unde se pun bazele organizării bisericeşti a regatului.Clovis s-a convertit la creștinism și a
profitat de puterea Bisericii Romano-Catolice. În timpul domniei sale de 30 de ani (481 - 511), l-a învins
pe comandantul roman Siagrius, cucerind enclava romană din Soissons, i-a învins pe alemani (Bătălia de
la Tolbiac, 504), punându-i sub controlul francilor, ia învins pe vizigoți la Bătălia de la Vouillet din 507,
după ce și-au cucerit întregul regat (cu excepția Septimania) cu capitala Toulouse și, de asemenea, au
cucerit bretoni(conform declarațiilor istoricului franc Grigore de făcându-i vasali ai Frantei. El a supus
majoritate

triburilor france vecine care trăiau de-a lungul Rinului și a inclus pământurile lor în regatul său. De
asemenea, a supus diverse așezări paramilitare romane ( latra) împrăștiate în toată Galia. Până la
sfârșitul vieții sale de 46 de ani, Clovis a condus toată Galia, cu excepția provinciei. Septimaniași Regatul
Burgundieiîn sud-est.

Surse:

Zeno Karl Pinter, Ioan Marian Tiplic, Europa si Orientul Apropiat in Evul Mediu

Istoria dreptului european / Per. din suedeză M., 1994;


· Polibiu. Istoria generală. Cartea 1. Partajarea istoriei. Beneficiile istoriei universale // Istoria generală: În
3 volume. Vol. 1. SPb. 1994.

Toynbee A.Înțelegerea istoriei (Introducere. Studiu comparat al civilizațiilor). M., 1992.

Sorokin P.A. Persoană. Civilizaţie. Societatea (Gânditorii secolului XX). / Per. din engleza - - M., 1992.

Jaspers K. Sensul și scopul istoriei (Gânditorii secolului XX) / Per. cu el. - M., 1991.

Lurie I.M. Eseuri despre legea egipteană antică. Secolele XVI-X .: Monumente și cercetări. - -M., 1960.

Istoria dreptului european. - -M., 1995 (cap. 1).

S-ar putea să vă placă și