2.

ŢESUTUL CONJUNCTIV SEMIDUR (CARTILAGINOS)

- face parte din categoria ţesuturilor mecanice;
- prezintă rezistenţă la presiune şi tracţiune;
- componenta cea mai abundentă este reprezentată de ansamblul format de substanţa
fundamentală şi fibre, care se numeşte substanţă cartilaginoasă sau matricea cartilajului;
- fibrele sunt de colagen şi elastină, fiind strâns împletite şi numeroase;
- substanţa fundamentală are o componentă organică (CONDRINA) şi una anorganică
(sărurile minerale de Ca2+ şi Na+);
- celulele tinere se numesc CONDROBLASTE şi secretă substanţa fundamentală;
- celulele mature se numesc CONDROCITE, sunt ovale sau sferice şi sunt adăpostite câte 2
sau 3 în cămăruţe numite CONDROPLASTE;
- ţesutul cartilaginos nu este vascularizat şi nici inervat; se hrăneşte prin difuziune de la
nivelul PERICONDRULUI, o membrană conjunctivo – vasculară ce înveleşte cartilajul.

CLASIFICARE
a) hialin
- fibrele sunt foarte puţine şi fine, substanţa fundamentală pare omogenă;
- constituie matricea pentru osificarea endocondrală (de cartilaj) care constă în înlocuirea
ţesutului cartilaginos cu ţesut osos;
- formează scheletul embrionului, iar la adult formează cartilajele de creştere diafizo –
epifizare, cartilajele articulare, laringeale, costale, traheale, bronşice , septul nazal;
b) elastic
- predomină fibrele elastice şi are culoare gălbuie;
- formează pavilionul urechii şi conductul auditiv extern, epiglota, aripile nasului, unele
porţiuni ale laringelui şi trompei lui Eustachio, unele porţiuni ale faringelui.
c) fibros
- predomină fibrele de colagen;
- formează discurile intervertebrale, meniscurile articulare, simfiza pubiană, unele
ligamente.

3. ŢESUTUL CONJUNCTIV DUR (OSOS)

Este adaptat la maxim funcţiei de susţinere şi rezistenţă.
Conţine celule, fibre şi substanţă fundamentală.
Celulele osoase se împart în OSTEOBLASTE, OSTEOCITE şi OSTEOCLASTE.
OSTEOBLASTELE sunt celule tinere, cu numeroase prelungiri. Secretă OSEINA (matricea
preosoasă). În momentul în care osteoblastul s-a înconjurat complet de matricea preosoasă în
care au început să apară elemente de mineralizare, îşi reduce funcţia de sinteză şi se transformă
în celulă osoasă adultă (OSTEOCIT).
OSTEOCITELE sunt celule osoase mature, uninucleate, care nu se mai divid.
Sunt ovale, turtite, cu numeroase prelungiri.
Se află în cavităţi (lacune), săpate în lamelele osoase, numite OSTEOPLASTE. Fiecare
osteoplast găzduieşte un singur osteocit.
OSTEOCLASTELE sunt celule gigant, globuloase, multinucleate, cu un bogat echipament
enzimatic, cu numeroși lizozomi. Activitatea lor maximă se manifestă în perioada de
osteogeneză.
Au rol în „repararea” fracturilor şi formarea canalului medular.
Osteoclastele au activitate fagocitară şi osteolitică (activate de parathormon ele mobilizează
calciul din oase).
Îndepărtarea surplusului matricei osoase mineralizate de face prin demineralizare şi digestie
extracelulară.
Matricea osoasă este formată din două componente:
- organică, conţinând oseină şi colagen;
- anorganică, conţinând săruri fosfocalcice, la suprafaţa cărora sunt absorbite cristale foarte
fine de carbonat de calciu, magneziu şi sodiu.
Rezistenţa ţesutului osos este determinată de:
- impregnarea oseinei cu săruri fosfocalcice;
- orientarea fibrelor de colagen sub influenţa forţelor mecanice care acţionează asupra
osului;
TIPURI DE ŢESUT OSOS – în funcţie de dispunerea lamelelor osoase
a) COMPACT (HAVERSIAN)
- se găseşte în diafiză, la suprafaţa epifizelor şi la suprafaţa oaselor scurte şi late;
- are ca unitate morfo – funcţională OSTEONUL (SISTEM HAVERSIAN);
- OSTEONUL prezintă în centrul său un canal: canal Havers, cu ţesut conjunctiv lax în
cantitate redusă, o arteriolă, o venulă şi fibre nervoase;
- în jurul canalelor Havers sunt dispuse concentric 5 -30 lamele osoase; pe lamelele osoase
se găsesc osteocite în osteoplaste;
- canalele Havers străbat osul pe toată lungimea lui; sistemele Havers comunică între ele
prin sisteme interhaversiene care sunt arcuri de lamele osoase (osteoane incomplet
delimitate).
b) SPONGIOS (TRABECULAR)
- se găseşte în epifiză şi în interiorul oaselor scurte şi late;
- lamelele osoase se numesc TRABECULE; ele se întretaie şi delimitează cavităţi numite
AREOLE, cu măduvă osoasă hematogenă. Acestea conferă osului spongios aspect de
burete.
Oasele lungi
- prezintă diafiză (corpul osului) şi două epifize (capetele oaselor);
- diafiza este învelită de PERIOST, care se extinde şi la suprafaţa epifizelor în cazul în care
oasele nu se articulează;
- pe mijlocul diafizei se găseşte canalul medular, cu măduvă osoasă roşie (hematogenă) la
făt şi la copii, galbenă la adult (cu rol trofic) şi cenuşie, nefuncţională la bătrâni;
- la limita dintre diafiză şi cele două epifize se găseşte cartilajul de creştere în lungime.
Oasele scurte
- au o structură asemănătoare cu epifizele, prezentând ţesut osos compact la exterior şi
spongios la interior.
Oasele late
- au la exterior două lame (TABLE) cu ţesut osos compact şi o masă de ţesut osos spongios la
interior (DIPLOE).

Intră în alcătuirea muşchilor.

Muşchii se împart în striaţi, netezi şi striat de tip cardiac (miocard).
Muşchii striaţi intră în alcătuirea muşchilor scheletici (partea activă a aparatului locomotor),
precum şi în alcătuirea unor organe interne: limbă, faringe, 1/3 superioară a esofagului, laringe,
unele sfinctere (vezical extern, numit și uretral extern) şi muşchii externi (extrinseci) ai globilor
oculari.
Muşchii scheletici reprezintă 40% din greutatea organismului.
Sunt alcătuiţi din fibre musculare grupate în fascicule, reunite prin ţesut conjunctiv.
Alcătuirea unei fibre musculare:
- membrană: SARCOLEMĂ;
- citoplasmă: SARCOPLASMĂ cu organite comune (RE, aparat Golgi, mitocondrii,
ribozomi, lizozomi) şi specifice (miofibrile);
- unul sau mai mulţi nuclei.
Alcătuirea unei miofibrile:
- o succesiune de discuri clare şi întunecate;
- discurile clare conţin numai filamente subţiri, numite filamente de ACTINĂ, cu
diametrul de 50 A;
- discurile întunecate conţin filamente mai groase, numite filamente de MIOZINĂ, cu
diametrul de 100 A, dar și capetele filamentelor de actină;
- discul clar se mai numeşte și banda I (izotropă): cu aceleaşi proprietăţi în orice direcţie a
spaţiului;
- discul întunecat se mai numeşte banda A (anizotropă);
- pe mijlocul fiecărui disc clar se găseşte membrana Z, iar pe mijlocul fiecărui disc
întunecat se găseşte banda H luminoasă; aceasta este constituită numai din miozină, iar
lăţimea ei depinde de starea fiziologică a fibrei musculare (contractată sau relaxată);
- membranele Z sunt așezate la același nivel pe miofibrilele învecinate; ele se inseră cu un
capăt de sarcolemă, iar celălalt capăt pătrunde printre filamentele de actină, solidarizând,
astfel, toate miofibrilele în timpul contracției musculare;
- între două membrane Z succesive se delimitează un sarcomer – unitatea morfo –
funcţională a miofibrilei; fiecare sarcomer conţine un disc întunecat şi două jumătăţi de
discuri clare;
- miofibrila este unitatea morfo – funcţională a fibrei musculare, iar fibra musculară este
unitatea morfo – funcţională a muşchiului.

Fibrele striate sunt neramificate şi cilindrice.

Sarcolema este subţire, iar sarcoplasma are volum redus. Prezintă mai mulţi nuclei, dispuşi
periferic.
Din sarcolemă se formează sistemul de tubuli T şi L (transversale şi longitudinale), cu rol în
transmiterea impulsurilor de contracţie de la sarcolemă la miofibrile. Tubulii L sunt, de fapt,
canalele RE.
În sarcoplasmă se găsesc: ribozomi liberi și numeroase mitocondrii dispuse ca o reţea în jurul
miofibrilelor și sub sarcolemă.
Reticulul endoplasmatic este bine dezvoltat, se mai numeşte reticul sarcoplasmatic (RS).
În timpul unei contracţii, miofilamentele de actină alunecă printre cele de miozină şi
sarcomerele se scurtează.
Banda I se micşorează, iar banda A rămâne la aceeaşi mărime.
Banda H se reduce odată cu creşterea suprapunerii miofilamentelor de actină şi miozină.
Scurtarea sarcomerelor are loc numai în prezenţa ATP – ului şi a ionilor de Ca2+ din
sarcoplasmă.
Când ATP –ul se reface, discul clar revine la forma iniţială şi fibra musculară se relaxează.
Contracţiile fibrelor striate sunt voluntare şi rapide.

ŢESUTUL MUSCULAR CARDIAC (MIOCARDUL)

Fibrele miocardice se împart în:
-contractile
- necontractile, alcătuind ţesutul excito – conductor nodal (embrionar).

Fibrele miocardice contractile:

- sunt cilindrice, dar au lungimea şi diametrul mai mici decât fibrele striate;
- au un singur nucleu, dispus central;
- funcționează ca două sinciții (unul atrial și unul ventricular), separate d.p.d.v. electric,
ceea ce înseamnă că fibrele miocardice atriale se contractă toate odată, la fel fibrele
miocardice ventriculare;
- d.p.d.v. structural nu este vorba, însă, de un adevărat sinciţiu, deoarece microscopul
electronic evidenţiază limitele de separaţie dintre membranele a două celule miocardice,
unite longitudinal, care apar net sub forma unor benzi transversale, denumite discuri
intercalare (STRII SCALARIFORME), cu un traiect în zig – zag;

În fibrele cardiace sarcolema este subţire, nucleul mic, situat central, sarcoplasma abundentă,
miofibrile numeroase, multe mitocondrii şi un RS bogat.
Contracţiile sunt involuntare şi cu viteză moderată.

ŢESUTUL MUSCULAR NETED

Fibrele netede:
- sunt fusiforme (ascuţite la capete);
- au un singur nucleu, mare, dispus central;
- prezintă multă sarcoplasmă, puţine miofibrile şi mitocondrii;
- nu au sarcomere, de aceea lipsesc striaţiile transversale;
Muşchii netezi se împart în muşchi netezi viscerali şi multiunitari.
Contracţiile sunt lente şi involuntare.

Muşchii netezi viscerali intră în alcătuirea organelor interne cavitare: esofag (2/3 inferioare),
stomac, intestin subţire, intestin gros, vezica biliară, vezica urinară, uretere, uretră, uter,
bronhiole, precum şi în pereţii vaselor de sânge.
Fibrele sunt de dimensiuni mici.
Între fibre există punţi intercelulare, de aceea contracţiile se răspândesc pe distanţe mari.
Contracţiile sunt lente şi involuntare.
Muşchii netezi multiunitari intră în structura irisului, a corpului ciliar şi în structura
muşchilor erectori ai firelor de păr.
Fibrele sunt de dimensiuni mici şi în acest caz.
Între fibre nu mai există punţi intercelulare, de aceea contracţiile sunt strict limitate şi nu se
mai răspândesc, sunt fine şi gradate.
Contracţile sunt involuntare, lente, progresive.