Politica comercială.

Instrumente şi măsuri de politică comercială folosite pe plan

internaţional
 

Functiile politicii comerciale:

1. De promovare a relatiilor economice internationale prin impulsionarea exporturilor
2. De protejare a economiei nationale de concurenta straina, prin reglementarea si
controlul importurilor
3. De realizare a unui echilibru dinamic intre balanta comerciala si balanta de plati,
concomitent cu sporirea rezervelor valutare ale statului

INSTRUMENTE SI MASURI DE POLITICA COMERCIALA:

I) Tarifare (vamale)
II) Netarifare (inclusive paratarifare)
III) Promotionale (de promovare si stimulare a exporturilor)

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
STOP CADRU:
Nevoia de protejare si de sustinere a industriilor/sectoarelor strategice!!!

În cadrul dezbaterilor privind dezvoltarea economică şi socială nu putem rămâne cu analiza

şi proiecţiile numai la nivelul macroeconomic şi al unor indicatori sintetici şi nici la nivelul
evidenţierii contribuţiei unor factori agregaţi determinanţi. Mergând cu analiza în profunzime – la
nivelul unor ramuri şi mecanisme – în mod inevitabil trebuie să luăm în considerare rolul pe care
îl joacă acele ramuri care au cel mai ridicat impact în economie şi societate şi în dinamizarea
economiilor naţionale şi pe care le numim industrii strategice. De asemenea, trebuie să luăm în
considerare problemele pe care le ridică aplicarea politicii de susţinere a acestor ramuri, ceea ce
întăreşte sau justifică în plus denumirea de ramuri strategice dată acestora. Deşi numele a fost
împrumutat din disciplinele militare, noţiunea nu se referă la industriile de apărare, dar,
conform anumitor analişti, în sensul lor profund au tangenţă puternică cu securitatea naţională
în ceea ce priveşte aprovizionarea/asigurarea din surse autohtone cu anumite produse/ servicii

1
(considerate vitale: combustibili, energie, maşini, utilaje, tehnologie, produse agroalimentare,
apa , servicii de telecomunicaţii, servicii financiar-bancare etc.) - aceasta reflectă capacitatea de
autosusţinere a unei naţiunii, indiferent dacă este vorba despre perioade de pace sau despre
conjuncturi nefavorabile din punct de vedere politic sau politico-militar, situatii de calamitate,
etc..

De ce trebuie să ne ocupăm de industriile/ramurile/sectoarele strategice atunci când

abordăm problemele privind dezvoltarea economică şi securitatea naţională? Aici pot fi date mai
multe răspunsuri. În primul rând, dacă ne referim la istoria economiilor naţionale, vom constata
că tocmai asemenea industrii au avut vocaţia să asigure dezvoltarea pe baze moderne a
economiilor naţionale şi ridicarea nivelului lor de competitivitate. În al doilea rând, în evoluţia
lor, economiile naţionale au nevoie, mai ales în perioadele incipiente de dezvoltare, de impulsuri
endogene semnificative. În principiu, ramurile strategice purtătoare de progres tehnologic şi cu
legături ample în economie asigură acele impulsuri prin propagarea noilor tehnologii în ramurile
economiei şi în societate.  În al treilea rând, resursele de care dispune orice naţiune, fiind limitate,
acestea trebuie orientate cu precădere spre acele ramuri productive – numite strategice – care au
capacitatea să influenţeze ridicarea avantajului comparativ şi competitiv maxim, ceea ce constituie
garanţia dezvoltării durabile şi premizele lichidării decalajelor dintre naţiuni.

Argumentul apărării naţionale a fost deseori folosit pentru a justifica apelarea la instrumente de
politică comercială în favoarea anumitor sectoare economice. S-a considerat ca anumite evoluţii
politice şi politico-militare se pot dovedi potrivnice intereselor unei ţări, acestea trebuind sa-şi
asigure autofurnizarea de materii prime strategice,  maşini şi utilaje,  tehnologie, produse
alimentare, servicii de telecomunicaţii şi financiar-bancare etc. pentru a fi mai puţin vulnerabilă
faţă de ameninţările externe.

Spre exemplu: 1) vulnerabilitatea liniilor de producţie japoneze a fost demosntrată de

incapacitatea sa de a remedia în timp util, deteriorările produse de submarinele aliate de război
navelor de luptă proprii în timpul celui de-al doilea război mondial. 2) După a doua conflagraţie
mondială, Japonia a restricţionat importurile de orez ca măsură de promovare a
autoaprovizionării cu acest produs esenţial pentru alimentaţie. În acelaşi plan se înscrie politica
statelor occidentale , bazată pe subvenţionarea puternică şi pe o protecţie agresivă a agriculturii.

3) Alt exemplu sugestiv al aplicării acestui argument îl reprezintă comportamentul SUA care , au
aplicat numeroase programe de sprijinire a industriei interne constructoare de nave pentru a
menţine cunoştinţele şi experienţa în acest domeniu. Conform acestor reglementări, toate navele
care erau folosite de companiile americane de navigaţie trebuiau să fie produse în şantierele
americane , iar transporturile oceanice între porturile din SUA trebuiau să se facă cu nave
costruite pe teritoriul acestei ţări. S-a considerat că, peste 120.000 de locuri de muncă s-ar fi
pierdut dacă nu se acorda protecţie federală acestui sector, pentru că şantierele navale americane
nu erau competitive precum cele din Japonia, Korea, Norvegia, Danemarca sau Germania. Un
studiu al autorităţilor americane a demonstrat că preţurile de ofertare ale producătorilor
americani la contractele comerciale erau cu 97% mai mari decât cele practicate de cel mai
competitiv concurent. Argumentul apărării naţionale a apelat permanent la publicul larg, care este

2
preocupat constant de faptul că propria ţară va deveni dependentă de alte ţări care deţin controlul
asupra resurselor strategice. Multe grupuri de interese au folosit acest argument pentru a obţine
protecţia pentru sectoarele lor de interes faţă de concurenţa externă. Spre exemplu, industria
americană de mohair care servea la producerea de uniforme militare a beneficiat de subvenţii
directe începând cu anul 1954 când a fost adoptat National Wool Act, care proteja sectoarele
considerate a avea o importanţă strategică. Deşi ţesăturile din lână au fost ulterior înlocuite cu
produse sintetice în scopurile lor militare, sprijinul pentru acest sector a rămas în vigoare peste 40
de ani. Bumbacul reprezintă un alt domeniu puternic subvenţionat în SUA. Din aceleaşi motive, în
majoritatea ţărilor, au primit un tratament comercial preferenţial atât prin protecţie cât şi prin
stimulare o serie de sectoare cum ar fi siderurgia, industria electronică, maşinile, utilajele şi
mijloacele de transport precum şi industria constructoare de nave maritime sau de aeronave. Şi în
prezent, multe produse intensive tehnologic sunt procurate preferenţial de pe piaţele interne din
aceleaşi considerente. (D.Miron, Politici comerciale)

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

1.1. Instrumente de politică comercială de natură tarifară

 
Politica vamală reprezintă acea componentă a politicii comerciale care se realizează cu ajutorul
unor reglementări adoptate de stat şi care vizează intrarea / ieşirea mărfurilor din ţară.
 
Funcţiile politicii vamale:
1. Fiscală – taxele vamale sunt o importantă sursă de venit la buget
2. Protecţionistă – taxele vamale de import, ridicând preţul mărfurilor importate, protejează astfel
produsele autohtone
3. De negociere – statele pot negocia, în cadru bilateral sau multilateral, diferite concesii vamale,
reciproce sau nereciproce.
 
Instrumente ale politicii vamale:
  - Tarifele vamale, care cuprind taxele vamale percepute asupra mărfurilor de import /export (I /E)
  - Legile vamale, codurile şi regulamentele vamale
 
Taxele vamale - Definiţie: Taxele vamale sunt impozite indirecte percepute de stat asupra
mărfurilor care trec graniţele vamale ale unei ţări.
 
Clasificare:
1. Dupã scopul impunerii vamale:
 - taxele vamale cu caracter fiscal – au un nivel redus, fiind percepute numai cu scopul procurării
de venit la bugetul statului;
 - taxele vamale cu caracter protecţionist – au un nivel mai ridicat, fiind percepute pentru a reduce
forţa concurenţială a produselor importate.

3
2. Dupã obiectul impunerii (tipul operaţiunii de comerţ exterior):
 - Taxele vamale de import – percepute asupra mărfurilor importate, au o largă răspândire, vizează
un nomenclator larg de produse, se practică pe termen lung, au un nivel mai ridicat decât taxele
vamale de export sau tranzit.
 - Taxele vamale de export – percepute asupra produselor autohtone la export, nu au o largă
răspândire, vizează un nomenclator restrâns, pe perioade scurte. Se folosesc, de regulă, pentru a
limita anumite exporturi, mai ales de materii prime, pentru a favoriza prelucrarea lor în ţară, în
perioade de criză sau în cazul în care ţara exportatoare este principalul exportator pe piaţa
internaţională, pentru a determina creşterea preţului.
  -Taxele vamale de tranzit – se percep asupra mărfurilor străine care tranzitează teritoriul vamal al
ţării. Nu au o largă răspândire, fiind percepute cu scop fiscal; au un nivel scăzut, majoritatea ţărilor
încurajând tranzitul, ca importantă sursă de venit (utilizarea căilor, mijloacelor de transport, porturi,
depozite etc.)

3. Dupã modul de percepere:

  - Taxele vamale ad-valorem – se percep asupra valorii vamale a mărfurilor I/E; se stabilesc sub
forma unor procente care se raportează la valoarea vamală a mărfurilor (ex: 20% din valoarea
vamală a unui autoturism, a unei tone de cereale etc.). Sunt cele mai vechi taxe vamale şi cele
mai răspândite.
Avantaje: sunt mai uşor de stabilit şi nu presupun un tarif vamal detaliat.
Dezavantaje:
• sunt sensibile la oscilaţiile valorii mărfurilor (scăderea preţurilor duce la reducerea încasărilor
vamale şi reduce efectul protecţionist). Pentru aceasta, temporar se percep taxele vamale
suplimentare, sub forma taxelor vamale specifice.
• Permit săvârşirea de abuzuri, prin facturarea mărfii la un preţ mai
mic decât valoarea reală .
  - Taxele vamale specifice – se percep pe unitatea de măsură fizică a mărfurilor I/E , sub forma
unei sume absolute exprimată în moneda ţării respective (ex: 100 lei pentru o tonă grâu, pentru
un tractor de 50 cai putere, automobil marca Renault etc.)
Avantaje: nu sunt influenţate de variaţiile preţurilor de pe piaţa externă; înlătură în mare parte
posibilitatea fraudării deoarece taxa se raportează la cantitatea de marfă importată.
Dezavantaje: folosirea lor este greoaie deoarece presupune un tarif vamal foarte detaliat, mereu
completat şi revizuit, cu fiecare tip de produs.
 
  - Taxele vamale mixte –includ atât taxele vamale ad-valorem cât şi pe cele specifice.
 
4. Dupã modul de stabilire de cãtre stat:
  - Taxele vamale autonome (generale) – sunt stabilite de către stat în mod independent şi nu pe
baza unor convenţii, bi sau multilaterale, cu alte ţări. De regulă, se percep asupra mărfurilor care
provin din ţări cu care nu s-au încheiat acorduri comerciale şi nu se aplică clauza naţiunii celei mai

4
favorizate (CNMF)*, de aceea sunt considerate a fi taxe vamale aplicate în afara regimului clauzei
naţiunii celei mai favorizate. Ele au, de regulă, un nivel ridicat şi nu fac obiectul negocierilor.
  - Taxele vamale convenţionale (contractuale) – sunt stabilite de stat în înţelegere cu alte state,
conform clauzelor din contractele bi şi multilaterale. De regulă, se percep asupra mărfurilor ce vin
din ţări care îşi acordă reciproc clauza naţiunii celei mai favorizate (se aplicã în regimul clauza
naţiunii celei mai favorizate). Au un nivel mai redus ca taxele vamale autonome şi fac obiectul
negocierilor în cadrul GATT/OMC.

 ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
* Conform CNMF, dacă o ţară membră OMC acordă altei ţări membre o favoare tarifară, la
oricare produs, ea trebuie să extindă acest tratament, imediat şi necondiţionat, asupra produselor
similare din celelalte ţări membre. De exemplu, dacă ţara A acceptă în decursul negocierilor să
reducă taxa vamală la importul de ceai, de la 10% la 5%, taxa vamală redusă se va extinde la
toate ţările membre OMC. Acest lucru este valabil şi pentru export: dacă o ţară percepe taxe
vamale la exportul produselor către o anumită destinaţie, ea va trebui să aplice acelaşi nivel de
taxe vamale pentru oricare destinaţie.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

  - Taxele vamale preferenţiale (de favoare) – sunt taxe reduse (uneori zero), care se aplică
mărfurilor care provin din anumite ţări, fără a se extinde şi asupra mărfurilor din alte ţări. Reflectă
un regim de favoare şi sunt considerate a reprezenta o derogare de la clauza naţiunii celei mai
favorizate (CNCMF). Exemplu de asemenea taxe: taxele vamale practicate în cadrul grupărilor
economice integraţioniste, în cadrul SGP (Sistemul Generalizat de Preferinţe Vamale Nereciproce
şi Nedisciminatorii în favoarea Ţărilor în Curs de Dezvoltare) , SGPC (Sistemul Global de
Preferinţe Comerciale – practicat de către ţările în dezvoltare în relaţiile reciproce) etc.
  - Taxele vamale de retorsiune (de răspuns) – se aplică de către state ca răspuns la politica
comercială considerată neloială a altor state. Îmbracă două forme, taxe vamale antidumping şi taxe
vamale compensatorii, ambele categorii percepându-se ca taxe vamale suplimentare, peste taxele
vamale în vigoare.
Au un nivel prestabilit (pe care nu-l pot depăşi): taxele vamale antidumping nu pot depăşi marja de
dumping * (preţ internaţional – preţ de dumping), iar cele compensatorii nu pot depăşi nivelul
subvenţiei la export (sau al primei la export). Se pot percepe numai în urma unei proceduri de
anchetă, care să facă dovada prejudiciului. Măsura de răspuns se poate lua în spiritul acordurilor
negociate în GATT (codul antidumping şi codul privind subvenţiile la export şi taxele
compensatorii). Acest lucru face ca cele două categorii de taxe să aibă un dublu caracter, tarifar şi
netarifar.

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

* Un produs este considerat ca făcând obiectul unui dumping numai dacă se constată că este introdus pe piaţa
unei ţări importatoare la un preţ inferior valorii sale normale, respectiv, dacă se constată că preţul practicat
la exportul produsului respectiv se încadrează în una din următoarele situaţii: a) este inferior preţului intern
din ţara exportatoare sau din ţara de origine; b) este mai scăzut decât preţul reprezenativ al unui produs
similar exportat într-o ţară terţă; c) se situaeză sub costul de producţie al aceluiaşi produs în ţara de origine,
majorat cu o sumă rezonabilă de natură să acopere cheltuielile de vânzare şi beneficiul.
5
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 1.2. Instrumente de politică comercială de natură netarifară

 
Definiţie: ansamblu de măsuri şi reglementări de politică comercială prin care se
împiedică/limitează/deformează fluxul de bunuri şi servicii, cu scopul apărării pieţei interne de
concurenţa străină şi/sau echilibrarea balanţei de plăţi.
 
Clasificare:
 1. bariere netarifare care implică limitarea cantitativă a importurilor
  2. bariere netarifare care implică limitarea importurilor prin mecanismul preţurilor
  3. bariere netarifare care derivă din formalităţile vamale şi administrative
 4. bariere netarifare care derivă din participarea statului la activitatea comercială
  5. bariere netarifare care derivă din standardele aplicate produselor importate şi indigene.
 

1) Bariere netarifare care implicã limitarea cantitativã a importurilor (restricţiile cantitative la

import)
Regulile comerţului internaţional interzic folosirea restricţiilor cantitative; ele pot fi totuşi
admise cu titlu temporar pentru salvgardarea situaţiei financiare a ţãrii şi echilibrarea balanţei de
plãţi, dar numai cu condiţia administrãrii lor de o manierã nediscriminatorie.
 • Interdicţii sau prohibiri la import : reglementări adoptate de stat prin care se interzice
total/parţial, pe perioade determinate/nelimitate, importul anumitor produse.
Se pot utiliza fie din raţiuni economice (protejarea unor ramuri economice sau echilibrarea
balanţei de plăţi), fie politice (discriminarea unei ţări) sau sanitare (protejarea sănătăţii populaţiei).
Se realizează prin refuzul organelor de stat de a elibera licenţă la import.
Exemplu: în UE se utilizează în mod selectiv şi temporar interdicţii la importul anumitor
produse agricole.
  • Contingentele : plafoane maxime, cantitative sau valorice, impuse la importul anumitor
produse pentru o perioadă determinată de timp, de regulă un an.
Sunt:
 globale (nu implică o repartizare a plafonului pe ţări de provenienţă) şi
de ex.: plafoane maxime cantitative (pt. contingente globale) -> in anul 2021, Romania va
importa o cantitate maxima de 15 mil. tone petrol
sau plafoane maxime valorice (pt. contingente globale) -> in anul 2021, Romania va
importa minereu de fier in valoare de 17 mil. USD, sau Romania va importa gaze naturale
in valoare de 14 mil. EURO

 bilaterale (implică menţionarea ţării de provenienţă)

6
 de ex.: plafoane maxime cantitative (pt. contingente bilaterale) -> in anul 2021, Romania
va importa o cantitate maxima de 5 mil. tone petrol din Federatia Rusa, 2 mil. tone petrol
din Arabia Saudita etc….
sau plafoane maxime valorice (pt. contingente bilaterale) -> in anul 2021, Romania va
importa minereu de fier in valoare de 7 mil. USD din Brazilia, de 3 mil. USD din Venezuela
etc., sau va importa gaze naturale din Fed. Rusa in valoare de 10 mil. EURO

 • Licenţele : autorizaţii acordate de stat firmelor importatoare, pentru un produs/grupă de produse,

pe perioade rezonabile de timp (2, 4, 5 luni) în funcţie de natura produsului, ţara de provenienţă,
distanţă.
Sunt:
- automate – utilizate pentru produsele liberalizate la import, fiind acceptate într-un termen
prestabilit; sunt folosite din considerente de ordin statistic;
- neautomate – utilizate pentru produsele neliberalizate la import (licenţe pentru administrarea
restricţiilor cantitative) şi se acordă selectiv, în funcţie de ţară, produs etc. La rândul lor, cele
neautomate sunt : globale (eliberate pe baza contingentelor globale) şi individuale (eliberate pe
baza contingentelor bilaterale).
 • Limitãri voluntare la export (autolimitãri): înţelegeri oficiale(neoficiale), între anumite ţări, prin
care ţara exportatoare, la cererea (sub presiunea) ţării importatoare, se obligă să reducă valoarea
exporturilor pentru un anumit produs o perioadă determinată de timp. Cu alte cuvinte, reprezintă
diminuări ale exporturilor acceptate chiar de ţările exportatoare, sub ameninţarea din partea ţării
importatoare a recurgerii la măsuri restrictive mult mai dure şi pe o perioadă mai mare de timp.
Trãsãturi caracteristice: au caracter discriminatoriu (regimul aplicat fiecărei ţări este
diferit), netransparent, opac, “ocult” (se negociază într-un cadru confidenţial, neexistând
obligativitatea notificării şi ratificării) şi caracter paralegal (nu există norme care să reglementeze
modul de introducere, implementare şi funcţionare a acestora). Toate aceste trăsături fac ca aceste
măsuri să fie incluse în aşa numita “zonã gri”.
Au fost introduse în practica relaţiilor economice internaţionale la sfârşitul deceniului 7. La
începutul anilor 90, cele mai multe asemenea restricţii erau impuse de UE (173 din 286), urmată de
SUA (69 din 286); cele mai vizate produse erau textilele, oţelul şi produsele agricole, iar cele mai
afectate ţări erau Japonia şi ţările din Europa de Est. De regulă, bunurile care fac obiectul
autolimitărilor aparţin acelor sectoare din ţările dezvoltate care sunt confruntate cu dificultăţi
structurale (autoturisme, semiconductori, textile, încălţăminte etc).
Exemplu: utilizate în cadrul relaţiilor comerciale dintre SUA şi Japonia, pe fondul creşterii
deficitului balanţei comerciale. În ciuda restricţiilor introduse, deficitul nu s-a redus considerabil
deoarece Japonia a redus importul din SUA pentru anumite categorii negociate, dar a penetrat piaţa
cu alte categorii de produse. În plus, fluxurile de capital japoneze spre SUA au crescut foarte mult.
  • Acorduri privind comercializarea ordonatã a produselor : înţelegeri bi sau multilaterale între
diferite ţări, vizând limitarea negociată şi controlată a comerţului internaţional cu anumite produse.
Implică, pe lângă autolimitările la export şi respectarea unor limite de preţ, a unor prevederi privind
clauza de salvgardare (la care pot face apel ţările importatoare atunci când interesele lor economice
sunt lezate). Sunt de dată relativ recentă (anii 80).
 
7
Cel mai cunoscut este aranjamentul privind comerţul internaţional cu produse textile, cunoscut sub
numele de Acordul multifibre (AMF). A reprezentat un acord cadru, care includea o seamă de
măsuri privind reglementarea comerţului cu textile (măsuri preventive privind riscul de
dezorganizare a pieţelor ţărilor importatoare). Din punct de vedere juridic constau în încheierea de
acorduri bilaterale între două grupuri de ţări, ţări dezvoltate, importatoare şi ţări în dezvoltare,
exportatoare. A fost semnat pentru prima dată în 1973 (în vigoare din 1974) şi prelungit ulterior de
mai multe ori, ultima prelungire având loc în 1993. În 1990, peste 80% din exporturile mondiale se
desfăşurau sub incidenţa AMF. În 1995, a devenit operaţional Acordul privind textilele, semnat în
cadrul Rundei Uruguay, prin care s-a reintrodus comerţul cu textile în cadrul regulilor şi
disciplinelor sistemului comercial multilateral, pe baze nediscriminatorii şi nedistorsionante. S-a
prevazut eliminarea restricţiilor într-o perioadă de 10 ani (1995 –2005).
 
2) Bariere netarifare care implicã limitarea indirectã a importurilor prin mecanismul preţurilor:
  • Prelevãrile variabile la import: specifice Politicii Agricole Comune, sunt taxe vamale
suplimentare, calculate ca diferenţă între preţurile interne mai mari şi preţurile mondiale, mai
scăzute; deoarece preţul comunitar rămâne neschimbat, în vreme ce preţul mondial oscilează,
diferenţa, care se va modifica şi ea, poartă numele de prelevare variabilă. ( a se vedea graficul de
mai jos)

 
 •Preţuri minime şi maxime la import:
- Preţurile minime – se folosesc atunci când costurile de producţie interne sunt superioare
celor din ţările concurente sau atunci când preţurile de pe piaţa mondială scad astfel încât produsul
respectiv ameninţă piaţa; au niveluri apropiate de preţul intern cu ridicata , au fost folosite începând
cu deceniul opt al secolului al XX-lea de către SUA şi CEE în cazul produselor siderurgice
japoneze, de UE pentru produsele agricole etc.
-Preţurile maxime – se folosesc atunci când anumite ţări încearcă o creştere artificială a
preţurilor pentru anumite produse; se stabilesc la niveluri apropiate de preţul produselor similare
indigene.

8
 Ambele categorii de preţuri pot fi folosite numai de ţări care sunt importanţi importatori pe
piaţa internaţională a produselor respective..
  •Ajustãrile fiscale la frontierã:
Se referă la cea mai mare parte a impozitelor la care sunt supuse mărfurile importate.
Ajustările reprezintă un regim fiscal conform căruia produsele de export sunt exonerate de plata
impozitelor indirecte, iar cele de import sunt supuse aceloraşi impozite ca şi mărfurile indigene.
Exista o evaluarea  diferenţiată a bazei de impunere: pentru mărfurile indigene, impozitele se
percep la preţul cu ridicata, pentru mărfurile importate, la preţul CIF (cost, insurance, freight – cost,
asigurare, navlu), la care se adaugă taxele vamale şi alte taxe.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------
STOP CADRU:

De regulă, valoarea exporturilor şi importurilor va fi calculată în mod diferit (preţurile FOB =/= CIF).

Conditiile de livrare in comertul international  exemplu:

FOB = free on board /franco la bord (...- port de incarcare)
CIF = cost, insurance, freight/ cost, asigurare, navlu (...- port de destinatie convenit)
Insurance = asigurarea pe parcurs extern
Freight = navlu (transportul naval)
 
Daca u.m = unitati monetare (USD,  EURO, Yeni )

Presupunem ca firma “Alfa” din Bucuresti, produce bunul “X” si il exporta unui agent economic din
Istanbul (Turcia)

Preţul mărfii “X” = 950 EURO

Transport intern = 50 EURO ,

Transport extern (navlu) = 150 EURO

Asigurare pe parcurs extern = 150 EURO =>
 300 EURO = transport extern şi asigurare
 
9
Pret FOB (Port Constanta) = preţul mărfii + transport intern 

Preţul CIF (port Istanbul) =  Preţul FOB +  transport extern şi asigurare

 
Preţul FOB (costul încărcării la bordul vasului, fără cheltuieli de asigurare/ Port Constanta) =
= 950 EURO+ 50 EURO = 1000 EURO

( unde 950 EURO= preţul mărfii, 50 EURO= transport intern),

 
Preţul CIF (port Istanbul/costul care include şi valoarea transportului extern şi a asigurării) =
= 1000 EURO + 300 u.m = 1300 u.m.

(Unde 1000 EURO = preţul FOB, 300 EURO= transport extern şi asigurare)
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-

Forme ale ajustãrilor fiscale:

- TVA – impozit general de consum perceput la fiecare stadiu al circulaţiei mărfurilor, nu la
întreaga valoare, ci la valoarea adăugată.
- Taxa în cascadã – impozit de consum calculat la fiecare stadiu al circulaţiei mărfurilor, la
întreaga valoare; are caracter cumulativ.
- Taxa de accizã – impozit perceput asupra produselor care sunt fie monopol al statului (tutun,
băuturi, hidrocarburi), fie asupra bunurilor considerate de lux (autoturisme, aparate video etc.).
- Alte categorii de taxe: portuare, sanitare, consulare, statistice etc.
 
• Taxe de retorsiune (antidumping şi compensatorii) – au o dublă natură, tarifară şi netarifară; se
pot aplica, conform celor două Coduri (antidumping şi privind subvenţiile la export şi taxele
compensatorii) trebuie declanşată o procedură de anchetă prin care se face dovada prejudiciului, pe
perioada căreia sunt sistate relaţiile comerciale.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

* Un produs este considerat ca făcând obiectul unui dumping numai dacă se constată că este introdus pe piaţa
unei ţări importatoare la un preţ inferior valorii sale normale, respectiv, dacă se constată că preţul practicat
la exportul produsului respectiv se încadrează în una din următoarele situaţii: a) este inferior preţului intern
din ţara exportatoare sau din ţara de origine; b) este mai scăzut decât preţul reprezenativ al unui produs
similar exportat într-o ţară terţă; c) se situaeză sub costul de producţie al aceluiaşi produs în ţara de origine,
majorat cu o sumă rezonabilă de natură să acopere cheltuielile de vânzare şi beneficiul.

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

  •Depozitele (depunerile) prealabile de valutã la import – măsură conform căreia firmele

importatoare sunt obligate să depună în contul organelor vamale o cotă în valută din viitorul import,
cu cel puţin 6 luni înainte de efectuarea lui; sumele depuse nu sunt purtătoare de dobânzi, ca atare,
pentru recuperarea pierderii, va fi necesară creşterea preţului la bunurile importate.
 
3) Bariere netarifare care derivã din formalitãţile vamale şi administrative

10
 Aceste formalităţi, deşi sunt simple cerinţe de ordin tehnic, pot genera discriminare fie în
urma evaluării incorecte în vamă, fie prin obligaţia completării unor documente suplimentare,
complicate. Conform regulilor GATT, stabilirea valorii în vamă se face pe baza preţului din
factură, dacă este un preţ real, sau a unuia calculat conform metodologiilor în vigoare. Pentru
depăşirea obstacolelor legate de documentaţia cerută, se recomandă simplificarea şi tipizarea
documentelor.
 

4) Bariere netarifare care derivã din participarea statului la activitatea comercialã

   •Achiziţiile guvernamentale (piaţa publicã): Achiziţiile de bunuri şi servicii realizate de către stat
(departamente, ministere, instituţii centrale etc) se transformă în bariere netarifare atunci când, pe
baza unor reglementări în vigoare, firmele naţionale au
prioritate în raport cu cele străine în aprovizionarea organelor de stat.
Reglementările internaţionale, respectiv Acordul privind achiziţiile guvernamentale (în
vigoare din 1981), stabilesc faptul că orice achiziţie guvernamentală care depăşeşte o anumită sumă
trebuie să se facă prin licitaţie, la care să participe atât firmele naţionale cât şi cele străine
(reglementările respective nu se aplică în cazul produselor militare, al celor considerate a avea
caracter strategic etc.).
 • Comerţul de stat, format dintr-o sumă de operaţiuni de vânzare-cumpărare
efectuate prin intermediul firmelor proprietate de stat. Se transformă în bariere netarifare atunci
când firmele de stat beneficiază de anumite avantaje (de pildă, avantaje de ordin fiscal) în raport cu
cele private.
  •Monopolul de stat asupra importului anumitor produse permite limitarea importului şi stabilirea
unor preţuri mai mari în cazul produselor care fac obiectul acestui monopol.
 
5. Bariere netarifare care derivã din standardele tehnice aplicate produselor importate şi
autohtone (obstacolele tehnice)
•Obstacolele tehnice sunt reglementări în vigoare pe plan internaţional (standarde internaţionale) şi
naţional (standarde naţionale) cu privire la diferitele caracteristici tehnice şi de calitate ale
produselor interne şi importate. Sunt pe deplin justificate, dar se transformă în bariere netarifare
atunci când fie există standarde internaţionale dar nu se respectă de către anumite ţări, fie nu există
iar ţările adoptă reglementări proprii, diferite şi neuniforme.
Forme:
  - Norme sanitare şi fitosanitare – reglementări care vizează bunuri destinate consumului uman şi
animal;
 - Norme de securitate – reglementări care vizează bunurile destinate consumului productiv ;
  - Norme privind ambalarea, marcarea şi etichetarea.
 

Bibliografie:
1) G. Dragan, ,Fundamentele comertului international, Ed. ASE, 2004
2) N. Suta, Comert international si politici comerciale, Ed. Eficient, 2000
3) D.Miron, Politici comerciale, Ed. Luceafarul, 2003
4) Industrii strategice, criterii de determinare şi politici de susţinere a acestora. Aurel Iancu, ftp://www.ipe.ro/RePEc/ror/ror_pdf/seince090901.pdf

11
5) A. Bal, Economie mondiala, Ed. ASE, 2006

12