Sunteți pe pagina 1din 16

www.referat.

ro

Activitatea de comerţ
exterior în China
Studiu de caz

Iasi, 2010
Activitatea de comerţ exterior în China

China, cunoscută pe scena mondială sub numele de Republica Populară Chineză,


este o ţară din estul Asiei care a fost înzestrată cu o multitudine de resurse, de la terenul
agricol până la resursele minerale. Datorită acestei bogăţii, ţara a exportat diferite tipuri
de bunuri spre diferite părţi ale lumii. În cazul în care cunoaşteţi câte ceva din economia
Chinei, vă puteţi da seama că o parte importantă din venituri este pusă pe seama
exporturilor, făcând din această ţară una din cele mai bogate exportatoare ale lumii.
Fiind al doilea stat ca economie, după Statele Unite ale Americii (SUA), a putut
să prospere în toate domeniile de activitate. Studiile făcute asupra economiei Chinei au
demonstrat că ţara a înregistrat măriri constante a volumului exporturilor, ceea ce a a dus
la dezvoltarea ei economică. China exportă spre diferite colţuri ale lumii, dintre care
merită amintite SUA, Hong Kong, Japonia, Germania, Coreea de Sud, Olanda, Marea
Britanie şi Rusia. Începând de la componente de computere, până la diferite bunuri
casnice şi de la jucării şi articole sportive, până la componente video, China exportă o
gamă largă de produse.

Când vine vorba despre contribuţia la dezvoltarea economică a lumii, China este
una din ţările cele mai importante. Începând de la produse agricole şi până la produsele
industriale, concentrarea companiilor producătoare în marile oraşe ale Chinei a oferit
constant un surplus al dezvoltării din afacerile de export. Exportul de maşini, spre
exemplu, a crescut simţitor în utlima perioadă. Companiile care exportă maşini chinezeşti
câştigă venituri însemnate, în special odată cu liberalizarea economică. Lista vehiculelor
conţine autobuze şi camioane. Când se vorbeşte despre exportul de automobile, unele
dintr companii sunt responsabile pentru cea mai mare parte a vehiculelor exportate, unele
dintre ele către naţiuni în dezvoltare precum Rusia, Iran şi Kazakhstan. Pe lângă aceasta,
mai sunt şi ţările europene care contează pe exportul de automobile din China, care este o
bună competitoare faţă de alte ţări care exportă automobile.
Este cunoscut faptul că exportul de automobile din China a atins pragul de două
miliarde de dolari. În termeni de dezvoltare a afacerilor de dezvoltare a exportului de
maşini, China excelează în livrarea de automobile spre pieţe ţintă din toată lumea şi asta
la un preţ convenabil. Datorită cererii ridicate pentru vehicule cu motorizare mică în
restul lumii,se simte importanţa producătorilor de maşini din China. Cererea pentru
maşini chinezeşti s-a răspândit în lume, din moment ce clienţii aşteaptă cea mai bună
calitate la un preţ convenabil. Ţinând ritmul cu alte produse la export, China s-a străduit
să exceleze în ceea ce priveşte exportul de automobile.
Nu există nicio îndoială asupra faptului că cea mai mare parte a maşinilor
exportate din China se datorează unor companii populare precum Jinhua Shiwei Vehicle
Co., Ltd, Wuxi Yuejin Vehicle Trade Co., Ltd, etc. În ultimul timp, companiile
producătoare de maşini din china sunt recunoscute drept sursă a unor maşini inovative,
care au o cerere ridicată la nivel mondial, ducând la o creştere constantă a veniturilor în
ultimii cinci ani.
Când vine vorba despre produsele manufacturate pe care le exportă China, este de
notat că acest stat a devenit un nume mondial în ceea ce priveşte exportul de produse
manufacturate. Guvernul Chinei s-a concentrat totodată pe comerţul extern pentru
creşterea economică şi este evidenţă contribuţia sectorului de exporturi. Ţara este bogată
atât în produse agricole cât şi minerale, fapt ce duce la dezvoltarea unei game variate de
companii. Produse ca sticla pentru oglindă, chiuvete de bucătărie, spiţe de biciclete,
electrocasnicele sunt pe lista de export a produselor manufacturate din China. Nu este
totodată străin faptul că resursele minerale ale RPC sunt poate printre cele mai numeroase
din lume.
China este cunoscută la nivel global ca unul dintre cei mai mari producători de
bunuri industriale şi produse minerale, printre care îmbrăcăminte de bumbac, tungsten şi
antimoniu. Datorită acestui fapt, exportul manufacturier chinez a progresat considerabil.
Pe lângă produsele tipice, mai există o serie de produse unice, precum diferite ornamente,
decoraţiuni pentru casă, produse meşteşugăreşti şi ceasuri făcute din bronz ( Orient
Bronze este un manufacturier cunoscut pentru gama sa largă de produse ).
Odată cu dezvoltarea trendului de export manufacturier în China, numeroase
companii se dezvoltă şi atrag cumpărători străini. Cu un proces de export devenit mai
liber, China profită de avantajele situaţiei economice şi pune accentul pe afacerile de
export. China prezintă o varietate mare în ceea ce priveşte producţia de bunuri de calitate
şi reuşeşte să distribuie o gamă largă de bunuri.
În prezent, China este unul din centrele majore a comerţului internaţional din
partea de est a mapamondului. Datorită politicii comerciale, China are relaţii comerciale
bune cu câteva state dezvoltate din lume. Importurile şi exporturile în valoare de câteva
miliarde de dolari se desfăşoară zilnic în principalele centre de afaceri din China. Câteva
produse sunt exportate din China în mare parte în diferite colţuri ale lumii, în special spre
Statele Unite şi alte ţări europene. Oricum, cererea de produse de export tradiţionale din
China este ridicată pretutindeni în lume.
Vorbind despre exporturile tradiţionale ale Chinei, trebuie menţionat faptul că
Republica Populară Chineză (RPC) este bogată în diferite tipuri de produse agricole şi
aparate electrocasnice. A existat dintotdeauna o cerere constantă pentru produsele
electronice din China, precum camere video, televizoare, ceasuri, telefoane mobile şi
diferite alte componente electronice mici. Comercianţii din alte state cumpără aceste
componente la un preţ mic din China şi obţin profituri uriaşe din vânzarea lor către
conaţionalii lor. Dar, pe lângă electrocasnice, alte tipuri de produse din China sunt
imprtante de alte ţări din lume.
Exporturile Chinei in 2010

Unit:US$100,000,000
Category
Jan. - Oct. Increase±% Share ±
%

I Classified by SITC
Primary Products 648.8 32.0 5.4
Food stuffs 293.6 12.6 2.4
Raw Material 53.5 17.1 0.4
Minerals 301.6 66.1 2.5
Iron ore and fine
32.9 50.1 0.3
mine
Mineral fuels 268.7 64.6 2.2
Industrial finished
11,374.5 21.4 94.6
good
Non-Ferrous Metal 174.5 10.4 1.5
Steel 625.8 43.9 5.2
Chemical products 686.4 42.2 5.7
Other Semi-finished
887.6 15.6 7.4
products
Machinery and
transportation 5,676.3 22.9 47.2
equipments
Textiles 553.1 20.6 4.6
Clothing 984.2 2.8 8.2
Other finished
1,786.6 19.7 14.9
products

II Classified by BEC
Capital goods 2,472.3 20.6
Interim Product 4,608.9 38.3
Consumption Goods 2,776.6 23.1

III Classified by
Others
Agricultural Products
329.8 14.5 2.7
(WTO)
Machinery &
6,931.4 23.2 57.6
Electrics
High and New
Technology Products 3,507.5 19.6 29.2
Textilele reprezintă unul din cele mai importante sectoare de export ale Chinei.
Cererea pentru produsele de mătase din Sichuan este uriaşă pe piaţa mondială şi cei ce
exportă aceste produse câştigă în timpul anului produse uriaşe. Exporturile tradiţionale
chineze includ şi diferite tipuri de ceai. Există câteva state care importă ceai chinezesc de
diferite tipuri în cantităţi uriaşe, datorită raportului calitate preţ.
De secole, vinurile şi băuturile spirtoase chinezeşti au fost exportate în cantităţi
uriaşe spre diferite părţi ale lumii, iar acum există o cerere crescătoare pentru acestea,
întrucât ele s-au dovedit a fi bunuri complementare ale bucătăriei tradiţionale chinezeşti.
Numele a câtorva dintre cele mai populare vinuri chinezeşti care pot fi găsite în lume sunt
Tribute Liquor, Maotai, Dong Liquor, Fenjiu Liquor, Gujing Wuliangye, Jiannanchun,
Yanghe Daqu, Shuanggou Daqu si Luzhou Laojiao.
Piesele de artă antice chinezeşti sunt şi ele parte importantă din exporturile
Chinei. Accesoriile lucrate manual şi artefactele chinezeşti sunt foarte cunoscute în lume
ca accesorii pentru decoraţiunile interioare şi s-a observat o cerere constantă a
elementelor de Feng Shui la nivel mondial. Plantele medicale chinezeşti şi cadourile sunt
de asemenea exportate în alte părţi ale lumii în cantităţi consistente.
Exporturile Chinei totalul valoric (2010)
Unit:US$100,000,000
Country Increase Share
Rank Jan.- Oct. Change in Share ±%
(Region) ±% ±%
Total
12,023.3 21.9 100.0 0.0
Value
1 E.U. 2,466.9 24.5 20.5 0.4

2 U.S.A. 2,127.6 11.4 17.7 -1.7


Hong
3 1,611.4 8.6 13.4 -1.6
Kong
4 ASEAN 964.0 27.7 8.0 0.4

5 Japan 961.2 16.2 8.0 -0.4

6 ROK 637.3 41.4 5.3 0.7

7 India 269.3 39.8 2.2 0.3

8 Russia 267.8 14.3 2.2 -0.1

9 Taiwan 223.5 17.5 1.9 -0.1

10 EAU 195.5 40.2 1.6 0.2


Exporturile Chinei către Statele Unite ale Americii

Economia Chinei este bazată în principal pe produsele agricole, dar separat de


aceasta, tara este gazda câtorva domenii industriale de diferite mărimi care au contribuit
şi ele serios la economia statului. Datorită politicii externe prietenoase, China a dezvoltat
relaţii comerciale puternice cu multe ţări din Asia şi din alte părţi ale lumii. Produse în
valoare de milioane de dolari sunt trimise către toate statele federale ale Statelor Unite,
cea mai dezvoltată ţară din lume, prima ţară ca volum de importuri de produse chinezeşti.
Datorită raportului calitate-preţ, a existat mereu o cerere constantă a produselor
chinezeşti pe tot cuprinsul SUA. De fapt, rata exporturilor Chinei către SUA este una din
cele mai mari din lume
Vorbind despre exporturile Chinei către America, trebuie menţionat despre
produsele care sunt cerute cu precădere şi care sunt exportate în cantităţi industriale. Ca şi
alte ţări din lume, electrocasnicele şi electronicele produse în China sunt foarte populare
în Statele Unite. Există o infinitate de comercianţi şi companii în America, ce cumpără
aceste produse din China în mod regulat. Echipamente audio-vizuale (camere digitale,
camere video, sisteme muzical, CD/DVD playere, monitoare, LCD-uri, televizoare,
laptopuri şi alte produse electronice care sunt produse în China sunt vândute în cantităţi
considerabile în întreaga lume şi companiile obţin profituri mari prin faptul că cumpără
aceste produse la un preţ convenabil.
Pe lângă electronice, China exportă către Statele Unite şi textile. Industria textilă
este una din industriile principale ale Chinei şi există o cerere uriaşă pentru textilele
chinezeşti, în special mătase, care este importată de către SUA. China mai exportă şi
diferite tipuri de ceaiuri precum ceai verde, negru, aromat, şi ceai Olong
În ultima vreme, artefactele chinezeşti au devenit foarte populare în State.
Decorarea caselor cu artefacte din China, şi în special cu elemente Feng Shui a devenit un
trend în America, iar cererea pentru aceste produse creşte constant. Vinurile tradiţionale
chinezeşti şi spirtoasele sunt de asemenea pe listă, datorită restaurantelor cu specific
chinezesc. În plus, plantele medicinale şi cadourile sunt exportate către Statele Unite ale
Americii.
Exporturile Chinei către Asia

China are relaţii foarte dezvoltate cu aproape toate ţările din Asia datorită politicii
comerţului exterior. Cifra exporturilor şi importurilor regulate este ridicată în raport cu
toate ţările asiatice. Există o cerere uriaşă pentru produsele chinezeşti şi acestea sunt
importate în cantităţi importante. Cu îmbunătăţirile aduse condiţiilor economice ale altor
ţări de pe continent, cererea de produse manufacturate în China creşte semnificativ. De
fapt, rata exporturilor Chinei către Asia este una dintre cele mai ridicate după Statele
Unite şi se aşteaptă să crească în perioada ce urmează. În ceea ce priveşte exporturile
Chinei către Asia, trebuie precizat că a existat o cerere uriaşă dintotdeauna pentru
produsele tradiţionale chinezeşti pe piaţa ţărilor asiatice. Dar înainte trebuie preciza
despre trendul ascendent de utilizare a produselor electronice şi electrocasnice chinezeşti
în Asia. În ultimele decade, rata exportului de electronice şi electrocasnice din China spre
ţările asiatice a crescut semnificativ
Produsele electronice chinezeşti sunt acum disponibile la scară mare în ţări ca
India, Pakistan, Sri Lanka, Singapore, Thailanda, întrucât preţul de producţie este scăzut
şi populaţia le achiziţionează la un preţ relativ scăzut. Ca şi în cazul exportului către
Statele Unite, printre cele mai exportate produse chinezeşti în Asia se numără mătasea
chinezească, tipurile diferite de ceai, plantele medicale, lucru care este constant nu numai
în Asia, ci şi în restul lumii.
.
Exporturile Chinei catre statele asiatice
Reglementările de export ale Chinei

Guvernul Chinei este foarte strict în ceea ce priveşte reglementările asupra


importului şi exportului ţării, întrucât acestea au un impact uriaş asupra economiei locale.
Înaintea expedierii bunurilor la export către alte ţări sunt urmaţi câţiva paşi care au fost
stabiliţi de către guvernul chinez. În conformitate cu legislaţia, înaintea exportului de
bunuri, contractantul trebuie să prezinte detalii despre bunurile pe care le exportă.
Informaţii în ceea ce priveşte tipul de produse, cantitatea, greutatea exactă, calitatea şi
destinaţia trebuie să se afle printre detalii. Apoi, bunurile sunt inspectate de către
autoritatea în cauză şi se verifică dacă detaliile oferite sunt adevărate sau nu. După
terminarea inspecţiei, autoritatea dă acordul pentru transport. În cazul produselor ce
prezintă risc, mai întâi producătorul trebuie să trimită produse pentru a fi inspectate de
autoritatea în cauză. Este de luat în considerare că există legi stricte care pedepsesc
comerţul cu bunuri contrafăcute sau care nu întrunesc standardele impuse de autorităţile
Chinei.
Taxele de export din China

Creşterea rapidă a exporturilor chinezeşti din ultimii ani a dus la dus la eşecul
guvernului în ceea ce priveşte veniturile din aceste tipuri de activităţi, iar acest lucru a
afectat funcţionarea normală a companiilor de export din China. Odată cu creşterea
exporturilor, povara financiară a Guvernului chinez a crescut şi acest lucru a dus la
falimentarea câtorva companii mici din China, lucru care a dus şi la scăderea
competitivităţii Chinei pe pieţele mondiale şi la descurajarea planurilor de investiţii
viitoare.
Politica de export a fost implementată pe fundalul reformelor economice, iar taxa
rabatului a fost scăzută după ce reformele au fost aplicate în economia Chinei,
concomitent cu promovarea exporturilor. Se aşteaptă ca taxele să fie micşorate cu
aproximativ 2% în sectoare ce metalurgie, textile şi oţelărie. De fapt, creşterea în volum a
exporturilor chineze a contribuit considerabil la dezvoltarea economică a Chinei. Pilonii
investiţionali şi comerţul extern au stat la baza afirmării Chinei ca una din cele mai
proeminente surse de export de pe pieţele internaţionale.

Afacerile de export din China


După cum se cunoaşte, exporturile sunt una din cele mai profitabile surse de venit
din lume. În fiecare an, aproape toate economiile dezvoltate din lume câştigă venituri
mari din afacerile cu bunuri pentru export. Globalizarea a permis tuturor statelor, chiar şi
a celor în curs de dezvoltare sau subdezvoltate să caute puncte de export pentru
producţia de bunuri în care sunt specializate, astfel încât să câştige venituri care să le
permită o dezvoltare economică ascendentă.
Spre exemplu, China este una din cele mai mari ţări exportatoare, cu un număr
mare de produse care sunt pregătite pentru export din acest centru de putere asiatic. În
aria de produse care sunt exportate din acest colţ al lumii, electronicele şi echipamentele
de comunicaţie cu cipuri şi semiconductori merită a fi precizate mai mereu. Deşi liderul
incontestabil al telefoniei mobile este compania Nokia, China trebuie menţionată ca
primând aprecieri în acest domeniu. Pe lângă dispozitivele de comunicare, gadgeturile
electronice care sunt produse în această ţară au câştigat încrederea unui număr mare de
clienţi din toată lumea.
Un număr considerabil de electronice chinezeşti este disponibil la nivel global,
lucru care indică intensitatea exportului de bunuri de profil din China. În această perioadă
a globalizării, pieţele s-au deschis mai mult ca oricând şi China este unu din cei mai
importanţi pilon, intenţionând să devină lider în ceea ce priveşte exporturile în lume.
Multe state europene şi rezidenţii lor depind de bunurile care sunt produse în estul Asiei.
Unul din motivele care stau la baza acestui fenomen se explică prin faptul că această ţară
a atins un nivel financiar la care îşi permite să plătească toate testele făcute şi chiar
efectele negative ale unui export inadecvat.

Relaţiile cu străinătatea ale Chinei


China se numără printre ţările de top din lume care excelează în importul şi
exporturi de bunuri şi se pare că şi-a perfecţionat arta menţinerii relaţiilor bune cu alte
ţări. Din moment ce fiecare ţară tinde să-şi menţină relaţiile economice şi diplomatice cu
celelalte state, China a reuşit la rândul ei să dezvolte, şi, mai important, să le consolideze.
Relaţiile Chinei cu străinătatea au o istorie veche, fiind una din cele mai vechi naţiuni
care a reuşit să-şi creeze relaţii cu străinătatea. Acest stat est asiatic şi-a creat relaţii cu
alte ţări încă din timpul dinastiei Qing şi a Războaielor Opiului din timpul ultimelor două
sau trei secole. Nu există niciun motiv de îndoială că menţinerea relaţiilor cu străinătatea
este esenţială pentru dezvoltarea economică a ţării.
China are reputaţia unei economii dezvoltate, lucru care înseamnă că a reuşit da
menţină relaţii bune cu alte naţiuni. Este un fapt dovedit că Republica Populară Chineză
reprezintă un factor de dependenţă pentru statele dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare.
Top 10 parteneri de export traditionali

Datorită faptului că statul chinez produce unele bunuri de importanţă ridicată în


cantităţi industriale, trebuie să menţină relaţii comerciale armonioase cu alte naţiuni.
Ţelul politicii externe pe care China îl urmăreşte este să creeze o naţiune unită,
independentă şi puternică, fără a se alia unor uniuni cu caracter armat care să aibă ca
efect alterarea relaţiilor cu străinătatea.
În general China urmăreşte menţinerea unui mediu de afaceri prielnic şi evită pe
cât posibil conflictele armate. Prin dezvoltarea unor relaţii avantajoase la nivel
internaţional, China urmăreşte menţinerea şi de ce nu, dezvoltarea unor noi pieţe de
desfacere la nivel global. Rolul important pe care îl joacă China în comerţul internaţional,
evidenţiat de faptul că se anunţă a fi următoarea superputere a lumii, este datorat faptului
că beneficiază de resurse naturale uriaşe pe care, cu timpul a ajuns să le utilizeze foarte
bine, astfel încât să producă bunuri de export în cantităţi industriale, la un raport calitate-
preţ acceptabil, pe care le vinde în toate colţurile lumii.
Bibliografie
• http://www.suite101.com/content/republic-of-china-history-a109979
• http://www.suite101.com/content/international-trade-in-china--imports-
and-exports-of-china-a238982
• http://www.forbes.com/2010/10/04/china-export-economy-leadership-
managing-mckinsey.html
• http://www.eastasiaforum.org/2009/12/15/chinese-exports-and-the-global-
market-bypassing-infringement-of-wto-norms/
• http://www.chinaexporthub.com/traditional-exports/
• http://english.mofcom.gov.cn/index.shtml
• http://www.chinatradinghub.com/balance/

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate

S-ar putea să vă placă și