CAPITOLUL I

Abordări conceptuale privind securitatea alimentară

1.1. Problematica securităţii alimentare

Alimentele si alimentatia reprezinta o problema deosebit de importanta in orice societate

si are consecinte economice, sociale, influenteaza mediul si sanatatea umana. Prioritara
este desigur protectia vietii si sanatatii, dar toate activitatile din domeniul alimentar
trebuie sa aiba in consideratie si aspecte ca cele legate de productia agricola, dezvoltarea
industriala, relatiile comerciale sau relatia cu mediul.
Securitatea produselor alimentare pe care le consumam este esentiala pentru
sanatatea noastra, referindu-se la intregul parcurs al alimentelor, de la producatorii de
materii prime pana la produsul finit consumat zilnic de fiecare dintre noi.
Conceptul de securitate alimentara cunoaste o multitudine de definitii. La nivel
international, este definit ca fiind accesul pentru toata lumea si in mod permanent la hrana
necesara unei vieti active si sanatoase. La nivel individual, este considerata a fi dreptul
fiecarui om de a se hrani, care este primul in sistemul drepturilor omului lansat de ONU.
In termeni numerici, securitatea alimentare reprezinta cantitatea de alimente necesara
unui individ, exprimate in unitati fizice, conventionala (kilocalorii) si in trofine (substante
nutritive), pentru asigurarea echilibrului fiziologic si acoperirea celor trei ratii de
consum :
• Ratia de intretinere ;
• Ratia de crestere ;
• Ratia de activitate.

Pentru realizarea securitatii alimentare la nivel individual sunt necesare:

• Asigurarea disponibilitatilor alimentare (productie, stocuri);
• Redistribuirea disponibilitatilor alimentare pe piata interna sau externa prin
schimburi internationale;
• Accesul efectiv al populatiei la achizitionarea hranei, prin asigurarea cererii
solvabile potrivit cerintelor acestora.

Ca urmare, se poate afirma ca exista doua determinate majore ale conceptului de

securitate alimentara : disponibilitatea si accesul la hrana.

Conceptul de securitate alimentara este in ultima instanta o problema a familiei sau de

nivel individual, conditionat de trei factori :
• Disponibilitatea hranei ;
• Posibilitatea de acces la hrana, determinata in special de puterea de cumparare ;
• Utlizarea fiziologica a hranei( calitatea alimentatiei, consumul de alimente,
starea de sanatate)

1
In baza conceptelor de securitate alimentara intalnim trei tipuri de securitate
alimentara :
 Securitatea alimentara individuala (SAI), reprezinta posibilitatea de a avea
acces la o alimentatie sigura si suficienta pentru o viata sanatoasa, acces care trebuie sa
fie relativ garantat. Cu alte cuvinte SAI echivaleaza cu un aport alimentar individual
suficient si oarecum garantat, uneori de catre autoritatile sale.
 Securitatea alimentara a familiilor (SAF), este necesara pentru asigurarea SAI,
dar nu este suficienta, deoarece hrana disponibila nu este intotdeauna repartizata egal
intre membrii familiei, proportional cu nevoile acestora.
 Securitatea alimentara nationala (SAN), corespunde posibilitatilor pe care le au
diferite tari de a garanta SAF si SAI, fara a renuta la alte obiective importante bazate pe
disponibilitatea energetica alimentara pe persoana, sau pe nivelul stocurilor de alimente
de baza raportat la consumurile normale ale perioadei analizate.

1.2. Indicatorii securităţii alimentare

Pot fi grupati pe mai multe categorii dupa continutul economic, relatiile dintre factorii
cauzali si rezultativi si interdependenta dintre acestia :
• Indicatorii cererii de consum alimentar – preturi, costuri intretinere alimentara,
putere reala de cumparare, ratia de consum, elasticitatea dintre cerere fata de venit si
pret ;
• Indicatorii ofertei de produse alimentare – productie alimente pe cap de locuitor,
productie agroalimentara in unitati fizice, banesti si conventionale pe persoana, stocuri
produse agroalimentare ;
• Indicatorii consumului alimentar – consum pe persoana, cheltuieli alimentare din
total cheltuieli, cos alimentar etc ;
• Indicatorii sintetici ai produselor alimentare – raport dintre stoc si consum de
cereale la nivel mondial, variatia preturilor la importuri ;
• Indicatorii reglarii securitatii alimentare – investitii agroalimentare, subventii
productie agroalimentara, subventii preturi de consum ;
• Indicatorii entropiei (insecuritatii) alimentare – deficit alimentar pe grupe de
produse si produse de baza, numar persoane care sufera de foame cronica, numar
persoane care sufera de malnutritie.

Asigurarea securitatii alimentare este strict dependenta de realizarea unui

echilibru durabil intre productia alimentara mondiala, populatia in continua crestere si
veniturile, respectiv cererea de alimente.
Banca Mondiala si Organizatia pentru Agricultura a Natiunilor Unite sustin ca una
din problemele cu care se va confrunta omenirea in acest secol va fi surplusul de alimente
si scaderea preturilor cerealelor, bazata pe prognoze asupra cererii si ofertei mondiale de
cereale pana in 2020.
Cercetatorii de la Worldwatch Institute, sustin ca daca se are in vedere incetinirea
ritmului de crestere a productiei alimentare mondiale, concluzia nu poate fi alta decat ca
generatiile viitoare se vor confrunta cu spectrul insuficientei alimentare si al cresterii
preturilor alimentelor.

2
 Productia de cereale este unul dintre etaloanele utile ale evaluarii securitatii
alimentare, in principal din doua motive :
 primul e acela ca cerealele asigura jumatate din necesarul de energie al omului,
consumate fiind in mod direct sau prin produse derivate ;
 al doilea consta in faptul ca fiind mai putin perisabile decat legumele si fructele,
cerealele pot fi stocate in scopul asigurarii rezervelor de hrana, mai ales pe timpul
iernii si in special pe anumite zone climatice.
De stiut este insa ca daca productia de cereale a crescut in prima faza pana in 1984, dupa
acest an s-a constatat o incetinire a cresterii productiei de cereale, aspect de luat in seama
daca se raporteaza la cresterea numarului de populatie a globului. Dupa 1990 au aparut
discrepante intre cresterea productiei de cereale si cresterea populatiei, rezultandu-se o
crestere, la nivel mondial, continua a consumului de cereale acoperita in mare parte din
stocuri.
De mentionat este ca indicatorul cheie de securitate alimentara al stocului de cereale la
scara mondiala raportat la populatia globului este de peste 60 de zile, atunci cand acesta
scade, cantitatea de cereale devine tot mai mica pentru asigurarea unei aprovizionari
continue. Acest indicator a scazut dramatic, la 48 de zile, intre anii 1991 si 1996, ceea ce
va trebui sa traga un serios semnal de alarma asupra securitatii alimentare mondiale.
Ca atare, planeta este confruntata la acest inceput de secol si de mileniu cu numeroase
surse de insecuritate alimentara – stocuri cerealiere reduse, populatie in crestere, preturi
fluctuante dar cu tendinta de crestere, efecte cumulate de eroziune a solului, cresterea
temperaturii globale, utilizarea pe baze lipsite de sustenabilitate a pamantului si a apei –
astfel incat sunt necesare schimbari majore in toate aspectele vietii noastre.

In cadrul Conferintei Internationale privind Alimentatia care a avut loc la Roma in 1996
s-a intocmit un Plan de Actiune privind asigurarea securitatii alimentare la nivel global,
regional si national, care se intinde pe 20 de ani si cuprinde :
• Asigurarea unui mediu politic, social si economic propice ;
• Implementarea unor politici specifice cu scopul de a eradica saracia si inegalitatea
si de a imbunatati accesul tuturor, in orice moment, la alimente ;
• Dezvoltarea de politici si practici privind alimentatia, agricultura, pescuitul,
fondul forestier, in zone cu potential ridicat si scazut ;
• Dezvoltarea unor politici agroalimentare si de comert agricol care sa duca la
cresterea sigurantei hranei pentru toti ;
• Prevenirea si pregatirea pentru eventuale calamitati naturale sau provocate de
mana omului ;
• Alocarea si folosirea optima a investitiilor publice si private pentru a salvgarda
resursele umane, agricole, piscicole si forestiere, sustinerea programelor de nutritie,
dezvoltarea zonelor riurale cu potential scazut ;
• Implementarea, monitorizarea si urmarirea acestui Plan de Actiune.

3
Elementele definitorii pentru securitatea alimentară sunt reprezentate de:
- Calitatea materiilor prime care intra in procesul de fabricatie;
- Procesul de productie al alimentelor;
- Depozitarea si transportul alimentelor;
- Modul si conditiile de comercializare a alimentelor.
Securitatea alimentara consta in respectarea normelor igienico-sanitare in procesul de
productie si are in vedere "garantarea sanatatii populatiei prin consumul de alimente
sigure din punct de vedere sanitar, sub raportul salubritatii, prospetimii si al valorii
nutritive a alimentelor." Ordinul ministrului sanatatii Nr. 975 din 16 decembrie 1998
privind aprobarea Normelor igienico-sanitare pentru alimente.
Pentru protejarea sanatatii consumatorului este nevoie de norme care sa reglementeze
principiile generale si exigentele privind conditiile de fabricatie, compozitia si
comercializarea produselor alimentare. Toate aceste cerinte definesc conceptul de
securitatea alimentelor – producerea si comercializarea de alimente sigure pentru
consumator, de alimente care sa corespunda cerintelor nutritive si de calitate avand ca
scop final mentinerea starii de sanatate.
Experienta in domeniu a acestei mari piete de desfacere, care functioneaza pe
principiul liberei circulatii a marfurilor in conditii egale si avand ca scop securitatea
consumatorului, poate fi folosita cu succes daca se intelege bine care este interesul
general.
In 1997 Comisia Europeana a restructurat serviciile din domeniul securitatii si igienei
alimentelor bazandu-se pe evaluare stiintifica si pe control. Au fost adoptate in acest scop
Cartea verde (1997) privind principiile generale ale legislatiei alimentelor si Cartea
albă a securităţii alimentare (2000) care cuprinde orientarile actuale ale politicii de
securitate alimentara.
Securitatea alimentara are diferite acceptii in literatura de spcialitate:
 vizeaza asigurarea necesarului pentru toata lumea si in mod permanent la hrana
necesara unei vieti active si sanatoase;
 urmareste asigurarea disponibilitatii alimentelor;
 implica asigurarea si respectarea dreptului oricarui om de a se hrani, precum si
dorinta de a avea o alimentatie sanatoasa;
 poate fi cuantificata ca reprezentand cantitatea de alimente necesare unui individ,
exprimata in unitati fizice, conventionale si in trofine (substante nutritive) pentru a-i
asigura acestuia echilibrul fiziologic si a-i acoperi cele trei ratii de consum: ratia de
intretinere, ratia de crestere si ratia de activitate.
Organismele specializate ale ONU stabilesc obiective prioritare menite sa asigure
securitatea alimentara si sa garanteze sanatatea populatiei, orientate catre:
 satistacerea nevoilor nutritionale ale populatiei, prin interventii si orientari spre
piata a diferitelor activitati si fluxuri care au loc de-a lungul filierelor agroalimentare sau
numai a anumitor componente ale acestora;
 rezolvarea intr-o maniera cat mai echilibrata a problemei alimentare;
 promovarea unor sisteme agroalimentare integrate la nivel national si in masura
crescanda la nivel regional.

4
 1.3. Factorii care influenţează securitatea alimentară

Complexitatea problemei securitatii alimentare in tarile in curs de dezvoltare sugereaza

necesitatea dezvoltarii unui plan cadru, care sa permita evidentierea componentelor
securitatii alimentare dar si multitudinea de factori de influenta si relatia dintre acestia
( figura 1).
Se poate considera ca securitatea alimentara are trei dimensiuni:
 asigurarea disponibilitatilor alimentare pe locuitor;
 accesul permanent la hrana a intregii populatii;
 utilizarea fiziologica a hranei consumate.

Disponibilitatea alimentară defineste nivelul maxim al ofertei de alimente, la nivelul

unei colectivitati – nivel national, exprimat in kg/ locuitor / an.
 Disponibilitatea alimentara depinde de productia agroalimentara, dar este
influentata si de:
 stocurile de alimente,
 importurile de alimente,
 ajutoarele alimentare,
 productia alimentara proprie (casnica).
 Disponibilitatea alimentara influenteaza si pretul alimentelor.

Accesul permanent la hrană al întregii populaţii este asigurat atunci cand aceasta are
resurse adecvate pentru procurarea alimentelor necesare unei diete corespunzatoare.
 Aceasta depinde de:
 productia agroalimentara,
 piata de vanzare- cumparare a alimentelor,
 trasferuri / imprumuturi.
 Si influenteaza si consumul de alimente.

Utilizarea fiziologică a hranei consumate presupune folosirea de catre organism a

nutrientilor, in cantitati adecvate fata de nevoile sale , in vederea cresterii, dezvoltarii si
functionarii normale.
 Ea depinde de:
 consumul de alimente,
 calitatea alimentatiei,
 starea de sanatate.

5
 Utilizarea fiziologică a hranei

Calitatea alimentaţiei Consumul de alimente Starea de sănătate

Accesul permanet la hrană -servicii sociale

-educaţie
-obiceiuri, tradiţii
-timp

-alocări
pentru
alimente
Producţia Piaţa de Trasferuri/ -suport
agroalimentară vânzare împrumuturi guvernamental,
neguvernamental

Disponibilitatea -recolte destinate

alimentară vânzării
-salarii angajaţi
Preţul alimentelor Venituri -venituri din alte
activităţi

-stocuri,importuri
-ajutoare alimentare
-producţie alimentară
proprie

Resursele Resursele Resursele de Resursele

comunităţii naturale capital umane

Figura1. Factorii care influenţează componentele securităţii alimentare

6
 Capitolul II
Sistemul de asigurare al calitatăţii alimentelor la nivelul UE

2.1.Reglementări europene în domeniul siguranţei alimentelor

Exista patru elemente importante care compun strategia UE in domeniul sigurantei

alimentului: 
•reglementarile privind siguranta alimentelor si furajelor; 
•asigurarea informatiilor stiintifice independente si disponibile pentru public; 
•activitatile de verificare a implementarii reglementarilor si a mecanismelor de control al
proceselor;
•recunoasterea drepturilor consumatorilor de a face alegeri bazate pe informatie completa
in ceea ce priveste originea alimentului si continutul sau.

În temeiul si în conformitate cu dispozitiile tratatelor constitutive, institutiile UE

cu competente în procesul legislativ adopta, în esenta, urmatoarele acte normative:
•Regulamentele sunt actele care au caracter obligatoriu de la data intrarii lor în vigoare
atât pentru statele membre, cât si pentru persoanele fizice si juridice aflate pe teritoriul
acestora. Regulamentele se aplica direct pe teritoriul statelor membre, carora le este
interzis sa adopte masuri de transpunere sau orice alte masuri care ar putea îngradi
aplicarea lor directa. Daca în text nu este precizata data intrarii în vigoare, aceasta va fi
reprezentata de cea de a 20- zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Comunitatilor
Europene.
• Directivele sunt actele care stabilesc numai obiective obligatorii pentru statele membre,
lasând la latitudinea acestora modalitatile de atingere a lor. În text este precizata data
pâna la care statele membre trebuie sa adopte masurile de adaptare la directiva în cauza.
Directivele se aplica si ele direct pe teritoriul statelor membre, dar numai dupa expirarea
termenului de transpunere.
• Deciziile sunt actele cu caracter obligatoriu doar pentru statele membre sau persoanele
juridice carora le sunt adresate. Unele au caracter individual (având un singur destinatar
sau un numar limitat de destinatari), iar altele au caracter general (sunt obligatorii pentru
toate statele membre si pentru persoanele fizice si juridice aflate pe teritoriul acestora).
• Recomandarile, rezolutiile si avizele sunt acte fara caracter obligatoriu, jucând rolul de
instrumente indirecte pentru apropierea legislatiilor si practicilor nationale.
• Acordurile si conventiile sunt întelegeri în forma scrisa supuse dreptului international
dar încheiate fie de catre Comunitati cu state terte, fie de catre acestea si statele membre
cu state terte, fie numai între statele membre, în conformitate cu competentele stabilite
prin tratatele constitutive.
Într-o serie de domenii, în afara actelor normative mai sus aratate, institutiile Uniunii
adopta si alte acte cu caracter obligatoriu. 
Primele reglementari privind siguranta alimentului dateaza inca din primele zile
de existenta ale UE. Crizele care au afectat siguranta alimentelor din anii ’90 au subliniat
ca era necesara inlocuirea a ceea ce devenise un set de norme amestecate, haotice,
referitoare mai ales la alimentul pentru consum uman, cu o abordare mai simpla si mai
acoperitoare. Noua abordare a acordat o atentie deosebita si riscurilor pe care le comporta

7
nutreturile contaminate utilizate pentru hrana animalelor. Rezultatul a fost crearea unei
noi bucatele din “umbrela” de acte normative, cunoscuta sub numele de Legea Generala
a Alimentului (transpusa la noi in Legea 150 / 24 mai 2004, privind siguranta
alimentelor), cu aplicare graduala in perioada cuprinsa intre 2002 si 2005. Regulamentul
CE/178/2002 (în vigoare din 21 februarie 2002):
• creeaza premisele infiintarii Autoritatii Europene pentru Siguranta Alimentului (EFSA),
pentru a aduna sub un singur acoperis munca prestata anterior de catre o multitudine de
comitete stiintifice si pentru a face din procesul de analiza a riscului unui subiect mai
deschis publicului.
• reintareste sistemul de alerta rapida, prin intermediul caruia Comisia Europeana si
guvernele UE sa actioneze rapid in eventualitatea aparitiei unei amenintari la adresa
sigurantei alimentului si / sau nutreturilor.
Principiile generale de reglementare a sigurantei alimentului cuprinse în
Regulamentul CE/178/2002 (în vigoare din 21 februarie 2002) sunt:
- Abordarea “ de la ferma la furculita” – protejarea sanatatii si a vietii umane porneste de
la protejarea surselor alimentare: animale, plante si mediul înconjurator; 
- Dreptul consumatorului la alimente sigure din punct de vedere al sanatatii si la o
informare corecta asupra provenientei alimentului si a proceselor tehnologice, prin care a
fost obtinut sau transformat;
- Trasabilitatea – reprezinta posibilitatea de a identifica originea alimentului sau a
ingredientelor sale, pentru a se asigura informarea corecta a consumatorului, precum si
posibilitatea de a scoate din circuitul alimentar produsul sau ingredientul care prezinta
riscuri asupra sanatatii consumatorilor.
In concluzie aceast regulament nu stabileste doar principiile care se refera la
siguranta alimentului, ci introduce si conceptul de “TRASABILITATE”. Cu alte cuvinte,
activitatile economice din domeniul alimentelor si nutreturilor (fie ele de producere,
procesare, import), trebuie sa asigure ca toate alimentele, nutreturile si ingredientele sa
poata fi trasate, urmarite de-a lungul intregului lant alimentar, de la ferma la furculita.
Fiecare operator trebuie sa poata sa-si identifice clar furnizorii pentru fiecare materie
prima sau material furnizat de acestia, dar si pe cei carora le furnizeaza produsele sale.
Aceasta cerinta este cunoscuta sub numele de abordare “un pas inapoi, un pas inainte”.

2.2. Cartea Albă a Securităţii Alimentare

Asigurarea celor mai înalte standarde privind siguranţa alimentelor este una dintre
priorităţile Comisiei Europene. Apărută la 12 ianuarie 2000, Cartea Albă a Securităţii
Alimentare propune o nouă abordare a acestei priorităţi şi propune o serie de planuri
proactive pentru politica privind siguranţa alimentară: adoptarea de reglementări
transparente şi coerente, întărirea controalelor de-a lungul întregului sistem de producţie a
alimentelor, toate pentru a garanta o siguranţă sporită consumatorilor.
Cartea Albă a Securităţii Alimentare lansează propuneri în vederea transformării politicii
alimentare a UE într-un instrument activ, dinamic şi coerent, care să asigure un nivel înalt
de protecţie a sănătăţii şi a consumatorului.

8
Cartea indică elementele principale ale unei politici preventive:
- modernizarea legislaţiei pentru a obţine un ansamblu de reguli coerente şi
transparente;
- consolidarea controlului de-a lungul întregului lanţ alimentar;
- creşterea capacităţii sistemelor de consultanţă ştiinţifică în vederea garantării unui
nivel ridicat de protecţie a sănătăţii umane şi a consumatorilor.
Priorităţile strategice ale Cărţii Albe se referă la:
- crearea unei autorităţi alimentare europene;
- o abordare coerentă a legislaţiei pentru întregul lanţ alimentar;
- stabilirea principiului conform căruia responsabilitatea principală pentru siguranţa
alimentară revine agenţilor din sectorul alimentar şi sectorul de alimentaţie
animală.
Astfel, statele membre trebuie să asigure supravegherea acestor agenţi, iar Comisia UE să
verifice eficienţa capacităţilor de control prin audituri şi inspecţii.

Principiul de bază al Cărţii Albe arată că politica de siguranţă alimentară trebuie să se

bazeze pe: date ştiinţifice, analiză, control, informare şi pe o abordare integrală pentru
toate etapele de elaborare şi implementare. Politica integrată acoperă astfel toate
sectoarele din lanţul alimentar: producţia de hrană pentru animale, materiile prime,
prelucrarea, păstrarea, transportul şi vânzarea, fiind necesară trasabilitatea implementată
prin proceduri specifice.
Cartea Albă contine propuneri care transforma politica alimentara intr-un
instrument prospectiv , dinamic , coerent si complet , bazat pe urmatoarele principii
generale :
• abordare globala , integrata
• definirea clara a responsabilitatilor
• trasabilitatea produselor alimentare
• coerenta , eficienta , dinamism si transparenta
• analiza riscurilor
• independenta , excelenta si transparenta avizelor stiintifice
• principiul precautiei

Principiile siguranţei alimentare enunţate prin Cartea Albă se referă la :

• Politica Uniunii Europene trebuie să aibă în vedere cele mai înalte standarde privind
siguranţa alimentelor, care trebuie să servească la protecţia şi promovarea sănătăţii
consumatorilor. Producţia şi consumul de alimente sunt problemele centrale ale societăţii
având consecinţe economice, sociale şi chiar de mediu. Protecţia sănătăţii omului trebuie
să fie întotdeauna o prioritate şi aceasta este luată în consideraţie la elaborarea politicii
alimentare. În plus starea şi calitatea mediului pot afecta diferitele etape ale lanţului
alimentar. Politica de mediu prin urmare joacă un rol important în asigurarea siguranţei
alimentelor destinate consumatorilor.

• Consumatorilor trebuie să le fie oferită o gamă largă de produse alimentare sigure şi de

calitate ridicată, acesta trebuind să fie rolul esenţial al pieţei. Deoarece lanţul alimentar
devine din ce în ce mai complex, toate legăturile dintre etape trebuie să fie puternice,

9
astfel încât sănătatea consumatorilor să fie protejată adecvat. Acest principiu se aplică
indiferent că produsul este realizat în Comunitatea Europeană sau importat din terţe ţări.O
politică eficientă privind siguranţa alimentelor trebuie să recunoască natura
intercorelaţiilor din producţia de alimente. O asemenea politică necesită evaluarea şi
monitorizarea riscului sănătăţii consumatorilor asociat cu materiile prime, practicile din
ferme şi activităţile de procesare.

• Ideea de bază care reiese din Cartea Albă este aceea că politica de siguranţa alimentelor
trebuie să se bazeze pe o abordare cuprinzătoare, integră a lanţului alimentar, între
sectoarele industriei alimentare, între Statele Membre, la frontierele UE şi în cadrul UE.

• O politică alimentară de succes necesită transabilitatea alimentelor şi ingredientelor care

intră în componenţa acestora. Trebuie să fie întocmite proceduri adecvate pentru
facilitarea transabilităţii, care să includă şi obligaţia operatorilor de afaceri de nutreţuri şi
alimente, de a retrage de pe piaţă pe cele care prezintă risc pentru sănătatea
consumatorilor.

Politica de siguranta alimentara are la baza informatiile stiintifice. Prin urmare,

consultanta stiintifica privind siguranta alimentara trebuie sa fie de cea mai buna calitate.
Aceasta trebuie furnizata la timp si corect celor responsabili de luarea deciziilor privind
protectia sanatatii consumatorului.
Cum în ultimele decenii s-a înregistrat o dezvoltare însemnată, atât în ceea ce
priveşte metodele de producţie şi procesare a alimentelor, cât şi în ceea ce priveşte
controlul necesar pentru a corespunde standardelor, Carta Albă propune îmbunătăţirea şi
actualizarea legislaţiei europene în anumite domenii. La stabilirea acestui obiectiv a
contribuit şi publicarea de către Comisia Europeană (în anul 1997) a documentului numit
Carta Verde a Comisiei privind Legislaţia în domeniul alimentar(Commission’s Green
Paper on food law) şi a discuţiilor şi dezbaterilor iniţiate de acesta.
De aceea, legislaţia din domeniul alimentar trebuie să acopere întregul circuit al
producţiei alimentare, stabilind un nivel înalt al protecţiei sănătăţii consumatorilor şi
responsabilitatea, în egală măsură a producătorilor şi a distribuitorilor, de a produce şi de
a distribui alimente conforme cu standardele de siguranţă. De asemenea, este nevoie de
întărirea inspecţiilor oficiale la nivel european şi la nivel naţional.
Posibilitatea urmăririi produselor pe parcursul întregului circuit reprezintă o
problemă majoră. Un element important în acest proces, identificat în Carta Albă este
capacitatea de a lua măsuri de salvare rapide şi eficiente ca răspuns la urgenţele ce pot
apărea de-a lungul circuitului pe care îl parcurg alimentele.
Pentru asigurarea unei siguranţe sporite a alimentelor este important ca numai materia
primă adecvată să intre în procesul de prelucrare şi utilizarea aditivilor alimentari să fie
controlată cu mai multă eficienţă.

O altă problemă discutată de Carta Albă o reprezintă riscul asociat contaminării

alimentelor. De aceea trebuie luate măsuri în vederea abordării domeniilor în care
legislaţia existentă în acest sector trebuie îmbunătăţită pentru a asigura protecţia necesară.
Rezultatele inspecţiilor elaborate de către Comisie, în statele membre, au dovedit că
există diferenţe în modul în care legislaţia europeană este implementată. Acest fapt

10
înseamnă că nu toţi consumatorii pot fi siguri că beneficiază de acelaşi nivel de protecţie
şi face ca evaluarea eficienţei măsurilor luate de către autorităţile naţionale să fie dificilă.
De aceea Carta Albă propune ca, în colaborare cu statele membre să se pună bazele unui
cadru pentru dezvoltarea şi funcţionarea unor sisteme de control naţionale. Aceasta se va
realiza ţinând cont de bunele practici la nivel european, şi de experienţa inspecţiilor
desfăşurate de către Comisie. Aceste sisteme vor avea ca punct de pornire criterii de
performanţă prestabilite şi linii directoare clare.
În susţinerea inspecţiilor la nivelul Uniunii, trebuie dezvoltate proceduri
adiţionale mai rapide şi mai uşor de implementat. Controlarea importurilor la graniţele
Uniunii trebuie extinsă pentru a include toate produsele alimentare, şi se vor lua măsuri în
vederea coordonării posturilor de control.

Carta Albă a Siguranţei Alimentare, în continuare, aduce în discuţie şi problema

informării consumatorilor. Dacă se doreşte ca toţi consumatorii să fie conştienţi de
îmbunătăţirea Standardelor privind Siguranţa Alimentaţiei datorită măsurilor propuse de
Carta Albă, aceştia trebuie să fie bine informaţi. Comisia Europeană, împreună cu noua
Autoritate Europeană, îşi propune să aibă un dialog permanent cu consumatorii pentru a
încuraja implicarea acestora în noua politică a Siguranţei Alimentaţiei. În acelaşi timp,
consumatorii trebuie să fie mai bine informaţi în ceea ce priveşte problemele legate de
siguranţa alimentaţiei şi de riscurile implicate de consumarea anumitor grupe de alimente.
Consumatorii au dreptul să primească informaţii clare şi utile pentru a putea face alegeri
în cunoştinţă de cauză.
Comunicarea riscului nu trebuie sa fie o transmitere pasiva de informatii ci una
interactiva, implicand un dialog cu toti cei implicati si receptarea reactiei acestora.
Comunicarea riscului consta in schimbul de informatii dintre partile implicate privind
natura riscului si masurile de control al acestuia. Aceasta este o responsabilitate
fundamentala pentru autoritatile publice in cadrul managementului riscurilor asupra
sanatatii publice, care poate functiona corect numai daca evaluarile riscului si deciziile de
management al riscului sunt transparente si publice. Din 1997 Comisia a implementat o
noua abordare pentru a asigura transparenta prin punerea la dispozitia publicului a tuturor
informatiilor privind consultanta stiintifica si inspectiile si controalele. Aceasta politica
este un element de baza in comunicarea riscului si a increderii publice si prin urmare
trebuie respectata activ.
In toate aspectele privind siguranta alimentara, este esentiala recunoasterea totala a
consumatorului in calitatea sa de parte interesata, iar interesele sale vor fi luate in
considerare prin:
 consultarea publicului privind toate aspectele de siguranta alimentara
 asigurarea unui cadru de discutii (dezbateri publice) intre expertii stiintifici si
consumatori
 facilitarea unui dialog international intre consumatori, atat la nivel european cat si
mondial.

11
 Propunerile privind etichetarea alimentelor şi îmbunătăţirea legislaţiei existente
vor fi făcute publice, astfel încât toţi consumatorii să fie bine informaţi şi să îşi poată
spune părerea în legătură cu aceste măsuri legislative.
Regulile restrictive de etichetare trebuie prin urmare sa garanteze informarea
consumatorului privind caracteristicile produsului care determina alegerea, compozitia,
depozitarea si utilizarea unui produs. Operatorii trebuie sa aiba libertatea de a furniza mai
multe informatii pe eticheta, cu conditia ca acestea sa fie corecte si sa nu induca in eroare.
Directiva privind etichetarea interzice ca produselor alimentare sa li se atribuie
proprietatea de a preveni, trata sau vindeca boli umane sau referirea la astfel de
proprietati. Comisia continua sa considere ca etichetarea si reclama unui produs alimentar
nu trebuie sa contina astfel de afirmatii privind sanatatea. Este adevarat ca un regim
alimentar bine echilibrat reprezinta o conditie pentru o sanatate buna, dar afirmatiile ca
ingerarea de alimente poate preveni, trata sau vindeca o anumita boala ar putea duce
consumatorii la alegerea unei diete neechilibrate. Comisia va analiza totusi daca pot fi
introduse prevederi specifice in legislatia UE pentru a guverna “afirmatiile functionale”
(de exemplu afirmatiile privind efectele benefice ale unui nutrient asupra anumitor functii
organice) si “afirmatiile nutritionale” (afirmatiile care descriu dupa caz prezenta, absenta
sau nivelul unui nutrient continut intr-un produs alimentar sau valoarea acestuia in
comparatie cu produse alimentare similare). In plus, Comisia va analiza nevoia de a alinia
cerintele Directivei de etichetare nutritionala cu nevoile si asteptarile consumatorului.

Urmărind aceeaşi linie de informare, consumatorii trebuie să cunoască importanţa

unei diete echilibrate şi impactul acesteia asupra sănătăţii lor.
Asigurarea protectiei sanatatii publice nu se limiteaza la siguranta chimica, biologica si
fizica a alimentelor. Trebuie sa vizeze de asemenea asigurarea dozei de nutrienti de baza,
limitand dozele de alte elemente pentru a evita efectele daunatoare asupra sanatatii,
inclusiv efectele anti-nutritionale. Informatiile stiintifice au aratat ca un regim alimentar
adecvat si variat reprezinta un factor foarte important in mentinerea unei bune sanatati si
a unei bune conditii generale.

Pe piata apar noi tipuri de produse cu valoare nutritionala modificata, care pot
influenta favorabil sau nefavorabil comportamentul alimentar si sanatatea .Comisia
analizeaza dezvoltarea unei politici nutritionale cuprinzatoare si coerente si va prezenta
un plan de actiune in acest scop.
Implementarea cu succes a politicii nutritionale necesita in special o monitorizare
eficienta, colectarea datelor si analiza acestora. Prin urmare trebuie incluse in sistemele
de colectare de date nationale si comunitare informatii privind obiceiurile alimentare,
dieta si calitatea alimentelor. In plus, trebuie promovate studii si cercetari privind nutritia,
se va apela activ la consultanta stiintifica si rezultatele se vor pune la dispozitie cu
deplina transparenta. Un alt aspect al politicii nutritionale este informarea eficienta si
corecta a consumatorului; in aceasta privinta este important rolul ce ii revine Directivei
privind etichetarea nutritionala.

Carta Albă subliniază şi faptul că Uniunea Europeană este cel mai mare
importator/exportator de produse alimentare din lume. Acţiunile propuse de această Cartă
Albă vor trebui prezentate şi explicate în mod eficient partenerilor de comerţ. Rolul activ

12
al Uniunii în cadrul organismelor internaţionale va fi foarte important în procesul de
mediatizare a realizărilor acesteia în domeniul Siguranţei Alimentare.
Implementarea tuturor măsurilor propuse de Carta Albă a Siguranţei Alimentare
dă posibilitatea ca siguranţa în domeniul alimentar să devină un domeniu organizat într-o
manieră integrată, cu scopul de a obţine cel mai înalt nivel posibil de protecţie a sănătăţii.
Succesul măsurilor propuse în Carta Albă a Siguranţei Alimentare depinde nu numai de
ajutorul oferit de Parlamentul European şi de Consiliul European, dar şi de angajamentul
asumat de către statele membre de a implementa aceste măsuri. Mai mult, Carta Albă
solicită participarea activă a operatorilor care deţin responsabilitatea principală pentru
aplicarea acestor măsuri în viaţa de zi cu zi.

Responsabilitatea unei productii alimentare sigure este impartita intre operatori si

autoritatile nationale.
Operatorii au responsabilitatea respectarii prevederilor legale si minimalizarii riscurilor
asupra sanatatii .
Autoritatile nationale au responsabilitatea sa asigure ca standardele de siguranta
alimentara sunt respectate de operatori. Ele trebuie sa infiinteze sisteme de control pentru
aplicarea si respectarea regulilor legislative. Crizele recente de siguranta alimentara au
evidentiat existenta unor deficiente in sistemele nationale de control.
Ca urmare este nevoie sa se creeze un cadru uniform de sisteme de control nationale.
Acest cadru va avea trei elemente de baza :
• Primul element il vor constitui criteriile operationale stabilite la nivel comunitar,
pe care trebuie sa le intruneasca autoritatile nationale. Aceste criterii vor forma punctele
principale de referinta pe baza carora autoritatile competente vor fi auditate.
• Al doilea element va fi dezvoltarea ghidurilor comunitare privind controlul.
Acestea vor promova strategii nationale coerente si vor identifica prioritatile bazate pe
riscuri si cele mai eficiente proceduri de control. Noua strategie comunitara va aborda in
mod cuprinzator si integrat operatiunile de control. Aceste ghiduri vor furniza de
asemenea consultanta privind dezvoltarea de sisteme de evidenta a controalelor si a
rezultatelor actiunilor de control, cat si stabilirea de indicatori pentru control.

• Al treilea element al cadrului va fi intarirea cooperarii administrative privind

dezvoltarea si operarea sistemelor de control. Se va intari schimbul comunitar intre
autoritatile nationale al celor mai bune practici. Aceasta va include de asemenea
promovarea asistentei mutuale intre Statele Membre prin integrarea si completarea
cadrului legislativ existent. In plus, va cuprinde probleme cum ar fi instruirea, schimbul
de informatii si gandirea strategica pe termen lung la nivel comunitar.

2.3. Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA - European Food

Safety Authority)

Una din măsurile pe care Comisia Europeană o consideră a fi cea mai bună soluţie pentru
garantarea unui nivel înalt al siguranţei alimentare este crearea unei Autorităţi europene
independente. Această autoritate, numită Autoritarea Europeană pentru Siguranţa

13
Alimentelor (European Food Safety Authority - EFSA) a fost înfiinţată şi şi-a început
activitatea în 2002, odată ce legislaţia necesară funcţionării ei a fost adoptată.
Acest organism are rolul să furnizeze Comisiei date despre existenţa sau posibila
apariţie a unor riscuri în domeniul siguranţei alimentare, astfel încât Comisia să poată
găsi, într-un timp cât mai scurt posibil, cea mai potrivită soluţie pentru soluţionarea
acestora.
Înfiinţarea EFSA a fost însoţită de o serie de măsuri menite să îmbunătăţească legislaţia
privitoare la toate aspectele legate de produsele alimentare. Deja, Comisia a identificat o
serie de măsuri care sunt necesare pentru îmbunătăţirea standardelor de Siguranţă a
Alimentelor. Carta Albă stabileşte peste 80 de acţiuni separate preconizate pentru
următorii ani.

Reglementarea nr. 178/2002 a Consiliului şi Parlamentului European care

furnizează baza juridică a înfiinţării Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentelor
(EFSA) urmareste:
- crearea unei baze comune pentru statele membre în domeniul alimentar şi al
hranei pentru animale, în privinţa conceptelor, principiilor şi procedurilor
aplicabile, cu accent asupra necesităţii siguranţei alimentelor şi protecţiei
sănătăţii pe plan intern şi extern;
- legea alimentară - având o bază ştiinţifică solidă - urmăreşte reducerea şi
evitarea riscurilor pentru sănătate;
- analiza riscului, cu cele 3 componente ale sale (evaluare, management şi
comunicare), furnizează o metodologie sistematică pentru alegerea măsurilor
şi acţiunilor necesare.
Structura reglementării include:
- scop;
- definirea noţiunii de aliment şi a celor asociate;
- legea alimentară generală: scop, principii şi obiective generale, analiza
riscului, principiul prudenţei, protecţia intereselor consumatorului, principiul
transparenţei, obligaţii generale în comerţul cu alimente, cerinţe generale ale
legii alimentare;
- misiune, sarcini, organizare, acţiune;
- sisteme de alertă rapidă, managementul crizelor şi urgenţelor;
- proceduri şi prevederi finale in domeniul sigurantei alimentare.

Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor este investită cu o serie de atribuţii

importante referitoare la:
- consultanţa ştiinţifică independentă asupra tuturor aspectelor legate de
siguranţa alimentară,
- sistemele de alertă rapidă,
- comunicarea şi dialogul cu consumatorii şi
- colaborarea cu agenţiile naţionale, contribuind astfel la asigurarea unui înalt
nivel de protecţie şi încredere a consumatorului.

14
Autoritatea Europeană pentru Securitate Alimentară este organism descentralizat al
Comunităţii Europene cu atribuţii in securitate şi siguranţă alimentară.
- Principala sarcină a Autorităţii este aceea de a furniza recomandări ştiinifice
obiective în toate aspectele avand o influenţă directă sau indirectă asupra
siguranţei alimentare.
- Autoritatea are un mandat cuprinzător, astfel încât să acopere toate etapele
fabricaţiei si ale distribuţiei de produse alimentare, de la producţia primară
până la oferirea de produse alimentare consumatorilor, incluzând securitatea
alimentaţiei animalelor.
- Autoritatea culege informaţii din toate zonele globului şi urmăreşte evoluţiile
din domeniul ştiinţific.
- Desi principalul "client" al Autorităţii este Comisia Europeană, ea va rămâne
deshisă solicitărilor de ordin ştiinţific formulate de Parlamentul European sau
de statele membre ale Uniunii, putând iniţia si evaluări de risc în nume
propriu.
- Autoritatea evaluează riscurile aferente lanţului alimentar şi poate întreprinde
evaluări ştiinţifice asupra oricăror aspecte care pot avea un efect direct sau
indirect asupra securităţii alimentare, inclusiv în probleme legate de sănătatea
si bunăstarea animală, precum şi de sănătatea plantelor.
- În cazul unor urgenţe, Autoritatea colectează, analizează şi distribuie
informaţiile relevante către Comisia Europeană şi statele membre, mobilizând
resursele ştiinţifice pentru a răspunde eficient acestor situaţii

Situata provizoriu la Bruxelles, in 2002, EFSA furnizeaza informatiile stiintifice

independente in toate problemele privind alimentul si siguranta alimentului – inclusiv
sanatatea si bunastarea animalelor si protectia plantelor – si consiliere stiintifica privind
nutritia, totul servind la elaborarea si ajustarea legislatiei comunitare. Evaluarea rsicului
pentru diferite situatii, pe care o desfasoara EFSA, furnizeaza managerilor de risc (din
cadrul institutiilor UE cu rol in elaborarea de reglementari – Comisia Europeana,
Parlamentul European si Consiliul Europei) baza de fundamentare stiintifica necesara
definirii politicilor legislative si a masurilor de rglementare, necesare asigurarii unui inalt
nivel de protectie in relatia cu siguranta alimentelor.
Noua autoritate EFSA si-a gasit imediat ritmul, organizand prima intrunire a conducerii
sale noua luni mai tarziu, sub conducerea lui Stuart Slorach. La scurt timp dupa aceasta,
a nomilizat primul director executiv, in persoana lui Geoffrey Podger si a creat Forumul
Consultativ, alcatuit din reprezentanti ai institutiilor responsabile cu siguranta alimentului
din Statele Membre.
Anul 2003 reprezinta momentul in care EFSA devine o agentie europeana deplin
independenta. EFSA a creat in mai 2003 celelalte componente: Comitetul Stiintific si
comitete. Oameni de stiinta de talie mondiala din intreaga Europa au fost inclusi in cele
opt comitete, acoperind totul, de la ingrediente, aditivi, pana la sanatatea si bunastarea
animalelor, Comitetul Stiintific avand rolul de coordonator al tuturor acestor comitete.
In iulie 2003 au fost desemnati in functii de conducere: presedintele Comitetului
Stiintific, Profesorul Vittorio Silano, Adjunctul directoratului general si director stiintific,
Dr. Herman Koeter, si directorul de comunicatii: Anne-Laure Gassin. Pana in decembrie

15
2003 avea aproximativ 70 de angajati si se inregistrasera deja peste 120 de probleme
stiintifice, cu termene de raspuns stabilite.
In prezent, EFSA se preocupa, in principal, de cererile pentru actiuni de evaluare
a riscului venite din partea Comisiei Europene, dar are in vedere si activitati cu accent
pro-activ mai mare, in scopul identificarii problemelor emergente de siguranta a
alimentelor.
EFSA are responsabilitatea consilierii institutiilor UE, indeosebi Comisiei UE, in
privinta tuturor aspectelor stiintifice ce privesc productia, procesare si comercializarea de
furaje si alimente. Activitatea sa acopera domenii largi, cum sunt: nutritia, organismele
modificate genetic (OMG), sanatatea animalelor, bunastarea animalelor si sanatatea
plantelor. EFSA pune la dispozitia legiutorilor UE sfatul stiintific, intr-un mod mult mai
transparent si eficient, decat in trecut. Odata ce EFSA i-a furnizat sfaturile stiintifice, este
rolul primordial al Comisiei UE sa decida asupra modului in care va actiona. Guvernele
tarilor membre UE si Parlamentul European au acordat Comisiei autoritatea de a actiona
direct, daca un risc este iminent. Comisia poate, de exemplu, in anumite circumstante, sa
impuna conditii pentru comercializarea de alimente si furaje. Ea poate impune restrictii,
sau interdictii chiar, la comercializarea alimentelor sau furajelor vizate intr-un anumit
context. Acestea si alte decizii operationale, sunt discutate cu statele membre, in cadrul
Comitetului Permanent pentru Lantul Alimentar si Sanatatea Animala.
În domeniul nutriţiei, regulile privind determinarea nivelului minim şi maxim al
vitaminelor şi mineralelor în alimente vor fi stabilite conform avizelor ştiinţifice ale
Autorităţii Europene pentru Securitatea Alimentelor. Analiza riscurilor, independenţa şi
transparenţa avizelor ştiinţifice, precum şi siguranţa alimentelor trebuie să fie apreciate
pe baza informaţiilor ştiinţifice şi a schimbului comunitar între autorităţile naţionale ale
celor mai bune practici. Comunicarea riscurilor nu trebuie să fie pasivă, ci interactivă,
bazată pe dialog.
Un important principiu de drept în acest sens este cel al precauţiei în luarea
deciziilor. Respectarea sa se impune în domeniul sănătăţii, precum şi în cel al protecţiei
mediului sau siguranţei consumatorului în general, dat fiind că o calitate superioară a
mediului, ca şi siguranţa consumatorului, sunt direct legate de precauţie. Sub preşedinţia
irlandeză din cursul anului 2004 un grup de funcţionari publici din statele membre ale
UE au examinat legislaţia europeană sub acest aspect, raportul lor urmând să fie dat
publicităţii în viitorul apropiat.
Cea mai recentă reuniune la nivelul UE relevantă pentru acest domeniu, cea a
Consiliului pentru angajarea forţei de muncă, afaceri sociale, sănătate şi protecţia
consumatorului, a avut loc între 1 şi 2 iunie 2004, la Luxemburg. În cadrul acesteia,
Comisia Europeană a prezentat un Plan de acţiune pentru crearea Sferei Europene a
Sănătăţii (E-Health). Statele membre se obligă să implementeze acest plan ca parte a
strategiilor naţionale de sănătate publică. Prevăzută în acest plan drept una din acţiunile
prioritare, informatizarea evidenţelor va contribui la reducerea erorilor şi a timpului de
aşteptare în domeniul rezultatelor medicale.
Comisia Europeană a informat miniştrii cu privire la negocierile din cadrul OMS
în domeniul controlului bolilor infecţioase şi a reducerii riscurilor consumului de alcool
în rîndul tinerilor. Propunerea CE pentru o Strategie a UE în domeniul consumului de
alcool şi al sănătăţii se referă la acţiuni prevăzute pentru anul 2005.

16
 Consiliul de la Luxemburg a propus şi o abordare multidisciplinară a problemei
astmului în rândul copiilor în cadrul CEHAPE – Planul de Acţiune al Copiilor pentru
Sănătate şi Mediu în Europa. Conferinţa paneuropeană a Miniştrilor de la Budapesta,
care a avut loc între 23 şi 25 iunie 2004, s-a ocupat de priorităţile acestei acţiuni
importante pentru sănătatea copiilor. Acelaşi Consiliu de la Luxemburg a hotărât şi
ratificarea de către CE a Convenţiei OMS privind Controlul asupra Tutunului
(Framework Convention on Tobacco Control). Principalele sale dispoziţii vor institui un
control instituţional asupra comerţului ilicit, a mărcilor de fabrică şi comerţ şi a
reclamelor în domeniul tranzacţiilor cu tutun.
Comisia Europeană a adoptat standarde obligatorii şi în materia protecţiei
muncitorilor faţă de radiaţiile optice. Data de 1 iunie 2004 este prevăzută pentru
introducerea unui card de asigurare de sănătate, valabil pe teritoriul a 15 state membre
ale UE, prevăzându-se ca celelelate state membre să generalizeze aplicarea acestui card în
următoarele 18 luni. Cardul va facilita mobilitatea persoanelor, mai ales a turiştilor,
studenţilor, a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

17
 Capitoul III
Dimensiunea europeană a politicii de protecţie a consumatorilor

Uniunea Europeana are o legislatie ampla privind productia primara de produse

agricole si productia industriala de alimente procesate. Legislatia a evoluat in ultimii
treizeci de ani, reflectand un amestec de forte stiintifice, sociale, politice si economice, in
special in cadrul crearii Pietei interne.
Ea cuprinde legislatie “orizontală “ care are prevederi aplicabile tuturor alimentelor si
legislatie “verticală” care cuprinde prevederi pentru tipuri specifice de alimente .
Legislatia orizontală este reprezentata de peste 130 de directive cadru care sunt
considerate cruciale pentru bunurile alimentare. Ea se refera la aditivii alimentari
,contaminantii alimentari,etichetarea si prezentarea alimentelor,controlul oficial al
bunurilor alimentare,igiena alimentelor , alimente pentru utilizari nutritionale speciale,
materiale si articole care intra în contact cu alimentele, tratarea alimentelor cu radiatii
ionizante , alimentele provenite din organisme modificate genetic si alimentele noi ,
reziduurile de medicamente de uz veterinar , reziduurile de pesticide .
Legislatia verticală se refera la caracteristicile si compozitia unor produse ca ciocolata ,
gemurile laptele de consum , zaharul, mierea , apele minerale naturale , apa potabila .
Ultimile evenimente – dioxina , encefalopatia spongiforma bovina , lipsa unor reguli
unitare in domenii ca fortificarea alimentelor, suplimentele nutritive , contaminarea
microbiana , au dus la propunerea elaborarii unui nou cadru legislativ .
Este necesara revizuirea tuturor procedurilor stabilite de legislatia alimentara in UE
pentru implementarea si adaptarea sa la progresul tehnic si stiintific.
Trebuie introdusa o mai buna coordonare a comitetelor care se ocupa de legislatia
reprezentativa pentru a se asigura ca problemele de siguranta alimentara sunt abordate cu
continuitate de la ferma pana pe masa consumatorului prin aplicarea unei proceduri unice
de reglementare , a unei proceduri unice de adoptare a deciziilor individuale si a unei
proceduri manageriale unice pentru toate problemele urgente privind siguranta
alimentara.

Programul procesului de integrare europeană, atât pe linie economică cât şi pe linie

socială, a determinat şi cerinţa de a avea o politică comună de protecţia consumatorilor.
Dezvoltarea acestei politici s-a făcut în mai multe etape, având o anumită dinamică, ca
urmare:
 a acţiunii instituţiilor comunitare:

 Comisia Europeană
 Parlamentul European
 Consiliul Uniunii Euroepene

 în baza unui cadru politic:

 programe
 planuri
 strategii

18
  cu ajutorul anumitor instrumente:
 legislative (tratate, regulamente, directive, decizii, comunicări, Cărţi Albe şi
Verzi);
 reguli, standarde, etichetare, inspecţii;
 asociaţii şi comitete;
 politici comune (concurenţă, socială, mediu, energie, transport etc.).

Dintre demersurile principale realizate în cadrul Uniunii Europene în direcţia creionării şi

aplicării unei politici comune în domeniul protecţiei consumatorilor, menţionăm:
 În anul 1975 Comisia Europeană a prezentat primul program de acţiune denumit
Programul preliminar al CEE (Comunitate Economică Europeană) pentru protecţia
consumatorilor şi politica de informare.
 În Cartea Albă din 1985 asupra pieţei unice, Comisia Europeană a folosit o nouă
abordare a politicii de protecţie a consumatorilor, care a permis Consiliului de
Miniştri să adopte în bloc directivele privind protecţia sănătăţii şi siguranţei pe
categorii de produse.
 Actul Unic European din 1987 reprezintă un moment important în evoluţia protecţiei
consumatorilor, întrucât noul articol 100a (3), al tratatului CEE, permitea Comisiei
Europene să propună măsuri de protecţie a consumatorilor comunitari, care înainte
constituiau atributul ţărilor membre, în acest fel stabilindu-se bazele cadrului legal
pentru protecţia consumatorilor în interiorul Comunităţii.
 Tratatul de la Amsterdam (1 mai 1999), a conferit instituţiilor europene
responsabilităţi sporite în promovarea drepturilor consumatorilor la informare şi
educaţie, dar şi a dreptului de a se organiza în asociaţii, ceea ce este o recunoaştere
oficială a rolului esenţial pe care îl au organizaţiile consumatorilor.
 Planul de acţiune pe perioada 1999 - 2001 a fost axat pe 3 domenii majore şi anume:
 reprezentarea şi educarea consumatorilor (incluzând consultări şi dialoguri cu
asociaţiile lor);
 promovarea siguranţei şi sănătăţii consumatorilor (bazată pe analiza
riscurilor);
 protecţia intereselor economice ale consumatorilor (prin aplicarea şi
dezvoltarea adecvată a legislaţiei).
 În ultimii ani activitatea de protecţie a consumatorilor s-a intensificat prin:
 Cărţi Albe şi Verzi,
 comunicările Comisiei Europene,
 precum şi prin deciziile şi regulamentele adoptate de Consiliul de Miniştri şi
Parlamentul European.
 În Cartea Verde privind protecţia consumatorilor, din 2 octombrie 2001, Comisia
Europeană:
 propunea ca dezvoltarea viitoare a politicii în domeniu să se facă în baza unor
largi dezbateri cu participarea părţilor interesate
 şi a examinat obstacolele legate de desăvârşirea pieţei interne şi armonizarea
reglementărilor naţionale, precum şi îmbunătăţirea cooperării între autorităţile
publice responsabile cu protecţia consumatorilor.

19
 Comunicarea Comisiei, din 7 mai 2002, privind Strategia în domeniul politicii
consumatorilor pe perioada 2000-2006, s-a axat pe 3 obiective:
 atingerea unui nivel înalt de protecţie a consumatorilor,
 implementarea eficientă a reglementărilor de protecţie
 şi implicarea cetăţenilor în politicile Uniunii Europene prin organizaţiile
consumatorilor.
 Prin Regulamentul nr. 1830/2003 al Parlamentului şi Consiliului privind alimentele şi
furajele modificate genetic, trebuie să se protejeze sănătatea oamenilor şi animalelor
precum şi mediul înconjurător.
 Regulamentul nr. 2006/2004 al Parlamentului şi Consiliului, din 24 octombrie 2004,
se referă la cooperarea între activităţile naţionale responsabile cu aplicarea legilor de
protecţie a consumatorilor şi stabileşte o reţea a acestor autorităţi cu scopul de a
facilita rezolvarea cazurilor cu aspect transfrontalier.

Toate aceste eforturi realizate de instituţiile Uniunii Europene în domeniul protecţiei

consumatorilor au scos în evidenţă necesitatea abordării în mod continuu a următoarelor
probleme:
- îmbunătăţirea continuă a legislaţiei referitoare la protecţia consumatorilor
- informarea şi educarea consumatorilor prin toate mijloacele posibile
- protejarea intereselor economice ale consumatorilor
- îmbunătăţirea reprezentării consumatorilor
- îmbunătăţirea dialogului dintre organizaţiile de consumatori, instituţiile statului şi
organizaţiile patronale
- îmbunătăţirea colaborării între organizaţiile de consumatori.

20
 Capitolul IV
Concluzii

Consumatorii europeni doresc ca alimentele sa fie sigure si sanatoase.

Preocuparea majora a Uniunii Europene este aceea de a se asigura ca alimentele
consumate sunt toate la acelasi nivel al standardelor, pentru toti cetatenii sai, indiferent
daca alimentele sunt produse in interiorul UE, sau sunt importate. Activitatea depusa
pentru ameliorarea sigurantei alimentelor are o istorie veche, dar, in ultimele doua decenii
a cunoscut o efervescenta majora. Acest lucru s-a produs ca raspuns la marile crize din
anii ’90: criza “vacii nebune”, criza furajelor contaminate cu dioxina si falsificarea
uleiurilor de masline. Scopul nu a fost doar acela de asigura un pachet de acte normative
privind siguranta alimentelor, adus cat mai la zi, dar si asigurarea consumatorilor cu cat
mai multe informatii privind riscurile potentiale si actiunile care sunt intreprinse pentru
minimizarea lor. Nu exista nimic pe lume despre care sa se poata spune ca se afla la risc
zero, sau reprezinta risc zero, dar UE face tot ce-i sta in putinta, printr-o strategie
cuprinzatoare de siguranta a alimentului, pentru a tine riscurile la un nivel minim, cu
ajutorul standardelor moderne pentru aliment si de igiena, elaborate doar in baza celor
mai avansate cunostinte stiintifice.
Siguranta alimentului incepe de la ferma. Regulile trebuie sa se aplice de la ferma
la furculita, atat pentru alimentele produse in UE, cat si pentru cele importate din cele
patru zari ale lumii.
Siguranta alimentului reprezinta o prioritate de varf pentru UE. Reglementarile
aferente s-au consolidat si inasprit din 2000 incoace, in scopul asigurarii ca alimentele
consumate de cetatenii europeni sa fie sigure. Acest nou mod de abordare este mai
integrat: furajele si alimentele sunt urmarite cu mare grija. Autoritatile UE evalueaza cu
atentie riscurile si cauta sa obtina cel mai bun aviz stiintific, inainte de a impune restrictii,
sau de a aviza, la randul sau, orice produs, ingredient, aditiv, sau OMG. Aceste lucruri se
aplica tuturor furajelor si alimentelor, indiferent de unde ar proveni ele, dinauntrul, sau
dinafara UE.
Siguranta nu inseamna insa uniformitate. UE promoveaza diversitatea, bazata pe
calitate. Legislatia europeana protejeaza alimentele traditionale si produsele provenind
din anumite zone geografice, asigurand consumatorii cu informatii care sa-i ajute sa le
poata distinge de copii. UE isi incurajeaza tot mai insistent fermierii sa se concentreze
asupra calitatii, nu numai a alimentelor, dar si a mediului in care isi realizeaza produsele.
UE respecta si dreptul consumatorului la alegere bazata pe informatie. Incurajeaza
dezbaterile publice, cere etichetare informativa si publica avizele stiintifice pe care le
primeste, astfel incat consumatorii sa poata avea incredere in alimentele pe care le
consuma.
Siguranta alimentelor nu poate deveni un fapt real decat daca ea constituie o
responsabilitate a tuturor celor implicati in domeniul alimentar, de la profesionisti la
consumatori. De-a lungul lantului alimentar, sunt implementate diverse proceduri si
mecanisme de control, care se asigura ca alimentele care ajung pe masa consumatorului
sunt comestibile si ca riscul contaminarii este resus la minim, in asa fel incat populatia sa
fie mai sanatoasa in urma beneficiilor aduse de alimente sigure si sanatoase. Totusi, riscul
zero in alimente nu exista si trebuie sa fim constienti de faptul ca cea mai buna legislatie

21
si cele mai bune sisteme de control nu ne pot proteja intru totul impotriva celor care au
intentii rele.
Riscul nu va putea fi eliminat niciodata in totalitate. Si totusi, prin stabilirea unor
standarde inalte, prin evaluarea continua a riscurilor si prin aplicarea masurilor bazate pe
informatie stiintifica inddependenta, UE poate sa se laude cu politici de siguranta a
alimentului conforme legilor artei.
Siguranta alimentului nu inseamna uniformizarea alimentelor in intregul spatiu european.
Doar sistemul de asigurare a sigurantei alimentului este comun tuturor tarilor membre,
dar el are suficienta flexibilitate pentru a asigura respectarea diversitatii, a specificului
local. Este loc aici pentru alimentele traditionale si specialitatile locale.
Cel mai bun mod in care putem sa punem in practica siguranta alimentelor este sa
fim bine informati referitor la principiile de baza ale producerii alimentelor si a tratarii lor
sigure la noi acasa.
Romania a inceput procesul de aderare cu revizuirea si amendarea legislatiei
nationale la toate nivelele . Succesul masurilor intreprinse este legat de sprijinul pe care il
vor acorda operatorii de produse alimentare , oamenii de stiinta si consumatorii .Numai
cu legislatie dar fara autoritati competente bine definite si implementarea corecta a
tuturor masurilor de catre operatori, care poarta responsabilitatea primara in aplicarea
zilnica a cerintelor, nu va exista o politica reala privind siguranta alimentelor la nivel
national si nu vom avea poarta deschisa spre Europa.

22
Bibliografie

23