Baza Energetica Si Masini Horticole IFR

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ
A BANATULUI „Regele Mihai I al României” din TIMIŞOARA
FACULTATEA DE HORTICULTURĂ ŞI SILVICULTURĂ
STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ
PROGRAMUL DE STUDII: HORTICULTURĂ I.F.R.
Daniel POPA
BAZA ENERGETICĂ ŞI MAŞINI

HORTICOLE
Curs pentru studenţii IFR
Timişoara
2017
UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ
A BANATULUI „Regele Mihai I al României” din TIMIŞOARA
FACULTATEA DE HORTICULTURĂ ŞI SILVICULTURĂ
STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ
PROGRAMUL DE STUDII: HORTICULTURĂ I.F.R.
Conf. dr.ing. Daniel POPA
BAZA ENERGETICĂ ŞI MAŞINI

HORTICOLE
Curs pentru studenţii IFR
Timişoara
2017
Referenţi ştiinţifici:
Prof.dr.ing.Tonea Cornelia
Conf.dr.ing. Ilea Radu
Şef lucr.dr.ing. Drăgoi Gheorghe
CUPRINS
Unitatea de învăţare 1
Materiale şi organe de maşini utilizate în construcţia tractoarelor,
maşinilor şi instalaţiilor horticole. Combustibili şi lubrifianţi .................. 5
Motoare cu ardere internă ................................................................. 26
Sistemul de alimentare a motoarelor ardere internă ......................... 36
Sistemul de aprindere, sistemul de ungere şi sistemul de răcire al
motoarelor cu ardere internă ............................................................. 48
Tractoare. Particularităţi constructive ale tractoarelor. Transmisia
tractoarelor ........................................................................................ 59
Sistemele tractoarelor ....................................................................... 77
Echipamentele tractoarelor ................................................................ 91
Maşini pentru lucrările solului ............................................................ 99
Maşini pentru pregătirea patului germinativ. Maşini pentru
prepararea amestecurilor de pământ ................................................ 120
Maşini de semănat ............................................................................ 141
Maşini de plantat ............................................................................... 153
Maşini de recoltat legume ................................................................. 168
Maşini de recoltat fructe .................................................................... 188
Maşini şi instalaţii pentru condiţionarea produselor horticole ............ 196
Bibliografie ....................................................................................... 220

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1
MATERIALE ŞI ORGANE DE MAŞINI UTILIZATE ÎN

CONSTRUCŢIA TRACTOARELOR, MAŞINILOR ŞI
INSTALAŢIILOR HORTICOLE. COMBUSTIBILI ŞI LUBRIFIANŢI
Cuvinte cheie: metal, materiale feroase, materiale neferoase, nit şurub,

piuliţă, lagăr, cuplaj, roată dinţată, combustibili, lubrifianţi,
Rezumat
În cadrul acestei unităţi de studiu sunt prezentate principalele materiale
şi organe de maşini ce intră în componenţa organologică a tractoarelor,
maşinilor şi instalaţiilor agricole şi horticole. Tratarea noţiunilor este realizată
principial, urmărindu-se ca noţiunile prezentate în unitatea de învăţare să aibă
valabilitate extinsă, astfel încât să permită înţelegerea cu uşurinţă a soluţiilor
constructive alese în procesul tehnologic de producţie şi exploatare al
tractoarelor şi maşinilor horticole. În partea finală se tratează noţiuni elementare
privind combustibilii şi lubrifianţii.
Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 2 ore
1.1. PRINCIPALELE MATERIALE UTILIZATE ÎN CONSTRUCŢIA

UTILAJELOR HORTICOLE
1.1.1. Materiale metalice
Prin metal se înţelege generic orice element chimic cu luciu caracteristic,

bun conducător de căldură şi de electricitate, maleabil şi ductil, de obicei solid la
temperatura obişnuită (mercurul este singurul metal lichid în condiţii normale de
temperatură şi presiune).
Din punct de vedere industrial şi economic metalul este asimilat unui
corp compus cu proprietăţi diferite şi superioare metalului chimic.
Metalele nu se găsesc libere în natură, ci mai totdeauna ele se prezintă
sub formă de minerale, formate din mai multe elemente numite compuşi.
Metalele pure nu prezintă proprietăţi fizice şi mecanice satisfăcătoare.
De aceea în tehnică şi în industrie metalele au fost înlocuite cu aliajele lor,
acestea fiind amestecuri de două sau mai multe elemente, din care cel puţin
unul este metal. Proprietăţile mecanice, chimice şi termice ale aliajelor depind
de componentele aliajului. De cele mai multe ori proprietăţile mecanice ale
aliajelor sunt superioare materialelor pure ce intră în componenţa lor.
Aliajele se clasifică în aliaje feroase şi aliaje neferoase.
1.1.1.1. Aliaje feroase

Aliajele feroase reprezintă aliaje ale fierului cu carbonul şi cu alte
elemente: siliciu, mangan, crom, nichel, cobalt, wolfram, cupru, aluminiu etc.
Cele mai importante aliaje ale fierului sunt aliajele fier-carbon. În funcţie
de proporţia dintre carbon şi fier se disting aliaje cu proprietăţi diferite
reprezentate prin fontă şi oţel.
5
Fonta este aliajul ce conţine carbon C în proporţie de 1,7-6,67 %. În
afară de fier şi carbon în fontă se mai găsesc şi unele elemente însoţitoare
reprezentate prin: Mn, P, Si, S, etc., sau unele elemente de aliere cum sunt:
Cr, Ni, Mo, Cu, Al, Mg etc. care ridică calităţile mecanice, rezistenţa la
temperaturi înalte şi oxidare. În funcţie de conţinutul în carbon se obţin două
feluri de fontă: fonta albă şi fonta cenuşie.
Fonta albă are un conţinut de carbon cuprins între 1,7 şi 4,0 % şi se
obţine prin răcirea bruscă a topiturii. Carbonul, în cea mai mare parte rămâne
legat chimic cu fierul sub formă de cementită. Are duritate şi fragilitate mare.
Se foloseşte la obţinerea de piese turnate care trebuie să aibă suprafeţe dure şi
la elaborarea fontei maleabile. De obicei fontelor albe nu li se aplică prelucrări
mecanice.
Fonta maleabilă se obţine prin încălzirea prelungită a fontei albe la
temperaturi ridicate şi răcire lentă.
Fonta cenuşie are un conţinut de carbon cuprins între 2,2 şi 4,0 % şi
se obţine prin răcirea lentă a topiturii. În această situaţie numai cca. 0,8 % din
carbon rămâne legat chimic cu fierul sub formă de cementită, cea mai mare
parte rămâne liber sub formă de lamele de grafit, care dau culoarea cenuşie,
de unde şi numele. Se toarnă bine în forme, este fragilă, se prelucrează uşor
prin aşchiere. Din fontă cenuşie se realizează o serie de piese cum ar fi: blocul
motor, chiulasa, carterul transmisiei etc.
Oţelul se obţine prin afinarea (oxidarea) fontei. Procentul de carbon în
oţel poate varia între 0,04 % şi 1,7 % , rezultând oteluri cu calităţi diferite. În
timpul elaborării în masa oţelului se pot încorpora diferite elemente de aliere
cum sunt: Mn, Cr, Ni, Co, W, Va, Mo, etc. Prin aliere proprietăţile mecanice,
chimice şi fizice ale oţelului se schimbă. Otelurile aliate cu Ni şi Cr sunt
inoxidabile, cele cu Mo rezistă la temperaturi înalte, cele cu Va şi W sunt oteluri
rapide folosite pentru scule, etc.
Otelurile se pot turna, lamina şi forja. Se pot prelucra foarte bine prin
aşchiere. Nu sunt casante. Otelurile laminate se livrează în profile: bare
rotunde, pătrate, hexagonale, tablă, ţevi, etc. Din oţel se realizează o mare parte
din piesele destinate utilajelor horticole.
Piesele din oţel, de regulă sunt supuse unor tratamente termice şi
termochimice. Tratamentele termice sunt reprezentate în principal prin:
recoacere, călire şi revenire.
1.1.1.2. Metale şi aliaje neferoase.
Principalele metale neferoase folosite în construcţia şi exploatarea

utilajelor horticole sunt: cuprul, aluminiul, zincul, staniul, plumbul, nichelul,
magneziul.
Cuprul (Cu) sau arama este un metal de culoare roşiatică, maleabil,
ductil, cu o foarte bună conductibilitate electrică şi termică. Temperatura de
topire este de 1083 °C. Din cupru se realizează conductori electrici, radiatoare
termice, conducte, garnituri de etanşare pentru temperaturi ridicate etc.
Prin alierea cuprului cu zincul se obţine alama. Alama este un aliaj de
culoare gălbuie cu nuanţe verzui. Se foloseşte la lipirea tare (alămire) şi la
confecţionarea de ţevi, recipiente, robinete, şuruburi etc. ce lucrează în mediu
coroziv.
6
Alierea cuprului cu staniul conduce la obţinerea bronzului ordinar iar prin
alierea lui şi cu celelalte elemente neferoase (Pb,Zn,Al şi P, sau uneori cu o
parte din acestea) se obţin bronzuri speciale.
Bronzul are culori de la roşu-gălbui la gri-murdar în funcţie de elementele
aliate şi este folosit la confecţionarea bucşelor, cuzineţilor de lagăre etc.
Aliajul cuprului cu plumbul are proprietăţi de alunecare excepţional de
bune şi la presiuni locale foarte mari. Este utilizat la confecţionarea pieselor
rezistente la coroziune. Lagărele turnate direct sau în carcase de oţel rezistă la
lipsa momentană de lubrifiant. Aliajul cuprului cu aluminiu este rezistent în
special la coroziunea şi la acţiunea apei de mare fiind utilizat mai ales în
industria navală chimică, alimentară, petrolieră, etc.
Nichelul (Ni) este un metal dur, rezistent la coroziune şi oxidare.
Temperatura de topire este de 1455 °C. Se foloseşte ca element de aliere la
fonte şi oteluri şi la nichelarea (acoperirea cu nichel) suprafeţelor metalice.
Zincul (Zn) are culoare albă-albăstruie, rezistenţă mare la coroziune, se
topeşte la temperatura de 420 °C. Se foloseşte ca element de aliere şi pentru
protejarea pieselor din oţel şi fontă împotriva coroziuni (acoperiri galvanice).
Plumbul (Pb) are culoare cenuşiu-albastră, densitate mare, duritate
mică, temperatura de topire este mică (327 °C). Foarte rezistent la coroziune,
se foloseşte ca element de aliere la obţinerea aliajelor antifricţiune utilizate
pentru confecţionarea lagărelor. Prin alierea plumbului cu staniul rezultă
aliajul pentru lipirea moale (cositorire). Plumbul se foloseşte pe scară largă la
confecţionarea plăcilor suport (grătarelor) pentru acumulatoarele electrice.
Staniul (Sn) sau cositorul are culoare alb-argintie, iar prin încălzire
devine gălbui. Temperatura de topire este de 227 °C. Duritatea este mică şi
este maleabil reprezentând un component important al multor aliaje.
Aluminiul (Al) este un metal neferos de culoare albă, cu densitate mică,
foarte bun conducător de căldură şi electricitate. Se aliază cu Zn, Cu, Si, Mg,
Ni, aliajele obţinute având o mare rezistenţă la coroziune. Aluminiul se mai
foloseşte pentru confecţionarea radiatoarelor de căldură şi a conductorilor
electrici. Duraluminiul este aliajul aluminiului cu cuprul (3,5 - 4,5% Cu) cu o
mare rezistentă mecanică şi o masă specifică redusă şi este folosit pentru
confecţionarea bloc-carterelor motoarelor cu ardere internă. Duraluminiul aliat
cu 0,5% Mg este utilizat la confecţionarea pistoanelor motoarelor.
Magneziul (Mg) are culoare alb-argintie şi o densitate mai mică chiar
decât aluminiul. Temperatura de topire este de 650 °C. Magneziul este folosit în
aliaj cu aluminiul pentru confecţionarea pieselor uşoare de maşini.
Aliajul antifrictiune este un aliaj a patru sau cinci elemente (Sn, Sb, Cu,
Pb, Zn). Se prelucrează şi se toarnă uşor, având temperatura de topire sub 427
°C. După elementul principal din aliaj se disting aliaje antifricţiune pe bază de
Sn şi pe bază de Pb. Aliajul antifricţiune pe bază de Sn este utilizat pentru
confecţionarea cuzineţilor de lagăre.
1.1.2. Materiale nemetalice
În construcţia tractoarelor şi maşinilor horticole se folosesc o serie

de materiale nemetalice ca: lemnul, sticla, cauciucul, materialele plastice,
materialele textile, materialele ceramice, lacuri, etc.
7
Lemnul este un material cu masa specifică mică, se prelucrează uşor,
este ieftin, suportă bine şocurile. Este higroscopic, este supus putrezirii şi
arderii. Esenţele lemnoase pot fi: tari (stejar, fag, salcâm, frasin, nuc), moi
(salcie, plop, brad), sau mijlocii (paltin, mesteacăn). Din lemn se realizează
ambalaje, biele, lagăre, cutii pentru seminţe sau bulbi din componenţa maşinilor
de semănat sau plantat, etc.
Sticla este o soluţie solidă formată din silicaţi compuşi de sodiu, calciu,
aluminiu, plumb şi alte metale. Se caracterizează prin conductibilitate termică şi
electrică practic nule fiind totodată transparentă şi casantă. Se utilizează la
aparatura de bord, la instalaţiile de iluminat, la pahare de la filtre, etc., sau sub
formă de sticlă incasabilă sau armată (tip securit) se utilizează la confecţionarea
parbrizelor.
Fibrele de sticlă se întrebuinţează ca fibre izolante sau sub formă de
ţesături de sticlă pentru izolări termice şi acustice, iar în amestec cu mase
plastice (ex. polistiren expandat) se construiesc rezervoare şi anumite piese de
maşini agricole.
Cauciucul este un material elastic, cu un coeficient de frecare mare şi un
bun izolator electric. Cauciucul natural este o hidrocarbură macromoleculară
ce provine din sucul lăptos numit latex, al unor arbori şi plante tropicale.
Cauciucul sintetic este un produs macromolecular cu proprietăţi asemănătoare
celor ale cauciucului natural, obţinut prin polimerizarea butadienei, izoprenului.
Calitatea deosebită a cauciucului este elasticitatea, care poate fi
mărită şi menţinută prin vulcanizare (ameliorare cu sulf în proporţie de 1– 2%).
Prin vulcanizarea cauciucului cu un adaus mare de sulf (25-40%) se obţine
ebonita care este un bun izolator electric, rezistent la coroziune.
Este folosit la confecţionarea anvelopelor, camerelor pneumatice,
curelelor de transmisie, benzilor de transportor, garnituri, conducte flexibile,
izolatori electrici.
Materialele plastice se utilizează pe scară largă în construcţia de
tractoare şi maşini horticole şi tind să înlocuiască metalele. Ele sunt
reprezentate prin: polietilenă, polivinil clorură, polistiren, polivinil eter,
polimetacrilat de metil (plexiglas), răşină poliamidină (nailon), răşini fenol-
formaldehidice (bachelită, trolon) etc. Din mase plastice se confecţionează roţi
dinţate, cuzineţi pentru lagăre, izolatori electrici, ţevi, piele artificială,
rezervoare pentru lichide, pompe pentru lichide şi altele.
Vopselele se folosesc pentru a proteja suprafeţele pieselor împotriva
agenţilor fizici şi chimici din mediul înconjurător, asigurând totodată şi un
aspect plăcut utilajelor. Se obţin prin amestecarea unor coloranţi cu uleiuri
sicative. Culorile vopselelor pot fi foarte variate.
Lacurile sunt produse organice dizolvate în diferiţi solvenţi (benzină,
alcool, toluen, acetonă etc.). Se folosesc ca şi vopselele pentru acoperirea
suprafeţelor diferitelor piese în scopul protejării.
Materialele abrazive sunt materiale cristaline, dure, naturale sau
sintetice, care intră în componenţa corpurilor abrazive: şmirghel, cuarţ,
corindon, cremene, diamant, carborund, electrocorund etc. Ele se regăsesc
sub formă de: pietre abrazive, hârtie abrazivă, pânză abrazivă şi sunt
folosite ca scule de lucru pentru prelucrat metal fără vârfuri, ascuţit scule,
şlefuirea lemnului şi a metalului, etc.
Hârtia şi cartonul sunt obţinute din celuloză şi se folosesc la
fabricarea filtrelor, garniturilor, în tehnica izolaţiei, la ambalaje.
8
Clingheritul este un material special pentru etanşare, cu rezistenţă
mare la temperatură şi presiune. Este constituit din 70% azbest şi 30 %
cauciuc Pentru mărirea rezistenţei uneori este armat cu ţesătură textilă sau
metalică. Din clingherit se confecţionează garniturile de chiulasă.
Ferodoul este un material cu coeficient de frecare mare, termorezistent,
cu rezistenţă mare la uzură, constituit dintr-o ţesătură sau dintr-un amestec de
fire de azbest şi fire sau aşchii metalice neferoase, utilizat pentru acoperirea
zonelor de fricţiune de la ambreiaje şi frâne.
1.2. ORGANE DE MAŞINI UTILIZATE ÎN CONSTRUCŢIA UTILAJELOR

HORTICOLE
Tractoarele şi maşinile agricole sunt alcătuite din piese sau organe care
prin asamblarea lor formează subansambluri care intră în componenţa
întregului tractor sau utilaj agricol.
Principalele grupe de organe de maşini sunt:
- organe de maşini comune, care sunt utilizate la toate tipurile de
maşini, numite şi organe de maşini de uz general
- organe de maşini speciale care sunt utilizate numai la anumite maşini
sau subansamblu de organe.
Organele de maşini comune se clasifică în general după funcţiunea pe
care o îndeplinesc şi anume:
- organe de asamblare
- organe pentru susţinerea mişcării de rotaţie
- organe pentru transmiterea mişcării de rotaţie
- organe pentru circulaţia fluidelor şi pentru reţinerea fluidelor.
1.2.1. Organe de asamblare
Asamblarea este îmbinarea a două sau mai multe piese între ele.
Organele pentru asamblare (îmbinare) pot fi: organ pentru asamblări
nedemontabile, organe pentru asamblări demontabile şi organe pentru
asamblări elastice.
1.2.1.1. Asamblări nedemontabile
Asamblarea nedemontabilă este acea îmbinare care pentru a fi

desfăcută trebuie distrus organul de îmbinare.
Principalele asamblări nedemontabile sunt:
- asamblări prin nituri;
- asamblări prin sudură;
- asamblări prin lipire.
1.2.1.1.1. Asamblări prin nituri
Organul de asamblare (îmbinare) este nitul. Nitul este format dintr-o tijă
metalică de formă cilindrică mai lungă decât piesele care le leagă şi din capul
prefabricat.
Diametrul tijei nitului trebuie să fie mai mic decât diametrul orificiilor
pieselor ce se îmbină cu 0,2 – 1 mm.
9
Cel de-al doilea cap al nitului se realizează prin ciocănire cu ajutorul unei
unelte speciale numită căpuitor, sau buterolă.
Operaţia de asamblare a pieselor cu ajutorul niturilor se numeşte nituire.
Nituirea se poate executa la rece sau la cald.
În general niturile până la diametrul de 10mm se pot nitui la rece, iar
niturile cu diametrul peste 10mm se nituiesc la cald.
Tija nitului poate fi plină (mai ales pentru niturile din materiale feroase)
sau poate fi tubulară mai ales în cazul niturilor din materiale neferoase.
Nituirea se poate executa prin suprapunerea pieselor sau cu eclise – cu
una sau două eclise.
Nitul este supus în general efortului de forfecare şi de strivire.
După destinaţia îmbinării niturile pot fi: de rezistenţă (în construcţii
metalice), de etanşare (în construirea recipienţilor de depozit), de rezistenţă şi
etanşare (recipiente de presiune).
1.2.1.1.2. Asamblări prin sudură
Prin sudare se înţelege procesul tehnologic de îmbinare a două sau mai

multe piese din acelaşi metal având o compoziţie identică sau apropiată a căror
zonă de îmbinare a fost adusă prin căldură în stare lichidă sau plastică.
Sudarea se face cu adaos de metal de compoziţie corespunzător sau fără
adaos de metal.
Sudarea se poate face prin topire sau prin presare.
Sudarea prin topire: se realizează cu sau fără material de adaos, prin
aducerea în stare lichidă a zonelor suprafeţelor de îmbinare. Căldura necesară
topirii este produsă prin arderea unui gaz sau de către un arc electric.
În cazul când căldura necesară topirii materialului în zona de îmbinare a
pieselor este produsă de un arc electric – sudarea electrică, utilajul şi
accesoriile pentru sudare sunt: electrod de sudură (materialul de adaos), port
electrod, electrod de masă, conductori electrici, transformatorul sau
convertizorul de sudură (fig. 1.1.).
Fig. 1.1.. Schema de principiu a sudurii electrice

1. electrod de sudură; 2. port electrod; 3. electrod masă; 4. conductori; 5. cusături; 6.
transformator; 7. piese de îmbinare
Fig. 1.2. Schema de principiu a sudării cu gaz

1. butelie oxigen; 2. reductor de presiune; 3. generator de acetilenă (în care se află coşul cu
carbit); 4. supapa hidraulică de siguranţă; 5. furtun pentru oxigen; 6. furtun pentru acetilenă; 7.
pistol; 8. robinet pentru oxigen; 9. robinet pentru acetilenă;10. bec sau injector; 11. piesele de
îmbinare
10
În cazul în care căldura necesară topirii materialului în zona de îmbinare
a pieselor este produsă prin arderea unui gaz – sudare oxiacetilenică sau
sudare autogenă utilajul şi accesoriile folosite (fig.1.2) cuprinde: butelie de
oxigen, reductor de presiune, generator de acetilenă, furtun pentru oxigen şi
furtun pentru acetilenă, bec, robinete: oxigen şi acetilenă, materialul de adaos,
pistol de sudură sau arzător.
Gazul combustibil utilizat este acetilena produsă în generatorul de
acetilenă prin hidratarea carbitului (CaC 2 ). Dintr-un kg de carbit se obţine 250
dm3 de acetilenă.
Oxigenul necesar arderii acetilenei este luat dintr-un tub (butelie) umplut
la fabricile de oxigen la p=150 daN/cm2 şi conţine 6m3 oxigen.
Sudarea prin presiune: se realizează fără material de adaos, suprafeţele
pieselor de îmbinat se aduc prin încălzire electrică în stare păstoasă, după care
asupra lor se execută pe cale mecanică o presiune.
1.2.1.1.3.. Asamblarea prin lipire
Asamblarea prin lipire constituie un procedeu de îmbinare nedemontabilă

a două piese, fără a topi materialul pieselor, ci folosind aliaje metalice de lipit,
ca material de adaos, a căror temperatură de lipire este mai coborâtă decât
temperatura de topire a pieselor.
În funcţie de temperatura aliajului de lipit şi de rezistenţa mecanică a
îmbinării se disting: lipituri tari, lipituri moi.
Lipitura tare se execută cu ajutorul utilajului pentru sudarea
oxiacetilenică, ca material de adaos se utilizează alama.
Lipitura moale se utilizează la îmbinarea pieselor subţiri care suportă
eforturi mari, materialul de adaos este aliaj de cositor şi plumb. Topirea aliajului
se realizează cu ajutorul ciocanului de lipit încălzit electric sau cu foc. Curăţirea
pieselor de îmbinare se face cu clorură de zinc (apă tare).
1.2.1.2. Asamblări demontabile
Asamblarea demontabilă este acea asamblare sau îmbinare care pentru

a fi desfăcută nu trebuie distrus organul de îmbinare. Principalele asamblări
demontabile sunt: asamblări prin pană, asamblări prin caneluri, asamblări prin
ştifturi şi bolţuri şi asamblări filetate.
1.2.1.2.1. Asamblarea prin pană
Penele sunt organe de maşini care servesc pentru solidarizarea roţilor,

bucşelor sau a altor piese pe arbori sau pe osii.
După modul de realizarea a asamblării penele pot fi: cu strângere şi fără
strângere.
După poziţia lor faţă de axa pieselor asamblate penele pot fi:
transversale sau longitudinale.
Penele transversale (fig.1.3.) se utilizează pentru îmbinarea a două piese
ale căror axe sunt în prelungire. Ele pot fi de fixare, de reglare sau de siguranţă.
11
Fig. 1.3. Asamblare prin pană transversală.
1.– pană; 2-3 – piesele de asamblare; F – forţă.
Penele longitudinale au în general o formă prismatică cu o mică înclinaţie

a suprafeţei superioare, pentru ca îmbinarea pieselor să se facă şi prin
strângere (fig.1.4.)
Fig. 1.4. Asamblare prin pană longitudinală:

1.– pană; 2-3 – piesele de asamblare
1.2.1.2.2. Asamblări prin caneluri
Aceste asamblări se realizează de obicei la îmbinarea unei roţi cu un

arbore, asigurând legătura prin întrepătrunderea plinurilor de la arbore în
golurile de la butucul roţii, plinurile îndeplinind rolul unor pene longitudinale.
Acest gen de îmbinare se foloseşte în cazul transmiterii unor momente
de torsiune mare şi mai ales când funcţionarea ansamblului comportă o
deplasare axială a roţii (cutii de viteză).
Asamblări prin ştifturi şi bolţuri:
Servesc pentru asamblarea a două sau mai multe piese.
Bolţurile sunt organe de maşini care asigură o articulaţie între piesele
asamblate.
Ştifturile servesc la centrare, frânare, sau ca elemente de siguranţă.
1.2.1.2.3. Asamblări filetate
Asamblările filetate sunt cele mai răspândite tipuri de îmbinări

demontabile. Aceste asamblări permit realizarea de construcţii complexe şi
variate prin montarea şi demontarea cu uşurinţă a unor subansambluri.
Elementul îmbinării îl constituie şurubul la care distingem următoarele
părţi (fig.1.5): capul şurubului care poate fi: cilindric, pătrat, hexagonal, conic; -
tija şurubului care prezintă o porţiune filetată pe care se înşurubează piuliţa.
Partea filetată sau filetul şurubului este o nervură elicoidală executată pe
o suprafaţă de revoluţie cilindrică sau conică, interioară sau exterioară.
Prin profilul filetului se înţelege intersecţia unui plan meridian cu
suprafaţa filetată.
După forma pe care o are profilul în secţiune există următoarele tipuri de
filete: filet triunghiular, dreptunghiular, trapezoidal, rotund, dinte de fierăstrău.
12
Fig. 1.5. Asamblare cu şurub.
1-capul şurubului; 2-tija şurubului; 3-piuliţa; 4-5-piesele de îmbinare.
Fig. 1.6. Elementele geometrice ale filetului.

p – pasul filetului; f – flancul filetului; h – înălţimea filetului;  – unghiul dintre flancuri; d –
diametrul exterior; d 1 - diametrul interior.
Pasul filetului (fig.1.6) reprezintă distanţa măsurată în acelaşi plan

meridian între punctele omoloage de pe două flancuri paralele consecutive sau
distanţa dintre două vârfuri consecutive.
Cel mai întrebuinţat tip de filet, folosit la noi în ţară este filetul metric,
notat cu M-numele decurge din faptul că elementele geometrice ale filetului se

măsoară în mm, iar unghiul dintre flancurile filetului  = rad (600).
3
Un alt tip de filet este filetul Withworth notat cu W, la care elementele
filetului se măsoară în ţoli (1"=25,4 mm). Pentru ţevi se utilizează un filet special
notat cu G. Filetul se execută cu ajutorul maşinilor unelte folosind scule speciale
sau manual cu ajutorul filierelor pentru filet exterior sau cu ajutorul tarodului
pentru filet interior.
Şurubul este piesa cuprinsă filetată la exterior iar piuliţa este piesa
cuprinzătoare filetată la interior.
Pentru ca un şurub să se poată asambla cu o piuliţă este necesar ca
elementele geometrice ale filetelor celor două piese să aibă aceleaşi
dimensiuni.
După destinaţie şuruburile pot fi pentru metale şi şuruburi pentru lemn.
După rolul funcţional şuruburile pot fi:
- de fixare (pentru asamblare)
- de reglare (şurub culbutor)
- de mişcare (şurub conducător de la plugul reversibil)
- de măsură (aparate de măsură-şubler, micrometru)
- cu destinaţie specială (construcţii, fundaţii).
Strângerea şuruburilor se face cu ajutorul piuliţelor.
Piuliţele după forma lor se întâlnesc într-o varietate de tipuri ( simple, cu
con, crenelate, fluture, etc.)
13
Asigurarea asamblărilor filetate, respectiv a piuliţelor împotriva
autodesfacerii se realizează prin mai multe moduri: prin cui spintecat, prin
contrapiuliţă, prin rondelă elastică, prin şaibă grower, prin ştift, prin placă
metalică îndoită.
1.2.1.2.4. Asamblări elastice
Aceste asamblări elastice se pot divide în două grupe:

- asamblări prin strângere elastică
- asamblări prin organe elastice.
Asamblarea prin strângere elastică: asigură legătura dintre două sau mai
multe organe de maşini prin strângerea exercitată de o piesă specială de
strângere – inel tronconic, con. Aceste asamblări prin strângere se pot executa
la cald sau la rece.
Îmbinările efectuate la cald se bazează pe fenomenul contracţiei termice.
Îmbinările efectuate la rece se numesc îmbinări prin frecare, ele se
bazează pe modul de prelucrare a materialului. Exemplu de acest gen de
asamblări – rulment pe fusul arborelui, şi brăţară cu strângere exterioară.
Asamblare prin organe elastice: în construcţii de maşini sunt întâlnite
numeroase cazuri în care legătura dintre părţi componente ale unor maşini
mecanisme, aparate se face prin intermediul unor elemente elastice – numite
arcuri.
După rolul funcţional pe care îl îndeplinesc arcurile pot fi:
- pentru amortizarea şocurilor şi a vibraţiilor – suspensia tractoare
- pentru acumularea de energie care urmează a fi restituită după nevoi –
arcurile supapelor
- pentru măsurarea sau reglarea valorii unor forţe – aparate de măsură,
cântare, etc.
După forma constructivă arcurile pot fi: lamelare, elicoidale, inelare, disc,
etc.
1.2.2. Organe pentru susţinerea mişcării de rotaţie
Osiile sunt organe ale mişcării de rotaţie care au rolul de a susţine alte
organe ale mişcării în rotaţie fără ca ele să transmită momente de torsiune. Pot
fi fixe sau rotitoare. Principala solicitare a osiilor este încovoierea. Osiile se mai
numesc şi axe.
Arborii sunt organe ale mişcării de rotaţie care au rolul de a susţine alte
organe, pentru: primirea şi transmiterea uni moment de rotaţie. Arborii sunt
solicitaţi atât la torsiune cât şi la încovoiere.
În funcţie de axa geometrică a arborilor, deosebim: arbori drepţi, arbori
cotiţi şi arbori flexibili (fig.1.7; 1.8 şi 1.9).
Fig. 1.7 Arbore drept:

1.– corpul arborelui; 2– fusurile de sprijin; 3– părţi de calare (frânare) a pieselor.
14
Fig. 1.8 Arbore cotit.
1– fusuri de sprijin (paliere); 2– fus de legătură (maneton);3– manivele (corpul arborelui)
Fig. 1.9 Arbore flexibil
După rolul funcţional arborii pot fi: arbore conducător (care transmite
momentul de rotaţie) sau arbore condus (care primeşte momentul de rotaţie)
În cazul în care mişcarea de rotaţie se transmite prin mai mulţi arbori –
arborele iniţial este arbore primar, iar cel final este arbore secundar. Între cei
doi arbori se găseşte arborele intermediar. Fusurile şi pivoţii reprezintă porţiuni
din osii şi arbori ce vin în contact cu lagărele care asigură rezemarea lor.
Fusurile şi pivoţii pot fi radiali, axiali sau combinaţi.
Lagărele sunt organe de maşini pe care se reazemă arborii sau osiile în
mişcarea de rotaţie. În funcţie de forţele de frecare ce apar în timpul funcţionării
lagărele pot fi: cu alunecare; cu rostogolire.
Lagărele cu alunecare din punct de vedere constructiv pot fi simple sau
complexe.
Cel mai simplu lagăr îl constituie un alezaj cu dimensiuni
corespunzătoare fusului executat în corpul maşinii numit ochi de lagăr (fig.1.10).
Pentru a asigura o funcţionare mai bună deci cu frecare mai mică se utilizează
bucşe din material antifricţiune (fig.1.11).
Fig.1.10. Ochi de lagăr simplu Fig.1.11. Lagăr cu bucşe antifricţiune.
Un alt tip de lagăr este lagărul cu capac şi cuzineţi (fig.1.12).
Fig.1.12. Lagăr cu capac

1.– corpul lagărului; 2– capac; 3– cuzinet superior; 4– cuzinet inferior;5– pene de reglare.
15
Cuzineţii constituie elementul principal al unui lagăr cu capac şi cuzineţi.
Cuzineţii sunt confecţionaţi din material antifricţiune: fontă cenuşie, bronz cu
plumb, aliaje de aluminiu, etc. aliaj pe bază de Sn.
Lagăre de rostogolire: (rulmenţii). Aceştia înlătură o serie de neajunsuri
ale lagărelor cu alunecare, înlocuind frecarea de alunecare prin frecarea de
rostogolire dintre elementele în mişcare.
Lagărele cu rulmenţi s-au impus datorită multiplelor avantaje pe care le
oferă faţă de lagărele cu alunecare. Principalele avantaje sunt: pierderi mai mici
prin frecare, asigură o pornire mai uşoară, au o portanţă mai mare, elimină
unele materiale deficitare pentru cuzineţi (cuprul, straniul) au un consum redus
de lubrifianţi, se pot înlocui uşor.
Rulmentul se compune dintr-un inel interior care se fixează pe fusul
arborelui sau a axului, un inel exterior care se montează într-un corp de lagăr şi
o serie de role, bile, ace, butoiaşe montate între cele două inele. În general
corpurile de rostogolire (bile sau role) sunt separate şi conduse de către un
organ numit colivie(fig.1.13)
Inelul interior se roteşte împreună cu arborele pe care este fixat, iar inelul
exterior este fix în carcasă, deci nu se roteşte. Corpurile de rostogolire se
rostogolesc între cele două inele prevăzute fiecare cu o cale de rulare, astfel
frecarea de alunecare a fusului este înlocuită printr-o frecare de rostogolire a
bilelor sau a roţilor. Rulmenţii formează o grupă de organe standardizate pe
scară foarte mare.
Fig.1.13. Lagăre de rostogolire.

a)– rulment radial :1-inel exterior, 2-inel interior, 3-bile, 4-arbore; b)– rulment axial.
Dezavantaje: - sensibilitatea mare la sarcini, exigenţă mare la execuţie şi

montare, cost ridicat.
1. 2.3. Organe pentru transmiterea mişcării de rotaţie
1.2.3.1. Cuplaje
Cuplajele sunt organe de maşini care fac legătura între doi arbori, fără
modificarea valorii şi sensului momentului de torsiune. Această legătură poate fi
permanentă sau intermitentă.
După criteriul funcţional cuplajele se clasifică în două grupe mari: cuplaje
permanente şi cuplaje intermitente. Cuplajele permanente pot fi fixe sau mobile.
Cuplajele permanente fixe stabilesc legătura permanentă între arbori,
separarea arborilor este posibilă numai după demontarea cuplajului când
mişcarea este oprită.
16
Din punct de vedere constructiv cuplajele permanente pot fi: cu manşon,
cu flanşe, cu gheare, cardanice, elastice, de siguranţă.
Cuplajele cu manşon pot fi executate dintr-o singură bucată sau din două
jumătăţi, se rigidizează pe arbori prin intermediul penelor sau ştifturilor.
Cuplajele cu flanşe sunt foarte răspândite şi sunt alcătuite din două
discuri (flanşe) câte unul montat pe capătul fiecărui arbore prin pană, sudură,
presare. Amplasarea celor două flanşe se face cu şuruburi.
Cuplajele cardanice (fig.1.14) servesc la transmiterea momentului de
rotaţie între arbori care în timpul funcţionării îşi modifică poziţia relativă, adică
axele lor de rotaţie formează diferite valori unghiulare.
Fig.1.14.Cuplaj cardanic:
1-2 – arbori cardanici; 3-4 – furci; 5 – piesă de legătură; 6 – cruce cardanică.
Cuplajele intermitente (ambreiajele)

Asigură legătura dintre doi arbori ce poate fi stabilită sau întreruptă atât
în repaus cât şi în timpul funcţionării printr-o comandă exterioară sau automat.
Cuplajele intermitente pot fi comandate mecanic, electric, hidrostatic sau pot fi
automate.
1.2.3.2. Transmisii prin roţi
Transmiterea mişcării de rotaţie dintre arbori paraleli, arbori concurenţi

sau perpendiculari se poate realiza cu ajutorul roţilor de transmisii montate pe
arbori.
În cazul când distanţa dintre arbori este mică, transmisia între roţi se face
prin contact direct prin roţi de fricţiune sau roţi dinţate.
Pentru transmiterea de puteri de mici între arbori apropiaţi se folosesc
roţi de fricţiune, iar în cazul transmiterii de puteri mari şi fără patinare, adică
concordanţă precisă între turaţii se folosesc roţi dinţate.
Roţile de fricţiune.
Acestea transmit puterea de la arborele conducător la arborele condus
datorită forţei de frecare care ia naştere la periferia roţilor în contact. Aceste roţi
pot fi cilindrice sau conice. Astfel pentru arborii paraleli se folosesc roţi
cilindrice, iar pentru arbori concurenţi se folosesc roţi conice.
Pentru realizarea forţei de frecare este necesar ca la contactul dintre
periferiile roţilor să se nască o forţă de frecare. F f egală cu forţa ce trebuie
transmisă F t .
Mărimea forţei de frecare depinde de forţa de apăsare Q şi de
coeficientul de frecare .
F f =.Q [daN]
Aceste tipuri de transmisii sunt foarte simple, funcţionează fără şocuri, cu
zgomot redus şi au posibilitatea de a patina în cazul suprasolicitărilor de scurtă
durată, protejând instalaţiile. Transmisiile cu roţi de fricţiune au întrebuinţare la
17
realizarea variatoarelor şi a inversoarelor de turaţie. Funcţionarea corectă a
transmisiei prin roţi de fricţiune fără alunecare, impune ca cele două viteze
periferice ale roţilor să fie egale.
D n D n
V 1 =V 2 = 1 1 = 2 2
60 60
de unde prin simplificare => D 1 n 1 =D 2 n 2
n D
sau 1 = 2 = i – raport de transmitere
n 2 D2
n1 D2 w1
n 1 - turaţia arborelui conducător = = =i
n 2 D1 w2
n 2 - turaţia arborelui condus
Sensul de rotaţie a arborelui condus faţă de cel al arborelui conducător
este invers atunci când se găsesc două roţi în contact.
Pentru a avea la ambii arbori acelaşi sens de rotaţie se intercalează între
cele două roţi de pe arbori încă o roată fără să se schimbe raportul de
transmitere a mişcării.
Roţile dinţate (angrenaje)
Angrenajul este compus din cel puţin două roţi dinţate care transmit
puterea una alteia prin întrepătrunderea unor proeminenţe denumite dinţi.
Roata dinţată provine dintr-o roată de fricţiune a cărei suprafaţă cilindrică
s-a transformat într-o suprafaţă de divizare (de rostogolire) iar circumferinţa
suprafeţei este numită cerc de divizare.
Transmisiile cu roţi dinţate pot fi alcătuite din roţi dinţate cilindrice,
conice, elicoidale şi combinate, cu dinţi drepţi, înclinaţi, în V sau curbi. Roata
dinţată se compune din: butuc, disc şi dantură.
Elementele caracteristice ale unei roţi dinţate sunt prezentate în figura
1.15.
Fig.1.15. Elementele caracteristice ale unei
roţi dinţate:
f – flancul dintelui; l – lungimea dintelui; C d - cercul
de divizare; D e - diametrul cercului exterior al
danturii; D i - diametrul cercului interior al danturii;
D d - diametrul cercului de divizare; p – pasul; s –
grosimea dintelui.
- Pasul p – este distanţa măsurată pe cercul de divizare între punctele

omoloage de pe doi dinţi vecini. Deci pe lungimea cercului primitivi D d se vor
găsi Z paşi (Z = cu nr. de dinţi)
D
 D d = Z x p => p = d
Z
p
- Modulul danturii m = se exprimă în mm.

Pentru ca două roţi dinţate să se poată angrena trebuie să aibă acelaşi
modul.
18
Angrenaje paralele. Transmiterea mişcării şi a puterii se poate face între
arbori paraleli. Roţile dinţate au formă cilindrică, cu dantură în exterior sau în
interior.
Angrenaje conice asigură transmiterea mişcării şi a puterii între arbori
concurenţi.
n Dd 2 Z 2 1
Raportul de transmitere: i = 1 = = =
n 2 Dd1 Z 1 2
1.2.3.3. Transmisii prin curele
Transmisia prin curele are la bază frecarea dintre un element flexibil

(curea) şi roţile ce le înconjoară respectiv roata conducătoare şi roata condusă.
Transmisia prin curele serveşte la transmiterea mişcării şi a puterii între arbori
situaţi în plan sau în spaţiu la distanţă mare, unul de celălalt.
Curelele pot fi: late, trapezoidale, rotunde.
Materialul folosit pentru aceste transmisii poate fi: pielea tehnică,
materiale textile cauciucate, materiale plastice şi benzi metalice.
Transmisiile prin curele pot fi cu: ramuri deschise - când arborii sunt
paraleli, cu ramuri încrucişate - când arborii sunt paraleli sau cu ramuri
semiîncrucişate fără rolă de ghidare
Elementele de calcul sunt asemănătoare roţilor de fricţiune în ceea ce
n D
priveşte i (raportul de transmisie). i = 1 = 2
n 2 D1
Curelele late pot fi utilizate la viteze reduse, la unghiuri mari de
înfăşurare la distanţe mari între arbori şi la rapoarte mici.
Curelele trapezoidale permit sau dau posibilitatea de a transmite o forţă
periferică mai mare decât cureaua lată, deoarece din cauza formei trapezoidale
şi împănarea în şanţul roţii de transmisie are o frecare mai mare. Pot fi folosite
numai la transmisii deschise, se notează cu o literă Y, Z, A urmată de două cifre
ce indică secţiunea prin curea. Exp. A 13 x 8.
1.2.3.4. Transmisii prin lanţuri
Transmisiile prin lanţuri se folosesc pentru transmiterea mişcării fără

patinare la o turaţie constantă şi când distanţa dintre arbori este mijlocie, unde
folosirea de angrenaje multiple ar fi neeconomică.
Lanţurile sunt solicitate în general la tracţiune.
După modul de construcţie a lor se deosebesc următoarele tipuri
principale: lanţuri cu zale articulate, lanţuri cu eclise articulate, lanţuri speciale
(agricole, cu cârlig.).
O transmisie prin lanţ cuprinde în principal următoarele elemente: lanţul,
roţile cu lanţ, mecanism de întindere, roţi de întindere plasate pe ramura
condusă, dispozitive de ungere şi apărătoare.
Cablurile sunt organe flexibile la care solicitarea principală este
tracţiunea şi se folosesc tot mai puţin la transmiterea mişcării de rotaţie.
Din punct de vedre al materialului din care sunt confecţionate cablurile
sunt: cabluri textile – fire de cânepă şi cabluri metalice – fire de oţel
19
1.3. COMBUSTIBILI ŞI LUBRIFIANŢI
1.3.1. Combustibili
Principalii combustibili utilizaţi în agricultură sunt reprezentaţi prin
combustibili fosili şi biocombustibili.
În categoria combustibililor fosili se încadrează: benzina, motorina,
petrolul, gazele şi cărbunii.
1.3.1.1. Benzina se obţine prin distilarea fracţionată, cracarea simplă
sau catalitică a ţiţeiului. Este utilizată la motoarele cu ardere internă cu
aprindere prin scânteie. Este constituită dintr-un amestec de hidrocarburi în
compoziţia căreia intră: carbon 80-83 %, hidrogen 11-14%, azot şi sulf până
la 6-7%.
Proprietăţile benzinei care determină calităţile sale de combustibil sunt:
volatilitatea, neutralitatea, stabilitatea chimică şi antidetonanţa.
Antidetonanţa reprezintă proprietatea care asigură arderea
combustibilului cu o viteză de 1 5 - 2 0 m/s cu dezvoltarea unei presiuni
corespunzătoare a gazelor rezultate din ardere. Este proprietatea care
împiedică producerea detonaţiei.
Detonaţia este un fenomen nedorit caracterizat prin propagarea arderii
cu o viteză foarte mare (1500-2000m/s) şi dezvoltarea unei presiuni ridicate a
gazelor de ardere, sub formă de undă de şoc. Are ca efect imediat
supraîncălzirea motorului, iar pe termen lung, datorită presiunilor mari ce se
exercită asupra cilindrilor, pistoanelor şi chiulasei, apariţia unor bătăi
pronunţate ce pot atrage distrugerea motorului.
Proprietăţile antidetonante ale unui combustibil sunt apreciate prin
cifra octanică. Cifra octanică a fost stabilită în raport cu două hidrocarburi
etalon – izooctanul cu proprietăţi antidetonante, căruia i se atribuie cifra
octanică 100, şi heptanul, care este foarte detonant, având atribuită cifra
octanică 0.
Cifra octanică reprezintă raportul procentual volumetric de izooctan dintr-
un amestec de izooctan cu heptan, amestec ce are aceeaşi sensibilitate la
detonaţie ca şi combustibilul de încercat, determinarea făcându-se pe un motor
monocilindric în condiţii standard de încercare (600 rot/min, variind raportul de
comprimare - metoda Research). Cu cât CO este mai ridicată, cu atât
posibilitatea apariţiei detonaţiei este mai mică. În funcţie de CO rezultată,
benzinele se clasifică în: benzine normale - CO/R-75, benzine regular - CO/R-
90 şi benzine extra - CO/R-98. R - reprezintă simbolul metodei de determinare
a CO (Research), iar cifra menţionată reprezintă valoarea CO.
1.3.1.2. Motorina se obţine prin distilarea fracţionată a ţiţeiului şi se
prezintă sub forma unui lichid de culoare maro cu nuanţe verzi şi miros
caracteristic. Proprietăţile de ardere ale motorinei se apreciază după cifra
cetanică şi temperatura punctului de congelare.
Cifra cetanică a unui combustibil se defineşte prin compararea
comportării combustibilului cu cea a unui amestec etalon, format din
hidrocarburi cu calităţi de autoaprindere opuse. Drept hidrocarbură care se
aprinde uşor, adică are rezistenţă la autoaprindere mică, se foloseşte cetanul
(C16H34 ), căruia i se atribuie, în mod convenţional cifra cetanică CC = 100.
Drept hidrocarbură care se aprinde greu, adică are rezistenţă la autoaprindere
mare, se foloseşte α-metil-naftalina (C10H7CH3), căreia i se atribuie, în mod
convenţional cifra cetanică CC = 0. Cifra cetanică este definită de procentul de
20
cetan în volumul amestecului etalon. Cifra cetanică a motorinelor este cuprinsă
între 40 - 60.
Temperatura punctului de congelare PC reprezintă temperatura la
care motorina nu mai este pulverizată corespunzător în interiorul cilindrilor.
După temperatura punctului de congelare motorinele sunt grupate în trei
categorii:
- motorină de iarnă cu PC de - 20°C;
- motorină de toamnă - primăvară cu PC de - 5°C;
- motorină de vară cu PC de + 5°C.
1.3.1.3. Petrolul este un produs de distilare primară a ţiţeiului şi se
foloseşte la instalaţii de uscare a produselor horticole, la încălzire etc.
1.3.1.4. Combustibilii gazoşi pot fi naturali: gazul metan, gazul de
sondă şi gazul natural, care se caracterizează printr-o compoziţie chimică
stabilă şi artificiali: gazul de rafinărie, gazul de iluminat obţinut prin
degazeificarea combustibililor solizi.
În categoria biocombustibililor utilizaţi în horticultură se încadrează:
uleiul vegetal, biodieselul, biogazul, biomasa, biometanolul şi bioetanolul. Sunt
combustibili regenerabili, mai puţin poluanţi decât cei fosili şi de multe ori mai
ieftini.
1.3.1.5. Uleiul vegetal rezultat prin presare la rece sau la cald, extracţie
sau alte procedee complementare din seminţe sau fructe oleaginoase,
constituie un combustibil excelent pentru motoarele cu aprindere prin
comprimare (diesel).
Comparativ cu motorina uleiurile vegetale au valori ale indicilor cetanici
relativ mai mici (30-40) în funcţie de tipul uleiului şi structura chimică a
radicalilor organici care intervin în structura acestora.
Puterea calorifică este o caracteristică importantă pentru un combustibil
aceasta permiţând să se prevadă puterea maximă ce se poate atinge pentru un
motor la un anumit reglaj volumetric al pompei de injecţie. Astfel, pentru uleiuri
vegetale valoarea medie a puterii calorifice inferioare este de circa 37620
kJ/mol, comparativ 43890 kJ/mol în cazul motorinei.
Cel mai recomandat este uleiul de rapiţă obţinut prin presare la rece -
ulei pur (filtrat, dar fără modificări chimice). În prealabil trebuie corectată
vâscozitatea, care este de 40 de ori mai mare decât cea a motorinei şi
influenţează negativ filtrarea şi pulverizarea uleiului, creând o serie de dificultăţi
în cadrul sistemelor de alimentare ale motoarelor diesel, în cazul funcţionării la
temperaturi scăzute, datorită punctelor de tulburare, a celor de solidificare şi a
temperaturilor minime de filtrare relativ ridicate. În cazul unor uleiuri vegetale
punctul de tulburare variază între +13 oC (pentru uleiuri de soia) şi +31 oC
pentru uleiuri de palmier. Astfel, uleiurile cu punctul de tulburare ridicate
(vâscozitate mare) vor favoriza scăderea debitului pompei de injecţie şi
înfundarea frecventă a conductelor şi a filtrelor (motorinele au temperatură
limită de filtrare de –22 oC pentru sezonul de iarnă şi de 0 oC pentru sezonul de
vară). Punctele de congelare ale uleiurilor vegetale au putut fi micşorate prin
utilizare de aditivi anticongelanţi.
Este mai puţin poluant decât combustibilul clasic, este mai ieftin şi se
poate produce direct la consumator din producţia proprie sau din achiziţii.
Amestecul de ulei - motorină pe termen lung nu este indicat. Uleiul nu este
perfect miscibil cu motorina şi nu arde în totalitate, printre altele, depunându-se
pe pistoane şi segmenţi sub formă de gel determinând cocsarea acestora.
21
Din punct de vedere al stocării uleiurilor vegetale acestea au o stabilitate
redusă, putându-se oxida, hidroliza, polimeriza, formând depuneri cu o
compoziţie chimică complexă. Pentru a atenua fenomenul de hidroliză şi de
formare a gumelor la stocare se folosesc aditivi. Din punct de vedere economic
se consideră însă că varianta bazată pe conversia uleiurilor vegetale în
monoesteri este cea mai avantajoasă.
1.3.1.6. Biodieselul se obţine prin reacţia de esterificare a
grăsimilor în prezenţa unui catalizator. În urma procesării uleiului vegetal se
obţine biodiesel şi glicerol. Produsul obţinut are caracteristici foarte apropiate
de ale motorinei, nefiind necesare modificări ale sistemului de alimentare al
motorului. Se amestecă foarte bine cu motorina. Pe termen lung utilizarea în
amestec sau ca atare la motoarele diesel nu ridică probleme, din contră
reduce poluarea (compuşi sulfului lipsesc din gazele de ardere).
1.3.1.7. Biogazul sau gazul biologic reprezintă un combustibil
regenerabil, gazos şi se obţine în instalaţii speciale prin fermentarea
anaerobă a materiei organice. Este constituit în principal din metan şi
anhidridă carbonică. Pentru horticultură, tehnologia de producere a
biogazului prezintă o serie de avantaje: utilizarea superioară a producţiei
secundare din agricultură, a dejecţiilor animale, reducerea mirosului generat
de descompunerea dejecţiilor animale, stocarea mai uşoară a îngrăşământului
organic, asigurarea unui îngrăşământ natural lichid, pretratat prin
fermentare anaerobă (cea mai mare parte a seminţelor de buruieni şi mai mult
de 90% din microorganismele patogene sunt distruse) care să înlocuiască
îngrăşămintele chimice, asigurarea de energie electrică şi termică ieftină.
Biogazul se foloseşte pentru producerea de energie termică şi/sau electrică.
1.3.1.8. Biomasa este un combustibil solid, regenerabil, constituind de
fapt producţia secundară rezultă din pomicultură, viticultură, legumicultură,
(ramuri de pomi, coarde de viţă de vie, tulpini de plante, sâmburi, etc.) şi este
utilizată pentru uscarea seminţelor, a fructelor, a legumelor, pentru încălzirea
spaţiilor etc.
3.1.9. Biometanolul (CH3OH) sau alcoolul metilic este un combustibil
lichid, regenerabil, folosit la motoarele cu aprindere prin scânteie, ca înlocuitor
al benzinei sau în amestec cu aceasta. Puterea calorică a metanolului este
mai redusă comparativ cu benzina (19975 faţă de 43940 kJ/kg la benzină),
dar CO este mult superioară - 110 faţă de 75 la benzină, ceea ce îi conferă
proprietăţi antidetonante deosebite şi totodată permite realizarea de motoare
cu rapoarte de comprimare mari şi randament sporit.
Prezenţa oxigenului în structura chimică a alcoolilor (implicit a
metanolului) asigură o ardere mai bună a acestora şi o poluare mai redusă a
mediului.
Este un lichid incolor, toxic, foarte corosiv. Se obţine de obicei pornind de
la gazeificarea lemnului uscat (procedeul Syngas).
1.3.1.10. Bioetanolul (CH3CH2OH) sau alcoolul etilic este folosit ca
şi metanolul la motoarele cu aprindere prin scânteie, ca atare sau în
amestec cu benzina. Amestecul poate ajunge până la 10 % alcool. Pentru
realizarea amestecului benzină - alcool, acesta obligatoriu trebuie să fie
anhidru (lipsit de apă), ceea ce necesită costuri suplimentare. Utilizaţi ca
înlocuitori ai benzinei pot fi folosiţi cu procente semnificative de apă.
Puterea calorică a bioetanolului este 30730 kJ/kg, mai mare decât cea a
biometanolului, dar mai redusă decât a benzinei, CO este 106 şi beneficiază de
22
aceleaşi avantaje ca şi metanolul. Se obţine prin fermentarea alcoolică a
materiilor dulci (sfeclă de zahăr, trestie de zahăr, topinambur, sorg zaharat, etc.)
sau prin hidroliza materiilor ce conţin amidon (grâu, porumb, orz, cartof, etc.) şi apoi
distilare.
Pe plan mondial preocupările existente vizează în special următoarele
căi:
- obţinerea de combustibili pe bază de hidrocarburi rezultate din şisturile
bituminoase şi nisipuri asfaltice;
- utilizarea gazelor naturale drept combustibili auto;
- obţinerea benzinelor sintetice prin chimizarea gazelor naturale a
cărbunelui şi a biomasei;
- fabricarea de benzine sintetice pe bază de etanol şi metanol;
- obţinerea de carburanţi de biosinteză din cultivarea de „plante
energetice”;
- utilizarea hidrogenului ca viitor combustibil auto;
- utilizarea de compuşi organici oxigenaţi;
1.4.1. Lubrifianţi
Lubrifianţii sunt produse lichide - uleiuri, sau solide - unsori consistente,
care asigură ungerea pieselor în scopul micşorării frecării dintre ele şi a
reducerii uzurii.
1.4.1.1. Uleiurile sunt lubrifianţi lichizi folosiţi în exploatarea
tractoarelor şi maşinilor horticole.
După domeniul de utilizare uleiurile se clasifică în:
a. Uleiuri de motor;
b. Uleiuri de transmisie;
c. Uleiuri hidraulice;
d. Uleiuri universale.
a. Uleiurile de motor au ca destinaţie ungerea motoarelor termice cu
ardere internă. Ele sunt caracterizate printr-o serie de proprietăţi, cele mai
importante fiind: vâscozitatea, onctuozitatea, rezistenţa la oxidare şi stabilitatea
chimică.
- Vâscozitatea reprezintă proprietatea uleiului de a se opune scurgerii.
La un ulei de calitate vâscozitatea trebuie să rămână cât mai constantă la
variaţii de temperatură.
- Onctuozitatea reprezintă proprietatea uleiului de a adera la suprafeţele
unse şi de a forma o peliculă rezistentă la presiunile mari de contact.
- Stabilitatea chimică reprezintă proprietatea uleiului de a-şi păstra
caracteristicile o perioadă mare de timp.
Clasificarea uleiurilor de motor în funcţie de vâscozitate, folosita uzual,
este cea stabilita de SAE (Society of Automobile Engineers – Societatea
inginerilor de automobile din Statele Unite ale Americii) în standardul SAE J300
/ dec. 99, care a intrat în vigoare în luna august 2001. Această clasificare
cuprinde 11 clase, 6 de iarnă - 0 W, 5 W, 10 W, 15 W, 20 W, 25 W (W – winter /
iarna) şi 5 de vară - 20, 30, 40, 50, 60.
Pentru uleiurile multigrad se foloseşte notarea dublă cu cratimă, prima
notare indică clasa de iarnă (cu indicele W), iar a doua notare indică clasa de
vară; de ex. SAE 5W-40, SAE 10W-30 etc. Cu cât este mai mică cifra in fata
literei „W” (SAE), cu atât este mai mică vâscozitatea uleiului la temperatura
scăzuta şi, respectiv, pornirea la rece a motorului este mai uşoara. Cu cât este
23
mai mare cifra care se afla după cratima (SAE), cu atât este mai mare
vâscozitatea uleiului la temperatură ridicată şi mai sigură ungerea motorului pe
timp de caniculă.
b. Uleiurile de transmisie au ca destinaţie ungerea angrenajelor din
transmisiile tractoarelor şi maşinilor horticole (cutii de viteză, diferenţiale,
reductoare planetare etc.). Uleiuri pentru transmisii mecanice după clasificarea
SAE se împart în cinci clase de vâscozitate: 75, 80, 90, 140, 250
c. Uleiurile hidraulice se folosesc în instalaţiile hidraulice ale
tractoarelor şi maşinilor horticole. Se fabrică următoarele sortimente: H12, H19,
H20, H30, H38, H57, H72 şi H230.
d. Uleiurile de sinteză se utilizează la ungerea motoarelor cu performanţe
foarte ridicate, la care temperatura uleiului depăşeşte 463 K (190 oC). Uleiurile
de sinteză sunt produse organofosforice, esteri, poliglicoli, compuşi
hidrocarbonaţi care au indicele de vâscozitate ridicat, temperatura de congelare
foarte scăzută sub 231 K (-42 ºC) temperatura de inflamabilitate ridicată 478-
508 K (205-235 ºC), volatilitate scăzută şi fluiditate foarte bună.
1.4.1.2. Unsorile consistente (vaseline) sunt lubrifianţi solizi
constituiţi din suspensii coloidale ale săpunurilor acizilor graşi, în uleiuri
minerale.
Principalele proprietăţi ale unsorilor consistente sunt: punctul de picurare
şi rezistenţa la presiune de contact.
Punctul de picurare reprezintă temperatura la care lubrifiantul trece din
stare solidă în stare lichidă (începe să picure). Punctul de picurare variază de la
75° C la 225° C.
Pentru ridicarea punctului de picurare şi îmbunătăţirea
proprietăţilor de ungere, unsorile consistente se aditivează cu sodiu, litiu,
calciu, grafit, etc.
În afară de proprietăţile lubrifiante, unsorile etanşează parţial
subansamblurile în frecare, împiedicând pătrunderea umidităţii, a impurităţilor
mecanice şi a agenţilor cu acţiune corosivă asupra suprafeţelor în frecare.
În raport cu punctul de picurare aceste unsori se clasifică în următoarele
tipuri:
- tip U75 cu punct de picurare minimum 75 ºC
Pentru ungerea rulmenţilor se utilizează unsoare de rulmenţi RUL 100,
RUL 145 sau RUL 165.
Concepte şi noţiuni de reţinut

1. Existenţa unei game extinse în ceea ce priveşte prezenţa materialelor
metalice şi nemetalice ca elemente constitutive de bază în procesul de
construcţie al tractoarelor şi maşinilor horticole;
2. Interdependenţa şi corelarea unor diverse discipline tehnologice din
diverse domenii (metalurgie, metalografie, studiul metalelor, fizică, chimie, etc.)
pentru obţinerea produsului final - material metalic (feros sau neferos) sau
nemetalic, ca parte constitutivă funcţională în componenţa utilajelor horticole
(tractoare, maşini şi instalaţii);
3. Relaţia de dependenţă energetică directă dintre sursele de energie
exploatabile din domeniul agricol-horticol şi combustibili (fosili şi cei
24
neconvenţionali) şi limitările spaţio-temporale ale exploatării lor (ex.
combustibilii fosili sunt inegal răspândiţi pe glob şi resursa lor este epuizabilă).
Întrebări de autoevaluare
1. În ce constă, în principal, deosebirea dintre fontă şi oţel ?

2. Între ce limite variază conţinutul de carbon în oţel?
3. Care sunt principalele aliaje ale cuprului?
4. Care sunt principalele grupe de organe de maşini?
5. Care sunt organele de asamblare?
6. Ce este asamblarea nedemontabilă?
7. Ce este asamblarea demontabilă?
8. Din ce este alcătuit utilajul şi accesoriile pentru sudarea electrică?
9. Care este elementul principal la asamblarea filetată?
10. Ce sunt osiile?
11. Ce sunt arborii?
12. Ce rol au lagărele şi de câte tipuri sunt?
13. Ce rol au cuplajele şi de câte tipuri sunt?
14. Ce este cifra octanică a unei benzine ?
15. Cum se clasifică uleiurile de motor după standardul SAE ?
25
MOTOARE CU ARDERE INTERNĂ
Cuvinte cheie: motor termic, fluid motor, ardere, lucru mecanic,

mecanism motor, mecanism de distribuţie
Rezumat
În această unitate de învăţare se va studia principiul de funcţionare şi
alcătuirea motoarelor cu ardere internă cu aprindere prin scânteie şi prin
comprimare, în patru şi în doi timpi. Se vor analiza din punct termodinamic
procesele fizice care au loc în timpul transformării energiei produse de fluidul
motor în lucru mecanic în cazul motoarelor cu ardere internă în patru şi în doi
timpi.
2.1. GENERALITĂŢI
Motorul cu ardere internă este o maşină termică, formată dintr-un

ansamblu de componente fixe şi mobile, înlănţuite cinematic, care transformă
energia calorică rezultată din arderea unui combustibil în energie mecanică,
prin intermediul evoluţiei unui fluid, denumit fluid motor
Motoarele utilizate pentru acţionarea tractoarelor în marea lor majoritate
sunt motoare termice cu piston.
Primul motor cu ardere internă a fost construit în anul 1860 de Lenoir
din Franţa, care utiliza pentru funcţionare gazele de iluminat, având un
randament de 0,03-0,04. În anul 1867 Otto şi Lange au construit motorul cu
aprindere prin scânteie folosind drept combustibil benzina cu randament de
0,10-0,15.
Motorul cu aprindere prin comprimare (M.A.C.) apare în anul 1892 fiind
construit de Rudolf Diesel şi folosea drept combustibil motorina, având ca
randament aproximativ de 0,40. Ciclul de funcţionare a acestui motor a fost
denumit ciclul Diesel, care sta la baza motoarelor de azi cu aprindere prin
comprimare.
La noi în ţară construcţia de motoare cu ardere internă a început cu
peste 40 de ani în urmă la uzinele IAR (Braşov) şi Malaxa (Bucureşti). În anii
care au urmat a cunoscut o puternică dezvoltare, realizându-se motoare într-o
largă gamă sorto-tipo-funcţională.
2.2. CLASIFICAREA MOTOARELOR TERMICE
Motoare termice cu ardere internă se pot clasifica după mai multe

criterii:
a) După modul de aprindere a combustibilului:
- motoare cu aprindere prin scânteie - MAS;
- motoare cu aprindere prin comprimare - MAC.
26
b) După numărul de curse ale pistonului la un ciclu motor:
- motoare cu funcţionare în doi timpi (realizează ciclul de funcţionare la
două curse simple ale pistonului);
- motoare cu funcţionare în patru timp (realizează ciclul de funcţionare la
patru curse simple ale pistonului);
c) După locul de formare a amestecului carburant (aer-combustibil):
- motoare cu formarea amestecului în interiorul cilindrilor;
- motoare cu formarea amestecului în exteriorul cilindrilor.
d) După natura agentului de răcire:
- motoare răcite cu lichid
- motoare răcite cu aer.
e) După numărul cilindrilor:
- motoare monocilindrice;
- motoare policilindrice.
f) După poziţia cilindrilor:
- motoare în linie;
- motoare în V;
- motoare în stea;
- motoare în X;
- motoare în H;
- motoare cu cilindrii opuşi.
g) După starea de agregare a combustibilului:
- motoare cu combustibil gazos;
- motoare cu combustibil lichid;
- motoare cu combustibil lichid şi gazos.
2.3. FUNCŢIONAREA MOTORULUI TERMIC CU ARDERE INTERNĂ

ÎN PATRU TIMPI
Luând ca referinţă un motor

monocilindric, se vor defini în continuare
elementele de bază necesare pentru
definirea funcţionării acestuia (fig. 2.1.).
- Punctul mort interior (PMI) este
poziţia cea mai îndepărtată a pistonului de
arborele cotit.
- Punctul mort exterior (PME) este
poziţia cea mai apropiată a pistonului de
arborele cotit.
- Cursa pistonului (s) este distanţa
parcursă de piston între cele două puncte
moarte.
- Alezajul (D) este diametrul interior
al cilindrului. Fig.2.1. Parametrii motorului cu ardere
- Volumul camerei de ardere (Vc) internă
PMI - punctul mort interior; PME - punctul mort
este volumul care rămâne între chiulasă şi exterior; s-cursa pistonului; D-alezajul;
partea superioară a pistonului când acesta Vc-volumul camerei de ardere; Vs - cilindreea;
Va- volumul total de lucru al cilindrului; 1-piston;
se găseşte la PMI. 2-cilindru; 3-bielă; 4- arbore motor; 5-supapa
de admisie ; 6-supapa de evacuare;7-bujie (la
MAS) sau injector (la MAC)
27
- Cilindreea (Vs) sau volumul de lucru al cilindrului este volumul generat
de deplasarea pistonului între cele două puncte moarte.
Vs = d2/4  s
- Cilindreea totală a unui motor cu mai mulţi cilindri va fi:

Vt = Vs  nc ;
unde: nc = nr. cilindrilor.
Volumul total de lucru (Va) al unui cilindrului va fi:

Va = Vs + Vc [dm3].
Raportul de compresie () este raportul dintre volumul total de lucru al

cilindrului şi volumul camerei de ardere.
 = V a / Vc
Acest raport arată de câte ori se micşorează volumul fluidului admis în
cilindru în timpul compresiei.
La motoarele cu aprindere prin scânteie   5-9
La motoarele cu aprindere prin comprimare   15-23
Transformarea energiei chimice, existentă în combustibil, în energie
termică, prin arderea combustibilului, şi apoi în energie mecanică, la toate
motoarele cu ardere internă, se realizează prin intermediul unui fluid gazos
numit fluid motor.
La motoarele cu ardere internă cu aprindere prin scânteie (MAS) fluidul
motor este un amestec de combustibil cu aer, format în carburator.
La motoarele cu ardere internă cu aprindere prin comprimare (MAC)
fluidul motor se formează prin pulverizarea combustibilului în aerul comprimat în
cilindru.
Procesul de transformare a energiei termice în energie mecanică este
legat de noţiunea de transformare ciclică sau ciclu motor.
Ciclul motor reprezintă ciclul funcţional al motorului şi constă în
succesiunea unor procese termice ce se desfăşoară în cilindrii motorului şi care
se repetă periodic (ciclic). În cadrul unui ciclu motor agentul de lucru aflat sub
influenţa acţiunilor exterioare revine la starea sa iniţială.
Procesele termice ale ciclului motor sunt: admisia, compresia, arderea-
detenta şi evacuarea.
La motorul în patru timpi ciclul motor se desfăşoară astfel:
Timpul I - Admisia: pistonul se deplasează de la PMI la PME
(fig.2.2.a), se deschide supapa de admisie şi în cilindru este aspirat aer la MAC
(motoarele cu aprindere prin comprimare), sau amestec carburant (aer +
benzină) la MAS (motoarele cu aprindere prin scânteie).
Timpul II - Comprimarea: pistonul se deplasează de le PME la PMI
(fig.2.2.b), ambele supape sunt închise şi are loc comprimarea aerului sau a
amestecului carburant. La MAC la sfârşitul acestei faze, înainte ca pistonul să
alungă la PMI (cu avans) începe injecţia combustibilului sub formă de picături
fin pulverizate, care se autoaprinde datorită temperaturii ridicate a
aerului comprimat şi începe procesul de ardere care se desfăşoară la
presiune constantă. La MAS, în mod similar, se produce scânteia electrică
între electrozii bujiei, amestecul carburant se aprinde şi începe procesul de
ardere, care se desfăşoară la volum constant.
28
Timpul III - Detenta: gazele rezultate din ardere se destind brusc,
apasă pe piston şi determină deplasarea acestuia de la PMI la PME (fig. 2.2. .c).
Aceasta este singura cursă activă (generatoare de lucru mecanic) din ciclul
motor.
Timpul IV - Evacuarea: pistonul se deplasează de la PME la PMI,
supapa de evacuare se deschide, iar gazele de ardere sunt evacuate în afara
motorului. Cu timpul patru se încheie un ciclu motor, începe o nouă admisie,
respectiv un nou ciclu motor.
Fig. 2.2. Funcţionarea motorului cu ardere internă în patru timpi

a - admisia; b - compresia; c - detenta; d - evacuarea; 1 - cilindru; 2 - piston; 3 - bielă;
4 - arbore motor; 5 - galeria de admisie; 6 - supapă de admisie; 7 - supapă de evacuare; 8
– galeria de evacuare; 9 – bujie (la MAS) sau injector (la MAC)
Motoarele MAC se deosebesc de cele MAS în special prin valorile mari

ale presiunii la sfârşitul procesului de comprimare, necesare pentru
autoaprinderea combustibilului fin pulverizat (tabelul 2.1). Pentru procesele de
admisie, detentă şi evacuare valorile presiunii şi temperaturii sunt apropiate.
Tabelul 2.1.
Valorile comparative MAS-MAC ale presiunii şi temperaturii la sfârşitul
proceselor termice ale ciclului motor
M.A.S. M.A.C.
Procesul termic 2 2
p (daN/cm ) T(°C) p (daN/cm ) T(°C)
Admisia 0,85-0,95 80-90 0,85-0,95 90-100
Comprimarea 5-12 250-700 30-45 600-700
Arderea 25-45 1800-2000 35-50 1800-2000
Detenta 3-5 1000 2-4 1000
Evacuarea 1,1-1,25 600-800 1,1-1,25 500-700
Diagramele p-V ale ciclului teoretic şi real la motoarele cu aprindere prin

scânteie (MAS) în patru timpi sunt prezentate în figura 2.3. şi figura 2.4.
29
Fig. 2.3. Diagrama p-V a ciclului Fig. 2.4. Diagrama p-V a ciclului real
teoretic A-1-2-A – admisia; A -3 – comprimarea;
1-2 – admisia; 2-3 – comprimarea; 3-4 – 3-4 – arderea; 4-E-5 – destinderea;
arderea; 4-5 –detenta; 5-6-1 –evacuarea; Q1 E-5-1-E – evacuarea; S-producerea
– căldura primită; Q2 – căldura cedată. scânteii
Diagramele p-V ale ciclului teoretic şi real al motoarelor cu aprindere prin

comprimare (MAC) în patru timpi sunt prezentate în figura 2.5. figura 2.6.
Fig. 2.5 Diagrama p-V a ciclului teoretic Fig. 2.6.Diagrama P-V a ciclului real
(ciclul DIESEL) la MAC în patru timpi
1-2 – admisia aerului; 2-3 – comprimarea A-1-2-A – admisia; A -3 – comprimarea;
aerului; 3-4 –arderea izobară; 4-5 –detenta; 5- 3-C-D – aprinderea şi arderea mixtă;
6-1 –evacuarea; Q1 – căldura primită; Q2 – D–4- detenta; E-4-1-E – evacuarea;
căldura cedată. p-momentul injecţiei combustibilului.
30
2.4. DIAGRAMA CU FAZELE DE DISTRIBUŢIE LA MOTOARELE ÎN PATRU
TIMPI
Diagrama reprezintă momentele de admisie şi evacuare respectiv durata

perioadelor de admisie, comprimare, detentă şi evacuare, în raport cu cele
două rotaţii ale arborelui motor (figura 2.6).
La un ciclu motor arborele cotit efectuează două rotaţii (720 oRAC) iar
arborele cu came o singură rotaţie.
Pentru o admisie şi o
evacuare completă este necesar ca
orificiile de admisie şi de evacuare
să se deschidă cu avans şi să se
închidă cu întârziere faţă de
punctele moarte.
Fiecare motor cu ardere
internă în patru timpi are o anumită
diagramă cu fazele de distribuţie,
cu anumite valori ale unghiurilor de
avans şi de întârziere. Pe baza
diagramei cu fazele de distribuţie
se construieşte arborele cu came al
motorului astfel încât să se Fig. 2.7. Diagrama cu fazele de
realizeze fazele în concordanţă cu distribuţie la MAC în patru timpi
arborele motor. 1-avans admisie; 2-întârziere admisie;
1-avans evacuare; 2- întârziere evacuare;
- avans injecţie
2.5. FUNCŢIONAREA MOTOARELOR ÎN DOI TIMPI CU APRINDERE PRIN

SCÂNTEIE
Principalele caracteristici ale motoarelor în doi timpi sunt:

- ciclul de funcţionare se realizează la două curse simple ale pistonului,
adică la o singură rotaţie a arborelui cotit;
- cilindrul este prevăzut cu ferestre care sunt deschise sau închise de
către piston în timpul deplasării sale în cilindru; de regulă motoarele în doi timpi
nu au supape.
- carterul este închis ermetic;
- capul pistonului este teşit, formând un deflector care favorizează
deschiderea orificiilor de evacuare şi a celor de baleiaj (de trecere a
amestecului carburant din carter în cilindru);
- aspirarea fluidului motor şi precomprimarea lui se face în carter.
Schema de funcţionare a MAS în doi timpi este prezentată în figura 2.8.
31
Fig. 2.8. Schema de funcţionare a MAS în doi timpi
1-cilindru; 2-carter; 3-chiulasă; 4-piston; 5-bielă; 6-arbore cotit; 7-bujie.
A-canal de admisie în carter; E-canal de evacuare; B-canal de baleiaj
În primul timp (I), după ce a avut loc arderea amestecului carburant,

pistonul se deplasează de la PMI la PME. Prin canalul de evacuare are loc
evacuarea gazelor arse iar prin canalul de baleiaj are loc admisia amestecului
carburant precomprimat din carte în cilindru. Se constată că în primul timp are
loc detenta, evacuarea şi o parte din admisie.
În timpul doi (II) pistonul se deplasează de la PME la PMI. Se continuă
admisia amestecului carburant în carter. Prin deplasarea pistonului se
realizează comprimarea amestecului carburant în cilindru. Scânteia se produce
cu un avans faţă de PMI. Arderea se produce aproape la volum constant. Prin
deplasarea pistonului se deschide orificiul de admisie în carter unde intră fluidul
motor.
2.6. ORGANELE DE SUSŢINERE ŞI MECANISMELE MOTOARELOR CU

ARDERE INTERNĂ
2. 6.1. Organele de susţinere (părţile fixe) ale motorului
Organele de susţinere ale motorului sunt: blocul motor, chiulasa şi baia

de ulei.
Blocul motor este organul de susţinere a motorului, confecţionat din fontă
cenuşie prin turnare, în care se montează cilindrii motorului, arborele cotit şi
arborele cu came. În partea superioară a blocului motor se montează chiulasa.
Intre chiulasă şi blocul motor se găseşte o garnitură de etanşare numită
garnitura de chiulasă. În partea inferioară a blocului motor se montează baia de
ulei. In blocul motor se găsesc canale pentru circulaţia lichidului de răcire. Pe
blocul motor se montează roţile dinţate ale distribuţiei, pompa de apă,
alternatorul, pompa de injecţie, filtrele de combustibil şi filtrul de ulei.
Chiulasa închide partea superioară a blocului motor, fixându-se pe
acesta în prezoane. Chiulasa se confecţionează din fontă cenuşie prin turnare.
În chiulasă se găsesc canale pentru circulaţia lichidului de răcire, canale de
admisie a fluidului motor şi canale de evacuare a gazelor arse. În chiulasă se
montează supapele de admisie şi de evacuare, injectoarele la MAC sau bujiile
32
la MAS. Pe chiulasă se fixează axul culbutorilor, galeria (colectorul) de admisie
şi galeria (colectorul) de evacuare.
Baia de ulei închide partea inferioară a blocului motor. În baia de ulei se
găseşte uleiul mineral pentru ungerea mecanismelor motorului. Se
confecţionează din tablă prin ambutisare şi la unele motoare din fontă cenuşie
prin turnare. În partea inferioară baia de ulei este prevăzută cu un dop magnetic
filetat pentru reţinerea impurităţilor metalice din ulei şi pentru golirea uleiului.
2.6.2. Mecanismele motorului
Mecanismele motorului sunt: mecanismul motor şi mecanismul de

distribuţie.
2.6.2.1. Mecanismul motor
Mecanismul motor are rolul de a transforma mişcarea de translaţie a

pistonului din cilindru într-o mişcare de rotaţie a arborelui cotit. Alcătuirea
mecanismului motor este redată în figura 2.9.
Fig. 2.9. Mecanismul motor asamblat

1-bloc motor; 2-chiulasa; 3-baia de ulei;
4-cilindru; 5-piston; 6-biela; 7-arbore cotit;
8-volant; 9-supapă.
Cilindrul constituie o parte fixă a mecanismului motor în care se mişcă

pistonul şi în care au loc procesele termodinamice din timpul funcţionării
motorului. Suprafaţa interioară a cilindrului este foarte fin prelucrată şi şlefuită
numindu-se oglinda cilindrului. Cilindrul este confecţionat din fontă aliată sau
oţel tratat termic.
Pistonul are rolul de a prelua energia mecanică, obţinută din energia
termică rezultată prin arderea combustibilului în interiorul cilindrului, şi de a o
transmite arborelui motor. El efectuează o mişcare de translaţie în cilindru între
PMI şi PME.
Pistonul are o formă cilindrică şi este confecţionat din aliaj de aluminiu
cu cupru, siliciu şi nichel. Diametrul interior al pistonului este mai mic decât
diametrul interior al cilindrului, asamblarea dintre piston şi cilindru realizându-se
cu joc pentru ca în cazul dilatării pistonului acesta să nu se blocheze (gripeze)
în cilindru. Etanşarea dintre piston şi cilindru este realizată cu ajutorul
segmenţilor de compresie montaţi în partea superioară în exteriorul cilindrului.
În partea inferioară în exteriorul cilindrului se montează segmenţii de ungere.
33
Capul pistonului poate fi plat (la MAS), sau prevăzut cu cameră de ardere
toroidală (la MAC).
Transversal, în cilindru sunt executate bosajele pentru introducerea
bolţului de piston, piesa de legătură dintre piston şi bielă.
Biela este piesa de legătură dintre bolţul de piston şi arborele cotit.
Cuprinde capul mic al bielei, prevăzut cu o bucşă de alamă în care se
montează bolţul pistonului, corpul bielei şi capacul lagărului de bielă, prevăzut
cu semicuzineţi, care leagă biela de fusul maneton al arborelui cotit.
Arborele cotit (arborele motor) se sprijină prin fusurile paliere în lagărele
paliere din blocul motor. Arborele cotit este confecţionat din otel aliat şi tratat
termic. Longitudinal în arborele cotit este practicat canalul pentru circuitul
uleiului motor care realizează ungerea sub presiune a lagărelor paliere şi
manetoane. Numărul manetoanelor este egal cu cel al cilindrilor iar numărul
palierelor este cu unul mai mult decât numărul cilindrilor.
Volantul se montează pe arborele motor şi are rolul de a acumula un
moment de inerţie în faza utilă a ciclului motor (destinderea) pe care îl cedează
în fazele consumatoare de energie ale ciclului motor (evacuarea, admisia şi
compresia), realizând în acest fel mişcarea uniformă de rotaţie a arborelui
motor. Este o piesă masivă din oţel sau fontă pe care se montează roata dinţată
(coroana volantului) pentru antrenarea arborelui cotit cu electromotorul la
pornirea motorului.
2.6.2.2. Mecanismul de distribuţie
Mecanismul de distribuţie are rolul de a

comanda deschiderea şi închiderea orificiilor de
admisie a fluidului motor în cilindru şi de
evacuare a gazelor arse din cilindru la momente
bine stabilite. Alcătuirea mecanismului de
distribuţie este prezentată în figura 2.10. Acest
mecanism se întâlneşte numai la motoarele cu
ardere internă în patru timpi.
Arborele cu came este antrenat prin
transmisie mecanică de la arborele motorului.
Raportul de transmisie este egal cu 2, adică la
două rotaţii ale arborelui cotit arborele cu came
se roteşte o singură dată, deoarece fiecare
supapă trebuie să deschidă orificiul o singură
dată in timpul unui ciclu motor. Numărul camelor
este egal cu cel al supapelor. Fig. 2.10. Mecanismul de
Tachetul şi tija împingătoare fac legătura distribuţie
1-arborele cu came; 2-tachet;
între arborele cu came şi culbutori.
3-tijă împingătoare; 4-şurub de
Culbutorul este o pârghie articulată pe un reglaj; 5- culbutor; 6-axul
ax în jurul căruia oscilează. La capătul dinspre culbutorilor; 7-supapă;
tija împingătoare tachetul este prevăzut cu un 8-ghidul supapei; 9-arcurile
şurub şi o piuliţă de blocare care servesc pentru supapei; 10-talerul supapei;
11-chiulasă; 12-bloc motor
reglarea jocului dintre culbutor şi supapă la o
anumită valoare.
Supapele au rolul de a închide şi de a deschide orificiile de admisie şi de
evacuare din chiulasă. La majoritatea motoarelor pentru fiecare cilindru se
34
prevăd două supape şi anume una pentru admisie şi alta pentru evacuare.
Diametrul discului supapei de evacuare este mai mare decât diametrul discului
supapei de admisie pentru a uşura evacuarea completă a gazelor arse. Discul
supapei închide ermetic scaunul supapei din chiulasă. Supapa are o mişcare de
translaţie în ghidul supapei din chiulasă. Talerele şi siguranţele fixează supapa
în chiulasă. Arcurile supapei au rolul de a readuce supapa pe scaunul ei din
chiulasă când nu mai este acţionată de către culbutor.
Motorul cu ardere internă este o maşină termică care transformă căldura

obţinută prin arderea combustibilului în lucru mecanic, prin evoluţia unui fluid,
numit fluid motor. Specific motorului cu ardere internă este faptul că arderea
combustibilului se produce chiar în interiorul motorului, fluidul motor iniţial
(amestecul de combustibil şi aer) se transformă prin ardere în fluid motor final
(produsele arderii).
Lucrul mecanic produs într-un motor cu ardere internă rezultă din
transformarea energiei calorice, fiind echivalent cu cantitatea de căldură folosită
în acest scop.
La motoarele cu ardere internă, transformările gazelor sunt ciclice
ireversibile adică nu pot fi realizate şi în sens invers. Într-o asemenea
transformare ciclică ireversibilă gazele în timpu1 destinderii primesc o cantitate
de căldură Q1 iar în timpul comprimării cedează cantitatea de căldură Q 2.
Pentru a se obţine lucru mecanic util în această transformare este necesar ca
Q1 > Q 2 .
Admisia, comprimarea amestecului carburant sau a aerului, arderea,
detenta şi evacuarea gazelor arse constituie un ciclu motor. Partea din ciclu
care se efectuează la o singură cursă a pistonului se numeşte «timp». De aici şi
denumirea de motoare în patru timpi şi în doi timpi.
La motoarele în patru timpi admisia amestecului carburant sau aer şi
evacuarea gazelor se face prin orificiile cu supape prevăzute în chiulasă sau în
blocul cilindrilor.
La motoarele în doi timpi admisia şi evacuarea gazelor se realizează prin
ferestre (orificii) practicate în pereţii cilindrului, care sunt deschise sau închise
de către piston în cursa sa de la un punct la celălalt.
1. Care este clasificarea motoarelor cu ardere internă?

2. Care sunt părţile fixe ale motorului?
3. Ce rol are mecanismul motor?
4. Ce rol are mecanismul de distribuţie?
5. Care este alcătuirea sumară a mecanismului motor?
35
SISTEMUL DE ALIMENTARE A MOTOARELOR ARDERE

INTERNĂ
Cuvinte cheie: sisteme de alimentare, rezervor de combustibil, filtre de

combustibil, pompe de alimentare, pompe de injecţie, injector, carburator,
supraalimentare
Rezumat
În cadrul acestei unităţi de învăţare se vor cunoaşte principiile funcţionale
şi alcătuirea constructivă a sistemelor de alimentare care echipează motoarele
cu ardere internă cu aprindere prin comprimare (MAC) şi aprindere prin
scânteie (MAS).
3.1. SISTEMUL DE ALIMENTARE A MOTOARELOR CU APRINDERE PRIN

COMPRIMARE
3.1.1. Caracteristicile formării amestecului şi arderea

combustibilului la MAC
Combustibilul cel mai frecvent folosit la motoarele cu aprindere prin

comprimare este motorina. Motorina are volatilitatea mai scăzută decât
benzina, astfel are temperatura de inflamabilitate cuprinsă între 322 şi 413 K°
(55-140 °C), temperatura de autoaprindere de 473 K° (200°C) la o presiune de
2p daN/cm2 şi de 773 K° (500°C ), la presiunea atmosferică.
La motoarele cu aprindere prin compresie formarea amestecului are loc
în camera de ardere, în timpul cât durează injecţia combustibilului într-un timp
foarte scurt. Întrucât în camera de ardere se găseşte aerul comprimat la o
presiune de 25-35 daN/cm2 este necesar ca presiunea de injecţie a motorinei
să fie mai mare cca. 110-1500 daN/cm2.
Dacă presiunea de injecţie este mult superioară presiunii aerului
comprimat atunci puterea de pulverizare a combustibilului este mai mare şi
fineţea pulverizării este mai bună.
Întrucât turaţia motorului şi deci puterea motorului depinde de viteza de
ardere a combustibilului este necesar ca fenomenele preliminare arderii să
decurgă într-un timp extrem de scurt, este necesar să se obţină o repartizare
cât mai uniformă pentru fiecare picătură de combustibil care să vină în contact
cu o cantitate de aer suficientă încălzirii combustibilului, disocierii şi arderii.
La începutul injecţiei are loc perioada pregătitoare aprinderii, în care
combustibilul sub formă de picături se încălzeşte de la aerul din camera de
ardere, până la temperaturi superioare, producându-se chiar vaporizarea
acestora, urmând apoi autoaprinderea.
36
Prin aprinderea amestecului rezultat se declanşează o ardere cu o viteză
foarte mare de propagare. Timpul scurs din momentul începerii injecţiei până în
momentul autoaprinderii este numit întârziere la aprindere. Este de dorit ca
această întârziere la aprindere să fie cât mai mică. Întârzierea la aprindere
depinde de tipul motorinei, de tipul şi caracteristicile camerei de ardere, de
avansul la injecţie şi de alţi factori.
3.1.2. Instalaţia de alimentare a motoarelor cu aprindere prin

comprimare
Instalaţia de alimentare la MAC este alcătuită din (fig.3.1.):

- circuitul de admisie a aerului şi evacuarea gazelor rezultate din ardere
este alcătuit din: filtrul de aer, colectorul de admisie, galeria de admisie şi
galeria de evacuare, colectorul de evacuare cu ţeava de eşapament;
- circuitul de alimentare cu combustibil de joasă presiune este alcătuit
din: rezervorul de combustibil, conductă de joasă presiune, pompă de
alimentare şi filtru de curăţire a combustibilului.
- circuitul de alimentare cu combustibil de înaltă presiune alcătuit din;
pompa de injecţie, conducte de înaltă presiune şi injectoarele;
- organele de reglare şi control alcătuite din regulatorul centrifugal şi
aparatele de control care arată cum funcţionează întreg sistemul de alimentare.
Figura 3.1. Reţeaua de alimentare cu combustibil la MAC

- circuitul de joasă presiune: 1-rezervor de combustibil; 2-conductă de alimentare; 3-pompă
de alimentare; 4-pompă de amorsare; 5-conducte de legătură; 6-filtre de combustibil;
7- conductă de retur.
- circuitul de înaltă presiune: 8-pompa de injecţie; 9-conducte de înaltă presiune;
10-injectoare ; 7- conducta de surplus.
Filtrul de aer are rolul de a reţine impurităţile din aer, în principal praful.
În lipsa filtrului de aer, aerul din atmosferă este admis nefiltrat în camera de
ardere. Ţinând seama că motorul în timpul funcţionării aspiră cantităţi foarte
mari de aer (peste 100 m3/h), praful din aer pătruns în motor produce uzura
rapidă prin abraziune a cilindrilor, segmenţilor, etc.
37
La motoarele cu ardere internă se întâlnesc următoarele procedee de
filtrare a aerului: filtrare uscată, filtrare umedă şi filtrare combinată.
Filtrarea uscată se realizează prin inerţie, prin centrifugare şi filtrare cu
element filtrant. Elementul filtrant poate fi confecţionat din hârtie, ţesătură
textilă, sau ţesătură metalică aşezată în mai multe straturi.
Filtrarea umedă constă în trecerea aerului înainte de a fi introdus în
motor printr-o baie cu ulei care reţine particulele de praf.
Majoritatea motoarelor utilizează filtre de aer combinate la care filtrarea
se face prin mai multe procedee (prin centrifugare, prin inerţie, umedă şi cu
element filtrant. Intre filtrul de aer şi colectorul de admisie trebuie să se asigure
o etanşare perfectă pentru a împiedica aspirarea aerului nefiltrat în motor.
Filtrele de combustibil au rolul de a reţine impurităţile şi apa din
combustibil pentru evitarea uzurii rapide a pompei de injecţie şi a injectoarelor.
Filtrele de combustibil sunt prevăzute cu capac, racord de intrare, racord de
ieşire, element filtrant, pahar decantor, şurub pentru aerisire, garnitură de
etanşare. Elementul filtrant este alcătuit din hârtie filtrantă, bumbac sau site
metalice. Filtrele de combustibil se montează înseriate în circuitul de joasă
presiune. În cazul înlocuirii filtrelor îmbâcsite cu filtre noi, după efectuarea
operaţiunii de înlocuire a filtrelor, se efectuează amorsarea (eliminarea aerului)
reţelei de alimentare cu combustibil. Motoarele Diesel nu funcţionează dacă au
aer în circuitul de combustibil.
Pompa de alimentare are rolul de a aspira motorina din rezervor şi a o
trimite cu presiune mică (1,2 –1,5 daN/cm2) la pompa de injecţie. Cele mai
utilizate tipuri de pompe de alimentare sunt pompele cu membrană şi pompele
cu piston.
Pompa de alimentare cu membrană este alcătuită din două corpuri
(superior şi inferior) între care se găseşte o membrană elastică şi mecanismul
de acţionare al pompei. Corpul superior este prevăzut cu racord de admisie,
supapă de admisie, racord de refulare şi supapă de refulare. În corpul inferior
se montează mecanismul de acţionare al pompei format din pârghie pentru
acţionarea mecanică, tijă, arc şi clapetă pentru acţionarea manuală.
Pompa de alimentare cu piston este montată de regulă pe corpul pompei
de injecţie fiind acţionată de arborele cu came al pompei de injecţie. Este
alcătuită din corpul pompei, racord de admisie, racord de refulare, supapă de
admisie , supapă de refulare, piston cu dublu efect, arc, tijă şi tachet cu rolă.
Pompa de injecţie a motoarelor cu ardere internă îndeplineşte
următoarele roluri:
- Debitează (pompează) combustibilul către injectoare cu presiune
ridicată (între 600 – 1500 daN/cm2).
- Dozează ( reglează ) cantitatea de combustibil debitată către
injectoare corespunzător tuturor regimurilor de funcţionare ale motorului, de la
mersul în gol până la mersul în sarcină maximă.
- Distribuie combustibilul debitat şi dozat , în cantităţi egale şi bine
determinate pentru toţi cilindrii motorului , în ordinea de funcţionare a acestuia.
- Asigură o durată de debitare foarte scurtă ( 0,002 secunde), cu
scăderea bruscă a presiunii spre sfârşitul debitării.
La motoarele cu ardere internă se întâlnesc următoarele tipuri de pompe
de injecţie:
- pompă de injecţie cu elemenţi în linie;
- pompă de injecţie cu distribuitor rotativ.
38
a. Pompa de injecţie cu elemenţi în linie
În figura 3.2. se prezintă pompa de injecţie elemenţi în linie. Un element

de pompă este alcătuit din cilindru şi piston perfect etanşe între ele (fig.3.3.).
Cilindrul este fixat de corpul pompei, prezintă un canal radial r care comunică
permanent cu canalul de alimentare din corpul pompei de injecţie în care se
găseşte combustibilul trimis de pompa de alimentare, precum şi un canal de
ungere.
Pistonul (fig.3.3) prezintă un canal axial şi un canal înclinat care
comunică cu canalul axial. Zona n se îmbină cu manşonul pe care se fixează
un colier cu sector dinţat care angrenează cu cremaliera pentru reglarea
debitului.
La funcţionarea pompei se prezintă modul cum se realizează debitarea,
dozarea (reglarea debitului), distribuirea combustibilului la toţi cilindrii.
Fig. 3.2. Pompa de injecţie cu elemenţi în linie

1 - arborele cu camă; 2 - corpul pompei; 3 - rulmenţii cu role conice; 4 - şurub de strângere;
5 - sector dinţat; 6 - tachet cu rolă; 7 - arc elicoidal; 8 - manşon; 9 - cremalieră; 10 - pistonaş;
11 - cilindru; 12- supapă de refulare; 13 - racord de refulare; 14 - resort; 15 - limitator;
16 - ştift.
Fig. 3.3. Elementul de pompă

1 - cilindrul; 2 - pistonaş; 3 - canal radial (r); 4 - canal
pentru ungere; 5 – canal axial; 6 – canal înclinat;
7 - zona de îmbinare cu manşonul de rotire.
Debitarea (fig. 3.5). La cursa de coborâre a pistonului, muchia superioară

a sa descoperă canalul radial din cilindru şi motorina pătrunde în interiorul
cilindrului. În acest caz are loc aspiraţia. Sub acţiunea camei, pistonul se
deplasează în sus, acoperă canalul radial şi în continuare datorită presiunii
39
create în masa de combustibil, ventilul supapei de refulare (fig.3.4.) este ridicat
de pe scaun şi motorina este pompată (debitată) cu presiune ridicată spre
injectoare. Debitarea nu are loc pe toată cursa de ridicare şi anume până când
muchia superioară a canalului înclinat ajunge în dreptul canalului radial din
cilindru. In acest moment, motorina din cilindrul elementului se scurge prin
canalul longitudinal, prin canalul înclinat al pistonului şi prin canalul radial al
cilindrului în spaţiul de alimentare din corpul pompei, deci debitarea încetează.
În acest caz presiunea motorinei de deasupra pistonului scade, ventilul
supapei de refulare coboară pe scaun, dar înaintea aşezării ventilului pe scaun
datorită centurii de descărcare, care nu este altceva decât o porţiune cilindrică
de mică înălţime situată sub conul de etanşare a ventilului. În spaţiul de
deasupra supapei de refulare se produce o depresiune rapidă, ceea ce duce la
reducerea bruscă a presiunii în conducta de înaltă presiune şi deci la oprirea
bruscă a injecţiei, evitându-se formarea picăturilor la injectoare ce ar favoriza
arderi incomplete. Centura de descărcare, respectiv porţiunea cilindrică de pe
ventilul supapei poartă denumirea de brâu de descărcare.
Fig. 3.5. Fazele debitării

Fig. 3.4. Supapa de refulare a - admisia; b - începutul debitării;
1 - ventilul supapei; 2 - tija supapei; c - sfârşitul debitării
3 - corpul supapei
Dozarea. Debitul de motorină debitată depinde de distanţa dintre muchia

superioară a pistonului şi punctul extrem superior al canalului înclinat măsurat
pe generatoarea pistonaşului situată în dreptul canalului radial.
Dacă această distanţă va fi mai mare, canalul radial din cilindru va fi
închis mai mult timp, cursa debitoare va fi mai mare, deci şi cantitatea de
motorină pompată va fi mai mare. Debitul de motorină va fi mai mic atunci când
această distanţă va fi mai mică.
În concluzie, reglarea debitării unei cantităţi mai mari sau mai mici de
motorină se realizează prin rotirea pistonaşului de către cremaliera din corpul
pompei de injecţie comandată manual sau automat de regulator.
Distribuirea combustibilului, la toţi cilindri motorului se realizează datorită
faptului că pompa de injecţie cu piston rotitor şi cursă constantă este prevăzută
cu câte o secţiune de pompare pentru fiecare cilindru a motorului alcătuită din:
camă, tachet cu rolă, taler inferior, resort, taler superior, element de pompă,
supapă de refulare, opritor, racord.
Momentul începutului debitării trebuie să aibă loc în acelaşi punct al
cilindrului pentru toţi cilindri motorului. Reglarea momentului începutului debitării
la fiecare element de pompă se realizează cu ajutorul şurubului superior al
tachetului cu role.
Reglarea momentului începutului debitării (avans la injecţie) simultan
pentru toţi cilindrii se face prin modificarea poziţiei cuplajului pompei.
40
b. Pompa de injecţie cu distribuitor rotativ
Principalele particularităţi ale acestor pompe sunt următoarele:

- La acest tip de pompă un singur element asigură pomparea
combustibilului, iar un distribuitor rotativ, solidar cu elementul de pompare,
distribuie combustibilul dozat corespunzător pentru fiecare regim de funcţionare
către injectoare;
- Construcţia pompei este relativ simplă, neconţinând roţi dinţate,
rulmenţi sau resorturi care să lucreze la forţe de întindere excesive, nu necesită
sistem exterior de ungere, ungerea fiind asigurată de către motorina filtrată
introdusă în pompă sub presiune;
- Singura operaţie de reglare la pompele cu rotor distribuitor este
reglarea debitului maxim.
- Este de remarcat că pompele cu rotor distribuitor asigură şi posibilitatea
de variere automată a avansului la injecţie în funcţie de turaţie, ceea ce
îmbunătăţeşte indicii de funcţionare a motorului la regimuri variate, aceasta în
cazul motoarelor de tractoare, prezintă importanţă deosebită, cunoscut fiind
faptul că în condiţiile de lucru din agricultură motorul lucrează continuu la sarcini
foarte variate.
Pompa de injecţie cu rotor distribuitor (fig. 3.6.) este alcătuită din: corpul
pompei, supapa de reglare, pompa de transfer, capul hidraulic cu bucşa capului
hidraulic, rotorul distribuitor, inelul cu came, patină cu role, pistonaşe, supapa
de dozare.
La bucşa capului hidraulic care este împerecheată cu rotorul distribuitor,
se găseşte un canal longitudinal, un canal transversal prin care trece de la
pompa de transfer la pompa de dozare, un singur orificiu de admisie şi trei sau
şase orificii de refulare (numărul este egal cu numărul cilindrilor motorului) care
servesc pentru refularea motorinei către injecţie.
Rotorul perfect etanş în bucşa capului hidraulic este prevăzut la un capăt
cu un canal transversal în care culisează două pistonaşe, care sunt în contact
cu câte o patină şi rolă, care în timpul rotirii rotorului culisează în locaşurile din
rotor, fiind acţionate de camele inelului cu came a cărui poziţie este dictată de
un dispozitiv de reglaj, avans automat. Rotorul este străbătut de următoarele
orificii: un orificiu axial care comunică la un capăt cu un canal transversal în
care culisează cele două pistonaşe plonjoare opuse, trei orificii de admisie şi un
singur orificiu de refulare.
La celălalt capăt, rotorul poartă o pompă de transfer cu palete, care
asigură alimentarea pompei cu combustibil la o presiune relativ ridicată 50
daN/cm2. În continuare se redă modul cum se realizează dozarea
combustibilului, distribuirea şi debitarea.
41
Fig.3.6. Pompa de injecţie cu distribuitor rotativ
1 - corpul pompei; 2 - capace greutăţi; 3 - greutăţi; 4 – ax de antrenare; 5-role; 6 - placa de
antrenare; 7 - placa de ghidare; 8 - pistonaşe plonjoare; 9 - racord refulare; 10 - orificiu radial
pentru admisie (rotor): 11 - inel excentric; l2 rotorul pompei de transfer; 13 - palete;
14 - manşonul capului hidraulic; 15 orificiu superior admisie; 16 - canal transversal (bucşe);
17 - supapă de dozaj;18 - capacul regulatorului; 19 - garnituri; 20 - supapă de reglare
l. Dozarea combustibilului
De la pompa de transfer, combustibilul cu presiunea de transfer trece
prin canalul longitudinal din bucşa capului hidraulic şi de acolo pătrunde în
canalul supapei de dozare. Aceasta supusă acţiunii manetei sau pedalei de
acceleraţie, (sau regulatorului de turaţie) modifică secţiunea orificiului de dozare
şi prin urmare cantitatea de combustibil ce trece prin orificiul respectiv.
Modificarea secţiunii orificiului de dozaj se realizează prin rotirea supapei de
dozare. Cu cât orificiul este mai închis presiunea de dozare este mai scăzută.
La mersul motorului cu turaţie minimă secţiunea orificiului de dozare
respectiv cantitatea de combustibil ce trece prin orificiul de dozare sunt minime.
II. Debitarea
Combustibilul care vine de la pompa de alimentare este trimis prin filtre
apoi prin racordul supapei de reglare trece prin filtrul din plastic al supapei de
reglare apoi prin canal la camera de aspiraţie a pompei de transfer. Aceasta
trimite motorina cu o presiune de până la 50 daN/cm 2 în canalul longitudinal din
bucşa capului hidraulic şi apoi în canalul transversal la supapa de dozare, care
permite trecerea motorinei spre unicul canal de admisie a bucşei capului
hidraulic. În timpul antrenării rotorului când unul din canale se aliniază cu
canalul unic de admisie din bucşa capului hidraulic, combustibilul dozat
pătrunde în elementul de pompare cu presiunea de dozare forţând pistoanele
să se depărteze (fig.3.7.a). La rotirea în continuare a rotorului distribuitor
canalul unic de admisie din bucşa capului hidraulic se obturează şi în momentul
când unicul canal de refulare din rotor se aliniază cu unul din canalele de
refulare din bucşa capului hidraulic rola vine în contact cu două came diametral
opuse ale inelului cu came şi pistonaşele sunt închise brusc spre celălalt. În
felul acesta se produce o presiune ridicată a motorinei care trece forţat spre
injectoare (fig.3.7.b).
42
Fig.3.7.Schema funcţională a rotorului în
capul hidraulic
a - admisia combustibilului;
b - refularea sau debitarea combustibilului;
1 bucşe; 2 - orificiu admisie bucşe;
3 - orificiu admisie rotor; 4 - rotor distribuitor; 5 -
pistonaşe; 6 - canal axial rotor; 7 – orificiu de
refulare; 8 – orificiu refulare bucşă
III. Distribuirea
Prin rotirea continuă a rotorului orificiile de aspiraţie ale acestuia ajung
succesiv în dreptul unicului canal de aspiraţie din bucşa capului hidraulic
efectuându-se aspiraţia şi tot succesiv, orificiul unic de refulare din rotor vine în
dreptul orificiilor de refulare din bucşa capului hidraulic, efectuând debitarea
către toate injectoarele motorului în ordinea de funcţionare a acestora.
Supapa de reglare are următoarele roluri:
- reglează presiunea combustibilului la ieşirea din pompa de transfer în
funcţie de viteza de rotaţie;
- permite umplerea pompei de injecţie cu combustibil înaintea punerii în
funcţiune ocolind pompa de transfer care obturează trecerea combustibilului
atunci când pompa este în repaus pentru amorsare;
- închide ieşirea combustibilului din pompă în perioada de staţionare,
evitând dezamorsarea pompei.
Pentru ca motoarele cu ardere internă să poată funcţiona corespunzător
în toate condiţiile de lucru şi îndeosebi la schimbarea bruscă a sarcinii, pompele
de injecţie sunt prevăzute cu regulatoare de turaţie. Majoritatea MAC sunt
prevăzute cu regulatoare de tip mecanic, centrifugal pentru toate regimurile de
funcţionare.
Injectorul are rolul de a pulveriza motorina în camera de ardere cu o
presiune de 125 – 250 daN/cm2. Pentru fiecare cilindru al motorului există un
injector pus în legătură cu pompa de injecţie printr-o conductă de oţel de înaltă
presiune.
Injectorul este alcătuit din corpul injectorului, racord, capac, piuliţă
tubulară, şurub de reglaj, arc elicoidal, capacul pulverizatorului şi pulverizator.
Pulverizatoarele sunt de două tipuri, care definesc şi denumirea
injectorului şi anume: de tip deschis şi de tip închis.
3.2. SISTEMUL DE ALIMENTARE AL MOTOARELOR CU APRINDERE PRIN

SCÂNTEIE
3.2.1. Caracteristicile formării amestecului carburant
Combustibilii folosiţi la motoarele cu aprindere prin scânteie sunt:

benzina, petrolul lampant, gazul metan, etc. Majoritatea motoarelor
43
funcţionează cu benzină, având masa specifică 0,7 - 0,78 Kg/dm3 şi puterea
calorică inferioară de 4,4 x 107 J/Kg.
Dozarea şi începutul formării amestecului carburant are loc în afara
cilindrului motorului într-un subansamblu principal numit carburator.
Datorită carburatorului, motoarele cu aprindere prin scânteie se numesc
frecvent motoare cu carburator.
Pentru benzină se consideră ca amestec normal, amestecul la care
raportul gravimetric este 1/15 adică la 1g benzină corespund 15 g aer, la care
arderea este completă. În tabelul 3.1. este prezentat denumirea amestecului
pentru diferite valori a raportului benzină-aer.
Tabelul 3.1.
Denumirea amestecurilor după valorile raportului aer/benzină
Denumirea
Raport benzină - aer Consecinţe
amestecului
Puterea motorului scade, iar
1/22-1/20 Sărac (cu mult aer)
consumul de combustibil creşte
Puterea motorului scade puţin, iar
1/20-1/16 Sărăcit
consumul este minim
1/15 Normal Consum optim, putere nominală
Puterea motorului creşte puţin, iar
1/14-1/10 Îmbogăţit
Puterea motorului scade mult,
1/10-1/7 Bogat
Amestecul carburant este aspirat şi comprimat în cilindru, iar aprinderea

se realizează spre sfârşitul compresiei cu ajutorul scânteii electrice de
aprindere. Prin comprimarea amestecului în cilindru, temperatura acestuia
creşte astfel încât scânteia electrică declanşează aproape instantaneu
aprinderea după care urmează arderea combustibilului. Arderea începută în
punctul în care s-a produs scânteia se propagă cu viteza de 20-30m/s, în restul
camerei de ardere, durata totală a arderii fiind normală de o miime de secunde.
3.2.2. Instalaţia de alimentare a motoarelor cu aprindere prin

scânteie
Reţeaua de admisie a fluidului motor la M.A.S. este formată din filtru de

aer, galeria de admisie, carburatorul.
Reţeaua de alimentare cu combustibil poate fi de două feluri: prin cădere
şi prin pompare. La reţeaua de alimentare prin cădere, rezervorul de
combustibil este situat mai sus decât carburatorul, iar combustibilul trece prin
filtru decantor către carburator datorită diferenţei de nivel. La reţeaua de
alimentare prin pompare, rezervorul este situat mai jos decât carburatorul şi de
aceea între rezervor şi carburator se plasează o pompă pentru pomparea
combustibilului către carburator.
Formarea amestecului carburant se poate realiza cu ajutorul unui
carburator sau a unei instalaţii cu injecţie de benzină
3.2.2.1. Instalaţia de alimentare a M.A.S. prin carburaţie
În figura 3.8. se prezintă schema generală a instalaţiei de alimentare a

M.A.S. prin carburaţie.
44
Fig.3.8. Schema unei instalaţii de alimentare a MAS prin carburaţie:
1-rezervor de combustibil; 2-supapă de admisie; 3-arbore cu camă; 4- pompă de alimentare;
5- filtru de aer; 6-carburator; 7-cameră de amestec; 8-obturator; 9- colector; 10- supapă de
admisie.
Carburatorul serveşte pentru formarea amestecului carburant şi dozarea

cantităţii de amestec ce se introduce în cilindrii motorului. Carburatorul se
compune dintr-o parte fundamentală, numită carburatorul elementar şi un
număr de dispozitive care complectează funcţiunile carburatorului elementar. La
carburatorul elementar se disting două părţi principale: camera de nivel
constant şi camera de amestec (fig. 3.9.).
Camera de nivel constant este pusă în legătură printr-o conductă
metalică cu rezervorul sau cu pompa de alimentare. In interiorul ei se găseşte
plutitorul prevăzut cu un cui obturator, urmărind nivelul combustibilului,
alimentând carburatorul cu o cantitate determinată de combustibil. Din camera
de nivel constant combustibilul trece în camera de amestec printr-un tub
prevăzut la capătul terminal cu un orificiu calibrat numit jiclor.
Camera de amestec are formă cilindrică, fiind în legătură la un capăt cu
aerul atmosferic (prin intermediul filtrului de aer) iar celălalt capăt cu cilindrul
motorului, prin conductă sau galeria de admisie. Camera de amestec prezintă o
îngustare a secţiunii numită difuzor ce are rolul de a mării viteza de trecere a
aerului prin dreptul jiclorului turbionându-l în acelaşi timp pentru a se obţine un
amestec carburant omogen.
Fig.3.9. Schema carburatorului elementar:

1-camera de nivel constant; 2-plutitorul; 3-cui obturator; 4-camera de amestec; 5-difuzor;
45
Pe porţiunea dintre jiclor şi conductă sau galeria de admisie se găseşte
clapeta de acceleraţie. Aceasta este acţionată de către regulatorul de turaţie la
motoarele stabile şi prin pedala de acceleraţie la motoarele de pe autovehicule.
Prin diferite poziţii de aşezare faţă de secţiunea camerei de amestec, clapeta
de acceleraţie permite trecerea unei cantităţi mai mari sau mai mici de amestec
carburant în funcţie de încărcarea motorului.
Funcţionarea carburatorului. Prin deplasarea pistonului în cursa de
aspiraţie şi deschiderea supapei de admisie pe conducta de admisie şi în
camera de amestec a carburatorului cu care aceasta este pusă în legătură se
creează o depresiune, drept urmare aerul atmosferic pătrunde şi trece cu viteză
prin camera de amestec. În dreptul difuzorului este aspirată din jiclor o cantitate
de benzină, sub formă de picături fine care se vaporizează, se amestecă cu
aerul şi pătrunde în cilindru.
Carburatorul cu un jiclor nu satisface funcţionarea unui motor cu regim
variabil. Pentru a se obţine un raport de amestec optim în orice regim de
funcţionare al motorului, carburatoarele se prevăd cu două sau trei jicloare,
jiclorul de mers în gol, jiclorul principal şi jiclorul compensator.
Jiclorul de mers în gol alimentează motorul când acesta funcţionează la
turaţie scăzută. EI debitează benzina când clapeta de acceleraţie este închisă,
iar aerul necesar amestecului intră în carburator printr-un orificiu prevăzut cu un
şurub de reglaj.
Jiclorul principal intră in funcţie când se deschide obturatorul de
acceleraţie şi debitează benzina pentru mersul motorului la turaţie normală.
Jiclorul compensator debitează combustibil numai în intervalul de trecere de la
mersul în gol la mersul în turaţia normală, când datorită inerţiei benzinei jiclorul
principal nu poate asigura cantitatea de combustibil necesară.
Pentru a porni uşor motorul trebuie alimentat cu amestec carburant
bogat în benzină, în acest scop carburatoarele se prevăd cu o clapetă de aer
numită şoc de aer, montată pe capătul dinspre filtrul de aer exterior camerei de
amestec.
Prin aducerea acestuia in poziţie de închidere se micşorează cantitatea
de aer ce intră în amestec şi astfel amestecul se îmbogăţeşte. Obişnuit, şocul
de aer se acţionează manual şi trebuie deschis complet imediat ce motorul a
intrat în turaţie normală. În caz contrar surplusul de benzină ce nu arde din lipsă
de aer se prelinge pe pereţii cilindrului, spală uleiul şi nemaifiind asigurată
ungerea, se poate ajunge la griparea pistoanelor.
3.2.2.2. Instalaţia de alimentare a M.A.S. prin injecţie
Utilizarea sistemelor de injecţie in cazul M.A.S. în locul carburatoarelor,

conduce la o economie de combustibil de 10`'- 15% în aceleaşi condiţii de
exploatare. Datorită faptului că la fiecare cilindru este prevăzut un injector
(plasat fie direct în cilindru fie in spatele supapei de admisie), se asigură o
distribuţie mai bună a combustibilului. De asemenea se mai obţin şi alte
avantaje şi anume: puterea maximă a motorului creşte cu până la 20% datorită
eliminării rezistenţelor de curgere ale carburatorului; se reduc emisiile poluante;
creşte flexibilitatea motorului la trecerea de la un regim la altul; se elimină
griparea şi se pot utiliza benzine cu cifra octanică mai redusă.
46
Schema principală a unei instalaţii clasice de alimentare prin injecţie la
M.A.S. este prezentată în figura 3.10.
Fig.3.10. Schema instalaţiei de alimentare prin injecţie la M.A.S.

1-rezervor; 2- pompă electrică de alimentare; 3-filtru; 4- pompă de injecţie; 5distribuitoare; 6-
injectoare; 7-7’- conducte de înaltă presiune; 8- conducte de joasă presiune; 9- conductă
retur; 10- pârghie; 11- regulator.
Pompa de injecţie are rolul de dozare a combustibilului şi de realizare a

presiunii necesare de injecţie acestuia. Reglarea debitului de benzină, în
concordanţă cu regimul de funcţionare al motorului se realizează corelat cu
debitul de aer aspirat, prin pârghia 10, legată mecanic de obturatorul plasat pe
traseul de admisie.
Modernizarea unor instalaţii de injecţie de benzină cu comandă
electronică a simplificat construcţia, concomitent cu reducerea preţului de cost
şi mărirea siguranţei în exploatare.
La motoarele cu aprindere prin comprimare (MAC) formarea amestecului

are loc în camera de ardere, în timpul cât durează injecţia combustibilului într-
un timp foarte scurt.
Majoritatea motoarelor cu aprindere prin scânteie (MAS) folosesc drept
combustibil benzina. Formarea amestecului dintre benzină şi aer, precum şi
dozarea acestuia, se face în exteriorul camerei de ardere, într-un subansamblu
al reţelei de alimentare numit carburator.
1. Ce rol are sistemul de alimentare?

2. Din ce este alcătuit circuitul de alimentare cu combustibil la MAC?
3. Care este rolul bateriei de filtre?
4. Ce rol are pompa de injecţie?
5. Ce rol are pompa de alimentare?
6. Care este alcătuirea generală a unui sistem de alimentare al MAS
7. Ce rol are carburatorul?
8. Care sunt regimurile de funcţionare ale unui carburator?
9. Care este alcătuirea unui filtru de combustibil?
47
SISTEMUL DE APRINDERE, SISTEMUL DE UNGERE ŞI

SISTEMUL DE RĂCIRE AL MOTOARELOR CU ARDERE
INTERNĂ
Cuvinte cheie: baterie de acumulatoare, magnetou, bujie, pompă de

ulei, filtru de ulei, lichid de răcire, termostat, ventilator, pompă de apă
Rezumat
Sistemul de aprindere al MAS precum şi sistemele de ungere şi răcire
ale motoarelor cu ardere internă, atât MAC cât şi MAS, au rol primordial in
funcţionarea corecta a motoarelor termice. În cadrul unităţii de învăţare se vor
cunoaşte din punct de vedere organologic şi funcţional aceste sisteme,
elementele după care se poate face clasificarea lor precum şi îndrumări
practice privind exploatarea corectă.
4.1. SISTEMUL DE APRINDERE AL MOTOARELOR CU APRINDERE PRIN

SCÂNTEIE
4.1.1. Generalităţi
Aprinderea amestecului carburant în cilindru la motoarele cu aprindere

prin scânteie, în patru sau doi timpi se face cu ajutorul unei scântei electrice
produsă în momentul potrivit între electrozii unei bujii, situate în camera de
ardere a motorului. Pentru ca la presiunea din cilindru să se poată produce
scânteia, este necesar un curent de înaltă tensiune cuprins între 12000-25000
V.
Se folosesc în acest scop două sisteme: sistemul de aprindere cu
magnetou; sistemul de aprindere cu baterie de acumulatoare.
La ambele sisteme de aprindere organul care produce scânteia electrică
este bujia. Pentru ca să aibă loc aprinderea şi arderea în timp util producerea
scânteii electrice trebuie să aibă loc la sfârşitul compresiei, însă înainte ca
pistonul să ajungă la capătul P.M.I. Unghiul pe care îl mai are de parcurs braţul
de manivelă din momentul când se produce scânteia electrică şi până când
pistonul ajunge în P.M.I. se numeşte unghiul de avans la aprindere. Dacă
aprinderea nu se face cu avans se produce cu întârziere scade randamentul
motorului.
Cu cât turaţia motorului este mai mare, cu atât şi avansul la aprindere
este mai mare. Fixarea avansului la aprindere se realizează prin o corectă
cuplare a magnetoului sau a ruptorului - distribuitor la motor.
Bujia se găseşte atât la sistemul de aprindere cu magnetou cât şi la cel
cu baterie de acumulator. Pentru fiecare cilindru se montează în chiulasă o
bujie care primeşte curentul de înaltă tensiune printr-un conductor special, izolat
48
numit fişă de înaltă tensiune. Este alcătuită dintr-un electrod central, unul până
la trei electrozi secundari, izolatorul electrodului central şi carcasa corp.(fig.4.1.)
Scânteia se formează între electrodul

central şi electrozii laterali care se găsesc la o
distanţă de 0,5 - 0,7 mm.
Caracteristica principală a unei bujii este
valoarea termică, respectiv cifra de
incandescenţă care arată felul cum păstrează
căldura primită de la motor. Durata de timp,
exprimată în secunde în care se ajunge la
autocurăţire, reprezintă valoarea termică sau
cifra de incandescenţă a bujiei.
Cifra de incandescenţă se notează cu
W urmat de un număr de la 40 la 600. Se
deosebesc din acest punct de vedere bujii
calde şi bujii reci. Bujia caldă are W 45 la W
190 respectiv valoarea termică scăzută, are Figura 4.1. Bujia
capacitatea mică de a se răci, de a ceda 1-corpul bujiei; 2-porţiunea
căldura primită. Bujia caldă este indicată filetată; 3-electrod central;
pentru motoarele cu un raport mic de 4-electrod lateral; 5-izolator;
comprimare de turaţie scăzută, care lucrează 6-piuliţă; 7-garnitură.
la încărcare mică, respectiv sarcini mici.
Bujia rece are W 200 la W 600 respectiv valoarea termică ridicată,
coeficientul caloric mare şi deci transmite repede spre exterior căldura
acumulată, răcindu-se uşor. Bujia rece se foloseşte la motoarele cu raport mare
de comprimare, care lucrează la turaţii şi încărcări mari, deci sarcini ridicate.
De menţionat că, pentru motoarele în doi timpi sau pentru cele răcite cu
aer sunt indicate bujii reci, pe când la motoarele răcite cu apă sunt indicate bujii
calde. Principala caracteristică constructivă a bujiilor care le diferenţiază este
dimensiunea izolatorului. În funcţie de diametrul exterior al filetului bujiei
acestea pot fi: cu diametrul de 14 mm; 16 mm; de 22 mm; notându-se cu M-14;
M-16; M-22; iniţiala M arată că filetul este de tip metric.
4.1.2. Sistemul de aprindere cu magnetou
Acest sistem este alcătuit dintr-un magnetou, conductori de înaltă

tensiune şi bujii. Sistemul de aprindere de la magnetou este utilizat 1a
motoarele cu aprindere prin scânteie de la unele tractoare, la motorul de pornire
a unor maşini agricole autopropulsate şi la unele motoare de motocicletă.
Magnetoul propriu-zis produce curent de joasă tensiune (15-40V) si-l
transformă într-un curent de înaltă tensiune (12000-25000V) pe care îl distribuie
prin fişe de bujii.
Se disting următoarele tipuri de magnetouri în raport cu mobilitatea
principalelor părţi componente - magnet; bobină şi anume:
- magnetou cu magnet fix şi bobină rotitoare;
- magnetou cu bobină fixă şi magnet rotitor;
- magnetou la care atât bobina cât şi magnetul sunt fixe.
Magnetoul cu bobina fixă şi magnet rotitor (fig.4.2.) este alcătuit din
magnet, bobină de inducţie, ruptor, distribuitor, armături, arbore camă,
49
conductor. Magnetul permanent de formă cilindrică se roteşte între două
armături laterale din oţel moale, prevăzute in partea superioară cu bobină de
inducţie, cu un miez din oţel moale pe care se găsesc cele două înfăşurături: -
înfăşurarea primară formată dintr-un număr redus de spire de sârmă de cupru,
iar în jurul acesteia spre exterior înfăşurarea secundară formată dintr-un număr
mare de spire din sârmă de cupru (0,03-0,08mm grosime).
Înfăşurarea primară reprezintă înfăşurarea de joasă tensiune, iar
înfăşurarea secundară reprezintă înfăşurarea de înaltă tensiune.
Un capăt a1 înfăşurării primare este legat de miez şi deci este legat la
masă, celălalt capăt este legat la contactul fix al ruptorului - nicovală.
Un capăt al înfăşurării secundare este legat la sfârşitul înfăşurării primare
şi deci prin acesta este legat la masă, iar celălalt capăt este legat la luleaua
distribuitoare (rotor).
Fig.4.2. Schema sistemului de aprindere cu magnetou.

1- magnetul permanent; 2 - înfăşurarea secundară a bobinei de inducţie; 3 - înfăşurarea
primară a bobinei de inducţie; 4-arborele cu camă; 5- condensatorul; 6 - miezul magnetic al
bobinei de inducţie; 7 - piesele polare; 8-arc lamelar; 9-ploţi laterali; 10-rotorul distribuitorului;
11-capacul distribuitorului; I2 - carcasă; 13 - nicovala ruptorului (contact fix); 14 - ciocănelul
ruptorului (contact mobil); 15 - corpul bujiei; 16 - electrodul central; 17 - izolator;
18 - garnitura de etanşare din cupru; 19 - contactul fişei de înaltă tensiune cu electrodul
central; 20 - piuliţa electrodului central; 2l - electrodul lateral (electrodul de masă);
22 - conductoarele (fişele) de înaltă tensiune.
Ruptorul magnetoului este alcătuit din nicovală, ciocănel şi o camă

montată pe arborele magnetoului. nicovala este izolată de masa magnetoului.
Ciocănelul este mobil în jurul unei articulaţii şi execută mişcări de oscilaţie
produse de acţiunea camei prin rotirea arborelui. Ciocănelul este apăsat tot
timpul pe nicovală de către un arc lamelar. În punctele de contact pe nicovală şi
pe ciocănel se găsesc câte o plăcuţă din wolfram, numite contactele ruptorului.
Distanţa dintre ciocănel şi nicovală se poate regla cu ajutorul unui şurub la
valori cuprinse între 0,35-0,5mm. În paralel cu ruptorul se găseşte un
condensator alcătuit din două foiţe alungite de cositor numite armături, izolate
cu benzi de hârtie parafină, introduse într-o manta de protecţie.
50
În timpul întreruperii circuitului primar, condensatorul reţine curenţii de
autoinducţie în scopul de a evita oxidarea şi distrugerea contactelor ruptorului
datorită scânteilor ce s-ar produce între contacte.
Distribuitorul are rolul de a repartiza curentul de înaltă tensiune la
momentele potrivite la bujiile cilindrilor motorului. Este alcătuit din capacul
distribuitorului confecţionat din material izolant - bachelită prevăzut cu ploţi, în
număr egal cu numărul cilindrilor motorului şi un plot central, precum şi rotor
numit luleaua distribuitoare.
Pe luleaua distribuitoare este fixată o plăcuţă din alamă pe care apasă
un conductor de cărbune fixat la plotul central.
Funcţionarea magnetoului. Când magnetul permanent se roteşte între
armături, în miezul magnetic al bobinei se creează un flux magnetic variabil,
având valori nule când magnetul are polii dispuşi în poziţie verticală. Această
situaţie are loc de două ori în timpul unei rotaţii a magnetoului.
Prin inducţie electromagnetică, în spirele bobinei primare se induce o
tensiune variabilă, care are valori maxime, atunci când fluxul magnetic este nul.
Dar circuitul primar fiind un circuit închis, tensiunea electromotoare va da
naştere unui curent alternativ, care la sfârşitul înfăşurării primare, trece prin
contactele ruptorului la masă şi se reîntoarce la începutul înfăşurării primare
legat la masă. Curentul din înfăşurarea circuitului primar produce un flux
magnetic variabil. Când curentul din circuitul primar are valoare maximă, se
îndepărtează contactele ruptorului, deci se întrerupe circuitul primar.
Întreruperea circuitului primar având loc când fluxul magnetic este maxim, cama
depărtează ciocănelul de pe nicovală, dispărând deci şi fluxul magnetic din jurul
spirelor primare. Dispariţia fluxului magnetic, adică variaţia lui de la valoarea
maximă la valoarea 0, face ca în înfăşurarea secundară să se inducă o
tensiune electromotoare foarte mare, 10000-25000V.
Întrucât înfăşurarea secundară se găseşte într-un circuit închis,
tensiunea electromotoare indusă va da naştere unui curent care are următorul
circuit numit circuit secundar, masă, înfăşurare secundară, fişa centrală, plotul
central, lulea distribuitoare, plotul lateral, fişa de înaltă tensiune, electrodul
central al bujiei, electrodul lateral al bujiei, corpul bujiei şi masa.
4.1.3. Sistemul de aprindere cu baterie de acumulatoare
Acest sistem este compus din bateria de acumulatoare, bobina de

inducţie cu cele două înfăşurări, condensatorul, ruptorul distribuitor, fişe şi bujii
(fig.4.3.). La acest sistem de aprindere curentul de joasă tensiune de 6; 12 sau
24 V, furnizat de către bateria de acumulatoare este transformat în curent de
înaltă tensiune de 10000-25000 V de către bobina de inducţie şi repartizat cu
ajutorul distribuitorului ruptor prin fişe la bujii, în raport cu ordinea de funcţionare
a motorului. Curentul de înaltă tensiune se formează prin inducţie în momentul
în care curentul de joasă tensiune este întrerupt de către ruptor. Instalaţia de
aprindere cuprinde deci două circuite:
- circuitul de joasă tensiune al bateriei de acumulatoare la care se
găseşte un ampermetru, întrerupătorul aprinderii, înfăşurarea primară a bobinei
de inducţie, ruptorul şi condensatorul;
- circuitul de înaltă tensiune care cuprinde înfăşurarea secundară a
bobinei de inducţie, distribuitorul, fişele şi bujiile.
51
Bobina de inducţie serveşte pentru transformarea curentului de joasă
tensiune venit de la bateria de acumulatoare, în curent de înaltă tensiune
necesar formării scânteii electrice la bujii. Este formată dintr-un miez de fier
moale pe care se găsesc două înfăşurări primare şi secundare. Pe înfăşurarea
primară în serie este montată o rezistenţă pentru protecţie când bateria este
supraîncărcată.
Ruptorul şi distribuitorul au aceleaşi componente şi rol funcţional ca la
magnetou.
Fig.4.3. Schema sistemului de aprindere cu baterie de acumulatoare

1- baterie de acumulatoare; 2- întrerupător; 3- ampermetru; 4- bobina de
inducţie;5- înfăşurare primară; 6- înfăşurare secundară; 7- rezistenţă pentru protecţie (când
bobina de acumulatoare este supraîncărcată); 8- ruptor; 9distribuitor; 10- fişă; 11- bujie;
12- condensator; R- releu; G- generator de curent; 13- paratrăsnet.
Funcţionarea sistemului de aprindere cu baterie de acumulatoare

decurge in felul următor: circuitul primar este închis când ciocănelele ruptorului
sunt în contact. În această situaţie curentul de joasă tensiune de la baterie
străbate înfăşurarea primară a bobinei şi de aici prin ciocănelul fix al ruptorului
trece la masă. Când contactul dintre ciocănelele ruptorului este întrerupt,
respectiv este întrerupt circuitul de joasă tensiune, în înfăşurarea secundară a
bobinei se formează prin inducţie un curent de înaltă tensiune care trece la
distribuitor şi de aici la bujii.
4.2. SISTEMUL DE UNGERE AL MOTOARELOR
4.2.1. Condiţiile ungerii motoarelor termice
Rolul principal al ungerii motoarelor este de a înlătura contactul direct

dintre suprafeţele pieselor în mişcare relativă reducându-se prin aceasta lucru
mecanic de frecare, încălzirea şi uzura pieselor.
Sistemul de ungere al motorului asigură funcţionarea cu o frecare
minimă a pieselor mobile ale motorului, micşorând pierderile prin frecare şi
uzura suprafeţei pieselor în frecare. Uleiul circulând între suprafeţele în frecare
ale pieselor preia o parte din căldura de frecare, contribuind deci in parte şi la
preluarea excesului de căldură din motor. Printr-o ungere corespunzătoare se
previne supraîncălzirea, uzura excesivă şi griparea pieselor. Uleiul circulând
între suprafeţele pieselor antrenează particule fine metalice rezultate din uzura
pieselor şi asigură astfel evacuarea acestora. Prin existenţa unui strat fin de ulei
se îmbunătăţeşte etanşarea pistonului şi segmenţilor în cilindru şi totodată se
protejează suprafaţa cilindrului faţă de acţiunea termochimică a gazelor de
ardere.
52
După procedeul prin care se realizează ungerea, sistemele de ungere
se clasifică în:
- sisteme de ungere prin amestec;
- sisteme de ungere prin stropire (barbotaj);
- sisteme de ungere prin presiune;
- sisteme de ungere mixt.
Ungerea prin adaos de ulei în combustibil sau prin amestec (în proporţie
de 4-6%) se utilizează la M.A.S. în doi timpi, motoare la care prin specificul lor
funcţional nu este posibilă păstrarea uleiului în carter. Ungerea se realizează
prin amestecarea uleiului cu benzina în combustibil, se asigură în prealabil o
bună amestecare a uleiului cu benzina. In timpul funcţionării motorului, o dată
cu aspirarea amestecului carburant, în carter este antrenat şi uleiul, care ajunge
la suprafeţele pieselor motorului.
Ungerea prin stropire sau barbotaj este asigurată de capacul de bielă în
timpul rotirii arborelui motor. Capacul de bielă la unele motoare este prevăzut
cu o prelungire inferioară numită linguriţă, în aşa fel încât la poziţia inferioară a
bielei linguriţa ajunge în uleiul din baie, îl antrenează şi-1 răspândeşte sub
formă de picături fine în interiorul carterului, astfel uleiul ajunge pe suprafaţa
cilindrilor, pistoanelor, segmenţilor, lagărelor, etc. acest sistem de ungere
prezintă neajunsuri, mai ales când motorul nu-şi menţine orizontalitatea,
respectiv uleiul ajunge numai parţial la mecanismul de distribuţie.
În prezent acest procedeu de ungere practic este părăsit.
Ungerea sub presiune este realizată cu ajutorul unei pompe de ulei care
aspiră uleiul din baia de ulei şi îl trimite prin diferite conducte şi orificii la
suprafeţele în frecare ale pieselor mobile ale motorului.
Ungerea mixtă este utilizată la majoritatea motoarelor cu ardere internă.
Acest sistem de ungere are alcătuirea şi circuitul prezentat în fig.4.4.
Fig.4.4. Schema sistemului de ungere mixtă a motorului D-110
Ungerea pieselor în mişcare se face sub presiune datorită acţiunii

pompei cu roţi dinţate acţionate de angrenajul distribuţiei amplasat în partea din
faţă a arborelui cotit.
Ungerea pistonului, a bolţului, a tacheţilor şi a camelor sistemului de
distribuţie se face prin barbotare.
53
Uleiul absorbit de pompa 2 din baia de ulei 1 este trimis prin conducta 3
în filtrul de ulei 4. Uleiul trece mai departe în radiatorul de ulei 5, plasat în faţa
radiatorului de apă, unde se răceşte datorită curentului de aer format de
ventilatorul motorului. În continuare, uleiul intră în rampa de ungere 6,
distribuindu-se la lagărele paliere, iar de acolo prin canalele oblice ale arborelui
cotit 7 la lagărele de bielă, la bucşele arborelui cu came 8 şi la angrenajele
distribuţiei 9 şi 10. Uleiul pentru culbutori se ridică prin conducta 11 şi se
distribuie prin orificiul central al axului culbutorilor 12.
Presiunea de ungere este de 3-4,5 at, iar capacitatea sistemului de
ungere 18 litri ulei.
Pentru a permite trecerea uleiului direct în rampa de ungere când uleiul
are o vâscozitate radială - la pornire sau când elementul de filtrare este
colmatat, filtrul de ulei fiind montat serie cu circuitul de ungere, se prevede o
supapă cu dublă trecere. În acest fel când presiunea necesară pentru trecerea
uleiului prin filtru depăşeşte presiunea de etalonare a supapei, aceasta se
deschide şi uleiul trece spre locurile de ungere nefiltrat.
De asemenea, pentru evitarea gripării motorului la pornirea pe timp rece
sau în cazul înfundării radiatorului de ulei în corpul filtrului se montează o
supapă termostat - care in astfel de situaţii permite uleiului să ocolească
radiatorul. Această supapă poate fi montată înainte ca uleiul să intre in filtru sau
la ieşirea din acesta (la D-110).
La motoarele de tractoare în patru timpi circulaţia uleiului sub presiune
este asigurată de o pompă de ulei care în general este de tipul cu roţi dinţate cu
angrenare exterioară sau interioară. Pompele cu piston sau cu palete nu se mai
folosesc datorită în primul randamentului scăzut. În mod frecvent motoarele de
tractoare folosesc pompe cu angrenaje cu un singur etaj, asigurând circulaţia
uleiului cu o presiune optimă cuprinsă între 3-5 daN/cm2.
În timpul funcţionării motorului una din cele două roţi dinţate ale pompei
fiind acţionată de la arborele motor sau de la arborele cu camă antrenează în
mişcare şi cea de a doua roată dinţată. Datorită depresiunii care se formează în
timpul rotirii celor două roţi dinţate, uleiului este aspirat în pompă printr-un
orificiu practicat în corpul acesteia care comunică cu partea în care roţile dinţate
ies din angrenare. Purtat apoi spre spaţiul dintre dinţii roţilor dinţate şi pereţii
corpului pompei uleiului este dus până in partea în care dinţii roţilor intră în
angrenare fiind refulat sub presiune spre circuitul de ungere.
Filtrele pentru ulei sunt necesare şi obligatorii in circuitul sistemului de
ungere deoarece uleiul suferă un proces continuu de degradare, datorită pe de
o parte impurificării sale cu diferite corpuri străine (praf, calamină, funingine,
pulbere metalică, apă, etc.) iar pe de altă parte datorită oxidării la contact cu
aerul, oxidare accelerată de temperaturile înalte ce survin în timpul funcţionării
motorului. Se apreciază că 25% din defecţiunile unui motor se datorează
degradării uleiului.
În funcţie de fineţea respectiv mărimea impurităţilor pe care elementul de
filtrare poate să îl reţină în ulei, la motoarele de tractoare se utilizează atât filtre
grosiere cât şi filtre fine. Un element filtrant grosier de bună calitate trebuie să
reţină impurităţile mai mari de cca. 0,050 mm, iar elementul filtrant fin
impurităţile mai mici de cca. 0,005 mm.
54
4.3. SISTEMUL DE RĂCIRE AL MOTOARELOR
Sistemul de răcire asigură răcirea pieselor solicitate termic şi menţine

un regim termic optim de funcţionare.
Regimul termic al motorului are o influenţă foarte mare asupra
funcţionării acestuia. Răcirea motorului constituie un complex de schimburi de
căldură între gaze, piese şi aerul atmosferic determinând prin aceasta,
funcţionarea motorului la un regim termic normal. Dacă nu se asigură răcirea
corespunzătoare în scopul evitării supraîncălzirii motorului se provoacă o ardere
a uleiului de ungere, se dilată exagerat piesele mobile, se măreşte frecarea şi
pierderile mecanice prin frecare, creşte uzura pieselor în frecare, creşte mult
consumul de combustibil al motorului, scade puterea motorului prin micşorarea
factorului de umplere a cilindrilor, se produce griparea segmenţilor, iar prin
încălzire excesivă se ajunge în final la griparea pieselor mobile (pistoane,
supape). La motoarele M.A.S. prin supraîncălzire se provoacă şi detonaţii,
ancrasarea bujiilor. Răcirea prea puternică a motorului, de asemenea provoacă
o scădere a puterii motorului, iar prin condensarea şi depunerea combustibilului
în interiorul cilindrilor se micşorează pelicula de ulei, se înrăutăţeşte ungerea,
se spală uleiul de pe cilindrii expunând cilindrii la acţiunea intensă de uzură
chimică şi mecanică. Din cele arătate rezultă că regimul termic al motorului
trebuie să fie menţinut la o anumită temperatură raţională compatibilă cu buna
funcţionare a acestuia.
Se cunosc următoarele tipuri de sisteme de răcire:
a) Sistem de răcire cu aer sau sistem de răcire direct se realizează prin
contactul direct cu piesele încălzite ale motorului de regulă aripioarele şi aerul
înconjurător.
Eficienţa răcirii depinde de mărimea suprafeţei de contact a acestor
piese cu aerul, de conducţia căldurii (transferul de căldură) la materialul
respectiv; de temperatura mediului înconjurător, viteza cu care aerul trece peste
suprafeţele încălzite, etc.
Prezenţa unei turbine sau a unui ventilator, măreşte cantitatea şi viteza
aerului ce circulă peste motor, asigurându-se astfel o răcire mai bună.
Sistemul de răcire cu aer prezintă avantajul unei construcţii simple, însă
este influenţat de temperatura aerului înconjurător şi de viteza de deplasare a
autovehiculului pe care se găseşte motorul.
Răcirea cu aer se foloseşte în special la motoarele de tractor cu putere
mică sau la cele de pe autovehicule cu viteze mari de deplasare.
b) Sistem de răcire cu lichid, sau sistem de răcire indirect, la care
evacuarea căldurii se face prin intermediul unui lichid numit agent de răcire.
Majoritatea motoarelor de tractor sunt prevăzute cu sisteme de răcire cu
lichid, ca urmare a avantajelor pe care le prezintă acestea faţă de răcirea cu
aer:
- consum de putere pentru răcire mai redus 2-9% din puterea efectivă
faţă de 3 – 15% la răcirea cu aer;
- posibilitatea mai comodă de preîncălzire a motorului la pornirea pe
timp rece;
- răcirea mai uniformă a motorului;
- reducerea dimensiunii motorului.
La motoarele la care răcirea se realizează cu lichid, în jurul cilindrilor şi în
chiulasă sunt prevăzute spaţii pentru circulaţia acestuia. O mare parte a
55
motoarelor de tractoare răcite cu lichid, acesta vine în contact direct cu
cămăşile de cilindru (ex. motorul D-110). Dar la alte motoare cămăşile de
cilindru sunt uscate, nu vin în contact direct cu lichidul de răcire (motorul D-
115).
Sistemul de răcire cu lichid poate fi normal (deschis) când în radiatorul
sistemului presiunea lichidului este egală cu presiunea atmosferică şi poate fi
sub presiune (presurizat) când circulaţia forţată a lichidului de răcire se
realizează şi prin radiator la presiuni de până la 1,1 daN/cm². Mărimea presiunii
în sistemul de răcire permite ridicarea temperaturii lichidului de răcire fără ca
acesta să fiarbă, până la cca. 115ºC, superioară faţă de temperatura admisă a
lichidului în sistemul normal care este 80-90ºC.
Lichidul de răcire pentru un motor cu ardere internă trebuie să respecte
următoarele cerinţe:
- punct de congelare suficient de redus, astfel să nu îngheţe la
temperaturi minime de exploatare ale motorului pentru ţara noastră;
- punct de fierbere ridicat, pentru a se evita formarea dopurilor de
vapori şi pentru diminuarea pierderilor prin evaporări şi modificarea
concentraţiei;
- să nu corodeze suprafeţele pieselor metalice din instalaţie;
- conductibilitatea termică şi căldura specifică să nu fie superioară;
- viscozitatea cât mai redusă;
- să nu facă spumă prin agitare;
- să nu fie toxic, exploziv sau inflamabil.
La multe motoare de tractor cu sistem de răcire normal, foloseşte ca
lichid de răcire apa. Răcirea cu apă prezintă numeroase avantaje: - are căldură
specifică mare, poate acumula şi transmite o mare cantitate de căldură, se
obţine uşor. Un dezavantaj al răcirii cu apă constă în faptul că prin îngheţare
apa se dilată şi provoacă crăparea blocului motor şi chiulasei. O altă deficienţă
o prezintă apele care au un conţinut ridicat de săruri.
Aceste ape numite ape dure, determină depunerea sărurilor sub forma
unei cruste de piatră pe suprafaţa cămăşilor de răcire şi în ţevile din radiator.
Piatra depusă are un coeficient de conductibilitate termică foarte mic şi
împiedică trecerea căldurii. În raport cu natura sărurilor conţinute, apa poate
avea duritate temporară cea care conţine carbonaţi şi duritate remanentă cea
care conţine sulfaţi. În primul caz înlocuirea apei din sistem este bine să se facă
cât mai rar, pentru că sărurile se depun repede, iar apa rămasă în circuit este
fără săruri.
La sistemele de răcire presurizate este obligatoriu folosirea ca lichid de
răcire (în cazul că este posibil) un amestec de etilenglicol tehnic cu apă distilată
în proporţie de 50%. Acest amestec răspunde unor cerinţe faţă de lichidul de
răcire deoarece are punctul de congelare la -40ºC – punctul de fierbere 102ºC –
nu corodează suprafeţele metalice şi nu depune săruri.
Sistemul de răcire cu lichid al motoarelor de tractor este alcătuit în
general din: radiator, pompă, ventilator, canale de răcire din bloc şi chiulasă,
termostatul şi termometrul (fig.4.5.).
56
Fig.4.5. Schema sistemului de răcire cu lichid.
1-bazinul superior al radiatorului; 2-miezul; 3-bazinul inferior al radiatorului; 4-pompă
centrifugă; 5-ventilator axial; 6-termostat; 7-canale din chiulasă; 8-canale din blocul motor;
9-termometru
La toate motoarele de tractor răcite cu lichid, circulaţia lichidului este

accelerată de către o pompă centrifugală antrenată prin intermediul unei curele
trapezoidale la arborele motor. Pe arborele pompei este fixat un ventilator axial
care intensifică circulaţia aerului prin miezul radiatorului. Radiatorul serveşte
pentru răcirea apei calde venită de la motor prin cedarea căldurii aerului
atmosferic. Pentru aceasta el trebuie să aibă suprafaţa de răcire cât mai mare
şi să fie confecţionat din materiale bune conducătoare de căldură.
Radiatoarele utilizate la motoarele de tractoare au elementul de răcire de
tip tubular caracterizat prin aceea că lichidul circulă de sus în jos prin tuburi cu
secţiuni ovale, circulară sau dreptunghiulară dispuse vertical între două bazine
care fac legătura cu motorul. Tuburile sunt prevăzute la exterior cu aripioare de
răcire. În radiator lichidul nu e răcit total.
Ventilatorul, elementul care realizează circuitul mărit de aer printre
tuburile radiatorului, la tractoare se realizează în general cu patru palete şi în
cazuri mai rare cu şase palete sau chiar opt palete. La majoritatea motoarelor,
ventilatorul dispus între motor şi radiator aspiră aerul dinspre radiator refulându-
l înspre motor. În cazuri mai rare la unele motoare de pe tractoarele destinate
lucrărilor terasiere (cu buldozere) în scopul evitării înfundării radiatorului cu
pământ, radiatorul aspiră aerul invers (dinspre motor) şi îl refulează spre
radiator.
La motoarele cu răcire forţată (circulaţia lichidului este accelerată de o
pompă centrifugală) temperatura şi circuitul lichidului de răcire sunt controlate
de către un termostat montat la ieşirea lichidului din motor. Acesta asigură la
pornire realizarea regimului termic al motorului prin obligarea lichidului încă
neîncălzit să evite trecerea prin radiator.
Termostatul cu burduf (fig.4.6.) cuprinde o capsulă (burduf) din tablă de
alamă în care se găseşte un lichid volatil (alcool etilic 25%), tija, 2 supape şi
corpul de susţinere. Tija tubulară este fixată de burduf şi posedă o supapă
superioară în formă de disc cu conicităţi şi o supapă laterală de formă
tronconică. Supapa superioară corespunde la corpul de susţinere cu orificiul
superior de trecere a apei spre radiator, iar supapa laterală corespunde unor
ferestre laterale de trecere a apei spre pompa de apă. Când temperatura
57
lichidului de răcire depăşeşte 358ºK, burduful termostatului se dilată şi
determină ridicarea tijei cu cele două supape. Supapa superioară se deschide
şi permite trecerea lichidului spre radiator, iar supapa laterală închide ferestrele
de trecere spre pompa de apă. când temperatura lichidului scade sub 358ºK
prin comprimarea burdufului se realizează închiderea trecerii apei spre radiator
şi deschiderea circuitului spre pompa de apă.
Fig.4.6. Schema termostatului cu burduf.

1-racord de comunicare cu radiatorul; 2-supapa superioară; 3-burduf; 4-racord de
comunicare cu pompa; 5-ferestre laterale; 6-supape laterale; 7-corpul termostatului
La MAS, pentru aprinderea amestecului carburant, este necesară

producerea unei descărcări electrice sub formă de scânteie, obţinută între
electrozii unei bujii, montată în chiulasa motorului.
Sistemul de ungere are rolul de a asigura ungerea mecanismelor
motorului, în scopul micşorării uzurii suprafeţelor în frecare şi a pierderilor de
energie mecanică prin frecare. Lubrifiantul circulă între suprafeţele în mişcare
ale pieselor şi preia o parte din căldura de frecare, contribuind deci în parte la
eliminarea excesului de căldură din motor. Pentru ungerea motoarelor se
foloseşte uleiul mineral. Ungerea motoarelor se realizează prin mai multe
procedee, şi anume: ungere prin amestec, ungere prin stropire (barbotare),
ungere prin presiune şi ungere mixtă.
Regimul termic al motorului are o influenţă foarte mare asupra
funcţionării acestuia. Supraîncălzirea motorului duce la înrăutăţirea umplerii
cilindrilor, tendinţa de ardere cu detonaţii, creşterea consumului de ulei,
scăderea puterii motorului, intensificarea uzurii pieselor sau chiar griparea
(înţepenirea) lor.
Motoarele cu ardere internă folosesc următoarele sisteme de răcire:
sistem de răcire cu aer, la care evacuarea căldurii se face direct în atmosferă şi
sistem de răcire cu lichid la care evacuarea căldurii în atmosferă se face
indirect, prin intermediul unui lichid de răcire numit şi agent de răcire.
1. Ce rol are bujia?

2. Care este alcătuirea unui motor cu aprindere prin magnetou?
3. Care este circuitul uleiului în cadrul sistemului de ungere al motorului
D-110 ?
4. Cum se clasifică sistemele de răcire din punct de vedere al agentului
de răcire folosit ?
5. Cine asigură regimul termic al motorului?
6. Care sunt circuitele lichidului de răcire ?
58
TRACTOARE. PARTICULARITĂŢI CONSTRUCTIVE ALE

TRACTOARELOR. TRANSMISIA TRACTOARELOR
Cuvinte cheie: tractor agricol, tractor universal, tractor industrial, dublă

tracţiune (4x4) transmisie mecanică, ambreiaj, reductor, cutie de viteze,
diferenţial, transmisie centrală, transmisie finală
Rezumat
În cadrul acestei unităţi de studiu este prezentată definiţia şi clasificarea
tractoarelor după diverse criterii (destinaţie, tipul sistemului de rulare, tipul şi
puterea motorului). Este apoi definit rolul şi clasificarea transmisiilor folosite în
schemele cinematice ale diverselor tipuri de tractoare, pe roţi sau pe şenile, cu
identificarea în extenso a fiecărei componente a acesteia (ambreiaj, cutie de
viteze, reductor, amplificator de cuplu, diferenţial, punte spate).
5.1. CLASIFICAREA TRACTOARELOR
Tractoarele sunt vehicule pe roţi sau pe şenile destinate să execute cele

mai diferite lucrări agricole, de transport, în construcţii, lucrări în domeniul
exploatărilor forestiere, miniere, prin intermediul utilajelor şi maşinilor de lucru
tractate, purtate sau semipurtate. Tractorul, constituind principala sursă
energetică, în folosirea celor mai diferite maşini agricole cu un rol deosebit de
important în dezvoltarea şi modernizarea agriculturii.
Clasificarea tractoarelor se poate face după mai multe criterii:
destinaţie, sistem de rulare, tipul motorului, puterea motorului etc.
După destinaţie, tractoarele se clasifică în: tractoare agricole, industriale,
şi rutiere.
a. Tractoarele agricole , la rândul lor se clasifică în: tractoare
agricole de uz general, tractoare agricole universale, tractoare agricole
specializate şi şasiuri autopropulsate.
- Tractoarele agricole de uz general sunt echipate cu roţi sau cu şenile şi
se folosesc la executarea principalelor lucrări agricole (arat, grăpat, semănat,
recoltat etc.);
- Tractoarele agricole universale sunt echipate cu roţi se folosesc atât
pentru executarea lucrărilor pe care le realizează tractoarele agricole de uz
general, cât şi la lucrări de întreţinere a culturilor prăsitoare şi transporturi.
- Tractoarele agricole specializate sunt echipate cu roţi sau cu şenile şi
se folosesc la executarea unor lucrări la anumite culturi sau lucrări speciale.
După culturile la care execută lucrările se deosebesc: tractoare viticole,
pomicole, legumicole, încălecătoare etc.
- Şasiurile autopropulsate sunt tractoare speciale la care şasiul între
roţile din faţă şi spate este liber, pe el se poate monta diferite maşini din setul
propriu sau platforma pentru transport.
59
b. Tractoarele industriale pot fi : de uz genera (pentru lucrări grele
de terasamente, nivelare, defrişare etc.) şi speciale (stivuit, încărcat etc.).
c. Tractoarele rutiere au ca destinaţie transportul produselor.
După tipul sistemului de rulare, tractoarele se clasifică în: tractoare pe
roţi, tractoare pe şenile şi tractoare cu semişenile.
După puterea motorului, tractoarele se clasifică în:
> tractoare de foarte mică putere - 2,5 până la 10 CP;
> tractoare de mică putere - 10 până la 30 CP;
> tractoare de putere mijlocie - 30 până la 60 CP;
> tractoare de mare putere - 60 până la 120 CP;
> tractoare de foarte mare putere - peste 120 CP.
Tractoarele cu roţi cu o punte motocultoare (fig. 5.1) sunt tractoare de
putere mică şi gabarit redus.
Fig. 5.1. Scheme de motocultoare
a – fără scaun pentru conducător;

b – cu scaun pentru conducător;
c – cu semiremorcă.
Fig. 5.2 Scheme de tractoare
a – tractor pe roţi 4x2 cu lumină mică;

b - tractor pe roţi 4x2 cu lumină mare;
c – şasiu autopropulsat;
d - tractor pe roţi 4x4 cu roţi neegale;
e - tractor pe roţi 4x4 cu roţi egale;
f - tractor pe roţi 4x4 cu şasiu articulat;
g – h – tractoare pe şenile;
i – tractor agricol pe şenile;
j - tractor industrial pe şenile
Tractoarele cu două punţi deţin ponderea covârşitoare a tractoarelor pe

roţi. După numărul roţilor ele pot fi cu două roţi motoare (4x2,fig.5.2.a.,b,c) şi cu
patru roţi motoare (4x4, fig. 5.2. d, e, f). Tractoarele cu două roţi motoare, cu
câteva excepţii au roţile motoare în spate, cele din faţă fiind conduse şi totodată
de direcţie. După construcţia punţii din faţă aceste tractoare pot fi cu putea din
60
faţă cu ecartament normal (cale normală), cu roţi apropiate (cale îngustă) şi cu
o singură roată (tractoare cu trei roţi). Tractoarele cu patru roţi motoare se
utilizează din ce în ce mai mult şi se execută în două variante: cu roţi neegale la
cele două punţi (fig. 5.2.d) şi cu roţi egale (fig. 5.2. c, f). Tractoarele cu
semişenile au sistemul de rulare format din roţi şi din şenile: în faţă se sprijină
pe roţi iar în spate pe şenile (fig. 5.2. g, h). Tractoarele pe şenile (fig. 5.2. f, j) se
deplasează cu ajutorul mecanismului şenilelor. Aceste tractoare asigură o
aderenţă mai bună şi o presiune pe sol mai scăzută.
5.2. PĂRŢILE COMPONENTE ALE TRACTOARELOR
În general un tractor se compune din următoarele părţi componente: mo-

torul (sursa de energie), transmisia, sistemul de rulare (de deplasare), sistemul
de direcţie, sistemul de frânare, instalaţia electrică, echipamentul de lucru, cor-
pul tractorului, cabina şi instalaţii de confort. (fig. 5.3. ).
Fig. 5.3. . Principalele părţi componente ale unui tractor

a – tractor pe roţi; b – tractor pe şenile; 1 – motor; 2 – ambreiajul principal; 3 – cuplaj de
legătură; 4 – cutie de viteze; 5 – transmisie centrală; 6 – diferenţial; 7 – transmisie finală; 8 –
frâne; 5 – 10 - sistemul de rulare; 11 – puntea din faţă; 12 – organele echipamentului de lucru;
13 – corpul tractorului; 14 – ambreiaje laterale; E – ecartamentul; A – ampatamentul
5.3. TRANSMISIA TRACTOARELOR
5.3.1. Definiţia şi clasificarea transmisiilor
Transmisia cuprinde totalitatea subansamblurilor (organelor şi mecanis-

melor) care realizează transmiterea puterii de la motor la roţile motoare.
Transmisia modifică viteza unghiulară a roţilor motoare şi momentul de răsucire
corespunzător. Tot prin intermediul transmisiei se modifică vitezele de
deplasare şi forţele de tracţiune în funcţie de condiţiile de deplasare ale
tractorului. De asemenea transmisia tractorului trebuie să asigure transmiterea
mişcării şi la echipamentele de lucru: priza de putere, roata de curea, instalaţii
hidraulice. Transmisiile utilizate la tractoarele agricole moderne pe roţi şi pe
şenile pot fi clasificate după mai multe criterii:
- După modul de transmitere a puterii de la motor la roţile motoare ale
tractorului pot fi: mecanice, hidraulice, electrice şi combinate (hidraulice şi
electromecanice);
- După modul de variaţie a vitezei de deplasare, adică după modul de
modificare a raportului de transmitere a mişcării între motor şi roţile motoare,
pot fi: în trepte şi fără trepte (progresive);
61
Transmisiile în trepte permit realizarea între anumite limite a unui număr
limitat de rapoarte de transmisie încât tractorul să se poată deplasa între viteza
minimă şi maximă cu un anumit număr de trepte. În general aceste transmisii
sunt mecanice.
Transmisiile fără trepte dau posibilitatea ca între anumite limite să se
realizeze orice raport de transmitere încât tractorul să se poată deplasa între
viteza minimă şi maximă cu un număr nelimitat de trepte de viteze.
Transmisiile mecanice, hidraulice şi combinate sunt considerate ca tipuri
de bază, clasificate din punct de vedere constructiv şi formează tipuri re-
prezentative pentru tractoarele agricole. Cu privire la transmisiile mecanice este
utilizată şi noţiunea de transmisie, cu sau fără servocomandă. Aceasta se
referă la transmisiile la care schimbarea vitezelor prin cutia de viteză se
realizează printr-un servomecanism hidraulic spre deosebire de transmisiile fără
servocomandă la care schimbarea vitezelor se realizează prin comandă direct
manuală.
La transmisiile hidraulice sunt utilizate noţiunile de transmisii hidrostatice
şi hidrodinamice, caracterizare ce se referă la valorile presiunii şi vitezei
lichidului de lucru. Prin transmisii hidrostatice se înţeleg transmisiile care
funcţionează cu presiuni mari şi viteze mici ale lichidului iar prin transmisii
hidrodinamice se înţeleg transmisiile sau elementele de transmisie care
funcţionează cu presiuni mici şi viteze mari ale lichidului.
5.3.1.1. Componenţa transmisiei
Transmisia mecanică cuprinde elementele de bază, un ambreiaj destinat

să realizeze cuplarea şi decuplarea de motor a cutiei de viteze necesare pentru
a realiza diferite rapoarte de transmitere şi respectiv diferite viteze de lucru,
transmisia centrală care să permită divizarea mişcării spre roţile sau steluţele
motoare şi transmisii finale ca părţi de legătură între transmisia centrală şi
mecanismele de rulare. La aceste elemente de bază se adaugă unele elemente
impuse de tipul tractorului. Astfel în componenţa transmisiei tractoarelor pe roţi
este inclus un diferenţial iar la tractoarele pe şenile ambreiajele laterale, ambele
mecanisme servind pentru asigurarea posibilităţilor de viraj ale tractoarelor.
La aceste elemente de bază, obligatoriu din punct de vedere funcţional
se pot adăuga elemente complementare ca de exemplu: cuplaje elastice (între
ambreiaj şi cutia de viteză) reductoare de viteză aplicate pe lângă cutia de
viteze (înainte sau după), inversare de sens.
Transmisiile hidraulice cuprind ca elemente de bază pompe şi motoare
hidraulice, iar în afară de aceste elemente cuprind distribuitoare, dispozitive de
reglare o debitului, supape de siguranţă, pompe hidraulice auxiliare.
Transmisiile combinate sunt compuse atât din elemente de construcţie
mecanică (ambreiaje, cutii de viteză, transmisii centrale) cât şi din elemente de
construcţie hidraulică (pompe hidraulice, motoare hidraulice, etc.). Scheme ale
transmisiei mecanice sunt prezentate în figurile: 5.4; 5.5; 5.6; 5.7.
62
Fig. 5.4. Schema transmisiei mecanice
cu două roţi motoare
1 – motor; 2 – cuplaj de siguranţă; 3 – ambreiaj;
4 – cutie de viteze; 5 – reductor; 6 – transmisie
centrală + diferenţial; 7 – transmisie finală;
8 – roţile motoare.
Fig. 5.5. Schema transmisiei mecanice cu

două roţi motoare
1 – motor; 2 – ambreiaj; 3 – cutie de viteze;
4 – transmisie centrală + diferenţial; 5 – transmisie
finală; 6 – roţi motoare; 7 – cutie de transmisie;
8 – arbore cardanic; 5 – diferenţial; 10 – transmisie
finală; 11 – roţi motoare.
Fig. 5.6. Schema transmisiei în trepte

a unui tractor pe roţi 4x4 egale
1 – motor; 2 – ambreiaj; 3 – cutie de viteze; 4
– cutie de distribuţie; 5 – transmisie centrală
+ diferenţială; 6 - transmisie finală; 7 - roţi
motoare; 8 – arbore cardanic; 5 - transmisie
centrală + diferenţial; 10 – roţi
Fig. 5.7. Schema transmisiei

mecanice în trepte la tractoarele pe
şenile
1 – motor; 2 – ambreiaj; 3 – cutie de viteze;
4 – reductor; 5 - transmisie centrală; 6 –
ambreiaje laterale; 7 – transmisie finală; 8
– steluţe motoare.
La transmisiile hidraulice transmiterea energiei de la arborele conductor

la cel condus se realizează printr-un flux de lichid. O transmisie hidraulică este
formată din reuniunea a două maşini hidraulice: pompa care transformă energia
mecanică în energie cinetică şi parţială a lichidului de lucru, motorul hidraulic
care transformă energia înmagazinată de lichid în lucru mecanic ce se
transmite mai departe la roţile tractorului. După modul de utilizare a fluxului
lichidului de lucru, transmisiile hidraulice pot fi hidrostatice şi hidromecanice.
Schema de principiu a unei transmisii hidrostatice este prezentată în figura 5.8.
Motorul termic Mt cu ardere internă al tractorului pune în funcţiune pompa
(P), care transmite uleiul sub presiune prin conducta de înaltă presiune (3) la
motorul hidraulic (sau la motoarele hidraulice) al cărui arbore este pus în
mişcare, de unde lichidul se întoarce pe conducta de joasă presiune (4) la
pompă.
63
Fig. 5.8. Schema transmisiei hidrostatice
Mt – motor; 1 – pompă; 2 – motor hidraulic; 3 – conductă de înaltă presiune; 4 – conductă de
joasă presiune; 5 – pompă auxiliară cu roţi dinţate; 6 – filtru; 7 – blocul cu supape de compresie;
8 – supape de siguranţă; 5 – transmisie centrală + diferenţial; 10 – transmisie finală; 11 – roţi
motoare.
Pentru completarea pierderilor de ulei pe circuitul pompă – motor –

pompă, transmisia cuprinde şi o pompă cu roţi dinţate, care aspiră uleiul din
rezervor şi-l refulează prin filtru şi blocul de supape spre conducta de joasă
presiune (4) unde se menţine la o presiune de 10 – 12 daN / cm2.
Supapa de siguranţă (8), limitează presiunea maximă a lichidului în
circuitul de lucru a sistemului pompă – motor hidrostatic.
Modificarea vitezelor de deplasare şi forţele de tracţiune la roţi se poate
realiza prin: modificarea volumului de lucru al pompei şi menţinerea constată a
volumului de lucru al motorului, sau modificarea volumului de lucru al motorului
şi menţinerea constantă a volumului de lucru al pompei, sau modificarea
simultană a ambelor volume.
Transmisiile hidromecanice se întâlnesc sub formă de convertizoare
hidrostatice şi ambreiaje care se montează în transmisiile mecanice obişnuite
ale tractoarelor (fig. 5.9).
Fig. 5.9. Schema unei transmisii hidromecanice

1 – motor; P – pompa ambreiajului hidraulic; T – turbina ambreiajului hidraulic; 2 – ambreiajul
hidraulic; 3 – ambreiajul mecanic; 4 – cutia de viteze; 5 – transmisie centrală cu diferenţial;
6 – transmisie finală; 7 – roţi motoare
Motorul 1, al tractorului acţionează pompa P a ambreiajului hidrodinamic

2, care prin intermediul lichidului de lucru antrenează turbina T, montată pe
arborele condus al ambreiajului. În continuare mişcarea se transmite prin
ambreiajul cu fricţiune 3, cutia de viteze 4, diferenţialul 5 şi transmisiile finale 6
la roţile motoare 7 ale tractorului.
Astfel de transmisii prezintă următoarele avantaje faţă de transmisiile
mecanice: protejează motorul de suprasarcinile ce pot apărea brusc,
antrenează vibraţiile din transmisii, asigură pornirea din loc lin, reglajele sunt
minime.
64
Transmisia electrică este formată din reuniunea a două maşini electrice:
generatorul de curent care transformă energia mecanică primită de la motorul
diesel în energie electrică şi motorul electric care transformă din nou energia
electrică în energie mecanică – respectiv lucru mecanic, ce se transmite direct
sau prin intermediul unei transmisii mecanice la roţile motoare. În figura 5.10 se
prezintă schema unei transmisii electromecanice folosite la un tractor pe şenile.
Fig. 5.10. Schema unei transmisii electromecanice

1 – motor termic; 2 – 3 – generatoare de curent; 4 – reductor de distribuţie; 5 – motor electric; 6
– transmisie centrală; 7 – ambreiaje laterale;8 – transmisie finală; 9 – steluţe motoare.
Motorul diesel 1 al tractorului antrenează două generatoare de curent

continuu 2 şi 3 prin intermediul reductorului de distribuţie 4. Ambele
generatoare alimentează motorul electric 5, care prin intermediul transmisiei
centrale 6, ambreiajele laterale 7 şi transmisiile finale 8, antrenează steluţele
motoare 5. La acest tractor, electromotorul 5 joacă rol de variator (cutie de
viteze fără trepte) şi se montează la locul ambreiajului şi cutiei de viteze.
5.3.2. Ambreiajul principal
5.3.2.1. Rolul şi clasificarea ambreiajelor
Transmisia tractoarelor moderne poate fi prevăzută cu unul sau mai

multe ambreiaje, ca elemente de legătură sau de cuplare şi decuplare între
motor şi cutia de viteze, între transmisia centrală şi transmisiile finale (la trac-
toarele pe şenile), între diversele ansambluri ale amplificatoarelor de cuplu,
transmisiile la priza de putere, etc. Dintre acestea, ca ambreiaj principal este
ambreiajul situat între motor şi cutia de viteze (sau între motor şi cuplajul
elastic), la transmisiile prevăzute şi cu cuplaj elastic. Ambreiajul principal are
rolul să cupleze şi să decupleze transmisia de motor necesară în următoarele
situaţii: pornirea din loc a tractorului, oprirea temporară a tractorului cu motorul
în funcţiune, schimbarea treptelor de viteze, demararea sau oprirea temporară
a motorului în funcţiune a maşinilor staţionare acţionate de la priza de putere
dependentă, etc.
Ambreiajului principal i se pun condiţii specifice ca: decuplare rapidă şi
completă; construcţie simplă şi raţională, astfel ca momentul de inerţie al
părţilor conduse să fie minim; să protejeze transmisia şi motorul de
suprasolicitare.
După principiul de funcţionare ambreiajele principale sunt:
- ambreiaje mecanice cu fricţiune care transmit cuplul prin frecarea ce
apare între părţile conducătoare şi cele conduse;
- ambreiaje hidraulice, care transmit cuplul prin intermediul unui lichid;
65
- ambreiaje electromagnetice, care transmit cuplul prin interacţiunea
câmpurilor electromagnetice ale părţilor conduse şi conducătoare.
La tractoarele agricole sunt utilizate ambreiaje mecanice şi ambreiaje
hidraulice. După mecanismul de cuplare şi de decuplare, ambreiajele mecanice
pot fi:
- normal cuplate, apăsarea suprafeţelor de frecare fiind realizată de un
arc central sau mai multe arcuri periferice;
- facultativ cuplate, apăsarea suprafeţelor de frecare fiind realizată prin
deformarea elastică a pieselor mecanismului de presiune, menţinerea în stare
cuplată realizându-se cu ajutorul unor mecanisme de tipul camelor.
Ambreiajele normal cuplate au arcuri montate pretensionat pentru
apăsarea suprafeţelor de frecare, decuplarea realizându-se prin îndepărtarea
acestor suprafeţe, comprimând suplimentar arcurile.
Ambreiajele facultativ cuplate necesită aplicarea unei forţe exterioare,
atât la cuplare cât şi la decuplare, păstrând poziţia cuplat sau decuplat
indiferent dacă acţiunea forţei exterioare se menţine sau nu.
După caracteristicile constructive se deosebesc:
- ambreiaje cu un singur disc şi ambreiaje cu mai multe discuri;
- ambreiaje cu un singur mecanism de comandă, sau cu două
mecanisme de comandă.
Ambreiajele mecanice de toate tipurile care sunt realizate în construcţii
de ambreiaje de fricţiune cu discuri, sunt alcătuite din trei părţi distincte: o parte
conducătoare, o parte condusă şi un mecanism de cuplare şi decuplare.
5.3.2.2. Ambreiajul normal cuplat
Ambreiajul simplu, mecanic cu fricţiune, monodisc normal cuplat este un

ambreiaj prevăzut cu arcuri care apasă tot timpul asupra suprafeţelor de
frecare, deci este tot timpul cuplat, acesta decuplându-se numai la acţiunea
operatorului, deci a unei forţe din exterior (fig. 5.11).
Fig. 5.11. Schema unui ambreiaj monodisc normal cuplat.

1 - arbore motor flanşe; 2 - volant; 3- capac; 4- placă de presiune; 5- disc condus; 6 - arc
elicoidal; 7- şurub; 8 - pârghii debreiere; 9- rulment de presiune; 10 - furcă; 11 - pedală; 12 -
resort; 13- arbore condus; 14- şuruburi sau bolţuri de debreiere.
Este întâlnit îndeosebi la tractoarele pe roţi. Partea conducătoare a
acestui ambreiaj este formată din volantul motorului 2, disc de presiune 4 şi
capac 3 iar partea condusă este formată din discul cu ferodou 5 şi arborele
ambreiaj 13.
Pentru a se forma forţa de frecare necesară transmiterii cuplului motor
discul cu ferodou este strâns puternic între volant şi discul de presiune. Forţa
66
necesară strângerii este asigurată de arcurile 6. Mecanismul de cuplare este al-
cătuit din: pedală, tijă, pârghie, furcă, manşon, rulment presiune. Între capacul
ambreiajului şi discul de presiune sunt montate arcuri elicoidale de apăsare,
astfel că discul de presiune presează discul de fricţiune spre volant. Ca urmare,
între suprafeţele de contact ale discului de fricţiune cu volantul şi discul de
presiune apar forţele de frecare, care permit transmiterea momentului motor de
la volant la partea condusă. În momentul în care se apasă pe pedala
ambreiajului, acesta prin sistemul de pârghii al dispozitivului de comandă
acţionează asupra discului de presiune care este depărtat de volant,
comprimând suplimentar arcurile elicoidale şi decuplând astfel ambreiajul.
Când pedala este lăsată liberă, arcurile 6 se destind şi apasă discul de
presiune către discul de fricţiune şi volant, astfel ambreiajul se cuplează. Un
ambreiaj mecanic cu fricţiune cu mai multe discuri normal cuplat (fig. 5.12.) are
ca parte conducătoare discuri conducătoare solidarizate cu volantul prin
intermediul unui tambur exterior, prin canelurile interioare ale acestuia şi un
număr de discuri conduse solidarizate cu arborele ambreiajului prin intermediul
unui tambur interior, prin canelurile exterioare ale acestuia.
Fig. 5.12.Schema ambreiajului mecanic cu

mai multe discuri
1 – volant; 2 – tambur interior; 3 – disc de presiune;
4 – bolţuri de debreiere; 5 – pârghii de debreiere;
6 – manşon; 7 – pedală; 8 – arborele ambreiajului;
9 – arcuri elicoidale; 10 – discuri conduse; 11 – discuri
conducătoare; 12 – tambur interior.
Discurile conducătoare şi conduse sunt intercalate între ele, având

posibilitatea de deplasare axială pe cei doi tamburi pe care sunt montaţi. În
poziţia cuplată discul de presiune, sub acţiunea arcurilor elicoidale menţine
solidarizate discurile conducătoare şi conduse. La decuplare, prin acţionarea
prin pedala dispozitivului de comandă, discul de presiune este retras şi ca
urmare discurile conducătoare şi conduse se desolidarizează.
Ambreiajul dublu mecanic cu fricţiune, normal cuplat (fig. 5.13)
reprezintă reunirea a două ambreiaje, într-un singur ansamblu, unul din
ambreiaje transmite puterea şi mişcarea de la motor la transmisie (ambreiajul
principal) iar celălalt transmite puterea şi mişcarea la arborele prizei de putere
(ambreiajul prizei de putere).
Fig. 5.13. Schema ambreiajului dublu
mecanic cu fricţiune, cu decuplare şi
cuplare în serie
1 – volant; 2 – capac; 3 – 4 – plăci de presiune;
5 – 6 – discuri cu ferodou; 7 – arbore tubular; 8 –
arbore; 9 – ştifturi; 10 – pârghii în formă de S; 11 –
pârghii debreiere; 12 – rulment; 13 – furcă; 14 –
pedală; 15 – tijă; 16 – pârghie exterioară; 17 –
arcuri; 18 – ştifturi;
19 – opritor.
Transmiterea puterii de la priza de putere la motor, prin ambreiaj a
apărut din considerente practice, pentru mărirea productivităţii lucrărilor
efectuate de tractor pentru a da posibilitatea îndeplinirii următoarelor operaţii:
pornirea din loc a tractorului fără oprirea organelor de lucru ale maşinilor
67
agricole; schimbarea vitezelor tractorului fără oprirea organelor de lucru ale
maşinilor agricole; pornirea consecutivă a maşinii agricole şi a întregului
agregat; pornirea şi oprirea maşinilor agricole acţionate, fără oprirea tractorului.
Ambreiajul principal este constituit din partea conducătoare formată din
volantul 1, capacul 2, placa de presiune 4. Partea condusă este constituită din
discul cu ferodou 5 şi arborele tubular 7. Ambreiajul prizei de putere este
constituit din partea conducătoare formată din volantul 1, placa de presiune 3,
iar partea condusă este formată din discul cu ferodou 5 şi arborele 8. Plăcile de
presiune sunt prevăzute cu trei prelungiri dispuse la 120° care pătrund în
capacul ambreiajului solidarizând discurile cu capacul şi cu volantul. Între
plăcile de presiune se montează arcurile 5 care apasă discul. de presiune al
ambreiajului prizei de putere spre volant şi placa de presiune a ambreiajului
principal spre capac. Mecanismul de comandă este constituit din organe
comune care sunt: pedala 14, tija 15, furca 13, rulmentul de presiune 12,
pârghiile 11, tijele 5 şi arcurile 17. Organele care servesc numai pentru
comanda ambreiajului prizei de putere sunt: pârghiile în formă de S, 10,
articulate la placa de presiune şi ştifturile 5, 18.
Prin apăsare pe pedala 14 în prima jumătate a cursei sale, ştifturile 5
împing placa de presiune 4 spre volant eliberând discul condus 6 şi încetează
transmiterea momentului motor spre cutia de viteze. Prin deplasarea plăcii de
presiune 4 spre volant, mijlocul pârghiilor 10 este sprijinit pe ştifturile 5 încât
capătul exterior al pârghiilor se deplasează spre capac şi se reazemă pe
opritorul 15 fixat pe placa de presiune. Apăsând în continuare pe pedală, în
următoarea jumătate de cursă a acesteia, pârghia sub formă de S, 10, de
plasează spre capac placa de presiune, eliberând discul condus 5, oprindu-se
în acest fel şi mişcarea ce se transmite la priza de putere.
5.3.2.3. Ambreiaje facultativ cuplate
Ambreiajul facultativ cuplat necesită acţiunea unei forţe din exterior atât
la cuplare cât şi la decuplare, însă odată cuplate sau decuplate rămân în
această poziţie, indiferent dacă acţiunea forţei s-a întrerupt sau nu. Din aceste
motive ele se numesc facultativ cuplate. La aceste ambreiaje momentul rotitor
se transmite ca urmare a apăsării suprafeţelor de frecare între ele prin inter-
mediul mecanismului de comandă. Ambreiajele facultativ cuplate se întâlnesc
de obicei la tractoarele pe şenile. Un tip de ambreiaj facultativ cuplat întâlnit la
tractoare este prezentat în figura 5.14.
Fig. 5.14.. Schema ambreiajului facultativ

cuplat
1 – flanşa arborelui motor; 2 – volant; 3 – disc
conducător; 4 – 5 – plăci de presiune; 6 – furcă; 7
– manşon; 8 – pârghii; 9 – arcuri cu ştifturi; a –
articulaţii; c – caneluri.
Partea conducătoare este formată din volantul 2 şi discul 3 cu dantură la

exterior prin care se angrenează cu dantura conjugată din volant. Discul 3 este
placat cu ferodou sau cu plăci din pulberi sinterizate. Partea condusă este
alcătuită din plăcile de presiune 4 şi 5 îmbinate prin caneluri c. Apropierea sau
68
depărtarea plăcilor de presiune în scopul cuplării şi respectiv, al decuplării
ambreiajului se face cu ajutorul furcii 6, a manşonului 7 şi a pârghiilor 8
articulate în punctul a. Arcurile 5 servesc pentru îndepărtarea plăcii 5 de către
ştifturi spre dreapta când se execută decuplarea.
5.3.3. Cutii de viteze
5.3.3.1. Cerinţe, clasificare
Cutia de viteze reprezintă ansamblul transmisiei prin care se realizează

variaţia în trepte sau continuă a vitezei de lucru a tractorului respectiv şi a
cuplului motor transmis mecanismului său de rulare.
Cutiile de viteze trebuie să fie simple, silenţioase; să aibă o siguranţă
mare în exploatare; să necesite un efort fizic redus pentru manevrare şi să
necesite o deservire uşoară. La tractoarele agricole este utilizată o mare
diversitate de tipuri de cutii de viteze, în general mecanice care pot fi cu 1, 2, 3
sau mai mulţi arbori, simple sau combinate cu un reductor sau cu un inversor,
manevrabile sau nemanevrabile din mers şi care se pot clasifica după mai
multe criterii astfel:
- după principiul de funcţionare:
- cutii de viteze mecanice;
- cutii de viteze hidraulice;
- cutii de viteze combinate (de perspectivă).
- după modul de cuplare a unei trepte se deosebesc: cutii de viteze cu
cuplare fără sarcină (tractorul oprit) şi cu cuplare sub sarcină (tractoarele nu
trebuiesc oprite);
- după numărul arborilor sunt cutii de viteze cu doi, trei sau mai mulţi
arbori;
- după poziţia arborilor în raport cu axa longitudinală a tractorului se
deosebesc cutii de viteze cu arbori longitudinal şi cutii de viteze cu arbori
transversali;
- după numărul treptelor de viteză sunt cutii de viteze cu 3, 4, 5, 6 trepte
sau mai multe trepte.
5.3.3.2. Tipuri constructive de cutii de viteze
Cutia. de viteze cu doi arbori (fig. 5.15.) este prevăzută cu un arbore

principal 1 care primeşte mişcarea de la ambreiaj şi un arbore secundar 2 care
transmite mişcarea către transmisia centrală.
Fig. 5.15. Schema cutiei de viteze cu doi arbori

1 – arbore principal; 2 – arbore secundar; 3 – roţi dinţate mobile; 4 – roţi dinţate fixe; 5 – ax
suplimentar; 6 – axul furcii; 7 – bilă cu arc; 8 – manetă; 9 – carcasă; 10 – pinion conic; 11 –
furci.
69
Pe arborele principal sunt montate roţile dinţate mobile 3 iar pe arborele
secundar sunt montate roţile dinţate fixe 4. Schimbarea vitezelor se realizează
prin cuplarea roţilor mobile de pe arborele principal cu roţile dinţate
corespunzătoare de pe arborele secundar. Prin raportul diferit dintre numărul de
dinţi al roţilor dinţate se realizează variaţia rapoartelor de transmisie şi respectiv
variaţia vitezelor de deplasare ale tractorului.
Pentru mersul înapoi pe un ax suplimentar 5 este montată o roată dinţată
intermediară ce se cuplează între roţile dinţate de pe arborele principal şi
secundar şi care realizează schimbarea sensului de rotaţie a arborelui
secundar.
Cutia de viteză funcţionează în felul următor:
- dacă motorul funcţionează, ambreiajul fiind cuplat, arborele principal se
roteşte iar roţile dinţate de pe arborele principal sunt în poziţie neutră, încât
arborele secundar cu roţile fixate pe acesta nu se rotesc. Tractorul stă pe loc,
cutia de viteze este în poziţie neutră;
- când motorul funcţionează şi ambreiajul este decuplat, amândoi arborii
nu se rotesc şi se poate cupla o anumită treaptă de viteze, prin intermediul ma-
netei 8 care prin una din tijele 6 şi una dintre furci 11, deplasează una din roţile
baladoare pe arborele principal;
- după cuplarea ambreiajului, se va roti atât arborele principal cât şi cel
secundar, corespunzător cuplării roţilor dinţate pentru viteza respectivă.
Când nu este cuplată nici o viteză la toate axele furcilor, canalele în care
pătrunde capătul interior al manetei pentru schimbarea vitezelor sunt pe
aceeaşi linie. Această poziţie a manetei poartă denumirea de punct mort.
Trecerea de la o treaptă de viteză la alta impune trecerea prin acest punct mort.
La fiecare schimbare de viteză trecerea prin punctul mort este obligatorie.
Cutia de viteze trei arbori (fig. 5.16) este prevăzută cu un arbore principal
1, un arbore secundar 2 şi un arbore intermediar 3. Pe arborele principal se
găseşte o roată dinţată cilindrică care angrenează cu o roată dinţată de pe
arborele intermediar, constituind angrenajul permanent 4.
Fig. 5.16. Schema cutiei de viteze cu trei arbori

1 – arbore principal; 2 – arbore secundar; 3 – arbore intermediar (tubular); 4 – angrenaj
permanent cuplat; 5 – roată dinţată intermediară pentru mersul înapoi; 6 – tije; 7 – furcă; 8 – bilă
cu resort; 9 – carcasă; 10 – capac; 11 – manetă; 12 – roată dinţată conică.
Pe arborele intermediar există şase roţi dinţate fixe pe arbore, pentru

realizarea celor cinci trepte de viteze pentru mersul înainte şi una pentru mersul
înapoi. Pe arborele secundar se găsesc cinci roţi dinţate baladoare prin
intermediul cărora se realizează cele cinci trepte de viteze pentru mersul înainte
şi una pentru mersul înapoi. Funcţionarea cutiei de viteze este asemănătoare
cu funcţionarea cutiei de viteze cu doi arbori cu deosebirea că pentru realizarea
70
treptelor de viteze se deplasează roţile dinţate baladoare de pe arborele
secundar.
5.3.4. Reductoare şi amplificatoare de cuplu
5.3.4.1. Reductoare de viteze
În ansamblul transmisiei tractorului reductoarele de viteze, sunt utilizate

în combinaţie cu cutiile de viteze. Ele servesc pentru multiplicarea rapoartelor
de transmisie ale cutiilor de viteze şi respectiv a vitezelor de deplasare a
tractoarelor. Odată cu reducerea vitezei de deplasare a tractorului, reductorul
asigură mărirea cuplului motor, transmis roţilor motoare. Reductoarele de viteză
nu pot fi comandate din mers, însă pot fi folosite continuu. În funcţie de
destinaţie reductoarele se pot clasifica în: reductoare pentru viteze de lucru
normale (2 – 12 km/h) şi reductoare pentru viteze de lucru tehnologice (0,5 – 15
km/h).
Reductoarele pentru viteze normale sunt utilizate şi pentru mărirea
cuplului la roţile motoare, iar reductoarele pentru viteze tehnologice, de obicei
numai pentru reducerea vitezei, întrucât la unele cazuri la aceste viteze forţa de
tracţiune este limitată constructiv. După construcţie, reductoarele pot fi grupate
în: reductoare clasice şi reductoare planetare.
Reductorul clasic este format din grupuri de roţi dinţate şi este realizat
practic după schema unei cutii de viteze cu doi arbori şi două trepte de viteze.
În funcţie de poziţia arborilor, reductoarele clasice pot fi: cu arbori paraleli
(fig. 5.17) şi cu arbori în prelungire (fig. 5.18).
Reductoarele planetare sunt ansambluri ale transmisie tractoarelor
alcătuite din angrenaje de mai multe roţi dinţate, angrenaj planetar la care cel
puţi o roată are axa geometrică numită satelit, iar roţile cu axele fixe se numesc
roţi centrale.
Fig. 5.18. Schema unui reductor clasic cu

arbori în prelungire
Fig. 5.17. Schema unui reductor clasic 1 – arbore principal; 2 – arbore secundar; 3 –
cu arbori paraleli roţi dinţate duble libere pe ax; 4 – axe fixe;
1 – arbore principal; 2 – arbore secundar; 3 – 5 – manşon balador; 6 – roată dinţată
roţi dinţate baladoare; 4 – roţi dinţate fixe. conducătoare cu dantură laterală interioară.
În cazul când roata centrală prezintă dantură exterioară se numeşte

roată solară, iar dacă prezintă dantură interioară se numeşte coroană. Sateliţii
sunt fixaţi pe nişte braţe ce se rotesc în jurul axei fixe. Reductoarele planetare
întâlnite la tractoare sunt realizate în diferite variante constructive, dintre care
unele sunt prezentate în figurile 5.19; 5.20.
71
La reductoarele cu o singură treaptă (fig. 5.20) roata solară 3,
conducătoare, antrenează sateliţii 5, încât prin rostogolirea acestora în interiorul
coroanei 4, braţele 6 rotesc arborele secundar 2 cu o rotaţie mai mică.
Fig. 5.19. Schema reductorului cu o Fig. 5.20. Schema reductorului

singură treaptă planetar cu coroană fixă
1 – arbore principal; 2 – arbore secundar; 3 –
1 – arbore principal; 2 – arbore secundar; 3 –
roată solară; 4 – coroană; 5 – sateliţi; 6 – braţe
roată solară; 4 – carcasă; 5 – satelit; 6 –
port-sateliţi; 7 – manşon mobil; 8 – roată
braţe.
dinţată fixă pe manşon; 9 – porţiune cu
caneluri la interior; 10 – porţiune canelată la
exterior; 11 – locaş pentru furcă.
La reductorul cu două trepte (fig. 5.20) transmiterea mişcării de la
arborele principal1 la arborele secundar 2 se realizează în prima treaptă –
(rapidă) – prin deplasarea manşonului în porţiunea cu caneluri la interior către
porţiunea cu caneluri la exterior 10, iar în treapta a doua – înceată - se
realizează prin angrenarea roţii dinţate 8 cu dantură de pe braţele port-sateliţi 6,
numit caseta sateliţilor.
5.3.4.2. Amplificatoare de cuplu
Amplificatoarele de cuplu permit modificarea vitezei de deplasarea a

tractorului din mers, atunci când motorul tractorului intră în suprasarcină, deci
permite micşorarea vitezei de deplasare, mărind cuplul motor transmis roţilor.
Amplificatoarele de cuplu pot fi: planetare şi neplanetare.
Amplificatorul de cupiu planetar (fig. 5.22) cuprinde un ambreiaj
monodisc permanent cuplat, un reductor planetar şi un cuplaj uni sens.
Fig. 5.22. Schema unui amplificator de Fig. 5.23. Schema amplificatorului

cuplu planetar neplanetar
1 – arbore conducător; 2 – arbore condus; 3 – 1 – arbore conducător; 2 – arbore condus; 3, 4
disc conducător; 4 – placă de presiune, 5, 6 – – angrenaje cilindrice; 5 – arbore intermediar;
roţi solare; 7, 8 – sateliţi; 9 – caseta sateliţilor; 6 – rola cuplajului uni sens; 7 – partea
10 – rolele cuplajului uni sens. conducătoare a ambreiajului; 8 – partea
condusă a ambreiajului.
72
La amplificatorul de cuplu planetar treapta rapidă se realizează când
ambreiajul este cuplat caz în care toate organele componente se rotesc ca un
tot unitar fiind posibilă transmiterea integrală a mişcării şi a cuplului motor de la
arborele principal la arborele secundar (condus).
Pentru realizarea treptei înceată se decuplează ambreiajul, încât
mişcarea de la arborele conducător 1, la arborele condus 2 se transmite prin
pinionul solar 5, sateliţii 7,8 - pinion solar 5 - arborele condus 2.
În acest caz cuplajul uni sens nu permite rotirea casetei 5 în sens invers
celui normal. La amplificatorul de cuplu neplanetar (fig. 5.23) treapta. rapidă se
realizează când ambreiajul este cuplat încât mişcarea de la arborele principal 1
se transmite direct la arborele secundar 2.
În acest caz arborele 5 primeşte prin ambreiajul 4 o mişcare accelerată
faţă de roata dinţată a cuplajului unisens încât acesta se decuplează şi nu
împiedică transmiterea mişcării.
Pentru treapta înceată se decuplează ambreiajul, încât mişcarea şi
cuplul motor de la arborele conducător 1 la cel condus 2 se transmite prin
angrenajele 3 şi 4 prin cuplajul unisens 6.
5.3.5. Puntea din spate
Puntea din spate are rolul de a transmite mişcarea de rotaţie de la

arborele secundar al cutiei de viteze la organele de deplasare.
5.3.5.1. Transmisia centrală
Transmisia centrală - formează ansamblul de legături între cutia de

viteze sau reductor şi diferenţialul la tractoarele pe roţi sau între cutia de viteze
şi ambreiajele laterale la tractoarele pe şenile. Totodată ea realizează
multiplicarea raportului de transmisie şi schimbarea direcţiei mişcării cu 900 de
pe axa longitudinală a arborelui secundar al cutiei de viteze, pe axa
semiarborilor planetari ai roţilor motoare. La tractoarele agricole pe roţi şi pe
şenile din toate clasele de putere este generalizată folosirea transmisiei
centrale simple. Transmisia centrală de acest tip este realizată sub forma unui
grup de roţi dinţate conice inegale cu un raport de transmisie de cca. 4-5 în
funcţie de mărimea raporturilor de transmisie ale celorlalte subansambluri ale
transmisiei. Roata dinţată conducătoare este solidară cu arborele secundar al
cutiei de viteze, iar roata dinţată condusă solidară cu carcasa diferenţialului la
tractoarele pe roţi sau cu semiarborii ambreiajelor laterale, la tractoarele pe
şenile.
Ca o particularitate constructivă la unele tractoare transmisia centrală
este prevăzută cu un grup suplimentar de roţi dinţate, destinate să realizeze o
multiplicare suplimentară a raportului de transmisie.
Scheme ale transmisiei centrale sunt prezentate în figurile: 5.24; 5.25.
73
Fig. 5.24. Schema transmisiei centrale Fig. 5.25. Schema transmisiei centrale
simple pentru tractoarele pe roţi simple pentru tractoarele pe şenile
1 – arbore secundar al cutiei de viteze; 2, 3 – 1 – arbore secundar; 2, 3 – roţi dinţate conice;
roţi dinţate conice; 4 – diferenţial; 5 – 4 – carcasă; 5 – arbori transversali.
semiarbori planetari; 6 – carcasă.
5.3.5.2. Diferenţialul
Diferenţialul este un ansamblu de organe caracteristice tractoarelor pe

roţi, având rolul de a permite roţilor motoare să se rotească cu turaţii diferite şi
respectiv să parcurgă spaţii diferite, atunci când tractorul se deplasează în
curbe sau pe teren denivelat.
Diferenţialele se clasifică după mai multe tipuri şi anume:
- diferenţiale simple sau diferenţiale duble;
- diferenţiale cu angrenaje conice;
- diferenţiale cu angrenaje cilindrice;
- diferenţiale cu angrenaje melcate;
- diferenţiale cu blocare facultativă;
- diferenţiale cu autoblocare.
Dintre aceste tipuri de diferenţiale, la tractoarele pe roţi sunt generalizate
diferenţiale simple prevăzute cu angrenaje conice şi posibilitatea de blocare
facultativă. Diferenţialele duble sunt puţin răspândite, fiind aplicate la unele
tractoare pe şenile la mecanismul de direcţie.
Alcătuirea unui diferenţial simplu este prezentată în fig. 5.26
Fig. 5.26. Schema diferenţialului simplu

1 – carcasă; 2,3 – roţi planetare; 4,5 – arbori
planetari; 6 – sateliţi; 7 - roată
Dacă diferenţialul este de tipul cu patru sateliţi osiile sateliţilor sunt unite
şi formează crucea sateliţilor. Diferenţialul primeşte mişcarea prin intermediul
carcasei proprii care este de obicei solidară cu roata dinţată 7 de la transmisia
centrală şi o transmisie prin cele două roţi planetare, respectiv prin cei doi arbori
planetari, la roţile motoare.
La funcţionarea diferenţialului se disting trei situaţii:
- la deplasarea tractorului în linie dreaptă, roţile motoare se rotesc cu
aceeaşi viteză unghiulară 1   2   0 , sateliţii din carcasă nu se rotesc în jurul
axei proprii  s  0 . În acest caz sateliţii lucrează ca nişte pene simple
74
intercalate între roţile planetare. Momentele de torsiune sunt egale M1 = M2,
astfel că se respectă relaţia Md=M1+M2=2M1=2M2
Md – momentul de torsiune primit de carcasa diferenţialului;
M1 şi M2 – momentele de torsiune ale arborilor planetari.
Când se execută un viraj, roţile de direcţie ale tractorului se înscriu în
curbă, în acelaşi timp roţile din spate mai tind să ruleze pe aceeaşi direcţie -
înainte. Din cauza virării părţii din faţă a tractorului se îngreunează, rotirea roţii
motoare situată spre interiorul curbei de viraj, roata este oarecum frânată
parţial. Acest lucru se resimte şi în diferenţial şi îngreunează rotirea roţii
planetare din aceeaşi parte. În acelaşi timp, roata planetară din partea apusă -
opune o rezistenţă mai mică. De data aceasta sateliţii nu mai rămân ca piese
imobile între roţile dinţate planetare, ci încep să se rotească încet în jurul osiilor
proprii, acţionate de diferenţa de efort a celor două roţi planetare, astfel că se
rotesc prin antrenarea cu cele două roţi planetare. Rotirea este determinată de
uşurinţa de rotire a unui planetar şi de greutatea de rotire a celuilalt planetar.
Sateliţii execută deci două mişcări: - mişcarea planetară împreună cu caseta şi
osiile lor datorită rotirii de către coroana conică şi o mişcare de rotire cu turaţie
redusă în jurul osiei proprii, datorită diferenţei dintre rezistenţele opuse la rotire
de către pinioanele planetare. Ca urmare a rotirii sateliţilor în jurul osiilor proprii,
roata planetară frânată rămâne mai în urmă, se roteşte mai încet decât coroana
şi caseta diferenţialului, iar roata planetară opusă va fi rotită cu o turaţie mai
mare decât coroana şi caseta diferenţialului şi ca urmare avem următoarea
relaţie:
- viraj dreapta, în acest caz 1   2 (caz particular  2  0 ; 1  2 d ), iar
sateliţii se rotesc în jurul axei sale  s  0 ;
- viraj la stânga, în acest caz  2  1 (caz particular 1  0 ;  2  2 d ),
iar sateliţii se rotesc în jurul axei lor s  0 .
Diferenţialul prezintă şi unele deficienţe, de exemplu în situaţia când
terenul de sub una din roţile motoare nu asigură o aderenţă bună, tractorul nu
mai poate înainta, deoarece roata motoare de pe terenul alunecos, moale, se
roteşte rapid în gol şi cealaltă roată nu poate asigura propulsia. Explicaţia
fenomenului este că din cauza rotirii extrem de uşoare a unui pinion planetar,
rotirea celuilalt pinion este comparativ foarte grea şi atunci momentul de rotaţie
primit de la coloana diferenţialului se transmite prin osiile sateliţilor, sateliţii
neputând roti planetarul fix, fiind acţionaţi de osii, se rostogolesc în angrenare
pe acest pinion planetar şl totodată rotesc pinionul planetar opus cu o turaţie
dublă cât a casetei.
Pentru a înlătura posibilitatea ca una din roţile motoare să patineze
excesiv, atunci când aderenţa acestuia este insuficientă, diferenţialul este
prevăzut cu posibilitatea de blocare, cu dispozitive de blocare facultative sau
prin autoblocare. Blocarea facultativă se realizează în următoarele variante:
- manşon montat pe canelurile unuia din arborii planetari, care prin
deplasare să rigidizeze arborele planetar din carcasa diferenţialului
- manşon montat direct între arborii roţilor motoare
5.3.5.3. Transmisii finale
Transmisiile finale sunt subansambluri montate între arborii planetare şi

arborii roţilor motoare la tractoarele pe roţi, sau între ambreiajele laterale şi
75
arborii steluţelor motoare la tractoarele pe şenile şi au rolul de a realiza ultima
demultiplicare a mişcării. Transmisiile finale pot fi simple, formate dintr-o
singură pereche de roţi dinţate pot fi duble, compuse din două perechi de roţi
dinţate şi pot fi planetare, prezentând avantajul că se pot realiza în construcţii
mai compacte, cu gabarite reduse şi arborii conducător şi condus aşezaţi
coaxial, fapt care oferă posibilitatea de a reduce şi gabaritele punţii din spate a
tractorului.
Transmisiile finale mai pot fi cu lanţ utilizate numai la anumite tractoare
cu destinaţie specială având lumină foarte mare (ca de exemplu tractorul
încălecător U-445 HC).
Tractoarele sunt vehicule pe roţi sau pe şenile destinate să execute cele

mai diferite lucrări agricole, de transport, în construcţii, lucrări în domeniul
exploatărilor forestiere, miniere, prin intermediul utilajelor şi maşinilor de lucru
tractate, purtate sau semipurtate.
Tractoarele sunt folosite pentru tracţiune, tracţiune şi acţionare sau pentru
acţionarea maşinilor la staţionar. Ele reprezintă principala sursă de energie
pentru horticultură.
Motorul reprezintă sursa de energie a tractorului. De regulă este un
motor termic. El transformă energia termică rezultată din arderea combustibilului
în energie mecanică, necesară pentru deplasarea tractorului şi acţionarea
maşinilor din agregat.
Transmisia tractorului reprezintă totalitatea mecanismelor prin care
se transmite mişcare la organele de deplasare ale tractorului reprezentate prin
roţi sau şenile.
1. Ce este tractorul?
2. Care este clasificarea tractoarelor după destinaţie?
3. Care este alcătuirea sumară a unui tractor?
4. Enumeraţi subansamblurile unei transmisii mecanice.
5. Ce rol are ambreiajul principal?
6. Care este partea conducătoare a unui ambreiaj principal monodisc?
7. Ce rol are cutia de viteze?
8. Ce formează transmisia centrală?
5. Ce rol are diferenţialul?
10. Ce rol are un reductor şi un amplificator de cuplu?
76
SISTEMELE TRACTOARELOR
Cuvinte cheie: ecartament, ampatament, garda la sol, punte faţă,

semipunţe spate, roţi, direcţie mecanică, servodirecţie hidraulică, rază de viraj,
frână cu bandă, frână cu discuri, frână cu saboţi
Rezumat
În cadrul acestei unităţi de studiu se vor cunoaşte din punct de vedere
funcţional şi constructiv principalele sisteme ale tractoarelor pe roţi sau pe
şenile: sistemul de rulare, sistemul de direcţie şi sistemul de frânare
6.1. SISTEMUL DE RULARE
Sistemul de rulare are rolul de a susţine tractorul şi de a asigura

deplasarea lui prin transformarea momentului motor primit de la motor în forţă
de tracţiune.
Tractoarele pot fi echipate cu: sistem de rulare pe roţi; sistem de rulare
pe şenile; sistem de rulare cu semişenile.
6.1.1. Sistemul de rulare la tractoarele pe roţi

Sistemul de rulare pe roţi este cel mai utilizat sistem în construcţia
tractoarelor. Sunt realizate sisteme cu o punte motoare (cu două roţi motoare),
cu două punţi motoare (cu patru roţi motoare).
Sistemul de rulare este caracterizat de trei parametrii: ecartamentul,
ampatamentul şl lumina de la sol. Aceşti parametrii determină destinaţia şi
domeniul de utilizare a tractorului.
Ecartamentul tractorului este distanţa dintre planul median de rotire al
roţilor, sau distanţa dintre mijlocul şenilelor.
Ampatamentul tractorului este distanta dintre axa roţilor anterioare şi axa
roţilor posterioare.
Lumina tractorului este distanţa măsurată pe verticală de la suprafaţa
sulului până la cel mai jos punct al tractorului.
Principalele avantaje ale sistemului de rulare cu roţi constau în:
- simplitatea constructivă a sistemului care implică preţ de cost mai
redus şi întreţinere mai uşoară;
- posibilitatea reglării ecartamentului;
- posibilitatea deplasării cu viteze mari (40 km/oră);
- deplasarea pe drumurile publice fără deteriorarea acestora.
Prin comparare cu sistemul de rulare pe şenile, sistemul de rulare pe
roţi prezintă următoarele dezavantaje:
- aderenţa mai scăzută cu solul;
- presiunea specifică pe sol mai mare, de unde şi compactarea
trenului mai mare;
- în cazul deplasării pe terenuri în pantă stabilitatea este mai scăzută.
77
6.1.1.1. Alcătuirea sistemului de rulare al tractoarelor pe roţi
În ansamblu, sistemul de rulare al tractoarelor pe roţi este compus din:

puntea din faţă, puntea din spate şi roţile.
Puntea din faţă (osia din faţă) face legătura dintre roţile de direcţie şi
corpul tractorului, transmite forţa de împingere de la corpul tractorului la roţi,
permite virajul tractorului şi preia o parte din masa tractorului şi o transmite la
sol.
Puntea din faţă poate fi: punte simplă cu cale largă, construcţia cea mai
răspândită (fig. 6.1.a.) şi cu cale îngustă (fig. 6.1.b) şi punte motoare, variantă
de punte a tractoarelor cu patru roţi motoare. Este realizată de obicei cu cale
largă, cu ecartament fix sau variabil.
Fig. 6.1. Tipuri de punţi din faţă folosite la tractoarele agricole pe roţi
a – cu ecartament normal; b – cu roţi apropiate; c – cu o singură roată.
Puntea simplă cu cale largă (fig 6.2) echipează majoritatea tractoarelor

universale şi specializate. Ea este o osie telescopică - formată dintr-o parte
centrală tubulară, prinsă articulat la suportul osiei din faţă şi din două semiosii
laterale, la capetele cărora sunt montaţi articulat pivoţii fuzetelor pe care se
montează roţile de direcţie.
Puntea simplă cu cale îngustă (fig.6.3) echipează ca ansamblu de
schimb unele tractoare universale atunci când trebuie să lucreze cu maşini con-
struite special pentru tractoare prevăzute cu astfel de osii. Este alcătuită dintr-
un pivot vertical, un suport vertical care se fixează pe corpul tractorului, două
fuzete pe care sunt montate două roţi apropiate.
Sunt realizate şi punţi simple cu cale unică (cu o singură roată (fig. 6.1.c).
Puntea din faţă motrică este realizată de obicei cu cale largă cu ecartament fix
sau variabil. Puntea din faţă motrică este alcătuită din două bare tubulare
(trompe) asamblate cu carcasa diferenţialului.
Fig. 6.2. Schema unei punţi simple cu

cale largă
1 – partea centrală a osiei; 2 – semiosiile Fig. 6.3. Schema unei punţi simple cu
laterale; 3 – pivoţi; 4 – fuzete; 5 – roţi de cale îngustă
direcţie. 1 – pivot; 2 – suport vertical; 3 – fuzete; 4 - roţi
de direcţie.
Puntea din spate a tractorului este prevăzută cu două semiosii tubulare

sub formă cilindrică sau conică. Cele două semiosii sunt fixate de părţile
78
laterale ale carterului transmisiei iar în interior sunt montaţi semiarborii roţilor
motoare. Semiarborii roţilor din spate servesc ca mijloc de sprijinire a punţii din
spate a tractorului pe roţile acestuia.
Se deosebesc două tipuri constructive de semiarbori: semiarbori lungi şi
semiarbori scurţi.
Semiarborii lungi se întâlnesc la tractoarele care au transmisia finală
înglobată în carcasa punţii din spate, care permit variaţia ecartamentului prin
culisarea roţilor pe semiarborii roţilor prevăzute cu canale de pană, de exemplu:
construcţie aplicată la tractoarele universale U - 650.
Semiarborii scurţi se întâlnesc la tractoarele care au transmisia finală
prevăzută cu carter propriu şi care pot asigura variaţia ecartamentului numai
prin montarea în diferite poziţii a discurilor şi jantelor roţilor, de exemplu:
construcţia aplicată la tractoarele U- 445.
Roţile tractorului
La tractoarele agricole moderne sunt folosite în exclusivitate roţile cu
pneuri. În funcţie de funcţionalitate, roţile tractoarelor pot fi roţi de direcţie şi roţi
motoare (fig.6.4; 6.5).
Fig.6.4. Roată de direcţie

1 - anvelopă; 2- disc; 3- butuc; Fig. 6.5. Roată motrică
4- valvă. 1 - anvelopă; 2 - suporţi elicoidali; 3 - discul roţii;
4 - valvă; 5- butucul; 6- jantă.
Ansamblul unei roţi cuprinde: butucul, discul, janta şi pneul compus din
anvelopă şi cameră de aer. În funcţie de tipul roţii (de direcţie sau motoare)
diferă atât discul şi janta cât şi pneul. Butucul roţii de direcţie se montează pe
fuzete, iar butucul roţii motrice se montează pe semiarborii lungi prin caneluri
sau pană pentru a permite reglarea ecartamentului.
Janta roţii serveşte ca suport pentru pneu. După construcţie se
construcţie se deosebesc jante cu patul adânc folosite în general la roţile din
faţă cu pneuri cu balonaj redus şi jante cu patul lat folosite la pneuri cu balonaj
mare de la roţile din spate. Ambele tipuri de jenţi se folosesc, fie ca jenţi fixe pe
disc, fie ca jenţi reglabile pentru a putea permite montarea jenţii în mai multe
poziţii. Metoda modificării poziţiei jenţii în raport cu discul roţii are cea mai largă
răspândire în prezent. Reglarea se face în trepte discul putându-se monta pe
una din feţele presei fixate pe janta. Folosindu-se cele două posibilităţi de fixare
a discului pe piesa şi prin întoarcerea cu 180° a jenţii roţii se obţin patru
ecartamente B1...B4.
În ansamblu pneul este format din anvelopă, cameră de aer şi valvă.
Anvelopa poate fi realizată în construcţie convenţională şi în construcţie radială.
În ambele cazuri anvelopa este formată din carcasa cu pliuri, stratul
protector, banda de rulare şi talonul.
79
Deosebirea dintre anvelopa convenţională şi cea radială constă în
principal în modul de dispunere a firelor de cord, aranjate în pliurile carcasei,
astfel firele de cord sunt dispuse în carcasă pe direcţii diagonale la anvelopele
convenţionale şi în direcţie tranversală (radială) la anvelopele radiale.
De obicei anvelopele convenţionale se utilizează la pneurile de direcţie
iar cele radiale la pneurile de tracţiune. Anvelopele radiale prezintă avantajul că
au o aderenţă şi o rezistenţă la uzură mărită cu cca. 50% faţă de anvelopele
convenţionale; dezavantaj cost ridicat 15-18% mai mare.
În funcţie de valoarea presiunii în camera de aer, pneurile se clasifică în:
pneuri de joasă presiune 1 – 2 daN/cm2; pneurile de medie presiune 2 – 4
daN/cm2 şi pneuri de înaltă presiune 5 – 7 daN/cm2.
Dimensiunile anvelopei sunt notate pe anvelopă în ţoli sau în mm (1 ţol =
25,4 mm) prin două cifre. La pneurile de joasă presiune dimensiunile sunt in-
dicate de asemenea prin două cifre dar separate prin semnul minus, astfel B –
d sau în cifre 14" - 38" - prima cifră reprezintă balonajul şi a doua diametrul
exterior al jentei roţii, ambele fiind exprimate în ţoli. Pentru anvelope de înaltă
presiune sau medie presiune, dimensiunile se indică tot cu câte două cifre
separate prin semn X, adică D x B (sau 34 x 7) prima cifră reprezintă diametrul
exterior D, iar a doua balonajul (lăţimea) B (fig. 6.6).
Fig. 6.6. Dimensiunile anvelopei

D – diametrul exterior; d – diametrul
nominal al jantei; B – balonajul (lăţimea
nominală a secţiunii anvelopei; H –
înălţimea balonajului anvelopei.
Unghiurile roţilor de direcţie

La tractoarele pe roţi, poziţia roţilor de direcţie nu coincide cu planurile
verticale în direcţia de înaintare, ci formează anumite unghiuri de montare
caracteristice. Aceste poziţii ale roţilor de direcţie şi ale pivoţilor asigură
stabilitatea şi uşurează revenirea din viraj a roţilor. Unghiurile caracteristice ale
roţilor de direcţie sunt: unghiul de cădere (α), unghiul de înclinare longitudinală
a pivotului (β), numit şi unghi de fugă, unghiul de înclinare transversală (γ) şi
unghiul de convergenţă (fig. 6.7).
Fig. 6.7. Unghiurile roţilor de direcţie
80
6.1.2. Sistemul de rulare al tractoarelor pe şenile
Şenila formează o bandă închisă cu care tractorul se sprijină pe sol şi cu

ajutorul căreia se asigură rularea. Având o suprafaţă de sprijin mare, şenilele
dau posibilitatea să se reducă presiunea tractorului pe sol şi să se mărească
aderenţa cu solul, asigurând calităţi de tracţiune ridicate. Principalii parametrii ai
sistemului de rulare cu şenile sunt. ecartamentul, lumina de la sol şi lăţimea
şenilei.
Ecartamentul determină în principal baza de sprijin pe sol şi stabilitatea
transversală a tractorului. Spre deosebire de tractoarele pe roţi tractoarele pe
şenile au ecartamentul fix.
Sistemul de rulare pe şenile utilizat în construcţia tractoarelor oferă
următoarele avantaje:
- forţă de tracţiune mare datorită aderenţei bune a organelor de
deplasare
cu solul;
- stabilitate bună a tractorului la deplasarea pe terenurile în pantă
datorită
suprafeţei mari de sprijin;
- tasare mai redusă a terenului datorită presiunii reduse pe sol de 0,3 -
0,7
daN/cm2, faţă de 1 - 3 daN/cm2 la tractoarele pe roţi;
- patinarea redusă datorită aderenţei foarte bune a şenilelor la sol.
Dezavantajele sistemului de rulare pe şenile sunt:
- construcţie mai complicată;
- preţ de cost mai ridicat;
- cheltuieli sporite de întreţinere;
- viteză de deplasare mai redusă;
- deteriorarea drumurilor amenajate, de aceea se impune de multe
ori
deplasarea pe trasee ocolitoare.
- ecartament fix.
6.1.2.1. Alcătuirea sistemului de rulare al tractoarelor pe şenile
La tractoarele pe şenile, sistemul de rulare este reprezentat prin două

şenile montate de o parte şi de alta a tractorului, cărucioarele şenilelor şi
suspensii.
Şenila este o bandă metalică, închisă care se angrenează cu roata
motrică şi asigură deplasarea tractorului.
În funcţie de tipul suspensiei, şenilele se clasifică în:
- şenile rigide;
- şenile semielastice;
- şenile elastice.
Şenilele rigide sunt montate rigid pe cadrul tractorului şi nu permit
copierea denivelărilor terenului. Ele sunt mai robuste din punct de vedere
constructiv , iar preţul de cost este mai mic.
Şenilele semielastice (fig. 6.8.a) asigură o copiere mai bună a
denivelărilor terenului şi un confort sporit, dar în limite restrânse, prinderea
şenilei la cadrul tractorului realizându-se printr-un arc lamelar. Şenilele elastice
81
(fig. 6.8.b) asigură copierea denivelărilor solului în cele mai bune condiţii şi
totodată amortizarea şocurilor, ceea ce permite deplasarea cu viteze sporite.
Are aceleaşi părţi componente ca şi şenila semielastică, numai că rolele de
sprijin sunt prevăzute cu cărucioare elastice, montate articulat pe cadrul
tractorului.
Este cel mai bun sistem, dar este mai puţin răspândit datorită preţului de
cost mai ridicat.
Pentru a permite deplasarea tractoarelor pe drumurile amenajate
(asfaltate, betonate) la tractoarele moderne lanţul şenilei şi plăcile de aderenţă
au fost înlocuite cu o bandă din pânză cauciucată, prevăzută cu profile de
aderenţă, care permite realizarea de viteze sporite şi deplasarea pe toate
drumurile. Şenila din cauciuc prezintă o aderenţă mai redusă decât cea
metalică, dar mult mai bună decât cea a roţilor cu pneuri.
Figura 6.8. Schema constructivă a şenilei: a. semielastică; b. elastică;

1 - stea (roată) motrică; 2 - rolă de întindere; 3 - role de sprijin; 4 - elemente elastice; 5 -
cărucioare articulate; 6 - lanţul şenilei; 7 - mecanism de întindere; 8 - role de susţinere
Sistemul de rulare al tractoarelor cu şenile este alcătuit din două cărucioare de

şenilă legate articulat de cadrul sau rama tractorului şi formate fiecare din
cadru, o roată motoare numită şi steluţă motoare, o roată de ghidare şi
întindere, până la 6 role de sprijin, 1 sau 2 role de susţinere, un dispozitiv de
întindere a şenilei şi şenila.
Cadrul este realizat de obicei din două profile de oţel şi formează
suportul pe care se montează celelalte elemente ale căruciorului.
Steluţa motoare dispusă în general în partea posterioară este angrenată
cu şenila prin fusuri sau dinţi. Ea este realizată ca o roată dinţată având un
număr impar de dinţi pentru a avea uzura uniformă şi formează organul de pro-
pulsie al şenilei. Roata de ghidare este o roată liberă având rolul de ghidare,
susţinere şi întindere a şenilei. Dispozitivul de întindere al şenilei este dispus
între cadru şi roata de ghidare şi serveşte pentru întinderea lanţului şenilei
necesară ca urmare a uzurii articulaţiilor lui. Constructiv se realizează două
tipuri de dispozitive de întindere: mecanice cu şurub şi piuliţă şi hidraulice.
Rolele de sprijin formează punctele de sprijin a masei tractorului pe ramura
inferioară a şenilei în contact cu solul iar rolele de susţinere menţin ramura
superioară liberă a şenilei.
Şenila formează calea de rulare pe sol a tractorului, este realizată ca un
lanţ cu zale, compuse, a căror parte exterioară este prevăzută cu pinteni pentru
a mări aderenţa tractorului cu solul. Zalele compuse sunt echipate cu papuci de
şenilă care pot avea diverse forme şi dimensiuni, prevăzuţi la exterior cu
proeminenţe pentru a mări aderenţa tractorului cu solul. La şenila elastică rolele
de sprijin sunt articulate de rama tractorului iar elementele de suspensie
82
elastică sunt realizate din resorturi elicoidale. Construcţiile cele mai moderne au
prevăzute şi amortizoare hidraulice. Prin montarea articulată a rolelor de sprijin
şi prevederea lor cu elemente de suspensie, la tractoarele cu şenilă electrică se
obţine o mai bună amortizare a şocurilor şi vibraţiilor de lucru ceea ce constituie
un avantaj important pentru exploatare. Şenila elastică realizează totodată o
mai bună copiere a terenului şi ca urmare o aderenţă pe sol mărită pe terenuri
denivelate.
La unele tractoare pe roti, pentru mărirea aderenţei pe sol se aplică aşa
numitele semişenile. Acestea reprezintă două cărucioare de şenilă montate în
locul roţilor motoare şi care au toate elementele căruciorului elastic de la trac-
toarele pe şenile. Folosirea semişenilelor este însă foarte greoaie în exploatare
şi de aceea are o utilizare limitată numai la unele maşini agricole şi tractoare ce
lucrează temporar pe terenuri umede.
6.2. SISTEMUL DE DIRECŢIE AL TRACTOARELOR
Sistemul de direcţie permite menţinerea pe direcţia de deplasare,

executarea de viraje şi întoarceri ale tractorului în timpul deplasării. La trac-
toarele pe roţi schimbarea direcţiei se realizează prin schimbarea poziţiei roţilor
din faţă numite şi roţi de direcţie. La tractoarele pe şenile, schimbarea direcţiei
se realizează prin reducerea vitezei de deplasare a şenilei din partea înspre
care se face virajul.
6.2.1. Sistemul de direcţie al tractoarelor pe roţi. Cerinţe, metode de

realizare a virajului, clasificare
Sistemul de direcţie al tractoarelor pe roţi, trebuie să îndeplinească

următoarele cerinţe:
- să asigure stabilitatea tractorului la deplasarea în linie dreaptă. Pentru
aceasta este necesar ca jocurile din sistem să aibă valori cât mai mici, în aşa fel
ca jocul unghiular al volanului să nu depăşească 10 - 15°;
- acţionarea volanului să se facă cu eforturi cât mai mici din partea
conducătorului, care nu trebuie să depăşească 6 daN/cm2 la virarea roţilor în
timpul deplasării şi minimum 12 daN/cm2 la virarea roţilor pe loc;
- să fie ireversibil, adică trepidaţiile drumului şi oscilaţiile de la roţi să nu
se transmită la volan;
- să asigure redresarea uşoară a tractorului după viraj;
- virajul să se facă fără ca roţile să patineze.
Sistemul de direcţie se compune din două părţi principale: mecanismul
de direcţie şi mecanismul de comandă al direcţiei.
După tipul mecanismului de comandă al direcţiei sistemele de direcţie
pot fi: cu mecanism de comandă mecanic (clasic) întâlnit la tractoarele de
putere mică; cu mecanism de comandă hidraulic întâlnit la tractoarele de putere
mijlocie şi de putere mare.
6.2.1.1. Sistemul de direcţie cu comandă mecanică
Sistemul de direcţie cu comandă mecanică se compune din mecanismul

de comandă a direcţiei care este destinat pentru transmiterea mişcării de la
volan la axul levierului de direcţie şi mecanismul de direcţie care este destinat
83
pentru a transmite mişcarea de la levierul de direcţie la fuzetele roţilor de
direcţie.
Mecanismul de comandă al direcţiei este alcătuit din volan, axul volanului
şi dintr-o transmisie montată într-o carcasă închisă numită caseta de direcţie.
Volanul reprezintă elementul de comandă al mecanismului de direcţie.
Caseta de direcţie are rolul de a transforma mişcarea de rotaţie a volanului în
mişcare pendulară a levierului de comandă şi respectiv în mişcare liniară a
barei de direcţie longitudinală. Este formată dintr-o carcasă prevăzută în interior
cu un mecanism cu şurub, melc şi roată melcată, sau mecanism cu şurub şi
sector dinţat sau mecanism cu şurub melc globoidal şi rolă globoidală. În fiecare
caz şurubul este solidarizat cu axul volanului, iar sectorul dinţat, roata melcată
sau rola globoidală sunt solidarizate cu axul levierului de comandă, de care este
articulată bara longitudinală de direcţie, care la rândul său este prinsă articulat
de pârghia de comandă a trapezului de direcţie.
Mecanismul de direcţie este alcătuit din pârghia de direcţie, bara de
direcţie transversală sau semibarele transversale şi pârghiile de dirijare
(fig.6.9.). Pârghia sau levierul de direcţie se poate fixa pe unul din pivoţii
sistemului de rulare sau se poate articula într-un suport fixat la corpul
tractorului. Pârghiile de dirijare se fixează cu un capăt pe pivoţii fuzetelor iar cu
celălalt capăt se articulează la bara de direcţie transversală sau semibarele
transversale.
Fig. 6.9. Schema sistemului de direcţie cu

comandă mecanică
1 – volan; 2 – axul volanului; 3 – caseta de direcţie; 4 –
levierul casetei; 5 – bara de comandă longitudinală; 6 –
levierul fuzetei; 7 – pârghii de dirijare; 8 – pârghie
transversală a direcţiei; 9 – osie.
6.2.1.2. Sistemul de direcţie cu servomecanism hidraulic
Acest sistem de direcţie echipează tractoare cu putere de peste 40 kW şi

serveşte pentru a reduce efortul depus la volan şi pentru amortizarea şocurilor
transmisiei de la roţile de direcţie la volan, uşurând totodată manevrabilitatea
tractorului. La acest sistem de direcţie mecanismul de direcţie are acelaşi rol şi
aceiaşi alcătuire ca la sistemul de direcţie cu comandă mecanică. Comanda
mecanismului de direcţie însă se face hidraulic. Un servomecanism de direcţie
trebuie să asigure un timp redus pentru rotirea roţilor (2-3 s), să asigure poziţia
neschimbată a roţilor în cazul în care volanul nu este acţionat, să asigure
corespondenţă între rotirea volanului şi virarea roţilor de direcţie, să asigure
conducerea direcţiei direct de la volan a roţilor de direcţie în caz că
servomecanismul nu funcţionează. Frecvent se întâlnesc două tipuri de
servomecanisme hidraulice: servomecanism hidraulic semibloc şi
servomecanism hidraulic cu elemente separate. Sistemul de direcţie cu
servomecanism hidraulic – semibloc este alcătuit în principal din: rezervor de
84
ulei, pompă de ulei, filtru, distribuitor, motor hidrostatic, volan, arbori cardanici,
pârghie de comandă, pârghie de direcţie (semibare transversale de direcţie) şi
pârghii de dirijare.
Un astfel de sistem de direcţie este întâlnit la tractoarele U - 650 M
(fig.6.10.) Motorul hidrostatic este alcătuit din cilindrul de forţă montat într-un
suport fixat de corpul tractorului şi pistonul cremalieră care angrenează cu roata
dinţată pe axul căreia este montată pârghia de comandă.
Fig. 6.10. Schema unui
servomecanism de direcţie
hidraulic
1 - volan; 2 - axul volanului; 3 - arbore
cardanic posterior; 4 - arbore cardanic
anterior; 5 – ax filetat; 6 – disc de
comandă; 7 – cilindrul; 8 – piston cu
cremalieră; 9 – roată dinţată; 10 – pârghie
de comandă; 11 – pârghie de direcţie
(semibare transversale); 12 – pârghii de
dirijare; 13 – pârghie; 14 – distribuitor;
15 – filtru; 16 – pompă; 17 – rezervor;
C1 – C2 – camerele de cilindru;
St – supapă de trecere.
În piston se găseşte axul filetat prevăzut cu filet stânga pus în legătură cu

volanul printr-o transmisie cardanică, ax care este înfiletat în piuliţa specială din
piston prin intermediul unor bile. La rotirea volanului într-un sens sau altul are
loc înşurubarea sau deşurubarea axului filetat în piuliţă specială, realizându-se
deplasarea într-un sens sau altul a pistonului cremalieră, care angrenează cu
roata dinţată şi comandă bracarea (rotirea) roţilor de direcţie. Odată cu
înşurubarea sau deşurubarea axului filetat se deplasează discul de comandă
montat pe el care la rândul lui acţionează pârghia sertăraşului distribuitorului
hidraulic deschizând orificiile de comunicare ale distribuitorului hidraulic cu
cilindrul motorului hidraulic pentru trimiterea de ulei într-una din cele două
cartere ale cilindrului, realizându-se virarea spre dreapta sau spre stânga.
Distribuitorul este prevăzut cu o supapă de trecere care are rolul ca în
cazul când conducerea se face numai prin volan (servodirecţia neefectuându-
se) să permită aspirarea uleiului în una din cele două camere ale cilindrului din
conducta de legătură cu rezervorul, cilindrul lucrând ca o pompă cu piston.
6.2.2. Sistemul de direcţie al tractoarelor pe şenile
Sistemul de direcţie al acestor tractoare posedă un mecanism combinat

de transmisie – direcţie, montat în continuarea punţii din spate, între transmisia
centrală şi transmisia finală. În construcţia acestor mecanisme se utilizează:
diferenţiale simple sau duble cu roţi conice, cilindrice, cu şurub şi roată melcată;
ambreiaje, planetare cu o treaptă sau cu două trepte. Schimbarea direcţiei de
deplasare a tractoarelor pe şenile se realizează prin transmiterea mişcării în
mod diferenţiat la cele două steluţe motoare şl respectiv cele două şenile.
Mecanismul de direcţie cu ambreiaje laterale (fig. 6.11) este alcătuit din
două ambreiaje de tipul permanent cuplat cu discuri multiple.
85
Fig. 6.11. Schema mecanismului de
direcţie cu ambreiaje laterale
1 – arbore transversal; 2 – discuri
conducătoare din tablă de oţel; 3 – discuri
conduse placate cu ferodou; 4 – tambur
condus; 5 – arborele conducător al transmisiei
finale; 6 – roată conducătoare a transmisiei
finale; 7 – roată condusă a transmisiei finale; 8
– steluţa motoare; T.C. – transmisia centrală.
Partea conducătoare la fiecare ambreiaj este fixată pe arborele

transversal, iar partea condusă este în legătura cu arborele conducător al
transmisiei finale. Pe părţile conduse ale ambreiajelor se montează câte o frână
de tipul cu bandă .
Acţionarea celor doua ambreiaje se realizează independent prin două
manete iar cele două frâne se acţionează prin două pedale.
Pentru deplasarea tractorului în linie dreaptă ambele ambreiaje laterale
sunt cuplate. Pentru a se realiza virajul spre stânga se decuplează ambreiajul
lateral din stânga, ca urmare şenila respectivă din dreapta continuă să se
deplaseze cu viteza iniţială. Datorită diferenţei dintre vitezele de mişcare ale
celor două şenile, tractorul virează spre stânga. Pentru a realiza virajul spre
dreapta se decuplează ambreiajul lateral din dreapta şi procesul este acelaşi.
În scopul micşorării razei de viraj concomitent cu acţionarea ambreiajului
se acţionează şi frâna fapt ce determină frânarea şenilei ceea ce are ca efect
micşorarea razei de întoarcere a tractorului.
6.3. SISTEMUL DE FRÂNARE AL TRACTOARELOR
Sistemul de frânare foloseşte pentru micşorarea vitezei de deplasare a

tractorului, pentru oprirea lui, imobilizarea lui în stare oprită şi pentru frânarea
parţială sau totală a unei singure roţi sau şenile în vederea realizării de raze
mici de viraj. Sistemul de frânare al uni tractor trebuie să asigure o frânare
rapidă şi în acelaşi timp lină, fără şocuri în momentul acţionării, să excludă
apariţia fenomenului de autofrânare, să prezinte posibilitatea de a fi blocat în
stare acţionată, astfel ca tractorul să rămână imobilizat atunci când este oprit pe
teren orizontal sau înclinat. Din punct de vedere constructiv frânele se
clasifică în: frâne cu saboţi, frâne cu bandă şi frâne cu discuri.
După mecanismul de comandă, respectiv după modul de acţionare a
frânelor se clasifică în:
- frâne cu comandă mecanică;
- frâne cu comandă hidraulică;
- frâne cu comandă pneumatică;
- frâne cu comandă electrică;
- frâne cu comandă hidropneumatică.
Un sistem de frânare cuprinde două părţi distincte: frâna propriu-zisă şi
mecanismul de comandă. Orice frână, indiferent de ce tip ar fi, este constituită
din două părţi principale şi anume: dintr-o parte mobilă ce trebuie frânată şi care
este în legătură cu sistemul de rulare al tractorului şi o parte fixă, care este în
legătură cu corpul tractorului. Mecanismul de comandă al frânelor trebuie să
permită manevrarea separată a unei părţi a sistemului de rulare sau a ambelor
părţi deodată.
86
6.3.1. Frâna cu saboţi
Frâna cu saboţi a căpătat o mare utilizare la tractoarele pe roţi precum şi

la remorcile agricole. Frâna cu saboţi (fig.6.12.) este formată dintr-o parte
mobilă reprezentată printr-un tambur de frânare care este solidar cu arborele
transmisiei la tractoare sau cu roata sistemului de rulare la remorci şi o parte
fixă constituită din doi saboţi prevăzuţi cu ferodou pe suprafaţa exterioară
activă, amplasaţi în interiorul tamburului, articulaţi la câte un capăt, cel de jos la
un bolţ pe corpul tractorului sau pe o parte fixă a punţii remorcii iar cu celălalt
capăt sunt în legătură cu sistemul de comandă.
Fig. 6.12. Schema frânei cu saboţi

1 - discuri de fricţiune; 2 - discuri de
presiune; 3 - arcuri de readucere a
discurilor;
4 - bile sferice; carcasa frânei;
6 - mecanism de comandă.
Între capetele saboţilor este prevăzută o camă sau un cilindru

hidraulic, prin care saboţii, la acţionarea mecanismului de comandă pot fi
depresaţi sau presaţi către tambur, situaţie în care mişcarea poate fi încetinită
sau oprită. Când nu este acţionat mecanismul de comandă, saboţii se menţin
depărtaţi de suprafaţa interioară a tamburului, datorită arcului elicoidal în stare
tensionată, care fiind prins de ei în trag înspre interior.
Figura 6.13. Scheme de comandă ale frânelor cu saboţi.

a – cu comandă mecanică; b – cu comandă pneumatică; c – cu comandă hidraulică; 1 –
tambur; 2 – saboţi; 3 – camă; 4 – bolţ; 5 – arc; 6 – pârghii; 7 – tijă; 8 – pedale; 9 – resort de
revenire; 10 – membrană; 11 – camă de frânare; 12 – conductă lichid; 13 – cilindru receptor;
14 – pistonaşe hidraulice.
În cazul mecanismului de comandă mecanică, cama este acţionată prin

pârghii şi tije de la pedalele de acţionare (figura 6.13.a. )
În cazul mecanismului de comandă pneumatică cama este acţionată în
sensul frânării printr-o tijă fixată de membrana (diafragmei) camei de frânare
atunci când pătrunde aer în camera C, iar atunci când aerul părăseşte camera
C arcul de revenire readuce cama în poziţie neînfrânată (fig. 6.13.b).
În cazul mecanismului cu comandă hidraulică (fig. 6.13.c) lichidul trimis
cu presiune de la pompa centrală care este acţionată prin pedală, pătrunde prin
87
conductă între pistonaşe depărtându-se încât acestea acţionează saboţii spre
tambur, imobilizându-i.
6.3.2. Frâna cu bandă
Frâna cu bandă (fig. 6.14) este utilizată la tractoarele pe roţi şi pe şenile,

de putere mică şi mijlocie (masă relativ mică şi o viteză de deplasare mică).
Suprafaţa de frânare este relativ mică, dar prezintă avantajul unei simplităţi
constructive şi preţ de cost redus.
Frâna cu bandă este constituită din următoarele părţi componente:
- parte mobilă reprezentată printr-un inel de frânare sau un
tambur de frânare;
- partea fixă reprezentată prin banda de frânare;
- mecanismul de comandă.
Banda de frânare este alcătuită dintr-o bandă de oţel căptuşită pe interior
cu garnituri (bandă) din ferodou. La apăsarea pedalei, banda de frânare se
strânge pe inelul de frânare şi determină apariţia unei forţe de frecare care
determină frânarea tractorului.
Fig. 6.14. Schema frânei cu bandă

1 - inel de frânare; 2 - bandă de frânare; 3 - pedală de frână; 4 - arc readucător; 5 - tijă de
legătură; 6 - pârghie de comandă
Mecanismul de comandă este format din pedală de comandă, arc

readucător, tijă de legătură reglabilă ca lungime, şi o pârghie de comandă
sau o camă de comandă.
După modul de prindere a capetelor benzii, frânele cu bandă se clasifică
în: - frâne cu bandă simplă fără servoacţiune; frâne cu bandă simplă cu
servoacţiune; frâne cu bandă dublă; frâne cu bandă flotantă (fig.6.15.).
Fig. 6.15. Scheme de frână cu bandă

a – frână cu bandă simplă fără servoacţiune; b - frână cu bandă simplă cu servoacţiune; c –
frână cu bandă dublă; 1 – tambur; 2 – bandă de frânare; 3 – pârghia dispozitivului de frânare; 4
– punctul de articulare la cadrul tractorului; F – forţa de apăsare pe pârghia dispozitivului de
comandă;  - viteza unghiulară a tamburului.
88
6.3.3. Frâna cu discuri
Frâna cu discuri echipează în special tractoarele pe roţi.
Fig. 6.16. Schema frânei cu discuri
1 - discuri de fricţiune; 2 - discuri de presiune; 3 -

arcuri de readucere a discurilor; 4 - bile sferice; 5 -
carcasa frânei; 6 - mecanism de comandă.
Partea fixă a frânei (fig. 6.16) este constituită dintr-o placă şi o carcasă
solidară cu corpul tractorului; şi două discuri de presiune amplasate în partea
centrală a carcasei, prevăzute pe feţele lor interioare cu locaşuri echidistante cu
adâncime variabilă în care sunt introduse bile.
Partea mobilă este constituită din două discuri placate cu ferodou
îmbinate prin caneluri cu arborii transmisiei care să fie în permanentă legătură
cu sistemul de rulare. Când nu este acţionat dispozitivul de comandă al frânei
pe care se găseşte montate prin caneluri discurile placate cu ferodou, de
roteşte împreună cu semiarborii planetari, aceştia nefiind în contact cu plăcile
de presiune întrucât bilele se află în partea mai adâncă a locaşurilor. Prin
apăsarea dispozitivului de comandă se acţionează asupra celor două plăci de
presiune, care fiind rotite în sens invers antrenează bilele pe planurile înclinate
ale locaşurilor, ca urmare bilele îndepărtează plăcile de presiune care apasă
discurile cu ferodou către carcasă, producându-se frânarea.
Frâna cu discuri deşi produce o frânare mai puţin lină, are o serie de
avantaje: eficacitatea frânării nu depinde de sensul de rotaţie al arborelui ce se
frânează, frâna nu încarcă suplimentar arborele, presiunea specifică de contact
este distribuită uniform şi ca urmare uzura fiind uniformă creşte durabilitatea
frânelor.
Sistemul de rulare are rolul de a susţine tractorul şi de a asigura

deplasarea lui prin transformarea momentului motor primit de la motor în forţă
de tracţiune.
Sistemul de direcţie permite menţinerea pe direcţia de deplasare,
executarea de viraje şi întoarceri ale tractorului în timpul deplasării.
Sistemul de frânare foloseşte pentru micşorarea vitezei de deplasare a
tractorului, pentru oprirea lui, imobilizarea lui în stare oprită şi pentru frânarea
parţială sau totală a unei singure roţi sau şenile în vederea realizării de raze
mici de viraj.
89
1. Care sunt parametrii sistemului de rulare al tractorului?

2. Din ce este alcătuit sistemul de rulare al tractoarelor pe roţi?
3. Ce este ecartamentul tractorului?
4. Ce este lumina tractorului?
5. Din ce este alcătuită şenila?
6. Ce rol trebuie să îndeplinească sistemele de direcţie?
7. Din ce se compune sistemul de direcţie cu comandă mecanică?
8. Menţionaţi principalele dezavantaje ale sistemului de rulare pe şenile.
9. Care este rolul sistemului de frânare?
10. Menţionaţi principalele tipuri de frâne.
11. Care sunt părţile componente ale frânei cu bandă?
12. Enumeraţi părţile componente ale frânei cu discuri.
90
ECHIPAMENTELE TRACTOARELOR
Cuvinte cheie: demaror, alternator, baterie de acumulatoare, releu de

tensiune, consumatori electrici, dispozitive de tracţiune, mecanism de
suspendare, instalaţie hidraulică, priza de putere
Rezumat
În cadrul acestei unităţi de studiu se vor cunoaşte din punct de vedre
constructiv şi funcţional echipamentele tractorului, respectivi echipamentul
electric şi echipamentul de lucru.
7.1. ECHIPAMENTUL ELECTRIC AL TRACTOARELOR
Echipamentul electric al tractorului are rolul de a asigura pornirea

motorului tractorului, de a ilumina drumul, de a semnaliza optic şi acustic,
precum şi de a alimenta cu energie electrică indicatoarele de la bordul
tractorului.
Echipamentul electric al tractoarelor se compune din subansamblurile
următoare:
- bateria de acumulatoare;
- instalaţia de încărcare a bateriei de acumulatoare;
- instalaţia de pornire a motorului;
- instalaţia de iluminare, semnalizare şi control.
7.1.1. Bateria de acumulatoare
Bateria de acumulatoare este

furnizorul de energie electrică pentru toţi
consumatorii electrici ai tractorului.
La tractoare se utilizează baterii de
acumulator cu plăci de plumb, formate din
mai mulţi elemenţi de acumulator introduse
într-o carcasă comună din ebonită.
Fiecare element de acumulator este
alcătuit dintr-un vas comun numit bac în
care sunt introduse plăcile pozitive şi
plăcile negative scufundate într-o soluţie
de acid sulfuric şi apă distilată, soluţie
Fig.13.1. Bateria de acumulatori numită electrolit (figura 7.1).
1-ansamblul plăcilor pozitive şi
negative; Plăcile de plumb sunt sub forma
2-separatori; 3-electrolit; 4-cuva (bac); unor grătare dintr-un aliaj de plumb (97%)
5-capac; 6-punte de legătură; 7-bornă; şi stibiu (3%) în ochiurile cărora se
8-buşon pentru umplere şi aerisire presează pasta activă constituită din
amestec de oxizi de plumb în concentraţii
91
diferite pentru plăcile pozitive şi negative. Plăcile de aceeaşi polaritate se unesc
între ele printr-o punte terminată cu câte o bornă. Fiecare element are două
borne, una pozitivă şi una negativă. Plăcile de plumb, pozitive şi negative sunt
dispuse alternativ, între ele montându-se separatori (plăci de separare) care au
rolul de a nu permite atingerea plăcilor pozitive de cele negative.
Construcţia unui element este astfel realizată încât la bornele lui să
furnizeze o tensiune nominală de 2V. Astfel prin legarea în serie a elemenţilor
se obţine o baterie care poate avea la borne o tensiune de 6V, 12V sau 24V,
după cum bateria posedă 3, 6 sau 12 elemenţi. Majoritatea tractoarelor sunt
echipate cu baterii de acumulatori cu tensiunea la borne de 12V.
Capacitatea acumulatorului, exprimată în Ah este cantitatea de energie
electrică înmagazinată şi pe care o poate debita acumulatorul. Ea este egală cu
produsul dintre intensitatea curentului de descărcare şl timpul până la limitele
de descărcare admisă şi se exprimă în amperi ora (Ah). De exemplu dacă o
baterie de acumulatoare poate debita timp de 10 ore un curent de 14,3 A, ca-
pacitatea este de 143 Ah. Capacitatea bateriei şi respectiv curentul de şoc se
aleg de constructor funcţie de mărimea motorului, respectiv a demarorului cât şi
de condiţiile de temperatură în care urmează a fi exploatat tractorul. Se înţelege
că bateria va fi cu atât mal mare cu cât motorul va fi mai mare şi temperatura de
pornire minimă garantată mai scăzută. De exemplu pentru tractorul de 65 CP se
foloseşte bateria 12V – 150Ah sau 12V – 143Ah. Pentru tractoarele mai mari.
trecându-se de 24 V se folosesc două baterii 12V – 150Ah sau 12V-143Ah
legate în serie, obţinându-se în acest fel dublarea puterii de pornire. O baterie
da acumulatoare mai evoluată fabricată la noi este cea în monobloc de
polipropilenă translucidă cu capac termosudat şi cu legăturile între elemenţi prin
pereţii despărţitori.
În timpul furnizării energiei electrice către consumatorii electrici ai
tractorului capacitatea bateriei scade; se zice că aceasta se descarcă. Pentru
menţinerea îndelungată a bateriei la capacitatea nominală aceasta trebuie
reîncărcată cu energie electrică de la o sursă de curent electric continuu.
Electrolitul din bac permite o reacţie reversibilă de încărcare, respectiv
de descărcare a bateriei cu energie electrică. La încărcare, datorită reacţiilor
chimice ce au loc între plăcile de plumb şi electrolit, curentul electric, furnizat de
la o sursă de curent continuu, se acumulează în baterie. La descărcare (la
utilizarea bateriei), au loc reacţii chimice între plăcile de plumb şi electrolit de
sene invers ca şi la încărcare, reacţii chimice care fac ca bateria să debiteze
energie electrică la consumatorii electrici ai tractorului.
7.1.2. Instalaţia de încărcare a bateriei de acumulatoare
Instalaţia de încărcare a bateriei de acumulatoare are rolul de a menţine

bateria la parametri nominali de funcţionare prin alimentarea acesteia cu
energie electrică. Furnizarea energiei electrice pentru încărcarea bateriei de
acumulatoare se face de la un generator de curent acţionat de la arborele
motorului printr-o transmisie cu curea. Generatorul de curent electric poate fi un
dinam (generator de curent electric continuu) sau un alternator. Dacă instalaţia
de încărcare este prevăzută cu alternator, in circuitul electric al instalaţiei de
încărcare a bateriei de acumulatoare se introduce un redresor de curent care
are rolul de a transforma curentul electric alternativ în curent electric continuu
(figura 7.2).
92
Figura 13.2. Instalaţia de încărcare a bateriei
1-bateria de acumulatori; 2-alternatorul; 3-releul pentru indicarea încărcării; 4-indicatorul optic
al încărcării; 5-releul regulator de tensiune; 6-contact cu cheie
În timpul funcţionării motorului tractorului, alternatorul debitează curent

electric alternativ care este transformat în curent electric continuu de către
redresorul cu diode. Curentul electric debitat de către alternator trece prin releul
regulator de tensiune 5. Dacă bateria de acumulatoare este descărcată curentul
electric este trimis de la releu la baterie pentru încărcarea acesteia la
capacitatea normală. Când bateria se încarcă la capacitatea normală releul
regulator de tensiune întrerupe trimiterea curentului electric la bateria de
acumulatoare.
7.1.3. Instalaţia electrică de pornire a motorului
Instalaţia electrică pentru pornirea motorului tractorului are rolul de a

acţiona arborele motorului într-o mişcare de rotaţie în vederea pornirii motorului
cu ardere internă. Alcătuirea unei instalaţii electrice pentru pornirea motorului
este redată în figura 7.3.
Pentru pornirea motorului cu ardere internă a tractorului se acţionează
butonul de pornire care comandă acţionarea electrică a electromotorului de
pornire.
Electromotorul este alimentat cu energie electrică de la bateria de
acumulatoare. Pinionul de pe arborele electromotorului se angrenează cu
coroana dinţată de pe volantul arborelui motorului. Prin rotirea arborelui cotit
pistoanele se deplasează în cilindrii motorului, se realizează ciclul motor şi
motorul cu ardere internă porneşte.
Fig.13.3. Instalaţia pentru pornirea

motorului
1-bateria de acumulatori; 2-demaror; 3-
contact cu cheie; 4-buton pentru pornire
5-pinion de antrenare; 6-coroana dinţată
de pe volant; 7-arborele cotit
93
7.1.4. Instalaţia de iluminare, semnalizare şi control
Instalaţia de iluminare şi semnalizare cuprinde farurile din faţă, lămpile

de poziţie şi de semnalizare precum şi farurile din spate pentru iluminarea
maşinilor cu care tractorul lucrează în agregat.
Instalaţia electrică de control cuprinde aparatele electrice de la bordul
tractorului care indică presiunea uleiului din circuitul de ungere, temperatura
lichidului de răcire, presiunea aerului din instalaţia pneumatică, turaţia motorului
precum şi diverse indicatoare optice pentru indicarea funcţionării corecte a
diferitelor sisteme ale tractorului.
7.2. ECHIPAMENTUL DE LUCRU AL TRACTOARELOR
Echipamentul de lucru al tractoarelor are rolul de a ataşa la tractor şi de

a acţiona maşinile de lucru cu care tractorul lucrează în agregat.
Echipamentul de lucru se compune din următoarele subansambluri:
- dispozitivele de tracţiune;
- mecanismul de suspendare;
- instalaţia hidraulică;
- priza de putere.
7.2.1. Dispozitive de tracţiune
Dispozitivele de tracţiune au rolul de a ataşa la tractor maşinile agricole

cu care tractorul lucrează în agregat.
După destinaţia pe care o au dispozitivele de tracţiune pot fi: bare de
tracţiune şi cuple de tracţiune.
Barele de tracţiune se utilizează pentru ataşarea la tractor a maşinilor
agricole tractate sau a maşinilor agricole semipurtate. Barele de tracţiune pot fi
longitudinale sau transversale.
Barele de tracţiune longitudinale se articulează cu capătul anterior la
carcasa punţii din spate a tractorului (bare pendulare), iar la capătul posterior
au posibilitatea să oscileze transversal în lungul unui sector cu orificii dispus
transversal în scopul ataşării maşinii agricole în diverse poziţii faţă de axa de
simetrie a tractorului.
Barele de tracţiune transversale se fixează prin suporţi proprii la carterul
punţii din spate al tractorului având posibilitatea de reglare în plan vertical.
Barele de tracţiune au găuri echidistante pe toată lungimea lor pentru a permite
ataşarea maşinii la tractor în poziţii diferite faţă de axa de simetrie a acestuia.
La majoritatea tractoarelor bara de tracţiune transversală se ataşează la tiranţii
laterali ai mecanismului de suspendare.
Cuplele de tracţiune se utilizează pentru ataşarea la tractor a
remorcilor. Ele pot fi de tipul dispozitiv rigid de tracţiune pentru ataşarea
remorcilor monoax sau de tipul cuple semiautomate de tracţiune pentru
ataşarea remorcilor cu două axe.
Tractoarele sunt prevăzute şi cu dispozitive de tracţiune montate în faţa
tractorului formate dintr-un suport în formă de furcă şi un bolţ de remorcare.
94
7.2.2. Mecanismul de suspendare
Mecanismul de suspendare are rolul de a ataşa la tractor maşinile de

lucru purtate sau semipurtate cu care tractorul lucrează în agregat. Ataşarea
maşinii de lucru la tractor se face în trei puncte.
Alcătuirea unui mecanism de suspendare este prezentată în figura 7.4.
Ataşarea maşinii purtate la tractor se face în tirantul central şi în cei doi
tiranţi laterali.
Arborele cu braţe este
articulat în suporţi speciali fixaţi
la carterul punţii din spate a
tractorului. Tiranţii laterali sunt
articulaţi cu capetele anterioare
la carterul punţii din spate a
tractorului, iar în capetele
posterioare a acestora se
ataşează maşina agricolă
purtată. Al treilea punct de
ataşare al maşinii este la capătul
posterior al tirantului central.
Capătul anterior al tirantului
central este articulat la printr-un
suport de carterul punţii din
spate. Tiranţii verticali şi tirantul
central au lungimea reglabilă
Fig. 13.4. Mecanismul de suspendare
1-arborele cu braţe; 2-tirantul central; 3-tiranţi pentru a regla poziţia maşinii
verticali; 4-tiranţi laterali; 5-ancore; 6-cilindrul de purtate faţă de tractor şi faţă de
forţă pentru acţionarea mecanismului sol. Ancorele împiedică balansul
lateral al maşinii suspendate.
În funcţie de particularităţile constructive ale maşinii agricole purtate şi în
funcţie de condiţiile de lucru, tiranţii laterali şi tirantul central au posibilitatea de
a se ataşa la carterul tractorului în puncte diferite.
Mecanismul de suspendare este comandat hidraulic. Acţionarea
arborelui cu braţe, care ridică sau coboară tiranţii laterali, se face cu un cilindru
de forţă plasat în circuitul instalaţiei hidraulice a tractorului.
7.2.3. Instalaţia hidraulică
Instalaţia hidraulică a tractorului are rolul de a acţiona cilindrii de forţă de

la mecanismul de suspendare al tractorului sau cilindrii de forţă şi motoarele
hidraulice rotative de la maşinile cu care tractorul lucrează în agregat. Agentul
de lucru îl constituie uleiul hidraulic vehiculat de către o pompă hidraulică şi
distribuit în circuite de către distribuitorul hidraulic.
Alcătuirea unei instalaţii hidraulice este reprezentată în figura 7.5.
Instalaţia hidraulică a tractoarelor poate fi de tipul: cu elemente separate
sau cu elemente monobloc.
În cazul instalaţiei hidraulice cu elemente separate cilindrul de forţă este
plasat în afara corpului tractorului.
În cazul instalaţiei hidraulice monobloc cilindrul de forţă este plasat in
carterul tractorului.
95
Circuitul uleiului în instalaţia hidraulică este comandat de către
distribuitorul hidraulic. Comanda distribuitorului hidraulic se face prin manete.
Manetele distribuitorului hidraulic pot ocupa următoarele poziţii: ridicare, neutru,
coborâre şi flotant.
Fig. 13.5 Schema instalaţiei hidraulice

1-rezervor de ulei; 2-conductă de aspiraţie; 3-filtru de ulei; 4-pompa hidraulică; 5-conducta de
refulare; 6-distribuitorul hidraulic; 7-prize hidraulice; 8-conducta de retur; 9-furtunuri hidraulice;
10-cilindru de forţă; 11-manetele de comandă ale distribuitorului hidraulic
Circuitul uleiului în instalaţia hidraulică în funcţie de poziţia manetei de

comandă a distribuitorului hidraulic este următorul:
a) dacă maneta distribuitorului hidraulic este în poziţia ridicare uleiul intră
cu presiune în partea inferioară a cilindrului de forţă şi produce ridicarea
pistonului şi a tijei cilindrului de forţă, deci ridicarea mecanismului de
suspendare a tractorului sau ridicarea subansamblurilor de la maşinile cu care
tractorul lucrează în agregat;
b) dacă maneta distribuitorului hidraulic este în poziţia neutru uleiul de la
distribuitor se reîntoarce în rezervorul de ulei al instalaţiei hidraulice, iar
mecanismul de suspendare rămâne în poziţia fixată anterior;
c) dacă maneta distribuitorului hidraulic este în poziţia coborâre uleiul
intră cu presiune în partea superioară a cilindrului de forţă şi produce coborârea
pistonului şi a tijei cilindrului de forţă, deci coborârea mecanismului de
suspendare a tractorului sau coborârea subansamblurilor de la maşinile cu care
tractorul lucrează în agregat;
d) dacă maneta distribuitorului hidraulic este în poziţia flotant uleiul de la
distribuitor se reîntoarce în rezervorul de ulei al instalaţiei hidraulice, iar uleiul
dintre distribuitor şi cilindrul de forţă circulă liber de o parte şi de alta a
pistonului cilindrului de forţă în funcţie de comanda dată de maşina agricolă
purtată ataşată la mecanismul de suspendare al tractorului.
Poziţia flotant a manetei distribuitorului hidraulic se utilizează în cazul
ataşării la tractor a maşinilor de lucru purtate pentru a permite maşinii de lucru
să copieze denivelările terenului. În acest caz maşinile de lucru purtate, ataşate
la tractor în trei puncte, sunt prevăzute cu roţi de copiere a denivelărilor
terenului care comandă ridicarea sau coborârea maşinii purtate de tractor
pentru ca organele de lucru ale acesteia să lucreze la aceeaşi adâncime.
Prizele hidraulice, ale instalaţiei hidraulice a tractorului, se utilizează
pentru acţionarea cu presiune de ulei a cilindrilor de forţă sau a motoarelor
hidraulice rotative care echipează subansamblurile maşinilor de lucru cu care
tractorul lucrează în agregat. Comanda circuitului uleiului în acest caz se face
96
de la distribuitoare hidraulice suplimentare sau de la manete suplimentare ale
distribuitorului hidraulic cu mai multe secţiuni de lucru.
7.2.4. Transmisia prin priza de putere
Transmisia prin priza de putere reprezintă un ansamblu de mecanisme şi

organe care au rolul să transmită momentul motor la maşinile de lucru cu care
tractorul lucrează în agregat. Arborele final al transmisiei prin priza de putere
este un arbore canelat, plasat de regulă în partea din spate a tractorului, la care
se ataşează arborele cardanic al maşinii de lucru.
Pentru a asigura o funcţionare normală a maşinilor acţionate prin priza
de putere, este necesar ca arborele final al prizei de putere (app) să se
rotească cu o anumită turaţie şi într-un anumit sens, stabilit prin norme şi
standarde.
După modul de realizare a turaţiei, prizele de putere ale tractoarelor pot
fi:
- prize de putere independente (asincrone) la care arborele final se
roteşte cu turaţie constantă indiferent de viteza de deplasare a tractorului;
- prize de putere dependente (sincrone) la care arborele final al prizei de
putere se roteşte proporţional cu viteza de deplasare a tractorului;
- prize de putere combinate (mixte), care, în funcţie de necesitate, permit
funcţionarea ca prize asincrone sau ca prize sincrone.
Transmisia prin priza de putere trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:
- să permită oprirea şi pornirea tractorului fără oprirea organelor de
lucru ale maşinilor;
- să permită demararea prealabilă a organelor de lucru ale maşinilor şi
apoi pornirea agregatului din loc;
- să permită schimbarea vitezelor de deplasare ale tractorului fără
oprirea organelor de lucru ale maşinilor;
- să permită pornirea şi oprirea organelor de lucru ale maşinilor foră
oprirea tractorului.
Prizele de putere care răspund condiţiilor de mai sus se numesc prize de
putere independente.
Tractoarele moderne sunt echipate cu prize de putere combinate
independente, care permit acţionarea maşinilor de lucru cu care tractorul
lucrează în agregat pentru toate condiţiile de lucru.
Echipamentul electric al tractoarelor în funcţie de destinaţia tractoarelor

şi tipul motorului trebuie să asigure următoarele : pornirea motorului, controlul
parametrilor lui, iluminare şi semnalizare pentru lucrările agricole de noapte,
circulaţia pe drumurile publice, circulaţia tractorului cu remorcă.
În scopul măririi randamentului de lucru al tractorului agricol în agregat
cu diferite maşini agricole, cât şi pentru a asigura posibilitatea de acţionare a
unei game largi, diversificată de maşini agricole, tractoarele sunt prevăzute cu
echipament de lucru. Astfel echipamentul de lucru al tractoarelor agricole este
format din următoarele subansambluri constructive: dispozitive de tracţiune;
mecanismul de suspendare; instalaţia hidraulică; transmisia prin priza de
putere; transmisia prin curea.
97
1. Din ce echipamente şi subansambluri este alcătuită instalaţia electrică

a unui tractor?
2. Ce rol are electromotorul de pornire (demarorul) ?
3. Care este destinaţia alternatorului ?
4. Ce cuprinde echipamentul de încărcare a bateriei de acumulatoare?
5. Ce cuprinde echipamentul de pornire al tractorului?
6. Ce cuprinde echipamentul de lucru al tractorului?
7. Din ce este alcătuit mecanismul de suspendare?
8. Ce rol are instalaţia hidraulică?
9. Pentru ce este destinată priza de putere?
10. Care sunt componentele unei instalaţii hidraulice?
98
MAŞINI PENTRU LUCRĂRILE SOLULUI
Cuvinte cheie: plug, cormană, trupiţă, adâncime de lucru, reglajele

plugului, mărunţirea solului, cuţit de freză, maşină de săpat solul, maşini pentru
afânarea adâncă a solului, cizel, maşină de săpat gropi
Rezumat
Lucrările solului au ca scop îmbunătăţirea proprietăţilor fizico-chimice şi
biologice ale acestuia, în vederea creării unor condiţii corespunzătoare
dezvoltării plantelor cultivate. Pentru executarea acestor lucrări se folosesc
următoarele grupe de maşini horticole: pluguri, freze, maşini de săpat solul,
maşini pentru afânarea adâncă a solului, maşini de săpat gropi.
8.1. PLUGURI
8.1.1. Domeniul de utilizare şi clasificarea plugurilor
Plugurile sunt maşini care au ca destinaţie executarea lucrării de bază a

solului, numită arat. În cadrul acestei lucrări, stratul superior al solului este tăiat
în fâşii de o anumită lăţime şi grosime numite brazde, care sunt ridicate,
mărunţite, deplasate lateral, răsucite şi răsturnate
Clasificarea plugurilor se face după mai multe criterii şi anume:
- După destinaţie plugurile pot fi : cu destinaţie generală (de uz general)
şi cu destinaţie specială.
Plugurile cu destinaţie generală (pentru arături normale) sunt folosite
pentru executarea arăturilor pe terenuri plane sau cu pante mici ( până la 6 0), la
adâncimi cuprinse între 15–30 cm.
Plugurile cu destinaţie specială sunt folosite pentru executarea arăturilor
în condiţii de lucru determinate. Astfel, există pluguri speciale pentru livezi,
pentru deschis rigole, pentru terenuri în pantă, pentru desfundat etc.
- După modul de ataşare la tractor, plugurile pot fi: purtate, semipurtate
sau tractate.
- După forma organului de lucru, plugurile pot fi: pluguri cu cormană
(fig.8.1), pluguri cu discuri (fig.8.2) şi pluguri cu organe rotative.
- După adâncimea de lucru, plugurile se clasifică în: pluguri pentru arături
superficiale(a=15 – 18 cm), pluguri pentru arături normale(a=18 – 27 cm),
pluguri pentru arături adânci(a=27 – 40 cm) şi pluguri pentru desfundat(a=40 –
80 cm).
- După modul de răsturnare a brazdei, plugurile pot fi: pluguri cu
răsturnarea brazdei într-o singură parte (în general răsturnarea brazdei este în
partea dreaptă) numite şi pluguri normale, pluguri cu răsturnarea brazdei
succesiv în dreapta şi în stânga numite şi pluguri reversibile şi pluguri cu
răsturnarea brazdelor concomitent în stânga şi în dreapta.
99
8.1.2. Pluguri cu cormană cu destinaţie generală
8.1.2.1. Alcătuirea tehnologică a plugurilor cu cormană cu destinaţie

generală
Plugurile cu cormană cu destinaţie generală sunt alcătuite din

următoarele subansambluri: cadru, dispozitiv de ataşare la tractor, roată de
sprijin şi limitare a adâncimii de lucru, mecanisme de reglare şi organe de lucru
(figura 8.1.).
Fig.8.1. Alcătuirea plugului purtat cu cormană

1-cadru; 2-dispozitiv de ataşare la tractor; 3-trupiţă faţă; 4-trupiţă spate; 5-roata de sprijin; 6-
mecanism pentru reglare; 7-suportul cuţitului disc; 8-bară pentru ataşarea grapei stelate la
cadrul plugului.
Cadrul plugului este realizat din tronsoane de ţeavă sau din bare
longitudinale(lonjeroane) asamblate între ele cu traverse. Pe cadrul se
montează celelalte subansambluri ale plugului.
Trupiţa reprezintă organul principal de lucru al plugului, care execută
tăierea, desprinderea, comprimarea, încovoierea, răsucirea, răsturnarea şi
deplasarea laterală a brazdei de sol, realizând astfel lucrarea propriu-zisă de
arat.
Antetrupiţa este o trupiţă de dimensiuni mai mici montată în faţa trupiţei.
Ea are rolul de a tăia şi disloca stratul superficial al solului arabil, pe
adâncimea de 8 – 12 cm, şi a-l răsturna în fundul brazdei anterioare, realizând
astfel încorporarea completă a resturilor vegetale de la suprafaţa solului.
Cuţitul de plug are rolul de a tăia brazda în plan vertical, desprinzând-o
de masa de sol, şi a lăsa peretele vertical al brazdei cât mai drept.
După formă, cuţitul de plug poate fi cuţit lung sau cuţit disc.
Mecanismele plugului sunt folosite pentru efectuarea reglajelor plugurilor,
corespunzător condiţiilor de lucru cerute. Mecanismele plugurilor purtate şi
semipurtate sunt de obicei destinate pentru reglarea adâncimii de lucru şi a
paralelismului cadrului plugului cu direcţia de înaintare şi cu suprafaţa solului.
Reglarea adâncimii de lucru la plugurile purtate se face cu ajutorul roţilor
limitatoare de adâncime sau cu ajutorul instalaţiei hidraulice de la mecanismul
de suspendare al tractorului. Reglarea paralelismului cadrului plugului cu
suprafaţa terenului se face cu ajutorul tiranţilor reglabili ai mecanismului de
suspendare a tractorului. Reglarea paralelismului dintre direcţia de înaintare a
tractorului şi direcţia de deplasare a plazurilor trupiţelor se face de regulă cu
ajutorul unui mecanism cu tijă filetată care roteşte axul cotit de la avantrenul
plugului.
100
8.1.2.2. Trupiţa cu cormană
Organul principal de lucru al plugului, trupiţa cu cormană, este alcătuită

în general din brăzdar, cormană şi plaz, montate pe bârsă. Unele trupiţe mai au
în alcătuire prelungitor de cormană, cormană suplimentară sau antecormană
(figura 8.2.). Brăzdarul, cormana şi plazul sunt montate pe bârsă. Prin
intermediul bârsei trupiţa se montează la cadrul plugului.
Fig.8.2. Schema unei trupiţe cu cormană

1. brăzdar; 2. cormană; 3. cormană suplimentară; 4. prelungitor de cormană; 5. plaz; 6. călcâi
de plaz; 7. bârsă.
Brăzdarul are rolul de a tăia brazda de sol în plan orizontal şi a o ridica

pe suprafaţa cormanei. Este confecţionat din oţel aliat cu mangan şi siliciu şi
tratat termic pentru a i se asigura o duritate ridicată. Forma brăzdarelor este
diferită în funcţie de destinaţia lor, dar în general brăzdarele au o formă
trapezoidală, baza mare constituind muchia tăietoare, iar baza mică partea ce
vine în contact cu cormana. Deoarece în timpul lucrului tăişul brăzdarului se
uzează mult, acesta este prevăzut în partea dorsală cu o rezervă de material
care se foloseşte pentru refacerea tăişului, prin forjare la cald.
Plazul asigură stabilitatea trupiţei în plan orizontal, prin sprijinirea şi
frecarea lui în timpul lucrului pe peretele brazdei. La primele trupiţe se
montează plazuri scurte , iar la ultima trupiţă a plugului se montează un plaz
lung cu călcâi (o piesă rezistentă la uzură), care asigură stabilitatea plugului
în plan vertical prin faptul că se sprijină pe fundul brazdei.
Cormana reprezintă partea principală a suprafeţei de lucru a trupiţei şi
are rolul de a prelucra brazda tăiată şi ridicată de brăzdar, prin următoarele
operaţiuni:
- ridicarea şi sfărâmarea(mărunţirea) brazdei;
- răsturnarea brazdei;
- deplasarea laterală a brazdei.
Pentru mărirea capacităţii de mărunţire şi de răsturnare a brazdelor de
sol cormanele au forma unor suprafeţe curbate.
În funcţie de solul pe care-l prelucrează cormanele pot fi (fig.8.3.):
- Cormane cilindrice care asigură o mărunţire foarte bună şi o răsturnare
satisfăcătoare a brazdelor; se utilizează la arat în solurile nisipoase (uşoare).
- Cormane culturale (universale) care asigură o mărunţire şi o răsturnare
bună a brazdelor; se utilizează pe toate tipurile de sol , cu excepţia solurilor
nisipoase.Ca urmare ele sunt folosite cel mai des la plugurile cu destinaţie
generală.
101
- Cormane semielicoidale ce se caracterizează printr-un efect de
răsturnare pronunţată şi o capacitate de mărunţire mai redusă; se utilizează
pentru solurile înţelenite, la care răsturnarea brazdei este mai dificilă.
- Cormane elicoidale ce se caracterizează printr-un efect de răsturnare
foarte bună şi o mărunţire corespunzătoare.
Fig.8.3. Principalele tipuri de cormane.

1 - cormană elicoidală; 2 - cormană cilindrică; 3 - semielicoidală.
În vederea îmbinării capacităţii de mărunţire cu efectul de răsturnare se

construiesc şi cormane combinate cultural-semielicoidale. La aceste cormane
partea inferioară a suprafeţei este de tip cultural cu efect pronunţat de
mărunţire, iar partea superioară este de formă semielicoidală cu efect mai
pronunţat de răsturnare.
Cormana suplimentară şi prelungitorul de cormană sunt organe
suplimentare de lucru ale trupiţei care măresc gradul de mărunţire şi de
răsturnare a brazdei, precum şi încorporarea resturilor vegetale, fără a mări
constructiv dimensiunile cormanei.
Bârsa este organul pe care se asamblează toate celelalte elemente
componente ale trupiţei şi face legătura cu cadrul plugului prin care se transmite
forţa de tracţiune. Asamblarea brăzdarului, cormanei şi plazului pe bârsă se
face cu şuruburi speciale (cu cap înecat) pentru a păstra suprafaţa activă a
acestor piese netedă, fără denivelări ce ar mări rezistenţa la arat.
Deoarece în timpul lucrului bârsa este solicitată la eforturi de încovoiere
şi răsucire, pentru prevenirea deformării acesteia, trupiţele se asamblează la
cadrul plugului cu dispozitive de siguranţă (bolţ de forfecare, arc spiral, cilindru
hidraulic – fig.8.4. şi 8.5.).
Fig.8.4. Dispozitiv de siguranţă cu Fig. 8.5. Dispozitiv de siguranţă

bolţ de forfecare hidraulic
1 - cilindru de forţă; 2 - rezervor de azot;
1- trupiţă; 2 - bolţ de forfecare;
3 - obstacol
3 - obstacol
102
Cuţitul are rolul de a tăia brazda de sol în plan vertical pentru a lăsa un
perete drept şi de a separa resturile vegetale de pe terenul arat de cele de pe
terenul nearat, pentru o încorporare mai bună a lor. Constructiv este realizat în
două variante: cuţit lung şi cuţit disc.
Cuţitul lung se montează pe cadrul plugului prin intermediul mânerului şi
al unei bride. Prin construcţie şi montare lama cuţitului formează cu planul
vertical al peretelui brazdei un unghi de 1 - 2° iar cu planul orizontal un unghi de
65 - 70°. Faţă de vârful brăzdarului, vârful
cuţitului se montează cu 2 - 5 cm în faţă şi
mai sus. Cuţitul lung este un organ activ
simplu, uşor şi ieftin, mărind stabilitatea
plugului în lucru, de aceea cu cuţite lungi se
echipează în special plugurile cu tracţiune
animală care sunt uşoare şi unele pluguri cu
tracţiune mecanică (pluguri de desfundat,
pluguri reversibile).
Cuţitul disc (fig.8.6.) este reprezentat
printr-un disc plan realizat din oţel
manganos, ascuţit pe periferie, cu conturul
drept sau crestat, montat liber prin butucul
său pe un ax care prin furcă sau braţ este Fig. 8.6. Schema de montaj a
prins la suportul cotit, care la rândul său se cuţitului disc la plug
prinde la cadrul plugului. Se dispune la o
distanţă de 1-3 cm spre terenul nearat faţă de planul anterior al trupiţei şi cu 2-5
cm mai sus şi în faţa vârfului brăzdarului.
Butucul cuţitului trebuie să fie situat la 1-2 cm faţă de suprafaţa solului.
Cuţitele disc sunt utilizate la majoritatea plugurilor cu tracţiune mecanică.
c. Antetrupiţa este o trupiţă mai mică lipsită de plaz, care se montează
pe cadrul plugului în faţa trupiţei principale. În timpul lucrului ea taie o brazdă cu
dimensiunile secţiunii transversale egale cu aproximativ 1/2 din dimensiunile
secţiunii transversale ale brazdei tăiate de trupiţă principală, pe care o
răstoarnă pe fundul brazdei răsturnate de trupiţă anterioară. Se dispune la o
distanţă de 1 cm spre terenul nearat faţă de planul trupiţei şi cu 2 - 3 cm mai în
faţa acesteia.
Scormonitorul este un organ activ al plugului care se montează în
spatele trupiţei, cu posibilitatea de reglare în plan vertical, având rolul de a
afâna stratul de sol aflat sub adâncimea de lucru a trupiţei pentru refacerea
regimului aerohidric la solului. Adâncimea maximă de lucru este de circa 15 cm
sub adâncimea de lucru a trupiţei. Cei mai utilizaţi scormonitori sunt cei cu
mişcare de translaţie de tip săgeată îngustă sau daltă, dar se pot utiliza şi
scormonitori cu mişcare de rotaţie de tip rotor cu cuţite unilaterale dispus
orizontal-transversal, acţionat de la priza de putere a tractorului.
8.1.2.3. Organele ajutătoare (auxiliare) ale plugului cu trupiţe clasice
Cadrul reprezintă organul ajutător pe care sunt montate celelalte organe

(active şi ajutătoare) ale plugului. La plugurile cu tracţiune animală cadrul este
reprezentat printr-un lonjeron numit grindei. La cele cu tracţiune mecanică este
realizat în diferite variante constructive: cadru tubular realizat din ţeava cu
103
secţiune pătrată sau circulară, din mai multe lonjeroane solidarizate între ele
etc.
Triunghiul de tracţiune este prezent la plugurile tractate şi este montat
articulat în partea anterioară a cadrului. Prin intermediul lui se face legătura
dintre plug şi sursa de energie.
Dispozitivul de cuplare la tractor este partea componentă a plugurilor
purtate, formată dintr-un ax cu coturi decalate la 180° sau o bară transversală
de capetele căreia se prind tiranţii laterali ai ridicătorului hidraulic şi dintr-un
suport vertical de care se prinde tirantul central al ridicătorului hidraulic al
tractorului.
Roţile reprezintă organele de susţinere ale plugului. Plugul purtat
este prevăzut de regulă cu o singură roată limitatoare de adâncime, reglabilă
ca poziţie în plan vertical, şi este folosită numai în lucru.
Plugul cu tracţiune mecanică, tractat, este prevăzut cu trei roţi care
servesc la susţinere atât în lucru cât şi în transport. Plugul semipurtat este
prevăzut de regulă cu două roţi de susţinere în transport şi în lucru.
Mecanismele plugurilor servesc la reglarea adâncimii de lucru, la
reglarea lăţimii de lucru, la reglarea paralelismului cadrului plugului cu suprafaţa
solului în plan transversal şi longitudinal etc. Sunt reprezentate de regulă prin:
mecanism cu şurub şi piuliţă, mecanism paralelogram deformabil, mecanism
hidraulic.
8.1.3. Plugul cu trupiţe cu disc
Plugurile cu trupiţe cu disc (fig. 8.7.) se comportă mai bine decât

plugurile cu trupiţe clasice în terenuri mlăştinoase, proaspăt desţelenite, cu
pietre, cioate etc.
Trupiţa cu disc are organul activ reprezentat printr-un disc (calotă sferică)
ascuţit pe periferie, cu diametrul de 600 - 800 mm realizat din tablă de oţel
manganos. Este dispus înclinat faţă de direcţia de înaintare sub un unghi s = 45
- 48° şi faţă de verticală sub un unghi fi = 15 - 25°. Discul se fixează prin butuc
şi ax în lagărul de pe bârsă. Curăţitorul joacă rol de aripă de cormană. În timpul
lucrului, discul în sol găsindu-se în mişcare de rotaţie
Fig. 8.7. Plug cu trupiţe cu discuri

1 - trupiţă disc; 2 - roată specială; 3 - răzuitor.
Brazda tăiată este antrenată în mişcare de rotaţie de disc şi ridicată

peste înălţimea axului de unde, sub acţiunea forţei centrifuge şi a greutăţii
proprii, este răsturnată. Procesul de răsturnare este definitivat de curăţitor.
104
8.1.4. Pluguri speciale
Din categoria plugurilor cu destinaţie specială fac parte: plugurile

reversibile; plugurile pentru deschis canale; plugurile pentru desfundat; plugurile
pentru arat în vii; plugurile pentru arat în livezi; plugurile pentru scos puieţi etc.
Plugurile reversibile (fig. 8.8.) au ca destinaţie executarea lucrării de arat
pe terenuri în pantă, lucrând pe direcţia curbelor de nivel cu răsturnarea
brazdelor spre amonte sau spre aval. Pe teren orizontal, plugurile reversibile
permit executarea lucrării cu deplasarea agregatului după metoda în suveică,
când rezultă o arătură de calitate fără coame şi şanţuri.
Fig. 8.8. Schema plugului reversibil

1 - cadru fix; 2 - cadru reversibil; 3 - trupiţă; 4 - antetrupiţă
Faţă de plugurile clasice, la cele reversibile cadrul este format din două
părţi. Un cadru fix care se prinde la tractor şi unul reversibil, montat pe cel fix.
Pe cadrul reversibil sunt montate două seturi de trupiţe clasice dispuse la
180° din care unul răstoarnă brazdele pe partea dreaptă iar celălalt pe partea
stângă. Cadrul reversibil poate fi rotit stânga - dreapta prin intermediul
mecanismului de reversare, astfel încât să fie aduse în poziţia de lucru setul de
trupiţe care să asigure răsturnarea brazdelor peste cele răsturnate anterior.
Plugurile pentru deschis canale au ca destinaţie executarea de canale
provizorii pentru irigaţii sau desecări. Aceste tipuri de pluguri sunt echipate cu
trupiţe speciale de tip rariţă, care deschid canale iar solul mobilizat este
deplasat stânga - dreapta concomitent.
Plugurile pentru desfundat sunt pluguri care lucrează la adâncimi mari de
40 - 80 cm. De regulă sunt realizate ca pluguri balansiere (fig.8.9.) echipate cu
trupiţe care răstoarnă brazda pe partea dreaptă şi trupiţe care răstoarnă brazda
pe partea stângă.
Fig. 8.9. Schema plugului balansier

1 - avantren; 2 - cuţit lung; 3 - grindei; 4 - lonjeron; 5 - roată limitatoare de adâncime; 6 - scaun;
7 şi 8 - mecanism de direcţie; 9 - răzuitori; 10 cormană
105
Trupiţele lucrează în sol alternativ, în funcţie de sensul de deplasare al
agregatului, încât brazdele să fie răsturnate pe aceeaşi parte. Astfel de pluguri
se folosesc în terenuri destinate înfiinţării de plantaţii noi de viţă-de-vie, de
pomi, pepiniere pomicole sau şcoli de viţă-de-vie
Plugurile pentru arat în vii (fig. 8.10.) au ca destinaţie executarea lucrării
de arat în vii. Sunt echipate cu 1-2 trupiţe care răstoarnă brazdele spre stânga,
1-2 trupiţe care răstoarnă brazdele spre dreapta şi o trupiţă de tip
rariţă care răstoarnă brazdele concomitent în ambele părţi.
Fig.8.10. Schema de amplasare a trupiţelor pe cadrul plugului pentru arat în vii

a - plugul pregătit pentru arătura de toamnă (în părţi); b - plugul pregătit pentru arătura de
primăvară (la cormană)
Lucrarea de arat în vii toamna are ca scop principal protejarea butucilor
împotriva îngheţului, de aceea arătura se execută în părţi (cu răsturnarea
brazdelor spre rândurile de viţă). În zona centrală rămâne un şanţ realizat de
trupiţa de tip rariţă, în care se colectează apa rezultată din precipitaţii pe timpul
iernii (fig. 4.13.a).
Lucrarea de arat în vii primăvara are ca scop deplasarea solului de la
butucii de viţă pe centrul intervalului, cu care ocazie se acoperă şanţul rezultat
în toamnă şi se dezvelesc butuci de viţă-de-vie. În această situaţie se renunţă la
trupiţa de tip rariţă, iar celelalte se montează pe cadru încât să rezulte arătură la
cormană (fig. 4.13.b).
Plugurile pentru arat în livezi au ca destinaţie executarea arăturilor
printre rândurile de pomi. Sunt realizate în două variante constructive: pluguri
dezaxabile şi pluguri cu secţii mobile.
Plugurile dezaxabile au cadrul realizat din două părţi: o parte fixă care se
prinde la ridicătorul hidraulic al tractorului şi una dezaxabilă pe care sunt
montate organele active ale plugului. Prin intermediul dispozitivului de
dezaxare, cadrul dezaxabil cu organele active se poate apropia de rândul de
pomi, reducându-se lăţimea zonelor nelucrate.
Fig. 8.11. Plugul PDL-5-25
106
Plugul dezaxabil pentru livezi PDL-5-25 (figura 8.11.) este alcătuit din:
cadrul 1 pe care se montează trupiţele 3, dispozitivul de ataşare la tractor 2,
cuţitul disc 4 şi roata de copiere 5. Cadrul 1 şi dispozitivul de ataşare la tractor 2
sunt prevăzute cu plăcile semicirculare 6 şi 8 cu orificii. Legătura dintre cele
două plăci cu orificii se realizează prin intermediul furcii oscilante 9 şi a tiranţilor
reglabili 7. Dezaxarea plugului faţă de tractor se realizează prin înclinarea
transversală a furcii oscilante şi rigidizarea sistemului cu tiranţii reglabili 7,
folosind corespunzător orificiile din plăcile semicirculare 6 şi 8.
Trupiţele culturale ale plugului se montează pe cadru prin intermediul
unui suport telescopic, care permite modificarea adâncimii de lucru pentru
fiecare trupiţă în parte. Bârsele trupiţelor sunt prevăzute cu bolţuri de forfecare.
Lăţimea de lucru a unei trupiţe este de 25 cm şi poate lucra la
adâncimea de 12 - 18 cm. Capacitatea de lucru a plugului este de 4 - 5 ha/sch.
La aceste pluguri adâncimea de lucru a fiecărei trupiţe este reglabilă,
încât să nu fie afectat sistemul radicular al plantelor când se lucrează pe lângă
rândurile de pomi.
Lucrarea de arat în livezi cu plugurile dezaxabile se poate executa fie
după metoda de deplasare „la cormană", fie după metoda „în părţi". Dezaxarea
plugului se realizează numai când se lucrează pe lângă rândurile de pomi, la
primele parcursuri când agregatul se deplasează după metoda „în părţi" şi
respectiv la ultimele parcursuri când agregatul se deplasează după metoda
„la cormană".
Plugurile cu secţii mobile sunt prevăzute cu o secţie de cadru mobilă,
montată în partea din spate a cadrului principal, secţie care lucrează pe axa
rândului, între pomi. Un palpator urmăreşte trunchiurile pomilor şi la întâlnirea
acestora comandă un dispozitiv mecanic sau hidraulic care retrage secţia
mobilă, trupiţele de pe aceasta ocolind pomii după care revin în poziţia iniţială
dintre pomi pe rând.
Plugurile pentru scos puieţi (fig. 8.12.) execută recoltarea în două etape
a puieţilor de pomi din pepiniere sau a celor de viţă-de-vie din şcolile de viţă. În
prima etapă plugurile echipate cu organe active în formă de „U" realizează
afânarea solului în zona rădăcinilor plantelor, după care în etapa a doua se
realizează extragerea manuală a plantelor.
Fig. 8.12. Schema plugului de scos

puieţi
1 - brăzdar; 2 şi 4 - roţi limitatoare de
adâncime; 3 - cadru; 5 - bară de prindere la
tirantul central; 6 - braţe de prindere la tiranţii
laterali; 7 - mecanism de reglare a adâncimii
de lucru
8.1.5. Principalele reglaje ale plugurilor

Reglajele plugurilor se realizează după formarea agregatului, pe o
platformă plană, de regulă betonată şi după realizarea condiţiilor din teren (roţile
din dreapta pe fundul brazdei dacă este un tractor pe roţi, roata de copiere la
înălţime corespunzătoare adâncimii de arat minus tasarea etc.) cu ajutorul
calelor din lemn.
107
La cuplarea plugului la tractor este necesar să se asigure un transfer cât
mai mare al forţei de rezistenţă la tracţiune a plugului asupra roţilor motoare ale
tractorului, în scopul reducerii patinării şi creşterii vitezei de deplasare. Pentru
ca agregatul de arat format din tractor şi plug să aibă stabilitate în plan
orizontal, trebuie ca forţa de rezistenţă la tracţiune a plugului să se găsească pe
direcţia axei de simetrie a tractorului, axă după care acţionează şi forţa de
tracţiune a tractorului.
Tractoarele pe roţi rulează cu roţile din dreapta pe fundul brazdei 4.16)
sau cu toate roţile pe terenul nearat iar cele pe şenile rulează cu ambele şenile
pe terenul nearat
Reglarea paralelismului cadrului plugului cu suprafaţa solului în plan
longitudinal şi în plan transversal. Este un reglaj care se aplică la marea
majoritate a maşinilor horticole.
- în plan longitudinal se realizează prin acţionarea tirantului central, încât
partea din faţă şi cea din spate a cadrului plugului să fie la aceeaşi distanţă de
sol (cadrul paralel cu solul în plan longitudinal);
- în plan transversal se realizează prin acţionarea tiranţilor verticali de
care sunt prinşi cei laterali, încât cadrul plugului să fie paralel cu suprafaţa
solului în plan transversal.
Reglarea paralelismului plugului cu direcţia de înaintare a agregatului de
arat se realizează prin acţionarea axului cotit cu ajutorul unui mecanism cu
şurub. Se proiectează pe platformă arborele final al prizei de putere (în
spatele tractorului) şi dispozitivul de remorcare (în faţa tractorului). Cu o riglă
lungă se unesc punctele corespunzătoare axei de simetrie a tractorului şi se
prelungeşte pe sub plug, prin marcare cu o cretă. Se trasează paralele la axa
de simetrie prin vârfurile trupiţelor plugului. Se măsoară distanţa dintre două
paralele apropiate. Dacă plugul este paralel cu direcţia de înaintare, distanţa
măsurată trebuie să fie egală cu lăţimea constructivă de lucru a unei trupiţe.
Dacă nu corespunde se acţionează axul cotit care roteşte plugul fie spre terenul
arat, fie spre terenul nearat, în funcţie de cerinţe.
Reglarea adâncimii de lucru se realizează cu ajutorul roţii de reglare a
adâncimii de lucru (roţii de copiere) care se ridică faţă de nivelul solului cu o
distanţă egală cu adâncimea de lucru minus tasarea solului care se consideră
2-3 cm (roata se afundă în sol).
Reglarea lăţimii de lucru a primei trupiţe:
- La plugurile cu lăţime de lucru fixă reglarea lăţimii de lucru a primei
trupiţe se realizează prin deplasarea axului cotit spre terenul arat pentru
mărirea lăţimii de lucru, sau spre terenul nearat pentru reducerea lăţimii de
lucru;
- La plugurile cu lăţime variabilă de lucru reglarea lăţimii de lucru a primei
trupiţe se realizează prin deplasarea corespunzătoare a dispozitivului de
prindere la ridicătorul hidraulic al tractorului, cu ajutorul unui mecanism cu
şurub şi piuliţă. Valoarea reglată se citeşte pe axul cotit prevăzut cu marcaje.
Lăţimea de lucru a celorlalte trupiţe ale plugului se reglează cu ajutorul unui
tirant dublu-filetat, montat pe diagonala unui paralelogram deformabil.
Valoarea lăţimii de lucru se citeşte pe un sector gradat şi trebuie să fie egală cu
cea a primei trupiţe.
Reglarea poziţiei cuţitului disc se realizează prin rotirea suportului în
plan orizontal astfel încât să se realizeze o distanţă de 1-3 cm între planul
cuţitului disc şi planul trupiţei, iar în plan longitudinal trebuie să se asigure o
108
distanţă de 2 - 5 cm între axa cuţitului disc şi vârful brăzdarului. Butucul cuţitului
trebuie să fie situat la 1 - 2 cm faţă de suprafaţa solului.
Reglarea unghiului de inversare al plugurilor reversibile se realizează
prin limitarea cursei axului de reversare la 180° ± α, asigurând şi paralelismul
cadrului cu suprafaţa solului. Unghiul α reprezintă unghiul pantei terenului.
8.2. FREZE AGRICOLE
Frezele sunt maşini agricole care au ca destinaţie executarea lucrărilor

de mărunţire, afânare şi nivelare a solului în vederea semănatului sau
plantatului, lucrări de prăşit (afânarea solului şi distrugerea buruienilor) în culturi
de câmp, culturi legumicole, culturi viticole, culturi pomicole, tocarea resturilor
vegetale şi arboretului, executarea de şanţuri şi biloane etc.
Organele active ale frezelor sunt montate pe rotoare care în timpul
lucrului se găsesc în mişcare de rotaţie, primind mişcarea de la priza de putere
a tractorului, cât şi în mişcare de translaţie determinată de deplasarea întregului
agregat.
8.2.1. Clasificarea frezelor

Frezele se clasifică după mai multe criterii:
a. După modul de execuţie a lucrării solului se clasifică în:
- freze pentru lucrarea totală a solului, care au organele active montate
pe un singur rotor;
- freze pentru lucrarea parţială a solului (prăşit), care au organele
active montate pe rotoare dispuse pe secţii independente ce lucrează pe
intervalele dintre rândurile de plante.
b. După poziţia rotorului cu cuţite frezele se clasifică în:
- freze cu rotor orizontal (frezele pentru pregătirea patului germinativ,
pentru prăşit etc.);
- freze cu rotor vertical (frezele pentru pajişti);
- freze cu rotor înclinat (frezele pentru săpat canale).
c. După destinaţie se clasifică în:
- freze pentru culturi de câmp: sunt freze cu un singur rotor dispus
orizontal, cu lăţimi variabile;
- freze pentru pomicultură: sunt freze cu rotor orizontal , cu posibilitatea
de dezaxare încât să lucreze până lângă trunchiurile pomilor sau pe rândurile
de pomi, când sunt echipate cu dispozitive cu palpatoare care
comandă retragerea frezei când ating pomul, după care revin pe rândul de
pomi;
- freze pentru viticultură: sunt freze cu un singur rotor, dar cu lăţimi de
lucru care să permită prelucrarea solului dintre rândurile de viţă de vie;
- freze pentru legumicultură: sunt freze realizate cu secţii independente
de lucru, cu posibilitatea reglării distanţei dintre secţii dar şi a lăţimii de lucru a
rotoarelor de lucru ale secţiilor.
- freze pentru păşuni şi fâneţe: sunt freze realizate cu rotor vertical care
au ca destinaţie tăierea şi tocarea arboretului, tăierea şi împrăştierea
muşuroaielor de cârtiţă etc.
d. După modul de cuplare şi acţionare frezele pot fi:
- freze tractate;
- freze purtate;
109
- freze semipurtate;
- freze autodeplasabile sau motofreze.
8.2.2. Construcţia frezelor şi procesul de lucru
Frezele cele mai răspândite sunt cele purtate. O freză purtată prezintă
următoarele părţi componente principale: cadru, rotor cu cuţite şi mecanisme.
Cadrul este prevăzut cu un dispozitiv de prindere la ridicătorul hidraulic al
tractorului şi cu un capotaj de protecţie care se continuă în partea din spate cu
un oblon sau cu o bară cu colţi. Pentru reglarea adâncimii de lucru a maşinii,
cadrul poate să fie prevăzut cu două roţi sau două patine reglabile ca poziţie în
plan vertical.
Rotorul cu cuţite este organul principal de lucru al frezelor. Este montat
prin lagăre sub capotajul de protecţie şi este constituit dintr-un arbore dispus
orizontal, perpendicular pe direcţia de înaintare, pe care sunt montate cuţitele
prin intermediul unor discuri. Frezele sunt dotate cu un rotor (fig. 8.13.) sau cu
mai multe rotoare (fig. 8.14.).
Fig. 8.13. Construcţia generală a unei freze cu un singur rotor:

1 - dispozitiv de cuplare la tractor; 2 - rotor cu cuţite; 3 - disc; 4 - cuţit; 5 - roată de reglare a
adâncimii de lucru; 6 - carcasă; 7 - oblon rabatabil; 8 - transmisie; 9 - mecanism pentru
reglarea adâncimii de lucru
Fig. 8.14. Construcţia generală a unei freze cu mai multe rotoare

(freza legumicolă)
1 - carcasă de protecţie, 2 - cadru freză, 3 - dispozitiv de prindere la tractor; 4 - cadru secţie;
5 - arbore pentru transmiterea mişcării la rotoare; 6 - cuţite; 7 - patină stabilizatoare
Cuţitele pot fi dispuse simetric (fig. 8.15.a) sau asimetric (fig. 8.15.b) faţă
de axa longitudinală a maşinii. Cuţite pentru freze pot avea forme diferite (fig.
110
8.16): cuţite drepte (utilizate în construcţia frezelor pentru fâneţe şi pajişti),
cuţite curbate (pentru majoritatea culturilor) şi cuţite daltă (utilizate la frezele
pentru lucrările adânci ale solului).
Fig.8.15. Tipuri de rotoare de freze:

a. rotor cu ax orizontal cu cuţite dispuse simetric (secţie freză legumicolă): 1 - cuţite; 2 -
disc; 3 - arbore secţie; 4 - cadru; 5 - capotaj de protecţie; 6 - patină-cuţit stabilizatoare; 7 -
butuc; b. rotor cu ax orizontal cu cuţite dispuse asimetric (freză de câmp): 1 - transmisie
cardanică; 2 - grup conic ; 3 - arbore; 4 - disc; 5 - cuţit
Cel mai răspândit tip de cuţit este cel curbat, în formă de „L", cu lăţimea
cuprinsă între 10 şi 15 cm. Cuţitele curbate, de regulă, sunt cuţite unilaterale,
fiind construite să lucreze pe partea dreaptă sau pe cea stângă. Ele se dispun
pe rotor în spirală (elicoidal), astfel încât să pătrundă pe rând în sol, asigurând
un mers lin şi uniform al rotorului.
Fig. 8.16. Tipuri de cuţite de freză

a, b, c, d, e, f - cuţite pentru freze cu rotor
orizontal;
g, h-cuţite pentru freze cu rotor vertical;
i, j-rotoare pentru freze cu rotor vertical.
Mecanismele frezelor servesc pentru transmiterea mişcării la rotorul cu

cuţite, pentru reglarea adâncimii de lucru, pentru dezaxare în raport cu axa de
simetrie a tractorului sau pentru protejarea pomilor prin ocolirea acestora, în
cazul frezelor pomicole cu palpator.
Mecanismul pentru transmiterea mişcării la rotorul cu cuţite trebuie să
asigure turaţia corespunzătoare rotorului, care de regulă este cuprinsă între 200
- 600 rot/min pentru majoritatea frezelor. Rotoarele frezelor pentru pajişti au
turaţia cuprinsă între 1000 -1500 rot/min.
111
8.2.3. Procesul de lucru al frezelor de sol
În cazul frezelor cu rotor orizontal (fig.8.17.), prin înaintarea maşinii cu

viteza de lucru vm şi prin rotirea rotorului cu viteza unghiulară ωr, cuţitele de pe
rotor desprind felii de sol, le antrenează într-o mişcare de rotaţie, le izbeşte de
carcasa frezei producând mărunţirea solului, acesta rămânând într-un strat
afânat şi nivelat. Acest proces de lucru poate fi executat prin desprinderea
feliilor de sus în jos sau de jos în sus. Desprinderea feliilor de sus în jos este
cea mai des întâlnită deoarece, în acest fel se asigură agregatului un echilibru
avantajos, o aderenţă mai bună, freza contribuind la “împingerea” tractorului.
Pasul frezei (avansul frezei sau grosimea feliei de sol tăiată de cuţit) s
este egal cu spaţiul parcurs de agregat în timpul t în care rotorul parcurge
unghiul dintre două cuţite care lucrează în acelaşi plan.
Fig. 8.17. Procesul de lucru al frezelor de sol cu rotor orizontal

1- arborele rotorului; 2- discuri portcuţite; 3- cuţite; 4- carcasă
Din analiza procesului de lucru al frezelor se deduce că odată cu

creşterea vitezei de deplasare a agregatului creşte valoarea grosimii feliei de
sol şi valoarea înălţimii crestelor, iar gradul de mărunţire al solului scade. Se
constată de asemenea că odată cu creşterea turaţiei rotorului şi a numărului de
cuţite scade valoarea grosimii feliilor de sol şi valoarea înălţimii crestelor, iar
gradul de mărunţire a solului creşte.
Prin mărirea vitezei unghiulare ωr,, sau prin micşorarea vitezei vm se
micşorează avansul s îmbunătăţindu-se gradul de mărunţire a solului. Nu se
recomandă o mărunţire excesivă deoarece apare pericolul diminuării humusului
din sol. Valorile recomandate ale avansului s sunt: s = 4 -6 cm în cazul
prelucrării solurilor înţelenite şi compacte, respectiv s = 10 -12 cm în cazul
prelucrării solurilor cultivabile.
În cazul frezelor cu rotor vertical, procesul de lucru este asemănător, cu
deosebirea că desprinderea feliilor de sol se face de la dreapta la stânga sau
de la stânga la dreapta.
8.3. MAŞINI DE SĂPAT SOLUL
8.3.1. Domeniul de utilizare şi clasificarea maşinilor de săpat solul
Maşinile de săpat solul au ca destinaţie executarea lucrării de săpat solul

în spaţii acoperite (sere şi solarii), înlocuind lucrarea de arat, care nu ar fi
posibilă în condiţii corespunzătoare, în special din cauza registrelor de încălzire.
Aceste maşini încep lucrarea solului din locul de coborâre pe sol. Sunt maşini
112
purtate, acţionate de la priza de putere a tractorului. Pentru acţionarea lor în
bune condiţii se impune formarea agregatului cu tractoare care realizează
viteze de lucru sub 1,5 km/h (echipate cu dublu reductor).
Organele de lucru ale maşinilor de săpat solul se numesc sape. În

funcţie de mişcarea care se imprimă organelor de lucru (sapele), maşinile de
săpat solul pot fi:
- maşini de săpat solul cu organe de lucru în mişcare de rotaţie;
- maşini de săpat solul cu organe de lucru în mişcare plană.
8.3.2. Alcătuirea maşinilor de săpat solul şi procesul de lucru
În componenţa maşinilor de săpat solul intră atât organe de lucru

întâlnite şi la alte maşini, precum şi organe specifice care se prezintă sub forma
unor sape.
La maşinile de săpat solul cu organe de lucru cu mişcare de rotaţie,
sapele imită procesul săpării manuale a solului cu hârleţul.
La maşinile de săpat solul cu organe de lucru cu mişcare plană, sapele
imită procesul săpării manuale a solului cu sapa.
Fig. 8.18. Schema maşinii cu

organe cu mişcare de rotaţie
1 - organe active; 2 - suport; 3 - arbore
tubular rotativ; 4 - arbore interior fix ;
5 - bucată de sol; a - adâncimea de lucru
La maşinile de săpat solul cu organe de lucru cu mişcare de rotaţie

(figura 8.18.) partea principală este reprezentată printr-un rotor orizontal, dispus
perpendicular pe direcţia de înaintare, montat pe un cadru cu dispozitiv de
prindere la tiranţii ridicătorului hidraulic al tractorului. Pentru reglarea adâncimii
de lucru, cadrul este prevăzut cu două patine. Rotorul este prevăzut cu 3 - 6
secţii de lucru, fiecare secţie are în componenţă câte trei braţe curbate decalate
la 120°, pe care sunt montate organele active.
Rotorul este format din doi arbori concentrici, arborele interior este fix iar
cel exterior (tubular) este rotativ, primind mişcarea de la priza de putere a
tractorului. Arborele fix este prevăzut la exterior cu came spaţiale, realizate sub
forma unor canale în care pătrund rolele de ghidare ale cremalierelor care la
rândul lor sunt angrenate cu pinioane solidarizate cu axele braţelor curbate ale
secţiilor. Axele braţelor curbate sunt montate pe arborele exterior.
În timpul lucrului arborele tubular se găseşte în mişcare de rotaţie,
determinând organele active să pătrundă în sol la o adâncime de până la 30 cm
şi să disloce bucăţi de sol pe care le ridică până la o anumită înălţime (fig.
4.18), apoi prin rotirea braţelor curbate cu organe active în jurul axei proprii cu
113
circa 90° (rotire transversală comandată de camele spaţiale prin role,
cremaliere şi pinioane), bucăţile de sol se desprind şi cad în spatele maşinii,
după care braţele curbate sunt rotite în sens invers şi revin la poziţia iniţială .
Din această categorie a maşinilor de săpat solul face parte maşina de
săpat Vicon. Maşina Vicon se utilizează în două variante:
- cu 9 sape şi lăţimea de lucru de 1050 mm;
- cu 12 sape şi lăţimea de lucru de 1400 mm.
Viteza de lucru este de 0,5-1,2 km/h, lăţimea de lucru a unei sape 250-
280 mm; adâncimea de lucru 20-30 cm; rotaţia rotorului cu sape 30-50 rot./min.
viteza periferică a sapelor 2,5 m/s,
Maşinile de săpat solul cu organe de lucru cu mişcare plană au
alcătuirea ilustrată în figura 8.19 şi procesul de lucru prezentat în figura 8.20.
Fig.8.19. Alcătuirea maşinii de săpat solul cu organe de lucru cu mişcare plană

1 - cadru; 2 - arbore cotit; 3 - bielă; 4 - organ activ; 5 - braţ balansier.
Fiecare organ activ de lucru (sapă) este montată pe un mecanism

patrulater A-B-C-D (figura 8.20.), elementul A-B fiind manivela arborelui cotit.
Arborele cotit 1, primind o mişcare de rotaţie continuă, imprimă sapei o mişcare
plană după traiectoria ABC. Datorită acestei mişcări sapa pătrunde în sol şi
dislocă brazda (porţiunea A-B a traiectoriei), deplasează brazda desprinsă în
sensul invers sensului de deplasare a maşinii (porţiunea B-C a traiectoriei) şi
revine în poziţia iniţială (porţiunea C-A a traiectoriei). Ca efecte se realizează
afânarea şi mărunţirea solului, prin spargerea brazdelor dislocate şi proiectate
pe carcasa maşinii.
Fig. 8.20 Schema procesului de lucru

al maşinii de săpat solul cu organe
cu mişcare plană
1- arbore cotit; 2 - manivelă; 3 - braţ port
sapă (bielă); 4 - sapa; 5 - balansier; 6 -
carcasă; 7 - transmisie cardan; 8 - articulaţie
fixă pe cadrul maşinii; 9 - articulaţia tijei
sapei; 10 - cadru
114
La noi în ţară se fabrică şi se foloseşte maşina de săpat solul MSS – 1,4,
care lucrează în agregat cu tractoarele cu tractoarele din grupa de 45 CP. Este
prevăzută cu un număr de 6 sape cu lăţimea de 100 mm, acţionate printr-un
arbore cotit cu coturi la 60 de grade şi o turaţie egală cu n = 172 rot. / min.
Sapele dispuse la mijlocul maşinii de o parte şi de alta a transmisiei conice au
lăţimea de lucru de 125 mm.
Adâncimea de lucru este de 25 – 30 cm. Lăţimea de lucru a maşinii este
de 1,4 m. Viteza de lucru a maşinii este de 0,7 – 1,5 km/h, iar capacitatea de
lucru este de 0,09 – 0,12 ha/h.
8.4. MAŞINI PENTRU AFÂNAREA ADÂNCĂ A SOLULUI
8.4.1. Domeniul de utilizare şi clasificarea maşinilor pentru afânarea

adâncă a solului
Lucrările pentru afânarea adâncă a solului se efectuează în scopuri şi la

adâncimi diferite. Astfel ele pot fi:
- lucrări de afânare a solului arat;
- lucrări de afânare pregătitoare pentru prelucrarea ulterioară a straturilor
afânate (cu maşini de săpat şi deplasat solul);
- lucrări de afânare adâncă a solului, efectuate în scopul înlăturării stării
de tasare a solului, măririi permeabilităţii pentru aer şi apă, favorizând mărirea
vitezei de infiltrare a apei.
Maşinile pentru lucrările de afânare adâncă a solului, funcţionează pe
principii similare, pentru întregul grup utilizându-se prin extindere, denumiri de
scarificatoare, cizele, subsoliere, scarificatoare etc. Convenţional, acest grup de
maşini în funcţie de scopul lucrării efectuate, poate fi clasificat în următoarele
subgrupuri :
- scarificatoare, folosite pentru lucrări de afânare pregătitoare;
- subsoliere, folosite pentru reînnoirea periodică a lucrărilor de
desfundare a solului;
- cultivatoare pentru afânarea adâncă a solului, denumite cizele;
- maşini pentru afânarea adâncă a solului, folosite pentru mărirea
permeabilităţii solurilor cu conţinut ridicat de argilă.
8.4.2. Alcătuirea maşinilor pentru afânarea solului în profunzime
Maşinile pentru afânarea adâncă a solului sunt alcătuite dintr-un cadru

pe care se montează organele active de lucru (organe de afânare), roţile
pentru sprijin şi reglarea adâncimii de lucru, mecanisme de reglare şi transmisia
pentru acţionarea organelor de afânare.
Organele de lucru pot fi: organe de afânare fixe şi organe de afânare
mobile.
Organele de afânare fixe se montează direct pe cadrul maşinii şi
lucrează la adâncimi de 35 – 50 cm. Ele execută procesul de lucru numai
datorită tractării maşinii. Au forma de daltă sau de gheară şi se montează pe
suporţi elastici.
O maşină echipată cu organe de afânare fixe este subsolierul purtat
pentru vie SPV-45, destinat pentru efectuarea lucrărilor de reînnoire periodică a
desfundărilor în plantaţiile de viţă de vie, plantaţii de pomi, sere şi solarii la
115
adâncimea maximă de lucru de 45 cm (figura 8.21.). Subsolierul poate efectua
şi încorporarea în sol a îngrăşămintelor chimice solide, dacă pe cadrul acestuia
se montează un echipament pentru fertilizat.
Fig.8.21. Subsolierul SPV-45 Fig. 8.22. Alcătuirea maşinii MAS-60

1-cadru; 2-dispozitiv de ataşare la tractor; 1 - dispozitiv de cuplare la tractor; 2 - cadru;
3-suportul cuţitului; 4-dalta; 5-cuţit vertical; 3 - suportul cuţitului vertical; 4 - organe
6-suportul dălţii active mobile (cuţit vertical şi brăzdar);
5 - mecanism de acţionare a organelor
active; 6 - roată de reglare a adâncimii de
lucru; 7 - cilindru hidraulic pentru acţionarea
maşinii în poziţie de transport sau de lucru;
8 – dren „cârtiţă”
Organele de afânare mobile, concomitent cu mişcarea de înaintare a

maşinii primesc şi mişcări oscilatorii pe direcţii diferite, plane sau spaţiale.
Mişcările oscilatorii ale organelor de afânare pot fi imprimate prin intermediul
unor mecanisme cu bielă-manivelă sau a unor generatoare de vibraţii cu mase
excentrice, acţionate de la priza de putere a tractorului.
O maşină echipată cu organe de afânare mobile este maşina pentru
afânarea adâncă a solului MAS-60, purtată şi acţionată de la arborele prizei de
putere a tractorului U-650M, fiind destinată afânării solurilor cu exces de
umiditate la adâncimea de 50 –60 cm (figura 8.22.).
În timpul funcţionării maşinii, prin mecanismul vibrator cu excentric,
cuţitului vertical i se imprimă o mişcare oscilatorie ce se transmite şi cuţitului
daltă oscilant.
Scarificatoarele numite şi cizele sunt cultivatoare speciale care lucrează
la adâncimea de până la 40 cm (fig. 8.23.). Ele înlocuiesc lucrarea de arat,
asigurând afânarea şi mărunţirea solului fără răsturnarea brazdei.
Sunt echipate cu 5-11 organe active de diferite tipuri montate pe suporţi
rigizi sau elastici şi de cele mai multe ori sunt echipate şi cu echipamente
auxiliare care au ca destinaţie mărunţirea suplimentară a solului şi nivelarea lui.
116
Fig.8.23 Schema unui scarificator sau cizel
1 - cadru; 2 - dispozitiv de prindere la tractor; 3 - organ activ; 4 - suport;
5 - roată de reglare a adâncimii de lucru
8.5. MAŞINI PENTRU SĂPAT GROPI
8.5.1. Domeniul de utilizare şi clasificarea maşinilor pentru săpat

gropi
Maşinile de săpat gropi sunt utilizate pentru executarea gropilor în

vederea plantării puieţilor de pomi fructiferi, a butaşilor de arbuşti, precum şi
pentru executarea gropilor pentru spalier, stâlpi de garduri etc. Ele pot fi folosite
şi pentru executarea de mici puţuri absorbante, în vederea scurgerii apelor ce
stagnează pe suprafaţa solului.
După destinaţie maşinile de săpat gropi pot fi: maşini universale, folosite
pentru executarea gropilor în diferite condiţii de lucru; maşini cu destinaţie
specială, folosite pentru executarea gropilor în viticultură, pomicultură şi în
terenuri cu pietre şi rădăcini.
După modul de avansare (de coborâre) a organelor active, maşinile de
săpat gropi pot fi: cu coborâre sub acţiunea greutăţii proprii şi cu coborâre sub
acţiunea unui cilindru hidraulic (coborâre forţată).
După sursa de acţionare maşinile de săpat gropi pot fi: maşini de săpat
gropi purtate şi acţionate de tractoarele cu care lucrează în agregat şi maşini de
săpat gropi acţionate de motoare proprii cu ardere internă în doi timpi sau de
motoare electrice, denumite şi burghie mecanice
Cele mai răspândite sunt maşinile universale de săpat gropi purtate.
Acestea pot lucra în terenuri desfundate cât şi în terenuri nedesfundate,
executând gropi cu diametrul de 250 – 1000 mm şi adâncimea de 400 – 1000
mm.
În alcătuirea maşinilor de săpat gropi intră următoarele subansambluri:
cadrul maşinii, burghiul, mecanismul de suspendare, dispozitivul de avans şi
transmisia pentru acţionarea burghiului.
Burghiul este organul de lucru al maşinii de săpat gropi. Este format
dintr-un arbore pe care se fixează 2-3 spire elicoidale numite elice. În partea
inferioară, elicele se prevăd cu cuţite, iar arborele burghiului cu un vârf.
Prin rotirea burghiului (figura 8.24.) şi prin deplasarea lui în acelaşi timp
pe direcţia axială, fiecare din cuţitele acestuia taie câte un strat de sol care se
fărâmiţează şi se ridică pe elice. Solul de pe elice, în timp ce se deplasează în
sus, este centrifugat spre periferia acesteia, până în momentul când vine în
117
contact cu peretele lateral al gropii. Solul săpat este antrenat de burghiu în sus,
burghiul lucrând ca un transportor a cărui carcasă o constituie peretele lateral al
gropii formate.
Fig.8.24. Schema procesului de săpare a gropii
Viteza de avans a burghiului variază între 1-20 cm/s, limitele inferioare

fiind pentru burghie cu diametre mari şi soluri grele. Dispozitivele de reglare a
vitezei de avans a burghiului pot fi mecanice sau hidraulice.
Acţionarea burghielor se face prin transmisii cardanice şi prin mecanisme
cu roţi dinţate, în transmisia maşinii fiind prevăzute dispozitive de siguranţă care
limitează momentul transmis la burghiu. În general transmisiile maşinilor de
săpat gropi se prevăd cu reductoare cu 1-2 trepte, cu inversarea sensului de
rotaţie.
În figura 8.25. se prezintă schema unei maşini purtate de săpat gropi.
Acţionarea burghiului se face de la priza de putere prin intermediul unei
transmisii cardanice.
Fig. 8.25. Schema unei maşini de

săpat gropi
1 – cadrul maşinii; 2 – burghiul;
3 – reductor; 4 – transmisia
Cadrul maşinii se montează în locul tiranţilor longitudinali şi a tirantului

central al mecanismului de suspendare al tractorului. Cadrul maşinii reprezintă
un mecanism patrulater dublu ABCD, burghiul şi reductorul fiind solidare cu
latura CD.
Mişcarea de avans a burghiului se poate efectua liber (sertarul
distribuitorului este în poziţia flotant) sau forţat sub acţiunea cilindrului hidraulic,
caz în care sertarul distribuitorului este în poziţia coborât.
La ridicarea şi coborârea maşinii latura CD a mecanismului execută o
mişcare plan-paralelă.
118
De gradul de mecanizare din agricultură, depinde în primul rând eficienţa

muncii, deoarece folosirea maşinilor şi utilajelor agricole are drept efect
creşterea productivităţii muncii, uşurarea muncii fizice, reducerea substanţială a
cheltuielilor de producţie, contribuind astfel la obţinerea unor producţii agricole
sporite.
Prin lucrare agricolă mecanizată se înţelege o parte componentă a
procesului tehnologic, care se caracterizează prin executarea mecanizată a
unei sarcini de muncă concrete
Maşina agricolă este o maşină de lucru destinată pentru efectuarea
uneia sau mai multor lucrări în cadrul proceselor de producţie din agricultură,
respectând cerinţele agrotehnice şi zootehnice impuse lucrărilor respective.
Maşinile agricole se deosebesc fundamental de maşinile folosite în alte
ramuri ale economiei şi în special de cele folosite în industria prelucrătoare prin
faptul că lucrează cu organisme vii (plante), cu materiale neomogene în care au
loc diferite procese fizice, chimice şi biologice. Acest fapt impune o cerinţă
determinată, specifică numai maşinilor agricole şi anume că procesele
tehnologice executate de către acestea să creeze condiţii optime de dezvoltare
a plantelor, conform cerinţelor agrobiologice, în scopul creşterii producţiei
agricole.
1. Enumeraţi organele active ale plugurilor cu trupiţe clasice.

2. Care sunt părţile componente ale unei trupiţe clasice?
3. Care este rolul cuţitului de plug?
4. Ce rol are brăzdarul ca organ activ al trupiţei clasice?
5. Care este rolul cormanei ca organ activ al trupiţei clasice?
6. Ce este scormonitorul?
7. Care este destinaţia plugurilor de desfundat?
8. Care este deosebirea esenţială, din punct de vedere constructiv, dintre
plugurile reversibile şi cele care răstoarnă brazda pe o singură parte?
9. Care este destinaţia frezelor?
10. Enumeraţi părţile principale ale unei freze.
11.Care sunt particularităţile constructive ale frezelor legumicole?
12. Ce reprezintă pasul frezei?
13. Care sunt factorii de care depinde gradul de mărunţire a solului în
cazul frezelor?
14. Care este procesul de lucru al unei maşini de săpat solul?
15. Cum se clasifică maşinile pentru afânarea adâncă a solului?
16. Ce este un cizel?
17. Cum se desfăşoară procesul de lucru al unei maşini de săpat gropi?
119
MAŞINI PENTRU PREGĂTIREA PATULUI GERMINATIV. MAŞINI

PENTRU PREPARAREA AMESTECURILOR DE PĂMÂNT
Cuvinte cheie: grape, colţi, discuri, sapă rotativă, straturi supraînălţate,

rariţă patină, profil, cuburi nutritive, amestec de pamânt
Rezumat
Solul reprezintă suportul şi mediul pentru plantele cultivate, acesta având
însuşirea fundamentală de fertilitate, care reprezintă capacitatea de a satisface
integral cerinţele plantelor: de apă, aer şi elemente nutritive. Solul prezintă o
fertilitate naturală, pe care s-a bazat cultura plantelor din cele mai vechi timpuri
şi o fertilitate artificială dobândită ca urmare a activităţilor umane prin aplicarea
tehnologiilor moderne de cultură. în cazul aplicării unei horticulturi raţionale,
aceste două tipuri de fertilitate se completează reciproc.
Patul germinativ este stratul de pământ, care are de obicei grosimea de
5-10 cm de la suprafaţa solului, pregătit prin lucrările solului (îndeosebi cu
grapa, cultivatorul, tăvălugul sau combinatorul), în vederea creării de condiţii
optime pentru semănat, încolţirea seminţelor, răsărire si creşterea plantelor.
9.1. GRAPE
9.1.1. Domeniul de utilizare şi clasificarea grapelor
Grapele sunt maşini de lucru destinate pentru prelucrarea solului prin

afânarea acestuia, spargerea bulgărilor, micronivelarea, spargerea crustei şi
distrugerea buruienilor.
Clasificarea grapelor se face după mai multe criterii şi anume :
a) După forma organelor de lucru grapele pot fi : cu colţi, stelate, cu
discuri, elicoidale ;
b) După modul de acţionare în lucru grapele pot fi : grape târâte, grape
rulante şi grape oscilante ;
c) După greutatea ce revine pe un organ de lucru grapele pot fi : uşoare,
mijlocii, grele şi foarte grele ;
d) După modul de ataşare la tractor grapele pot fi: tractate, semipurtate
şi purtate.
9.1.2. Grape cu colţi
Grapele cu colţi târâte sunt utilizate de regulă pentru grăparea

arăturilor, a semănăturilor şi a fâneţelor. Sunt formate din mai multe secţii
denumite câmpuri de grape, cu lăţimea de lucru cuprinsă între 0,6 – 1,8 m. Un
câmp de grapă este format dintr-un cadru pe care sunt montate organele de
120
lucru – colţii. Ataşarea câmpurilor de grape la dispozitivul de tracţiune se face
prin intermediul unor lanţuri sau inele.
În timpul procesului de lucru datorită deplasării grapei şi greutăţii
acesteia, colţii pătrund în sol şi cu muchia lor anterioară despică solul. Datorită
acţiunii de izbire a colţilor cu particulele de sol şi a deplasării acestora se
produce mărunţirea şi afânarea solului.
Grape cu colţi pot fi cu cadru rigid, cu cadru articulat sau cu cadru flexibil.
În funcţie de greutatea G ce revine pe un colţ grapele cu colţi se clasifică
în : grape uşoare (G=6-10 N) ; grape mijlocii (G=12-20 N) şi grape grele (G=20-
45 N).
b
Fig. 9.1. Grapă cu colţi reglabili
a - vedere generală: 1 - manetă de reglaj; 2 - partea mobilă a cadrului; 3 - partea fixă a
cadrului; 4 - colţi reglabili; 5 - articulaţie; 6 - colţ patină; 7 - sector crestat; 8 - roţi de sprijin
b -Schema mecanismului de reglare a unghiului de atac al colţilor: 1 - manetă de comandă;
2 - partea mobilă a cadrului; 3 - partea fixă a cadrului; 4 - colţi reglabili; 5 - articulaţie;
6 - colţ patină; 7 – sector dinţat; α- unghiul de înclinare a colţilor (unghiul de atac)
Grapa cu colţi reglabili 6GCR-1,7 (fig. 9.1, a) este alcătuită din 6 câmpuri
de grape, dispozitivul de tracţiune. Un câmp de grape are lăţimea de lucru de
1,7 m.
Pe fiecare câmp de grapă sunt montaţi 35 de colţi. Colţii sunt montaţi pe
bare transversale a căror poziţie se poate regla în limite de 50 la 1100 (fig. 9.1,
b), distanţa între urmele colţilor fiind de 50 mm. Unghiul de înclinare al colţilor,
pentru diferite lucrări, are valoarea:
- 50 - 270 pentru nivelarea terenurilor;
- 270 - 450 pentru grăpatul semănăturilor de cereale păioase;
- 450 - 600 pentru grăpatul semănăturilor de lucernă şi trifoi;
-900 - 1100 pentru spargerea crustei.
121
În agregat cu tractorul U 650M realizează o capacitate de lucru de 50
ha/sch.
Grapa cu colţi netezitoare 8GCN 1,7 este asemănătoare cu grapa
6GCR-1,7, fiind însă echipată cu opt câmpuri de grapă şi opt câmpuri
suplimentare cu lame de netezire care se pot cupla în faţa sau spatele
câmpurilor de grapă.
Grapele cu colţi oscilanţi (grape oscilante) sunt folosite în special
pentru pregătirea terenului în vederea semănatului seminţelor de dimensiuni
mici. Aceste grape au organe de lucru sub forma unor colţi cu secţiune
circulară, de formă cilindrică sau tronconică montaţi pe bare ce primesc în
timpul lucrului mişcări oscilatorii, deci mişcări de translaţie perpendiculare pe
direcţia de înaintare. Traiectoriile descrise de colţii grapei sunt sinusoide, colţii
acţionând astfel energic asupra solului, realizând o bună mărunţire şi o afânare
uniformă a solului pe toată lăţimea de lucru. Colţii pot fi dispuşi pe două bare
transversale, bare ce primesc mişcarea de translaţie prin intermediul unui
mecanism cu furcă oscilantă acţionat de la arborele prizei de putere a
tractorului (figura 9.2).
Fig. 9.2. Grapă cu colţi oscilanţi GCO-3

a-vedere generală; b-mecanismul de acţionare a barelor cu colţi;
1- cadru; 2- bare; 3- colţi; 4- volant; 5- furcă oscilantă; 6- transmisie cardanică; 7- braţe de
antrenare.
Grapele oscilante lucrează la adâncimi de până la 18 cm, sunt în general

purtate şi acţionate de la arborele prizei de putere al tractorului cu care cu care
lucrează în agregat. Au lăţimea de lucru cuprinsă între 2,5 - 4 m.
Din această grupă de grape, la noi în ţară se construieşte grapa cu colţi
oscilanţi GCO-3, purtată şi acţionată de la arborele prizei de putere a tractorului
U-650 M, cu o lăţime de lucru de 3 metri şi o capacitate de lucru de circa 12
ha/sch (fig.9.2.)
Grapele cu colţi rotativi (grape rotative) sunt prevăzute cu rotoare pe
care sunt montaţi colţi verticali rigizi, de diferite forme (fig. 4.33). Sunt acţionate
de la priza de putere a tractorului şi sunt realizate cel mai frecvent ca maşini
purtate.
Grapele rotative din punct de vedere constructiv sunt maşini complexe
(fig. 9.3.), având în componenţă, de cele mai multe ori şi un tăvălug sau o grapă
cu vergele, situaţie când formează o grapă rotativă complexă.
122
Fig.9.3. Tipuri constructive de rotoare cu colţi
a. rotor cu colţi lamelari; b. rotor cu colţi înguşti cu secţiune trapezoidală; c. rotor cu colţi
înguşti cu secţiune triunghiulară.
Fig. 9.4. Grapa cu colţi rotativi

1 - carcasa transmisiei; 2 - rotoare verticale cu colţi;3 - tăvălug tip Packer;
4 - mecanism de reglare a adâncimii de lucru;5 - grup conic
Rotoarele cu colţi ale unei grape au o construcţie identică iar colţii de la

două rotoare vecine sunt dispuşi la un unghi de 90°. În timpul lucrului rotoarele
se învârt în sensuri contrare, asigurând o prelucrare complexă şi intensivă a
solului în vederea semănatului sau plantatului, putând să lucreze atât arăturile
cât şi terenul nelucrat (miriştii) până la adâncimea maximă de 28 - 30 cm. Pe
lăţimea de lucru a maşinii terenul rămâne nivelat.
9.1.3. Grape stelate. Sape rotative. Grape elicoidale.
Grapele stelate sunt grape rulante destinate pentru spargerea bulgărilor,

nivelarea solului, concomitent cu aratul sau separat, precum şi pentru
spargerea crustei.
Organele active ale unei grape stelate se prezintă sub forma unor stele
cu patru sau cinci colţuri.
Stelele se montează rigid pe axe cu secţiune pătrată, dispuse
perpendicular pe direcţia de înaintare a grapei. Axele cu stele sunt montate pe
cadrul grapei prin intermediul unor lagăre. Cu ajutorul unor inele de distanţare
organele active (stelele) de pe axele posterioare sunt decalate faţă de organele
active de pe axul anterior. Montarea stelelor pe ax se face astfel încât colţurile
acestora să fie dispuse pe o elice, sistem ce asigură rularea lină a grapei.
În general pe un ax sunt montate 8-20 stele. În timpul lucrului stelele se
rotesc împreună cu axele lor asigurând mărunţirea bulgărilor, nivelarea
suprafeţelor şi o uşoară tasare a solului.
Grapa stelată GS 1,2M (fig. 9.5) are lăţimea de lucru de 1,2 m.
123
Fig. 9.5. Grapa stelată GS-1,2M.
1 - cadru; 2 - axe cu organe active sub

formă de stea; 3 - dispozitiv de tracţiune;
4 - suport pentru greutăţi suplimentare.
Este destinată pentru mărunţirea şi nivelarea solului concomitent cu

aratul. Lucrează în agregat cu pluguri cu lăţimea de lucru de maxim 1 metru,
agregarea realizându-se cu ajutorul unui lanţ de tracţiune fixat la cadrul plugului
şi trecut prin brida barei de distanţare.
Amplasarea laterală a grapei se face astfel ca să lucreze în dreptul
încheierii dintre două treceri consecutive ale plugului obţinându-se astfel o mai
bună nivelare a suprafeţei arăturii.
Sapele rotative fac parte din categoria grapelor rulante şi sunt folosite
pentru spargerea crustei, afânarea superficială a solului, distrugerea buruienilor
în primele stadii de vegetaţie. Organele de lucru ale sapelor rotative sunt discuri
cu colţi curbaţi (figura 9.6) care prin rulare înţeapă solul pe o adâncime de 3 -10
cm, realizând afânarea acestuia şi extirparea buruienilor. Discurile cu colţi se
dispun pe două rânduri, fiind libere pe axe, distanţa între urmele acestora fiind
de 6 - 8 cm.
Fig.9.6. Sensul de rulare al organelor de lucru.

a) sensul de rulare pentru lucrarea de plivit în culturi slab dezvoltate;
b) sensul de rulare pentru spargerea crustei şi pentru primele praşile.
Sapa rotativă SR-4,5 (figura 9.7) este constituită din patru secţii, dispuse
în linie, cuplate la un dispozitiv de tracţiune. Fiecare secţie este prevăzută cu 16
discuri cu colţi dispuşi pe două rânduri. Pentru mărirea gradului de pătrundere
în sol secţiile sunt prevăzute cu platforme pentru aşezarea greutăţilor.
124
Fig. 9.7. Alcătuirea tehnologică
a unei secţii a sapei rotative SR
4,5.
1 cadru; 2 osii; 3 organe active; 4
triunghi de tracţiune; 5 platformă
pentru greutăţi suplimentare; 6
legături transversale între secţii
Grapele elicoidale sunt utilizate pentru mărunţirea, afânarea şi nivelarea

stratului superior al solului fiind folosite de obicei în agregat cu alte
utilaje (cultivatoare pentru cultivaţie totală, grape cu colţi, combinatoare),
efectuând operaţia de finisare a lucrării de pregătire a patului germinativ. Sunt
realizate din vergele din sârmă sau platbandă, montate pe suporturi de formă
circulară sau hexagonală, realizându-se astfel o suprafaţă de lucru cu vergelele
dispuse elicoidal. Grapele elicoidale se construiesc cu secţii (câmpuri) cu
lăţimea de 0,8 – 1,4 m dispuse pe două rânduri. Alcătuirea tehnologică a unui
câmp de grapă elicoidală cu vergele drepte este prezentată în figura 9.7.
Fig.9.8. Secţie de grapă elicoidală cu vergele longitudinale

1-axul secţiei; 2-discuri suport; 3-vergele longitudinale
9.1.4. Grape cu discuri
9.1.4.1. Domeniul de utilizare şi clasificarea grapelor cu discuri
Grapele cu discuri sunt utilizate la pregătirea patului germinativ în

vederea semănatului, realizând mărunţirea bulgărilor, nivelarea terenului,
distrugerea buruienilor. Totodată ele pot fi folosite la încorporarea erbicidelor şi
a îngrăşămintelor minerale, la prelucrarea terenurilor înţelenite, la grăparea
solului între rândurile de pomi sau viţă de vie.
După destinaţie grapele cu discuri pot fi : grape cu discuri pentru culturile
de câmp, grape cu discuri pentru livezi, grape cu discuri pentru vie, grape cu
discuri pentru terenuri înţelenite.
După modul de ataşare la tractor grapele cu discuri pot fi : grape cu
discuri tractate şi grape cu discuri purtate.
După greutatea ce revine pe un disc grapele cu discuri pot fi: grape
uşoare (G=150-200 N), grape mijlocii (G=250-300 N), grape grele (G=300-500
N) şi grape foarte grele (G > 500 N).
125
9.1.4.2. Alcătuirea tehnologică a grapelor cu discuri
Grapele cu discuri sunt alcătuite din cadru, dispozitiv de ataşare la

tractor, organe active sub formă de discuri şi mecanisme de reglare. Grapele cu
discuri tractate sunt prevăzute cu roţi de rulare.
Organele active de lucru sunt discuri concave cu tăiş continuu sau
discontinuu . Discurile cu tăiş discontinuu (crestat) au o acţiune mai energică
asupra solului, lasă un fund mai neuniform dar patinarea lor faţă de sol este mai
redusă.
Discurile grapelor se dispun grupat, câte 5-15 discuri, fiind montate pe un
ax comun, cu secţiune pătrată formând o baterie de discuri. Axul comun este
susţinut pe lagăre montate pe cadrul bateriei. Pe baterie discurile se dispun la
distanţa t , astfel încât lucrează cu acoperire, partea inferioară a stratului de sol
prelucrat prezentând creste a căror înălţime este h.
Dispunerea bateriilor pe cadrul grapei se face simetric sau nesimetric,
acestea putând fi dispuse pe un rând sau pe două rânduri (figura 9.9).
Fig.9.9. Scheme de dispunere a

bateriilor cu discuri
a - în „V” simetric (pe un singur rând);

b - în „X” simetric;
c - în „X” asimetric;
d - în „V” pe două rânduri
În cazul când bateriile sunt dispuse pe două rânduri, la bateria din spate
discurile sunt dispuse pe mijlocul intervalelor dintre discurile bateriei din faţă, cu
concavitatea în sens invers faţă de a discurilor de pe bateriile din faţă. Datorită
acestei dispuneri stratul de sol este deplasat succesiv spre stânga şi spre
dreapta şi se asigură o bună mărunţire, afânare şi nivelare a solului.
În cazul în care terenul prezintă bulgări tari se recomandă ca să se
folosească un unghi de atac mic, iar în cazul în care se urmăreşte extirparea
buruienilor se recomandă un unghi de atac mare.
Cadrul grapelor este format din lonjeroane pe care se montează bateriile
cu discuri, dispozitivul de ataşare la tractor şi mecanismele grapei.
Grape cu discuri tractate sunt prevăzute cu sisteme de rulare şi
mecanisme de trecere din poziţia de transport în poziţie de lucru şi invers.
Grape cu discuri utilizate în livezi sunt prevăzute cu mecanisme de dezaxare.
9.1.4.3. Tipuri constructive de grape cu discuri
Grapa cu discuri GD-3,2 M (figura 9.10) este folosită pentru discuirea

arăturilor, efectuând afânarea solului, distrugerea buruienilor şi nivelarea
terenului. Este tractată şi lucrează în agregat cu tractorul U-650M.
126
Fig.9.10. Grapa cu discuri
GD-3,2
1-cadru;
2-bară de tracţiune;
3-roţi pentru transport;
4-baterii cu discuri;
5-discuri cu tăiş crestat;
6-discuri cu tăiş continuu
7-cilindru de forţă;
8-platformă pentru greutăţi
suplimentare
De cadrul grapei, format din lonjeroane şi traverse, sunt montate patru

baterii cu discuri, dispunerea bateriilor fiind pe două rânduri (în formă de X).
Bateriile de pe rândul din faţă au discuri cu tăişul crestat şi deplasează solul
înspre exterior, iar bateriile de pe rândul din spate au discuri cu tăişul continuu
şi deplasează solul înspre interior. Fiecare baterie este prevăzută cu un număr
de nouă discuri.
Modificarea unghiului de atac al discurilor se face prin schimbarea
poziţiei bateriilor pe cadru, părţile exterioare ale bateriilor putând fi fixate pe
Trecerea grapei din poziţie de lucru în poziţie de transport şi invers, se

face prin modificarea poziţiei roţilor faţă de cadru, cu ajutorul unui mecanism de
ridicare cu cilindru hidraulic.
Lăţimea de lucru a grapei este de 3,2 m, capacitatea de lucru fiind de 1,2
-1,4 ha/h.
Discuitorul purtat pentru vie DPV-1,5 (figura 9.11) este destinat pentru
prelucrarea solului între rândurile de viţă de vie sau pomi fructiferi. Lucrează în
agregat cu tractoare pe roţi de 45 cai putere, având o lăţime de lucru de 1,5 m.
Fig.9.11. Grapa cu discuri DPV-1,5
1-cadru;
2-dispozitiv de ataşare la tractor
3-baterii faţă;
4-baterii spate.
Pe cadrul grapei sunt montate patru baterii (în formă de X), fiecare
baterie având un număr de 4 discuri. Bateriile din faţă sunt prevăzute cu discuri
cu tăişul discontinuu iar cele din spate cu discuri cu tăişul continuu.
Capacitatea de lucru a grapei este de circa 0,5 - 0,7 ha/h.
127
9.2. TĂVĂLUGI
Tăvălugii sunt destinaţi pentru tasarea stratului superficial al solului,

sfărâmarea bulgărilor existenţi la suprafaţa solului, distrugerea crustei formate
la suprafaţa solului, tăvălugirea semănăturilor în vederea punerii în contact a
seminţelor cu umiditatea din sol etc.
Clasificarea tăvălugilor se face în funcţie de profilul şi dimensiunile
suprafeţei active a organelor de lucru, astfel:
- tăvălugi cu suprafaţa netedă (tăvălugi netezi);
- tăvălugi cu suprafaţa denivelată;
- tăvălugi combinaţi.
Tăvălugii cu suprafaţa denivelată pot fi cilindrici sau cu inele (tăvălugi
inelari). Tăvălugii inelari în funcţie de adâncimea la care efectuează tasarea
solului pot fi de suprafaţă sau pentru subsol (tăvălugi subsolieri).
Tăvălugii netezi se utilizează la tasarea solului şi la compactarea solului
pe semănături. Pentru celelalte lucrări se utilizează tăvălugii cu suprafaţa
denivelată.
Tăvălugii sunt alcătuiţi din mai multe secţii de lucru cuplate la dispozitivul
de tracţiune.
O secţie de tăvălug este constituită dintr-o ramă (cadrul secţiei) care
susţine un ax (prin lagăre) pe care se montează organele de lucru.
La tăvălugii netezi organele de lucru sunt de forma unor cilindri metalici
care se pot umple cu nisip în scopul măririi gradului de tasare.
La tăvălugii cilindrici cu suprafaţa denivelată, organele de lucru sunt
realizate sub forma unor cilindri pe suprafaţa cărora sunt prevăzute
proeminenţe (dinţi, nervuri etc.). Din această categorie fac parte tăvălugii de
tipul Packer sau de tipul Crumble.
La tăvălugii inelari organele de lucru sunt realizate sub forma unor
elemente (inele) de forme şi dimensiuni diferite (figura 9.12), montate liber pe
un ax comun.
Fig. 9.12. Organe de lucru

pentru tăvălugi inelari
a-inel simplu;
b-inele pentru tăvălugi subsolieri
(CAMPBELL);
c-inel cilindric cu proeminenţă
mediană (CAMBRIDGE);
d şi e-inele dinţate;
f-inel stelat (CROSKILLET);
g-inel cu pinteni alternativi;
h-inel cu pinteni laterali
(CROSSKILL);
i-inel spărgător de bulgări
128
În cadrul bateriei inelele pot avea aceeaşi formă şi dimensiuni (fig. 9.13.
a şi d) sau pot fi diferite ca diametru şi profil, montate alternativ pe ax (fig. 9.13.
b şi c), situaţie în care datorită diametrelor diferite, inelele se vor roti cu viteze
unghiulare diferite, asigurându-se autodesfundarea şi o mărunţire bună a
stratului superficial al solului.
Fig. 9.13. Diferite tipuri de secţii de tăvălugi inelari.

a - de tip cu inele lise, groase; b - de tip Cambridge; c - de tip Croskill; d - de tip Champbell.
1. organe de lucru (inele); 2. cadrul secţiei; 3. dispozitiv de tracţiune
Tăvălugii combinaţi sunt alcătuiţi prin asocierea a două sau trei tipuri de
inele montate pe osii diferite sau chiar pe aceiaşi osie. În figura 9.14 se prezintă
un tăvălug combinat cu două tipuri de inele. Inelele de pe cele două osii din faţă
sunt de tipul Campbell (tăvălugi subsolieri) iar inelele de pe osia din spate sunt
de tipul Crosskill (tăvălug inelar de suprafaţă).
Fig.9.14. Tăvălug combinat
9.3. CULTIVATOARE
9.3.1. Domeniul de utilizare şi clasificarea cultivatoarelor
Cultivatoarele sunt maşini de lucru destinate să execute următoarele

lucrări: pregătirea terenului pentru semănat (cultivaţie totală), prăşitul,
muşuroitul culturilor prăşitoare, deschiderea rigolelor pentru udare, încorporarea
129
în sol a îngrăşămintelor chimice în perioada de vegetaţie a plantelor prăşitoare
şi afânarea adâncă a solului.
După destinaţie cultivatoarele se clasifică în: cultivatoare pentru
prelucrarea totală a solului, cultivatoare pentru prăşit şi cultivatoare universale.
Cultivatoarele pentru prelucrarea totală a solului sunt utilizate pentru
pregătirea terenului pe toată lăţimea de lucru în vederea semănatului,
efectuând mărunţirea şi afânarea solului la adâncimea de 6-18 cm, şi extirparea
buruienilor. Concomitent cu lucrarea de cultivaţie totală pot executa şi lucrarea
de încorporare a erbicidelor în sol, dacă pe cadrul maşinii se montează un
echipament de erbicidare.
Cultivatoarele pentru prăşit sunt folosite pentru prelucrarea solului dintre
rândurile de plante prăşitoare.
Cultivatoarele universale sunt folosite, în funcţie de tipul şi modul de
repartizare a organelor de lucru, pentru prăşit, pentru bilonat, pentru cultivaţie
totală. Concomitent cu aceste lucrări pot efectua şi lucrarea de încorporare a
îngrăşămintelor chimice în sol sau lucrarea de erbicidare pe rând.
Lucrările de cultivaţie se execută cu respectarea unor cerinţe
agrotehnice:
Cultivaţie totală, care are ca scop pregătirea patului germinativ în
vederea semănatului sau plantatului, trebuie să respecte următoarele cerinţe:
să asigure uniformitatea de adâncime pe toată suprafaţa lucrată, să asigure
distrugerea buruienilor pe lăţimea de lucru, să nu deniveleze terenul, să
realizeze o bună afânare şi mărunţire a solului pe lăţimea de lucru;
Cultivaţia parţială sau prăşitul se execută în timpul vegetaţiei şi are
ca scop combaterea mecanică a buruienilor de pe intervalele dintre rândurile
de plante, afânarea, mărunţirea şi aerisirea solului. Praşila se execută după
răsărirea plantelor şi trebuie să respecte următoarele cerinţe: asigurarea unei
zone de protecţie de o parte şi de alta a rândurilor de plante cu lăţimea de 7-15
cm; adâncime de lucru uniformă şi distrugerea buruienilor pe lăţimea de lucru a
secţiilor; mărunţirea şi afânarea solului. Primele praşile se realizează cu viteze
de deplasare mici (3-5 km/h), pentru a evita acoperirea cu sol a plantelor.
9.3.2. Organele de lucru ale cultivatoarelor
În funcţie de destinaţie, cultivatoarele sunt echipate cu următoarele

organe de lucru: organe de extirpare care efectuează tăierea buruienilor şi
mărunţirea solului, organe de afânare care efectuează afânarea superficială
sau adâncă a solului, organe de bilonare (muşuroire) care efectuează bilonarea
culturilor şi deschiderea de rigole pentru irigaţii, organe de încorporat
îngrăşăminte chimice în sol, organe de protecţie etc.
Organele de extirpare au forma de săgeţi cu aripi egale sau săgeţi
unilaterale.
Săgeţile cu aripi egale (figura 9.15-a) pot fi: plate sau universale şi sunt
caracterizate de lăţimea de lucru (b), unghiul de deschidere al aripilor (2γ),
unghiul de înclinare al aripilor faţă de orizontală (β) şi de unghiul de ridicare a
pieptului (α). Efectul de mărunţire a solului este mai pronunţat la săgeţile
universale decât la săgeţile plate. Lucrează la adâncimi cuprinse între 4-18
cm. Funcţionarea corectă a săgeţilor cu aripi egale, fără a se înfăşura cu
buruieni, depinde de starea tăişului şi de valoarea unghiului de deschidere a
aripilor.
130
Săgeţile unilaterale (figura 9.15-b) sunt caracterizate de lăţimea de lucru
(b) şi de unghiul de deschidere al aripei (2). Lamele de tăiere pot fi dispuse în
dreapta (săgeată unilaterală dreapta) sau în stânga (săgeată unilaterală stânga)
scutului vertical. În timpul lucrului lama tăietoare taie solul în plan orizontal iar
scutul de protecţie taie solul în plan vertical, împiedicând deplasarea solului
spre partea opusă lamei. Aceasta permite dispunerea săgeţilor unilaterale în
apropierea rândurilor de plante.
a b
Fig. 9.15. Tipuri de organe de extirpare
a - săgeată cu aripi egale; b - săgeată unilaterală.
Organele de afânare sunt destinate pentru afânarea solului până la

adâncimi de 16 cm în cazul cultivatoarelor cu destinaţie generală, şi până la 18-
25 cm în cazul cultivatoarelor grele pentru afânare adâncă. Aceste organe de
lucru au forma de daltă sau de gheară (figura 9.16.).
Fig.9.16. Tipuri de organe de afânare

a-daltă de afânare; b-gheară reversibilă
Organele de bilonare şi deschis rigole sunt de tipul rariţă cu aripi

reglabile.
Organele pentru încorporat îngrăşăminte au forma unor brăzdare daltă
de care se fixează un tub (o ţeavă) pentru conducerea îngrăşămintelor chimice
în sol.
Cultivatoarele pentru plante tehnice şi legumicole sunt prevăzute cu
discuri de protecţie aşezate în apropierea rândurilor de plante, şi au rolul de a
împiedica acoperirea plantelor cu sol.
Roţile cultivatoarelor îndeplinesc rolul de organe de sprijin şi de limitare a
adâncimii de lucru.
131
Mecanismele cultivatoarelor sunt utilizate pentru trecerea din poziţia de
lucru în poziţia de transport şi invers, pentru reglarea adâncimii de lucru, pentru
conducerea cultivatorului printre rândurile de plante.
9.3.3. Sisteme de montare a organelor de lucru ale cultivatoarelor
Montarea organelor de lucru pe cadru se poate face rigid sau articulat.
Fig.9.17. Sisteme de montare a organelor de lucru la cultivatoarele pentru

cultivaţie totală
a-montare rigidă; b-montare articulată independentă;
1- cadrul cultivatorului; 2- suporţii organelor de lucru; 3- organe de lucru; 4- roţi de sprijin
şi reglare; 5- resorturi.
Sistemul de montare rigidă se utilizează la unele cultivatoare de

prelucrare totală şi de afânare adâncă (figura 9.17.a), organele de lucru
montându-se direct pe cadru fără a avea posibilitatea de a-şi modifica poziţia în
plan vertical faţă de acesta.
Sistemul de montare articulată poate fi realizat diferit: prin montarea
independentă a fiecărui organ de lucru articulat pe cadru (figura 9.17.b., sau
prin montarea unui grup de organe de lucru (secţie) articulat pe cadru (figura
9.18.) prin intermediul unui mecanism cu paralelogram deformabil.
Fig.9.18. Schema unui cultivator pentru prăşit

a-vedere generală; b-schema de montare a organelor de lucru pe cadrul secţiei
1-cadrul cultivatorului; 2-roţi de sprijin; 3-cadrul secţiei de prăşit; 4-roata de copiere a
secţiei; 5-paralelogramul deformabil; 6-cuţit săgeată; 7-cuţite unilaterale; 8-suporţii cuţitelor.
Montarea independentă a organelor de lucru articulat pe cadru se

întâlneşte la cultivatoarele pentru cultivaţie totală, iar montarea secţiilor articulat
pe cadru cu paralelogram deformabil se întâlneşte la cultivatoarele pentru
prăşit.
132
La cultivatoarele pentru prăşit (figura 9.18) cadrul secţiei de prăşit
execută, în funcţie de denivelările terenului pe care le întâlneşte roata de
copiere a secţiei, o mişcare plan paralelă în plan vertical, menţinând constantă
adâncimea la care lucrează organele de extirpare.
Organele de lucru pentru afânarea solului se pot monta pe suporţi
elastici tip spirală (fig. 9.19. a), pe suporţi elastici tip foi de arc (fig. 9.19.b), pe
suporţi elastici cu arc (fig. 9.19. d) sau pe suporţi rigizi (fig. 2. 9.19. c).
La unele cultivatoare, suporţi se montează la un cadru prin intermediul
unui dispozitiv de siguranţă de tip mecanic sau hidraulic, care evită deplasarea
suportului, organul de lucru trecând peste obstacol.
Fig. 9.19. Tipuri de suporţi de organe de lucru

a-suport elastic spiral; b-suport elastic cu foi de arc; c-suport rigid; d, e -suport elastic cu arc;
1- organ de lucru; 2- suport rigid; 3- arc; 4- obstacol; 5- cadru cultivator; 6- punct de articulaţie;
2.7.4. Repartizarea organelor de lucru pe cadrul cultivatoarelor sau

pe secţiile de lucru ale acestora
Repartizarea organelor de lucru se face cu respectarea următoarelor

cerinţe:
- solul să fie prelucrat pe întreaga lăţime de lucru a cultivatorului sau a
secţiei de lucru;
- suprafaţa terenului să rămână netedă şi fără buruieni;
- organele de lucru să nu scoată la suprafaţa terenului solul umed din
straturile inferioare;
- să se asigure zona de protecţie a plantelor în funcţie de stadiul de
dezvoltare a acestora.
Alegerea organelor de lucru trebuie să corespundă felului lucrării,
condiţiilor de sol, înălţimii şi stării plantelor.
Fig.9.20. Repartizarea organelor de lucru pentru cultivaţie totală.
În figura 9.20 se arată schema de repartizare a organelor de lucru pentru

cultivaţie totală.
Lăţimea de lucru a cultivatorului pentru cultivaţie totală echipat cu organe
de lucru de tip săgeată este dată de relaţia: Bl = nxb – (n - 1)xc
133
unde: n este numărul total al săgeţilor; c este zona de acoperire dintre
săgeţi.
În cazul cultivatoarelor pentru prăşit repartizarea organelor de lucru se
face în aşa fel încât de o parte şi de alta a rândurilor de plante să rămână o
fâşie neprelucrată “p”, numită zonă de protecţie, pentru evitarea tăierii plantelor
cultivate (figura 9.21.).
Fig.9.21. Scheme de echipare a cultivatoarelor pentru prăşit

a-cu săgeţi unilaterale; b-cu săgeată cu aripi egale şi săgeţi unilaterale;
c-cu săgeţi cu aripi egale; d- cu săgeată cu aripi egale şi organe pentru încorporarea
îngrăşămintelor
Lăţimea zonei prăşite „a” în acest caz este:

a = d – 2p ( d-distanţa dintre rânduri ).
Alegerea numărului de organe de lucru şi repartizarea lor pe cadrul
secţiei cultivatorului se face în aşa fel încât lăţimea zonei prăşite să fie integral
prelucrată şi să se asigure o zonă de acoperire “c” între organele de prăşit.
9.4. MAŞINI DE RIGOLAT
Maşinile de rigolat sunt destinate pentru executarea rigolelor provizorii

pentru irigaţii precum şi în vederea modelării ulterioare a solului. De asemenea
se utilizează la muşuroitul culturilor prăşitoare. În general sunt maşini purtate.
În alcătuirea maşinilor de rigolat intră atât organe întâlnite şi la alte
maşini cât şi organe de lucru specifice, numite rariţe.
Fig.9.22. Rariţă
1-suport; 2-pieptul rariţei;
3-brăzdar; 4-aripi reglabile.
Rariţa (figura 9.22.) este formată din suprafeţele active a două cormane
de plug, având aripile reglabile, unite şi montate pe un suport (bârsă). În partea
anterioară este prevăzut un vârf – brăzdar.
Organele de lucru se montează câte 4, 5 sau 6 pe un cadru comun
prevăzut cu roţi de sprijin şi cu dispozitiv de ataşare la tractor. La extremităţile
cadrului se montează câte un marcator de urmă, care are rolul de a marca în
teren urma pentru parcursul următor.
Adâncimea rigolei realizate de rariţă este de 15 – 20 cm.
134
9.5. MAŞINI DE MODELAT SOLUL
Maşinile de modelat solul sunt destinate pentru a realiza un profil al

solului sub formă de straturi înălţate, separate prin rigole pe care se pot deplasa
roţile tractorului în agregat cu maşinile de lucru, pentru cultivarea plantelor pe
straturi, rigolele folosind şi pentru irigarea de suprafaţă.
Aceste maşini sunt alcătuite în general din: cadru cu dispozitiv de
ataşare la tractor, organe de lucru, platforme pentru greutăţi adiţionale (figura
9.23).
Fig.9.23. Alcătuirea tehnologică a unei maşini de modelat solul

1,2-cadru din bare cu secţiune pătrată; 3-traverse; 4-dispozitiv de ataşare la tractor; 5-rariţă
patină; 6 şi 13-bârsele rariţelor; 7, 8, 10 şi 11-plăci de profilare; 9, 12-borduri de profilare;
14-platforme pentru greutăţi suplimentare.
Organele de lucru specifice ale acestor maşini sunt rariţele patină şi

plăcile cu bordurile de profilare (figura 9.24.).
Fig. 9.24. Organe de lucru ale
maşinilor de modelat solul
a-rariţă patină; b-placă cu bordură de
profilare
1-cuţit; 2-brăzdar plat; 3-pieptul rariţei;
4-aripa rariţei; 5-bârsă; 6-placa de
profilare; 7-bordura de profilare.
Rariţa patină este prevăzută cu un cuţit frontal, un brăzdar plat ce apasă

pe fundul rigolei şi o bârsă prin care se ataşează la cadrul maşinii. Plăcile cu
bordurile de profilare se fixează pe cadrul deasupra rariţelor patină şi au rolul de
a modela şi finisa straturile după modelul dat.
Schema de modelare determină dimensiunile stratului la coronament B,
deschiderea rigolei la suprafaţa terenului C, adâncimea rigolei a şi distanţa
dintre rigole A care este egală cu ecartamentul tractorului (figura 9.25).
Fig.9.25. Schema de modelare a solului

135
În funcţie de schemele de modelare, pe cadrul maşinii se montează un
anumit număr de rariţe patină, plăci şi borduri de profilare, cu dimensiunile
corespunzătoare straturilor ce trebuie executate.
Pe straturile pe care le realizează maşinile de modelat solul se seamănă
sau se plantează culturile legumicole, iar pe rigolele deschise se execută
udarea acestor culturi.
Unele maşini de modelat solul pot avea şi organe de lucru pentru
mărunţirea solului (rotoare cu cuţite de freză), montate pe cadru în partea din
faţă a rariţelor, în vederea realizării unei modelări cât mai bune a solului.
9.6. MAŞINI PENTRU PREPARAREA AMESTECURILOR DE PĂMÂNT
Pentru producerea industrială a răsadurilor s-a generalizat metoda de

obţinere a răsadurilor în ghivece nutritive de diferite forme şi dimensiuni,
ghivece în a căror compoziţie se găsesc în anumite proporţii materiale ca :
pământ de ţelină, turbă, mraniţă, nisip etc. Acest amestec trebuie preparat,
omogenizat, mărunţit şi cernut.
Maşinile existente în prezent în dotarea întreprinderilor de sere pentru
prepararea amestecurilor de pământ se grupează în : maşini de prelucrat şi
încărcat îngrăşăminte organice, maşini de mărunţii, maşini de amestecat şi
maşini de cernut etc.
9.6.1. Maşini de prelucrat şi încărcat composturi
În complexele mari de sere, precum şi în fermele producătoare de

ciuperci, este necesar ca pentru prepararea amestecurilor de pământ să se
folosească mari cantităţi de gunoi de grajd compostat, care apoi se transformă
în mraniţă.
Din această grupă de maşini fac parte maşini care execută încărcarea şi
dozarea amestecurilor pe platformă, maşini care formează benzile de gunoi
pentru prelucrare şi maşini care prelucrează gunoiul în vederea compostării,
precum şi unele maşini combinate.
Maşina Thilot T-423 (fig.9.26.) este o maşină autodeplasabilă cu
acţionare electrică, echipată cu transmisie hidraulică şi roţi pe pneuri. Este
compusă din saşiul format din profile metalice îmbinate prin sudură, pe care se
montează carcasa, organele active ale maşinii, motoarele electrice şi pupitrul
de comandă şi conducere.
Fig. 9.26. Schema de lucru a maşinii Thilot T-423
Organele active ale maşinii sunt : lama înclinată 1, aşezată în partea

frontală a maşinii, deasupra căreia lucrează furca cu gheare 2, articulată şi
acţionată hidraulic, transportorul înclinat cu lanţuri şi bare 3, transportorul
136
orizontal transversal 4, de tipul cu bandă de cauciuc, toba de mărunţire 5 şi
transportorul înclinat lateral 6 de tipul cu racleţi.
Transmisia maşinii este prevăzută cu grupuri reductoare, schimbător de
viteze şi inversor al sensului de deplasare, precum şi cu dispozitive de
siguranţă pentru organele active.
Prin înaintarea maşinii către grămada de gunoi, compost, turbă sau
pământuri, lama frontală înclinată pătrunde sub materialul de încărcat, care apoi
este alimentată permanent în lucru de furca hidraulică cu gheare. Materialul
ajunge astfel pe transportorul înclinat cu lanţuri, care îl duce la partea
superioară a maşinii de unde cade pe transportorul orizontal transversal cu
bandă de cauciuc, ajungând Ia toba de mărunţire şi de aici la transportorul
înclinat care îl încarcă în mijlocul de transport sau îl depune în grămezi pe
platformă în vederea continuării procesului de descompunere.
9.6.2. Maşini de mărunţit amestecuri de pământ
Din această grupă de maşini cele mai importante sunt maşina de

mărunţit pământ MMP-5 şi maşina de mărunţit de mare capacitate tip Berkili.
Maşina MMP-5 (fig. 9.27) este de tipul cu bandă transportoare şi cu
moară cu ciocane dispusă la partea de jos a benzii. Există şi alte tipuri care au
moara cu ciocane aşezată la partea de sus a benzii.
Fig. 9.27. Maşina de mărunţit amestecuri de pământ MMP-5
Părţile principale din care se compune maşina sunt : cadrul 1, roţile pe

pneuri 2, căruciorul de transport 3, coşul de alimentare 4, moara cu ciocane 5,
motorul electric 6, tamburul de acţionare 7, tamburul condus 8, banda
transportoare 9, rolele pe rulmenţi 10, rolele de sprijin 11, placa răzuitoare 12 şi
dispozitivul de întindere 13. Sub cadrul maşinii se mai află un mecanism de
reglare a înălţimii de lucru 14, de tipul cu cremalieră şi manivelă.
Moara cu ciocane este compusă din rotor şi grătar acoperite de o
carcasă cu capac căptuşit, iar la gura de ieşire a materialului se află un şorţ din
pânză cauciucată, pentru protecţia lucrătorilor de la alimentarea maşinii.
Alimentarea maşinii se face manual cu o echipă de 2—3 muncitori.
Pentru a forma amestecuri concomitent cu mărunţirea, muncitorii pot alimenta
ritmic maşina cu diferitele componente ale amestecului.
Materialul aruncat în coşul de alimentare şi ajuns în zona de lucru a morii
cu ciocane este supus procesului de mărunţire după care ajunge pe banda
transportoare de unde cade în grămadă pe platformă sau într-un mijloc de
transport.
137
Maşina de mărunţit amestecuri de pământ Berkili este o maşină de tipul
cu şnec de alimentare şi rotor cu paiete.
Ca şi maşina MMP-5, este destinată mărunţirii amestecurilor de pământ
pentru confecţionat sau umplut ghivece nutritive.
9.6.3. Maşini şi utilaje pentru confecţionarea ghivecelor nutritive
Mecanizarea lucrărilor de confecţionare a ghivecelor nutritive de diferite

forme şi dimensiuni, precum şi de umplere a ghivecelor din material plastic sau
ceramică, de asemenea de forme şi dimensiuni diferite, reprezintă o parte
însemnată a tehnologiei de producere industrială a răsadurilor.
În complexele de sere şi în centrele de producere a răsadurilor,
ghivecele nutritive folosite frecvent se pot grupa astfel :
- ghivece sub formă de cuburi pline, fasonate din amestecuri de pământ
- ghivece sub formă de vas, realizate prin umplerea paharelor din
material plastic, ceramică sau hârtie cu amestec de pământ.
Operaţia de însămânţare în ghivece se face manual înainte sau după
aşezare pe travee sau mecanizat, concomitent cu confecţionarea sau umplerea
ghivecelor. Umiditatea optimă a amestecului este de 65 - 70% în cazul folosirii
maşinilor de presat, sau 80% pentru presele manuale.
Pentru confecţionarea ghivecelor nutritive sub formă de cuburi pline, în
unităţile producătoare de răsaduri se folosesc mai multe tipuri de dispozitive şi
maşini dintre care se menţionează dispozitivul manual a cel mai simplu însă
foarte des utilizat în unităţile mici producătoare de răsaduri şi maşinile de
confecţionat ghivece nutritive sub formă de cuburi — cu şi fără dispozitiv de
însămânţare concomitentă.
Dispozitivul manual de confecţionat ghivece (cuburi) este destinat
confecţionării ghivecelor nutritive sub formă de cuburi pline, în unităţile mici
producătoare de răsaduri (fig. 9.28).
Prin construcţia sa, dispozitivul poate executa cuburi cu latura de 50,
60, 80 şi 100 mm. Este simplu şi uşor de manevrat.
Fig. 9.28. Prese manuale pentru confecţionarea ghivecelor nutritive
Cu acest dispozitiv un muncitor poate confecţiona pe oră cea 1 500

bucăţi ghivece.
Maşina de confecţionat ghivece nutritive tip Winel (fig. 9.29.) se

construieşte în mai multe variante : varianta mobilă fără dispozitiv de
însămânţare, varianta autodeplasabilă fără dispozitiv de însămânţare şi variantă
autodeplasabilă cu dispozitiv de însămînţare. Ultimele două variante sunt
prevăzute şi cu dispozitive de aşezare a ghivecelor direct pe travee.
138
Fig. 9.29.. Schema maşinii de confecţionat ghivece nutritive WINEL
1- coş de alimentare, 2- bandă transportoare; 3- motorul electric; 4- reductor; 5- mecanism
de acţionare bloc cu matriţe; 6- excentric; 7- bloc cu matriţe; 8- pârghie de legătură
Alimentarea maşinii se face manual prin aruncarea amestecului sub

formă de pastă în coşul de alimentare, materialul fiind antrenat de banda
transportoare către mijlocul cadrului unde se află blocul matriţelor. înainte de a
ajunge în zona de presare, două plăci limitatoare fasonează stratul de material
limitându-i grosimea la cea stabilită în funcţie de latura cubului ce se va realiza.
În timpul deplasării materialului de banda transportoare, acesta este
supus şi unei uşoare presări ajungând în felul acesta în camera de presare.
Prin presare matriţele fasonează ghivecele, iar în timpul ridicării
matriţelor mecanismul cu clichet deplasează banda cu o lungime egală cu
lăţimea matriţei şi altă porţie de material ajunge în camera de presare, în timp
ce ghivecele confecţionate la presarea anterioară sunt deplasate spre capătul
benzii.
Grupurile de ghivece ajunse la capătul benzii sunt preluate de muncitorii
ce deservesc maşina cu ajutorul unor furci speciale şi depuse pe travee în seră.
Pregătirea patului germinativ este necesară din următoarele motive:

Nivelarea terenului, prin mărunţirea bulgărilor şi completarea solului în
zonele concave. Aratul singur nu lasă solul îndeajuns de mărunţit şi de nivelat
la suprafaţă încât să poată fi semănat. Arăturile cele mai bulgăroase şi
denivelate sunt pe solurile argiloase, lucrate la umidităţi nepotrivite, pe terenuri
tasate, pe cele cu resturi vegetale multe şi neuniforme, în condiţii de toamnă
secetoasă.
Restabilirea afânării normale a solurilor prin mărirea gradului de afânare
şi de reducere a acestuia, este necesară în cazul ogoarelor de vară sub
influenţa ploilor, a zăpezii şi a altor cauze care le tasează şi le micşorează
porozitatea, fiind necesară refacerea afânării normale prin lucrări cu grapa cu
colţi, grapa cu discuri, cultivatorul şi freza.
Conservarea apei în sol este esenţială deoarece în intervalul de timp de
la arat la semănat, se pierde prin evaporare, o însemnată cantitate de apă care
necesită a fi completată prin irigaţii sau in lipsa acestora se manifestă prin
minusuri în recolta.
Combaterea buruienilor este necesară în intervalul de timp de la recoltat
la semănat prin prelucrarea ogoarelor şi pregătirea patului germinativ,
buruienile fiind astfel distruse.
139
Ultima lucrare de pregătire a patului germinativ trebuie executată în ziua
semănatului sau cel mult cu 1-2 zile înainte de semănat din mai multe
considerente, dintre care unul este distrugerea buruienilor, pentru a evita
concurenţa acestora, în perioada de răsărire, cu planta cultivată.
Sporirea eficacităţii erbicidelor administrate preemergent şi a
amendamentelor, asigură prin lucrările de pregătire a patului germinativ,
încorporarea corespunzătoare în sol a erbicidelor volatile reducându-se
pierderea acestora.
1. Care este destinaţia grapelor?

2. Cu ce tip de colţi sunt echipate grapele?
3. Care este domeniul de utilizare a grapelor cu colţi oscilanţi?
4. Prezentaţi tipuri de grape cu colţi
5. La ce sunt folosite grapele stelate?
6. Ce organe componente cuprinde o grapă cu discuri?
7. Care sunt modalităţile de dispunere a bateriilor cu discuri?
8. Ce destinaţie au tăvălugii?
9. Care este domeniul de utilizare al cultivatoarelor?
10. Care este clasificarea cultivatoarelor?
11. Care sunt organele de lucru ale cultivatoarelor?
12. Care sunt cerinţele privind repartizarea organelor de lucru ale
cultivatoarelor pe cadru?
13. Care este alcătuirea generală a unei maşini de modelat solul ?
14. Cum se pot realiza ghivecele nutritive?
15. Care este umiditatea optimă pentru executarea ghivecelor nutritive
cu prese manuale?
16. Care este umiditatea optimă pentru executarea ghivecelor nutritive
cu maşini de presat?
140
MAŞINI DE SEMĂNAT
Cuvinte cheie: semănat, rânduri normale, cuiburi, normă de sămânţă
Rezumat
Maşinile de semănat sunt destinate pentru distribuirea şi repartizarea
uniformă în rânduri continue sau bob cu bob şi încorporarea în sol la o anumită
adâncime de lucru a seminţelor diferitelor culturi.
După metoda de semănat se întâlnesc:
- maşini de semănat în rânduri, care efectuează semănatul în rânduri
obişnuite la distanţa de 10 -15 cm (rânduri normale), maşini de semănat în
rânduri distanţate şi maşini de semănat în benzi. Datorită faptului că pot fi
folosite la semănatul multor culturi aceste maşini se mai numesc şi semănători
universale;
- maşini de semănat în cuiburi care efectuează semănatul în cuiburi (1-4
seminţe în cuib) la distanţe diferite între rânduri şi între cuiburi pe rând a
diferitelor culturi. Întrucât aceste maşini sunt folosite în special pentru
semănatul seminţelor plantelor prăşitoare se mai numesc semănători de
precizie.
10.1. MAŞINI DE SEMĂNAT ÎN RÂNDURI
10.1.1. Alcătuirea maşinilor de semănat în rânduri normale
O maşină de semănat în rânduri normale este alcătuită din următoarele

subansambluri: cadrul cu dispozitiv de ataşare la tractor, roţile de sprijin şi de
acţionare, cutia de seminţe, aparatele de distribuţie, tuburile de conducere a
seminţelor, brăzdarele, transmisia, marcatoarele de urmă, mecanismele de
trecere din poziţia de lucru în poziţia de transport şi invers, scormonitoare,
organe de acoperire a seminţelor (figura 10.1).
Acţionarea aparatelor de distribuţie a seminţelor se face de la roţile
maşinii de semănat, realizându-se astfel concordanţa între viteza de deplasare
a maşinii, viteza de rotaţie a aparatelor de distribuţie şi cantitatea de seminţe
distribuită pe unitatea de suprafaţă, aceasta rămânând constantă indiferent de
viteza de deplasare a maşinii.
Procesul tehnologic de lucru executat de maşinile de semănat în rânduri
normale cuprinde următoarele operaţii : deschiderea unei rigole la adâncimea
de încorporare a seminţelor, distribuirea unei cantităţi determinate de seminţe şi
dirijarea acestora spre rigolă, acoperirea seminţelor şi nivelarea solului.
141
Fig.10.1. Schema tehnologică a
unei maşini de semănat în
rânduri
1-cadru; 2-roţi de sprijin şi acţionare;
3-dispozitiv de ataşare la tractor;
4-cutia pentru seminţe; 5-agitator; 6-
şubăr; 7-distribuitor; 8-casetă de
distribuţie; 9-tuburi de conducere a
seminţelor; 10-brăzdare; 11-tije cu
arcuri; 12-organe de acoperire a
seminţelor.
Cadrul maşinilor de semănat este alcătuit din bare profilate asamblate

între ele sau dintr-o ţeavă pe care se montează bare de susţinere de care se
ataşează celelalte subansambluri ale maşinii. La partea anterioară a cadrului
este montat dispozitivul de ataşare la tractor sau dispozitivul de tracţiune.
Roţile maşinilor de semănat în rânduri normale au rolul de a transmite
mişcarea de rotaţie la aparatele de distribuţie precum şi de a asigura susţinerea
maşinii.
Cutiile de seminţe au formă prismatică cu secţiuni şi volume diferite.
Maşinile de semănat în rânduri normale au în general câte o singură cutie de
seminţe pentru toate aparatele de distribuţie. În partea inferioară a cutiilor de
seminţe se prevăd orificii dreptunghiulare sau circulare prin care seminţele se
scurg spre aparatele de distribuţie.
Aparatele de distribuţie a seminţelor efectuează dozarea şi evacuarea
seminţelor spre tuburile de conducere (procesul de distribuţie a seminţelor).
Tuburile de conducere a seminţelor au rolul de a conduce seminţele de
la aparatele de distribuţie la brăzdare asigurând o curgere uşoară a seminţelor
fără a influenţa uniformitatea de distribuţie. Ele trebuie să dea posibilitatea
brăzdarelor să-şi modifice poziţia în plan vertical pentru a copia denivelările
terenului. Pot fi de tipul flexibile sau telescopice.
Brăzdarele au rolul de a deschide rigolele în care ajung seminţele, de a
dirija seminţele pe fundul rigolei şi de a acoperi parţial sau total seminţele cu
sol.
Transmisia maşinilor de semănat are rolul de a acţiona aparatele de
distribuţie de la roţile de sprijin ale maşinii, asigurându-se concordanţa între
viteza de înaintare a maşinii şi norma de seminţe ce se distribuie pe unitatea de
suprafaţă. Transmisiile pot fi cu lanţ, cu roţi dinţate sau transmisii cu curele
trapezoidale. La maşinile la care reglarea debitului se face prin modificarea
turaţiei aparatelor de distribuţie transmisiile se prevăd cu cutii de viteze care
permit modificarea raportului de transmitere între roata maşinii şi arborele
distribuitorilor.
Marcatoarele de urmă trasează pe terenul nesemănat o urmă (un
şănţuleţ) care serveşte la conducerea agregatului la trecerea următoare, prin
urmărirea acestei urme cu roata din faţă a tractorului pentru a realiza o distanţă
dintre rândurile a două parcursuri vecine, egală cu distanţa dintre două rânduri.
142
10.1.2. Aparate de distribuţie folosite la maşinile de semănat în
rânduri normale
Aparatele de distribuţie folosite la maşinile de semănat în rânduri

normale efectuează distribuţia sub forma unui flux continuu de seminţe. Aceste
aparate pot fi cu distribuţie individuală sau cu distribuţie centralizată.
Aparatele cu distribuţie individuală realizează dozarea şi evacuarea
seminţelor pentru un brăzdar şi pot fi de tipul cilindru cu pinteni, cilindru canelat,
cu palete etc.
Aparatele cu distribuţie centralizată realizează dozarea şi evacuarea
seminţelor pentru toate brăzdarele maşinii şi pot fi de tipul centrifuge (cu rotor
conic) sau cu distribuţie pneumatică.
Aparatul de distribuţie cu cilindru canelat (figura 10.2) este alcătuit dintr-
un cilindru canelat montat pe un arbore într-o carcasă. Pe butucul cilindrului
canelat este montată liber o bucşă cu proeminenţe longitudinale care intră în
peretele lateral din dreapta al carcasei iar în peretele din stânga se găseşte o
rozetă care împiedică scurgerea laterală a seminţelor. În partea inferioară
carcasa este prevăzută cu o clapetă mobilă a cărei poziţie este reglabilă în
funcţie de dimensiunile seminţelor.
Fig.10.2. Aparat de distribuţie cu

cilindru canelat
1-carcasă; 2-cilindru canelat; 3-bucşă;4-
rozetă; 5-arbore; 6-clapetă mobilă;
7-proeminenţe (nervuri) longitudinale.
Cilindrul canelat poate fi deplasat axial faţă de carcasă prin aceasta

modificându-se lungimea de lucru a canelurilor deci modificarea debitului.
Debitul se poate regla şi prin modificarea turaţiei cilindrului canelat. Aceste
aparate de distribuţie cu cilindru canelat se folosesc la semănatul seminţelor de
cereale, leguminoase, ierburi etc.
Aparatul de distribuţie cu cilindru cu pinteni (figura 10.3) este alcătuit
dintr-un cilindru pe suprafaţa căruia sunt prevăzuţi pinteni dispuşi pe două
rânduri în zig-zag pentru a asigura uniformitatea distribuţiei.
a b
Fig.10.3. Aparat de distribuţie cu cilindru cu pinteni
a-cilindru cu pinteni; b-aparat de distribuţie
1-cilindru; 2-pinten; 3-nervură; 4-arbore; 5-casetă de distribuţie; 6-şubăr; 7-clapetă mobilă;
8-cutia pentru seminţe; 9-agitator
143
Cilindrul cu pinteni este montat pe un arbore într-o carcasă ce se fixează
lateral de partea inferioară a cutiei de seminţe. Clapeta mobilă a carcasei este
reglabilă iar legătura între cutia de seminţe şi carcasa aparatului de distribuţie
este realizată printr-un orificiu a cărui secţiune se poate regla cu ajutorul unui
şubăr. Numărul de aparate de distribuţie cu cilindrii cu pinteni corespunde cu
numărul maxim de brăzdare ale semănătorii. Debitul se reglează prin
modificarea raportului de transmisie între roata de acţionare a maşinii şi
arborele de distribuţie, prin reglarea poziţiei clapetei mobile şi prin modificarea
poziţiei şubărului.
Aparatul cu dozare mecanică şi distribuţie pneumatică realizează
distribuţia centralizată a seminţelor pentru toate brăzdarele semănătorii,
repartiţia şi transportul seminţelor spre brăzdare realizându-se pneumatic
(figura 10. 4).
Fig. 10.4. Schema unei maşini de

semănat cu distribuţie pneumatică
1-cilindru canelat;
2-conductă principală;
3-ventilator;
4-cap principal de distribuţie;
5-cutie pentru seminţe;
6-brăzdare;
7-cap secundar de distribuţie;
8-conducte secundare;
9-conducte individuale.
Procesul de lucru al aparatului cu distribuţie pneumatică este următorul:

seminţele dozate de către cilindrul canelat sunt evacuate în conducta principală
de unde sub acţiunea curentului de aer debitat de ventilator ajung la capul
principal de distribuţie şi apoi prin conductele secundare la capurile de
distribuţie secundare de unde prin conductele individuale ajung la brăzdare.
10.1.3. Brăzdarele maşinilor de semănat în rânduri normale
Brăzdarele maşinilor de semănat au rolul de a deschide rigole în sol, la o

adâncime determinată caracteristică fiecărei culturi în parte, de a dirija
seminţele spre fundul rigolei şi de a le acoperi parţial cu sol.
La maşinile de semănat în rânduri se folosesc brăzdare cu unghiul de
pătrundere în sol ascuţit (brăzdare tip ancoră), brăzdare cu unghiul de
pătrundere în sol obtuz (brăzdare culturale) şi brăzdare cu discuri.
Brăzdarul cultural (figura 10.5) este format dintr-un corp pe care se
montează un vârf curbat, cu suprafaţa de lucru convexă, având muchia
anterioară ascuţită. Corpul brăzdarului este realizat sub forma unei pâlnii ce se
montează pe un braţ suport.
Procesul de lucru al brăzdarului cultural se caracterizează prin aceea că
intrând în sol, vârful acestuia presează asupra particulelor de sol şi despică
144
solul ca o pană, realizând o rigolă a cărei fund tasat creează un pat germinativ
de calitate.
Brăzdarele culturale funcţionează bine în terenurile mărunţite, fără resturi
vegetale şi se utilizează la majoritatea semănătorilor universale.
a b
Fig.10.5. Brăzdare culturale
a-alcătuire; b-proces de lucru; 1-corp; 2-vârf; 3-braţe suport.
Brăzdarul cu discuri (figura 10.6) este format dintr-un corp, pe care sunt
montate două discuri plate, tangente în partea anterioară, unghiul dintre discuri
fiind de 9 - 12o. În partea posterioară a corpului este prevăzută pâlnia pentru
introducerea tubului de conducere a seminţelor. La deplasarea în sol cele două
discuri despică solul şi-l presează lateral, creând astfel în sol rigola la
adâncimea determinată. Deoarece rigola se realizează prin rularea discurilor în
sol, acest tip de brăzdar este mai puţin pretenţios în ceea ce priveşte calitatea
pregătirii terenului pentru semănat, rezistenţa solului şi resturile vegetale din
sol. De asemenea prin faptul că răzuitoarele laterale curăţă discurile, acest tip
de brăzdar se pretează şi în cazul semănatului în soluri cu umiditate mai
ridicată.
Brăzdarele cu discuri se folosesc atât la semănători universale cât şi la
semănători speciale. Acestea funcţionează satisfăcător şi în soluri cu umiditate
ridicată, insuficient mărunţite şi cu resturi vegetale, condiţii în care celelalte
tipuri de brăzdare nu dau rezultate bune.
Fig.10.6. Brăzdar cu discuri

a-alcătuire; b-proces de lucru; 1-discuri; 2-pâlnie; 3-suport.
10.1.4. Marcatoarele de urmă ale maşinilor de semănat
Maşinile de semănat se prevăd cu două marcatoare (din stânga şi din

dreapta) de construcţie identică. Marcatorul de urmă (figura 10.7) este format
dintr-un disc montat pe o bară cu lungime reglabilă. Bara este montată articulat
145
de cadrul maşinii. Ridicarea şi coborârea marcatorului de urmă se face manual
sau cu ajutorul unor mecanisme comandate mecanic sau hidraulic.
Fig.10.7. Marcatorul de urmă

1-cadrul maşinii; 2-brăzdare; 3-suport (ţeavă); 4-tijă telescopică; 5-discul marcatorului;
6-cilindru de forţă.
Lungimea marcatorului Lm se măsoară de la brăzdarul extrem până la

urma lăsată de discul marcatorului. Stabilirea lungimii marcatorului se face în
funcţie de distanţa dintre brăzdarele extreme ale maşinii B, de distanţa dintre
rânduri d, de ecartamentul tractorului E şi de modul de conducere a agregatului
de semănat în timpul lucrului.
Fig.10.8. Schema de urmărire a urmei lăsate de discul marcatorului
În cazul când urma lăsată de marcator este urmărită de către tractorist

cu roata din faţă dinspre terenul semănat (figura 10.8), lungimile celor două
marcatoare sunt egale şi se calculează cu relaţia:
BE
Lmd  Lms  d
2
10.1.5. Tehnologia de exploatare a agregatelor de semănat în

rânduri normale
Lucrarea de semănat se efectuează prin deplasarea agregatului după

parcursuri în suveică, tractorul urmărind cu roţile din faţă urma lăsată de discul
marcatorului. După ataşarea semănătorii la tractor şi alimentarea cutiei cu
seminţe se efectuează următoarele reglaje tehnologice: reglarea orizontalităţii
146
maşinii, reglarea adâncimii de semănat, reglarea distanţei dintre rânduri,
reglarea lungimii marcatoarelor de urmă, reglarea debitului de seminţe şi
efectuarea probei semănatului.
Efectuarea probei semănatului reclamă următoarele operaţii:
- Se calculează debitul teoretic al semănătorii folosind relaţia:
  D  Bl  n  N
qt  [kg] , în care:
10000
D – diametrul roţii de acţionare [m] ;
Bl – lăţimea de lucru a maşinii [m] ;
n – numărul de rotaţii ale roţii de acţionare efectuate pentru probă ;
N – norma de seminţe la hectar [kg/ha].
- Se suspendă maşina şi se introduce sub brăzdarele semănătorii o

prelată pe care se colectează seminţele.
- Se roteşte roata de acţionare de n ori, seminţele debitate se cântăresc,
obţinându-se astfel debitul real qr al semănătorii.
Dacă debitul real diferă de cel teoretic cu mai mult de  5 % atunci se fac
corecturile necesare la mecanismele de reglare a debitului şi se repetă proba.
10.2. MAŞINI DE SEMĂNAT ÎN CUIBURI
10.2.1. Destinaţia şi alcătuirea maşinilor de semănat în cuiburi
Maşinile de semănat în cuiburi, numite şi maşini de semănat de precizie

se folosesc pentru semănatul culturilor prăşitoare: porumb, floarea-soarelui,
fasole, soia, castraveţi, pepeni, dovleci, tomate, sfeclă etc. Acestea execută
semănatul în cuiburi cu câte una sau mai multe seminţe în cuib, în timpul
lucrului menţinându-se distanţa între rânduri, dintre cuiburi pe rând şi numărul
de seminţe în cuib constante. Maşinile de semănat în cuiburi se construiesc, de
obicei în variantă purtată, putând semăna la o trecere 4-18 rânduri.
O maşină de semănat în cuiburi (figura 10.9.) este alcătuită din
următoarele subansambluri: cadru, dispozitiv de ataşare la tractor, roţi de
sprijin, secţii de semănat, exhaustor, transmisia maşinii, marcatoarele de urmă.
Fig.10.9. Alcătuirea tehnologică
a unei maşini de semănat în
cuiburi
1-cadru; 2-roţi de sprijin; 3-cutie

pentru seminţe; 4-distribuitor; 5-
brăzdar; 6-roată de acţionare şi
tasare; 7-exhaustor; 8-furtun de
absorbţie;9-dispozitiv de ataşare la
tractor
O secţie de semănat cuprinde: cadrul secţiei, cutia de seminţe,

distribuitorul, brăzdarul, mecanismele de transmisie şi reglare, roţi de tasare şi
acţionare , răzuitor, agitator, tiranţi cu arc.
Cadrul maşinii este realizat din ţeavă de secţiune pătrată şi este prevăzut
cu un triunghi de ataşare la tractor. Pe cadrul maşinii se montează roţile de
sprijin, marcatoarele de urmă, transmisia mecanică pentru acţionarea
147
exhaustorului şi secţiile de lucru. Secţiile de lucru au posibilitatea de a se
deplasa transversal pe cadru pentru reglarea distanţei dintre rânduri.
Cutiile de seminţe au formă cilindrică sau prismatică cu capacitatea de 8-
3
20 dm şi sunt prevăzute în general cu indicatoare de nivel.
Aparatele de distribuţie au rolul de a efectua dozarea şi evacuarea
seminţelor spre brăzdare. În funcţie de modul în care elementul activ realizează
antrenarea seminţelor, aparatele de distribuţie pot fi: aparate cu distribuţie
mecanică sau aparate cu distribuţie pneumatică.
Aparatele de distribuţie care funcţionează pe baza depresiunii realizate
de exhaustor au cea mai mare răspândire. Ele sunt puse în legătură cu
exhaustorul prin conducte flexibile. La aceste aparate seminţele sunt aspirate
datorită depresiunii şi lipite de orificiile distribuitorului care le deplasează până
în zona în care depresiunea încetează, moment în care seminţele sub propria
greutate se desprind de distribuitor şi ajung în rigola deschisă de brăzdar.
Exhaustorul este un ventilator inversat şi este acţionat de la priza de putere a
tractorului
Aparatele cu distribuţie pneumatică pot fi cu discuri cu orificii sau cu
tambur cu orificii. La aceste aparate fiecare element activ (orificiu) realizează
antrenarea a câte unei seminţe ca urmare a unei diferenţe de presiune ce se
creează în dreptul acesteia. Cele mai utilizate sunt aparatele de distribuţie
pneumatică cu disc vertical cu orificii (figura 10.10.).
Figura 10.10. Aparate de distribuţie pneumatică cu discuri cu orificii

a-cu un singur disc; 1-cutia pentru seminţe; 2-camera de alimentare; 3-disc cu orificii;
4-agitator; 5-arbore de antrenare; 6-camera de depresiune; 7-racord de legătură cu
exhaustorul; 8-răzuitor pentru îndepărtarea surplusului de seminţe; 9- pârghia răzuitorului.
b-cu două discuri; 1-disc cu orificii; 2-disc cu palete; 3-cameră de depresiune; 4-deflector
5-carcasă; 6-cutia pentru seminţe; 7-brăzdar
La aparatele de distribuţie pneumatică cu un singur disc (figura 10.10.a.)

antrenarea seminţelor se face prin crearea unei diferenţe de presiune în dreptul
orificiilor discului. Discul vertical cu orificii este acţionat printr-o transmisie cu
lanţ de la roata de tasare şi acţionare a secţiei, el rotindu-se între camera de
alimentare care comunică cu cutia de seminţe şi camera de depresiune care
comunică cu exhaustorul printr-un furtun. Orificiile discului au diametrul mai mic
decât dimensiunile seminţelor. Datorită depresiunii create în fiecare orificiu
aderă câte o sămânţă. În partea inferioară camera de depresiune se termină şi
ca atare încetează depresiunea, iar boabele care au aderat la orificiu cad
datorită greutăţii proprii, bob cu bob, în rigola deschisă de brăzdar.
148
La aparatele de distribuţie pneumatică cu două discuri (figura 10.10.b.)
montate pe acelaşi arbore, discul cu orificii reţine şi antrenează seminţele. La
trecerea seminţelor prin dreptul deflectorului 4 surplusul de seminţe este
îndepărtat. Desprinderea seminţelor de pe discul 1 se face când orificiul iese
din dreptul camerei de depresiune (punctul D), fiecare sămânţă căzând în
spaţiul delimitat de două palete alăturate ale discului 2. Transportul seminţelor
se face în continuare de către discul cu palete, evacuarea acestora din aparat
făcându-se periodic în dreptul punctului E (marginea orificiului din carcasa 5).
Distanţa dintre cuiburi (dintre boabe pe rând) este influenţată de numărul
de orificii ale discului distribuitor şi de raportul de transmisie al roţilor de lanţ de
la transmisia cu lanţ a fiecărei secţii de semănat.
Aparatul de distribuţie cu distribuitor de tip disc vertical cu orificii alungite
dispuse radial, cu acţiune pneumatică asupra seminţelor (fig. 10.11) permite
selecţia seminţelor cu viteză redusă aproape de centrul discului, după care
acestea sunt deplasate spre exterior datorită comunicaţiei între camera de
depresiune şi cea de selecţie în formă de spirală.
Figura 10.11. Schema aparatului de

distribuţie cu distribuitor de tip disc
vertical cu orificii alungite dispuse
radial
1- disc distribuitor; 2 - orificiu alungit;

3 - comunicaţie între camera de
depresiune şi camera de selecţie.
Aparatul de distribuţie cu distribuitor de tip disc şi roată cu palete

(aripioare) cu acţiune pneumatică asupra seminţelor (fig. 10.12.) are sistemul
de selecţie compus dintr-un disc cu două sau trei rânduri concentrice de orificii,
o roată cu palete, un dispozitiv de îndepărtare a surplusului de seminţe şi un
ejector.
Fig. 10.12. Schema aparatul de

distribuţie cu distribuitor de tip disc şi
roată cu palete:
1 - disc; 2 - roată cu palete; 3 - dispozitiv

pentru îndepărtarea surplusului de seminţe;
4 - tub de legătură cu exhaustorul.
Seminţele din cutia de alimentare ajung într-o cameră intermediară de

unde sunt aspirate datorită depresiunii şi lipite una sau mai multe de fiecare
149
orificiu, pe rândul exterior de orificii al discului. Discul în mişcare de rotaţie
împreună cu seminţele lipite trece prin faţa dispozitivului pentru
îndepărtarea surplusului de seminţe, care transferă seminţele pe rândul de
orificii interior pentru eliminarea surplusului. La un moment dat seminţele ieşite
de sub influenţa depresiunii, sunt preluate de paletele roţilor şi trimise spre
brăzdar de un ejector.
Aparatele de distribuţie care funcţionează pe bază de presiune utilizează
pentru distribuţie un curent de aer sub presiune produs de un ventilator acţionat
de la priza de putere a tractorului.
Aparatul de distribuţie cu distribuitor de tip disc cu alveole cu acţiune
pneumatică asupra seminţelor (fig. 10.13) este dotat cu un distribuitor
reprezentat printr-un disc rotativ prevăzut pe periferie cu alveole conice.
Fig. 10.13. Schema aparatul de

distribuţie cu distribuitor de tip disc cu
alveole cu acţiune pneumatică
asupra seminţelor
1 - disc cu alveole; 2 - cutie de alimentare cu
seminţe; 3 - selector cu aer sub presiune;
4 - brăzdar.
Seminţele din cutia de alimentare pătrund în alveole, după care un

curent de aer sub presiune prin intermediul unui selector pneumatic
îndepărtează surplusul de seminţe, în alveolă rămâne numai o singură sămânţă
care este lipită de fundul alveolei. Discul în mişcare de rotaţie împreună cu
seminţele din alveole la un moment dat iese de sub influenţa presiuni, acestea
fiind reţinute în continuare de pereţii casetei distribuitorului care se termină la
partea inferioară şi lasă să cadă seminţele spre brăzdar.
Dimensiunile alveolelor discului corespund pentru o gamă variată de
tipuri de seminţe şi dimensiuni diferite. Nu se pretează la înfiinţarea culturilor cu
seminţe ale căror dimensiuni sunt mari, iar pe de altă parte discul cu alveole are
un preţ de fabricaţie mare.
Brăzdarele acestor semănători sunt de tipul brăzdare patină realizate
dintr-un corp cu doi pereţi laterali, un vârf plat care despică solul şi un călcâi în
partea inferioară. În cazul în care se seamănă seminţe mici, brăzdarele sunt
prevăzute cu limitator de adâncime.
Transmisia secţiilor de semănat are rolul de a acţiona aparatele de
distribuţie. Acţionarea acestora se poate face individual sau centralizat. În cazul
acţionării individuale aparatul de distribuţie al fiecărei secţii de semănat este
acţionat de la roata de tasare, iar în cazul acţionării centralizate aparatele de
distribuţie sunt acţionate prin lanţuri sau arbori cardanici de la roţile de sprijin şi
acţionare.
Montarea secţiilor de semănat la cadrul maşinii se face articulat,
asigurându-se astfel posibilitate copierii neregularităţilor trenului de fiecare
secţie în parte.
150
10.2.2. Tehnologia de exploatare a agregatelor de semănat în
cuiburi
Lucrarea de semănat de precizie impune verificarea şi reglarea

agregatului de semănat în cuiburi în vederea efectuării unei lucrări de calitate
superioară.
După ce se ataşează semănătoarea la tractor se fac următoarele
verificări şi reglaje:
- se reglează distanţa dintre rânduri prin deplasarea secţiilor pe cadrul
semănătorii;
- se reglează orizontalitatea cadrului maşinii în plan longitudinal şi
transversal;
- se reglează adâncimea de semănat prin ridicarea sau coborârea roţilor
de sprijin de la cadrul semănătorii;
- se reglează lungimea marcatoarelor de urmă la fel ca la maşinile de
semănat în rânduri normale;
- se verifică depresiunea realizată de exhaustor, iar în cazul în care este
insuficientă se întind curelele de acţionare ale exhaustorului şi se verifică
etanşeitatea furtunurilor de absorbţie;
- se reglează ecartamentul tractorului în aşa fel încât secţiile de semănat
să nu se deplaseze pe urmele tasate de către roţile tractorului ;
- se reglează debitul distribuitorului de seminţe în aşa fel încât să se
respecte distanţa dintre cuiburi pe rând . Acest reglaj este deosebit de important
deoarece pentru plantele prăşitoare cerinţele agro-fitotehnice impun un anumit
număr de boabe germinabile pe suprafaţă.
Distanţa teoretică dintre cuiburi pe rând se calculează cu ajutorul relaţiei:
10 4 × n
at = [m], în care :
d× N
4 2
10 - reprezintă suprafaţa unui hectar, în m ;
n – numărul de boabe dintr-un cuib;
d – distanţa dintre rânduri [m] ;
N – numărul de seminţe la hectar .
În general pentru maşinile de semănat în cuiburi sunt întocmite tabele cu

valori determinate experimental care permit ca, pentru o anumită valoare a
distanţei dintre cuiburi, pentru o anumită plantă de cultură să se aleagă discul
cu orificii şi roţile de lanţ ale transmisiei în aşa fel încât să se asigure numărul N
de seminţe la hectar.
Dacă, pentru o anumită distanţă între cuiburi pe rând şi pentru o anumită
cultură, se impune folosirea unor discuri cu un anumit număr de orificii pe care
semănătoarea nu le are în dotare, acestea se vor confecţiona din discurile fără
orificii (aşa numitele “discuri oarbe”). În acest caz numărul de orificii de pe
discul distribuitor al secţiei de semănat se calculează cu ajutorul relaţiei:
π × D × it
no = , în care :
at
D – diametrul roţii de acţionare [m] ;

it –raportul de transmisie de la roata de acţionare la discul distribuitor;
at – distanţa teoretică dintre cuiburi pe rând.
151
Raportul de transmisie it se calculează cu relaţia:
Z2
it = , în care:
Z1
Z2–numărul de dinţi ai roţii de lanţ de pe arborele discului distribuitor
Z1–numărul de dinţi ai roţii de lanţ de la roata de tasare.
Procesul tehnologic de lucru executat de maşinile de semănat în rânduri
normale cuprinde următoarele operaţii: deschiderea unei rigole la adâncimea de
încorporare a seminţelor, distribuirea unei cantităţi determinate de seminţe şi
dirijarea acestora spre rigolă, acoperirea seminţelor şi nivelarea solului.
Maşinile de semănat în cuiburi, numite şi maşini de semănat de precizie
se folosesc pentru semănatul culturilor prăşitoare: porumb, floarea-soarelui,
fasole, soia, castraveţi, pepeni, dovleci, tomate, sfeclă etc. Acestea execută
semănatul în cuiburi cu câte una sau mai multe seminţe în cuib, în timpul
lucrului menţinându-se distanţa între rânduri, dintre cuiburi pe rând şi numărul
de seminţe în cuib constante.
Lucrarea de semănat se efectuează prin deplasarea agregatului după
parcursuri în suveică, tractorul urmărind cu roţile din faţă urma lăsată de discul
marcatorului.
Maşinile de semănat au ca destinaţie efectuarea lucrării de semănat care

constă în repartizarea uniformă în sol, la adâncime corespunzătoare, a
seminţelor diferitelor specii, în vederea punerii lor în condiţii optime de
germinaţie şi dezvoltare a viitoarelor plante.
Principalele operaţii ce trebuie executate la semănat sunt: deschiderea
de rigole la adâncimea impusă, distribuirea uniformă a seminţelor în rigole şi
acoperirea lor cu sol. Concomitent cu semănatul mai pot fi aplicate
îngrăşăminte chimice, erbicide, insectofungicide etc.
1. Care este destinaţia maşinilor de semănat în rând?

2. Care este destinaţia maşinilor de semănat în cuiburi?
3. Ce tipuri de aparate de distribuţie sunt utilizate la maşinile de
semănat?
3. Care este rolul aparatelor de distribuţie în cadrul maşinilor de semănat
în rânduri?
4. Cum se reglează debitul aparatului de distribuţie cu distribuitor
cilindru cu pinteni?
5. Ce rol au marcatoarele de urmă?
6. Enumeraţi tipurile de aparate de distribuţie utilizate la maşinile de
semănat în rânduri normale.
7. Care sunt mecanismele semănătorilor?
8. Cum trebuie să fie diametrul orificiului distribuitorului d0 faţă de lăţimea
minimă a seminţei bmin pentru ca aparatul de distribuţie cu acţiune pneumatică
asupra seminţelor să funcţioneze
152
MAŞINI DE PLANTAT
Cuvinte cheie: plantat bulbi, tuberculi, răsaduri, normă de plantare,
aparat de distribuţie
Rezumat
Plantatul reprezintă distribuirea uniformă la adâncime corespunzătoare a

materialului de plantat reprezentat prin: bulbi, tuberculi, răsaduri sau puieţi.
Principalele operaţii ce trebuiesc executate la plantat sunt: deschiderea de
rigole sau cuiburi, distribuirea. în ele a materialului de plantat, acoperirea cu
pământ şi respectiv udatul în cazul răsadurilor.
După destinaţie maşinile de plantat se clasifică în: maşini de plantat
bulbi, maşini de plantat tuberculi, maşini de plantat răsaduri, maşini de plantat
puieţi, maşini de plantat butuci viţă de vie.
11.1. MAŞINI DE PLANTAT BULBI
11.1.1. Domeniul de utilizare
Maşinile de plantat bulbi sunt utilizate pentru executarea lucrării de

plantare în rânduri a bulbilor de arpagic şi usturoi pe terenuri plane sau
modelate în straturi înălţate. Aceste maşini funcţionează pe principiul maşinilor
de semănat, realizând distribuţia bulbilor de arpagic şi usturoi în flux continuu.
Procesul tehnologic pe care îl execută constă în deschiderea rigolei în
care trebuie introduşi bulbii, distribuirea bulbilor continuu şi în cantitate bine
determinată în rigola creată şi acoperirea bulbilor introduşi.
Maşinile de plantat bulbi sunt în general maşini purtate pe tractoare
universale sau legumicole.
11.1.2. Alcătuirea maşinilor de plantat bulbi şi procesul de lucru
Constructiv maşinile de plantat bulbi (figura 11.1) sunt alcătuite dintr-un

cadru cu dispozitiv de ataşare la tractor, roţi, secţiile de plantat, marcatoarele de
urmă şi mecanismul de acţionare. O secţie de plantare este alcătuită din cadrul
secţiei, cutia pentru bulbi, aparatul de distribuţie, brăzdar tip patină, tub de
conducere, organe de acoperire, roată de tasare, mecanisme de acţionare şi
dispozitiv de reglare.
Aparatul de distribuţie folosit în construcţia maşinilor de plantat bulbi este
cu discuri cu cupe. Fiecare aparat de distribuţie este alcătuit din 2 discuri cu
cupe (figura 11.2), fiecare disc fiind prevăzut cu 10 cupe. Discurile cu cupe sunt
montate pe arbore decalat astfel încât cupele unui disc sunt dispuse între
cupele celuilalt disc.
153
Fig. 11.1. Aparat de distribuţie cu
cupe
Fig. 11.2. Alcătuirea

tehnologică a maşinii de
plantat bulbi
1- cadru; 2 - cutia pentru bulbi;
3 - agitator; 4 - aparat de
distribuţie; 5 - tub de conducere;
6 - braţ suport; 7 - brăzdar;
8 - organ de acoperire; 9 - roţi de
tasare; 10 - camă; 11 - şubăr;
12 - dispozitiv de apăsare a rotii
de tasare
În procesul de lucru, bulbi din cutia de alimentare ajung în cupe de unde

în mişcarea de rotaţie îi antrenează pe la partea superioară, îi descarcă în
tuburile de conducere ajungând în rigola deschisă de brăzdar. Datorită
descărcării succesive a bulbilor din cupe, se realizează o distribuţie relativ
uniformă a acestora pe rând. Reglarea debitului aparatului de distribuţie se
realizează prin modificarea turaţiei discurilor cu cupe prin mecanismul de
acţionare.
În ţara noastră se utilizează pentru plantatul bulbilor maşina MPB – 6(8)
şi maşina MPB – 12. Maşina de plantat bulbi MPB – 12 este destinată pentru
plantatul bulbilor de usturoi şi a celor de ceapă pe teren modelat sau pe teren
nemodelat. Poate fi echipată cu 8 sau 12 secţii de lucru, asigurând plantarea a
50 – 100 de bulbi la m2, la o adâncime de lucru de 2 – 7 cm. Este de tip purtată
pe tractoare de 45 CP sau 65 CP. Realizează o capacitate de lucru de 3 – 5
ha/sch., la o viteză de 4 – 8 km/h.
În figura 11.3 se prezintă schema tehnologică a maşinii de plantat bulbi
MPB - 12.
154
Fig. 11.3. Schema unei secţii de
plantat bulbi
1 - cutie de alimentare cu bulbi; 2 -

obturator; 3 - distribuitor; 4 - deget cu
cupă.; 5 - camă de acţionare a
agitatorului; 6 - tub de conducere a
bulbilor; 7 - brăzdar; 8 - organe de
nivelare şi acoperire; 9 - roată de tasare
a solului; 10 - agitator cu mişcare
pendulară; 11 - cadrul maşinii; 12 -
dispozitiv de cuplare la ridicătorul
hidraulic al tractorului.
Maşina de plantat bulbi MPB – 6 (8) este prevăzută cu 6 şi respectiv 8

secţii de plantare, putând planta bulbi de arpagic şi usturoi la distanţa minimă
de 30 cm şi la adâncimea de 2 – 7 cm şi poate asigura plantarea a 50 – 100
bulbi / m2. Lucrează în agregat cu tractorul L – 445. Realizează o capacitate de
lucru de 3 – 4 ha / sch., la o viteză de 4 – 6 km / h, cu un consum de
combustibil de 6 – 8 l / ha.
11.2. MAŞINI DE PLANTAT TUBERCULI
11.2.1. Domeniul de utilizare şi clasificarea maşinilor de plantat

tuberculi
Maşinile de plantat tuberculi sunt destinate pentru plantarea tuberculilor

de cartofi. Procesul de lucru executat de maşinile de plantat tuberculi constă din
următoarele operaţii: deschiderea rigolei în sol la adâncimea de plantare
distribuirea şi introducerea tuberculilor în rigolă şi acoperirea tuberculilor cu sol.
Plantarea tuberculilor se poate face cu biloane când de-a lungul rândului plantat
se formează un bilon continuu, sau fără biloane, caz în care terenul rămâne
neted.
Maşinile de plantat tuberculi realizează plantatul tuberculilor la distanţa
între rânduri de 60 – 75 cm, distanţa între tuberculi pe rând fiind de 20 – 40 cm.
Adâncimea de plantare a tuberculilor este de 7 – 15 cm.
Maşinile de plantat tuberculi se clasifică după mai multe criterii:
- După modul de alimentare al aparatului, pot fi: cu alimentare mecanică
(automată) a aparatului de plantat, cu alimentare manuală a aparatului de
plantat.
Majoritatea maşinilor de plantat tuberculi sunt prevăzute cu aparate de
plantat cu alimentare automată. La aceste maşini, aparatul de plantat
antrenează fiecare tubercul în parte.
Maşinile de plantat cu alimentare manuală a aparatului de plantat se
foloseşte în special pentru plantarea tuberculilor încolţiţi. La aceste maşini
muncitorul plantator efectuează introducerea tuberculilor în aparatul de plantat.
155
- După modul de agregare cu sursa de energie, maşinile de plantat
tuberculi pot fi: purtate, semipurtate şi tractate.
- După destinaţie, maşinile de plantat tuberculi pot fi: simple când
execută numai plantarea şi combinate când concomitent cu plantarea execută
şi încorporarea în sol a îngrăşămintelor.
11.2.2. Alcătuirea maşinilor de plantat tuberculi
Maşinile de plantat tuberculi, în general includ în componenţa lor: cadrul

cu dispozitivul de ataşare la tractor; roţile de sprijin şi de acţionare, secţiile de
plantat, marcatoare de urmă, mecanisme de acţionare şi reglare şi instalaţia de
semnalizare a bunei funcţionări a maşinii, uneori echipament de fertilizare.
Fiecare secţie de plantat în funcţie de construcţia acesteia efectuează
plantare tuberculilor pe un rând sau pe două rânduri. Secţiile care efectuează
plantarea tuberculilor pe două rânduri reprezintă maşini ce pot lucra
independent fiind prevăzute cu dispozitive de cuplare prin intermediul cărora se
cuplează la tractor, sau de cadrul maşinii când lucrează împreună cu aceste
secţii.
Secţia de plantat include în componenţa sa următoarele subansambluri:
cutia pentru tuberculi, aparat de plantat, brăzdar pentru deschiderea rigolei,
organe de acoperire a tuberculilor şi roata de susţinere şi acţionare a aparatului
de plantat împreună cu transmisia.
Acţionarea aparatelor de plantat se face, la majoritatea maşinilor de la
roţile maşinii, dar există şi maşini de plantat la care acţionarea aparatelor de
plantat se face de la priza de putere a tractorului.
În figura 11.5 se reprezintă alcătuirea tehnologică unei maşini de plantat
tuberculi pe două rânduri cu alimentare mecanică.
Fig. 11.5. Alcătuirea tehnologică a unei maşini de plantat tuberculi

1 – discul aparatului de plantat; 2 – paletă; 3 – arc; 4 – ax; 5 – buncăr;
6 – roţi de acţionare; 7 – roata de lanţ conducătoare; 8 – roata de lanţ condusă;
9 – brăzdar; 10 – ghidaj; 11 – camă; 12 – fund mobil; 13 – discuri pentru bilonare;
14 – resort; 15 – roţi de sprijin; 16 – mecanism pentru înclinarea roţilor de acţionare;
17 – dispozitiv de ataşare la tractor; 18 – marcator de urmă.
Cadrul maşinilor de plantat tuberculi este realizat din bare profilate

asamblate între ele, având montat în partea anterioară rigid dispozitivul de
cuplare.
156
Roţile maşinilor de plantat au rolul de susţinere, precum şi pentru a
transmite mişcarea de rotaţie la aparatul de plantat.
Dacă maşinile de plantat tuberculi execută odată cu plantatul
încorporarea de îngrăşăminte chimice, adesea au în componenţă şi un
echipament de aplicat îngrăşăminte.
Cutiile (buncărele) de tuberculi se construiesc de formă prismatică
având fundul înclinat sub un unghi de 30° fiind prevăzut cu orificii pentru
separarea impurităţilor şi având uneori şi mişcare oscilatorie.
Pentru limitarea cantităţii de tuberculi ce se scurge spre aparatele de
plantat, cutiile cu tuberculi se prevăd cu şubăre pentru reglare. O cutie
alimentează unul sau două aparate de plantat. Volumul cutiei de tuberculi este
în general de 90 – 150 dm3 pentru fiecare aparat de plantat corespunzătoare
unor cantităţi de 60 – 90 kg tuberculi. Unele maşini de plantat tuberculi tractate
sunt prevăzute cu un buncăr suplimentar cu o capacitate de 3000 – 4000 kg,
care alimentează prin basculare buncărele proprii ale aparatelor de plantat pe
măsura golirii acestora.
Aparatele de plantat au rolul de a asigura distribuirea uniformă a
tuberculilor în rigolele executate de brăzdare.
Aparatele de plantat pot fi cu alimentare automată sau cu alimentare
manuală. Aparatele de plantat cu alimentare automată pot fi: cu cupe; cu
degete; cu palete; cu ace.
Aparatele de plantat cu cupe pot fi: cu cupe montate pe lanţ; cu cupe
montate pe disc; cu cupe montate articulat pe rotor.
Aparatele de plantat cu alimentare manuală pot fi: cu rotor cu celule; cu
tambur cu celule; cu lanţ cu celule.
Aparate de plantat cu cupe montate pe lanţ (figura 11.6) – constă dintr-
un lanţ cu cupe montat într-o carcasă tubulară. Antrenarea lanţului cu cupe se
face de la roata de acţionare 6 prin intermediul unei transmisii cu lanţ.
Fig. 11.6. Aparate de plantat cu

cuple montate pe lanţ
1- lanţ cu cupe; 2 - carcasa tubulară;
3 - jgheab; 4 - cutie cu tuberculi; 5 -
şubăr; 6 - roată de acţionare;
7 - transmisia; 8 - brăzdar.
Antrenarea tuberculilor de cupe se face în timpul trecerii acestora prin

dreptul jgheabului 3 pe care alunecă tuberculii din cutia de tubercule 4. Fiecare
cupă antrenează câte un tubercul Ajungând în partea superioară pe ramura de
descărcare tuberculii cad din cupe, fiind transportaţi de partea posterioară a
cupelor până la gura de evacuare.
Aparate de plantare cu cupe montate pe disc (figura 11.7). Prin rotirea
discului fiecare cupă, trecând prin masa de tuberculi existentă în partea
inferioară a aparatului antrenează câte un tubercul în mişcarea de rotaţie a
157
discului şi care este prins de degetul 6. Eliberarea tuberculilor se face în
momentul când, braţul 5 întâlneşte cama 8. Alunecând pe cama fixă, braţul 5 se
roteşte şi ca urmare degetul 6 este retras faţă de cupă, iar tuberculul cade în
tubul de conducere al brăzdarului.
Fig. 11.7. Aparat de plantat cu

cupe montate pe disc
1 – disc; 2 – dispozitiv de prindere; 3 –
placă; 4 – cupă; 5 – deget; 6 – resort
Aceste aparate pot fi acţionate de la roata maşinii sau de la priza de

putere al tractorului.
Aparatele de plantat cu cupe funcţionează în condiţii bune când viteza
periferică a cupelor nu depăşeşte 1,5 – 2,5 m/s.
Aparatul de plantat de tip disc cu degete (figura 11.8) funcţionează pe
principiul similar cu al celor cu cupe montate pe disc.
Fig. 11.8. Aparat de plantat tip disc

cu degete
1 – deget; 2 – axul degetului; 3 – resort; 4
– suport; 5 – camă; 6 – disc
Prinderea tuberculilor se face de paleta 1 montată pe axul 2 prevăzut cu

resortul 3, tuberculii fiind menţinuţi între disc şi paletă. Rotirea axului 2 în scopul
îndepărtării paletei de disc pentru prinderea sau eliberarea tuberculului se face
prin intermediul camei 5 porţiunea cotită a axului fiind forţată să se deplaseze
pe această camă, eliberând tuberculii care cad în rigola deschisă.
Fig. 11.9. Schema aparatului de

plantat cu ace.
1 - disc; 2 - braţ rigid; 3 - pârghie mobilă
cu ace; 3 - ace; 5 - arc; 6 - rolă; 7 - camă
Aparat de plantat cu ace (figura 11.9) efectuează antrenarea tuberculilor

prin înţeparea acestora. Eliberarea tuberculilor se face prin îndepărtarea
158
pârghiei mobile faţă de braţele fixe. În acest scop rolele pârghiilor mobile sunt
forţate să copie profilul camei şi în acest fel tuberculii sunt scoşi de pe ax.
Aparate de plantat cu alimentare manuală. Constructiv aceste aparate
pot fi: cu palete montate pe un lanţ, cu cupe montate pe un arbore, cu rotor cu
celule. Sunt folosite pentru plantarea cartofilor încolţiţi Schema unui aparat de
plantat cu rotor cu celule se prezintă în figura 11.10.

rotor cu celule.
1- placă curbată; 2 - ax; 3 - şină fixă; 4 -
tub de conducere; 5 - rotor
Brăzdarele au rolul de a deschide rigolele de plantare şi de a acoperi

tuberculii cu sol umed. În construcţia maşinilor de plantat tubercule se utilizează
brăzdare tip: pană. brăzdare cu discuri şi sub formă de rariţă (figura 11.11).
Fig. 11.11. Brăzdare utilizate la

maşinile de plantat tuberculi.
a - brăzdar tip pană cu unghi ascuţit;
b - brăzdar tip pană cu unghi obtuz;
c - brăzdar cu cuţit de afânare.
Organele de acoperire (figura 11.12) au rolul de a acoperi tuberculi cu

sol şi de a bilona sau nivela terenul. Cele care realizează şi bilonatul terenului
sunt de tip disc sau rariţă. Cele de tip disc sunt prevăzute cu câte două discuri
concave montate pe un ax curbat sub un unghi de atac, în general reglabil în
spatele brăzdarului de o parte şi de alta a rândului ce se plantează.
Fig. 11.12. Organe de acoperire
Organele active tip rariţă se montează în spatele brăzdarelor pe mijlocul

intervalelor dintre ele.
159
Marcatoarele de urmă sunt de tipul cu disc şi se aseamănă din punct de
vedere constructiv, funcţional şi al reglării cu cele de la maşinile de semănat.
Mecanismele maşinilor de plantat sunt: mecanisme de transmisie, re
reglare, de comandă a marcatoarelor şi de trecere a maşinii din poziţia de lucru
în poziţia de transport şi invers.
Mecanismele de transmisie servesc pentru transmiterea mişcării de la
roţile de sprijin acţionate la aparatele de plantare şi sunt realizate în varianta cu
lanţ şi cu viteze tip Northon ce pot realiza 4 – 8 trepte de turaţie a discului
aparatului de plantare.
Mecanismele de reglare servesc pentru efectuarea diverselor reglaje
tehnologice cum ar fi: deschiderea fantei de curgere a tuberculilor spre aparatul
de plantat, reglarea formei şi mărimii biloanelor, reglarea marcatoarelor.
Maşinile de plantat cu alimentare manuală execută toate operaţiile
mecanic din cadrul procesului de plantare în afară de alimentarea cu tuberculi a
distribuitorilor care se face manual.
În ţara noastră se utilizează maşina de plantat tuberculi 4 SaBP – 62,5
(figura 11.13), care efectuează plantarea tuberculilor cu distanţa între rânduri de
62,5 cm, 60 cm şi 70 cm, la adâncimea de 7 – 17 cm. Aparatele de plantat sunt
discuri cu degete, iar acţionarea acestora se efectuează de la roata maşinii.
Prin modificarea raportului de transmitere se pot obţine distanţe între tuberculi
pe rând de: 21,5; 25; 30; 35; 40. Brăzdarele maşinii sunt de tip pană. Această
maşină realizează o capacitate de lucru de 3,5 – 4 ha / sch., la o viteză de lucru
de 4 – 6 km / h, cu un consum de combustibil de 10 – 13 l / ha. Maşina lucrează
în agregat cu tractorul U 650 – M.
Maşina 6 – SAD – 75 are alcătuirea tehnologică asemănătoare cu a
maşinii 4 SaBP – 62,5 având în plus un buncăr basculant pentru preluarea
tuberculilor şi alimentarea cutiilor aparatelor de plantat. La o trecere execută
plantatul a 6 rânduri. Lucrează în agregat cu tractorul de 80 CP, realizează o
capacitate de lucru de 9 – 9,7 ha / sch., la o viteză de lucru de 5 km / h şi un
consum de combustibil de 8 – 9 l /t /ha.
Echipamentul de plantat cartofi EPC – 4 se montează pe maşina MPR
– 5 şi execută plantatul cartofilor încolţiţi cu alimentare manuală a operaţiilor de
distribuit, lucrează în agregat cu tractorul L – 445.
Fig. 11.13. Maşina de plantat tuberculi 4 SaBP – 62,5

1 – buncăre; 2 – brăzdare; 3 – dispozitiv de cuplare la tractor, 4 – roţi; 5 – dispozitiv de
înclinare a roţilor
160
11.3. MAŞINI DE PLANTAT RĂSADURI
11.3.1. Domeniul de utilizare şi clasificarea maşinilor de plantat

răsaduri
Maşinile de plantat răsaduri sunt destinate pentru plantarea răsadurilor

de legume (tomate, varză, vinete, ardei, tutun, a ghivecelor nutritive, a butaşilor
de ceapă, pe teren modelat sau nemodelat, cu sau fără udare concomitent cu
plantarea.
Procesul de lucru executat de maşinile de plantat răsaduri constă în
executarea următoarelor operaţii: deschiderea rigolei, introducerea răsadului în
rigolă, udarea şi fixarea răsadului prin presarea solului şi uneori încorporarea
îngrăşămintelor.
Maşinile de plantat răsaduri pot executa parţial sau total operaţiile
arătate mai sus, cu introducerea manuală sau automată a răsadurilor în
aparatul de plantare.
În funcţie de modul de ataşare la tractor, maşinile de plantat răsaduri pot
fi tractate sau purtate, ultimele fiind cele mai răspândite.
11.3.2. Alcătuirea maşinilor de plantat răsaduri
O maşină de plantat răsaduri este alcătuită din următoarele componente:

cadrul cu dispozitivul de cuplare la tractor, roţile de sprijin, secţiile de plantare
prinse articulat la cadru, marcatoare de urmă, instalaţia de udare şi în unele
cazuri echipamente de încorporat îngrăşăminte, mecanismul de transmisie,
suport pentru lădiţe cu răsad.
O secţie este alcătuită din: cadrul secţiei, brăzdarul, aparatul de plantat,
organe de fixare a răsadului în sol, dispozitiv de udare, suport pentru lădiţe cu
răsad, scaun pentru muncitorul plantator, transmisie.
Cadrul maşinii de plantat răsaduri este realizat dintr-o ţeavă de secţiune
pătrată pe care se montează articulat secţiile de plantare şi suportul cu lădiţe cu
răsaduri, precum şi roţile.
Brăzdarele sunt de tip pană de forme diferite cu unghi de pătrundere
ascuţit sau obtuz şi au aripile alungite pentru a putea menţine pereţii rigolelor în
timpul aducerii răsadului (distanţa între ele fiind de 40-90 mm), pentru ca după
trecerea lor, rigolele să se închidă şi să menţină răsadul în poziţie verticală.
Adâncimea de lucru a brăzdarelor este reglabilă între 6-20 cm.
Aparatele de plantat au rolul de a transporta firele de răsad cu care sunt
alimentate manual, în rigolele deschise de brăzdare şi de a le ţine până sunt
fixate în sol, în poziţie verticală. Ele sunt de diferite tipuri: lanţ cu cleme, disc cu
cleme şi discuri elastice.
Aparatul de plantat tip lanţ cu cleme (figura 11.14) este format din
distribuitor, reprezentat printr-un lanţ montat în plan vertical pe trei roţi pe care
sunt montate cleme, la distanţă reglabilă între ele, egală cu distanţa dintre
plante pe rând. Ramura anterioară a lanţului este verticală, iar cea inferioară
este orizontală paralelă cu suprafaţa solului.
161
Fig. 11.14. Schema unei secţii de
plantat răsaduri cu aparat de
plantat tip lanţ cu cleme
1 – lanţ; 2 – cleme; 3 – ghidaj;
4 – brăzdar; 5 – roţi de tasare;
6 – conductă cu robinet de udare;
7 – scaun pentru muncitor; 8 – răsad.
Fiecare clemă este formată din două părţi, din care una este fixă pe lanţ
şi una mobilă prinsă articulat la cea fixă. Pe cele două părţi ale clemei se
montează inele din cauciuc care protejează firele de răsad şi deschid clema
când iese de sub acţiunea ghidajului. Distribuitorul primeşte mişcarea de la
roţile maşinii, viteza de deplasare a lanţului fiind egală cu viteza de deplasare a
maşinii. Sensul de mişcare a lanţului pe ramura verticală este de sus în jos, iar
pe ramura orizontală spre înapoi. Barele de ghidaj menţin clemele închise pe
ramura verticală şi orizontală până la fixarea răsadului în sol, în zona roţilor de
tasare.
În timpul procesului de lucru, muncitorul aşează răsadul în clemă în
poziţie orizontală cu rădăcina spre înainte şi îl susţine până ce clema intră între
şinele de ghidaj. În interiorul brăzdarului pe ramura inferioară, răsadul este în
poziţie verticală cu rădăcina pe fundul rigolei, în care ajunge şi apa de udare.
Pe ramura orizontală viteza de mişcare a clemei spre înapoi fiind egală şi de
sens contrar cu viteza de înaintare a maşinii. Viteza absolută a răsadului faţă de
sol este nulă, asigurându-se condiţia de plantare în poziţie verticală.
În dreptul roţilor de tasare clema iese din ghidaj, se deschide şi
eliberează răsadul, care rămâne în poziţie verticală.
Aparat de plantat tip disc cu cleme (figura 11.15) este format dintr-un
disc vertical prevăzut la periferie cu plăcuţe prinse prin arcuri căptuşite cu
burete şi bară de ghidaj. Discul primeşte mişcarea prin transmisie cu roţi dinţate
de la roata motoare a secţiei. Bara de ghidaj sau cama menţin clemele închise
(plăcuţele apropiate de disc) cu răsadul prins în ele până la fixarea lui în sol.
Fig. 11.15. Schema aparatului de

plantat tip disc cu cleme
1 - disc; 2 - cleme; 3 - ghidaj (camă);
4 - brăzdar; 5 - răsad
În timpul procesului de lucru muncitorul aşează răsadul în clemă care îl

transportă şi îl eliberează în poziţia inferioară (clema deschizându-se prin
162
intermediul unui ghidaj sau camă) cu rădăcina în jos în interiorul brăzdarului, în
momentul în care apa curge pe fundul rigolei.
Pentru ca răsadul să fie plantat în poziţie verticală în momentul în care
solul ajunge peste rădăcini, răsadul fiind ţinut de clemă componenta orizontală
a vitezei periferice a clemei trebuie să fie egală şi de sens contrar cu viteza de
deplasare a maşinii. Dacă în momentul plantării componenta orizontală a vitezei
clemei va fi mai mică sau mai mare decât viteza de deplasare a maşinii, răsadul
va fi plantat înclinat înainte, respectiv înapoi.
Pentru plantarea răsadurilor crescute în ghivece nutritive, pe disc se
montează dispozitive speciale de prindere (plăcuţe cu gheare).
La unele maşini de plantat se folosesc aparate de plantat la care clemele
sunt realizate din două părţi, montate pe axe separate, fiind permanent închise
datorită resoartelor de torsiune. Clemele sunt deschise de un ghidaj (camă)
numai pentru a lăsa răsadul în sol şi pentru a fi alimentate.
Aparatul de plantat cu discuri elastice (figura 11.16) format din două
discuri elastice plate, montate independent pe câte un ax, sub un unghi faţă de
direcţia de înaintare, astfel încât părţile periferice ale acestora sunt suprapuse
în partea din faţă pe un arc de cerc de circa 1200. Spre periferia discurilor se
montează indicatoare în dreptul cărora se introduce răsadul în spaţiul dintre
discuri. Prin rotirea discurilor răsadul este prins între discuri şi transportat în
partea inferioară unde este introdus în rigolă.

discuri elastice
1 – brăzdar; 2 – discuri elastice;
3 – marcaje; 4 – răsad; 5 – conductă
de apă; 6 – roţi de tasare;
7 – transmisie cu roţi dinţate;
8 – cadrul secţiei; 9 – scaun; 10 suport
pentru picioare; 11 – robinet.
Acţionarea aparatelor de plantat se face de la roţile de tasare ale secţiei

de plantat, transmisia fiind prevăzută la unele maşini cu posibilitatea modificării
raportului de transmisie.
Procesul de lucru al aparatului de plantat constă din următoarele faze:
introducerea răsadului în prinzător, transportul răsadului de către prinzător
(deplasarea răsadului împreună cu prinzătorul) şi introducerea răsadului în
rigola deschisă de brăzdar.
Introducerea răsadului în prinzător depinde de experienţa muncitorilor
plantatori, respectiv de frecvenţa posibilă de introducere a răsadului în aparat.
Această frecvenţă f limitează viteza de înaintare a maşinii şi viteza de lucru a
aparatelor de plantat. Frecvenţa de plantare maximă f p = 35 – 40 răsaduri /
minut. Timpul t pentru introducerea unui răsad în aparat este t = 60/fp (s),
respectiv t = 1,5 – 1,7 s.
Distanţa dr între răsaduri pe rând este:
dr = Vm x t = (1,5 – 1,71) x Vm ,
unde Vm – viteza de înaintare a maşinii
Respectiv viteza posibilă de înaintare a maşinii va fi:
Vm = dr/t = dr/(1,5 – 1,71) = (0,58 – 0,67)dr
163
Organele de fixare a răsadului au rolul de a tasa solul în părţile laterale
ale rândurilor plantate. Ele sunt reprezentate prin câte două roţi de tasare
metalice cu lăţimea obezii de 60 – 90 mm şi diametrul de 400-450 mm. Distanţa
dintre roţile de tasare şi linia de contact cu solul este de 35-80 mm, la unele
maşini această distanţă este reglabilă.
Instalaţia de udare are în alcătuire două rezervoare de apă, conducte,
robinete şi dispozitive de udare montate la fiecare secţie de plantare. Udarea
răsadurilor se face continuu sau intermitent, asigurându-se pentru fiecare
răsad plantat 0,3-0,6 l apă. În cazul udatului continuu, dispozitivul de udare este
prevăzut cu un robinet care rămâne deschis. Frecvent se utilizează udarea
intermitentă, comanda evacuării apei făcându-se pentru fiecare răsad.
La un anumit tip de sistem de udare intermitentă, pe roata de acţionare a
discului de plantare sunt prevăzute ştifturi care prin intermediul unei pârghii de
comandă deschis o supapă. Astfel, la trecerea prinzătorului de răsad spre rigola
deschisă de brăzdar se evacuează din instalaţia de udare o cantitate
determinată de apă. Închiderea supapei se face sub acţiunea unui resort.
Mecanismul de transmisie al unei maşini de plantat răsaduri serveşte
pentru transmiterea mişcării de la roţile de tasare a răsadului la discul de plantat
al fiecărei secţii; sunt de tipul cu roţi dinţate fiind posibil a se imprima 4-6 turaţii
distincte discului aparatului de plantare.
Pentru efectuarea diverselor reglaje tehnologice, cum ar fi: adâncimea
de plantare, lungimea marcatorului de urmă, densitatea plantelor pe rând, sunt
folosite mecanisme de reglare.
Fig. 11.17. Maşina de

plantat răsaduri MPR-6-EM
1 – cadru; 2 – dispozitiv de
cuplare la tractor; 3 – roţi metalice;
4 – platformă pentru răsaduri;
5 – cadrul secţiei;6 – brăzdar;
7,8 – suporţi;9 – scaun pentru
muncitor;10 – suport elastic;
11 – discuri elastice; 12 – bandaje
de cauciuc; 13 – roţi de tasare;
14 – aripioare; 15 – dispozitiv de
cuplare rapidă; 16 – rampă de
udare; 17 – robinet.
În ţara noastră sunt utilizate următoarele tipuri de maşini de plantat

răsaduri:
Maşina de plantat răsaduri MPR – 5 este destinată pentru efectuarea
plantării răsadurilor de legume, tutun etc., putând fi adaptate şi pentru plantarea
tuberculilor încolţiţi; răsaduri în ghivece nutritive şi butaşi. Lucrează în agregat
cu tractorul L – 445 fiind purtată. Realizează o densitate de 35000 – 48000
plante / ha cu sau fără udare, utilizând o viteză de lucru între 0,3 – 0,7 km / h.
Capacitatea de lucru a maşinii este de 0,8 – 1,2 ha / sch, cu un consum de
combustibil de 10 – 18 l /t /ha.
Maşina de plantat răsaduri MPR – 6 (8) E (fig.11.7.) este purtată în
spatele tractorului şi este destinată pentru plantarea răsadurilor de legume pe
teren nemodelat sau pe cel modelat cu maşina MMS – 4,5. Maşina poate lucra
164
cu 6 – 8 secţii astfel: cu 6 secţii în agregat cu tractorul L 445 şi cu 8 secţii în
agregat cu tractorul U 650 M echipat cu reductor de viteză înceată (la comandă
specială). Realizează o capacitate de lucru de1,2 – 1,5 ha / sch., la o viteză de
0,3 – 0,7 km / h.
11.3.4. Tehnologia de exploatare a agregatelor de plantat
Problemele generale privind pregătirea pentru lucru şi exploatarea

agregatelor formate cu maşini de plantat bulbi, tuberculi, răsaduri şi puieţi sunt
asemănătoare celor prezentate la maşinile de semănat. Referitor la pregătirea
pentru lucru, la executarea schemelor de montare a secţiilor pe cadrul maşinii,
se va ţine cont că întreţinerea culturilor se face mecanizat.
În cazul unor culturi cu distanţe mici între rânduri, sau a executării lucrării
de plantat pe terenuri modelate în straturi înălţate, plantarea se va face în benzi
cu intervale între ele, de mărime, care să permită deplasarea roţilor tractorului
la întreţinerea culturilor. Astfel plantarea bulbilor se face în general în benzi la
distanţe de 50 – 65 cm, fiecare bandă cuprinzând patru rânduri cu distanţa între
ele de 25 sau 30 cm.
Referitor la pregătirea pentru lucru a maşinilor se vor executa toate
reglajele pe platformă şi se vor verifica în câmp sau seră. În câmp trebuie să se
verifice distanţa dintre rânduri, dintre bulbi, tuberculi sau plante pe rând,
adâncimea de plantare, poziţia plantelor. Determinarea şi reglarea lungimii
marcatoarelor se efectuează la fel ca şi la maşinile de semănat. Realizarea unei
lucrări de calitate este condiţionată în mare măsură şi de calitatea materialului
ce se plantează. Agregatele se vor deplasa în timpul lucrului în parcursuri
liniare, după metoda în suveică, cu jalonarea primului parcurs.
Deoarece secţiile de plantare sunt alimentate manual, viteza de lucru
este limitată de experienţa muncitorilor plantatori respectiv de frecvenţa posibilă
de introducere a răsadurilor în aparatul de plantat. Ţinând cont că frecvenţa de
plantare maximă este de 35-40 răsaduri/minut, viteza de lucru este mai mică
de un kilometru pe oră şi se poate realiza numai cu tractoare prevăzute cu
reductoare pentru viteze foarte mici ( L-445; U-640DT).
Distanţa dintre răsaduri pe rând se reglează prin modificarea raportului
de transmisie dintre roata de acţionare a secţiei şi discul de plantare, precum şi
prin modificarea numărului de prinzătoare sau de butoni de pe discul de plantat.
11.4. MAŞINI DE PLANTAT PUIEŢI
Maşinile de plantat puieţi au ca destinaţie plantarea puieţilor de 1-2 ani în

terenuri arate la adâncimea de până la 30 cm.
După modul de plantare a puieţilor, ele se grupează în :
- maşini de plantat cu introducerea manuală a puieţilor în sol;
- maşini de plantat cu introducerea mecanică a puieţilor în sol.
165
Fig. 11.18. Schema unei maşini de plantat cu introducerea manuală a
puieţilor în sol
1 - cadru; 2 - brăzdar; 3 - puiet; 4 - roţi de tasare; 5 - organe de afânare a solului; 6 - scaun;
7 - roţi de transport; 8 - maneta mecanismului de trecere din lucru în transport; 9 - ladă
pentru puieţi; 10 - triunghi de tracţiune
O maşină de plantat cu introducerea manuală a puieţilor în sol (fig.

11.18.) are în componenţă un cadru, o trupiţă de construcţie specială, două roţi
de tasare, organe de nivelare şi afânare a solului, două scaune pentru muncitori
şi cutie pentru puieţi.
În timpul lucrului cei doi muncitori plantatori de pe maşină introduc pe
rând câte un puiet în rigola deschisă de trupiţă, pe care îl ţin până când solul se
revarsă peste rădăcini. Roţile de tasare astupă rigola şi tasează solul peste
rădăcini.
Maşinile de plantat cu introducerea mecanică a puieţilor în sol sunt
realizate pe principiul maşinilor de plantat răsaduri cu aparate de distribuţie cu
distribuitori de tip disc cu cleme. Aceste maşini execută mecanizat toate
operaţiile de plantare a puieţilor, numai alimentarea aparatelor de distribuţie se
execută manual. Uniformitatea de distribuţie a puieţilor pe rând este mai bună
decât în cazul maşinilor cu plantare manuală a puieţilor.
Maşinile de plantat tuberculi sunt alcătuite din următoarele

subansambluri: cadru, dispozitiv de ataşare la tractor, roţi de sprijin, roţi de
acţionare, secţii de plantat, marcatoare de urmă, mecanisme de reglare şi
instalaţii pentru semnalizarea bunei funcţionări.
Maşinile de plantat bulbi sunt în general maşini purtate şi lucrează în
agregat cu tractoare pe roţi universale sau legumicole. Constructiv sunt
alcătuite din cadru cu dispozitiv de ataşare la tractor, roţi de sprijin şi acţionare,
secţii de plantat, transmisie, marcatoare de urmă şi mecanisme de reglare.
Maşinile de plantat răsaduri sunt destinate pentru plantarea răsadurilor
de legume şi a puieţilor, cu sau fără udarea concomitent cu plantarea. Procesul
tehnologic de lucru constă în deschiderea rigolei în sol, introducerea răsadului
cu rădăcina în rigolă, udarea şi fixarea răsadului în sol.
166
1. Care este destinaţia maşinilor de plantat tuberculi?

2. Menţionaţi părţile componente principale ale unei maşini de
plantat tuberculi cu alimentare mecanică.
3. Pe ce principiu lucrează maşinile de semănat bulbi?
4. Care este rolul organelor de acoperire la maşinile de plantat tuberculi?
5. Menţionaţi principalele tipuri de distribuitoare cu care sunt echipate
aparatele de plantat răsaduri.
6. Care sunt posibilităţile de modificare a distanţei între răsaduri pe rând
la aparatul de distribuţie cu discuri elastice?
7. Ce tip de aparat de distribuţie este folosit la maşinile de plantat bulbi?
8. Ce tipuri de organe de acoperire se utilizează la maşinile de plantat
cartofi?
9. Care sunt operaţiile procesului de lucru executate de maşinile de
plantat răsaduri?
10. Care este alcătuirea unei maşini de plantat puieţi?
167
MAŞINI DE RECOLTAT LEGUME
Cuvinte cheie: recoltat leguminoase, recoltat rădăcinoase, recoltat

tomate, recoltat cartofi, recoltat varză, recoltat frunzoase
Rezumat
Procesul de producţie din legumicultură este caracterizat de existenţa

unui număr însemnat de tehnologii de lucru determinat de marea diversitate a
speciilor de legume, soiuri şi varietăţi (peste 70), cele mai multe dintre ele
necesitând tehnici proprii de cultură
În funcţie de felul plantelor pe care le recoltează, maşinile de recoltat
legume se împart în: maşini de recoltat mazăre, fasole, tomate, maşini de
recoltat legume rădăcinoase, legume bulboase, maşini de recoltat cartofi,
maşini de recoltat varză, castraveţi şi maşini de recoltat legume cu coacere
eşalonată.
12.1. MAŞINI DE RECOLTAT MAZĂRE
Procesul tehnologic de recoltare a mazării este alcătuit din următoarele

operaţii de lucru: desprinderea plantelor din sol prin tăiere sau smulgere,
treierarea tulpinilor, separarea şi curăţirea boabelor, colectarea boabelor şi
strângerea vrejilor. Aceste operaţii se execută după mai multe tehnologii.
În cazul recoltării mazării pentru boabe în stare verde se folosesc două
tehnologii: tehnologia divizată şi tehnologia monofazică. Tehnologia divizată se
caracterizează prin aceea că operaţiile de lucru sunt executate în etape
succesive de către utilaje diferite. În cadrul tehnologiei monofazice operaţiile de
lucru sunt executate simultan de către o singura maşină.
12.1.1. Maşini de recoltat tulpini de mazăre
Maşinile de recoltat tulpini de mazăre execută smulgerea sau tăierea

plantelor, lăsarea lor în brazde pe sol ori încărcarea acestora în mijloace de
transport (de regulă, în cazul recoltării mazărei verzi). În această grupă intră
maşinile speciale de recoltat tulpini de mazăre precum şi maşinile adaptate
(cositori, secerători, vindrovere) pentru recoltarea mazării. Maşinile speciale de
recoltat tulpini de mazăre sunt de trei feluri şi anume: maşini cu dispozitiv de
smulgere, maşini cu benzi de antrenare şi vindrovere de recoltat mazăre.
Maşinile cu dispozitiv de smulgere pot fi tractate sau purtate. Din această
grupă face parte şi maşina de recoltat mazăre MRM-2,2M de fabricaţie
romanească, Aceasta are lăţimea de lucru de 2,2 m, viteza de înaintare în
timpul funcţionării de 3-6 km/h şi capacitatea de lucru de 0,3-0,7 ha/h. Schema
tehnologică a maşinii este prezentată în figura 5.1.
168
Fig. 12.1. Alcătuirea tehnologică a maşinii de recoltat mazăre MRM 2,2 M
1 - elevator; 2 - transportor transversal; 3 - transportor longitudinal; 4 - roată de copiere;
5 - aparat de tăiere; 6 - tobă de smulgere; 7 - separator de lan activ, tip cuţit disc;
8 - contracuţit separator; 9 - dispozitiv de tracţiune.
12.1.2. Batoze de treierat mazăre verde
Batozele sunt maşini care execută dezghiocarea păstăilor, desprinderea

boabelor din păstăi, separarea lor de vreji, curăţirea şi colectarea boabelor.
Batozele pentru treierat mazăre verde se pot folosi şi pentru treieratul mazării
cu boabe mature. Batozele de mazăre se împart în: batoze staţionare şi batoze
mobile. Batozele staţionare intră, de regulă, în componenţa unor instalaţii fixe
pentru treierat mazăre, curăţit, sortat şi spălat boabe de mazăre verde.
Schema tehnologică a unei batoze de treierat mazăre verde este
prezentată în figura 12.2.
Fig.12.2. Alcătuirea tehnologică a

batozei staţionare de treierat
mazăre.
1 - elevator de alimentare; 2 - transportor
de impurităţi; 3 - bătător cu palete active;
4 - contrabătător cu palete radiale;
5 - separator de boabe cu bandă
înclinată; 6 - transportor de boabe;
7 - colector de boabe; 8 - separator cu
bandă înclinată; 9 - sită de separare;
10 - elevator pentru descărcarea vrejilor.
Separatoarele de boabe sunt, de regulă, separatoare prin frecare. Un

separator este alcătuit dintr-o bandă continuă din pânză cauciucată, dispusă
înclinat faţă de orizontală şi două suluri profilate care antrenează banda şi îi
imprimă o mişcare oscilatorie.
Batozele mobile execută ridicarea brazdelor de pe sol, treierarea
materialului, curăţirea şi colectarea boabelor. Batozele mobile sunt de două
feluri: batoze tractate şi acţionate de motor propriu şi batoze autopropulsate.
Batozele mobile sunt asemănătoare cu batozele staţionare având în plus
dispozitivul de ridicare a materialului din brazdă, colectorul de boabe, organele
specifice sistemului de rulare şi sistemul automat de orizontalizare. În figura
12.3. este reprezentată schema unei batoze autopropulsate de recoltat mazăre.
169
Fig. 12.3. Alcătuirea tehnologică a batozei autopropulsate de treierat mazăre
verde
1 – ridicător de brazdă cu tobă; 2 - transportor cu bandă; 3 - elevator de alimentare;
4 - transportor longitudinal de boabe; 5 - roţi de transport; 6 - platformă; 7 - lăzi pentru
colectarea boabelor; 8 - transportor cu bandă; 9 - separator cu bandă înclinată;
10 - elevator de evacuare a vrejilor;11 - bătător; 12 - contrabătător; 13 - plan înclinat;
14 - separatoare cu bandă
12.2. MAŞINI DE RECOLTAT FASOLE
În procesul de recoltare al fasolei se disting două tehnologii: tehnologia

de recoltat fasole verde păstăi şi tehnologia de recoltat fasole boabe.
Prima tehnologie este formată din următoarele operaţii: desprinderea
păstăilor de pe tulpini, curăţirea păstăilor şi colectarea lor. Aceste operaţii se
execută într-o singură fază.
Tehnologia de recoltat fasole boabe cuprinde operaţiile: desprinderea din
sol (prin smulgere sau tăiere), lăsarea tulpinilor în poloage pe sol pentru uscare,
adunarea în brazde, ridicarea din brazde, treierarea, curăţirea şi colectarea
boabelor. Aceste operaţii se execută în faze succesive eşalonate în timp.
Pentru a fi posibilă recoltarea mecanizată a fasolei este necesar să se
cultive soiuri care se dezvoltă uniform cu păstăi în buchete situate cât mai sus
faţă de nivelul solului.
Recoltarea fasolei sub formă de boabe mature trebuie să satisfacă
următoarele cerinţe: înălţimea maximă de tăiere a tulpinilor să fie de 2-3 cm;
pierderile de boabe prin scuturare pe sol să fie sub 3%; procentul de boabe
sparte în cadrul procesului de treierare să nu depăşească 7%; pierderile de
boabe rămase în vreji să fie sub 3%; puritatea boabelor să depăşească 98%.
Maşinile folosite în tehnologiile de recoltat fasole se împart în: maşini de
recoltat fasole verde păstăi; maşini de recoltat tulpini de fasole şi maşini de
treierat fasole.
12.2.1. Maşini de recoltat fasole verde păstăi
Maşinile de recoltat păstăi execută desprinderea păstăilor de tulpini (prin

pieptănare), curăţirea, sortarea şi încărcarea păstăilor într-un mijloc de transport
sau strângerea lor în lăzi, saci sau într-un colector. Maşinile de recoltat păstăi
se împart după modul de dispunere a dispozitivului de desprindere a păstăilor
170
în: maşini cu tobe longitudinale şi maşini cu tobe transversale. Maşinile de
recoltat păstăi pot fi tractate, purtate sau autopropulsate.
Maşinile cu tobe longitudinale sunt executate pentru a lucra pe unul sau
două rânduri de plante situate la distanţa de 40-60 cm. Maşinile cu tobe
transversale pot recolta la o trecere 3-4 rânduri de plante. Viteza de deplasare
în lucru a maşinilor de recoltat păstăi este de 3-8 km/h. Capacitatea de lucru a
unei maşini este de 0,15-0,3 ha/h.
Schema unei maşini de recoltat păstăi prevăzută cu tobă longitudinală
este prezentată în figura 12.4.
Fig. 12.4. Schema tehnologică a maşinii de recoltat fasole verde păstăi

1 - ridicător de plante; 2 - roţi de copiere; 3 - tobă de pieptănare cu degete elastice;
4 – transportor longitudinal cu bandă; 5- tobă de curăţire (sită cilindrică); 6 - elevator rotativ
cu palete; 7 - platformă pentru saci; 8 – exhaustor; 9 – jgheab receptor; 10 - transportor
transversal; 11,12 - elevatoare de curăţire;13 - ventilator; 14 - coş pentru evacuarea
frunzelor şi fragmentelor de tulpini.
Dispozitivul de detaşare a păstăilor de pe tulpini este constituit, de

regulă, dintr-o tobă cilindrică prevăzută cu 6-8 bare dispuse pe generatoare pe
care sunt fixate degete elastice. Tobele longitudinale sunt dispuse înclinat faţă
de orizontală pentru pieptănarea progresivă a tulpinilor. Tobele transversale
sunt aşezate orizontal. Turaţia tobelor de pieptănare se reglează uzual intre 220
şi 420 rot/min în funcţie de viteza de deplasare a maşinii şi caracteristicile
plantelor.
12.2.2. Maşini de recoltat tulpini de fasole
Recoltarea tulpinilor de fasole se face fie cu maşini speciale, fie cu

cultivatoare sau dislocatoare de rădăcinoase echipate cu organe de lucru
speciale pentru tăierea fasolei. Din punct de vedere al procesului de lucru,
maşinile de recoltat tulpini de fasole execută desprinderea plantelor de sol prin
smulgere sau prin tăiere.
Maşinile care execută smulgerea plantelor au una pană la trei secţii de
lucru. Organele active operaţiei de tăiere-dislocare a plantelor de fasole se
prezintă sub diferite tipuri cum ar fi: cuţitele săgeată unilaterale montate pe
secţiile cultivatoarelor; lame de tăiere-dislocare, montate pe cadru
dislocatoarelor de rădăcinoase; cuţite disc existente pe maşini destinate special
171
pentru tăiat-dislocat fasole; aparate de tăiere normală existente pe maşini de
tăiat şi dislocat fasole (MDF 1,5).
O maşină prevăzută cu organe de tăiere-dislocare de tipul cuţit disc are
alcătuirea tehnologică prezentată în figura 12.5.
Fig. 12.5. Alcătuirea tehnologică a maşinii de tăiat fasole MTF-4.

1 - cadrul maşinii; 2 - roata de sprijin a maşinii; 3 - roata tractorului; 4 - disc de tăiere zimţat;
5 - deflector; 6 - vergelele grătarului.
12.2.3. Maşini de treierat fasole
Treieratul fasolei pentru boabe se poate executa cu ajutorul unor maşini

speciale de treierat fasole, cu ajutorul batozelor autopropulsate de treierat
mazăre verde sau cu ajutorul combinelor de recoltat cereale păioase dotate cu
echipament de treierat fasole. Maşinile speciale pentru treierat fasole uscată
sunt în general maşini tractate şi acţionate de la priza de putere a tractorului.
Din această grupă face parte şi maşina MTF-14 care are alcătuirea tehnologică
prezentată în figura 12.6.
Dispozitivul de alimentare prezintă în partea centrală o tobă cu două
bare cu degete elastice escamotabile şi două tronsoane laterale elicoidale
pentru îngustarea fluxului de material. Turaţiile ridicătorului de brazdă şi a
dispozitivului de alimentare se pot regla continuu cu ajutorul unui variator de
turaţie în funcţie de grosimea brazdei şi viteza maşinii.
Aparatul de treier, specific acestei culturi, este constituit din trei secţii de
treierare dispuse succesiv şi în cascadă. Fiecare secţie este alcătuită dintr-o
tobă (bătător) şi un grătar (contrabătător). Toba cuprinde un arbore pe care se
fixează două discuri ce susţin 8-12 bare cu gheare elastice. Prin rotirea tobei cu
o turaţie de 100250 rot/min se produce o scărmănare a plantelor de fasole cu
ajutorul ghearelor de pe tobă şi a reacţiunii ghearelor de pe opritor. Procesul de
treierare poate fi mai redus sau mai intens reglând înclinarea degetelor şi
ghearelor de pe grătar, precum şi prin modificarea turaţiei tobei.
172
Fig. 12.6. Alcătuirea tehnologică a maşinii de treierat fasole MTF-14.
1 - jgheab pentru descărcarea păstăilor; 2 - elevator cu bandă; 3 - buncăr basculant;
4 - conductă; 5 - scuturător; 6 - sită superioară cu jaluzele; 7 - sită inferioară cu orificii fixe;
8 - grătar pentru dirijarea materialului; 9 - ridicător de brazdă; 10 - dispozitiv de alimentare;
11, 13, 15 - tobe de treierare; 12 - barele de pieptănare; 14 - grătarele contrabătătorului;
16 - postbătător; 17 - ventilator; 18 - plan oscilant; 19 - clapete deflectoare; 20 - elevator cu
cupe pentru boabe; 21 - melc transversal pentru boabe; 22 - plan înclinat; 23 - melc păstăi
netreierate.
Boabele desprinse din păstăi în procesul de treier trec prin grătarul

contrabătătorului şi ajung pe planul oscilant.
Procesul de treier poate fi mai redus sau mai intens prin reglarea
înclinării degetelor şi ghearelor de pe grătar, precum şi prin modificarea turaţiei
tobei. Eventualele boabe rămase în tulpini ajung pe scuturător, trec prin grătarul
scuturătorului şi ajung la organele de curăţire, întâlnindu-se cu cele care vin de
la planul oscilant.
Eventualele păstăi netreierate ajung la melcul recuperator respectiv la
elevatorul recuperator şi înapoi la aparatul de treier.
12.3. MAŞINI DE RECOLTAT TOMATE
Recoltarea mecanizată a tomatelor se aplică pentru fructele destinate

industrializării. Se practică cu precădere recoltarea integrală a plantelor intr-o
singură fază. Procesul tehnologic de recoltare cuprinde următoarele operaţii:
dislocarea plantelor din sol, detaşarea fructelor (prin scuturare sau pieptănare).
curăţirea, sortarea şi colectarea fructelor. După cum se execută în timp aceste
operaţii se deosebesc două tehnologii de recoltare a tomatelor şi anume:
tehnologia divizată şi tehnologia monofazică.
Maşinile care execută recoltarea integrală a tomatelor (combine de
recoltat tomate) sunt cele mai răspândite în producţie întrucât vătămă puţine
fructe şi produc pierderi mici.
Combinele de recoltat tomate execută, de regulă, tăierea plantelor,
detaşarea fructelor, curăţirea şi colectarea fructelor. Detaşarea fructelor de pe
tulpini se face, în general, prin scuturare.
În figura 12.7. este reprezentată schema unei combine autopropulsate cu
scuturător cu cai.
173
Fig. 12.7. Combina de recoltat
tomate prevăzută cu scuturător cu
cai
1 - aparat de tăiere;
2 – rabator cu tamburi pneumatici;
3 - lanţuri de apăsare;
4 - elevator cu vergele;
5 – elevator pentru încărcare fructe în
mijlocul de transport;
6 - transportor cu bandă (masa de sortare);
7 - transportor receptor;
8 - scuturător cu cai;
9 – opritoare;
10 - ventilator;
11 - transportor transversal;
12 - jgheab de dirijarea fructelor;
13 - platformă pentru muncitori;
14 - remorcă pentru colectarea fructelor.
Procesul de lucru este următorul: plantele sunt tăiate de cuţitele pasive 1

antrenate de tamburii pneumatici 2 şi transmise la elevatorul 4. Acesta
împreună cu lanţurile de presare 3 ridică tulpinile la scuturătorul 8. Prin acţiunea
elementelor scuturătorului 8 fructele se desprind şi cad pe transportorul 7 iar
vrejii sunt evacuaţi din combină în partea posterioară şi cad pe sol. Fructele
sunt descărcate la transportorul transversal printr-un curent de aer creat de
ventilatorul 10. Frunzele şi fragmentele de tulpini sunt antrenate de curentul de
aer şi evacuate din maşină. De la transportorul 11 fructele sunt transmise la
transportorul 6 unde sunt curăţite şi sortate manual. Fructele verzi sunt luate de
muncitori şi puse în lăzile aflate pe platforma 13. Fructele coapte trec pe
jgheabul 12 la elevatorul 5 şi sunt încărcate în remorca 14.
O combină tractată cu scuturător cu grătar rulant oscilant produsă de
firma Pik Rite (USA) este prezentată în figura 12.8.
Fig. 12.8. Combină de recoltat roşii cu scuturător cu grătar rulant

1- bară de tracţiune; 2- ridicătoare de plante; 3- cuţite disc, 4- transportor cu bandă ondulată;
5- elevator cu racleţi; 6- ventilatoare; 7- transportor longitudinal; 8- elevator de fructe
174
12.4. MAŞINI PENTRU RECOLTAREA LEGUMELOR RĂDĂCINOASE
Recoltarea legumelor rădăcinoase (morcov, pătrunjel, păstârnac, ţelină,

ridichii, sfeclă roşie etc.) se realizează prin succesiunea următoarelor operaţii:
dislocare, extragere din sol, curăţire (de frunze şi pământ) şi de transport al
rădăcinilor. Recoltarea legumelor rădăcinoase se poate mecaniza parţial sau
integral utilizându-se în acest scop maşini de dislocat, respectiv combine de
recoltat.
După operaţiile pe care le execută maşinile de recoltat legume
rădăcinoase se clasifică în următoarele grupe: maşini de dislocat rădăcini;
maşini pentru tăierea frunzelor; maşini pentru recoltat rădăcini; maşini de
recoltat legume rădăcinoase.
12.4.1.Maşini de dislocat rădăcini (dislocatoare)
Dislocatoarele de legume rădăcinoase sunt destinate pentru operaţia de

dislocare a legumelor rădăcinoase cum sunt: morcovi, pătrunjel, păstârnac,
ţelină, sfeclă roşie, ridichii etc. semănate în rânduri distanţate la cel puţin
2030 cm pe terenuri plane sau modelate.
Organul de lucru al maşinilor de dislocat este un brăzdar curbat în formă
de L cu acţiune pe dreapta sau spre stânga.
Dislocatoarele sunt maşini care execută afânarea stratului de sol în care
se află plantele şi împingerea rădăcinilor în sus fără scoaterea lor din sol.
Dislocatoarele pot fi realizate ca maşini autonome sau pot rezulta prin
transformarea cultivatoarelor la care se montează organe speciale de dislocare
a rădăcinoaselor. De regulă, dislocatoarele sunt maşini purtate. Din această
grupă de maşini, la noi în ţară, se fabrică dislocatorul DLR-4(6) – fig.12.9.
Fig. 12.9. Dislocatorul de legume

rădăcinoase DLR 4/6
1- cadru; 2- traverse; 3- lonjeroane;
4 – brăzdar pentru dislocare; 5 – roată de
copiere şi reglare a adâncimii de lucru
Acest dislocator se echipează cu patru organe de lucru în cazul recoltării

culturilor semănate în benzi pe terenuri modelate sau cu şase organe de lucru
în cazul culturilor semănate pe terenuri nemodelate. Capacitatea de lucru a
dislocatorului DLR-4(6) este de 0,5-0,7 ha/h.
Ecartamentul roţilor tractorului şi dislocatorului precum şi poziţia în planul
transversal al organelor active se stabilesc în funcţie de distanţa dintre rândurile
de plante.
175
12.4.2.Maşini de recoltat legume rădăcinoase integral
Maşinile de recoltat legume rădăcinoase integral (combine de

rădăcinoase) execută atât îndepărtarea frunzelor cât şi extragerea curăţirea şi
strângerea rădăcinilor la o singură trecere.
Maşinile de recoltat legume rădăcinoase lucrează de regulă pe un singur
rând de plante, în cazul plantelor cu rădăcini lungi (morcov, pătrunjel,
păstârnac) şi pe mai multe rânduri (până la patru) în cazul plantelor cu rădăcini
scurte (ridichii).
O maşină de recoltat legume rădăcinoase care execută toate operaţiile
procesului tehnologic de recoltare cu îndepărtarea frunzelor după extragerea
rădăcinilor este combina de recoltat rădăcinoase CRR-1, de fabricaţie
românească, a cărei schema tehnologică este prezentată în figura 12.10..
Fig. 12.10. Alcătuirea tehnologică a unei combine de recoltat legume

rădăcinoase
1 - cuţit disc; 2 - ridicător de frunze; 3 - organe de dislocare; 4 - benzile de smulgere;
5 - dispozitiv pentru ruperea frunzelor; 6 - transportor de scuturare; 7 - elevator; 8 - transportor
de sortare; 9 - elevator.
Combina CRR-1 este o maşină tractată şi acţionată de la arborele prizei

de putere al tractorului. Ea poate executa (la o trecere) recoltarea unui rând de
plante sau a unei benzi formate din două rânduri. Viteza de lucru este de 2,6-
3,8 km/h. Capacitatea de lucru a maşinii este de 0,07-0,08 ha/h
Maşina de recoltat rădăcinoase cu organe pentru tăiere frunzelor înainte
de dislocare are alcătuirea tehnologică prezentată în figura 12.11.
Fig. 12.11. Alcătuirea tehnologică a unei maşini de recoltat rădăcinoase cu

organe pentru tăierea frunzelor înainte de extragere.
1 - aparat de tăiere a frunzelor; 2 - roată de copiere; 3 - roată pentru reglarea adâncimii de
dislocare; 4 - discuri de dislocare; 5 - aruncător de rădăcini; 6 - transportor scuturător;
7 - mecanism de acţionare a rolelor de scuturare; 8 - elevator; 9 - transportor transversal;
10 - tobă elevator; 11 - transportor; 12 – elevator de încărcare
176
Alcătuirea tehnologică a unei maşini purtate de recoltat legume
rădăcinoase care execută îndepărtarea frunzelor după extragerea rădăcinilor
Fig. 12.12. Alcătuirea tehnologică a

unei maşini de recoltat rădăcinoase
cu organe pentru tăierea frunzelor
după extragere.
1 - ridicător de frunze; 2 - brăzdar de
dislocare; 3 - benzi de smulgere; 4 - dispozitiv
de tăiere a frunzelor; 5 - benzi pentru
evacuarea frunzelor; 6 - elevator de rădăcini.
12.5. MAŞINI DE RECOLTAT LEGUME BULBOASE
Procesul tehnologic de recoltare al legumelor bulboase cuprinde

următoarele operaţii: dislocarea bulbilor din sol, scuturarea şi separarea bulbilor
de frunze şi pământ, sortarea şi colectarea bulbilor. Se disting două tehnologii
de recoltare: tehnologia divizată şi tehnologia monofazică.
Tehnologia divizată se aplică în cazul bulbilor care urmează să se
păstreze. În prima fază se execută dislocarea şi scuturarea de pământ şi
lăsarea bulbilor în brazdă pe suprafaţa solului pentru uscare, iar în a doua fază
se executa ridicarea de pe sol, curăţirea şi colectarea bulbilor.
Tehnologia monofazică se aplică, de regulă, în cazul bulbilor destinaţi
prelucrării imediat după recoltare.
După destinaţia principală maşinile de recoltat bulbi se împart în maşini
speciale de recoltat bulbi şi maşini adaptate pentru recoltat bulbi. Maşinile din
cea de-a doua categorie provin din maşinile de recoltat tuberculi sau din
maşinile de recoltat rădăcinoase.
Maşinile de dislocat şi curăţat bulbi execută de regulă dislocarea bulbilor
din sol separarea de pământ şi lăsarea lor în brazdă pe suprafaţa solului, sau
chiar încărcarea lor într-un mijloc de transport.
Alcătuirea tehnologică a unei maşini de dislocat, curăţat şi încărcat bulbi
Fig. 12.13 Maşină de dislocat şi curăţit bulboase

1- roţi de copiere a terenului; 2- brăzdar oscilant; 3- grătar de scuturare oscilant; 4- valţuri
pneumatice; 5- sita oscilantă; 6- transportor transversal rabatabil; 7- cilindru hidraulic; 8-
grătar pentru descărcarea bulbilor.
177
Procesul de lucru se desfăşoară după cum urmează: la prima trecere
(fig. 12.14 a) bulbii sunt lăsaţi în spatele maşinii iar la a doua trecere (fig. 12.14
b) bulbii sunt descărcaţi lateral peste brazda de la prima trecere prin folosirea
transportorului transversal. Maşina se poate folosi şi la strângerea bulbilor de
pe suprafaţa solului, scuturarea frunzelor şi încărcarea lor într-un mijloc de
transport (fig. 12.14 c) prin montarea unui elevator lateral.
Fig. 12.14. Procesul de lucru executat de o maşină de recoltat bulboase

a - descărcarea bulbilor în spatele maşinii (trecerea I); b - descărcarea bulbilor lateral faţă de
maşină (trecerea a II-a); c - descărcarea bulbilor cu elevator lateral
12.6. MAŞINI PENTRU RECOLTAT CARTOFI
Procesul tehnologic de recoltare al cartofilor cuprinde următoarele

operaţii de lucru: îndepărtarea vrejilor; dislocarea şi destrămarea stratului de sol
în care se găsesc tuberculii; desprinderea tuberculilor de stoloni; separarea
tuberculilor de pământ şi pietre; curăţirea şi sortarea tuberculilor; colectarea
tuberculilor.
După modul cum se execută aceste operaţii se deosebesc trei tehnologii
de recoltare: tehnologia divizată, care constă în scoaterea tuberculilor din sol şi
separarea lor parţială de pământ (cu ajutorul unor maşini) apoi strângerea
manuală a tuberculilor; tehnologia monofazică, când se execută toate operaţiile
cu o singură maşină şi tehnologia combinată care constă în scoaterea
tuberculilor din sol de pe unele rânduri şi descărcarea lor între rândurile
alăturate care apoi sunt recoltate la o singură trecere cu combina.
Maşinile de recoltat cartofi se clasifică după operaţiile tehnologice pe
care le execută în: maşini pentru îndepărtarea vrejilor; maşini de scos tuberculi;
maşini de scos şi adunat tuberculi şi combine de recoltat cartofi.
12.6.1.Maşini pentru îndepărtarea vrejilor
Cantitatea de masă verde (vreji şi buruieni) aflată în culturile de cartofi în

perioada de recoltare este de la 4 la 40 t/ha. Când această cantitate depăşeşte
10 t/ha, recoltarea tuberculilor se poate face numai după îndepărtarea vrejilor,
altfel se înfundă organele de dislocare, de scuturare şi curăţire a tuberculilor. Pe
de altă parte, cartofii fără vreji se maturizează mai repede, coaja lor devine mai
tare, pulpa mai elastică, tensiunile interne se reduc ca urmare a reducerii
umidităţii, adică tuberculii devin mai rezistenţi la solicitări mecanice. Efectul
îndepărtării vrejilor este cu atât mai bun cu cât perioada de recoltare este mai
târzie şi dacă se execută cu două-trei săptămâni înaintea recoltării tuberculilor.
Îndepărtarea vrejilor se poate face pe cale chimică sau mecanică. În
primul caz se folosesc produse chimice speciale pentru distrugerea vrejilor care
178
se împrăştie pe plante cu ajutorul utilajelor folosite pentru tratamente
fitosanitare.
Îndepărtarea vrejilor pe cale chimică are următoarele avantaje: asigură
distrugerea totală şi rapidă (după 2-4 zile) a vegetaţiei şi prin aceasta
încetineşte creşterea ei; determină maturizarea tuberculilor în timp scurt, deci
reduce perioada de recoltare; uşurează condiţiile de lucru pentru organele de
dislocare şi de curăţire a tuberculilor. Dezavantajele acestei metode sunt:
poluarea mediului înconjurător; costul ridicat al substanţelor chimice. .
Îndepărtarea mecanică a vrejilor prin mărunţire se face cu ajutorul
combinelor de recoltat plante furajere ierboase sau cu maşini speciale. Maşinile
speciale sunt de două feluri: cu rotor orizontal sau cu disc cu ax vertical. La
maşinile cu rotor orizontal elementele de lucru sunt bare de batere din oţel,
adesea lăţite la capătul activ, sau cuţite montate articulat la arborele principal.
Un astfel de utilaj fabricat în ţara noastră este maşina MTV-4 (fig.12.15).
Fig.12.15. Schema tehnologică a maşinii de tocat vreji MTV-4

1- bara de tracţiune; 2 - rotor; 3- carcasa; 4 - bare; 5 - cilindru hidraulic; 6 - apărătoare; 7- roţi.
12.6.2. Maşini de scos tuberculi
Maşinile de scos tuberculi execută săparea stratului de sol în care sunt

dispuşi tuberculii, destrămarea lui, separarea parţială a tuberculilor de sol şi
vreji şi depunerea tuberculilor pe suprafaţa solului. Aceste maşini pot fi tractate
sau purtate şi acţionate de la arborele prizei de putere al tractorului.
Maşinile de scos tuberculi se împart, după construcţia organului de
separare, în: maşini cu rotor cu furci şi maşini cu grătare de scuturare.
Maşinile de scos tuberculi cu rotor cu furci se construiesc pentru
recoltarea la o trecere a unui singur rând de cartofi. În fig. 12.16. este
reprezentată schema unei maşini din această categorie.
Fig. 12.16. Schema tehnologică a unei maşini de scos tuberculi

1- brăzdar; 2- rotor cu furci; 3- carcasă; 4- grătar; 5- roată de sprijin; 6- mecanism de acţionare
179
După o astfel de schemă este realizată şi maşina MSC-1 prevăzută cu
brăzdar de dislocare cu lăţimea de 0,53 m şi un rotor cu turaţia n = 135 rot/min.
Capacitatea de lucru a acestei maşini este de cca.. 2 ha/schimb.
Maşinile de scos tuberculi cu grătare de scuturare se împart în: maşini cu
grătare rulante şi maşini cu grătare oscilante.
În fig. 12.17 este reprezentată schema unei maşini de scos tuberculi cu
grătare rulante.
Fig.12.17. Schema tehnologică a maşinii de scos tuberculi cu grătare rulante

1- cadru, 2- mecanism de acţionare, 3- brăzdar; 4,5- transportoare separatoare cu vergele; 6-
deflector; 7- roată reglare adâncime de lucru, 8- roţi de sprijin; 9- volan acţionare roată .
Maşinile de scos tuberculi cu grătare de separare se construiesc, de

regulă, pentru a recolta la o trecere două rânduri de cartofi. Din această
categorie fac parte maşinile E-649 şi MSC-2, fiecare cu o capacitate de lucru
de 0,3-0,5 ha/h.
12.6.3.Maşini de scos şi adunat tuberculi
Maşinile de scos şi adunat tuberculi execută săparea şi destrămarea

stratului de sol în care se află tuberculii, separarea tuberculilor de sol, pietre,
stoloni şi vreji şi depunerea tuberculilor într-un mijloc de transport sau între
rândurile de plante alăturate (care urmează să fie recoltate cu combina). În fig.
12.18 este reprezentată schema unei maşini de scos şi adunat tuberculi.
Fig. 12.18. Schema tehnologică a maşinii de scos şi adunat tuberculi

1- tambur pentru sfărâmarea bulgărilor prin presare; 2- rotoare cu palete; 3- organe de
dislocare; 4- cuţite disc; 5,7- grătare separatoare; 6- valţuri pneumatice; 8- grătar de
descărcare a vrejilor; 9- transportor de separare cu degete din cauciuc; 10-valţ pentru preluare
vreji; 11- reţinătorul de vreji; 12- transportorul elevator pentru tuberculi;
180
Maşinile de scos şi adunat tuberculi se construiesc pentru a recolta la o
trecere 2-3 rânduri de cartofi.
Din această grupă face parte şi maşina tractată E-684 (fig. 12.19) care
recoltează la o trecere trei rânduri de cartofi situate la distanţa de 0,7-0,75 m.
Această maşină se deplasează în lucru cu viteza de 6 km/h şi recoltează cca. 5
ha/schimb.
Fig. 12.19. Maşina de adunat şi scos cartofi E-684
12.6.4. Combine de recoltat cartofi
Combinele de recoltat cartofi execută următoarele operaţii tehnologice:

săparea stratului de sol în care sunt dispuşi tuberculii, destrămarea acestuia,
separarea tuberculilor de pământ, pietre, stoloni şi vreji (unele maşini execută şi
sortarea tuberculilor în două calităţi după dimensiuni) şi încărcarea tuberculilor
într-un mijloc de transport sau strângerea lor într-un colector.
După modul de acţionare combinele de recoltat cartofi se împart în:
combine tractate şi acţionate de la arborele prizei de putere al tractorului şi
combine autopropulsate.
Combinele de recoltat cartofi sunt de diferite mărimi şi recoltează la o
trecere 1-4 rânduri de plante, se deplasează în lucru cu viteze de 3-6 km/h şi
pot recolta 1,5-7 ha/schimb.
În fig. 12.20. este reprezentată schema unei combine de recoltat cartofi.
Fig. 12.20. Schema tehnologică a unei combine de recoltat cartofi

1- discuri pentru tăierea vegetaţiei; 2- pinteni pentru îndepărtarea ierburilor; 3- tăvălugi pentru
spargerea bulgărilor din biloane; 4- cuţite disc; 5- brăzdare de dislocare; 6- grătar rulant; 7- valţ
pneumatic; 8- rotor aruncător; 9- elevator cu degete pentru separarea vrejilor; 10- ciocănele; 11-
opritoare; 12- toba elevator; 13- transportor pentru descărcarea pietrelor; 14- transportor
transversal cu vergele; 15- transportor receptor cu vergele;16- transportor separator cu degete
elastice; 17, 19- transportoare cu vergele pentru separarea manuală; 18- valţuri de sortare; 20-
elevator pentru încărcarea tuberculilor în remorcă; 21- colector de pietre;
181
După această schemă este realizată şi combina românească de recoltat
cartofi CRC-2 care execută, la o trecere, recoltarea a două rânduri de plante
situate la distanţa de 0,7 m. Combina CRC-2 se deplasează în lucru cu viteza
de 3,8 km/h şi realizează cca. 0,24 ha/h.
În figura 12.21 este prezentată o combină de recoltat cartofi în timpul
desfăşurării procesului de lucru.
Fig. 12.21. Combină autopropulsată pentru recoltat cartofi în timpul procesului

de lucru
12.7. MAŞINI DE RECOLTAT VARZĂ
Recoltarea mecanizată a legumelor din grupa verzei se poate realiza în

condiţiile în care culturile respective respectă unele cerinţe: terenuri nivelate,
rânduri drepte şi echidistante, maturare uniformă.
Procesul tehnologic de recoltare a verzei este alcătuit din următoarele
operaţii: desprinderea plantelor din sol (prin tăiere sau smulgere) detaşarea
căpăţânilor, îndepărtarea frunzelor suplimentare şi colectarea căpăţânilor.
Maşinile utilizate în procesul de recoltare al verzei se împart în:
transportoare de căpăţâni şi maşini de recoltat căpăţâni (combine de recoltat
varză).
Fig. 12.22. Transportor-colector utilizat la recoltarea verzei

182
Transportoarele colectoare (fig.12.22.) execută strângerea căpăţânilor de
varză recoltate manual şi încărcarea lor într-un mijloc de transport. Sunt de
regulă utilaje purtate de un tractor de putere medie sau autopropulsate şi au
lăţimea de lucru cuprinsă între 8 şi 13 m. În general transportorul colector este
format din una sau două benzi colectoare orizontale, dispuse perpendicular pe
direcţia de înaintare şi un transportor înclinat cu bandă şi racleţi pentru ridicarea
căpăţânilor în mijlocul de colectare.
Sunt şi utilaje autopropulsate constituite din două transportoare
colectoare orizontale, platforma pentru lăzi, cadrul şi sistemul de rulare, motorul
şi cabina conducătorului.
Schema tehnologică a unei maşini de recoltat varză de tip tractat este
reprezentată în figura 12.23 a iar în figura 12.23 b este ilustrată desfăşurarea
procesului de lucru.
a. b.
Fig. 12.23. Maşină de recoltat varză de tip tractat
a) alcătuirea tehnologică: 1 - plăci de dirijare a plantelor; 2 - transportor cu degete; 3 –
tambur de apăsare; 4 - aparat de tăiere tip cuţit disc; 5 - transportor longitudinal;
6 - elevator; 7 - platforma de comandă a maşinii; b) procesul de lucru
În categoria maşinilor de recoltat varză după tehnologia integrală sunt

cuprinse şi maşinile autopropulsate. Schema constructiv-funcţională a unei
astfel de maşini este reprezentată în figura 12.24.
Fig. 12.24. Schema tehnologică a unei maşini autopropulsate de recoltat varză

1 - patine; 2 - valţuri elicoidale conice; 3 - valţuri de smulgere; 4 - cuţit disc; 5 - transportor
uniformizator; 6 - ventilator aruncător; 7 - transportor de apăsare; 8 - elevator de încărcare;
9 - colector.
183
12.8. MAŞINI DE RECOLTAT CASTRAVEŢI
Recoltarea mecanizată a castraveţilor se poate practica la unele soiuri

(soiul cornichon) la care majoritatea fructelor se dezvoltă în acelaşi timp.
Întrucât recoltarea castraveţilor este o lucrare de sezon care trebuie executată
într-un timp scurt, trebuie respectate unele cerinţe privind calitatea şi aspectul
comercial al fructelor, consumându-se 6080% volum muncă din totalul
volumului de muncă afectat culturii.
În figura 12.25 este reprezentată schema unei maşini pentru recoltarea
castraveţilor printr-o singură trecere echipată cu dispozitiv de smulgere cu benzi
ondulate.
Fig. 12.25. Alcătuirea tehnologică a unei maşini de recoltat castraveţi cu benzi

ondulate
1-cuţit disc; 2-aparat de tăiere tip pasiv; 3-transportor elevator cu benzi ondulate;4-transportor
transversal cu bandă; 5-valţuri de detaşare; 6-ventilator;7-colectarea fructelor; 8-platformă;
9-rampă cu role pentru descărcarea lăzilor;
În figura 12.26 este reprezentată schema unei maşini de recoltat

castraveţi prevăzută cu dispozitiv de ridicare a plantelor de tip elevator cu
degete elastice. Aparatul de detaşare cuprinde două perechi de valţuri
orizontale cu sarcini distribuite. Colectorul maşinii se descarcă prin basculare.
Fig. 12.26. Alcătuirea tehnologică a

unei maşini de recoltat castraveţi
cu elevator cu degete elastice.
1 - patine; 2 - aparat de tăiere cu mişcare
rectilinie alternativă; 3 - cuţit disc;
4 - elevator cu bare transversale şi degete
elastice de pieptănare; 5 - discul de transfer;
6 - transportor transversal cu bandă;
7 - disc; 8 - transportor cu bandă;
9 - elevator; 10 - transportor orizontal cu
bandă; 11 - colector de fructe; 12 - aparat de
detaşare fructe de tip cu valţuri;
12.9. MAŞINI PENTRU RECOLTAT LEGUME FRUNZOASE
Recoltarea legumelor frunzoase (spanac, salată, pătrunjel verde etc.)

pentru industrializare sau pentru consum în stare proaspătă se poate executa
mecanizat, folosind maşini speciale sau maşini adaptate în acest scop.
184
O astfel de maşină care execută recoltarea spanacului şi altor legume
frunzoase prin tăiere la suprafaţa solului pe teren plan sau modelat şi
încărcarea lor în mijloace de transport, este prezentată în figura 12.27.
Pentru ca produsul obţinut să fie de calitate şi să se poată folosi cu
rezultate bune recoltarea mecanizată, este necesar ca terenul pe care se
cultivă spanacul să fie bine nivelat (pentru ca tăierea să se facă cât mai
aproape de suprafaţa solului), culturile să fie lipsite de buruieni, soiurile de
spanac cultivate să aibă frunze mari şi înălţimea de cca. 30 cm.
Fig. 12.27. Alcătuirea tehnologică

a maşinii de recoltat spanac
1 - aparat de tăiere; 2 - patine;

3 - transportor transversal; 4 - jgheab de
susţinere material; 5 - transportor cu
degete elastice; 6 - grătar de descărcare
a materialului; 7 - elevator pentru
descărcare;8 - roţi de transport.
Procesul tehnologic de recoltare al spanacului cuprinde: tăierea plantelor

şi încărcarea lor într-un mijloc de transport. Recoltarea trebuie urmată
neîntârziat de un proces de prelucrare primară care constă în înmuierea şi
prespălarea prin trecerea remorcii colectoare pe sub o reţea cu duze care
pulverizează apă, spălarea spanacului într-un bazin cu apă, limpezirea prin
trecerea spanacului cu ajutorul unei benzi transportoare pe sub o reţea cu jeturi
de apă sub presiune, curăţirea manuală de impurităţile vegetale şi de frunzele
galbene sau uscate, zvântarea în curent de aer şi ambalarea în pungi.
Prin deplasarea agregatului, aparatul de tăiere taie plantele care sunt
preluate de transportorul cu degete elastice şi introduse între planul înclinat cu
vergele şi ramura interioară a transportorului longitudinal. Pe planul înclinat se
face separarea pământului. De aici materialul este preluat de transportorul
transversal care îl descarcă pe transportorul înclinat de unde cade în mijloacele
de transport care se deplasează paralel cu maşina (fig.12.28.)
Capacitatea de lucru medie este de 4 ha/schimb.
Fig.12.28. Agregat pentru recoltarea spanacului în timpul procesului de lucru
185
12.10. MAŞINI FOLOSITE LA RECOLTAREA SELECTIVA A LEGUMELOR
La culturile de legume cu coacere eşalonată şi care se folosesc în stare

proaspătă se impune recoltarea lor în faze succesive prin selecţie. În categoria
acestor legume intră: tomatele, ardeii, vinetele, castraveţii, varza, salata, ş.a.
Procesul de recoltare cuprinde următoarele operaţii: culegerea manuală
a fructelor, colectarea lor în lăzi sau coşuri, transportul, sortarea şi ambalarea.
Din acest grup de operaţii se execută mecanizat, în câmp, colectarea fructelor
în lăzi şi transportul lăzilor de-a lungul parcelelor. În acest scop sunt utilizate
două grupe de utilaje şi anume: platforme de transportat lăzi şi platforme cu
benzi transportoare pentru colectat şi transportat legume.
În figura 12.29. este reprezentată o platformă utilizată la recoltarea
selectivă a salatei.
Fig.12.29. Platformă autopropulsată utilizată la recoltarea selectivă a legumelor

1- zona de recoltare; 2- tunel de spălare; 3- lădiţe pentru ambalare.
Un utilaj tractat folosit la recoltarea selectivă a legumelor este platforma

cu benzi laterale PBL-9, fabricată la noi în ţară, a cărei schemă constructivă
este reprezentată în figura 12.30.
Fig.12.30. Platforma cu benzi laterale PBL-9

1- transmisia cardanică; 2- triunghi de tracţiune; 3- platforma pentru lădiţe; 4- mecanism
acţionare transportoare; 5- benzi transportoare; 6- platforma de manevră.
Lăzile pline sunt stivuite manual pe platforma colectoare. Pentru

schimbarea lăzilor pline, muncitorul manipulant opreşte banda transportoare
prin decuplarea transmisiei cu ajutorul unei pedale. Capacitatea de încărcare a
platformei PBL-9 este de 3000 kg. Lăţimea de lucru a maşinii este de 9 m iar
viteza de deplasare a agregatului este de 0,4-0,74 km/h.
186
Din totalul lucrărilor tehnologice specifice unui proces de producţie din

legumicultură, recoltarea consumă cel mai mare volum de muncă (30-60%).
Mecanizarea procesului de recoltare a constituit factorul principal care a limitat
dezvoltarea sectorului legumicol în unele zone geografice.
Stabilirea structurii procesului tehnologic de recoltare, a structurii
organologice a maşinilor de recoltat precum şi a parametrilor şi regimurilor de
lucru ale acestora, se fac pe baza proprietăţilor fizico-mecanice ale plantelor şi
culturilor legumicole.
1. Care sunt operaţiile procesului tehnologic de recoltare a mazărei?

2. Alcătuirea unei maşini de recoltat tulpini de mazăre
3. Ce rol are aparatul de treier?
4. Care este alcătuirea aparatului de treier?
5. Care sunt fazele procesului de treier?
6. Care sunt tehnologiile de recoltare a fasolei?
7. Care sunt condiţiile specifice care determină recoltarea mecanizată a
culturii fasolei?
8. Care este clasificarea maşinilor de recoltat fasole verde păstăi?
9. Care sunt organele active pentru tăiere – dislocare a plantelor de
fasole?
10. Cu ce maşini se efectuează treieratul fasolei?
11. Care sunt operaţiile procesului tehnologic de recoltare a cartofilor?
12. Care sunt maşinile pentru recoltarea cartofilor?
13. Care este alcătuirea constructivă generală a unei combine de recoltat
cartofi?
14. Ce organe are în componenţă o maşină de recoltat tomate?
15. Care sunt tehnologiile de recoltare a legumelor rădăcinoase?
16. Care sunt operaţiile procesului tehnologic de recoltare a bulboaselor?
17. Care este alcătuirea unei maşini de recoltat spanac?
18. Care sunt tehnologiile de recoltare a castraveţilor?
19. Care sunt organele de lucru specifice ale maşinilor de recoltat
castraveţi?
187
MAŞINI DE RECOLTAT FRUCTE

Cuvinte cheie: platforme de recoltat, tije de scuturare, scuturătoare de
fructe, combine de recoltat struguri, elevatoare, benă colectoare
Rezumat
Recoltarea fructelor este lucrarea cea mai costisitoare din tot ciclul de
producţie din pomicultură şi este greu de mecanizat, întrucât fructele sunt
distribuite neuniform pe ramuri, sunt sensibile la solicitări mecanice, nu ajung la
maturitate în acelaşi timp etc. În cazul fructelor destinate consumului în stare
proaspătă 3060% din preţul de vânzare provine din cheltuielile datorate
recoltării. Calitatea comercială, alimentară şi tehnologică a fructelor, durata de
păstrare în stare proaspătă şi genul de prelucrare depinde de modul de
recoltare.
13.1. MAŞINI ŞI UTILAJE DE RECOLTAT FRUCTELOR POMICOLE
Tehnologiile de recoltare diferă în funcţie de felul fructelor (îndeosebi de

proprietăţile fizico-mecanice) de destinaţia lor şi de gradul de folosire al mijloacelor
mecanice. Se disting trei tehnologii de recoltare a fructelor şi anume: tehnologia
tradiţională nemecanizată, tehnologia semimecanizată şi tehnologia mecanizată
integral.
Tehnologia tradiţională constă în culegerea manuală a fructelor din pom
şi aşezarea lor în coşuri sau lădiţe la toate categoriile de fructe (în afară de
nucifere) destinate consumului în stare proaspătă sau păstrării timp îndelungat.
Tehnologia semimecanizată presupune folosirea unor utilaje-platforme
amenajate, care asigură deplasarea muncitorilor în locurile în care este
accesibilă culegerea manuală a fructelor şi mecanizarea completă a operaţiilor
de mutare şi transport a lăzilor sau a containerelor cu fructe.
Platformele utilizate în acest scop pot fi cu posturi de lucru fixe
(fig. 13.1.a) şi platforme cu posturi de lucru mobile (fig. 13.1.b). De asemenea
ele pot fi tractate, purtate sau autodeplasabile.
Fig. 13.1. Platforme de recoltat fructe.

a) cu posturi de lucru fixe; b) cu posturi de lucru mobile.
188
Tehnologia mecanizată integrală presupune executarea tuturor
operaţiilor de recoltare cu utilaje speciale.
În procesul de recoltare a fructelor trebuie să se îndeplinească
următoarele cerinţe: gradul de recoltare să fie mai mare de 98%; gradul de
vătămare al fructelor să fie mai mic de 10%; gradul de vătămare al pomilor să
fie sub 2%; pierderile de fructe recuperabile să fie mai mici de 2%.
Utilajele pentru recoltat fructe se împart în două grupe principale şi
anume: utilaje pentru recoltarea integral mecanizată şi utilaje pentru recoltarea
parţial mecanizată a fructelor.
Utilajele din prima grupă se folosesc pentru recoltare fructelor destinate
industrializării în vederea obţinerii de compoturi, marmeladă sirop etc.,
folosindu-se în acest scop maşini bazate în funcţionare pe principiul vibrării,
numite şi vibratoare (scuturătoare).
După modul de producere şi transmitere a mişcării oscilatorii şi
transmiterea acesteia pomilor, vibratoarele pot fi: mecanice, pneumatice.
Scuturătoarele (vibratoarele) mecanice sunt de mai multe tipuri:
scuturătoare cu şoc; scuturătoare inerţiale; scuturătoare cu cursă constantă;
scuturătoare cu vergele sau cu piepteni vibratori etc.
Scuturătoarele pneumatice se împart în: scuturătoare cu aer continuu şi
scuturătoare cu jet de aer pulsator.
În figura 13.2. sunt prezentate schemele principalelor scuturătoare de
fructe.
Fig. 13.2. Scuturătoare de fructe.

a) cu cablu; b) cu bară rigidă; c) cu mecanism bielă-manivelă; d) pneumatic;
189
Cele mai răspândite sunt scuturătoarele mecanice deoarece asigură forţe
de scuturare mari, oscilaţii cu frecvenţă ridicată şi amplitudini mici, au mobilitate
mare în special în plan orizontal şi consum de energie relativ mic, dar
dezavantajul că produc vătămarea scoarţei în locul de prindere precum şi
vătămarea ramurilor joase.
Scuturătoarele pneumatice au avantajul că nu produc vătămarea
scoarţei pomilor, nu necesită operaţii de fixare a organului de scuturare pe pom,
sunt uşor de deservit dar au eficacitate redusă (pe pom rămân un număr mare
de fructe), produc desprinderea frunzelor o dată cu fructele, aruncă fructele în
jurul pomilor şi necesită puteri relativ mari pentru acţionare.
Captarea fructelor desprinse de pe ramuri prin scuturare este operaţia
cea mai dificilă din întreg procesul tehnologic de recoltare mecanizată.
Problema principală o reprezintă leziunile pe care le capătă fructele în procesul
de recoltare. În general, este posibil să se reducă vătămarea fructelor în timpul
recoltării prin folosirea unor dispozitive de captare corespunzătoare. Aceste
dispozitive pe lângă protejarea fructelor trebuie să aibă şi o suprafaţă de
desfăşurare relativ mare, să cuprindă proiecţia coroanei în plan orizontal, să
asigure colectarea fructelor în lăzi sau alte recipiente, să se manevreze uşor şi
să fie ieftine.
Fig.13.3. Suprafeţe de captare

I- suprafeţe pasive, II- suprafeţe active
Suprafeţele de captare folosite la recoltarea fructelor sunt: prelată

suspendată din pânză (fig. 13.3. a); prelată din pânză cu benzi elastice de
amortizare (fig. 13.3. b); suprafaţă elastică (fig. 13.3. c); suprafaţă elastică cu
190
benzi de amortizare (fig. 13.3. d); suprafaţă elastică ondulată (fig. 13.3. e);
transportoare cu bandă (fig. 13.3. f); bandă transportoare cu benzi de
amortizare (fig. 13.3. g); suprafaţă elastică cu valţuri cu palete (fig. 13.3. h); cu
valţuri şi cu benzi de amortizare (fig. 13.3. i); transportor cu bandă riflată
(fig. 13.3.j).
După modul de dispunere al suprafeţelor de captare, platformele de
captare se împart în: platforme fixe cu strângerea fructelor pe un singur
transportor acţionat manual (fig. 13.4. a), platforme mobile tractate (fig. 13.4. b)
compuse din două secţii de captare cu suprafaţa elastică şi valţuri cu palete;
platforme cu suprafaţa de captare elastică şi două transportoare (fig. 13.4. c);
platforme autopropulsate cu transportoare colectoare laterale (fig. 13.4. d);
platforme tractate cu perete rabatabil (fig. 13.4. e).
Fig.13.4. Platforme de captare a fructelor
În cazul nuciferelor sau a unor sâmburoase destinate industrializării,

fructele sunt scuturate direct pe sol de unde apoi strânse cu maşini speciale.
Pentru aplicarea acestei tehnologii este necesar ca în prealabil să se execute
curăţirea nivelarea şi tasarea solului din livadă şi mai ales strângerea fructelor
căzute pe sol înainte de recoltare.
În figura 13.5. este prezentat un aparat portabil utilizat la adunarea
nucilor realizat cu dispozitiv de greblare cu perie rotativă cu dinţi din material
plastic, prevăzut şi cu posibilitatea plierii în vederea unui transport comod.
a. b.
Fig. 13.35. Aparat utilizat la recoltarea nucilor
a - vedere de ansamblu; b - detaliu constructiv
191
În procesul de recoltare mecanizată a fructelor se folosesc şi maşini
combinate la care operaţiile procesului de lucru constau în: desprinderea
fructelor, captarea, curăţirea şi colectarea fructelor.
În figura 13.6 se prezintă maşina cu scuturător inerţial şi captor prelată
iar în figura 13.7 maşina cu scuturător inerţial şi captor conic.
Fig. 13.6. Alcătuirea

tehnologică a maşinii de
recoltat fructe cu scuturător
inerţial şi captor prelată
1- generator de oscilaţii;2- tija de

legătură; 3- menghină; 4- prelată; 5-
picioare de sprijin; 6- suluri
rabatabile pentru. strângerea
prelatei;7- colector de fructe
Fig. 13.7. Alcătuirea tehnologică a maşinii de recoltat fructe cu

scuturător inerţial şi captor conic
1 - fălci de prindere; 2 - generatorul inerţial de vibraţii; 3 - cilindru hidraulic; 4 - tijă;
5 - captorul conic; 6 - conductă pentru transportul permanent al fructelor;
7 - exhaustor; 8 - cilindru hidraulic de comandă; 9 - camera de separare a fructelor;
10 - gura de descărcare a fructelor.
13.2. MAŞINI DE RECOLTAT STRUGURI
Procesul tehnologic de recoltare a strugurilor cuprinde următoarele

operaţii: desprinderea ciorchinilor sau a boabelor, colectarea acestora în lădiţe,
coşuri sau recipiente, transportul strugurilor recoltaţi în interiorul viei şi
transportul strugurilor la staţiile de prelucrare sau la staţiile de sortare,
fasonarea şi preambalarea în cazul strugurilor de masă.
În funcţie de modul cum se execută principalele operaţii de lucru se
deosebesc două tehnologii de recoltare: tehnologia de recoltare
semimecanizată şi tehnologia de recoltare mecanizată integral.
În cazul primei tehnologii desprinderea strugurilor de pe coarde se
execută manual iar mecanizat se execută transportul strugurilor printre rânduri,
în interiorul viei şi la staţiile de prelucrare sau preambalare. În cadrul celei de a
192
doua tehnologii se execută mecanizat desprinderea strugurilor şi a boabelor,
colectarea acestora şi transportul lor printre rânduri, şi apoi transportul la staţiile
de prelucrare, respectiv punctul de vinificaţie.
Maşini pentru recoltarea integrală realizează detaşarea ciorchinilor sau a
boabelor prin tăiere, prin scuturare (vibrare sau percuţie), prin aspiraţie. În
funcţie de aceste principii de lucru maşinile de recoltat struguri se împart în:
maşini de recoltat struguri prin tăiere, maşini de recoltat struguri prin aspiraţie,
maşini de recoltat struguri prin scuturare.
Maşinile de recoltat struguri prin tăiere (fig. 13.8.) se folosesc numai
la soiurile cu peduncul lung şi în plantaţiile palisate în pergolă orizontală, astfel
ca ciorchinii să atârne sub sârmele de susţinere a corzilor. Aceste maşini au ca
organ principal de lucru un aparat de tăiere cu cuţit cu mişcare rectilinie
alternativă. Ciorchinii tăiaţi cad într-un colector tampon de unde sunt preluaţi de
către un elevator şi trecuţi într-o benă colectoare basculantă.
Fig. 13.8. Maşină pentru recoltarea strugurilor prin tăiere

1- aparat de tăiere; 2- buncăr; 3- elevator
Maşinile de recoltat struguri prin aspiraţie (fig.13.9.) sunt alcătuite din

2-4 ajutaje de aspiraţie purtate manual şi legate prin tuburi flexibile la o cameră
de depresiune conectată cu un exhaustor. Recoltarea boabelor se face după ce
s-a efectuat defolierea pe cale chimică. Defolierea chimică afectează însă
calitatea vinului. Camera de depresiune constituie şi recipientul de colectare şi
atunci când s-a umplut se goleşte prin basculare.
Fig. 13.9. Maşină pentru recoltarea strugurilor prin aspiraţie

1- ventilator; 2- motor propriu; 3- tuburi flexibile; 4- recipient colectare.
193
Maşinile de recoltat struguri prin scuturare au la bază două principii
de scuturare: pe cale pneumatică şi pe cale mecanică.
Maşinile care execută scuturarea boabelor pe cale pneumatică au ca
organe de lucru nişte rampe prevăzute cu duze de aer amplasate de ambele
părţi ale rândului. Duzele execută o mişcare alternativă şi trimit jeturi de aer sub
presiune către coardele cu ciorchini. Boabele detaşate ca urmare a acţiunii
alternative a aerului cad într-un colector, sunt dirijate la un ciclon de separare a
frunzelor şi de acolo în bena colectoare. Detaşarea boabelor pe cale
pneumatică este însoţită de defolierea pronunţată a viei, zdrobirea şi
impurificarea boabelor.
Fig. 13.10. Maşină pentru recoltarea integrală a strugurilor prin scuturare

mecanică
Maşinile care execută scuturarea pe cale mecanică (fig.13.10) au ca

organe de lucru fie vergele metalice escamotabile, care au o mişcare alternativă
în plan orizontal cu o frecvenţă de circa 500 curse/min., fie tije oscilante care
execută baterea coardelor şi a ciorchinilor. În figura 13.41. este reprezentată
schema constructivă a unei maşini de recoltat struguri cu tije de scuturare.
Fig. 13.11. Alcătuirea tehnologică a maşinii de recoltat struguri cu tije de

scuturare
1 - tije de batere; 2 - plăci de captare a boabelor; 3 - transportoare longitudinale cu
bandă; 4 - elevatoare; 5 - ventilatoare de curăţire; 6 - elevatoare de boabe;
7 - transportor transversal; 8 - transportor de descărcare; 9 - benă colectoare.
194
Tijele de batere sunt dispuse de o parte şi de alta a rândului de viţă de
vie în mai multe etaje, montate pe două axe cotite verticale care se rotesc cu
turaţii de 400500 rot/min. Datorită mişcării oscilatorie tijele lovesc succesiv
flancurile rândului producând desprinderea boabelor de pe ciorchini. Boabele
cad pe dispozitivul de captare constituit dintr-o succesiune de plăci suprapuse
articulate în plan orizontal şi care pătrund sub viţele de vie. Fazele procesului
de lucru sunt prezentate în figura 13.12.
Fig.13.12. Procesul de lucru al unei maşini de recoltat struguri

cu tije de scuturare
Astfel de tipuri de maşini sunt autopropulsate sau purtate pe şasiuri de

tractoare încălecătoare de cca. 50 kW, se deplasează în lucru cu viteza de
1,52 km/h şi recoltează 0,30,5 ha/h. Pierderile de boabe produse sunt la fel
ca la recoltarea manuală.
Recoltarea fructelor este un proces tehnologic complex format din mai

multe operaţii: desprinderea fructelor din pom, captarea, strângerea, aşezarea
fructelor în lădiţe, recipiente sau containere, încărcarea, transportul,
depozitarea, curăţirea, sortarea fructelor.
În procesul de recoltare a fructelor trebuie să se îndeplinească
următoarele cerinţe: gradul de recoltare să fie mai mare de 98%; gradul de
vătămare al fructelor să fie mai mic de 10%; gradul de vătămare al pomilor să
fie sub 2%; pierderile de fructe recuperabile să fie mai mici de 2%.
Utilajele pentru recoltat fructe se împart în două grupe principale şi
anume: utilaje pentru recoltarea integral mecanizată şi utilaje pentru recoltarea
parţial mecanizată a fructelor.
1. Prezentaţi tipuri de scuturătoare de fructe

2. Din ce este alcătuit un scuturător pneumatic de fructe?
3. Prezentaţi tipuri de platforme de captare
4. Care sunt tehnologiile de recoltare a strugurilor?
5. Care sunt cele două principii de scuturare întâlnite la maşinile de
recoltat struguri?
195
MAŞINI ŞI INSTALAŢII PENTRU CONDIŢIONAREA

PRODUSELOR HORTICOLE
Cuvinte cheie: calibrare, sortare, separare, condiţionare
Rezumat
După recoltare, produsele horticole se prezintă ca un material neomogen

ca mărime, formă, culoare, grad de maturare, aspect exterior, grad de sănătate
şi impurificat cu resturi vegetale, pământ ş.a.
Condiţionarea produselor horticole constă dintr-o succesiune de operaţii
care se aplică produselor horticole în vederea valorificării lor în stare proaspătă,
pe clase de calitate după prescripţiile standard, precum şi a prelucrării
industriale pentru obţinerea de produse finite de calitate superioară.
Principalele operaţii de condiţionare sunt: presortarea, sortarea,
calibrarea, cizelarea, perierea, ştergerea, spălarea, tratarea chimică, ceruirea,
precurăţirea, maturarea complementară şi prerăcirea. Acestea se execută cu
maşini de diverse tipuri constructive care pot fi comune pentru mai multe specii,
cu instalaţii care asigură mai multe operaţii de condiţionare sau cu linii
complexe de prelucrare care includ toate verigile fluxului tehnologic.
14.1. CONDIŢII TEHNICE ŞI OPERAŢII DE CONDIŢIONARE
14.1.1. Sortarea
Este operaţia de bază a condiţionării şi constă în separarea produselor

după anumiţi indici calitativi, cum sunt: gradul de maturare identificat după
coloraţia de fond (la fructe şi unele legume), starea de sănătate şi de curăţenie a
suprafeţei produselor apreciate după aspect, deprecierile datorate recoltatului şi
transportului făcut în condiţii necorespunzătoare, viciile de formă şi de
integritate, absenţa pedunculilor, starea de turgescenţă etc. Sortarea se
efectuează manual, iar la unele produse horticole şi mecanizat. Pentru sortarea
mecanizată s-au construit instalaţii cu celule fotoelectrice care separă boabele
de fasole şi merele după culoare.
După modul în care se efectuează sortarea poate fi generală şi selectivă.
Sortarea generală - se face manual şi cu o productivitate a muncii
scăzută. Constă în examinarea individuală a fiecărui produs horticol în parte şi
apoi trecerea acestuia, ţinând cont şi de mărime, la clasa de calitate
corespunzătoare.
196
Sortarea selectivă - se face prin alegerea şi scoaterea din masa de
produse horticole a acelora care nu întrunesc condiţiile de calitate prevăzute de
standarde (fig. 14.1). Parţial, lucrarea este mecanizată prin folosirea
transportoarelor cu banda şi a meselor de sortare cu rulouri mobile. Datorită
rotaţiei rulourilor mobile se imprimă şi produselor horticole o mişcare de rotaţie,
astfel că ele pot fi văzute pe întreaga suprafaţă.
Pentru efectuarea unei sortări de o bună calitate, viteza de rulare a benzii
transportoarelor este cuprinsă între 4 şi 6 m/s, viteză care permite examinarea
integrală a produselor ce trec prin faţa sortatorilor şi eliminarea de pe bandă a
celor necorespunzătoare.
Fig. 14.1. Operaţia de sortare selectivă efectuată la mere
Produsele horticole sortate se prezintă ca un material omogen calitativ,

dar neuniform ca mărime, fapt ce impune şi uniformizarea sub acest aspect, prin
operaţia de calibrare.
14.1.2. Calibrarea
Calibrarea este operaţia cu ajutorul căreia se face separarea produselor

sortate, pe mărimi sau calibre, după volumul şi greutatea acestora, în
conformitate cu prescripţiile standardelor.
În funcţie de modul de executare şi mijloacele tehnice folosite, calibrarea
se poate efectua manual sau mecanizat.
Calibrarea manuală se face prin aprecierea vizuală a mărimii fiecărui
produs horticol în parte. Are o precizie relativă care depinde de experienţa şi
atenţia persoanelor care o execută. Folosirea truselor de inele concentrice,
confecţionate din metal sau material plastic şi a şabloanelor confecţionate din
placaj, deşi reduc randamentul faţă de calibrarea vizuală, îmbunătăţesc calitatea
operaţiei (fig. 14.2). Cu ajutorul acestora, produsele horticole se calibrează după
diametru.
Este recomandabil ca aceste dispozitive simple să fie folosite la începutul
calibrării manuale, pentru a-i obişnui pe cei care execută operaţia cu aprecierea
corectă a mărimii produselor horticole.
Trusele de inele concentrice au în componenţa lor 12 inele mobile în jurul
unui ax cu diametrul între 30 şi 85 mm.
197
Şabloanele prezintă 4-6 orificii cu diametre diferite în funcţie de mărimea
produselor horticole din anul respectiv. Acestea au lungimea de 30-40 cm şi
lăţimea de 10 cm.
a b
Fig. 14.2. Truse de inele şi şabloane

folosite la calibrarea manuală
a - calibre pentru struguri; b - calibre pentru

ceapă, cartofi; c - calibre de uz general
Ambele dispozitive de calibrare se folosesc pentru produsele horticole cu

diametrul maxim de 85 mm, cum sunt: prunele, caisele, piersicile, merele,
perele, tomatele şi altele. Pentru stabilirea mărimii, produsele horticole se prind
de peduncul şi se introduc într-unul din orificiile apreciat corespunzător
diametrului lor, după care se trec pe calităţi de ambalaje.
Calibrarea mecanizată se efectuează cu instalaţii de condiţionare care
calibrează produsele horticole după mărimea şi greutatea lor. Au capacitatea de
lucru cuprinsă între 1,1 şi 6,8 tone de produse horticole pe oră şi fac o calibrare
uniformă şi exactă.
Există o gamă foarte largă de instalaţii folosite la condiţionarea
produselor horticole, care realizează mai ales operaţiile de sortare şi calibrare,
acestea având o folosire polivalentă ca în cazul instalaţiilor I.S.T., M.S.M.,
Unifructa, Dokex, Roda, Greefa - folosite pentru calibrarea merelor, perelor,
piersicilor, caiselor, citricelor, tomatelor şi o folosire specială ca în cazul
instalaţiilor Jansen-Heuning pentru calibrarea cepei (taie cozile, mustăţile şi
fuştele libere), tipul M.S.R. pentru rădăcinoase, MOBA sau SARMAC pentru
calibrarea castraveţilor şi KSP-15, RKS-10, Lookwood sau ISC-4 pentru
calibrarea cartofilor.
În afara calibrorului, unele instalaţii au în componenţa lor maşini de periat
şi lustruit (I.S.M., Roda, Dokex), maşini de aplicarea unor tratamente chimice
(Roda), mese de ambalare (I.S.I., I.S.M., Roda, Unifructa), bascula
semiautomată (I.C.T.-1), scuturător de pământ şi resturi vegetale (RKS-10 şi
KSP-15).
198
Maşinile şi instalaţiile care se folosesc la calibrarea fructelor şi legumelor
efectuează această operaţie fie în raport cu dimensiunile fie cu greutatea
produselor.
Calibrarea după dimensiuni. În funcţie de gradul lor de perfecţionare,
maşinile folosite în acest scop realizează calibrarea produselor după unul sau
mai multe diametre.
Calibrarea după un singur diametru se face în cazul maşinilor prevăzute
cu benzi divergente (longitudinale sau circulare) şi la maşinile cu benzi paralele
(transversale sau circulare) al căror ecartament este variabil de la o grupă la alta
(fig. 14.3).
Fig. 14.3. Schemele de principiu ale organelor active de la maşinile de calibrat

legume şi fructe după un singur diametru
a - benzi longitudinale divergente; b - benzi circulare divergente; c - benzi paralele cu
ecartamente succesive; d - benzi circulare paralele cu ecartamente variabile
Calibrarea după mai multe diametre asigură o precizie mai mare, precizie
a cărei valoare creşte o dată cu creşterea numărului de diametre după care se
face calibrarea. Organele de calibrare ale diferitelor maşini care se bazează pe
acest principiu pot fi: inele, formate dintr-un resort circular extensibil, alveole
conice cu deschidere variabilă, plăci escamotabile cu orificii rotunde, şurub
fără sfârşit, cilindru sau plăci perforate cu orificii din ce în ce mai mari, etc.
(fig. 14.4.).
199
Fig. 14.4. Schemele de principiu ale organelor active de la maşinile de cali-
brat legume şi fructe după mai multe diametre
a - inele extensibile; b - cilindru sau plăci perforate cu orificii aranjate crescător; c - alveole
conice cu deschidere variabilă; d – alveole; e - şurub fără sfârşit;
În general, maşinile de calibrat după dimensiuni sunt relativ simple în

construcţie şi deci destul de ieftine. De asemenea, se exploatează relativ uşor.
Neajunsul lor constă în faptul că randamentul şi capacitatea lor este de obicei
limitată.
Calibrarea după greutate. Soluţiile constructive ale maşinilor care fac
calibrarea după greutate se bazează pe modificarea unui echilibru de cupluri
(prin deplasarea unui cursor; prin înclinarea progresivă a unei tije etc.) sau pe
acţiunea directă a greutăţii produsului (solicitarea se poate aplica asupra unui
resort cu tensiune variabilă, în funcţie de greutatea produsului, asupra mai
multor resorturi tarate la tensiuni care scad în mod progresiv sau asupra mai
multor sisteme cu contragreutăţi care scad progresiv).
Calibrarea fructelor după
greutate implică o bună concordanţă
între circumferinţă şi greutate,
necesitând din această cauză reglarea
maşinii pentru fiecare specie de fructe
şi în cadrul aceleiaşi specii pentru
fiecare varietate.
Acest mod de calibrare se
execută cu organe active sub formă de
cupe montate pe un sistem de
echilibrare.
În general, aceste maşini sunt
Fig. 14.5. Cupe utilizate în cadrul
echipate cu cupe din material plastic,
montate pe un lanţ continuu (fig. 14.5). maşinilor de calibrat produse
În cazul maşinilor care se bazează pe horticole după greutate
modificarea unui echilibru de cupluri,
fiecare cupă este susţinută în poziţie verticală de o bară articulată, prevăzută cu
o contragreutate glisantă. Odată cu înaintarea cupelor, se produce o apropiere a
contragreutăţii de acestea datorită unei glisiere fixe rectilinii.
200
Când contragreutatea nu mai poate asigura echilibrul cupei, aceasta
basculează şi produsul horticol cade pe o bandă de cauciuc, în zona
corespunzătoare greutăţii sale, după care cupa revine în poziţie normală.
În figura 14.6. sunt prezentate schemele unor organe de calibrare a
fructelor după greutate. Astfel, în figura 14.6.a. se prezintă schematic un
dispozitiv pentru calibrarea fructelor prin modificarea continuă a echilibrului
dintre două cupluri şi anume: cuplul format de greutatea fructului la capătul
braţului levierului1 care este constant şi cuplul format de greutatea cursorului 2
cu distanţa sa faţă de punctul 0, distanţă care se micşorează progresiv din
cauză că în timpul deplasării tijei de susţinere a cupei pe ghidajul 3 cursorul 2
este împins de rampa 4 spre punctul 0.
Când cuplul format din cursorul 2 cu braţul 5 ajunge la o valoare mai mică
decât cuplul format de greutatea fructului cu braţul 1, cupa coboară şi depune
produsul prin basculare la fracţia corespunzătoare.
În figura 14.6.b. se prezintă schematic un dispozitiv care calibrează
fructele prin modificarea echilibrului datorită înclinării continue a tijei 1 care se
deplasează pe axa 2 şi a cărei extremitate 3 se ridică pe rampa 4 până ce
produsul calibrat cade la fracţia corespunzătoare.
Fig. 14.6. Scheme de principiu ale organelor active de la maşinile de calibrat

produse horticole după greutate
În figura 14.6.c. se prezintă schema unui alt dispozitiv de calibrare a

fructelor după greutate care funcţionează prin acţiunea directă a greutăţii
produselor supuse calibrării asupra unui resort 1 cu tensiunea variabilă în
funcţie de greutatea acestora. Cupa 2 este formată din două părţi articulate,
putând să se deschidă sub acţiunea degetului 3. Greutatea fructului plus
greutatea cupei asigură o poziţie de echilibru corespunzătoare unei înălţimi
determinată de comprimarea resortului. În timpul rotirii organului de calibrare în
jurul axului resortului, degetul 3, loveşte unul din opritoarele 4 fixate la înălţimi
201
diferite şi în acest moment cupa se deschide şi fructul cade la fracţia
corespunzătoare.
În figura 14.6.d. se prezintă dispozitivul cu organele de calibrare a
fructelor şi legumelor de la instalaţiile la care greutatea produselor acţionează
asupra mai multor resorturi tarate la tensiuni ce scad progresiv. Greutatea
fructului plus greutatea cupei 1 acţionează prin bolţul de glisare 2 asupra rampei
3 susţinută de resortul 4. În momentul când greutatea fructului plus greutatea
cupei depăşesc tensiunea resortului 4 cupa se rabate în jos descărcându-l la
fracţia corespunzătoare greutăţii lui.
La alte tipuri de dispozitive rolul resorturilor de susţinere a cupelor cu
fructe este înlocuit cu un sistem de contragreutăţi de echilibrare.
Calibrarea după greutate capătă o răspândire din ce în ce mai mare,
întrucât maşinile de acest tip asigură o precizie mai mare de calibrare (mai ales
în cazul produselor cu formă neregulată) şi o gamă variată de calibrare. Ele
permit de asemenea repartizarea diferită a calibrelor în funcţie de volumul total
de produse la un anumit calibru. Această caracteristică este importantă mai ales
atunci când se face o precalibrare înainte de introducerea lor în celule frigorifice.
Maşinile de calibrat după greutate se pot folosi la calibrarea aproape a
tuturor speciilor de fructe şi legume, fapt care măreşte coeficientul lor de
utilizare.
14.1.3. Cizelarea
Este o operaţie a condiţionării aplicată numai strugurilor pentru masă şi

constă în îndepărtarea boabelor atacate de mucegai, crude, vătămate, pătate şi
a acelora cu o dezvoltare anormală (meiate şi mărgeluite).
Staţiile mecanizate de cizelare-sortare trebuie instalate într-o hală
spaţioasă, care să permită efectuarea unei serii de operaţii auxiliare fără de care
lucrul la banda de sortare nu se poate desfăşura normal (fig. 14.7).
Aceste operaţii sunt următoarele: alimentarea transportorului cu lăzi
goale; alimentarea benzii transportoare cu ambalaje goale pentru strugurii
prelucraţi; colectarea resturilor de struguri care au provenit de la cizelare;
controlul şi cântărirea; evacuarea-depozitarea ambalajelor golite de strugurii
neprelucraţi; sulfitarea strugurilor buni de livrare; depozitarea temporară a
strugurilor care se livrează.
Fig. 14.7. Staţii mecanizate pentru sortarea-cizelarea strugurilor de masă
Instalaţia de sortare parţiala a strugurilor de masă se întâlneşte la noi în

ţară sub două forme: cu transportor orizontal tip „Perla" şi cu transportor vertical
tip „Murfatlar".
202
Instalaţia tip Perla (fig. 14.8) se compune din: lanţul transportor 1, setul
de pupitre 2, scaunele 3, scara de trecere 4, motorul de acţionare 5, cadrul 6,
suportul de colţ 7, căruciorul de susţinere 8, suportul pentru ambalaje pline 9,
suportul pentru ambalaje goale 10 şi grupul de acţionare 11.
Fig. 14.8. Schema instalaţiei de sortare-cizelare a strugurilor de masă cu

transportor orizontal tip Perla
14.1.4. Perierea
Se aplică cu scopul de a curăţa suprafaţa produselor horticole de

substanţele chimice rămase după aplicarea tratamentelor contra bolilor şi
dăunătorilor (mere, pere, piersici, tomate), de pământ (cartofi) şi de pubescenţă
(piersici).
Se face pe cale mecanică cu maşini de periat ca echipamente de sine
stătătoare sau integrate instalaţiilor de condiţionare (fig.14.9).
Fig. 14.9. Perii utilizate în cadrul maşinilor de periat produse horticole
14.1.5. Spălarea
Spălarea se aplică produselor horticole care se valorifică în stare

proaspătă, caz în care este o operaţie facultativă şi este obligatorie în cazul
203
celor care se preambalează şi a celor care se prelucrează pe cale industrială.
Spălarea se realizează pe cale mecanizată, folosind maşini de spălat
corespunzătoare tipului de produse horticole, cu tobă sau cu ventilator, care pot
lucra şi pentru mai multe specii (mere, pere, cartofi etc.). După modul cum se
realizează, spălarea se face prin imersie cu duşuri şi combinată sau mixtă. Orice
spălare trebuie urmată de uscare care se realizează folosind aerul cald sau rece
Legumele rădăcinoase şi cartofii, a căror parte comestibilă se dezvoltă în
pământ, înainte de a fi livrate trebuie spălate. Spălarea morcovilor, ţelinei,
cartofilor etc. se face cu maşini de construcţie simplă care lucrează la staţionar
şi care folosesc apa prin barbotare sau sub presiune pentru înmuierea şi
îndepărtarea pământului aderent.
Maşina de spălat rădăcinoase MSR-1 (fig. 14.10) execută spălarea cu
apă a legumelor rădăcinoase fără frunze şi a cartofilor, după care acestea sunt
spălate suplimentar cu un jet de apă.
În cadrul procesului de lucru al maşinii MSR-1, legumele sau cartofii se
descarcă în jgheabul de alimentare, de unde curg în toba de spălare. Prin
rotirea tobei, legumele sunt antrenate în apa din bazin, care îndepărtează
pământul şi alte impurităţi. Legumele sau cartofii prespălaţi sunt preluaţi de la
tobă de transportorul cu vergele, care le deplasează spre gura de evacuare. Pe
transportul cu vergele, legumele sunt spălate de ultimele impurităţi şi totodată
limpezite cu apa curată ce se scurge din rampele laterale cu orificii ale acestuia.
Capacitatea de producţie a maşinii MSR-1 este de cuprinsă între 600-
1200 kg/h în funcţie de produs şi de cantitatea de impurităţi la un consum total
de apă de 2-25 m3/h.
Fig. 14.10 Alcătuirea tehnologică a maşinii de spălat rădăcinoase MSR-1

1-jgheabul de alimentare; 2- suport; 3- tamburul de spălare; 4 – cuva;
5- transportor cu vergele; 6- rampa cu duze; 7- dispozitiv de descărcare
Maşina de spălat legume rădăcinoase cu frunze este destinată legumelor

care se spală şi se curăţă uşor.
Maşina (fig. 14.11) se compune din cadrul 1, bazinul cu apă 2, organul
activ 3, transmisia 4 şi motorul electric pentru acţionare 5. Organul activ sau de
lucru al maşinii este confecţionat sub forma unei perii simple din material plastic.
204
Peria este de formă cilindrică şi este scufundată în apa de spălare circa 1/3 din
diametru.
Maşina este prevăzută cu două posturi de lucru, fiind deservită de doi
muncitori.
Capacitatea de producţie a maşinii este de circa 500 legături de ridichi pe
oră pentru fiecare post de lucru.
Fig. 14.11. Alcătuirea generală a unei maşini de spălat legume rădăcinoase

cu frunze
14.1.6. Divizarea
Este operaţia de tăiere a legumelor şi fructelor în diferite forme: jumătăţi,

sferturi, felii, rondele, cuburi, plăcuţe, tăiţei, cu scopul îmbunătăţirii aspectului
comercial al produsului finit, a facilitării unor operaţii care nu utilizează materie
primă zdrobită: deshidratare, termosterilizare etc. Operaţia se realizează în
maşini dotate cu cuţite de inox, prevăzute şi cu dispozitive pentru eliminarea
căsuţelor (lojelor) seminale.
Schema de principiu a unei astfel de maşini este prezentată în figura
14.15.
205
Fig. 14.15. Alcătuirea de principiu a unei maşini pentru divizarea produselor
horticole
14.2. Utilaje şi instalaţii de condiţionare
Componenţa şi capacitatea de lucru a unei linii tehnologice de

condiţionare depinde de speciile de fructe şi legume care trebuie condiţionate,
destinaţia acestora, volumul total de produse care trebuie condiţionate în
perioadele de vârf, disponibilul de forţă de muncă etc.
În toate cazurile, folosirea instalaţiilor de condiţionare impune ca
descărcarea produselor din ambalajele de transport şi intrarea în fluxul liniei
tehnologice de condiţionare să se facă cu ajutorul unor dispozitive speciale
denumite „descărcătoare" având în vedere că răsturnarea manuală a
ambalajelor pe banda transportoare de alimentare cauzează produselor o serie
de vătămări şi în acelaşi timp este obositoare pentru personalul care execută
operaţia de descărcare.
Maşinile folosite pentru înlăturarea deficienţelor arătate realizează
descărcarea produselor pe cale „uscată" sau prin „imersie în apă".
Maşinile pentru descărcarea uscată a produselor din ambalaje sunt de
diferite tipuri. În principiu, aceste maşini (fig. 14.16) sunt formate dintr-o bandă
transportoare (1) care duce lăzile cu produse (2) până la partea inferioară a unui
tambur (3) aflat în mişcare de rotaţie astfel încât gura lăzii să se sprijine pe una
din feţele drepte ale acelui tambur. Apoi lada trece de pe banda transportoare
pe un lanţ (4) care se deplasează în jurul tamburului. Acest lanţ menţine lada pe
tambur până când ajunge în partea de sus a tamburului, continuând apoi să se
deplaseze de data aceasta răsturnată cu gura în jos, până când muncitorul care
deserveşte maşina ridică lada goală de pe bandă iar produsele care se află sub
ea continuă să se deplaseze pe bandă.
206
Fig. 14.16. Maşină utilizată pentru descărcarea „uscată” a produselor
horticole din ambalaje
1- bandă transportoare; 2 – lăzi cu produse; 3 – tambur, 4 - lanţ
Aspecte din cadrul procesului de lucru al unei maşini utilizată pentru

descărcarea „uscată” a legumelor şi fructelor din lădiţe în vederea condiţionării
acestora este prezentat în figura 14.17.
Fig. 14.17. Procesul de lucru executat de o maşină pentru descărcarea

„uscată” a produselor horticole din lădiţe
Pentru descărcarea „uscată” a produselor horticole din lăzi paletă s-au

realizat echipamente specifice acestei operaţiuni. În cadrul lor, lăzile paletă sunt
preluate de un elevator de descărcare ce asigură o basculare a acestora după
care depunerea produselor pe banda transportoare se face cu ajutorul unei perii
rotative pentru a nu se produce vătămări.
Procesului de lucru al unei maşini utilizată pentru descărcarea „uscată” a
legumelor şi fructelor din lăzi paletă este prezentat în figura 14.18.
207
Fig. 14.18. Faze ale procesului de lucru executat de o maşină pentru
descărcarea „uscată” a produselor horticole din lăzi paletă
O metodă mai modernă de descărcare a produselor pe linie tehnologică,

care se foloseşte în special pentru descărcarea merelor şi a altor produse
sensibile, este metoda de descărcare în apă dintr-un bazin special construit
(descărcarea prin imersie). Mecanismul de imersie este de tip platformă
elevatoare, acţionată electric, folosit în cazul lăzilor-paletă sau de tip cu bandă
transportoare aşezat transversal faţă de axa longitudinală a bazinului folosit în
cazul lăzilor obişnuite. Unele instalaţii pot fi prevăzute cu ambele tipuri de
mecanisme (exemplu, instalaţia de condiţionat mere tip „Roda").
La descărcarea prin imersie, lăzile paletă cu produse ajung în bazinul cu
apă, fiind fixate pe o bandă transportoare (fig. 14.19). Cu ajutorul unor rame de
ghidare lăzile paletă se introduc în apă coborând până aproape de fundul
bazinului. Produsele cu densitate mică, exemplu merele, se ridică la suprafaţa
apei şi sunt antrenate de curentul de apă produs de o pompă. Banda cu lăzile
goale iese în partea cealaltă a bazinului.
Pentru produsele cu densitate mai mare decât apa (pere, piersici, caise
etc.) transportul elevator cu racleţi de preluare a produselor din bazin este
prelungit pe tot fundul acestuia.
208
Fig. 14.19. Instalaţie pentru descărcarea lăzilor paletă prin imersie
În figura 14.20. este prezentată o

instalaţie pentru descărcarea lăzilor paletă
prin imersie în timpul procesului de lucru.
În afară de dispozitivul de
descărcare a produselor din ambalaje,
instalaţiile complexe de condiţionare se
compun, după caz, din benzi de
presortare şi sortare, maşini de spălat,
periat şi zvântat produse, maşini de
calibrat, mese de ambalare, transportoare
pentru ambalajele pline cu produse,
transportoare suspendate (monorai-uri)
Fig. 7.20. Procesul de lucru al
pentru ambalajele goale, încărcătoare unei instalaţii pentru descărcarea
automate pentru introducerea produselor lăzilor paletă prin imersie
în lăzi paletă în vederea depozitării etc.
Pentru condiţionarea fructelor şi legumelor s-au realizat în diferite ţări o
serie de maşini şi instalaţii complexe. Unele dintre ele se folosesc şi în ţara
noastră, o parte fiind omologate pentru producţia în serie după ce în prealabil li
s-au adus adaptările necesare.
Dintre maşinile şi instalaţiile folosite sunt prezentate următoarele:
Maşina de sortat mere M.S.M
Această maşină realizată în ţara noastră este destinată condiţionării

merelor înainte de a fi livrate către unităţile de desfacere. De asemenea poate fi
folosită şi la condiţionarea altor produse cu formă aproximativ sferică, cu
dimensiuni cuprinse între 50-90 mm măsurate pe diametrul ecuatorial maxim
(piersici, tomate, ceapă).
Operaţiile principale din cadrul procesului de lucru cu această maşină
sunt următoarele: descărcarea semimecanizată a lăzilor cu produse, sortarea
209
manuală a produselor şi eliminarea celor necorespunzătoare, calibrarea
produselor corespunzătoare pe patru sau opt dimensiuni şi încărcarea lor în lăzi.
Fig. 14.21. Alcătuirea tehnologică a maşinii de sortat mere MSM

1 – transportor cu role pentru lăzi; 2 - răsturnător de lăzi ; 3 – jgheab de alimentare ;
4 - masă de triere calitativă; 5 - calibror; 6 – jgheab prelungitor cu sac de umplere a lăzilor
Maşina se compune din mai multe ansambluri (fig. 14.21) care sunt
montate pe roţi pentru a permite o deplasare uşoară. Totodată, acestea sunt
prevăzute cu posibilitatea de schimbare a înălţimii de lucru în funcţie de
condiţiile specifice date.
Capacitatea de producţie a maşinii este cuprinsă între 2200 şi 3200 kg/h,
în funcţie de mărimea şi soiul fructelor.
Prin echiparea acestei maşini cu unele utilaje auxiliare se poate realiza o
instalaţie complexă de condiţionare a merelor. Spre deosebire de M.S.M.
instalaţia este prevăzută suplimentar cu o maşină de periat şi lustruit MP, mese
rotative de ambalare MA-1, 6, precum şi transportoare cu bandă pentru mere
TBM -2 şi TBM -3. Instalaţia poate fi formată în diferite variante de montaj, în
funcţie de operaţiile de condiţionare necesare, de disponibilul de forţă de muncă
şi de spaţiu.
Instalaţia pentru sortat tomate şi fructe ISTF
Instalaţia pentru sortat tomate şi fructe ISTF este destinată pentru

sortarea, calibrarea şi ambalarea fructelor cu formă sferică aşa cum sunt
merele, piersicile, tomatele şi altele. Instalaţia se livrează la comandă în varianta
pentru mere sau în varianta pentru piersici.
Varianta constructivă realizată pentru mere a instalaţiei ISTF (fig.
14.22) se compune din următoarele ansambluri:
- maşina pentru alimentare (1) asigură alimentarea instalaţiei cu fructe
fiind formată dintr-un transportor cu bandă metalică pentru preluarea lăzilor cu
fructe şi un echipament de descărcare cu patru cărucioare care ridică lăzile cu
fructe deasupra benzii de sortare şi le descarcă pe această bandă.;
210
Fig.14.22. Instalaţia pentru sortat tomate şi fructe ISTF
(varianta constructivă pentru mere)
- maşina pentru presortare manuală (2) este realizată sub forma unui
transportor cu rulouri care asigură rotirea fructelor în timpul deplasării lor
prin faţa personalului;
- maşina pentru periat (3) este realizată cu 11 perii cilindrice cu părul
dispus elicoidal cu înclinaţia elicei inversă la o perie faţă de cea vecină;
- maşina de calibrat (4) se compune din transportorul înclinat de
uniformizare, tamburul cu palete din cauciuc pentru poziţionarea fructelor,
transportorul cu rulouri rotative, bateriile de palpatori, cu poziţie reglabilă şi
transportoarele de evacuare a fructelor calibrate pe grupe de dimensiuni;
- grupul de benzi transportoare (5) asigură dirijarea fructelor calibrate la
posturile de ambalare;
- mesele de uniformizare şi ambalare a fructelor, amplasate la partea
finală a fluxului de lucru servesc la cântărirea lăzilor cu fructe, uniformizarea,
ambalarea şi etichetarea lor;
- pupitru de comandă (6) cu comenzile centralizate
În varianta constructivă pentru piersici (fig. 14.23) instalaţia ISTF
prezintă unele modificări impuse de specificul procesului de lucru la con-
diţionarea acestor fructe. Astfel, alimentarea instalaţiei cu fructe se face cu
ajutorul transportorului cu racleţi (1) pe care lăzile cu fructe se descarcă manual.
Maşina pentru presortare (2) este la fel ca şi în cealaltă variantă. Maşina pentru
periat fructe (3) are construcţie diferită, în variante pentru piersici aceasta având
două baterii de perii din păr de porc suprapuse, cu distanţă reglabilă între baterii
în scopul de a se putea regla intensitatea procesului de periere în funcţie de sta-
rea fructelor şi dimensiunile lor. Maşina pentru calibrat (4) este la fel ca şi în
varianta pentru piersici. Benzile transportoare (5) sunt prevăzute cu mese de
ambalare (6) şi scaune (7) pentru ambalarea fructelor poziţionat, în ambalajele
de expediere. Pupitrul de comandă (8) are construcţie asemănătoare cu cel din
varianta pentru mere.
211
Fig. 14.23. Instalaţia pentru sortat tomate şi fructe ISTF
(varianta constructivă pentru piersici)
Instalaţia în varianta pentru mere are capacitatea de lucru de 6-8 t/h,

precizia de calibrare 95 % şi gradul de vătămare de 3%. În varianta pentru
piersici, instalaţia are capacitatea de lucru de 5-6 t/h cu o precizie de calibrare
de 93 % şi un grad de vătămare de 3%.
Instalaţia complexă de condiţionat Roda
Instalaţia este destinată pentru sortarea, spălarea, perierea, lustruirea,

ceruirea, calibrarea şi ambalarea unor fructe şi legume ca: mere, piersici, citrice,
caise, pere, tomate, etc.
Instalaţia este realizată din utilaje specifice în funcţie de produsul care
urmează a fi condiţionat, fiind de capacităţi diferite (fig. 14.24).
Pentru mere, instalaţia complexă cea mai răspândită este cea de 10
tone/oră. În cazul piersicilor, instalaţia este deservită de 75 de muncitori şi are o
capacitate de producţie de 3,6 t/h.
Părţile componente ale instalaţiei sunt următoarele:
- alimentatorul (7) compus dintr-un elevator cu lanţ pentru aprovizionarea
instalaţiei cu mere, aflate în lăzi, un transportor cu role şi un dispozitiv de
imersie în cazul folosirii lăzilor paletă;
- bazinul de imersie (2), dotat cu un elevator transportor cu role pentru
scoaterea fructelor din bazinul cu apă şi o pompă cu care se produce un curent
de apă pentru deplasarea merelor către elevator;
- utilajul de zvântare (3), compus dintr-o bandă cu role de cauciuc şi
burete care are dedesubt un bazin colector al apei scurse de pe fructe iar
deasupra la capătul benzii are un ventilator;
- bandă de presortare (4) cu role, de pe care muncitorii aşezaţi pe părţile
laterale scot fructele putrezite sau cu alte defecte mari;
- maşină de aplicat tratamente chimice (5) împotriva bolilor de depozite şi
de ceruire a merelor cu emulsii de ceară naturală, sintetică sau parafină.
- masă de sortare (6) cu role, de pe care fructele de calitate inferioară
sunt scoase de sortatorii situaţi pe ambele părţi;
212
Fig. 14.24. Instalaţia complexă de condiţionat Roda
1 - alimentator; 2 - bazin de imersie; 3 - utilaj de zvântare; 4 - bandă de presortare;
5 - maşină pentru tratamente chimice; 6 - masă de sortare; 7 - transportor alimentare;
8 - calibror; 9 - benzi transportoare; 10 - mese-benzi de ambalare; 11 - încărcătoare lăzi-paletă
- calibrorul (8), legat de masa de

sortare printr-un transportor de alimentare
(7) având alveole conice cu deschidere
variabilă (fig. 14.25) pentru separarea
fructelor în opt grupe de mărimi.
- benzi transportoare (9) în număr de
opt (conveier scalar) care fac legătura între
benzile de cauciuc ale calibrorului şi mesele
de ambalare.
- mese-benzi de ambalare (10) în
număr de patru prevăzute cu 88 locuri de
ambalare, alcătuite din câte un pupitru pe Fig. 7.25. Calibror cu alveole
care se ţine o ladă în care se ambalează conice cu deschidere variabilă
fructele, transportor cu lanţ, situat deasupra din cadrul instalaţiei Roda)
benzii de alimentare cu fructe pentru
asigurarea cu ambalaje goale şi un alt transportor cu lanţ care conduce lăzile
pline la capătul mesei unde se face gruparea ambalajelor pe paletă şi
etichetarea.
Instalaţia poate avea altă componenţă când fructele sau legumele
condiţionate sunt destinate depozitării. De la presortare sau în unele cazuri de la
calibrare, produsele sortate pot fi conduse cu ajutorul benzilor de cauciuc direct
în lăzi, ambalarea efectuându-se în vrac. De asemenea, instalaţia poate efectua
umplerea automată a lăzilor paletă cu fructe cu ajutorul încărcătoarelor
automate (11).
Instalaţia de condiţionat „Dokex"
Instalaţia de condiţionat „Dokex" este destinată pentru sortarea şi

calibrarea tomatelor dar dă rezultate bune şi în cazul merelor.
213
Este realizată constructiv în două variante, una cu un randament de 1,4
t/oră, iar alta cu 6 t/oră.
Instalaţia Dokex cu productivitatea de 1,4 tone/oră (fig. 14.26) se
compune dintr-un buncăr de alimentare (1), o masă de sortare cu role (2) şi un
calibror cu disc inclusiv jgheabul de colectare (3) fiind completată de o balanţă
pentru egalizarea ambalajelor cu produse.
Fig. 14.26. Instalaţia de condiţionat „Dokex" (productivitate 1,4 t/h)
Instalaţia este acţionată de un motor electric cu o putere instalată de

0,57 kW care se racordează la reţeaua de 220 V. Pentru deservirea instalaţiei
sunt necesari 13 lucrători. Randamentul efectiv al instalaţiei este de 1,1
tone/oră, realizându-se la tomate o precizie de calibrare de 91,4% şi un grad de
vătămare de 3%.
Fig. 14.27. Instalaţia de condiţionat „Dokex” (productivitate 6 t/h)

1- buncăr; 2 - eliminator de fructe; 3 - masă de sortare; 4 - maşină de periat şi lustruit;
5 - bandă de sortare după culoare; 6 - bandă pentru eliminarea fructelor
necorespunzătoare; 7 - bandă de distribuire a fructelor la calibrare;8 - calibror;
9, 10, 12 - transportoare cu role;11 - basculă semiautomată
Instalaţia Dokex cu productivitatea de 6 tone/oră (fig. 14.27) este

alcătuită din următoarele părţi:
- buncăr de alimentare (7) prevăzut cu eliminator de fructe sub
dimensiunea limită prevăzută de S.T.A.S. (2);
214
- masă de sortare cu role (3) pentru separarea fructelor pe două calităţi
prevăzută cu un dispozitiv de eliminare a fructelor de calitatea a II-a (6) cu
buncăr elevator şi calibror pentru aceste fructe;
- maşină de periat şi lustruit (4);
- bandă de sortare după grade de coacere în funcţie de nuanţele culorii a
fructelor de calitate extra şi I (5);
- bandă de distribuire a fructelor de calitate extra şi I (7) la calibrare;
- patru calibroare pentru fiecare nuanţă de culoare (8);
- două transportoare cu pat de role pentru vehicularea lăzilor pline (9,
10, 12);
- două balanţe cu taler plat de role pentru egalizarea greutăţii lădiţelor
(11);
Instalaţia este acţionată de 11 motoare electrice care se racordează la
reţeaua de 220 V cu o putere instalată de 3,72 kW fiind deservită de 45
persoane.
Productivitatea efectivă a instalaţiei este de 4,3 tone/oră, precizia de
calibrare ajungând la 91,5% iar gradul de vătămare până la 4,5%.
Instalaţia de condiţionat „Greefa”
Instalaţia de condiţionat „Greefa" (fig. 14.28) este destinată pentru

condiţionarea fructelor cu formă sferică aşa cum sunt merele, piersicile, caisele,
precum şi a tomatelor care au acelaşi grad de maturare sau care înainte au fost
sortate după acelaşi criteriu.
b.
a.
c.
Fig. 14.28. Instalaţia de condiţionat tomate Greefa
a) calibrorul instalaţiei; b) modelul A - 4 cu productivitatea de 1,4-1,8 t/h
c) modelul V-4 cu productivitatea de 6 t/h
215
Instalaţia Greefa face calibrarea după diametru pe patru calibre şi fructe
mici sau necalibrabile. Mai răspîndit este tipul A.4. de 1,4-1,8 tone/oră precum şi
tipul V. 4. de 6 tone/ oră. Părţile componente principale sunt aceleaşi ca şi
pentru instalaţia Dokex.
Calibrorul instalaţiei (fig. 14.28.a) este format dintr-un disc metalic
tronconic (1) , turnat din aluminiu, acoperit cu un strat protector din pâslă sau
cauciuc şi cu posibilităţi de modificare a unghiului generatoarei faţă de verticală.
În jurul conului se află o bandă metalică circulară sub formă de segmente
(sectoare circulare) (2), acoperită de asemenea cu un strat protector. În plan
vertical, sectoarele circulare se aşează la distanţă faţă de marginea conului,
formând fante (deschideri) care cresc progresiv, începând cu partea de unde se
face alimentarea. În dreptul fiecărui sector circular se află câte un jgheab
colector.
Prin rotirea conului, fructele sau legumele sunt deplasate de acesta spre
sectoarele de sortare. Cele care corespund la dimensiuni cu mărimea fantei
trec în jgheabul colector, de unde sunt colectate în cutii
Instalaţia de condiţionat ICT-1
Instalaţia de condiţionat ICT-1 a cărei schema tehnologică este

prezentată în figura 14.29 este destinată pentru următoarele operaţii principale:
sortarea (manuală), calibrarea, egalizarea şi capotarea lădiţelor. Productivitatea
instalaţiei este de 1 tonă/oră fiind deservită de 11-13 muncitori. Gradul de
vătămare este de 6%, dintre care vătămările grave reprezintă 0,08% iar precizia
de calibrare ajunge la 88%. Instalaţia este echipată cu motor monofazic în
vederea racordării la reţeaua de tensiune de 220 V, consumul mediu efectiv de
energie electrică fiind de 0,25 kW/h.
Fig. 14.29. Instalaţia de condiţionat tomate ICT-1

1- jgheab de alimentare; 2 - transportor cu role; 3 - maşină de calibrat; 4 - transportor de
lăzi; 5 - basculă semiautomată de 50 kg cu protecţie şi pat cu role; 6 - masă pe două
nivele pentru 5 lăzi; 7 - suport orientabil de captoare cu dispozitiv de ridicare; 8 - suport
pentru depozitarea copertinelor; 9 - scaun rotativ
216
Instalaţia de condiţionat ceapă „Jansen-Heuning”
Instalaţia de condiţionat ceapa „Jansen-Heuning” (fig. 14.30) este

destinată pentru condiţionarea cepei, scoasă din celule după păstrare, având cu
o productivitate de 4 tone/oră.
Fig. 14.30.Instalaţia de condiţionat ceapă „Jansen-Heuning”

1 – elevator cu cupe; 2 – maşină de tăiat cozi; 3 – buncăr tampon; 4 – bandă
transportoare intermediară; 5 – maşină de calibrat cu sită vibratoare, 6 – masă de sortare;
7 – benzi de transport produs final sortat; 8 – elevator pentru produs substas; 9 – maşină
de însăcuit;10 – bandă de transport pentru produsele rezultate de la maşinile 2 şi 5.
Cu ajutorul acestei instalaţii se realizează următoarele operaţii

tehnologice principale:
- alimentarea liniei cu ceapă scoasă din celule;
- tăierea cozilor, mustăţilor şi fustelor libere şi eliminarea acestora;
- calibrarea după dimensiuni pe patru calibre cu eliminarea - cepei sub 20
mm în diametru;
- sortarea calitativă manuală după aspectul exterior al cepei din fiecare
calibru;
- ambalarea cepei în folie PVC sau plasă fileu de 1, 2,5 sau 5 kg şi în saci
din material textil de 25 kg.
Ansamblurile care compun instalaţia sunt prezentate în figura 66.
Instalaţia este acţionată electric de la reţeaua de 220/380 V 50 Hz,
puterea instalată fiind de 15,0 kW. Pentru deservire sunt necesari 25 muncitori.
Indicii calitativi principali sunt precizia de calibrare medie de 86,6%; gradul de
vătămare mediu 16,75% (vătămările fiind uşoare, nu influenţează valorificarea
cepei sau scăderea preţului ei de livrare) iar gradul de defoliere ajunge la 14,5%
Instalaţia de sortat şi calibrat cartofi ISC-4
Instalaţia ISC-4 realizată în ţară este destinată pentru separarea

tuberculilor de pământ şi pentru sortarea şi calibrarea lor pe cale uscată.
Fig. 14.30. Instalaţia de sortat şi calibrat cartofi ISC-4

217
Instalaţia (fig. 14.30) se compune din: buncăr transportor (7) care
transportă cartofii aduşi de camioane basculante la elevatorul cu racleţi (2)
Acesta ridică cartofii la maşina de curăţat (3) care îndepărtează pământul de pe
cartofi cu ajutorul sistemului de curăţire (suluri cilindrice cu turaţii diferite
îmbrăcate în cauciuc şi prevăzute cu pinteni) apoi se face perierea suprafeţei
cartofilor cu ajutorul sistemului de perii. Banda de sortare (4) serveşte pentru
îndepărtarea manuală a cartofilor stricaţi, vătămaţi, a pietrelor şi vrejilor care se
introduc în buzunarele laterale ale benzii de sortare, fiind purtaţi de către banda
transportoare de impurităţi (5). Elevatorul cu racleţi (6) ridică cartofii la maşina
de calibrat (7) care asigură calibrarea pe trei dimensiuni (fracţia 1, sub 38,1 mm,
fracţia 2 38,1-41,3 mm, fracţia 3 peste 41,3 mm). Benzile transportoare (8 şi 9)
asigură transportul cartofilor în saci.
Instalaţia are un randament de 4 500 kg/oră, fiind deservită de 9
persoane. Precizia de calibrare variază între 88 şi 92 % iar procentul de
vătămare este scăzut (sub 0,3%).
Instalaţia complexă de condiţionare a cartofilor „Lookwood”
Cu ajutorul acestei instalaţii cu productivitatea de 5 tone/oră se

efectuează următoarele operaţii tehnologice: înmuierea şi prespălarea,
calibrarea cu eliminarea cartofilor sub dimensiunile admise de STAS, spălarea
cu jeturi de apă sub presiune; zvântarea şi uscarea apei de pe suprafaţa
cartofilor prin ştergere şi prin trecerea lor sub un curent de aer cald; sortarea
manuală după aspectul exterior calibrarea după dimensiuni cu evacuarea şi
însăcuirea cartofilor de dimensiuni mari; cântărirea şi ambalarea cartofilor în saci
de 5-10 kg sau plase fileu de 1-5 kg.
Instalaţia se compune dintr-o serie de ansambluri prezentate în figura
14.31
Fig. 14.31. Instalaţia complexă de condiţionare a cartofilor „Lookwood”

1 – bazin; 2 – elevator; 3 – maşină de calibrat; 4 – maşină de spălat; 5 – maşină de
zvântat; 6 – tunel de uscare cu aer cald; 7 – masă de sortare; 8 – maşină de calibrat;
9 – transportor; 10 – maşină de ambalat
Consumul orar de apă pentru spălarea sub presiune (2-6 atm) este 20-22
m3 fără recirculare şi de 2-3 m3 (la 1-2 atm) cu recirculare şi sistem de
sedimentare, folosind bazine dispuse la subsolul instalaţiei. Pentru deservirea
sunt necesari 17 oameni.
Instalaţia de sortat castraveţi „MOBA"
Instalaţia a cărei schemă tehnologică este redată în figura 14.32 este

destinată în exclusivitate sortării castraveţilor din soiurile cultivate în seră.
218
Calibrarea se face după greutate existând două variante constructive la
care forma sortatorului poate fi rotundă sau dreptunghiulară. Ambele construcţii
au acelaşi dispozitiv de cântărire diferind între ele şi prin randamentul orar,
astfel:
- maşina cu o singură bandă de alimentare cu un randament orar de 4
000 bucăţi.
- maşina cu două benzi de alimentare cu un randament orar de 8 000
bucăţi.
Fig. 14.32 Instalaţia pentru condiţionarea castraveţilor MOBA

1- transportoare înclinate; 2 – sortator; 3 – mese de lucru compartimentate; 4 – dispozitive
de cântărire; 5 – transportoare orizontale din pânză; 6 – mese de depozitare lădiţe
Instalaţia lucrează pe două linii , fiecare folosind câte o latură a

sortatorului şi este deservită de 10-12 muncitori.
În urma sortării şi calibrării, ca principale operaţii ale condiţionării, rezultă
clasele de calitate ale produselor horticole în funcţie de care acestea se
valorifică. Pentru fiecare produs horticol în parte există un standard în care sunt
trecute condiţiile generale de calitate şi particularităţile pe care acestea trebuie
să le îndeplinească pentru o anumită clasă de calitate.
Pentru valorificarea superioară a legumelor şi fructelor, acestea sunt

supuse unui proces tehnologic de condiţionare pentru pregătirea lor în funcţie
de destinaţie: consum în stare proaspătă, păstrare, industrializare etc.
În special condiţionarea fructelor şi legumelor constă în sortare. În timpul
procesului tehnologic de sortare se mai execută şi alte operaţii cum sunt:
îndepărtarea impurităţilor, îndepărtarea produselor vătămate şi nesănătoase, a
resturilor vegetale, spălarea, perierea şi ambalarea lor, folosindu-se instalaţii
complexe. Sortarea fructelor şi legumelor se face de regulă după dimensiuni,
operaţie care poartă denumirea de calibrare şi după masa lor (castraveţi, ardei
graşi etc.). Principalele cerinţe care se impun maşinilor la sortarea fructelor şi
legumelor sunt: să nu producă vătămarea lor, să poată sorta cât mai multe
produse horticole, să permită ambalarea imediată a produsului.
Instalaţiile pentru condiţionarea fructelor şi legumelor sunt constituite
dintr-o serie de utilaje succesive astfel încât să se formeze linii tehnologice care
funcţionează în flux continuu.
O linie tehnologică este alcătuită din instalaţii de descărcare a produselor
din ambalajele de transport, benzi transportoare, benzi de presortare, de
curăţire, instalaţia de spălare, periat şi zvântat, calibrare, benzi de sortare
calitativă şi dispozitive de cântărire şi ambalare.
219
1. Ce este sortarea?
2. Ce este condiţionarea?
3. Ce reprezintă calibrarea?
4. Cum se realizează calibrarea produselor horticole după un singur
diametru?
5. Care sunt organele de lucru ale maşinilor care realizează calibrarea
produselor horticole după mai multe diametre?
6. Care este destinaţia instalaţiei de calibrat Greefa?
220
BIBLIOGRAFIE
1. ABAITĂNCEL D. şi colab. - Motoare pentru automobile şi tractoare,

vol. I, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1978.
2. APOSTOLESCU N., BĂTAGĂ N. – Motoare cu ardere internă, Ed.
Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1967.
3. AUNGURENCE N. – Curs de tractoare şi maşini agricole partea I, Lito.
I.A.T., 1985.
4. AUNGURENCE N. – Tractoare, Ed. Mirton, Timişoara, 1994.
5. AUNGURENCE N., TONEA CORNELIA – Îndrumător de lucrări
practice la tractoare şi maşini agricole, Lito. I.A.T., 1987.
6. AUNGURENCE, N; POPA, D; CIODARU, G. - Formarea şi utilizarea
agregatelor agricole, Ed. Mirton, Timişoara, 1997.
7. BERINDEI, M şi colab. - Mecanizarea lucrărilor în producţia de cartofi,
Ed. Ceres, Bucureşti, 1982.
8. BRIA, I; VOICU, GH; BURLACU, GH; - Mecanizarea lucrărilor de
recoltare şi condiţionare în flux a cartofului, Ed. Ceres, Bucureşti, 1980.
9. BUZEA, I., MOTEANU, F.; - Maşini pentru semănat şi plantat. Ed.
Ceres Bucureşti, 1987.
10. BUZEA, I; NICŞULESCU, E; - Reglarea maşinilor agricole, Ed.
Ceres, Bucureşti, 1985.
11. CARAGIUGIUC GR. şi colab. – Tractoare, Ed. Ceres, Bucureşti,
1970.
12. CĂPROIU, ST. şi colab. - Maşini agricole de lucrat solul, semănat şi
întreţinere a culturilor, Ed. Did. şi Ped. Bucureşti, 1982.
13. CIOCÂRDIA, C. - Maşini de săpat gropi. Ed. Ceres Bucureşti, 1974.
14. DĂNILĂ, I; NECULĂIASA, V. - Procese de lucru şi maşini agricole
de recoltat, Ed. A92, Iaşi, 1995.
15. DOBRE P. – Tractoare şi maşini horticole, curs ID, USAMV
Bucuresti, 2009
16. DUMITRESCU P. – Pompe de injecţie şi injectoare pentru
automobile şi tractoare, Ed. Ceres, Bucureşti, 1988.
17. GRUNDWALD B. – Teoria, calculul şi construcţia motoarelor pentru
autovehicule rutiere, EDP, Bucureşti, 1980
18. HORGOŞ A. şi colab. - Tehnologia produselor horticole, Vol.I -
Consideraţii generale asupra produselor horticole ca materie primă pentru
valorificare în stare proaspătă, păstrare şi industrializare, Ed. Eurostampa,
Timişoara, 2008
19. MARINESCU, A. - Mecanizarea lucrărilor în culturi agricole
protejate, Ed. Ceres Bucureşti, 1981.
20. MARINESCU, A. - Mecanizarea lucrărilor în sere, solarii şi
ciupercării, Ed. Ceres Bucureşti, 1986.
21. MARINESCU, A. - Tehnologii şi maşini pentru mecanizarea lucrărilor
în cultura legumelor de câmp. Ed. Ceres Bucureşti, 1989.
22. MĂNIŞOR, P şi colab. - Maşini şi instalaţii pentru uscarea şi
condiţionarea produselor agricole, Ed. Agro-silvică, Bucureşti, 1967.
23. MIHAIU I., SOPA S. – Motoare şi tractoare horticole, Ed. Albastră,
Cluj - Napoca, 1975.
24. MIHĂTOIU I. şi colab. – Utilizarea raţională a tractoarelor de 45 CP,
221
25. MIHĂTOIU I. şi colab. – Tractoare, Ed. Ceres, Bucureşti, 1984.
26. MOTOIU C., TUZU C. – Motoare Diesel, Ed. Tehnică, Bucureşti,
1981.
27. NĂSTĂSOIU S. şi colab. – Tractoare, Ed. Didactică şi Pedagogică
Bucureşti, 1983.
28. NEAGU, T. şi colab. - Tractoare şi maşini horticole, Editura didactică
şi pedagogică, Bucureşti, 1982.
29. RĂDULESCU G. A., PETRE I. – Uleiuri şi ungerea motoarelor, Ed.
Tehnică, Bucureşti, 1973.
30. RUXANDRU, C; STAN, GH - Mecanizarea lucrărilor în pomicultură,
31. SCRIPNIC, V; BABICIU, P. - Maşini agricole, Ed. Ceres, Bucureşti,
1979.
32. ŞANDRU, A şi colab. - Exploatarea utilajelor agricole, Editura
didactică şi pedagocică, Bucureşti, 1983.
33. ŞULEA, I. - Mecanizarea lucrărilor în viticultură. Ed. Ceres.
Bucureşti, 1982.
34. TOMA, D şi colab. - Tractoare şi maşini agricole, Editura didactică şi
pedagocică, Bucureşti, 1981.
35. TOMA D, D; BIANU, I. - Sisteme de maşini şi eficienţa exploatării lor
în producţia vegetală, Ed. Ceres, Bucureşti, 1977.
36. TONEA CORNELIA şi colab. - Maşini agricole - îndrumări practice,
Ed. Lumina, Drobeta - Turnu Severin, 1997.
37. TONEA, CORNELIA - Maşini agricole şi horticole de lucrat solul,
semănat, plantat şi întreţinere a culturilor. Ed. Agroprint, 1998.
38. TONEA, CORNELIA - Maşini agricole de recoltat. Ed. Marineasa,
2000.
39. TURCOIU T. şi colab. – Echipamente de injecţie pentru motoare cu
ardere internă, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1987.
40. TRANDAFIR, S., MOTEANU, FL., IONESCU, M. - Mecanizarea
lucrărilor în cultura legumelor de câmp. Ed. Ceres. Bucureşti, 1976.
222

Baza Energetica Si Masini Horticole IFR

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Baza Energetica Si Masini Horticole IFR

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ

A BANATULUI „Regele Mihai I al României” din TIMIŞOARA

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ ŞI SILVICULTURĂ

STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ

PROGRAMUL DE STUDII: HORTICULTURĂ I.F.R.

BAZA ENERGETICĂ ŞI MAŞINI

Curs pentru studenţii IFR

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ ŞI SILVICULTURĂ

STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ

PROGRAMUL DE STUDII: HORTICULTURĂ I.F.R.

Conf. dr.ing. Daniel POPA

BAZA ENERGETICĂ ŞI MAŞINI

Curs pentru studenţii IFR

Bibliografie ....................................................................................... 220

MATERIALE ŞI ORGANE DE MAŞINI UTILIZATE ÎN

Cuvinte cheie: metal, materiale feroase, materiale neferoase, nit şurub,

Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 2 ore

1.1. PRINCIPALELE MATERIALE UTILIZATE ÎN CONSTRUCŢIA

1.1.1. Materiale metalice

Prin metal se înţelege generic orice element chimic cu luciu caracteristic,

1.1.1.1. Aliaje feroase

1.1.1.2. Metale şi aliaje neferoase.

Principalele metale neferoase folosite în construcţia şi exploatarea

1.1.2. Materiale nemetalice

În construcţia tractoarelor şi maşinilor horticole se folosesc o serie

1.2. ORGANE DE MAŞINI UTILIZATE ÎN CONSTRUCŢIA UTILAJELOR

1.2.1. Organe de asamblare

1.2.1.1. Asamblări nedemontabile

Asamblarea nedemontabilă este acea îmbinare care pentru a fi

1.2.1.1.1. Asamblări prin nituri

1.2.1.1.2. Asamblări prin sudură

Prin sudare se înţelege procesul tehnologic de îmbinare a două sau mai

Fig. 1.1.. Schema de principiu a sudurii electrice

Fig. 1.2. Schema de principiu a sudării cu gaz

1.2.1.1.3.. Asamblarea prin lipire

Asamblarea prin lipire constituie un procedeu de îmbinare nedemontabilă

1.2.1.2. Asamblări demontabile

Asamblarea demontabilă este acea asamblare sau îmbinare care pentru

1.2.1.2.1. Asamblarea prin pană

Penele sunt organe de maşini care servesc pentru solidarizarea roţilor,

Penele longitudinale au în general o formă prismatică cu o mică înclinaţie

Fig. 1.4. Asamblare prin pană longitudinală:

1.2.1.2.2. Asamblări prin caneluri

Aceste asamblări se realizează de obicei la îmbinarea unei roţi cu un

1.2.1.2.3. Asamblări filetate

Asamblările filetate sunt cele mai răspândite tipuri de îmbinări

Fig. 1.6. Elementele geometrice ale filetului.

Pasul filetului (fig.1.6) reprezintă distanţa măsurată în acelaşi plan

1.2.1.2.4. Asamblări elastice

Aceste asamblări elastice se pot divide în două grupe:

1.2.2. Organe pentru susţinerea mişcării de rotaţie

Fig. 1.7 Arbore drept:

Fig. 1.9 Arbore flexibil

Fig.1.10. Ochi de lagăr simplu Fig.1.11. Lagăr cu bucşe antifricţiune.

Un alt tip de lagăr este lagărul cu capac şi cuzineţi (fig.1.12).

Fig.1.12. Lagăr cu capac

Fig.1.13. Lagăre de rostogolire.

Dezavantaje: - sensibilitatea mare la sarcini, exigenţă mare la execuţie şi

1. 2.3. Organe pentru transmiterea mişcării de rotaţie

Cuplajele intermitente (ambreiajele)

1.2.3.2. Transmisii prin roţi

Transmiterea mişcării de rotaţie dintre arbori paraleli, arbori concurenţi

- Pasul p – este distanţa măsurată pe cercul de divizare între punctele