Raspunderea civilă

Notiuni introductive privind raspunderea civila .

Raspunderea civila contractuală. Clauza penală.
Conditiile raspunderii civile.
 Răspunderea civilă
In dreptul civil sunt reglementate doua forme ale raspunderii civile:

• raspunderea contractuală, intevine numai atunci cand creditorul contractual sufera o paguba ca urmare a neexecutarii
obligatiilor contractuale de catre debitorul sau.

• raspunderea delictuală, intevine in toate situatiile cand un prejudiciu este cauzat unei persoane prin incalcarea unei
obligatii legale cu caracter general, care incumba tuturor.
Condițiile răspunderii civile:

- proba culpei: in cazul majoritatii cazurilor de raspundere civilă delictuală, victima trebuie sa faca dovada culpei autorului,
chiar dacă această dovadă se face prin intermediul prezumtiilor simple legate de celelalte elemente dovedite ale raspunderii;
dimpotriva, in cazul obligatiilor de rezultat care au ca izvor contractul, culpa autorului prejudiciului este prezumata relativ ca
urmare a neajungerii la rezultatul scontat prin contract

- intinderea reparatiei: in cazul raspunderii civile delictuale, intinderea reparatiei se stabileste in functie de cuantumul
prejudiciilor directe, previzibile si imprevizibile; in cazul raspunderii contractuale, prejudiciile imprevizibile nu pot face obiectul
reparatiei decat daca debitorul se face vinovat de dol in neexecutarea obligatiilor contractuale;
 Răspunderea civilă
• Principalul efect al răspunderii civile va da naștere unui nou raport juridic
obligațional, stabilit între autorul faptei cauzatoare de prejudicii și persoana
prejudiciată și care va avea ca obiect repararea integrală a prejudiciului cauzat.
• Dreptul civil român stabilește o clasificare a răspunderii civile, în două forme,
făcând o distincție clară între
• răspunderea civilă contractuală, care are ca izvor un contract și
• răspunderea civilă delictuală, care va avea ca izvor fapta ilicită cauzatoare de
prejudicii (delictul civil).
• Sub imperiul acestei delimitări imperative, literatura de specialitate promovează
opinia potrivit căruia ”răspunderea civilă delictuală constituie dreptul comun al
răspunderii civile și în consecință regulile acesteia se vor aplica în toate situațiile în toate
cazurile în care ne aflăm în prezența unor obligații contractuale”
Răspunderea civilă

• in materie delictuala, daca prejudiciul este cauzat de doua sau mai multe persoane, acestea sunt
obligate la reparatie in mod solidar; dimpotriva in materie contractuala solidaritatea nu se
prezuma ci trebuie stipulata expres pentru a opera, raspunderea fiind divizibila in functie de
numarul debitorilor;
• capacitatea de a raspunde: in materie delictuala raspund toate persoanele despre care se dovedeste
ca au actionat cu discernamant, indiferent de varsta sau de starea lor psihica; in materie
contractuala, capacitatea de a raspunde se suprapune peste capacitatea de exercitiu, care se
dobandeste la implinirea varstei de 18 ani, avand in vedere ca pentru antrenarea raspunderii civile
contractuale, fapta ilicită trebuie sa constea in neindeplinirea obligatiilor asumate printr-
un contract valabil incheiat.
• punerea in intarziere - in materie delictuala, autorul faptei prejudiciabile sau persoana
raspunzatoare este de drept pusa in intarziere; in materie contractuala, punerea in intarziere
de drept se realizeaza numai in cazurile de exceptie prevazute de art. 1079 Cod civil, in celelalte
cazuri fiind necesara punerea in intarziere a debitorului prin notificare sau somatie expediata prin
intermediul executorului judecatoresc.
• prescriptia dreptului la actiune: in materie delictuala este de 3 ani, in timp ce in materie
contractuala exista numeroase termene speciale de  prescripție.
• conventiile de neraspundere intervenite inainte de savarsirea faptei ilicite sunt de regula lovite
de nulitate in materie delictuala; in materie contractuala clauzele de neraspundere sunt valabile in
anumite limite.
Răspunderea civilă contractuală

• Raspunderea civila contractuală este îndatorirea debitorului unei obligatii nascuta dintr-

un contract de a repara prejudiciul, cauzat creditorului sau prin faptul
neexecutarii lato sensu a obligatiei se intelege executarea ei cu intarziere, executarea
necorespunzatoare ori neexecutarea propriu-zisa totala sau partiala.
• Art. 1350
• Răspunderea contractuală
• (1) Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat.
• (2) Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este
răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest
prejudiciu, în condiţiile legii.
• (3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea
regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi
mai favorabile.
•
 Răspunderea civilă contractuală
• Contractul este acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția
de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
Consecințele directe ale încheierii contractului sunt:
• părțile trebuie să acționeze cu bună-credință atât la negocierea și încheierea
contractului, cât și pe tot parcursul executării sale, neputând înlătura sau limita
această obligație.
• orice persoană trebuie să-și execute obligațiile astfel cum acestea au fost asumate prin
contractul încheiat între părți.
• atunci când fără justificare, una dintre părțile contractante nu își îndeplinește
obligațiile asumate, ea este răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat celeilalte părți
și este obligată să-l repare.
• raspunderea contractuală care este definită ca fiind obligați adebitorului de a repara
pecuniar prejudiciul cauzat creditorului său prin neexecutarea, executarea
necorespunzatoare ori cu întârziere a obligatiilor născute dintr-un contract valabil
încheiat.

•
 Răspunderea civilă contractuală
Astfel că atunci când avem de-a face cu încălcarea oricărei obligaţii ce derivă dintr-un
contract, aceasta va avea drept consecință atragerea răspunderii contractuale, care în principiu,
va fi reglementată de convenţia părţilor şi, în subsidiar de lege, prin dreptul celui păgubit la
daune interese.

In general, atunci când se vorbește de răspundere contractuală, iar întinderea

despăgubirilor se stabileşte prin acordul de voinţă al părţilor, această evaluarea convenţională
a daunelor interese este recunoscită sub denumirea de clauză penală.
Doctrina clasifică daunele interese în daune interese compensatorii, care reprezintă
remediul în cazul în care prejudiciul suferit de creditor constă în neexecutarea, executarea
incompletă sau defectuoasă a obligațiilor ce îi reveneau debitorului, respectiv în daune
interese moratorii prin care se repară prejudiciul pricinuit de debitor prin executarea cu
întârziere a obligației sale
Clauza penală
Părțile au libertatea, ca printr-o clauză inserată în cuprinsul contractului ori printr-o convenție
separată, să determine anticipat cuantumul daunelor interese pe care debitorul le va datora
creditorului în cazul unei eventuale neexecutării a obligațiilor asumate prin contract. Așadar,
atunci când părțile vor considera util ca prin contract să stabilească, anticipat producerii pagubei
(eveniment viitor și nesigur), o evaluarea convențională a daunelor interese (compensatorii sau
moratorii), această evaluarea convențională anticipată a daunelor interese fiind clauza penală.

• Actualul nostru Cod Civil reglementează, la art. 1538, clauza penală ca fiind acea convenție
”prin care părţile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestaţie în cazul
neexecutării obligaţiei principale”.
• Remarcăm că prin definiția dată, legiuitorul a subliniat în mod cert, prin folosirea
sintagmei ”neexecutarea obligației principale”, caracterul accesoriu al clauzei penale, dar
și izvorul clauzei penale, respectiv ”convenția” părților, izvor al obligației principale.

•
Clauza penală
• Important de subliniat rămâne însă faptul că, indiferent dacă daunele interese sunt
moratorii sau compensatorii, stabilite legal sau judiciar, ori stabilite convențional
ca în cazul clauzei penale, acestea vin, așadar, în consecință a unei neexecutării
culpabile a obligațiilor contractuale, însă numai în cazul clauzei penale, conform
art.1538, alin. 4, Cod Civil, ”Creditorul poate cere executarea clauzei penale fără a fi
ţinut să dovedească vreun prejudiciu”.

• În cazul clauzei penale, nu este necesar a se mai dovedi nici prejudiciul și nici
întinderea acestuia, deoarece, având ca izvor contractul, efectele clauzei penale
reprezintă în fapt o obligație asumată de părți prin contract, contract asupra
căruia părțile și-au exprimat liberul consimțământ, încă de la momentul
încheierii lui.
 Efectele încetării contractului
• Art. 1549 Cod Civil
• ”Dacă nu cere executarea silită a obligaţiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezoluţiunea sau,
după caz, rezilierea contractului, precum şi la daune-interese, dacă i se cuvin”.
• Textul de lege, subliniază în mod evident, că numai sub condiția de a nu cere
executarea silită a obligațiilor contractuale, creditorului îi va fi acceptată declarația de
rezoluțiune, respectiv de reziliere a contractului.
• Având ca temei de drept reglementările aduse de art.1322 al Codului civil, privind efectele
încetării contractului și în care se precizează că ”la încetarea contractului părţile sunt liberate
de obligaţiile asumate”, este evident că părțile vor fi liberate și de efectele clauzei penale,
deoarece și aceasta este tot o obligație ce are ca izvor contractul, iar odată desființat însăși
izvorul obligației aceasta va presupune implicit desființarea obligației.
• Cauzele de încetare a contractului. Art. 1321Cod Civil. ”Contractul încetează, în condiţiile
legii, prin executare, acordul de voinţă al părţilor, denunţare unilaterală, expirarea
termenului, îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiţiei, imposibilitate fortuită de
executare, precum şi din orice alte cauze prevăzute de lege.”
• Art. 1321Cod Civil. Cauzele de încetare ale contractului: ”Contractul încetează, în condiţiile
legii, prin executare, acordul de voinţă al părţilor, denunţare unilaterală, expirarea termenului,
îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiţiei, imposibilitate fortuită de executare, precum şi
din orice alte cauze prevăzute de lege”.

•
Răspunderea contractuală
• Deoarece ”ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”

• Astfel că prin încetarea contractului, ca efect al declarării rezilierii, respectiv

rezoluțiunii, obligațiile stipulate în cuprinsul clauzei penale vor fi implicit desființate,
deoarece însăși izvorul acestora a fost desființat, ne mai putându-se vorbi de o
răspundere obligațională contractuală.

• Așadar, în această ipoteză creditorul va avea la îndemână a pretinde doar daune interese
extracontractuale, compensatorii, respectiv moratorii, stabilite prin evaluare
legală sau judiciară, sub forma dreptului comun în materie, unde cel ce se
consideră păgubit va trebui să facă dovada prejudiciului și izvorul acestuia..
•