Grigore Vieru-poet al neamului 

românesc

Poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam, a iubit
poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor,
lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară. Poet liric, cu o sensibilitate
mare dedică poezii sufletului omenesc.
Marele român Grigore Vieru şi-a dedicat scrierile în primul rând copiilor cu suflet de înger,
aceştia fiind darul cel mai de preţ al familiei. Grigore Vieru a scris literatură pentru copii deoarece,
spunea poetul, "dacă copilul începe de mic să fie român el va fi mare român când va creşte, iar în
felul acesta suma de valori a copiilor va deveni o naţiune mare, pentru că sufletul copilului este
curat, românismul intrând în sufletul lui de mic, va deveni temelia, talpa românismului veşnic şi
sfânt."
Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererâta, în familia lui Pavel şi
Eudochia Vieru. A absolvit şcoala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează şcoala
medie din oraşul Lipcani, pe care o termină în 1953. În anul 1957 debutează editorial (fiind student)
cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit
Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău, facultatea de Filologie şi Istorie. Se angajează ca
redactor la redacţia numită revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, actualmente „Noi”, şi ziarul
"Tânărul leninist", actualmente "Florile Dalbe".
La 8 iunie 1960 se căsătoreşte cu Raisa Nacu, profesoară de limba română şi latină,
împreună având doi copii: Vieru-Teodor și fiul mai mic – Călin, şi se angajează ca redactor la
revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii
1960–1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”. A fost un oaspete des al „Căsuţei
Poeziei” din satul Cociulia, raionul Cantemir. Tot aici scrie celebra carte pentru preşcolari
„Albinuţa”.
În 1965, îi apare volumul "Versuri pentru cititorii de toate vârstele", pentru care i se acordă
Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii şi tineret. Mai târziu,
revista Nistru publică poemul "Bărbaţii Moldovei", cu o dedicaţie pentru "naţionalistul" Nicolae
Testimiţeanu. Întregul tiraj este oprit, iar dedicaţia este scoasă.
În 1968 are loc o cotitură logică în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri
lirice "Numele tău", cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai
originală apariţie poetică. Chiar în anul apariţiei, cartea devine obiect de studiu la cursurile
universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate "Tudor
Arghezi", "Lucian Blaga", "Brâncuşi", iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin
Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.
În 1969, el publică "Duminica cuvintelor" la editura Lumina, cu ilustraţii de Igor Vieru, o
carte mult îndrăgită de preşcolari, care a devenit "obligatorie" în orice grădiniţă de copii.
Un an mai târziu, editura Lumina publică "Abecedarul", semnat de Spiridon Vangheli,
Grigore Vieru şi pictorul Igor Vieru. S-a dat o luptă aprigă de câţiva ani pentru apariţia lui, luptă în
care s-au angajat şi învăţătorii basarabeni, lucrarea fiind considerată naţionalistă de către autorităţi.
Tot în 1970, apare volumul selectiv de versuri pentru copii "Trei iezi". La numai câteva zile după
apariţie, în urma unui denunţ, volumul este retras din librării pentru poemul "Curcubeul", în care s-
a găsit "ascuns" tricolorul românesc.
În 1974, Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitaţie
oficială din partea Uniunii Scriitorilor, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoţit de
poetul Radu Cârneci. În acelaşi an, apare volumul de versuri lirice "Aproape", cu ilustraţii color de
Isai Cârmu.
În 1982 este lansat filmul muzical pentru copii "Maria Mirabela", al regizorului Ion
Popescu, textele pentru cântece fiind semnate de Grigore Vieru, iar în 1988 i se acordă cea mai
prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare
Anderesen.
În 1989, Vieru este ales deputat al poporului. Poetul întreprinde un turneu în Moldova de
peste Prut, adunând în jurul său pe cei mai populari interpreţi şi compozitori de muzică uşoară din
Basarabia,
În anul 1990, Grigore Vieru este ales Membru de Onoare al Academiei Române, în 1991
devine membru al Comisiei de Stat pentru Problemele Limbii, iar în 1992, Academia Română îl
propune pentru premiul Nobel pentru Pace.
În 1993, poetul este ales membru corespondent al Academiei Române.
La împlinirea vârstei de 60 de ani, în 1995, Vieru este sărbătorit oficial la Bucureşti, Iaşi şi
la Uniunea Scriitorilor din Chişinău. În acelaşi an, poetul este ales membru al Consiliului de
administraţie pentru Societatea Română de Radiodifuziune. În 1996 este decorat cu Ordinul
Republicii.
În 1997, Editura Litera din Chişinău lansează volumul antologic "Acum şi în veac", iar 3 ani
mai tîrziu este decorat cu Medalia guvernamentală a României "Eminescu" - 150 de ani de la
naştere.
La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în apropiere de Chişinău.
La 48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a încetat să bată, pe fondul unor
politraumatisme multiple şi al unei poliinsuficienţe a sistemelor şi organelor.
 Grigore Vieru e definit ca fiind poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al
izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre. „Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost
însuşi sufletul Basarabiei. Pentru poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia
sa, prin frumosul semănat în inimile copiilor. A fost, este şi va rămâne, Pilonul de rezistenţă al
culturii naţionale. Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui. Şi cerul cu stelele, şi al străvechii
slave bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără. A
ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi ce-i al tău prin poezie şi să crezi
că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să fii un poet ales. Aşa a fost Grigore Vieru – poet
al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire şi de
aceea merită cununa recunoştinţei noastre. Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba
română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun. Visul său era de
a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca
niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl
pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri.
Am pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri. Moştenirea pe care a lăsat-o în urma sa
este netrecătoare şi multe generaţii îi vor duce dorul, mângâindu-şi sufletele cu versurile lui. El a
fost poetul dragostei de viaţă, dragostei de ţară, dragostei de neam, dragostei de adevăr, să-l aducem
copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor
rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie” (Zaltur Victoria)
Marile teme prezente în creaţia sa: Mama, Iubirea, Copilăria, Graiul vor fi mereu actuale,
fiindcă acestea izvorăsc din divinitate şi nu pot fi mişcate de nimeni şi de nimic.
Acesta este Grigore Vieru, poetul, care o viaţă de om serveşte cu dăruire poezia.
Contemporan cu noi, el este şi un exponent al ideilor dominante în conştiinţa noastră naţională pe
care le exprimă artistic şi le îmbogăţeşte cu sufletul său. E un poet fructuos, mereu sensibil la
freamătul inimii şi la zbuciumul timpului, e poetul epocii noastre. Un cuvânt despre poetul Grigore
Vieru produce emoţie, trăire firească impusă dincolo de toate ce se produc în viaţă, împreună cu alţi
creatori iluştri, reprezintă o şcoală poetică, în care poezia este chiar viaţa şi sufletul omului.
Opera marelui poet ne-a menţinut demnitatea de neam, ne-a hrănit-o cu speranţă, cu adevăr
şi cu puterea de a continua mereu cu fruntea sus:
„ Ne-am ţinut veşnic de limba română într-un deşert aprins în care singura umbră era- umbra
ecoului”- zicea poetul Grigore Vieru. Ca nimeni altul dintre contemporani, poetul stăpâneşte
cuvântul adică, limba română „pe care a învăţat- o o viaţă şi a sacralizat-o.
Iată ce mărturiseşte însuşi autorul:
„Două lucruri în astă lume au fost zidite până la capăt: Biblia şi Limba Română”.
Perfecţiunea, frumuseţea Limbii Române e lucrarea lui Dumnezeu, crede Poetul.
 Secolul nostru are pretenţia de a regăsi în firea literaturii o esenţializare a faptelor din
întregul nostru univers, de sublimare a originalităţii în orizontul de aşteptare al omului de azi, atras
de esenţe primordiale. Totuşi, harul de poet sau scriitor nu se subscrie acestei idei atâta timp cât
deţine seva interesului în toate vremurile şi rezistă esenţialmente în pofida unor metamorfozări
conceptuale din epocă.

Bibliografie:

Eugen Simion, ,,Grigore Vieru, un poet cu lira-n lacrimi”, în Caiete critice, Nr.1-3, 1974
Ioana Emanuela Petrescu, „Eminescu și mutațiile poeziei românești”, Editura Dacia, Cluj-
Napoca, 1989
Florentina Narcisa Boldeanu, ,,Grigore Vieru, poetul dimineții şi al bucuriei’’, în Revista
Știința literară Nr.2 (25), 2012
Grigore Vieru, „Taina care mă apără”, Iaşi, Editura Princeps, 2008
Matei Călinescu, „A citi,a reciti. Către o poetica a re(lecturii)”, Editura Polirom, București,
2007
Viorica Ela Caraman, ,,Grigore Vieru și Emil Cioran în circumferința ideilor comune”, în
Revista Limba Română, Nr.1- 4, 2009
Ştefan Augustin Doinaș, „Orfeu şi tentația realului”, Editura Eminescu, București, 1974
Literatura şi Arta Moldovei, Enciclopedie, Chişinău, Red. ESM., 1985