Sunteți pe pagina 1din 14

UNIVERSITATEA “ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

Referat la Tehnica Operaţiunilor Bancare


Tema: SISTEMUL BANCAR ROMÂNESC DUPĂ 1990

 Nume:
 Specializarea: Administrarea Afacerilor
 Anul : II

1
Cuprins

Introducere...................................................................................................................3

1. Reglementarea și reforma sistemului bancar din România după anul 1990.......4


2. Condolidarea şi evoluţia sistemului bancar românesc dupa anul 2000...............5
Concluzii...................................................................................................................9
Bibliografie..............................................................................................................10

2
Introducere

Primele dovezi ale desfășurării unei activități bancare pe teritoriul României datează din anul
167 e.n. și au fost descoperite între anii1786-1855, fiind 55 de plăci de piatră găsite într-o zonă
de mine aurifere. Aceste plăci datează din perioada Daciei Traiane și conțin detalii referitoare la
un contract privind înființarea unei bănci. Ea putea acorda împrumuturi în numerar și percepea
dobândă.

In anul 1856 a fost creată prima bancă, numită Banca Națională a Moldovei, cu sediul la Iași.
Banca a fost creată ca urmare a demersurilor unui bancher prusac, Nulandt și a fost concesionată
acestuia. În anul 1857 acestă bancă a dat faliment datorită nesinceritații concesionarului, relei
administrări, speculațiilor asupra efectelor comerciale, greșita repartizare și nevărsarea
capitalului.

După Unirea din 1859 Al.I.Cuza, în 1864, a fondat Casa de Depuneri și Consemnațiuni. În
1865 a fost creată la București, Banca România care inițial a avut atribuții de bancă de emisiune
și scont, ulterior a devenit bancă comercială funcționând până în 1848.

Un moment important în evoluția sistemului bancar din din România îl constituie anul 1867,
anul în care a fost adoptat sistemulul monetar național. Unitatea monetară a României a devenit
leul care se împarte în una sută parți denumite bani.

În aceiași perioadă au apărut și alte bănci: Banca Albina din Sibiu, în anul 1872, care a fost și
prima bancă cu capital integral românesc, Creditul Financiar Rural, în 1873 și Creditul Financiar
Urban, în anul 1875.1

După anul 1880, a crescut numărul și importanța băncilor românești, de la 5 câte existau în
perioada 1880-1890, la 215 în anul 1918. Existau bănci cu capital străin: Banca Generală
Română, Marmorosh Blanc & Co, Banca de Credit Român, Banca Comercială Română dar și

1
Gheorghe Moroşan, “Produse şi servicii bancare” , Editura Didactică şi Pedagogică R.A.
Bucureşti 2011

3
bănci cu capital românesc: Banca Agricolă (1894), Banca de Scont (1898), Banca Comerțului
din Craiova (1898) și Banca Românească (1911).

Momentul de vârf al sistemului bancar românesc a venit însă între anii 1928-1933, atunci
când pe teritoriul României existau peste 1.000 bănci.

Criza economică din perioada 1929-1933 a determinat falimentul multor bănci dar și o serie
de fuziuni pentru a supraviețui. Pentru a contracara efectele acestei “depresiuni” și a revigora
sistemul bancar, în anul 1934 a fost înființat Consiliul Superior Bancar care a adoptat mai multe
legi:

 Legea pentru lichidarea datoriilor agricole și urbane;


 Legea pentru organizarea și reglementarea comerțului de bancă;
 Legea pentru înlesnirea și refacerea creditului

Aceste legi au contribuit la salvarea băncilor mai mari, totuși, din peste 1.200 de bănci
existente în 1934, în anul 1940 mai erau operaționale 446, din care principalele erau: Banca de
Credit Român, Banca Comercială Italiană și Romănâ, care realizau peste 50% din totalitatea
operațiunilor bancare din România.

Până în anul 1947, sistemul bancar românesc a cunoscut o dezvoltare remarcabilă, băncile
dețineau resurse importante și funcționau conform standardelor internaționale, însă dupa acest
an, sistemul bancar a fost restrâns, datorită trecerii la economia de comandă.

La 28 decembrie 1946, Banca Națională a României e reorganizată. În anul 1948 toate


băncile private au fost lichidate sau dizolvate. Excepțiile au fost: Banca de Credit pentru
Investiții, Casa Naționala de Economii și Cecuri Poștale și Casa de Depuneri și Consemnațiuni.
Ultimele două au fuzionat și au format Casa de Economii, Cecuri și Consemnațiuni, care în
octombrie 1949 va primi denumirea de Casa de Economii și Consemnațiuni, deținând
monopolul în domeniul depunerilor populației până în anul 1990. 2

2
Turcu Ion, „Tratat de drept bancar”, Ed.V, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004

4
Începând cu anul 1948, toate operațiunile bancare au fost preluate de la fostele bănci
comerciale și concentrate la nivelul unei singure instituții, Banca de Stat ( în anul 1965 revine la
vechea denumire de Bancă Națională a României).

1. Reglementarea și reforma sistemului bancar din România după anul


1990

Reforma sistemului bancar în România a început de fapt în decembrie 1990 când sistemul
monobancar specific economiei cu planificare centrală a fost înlocuit cu un sistem organizat pe
două niveluri: BNR și băncile comerciale.

În procesul de organizare a unui sistem bancar modern de tip occidental, BNR și-a asumat
responsabilitatea de a conduce politica monetară și de a exercita alte funcții specifice unei bănci
centrale, în timp ce activitațile sale comerciale au fost transferate unei bănci nou înființate:
Banca Comercială Română (BCR). Totodată, băncile specializate au fost transformate în bănci
comerciale universale.

În aprilie 1991, Parlamentul României a adoptat Legea privind activitatea bancară ( Legea nr.
33/1991 ) și Legea privind Statutul Băncii Naționale a României ( Legea 34/1991). Aceste legi
au consfințit de jur împrejur crearea unui nou sistem bancar orientat spre piață. Noul cadru
juridic a încurajat dezvoltarea băncilor cu capital privat și a permis intrarea liberă pe piața
bancară autohtonă a instituțiilor financiare străine.

Băncile au fost autorizate să opereze în calitate de bănci comerciale de tip universal, putând
efectua o gamă largă de operațiuni bancare pe întreg teritoriul țarii în condițiile respectării
normelor prudențiale emise de banca centrală, în calitatea sa de autoritate de supraveghere
bancară.3

3
Gheorghe Moroşan, “Produse şi servicii bancare” , Editura Didactică şi Pedagogică R.A.
Bucureşti 2011

5
România a intrat în tranzacție cu o inflație moșenită dinainte de 1989, cu o prăbușire a piețelor,
unde întreprinderile își realizau producția cu o influență structurală a unor ramuri și subramuri
economice, cu prabușirea agriculturii pe fondul introducerii aplicării prevederilor Legii nr.
18/1991 care a divizat proprietatea funciară în cadrul unor forme și exploatații agricole lipsite de
eficiență economică, cu un sistem bancar etatizat și lipsit de capital autohton privat, dar mai ales
sub presiunea factorilor politici noi pentru creditarea pe considerente politice a unor grupuri și
structuri de interese.

Liberalizarea creditării a permis asumarea unor riscuri excesiv de mari de către sistemul
bancar ( îndeosebi băncile cu capital de stat si privat autohton) prin creditarea unor persoane
fizice și agenți economici privați care nu puteau demonstra condiții certe de rambursare a
împrumuturilor contractate.

Lipsa unei reforme rapide și eficiente a economiei românești, reformă generatoare de costuri
mari sociale, a determinat BNR să spună o politică monetară restrictivă.

Un fenomen observat în această perioadă a fost dolarizarea economiei românești, leul,


monedă slabă, fiind înlocuit de dolarul american, moneda puternică, deși în statutul BNR se
prevede că unul din obiectivele fundamentale ale acesteia este apărarea stabilității monedei
naționale. Neirigarea economiei cu monedă, a afectat grav performanța economiei românești
dezvoltând stagnarea economică și recesiunea, accentuată de fenomene de blocaj financiar.

Inhibarea creditării economiei a fost o cauză importantă a stagnării economice românești,


deoarece nici o economie din lume oricât de performantă ar fi,nu se poate dezvolta fără credit. În

Sistemul bancar românesc a cunoscut evoluții contradictorii. Ca efect al cadrului macro și


microeconomic instabil, a intervenției statului în administrarea activitații băncilor, a
reglementărilor și supravegherii bancare deficitare, un număr de 10 bănci comerciale au dat
faliment până în anul 2002.

În prima parte a anului 1998, legislația bancară a fost substanțial schimbată și modernizată
prin adoptarea de către forul legislativ a trei noi legi care reglementează sectorul bancar: Legea
bancară nr. 58/1998, Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naționale a României și Legea
falimentului bancar ( Legea nr. 83/1998).

6
În anii ce au urmat, cadrul legislaiv care reglementează activitatea bancară a fost perfecționat,
prin emiterea de ordonanțe de urgență, pentru a se obține un grad cât mai ridicat de
compatibilitate cu reglementările similare europene și cele mai bune practici internaționale.

2. Condolidarea şi evoluţia sistemului bancar românesc dupa anul 2000

Evolutia sistemului bancar românesc în ultimul deceniu al secolului XX s-a caracterizat prin
dezvoltarea şi diversificarea produselor şi serviciilor bancare, creşterea vitezei şi diversificarea
instrumentelor de decontare, modernizarea sistemului de evidentă şi control, informatizarea
sistemelor de transmitere a datelor de natură contabilă, statistică şi a celor din procesul de
transfer. Eforturile de capitalizare şi presiunea concurentială au determinat băncile să-şi
modernizeze reteaua teritorială.

Totodată evolutia atât de rapidă a sistemului bancar a adus cu sine, în contextul desfăşurării
evenimentelor de natură economică, politică, socială şi elementele negative care au lăsat o umbră
asupra băncilor româneşti atât pe plan intern cât şi pe plan extern, în relatiile cu alte bănci din
Europa şi din lume.

Începând cu anul 2001, sub presiunea realizării condițiilor de integrare în Uniunea Europeană,
guvernul a acționat mult mai hotărât pentru realizarea unor reforme structurale necesare și
pentru ameliorarea mediului de afaceri.4

Din acest an sistemul bancar românesc cuprinde şi cooperativele de credit, care după criza
traversată în anul 2000 au fost nevoite să se reorganizeze fie prin afilierea la o Casă Centrală a
Cooperativelor de Credit, fie prin transformarea în bănci comerciale. Reglementările specifice
cooperativelor de credit îşi găsesc corespondentul în reglementările după care functionează
băncile comerciale: cerinte prudentiale, administrare şi supraveghere specială, rezervă minimă
obligatorie. Restructurarea sistemului bancar în România implică nu numai formarea unui sistem

4
Turliuc Vasile, „Creditarea bancară şi creşterea economică, Analele Ştiinţifice” ale Univ.
Al. I. Cuza Iaşi – seria Economie, vol.XXX, 1998

7
bancar pe două trepte, ci şi reducerea ponderii capitalului de stat, adică privatizarea băncilor
româneşti.

La 31.12.2002, în componenta sistemului bancar românesc erau cuprinse 3 bănci cu capital


integral sau majoritar de stat, 4 bănci cu capital integral sau majoritar privat autohton, 24 de
bănci cu capital integral sau majoritar străin şi 8 bănci sucursale ale băncilor străine. În total, la
finele anului 2002 sistemul bancar cuprindea 39 de bănci, cu două mai putin decât la finele
anului 2001, din cauza retragerii autorizatiilor de functionare pentru 3 societăti bancare (Banca
Română de Scont, Banca de Investitii şi Dezvoltare şi Banca Turco- Română) şi a înfiintării unei
noi bănci (Miro Bank – Banca de Microfinantare).

Procesul de integrare europeană în care a fost și este angrenată România marchează profund și
sistemul bancar. Calendarul armonizării a fost cuprins în special în angajamente asumate în
negocierile de aderare.

Prin Programul Național de Aderare a României la Uniunea Europeană, statul român și-a
asumat obligația de a asigura armonizarea legislației bancare naționale cu legislația comunitară.

Câteva probleme nu erau rezolvate în legislația arătată mai sus: supravegherea pe bază
consolidată, adecvarea capitalului și preluarea Acordului de la Basel privind capitalul, aplicarea
principiului exercitării supravegherii instituțiilor de credit de către autoritatea competentă din
țara de origine, procesul liberalizării fluxurilor de capital ce poate genera probleme pentru
balanța de plăți sau pentru sectorul bancar, în ansamblul său.

Aderarea la Uniunea Europeană a făcut necesară și emiterea unei alte ordonante privind
supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a societăților de asigurare și/sau de
reasigurare, a societăților de servicii de investiții financiare și a societăților de administrare a
investițiilor dintr-un conglomerat financiar.5

Începând cu exercițiul financiar al anului 2012, instituțiile de credit din România vor ține
evidența contabilă și vor întocmi situațiile financiare anuale individuale în conformitate cu
5
Gheorghe Moroşan, “Produse şi servicii bancare” , Editura Didactică şi Pedagogică R.A.
Bucureşti 2011

8
IFRS, adoptate potrivit procedurii prevăzute la art. 6 paragraful 2 din Regulamentul (CE) nr.
1.606/2002, al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea
standardelor internaționale de contabilitae.

În planul reglementării prudențiale, anul 2007 a marcat progrese semnificative prin adoptarea
de noi reglementări având urmatoarele obiective:

1. Armonizarea cadrului de reglementare pentru autorizarea instituțiilor de credit cu


prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 99/2006;
2. Aducerea unor amendamente reglementărilor privind fondurile proprii ale instituțiilor de
credit și ale firmelor de investiții, amendamente rezultate în principal în urma analizei
documentelor emise de Comitetul Supraveghetorilor Bancari Europeni;
3. Completarea cadrului de reglementare pentru raportarea indicatorilor prudențiali ai
instituțiilor de credit, la nivelul individual și consolidat, în perioada de tranziție
premergătoare aplicării depline a cadrului dereglementare Basel II;
4. Crearea cadrului de reglementare pentru raportarea indicatorilor prudențiali ai
instituțiilor de credit, la nivel individual și consolidat, în contextul aplicării depline a
cadrului de reglementare Basel II începând cu 1 ianuarie 2008;
5. Armonizarea cadrului de reglementare pentru clasificarea creditelor și constituirea
provizioanelor specifice de risc de credit cu prevederile Ordonanței de Urgență a
Guvernului nr. 99/2006.

În anul 2008, au fost introduse și alte cerințe de îmbunătățire a calității managementului


riscului:6

 Impunerea utilizării fișei fiscale în procesul de validare a veniturilor (august 2008),


 Determinarea gradului maxim de îndatorare pe categorii de clientelă pe baza analizei de
testare la stres (august 2008),
 Stabilirea graficului inițial de rambursare în condițiile încadrării în gradul maxim de
îndatorare pe întreaga maturitate a creditului (august 2008),
6
Turliuc Vasile, „Creditarea bancară şi creşterea economică, Analele Ştiinţifice” ale Univ.
Al. I. Cuza Iaşi – seria Economie, vol.XXX, 1998

9
 Introducerea unor cerințe mai stricte de provizionare a creditelor în valută acordate
debitorilor expuși la riscul valutar (februarie 2008).

Cadrul de reglementare bancar din România a cunoscut modificări considerabile, modificări


determinate în special de politicile Băncii Naționale a României și de procesul de aderare la
Uniunea Europeană.

Cadrul de reglementare în continuă evoluţie şi schimbare afectează concurenţa din domeniul


bancar din România. De exemplu, băncile care vor fi capabile să implementeze modificările
impuse de Basel II cu cheltuieli mai mici şi mai eficiente vor obţine un avantaj competitiv.

Accelerarea procesului de reglementare bancară în vederea alinierii la standardele europene


are implicaţii atât positive, cât şi negative.

Dintre efectele positive amintim promovarea modificărilor structural în scopul transformării


sectorului bancar într-unul eficient şi compatibil standardelor europene şi internaţionale.

În data de 9 iunie 2010, Guvernul României a adoptat Ordonanţa de Urgenţă nr. 50 privind
contractele de credit pentru consumatori. Aceasta a obligat creditorii să modifice contractele
existente în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare.

Actul normativ se aplică contractelor de credit, inclusiv contractelor de credit garantate cu


ipotecă sau cu o altă garanţie pentru proprietatea imobiliară sau garantate print-un drept privind
proprietatea imobiliară, precum şi contractelor de credit al căror scop îl constituie dobândirea sau
păstrarea drepturilor de proprietate asupra unui teren sau asupra unei clădiri existente sau
proiectate, indiferent de valoarea totală a creditului, precum şi contractelor de leasing.
Prevederile noului act normativ se vor aplica atât contractelor noi, dar parţial şi celor aflate în
derulare, indiferent de valoarea acestora.

Principalele prevederi ale OUG nr 50 derivă din Directiva 2008/48/CE şi se referă la:

10
 Creditorii vor avea dreptul de a percepe un comision de rambursare anticipată de maxim
1% în cazul în care perioada rămasă din contract e mai mare de 1 an şi maxim 0.5%
pentru perioada sub 1 an . În cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul va fi
îndreptăţit la o compensaţie pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea
anticipată a creditului numai dacă rambursarea anticipată intervine într-o perioadă în care
rata dobânzii aferente creditului este fixă.
 Creditorii vor fi obligaţi să comunice consumatorilor, înainte de semnarea contractului,
toate informaţiile relevante printr-un formular standardizat. Formularul standardizat va
permite consumatorilor să analizeze şi să compare cu uşurinţă ofertele băncilor şi să ia o
decizie informată.
 Consumatorii vor avea dreptul de a renunţa necondiţionat, fără a invoca motive, în
termen de 14 zile de la semnare, la un contract de credit.
 Se va interzice perceperea comisionului de analiză a dosarului de credit, în cazul în care
creditul nu se acordă, precum şi perceperea unui comision de depunere/retragere numerar
pentru plata ratelor la credit.
 Numărul comisioanelor aferente contractului de credit a fost limitat la patru: comison de
administrare credit, comision de rambursare anticipată după caz, comision de penalizare
pentru întârzierea la plată şi comision unic pentru servicii prestate la cererea
consumatorilor.

În România la sfârșitul anului 2010 au existat 41 de bănci și Banca Centrală Cooperatistă


CREDITCOOP aveau următoarea structură a capitalului:

 2 bănci cu capital integral sau majoritar de stat;


 4 cu capital majoritar privat autohton;
 26 cu capital majoritar străin;
 9 sucursale ale unor bănci străine;
 o organizație cooperatistă de credit.

 În perioada 2010-2014, pierderile cumulate în sectorul bancar au depăşit 8 mld. lei. BNR a
recomandat băncilor să-şi cureţe portofoliile, ceea ce a însemnat provizioane de risc

11
suplimentare, care în multe cazuri au erodat profiturile operaţionale. Efortul de scoatere în afara
bilanţului a creditelor neperformante şi celelalte măsuri de provizionare legate de curăţenia
generală din sistemul bancar au făcut ca ultimii ani să fie dificili pentru bănci.

Pierderile din anii 2010, 2011 şi 2012 au totalizat 3,6 mld. lei, în timp ce anul 2014 s-a detaşat
cu pierderi record de 4,7 mld. lei. In anul 2015 sistemul bancar a reuşit să revină în teritoriu
pozitiv, cu un profit de 4,5 mld. lei, iar în primul semestru din 2016 câştigul a fost de circa 2,4
mld. lei.

Băncile au fost presate în anii de criză să se restructureze începând de la modelul operaţional


până la portofoliile de credite pentru a încerca să revină pe profit sau măcar să nu mai ceară bani
de la acţionari pentru acoperirea pierderilor.

În ultimii ani, instituţiile de credit au reuşit să iasă din “mocirla“ creditelor neperformante. Şi
tot în ultimii ani, băncile au constatat că şi cererea de credite dă semne de redresare.7

Sistemul bancar a performat bine în 2016. Creditarea totală s-a menţinut în teritoriul pozitiv,
susţinută de avântul împrumuturilor în lei, rata creditelor neperformante a continuat să
scadă,  Activele şi profitul au atins nivele record, solvabilitatea a rămas mai mult decât dublă faţă
de nivelul impus de reglementări şi lichiditate a fost din belşug.

7
Turcu Ion, „Tratat de drept bancar”, Ed.V, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004

12
Concluzii

Incepand din 1990, sistemul bancar a fost supus unui intens proces de restructurare, in
vederea sustinerii tranzitiei la economia de piata. Restructurarea si dezvoltarea sistemului bancar
romanesc este un proces amplu si complex desfasurat, in principal, pe doua laturi: cea
institutionala si cea functionala.
Astfel, restructurarea institutionala a sistemului bancar a cuprins, pe de-o parte,
reorgaizarea Bancii Nationale si transformarea acesteia intr-o adevarata banca centrala,
iar pe de alta parte, dezvoltarea unei retele de banci comerciale. Acest lucru s-a realizat atat prin
modernizarea si dezvoltarea bancilor existente, cat s prin infiintarea de banci noi cu capital de
stat, privat sau mixt, dar si cu participare de capital strain.
Dezvoltarea operatiunilor, a serviciilor si instrumentelor specifice va permite, in timp,
diversificarea activitatii bancare. Aceasta va duce la accentuarea concurentei, vechea sectorizare
fiind inlocuita de o reala specializare bancara, care va depinde natura si marimea operatiunilor
derulate, de categoria de clienti carora fiecare banca li se adreseaza si, nu in ultimul rand, de
calitatea serviciilor oferite clientilor.
Ca urmare a cadrului juridic creat, intr-un timp scurt, alaturi de bancile existente au aparut
banci noi. Indiferent de originea fondurilor, bancile desfasoara aceeasi gama de servicii, atat
pentru agentii economici de stat, cat si pentru cei privati. Se poate observa ca bancile cu capital
privat sprijina, cu prioritate procesul privatizarii. Bancile de stat au inca tendinta sa-si
concentreze atentia asupra domeniilor in care au detinut monopolul operatiunilor bancare.
Bancile noi au posbilitatea derularii, inca de la inceput, a unei activitati bancare moderne,
informatizate si a atragerii celor mai profitabile companii nou infiintate, in calitate de clienti. Nu
in ultimul rand au avut sansa de a decide, pe baza cadrului legal creat, al conditiilor concrete
existente in economie si al studiilor de marketing efectuate.

Bibliografie

13
1. Gheorghe Moroşan, “Produse şi servicii bancare” , Editura Didactică şi Pedagogică R.A.
Bucureşti 2011
2. Turliuc Vasile, „Creditarea bancară şi creşterea economică, Analele Ştiinţifice” ale Univ.
Al. I. Cuza Iaşi – seria Economie, vol.XXX, 1998
3. Turcu Ion, „Tratat de drept bancar”, Ed.V, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004
4. Stategia de post-aderare a României, p.19
5. http://steconomiceuoradea.ro/anale/volume/2004/70.pdf
6. http://www.scritub.com/economie/finante/REFORMA-SISTEMULUI-BANCAR-
ROMA65415.php

14

S-ar putea să vă placă și