DREPTUL TRANSPORTURILOR

Noţiuni introductive

Gradul de dezvoltare a transporturilor ilustrează nivelul de viaţă

materială al unei ţări.
Transporturile facilitează exercitarea activităţii profesionale dincolo
de raza domiciliului, contribuie la dezvoltarea turismului, iar pe plan
economic, transportul este analizat ca o fază inseparabilă a producţiei şi
desfacerii de mărfuri sau de servicii şi distribuire ulterioară a bunurilor
până la nivelul consumatorilor.
În relaţiile internaţionale, schimburile între economiile naţionale
implică, de asemenea, o organizare corespunzătoare a transporturilor.
Tehnica transporturilor a înregistrat, în ultimele două secole, o
dezvoltare vertiginoasă.

Noţiunea de dreptul transporturilor

Transporturile reprezintă un domeniu important al activităţii

economico-sociale, prin intermediul cărora se realizează deplasarea în
spaţiu a bunurilor şi persoanelor, în vederea satisfacerii nevoilor
materiale şi spirituale ale societăţii omeneşti.
În timp, s-a impus adoptarea unor norme care să reglementeze
raporturile juridice ce se stabilesc cu privire la organizarea
transporturilor, precum şi cu privire la drepturile şi obligaţiile
participanţilor la activitatea de transport, fapt ce a determinat constituirea
unei ramuri distincte a dreptului, numită ramura dreptului transporturilor.
Prin dreptul transporturilor se înţelege ansamblul de
reglementări privitoare la activitatea profesională organizată de
cărăuşi, cu vehicule corespunzătoare, pentru a deplasa, pe baze
contractuale şi în condiţii legale, persoane şi/sau bunuri.
Subiectele de dreptul transporturilor sunt, pe de o parte,
transportorii, denumiţi cărăuşi sau operatori, iar pe de altă parte, clienţii
(beneficiarii), fie călători, persoane fizice, fie expeditori şi destinatari de
mărfuri (în actuala legislaţie numiţi utilizatori).

1
 Orice transport constă, în esenţă, într-o prestare de servicii
specifice, executate în scopul de a deplasa de la punctul de pornire, la
locul de sosire, pasageri sau anumite bunuri, cu vehicule
corespunzătoare, în condiţii de siguranţă deplină.
Activitatea astfel desfăşurată are caracter comercial, fiind
organizată pentru realizarea de profit.

Cadrul legal

Dreptul comun în materia transporturilor îl constituie dispoziţiile

cuprinse în Codul comercial român. În lipsă de anumite
reglementări, dispoziţiile comerciale se completează cu cele ale
Codului civil şi cu cele ale Codului procesual civil.
În ceea ce priveşte reglementarea internă, aceasta este dată de
OG nr.19/1997 privind transporturile, republicată în M.Of.
nr.552/11.11.1999, ulterior fiind modificată şi completată prin OG
nr.94/2000, aprobată prin Legea nr.51/2002.
Separat de această ordonanţă, ce constituie cadrul general, sunt şi
reglementări pentru fiecare tip de transport în parte, astfel: OUG
nr.109/2005 – pentru transporturile rutiere, OG nr.7/2005 – pentru
transporturile feroviare, OG nr.116/1998 – pentru transportul maritim
internaţional, Codul aerian – OG nr.29/1997, aprobată şi modificată prin
Legea nr.130/2000.
Reglementarea internaţională rezultă din convenţiile
internaţionale la care România este parte şi din acordurile multilaterale
(cu organizaţiile internaţionale) şi bilaterale (în special cu ţările vecine).
Transportul de persoane şi de mărfuri se desfăşoară sub
îndrumarea şi controlul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii,
organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu
personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului. Potrivit
dispoziţiilor legale, acesta stabileşte politica în domeniul transporturilor la
nivel naţional, elaborează strategiile de dezvoltare ale activităţii de
transporturi şi cadrul legislativ adecvat domeniului transporturilor, pe
care-l supune spre aprobare Guvernului (Hotărârea nr.76/2009 privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii,
publicată în M.Of. nr.89/13.02.2009).

Sistemul naţional de transporturi

2
 Sistemul naţional de transporturi, potrivit prevederilor OG
nr.19/1997, are caracter strategic şi constituie parte integrantă a
sistemului economic şi social. Acesta cuprinde următoarele moduri
de transport: rutier, feroviar, naval, aerian, multimodal sau
combinat (care se efectuează în baza unui document unic de transport,
cu folosirea de mijloace de transport diferite).
Fiecare mod de transport are în compunere o infrastructură de
transporturi, mijloace de transporturi, operatori de transporturi şi
operatorii activităţilor conexe transporturilor, precum şi sistemul de
management al traficului şi sistemele de poziţionare a navigaţiei,
după caz.
O astfel de organizare face posibil ca reţeaua naţională de
transporturi să aibă ca obiective asigurarea deplasării persoanelor şi a
mărfurilor între toate localităţile ţării, precum şi conectarea infrastructurii
de transport la principalele infrastructuri de transport internaţionale.
Infrastructurile de transport, respectiv căile de comunicaţie
rutiere, feroviare, navale şi aeriene, sunt destinate desfăşurării
activităţilor de transporturi, activităţilor conexe transporturilor şi,
împreună cu sistemele de management al traficului şi cu sistemele de
poziţionare şi navigaţie, formează rutele de transporturi, care pot fi de
interes naţional sau de interes internaţional.
Mijloacele de transport, denumite şi vehicule, sunt mijloace
mobile, cu sau fără propulsie, amenajate pentru transportul de persoane
sau de bunuri, destinate să se deplaseze pe o cale de comunicaţie
rutieră, feroviară, navală sau aeriană.
Operatorii de transport, numiţi transportatori sau transportori, sunt
persoane fizice sau juridice, autorizate să efectueze transporturi interne
sau internaţionale, de persoane sau de bunuri, în interes public sau
propriu, cu mijloace de transport deţinute în proprietate sau cu contract
de închiriere sau de leasing. Operatorii de transport pot fi cetăţeni
români sau străini şi au acces egal şi nediscriminatoriu la infrastructura
de transporturi deschisă accesului public.
Operatorii activităţilor conexe transporturilor sunt persoane
fizice sau juridice, care îndeplinesc activităţile ce se desfăşoară în
legătură cu transportul sau în timpul acestuia.

3
 În transportul de persoane, utilizatorii sunt călătorii sau pasagerii,
iar în transportul de bunuri, utilizatorii sunt expeditorii bunurilor. Aceştia
au acces egal la infrastructura de transport deschisă accesului public şi
pot alege liber modul de transport pentru deplasare.
Sistemele de management al traficului şi sistemele de
poziţionare şi de navigaţie cuprind instalaţiile tehnice şi sistemele de
informaţii şi telecomunicaţii necesare asigurării unei operări armonioase
a reţelelor de transporturi şi gestionării eficiente a traficului.

Dreptul de proprietate asupra bunurilor în domeniul

transporturilor

Conform art.17 din OG nr.19/1997, proprietatea publică în domeniul

transporturilor este constituită din infrastructura de transporturi (reţelele)
şi din bunurile de interes public, stabilite prin lege.
Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al
acesteia, publicată în M.Of. nr.448/1998, în art.3, arată că domeniul
public este alcătuit din bunurile prevăzute la art.136 alin.3 din Constituţie,
precum şi din cele stabilite în anexa acestei legi, dar şi din alte bunuri
care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public. În
listele menţionate sunt enumerate şi bunurile afectate transportului.
Există şi alte bunuri în domeniul transporturilor care aparţin statului
şi unităţilor administrativ-teritoriale, dar constituie proprietatea privată a
acestora.
Bunurile proprietatea publică sau privată a statului, din domeniul
transporturilor, pot fi date în administrare, prin hotărâre de guvern,
instituţiilor publice din subordinea Ministerului Transporturilor şi
Infrastructurii sau pot fi închiriate sau concesionate, în condiţiile legii. De
asemenea, acestea pot fi închiriate sau concesionate, în condiţiile legii,
şi de către unităţile administrativ-teritoriale care le au în administrare.
Bunurile care aparţin statului sunt: drumurile, lacurile, cuva lacurilor,
căile navigabile, casetele de metrou etc.
Fondurile necesare pentru întreţinerea şi modernizarea
infrastructurilor fiecărui mod de transport (rutier, feroviar, naval, aerian şi
multimodal sau combinat) provin din perceperea unor taxe, redevenţe şi
tarife. Actul normativ prin care se instituie aceste contribuţii este, după
caz, lege, hotărâre de guvern, ordin al ministrului transporturilor.
4
 Clasificarea transporturilor

O clasificare are un dublu scop: să ofere tabloul general al

transporturilor şi să delimiteze materia care urmează să fie studiată.
Transporturile se clasifică după mai multe criterii:
I. după obiectul lor:
a. transporturi de persoane. Asemenea deplasări le
efectuează orice persoană, în calitate de călător, în curse cotidiene,
precum şi în cele de agrement, concediu şi altele, de obicei prin mijloace
de transport în comun sau în maşini personale.
b. transporturi de bunuri sau mărfuri. Acestea sunt
cantitativ şi valoric cele mai importante din punct de vedere economic, în
acest domeniu intrând transporturile curente şi transporturile
particularizate. Transporturile curente au ca obiect materii prime
(cărbune, minereu de fier, alte materiale), iar transporturile particularizate
au ca obiect transmiterea de energie electrică prin reţelele de înaltă
tensiune, transportul de gaz metan prin conducte, transportul pe bandă
rulantă, de regulă în aeroporturi, pentru bagaje şi materiale.
II. în raport de mijloacele de transport folosite:
a. transporturi feroviare (locomotive cu abur, electrice,
vagoane);
b. transporturi rutiere (auto şi tracţiune animală);
c. transporturi navale (maritime şi fluviale);
d. transporturi aeriene (aeronave);
e. transporturi combinate (cale ferată + auto, auto + naval).
III. în raport de căile de transport utilizate:
a. transporturi terestre – cele feroviare şi rutiere;
b. transporturi pe apă – cele maritime, fluviale, pe râuri,
canale şi lacuri navigabile;
c. transporturi aeriene – cele care se realizează pe calea
aerului.
IV. în raport de teritoriu (adică itinerariul parcurs în interiorul sau
în afara graniţelor):
a. transport intern – atunci când deplasarea nu depăşeşte
teritoriul naţional al unui anumit stat;

5
 b. transport internaţional – deplasarea devine internaţională
atunci când punctul de plecare este situat într-un stat determinat, iar
locul de sosire se află pe teritoriul altui stat.
V. după cum transportul se execută cu un singur mijloc de
transport sau cu folosirea succesivă a mai multor mijloace de
transport:
a. transport unimodal – cu un singur mijloc de transport;
b. transport în trafic combinat – acel transport care se
execută succesiv, cu două sau mai multe mijloace de transport, de către
doi sau mai mulţi cărăuşi, în baza unui singur contract de transport. În
raport cu limitele teritoriale în care se realizează, acest transport în trafic
combinat se împarte în:
- transport în trafic combinat intern;
- transport în trafic combinat internaţional.
VI. în raport de programarea transportului:
a. transport cu periodicitate regulată. Acesta se desfăşoară
pe trasee, distanţe şi în zile ale săptămânii prestabilite. Orele de plecare,
de staţionare pe parcurs şi de sosire sunt fixate dinainte, cu valabilitate
anuală sau sezonieră (exemplu: transportul pe căile ferate).
b. transport ocazional. Acesta are loc pe itinerariile, la data şi
în condiţiile negociate de la caz la caz de cărăuşi cu utilizatorul interesat.
Cărăuşii îşi pot organiza activitatea în oricare dintre aceste două
moduri de realizare a deplasării de persoane sau de mărfuri.
VII. din punct de vedere juridic:
a. transporturi publice. Acestea sunt organizate de agenţi
economici specializaţi şi sunt puse, fără discriminare, la dispoziţia
clientelei formate din călători sau expeditori de mărfuri. În toate cazurile,
se încheie între aceştia şi operatori contracte comerciale. Utilizatorul
plăteşte preţul tarifar sau, în mod excepţional, în echivalent, în natură ori
în servicii de alt gen. Cărăuşii execută deplasările ca o profesie obişnuită
şi li se cere să îndeplinească condiţiile legale de pregătire şi dotare
tehnică, precum şi să fi obţinut licenţele corespunzătoare. Pot fi
persoane fizice (comercianţi) sau societăţi comerciale.
b. transporturi de interes propriu. Acestea se definesc ca
activităţi specifice. Fundamentul de drept care le individualizează diferă,
prin natura sa, de contractul comercial. Se deosebesc următoarele

6
modalităţi de deplasare în interes propriu a persoanelor sau a
bunurilor:
1. transporturile de serviciu în interes propriu.
Acestea sunt organizate de instituţii sau unităţi economice, cu
autovehiculele care le aparţin, pentru satisfacerea nevoilor de deplasare,
inerente îndeplinirii muncii specifice. Transporturile se pot derula cu
periodicitate regulată sau ocazional. Parcurgerea traseului este efectuată
nu în temeiul unui contract comercial de transport încheiat cu instituţia în
cauză, ci în baza contractului de muncă, reprezentând un avantaj
accesoriu de care beneficiază salariatul. Dacă, în timpul deplasării,
acesta suferă o vătămare corporală, va beneficia de regimul accidentelor
de muncă. Transporturile de mărfuri executate în interes propriu, cu
autovehicule din dotare, asigură nevoile materiale ale instituţiei în cauză.
Deplasarea are loc în baza ordinului de serviciu, dat conducătorului auto.
Se exclude şi în acest caz un contract de transport comercial, pentru că
instituţia deţine, concomitent, dubla calitate de cărăuş şi de beneficiar al
serviciului prestat.
2. transportul familial are ca obiect deplasarea soţiei,
copiilor, părinţilor sau a unor bunuri ce aparţin acestora de către
conducătorul auto. Îndeplinind acest serviciu, se exclude orice raport
contractual între prestatorul serviciilor şi beneficiar. Fundamentul juridic
este de sorginte legală, izvorând din relaţiile de rudenie, care impun
acordarea de sprijin şi de ajutor membrilor familiei.
3. transportul benevol cu titlu gratuit al unui terţ
constă într-o deplasare efectuată cu propriul autovehicul, de către
cărăuş, în favoarea unui beneficiar, pe care înţelege să-l servească în
mod dezinteresat, la cererea acestuia.
Opoziţia dintre transporturile publice şi cele de interes propriu
prezintă relevanţă şi pentru faptul că li se aplică regimuri juridice diferite.
Prima categorie intră, sub toate aspectele, în dreptul transporturilor şi
formează, din punct de vedere juridic, obiectul central al
reglementărilor, iar a doua categorie, deşi trebuie să se conformeze
unor dispoziţii de ordin administrativ de acelaşi fel, totuşi, aceste
transporturi fiind independente de orice contract comercial, li se aplică cu
totul alte norme, precum cele de dreptul muncii sau de drept civil al
contractului cu titlu gratuit. Prin urmare, ele sunt supuse unui regim
extracomercial, neintrând în domeniul dreptului transporturilor.
7
 Contractul comercial de transport

Dispoziţiile legale aplicabile contractului de transport provin dintr-o

serie de acte normative diferite. Astfel, Codul cvil se referă numai
incidental la transporturi, în câteva texte izolate (art.1470 pct.2 şi
art.1473-1477), iar în completare se aplică art.413-441 din Codul
comercial, texte care configurează regimul de drept comun în materie.
Reglementările speciale sunt constituite de OG nr.19/1997, precum şi de
celelalte acte enumerate la cadrul legal.
Definiţia şi caracterele juridice ale contractului de transport
Prin contract de transport se înţelege convenţia prin care o
parte, cărăuşul profesionist, se obligă, în schimbul unei
remuneraţii, să efectueze o deplasare de persoane sau de bunuri,
pe o anumită distanţă, cu un vehicul corespunzător.
În conformitate cu art.1470 pct.2 Cod civil, contractul de transport
se încadrează în sfera locaţiunii de lucrări. Această clasificare, care
provine din dreptul roman, nu mai corespunde situaţiei din prezent.
Potrivit concepţiei actuale, se face deosebire netă între executarea de
lucrări, adică locaţiunea de operă (de lucrări), şi prestările de servicii.
Cărăuşul se angajează, în principal, ca prin activitatea pe care o
desfăşoară, să strămute persoane sau obiecte, de la locul de pornire la
cel de destinaţie.
Aceasta reprezintă prestaţia de bază, caracteristică în cadrul
executării contractului.
Astfel, operaţiunea comercială se clasifică în funcţie de sarcina
principală ce incumbă cărăuşului, adică strămutarea de persoane sau de
bunuri, în categoria contractelor de prestări servicii.
Caracterele juridice ale contractului comercial de transport sau
caracteristicile comune întregului gen din care face parte şi contractul de
prestări servicii sunt:
1. prestatorul de servicii se bucură de independenţă juridică
faţă de cealaltă parte contractantă. Prestatorul de servicii nu este
prepusul clientului, ci execută obligaţiile asumate potrivit modului cum
înţelege să-şi organizeze propria activitate, dar respectând obiectivele ce
decurg din contractul încheiat.

8
 2. prestatorul de servicii aduce la îndeplinire contractul
încheiat pe propriul său risc. Consecinţele neexecutării îl privesc în
măsura în care nu poate invoca în favoarea sa un fapt exonerator de
răspundere, precum forţa majoră.
3. contractul de transport este un contract bilateral
(sinalagmatic), deoarece, chiar de la încheierea lui în mod valabil, dă
naştere la obligaţii reciproce şi interdependente în sarcina ambelor părţi
contractante, şi anume:
* cărăuşul se obligă să transporte dintr-un loc în altul
încărcătura sau o anumită persoană, iar
* expeditorul sau călătorul are obligaţia să plătească preţul
transportului.
4. contractul de transport este, prin esenţa sa, un contract cu
titlu oneros, deoarece fiecare parte contractantă urmăreşte să obţină un
folos, un echivalent, o contraprestaţie, în schimbul obligaţiei asumate.
Astfel:
* expeditorul urmăreşte deplasarea mărfurilor către
destinatarul desemnat de el în contract sau călătorul urmăreşte să
ajungă la destinaţie, iar
* cărăuşul vrea să primească preţul convenit, ca un
contraechivalent al prestaţiei asumate.
5. contractul de transport este un contract comutativ, deoarece
părţile cunosc întinderea obligaţiilor reciproce, pe care şi le asumă chiar
din momentul încheierii contractului, şi pot aprecia valoarea acestor
prestaţii reciproce ca fiind echivalente.
6. contractul de transport de persoane este, în principiu, un
contract consensual, deoarece el se încheie valabil prin simplul
consimţământ al părţilor, dovada încheierii lui făcându-se, însă, printr-un
înscris (bilet sau legitimaţie de călătorie). Contractul de transport de
bunuri este tot un contract consensual. Numai o greşită interpretare
sau înţelegere a faptului predării lucrului a determinat pe unii autori să
considere contractul de transport de mărfuri un contract real. Predarea
materială a lucrului este necesară pentru a da posibilitate cărăuşului să
efectueze transportul şi nu intră nicidecum în formarea contractului ca
element constitutiv al acestuia. Acest contract se perfectează prin
simplul consimţământ al părţilor, indiferent dacă, odată cu încheierea lui,
a avut loc sau nu predarea lucrului.
9
 Participanţii la contractul comercial de transport

În materie de transporturi, subiectele de drept care deţin calitatea

de părţi contractante diferă în raport de felul transportului. Astfel, în
transporturile de persoane, contractul se încheie şi se execută între
cărăuş şi călător sau pasager. În cele de mărfuri, încheierea contractului
de transport are loc între expeditor şi cărăuş. La destinaţie, însă, de cele
mai multe ori, eliberarea încărcăturii intervine faţă de o terţă persoană,
respectiv destinatarul, care ia în primire marfa.
În contractul de transport, la fel ca şi în alte contracte, părţile pot
acţiona în nume propriu, dar şi prin reprezentant (mandatar sau
comisionar).
Cărăuşul
Principalul subiect de drept al contractului de transport este
întreprinderea care se angajează să efectueze deplasarea unei
persoane sau transportul de bunuri. Această obligaţie este prestaţia
caracteristică în materie.
Cărăuşul este definit în Codul comercial (art.413 alin.2) ca fiind
persoana care îşi ia însărcinarea ca, într-un mod oarecare, să
transporte sau să facă a se transporta un obiect oarecare.
Definiţia dată are două sensuri (foloseşte denumirea de cărăuş în
două sensuri):
* într-un sens, se are în vedere situaţia întreprinderii, care, prin
contractul de transport, îşi asumă obligaţia de a executa deplasarea de
persoane sau strămutarea de bunuri în nume propriu şi cu mijloacele de
transport din dotare, iar
* în al doilea sens, se atribuie calitatea de cărăuş şi întreprinderii
care face să se transporte mărfuri sau persoane. În această situaţie se
consideră că se are în vedere încheierea unui contract de către cărăuş,
în scopul unei deplasări internaţionale de mărfuri sau persoane, el
angajându-se să facă să se transporte bunurile sau persoanele în
temeiul contractului iniţial.
Călătorul
În orice transport de persoane, cocontractantul cărăuşului este
călătorul sau pasagerul, calitatea sa de agent economic sau nu,
profesionist sau neprofesionist, neexercitând nici o influenţă asupra
10
raporturilor juridice comerciale dintre părţi, întrucât prestatorul de servicii,
cărăuşul, are calitatea de comerciant.
Expeditorul
În contractul care are ca obiect strămutarea sau deplasarea de
mărfuri, cocontractantul cărăuşului este expeditorul, denumit şi
încărcător sau predator. Expeditorul poate fi orice persoană fizică
sau juridică, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege (capacitate,
statut etc.).
Expeditorul poate acţiona şi prin mandatar sau comisionar
(expediţionar), prin mandat realizându-se o reprezentare deplină şi
perfectă (art.1532 Cod civil şi art.374 Cod comercial), dar parte în
contractul de transport rămâne mandantul expeditor. Raporturile juridice
se stabilesc în mod nemijlocit între cărăuş şi mandant.
Dacă expeditorul recurge la un comisionar sau expediţionar, acesta
încheie contractul de transport în nume propriu, dar pe contul
comitentului, fiind direct obligat faţă de cărăuş, ca şi cum afacerea ar fi a
sa proprie. În acest caz, reprezentarea fiind imperfectă, comitentul
expeditor nu are acţiune împotriva cărăuşului şi nici acesta nu poate
exercita vreo acţiune directă în contra comitentului. Cu alte cuvinte, în
raporturile dintre expeditorul comitent şi comisionar există aceleaşi
drepturi şi obligaţii ca între mandant şi mandatar.
La data încheierii contractului, expeditorul mărfii trebuie să
nominalizeze în documentul ce se întocmeşte persoana beneficiarului
căruia urmează să-i fie eliberată încărcătura la sfârşitul călătoriei. El îşi
poate rezerva dreptul să fie destinatarul mărfii transportate sau poate
specifica o terţă persoană ca beneficiar (de regulă cumpărătorul mărfii).
Relaţiile juridice născute din contractul de transport pot fi:
* bilaterale, mărginindu-se la cărăuş şi expeditor, dacă acesta din
urmă cumulează, totodată, şi calitatea de beneficiar destinatar;
* trilaterale, atunci când încărcătura urmează să fie eliberată, la
sfârşitul călătoriei, unei terţe persoane, destinatarul, diferită prin urmare
de expeditor.
Destinatarul
Este persoana fizică sau juridică în favoarea căreia se
efectuează, de fapt, transportul şi căreia cărăuşul este obligat să-i
elibereze mărfurile la destinaţie, la locul convenit.

11
 În cazul în care destinatarul este o terţă persoană, el devine titular
de anumite drepturi (i se va elibera marfa strămutată) şi de obligaţii
(poate fi ţinut la plata taxelor de transport), în raport cu cărăuşul, deşi nu
a contractat cu acesta, nici personal şi nici prin mandatar.
În literatura de specialitate, au fost expuse mai multe teze cu privire
la fundamentul juridic al poziţiei pe care o deţine destinatarul terţă
persoană în cadrul contractului de transport. Astfel, s-a susţinut teza
gestiunii de afaceri, cesiunii de drepturi şi a stipulaţiei pentru altul,
aducându-se critici argumentate la fiecare dintre ele.
În concluzie, poziţia juridică a destinatarului prezintă o certă
originalitate, particularismul acestei situaţii reflectându-se mai mult în
teoria potrivit căreia destinatarul poate fi socotit ca titular de drepturi
autonome, născute nemijlocit din contractul de transport. Potrivit acestei
teze, destinatarul dobândeşte aceste drepturi faţă de cărăuş încă de la
data încheierii contractului de transport, totuşi subordonate unui termen
suspensiv şi unei condiţii rezolutorii.
Într-adevăr, drepturile destinatarului nu pot fi exercitate împotriva
cărăuşului încă de la data perfectării contractului de transport. Ele sunt
suspendate până la sosirea mărfii la locul de destinaţie.
Pe de altă parte, expeditorul poate revoca dreptul destinatarului,
înlocuindu-l pe acesta cu un alt destinatar, în timpul parcursului pe care îl
străbate încărcătura.

Încheierea contractului de transport

A. Condiţii de fond
Elementele constitutive ale contractului de transport, atât de
persoane, cât şi de mărfuri, sunt cele prevăzute de art.948 Cod civil,
adică: capacitatea, consimţământul, obiectul şi cauza juridică.
a. Capacitatea
Pentru a încheia un contract de transport valabil, părţile trebuie să
aibă capacitatea de exerciţiu deplină, adică să poată să-şi exercite
drepturile şi să-şi asume obligaţii prin acte juridice, încheiate în nume
propriu. În plus, cărăuşului i se cere şi capacitatea de a fi comerciant.
În transportul de persoane, capacitatea călătorului sau a
pasagerului este, în general, nesemnificativă (călători pot fi şi copiii).
b. Consimţământul
12
 Pentru a fi valabil, trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de
art.953-960 Cod civil, şi anume să emane de la o persoană cu
discernământ, să fie dat cu intenţia de a produce efecte juridice, să fie
exteriorizat şi să nu fie alterat de vreun viciu.
În materie de transporturi, atât oferta cărăuşului, cât şi acceptarea
cocontractantului, prezintă unele particularităţi:
- cărăuşul, îndeplinind un serviciu de interes general, se află în
stare de ofertă permanentă faţă de public;
- clientela recurge, pe baza unei asemenea oferte, la prestaţiile
cărăuşului;
- acceptarea pe care o exprimă călătorul sau expeditorul constă,
practic, într-o simplă adeziune;
- preţul contractului, de cele mai multe ori, nu este negociabil, în
afară de cazul transportului ocazional;
- tarifele cărăuşului, aduse la cunoştinţa publicului, sunt obligatorii.
c. Obiectul
Obiectul constă în obligaţiile la care se angajează părţile în cauză şi
este supus dispoziţiilor de drept comun, adică ale art.962-965 Cod civil.
Obiectul contractului de transport constă pentru unitatea de
transport în prestaţiile de a transporta marfa sau călătorii, iar pentru
expeditor, respectiv pentru călător, de a plăti taxa de transport.
Caracterul licit sau ilicit rezultă din substanţa încărcăturii, fiind
interzise la transport substanţele explozive, mărfurile toxice sau
periculoase.
De asemenea, prestaţia cărăuşului trebuie să fie posibilă,
excluzându-se, de regulă, obiectele agabaritice, pentru care acesta nu
are mijloace corespunzătoare pentru a le deplasa.
d. Cauza
Nu prezintă particularităţi în acest caz, fiind reglementată de
art.966-968 Cod civil (să existe, să fie reală, licită şi morală).
B. Condiţii de formă
Contractul de transport se încheie, de regulă, prin simplul acord de
voinţă al părţilor, însă dovada încheierii lui se face printr-un înscris
(scrisoare de trăsură/de cărat, bilet sau legitimaţie de călător).
Prin urmare, nu se cer îndeplinite anumite forme solemne, iar forma
scrisă a contractului de transport este cerută ad probationem.

13
 În transportul de mărfuri, contractul de transport este numit
scrisoare de trăsură/de cărat, în transportul maritim – conosament sau
contract de navlosire, în transportul de călători – legitimaţie de călătorie,
bilet sau abonament etc.

Cuprinsul documentului de transport

Menţiunile pe care trebuie să le cuprindă documentul de transport

sunt specificate în art.415 Cod civil, textul având în vedere numai
transportul de mărfuri. De asemenea, în acest text se face diferenţa între
clauzele obligatorii şi cele facultative ale contractului de transport.
A. Clauzele obligatorii ale documentului de transport mărfuri
a. datarea contractului
Este o clauză care determină ziua încheierii contractului şi
momentul când începe executarea obligaţiei asumate.
b. natura documentului de transport
În acest caz, trebuie arătat dacă acesta este la ordin sau la
purtător. Titlul la ordin se caracterizează prin modul specific în care
operează transmiterea drepturilor către terţe persoane. Transferul se
realizează prin gir. Girul constă într-o menţiune translativă de drepturi,
inserată de posesor pe document, cu precizarea numelui dobânditorului.
Titlul la purtător este transferabil către terţi prin simpla predare
materială. Transferul are loc prin remiterea înscrisului de către posesorul
legitim unei persoane diferite – dobânditorul -, care devine, astfel, titular
al drepturilor menţionate în contract.
Titlurile la purtător sunt anonime.
c. părţile în cauză
Legea impune să se precizeze în document numele expeditorului şi
locuinţa sa (domiciliul sau reşedinţa persoanei fizice sau sediul
persoanei juridice), numele şi locuinţa cărăuşului, persoana
destinatarului, nominalizată şi prin elementele uzuale de identificare.
Menţiunea nu se face în cazul documentului de transport la purtător.

14
 d. identificarea bunurilor transportate
Trebuie descrisă încărcătura pentru obiectele la bucată, trebuie să
se precizeze natura, greutatea, măsura sau numărul lucrurilor de
transportat, dacă lucrurile sunt în lăzi, pachete, butoaie, saci, baloturi etc.
Trebuie specificată calitatea acestora, numărul şi sigiliile sau mărcile
puse pe ele. Trebuie precizată natura obiectelor, dacă sunt fragile sau
nu.
Lucrurile preţioase, banii şi titlurile comerciale, trimise în colete,
trebuie individualizate de către expeditor, arătându-se nu numai felul lor,
ci şi valoarea lor exactă.
e. trebuie precizat locul de destinaţie şi durata.
Se menţionează itinerariul sau cel puţin anumite localităţi mai
importante de pe parcurs.
În ceea ce priveşte timpul, dacă s-a omis durata transportului, în
doctrină s-a stabilit că, în această situaţie, părţile au hotărât drept termen
timpul necesar efectuării unui astfel de transport, ceea ce poartă
denumirea de clauză contractuală tacită.
Termenul de executare a contractului de transport începe să curgă
de la data, ziua când lucrul a fost predat cărăuşului de către expeditor.
f. plata preţului
Este o obligaţie esenţială, ce trebuie menţionată în contractul de
transport.
g. semnăturile
Documentul de transport trebuie semnat de ambele părţi (cărăuşul
şi expeditorul), iar în cazul titlului la ordin sau al titlului la purtător,
acestea trebuie semnate, obligatoriu, de cărăuş.
B. Clauzele facultative ale documentului de transport mărfuri
Documentul de transport poate cuprinde, potrivit dispoziţiilor legale,
şi alte clauze asupra cărora părţile s-au înţeles (art.415 pct.7 Cod
comercial).
Astfel, poate să conţină clauza penală, care stabileşte cuantumul
despăgubirilor datorate de către cărăuş în caz de întârziere în
executarea deplasării convenite sau, cel puţin, criterii pentru calcularea
daunelor. De asemenea, pot fi enumerate celelalte documente care
însoţesc transportul: vamale, sanitare, de asigurări etc.
Clauzele facultative sunt lăsate la aprecierea liberă a părţilor, iar
lipsa lor nu influenţează validitatea contractului de transport. În schimb,
15
clauzele obligatorii sunt necesare, cu toate că dispoziţiile Codului
comercial nu au caracter imperativ în această materie. În principiu, lipsa
clauzelor nu este lovită de nulitate.
Conţinutul clauzelor poate fi stabilit prin administrarea de dovezi
care să ateste intenţia părţilor, fiind admisibilă orice probă în materie
comercială, inclusiv cea cu martori. Excepţia constă în nedeterminarea
obiectului contractului. Convenirea unui obiect determinat sau
determinabil constituie o condiţie de validitate. Sancţiunea nerespectării
acestei cerinţe constă în nulitatea actului juridic.

Funcţiile juridice ale documentului de transport

Acestea sunt:
A. funcţia probatorie a documentului de transport
Documentul de transport constituie principalul instrument probator
pentru părţi, în sensul că:
- atestă existenţa contractului de transport;
- face proba obligaţiilor asumate de cărăuş faţă de cealaltă parte
contractantă;
- certifică, în transportul de mărfuri, preluarea mărfii în posesia şi
custodia cărăuşului, angajându-i răspunderea corespunzătoare.
Din faptul că documentul are putere de titlu ad probationem şi nu
ad validitatem decurg două consecinţe:
a. existenţa contractului poate fi stabilită, în lipsă de înscris
corespunzător, prin orice mijloc de probă. Proba existenţei
contractului trebuie să fie pertinentă şi convingătoare. S-a apreciat că
factura nu atestă prin ea însăşi încheierea contractului de transport, fiind
un înscris eliberat de furnizor şi destinat să producă efecte numai între
acesta şi cumpărător, în cadrul contractului de vânzare-cumpărare ce îi
leagă.
Prin obiectul ei juridic, factura priveşte livrarea mărfii, nu şi
contractul de transport. În plus, ea este un lucru convenit între
furnizori/vânzători şi cumpărătorii mărfii şi nu poate fi opusă cărăuşului,
care deţine poziţia de terţ faţă de raporturile dintre vânzători şi
cumpărători.
b. calitatea documentului de transport de a fi un titlu ad
probationem conferă menţiunilor pe care le cuprinde o valoare
16
doveditoare credibilă numai până la proba contrară. Aceasta poate fi
solicitată şi administrată de partea contractantă care contestă conţinutul
documentului de transport. Excepţie: situaţia în care ambele părţi au fost
de comun acord.
B. funcţia călăuzitoare a documentului de transport
Documentul serveşte ca îndreptar cărăuşului, în executarea
obligaţiei de deplasare la care s-a angajat. În transportul de mărfuri, pe
lângă menţiunile uzuale, pot fi specificate eventuale transbordări
necesare pe parcurs. Acestea se mai numesc şi clauze adiţionale.
Clauzele adiţionale mai pot conţine instrucţiuni de expediere, în
afară de cazul în care părţile au convenit ca expeditorul mărfii să le
comunice, ulterior, cărăuşului, prin act separat.
Menţiunile specifice cu caracter călăuzitor sunt necesare în cazul
unui transport mixt, care se execută cu vehicule diferite, sau în
transporturile succesive, cu traseu desfăşurat pe teritoriul mai multor
state, ori de câte ori sunt aduse la îndeplinire în baza unui document de
transport unic.
C. funcţia de legitimare a documentului de transport
Posesorul documentului de transport are calitatea de titular al
drepturilor izvorâte din contract, pe care le poate exercita opunându-le
valabil cărăuşului, spre a-l obliga să-şi îndeplinească obligaţiile asumate.
Astfel, călătorul este îndreptăţit să pretindă efectuarea deplasării
convenite la data şi cu mijlocul de transport corespunzătoare, în condiţii
de perfectă securitate tehnică. În caz contrar, are dreptul să obţină
despăgubiri.
În transportul de mărfuri, calitatea de titular aparţine, iniţial,
expeditorului. Ea trece asupra destinatarului, în principiu, din momentul
în care documentul de transport îi parvine. Titularul, astfel identificat,
poate, printre altele, să dispună schimbarea itinerariului prestabilit, prin
contraordin dat pe parcurs cărăuşului şi, de asemenea, destinatarul are
dreptul, în temeiul documentului de transport, să ceară cărăuşului, la
staţia de sosire, să-i elibereze lucrurile transportate.
În raporturile contencioase, documentul de transport titularizează
persoana îndreptăţită să acţioneze, în justiţie sau în arbitraj comercial,
pe cărăuş şi să-i angajeze responsabilitatea contractuală.
Ca regulă generală, încheierea contractului precede executarea
obligaţiilor pe care le generează.
17
 Obligaţiile izvorâte din contractul de transport

Obligaţiile pe care părţile şi le asumă prin contractul de transport

diferă în funcţie de particularităţile fiecărei deplasări. Astfel, transportul
de persoane se efectuează în condiţii ce se deosebesc substanţial de
transportul de mărfuri.
Derularea contractului de transport mărfuri parcurge 3 etape
distincte. Prima este la locul de pornire, reprezentând o categorie de
obligaţii, următoarea se desfăşoară de-a lungul itinerariului şi ultima la
destinaţie, părţilor revenindu-le obligaţii diferite în cursul fiecăreia dintre
aceste etape.
I. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR LA PUNCTUL DE PORNIRE
A. Obligaţiile expeditorului
1. alegerea mijlocului de transport depinde de felul mărfii care
urmează să fie transportată (produsele alterabile se transportă în
vagoane frigorifice, animalele vii în mijloace de transport descoperite
etc.).
Înainte de a proceda la încărcare, expeditorul trebuie să verifice
dacă mijlocul de transport pus la dispoziţie de cărăuş corespunde
efectuării în bune condiţii a transportului, spre a evita alterarea,
degradarea, sustragerea, scurgerea sau pierderea mărfurilor şi dacă
acesta îndeplineşte condiţiile tehnice şi funcţionale.
Verificarea tehnică efectuată de expeditor priveşte defectele
aparente. Dacă există neajunsuri sau defecţiuni ale mijlocului de
transport, ele trebuie aduse la cunoştinţa cărăuşului, iar dacă acesta
menţine mijlocul de transport, este necesar a se face menţiune pe
documentul de transport, arătându-se şi obiecţiunile expeditorului.
Efectul acestei menţiuni constă în angajarea răspunderii cărăuşului.
2. predarea mărfii trebuie să fie executată la locul convenit, care
diferă în funcţie de felul transportului (în cazul transportului pe mare →
cheiul, al celui pe liniile ferate → gara etc.), la termenul fixat, adică ziua,
ora când s-a stabilit, cu respectarea condiţiilor uzuale privind
determinarea cantitativă şi ambalarea obiectului transportului.
Cantitatea mărfii trebuie stabilită de către expeditor şi declarată
cărăuşului, pentru alegerea mijlocului de transport şi pentru calcularea
taxelor aferente (greutate, volum, metraj, număr de bucăţi etc.), iar
18
cărăuşul are obligaţia să verifice dacă aceste elemente au fost înscrise
în documentul de transport.
Încărcătura este prezentată într-un ambalaj care trebuie să fie
potrivit din toate punctele de vedere, încât marfa să poată suporta
strămutatea, fără deteriorări, degradări sau pierderi.
Furnizorul trebuie să aplice pe ambalaj o etichetă specială, în care
se trece denumirea, calitatea, cantitatea şi numele persoanei care a
făcut cântărirea şi ambalarea. Nerespectarea acestei obligaţii
îndreptăţeşte pe cărăuş să refuze primirea mărfii pentru transport.

3. încărcarea mărfii în mijlocul de transport

Această obligaţie cade, în principiu, în sarcina expeditorului şi
cuprinde următoarele etape:
• încărcarea propriu-zisă, care trebuie să ţină cont de capacitatea
mijlocului de transport;
• aşezarea mărfurilor în spaţiul interior al mijlocului de transport,
pentru a se utiliza la maximum capacitatea utilă de încărcare;
• luarea unor măsuri preventive împotriva riscului de sustragere de
mărfuri (sigilii, marcaje etc.);
• încărcarea trebuie îndeplinită şi terminată în timpul rezervat
încărcării, stabilit prin contract.
4. colaborarea la întocmirea documentului de transport
Expeditorul trebuie să pună la dispoziţia cărăuşului coordonatele de
fapt complete şi exacte ale mărfii şi itinerariul. Declaraţia expeditorului va
preciza felul încărcăturii, cantitatea, greutatea şi valoarea.
Expeditorul are şi îndatorirea de a anexa la documentul de
transport unele înscrisuri necesare pentru identificarea mărfii sau pentru
îndeplinirea unor formalităţi pe parcurs. În cazul transportului
internaţional se anexează şi declaraţiile vamale.
Răspunderea pentru corectitudinea declaraţiei revine expeditorului,
care poate fi tras la răspundere de către cărăuş sau de către destinatar.
5. plata preţului aferent
Această obligaţie revine expeditorului încă de la data întocmirii
documentului de transport. Expeditorul are îndatorirea să suporte
integral preţul convenit. Momentul plăţii se stabileşte prin acordul părţilor
şi coincide, de regulă, cu predarea mărfii în detenţiunea cărăuşului. Dacă
expeditorul întârzie plata, cărăuşul poate să suspende efectuarea
19
transportului, fără a fi necesară o punere în întârziere. Suspendarea
încetează de îndată ce expeditorul îşi îndeplineşte obligaţia de a plăti
preţul.
Prin derogare de la această regulă, costul deplasării mărfii poate fi
pus în totalitate sau în parte în sarcina destinatarului, printr-o clauză
expresă în documentul de transport, numită clauză de plată transmisă. În
acest caz, înlocuirea expeditorului prin destinatar este opozabilă
cărăuşului dacă acesta o acceptă, asumându-şi astfel riscul de neplată
la capătul transportului. Totodată, inserarea acestei clauze în
documentul de transport este condiţionată de acordul corelativ al
destinatarului, altfel nefiindu-i opozabilă.
B. Obligaţiile cărăuşului
1. acceptarea cererii de transport
Întrucât cărăuşul se află în stare permanentă de oferte de servicii
adresate publicului, el este ţinut, în principiu, să dea urmare oricărei
cereri sau comenzi de a efectua o deplasare de bunuri sau de persoane.
Simpla adeziune a expeditorului solicitant la condiţiile prestabilite de
cărăuş realizează consimţământul contractual. Din această cauză,
cărăuşul nu are posibilitatea să verifice, în prealabil, solvabilitatea
cocontractantului. Singura măsură de prevenire a riscurilor constă în
plata preţului transportului încă de la pornire.
2. procurarea unui mijloc de transport corespunzător
Vehiculul trebuie să fie apt din punct de vedere tehnic şi funcţional,
pentru a realiza în condiţii normale transportul convenit.
Cărăuşul este obligat să garanteze îndeplinirea acestei cerinţe, din
proprie iniţiativă şi independent de orice verificare prealabilă exercitată
de către cocontractant.
În cazul în care acesta pune la dispoziţie un vehicul neadecvat, îşi
angajează răspunderea.
Momentul când trebuie să pună la dispoziţia expeditorului vehiculul
şi locul sunt stabilite prin contract.
3. preluarea mărfii de la expeditor
La primirea mărfurilor, cărăuşul trebuie să verifice numărul
coletelor, starea ambalajelor şi greutatea expediţiei. Cântărirea mărfurilor
poate fi obligatorie sau facultativă. Obligaţia cărăuşului de a proceda la
cântărire există pentru mărfurile destinate exportului, precum şi pentru
cele care se transportă pe cale aeriană.
20
 Primirea pentru transport a altor mărfuri decât cele supuse
obligatoriu cântăririi nu exclude facultatea de control cantitativ ce
aparţine cărăuşului.
Atunci când efectuează cântărirea mărfurilor, cărăuşul trebuie să fie
asistat, obligatoriu, de un delegat al expeditorului.
Cărăuşul poate refuza primirea mărfii numai în următoarele situaţii:
→ coletele sunt necorespunzător ambalate;
→ mărfurile au fost încărcate fără respectarea regulilor tehnice de
încărcare şi de fixare;
→ mărfurile au fost încărcate în mijloace de transport închise, fără
sigiliul expeditorului, sau în mijloace de transport deschise, fără
semne ori marcaje sau cu acestea insuficiente sau
necorespunzătoare;
→ încărcătura are ca obiect mărfuri interzise la transport sau
admise în condiţii speciale, fără ca aceste condiţii să fie întrunite.
4. încărcarea mărfii în mijlocul de transport
Obligaţia încărcării mărfii în mijlocul de transport poate să revină şi
cărăuşului, numai dacă părţile au convenit în acest sens. În mod normal,
este în sarcina expeditorului. După încărcare, operaţiunea primirii mărfii
se încheie prin aplicarea sigiliilor cărăuşului pe sistemele de închidere
ale mijlocului de transport.
Primirea fără rezerve a mărfii de transportat angajează
răspunderea cărăuşului pentru executarea deplasării în condiţii care să
asigure integritatea încărcăturii.
5. eliberarea documentului de transport
Cărăuşul are îndatorirea să emită un document de transport
complet, incluzând menţiunile arătate (respectiv clauzele obligatorii:
datarea contractului, natura acestuia, părţile, identificarea bunurilor
transportate, locul de destinaţie şi durata, plata preţului, semnăturile, şi
clauzele facultative: clauza penală, enumerarea documentelor care
însoţesc transportul etc, lăsate la aprecierea liberă a părţilor).
În general, încheierea contractului de transport se localizează în
timp în momentul când cărăuşul aplică ştampila sa pe documentul de
transport. Tot atunci, mărfurile se consideră primite de către cărăuş şi,
din acelaşi moment, încep să curgă termenele pentru executarea
deplasării.
II. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR ÎN CURSUL DEPLASĂRII MĂRFII
21
 În cadrul acestei etape, având în vedere faptul că, prin excepţie, pot
interveni incidente de natură să influenţeze modul de desfăşurare a
deplasării, se deosebesc 3 categorii de transporturi:
• transporturile efectuate în condiţiile iniţial convenite;
• transporturile care suferă devieri de la itinerariul iniţial, din voinţa
expresă a expeditorului;
• transporturi perturbate de împrejurări de forţă majoră.
A. Obligaţiile expeditorului
În această fază, mărfurile găsindu-se în posesia cărăuşului,
expeditorul se află în expectativă, fără să aibă de îndeplinit, în principiu,
nici o obligaţie. El aşteaptă din partea cocontractantului efectuarea
prestaţiei principale, constând în deplasarea mărfurilor până la
destinaţie.
Expeditorul poate fi ţinut, în cazul unor transporturi care necesită
îngrijiri speciale pe parcurs, să pună la dispoziţia cărăuşului unul sau mai
mulţi însoţitori. Însoţirea poate fi facultativă sau obligatorie. Cea
facultativă este lăsată la aprecierea expeditorului sau a destinatarului.
Însoţirea este obligatorie în următoarele cazuri:
∗ când se transportă vietăţi în mijloace de transport complete
(închise, cu aerisire);
∗ când transportul se efectuează prin mijloace auto şi cuprinde
produse în vrac, ce nu se pot preda spre transport prin cântărire,
număr de colete, sau când produsele în vrac ce se cântăresc la
expeditor nu pot fi recântărite la destinatar.
Însoţitorul de transport răspunde de integritatea mărfurilor pe
parcurs şi va semna de primire pe exemplarul din actul de livrare, care
rămâne la expeditor.
În toate cazurile, desemnarea unui însoţitor de către expeditor sau
destinatar degrevează pe cărăuş de obligaţia de a veghea la integritatea
încărcăturii în cursul mersului.
În situaţia în care însoţirea mărfurilor are un caracter facultativ,
cărăuşul nu poate refuza primirea încărcăturii, în lipsă de însoţitor,
deoarece are calitatea de terţ faţă de clauza respectivă. Dacă însoţirea
este obligatorie, cărăuşul urmează să refuze primirea încărcăturii dacă
expeditorul o prezintă fără însoţitor.
B. Obligaţiile cărăuşului
1. să respecte ordinea expediţiilor
22
 Având în vedere pluralitatea de expeditori care solicită concomitent
sau succesiv deplasări de mărfuri, dispoziţiile legale au reglementat
ordinea în care cărăuşul trebuie să dea satisfacţie cererilor, în sensul că
acesta este obligat să facă expediţia lucrurilor de transportat după
ordinea în care le-a primit.
Potrivit legii, se admit şi anumite derogări de la ordinea generală, şi
anume:
a. cărăuşul poate să deroge de la ordine dacă natura lucrurilor
supuse strămutării o impune (alimentele alterabile, substanţele
inflamabile etc.);
b. se întemeiază pe cauza destinaţiei pe care o au bunurile; ordinea
cererilor poate fi modificată şi adaptată în raport cu organizarea
de destinaţii a activităţii cărăuşului (luni – lemne, marţi – alimente
etc.);
c. situaţia în care cărăuşul ar fi împiedicat de vreun caz fortuit sau
de forţa majoră; în măsura în care expedierea devine imposibilă
din motive neprevăzute, de felul celor de mai sus, nu se poate
angaja răspunderea cărăuşului faţă de primul expeditor, spre a-l
despăgubi, pentru că ordinea cronologică a fost perturbată din
cauze obiective şi de neînvins.
2. să parcurgă ruta stabilită
Itinerariul poate fi determinat prin contractul de transport, urmând
să fie explicit menţionat în documentul de transport sau prin tarifele
publice ale cărăuşului, acceptate de expeditor.
Clauza este obligatorie pentru cărăuş în această situaţie. Se
exclude modificarea parcursului din voinţa unilaterală a cărăuşului. Dacă
o încalcă, îşi asumă răspunderea faţă de expeditor sau destinatar.
Dacă, până la destinaţie, există mai multe rute practicabile, fără ca
părţile să fi exercitat, în prealabil, prin contract, opţiunea necesară,
cărăuşul urmează să îndrume transportul pe itinerariul cel mai scurt care,
în mod firesc, este şi cel mai ieftin.
3. să respecte durata transportului
Îndatorirea de punctualitate există în sarcina cărăuşului, fie că
timpul necesar pentru strămutarea încărcăturii de la punctul de pornire şi
până la destinaţie a fost hotărât prin învoiala părţilor, fie că este
subînţeles ca o clauză tacită şi, ca atare, lăsat la aprecierea instanţei de
judecată.
23
 Distincţia dintre cele două feluri de termene, expres şi implicit, nu
exercită nici o influenţă asupra obligativităţii atât a unuia, cât şi a celuilalt,
ambele termene fiind la fel de constrângătoare pentru cărăuş.
Prin acordul părţilor, poate fi fixat un termen global şi unitar, aferent
întregului parcurs, sau, dimpotrivă, durate divizate, în funcţie de fiecare
etapă a itinerariului.
Referitor la termenul implicit (cel tacit), acesta este apreciat, de
regulă, prin raportarea la uzanţele practicate în cadrul felului de transport
în cauză. Se ţine seama, totodată, de gradul de dotare al cărăuşului,
precum şi de particularităţile întreprinderii sale.
4. să conserve marfa pe parcurs
Primirea încărcăturii de la expeditor crează în sarcina cărăuşului, în
temeiul contractului de transport, cumulativ cu obligaţia specifică de a
realiza deplasarea lucrurilor, obligaţia conexă de a le păstra intacte până
la destinaţie. Din acest punct de vedere, art.1473-1475 Cod civil
asimilează pe cărăuş cu un depozitar, deoarece legea civilă asimilează
contractul de transport cu contractul de depozit, prin faptul că
întreprinzătorul de transport este depozitar al lucrului ce i se
încredinţează pentru a fi transportat.
Potrivit art.1473, dispoziţiile din Capitolul „Despre depozit şi
sechestru”, relative la stăpânii de hoteluri, se vor aplica şi cărăuşilor,
întrucât privesc paza şi conservarea lucrurilor încredinţate. Trimiterea din
text se referă la art.1623 Cod civil, care precizează că depozitul făcut de
călători într-un hotel trebuie considerat ca un depozit necesar. Spre
deosebire de depozitul voluntar, unde deponentul îşi alege persoana
cocontractantului în funcţie de încrederea ce i-o inspiră, depozitul
necesar intervine independent de o asemenea opţiune. Astfel că, în orice
contract de transport, calitatea de depozitar al mărfii revine cărăuşului.
Orice alegere din partea expeditorului este exclusă, asimilarea cu un
depozit necesar, instituită de Codul civil, justificându-se pe deplin.
Totodată, în conformitate cu art.1000 alin.3 Cod civil (răspunderea
comitenţilor pentru faptele prepuşilor), cărăuşul răspunde pentru
pagubele pricinuite încărcăturii de către prepuşii săi.
Expeditorul sau destinatarul beneficiază de posibilitatea de a
dovedi, prin orice mijloc de probă, inclusiv declaraţii de martori, depozitul
încredinţat cărăuşului, indiferent de valoarea bunurilor.

24
 Prin excepţie, desemnarea de către expeditor sau de către
destinatar a unui însoţitor al încărcăturii este de natură să-l degreveze pe
cărăuş de îndatorirea corelativă având ca obiect conservarea mărfii până
la destinaţie.

TRANSPORTURILE MODIFICATE PRIN VOINTA EXPEDITORULUI

- Codul comercial (art 421) ingaduie in anumite conditii modificarea
contractului de transport prin vointa unilaterala a expeditorului
exprimata printr-un act juridic numit contraordin
- Codul comercial enumera obiectivele urmarite de expeditor prin
emiterea unui contraordin pe care il aduce la cunostinta carausului
- Astfel expeditorul are dreptul de a suspenda transportul si de a cere
restituirea lucrurilor transportate ceea ce echivaleaza cu renuntarea
expeditorului la contract si revocarea acestuia
- Suspendarea poate sa intervina atat inaintea inceperii deplasarii
transportului cat si ulterior, in timpul transportului cand contractul a
fost adus partial la indeplinire de catre caraus
- Expeditorul poate cere prin contraordin sa modifice unele clauze ale
contractului de transport
- In principal are dreptul sa ceara mutarea lucrurilor aflate in curs de
stramutare unei alte persoane decat cea aratata in documentul de
transport, schimband destinatarul initial convenit
- Enumerarea prevazuta de art 41 C com. are caracter exemplificativ
si nu limitativ, textul precizeaza ca expeditorul poate sa dispuna
cum va crede de cuviinta, dar sub rezerva indeplinirii conditiilor
menite sa ocroteasca pe caraus.
CONDITIILE DE FORMA SI CONSECINTELE DE FOND ALE
CONTRAORDINULUI

25
- Expeditorul trebuie sa incunostiinteze pe caraus fie ca a renuntat la
contractul de transport fie ca l-a modificat
- Textul de lege nu impune anumite conditii de forma
- Cerinta unui inscris se impune atat pt documentele de transport cat
si pt contraordin intrucat posibilitatea probelor este, astfel mai bine
asigurata in avantajul ambelor parti.
- De cate ori documentul de transport imbraca forma unui titlu
negociabil, fie la ordin, fie la purtator, expeditorul care a renuntat la
contract sau l-a modificat are obligatia sa restituie carausului
inscrisul comercial astfel intocmit
- Masura se justifica pentru a impiedica o eventuala transmitere
ulterioara, desigur abuziva a documentului la ordin sau la purtator,
abilitand o terta persoana sa invoce pretentii fata de carausul in
cauza
- In situatia in care contraordinul s-a marginit sa schimbe punctul de
destinatie, carausul poate pretinde un nou document de transport
- Referitor la consecintele de fond ale contraordinului, in raporturile
dintre expeditor si caraus textul Codului Comercial (art 421, al 1)
intelege sa le puna in sarcina expeditorului obligandu-l sa repare
integral daunele pe care o asemenea masura le poate cauza
carausului
- Aceasta reglementare se justifica pe deplin, deoarece modificarea
contractului a survenit din vointa unilaterala a expeditorului si
indiferent de orice culpa a carausului, in executarea obligatiei
asumate
- Modificarile contractului de transport pe care expeditorul le
comunica prin contraordin sunt obligatorii pt caraus

26
- Dispozitia data de expeditor are caracter imperativ pt celalalt
cocontractant
- Carausul nu poate sa discute instructiunile expeditorului si sa
refuze executarea lor
TRANSPORTURILE PERTURBATE DE IMPREJURARI DE FORTA
MAJORA (TRANSPORTURI DEFICITARE)
- Cauzele de perturbare ale transportului sunt: cazul fortuit si forta
majora
- Acestea pot interveni fie la punctul de pornire, impiedicand de la
inceput expedierea incarcaturii, fie in timpul mersului, intrerupand
deplasarea
- Cauzele prezinta o mare diversitate
- Cazul fortuit si forta majora sunt de natura sa produca fie la pct de
expediere fie pe parcurs urmatoarele efecte: a) intarzierea
executarii obligatiei carausului; b) imposibilitatea definitiva de
a le aduce la indeplinire
- Intrucat oricare dintre efectele enumerate pot sa cauzeze prejudicii
insemnate expeditorului sau destinatarului, au fost adoptate o serie
de solutii destinate sa le ocroteasca interesele astfel: 1) dreptul
expeditorului de a fi incunostintat despre perturbarea
transportului
- Expeditorul in calitatea sa de partener contractual principal al
carausului trebuie sa fie pus la curent cu dificultatile trecatoare sau
definitive ivite in executarea transportului spre a-i da posibilitatea sa
ia masurile necesare.
- Avizarea are un caracter obligatoriu in ambele situatii
- 2) Dreptul expeditorului de a decide soarta transportului
deficitar
27
- La indeplinirea incunostintarii avizate, expeditorul beneficiaza de un
drept de optiune
- El poate, fie sa mentina contractul in fiinta acceptand o decalare a
datei de expediere sau de continuare a transportului din punctul
unde a fost interupt din cauze fortuite, fie sa declare contract
desfiintat printr-o manifestare unilaterala de vointa
- 3) Suportarea riscurilor contractuale in transporturile deficitare
- Cazul fortuit si forta majora ridica in orice categorie de contracte,
inclusiv in transporturi, problema suportarii riscurilor de neexecutare
a obligatiilor la care partile s-au angajat.
- Transportatorul isi asuma o obligatie de rezultat, el se angajeaza
fata de expeditor nu numai sa depuna eforturi spre a duce
incarcatura pana la destinatie ci accepta sa indeplineasca
neconditionat acest obiectiv.
- Obligatiile de rezultat atrag raspunderea debitorului daca nu poate
invoca in favoarea sa cauze exoneratorii de responsabilitate printre
care evenimentele fortuite
- Riscurile contractuale cad in sarcina debitorului, obligatie de
rezultat ce nu mai poate fi adusa la indeplinire, astfel riscurile
contractuale fiindu-i imputabile, debitorul nu mai are legitimarea sa
pretinda celuilalt contractant sa-si respecte obligatia corelativa, nici
acesta nu va putea obtine despagubiri chiar daca a fost prejudiciat
ca efect al neexecutarii fortuite
- Expeditorul datoreaza carausului, in cazul desfiintarii contractului,
desfiintare intemeiata pe o cauza fortuita, o suma echivalenta cu
cheltuielile suportate de acesta pt pregatirea mijlocului de transport
in vederea calatoriei, incarcarii marfii etc si in plus plata portului
adica a taxelor aferente stramutarii incarcaturii in proportie cu
drumul facut
28
- 4) Obligatia expeditorului de a restitui documentele de
transport intocmite ca titluri comerciale negociabile
- Art 420 C. Com. stabileste ca, in caz de rezolutiune, expeditorul va
inapoia carausului exemplarul documentului de transport pe care l-a
subscris
- Interesul de a starui in restituirea de catre expeditor a documentelor
de transport este bineinteles a carausului in cauza, caruia i se cere
o grija corespunzatoare spre a nu avea de suferit prejudicii viitoare
OBLIGATIILE PARTILOR LA DESTINATIE
- Obligatiile carausului sunt:
- 1) Identificarea destinatarului si avizarea acestuia despre
sosirea transportului
- Modalitatea de indeplinire a acestei obligatii difera in functie de
natura documentului de transport si de imputernicirile date de catre
destinatar astfel:
- a) daca stramutarea s-a efectuat in temeiul unui titlu de transport,
persoana destinatarului este indicata nominal in cuprinsul inscrisului
cu precizarea adresei corespunzatoare
- In cazul documentului de transport la purtator nu se specifica
numele destinatarului, in consecinta persoana indreptatita sa obtina
eliberarea marfii la pct de sosire este cea care se afla in posesia
legitima a documentului de transport la purtator si-l anunta pe
caraus sa-i predea marfa
- Carausul trebuie sa o legitimeze si sa consemneze numele si
domiciliul destinatarului
- In cazul documentului de transport la ordin, se impune in scopul de
a identifica pe destinatar verificarea de catre caraus a succesiunii
girurilor translative
29
- Ultimul giratar este indreptatit sa valorifice asupra marfurilor
transportate deoarece girantii anteriori si-au instrainat prin gir orice
drepturi asupra marfii ajunse la pct de sosire
- In lipsa de orice gir, persoana indreptatita sa obtina incarcatura este
insusi destinatarul initial
- b) independent de felul documentului de transport, destinatarul
poate, in scopul receptionarii marfurilor, sa actioneze in nume
propriu sau sa recurga la un intermediar care sa-l reprezinte
- Acesta trebuie sa prezinte carausului, pe langa documentul de
transport, actul de imputernicire, procura etc
- Sosirea transportului trebuie adusa la cunostinta destinatarului
identificat in modul aratat
- O avizare adresata unei persoane necalificate nu valoreaza
incunostintare, fiind lipsita de efecte juridice
- Ion cazul in care carausul nu poate identifica pe baza datelor din
documentul de transport destinatarul, uzantele comerciale impugn
acestuia sa incunostinteze pe expeditor pt a transmite instructiuni
suplimentare
- Daca carausul nu are posibilitatea sa-l anunte pe expeditor sau
daca acesta nu raspunde intr-un termen rezonabil, carausul
urmeaza sa solicite instantei autorizarea de a depozita marfurile
- Depozitarea in propriul magazine se face pe socoteala
destinatarului
- Carausul poate sa solicite instantei incuviintarea vanzarii unor
marfuri daca acestea sunt alterabile sau perisabile iar sumele
rezultate din vanzare, dupa scaderea cheltuielilor de catre caraus,
sa fie restituite destinatarului

30
- 2) Eliberarea incarcaturii la locul si data convenite
- Marfurile urmeaza sa fie predate destinatarului in conformitate cu
clauzele documentului de transport respectiv la locul specificat si la
data convenita
- Carausul este obligat sa procedeze impreuna cu destinatarul la
primirea marfurilor, cantarirea acestora, verificarea sigiliilor, a
semnelor sau marcajelor, a mijlocului de transport si a coletelor
- Punerea incarcaturii la dispozitia destinatarului face sa inceteze
posesia exercitata pana atunci de caraus, asupra marfurilor
stramutate si in acelasi timp ia sfarsit obligatia de paza cat si
raspunderile contractuale ce-i reveneau acestuia in temeiul
documentului de transport
- In cazul in care se constata lipsuri, se intocmeste un proces verbal
de constatare semnat de catre organul care a facut constatarea, de
caraus sau de destinatar, precizandu-se si adresa fiecaruia
- In cazul in care exista indicii ca lipsurile sunt urmarea savarsirii unei
infractiuni vor fi sesizate organele judiciare iar mijlocul de transport
va fi retinut pana la sosirea acestora
- 3) Descarcarea marfii la destinatie
- Aceasta obligatie care priveste pe destinatar poate fi indeplinita
uneori de catre caraus din insarcinarea si pe socoteala
expeditorului in temeiul clauzelor documentului de transport
- Prin exceptie, carausul are dreptul de a refuza eliberarea marfii la
destinatie
- Acest drept poate fi exercitat numai in limitele admise de lege sau
impuse pe cale juridica
- Aceste cazuri sunt:
31
- a) neplata taxelor de transport, caz in care art. 433 alin 1, C Com
instituie un drept de retentie in favoarea carausului
- b) refuzul destinatatrului de a restitui carausului documentul de
transport la ordin sau la purtator
- c) in cazuri de exceptie, reglementarile fitosanitare pot impune
masuri de carantina fata de marfurile provenite din import
- Pana la expirarea duratei de interdictie, carausul nu poate sa
elibereze incarcatura destinatarului
- d) atunci cand exista sechestru asigurator instituit de instanta
competenta. Numai desfiintarea acestui sechestru autorizeaza pe
caraus sa elibereze marfa.

OBLIGATIILE DESTINATARULUI LA PUNCTUL DE SOSIRE

- 1) Sa ia in primire marfa transportata
- Receptia este precedata de anumite verificari a documentului de
transport , incarcaturii transportate, starea in care se afla lucrurile,
controlul cantitativ si calitativ al marfurilor
- 2) Sa elibereze mijlocul de transport
- In mod uzual, aceasta obligatie revine destinatarului care este tinut
sa descarce complet mijlocul de transport
- Eliberarea se face in timp util, durata fiind prevazuta in contractul de
transport iar depasirea ei atrage penalitati in sarcina destinatarului
- Daca destinatarul receptioneaza marfurile fara sa formuleze
obiectiuni, se considera ca transportul a sosit intact
- Primirea marfii de catre destinatar face sa inceteze posesia
carausului si raspunderea acestuia
32
- 3) Sa plateasca sumele restante datorate carausului
- Obiectul platii il poate forma taxa de transport restanta, aceasta
este o derogare de la regula obisnuita, potrivit careia carausul cere
si obtine achitarea cheltuielilor de transport inca de la plecare spre
a evita riscul de neplata la destinatie
- In cursul deplasarii pot fi anumite cheltuieli care trebuie platite de
destinatar legate de operatiunile conexe transportului
- Pt valorificarea creantei, carausul comunica destinatarului suma si
termenul de plata
- Daca termenul de plata nu s-a precizat, acesta este de 5 zile (art
438 coroborat cu art 388 C com)
- 4) Sa pastreze actiunile judiciare sau arbitrare impotriva
carausului, pentru repararea eventualelor daune cauzate de
transport
- in transporturile executate defectuos, destinatarul poate avea
pretentii de despagubiri impotriva carausului pt pierderea sau
avarierea marfii ori pt deficit cantitativ
- In lipsa unei solutii amiabile diferendul urmeaza (daca nu este
solutionat nici pe cale administrativa), sa fie dus spre solutionare
instantei de judecata sau arbitrare
MODALITATI DE GARANTARE A CREANTEI CARAUSULUI
PRIVITOARE LA PLATA TRANSPORTULUI
- Pozitia carausului, ca prestator de servicii, aflat pe piata in stare
juridica de oferta permanenta adresata publicului, il obliga sa
accepte cererile clientilor fara sa poata exercita un control prealabil
cu privire la solvabilitatea solicitantilor, astfel apar riscuri de neplata
daca pretul transportului nu a fost achitat integral inca de la pornire
33
- In aceste conditii legiuitorul a instituit in favoarea carausului doua
garantii de plata preluate din dreptul comun si adapatate
contractului de transport.
- Acestea sunt: dreptul de retentie asupra marfurilor si privilegiul
asupra incarcaturii
- 1) Dreptul de retentie al carausului
- Consta in prerogativa creditorului de a refuza, cat nu este platit, sa
restituie debitorului sau un lucru mobil sau imobil ce apartine
acestuia
- Aceasta prerogativa izvoraste din vointa legiuitorului si exista
independent de consimtamantul partilor
- Dreptul de retentie este conferit carausului de art 433 C. Com. si il
indreptateste pe acesta sa retina lucrul stramutat pana la plata
contravalorii datorate de expeditor sau destinatar
- Conditiile generale de exercitate a dreptului de retentie sunt:
- a) existenta unei creante impotriva proprietarului lucrului – aceasta
este esentiala pt ca detinatarul sa beneficieze de abilitatea de a
exercita dreptul de retentie in contra debitorului fara o datorie
baneasca in sarcina acestuia, detinatorul nu ar avea o justificare sa
refuze eliberarea bunului aflat in stapanirea sa si reclamat de
proprietarul debitor
- b) detentiunea exercitata de debitor asupra lucrului sa nu fie viciata
prin frauda
- c) datoria pe care carausul o pretinde de la expeditor sau destinatar
sa aiba legatura cu incarcatura, sa fie prilejuita de aceasta
- Efectele dreptului de retentie sunt:

34
- a) opozabilitatea – creditorul poate valorifica dreptul de retentie mai
intai impotriva debitorului si persoanelor care au calitatea avanzi
cauza ai acestuia
- Opozabilitatea opereaza si fata de creditorii privilegiati si ipotecari
asupra aceluiasi lucru cu conditia ca dreptul lor real sa se fi nascut
ulterior intrarii bunului in detentia carausului
- b) dreptul de retentie produce efecte indivizibile intr-un dublu sens:
- In primul sens orice fractiune a datoriei este garantata pana la
stingerea ei, integral prin lucruri ce formeaza obiectul acestei
prerogative si in al doilea rand, orice component al lucrului
raspunde pt plata datoriei
- c) dreptul de retentie nu confera titularului prerogativa de a urmari
bunul in mana altei persoane
- Dreptul de retentie al carausului prezinta si unele particularitati:
- Carausul poate sa refuze eliberarea marfii stramutate numai cu
conditia de a avea o creanta impotriva destinatarului conexa cu
transportul si sa fi pastrat detentiunea lucrului
- Sfera lucrurilor asupra carora carausul poate sa exercite dreptul de
retentie, este mai restransa decat in dreptul comun
- Marfurile supuse transportului indeplinesc conditia generala de a fi
bunuri corporale
- Dintre ele se inlatura titlurile de credit si sunt excluse din sfera
dreptului de retentie imobilele
- Codul com. prevede masuri care sa impiedice eventuale abuzuri ale
carausului in exercitarea dreptului de retentie astfel:

35
- a) refuzul de eliberarea marfii la destinatie este conditionat de
existenta unei creante a carausului impotriva destinatarului, nascuta
din contractul de transport
- b) posibilitatea refuzului de eliberarea a marfii la locul de sosire
este impiedicata ori de cate ori exista discutii intre caraus si
destinatar cu privire la cuantumul datoriei
- carausul este obligat sa puna la dispozitia destinatarului
incarcatura, daca acesta achita suma recunoscuta si consemneaza
restanta aflata in controversa
- Se prevede o exceptie de la masurile mentionate si anume, in cazul
in care documentul de transport este la ordin sau la purtator,
carausul se poate opune la predarea marfurilor pana la restituirea
exemplarului subscris de el
PRIVILEGIUL SI GAJUL CARAUSULUI ASUPRA MARFII
TRANSPORTATE
- Art 437 C. Com. stabileste ca pt toate creantele rezultand din
contractul de transport, carausul are privilegiul asupra lucrurilor
transportate pana la predarea lor destinatarului, iar dac sunt mai
multi carausi, cel din urma dintre ei exercita drepturile celor anteriori
- Potrivit dreptului comun, privilegiul este definit (Art 1719, 1720,
1722 Cod civ), ca fiind un drept de preferinta acordat de lege unui
anumit creditor fata de ceilalti creditori ai aceluiasi debitor si de care
titularul se bucura in virtutea calitatii creantei sale
- Gajul sau amanetul (art 1685 C. civ) reprezinta un contract prin
care debitorul remite creditorului sau un lucru mobil cu titlu de
garantie a datoriei
- Atat privilegiul cat si gajul fac parte din categoria garantiilor reale de
care se poate bucura creditorul

36
- Marfurile incredintate carausului in vederea stramutarii la destinatie
fac parte din clasa privilegiilor speciale care au ca obiect anumite
bunuri mobile determinate ale debitorului
- In literatura de specialitate s-a stabilit ca privilegiul carausului
decurge dintr-un gaj tacit pe care expeditorul i-l recunoaste odata
cu incheierea contractului de transport si remiterea incarcaturii spre
a fi deplasata la destinatie
- Cu alte cuvinte detentiunea lucrului transportat este dublata de
intentia de a-l afecta platii transportului
- In sfera creantei garantate cu gajul carausului intra urmatoarele
sume privitoare la transport
- a) costul deplasarii incarcaturii
- b) cheltuielile suportate de caraus cu titlul de operatiuni accesorii
transportului
- c) cheltuieli ocazionate de indeplinirea obligatiilor vamale in special
din cauza amenzilor platite de caraus ca efect al unor declaratii
inexacte facute de expeditor
- O datorie provenita dintr-un transport anterior nu poate fi recuperata
prin exercitarea privilegiului sau gajului asupra unei incarcaturi ce
formeaza obiectul unui transport ulterior
- Prin exceptie se admite ca existenta unui contract unic care
presupune in vederea executarii sale o serie de transporturi,
indreptateste pe caraus sa valorifice asupra ultimei incarcaturi pe
care a deplasat-o la destinatie privilegiul sau si pt sumele datorate
din partizi de marfa transportata mai inainte
- Consecintele care decurg sau efectele garantiilor sunt:

37
- a) ambele garantii confera titularului dreptul de retentie asupra
incarcaturii transportate
- Carausul poate retine lucrurile aflate in detentiuna sa atat timp cat
debitorul nu plateste integral sumele datorate pt stramutarea marfii
- b) un alt efect consta in prerogativa carausului de a solicita prin
justitie vanzarea incarcaturii, in scopul realizarii sumei datorate de
debitor ca echivalent pt executarea deplasarii
- c) un alt efect este dreptul titularului de a urmari in mainile tertilor
bunul grevat de garantie
- In materia transporturilor, gajul carausului ii confera acestuia un
drept de urmarire astfel ca tranportatorul care a pierdut detentiunea
incarcaturii, poate sa o revendice
- Privilegiul carausului este tot un drept real astfel ca si in acest caz
titularul beneficiaza de un drept de urmarire
- d) o prerogativa specifica dreptului de gaj pe care privilegiul nu o
comporta, consta in dreptul titularului neplatit de catre debitor de a
putea plati in deplina proprietate in conditiile legii bunul grevat de
garantie
- Atat privilegiul cat si gajul inceteaza odata cu stingerea creantei pe
care o garanteaza, deasemenea privilegiul carausului asupra
lucrurilor transportate inceteaza odata cu predarea lor
destinatarului, iar gajul se stinge si prin remiterea voluntara de catre
caraus in mainile destinatarului a lucrului grevat

SECHESTRAREA MARFURILOR AFLATE IN CURS DE

TRANSPORT

38
- Incarcatura reprezinta o certa valoare patrimoniala mai ales cand
este vorba de o cantitate asumata ca atare, expeditorul sau
destinatarul pot avea interesul sa recupereze sumele ce li se
datoreaza din valoarea marfii aflata in curs de stramutare
- Din acest punct de vedere, carausul fiind titular al unui privilegiu
special care include si dreptul de retentie este pus la adapost
impotriva rau platnicilor
- Sechestrul este o masura de asigurare a actiunii judiciare si consta
in indisponibilizarea bunurilor mobile ale debitorului pana la
terminarea judecatii pt ca astfel creditorul sa le poata urmari pt
indestularea drepturilor sale atunci cand va obtine un titlu
executoriu iar debitorul nu va executa de buna voie
- Conditiile de admisibilitate a cererii de sechestru asigurator sunt:
- a) depunerea unei cautiuni, astfel in materie comerciala, sechestrul
nu poate fi aplicat decat cu cautiune iar cuantumul este lasat la
aprecierea instantei care incuviinteaza sechestrul
- b) creanta pe care se intemeiaza cererea de sechestru trebuie
consemnata printr-un act scris
- Prin derogare de la aceasta regula, art 591, alin 2, Cod proc. civ,
ingaduie instantei de judecata sa aprobe incuviintarea sechestrului
in lipsa de dovada scrisa daca, creditorul a carui creanta nu este
constatata prin act scris dovedeste ca a intentat actiune (cerere prin
care sa se constate creanta), dar in aceasta situatie, el este obligat
sa depuna o cautiune de jumatate din valoarea reclamata odata cu
depunerea cererii de sechestru, cuantumul cautiunii se determina in
functie de valoarea creantei pretinse prin actiune principala iar nu in
functie de valoarea bunurilor a caror sechestrare se urmareste
- c) creanta pe care se intemeiaza cererea de sechestru asigurator
trebuie sa fie scadenta
39
- Prin exceptie, de la aceasta regula, art 591, alin 3, Cod proc civ,
dispune ca instanta poate incuviinta cererea de sechestru chiar
daca creanta nu este scadenta astfel:
- 1) cand debitorul a micsorat prin fapte garantiile date sau nu a dat
garantiile promise
- 2) cand exista pericolul ca debitorul sa se sustraga de la urmarire
- 3) cand exista pericolul ca debitorul sa-si ascunda sau sa-si
risipeasca averea
- Desi textul mentionat se refera la bunurile care se gasesc in mainile
debitorului, aceasta masura este admisibila in materie comerciala
chiar daca lucrurile se afla in curs de transport si in acest caz
debitorul trebuie sa depuna o cautiune in cuantumul fixat de
instanta de judecata
- Cererea de sechestru asigurator se solutioneaza de catre instanta
de judecata de urgenta, in camera de consiliu, fara citarea partilor,
instanta pronuntandu-se asupra cererii printr-o incheiere executorie
- Prin aceeasi incheiere, instanta fixeaza cuantumul cautiunii si
termenul inauntrul caruia urmeaza sa fie depusa aceasta
- Incheierea este supusa numai recursului care poate fi declarat in
termen de 5 zile de la comunicare
- Recursul se judeca de urgenta si cu precadere cu citarea partilor in
termen scurt
- Hotararea sau incheierea prin care s-a admis sechestrul are
caracter temporar in sensul ca efectele sale juridice dureaza pana
la solutinarea cererii principale

40
- nedepunerea cautiunii in termenul fixat de instanta atrage
desfiintarea de drept a sechestrului, situatie ce se constata prin
incheiere irevocabila data fara citarea partilor
- Masura sechestrului asigurator se aduce la indeplinirea de catre
executorul judecatoresc potrivit regulilor privitoare la executarea
silita (art 411 si urmatoarele din cod proc. civila)
- Cauzele care conduc la incetarea sechestrului asigurator sunt:
- a) respingerea actiunii principale prin care creditorul isi valorifica in
justitie pretentiile impotriva debitorului
- b) declaratia expresa a creditorului ca renunta la sechestru
asigurator
- c) dovada prezentata instantei de judecata de catre debitor ca a
consemnat suma pt care s-a infiintat sechestrul precum si dobanzile
si cheltuielile efectuate de creditori cu procesul
- Sechestrul asigurator ramane in fapt fara obiect si ca atare
inceteaza de la sine daca incarcatura supusa acestei masuri a fost
distrusa in timpul transportului datorita fortei majore, naufragiului etc
- De asemenea instanta va putea ridica la cererea debitorului
sechestrul asigurator daca debitorul va da in toate cazurile o
garantie indestulatoare, garantie care va fi stabilita de instanta
- Cererea depusa se solutioneaza in camera de consiliu, de urgenta
si cu citarea partilor in termen scurt
- Instanta pronunta o incheiere care este supusa recursului in termen
de 5 zile de la pronuntare
SECHESTRUL ASIGURATOR SOLICITAT DE CARAUS
- Vocatia pt transportator de a recurge la aceasta masura se naste
cand incarcatura ajunge la destinatie
41
- Incuviintarea sechestrului asigurator se justifica in doua situatii:
- a) cand destinatarul nu poate fi gasit
- b) cand se ivesc neintelegeri in privinta primirii bunurilor
transportate
- Punerea incarcaturii sub sechestru are loc numai dupa descarcarea
acesteia din mijlocul de transport
- Carausul beneficiaza de un regim special, in sensul ca incuviintarea
cererii de sechestru asigurator nu este conditionata in cazul sau de
introducerea unei actiuni principale
- Prin urmare, cererea formulate de transportator nu are un caracter
accesoriu ci de sine statator
- In plus, cererea carausului privind sechestrul asigurator se
solutioneaza fara sa fie obligat la depunerea unei cautiuni iar calea
procedurala pusa la dispozitia carausului consta intr-o ordonanta
presidentiala, procedura prin definitie urgenta si mai rapida
PREJUDICIUL GENERATOR AL RASPUNDERII
- Denumit si paguba sau dauna consta in cadrul raspunderii
contractuale in rezultatul negativ suferit de creditor ca urmare a
faptei ilicite savarsita de debitor prin neexecutarea obligatiei
asumate sau prin intarziere in aducerea la indeplinire
- Prejudiciul poate fi material sau moral
- Prejudiciul material consta in lezarea unui drept sau a unui interes
patrimonial al creditorului, obligatii contractuale, precum in
transporturi accidentarea unui calator, sau distrugerea incarcaturii
ori avarierea unor bunuri in timpul deplasarii
- In toate cazurile, prejudiciul material poate fi evaluat in bani,
aceasta fiind caracteristica sa definitorie
42
- El include atat paguba efectiva cat si castigul nerealizat
- Prejudiciul moral consta in vatamarea unui interes nepatrimonial
fiind nesusceptibil de pretuire baneasca, asemenea pagube se
ivesc in special in transportul de calatori, daca persoana si-a pierdut
viata sau integritatea corporala dar nu sunt excluse si in cazul
deplasarii de bunuri, distrugerea unor obiecte amintire de familie,
etc
- Conditiile repararii prejudiciului sunt:
- a) paguba sa fie certa, insusire pe care o ideplineste prejudiciul
actual, dar in anumite limite si prejudiciul viitor
- Caracterul cert are un dublu sens: pe de o parte inseamna ca
rezultatele negative ale faptei ilicite s-au realizat pana la data
hotararii judecatoresti care condamna la plata pe debitor (caraus)
precum in cazul prejudiciului actual, sau ca exista in momentul
aratat, indicii sigure si convingatoare ca dauna se va ivi ori va
continua sa se produca si ulterior (avand natura unui prejudiciu
viitor precum in cazul vatamarii corporale cu sechele de durata).
- Pe de alta parte se cere ca paguba actuala sa fie susceptibila de
evaluare de catre instanta sesizata sau cel putin ca aceasta sa
dispuna de elementele indubitabile pt a masura anticipat cuantumul
total al prejudiciului viitor
- Din cele aratate se deduce ca repararea unui prejudiciu eventual se
exclude deoarece nu prezinta caracter de certitudine
- b) dauna cauzata prin fapta ilicita trebuie sa fie personala – adica
sa priveasca pe insusi creditorul in cauza ale carui interese au fost
vatamate prin neexecutarea contractului de caraus sau prin
intarziere in indeplinirea obligatiei

43
- c) prejudiciul suferit de creditor sa fie direct adica sa fie o
consecinta directa si necesara a neexecutarii obligatiei
- O simpla legatura indirecta intre faptul illicit si dauna nu justifica
obtinerea de despagubiri
- d) prejudiciul sa fie previzibil in momentul perfectarii acordului de
vointa al partilor
- In sensul aratat, art 1085 Cod civ. prevede ca debitorul nu
raspunde decat de daune interese care au fost prevazute sau care
au putut fi prevazute la incheierea contractului cand neindeplinirea
obligatiei nu provine din dolul sau

CLAUZE DE NERASPUNDERE CONSIDERATE CA

INADMISIBILE SI CLAUZE PERMISE

- Anumite clauze care inlatura raspunderea carausului sunt

considerate ca fiind fara valabilitate adica inadmisibile astfel:
- a) contractul de transport nu poate elibera pe caraus de raspundere
pt prestatia caracteristica de a deplasa persoane sau marfuri
- b) clauza prin care carausul se degreveaza de raspundere pt culpa
sa grava si cu atat mai mult pt propriul dol, nu poate produce efecte
- Nu are dreptul sa-si rezerve facultatea unui comportament
pagubitor pt celalalt contractant sau de a savarsi o eroare grava in
modul de indeplinire a obligatiei asumate
- Orice clauza de acest fel este lovita de nulitate
- c) clauze lucrative sunt acele conventii de neraspundere care pot fi
private ca nepermise, devin totusi la randul lor ilicite daca
44
 neexecutarea obligatiei la adapostul exonerarii se soldeaza cu un
profit pt debitor
- Clauzele permise sunt:
- a) in toate cazurile se admite ca stipulatiile care agraveaza
raspunderea transportatorului produc efecte depline
- Daca insasi partile au consimtit asemenea clauze, nimic nu se
opune ca intelegerea lor sa fie recunoscuta pe plan juridic
- b) clauzele menite sa favorizeze pe caraus cu exceptia excluderilor
mentionate mai sus sunt acceptate de legiuitor numai in anumite
conditii care sa asigure respectarea drepturilor celuilalt contractant
- Codul com. ingaduie reducerea pretului deplasarii marfurilor
- Daca se reduce sub o limita rezonabila (apreciata de instanta)
reparatia pecuniara cuvenita celuilalt contractant, se considera ca,
clauza incetarii trebuie sa fie valabila intrucat scaderea excesiva a
nivelului despagubirilor echivaleaza in fapt cu o totala
neresponsabilitate a carausului care nu poate fi admisa.
- c) clause care identifica explicit evenimentele fortuite ca effect
exonerator de raspundere pt caraus
- Se obisnuieste sa se enumere in contract imprejurarile assimilate
fortei majore dar conditia este ca acestea sa prezinte in fapt
gravitatea si caracteristicile unui evenimet semnificativ pt a elibera
pe caraus de raspundere
- d) raspunderea contractuala pt altul se admite de unii autori in cazul
armatorului care poate stipula in contractul de navrosire o clauza sa
fie aparat de raspundere pt faptele ilicite ale prepusilor sai
(comandantul navei si membrii echipajului) savarsite in cursul
calatoriei convenite

45
- Admisibilitatea unei asemenea clauze se intemeiaza pe ideea ca
armatorul pierde posibilitatea de a-si exercita autoritatea si
controlul asupra activitatii comandantului si personalului cat timp
nava se afla in deplasare la mari distante

EFECTELE RASPUNDERII CARAUSULUI

- In masura in care neindeplinirea contractului angajeaza
raspunderea carausului, raporturile dintre parti sufera unele
modificari potrivit dreptului comun
- Astfel daca sunt indeplinite conditiile raspunderii civile se naste in
sarcina debitorului obligatia de a despagubi pe creditorul daunat
- Carausului nu i se mai cere sa efectueze deplasare de persoane
sau marfuri ci sa repare acest prejudiciu
- Repararea prejudiciului suferit de creditor impune stabilirea
intinderii despagubirilor pe care acesta le poate obtine
- Evaluarea in acest scop poate fi judiciara, legala sau conventionala
- Evaluarea judiciara – in acest caz determinarea cuantumului
despagubirii revine organului jurisdictional competent (instanta de
judecata sau arbitraj comercial), evaluarea lasata la aprecierea
instantei trebuie sa tina seama de anumite criterii menite sa-i
asigure obligativitate
- Astfel, despagubirea urmeaza sa acopere atat pierderea efectiva
suferita de creditor cat si castigul nerealizat
- Pe de alta parte organul de jurisdictie poate sa acorde la cererea
reclamantului care se plange de neexecutarea contractului sau de o
executare necorespunzatoare , numai daune previzibile la data
perfectarii acordului de vointa cu excuderea celor indirecte

46
- Evaluarea legala a prejudiciului – are un obiect mai restrans si
intereseaza numai raspunderea civila care decurge din neplata la
scadenta a unei sume in numerar datorate creditorului
- In transporturi, problema se iveste mai frecvent ori de cate ori
carausul urmeaza sa restituie celorlalte parti parti contractante a
anumita suma de bani
- Orice intarziere in plata datoriei banesti prejudiciaza pe creditor
care este in drept sa ceara nu numai suma in cauza ci in plus
echivalentul daunelor suferite
- Prejudiciul consta in lipsa temporara de folosinta a numerarului
- Compensarea acestei pagube se realizeaza prin obligatia
carausului de plata de dobanzi care se calculeaza in functie de
durata cu cat s-a depasit data scadentei
- Dobanzile prezinta o tripla caracteristica:
- a) prejudiciul creditorului in cazul intarzierii platii este prezumat in
puterea legii
- Art 1088 alin 2, Cod civ. prevede ca aceste daune interese se cuvin
fara ca, creditorul sa fie tinut sa justifice vreo paguba
- b) in materie comerciala, dobanzile curg de plin drept, nu se cere
punerea in intarziere prealabila a debitorului
- c) nivelul dobanzilor este in principiu predeterminat prin dispozitiile
imperative care tarifeaza limita maxima
EVALUAREA CONVENTIONALA A PREJUDICIULUI SAU CLAUZA
PENALA
- Partile au posibilitatea de a inlesni prin intelegerea lor prealabila
determinarea intinderii prejudiciului care urmeaza sa fie reparat de
catre debitor, determinarea se face inainte ca prejudiciul sa se fi
produs
47
- Acordul realizat in acest scop poarta denumirea de clauza penala,
ea nu trebuie sa contravina restrictiilor legale referitoare la
conventia de neraspundere sau de limitarea raspunderii carausului
- Clauza penala este acea conventie accesorie prin care partile
determina anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca
urmare a neexecutarii obligatiei de catre debitorul sau
- Caracteristicile clauzei penale sunt:
- a) clauza penala este o conventie accesorie prin care partile
determina anticipat echivalentul prejudiciului, de aici rezultand
utilitatea clauzei penale in sensul ca ea dispenseaza pe creditor de
a face dovada existentei si intinderea prejudiciului
- b) contravaloarea convenita in scopul de a repara paguba
creditorului consta intr-o suma de bani, clauza penala detine o
dubla functie: compensatorie in cazul pagubei izvorate din
neexecutarea contractului principal si moratorie, daca debitorul
depaseste termenul fixat pt indeplinirea obligatiei
- Despagubirea prevazuta de clauza penala poate fi stipulata atat
global cat si procentual urmand in ultimul caz sa fie calculata
proportional cu intinderea partii neexecutate din obligatia principala,
respectiv a distantei neparcurse din itinerarul complet
- c) tinand seama de caracterul accesoriu al clauzei penale in raport
cu contractul principal, nulitatea obligatiei principale atrage nulitatea
clauzei penale, dar nulitatea clauzei penale nu atrage pe aceea a
obligatiei principale
- d) efectele clauzei penale privesc atat pe debitor cat si pe creditor;
astfel debitorul ramane obligat sa aduca la indeplinire contractul
principal fara sa poata refuza executarea in schimbul penalitatii

48
 - Prin urmare, clauza penala nu ii da dreptul de a alege intre
executarea contractului si despagubire
- De asemenea se exclude si cumulul in sensul ca creditorul nu
poate cere in acelasi timp si penalitati si obiectul obligatiei
principale deoarece clauza penala este o compensatie a daunelor
interese pe care creditorul le sufera ca urmare a neexecutarii
obligatiei principale
- Prin exceptie, cumulul este admisibil in cazul intarzierii executarii
- e) in principiu, clauza penala prezinta caracter intangibil, instanta de
judecata sau arbitrara nu are dreptul de a reduce sau de a majora
cuantumul despagubirilor convenite prin clauza penala chiar daca
ar fi disproportionat fata de paguba efectiva incercata de creditor
- Instanta nu poate nici sa verifice intinderea prejudiciului suferit de
creditor si nici sa ceara creditorului sa dovedeasca intinderea
prejudiciului efectiv suferit
- Se admite o singura exceptie atunci cand obligatia principala a fost
executata in parte, judecatorul poate reduce penalitatea
proportional cu ce a fost executat

SUBIECTE PT EXAMEN

1. Sistemul national de transporturi

2. Clasificarea transporturilor
3. Clasificarea transporturilor dpdv juridic
4. Contractul de transport (def, caractere juridice)
5. Participantii la contractul de transport
6. Conditiile de fond si de forma ale contractului de transport
7. Clauzele obligatorii ale documentului de transport marfuri
8. Functiile juridice ale documentului de transport
9. Obligatiile expeditorului la punctul de pornire
10. Obligatiile carausului la punctul de pornire
49
11. Obligatiile carausului in transporturi efectuate in conditii initial
convenite
12. Contraordinul (conditii de forma, consecinte, etc)
13. Transporturile deficitare
14. Obligatia carausului la destinatie
15. Obligatia destinatarului la punctul de sosire
16. Dreptul de retentie al carausului
17. Privilegiul si gajul carausului asupra marfii transportate
18. Sechestrarea marfurilor si sechestrul solicitat de caraus
19. Prejudiciul generator al raspunderii
20. Clauze de neraspundere considerate ca inadmisibile si clauze
permise
21. Evaluarea juridica si evaluarea legala a prejudiciului
22. Evaluarea conventionala a prejudiciului

Nota: referatul trebuie sa contina minim. 5 pagini

La examen vor fi 3 subiecte

50