Tema 4(TOT)

SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE

1. Conţinutul şi componentele cheltuielilor publice

2. Criterii de clasificare a cheltuielilor publice
3. Factorii de creştere a cheltuielilor publice

1. Conţinutul şi componentele cheltuielilor publice

Cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în forma bănească, relaţii care se manifestă
între stat, pe de o parte şi persoane fizice şi juridice, pe de altă parte cu ocazia repartizării şi utilizării
resurselor financiare ale statului în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia.
Cheltuielile publice se caracterizează în diferite plăţi pe care statul le efectuează din resurse
mobilizate pentru cumpărări de bunuri, executări de lucrări şi prestări de servicii necesare pentru
îndeplinirea diverselor obiective ale statului. Totodată, sunt un instrument de alocare a resurselor
financiare şi în acelaşi timp şi un instrument de intervenţie în activitatea economică şi socială.
Cheltuielile publice, reprezintă practic, relaţii de repartizare a fondurilor financiare către instituţii publice,
populaţie şi agenţi economici.
In acest context, cheltuielile publice reprezintă unul dintre cele mai importante instrumente
guvernamentale pentru implementarea scopurilor de alocare, de redistribuire, dar şi de stabilizare
macroeconomică.
La începutul acestui secol, creşterea cheltuielilor guvernamentale se afla la un punct critic din
cauza efectelor deficitelor bugetare, ale privatizării, ale dereglementării şi descentralizării care au obligat
guvernele să-şi schimbe deciziile referitoare la cheltuieli şi la metodele de furnizare a serviciilor.
Prin cheltuielile publice, guvernele influenţează scopul şi activităţile sectorului public,
dimensiunea sectorului public şi privat, precum şi comportamentele indivizilor care suportă schimbările
intervenite în dimensiunea veniturilor proprii, precum şi înlocuirea anumitor bunuri şi servicii cu altele.
Cheltuielile publice formează un sistem, cu diferite componente interdependente.

Sistemul cheltuielilor publice cuprinde:

 cheltuieli ale administraţiei publice centrale efectuate prin: bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat, fonduri speciale (cheltuieli speciale distincte, administrate direct
catre anumite ministere sau alte organe de stat);
 cheltuieli ale administraţiei publice locale efectuate prin bugetele locale;
 cheltuieli extrabugetare, se efectueaza din resurse ( venituri ) obtinute si utilizate direct de
catre institutii publice, in cadrul propriei activitati, fara a mai fi vehiculate prin fondurile
bugetare;
 cheltuieli efectuate din credite externe;
 cheltuieli efectuate din fonduri externe nerambursabile.

Primele două componente constituie cheltuielile bugetare care se caracterizează prin:

 caracter nerambursabil;

1
  efectuarea lor se realizează cu îndeplinirea condiţiilor legale;
 sunt influenţate de condiţii economice, politice, istorice;
 finanţarea lor se realizează în raport cu gradul de subordonare al beneficiarului;
 presupune exercitarea permanentă a unui riguros control preventiv;
 manifestă tendinţe de creştere datorită unor factori demografici, economici, sociali, financiari.

Cheltuielile bugetare se acopera din resursele prevazute in bugetul de stat, bugetele locale, bugetul
asigurarilor sociale de stat, bugetele institutiilor publice autonome.

Totodată, cheltuielile publice se împart în:

 neconsolidate, compuse din suma cheltuielilor din toate componentele sistemului cheltuielilor
publice;
 consolidate, calculate ca sumă a tuturor componentelor din care se scad transferurile de
resurse financiare între diferitele categorii de bugete.

2. Criterii de clasificare a cheltuielilor publice

În literatura şi practica financiară, există mai multe criterii de clasificare a cheltuielilor publice şi
anume: clasificarea administrativă, economică, funcţională, financiară, în funcţie de rolul lor în procesul
producţiei sociale, după conţinutul de consum de produs intern brut sau avans de produs intern brut,
clasificarea folosită de instituţiile specializate ale ONU(figura 1).

Figura 1. Clasificarea cheltuielilor publice

Clasificarea administrativă, are la bază criteriul instituţiilor prin care se efectuează cheltuielile publice:
ministere, unităţi administrativ-teritoriale etc.
Dar, acest criteriu are un dezavantaj esenţial prin faptul că, un minister, judeţ sau oraş reuneşte
cheltuieli cu destinaţii variate, iar structura ministerelor şi subordonarea instituţiilor publice se modifică
periodic, ceea ce nu permite comparabilitatea cheltuielilor publice în timp.

Clasificarea economică a cheltuielilor publice are în vedere influenţa pe care o exercită asupra economiei,
diferitele categorii de cheltuieli şi distingem:

a) cheltuieli curente (de funcţionare) care cuprind:

 cheltuieli de personal;
 cheltuieli materiale destinate achiziţionării de bunuri şi servicii;
 cheltuieli cu subvenţii, transferuri şi altele.

2
 Sunt cheltuieli care reprezintă un consum definitiv de produs intern brut şi trebuie să se
reînnoiască anual. De aceea, în cea mai mare parte a lor cheltuielile publice sunt cheltuieli curente.

b) cheltuielile de capital (de investiţii) cuprind sumele alocate din buget pentru construirea de:
 şcoli;
 spitale;
 modernizări;
 informatizare.

!!! De altfel, în toate ţările este folosită clasificarea economică.

Clasificarea funcţională

Această clasificare foloseşte drept criteriu, domeniile, ramurile, sectoarele de activitate, spre care
sunt îndreptate resursele financiare publice. Ele reflectă obiectivele politicii bugetare ale statului şi se
referă la:

 educatie (învăţământ, sănătate, cultură);

 apărare naţională;
 asigurări sociale şi protecţie socială;
 dezvoltări colective şi locuinţe;
 ordine publică;
 acţiuni economice;
 alte acţiuni;
 datorie publică.

Clasificarea financiară

Potrivit acestei clasificări cheltuielile publice se grupează în:

 cheltuieli definitive (cele care deţin ponderea cea mai mare în totalul cheltuielilor publice,
deoarece se repetă în fiecare exerciţiu financiar);
 cheltuieli temporare (sunt evidenţiate în conturile speciale ale trezoreriei şi sunt denumite
operaţiuni de trezorerie, de exemplu rambursarea împrumuturilor);
 cheltuieli virtuale (se mai numesc şi cheltuieli posibile, sunt cheltuieli pe care se angajează
să le efectueze în anumite condiţii statul, de exemplu, garantarea de către stat a unor credite
externe).

Clasificarea după rolul lor în procesul reproducţiei sociale

Această clasificare împarte cheltuielile în: reale (negative) care cuprind: cheltuieli cu întreţinerea
aparatului de stat, întreţinerea şi dotarea armatei etc. (reprezintă un consum definitiv de produs intern
brut), economice (pozitive) care se referă la: investiţiile efectuate de stat productive sau neproductive,
modernizări etc.

3
 Cheltuieli economice au ca efect crearea de valoare adăugată şi reprezintă o avansare de produs
intern brut.

Clasificarea folosită de instituţiile specializate ale ONU

La baza acestei clasificări stau două criterii principale:

 clasificaţia funcţională;
 clasificaţia economică.

Clasificaţia funcţională a cheltuielilor publice cuprinde cheltuielile pentru:

 servicii publice generale;
 apărare, ordine internă şi securitate civilă;
 educaţie;
 sănătate;
 securitate socială;
 locuinţe şi servicii comunale;
 recreere, cultură şi religie;
 acţiuni economice;
 alte acţiuni.

Clasificaţia economică a cheltuielilor publice cuprinde cheltuieli care reprezintă consum final, grupate
astfel:
 bunuri şi servicii;
 dobânzi aferente datoriei publice;
 subvenţii de exploatare şi alte transferuri curente;
 formarea brută de capital (investiţii brute şi creşterea stocurilor de materiale).

3. Factorii de creştere a cheltuielilor publice

Printre factorii care influenţează creşterea cheltuielilor publice se înscriu:

4
 Figura 1. Factorii ce influenţează creşterea cheltuielilor publice

1. Factori demografici

Aceştia se referă la creşterea numărului populaţiei cât şi la modificarea structurii pe vârste şi

categorii socio-profesionale a acesteia. De altfel, creşterea cheltuielilor publice este determinantă pentru
anumite domenii precum cel al educaţiei, sănătăţii, securităţii sociale, ordinii publice.

2. Factori economici

Această categorie de factori se referă la dezvoltarea economiei şi totodată la modernizarea

acesteia pe baza cercetării ştiinţifice, a utilizării în condiţii de eficienţă şi eficacitate a resurselor şi creării
de bunuri materiale şi servicii. Un rol important îl are redistribuirea resurselor financiare publice, care pot
repara unele prejudicii create de repartiţia concurenţială în economia de piaţă.

3. Factori sociali

Creşterea resurselor financiare contribuie la creşterea venitului mediu pe locuitor, astfel încât apare
preocuparea statului pentru alocarea resurselor financiare care contribuie la armonizarea veniturilor
categoriilor sociale cuprinse în sectorul public.

4. Urbanizarea

Este un factor de creştere a cheltuielilor publice, care antrenează resurse financiare atât pentru
crearea şi dezvoltarea oraşelor, cât şi pentru finanţarea utilităţilor publice care deservesc mediul respectiv.

5. Factori militari

Pregătirea şi desfăşurarea de operaţiuni militare de tipul războaielor reprezintă un factor de

creştere a cheltuielilor publice. Dar şi eliminarea efectelor produse de acestea în plan economic şi social
conduce de asemenea, la creşterea cheltuielilor publice.

6. Factori istorici

Acţionează prin transmiterea de la o perioadă la alta a nevoilor din ce în ce mai crescute de

cheltuieli şi suportarea cheltuielilor făcute în anii anteriori prin apelarea la împrumuturi publice.

7. Factori politici

Odată cu creşterea complexităţii sarcinilor statului şi transformarea concepţiei cu privire la

funcţiile politice, este necesară sporirea cheltuielilor publice pentru îndeplinirea acestora.

În concluzie, creşterea continuă a cheltuielilor publice este o problemă care preocupă din ce în ce
mai mult majoritatea statelor lumii, întrucât ridică probleme de ordin politic, financiar şi ştiinţific.

5
6