PROIECT GHEAȚĂ ANGELO

Orașe antice:
Cel mai vechi oraș din Franța, Marsilia, un loc inedit, capitală europeană culturală în anul
2003 și cu o istorie de 2600 de ani ne invită să-l descoperim.

Imaginea 1. Orașul Marsilia

În jurul anului 600 î.Hr. fenicienii au stabilit un port comercial numit Massalia (în greacă
însemnând jertă) care a ajuns unul dintre primele porturi grecești din Europa cu statut de oraș.
În timpul lui Iulis Cezar care constuiește aici nenumarate fortificații, Marsilia devine
principalul port al schimburilor comerciale și devine unul dintre cele mai bogate orașe din
zonă. În anul 49 î.Hr. Marsilia își pierde independența și devine parte a Imperiului Roman.
După căderea Imperiului Roman Marsilia a fost deseori asediată dar datorită fortificațiilor
anumite părți ale orașului au fost rareori cucerite. În timpul Cruciadelor, Marsilia a fost din
nou în prim-planul comerţului şi aprovizionării, iar cruciaţii au contribuit şi ei la întărirea
apărării oraşului, făcând ca portul să devină cu adevărat impenetrabil.
În secolul XIV, Marsilia a fost primul oraş din Europa afectat de Ciuma bubonică, perioadă
în care 15.000 de oameni au murit. Patru secole mai târziu, oraşul este lovit iar de Marea
Ciumă a Marsiliei, o formă a Ciumei Negre, care a omorât peste 100.000 de persoane.
Populaţia oraşului a îmbrăţişat cu entuziasm Revoluţia Franceză şi a trimis 500 de voluntari
la Paris, în 1792, pentru a apăra guvernul revoluţionar. Chemarea lor la revoluţie, cântată pe
drumul spre Paris, a devenit cunoscută sub numele de La Marseillaise, astăzi fiind imul
naţional al Franţei.
Începând cu anul 125 î.e.n., sudul Galiei a fost cucerit, încetul cu încetul, de Republica
Romană, care a înființat aici orașele Aix-en-Provence, Toulouse și Narbonne.

Orașul Toulouse:
Valea Garonnei a fost un punct central pentru comerțul dintre Pirinei, Marea Mediterană și
Atlantic, cel puțin din epoca fierului. Numele istoric al orașului, Tolosa (Τολῶσσα în greacă,
și al locuitorilor săi, Tolosates, înregistrat pentru prima dată în secolul al II-lea î.Hr.), este de
semnificație sau origine necunoscută, posibil din acitanian sau iberic , dar care a fost, de
asemenea, legat de numele Volcae Tectosages din Galia. Tolosa intră în perioada istorică în
secolul al II-lea î.Hr., când a devenit un avanpost militar roman. După cucerirea Galiei, a fost
dezvoltat ca oraș roman în Gallia Narbonensis.
În secolul al V-lea, Tolosa a căzut în regatul visigot și a devenit unul dintre orașele sale
majore, la începutul secolului al VI-lea servind chiar ca și capitală, înainte de a cădea în
mâinile francilor sub Clovis în 507 (Bătălia de la Vouillé). Din acel moment, Toulouse a fost
capitala Aquitaniei în cadrul tărâmului franc. În 721, ducele Odo de Aquitania a învins o
armată musulmană invadatoare omayyade la bătălia de la Toulouse. Mulți cronicari arabi
consideră că victoria lui Odo a fost adevărata oprire a expansiunii musulmanilor în Europa
creștină, incursiunile din anii următori fiind simple raiduri fără voință reală de cucerire
(inclusiv cea care s-a încheiat cu victoria lui Carol Martel la bătălia de la Tours, numită și
Bătălia de la Poitiers).
Cucerirea francă a Septimaniei a urmat în anii 750, iar un județ cvasi-independent de
Toulouse a apărut în sub-regatul Carolingian al Aquitaniei până la sfârșitul secolului al VIII-
lea. Bătălia de la Toulouse din 844, care l-a pus pe Carol cel Chel pe Pepin al II-lea din
Aquitania, a fost cheia războiului civil carolingian.
Astăzi, Toulouse este capitala regiunii occitane a departamentului Garonei Superioare și sediul metropolei
Toulouse (o metropolă care unește o parte din aglomerația Toulouse din Garona Superioară și numără 37
de municipalități)

Imaginea 2. Orașul Toulouse

Orașul Nantes:

La fel ca o mare parte din regiune, Nantes a făcut parte din Imperiul Roman în Evul Mediu
timpuriu. Deși multe părți ale Bretaniei au cunoscut o imigrație bretonă semnificativă
(slăbind legăturile cu Roma), Nantes a rămas aliată cu imperiul până la prăbușirea sa în
secolul al V-lea. În jurul anului 490, francii sub Clovis I au capturat orașul (alături de estul
Bretaniei) de la vizigoti după un asediu de șaizeci de zile; Sub Carol cel Mare în secolul al
VIII-lea, orașul era capitala Marșului Breton, o zonă tampon care proteja Imperiul
Carolingian de invazia bretonă. Primul guvernator al Marșului breton a fost Roland, ale cărui
fapte au fost mitificate în corpul literaturii cunoscute sub numele de Materia Franței. După
moartea lui Carol cel Mare în 814, armatele bretone au invadat marșul și au luptat cu francii.
Nominoe (un breton) a devenit primul duce al Bretaniei, cucerind Nantes în 850. Discordia a
marcat primele decenii ale stăpânirii bretonilor la Nantes, în timp ce domnii bretoni au luptat
între ei, făcând orașul vulnerabil la incursiunile vikingilor. Cel mai spectaculos atac viking de
la Nantes a avut loc în 843, când războinicii vikingi l-au ucis pe episcop, dar nu s-au stabilit
în oraș în acel moment. Nantes a devenit parte a tărâmului viking în 919, dar norvegienii au
fost expulzați din oraș în 937 de Alan al II-lea, ducele de Bretagne.
Feudalismul a luat amploare în Franța în secolele X și XI, iar Nantes a fost sediul unui județ
fondat în secolul al IX-lea. Până la începutul secolului al XIII-lea, a fost subiectul crizelor
succesorale care au văzut orașul trecând de mai multe ori de la ducii de Bretanie la contele de
Anjou (a Casei Plantagenet). În secolul al XIV-lea, Bretania a cunoscut un război de
succesiune care s-a încheiat cu aderarea Casei Montfort la tronul ducal. Montfortii, căutând
emanciparea de la suzeranitatea regilor francezi, au întărit instituțiile bretone. Au ales Nantes,
cel mai mare oraș din Bretania (cu o populație de peste 10.000 de locuitori), ca reședință
principală și l-au făcut casa consiliului, trezoreriei și cancelariei lor. Traficul portuar,
nesemnificativ în timpul Evului Mediu, a devenit principala activitate a orașului. Nantes a
început să facă comerț cu țări străine, exportând sare din Bourgneuf, vin, țesături și cânepă
(de obicei în Insulele Britanice).
Secolul al XV-lea este considerat prima epocă de aur din Nantes. Domnia lui Francisc al II-
lea a văzut multe îmbunătățiri pentru un oraș care avea nevoie de reparații după războaiele
succesorale și o serie de furtuni și incendii între 1387 și 1415. Multe clădiri au fost construite
sau reconstruite (inclusiv catedrala și castelul) și Universitatea din Nantes, prima din
Bretania, a fost fondată în 1460.

Imaginea 3.Catedrala din Nantes, reconstruită în stil

gotic în secolul al XV-lea
Căsătoria Annei de Bretania cu Carol al VIII-lea al Franței în 1491 a început unificarea
Franței și Bretaniei, care a fost ratificată de Francisc I al Franței în 1532. Unirea a pus capăt
unui lung conflict feudal între Franța și Bretania, reafirmând suzeranitatea regelui asupra
bretonilor. . În schimbul predării independenței sale, Bretania și-a păstrat privilegiile.
Deși majoritatea instituțiilor bretonice au fost menținute, unificarea a favorizat Rennes (locul
încoronărilor ducale). Rennes a primit majoritatea instituțiilor juridice și administrative, iar
Nantes a păstrat un rol financiar în cadrul Camerei sale de conturi. La sfârșitul războaielor de
religie franceze, Edictul de la Nantes (legalizarea protestantismului în Franța) a fost semnat în
oraș. Cu toate acestea, edictul nu reflecta opinia locală în cetatea Ligii Catolice. Comunitatea
protestantă locală nu număra mai mult de 1.000, iar Nantes a fost unul dintre ultimele locuri
care a rezistat autorității lui Henry IV, crescut de protestanți. Edictul a fost semnat după
capitularea ducelui de Mercœur, guvernatorul Bretaniei.

Orașul Lyon:

Lyon este un oraș în Franța situat la confluența fluviului Rhône cu râul Saône, la 460 km spre
sud-est de Paris și la 314 km spre nord de Marsilia. Este capitala departamentului Rhône și a
regiunii Auverge-Ron-Alpi. Este al doilea oraș ca mărime din Franța .
Istoria Lyonului, începe în perioada romanilor în primul secol înainte de Hristos. Romanii au
întemeiat așezarea numită Lugdunum. Timp de trei secole așezarea a servit ca centru al celor
trei Galii, din punct de vedere politic, economic, militar și religios. După o vreme Lyonul
cunoaște o perioadă decandentă, biserica fiind cea care i-a oferit ocazia de a renaște începând
cu secolul al XI-lea, ca Primat al Galilor. Prosperitatea sa nu a încetat să se amplifice
atingând apogeul în timpul Renașterii. De la finele secolului al XV-lea, apar marile târguri,
apar bănci locale care îi atrag pe comercianții din întreaga Europă. Apoi elita intelectuală și
artistică se instalează la Lyon.
Din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, mătasea lyoneză începe să se facă cunoscută peste
tot în lume. Urbea se extinde și se dotează cu spitale, piețe noi și clădiri durabile. Revoluția
Franceză din 1789 încetinește dezvoltarea orașului, dar apariția mai târziu a Imperiului
Francez înseamnă un nou suflu în dezvoltarea orașului. În timpul celui de al doilea război
mondial, Lyonul devine capitala Rezistenței Franceze în fața ocupației germane. Apoi orașul
a căpătat un nou aspect odată cu crearea Europei Unite. Infrastructura urbană este una dintre
cele mai dezvoltate din Europa.

Imaginea 4. Orașul Lyon

Orașul Saint Etienne:
Spre deosebire de cele mai multe orașe franceze, Saint-Étienne nu este atestat în Antichitate.
Puținele vestigii găsite de arheologi în arie nu determină o istorie certă.
Într-un text care datează din anul 1243 se face vorbire de „VIA ROMIPEDVM A
LVGDVNO AD PODIVM” (Calea pelerinilor de la Lyon la Puy) care ar fi trecut prin actuala
zonă urbană. Câteva obiecte romane au fost decoperite cu ocazia unor săpături realizate în
1883 și 1895.
Parohia Saint-Étienne-de-Furan a fost ctitorită de Seniorul Saint-Priest-en-Jarez. Castelul
acestuia este menționat prima oară în 1167.
În 1410, comuna Saint-Étienne cumpără un teren pe malul drept al râului Furan, unde în
zilele noastre este amplasată Piața Poporului (Place du people).
Între 1445 și 1441, orașul obține de la regele Carol al VII-lea permisiunea de a construi ziduri
de apărare. În 1447 cetatea avea cam 200 de case, construite în perimetrul care astăzi
constituie Piața Grenette.
Importanța urbei crește începând cu anul 1535, când regele Francisc I îl trimite la Saint-
Étienne pe inginerul Virgile pentru a construi aici ateliere care să producă arme pentru
războaiele din Italia.
În 1592 se afirma deja că „acest oraș este celebru în întreaga Europă pentru atelierele sale
aidoma forjelor lui Vulcan, în care se fabrică arme militare și de vânătoare”.
În 1669, la Saint-Étienne funcționau peste 600 de armurieri. Dezvoltându-se concomitent și
alte meșteșuguri, orașul ajunge în secolul XVII la o populație de 23.000 de locuitori.
După Revoluția din 1789, municipalitatea și cetățenii au dobândit noi terenuri expropriate de
la Biserică și nobilimea locală. Odată cu efuziunea noului regim în a schimba denumiri și
toponime, numele orașului se schimbă în Armeville.
În timpul revoluției industriale s-au dezvoltat metalurgia și industria extractivă, în particular
exploatarea resurselor de cărbune.
 Imaginea 5. Orașul Saint Etienne

Bibliografie: Wikipedia.ro
https://saszetbrigitta.wordpress.com