Sunteți pe pagina 1din 3

1.

Alcătuiți o listă de valori și atitudini pe care și le


formează/dezvoltă elevii studiind Istoria/Educația civică.
Dați exemple de itemi prin care le evaluați.

Educaţia pentru cetăţenie şi valori democratice presupune


însuşirea valorilor, atitudinilor şi a comportamentelor specifice
manifestării morale autonome şi responsabile din punct de
vedere civic, precum şi dezvoltarea capacităţii de integrare
activă în grupuri socio-culturale şi profesionale diferite. În acest
context, competenţele generale şi specifice, care trebuie formate
prin procesul de predare-învăţare-evaluare a istoriei,
promovează următoarele valori, atitudini şi comportamente:
• Coerenţă şi rigoare în gândire şi acţiune
• Gândire critică şi flexibilă
• Relaţionarea pozitivă cu ceilalţi
• Respectarea drepturilor fundamentale ale omului
• Dezvoltarea atitudinilor pro-active în viaţa personală şi cea
socială
• Antrenarea gândirii prospective prin înţelegerea rolului istoriei
în viaţa prezentă şi ca factor de predicţie a schimbărilor
• Rezolvarea pe cale non-violentă a conflictelor
• Acceptarea reprezentărilor multiple asupra istoriei, culturii,
vieţii sociale
• Asumarea diversităţii etnice, sociale, religioase si culturale.
ITEMI - ISTORIE
1. Scrie numele fiecărui voievod român in casetele libere:

2. Precizaţi valoarea de adevăr a următoarelor enunţuri.

Mircea cel Bătrân a fost domnitorul Moldovei.


Cea mai importantă bătălie purtată de Mircea cel Bâtrân a fost la Rovine.
Vlad Ţepeş a rămas în istorie pentru atacul din tabăra turcească de la Târgovişte.
Mihai Viteazul a domnit între anii 1593-1601.
Cea mai importantă bătălie purtată de Mihai Viteazul a fost la Posada.
Cea mai mare dorinţă a lui Mihai Viteazul a fost unirea celor 3 ţări române într-
un singur stat puternic şi independent.
Iancu de Hunedoara a fost domnitor al Transilvaniei.
Pedepsele aspre ale lui Vlad Tepeş stârpiseră hoţia din Transilvania.
Mihai Viteazul a ȋnfăptuit prima unire a românilor ȋn anul 1600.
3. Alege varianta corectă:
În anul 1395, Mircea cel Bătrân l-a înfruntat pe sultanul Baiazid la:
a) Războieni b) Rovine c) Codrii Cosminului
Iancu de Hunedoara a fost voievod al:
a) Moldovei b)Ţării Româneşti c) Transilvaniei
Ştefan cel Mare a luptat la Vaslui în 1475 împotriva:
a) turcilor b) ungurilor c) tătarilor
Cum se numeşte procesul de formare a poporului român şi a limbii române?
a)etnogeneza românească b) etnogeneza dacilor c) etnogeneza romanilor

Ce voievodate existau în Transilvania?


a) Voievodatele lui Vlad, Gelu şi Menumorut b) Voievodatele lui Glad, Gelu şi
Menumorut c) Voievodatele lui Glad, Bogdan şi Menumorut
Cine a fost întemeietorul Moldovei? a) Bogdan b) Basarab I c) Dobrotici
Cine a fost întemeietorul Dobrogei? a) Bogdan b) Basarab I c) Dobrotici
Cine a fost întemeietorul Ţării Româneşti? a) Bogdan b) Basarab I c) Dobrotici
Câţi ani a domnit Mircea cel Bătrân, dacă perioada de domnie a fost cuprinsă între
1386-1418? a) 32 de ani b) 22 de ani c) 23 de ani
Printre populaţiile aduse în Transilvania medievală s-au aflat:
a) romii b) albanezii c) grecii d) maghiarii
O mare personalitate a minorităţilor naţionale din Transilvania a fost :
a) Gabriel Bethlen b) Vlad Ţepeş c) Iancu de Hunedoara d) Ştefan cel Mare
Printre oraşele din Transilvania se află:
a) Cluj-Napoca b) Craiova c) Vatra Dornei d) Iaşi
4. Uneşte ceea ce se potriveşte:

Moldova Mihai Viteazul Mănăstirea Putna

Ţara Românească Ştefan cel Mănăstirea Cozia

Transilvania Mircea cel Mănăstirea Dealu

5. Răspunde la următoarele întrebări:


a) Cine a fost Traian?
.....................................................................................................................................................
b) Dar Traian ?
.....................................................................................................................................................
c) Când au avut loc războaiele daco-romane?
.....................................................................................................................................................
d) De ce era dorită Dacia de către romani?
.....................................................................................................................................................
e) Cum s-a încheiat fiecare dintre cele două războaie daco-romane?
.....................................................................................................................................................
6. Completează spațiile punctate cu acele cuvinte date în paranteză.
Satul................. a păstrat până în zilele noastre structura .................. a provinciei. Cei mai mulți
locuitori erau, în Evul Mediu, ........................., dar lipsiți de pământ și obligați să plătească multe
dări nobililor proprietari, regelui și Bisericii Catolice.
În Transilvania, .............. erau cei mai numeroși și cei mai vechi locuitori. Cuceritorii au adus în
Transilvania ............., apoi ........... și ......... În Evul Mediu .......... erau asociații ale .................
organizați astfel pentru a-și apăra interesele, precum și pentru organizarea .................
( breslele, țărani liberi, românii, multietnică, maghiari, sași, secui, transilvănean, meșteșugarilor,
producției )

S-ar putea să vă placă și