_________________________________________________________________________________________
▪ Toate subiectele sunt obligatorii. Timpul efectiv de lucru este de trei ore.
▪ Punctajul total este de 100 de puncte
Se dau textele:
A.
„Când eu aveam 12 ani, cam cât ai tu acum, dintre toate distracţiile, cel mai grozav mi se
părea cititul. Distracţie, da!, să nu crezi că m-a luat gura pe dinainte şi nici nu te grăbi să mă
compătimeşti, de parcă nu ar fi fost altele! Erau acolo, în citit vreau să zic, şi jocuri, era şi
conversaţie, era şi umor, era şi provocare (ca la jocul adevărului), erau şi scene, ca într-un film
5 (imaginile le inventam eu), erau şi prieteni, erau şi nesuferiţii ăia care dau sare şi piper lumii, erau
tot felul. Şi nu mă mai lua cu „aşa era pe vremea aia, comunistă!”, că nu despre asta e vorba.
Eu, când mă uit la unii copii care nu citesc nimic, nu dau vina pe vremuri Aşa sunt ei. Poate o să
le treacă. Cum deschizi tu computerul dimineaţa, uneori chiar înainte să te speli pe faţă, aşa
deschideam eu cartea. Nu pentru că eram vreo studioasă sau vreo tocilară. Şi ca să lămurim o dată
10 pentru totdeauna povestea asta: tocilarul e cineva care citeşte pentru alţii, pentru profesor, pentru
notă. Seamănă doar pe dinafară cu cel/cea care, iubind cartea, citeşte doar pentru sine (de plăcere,
fără scop, degeaba, dacă vrei – dar acest „degeaba” are un miez foarte dulce, pe care şi tu, deja, îl
cunoşti). Cărţile pe care le doream şi cu care îmi făceam de lucru toată ziua nu aveau nicio
legătură cu şcoala. Dimpotrivă, aş zice. Te rog să înţelegi bine acest „dimpotrivă”.
Dar mai era ceva: dacă mă vedea mama cu cartea în mână, nu mă mai punea să spăl vasele, să
15
mătur, nu mă mai trimitea la cumpărături sau nu mă obliga să fac ordine în dulap ori să ies afară
la aer, la joacă. Tare mă plictiseau lucrurile astea, chiar şi ieșitul „la aer”. Şi-apoi se chema că fac
ceva, nici mie nu-mi plăceau oamenii care doar taie frunze la câini – ba chiar câte nu făceam, că,
ştii şi tu, cititul nu e niciodată doar citit, e mult mai mult! De fapt, eu nu stăteam aşa, ca să mă
20 aflu-n treabă: întinsă pe pat, pe covor sau încolăcită în fotoliu, cu gândul aiurea, uneori cu
privirea pierdută în tavan, pe fereastră, „în gol”, uitând de carte, câte nu se întâmplau cu mine!
„Golul” ăla nu era deloc gol, ştii şi tu cum se animă, cum devine inversul găurii negre despre care
ai aflat deja câte ceva. Dacă gaura neagră înghite tot, absoarbe tot, consumă tot şi duce la nimic,
„golul” de care vorbesc scoate lucruri din nimic, îţi dă… totul! Ţineam cartea pe genunchi, în
poală, sub faţa mea sprijinită în palme, deasupra feţei, până mă dureau braţele. Timpurile se
25
buclau, lumile se buclau. Nu i-am înţeles niciodată pe cei care spun că, atunci când citesc o carte,
se mută cu totul acolo. Ceea ce mi se părea grozav nu era atât povestea în care te puteai vârî
uitând de tine, cât ciudăţenia posibilităţii de a trăi în trei lumi deodată – cea reală, cea a cărţii şi
cea de-a treia, numai a mea, ca o deltă în care cele două fluvii – al cărţii şi al realităţii – se
30 întâlneau într-o nouă „formaţiune”. Priveam curgerea imaginilor una într-alta, la nesfârșit. Le
vedeam cu cele două perechi de ochi deodată: ochii deschişi şi ochii minţii. Mă uitam la…
Imaginaţie – acest neobosit, imprevizibil Transformer care e în faţa ta şi înăuntrul tău. Ești tu,
Imaginaţia! Tu eşti!
Ai jucat vreodată Sforile? Leagănul pisicii, cum îi spun englezii, Cat’s cradle. (Culmea e că aşa
35 se numea un roman din biblioteca de la Codlea: nu înţelegeam deloc titlul, mi se părea absurd
pentru un simplu roman de dragoste.) Ai o sfoară, îi legi capetele, o întinzi pe cele două palme
puse în paralel, ancorând-o de degetele mari, ridicate, şi de cele mijlocii. Aşa. Altcineva prinde
cu arătătoarele şi degetele mari sfoara întinsă, o preia din mâinile tale cu o mişcare rapidă care
1
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEA BRĂILA
_________________________________________________________________________________________
împleteşte firele şi le creează un model pe mâinile lui/ei. E rândul tău să muţi „leagănul” din nou
pe mâinile tale. Şi tot așa. Cititul e… „leagănul” ăsta. La un capăt eşti tu, la celălalt Lumea (din
40 carte şi din afara ei). Între voi, sforile de aer. Dar aerul nu e niciodată doar aer, aerul e plin, o!,
dacă l-am putea vedea… Despre AER însă, altădată…
Să-ţi mai spun că, de cele mai multe ori, cititul era doar un pretext pentru ca să privesc – cu ochii
în plin gol – la tot acest film, fără cap şi coadă, în care apăreau cele „ştiute” alături de lucruri
„străine”, persoane, obiecte, situaţii niciodată întâlnite cu adevărat. Cum e posibil? De unde vin?
45 E cam ca în vis, gândeşte-te puţin. Şi mai era cititul un fel de odihnă vie, de lâncezeală dulce, de
pisică. Leagănul pisicii… Cititul nu e niciodată doar citit…"
(Simona Popescu, Leagănul pisicii, în vol. Care-i faza cu cititul?)
B. „Sâmbăta următoare, m-am așezat în fața tabloului din hol pictat de mama - cel cu apusul
de soare - și am rămas acolo o vreme îndelungată, privindu-l. Cu toate că, la un moment dat, am
aprins becul din tavan, mi s-a părut că tonurile de culoare nu mai creează armonia cu care eram
obișnuită. În cele din urmă, m-am urcat pe un scaun și am dat tabloul jos.
50
Era un tablou mare și greu.
- Ce faci acolo? m-a întrebat tata din bibliotecă.
Iar se baricadase acolo, lucrând de zor la Istoria lui. Își petrecea astfel cele mai multe
weekenduri, așa că m-am obișnuit să îmi găsesc câte ceva de făcut.
55 - Împrumut un tablou, i-am răspuns eu tatei.
Am cărat tabloul pe scări și l-am băgat în dormitorul tatei, aflat în partea din față a
casei. În ziua aceea, cerul era senin, iar razele soarelui se strecurau și dansau printre crengile
mărului care umbresc fereastra bibliotecii aflată la parter. Am sprijinit tabloul de capătul patului
și am făcut câțiva pași înapoi, ca să-l pot privi cu atenție.
60 Da. Așa era mai bine. ESTE la fel de frumos precum acea pânză lucioasă.Verde și auriu,
și estompat, și minunat, cu niște floricele sălbatice albe, roșii și albastre. M-am așezat pe podea și
am admirat tablou, vreme îndelungată. Mi-am putut da astfel seama ce a simțit mama atunci când
l-a pictat. Dormitorul tatei, cu covorul lui tocit și cu lenjeria de pat decolorată s-a pierdut undeva
în fundal, iar eu am putut auzi ciripitul păsărelelor și foșnetul vântului strecurându-se printre
65 firele de iarbă. Soarele îmi încălzea creștetul, iar eu știam că, dacă aș fi atins o mână, aș fi putut
atinge petalele clătinate de vânt ale macilor. În zare, venind de dincolo de orizont, o șatră de
țigani, în căruțe cu coviltiri se apropie încet pe drumul năpădit de iarbă. Iar trei copii sapă un
adăpost în mijlocul crângului din apropiere, zgâriindu-și picioarele printre rugii de mure și
înămolindu-se la marginea pârâului.
70 Am rămas în lumea aceea însorită și plină de iarbă cât de mult am putut. Și mama se afla
acolo, sunt sigură, undeva în spatele meu. Dacă aș fi întors capul, ar fi dispărut-însă, în clipa
aceea, știam că se află lângă mine. Aproape că îmi puteam aminti chipul ei, din memorie - nu din
fotografii. Cred că tocmai râdea.”
(Jo Cotterill, Lămâi, cărți și prieteni)
2
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEA BRĂILA
_________________________________________________________________________________________
C. Ce este IMAGINAȚIA?
75
„Un tărâm cu unicorni și zâne, spiriduși și vrăjitoare? Un paradis? Un tărâm al norilor cu
diferite forme sau o pajiște cu stele căzătoare?
Cartea „Tărămul nesfârșit al imaginației”, scrisă de Marta Arteaga și ilustrată de Zuzanna
Celej, disipează confuzia și ne intuiește un răspuns. Fără doar și poate, imaginația este magică, iar
80 declicul activator este cuvântul. Pășind pe poarta zidită de acesta, pătrundem într-o lume
versatilă, depozitară a tuturor experiențelor trăite până atunci. Acestea se abstractizează și iau
forma ideilor și a gândurilor, având nevoie de comunicarea cu lăuntricul pentru a dezlega mistere
și pentru a ne oferi răspunsuri. Cu alte cuvinte, picăturile recognoscibile în imaginația noastră
capătă viață în măsura în care noi le-o oferim, raportându-ne la ele. Lumea exterioară este
85 reprezentată în cuvinte devenite stimuli activatori pentru simțăminte. Ele își caută ecoul în lumea
noastră interioară și se codifică iar pentru a ne oferi perspective. Totodată, imaginația este liantul
dintre lumea exterioară și cea interioară, iar semnalele care ne facilitează dialogul dintre ele sunt
tot literele. Hrănită de cuvinte prin spectrul lumii exterioare, lumea interioară permite ființei să
renască odată cu fiecare act al imaginației și să creeze în planul real orice pulsație virtuală.
90 „Imaginația sunt EU!”, ne-o spune în enunțuri scurte, dar pătrunzătoare, scriitoarea Marta
Arteaga. Și ne-o demonstrează în plan vizual și Zuzanna Celej, asociind mesajului scris ilustrații
care mijlocesc accesul la lumea potențată nesfârșit de verbul a imagina”.
(http//carturesti.ro -Tărâmul nesfârșit al imaginației)
SUBIECTUL I 20 de puncte
3
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEA BRĂILA
_________________________________________________________________________________________
adjectiv la gradul pozitiv pe care îl vei rescrie la gradul superlativ relativ de inferioritate.
7. Stabilește funcția sintactică a cuvintelor subliniate din enunțul următor, din textul B:
Dormitorul tatei,cu covorul lui tocit și cu lenjeria de pat decolorată s-a pierdut undeva în
fundal, iar eu am putut auzi ciripitul păsărelelor și foșnetul vântului strecurându-se printre
firele de iarbă. 2 puncte
8. Transcrie, din rândurile 56 - 60, un circumstanțial de loc și un predicat nominal. 2 puncte
9. Construiește un enunț în care substantivul imaginație să îndeplinească funcția sintactică
de atribut substantival prepozițional. 2 puncte
10. Transcrie o propoziția secundară din fraza următoare: Am sprijinit tabloul de capătul
patului și am făcut câțiva pași înapoi, ca să-l pot privi cu atenție. 2 puncte
1. Numește un element de conținut comun celor trei texte, selectând, din fiecare text, câte
un exemplu potrivit. 6 puncte
2. Menționează cele trei lumi despre care vorbește naratoarea în textul A 6 puncte
3.Numește o trăsătură a personajului așa cum reiese din rândurile 15-21, precizând și
modalitatea de caracterizare. 6 puncte
4. Precizează două motive pentru care crezi că imaginația este asociată în textul C cu un
Un tărâm al norilor cu diferite forme sau o pajiște cu stele căzătoare?
5. Justifică, în 20-30 de cuvinte, scrierea cu majusculă a pronumelui personal din afirmația
scriitoarei Marta Arteaga, existentă în textul C. Imaginația sunt EU! 6puncte
6. Prezintă, în 30 – 40 de cuvinte, semnificația următoarei secvențe din textul B: Cititul e…
„leagănul” ăsta. La un capăt eşti tu, la celălalt Lumea (din carte şi din afara ei). Între voi,
sforile de aer. Dar aerul nu e niciodată doar aer, aerul e plin, o!, dacă l-am putea vedea…
Despre AER însă, altădată… 10puncte
Notă! Punctajul pentru redactare se acordă doar în cazul în care compunerea are minimum
150 de cuvinte şi dezvoltă subiectul propus.