C 1.2.

Igiena aerului

1.COMPOZIŢIA CHIMICĂ

-influenţată de stratul din învelişul gazos ( homosfera – 80km , heterosfera, exosfera )

-homosfera se împarte în : troposferă, stratosferă , mezosferă
-aerul pur e un amestec de oxigen şi azot în raport 1:4 (teoretic)
Practic compoziţia este : 78-79% azot
20- 21% oxigen
0,03 - 0,04% CO2 şi alte gaze : argon , xenon , neon , radon
Există variaţii ale elementelor chimice între aerul circulat prin plămân şi aerul atmosferic
( se discută despre variaţiile de concentraţii)

2.ACŢIUNI ASUPRA ORGANISMULUI

- se datoresc variaţiilor presiunilor parţiale ale gazelor care influenţează schimburile gazoase la nivelul alveolei.

2.A Influenţa variaţiei presiunii parţiale a azotului

-azotul are reactivitate chimică foarte redusă

- influenţează sănătatea numai ca urmare a creşterii presiunii aerului inspirat
-aer cu presiune crescută respiră : -scafandrii
- muncitorii din chesoane
-variaţiile meteorologice nu produc modificări atât de mari ale presiunii
⁂ Cum variază presiunea ?
 -presiunea creşte pentru fiecare 9 m coborâţi cu 1 atm.

Efecte - azotul inspirit la presiune ridicată depăşeşte membrana alveolo-capilară , se dizolvă în plasma şi apoi în ţesuturile bogate în lipide
( ţesut adipos , sistem nervos ) ⇒2 sindroame importante : - sindromul de compresiune = narcoza hiperbară ( beţia adâncurilor ) – cu
evoluţie în 2faze : excitaţie şi inhibiţie
-sindromul de decompresiune

● Sindr.de compresiune
-excitaţie – euforie, hiperreflectivitate , nelinişte, agitaţie

-inhibiţie – adinamie , somnolenţă , bradicardie , bradipnee , hiporeflectivitate până la somn , moarte

Se instalează cu atît ma repede ( câteva secunde) cu cât se coboară mai adânc ( 70-100m)

● Sindromul de decompresiune – poate apărea la revenirea la suprafaţă.

-presiunea aerului redusă determină trecerea azotului din starea solvită în stare gazoasă şi se elimină prin plămâni.
!!! trecere lentă pentru a nu se produce mai mult N 2 decât se poate elimina . Altfel gazul se acumulează şi apar embolii gazoase. Embolii se
pot acumula în diferite ţesuturi.
Acumularea în creier , cord , plămân ______consecinţe foarte grave.
Apariţia emboliilor gazoase precedate de semne ca :
-dureri articulare şi musculare
- parestezii periorale sau în membre
-hiperestezie cutanată
-emfizem subcutanat
-chiar apariţia unor pareze
*Cum se evită embolia? – se coboară persoana din nou la adâncime ( ↑ presiunea aerului , azotul e resolvit )
*Cum se face ridicarea la suprafaţă ? – în etape : se reduce presiunea la jumătate , apoi după ce s-a absorbit azotul se mai ridică din nou panâ
se reduce presiunea la jumătate.
- selecţie medicală la angajare
-antrenament –
-limitarea timpului de scufundare

2B .Influenţa variaţiei presiunii parţiale a oxigenului

-oxigenul este indispensabil vieţii omului

-scăderea presiunii sale parţiale se răsfrânge puternic asupra sănătăţii omului
- scăderea pres.parţiale apare datorită : 1. scăderii concentraţiei lui în aer – exceptional , în încăperi ermetic închise
2. scăderii presiunii atmosferice
- în atmosfera liberă concentraţia oxigenului constantă deşi se consumă cantităţi mari : pentru respiraţia oamenilor , animalelor , în procesele
naturale de fermentaţie şi descompunere a substanţelor organice , în arderi de tot felul ( 1kg de benzină consumă pentru ardere 3 kg de
oxigen).
-oxigenul este însă eliminat în cantitate mult mai mare de plante prin asimilaţie clorofiliană.
- concentraţia O2 în aerul alveolar este 16-17%.De aceea o scădere la această valoare este bine tolerată.
- sub 16% oxigen în aerul alveolar pune în funcţiune mecanismele clasice de compensare : - creşte debitul cardiac predominant prin
tahicardie
- creşte volumul ventilaţiei pulmonare
-creşte nr.de hamatii în sângele periferic
♦ Atunci când este depăţită capacitatea de compensare fiziologică apare hipoxie , iniţial cu manifestări cerebrale ( euforie , tulburări
senzoriale , tulburări de coordonare neuro-motorie , tulburări de orientare temporospaţială) →dezechilibru acido-bazic ( prin hiperventilaţie)
→respiraţie CheyneStokes , convulsii, moarte .
 *Scăderea presiunii atmosferice determină scăderea presiunii parţiale a oxigenului . Pentru 10 m altitudine presiunea atmosferică scade
cu 1mm . Scăderea presiunii atmosferice determină scăderea presiunii parţiale a oxigenului şi hipoxie cu acţiune pe diferite organe , aparate ,
sisteme.
Simptomele sunt determinate de nivelul hipoxiei – la început intervin mecanismele de adaptare ( tahicardie , tahipnee şi poliglobulie)
, apoi suprasolicitare ( cardiovasculară , respiratorie) şi în final semn de hipoxie cerebrală .

Nivelul hipoxiei depinde de altitudine ( în repaus fizic ):

- La 3000 m nu sunt suprasolicitate mecanismele compensatorii
- 3000- 6000 m apar unele fenomene
- 6000- 8000 m hipoxie cerebrală ( necesară administrarea de oxigen )
- Peste 8000 m viaţa nu e posibilă fără aport de oxigen
La efort fizic la 2000 m poate apărea răul de munte .
Manifestări clinice răul de munte :
-oboseală , tahipnee şi chiar dispnee , cefalee , vertij , somnolenţă , cianoză în special la extremităţi , epistaxis, hemoptizii , lipotimie ,
extrem- deces.
Persoanele din Hymalaia , Anzii Cordilieri au modificări adaptative definitive :
-torace globulos
-creşterea volumului respirator
-hipertrofie de ventricul stâng
- poliglobulie

* Creşterea presiunii parţiale a oxigenului – bine tolerată de organism ( administrare de oxigen pur sau în amestec cu alte gaze).
La administrare de lungă durată – fenomene de iritaţie respiratorie
-modificarea permeabilităţii alveolo-capilare ( prin denitrificarea aerului alveolar )
- risc de edem pulmonar
Administrarea de oxigen hiperbar ( 2 atm)- terapie cu oxigen hiperbar – oxigenul se dizolvă în plasma şi este astfel transportat la nivelul
ţesuturilor. Când se atinge nivelul de saturaţie în oxigen a celulei cerebrale apar fenomene de excitaţie corticală ( agitaţie , convulsii ,
moarte dacă nu se întrerupe administrarea).

2C. Influenţa variaţiei presiunii parţiale a bioxidului de carbon

CO2 acţionează prin creşterea presiunii sale parţiale

-presiunea atmosferică nu influenţează concentraţiile foarte mici de bioxid de carbon
- creşterea presiunii se realizează pe seama creşterii concentraţiei sale
*Surse de CO2 în natură
-respiraţie om şi animale
-procese natural de fermentaţie
- combustii naturale şi artificiale
*Consum de CO2
-fotosinteza plantelor
-solvirea parţială a CO2 din aer şi apă
-carbonaţii trec în bicarbonaţi în apa mărilor şi oceanelor
Între ele echilibru , cu creşterea producerii
-creşterea CO2 determină acumularea unui strat izolator pentru radiaţiile solare şi în special cele infraroşii ceea ce duce la creşterea
temperaturii pământului ( fenomenul de seră).
-efectele nocive asupra organismului uman se manifestă nu prin acumularea în atmosferă ci prin acumularea la nivelul solului.
-acumulări - încăperi închise ermetic în fabrici de bere sau alcool
- mine adânci
- locuri declive
- în zonele vulcanice
*Acţiunea CO2 funcţie de concentraţie
 - 3-4% se apropie de concentraţia din aerul alveolar
împiedică eliminarea CO 2 din sânge cu apariţia fenomenelor de hipercapnie( creşte frecvenţa şi amplitudinea respiraţiei pentru că
CO2 este excitant respirator)
- 4-5% dispnee
constricţie toracică
tulburări senzoriale
uşoară creştere a tensiunii arteriale
-6-8% cefalee
vertij
greaţă şi vomă
adinamie
somnolenţă
-9-10% lipotimia
-peste 16 % paralizia centrilor respiratori , moarte subită
Profilaxie
-ventilaţia încăperilor
- măşti de protecţie ( în puţuri adânci)

3.POLUAREA AERULUI ŞI ACŢIUNEA ASUPRA SĂNĂTĂŢII

Poluarea aerului = prezenţa în atmosferă a unor substanţe care în funcţie de concentraţie şi/sau
timp de acţiune produc modificări ale sănătăţii , generează disconfort sau
alterează mediul
 - Sunt substanţe diferite de cele care se găsesc în mod normal în atmosferă , sau cele normale în anumite condiţii ( ozonul , bioxid de
carbon , radon )
POLUAREA
Natura agenţilor poluanţi
1. suspensii din aer – poluanţi dispersaţi în aer sub formă de substanţe în stare de agregare lichidă sau solidă (aerosoli)
2. gaze şi vapori poluanţi ( dispersie moleculară)

3.1. Suspensiile din aer ( aerosolii)

- particulele dispersate în aer sunt solide sau lichide

-dimensiunile particulelor 0,001-100µm
-particulele cu dimensiuni mai mari se depun foarte repede ,iar cele cu dimensiuni mai mici ajung la nivelul dimensiunilor moleculare
( dispersie gazoasă)
- cele mai răspândite sunt suspensiile gazoase ( pulberile)
Clasificarea aerosolilor ( după W.Gibbs)
-dimensiuni mai mari de 10 µm –sedimentează , nu difuzează , reţinuţi în căile respiratorii superioare
-dimensiuni 10 – 0,1 µm – difuzează puţin în aer imobil , pătrund adânc putând ajunge la alveola pulmonară.Se reţin în proporţie mare în tot
aparatul respirator.
-dimensiuni 0,1-0,001 µm – nu sedimentează în aer imobil ( au mişcări browniene)- pătrund până la alveolă unde se reţin şi sunt eliminate cu
aerul expirat .
Caracterizează aerosolii prin proprietăţile fizico-chimice , prin stabilitatea în aer a celor trei categorii.
⁂ Acţiunea particulelor în suspensie asupra organismului uman
Agresivitatea particulelor depinde de :
1.concentraţia în atmosferă
2.dimensiunea particulelor în suspensie
3.natura chimică a substanţei- determină tipul de efect nociv
Acţiuni :
1.acţiunea toxică specifică – relizată de pulberi
- mecanism fiziopatologic specific
- tablou clinic şi anatomopatologic caracteristic
Exp: Pb şi compuşi , Cd , Hg

2.acţiune alergică –provocată de alergenii din atmosferă ( mediu de viaţă , de muncă , locuinţă)

3.acţiune fotodinamică – produsă de pulberi fotosensibilizante

Exp : antracen , acridina, parafină , smoală

4.acţiune cancerigenă – datorită unor pulberi anorganice ( As , Cr , Ni , azbest ) sau organice

( hidrocarburi policiclice aromatice )

5.acţiune infectantă –pulberile vehiculează germeni patogeni aderaţi pe particulele de praf

6.acţiune iritantă – produsă de suspensii care dau inflamaţie aseptică şi care suprasolicită mecanismul de clearance pulmonar .Depinde de natura
şi concentraţia pulberilor .

7.acţiune fibrozantă – pneumoconiogenă –cuprinde fenomene patologice care apar în urma expunerii la anumite categorii de pulberi .

3.2.Gazele şi vaporii poluanţi

- pătrund în organism pe cale respiratorie

 - la nivelul celor 7 milioane de alveole se realizează o suprafaţă de schimb de 90m 2 .Prin membrana alveolo-capilară difuziunea în
circulaţia generală se face extrem de uşor
- toxicele pot afecta toate ţesuturile ( toxice protoplasmatice) sau anumite organe sau ţesuturi ( toxice cu acţiune electivă).
Toxicitatea depinde de :
- structura chimică a toxicului şi puterea lui de reacţiona cu celulele organismului
- solubilitatea – produşii solubili în umorile organismului sunt mai toxici ( sulfatul de bariu e insolubil şi de aceea nu e toxic )
Exp: sublimatul de mercur e solubil şi toxic , sulfura de mercur –insolubilă ,deci inofensivă
-solubilitatea în apă şi grăsimi influenţează : pătrunderea , distribuţia , viteza de eliminare respiratorie a toxicelor
- volatilitatea
- tensiunea vaporilor
- punctul de fierbere
- starea de agregare

3.3. SURSE DE POLUARE A AERULUI

-surse –naturale – erupţii vulcanice , erodarea solului , descompuneri naturale
- artificiale ( antropogene) – procesele de combustie
- transporturile
- procesele industriale

Procesele de combustie
- gaze rezultate prin arderea cărbunelui , petrolului şi derivaţilor , gazele naturale
- un combustibil de puritate perfectă eliberează CO2 , H2O , oxizi de azot
- în realitate în compoziţia fumului rezultat din arderea cărbunelui intră : elemente gazoase ( CO 2 , oxizi de azot , SO2 , CO ,
hidrocarburi, aldehide) şi elemente în suspensie
( particule de cenuşă cu mare putere absorbantă . Din arderea cărbunelui rezultă o serie de hidrocarburi aromatice policiclice din care unele
au efect cancerigen ( benzo-a piren).
 -arederea petrolului – mai puţine elemente minerale în suspensie, sulf , conţinut mai ridicat de hidrocarburi
-arderea gazelor naturale – CO , oxizii de azot .Apar hidrocarburi policiclice cancerigene
* poluarea produsă în procesele de combustie în surse staţionare au în principal efect iritant
( suspensii , SO2, NO2 , aldehide) şi cancerigen ( hidrocarburi aromatice)
-riscul asfixiant prin CO redus – eliminare prin coşuri înalte
Transporturile
- autovehiculele principala sursă de poluare
- poluant- hidrocarburile policiclice aromatice , CO , oxizii de azot , aldehide , plumb
- Arderea benzinei formează substanţe oxidante care iau naștere fotochimic sub acţiunea radiaţiei solare ( hidrocarburi + oxizi de azot
+aer atmosfheric)⇒poluare oxidantă fotochimică ( trafic intens +lumină = Los Angeles, Tokio)
- Risc : 1.iritant - NO2 , aldehide
2.asfixiant CO trecut prin zona de respiraţie a omului
3.cancerigen- HPA
4.toxic specific - halogenurile de plumb
Procesele industriale
- Arderea combustibilului
- Ind.siderurgică-oxizi de Fe, Mn, As, carbune , funingine , cenuşă , SO2, CO,H2S
- Metalurgie neferoasă-oxiozi metalici (Pb, Zn , Cd) , SO2
- În industria de aluminiu – F este poluantul
- Industria materialelor de construcţii-pulberi
- Pulberi de azbest la extragerea minereului , frâne autovehicule
- Ind chimică – subproduşi eliminate în formă gazoasă
- Compuşii fluorului rezultaţi de la ind.de îngrăşăminte
Risc influenţat de profilul industrial şi procesul tehnologic

Poluarea aerului şi autopurificarea sunt condiţionate de :

-factorii meteorologici ( curenţii de aer , temperatura , umiditatea)
-factorii topografici
-vegetaţie
-suprafeţe de apă
-elemente urbanistice
Autopurificarea se realizează prin : diluarea poluanţilor
depunerea elementelor de poluare pe sol

*Cele mai puţin favorabile condiţii meteorologice sunt ceaţa , calmul atmosferic , inversia termică
ACŢIUNEA POLUĂRII ASUPRA SĂNĂTĂŢII
- Efecte 1. acute ( expunere de scurtă durată) → intoxicaţii acute
→ agravarea unor boli preexistente
2. cronice ( expuneri de lungă durată) → concentraţii moderate de poluanţi , expunere lungă
→ fenomenele patologice pot apărea după ani de expunere ⇒cumulare ( Pb, Cd , Hg –toxici cumulativi) sau
cumulare funcţională ( suprasolicitare mecanisme de apărare initial cu fenomene reversibile – poluanţii iritanţi)
3 .tardive- fenomene patologice care apar la decenii de la expunere( acţiunea cancerigenă a poluanţilor atmosferici)
* Tipuri de gaze

1. acţiune iritantă –efect predominant pe aparatul respirator ( SO2 , NO2 , NH3 ,Cl2 )
2.cu acţiune asfixiantă –efect hipoxie sau anoxie ( CO, CO2 , H2S , HCN , cianuri)
3. acţiune sistemică – Pb , F , Hg
4.cancerigeni
5. poluanţi fibrozanţi
6.poluanţi alergizanţi
 POLUANŢII IRITANŢI
- Poluanţi iritanţi : gaze (SO2 , NO2 , NH3 ,Cl2 ) şi suspensii
- Intoxicaţii acute accidentale , la concentraţii ridicate de scurtă durată
● Intoxicaţii acute – leziuni ale polului anterior ocular ( conjunctivită /cheratoconjunctivită) şi afectarea aparatului respirator
( sindrom traheobronşic, bronşiolitic , bronhopulmonar) Gazele iritante insolubile în apă ( NO2 , O2 atomic)produc edem pulmonar toxic
● Creşterea semnificativă a mortalităţii şi morbidităţii
- Perioade de inversie termică , ceaţă , calm atmosferic → îmbolnăviri cardiovasculare şi respiratorii ( SO2 şi suspensii)
- La peste 1,5mg/m3 SO2 şi 2mg/m3suspensii se observă o creştere a mortalităţiigenerale prin boli cardiovasculare şi respiratorii . Deja
de la 0,5mg/m3 SO2 apar creşterea mortalităţii .
● Agravarea bronşitei cornice – când concentraţia medie pe 24 ore a SO2 şi suspensii negre este peste 0,25mg/m3.
- Intoxicaţii cu concentraţii moderate – suprasolicitare a mecanismelor de clearance
- Intoxicaţii cronice după expuneri de lungă durată

-Efectele cronice –expunere de lungă durată la niveluri moderate

- influenţează bronţita cronică , emfizemul pulmonar , astmul bronşic
- factorii de mediu intervin atât ca agenţi etiologici ( exogeni – fumat , poluarea aerului factori sociali şi endogeni – carenţe
imunitare , mucoviscidoze , deficit de alfa 1 antitripsină ) cât şi ca factori determinanţi
Bronşita cronică
-SO2 peste 0,2mg/m3 şi suspensii peste 0,150 mg/m3creşte frecvenţa br.cronice la populaţia 40-60ani
-în condiţii de poluare iritantă creşte frecvenţa şi gravitatea infecţiilor respiratorii la copii
( tuse persistentă , dispnee cu fenomene parţiale de obstructive bronşică) de la 0,1mg/m3
Emfizemul pulmonar
-apare intricat cu bronşita cronică
-se corelează expunerile profesionale şi toxice iritante
Astmul bronşic
- Apare în afara poluării cu substanţe indicate ca alergeni
- Agenţii poluanţi acţionează probabil ca alergeni incomplete de tipul haptenelor care împreună cu proteinele umane constituie alergeni
compleţi ( fenomen nedovedit)
- Mult mai probabilă este acţiunea agenţilor iritanţi poluanţi ( SO2 , acid sulfuric , pulberi) ca factori declanşatori ai crizelor de astm la
bolnavi sensibilizaţi anterior prin reacție spastică reflexă şi prin acţiunea musculaturii bronhiilor
Infecţii respiratorii acute
- Afectează căile respiratorii superioare şi a celor profunde
- Poluanţii iritanţi cresc susceptibilitatea de infecţii respitatorii bacteriene şi virotice
POLUANŢII ASFIXIANŢI
-principalul efect patogen este hipoxia sau anoxia prin blocarea aportului , transportului şi utilizării O2 în diferite procese metabolice
-poluanţi asfixianţi sunt : CO , H2S , CO2
-CO este cel mai important → blochează transportul O2de către Hbprin legarea ei în COHb
-H2S blochează centrul respirator
-cianurile –realizează utilizarea crescută a O2 la nivel tisular
-CO2 devine excepțional toxic
Surse CO în atmosferă
-antropogene –produc 7%din CO în zonele populate
-naturale –oxidarea metanului – 80% din CO atmosferic
- apa oceanelor – descompunerea clorofilei ; rezultă 13% din CO
-mecanismele naturale de autopurificare nu pot reduce concentraiile CO în atmosferă ( are stabilitate foarte mare )
Risc pentru sănătate – industrii , gaz de eşapament , arderi incomplete , fum de ţigară
-CO are capacitatea de a deplasa O2 fixat de Hb şi realizează blocarea capacităţii de fixare a O2 de către Hb
-CO are afinitate pentru Hb de 210-240 ori mai mare decât O2
-În sânge se realizează o concentraţie de echilibru de COHb care depinde de concentraţia CO şi O2 din aer , de volumul ventilaţiei
pulmonare
-COHb este un produs reversibil ( scade cândscade concentraţia de CO)
-0,5- 0,8% COHb normal în sânge
-efectele sunt - acute - sub 2% -nu apar modificări fiziopatologice sau patologice
- 2- 10 % intoxicaţie acută foarte uşoară ( hipoxie) ; capacitatea de efort scade la 2,5%COHb . Concentraţia devine
patologică pentru persoanele cu cardiopatie ischemică ( criză de angor , IMA)
- 10-20% intoxicaţie acută uşoară ( cefalee, dispnee , tahicardie, scade performanţa intelectuală)
- 20-40% -intoxicaţie acută gravă ( cefalee, greaţă , tulburări de coordonare , senzoriale)
- peste 40% -pierderea conştienţei
-60% moarte în scurt timp
-cronice –persoane expuse timp îndelungat la concentraţii relativ ridicate
-se manifestă prin sindrom asteno-vegetativ-cefalee, ameţeli , dureri precordiale
- efecte asupra cordului cu modificări cardiace grave ( atingere valvulară , miocardică , semen arterioscleroză cerebrală )
* La 4% COHb se atinge echilibrul prin inhalare constantă de 25 ppmCO
H2S – este iritant al căilor respiratorii
- Asfixiant prin blocarea centrului respirator ( concentraţia în mediul urban 1-92µg/m3)
- Pragul olfactiv este 1-45 µg/m3
- Concentraţia fatală 400- 700 µg/m3
POLUANŢII SISTEMICI
- Sunt toxici specifici
- Ajung în organismal uman urmând diferite lanţuri trofice
- Poluanţi sistemici sunt Pb , Hg , F , Cd- acţionează la nivel subcelular şi enzimatic
 - Pb şi Hg inhibă funcţia citocromiclor
- Cd inhibă enzimele fosforilării oxidative
- Sunt toxici cumulativi : în factorii de mediu , în organismal uman

Plumbul
-poluant ubicuitar ( aer , apă , sol )
-adulţii intoxicaţi prin alimente, băuturi ; copiii prin jucării ,locuinţă
-în aer se găseşte sub formă de vapori şi suspensii
-expunerea este profesională şi neprofesională
-în organism pătrund 0,35mgPb/zi din alimente , apă , inhalare
-plumbul inhalat se absoarbe în proporţie de 30- 50 % ⇒ cantităţi mici inhalate , risc mare de intoxicaţie datorită absorbţiei
-explicaţia absorbţiei crescute din aer – se află sub formă de particule submicronice care pătrund până la nivelul alveolei .Se
declanşează mecanism de epurare ( creşte Pb în fecale)
-la 10-150 µg/m3 ( mijlocii ) de Pb apare distrugere fagocitară şi epurare.
-la concentraţii mai mari , nu mai are loc evacuarea . Pb ajunge în circulaţie .Majoritatea se fixează de hematii ( unde concentraţia este de 16
ori mai mare decât în plasmă)
-Pb se depozitează în oase , în special în cele lungi ( unde este 90% din Pb depozitat şi 50% din Pb existent în organism)
- eliminarea se face prin fecale şi urină
-când este depășit nivelul de încărcare apar modificări fiziopatologice fără semne de intoxicaţie
-cele mai bune metode de stabilire a pragului de încărcare sunt testele biochimice :
1.teste de încărcare – plumbemia, plumuria, conţinutul de Pb din dinţi şi păr

Pb emia 10 -15 µg/100ml în zonele nepoluate .

La 36 µg/100ml apar primele tulburări la copil.
La 60 µg/100ml este necesară internarea pentru descărcare de Pb.
Pb uria 20-30 µg/l la persoanele neexpuse .
Peste 150 µg/l este evidentă acţiunea toxică.
Pbîn păr – nu oferă date despre încărcarea corporală
2.teste de alterare a sintezei de Hb
-determinare acid deltaaminolevulinic – 2,5-5 mg/l
-determinarea dehidrazei ALA ( ALAD) – valori cu atât mai mici cu cât încărcarea este mai mare ; n= 70-113U/ml eritrocite
-determinarea unor coproporfirine urinare
-determinarea protoporfirinelor eritrocitare libere ( PEL)
- apar alterări nucleare ale hematiilor nespecifice strict acestei intoxicaţii
- Pb are impact asupra sintezei de Hb prin afectarea a cel puţin 2 enzime : ALAD şi ferochelataza
Acţiunea pe sănătate
-tulburări nervoase – iritabilitate , insomnia , cefalee
-tulburări digestive
-tulburări articulare , cardiovasculare
Encefalopatia saturnină – intoxicaţie cu doze mari de Pb ( agitaţie, tremurături , convulsii , delir , paralizii , coma ; rămân leziuni
posttraumatice)
La copil primele modificări neuropsihice apar la 200 µg/l( parestezii , analgezii ), halucinaţii.Este afectat şi aparatul renal cu leziuni
acute ( AA urie , glicozurie, hiperfosfat urie) şi cronice (atrofie glomerulară , scleroză interstiţială , degenerescenţă hialină ,IRC)
La nivelul tubului gidestiv – alterarea funcţiilor ficatului
Cardiovascular – modificări ale permeabilităţii vasculare , corelaţie semnificativă între HTA şi nivelul încărcării cu Pb.Afectează
tiroida şi suprarenala.
Alkilii şi acetatul bazic de plumb cresc cazurile de cancer .

Mercurul – determină intoxicaţii accidentale

-intoxicaţia pe cale digestivă este cea mai frecventă
-în aer se ating exceptional niveluri ridicate
-Hg se absoarbe ca mercur metalic ( 70-80% ajunge în plămâni)
-Hg în sânge mai mic ca 1 µg/ 100 ml
-Hg se depozitează în organism -50% în rinichi , creier ( mai ales compuşii organici ) , părul
( se acumulează de 250 ori mai mult).
- Eliminare prin fecale și urină.Timpul de înjumătăţire 40 zile
- Hg este liposolubil ; trece cu uşurinţă( formele organice , în stare de vapori) barierele hemocerebrală şi placentară
- DL50= 10-40mg/kg
- Dozele neletate produc leziuni grave la nivelul : creierului , rinichiului , cordului , plămânilor . La o concentraţie de 0,9 mgHg /m 3 aer
se produc leziuni grave cerebrale şi renale ( experimental).
- La om efectele nocive apar la 0,015 – 0,02 mg/m3
- Hg acţionează prin .
1.degradare enzimatică a citocromului P 450
2.modificarea RE celular în ficat şi rinichi
3.Scăderea AA în lamelele cerebrale
4.Împiedicarea mitozelor celulare
- alkilii de Hg au efect embriotoxic, gametogenetic, citotoxic
Efectul toxic al Hg creşte în interferenţă cu Cd şi pesticidele organoclorurate şi scade în interferenţă cu fenobarbitalul , seleniul , hormonii
estrogeni.
Mecanismul biochimic principal al acţiunii Hg este inhibiţia proceselor enzimatice şi dereglarea echilibrului de membrane .
Simptome lae intoxicaţiei cu mercur
-neurologice-tremurături , tulburări mintale, insomnia, tulb.senzoriale , renale ,tiroidiene , vaculare , cardiace , cutanate
-creşte concentraţia Hg în urină
-creşte concentraţia Hg în sânge peste 20 -40 µg/ 100ml
-creşte concentraţia în păr 50 – 60 mg/g păr
CMA aer = 1 µg /m3 aer
Cadmiu –este toxic în doze mici prin poluare complexă a mediului.
-în aer 0,0004 – 0,4 µg /m3
-în atmosfera urbană se găsesc 0,01-0,03mg/m3
-este absent la nou născuți ; ajunge la concentaţia maxima la 50 ani
-absorbţia Cd este mai mare pe cale respiratorie ( 40%) faţă de cea digestivă(5%)
-fumatul are un aport de 14 µg/zi Cd ( se găseşte mai mult în curentul lateral)
-concentraţia sanguină 0,01-0,5 µg/ 100ml
-depozitarea în funcţie de calea de pătrundere –plămâni şi rinichi .Eliminarea este lentă prin urină.Este o acumulare continua pe tot parcursul
vieţii.
Se absorb 5%/zi iar excreţia este 0,005% /zi
-cadmiu are acţiune toxică polivalentă asupra tuturor ţesuturilor cu funcţii metabolice :
1.dereglarea echilibrului proteic
2.dereglarea metab.liposteroizilor
3.dezechilibre minerale( hiper Ca emie, hiper Ca urie), demineralizare osoasă
4.leziuni celulare cu efect mutagen şi teratogen
Simptomatologie
-la concentraţii uşor crescute – catar , vertij , cefalee
-în cazuri grave – bronhopneumopatie acută , deces
-febra topitorilor –în câteva zile apare vindecare
Cd se descarcă prin folosirea EDTA.Experimental doza letală în administrarea respiratorie este 10mg/kg şi 70-80mgKkg în administrarea
orală.
- la nivelul plămânului Cd determină emfizem pulmonar
- organul critic la expunerea la Cd este rinichiul ( proteinuria , hiperglicozurie).Tulburarea apare când încărcarea depăşeşte
200mgCd/kg cortex renal
- La nivelul aparatului cardiovascular produce –HTA şi leziuni degenerative
- CMA Cd din aer = 1 µg /m3
 - este poluant cumulativ ( rinichi peste 50%, ficat , cord , creier , testicul ,piele,globule roşii)
Fluorul are mare stabilitate în mediu
-are capacitate de cumulare în organism
-poluarea aerului cu fluor –industrială ( fabrici de Al , îngrăşăminte fosfatice , industria siderurgică , ind.materiale de construcţii)
-în aer se găseşte sub formă de vapori şi suspensii.
-gravitatea depinde de gradul de solubilitate a HF, fluoruri
-acţiunea F din aer asupra organismului : -iritant
-toxic sistemic
-expunerea la F ca poluant atmosferic se traduce initial prin simptome caracteristice expunerii la poluanţii iritanţi
-absorbţia se face pe cale respiratorie şi este integrală
-după absorbţia din aer F ajunge în sânge sub formă ionică şi legată de albumină
-concentraţia în sânge este 0,015 – 3,5ppm
-concentraţii crescute de F în –aortă , plămâni , rinichi , piele , oase
-în organism este reţinut 99% din F care ajunge pe toate căile
-F absorbit este eliminat prin urină 20% în primele 4 ore şi tot în 24 ore
-CMA pentru F în aer –medie momentană 0,02mg/dm3 , pe 30 minute
-cea mai frecventă formă de intoxicaţie cu F are loc pe calea apei -hidrofluoroză

CONTAMINAREA AERULUI ŞI RELAŢIA CU SĂNĂTATEA

Aerul nu are o microfloră proprie dar conţine permanent virusuri , bacterii , actinomicete , levuri , fungi ( originea lor sol , apă , vegetaţie)
Există 2 grupe de microorganisme :-din natură
-de provenienţă umană sau animal-saprofite
-condiţionat patogene
-patogene
Aerul are rol în răspândirea bolilor infecţioase ( 20 ) – rujeolă , rubeolă , scarlatină ,varicella, griă , viroze respiratorii , difteria , variola ,
tuberculoza , pneumonia , psitacoza , micoze respiratorii , legioneloze .
 Pe cale aerogenă se transmit şi poliomielita , tularemia.
-supravieţuirea germenilor patogeni sau condiţionat patogeni depinde de o serie de condiţii favorabile :
-temperatura aerului -30-400 pentru flora mezofilă
-umiditate relativă mica
-suport nutritiv
- lipsa unor agenţi cu rol bactericid sau bacteriostatic.(UV)
- sporii de ciuperci microscopice şi bacteriile sporulate rezistă mai mult
- bacteriile nesporulate şi vurusurile au diferenţe de specie
Rezistenţă – mare – bK , Legionella, bacilul difteric , unii piococi
-mică – virusul gripal , pneumococul
-foarte mica –virusul rujeolei
* Microorganismele poluante se găsesc în aer sub 3 forme , aderente de un anumit substrat:
1.picături de secreţie nazală , buco-faringiană sau bronşică ( picăturile Flugge)– ajung în aer în timpul strănutului , vorbitului. Au
100µm-mari , sedimentează rapid.Se depun până la 1,5-2,5 m de cel care le elimină.Au puterea infectantă cea mai mare ( 100% germeni)
2.nucleii de picătură Wells – picături deshidratate în care rămâne un rest de substanţă organică şi microorganismul
aderent.Sedimentează cu viteza 30-60 cm/oră în atmosferă liniştită.Altfel rămân mult în aerul încăperilor –ore , transportaţi de la un etaj la
altul ( 50% germeni)
3.praful bacterian alcătuit din particule de praf pe care aderă bacterii ( răspândire piococi , scarlatina, difteria TBC )
Transmiterea bolilor infecţioase :
1.prin contact (picăturile ) ; profilaxie – izolarea bolnavului , igienă individuală strictă , educaţie sanitară
2.prin praf bacterian sau nuclei de picătură – profilaxie prin dezinfecţie, curăţenie , ventilaţie

4.CLIMA ŞI RELAŢIA CU SĂNĂTATEA

Clima = totalitatea factorilor fizici şi biologici caracteristici pentru o anumită regiune.
Clima este caracterizată de factorii meteorologici .Suma factorilor care caracterizează din punct de vedere meteoclimatic un teritoriu este
clima.
Vremea este determinată de deplasarea unor mase de aer cu caractere meteorologice diferite , cu mare variabilitate zilnică.
Clima şi vremea acţionează diferit asupra organismului.

Zone climatice
1.z.polare - nr.redus boli infecţioase
2.z.temperate – b.infecţiose relative frecvente ,b.inflamatorii –reumatism , frecvenţă crescută boli cornice şi degenerative
3.z.tropicală – boli transmise prin vectori şi boli parazitare.
Tipuri de climă
1.climat alpin –excitant
2.climat de stepă-excitant
3.climat de şes- de cruţare
4.climat subalpin – trecere ,benefic
5.climat marin – elemente indiferente şi excitante

* Influenţa schimbărilor de vreme asupra organismului

- exacerbarea durerilor reumatice
-apariţia mai frecventă a AVC
- apar modificări meteorotrope determinate de umiditate , temperatură , curenţi de aer , presiune atmosferică , radiaţii
- aerul este alcătuit din mase de aer calde şi reci.La contactul dintre ele se formează frontal atmospheric
- la schimbarea maselor de aer dse produc modificări de adaptare ce duc la apariţia unor simptome sau chiar determină declanşarea unor
fenomene patologice grave.
* meteorosensibilitate = fenomen biologic caracteristic oamenilor şi animalelor
*meteorolabilitate = fenomene vegetative şi endocrine de adaptare la persoane labile fizic manifestate prin simptome : cefalee , iritabilitate
sau somnolenţă , modificări ale capacităţii de muncă
*schimbarea vremii este factor de agravare pentru ( meteoropatologie)
-bolile cardio vasculare cronice
- ulcer gastric sau duodenal
- endocrinopatii
-nevroze
-epilepsie
Mecanism de acţiune
-schimbările de vreme acţionează asupra receptorilor periferici cutanaţi şi din mucoasa respiratorie.Informaţia este transmisă la nivelul
SNC , integrate , analizată ( dienfecal ) Prin sistemul diencefalic sunt influenţate ulterior aparatul endocrin , sistemul nervos vegetativ ,
scoarţa cerebrală.
- în sfera psihică , atunci când este nor , apar somnolenţa, proastă dispoziţie, scade randamentul de muncă .În cadrul patologiei nervoase se
detaşează : migrenele şi crizele comiţiale.
- mult influenţat este SNV –fronturile reci produc simpaticotonie
- cele calde vagotonie .Influenţează bolile cu componentă vegetativă ( exacerbări ale ulcerelor primăvara şi
toamna)
-bolile vasculare exacerbări la pătrunderea de mase de aer rece( creşte frecvenţa IMA sau AVC la hipertensivi)
-excerbarea durerilor reumatice , a formelor cronice , dureri cicatriceale
-patologia infecţioasă – scade imunitatea , creşte vehicularea agenţilor patogeni( cataruri acute respiratorii , exacerbarea bronşitei
cornice ).În sezonul cald creşte frecvenţa bolilor infecţioase digestive
-fenomenele meteorologice influenţează şi afecţiunile alergice ( astmul bronşic ) , tulburări endocrine
Aclimatizarea = modificările funcţionale care apar în procesul de adaptare la un anumit climat
Din punct de vedere profilactic e obligatorie stabilirea contraindicaţiilor pentru aclimatizare.Se vorbeşte despre aclimatizare atât în zonele
climatice cât şi la locul de muncă.
S-a observat că persoanele din zonele temperate se adaptează mai uşor la climatul rece. Persoanele din climatul tropical ( unde e cald şi
umed ) se adaptează foarte greu la climatul rece .
-aclimatizarea este mult mai grea la climatele excitante.
Copiii şi bătrânii se adaptează mai greu la un nou climat
Prezintă tulburări de aclimatizare :
-pers.cu tulburări nervoase
-pers.cu instabilitate neurovegetativă
-pers.cu tulburări endocrine
-pers.cu boli cardiovasculare
Prin schimbarea regiunii se schimbă şi vremea dar şi patologia ⇒patologia infecţioasă

C 1.3. Igiena apei

1.CONDIŢII DE POTABILITATE A APEI

- primul standard de potabilitate a apărut la noi în 1952

-apa trebuie să îndeplinească o serie de condiţii :

I.organoleptice : gust , miros
II.fizice : temperatură , turbiditate , culoarea , radioactivitate
III.chimice : substanţe cu acţiune nocivă , indezirabile , indicatori de poluare
IV.microbiologice
V.biologice
I.Criterii organoleptice - gust
-miros
-se determină cu ajutorul organelor de simţ- are pronunţat caracter subiectiv
-gustul este determinat de conţinutul de elemente minerale şi gaze divolvate
-lipsa lor dă gust fad , apa nu satisfice senzaţia de sete
-O2 imprimă apei un gust de prospeţime
-excesul de săruri minerale poate modifica gustul
Fe ……………gust metalic
Ca sălciu
Mg ………………amar
Cloruri……………sărat
CO2………………..acrişor , înţepător
H2S………………..respingător, greţos
-mirosul este legat de prezenţa unor elemente naturale sau poluante în exces
- s.organice în descompunere dau miros particular ……….amoniac , hidrogen sulfurat
-pesticidele şi detergenţii dau miros particular
- organismele vegetale – miros de iarbă , mucegai
-gustul şi mirosul se exprimă în grade
-pentru a fi potabilă apa nu trebuie să depăşească 2 grade.
II.Criterii fizice
-indicatorii fizici ai apei pot fi folosiţi ca indicatori de poluare
-cele mai importante condiţii fizice sunt :
- temperatura apei
-turbiditate
-culoare
-radioactivitate
- conductivitate electrică
1.Temperatura
-are dublă valoare sanitară – influenţează direct organismul
 - este indicator indirect de poluare a apei
Influenţa directă
t< 50 C- scade rezistenţa locală ⇒amigdalite , faringite , laringite
t> 170 C – nu satisface senzaţia de sete ( temperatura optimă 7-150C)
-apa de suprafaţă este mai uşor supusă poluării şi modificărilor de temperatură

2.Turbiditatea – este produsă de substanţe insolubile în apă.aceste substanţe pot fi minerale sau organice , naturale sau supraadăugate prin
poluare
-ele determină aspect neplăcut şi suport pentru microorganisme
-turbiditatea se determină printr-o comparare cu o scară SiO2
-apa potabilă are turbiditatea 5gr /dm3

3.Culoarea – este dată de substanţele dizolvate în apă , naturale sau poluante , organice sau anorganice
-sărurile minerale sau organismele acvatice dau culoare galben –verzuie sau brun –roşcată
- modificarea culorii determină limitarea folosirii apei
-determinarea culorii se face prin comparare cu o scară etalon platino-cobalt
-apa potabilă 17grade /dm3

4.Radioactivitatea – suma radioactivităţii naturale şi artificiale

-se referă la radioactivitatea globală , diferenţiată pe tipuri de emiţători
- la noi sunt normaţi emiţătorii alfa ( 0,1Bq/dm3 ) şi beta ( 1Bq/dm3 )
- atunci când este depășită radioactivitatea alfa globală se caută radiul , iar când este depăşită cea beta se caută stronţiu.
-pentru radiaţiile gama limita o stabilesc autorităţile sanitare locale
-substanţele radioactive din apă nu suferă niciun proces de neutralizare sau de reducere a cantităţii decât prin diluţie
-concentraţii mici de substanţe radioactive nu modifică proprietăţile organoleptice ale apei
-se pot concentra în organismele acvatice
5.Conductibilitatea electrică a apei – este rezultatul gradului de mineralizare a apei.
-grad de mineralizare crescută ....conductibilitate electrică mai mare
-gradul de mineralizare mare –are efect negativ asupra –stomacului , rinichiului , ficatului, modifică proprietăţile organoleptice ale apei.

III.Criterii chimice
-se apreciază calitatea chimică a apei prin determinarea :
1.substanţelor cu acţiune toxică
2.substanţelor cu acţiune indezirabilă
3.indicatori de poluare
1.Substanţe cu acţiune toxică
-cel mai frecvent provin din poluare .De aceea au o limită maxima admisă foarte exactă.
-substanţele normate sunt : nitraţii , plumbul , mercurul , cadmiul , arsen , pesticide , fluor , crom , cianuri , detergenţi , difenil policloraţi.
Nitraţii
-origine în apă din soluri bogate în azot , din poluare ( direct cu nitraţi –poluare industrial , substanţe organice – prin descompunere pun în
libertate nitraţi)
-nitraţii prin reducere se transformă în nitriţi.Nitriţii cu Hb formează methemoglobină.
- intoxicaţia acută cu nitraţi se manifestă prin : dispnee, tahicardie , agitaţie , convulsii , diaree sau constipaţie , cianoză .
- intoxicaţie cronică –la consum de apă cu un conţinut crescut în nitraţi ( scade rezistenţa la infecţii , scade rata de creştere staturo-
ponderală , anemie )
- nitraţii şi amine rezultă nitrozamine ( cancerigene)
-CMA 45mg/dm3
Plumbul
-origine poluarea apei cu reziduuri industrial , din conducte
-intoxicaţia cronică cu Pb prin apă ( oboseală nejustificată , anorexie , diaree , constipaţie frecventă , dureri articulare şi musculare ) .
-semne caracteristice – anemie , insomnia , iritabilitate , greaţă , tremurături , gust metalic în gură , plumb-emia , plumb-uria
- pot apare – HTA , manifestări renale , avort spontan , arierare mentală la copii
CMA 0,05mg/dm3
Mercurul
-origine în apă –sol în zonele de exploatare , prin poluare –industrială şi agricolă
-în apă se găseşte sub formă de Hg metalic , săruri de Hg –organice , anorganice
-intoxicaţia cu Hg – cefalee, vertij , insomnia , oboseală , tulb.de memorie , vizuale , anemie uşoară
-intoxicaţia cronică –tulburări renale grave( poliurie, polakiurie, azotemia)
- malformaţii congenitale
CMA 0,001mg/dm 3

Cadmiu
Origine în apă –poluare industrială , poluare agricolă , mase plastice
-acţiune asupra organismului
- ficat – inactivează enzime cu rol în metabolismul hidraţilor de C
- inhibă sistemul formator de globule roşii – anemie
- rinichi – creşte eliminarea de Ca şi proteine ( ca urmare creşte frecvenţa fracturilor spontane)
-unii autori acordă Cd rol important în producerea HTA
CMA 0,05mg/dm3
Arsenul
-origine în apă – natural din sol şi poluare prin industrie şi agricultură( insecticide ,fungicide)
-efecte asupra organismului – inhibarea unor enzime, tulburări metabolice , cefalee, ameţeală oboseală , dureri abdominale, vărsături ,
inflamaţii ale mucoasei digestive.Poate produce neoplazii digestive sau cutanate
CMA 0,05mg/dm3
Pesticide
-provin din utilizarea în agricultură ( ape de irigare ) , reziduuri de la fabricile de pesticide , depozitare necorespunzătoare
-efectele sunt _ acute –pesticidele organofosforate
- cronice – pesticidele organoclorurate
-efecte determinate de pesticide organofosforate – cefalee, vărsături , crampe abdominale, transpiraţii , salivare , lăcrimare , dificultate în
respiraţie.
-efectele determinate de pesticidele organoclorurate : -hepatotoxice –alterarea funcţiei hepatice
- neurotoxice – modificări EEG
- gonadotoxice - avort , tulburări de ciclu , sterilitate masculină
- embritoxice
CMA 0,1µg/dm pentru 1 component sau 0,5 µg/dm3 pentru toate clasele
3

Fluor
- Este element necesar
- când este în cantitate mare devine nociv – se acumulează în oase şi produce fluoroză
-acumulare limitată în dinţi şi în ţesuturile moi : rinichi , ficat , cord , vase
-este element reactiv
-interferează cu unele enzime din metabolismul glucidic şi lipidic
CMA 1,2mg/dm3
Crom
-origine plouare industrială
-acţionează cu precădere asupra – organelor formatoare de globule roşii , ficatului , rinichiului
CMA 0,05mg/dm3
Cianurile
- Origine în apă exclusiv prin poluare industrială
- blochează enzimele oxidative la nivel respirator
- apar fenomene de : asfixie , cefalee , vertij , dispnee , agitaţie , convulsii
CMA 0,001mg/dm3
Detergenţii
-toxicitatea lor se manifestă la concentraţii de peste 1g/kgcorp
-efectele toxice sunt indirecte –modificarea tensiunii superficiale a apei , favorizarea absorbţiei altor substanţe toxice prezente în apă.CMA
0,2-0,5mg/dm3
Acţiunea toxică depinde de :
1.concentraţia substanţei – adevăratele substanţe toxice sunt cele care îşi exercită acţiunea la concentraţii mai mici decât cele care modifică
calitatea organoleptică a apei.
2.solubilitatea – cele solubile au efect mai puternic.
- depinde de substanţă , ph -ul mic al apei , temperatura mare a apei
3.stabilitatea – în apă îşi păstrează neschimbate caracterele fizice şi chimice
4.prezenţa în apă a mai multor substanţe – potenţare reciprocă; efect de sumare
5.prezenţa aceloraşi substanţe în alt factor de mediu
6.oboseala fizică , intelectuală , fumatul , consumul de alcool , aport scăzut de proteine

2.Substanţe cu acţiune indezirabilă

-prezenţa lor în apă o face improprie consumului prin modificările organoleptice pe care le aduc
-majoritatea au origine naturală
-limita lor de recunoaştere 2 niveluri de concentraţie :
- de admisibilitate – până la el apa nu produce niciun inconvenient; poate fi depășit fără pericol
- exceptional – nu se mai acceptă niciun fel de depăşire
Calciul şi magneziul
- formează împreună duritatea apei
- îi imprumută gust sălciu , amar
- creşte temperatura de fierbere
- determină formarea de cruste ( pe vase , legume); precipită de conducte , cazane
- sărurile multe de Ca şi Mg cresc consumul de săpun şi apa devine neeconomică
- creşterea concentraţiei Mg măreşte tranzitul intestinal
CMA Ca 100mg/dm3 excepţional 180mg/dmc
 CMA Mg 50 mg/dmc , exceptional 80mg/dmc

Fier şi mangan
Modifică gustul ,mirosul , culoarea apei
-se depune pe cazane şi vase
-pătează rufele – în contact cu aerul se transformă din săruri solubile în insolubile
-favorizează dezvoltarea bacteriilor feruginoase şi manganoase( obstrucţia conductelor , modificarea caracteristicilor organoleptice); apa are
aspect gelatinos
CMA Fe 0,1mg/dm3 , exceptional 0,3mg/dmc

Cuprul şi zincul
- Pătrund în apă prin impurificare
- modifică gustul ( amărui astringent) , mirosul , culoarea , turbiditatea
- apa capătă efect emetizant
- efectele toxice induse la consumul acestei ape sunt : dureri abdominale , greaţă , vărsături diaree
CMA Cu 0,005mg/dmc exceptional 0,1mg/dmc
CMA Zn 5 mg/dmc , exceptional 7 mg/dmc

Clorurile şi sulfaţii
- Multă vreme au fost considerate indicatori de impurificare
- Imprimă apei gust sărat-amar – care limitează senzaţia de sete
- Mai ales sulfaţii produc modificări ale secreţiei gastrice , acidităţii , puterii peptice a secreţiei
- Clorurile modifică echilibrul hidro-mineral care suprasolicită funcţia de filtrare şi resorbţie a rinichilor
CMA sulfaţi 200mg/dm3 , exceptional 400mg/dm3

Fenolii şi crezolii
-provin din poluare industrială sau descompunerea unor vegetale
-imprimă gust şi miros neplăcut apelor care pot fi dezinfectate cu clor ( clorfenoli, clorcrezoli- foarte greu oxidanţi).
3.Substanţe indicatoare e poluare
- nu au efecte toxice asupra organismului uman
Nu limitează folosinţa apei
Importanţa lor : arată poluarea apei cu alte elemente chimice , bacteriologice care au efecte nocive asupra populaţiei
- Nu au o normă precisă international
- origine naturală şi poluare
Interpretarea prezenţei unor substanţe în apă
-substanţele organice – au valoare de indicator global
-amoniacul – poluare recentă , câteva ore , zile
-nitriţi-poluare veche ; rezultă din ammoniac în a doua etapă de descompunere ( zile – săptămâni)
-prezenşţa concomitentă a amopniacului şi nitriţilor indică poluare continuă.

IV. Criterii microbiologice

Condiţie- lipsa totală din apă a germenilor patogeni

Pentru că nu se pot decela uşor s-a acceptat utilizarea unor germeni indicatori :
1.Nr.de germeni mezofili( se dezvoltă la 37 0 C)-NTG
- sunt proprii omului şi animalelor cu sânge cald
- în apă se găsesc şi germenii proprii apei
- în condiţii normale între flora proprie şi cea supraadăugată este raportul 3/1pentru cea proprie
-dacă acest raport se inversează în favoarea florei supraadăugate nivelul de poluare este mare şi este crescut pericolul prezenţei germenilor
patogeni
-nr.germenilor din flora proprie şi supradadăgată prevăzut în Legea apei
2. Germeni indicatori ai poluării fecale – CF
-majoritatea bolilor transmise prin apă au ca agent etiologic germeni eliminate prin tubul digestiv
-condiţiile necesare pentru ca un germene să fie indicator al poluării fecale :
- să existe constant în dejectele animale
- să nu poată proveni decât de la om sau animale
- să se poată stabili o relaţie între nr.lor şi nivelul de poluare al apei
- să reziste în mediu asemănător cu germenii patogeni a căror prezenţă o indică
- să nu sufere fenomenul de variabilitate microbiană
- uşor decelabili
- în grupul coliformilor se pot diferenţia 2 tipuri :
- unul de origine intestinală – E.coli-indicator dde poluare
- altul din mediu –Klebsiella aerogenes – nu e indicator de poluare
3.Enterococii (SF)
-sunt în fecale
-sunt greu de determinat
-nu suferă fenomenul de variabilitate microbiană
-au tipuri caracteristice pentru om şi animale

4.Germenii sulfito-reducători
- în mediu trec în forme de rezistenţă ( spori)
-au viabilitate mare în apă – dacă lipsesc în apă înseamnă că respective apă nu a fost poluată de foarte

5.Bacteriofagii enterici
-indicator sanitar al poluării fecale
-ei au fost consideraţi indicatori specifici –prezenţa lor ar evidenţia prezenţa germenului omolog
-specificitatea nu e generală pentru toate tipurile de bacteriofagi ( tifici , dizenterici , holerici)
-se folosesc conform OMS şi pentru analiza virusologică .Lipsa unei unităţi formatoare de plajă pe dmc este considerate suficientă pentru
eliminarea oricărui pericol virusologic.

V.Condiţii biologice

Unele organisme se dezvoltă la lumină , în apele de suprafaţă , altele în apele de profunzime

Importanţa analizei biologice – organismele acvatice au o mare stabilitate , indicând calitatea apei nu numai în momentul analizei , ci pe o
perioadă lungă de timp.
Clasificarea organismelor din apă în funcţie de valoarea sanitară:
1)Oligosaprobe –caracterizează apele uzate ( diatomee, alge , crustacei, moluşte)
2)Polisaprobe –caracterizează apele poluate ( protozoare , ciliate , flagelate , viermi tubificizi)
3)Mezosaprobe – fac trecerea între cele două
Sunt alfa mezosaprobe- mai aproape de cele poli
Beta mezosaprobe – mai aproape de cele oligo
- Pe lângă conţinutul în organisme apa are şi un conţinut abiotic ( detritus organic şi/sau mineral , resturi vegetale , fragmente de insecte)
- Planctonul = organisme libere din masa apei
- Seston = tripton şi plankton
Condiţii biologice de potabilitate
1.Sestonul nu trebuie să depăşească 1cm3/m3 apă pentru instalaţiile central
2.Absenţa organismelor vizibile cu ochiul liber
3.Absenţa organismelor caracteristice apelor poluate
4.Triptonul de poluare format din resturi fecaloide sau industriale să fie absent

II.PATOLOGIA NEINFECŢIOSĂ PRODUSĂ PRIN APĂ

Boli determinate de carenţa sau excesul elementelor minerale din apă

-variaţii mici ale elementelor din apă pot ave aceleaşi efecte ca variaţii mari ale aceloraşi elemente din alimente .
- sunt microelemente ( se găsesc în cantităţi mici în factorii de mediu dar au importanţă biologică pentru organism ) şi macroelemente
( săruri de Ca , Mg , Na , K , cloruri)
Importanţa microelementelor pentru organism
1) Participă la metabolism în calitate de catalizatori biologici – influenţează metabolismul glucidic , proteic , activează fermenţii , hormone ,
vitamin
2) Intră în compoziţia acizilor nucleici şi sunt necesari pentru sinteza lor ( Cr,Ni ,Mn , Fe , Cu , Al)
3) Au rol de transportori –organizează compuşii de biosinteză îndreptându-l spre anumite puncte.
4) Acţionează prin formarea de complexe metalo-organice
5) Influenţează presiunea osmotică şi echilibrul ionic
6) Acţiune asupra proceselor de mineralizare şi remineralizare.
7) Depozitul universal de microelemente este ficatul ( Cd creşte cu vârsta, Cr scade )
Fe se găseşte sub formă de compuşi complecşi cu proteinele
Zn- sub formă de compuşi proteici uşor disociabili ; este de 5-6 ori mai mult decât Cu
Cu – se găseşte în toate organele , mai ales în ficat ; eliminarea se face prin bilă şi mai puţin prin rinichi , glanda mamară.
-concentraţia lui în organism variază cu vârsta
- în cazul îmbolnăvirilor infecţioase cantitatea de Cu din sânge creşte paralel cu nr.de anticorpi elaborați.
Stronţiu- concentrare în ţesuturile calcificate-oase , dinţi
Majoritatea microelementelor la nivelul ochiului se acumulează în ţesuturi cu înaltă activitate funcţională( retina , nerv optic).
Manifestări patologice ale variaţiilor de microelemente
1.rahitism – scade Fe în sânge , creşte Cu
2.reumatism – între crize Zn şi Cu crescute ; în criză apar modificări ale Si,Al , Mn , Co , Ni
3.anemii-Co scade în sânge , în anemiile alimentare Cu şi Fe sunt scăzute în sânge
5.TBC – modificări ale Cu , Al , Si , Fe în sânge
6.boala de iradiere – forme acute şi cornice ; modificări în metabolismul Cu ,Mn , Zn , Co
A.Iodul şi distrofia endemică tireopată( guşa endemică)
- importantă prin complicaţiile nervoase şi endocrine
-aportul necesar de iod din alimente şi apă este de 100-200µg/zi
-în carenţă sau lipsă de iod organismal reacţionează prin hiperplazia glandei tiroide ( guşă)
-guşa endemică este caracterizată printr-o complexitate de fenomene :
- retardare în dezvoltarea fizică şi intelectuală – peste 50% din surse deficit I2, sursele de suprafaţă fiind mai carenţate
- cretinism
- surdomutitate
-focare de guşă endemică : valea Argeşului , Mţii Apuseni
-nivele scăzute de iod – soluri calcaroase , nisipoase , zone muntoase
-nivele crescute – soluri cu cernoziom , teritorii din apropierea mării
-un conţinut de mai puţin de 5 µg I2/dm3 în sursele de apă indică o carenţă de iod în sol
Indicatorul global al carenţei de iod din zona respectivă este iodul din apă. Sub 5 µg apare guşa endemică , iar între 2-3 µg I 2/dm3 forme de
cretinism şi surdomutitate.
S-a constatat că apare guşă chiar la valori peste 5 ale iodului din apă şi alimente datorită carenţei relative ( nevoie crescută a organismului ,
utilizare defectuoasă a iodului- varza , conopida , napii , morcovii – competiţionează cu iodul )
Nevoi crescute de iod apar la pubertate , gravide , tulburări endocrine cu iodul la limită.
-unele elemente minerale în exces acţionează în sensul scăderii concentraţiei de iod : Ca scade absorbţia iodului , F creşte eliminarea , Mn
opreşte formarea hormonilor tiroidieni.
-frecvenţă mare a guşei apare în zonele în care în apă apare carenţă de iod , conţinutul de materii organice este bogat şi duritatea este ridicată
-profilaxie administrarea de iod
-nevoia de iod a organismului uman este 1 µg/kgc ; apa satisfice 10-15% din necesar.Este - indicator al carenţei iodate într-o anumită
zonă.În aprovizionarea central prin prelucrare scade concentraţia iodului în apă.
-cercetări epidemiologice arată că guşa ar avea incidenţe mai mici în prezenţa cantităţii mai mari de cobalt şi brom.

B.Fluorul şi caria dentară

90-95% din poluţie are carii dentare
Numeroase observaţii au pus în evidenţă faptul că există o strânsă corelaţie între caria dentară şi F din apă.
-cu cât F scade , cu atât creşte frecvenţa persoanelor cu carii
-o concentraşie a F de mai puţin de 0,5mg/dm3 favorizează apariţia cariei dentare ( la 0,3mg apare caria dentară gravă)
-mecanisme de acţiune a F
- este cariopreventiv
-el nu este un factor cariogen
F +hidroxiapatită ………….fluoroapatită( conferă rezistenţă smalţului dentar )
-F are acţiune cariopreventivă ( 1mg/dm3) , bactericidă , antienzimatică –opreşte desfăşurarea proceselor enzimatice la nivelul smalţului
-necesarul de F depinde de temperature mediului şi cantitatea de apă consumată.
-apa adduce 2/3 – ¾ din nevoia zilnică de F
Efecte nocive ale F asupra organismului( când depăşeşte doza normală )
-acţiune antienzimatică – se extinde şi pentru enzimele din metabolism
-acţionează competitiv cu iodul
-se cumulează în rinichi , cord , vase
Fluoroza endemică este determinate de creşterea F în apa de băut
Primele manifestări ale unor concentraţii crescute de F se localizează la nivelul dinţilor
( fluoroza dentară ; apare la 1,5-2mg/dm3F)
-boala constă în apariţia de pete pe smalţul dentar , creşte friabilitatae dinţilor , aspect mâncat de molii
- culoarea şi mărime petelor indică stadiul fluorozei dentare :
-gr.I – pete galben –alburii, ocupă o mica suprafaţă a dintelui
-gr.IV- pete maron închis , pe cea mai mare suprafaţă a dintelui ; puternică distrofie a smalţului.
F peste 5 mg/dm3 – acţiune asupra oaselor – creşte opacitatea acestora la Rx ….osteoscleroză sau osteofluoroză asimptomatică
F peste 20 mg/dm3 – modificări ale compoziţiei oaselor
-atunci când creşte concentraţia de F scade acea de Ca, rezultă osteoscleroză şi osteoporoză, plus exostoze , calcifieri de ligamente ; apare
osteofluoroza anchilozantă.
-profilaxia fluorozei endemice – îndepărtarea excesului de F din apă folosind schimbători de ioni.

C.Bolile cardiovasculare
- cele mai răspândite afecţiuni din lume au etiologie multifactorială ( genetică , alimentară , factori psihici , metabolici)
- s-a dovedit că în localităţile în care apa este lipsită de săruri de Ca şi Mg mortalitatea prin boli cardiovasculare este crescută.
-există o relaţie de proporţionalitate inversă între duritatea apei şi mortalitatea cardiovasculară.
-În N Europei – apă cu mult Na , cifre crescute de mortalitate : În S – apă cu Ca şi Mg mult
( duritate mare ) , scade cifra mortalităţii cardio vasculare
- scăderea concentraţiei de Ca produce aritmii , modificări EKG – alungirea intervalului Q-T
- Mg –are rol tot mai important în cadrul durităţii apei şi relaţia cu bolile cardiovasculare
-ionul de Mg este modulatorul principal al tensiunii muşchiului cardiac
- Mg participă în unele procese oxidative , de sinteză , de transport în celula cardiac.
- în miocardul celor decedaţi cu afecţiuni cardiac Mg este mult diminuat

Cd şi Zn
-Cd în concentraţie crescută induce HTA . Mecanismul de acţiune este enzimatic , influenţând metabolismul colesteroluluui( depunere pe
vase , favorizează ateroscleroza)
-Zn – acţionează invers Cd , scade nivelul HTA la animalele de experienţă.
-rol în etiopatogenia bolilor cardiovasculare nu are fiecare element în parte ci raportul Cd /Zn
Co - induce cardiopatie
Cu – are putere catalitică mare , influenţează oxidarea celulară ,Favorizează transformarea plăcilor de aterom în plăci fibroase
Cr.- măreşte catabolismul colesterolului .Lipsa de Cr în apă şi alimente este întovărăşită de producerea aterosclerozei.
Na – un aport crescut determină creşterea TA ( experimental). La om greu de demonstrate
Mn – lipotrop când este în cantitate suficientă.este hipocolesterolemiant.
Pentru Ni şi Mn variaţiile sunt atât de mari încât dozarea lor a fost propusă a fi utilizată în diagnosticul preinfarctului.
 D.Intoxicaţia cu nitraţi
- cunoscută sub numele de cianoza infantile sau methemoglobinemia infantile cianotică
-intoxicaţia este produsă de excesul de nitraţi din apă ( la concentraţii < 10mg/l nu s-a înregistrat niciun caz de boală).
Originea nitraţilor în apă
- Naturală – soluri bogate în azot
- Ca urmare a poluării –a) directe –industrii , agricultură, latrine , grajduri
b)indirecte – poluare cu s.organice care prin descompunere pun în libertate nitraţi : odată cu creşterea nitraţilor
rezultaţi din degradarea şi mineralizarea substanţelor organice cresc şi ceilalţi indicatori : amoniac , nitriţi , NTG , CT
- nitraţii ca atare nu sunt toxici .Prinreducere se transformă în nitriţi care sunt toxici.
-transformarea nitraţilor în nitriţi are loc fie exogen ( în apă ) , fie endogen ( în organism sub acţiunea florei reducătoare ).
-nitriţii blochează o parte din Hb şi rezultă deficit de O2
Simptomele principale ale bolii : cianoza feţei , buzelor – boală albastră , dispnee , diaree / constipaţie , tahicardie , agitaţie, convulsii
-gravitatea bolii este dată de cantitate ade Hb legată :
> 10% din Hb ...MetHb apare boala manifestă
10-25% Hb legată.....forma uşoară
25 – 45% hb legată .......forma medie
Peste 50% Hb legată .......forma gravă a bolii
-maladia pare aproape exclusiv în localităţi rurale , la copii sub 1 an hrăniţi artificial cu lapte praf preparat cu apă de puţ care
conţine nitraţi.
Methemoglobinemia infantilă este determinată de nitriţi şi nu de nitraţi.
Condiţii de reducere a nitratului în nitrit
1.sugari atrepsici
2.tulburări gastrointestinale ph peste 4
3.stomac invadat de flora intestinală nitrat reducătoare
 Explicaţia apariţiei formei acute la copiii sub 1 an :
1.Hb fetală ( 80% în primele luni ) este mai labilă
2.nevoia de apă este mai mare decât la adult- de 12 ori
3.existenţa unor defecte enzimatice – glucofo 6 fosfat dehidrogenază
5.prin fierberea pei pentru lapte praf se concentrează nitraţii
6.aciditatea gastrică este mai scăzută în primele lunişi nu împiedică invazia florei reducătoare
Tratament : -vitamină C , albastru de metilen , întreruperea administraării de apă
Intoxicaţia cronică cu nitraţi la copil se manifestă prin :
-scade rezistenţa organismului la agresiuni – boli infecţioase respiratorii
-rămâne în urmă cu dezvoltarea fizică ( G , h)
-se decelează un grad de anemie şi prezenţa MetHb în cantitate de 10-15%
Intoxicaţia cronică cu nitraţi la adult se manifestă prin :
- Creşte cantitatea de MetHb , dar nu se manifestă în forma clinică a intoxicaţiei cu nitraţi
- Se numeşte boala apei şi se manifestă prin : cefalee, greaţă , diaree şi apare periodic
- Reducerea nitraţilor are loc endogen şi este favorizată de hidrocarbonate
Profilaxie
- Cunoaşterea calităţii sursei de apă –
- Alimente naturale în primele 3 luni de viaţă
- Profilaxia tulburărilor digestive
- Reglementarea utilizării şi depozitării îngrăşămintelor chimice

E.Intoxicaţia cu Pb din apă

-origine în apă – naturală şi artificială ( reziduuri industriale , conducte de Pb ,mase plastice )
-absorbţia Pb din apă – este mai mică decât cea din aer ; cu cât este în concentraţie mai scăzută cu atât este mai mult absorbit
-cauză importantă care a generat poluarea cu Pb – folosirea Pb la fabricarea conductelor de apă , a pereţilor interiori ai rezervoarelor de
apă.Apele moi antrenează cantităţi importante de Pb.Pe suprafaţa interioară a conductelor se depune carbonat de Pb care este insolubil şi nu mai
permite trecerea Pb din conductă în apă.Stratul protector este corodat de apă cu ph acid , apă cu duritate scăzută în prezenţă de CO2 şi O2
-conductele de mase plastice determină şi ele concentraţii crescute de Pb în apă datorită eliberării din compoziţie a unor substanţe ( stearat de
Pb)
-în reţelele de fontă concentraţia de Pb 5-55µg/l , iar în cele de policlorură de vinil 111-196 µg/l( fenomenul de saturnismhidric este descris
foarte rar)
-abosrbţia Pb din apă şi alimente 3-10%.datorită detoxifierii la nivelul ficatului nu se descriu fenomene de intoxicaţie acută datorate Pb din apă.
-aportul este mai mare ca elşiminarea .... acumulare în organism
-se cumulează în ţesutul osos de unde se mobilizează modificând Ph ul sanguin
-consum pe termen lung → intoxicaţie cronică ( cu semne necaracteristice şi semne caracteristice)
Semne necaracteristice : oboseală nejustificată , paloare , anorexie , diaree dar mai frecvent constipaţie, dureri articulare şi musculare
Semne caracteristice : anemie, insomnie , iritabilitate , tremurături , greaţă , gust metalic în gură , creşte plşumbemia peste 40 µg/100ml şi
plumb uria peste 80 µg/ dm3, apar tulburări cardiovasculare , nefrită cronică , avort spontan , sterilitate masculină.
-are loc excreţia crescută a unor metaboliţi anormali : acidul deltaaminolevulinic , porfobilinogenul , uroporfirina
-profilaxie – stabilirea unei doze zilnice maxime ce nu trebuie depăşită CMA 0,05mg/dmc

F.Intoxicaţia Hg din apă

- este prezent în toate elementele de mediu
-se găseşte sub formă anorganică sau organică
-surse în apă naturale ( sol în zonele de exploatare a Hg) , poluare ( industria extractivă , cloruro-sodică , fabrici de celuloză, folosirea
compuşilor organici de Hg ca fungicide în agricultură )
- în apele de S şi profunzime există un fond natural de Hg
-Hg se acumulează şi în prezenţa unor microorganisme şi oxigenului apare Hg organic ( metil Hg , dimetil Hg)
-compuşii metilaţi sunt mult mai toxici ( important de ştiut cât intră în organism)
-Hg se acumulează de-a lungul lanţului alimentar
-depozite în special în rinichi şi ficat
-metilHg se cumulează în creier , hematii, păr , ficat
-Hg traversează placenta – efect teratogen
-eliminare prin : urină , piele , păr , unghii
-semnele intoxicaţiei cu Hg : cefalee, vertij , insom,nie, oboseală , tulburări de memorie , vizuale , anemie uşoră .Ulterior – tulburări grave
renale ( poliurie, polakiurie, azotemie).La femei malformaţii congenitale la produsul de concepţie
-CMA 0,001mg/dm3
- compuşii organici de Hg ( foarte toxici ) se pot transform aîn compuşi anorganici prin :clorurarea şi ozonarea apei , tratarea apei cu pudră de
Al, răşini schimbătoare de ioni.
G.Intoxicaţia cu Cd
-surse de poluare : industriale ( rafinarea Zn , ind.minieră , unele operaţii de pregătire a minereului , acumulatori ) , îngrăţămintele fosfatice ,
nămolul de la apele reziduale urbane , pesticidele , fungicidele , uleiurile Diesel , lubrefiante , cauciucurile conţin Cd.
-conductele galvanizate cedează apei Cd când aceasta este moale şi uşor acidă
-concentraţia Cd în apă este foarte mică
-absorbţia intestinală este redusă 5%şi creşte în carenţă de C aşi proteine
-Cd se elimină prin dejecte fără a fi absorbit
-Cd se depozitează continuu –rinichi (50%) , ficat , cord , creier , testicul ,piele
-acţiunea Cd asupra organismului
-ficat – inactivează enzimele cu rol în metabolismul hidraţilor de carbon
-sânge – anemie
- rinichi eliminare crescută de Ca şi proteine
-aportul prin apă /zi trebuie să fie 1/3 din doza maximă totală rtecomandată pentru un adult ( mai puţin de 20 µg/zi
H.Intoxicaţia cu pesticide
-principalele grupe de pesticide folosite în agricultură şi antrenate în sursele de apă sunt : hidrocarburi clorate ( DDT ,. Aldrin ) , esterii acidului
fosforic ( clortion , malation ) , acizii fenoxicarboxilixi ( ierbicide), carbamaţi , tiazine, acizi aromatici carbamici
-în formele acute intoxicaţia cu pesticide este rar întâlnită( puţin solubile ,miros respingător al apei )
-pesticidele suferă în apă fenomene de biodegradare cu viteză variabilă în funcţie de formula chimică.
-sunt 2 categorii : organofosforate ( mai toxice , se degradează mai rapid) , organoclorurate ( mai puţin toxice , degradare lentă –remanenţă
îndelungată)
-acţiunea pesticidelor asupra organismului depinde de –formula chimică şi timpul de remanenţă.Cele mai periculoase sunt cele
remanente( organoclorurate).
Efecte acute - organofosforate – pesticide foarte toxice:
-cefalee, vărsături , crampe abdominale , transpiraţie , salivare , lacrimare , contracţii musculare , abolirae reflexelor , dificultăţi în
respiraţie .Moartea pare datorită inactivării colinesterazei şi acumulării de acetilcolină.Antidotul este atropina administrată rapid
Efecte cronice – organoclorurate
-hepatotoxice – insuficienţă hepatică
-neurotoxice - modificări evidenţiabile pe EEG , encefalopatii
-gonadotoxice – avort spontan , sterilitate masculină
-embriotoxice- malformaţii congenitale
-efecte cancerigene , mutagene , teratogen
Pesticidele organoclorurate se acumulează în organism şi se depozitează în grăsimi
Doza maximă acceptată pentru fiecare component de pesticid este 0,1 µg/dm3 sau 0,5 µg/dm3 suma tuturor componentelor din fiecare clasă.
-pesticidele se pot îndepărta din apă prin decantare cu coagulare , filtrare , tratare cu cărbune activat
-cel mai mare aport de pesticide în organism îl aduc alimentele

III.PATOLOGIA INFECŢIOASĂ PRODUSĂ PRIN APĂ

- Patologia infecţioasă cuprinde boli microbiene ,virotice , parazitare transmise prin apă.
A.Boli microbiene
1.Febra tifoidă şi paratifoidă
-agentul patogen – salmonela typhi şi paratiphi
-rezistenaţa în apă 20-21 zile ( 10 zile în apele curgătoare , 30 în cele de profunzime , 2-3luni îngheaţă)
-boala este specific umană ; germenele este eliminat din organism odată cu dejectele de către persoanele bolnave
Calea hidrică este principala cale de transmitere a bolilor intestinale
-infecţia datorită grupului Salmonella se tranmsite prin moluşte crescute în ape contaminate , folosire de ape contaminate în scopuri
menajere, folosirea gheţii naturale
-epidemiile de febră tifoidă sunt frecvent precedate de un val de gastroenterite
Caracteristicile unei epidemii de FT de origine hidrică
1.apariţie explozivă
2.durată mai mare decât epidemiile datorate alimentelor
OMS arată cîă există paralelism între incidenţa FT şi lipsa unei reţele publice de distribuţie a apei

Cauze posibile de declanşare a unei epidemii hidrice

1.folosirea surselor de suprafaţă neprelucrate
2.impurificarea de la suprafaţă a apelor subterane
3.impurificarea apei în rezervoarele de colectare
4.funcţionare deficitară a instalaţiilor de prelucrare a apei
5impurificarea apei tratate la nivelul conductelor

2.Dizenteria bacilară
- agentul patogen este Shigela
-rezistenţa în apă 4-7 zile în funcţie e temperatură , grad de aeraţie , insolaţie , prezenţa bacteriofagilor enterici.
-este puţin rezistentă în mediu ( în râu 2-3 zile , 6 zile în fântâni )
-în absenţa florei microbiene concurente trăieşte până la 2 săptămâni
-genul care circulă în prezent este Shigella flexneri
-este afecţiunea bacteriană cea mai răspândită
-epidemiile hidrice de dizenterie pot fi cauzate de :
- contaminarea apei furnizate
- consumul de apă de S netratată
- folosirea de apă transportată în recipiente necorespunzătoare
- deversări de ape reziduale netratate în apele de S folosite ca sursă
- se caracterizează prin nr.mare de cazuri de intensitate medie.
-evoluţia dizenteriei de natură hidrică
- atipică – gastroenterită , colită
- afectează polulaţia adultă , copiii mari
Caracteristicile unei epidemii de dizenterie de origine hidrică
1.debut exploziv
2.manifestarea patologică apare la scurt timp de la poluarea apei
3.cuprinde toate grupele de vârstă
4.sunt multe forme foarte uşoare şi atipice de boală
5.întreruperea consumului de apă determină jugularea epidemiei

3.Holera
- agentul patogen este vibrionul holeric
-este bine adaptat la condiţiile de viaţă din apele de suprafaţă
-rezistă de la câteva zile la câteva luni
-în apă se dezvoltă în câteva săptămâni
-supravieţuirea este mai îndelungată în perioadele reci ( vibrionul holeric , salminela ,shigela)
-temperatura crescută activează biocenoza şi determină scăderea viabilităţii microbiene
-vibrionul holeric are rezistenţă scăzută la dezinfectanţii obişnuiţi( clor)
Tipuri de epidemii hidrice de holeră
1.explozive – apar după o incubaţie medie de 48 ore .Sursa de vehicul este apa
2.lente – numeroase infecţii subclinice
3.de contact –apar mai rar
-holera El Tor face focare permanente

4.Leptospirozele
- celmai frecevt apar sub formă sporadică , dar şi în epidemii
-în apele stătătoare se găsesc leptospire nepatogene
-originea leptospirelor patogene în apă
- contaminare de către şobolanul de apă , porcine , bovine
-rezistenţa în apă a leptospirelor depinde de compoziţia chimică , temperatură ,Ph , microfloră antagonistă
-leptospirele patogene rezistă în apă câteva săptămâni
-apa cu ph uşor alcalin conferă supravieţuire sporită câteva luni
-leptospirele pătrund în organism odată cu ingestia de apă sau ranscutanat prin pielea intactă.
-este boală cu sezonalittae –maxim de îmbolnăviri vară-toamnă

5.Tuberculoză
-transmiterea prin apă este mai rară
-viabilitatea bk în apă este 100- 150 zile
-bK este deosebit de rezistent faţă de dezinfectanţii obişnuiţi
-bK s-a pus în evidenţă în apele reziduale ale sanatoriilor şi spitalelor TBC , în apele de S din zonă.Este posibilă şi transmiterea indirectă –
lapte de bovine care au consumat apă contaminată.
-transmiterea prin apă determină forma intestinală a TBC

6.Bruceloza
- se transmite prin apă rar
-viabilitatea în apă este 40-60zile
-rezistă bine la dezinfecţie

7.Tularemia
-este boală cu focalitate naturală
-agentul patogen este Pasteurella Tularensis (bacil 9 eliminat de şobolani
-rezistă 2- 3 luni în apă ; rezistă bine la dezinfectante
-vara îmbolnăvirile se produc prin scăldare în ape contaminate
- se poate transmite prin moluşte şi bacterii (acvacultură)

8.Boala diareică
-enterocolitele acute sunt produse de germeni diverşi , dar au simptomatologie comună
-germeni implicaţi : coliformi enteropatogeni E.coli, Campilobacter jejuni , Yersinia enterocolitica , Pseudomonas aeruginosa ( apa de
fântână)

9.Antrax
-rolul apei este minim în transmiterea bolii

B.Bolile virale transmise pe calea apei

Modalităţi de poluare a apei
-deversări fecaloid-menajere – în apele de suprafaţă
-apele freatice şi de mică profunzime – poluare cu virusuri enterice
-virusurile patogene pentru om nu se înmulţesc în mediul ambiant !!!
Virusurile patogene pentru om transmise prin apă
-teoretic – orice virus patogen pentru om se poate transmite prin apă
-practic – numai unele au importanţă sanitară
- depistate frecvent înmediul hidric
-eliminate din organism ( fecale, urină)
- virusurile se împart în : virusuri – ADN – adenovirusuri
- parvovirusuri
- ARN – picorna , rinovirusuri , rotavirusuri
-virusurile ARN par a fi mai răspândite în mediul acvatic
Virusuri ADN
1.adenovirusuri-în apele uzate sau de suprafaţă , de băut , piscină
2.grupul Popova – se găsesc în tractul urinar laom
3.parvovirusuri- se elimină prin fecale – virusul hepatitei A şi B ( mare rezistenţă la clorinarea apei)
Virusuri ARN
-par a fi cele mai răspândite înmediul acvatic
-în această categorie intră : picornavirusuri , enterovirusuri (virusuri poliomielitice - ADN , coxackie , virusul Eco ) , reovirusuri ,
rotavirusuri .
-enterovirusurile ocupă locul I în plouarea virusală a apei ; se elimină masiv pe cale intestinală , sunt mai sensibile la clor decât virusurile
hepatitelor
-enterovrusurile provoacă la copii : paralizii , nevrite , afecţiuni meningeale , respiratorii , digestive
- importanţa cea mai mare pentru patologia umană o au enterovirusurile, adeno(ADN) şi reovirusurile (ARN).
-riscul pentru populaţie a prezenţei virusurilor în apă : epidemii hidrice, afecţiuni sporadice.
-virusurile enterice persistă timp îndelungat în apă cu întreaga lor infecţiozitate
-epidemiile de hepatită A pot fi considerate de natură hidrică
-în zonele temperate apar variaţii sezoniere vară-toamnă
Poliomielita
-în cazuri de epidemie hidrică boala se dezvoltă de-a lungul râurilor
-răpâdirea se datorează : -rezistenţei mari în mediul exterior
-supravieţuiesc în apă 150-180 zile
-epidemiile nu au căpătat aspect grav pentru că virusul polio este sensibil la clor şi alţi dezinfectanţi obişnuiţi.
Hepatita virală
-viabilitatea virusului este mare 180-200zile
-rezistenţa la clor şi la dezinfectanţi uzuali este mare
-majoritatea virusurilor din apă scapă tratării clasice a apei , chiar după dezinfecţie.

C.Boli parazitare transmise prin apă

-rolul apei este dublu : Pasiv – cale de transmitere a parazitului de la bolnav la omul sănătos
Activ – mediu obligatoriu în care ăşi desăvârşesc ciclul lor evolutiv
Tipuri de boli parazitare :
1.Determinate de protozoare – amibiaza ( dizenterie amibiană) / cea mai răspândită
parazitoză de natură hidrică; forma infecţioasă a parazitului este chistul ( în apa rece rezistă 90zile la
0gr.C)
- lambliaza ( giardioza) – forma infecţioasă este chistul( rezistă câteva luni )
-sursa de infecţie – omul bolnav care elimină, purtător sănătos care elimină
- în organism se dezvoltă în tractul intestinal şi bilă
- transmitere prin apă , alimente , pers.bolnave
- tricomoniaza
2.Boli determinate de cestode – cisticercoza –agentul etiologic este cisticercul teniei solium
- forma infecţioasă este embrioforul care rezistă în mediul exterior 1-2luni
 - echinococoza( chsitul hidatic)-rezervor câine
-forma infecţioasă este embrioforul
3.Boli determinate de trematode -fascioloza
4.Boli determinate de nematode – ascaridioza
-tricocefaloza , strongiloidoza , bilharioza

5.Boli determinate de filarii

C1.1. Igiena. Igiena mediului. Profilaxia.Prevenţia.

Igiena este disciplina profilactică .

Definiția OMS - Starea de sanatate=starea de bine din punct de vedere psihic, fizic și social.
Definiția mediului ambiant emisă de Last în anul1995 include totalitatea factorilor externi organismului (fizici, chimici, biologici, sociali,
culturali, educaționali, religioși), care influențează starea de sănătate a populației.
În menținerea igienei sunt implicați factori endogeni (determinism genetic) și exogeni (factori de mediu, comportamentali, sociali).
Factorii de mediu au:
→ Efect sanogen= intrețin starea de sănătate.
Efectul sanogen se manifestă când îndeplinesc condiții de calitate a aerului (respirabil ), alimentelor, apei potabile.
→ Efect patogen= duce la instalarea bolii. Efectul patogen poate acționa ca factor cauzal sau etiologic. Pot acționa și ca factori de risc.
 Factorii etiologici sunt obligatorii în determinarea stării de boala, iar factorii de risc pot fi definiți ca factori, care se asociază cu o
frecvență crescută factorului etiologic în declanșarea stării de boală. Singur , factorul de risc nu e capabil să inducă boala, dar dacă e prezent
boala se poate declanșa mai devreme, sau poate avea forme de manifestare severă
Factorii etiologici sunt obligatorii pentru a produce boala.
Factorii de risc sunt mai puțin cunoscuți față de cei etiologici, de aceea și prevenirea efectelor este mai dificilă. Datorită mecanismelor de
acțiune a factorilor de risc patologia modernă este cronică , degenerativă , cu o etiologie plurifactorială , deoarece expunerea la factori nocivi
din mediu este de lungă durată și în concentrații moderate sau mici. În acest caz, de multe ori factorii de risc camuflează factorul etiologic, de
aceea măsurile de profilaxie sunt rezultatul unor studii epidemiologice, care stau la baza evaluării impactului asupra mediului și sănătății
Factorii de mediu acționează ca factori de risc . Singur nu poate induce boala. Se asociază mai mulți factori de risc care camuflează factorul
etiologic. E greu de identificat cauza bolii datorită factorilor de risc asociați. Datorită factorilor de risc patologia umana s -a schimbat de la
primară de tip infecțios , la cronică degenerativă . Bolile cronice au etiologie plurifactorială.
Mecanismul de acțiune etiologic este mult mai bine cunoscut decât cel al factorilor de risc.
Pentru a preveni instalarea bolii se face profilaxie.
Profilaxia poate fi:
• primară și cuprinde totalitatea măsurilor care urmăresc evitarea instalării bolii;
• secundară , prin care depistarea bolii trebuie să se facă la debut;
• terțiară , evitându-se instalarea complicațiilor și handicapului

Profilaxia primară
– Implică cunoașterea și promovarea factorilor sanogeni pentru a menține starea de sănătate.
Profilaxia secundara – se urmărește depistarea bolii cât mai aproape de debut , în faza infraclinică. Se poate face în cadrul programelor de
sănătate
– teste de depistare a modificărilor infraclinice pe baza unor biomarkeri, având o serie de efecte în stabilirea în organism a producerii unor
modificări.
Susceptibilitate – predispoziție a organismului de a contacta o afecțiune în urma unei expuneri la o doză foarte mică comparativ cu o altă
persoană.
Profilaxia terțiară – se urmărește evitarea apariției unor complicații ale bolii, instalarea handicapului sau a decesului.
Factorii de mediu
- Calitatea aerului respirabil
- Calitatea și cantitatea apei potabile
- Valoarea nutritivă și siguranța alimentelor
- Calitatea habitatului uman
Factorii de mediu și organismul
– importantă e relația doză- efect în funcție de care efectele apărute pot fi acute , cronice sau tardive.
Efectele acute sunt determinate de expunerea la concentrație foarte mare o perioadă scurtă de timp (minute, ore). Sunt accidentale.
Efectele cronice sunt determinate de expunerea la concentrație moderat crescuta față de concentrația maximă admisă , dar o perioadă mai mare
de timp. Cel puțin 3 luni.
Efectele tardive – apar la concentrații mici cu o latență foarte mare de ani, decenii. Exp: Efecte cancerigene.
În funcție de relația doză- efect pot fi:
Efecte cu prag – apar când concentrația atinsă în organism depășește un anumit nivel .
– efectele toxice sunt induse de expunerea organismului și apar după depășirea anumitor concentrații ale plumbemiei.
Efecte fără prag – orice doză . Concentrația poate induce efectul cancerigen.
Pentru a studia efectele se folosesc studii epidemiologice ce urmăresc fenomenul de boala în relație cu factorii de risc în rândul populației
umane și se poate stabili dacă este o corelație între factorii de risc și boală.

Studiile de impact ale factorilor de mediu asupra sănătăţii cuprind :

1. Identificarea pericolului existent în mediu: factor de mediu care poate afecta sănătatea în anumite condiţii. Exemple: centrală atomo-
electrică, fabrică ce elimină toxice în aer, apă, sol.
2. Definirea riscului: probabilitatea de apariţie a unui efect nedorit.
a. Stabilirea expunerii populaţiei la factorul respectiv: tipul expunerii , magnitudine , căi de pătrundere în organism , timpul de expunere (în
funcţie de amplasare: rural / urban).
b. Stabilirea populaţie expuse: prin determinarea concentraţiei toxicului.
c. Stabilirea persoanelor cu risc maxim: femei (aerul în bucătărie este mai prost
decât în exterior...), copii (rată metabolică mare, cu risc mare de absorbţie), bolnavi, bătrâni.
Date privind expunerea se obţin prin:
1.Determinarea concentraţiei toxinelor : metodă imprecisă.
2. Markeri de expunere (biologici)
3. Markeri de încărcare a organismului cu xenobiotice (substanţe străine)
4. Markeri de efecte: evidenţiază modificările. Exemple: CO –carboxi-Hb.
5. Markeri de susceptibilitate: stabilirea persoanelor cu risc crescut.Exemplu: iritabilitate bronşică.
6. Monitorizare individuală
d.Caracterizarea riscului
e.Comunicarea riscului la nivel ştiinţific şi al factorilor de decizie.
f.Monitorizarea riscului: măsuri, programe de supraveghere

Metodele epidemiologice de cercetare

A.Metode descriptive: descriu fenomenul de boală / stare de sănătate în funcţie de vârstă,
sex , ocupaţie , timp , geografie, parametrii endogeni (TA, colesterolemie). În final nu se
poate afirma că există o corelaţie între boală şi factorul de risc.
B.Metode analitice: există o corelare factori de risc – stare de boală.
1. Anchete tip cohortă (de incidenţă). Se porneşte de la factorul de expunere la boală. Incidenţa reprezintă numărul de cazuri noi de boală.
Expunerea este obişnuită, pasivă.
Populaţia se împarte în două eşantioane:
Expuşi: bolnavi (a), non-bolnavi (b).
Neexpuşi: bolnavi (c), non-bolnavi (d).
Tabel de contingenţă 2x2.
Factori de risc Boală Total

+ -

+ a b a+b

- c d c+d

Total a+c b+d a+b+c+d

Calcul:
Riscul bolii la expuşi: R1=a / (a+b)
Riscul bolii la non-expuşi: R0=c / (c+d)
Riscul relativ RR=R1 / R0. Reprezintă de cate ori este mai mare riscul la expuşi decat la non-expuşi.
Riscul atribuabil : RA=R1 – R0. Reprezintă cu cât este mai mare riscul la expuşi. Se poate exprima în procente: RA% = (R1 – R0) * 100 / R1.
Reprezintă cate procente din riscul expuşilor se datorează factorilor de risc.
Interpretare:
RR=1: nu există asociere între factorul de risc şi boală.
RR > 1: există asociere între factorul de risc şi boală.
RR < 1: nu este factor de risc, ci factor de protecţie
2. Anchete tip caz-control. Se realizează studii retrospective. Se folosesc cand incidenţa bolii în populaţie este scăzută. Se porneşte de la boală
şi se caută factorul de risc. Se alege un număr de cazuri de boală şi un eşantion de control (martor), egal sau de 2..3x mai mare decât lotul de
bolnavi. Eşantionul se alege tot din rândul bolnavilor internaţi, dar cu alt diagnostic.
Cazuri: expuşi (a), non-expuşi (c).
Lot-control: expuşi (b), non-expuşi (d).
Se calculează frecvenţa factorului de risc la cazuri şi lot-control:
F1=a / (a+c). Reprezintă probabilitatea expunerii la cazuri.
F0=b / (b+d). Reprezintă probabilitatea expunerii la martori (lot-control).
Se calculează probabilitatea expunerii prin odds ratio: OR=F1 / F0

Corelația statistică urmărește variația indicatorilor de sănătate cercetați în raport cu variațiile care apar în concentrația agenților poluanți ; este
singura metodă care permite aprecierea efectelor imediate ale poluării.
Metoda comparației statistice stabilește influența exercitată de poluarea mediului asupra sănătății analizând indicatorii de sănătate stuidiați în
zona poluată și într-o zonă martor . Se obțin rezultate corecte când eșantioanele luate din cele două zone sunt reprezentative pentru întreaga
populație și uniforme în ceea ce privește vârsta , sexul , condițiile economice, obiceiuri alimentare , consumul de alcool , tutun .
Studiile epidemiologice pot fi :
-longitudinale – urmăresc evoluția indicatorilor de sănătate în timp , reproducând mai fidel
legătura cu poluarea
-transversale- urmăresc starea de sănătate a populației la un moment dat

FACTORII DE MEDIU IN RELAŢIE CU STAREA DE SĂNĂTATE

Principii:
1. Asigurarea unei calităţi corespunzătoare a aerului respirabil, prin scăderea poluării.
2. Asigurarea unei cantităţi de apă suficiente şi de bună calitate
3. Asigurarea unor alimente cu o valoare nutritivă bună şi necontaminate
4. Asigurarea unei locuinţe salubre, cu anumite condiţii de confort şi care să prevină transmiterea bolilor.
Cercetarea epidemiologică asupra efectelor poluării mediului asupra sănătății populației cuprinde :
1.stabilirea surselor de poluare , a agenților poluanți , concentrația acestora în mediu și răspândirea lor
2.cercetarea stării de sănătate a populației
Cercetarea nivelelor de poluare cuprinde stabilirea
1. emisiilor poluante
-natura și volumul poluanților
-cunoașterea ritmului de evacuare
-realizată prin chestionare sau determinări directe

2.ariei de răspândire a poluanților

-cunoașterea emisiilor poluante
-cunoașterea condițiilor meteorologice, hidrologice ,demografice
ale zonei posibil expuse la un poluant
3.determinarea nivelului de poluare
-stabilirea metodelor de recoltare – automate
-manuale
-semiautomate
-fixarea punctelor de recoltare
-după caracterul surselor , natura poluanților , aria de
răspândire a acestora , populația expusă , echipamentul și
personalul disponibil
-se stabilesc puncte fixe și mobile de recoltă
-frecvența optimă a recoltărilor
-cel mai corect rezultat se obține prin determinare continuă
-recoltări la interval ritmice de timp
-cercetarea acumulării de poluanți în organisme vegetale și
animale

\
 C 2.1. Igiena alimentației

Alimentaţia reprezintă unul dintre factorii fiziologici absolut indispensabili sănătăţii oamenilor. Alimentele contribuie la creşterea şi
dezvoltarea organismului, determină capacitatea de muncă, starea neuropsihică, morbiditatea şi longevitatea populaţiei.
Insuficienţa raţiei alimentare duce la scăderea capacităţii de muncă, la oboseală rapidă.
Alimentaţia raţională asigură sănătatea populaţiei, sporeşte rezistenţa organismului la factorii nocivi. Deci, alimentaţia raţională trebuie
să satisfacă cerinţele energetice, plastice şi alte cerinţe ale organismului, să asigure nivelul necesar al metabolismului. Elementele de bază ale
unei asemenea alimentaţii sunt echilibrul cantitate–calitate şi regimul corect .
Intensitatea proceselor metabolice şi predominanţa unora faţă de celelalte pot varia în limite largi, în funcţie de forma de organizare a
materiei vii, de starea ei fiziologică şi de condiţiile mediului ambiant. Aceste procese niciodată nu se află în stare de repaus.
În celulele, ţesuturile şi sistemele organismului uman permanent au loc procese metabolice – de schimb de substanţe. Prin metode
ultramoderne, s-a constatat că în celule metabolismul se produce la fel de intens – atât în citoplasmă, cât şi în nucleu. Datorită schimbului de
substanţe, organismul este asigurat cu energia necesară pentru activităţile lui; în organism se menţine echilibrul hidro-salin, se recuperează
substanţele necesare pentru funcţiile plastice, sinteza ţesuturilor uzate.
Datorită proceselor de asimilare ( anabolism ) şi dezasimilare ( catabolism ) , care se prezintă ca un tot întreg , organismul îşi menţine
vitalitatea şi capacităţile funcţionale. Pe parcursul vieţii însă, metabolismul suferă anumite modificări. Nivelul, intensitatea proceselor de
asimilare –dezasimilare depind de un sistem de reglare foarte complicat, acesta din urma depinzând, la rândul său, de starea generală a
organismului.
Scopul alimentaţiei este completarea rezervelor metabolice şi asigurarea cantităţii de energie, necesare pentru organism .
Organismul uman are un consum permanent de energie, pentru satisfacerea mai multor necesităţi:
- sinteza de substanţe pentru creşterea organismului în dezvoltare;
- activitatea permanentă a muşchilor respiratori şi ai inimii;
- contracţiile, voluntare şi involuntare ale musculaturii striate şi netede;
- activitatea de secreţie şi excreţie;
- menţinerea temperaturii constante a corpului;
- repararea uzurilor
-susținerea efortului fizic .
Tradiţional, consumul de energie şi valoarea energetică a alimentelor se măsoară şi se exprimă în calorii – kilocalorii. 1 kcal reprezintă
cantitatea de căldură necesară pentru creşterea temperaturii unui litru de apă cu un grad Celsius (de la 15º la 16º C).
În ultima perioadă există tendinţa de a se folosi o altă unitate de măsură, mai adecvată, joule – kilojouli. Un kilojoule – cantitatea de
energie cheltuită pentru deplasarea unei mase de 1kg pe distanţa de 1 metru cu o forţă de un newton.
Alimentaţia raţională asigură sănătatea populaţiei , sporeşte rezistenţa organismului la factorii nocivi. Toate funcţiile vitale ale
organismului depend , în mare măsură, de alimentaţie.
În organism, din produsele alimentare ingerate se sintetizează enzime, hormoni, prostaglandine şi alte substanţe active. Fiecare
substanţă nutritivă îndeplineşte un rol bine definit şi nu poate fi înlocuită cu alta. Organismul are posibilitatea să sintetizeze unele din aceste
substanţe, însă există o serie de substanţe nutritive nesintetizabile, numite esenţiale sau indispensabile. Astfel de substanţe sunt unii aminoacizi
şi acizii graşi, toate elementele minerale şi vitaminele. Deci, pentru asigurarea unei stări de nutriţie normale , este necesar ca alimentele
consumate să conţină toate substanţele nutritive în cantităţi optime, în primul rând alimentele esenţiale.
Energia necesară desfăşurării proceselor vitale , de bază, în condiţii de repaus absolut , se numeşte metabolism bazal . Valoarea
metabolismului bazal este 1700 cal/zi pentru un adult de 70kg . Copiii şi adolescenţii au metabolismul bazal mai accentuat decât adulţii ,
valorile maxime atingându-se între 1-3 ani când ajunge la 2-2,5cal/kg/oră. În a doua jumătate a sarcinii metabolismul bazal creşte cu 20-25% ,
iar în perioada lactaţiei cu 10-20%. Metabolismul bazal scade cu vârsta şi la 55–60 ani este cu 15–20% mai redus decât la 25 ani, iar la 80 ani
– cu 30%.
Metabolismul bazal depinde, în mare parte, de alimentaţie. O alimentaţie neraţională , necorespunzătoare calitativ sau cantitativ ,
neechilibrată periclitează sănătatea atât a adulţilor , cât şi a copiilor.
Surplusul de energie determinat de ingestia de alimente se numeşte acţiune dinamică specifică.
 Acţiunea dinamică specifică este diferită pentru diverse grupe de material energetic . Proteinele au o acţiune dinamică specifică de 20-
40% , lipidele 2-5 % , iar glucidele 6-8%.
O alimentaţie echilibrată determină un efort suplimentar energetic de 10%.
În asigurarea unei alimentaţii raţionale se folosesc calcule la baza cărora stau coeficienţii calorici fiziologici, ce rezultă prin arderea
trofinelor în organism.
Glucidele şi lipidele se oxidează în organism până la produşii finali (CO 2 şi H2O), pe când proteinele nu ajung la acest stadiu. Ureea,
rezultată în cantitate mare din catabolismul proteinelor , conţine energie calorică, ceea ce determină o diferenţă între coeficientul caloric
fiziologic şi cel fizic. Pentru a obţine un echilibru , aportul de energie trebuie să corespundă cu energia cheltuită.
Dacă valoarea energetică a alimentelor nu acoperă cheltuielile de energie, în organism se formează un dezechilibru energetic. În
asemenea cazuri, pentru a acoperi necesarul de energie, organismul îşi mobilizează toate resursele, foloseşte toate substanţele nutritive inclusiv
proteinele tisulare, ceea ce creează un dezechilibru proteic. Utilizarea proteinelor tisulare determină scăderea rezistenţei organismului la
diferite agresiuni din mediu și majorează morbiditatea generală.
În caz de alimentaţie caloric excesivă, apare un alt fenomen – un surplus de energie, care de asemenea se reflectă negativ asupra sănătăţii (
obezitate, ateroscleroză, hipertensiune arterială ).
Rezultă că atât deficitul, cât şi excesul de energie se reflectă asupra sănătăţii, provocând modificări metabolice, dereglări funcţionale
sau morfologice în diferite organe şi sisteme.
Pentru a determina echilibrul energetic al organismului, e necesar să cunoaştem valoarea calorică a alimentelor ingerate şi cheltuielile de
energie. Una dintre metodele de determinare a valorii calorice a alimentelor este metoda de calcul, la baza căreia se află coeficientul caloric al
fiecărei substanţe nutritive.
Nivelul, intensitatea proceselor de asimilare–dezasimilare depinde de un sistem de reglare foarte complicat, acesta din urma depinzând,
la rândul său, de starea generală a organismului. Intensitatea proceselor metabolice e reglată de anumiţi hormoni.
Spre exemplu, metabolismul proteic este influenţat de tiroxină, hormonul glandei tiroide; cel glucidic – de hormonii glandei
suprarenale, adrenalina şi noradrenalina, şi de hormonul pancreasului, insulina . Metabolismul lipidic e influenţat de hormonii hipofizei, ai
pancreasului, tiroidei, suprarenalelor. Sistemul nervos central coordonează toate procesele metabolice prin aşa-numitul mecanism neuro-
humoral. Reglarea neuro-humorală directă se produce la nivelul asigurării trofice a ţesuturilor şi organelor.
 Reglarea indirectă se manifestă prin influenţa sistemului nervos asupra sistemului endocrin, aici intensificându-se sau limitându-se
secreţia hormonilor în circuitul sanguin .
Viteza reacţiilor chimice în metabolism, sincronizarea şi succesiunea lor depind, de asemenea, de activitatea enzimelor şi de alte procese
de reglare, în special ale sistemului nervos. În condiţii obişnuite procesele de anabolism-catabolism decurg în mod echilibrat.
La anumite vârste, aceste procese suferă anumite modificări. La vârsta de până la 25 ani, când creşterea şi dezvoltarea organismului mai
persistă, predomină procesele de asimilare. De la 25 la 60 ani se stabileşte (la oamenii sănătoşi) un echilibru stabil al proceselor asimilare–
dezasimilare, iar după vârsta de 60 ani, încep să predomine procesele de catabolism.
Cheltuielile de energie sunt de natură nedirijată şi dirijată. La cele nedirijabile se referă cheltuielile de energie pentru metabolismul
bazal şi acţiunea dinamică specifică a alimentelor.
Metabolismul bazal depinde de vârstă şi sex. Odată cu vârsta, intensitatea metabolismului bazal scade. La femei, el este cu 8–10% mai
redus decât la bărbaţi. Metabolismul bazal e influenţat, în mare măsură, de starea sistemului nervos central, a sistemului endocrin, de factorii
mediului ambiant, de stările de stres.
În timpul digestiei alimentelor, metabolismul bazal creşte datorită intensificării proceselor de oxidare. S-a constatat că la o alimentaţie
mixtă metabolismul creşte cu 10% pe zi.
Cheltuielile de energie depind de intensitatea şi specificul activităţii fizice ,de activitatea musculară , de practicarea sporturilor şi a altor
activităţi are un consum de energie dirijat. Cu cât e mai mare ponderea lucrului fizic nemecanizat, cu atât sunt mai mari cheltuielile de energie.
Normativele fiziologice de substanţe nutritive şi valoarea calorică a alimentelor sunt elaborate pentru diverse grupe de populaţie,
ţinându-se cont de vârstă, sex şi gradul de efort fizic aplicat în timpul muncii. Normativele consumului de energie şi cantitatea necesară de
substanţe nutritive are ca etalon , punct de apreciere grupa de populaţie adultă, aptă de muncă .
Energia necesară organismului este asigurată de lipidele, proteinele , glucidele din alimente.Prin arderea unui g de lipide obţinem 9,3 cal
, proteinele furnizează 4,1 cal ca şi glucidele.
În organism glucidele şi lipidele au rol energetic , iar proteinele rol plastic.Glucidele sunt cele care asigură rapid necesarul energetic.
Din necesarul energetic al organismului 55-65% este asigurat de glucide , 20-35% de lipide şi 10-18 % de proteine.
În funcţie de activitatea desfăşurată atunci când e nevoie de un aport rapid de energie se recomandă creşterea de glucide în raţia
alimentară , iar când organismul are nevoie de un aport energetic ridicat pe timp îndelungat se recomandă creşterea aportului de lipide.
 Cheltuiala de energie a organismului scade cu creşterea temperaturii şi creşte cu scăderea temperaturii.Activitatea musculară este cea
mai importantă cauză de creştere a consumului de energie.
Cel mai mare consum de energie este dat de activitatea fizică ( simpla ridicare din poziţia culcat în șezând ridică metabolismul cu 30-
50%) dar şi cea intelectuală.Categoriile de activitate fizică diferă la bărbaţi faţă de femei. Pentru bărbaţi există patru categorii de activitate
fizică : foarte grea, grea , medie, uşoară.Pentru femei sunt doar trei categorii.
Cheltuiala de energie este diferită în funcţie de vârstă , de sex .Cheltuială mare de energie apare la copii şi persoanele cu activitate foarte
grea .Cantităţi mici de energie se consumă de către vârstnici. De asemenea la bărbaţi cheltuiala de energie este mai mare decât la
femei.Femeile în perioada sarcinii şi alăptării au cheltuială mai mare de energie.
În concordanţă cu cele spuse consumul de energie variază între 1700- 4100 cal/zi .Când alimentaţia nu asigură numărul adecvat de
calorii , organismul este obligat să elibereze energie din propriile sale ţesuturi (din rezerva de grăsime).Subalimentaţii au o capacitate de
muncă redusă, obosesc repede , prelungesc perioadele de pauză , au rezistenţă scăzută la boli microbiene sau intemperii ale mediului ambiant.

Necesarul de proteine
-proteinele sunt substanţe nutritive cu structură complexă şi roluri deosebit de importante în organism.Ele reprezintă 16-19% din greutatea
corporală.Proteinele sunt macromolecule formate din lanţuri de aminoacizi unite între ele prin legături peptidice.Aminoacizii sunt elementele
structurale ale proteinelor.Cei 22-23 de aminoacizi din organism se pot aşeza în lanţuri polipeptidice după o regulă determinată genetic .
Majoritatea aminoacizilor (AA)pot fi sintetizaţi de organism atunci când nu sunt conţinuţi în hrană.Ei sunt aminoacizi neesenţiali.
Există 8 aminoacizi care nu pot fi sintetizaţi : fenilalnina, izoleucina, leucina,lizina, metionina, triptofanul , valina , treonina. La copil unde
nevoile organismului sunt crescute devine relativ esenţială histidina.
Proteinele superioare sunt proteinele în structura cărora se găsesc cantităţi adecvate de AA esenţiali . Dacă un AA esenţial se găseşte în
cantitate mică , sinteza proteinelor care îl conţin se face până la epuizarea lui.Acest AA se numeşte AA limitativ.Calitatea proteinelor
alimentare este dependentă de structura AA.Proteinele care conţin AA esenţiali vor fi superioare din punct de vedre nutriţional.
Din acest punct de vedere există 3 tipuri de proteine :
a) Cu valoare biologică mare – au toţi AA esenţiali , în proporţii adecvate omului .Au rol mare în repararea uzurii , promovarea creşterii . Din
acestă grupă fac parte proteinele animale din : ou , lapte şi derivate , carne , peşte
b) Cu valoare biologică medie – conţin toţi AA esenţiali , dar unii au caracter limitativ.Capacitatae proteino-genetică este mai mică .Pentru
întreţinerea creşterii sunt necesare cantităţi mai mari decât la proteinele din prima categorie.Astfel de proteine se găsesc în leguminoasele
uscate
( soia, fasole albă , mazăre ) şi cereale . Principalii aminoacizi limitativi sunt :
-pentru leguminoase –metionina
-pentru creale- lizina
c)Cu valoare biologică inferioară – din compoziţia lor lipsesc unul sau mai mulţi aa esenţiali.Mulţi dintre ceilalţi sunt în cantităţi
dezechilibrate.Atunci când sunt unică sursă de proteine nu realizează creşterea animalelor tinere , nu menţin echilibrul azotat la adulţi.
Exemple : zeina ( principala proteină din porumb – nu are lizină ) şi colagenul din ţesuturile conjunctive animale ( nu are triptofan).
Este posibil ca prin asocierea numai de proteine vegetale alese astfel încât să nu aibă aceeaşi deficienţă de aminoacizi să se realizeze
mixturi cu valoare biologică ridicată.
Cantitatea de proteine ce trebuie asigurată prin alimentaţie variază în funcţie de factori endo şi exogeni : vârstă , sex , corpolenţă , felul
activităţii , condiţii de mediu.
Necesarul pentru adulţi – depinde de greutatea corporală şi se corelează cu intensitatea metabolismului bazal.Pentru un adult de 70kg cu Mb=
1700kcal /zi cantiatea totală de azot eliminată va fi 3400mg , ceea ce echivalează cu 21 g proteine. Teoretic organismul adult ar trebui să
primească această cantitate de proteine. Practic necesarul este mai mare pentru că: omul nu îşi menţine Mb decât când doarme, proteinele se
absorb 100% din tubul digestiv , mai ales când sunt de origine vegetală , pentru repararea uzurii se folosesc doar o parte din aa , restul se
transformă în energie.
Pentru un adult sănătos cu activitate obişnuită necesarul este de 1,2-1,5 g proteină/kgc/zi
( 85-100g pentru un bărbat de 70kg ).O altă formă de exprimare este de procent din raţia calorică . Raţia de proteine trebuie să acopere 10-18%
din cantitatea totală de energie cheltuită .
Aport scăzut de proteine – determină scăderea rezistenţei la boli microbiene , creşterea morbidităţii prin boli infecţioase , scăderea mijloacelor
de apărare celulară şi umorală, scăderea capacităţii de fagocitoză şi a mijloacelor de apărare celulară şi umorală.
Aport crescut de proteine – strică echilibrul între energia furnizată şi cea cheltuită .

Necesarul de lipide și glucide

 Lipidele ( grăsimi) reprezentate prin grăsimile neutre ( trigliceride) și lipide complexe . Se găsesc în țesuturile vegetale și animale ca
principală formă de depozitare materială a energiei. Lipidele complexe conțin acizi grași, alcool , fosfor, compuși azotați . Ele intră în structura
a numeroase țesuturi și alcătuiesc lipidele de constituție ( fosfolipide , sfingolipide).
Roluri : intră în structura lipidelor de constituție , intervin în reacții de oxido-reducere , deci în respirația celulară , stimulează activitatea unor
enzime ( citocromoxidaza).
Glucidele sunt foarte răspândite în natură .Se mai numesc și hidrocarbonate .Sunt mono, oligo , polizaharide.Roluri : tonic al celulei
hepatice, formează rezervele de glicogen , asigură energia pentru sistemul nervos central , roluri plastice.
Pentru ca metabolismul lipidic și protidic să se desfășoare în condiții normale este necesar ca aportul de glucide să reprezinte cel puțin
10% din valoarea calorică a rației alimentare.
Alimentația este rațională dacă asigură cantități optime din toate substanțele nutritive de care are nevoie organismul în diferite stări
fiziologice și condiții ale mediului ambiant . Alimentele trebuie să fie salubre și oferite într-o formă acceptabilă consumatorului.

C2.2. Bazele fiziologice ale alimentației

1.Necesarul de energie

La un adult, metabolismul bazal este de 1 kcal/oră pentru un kilogram de greutate corporală . Copiii şi adolescenţii au metabolismul bazal
mai accentuat decât cei adulţi. După 45 ani, metabolismul bazal scade astfel încât la 55–60 ani este cu 15–20% mai redus decât la 25 ani, iar la
80 ani – cu 30% .
Cheltuielile energetice (CE) ale organismului sunt constituite din 3 componente :
- pentru metabolismul bazal
- pentru prelucrarea alimentelor ingerate
- pentru activitatea musculară.
Consumul de energie necesar pentru desfăşurarea reacţiilor metabolice vitale (metabolismul bazal) pentru fiecare persoană este constant şi
depinde de sex, vârstă şi masa corporală.
Metabolismul bazal este apreciat, de regulă, dimineaţa pe nemâncate (timp de 14–16 ore, la temperatura aerului de 20ºC, persoana fiind
într-o relaxare completă timp de o oră). În scopuri practice, pentru determinarea valorii metabolismului bazal (MB) în kcal sunt folosite tabele
speciale.
Pentru un „bărbat de referinţă” cu masa corpului de 70 kg, cheltuielile metabolismului bazal sunt de aproximativ 1700 kcal , iar pentru o
„femeie de referinţă” cu masa corpului de 60 kg ele alcătuiesc cca 1400 kcal.
Copiii și adolescenții au metabolismul bazal mai mare decât adulții . Valorile maxime se ating între 1-3 ani când ajunge la
2-2,5cal/kg/oră. În a doua jumătate a sarcinii metabolismul bazal creşte cu 20-25% , iar în perioada lactaţiei cu 10-20%. Metabolismul bazal
scade cu vârsta şi la 55–60 ani este cu 15–20% mai redus decât la 25 ani, iar la 80 ani – cu 30%.
Metabolismul bazal depinde, în mare parte, de alimentaţie. O alimentaţie neraţională , necorespunzătoare calitativ sau cantitativ ,
neechilibrată pereclitează sănătatea atât a adulţilor , cât şi a copiilor.
În conformitate cu recomandările experţilor OMS, pentru populaţia aptă de muncă a fost introdus un criteriu fiziologic prin care se
determină cantitatea adecvată de energie pentru grupe concrete – coeficientul activităţii fizice (CAF). Acest coeficient prezintă raportul dintre
cheltuielile generale de energie şi cheltuielile de energie pentru metabolismul bazal. Coeficientul activității fizice depinde de sex, vârstă şi
masa corpului.
Consumul de energie în diverse activităţi ( Mănescu )
Activitatea Consumul de energie (kcal/oră)

Copii 1-3 a/4-6 a/7-9 a 1360/1800/2200

Adolescenti 10-19 ani 2600-3400

Adolescente 2400-2800

Barbați 20-40 ani activitate 2800 / 3300/ 3700/ 4100

ușoară/medie /mare/foarte mare

Barbați 41-65 ani activitate 2600/ 3100/3500/3900

ușoară/medie /mare/foarte mare

Barbați peste 65 ani 2400

Femei 20-40 ani activitate 2400/2700/3000

ușoară/medie /mare

Femei 41-60 ani activitate 2100/2400/2700

ușoară/medie /mare

Femei peste 60 ani 2000

Sugar sub 3l 120

 Sugar 3 -11 luni 115- 105

Prima grupă include persoanele a căror activitate este legată îndeosebi de munca intelectuală: conducători de întreprinderi şi organizaţii,
pedagogi, educatori, colaboratori ştiinţifici, operatori la maşinile electronice de calcul, controlori, lucrători medicali (cu excepţia chirurgilor,
asistentelor medicale şi infirmierilor), oameni de artă, oameni a căror activitate cere o încordare intelectuală sporită.
Grupa a doua include persoanele a căror muncă necesită eforturi fizice uşoare: agronomii, zootehnicienii, veterinarii, asistentele
medicale şi infirmierii, lucrătorii din sfera de deservire, inginerii al căror lucru necesită anumite eforturi fizice, maiştrii aparaturii radio,
ceasornicarii, lucrătorii radiotelecomunicaţiilor, lucrătorii proceselor automate.
Grupa a treia include persoanele a căror muncă necesită eforturi fizice medii: lucrători la întreprinderile de prelucrare a metalelor, a
lemnului, din industria alimentară, textilă, de încălţăminte, din domeniul transportului feroviar, chimiştii, medicii chirurgi, poligrafiştii,
macaragiii, conducătorii brigăzilor de câmp şi de mecanizare, vânzătorii de produse alimentare etc.
Grupa a patra include persoanele care îndeplinesc munci fizice grele: constructorii, muncitorii din industria petrolului şi a gazului,
agricultorii, metalurgii şi turnătorii de metal, minerii care lucrează la suprafaţă
Grupa a cincea include persoanele care îndeplinesc munci fizice foarte grele: minerii din mine, oţelarii, tăietorii de lemne, săpătorii,
hamalii, betonierii ş.a., a căror muncă nu-i mecanizată. O astfel de clasificare nu cuprinde totalmente multitudinea de profesii existente, dar la
aplicarea ei în practică putem găsi profesii identice după gradul de intensitate a muncii.

2.Necesarul de proteine
-proteinele sunt substanţe nutritive cu structură complexă şi roluri deosebit de importante în organism.Ele reprezintă 16-19% din greutatea
corporală.Proteinele sunt macromolecule formate din lanţuri de aminoacizi unite între ele prin legături peptidice.Aminoacizii sunt elementele
structurale ale proteinelor.Cei 22-23 de aminoacizi din organism se pot aşeza în lanţuri polipeptidice după o regulă determinată genetic .
Majoritatea aminoacizilor (AA)pot fi sintetizaţi de organism atunci când nu sunt conţinuţi în hrană.Ei sunt aminoacizi neesenţiali.
 Există 8 aminoacizi care nu pot fi sintetizaţi : fenilalnina, izoleucina, leucina,lizina, metionina, triptofanul , valina , treonina. La copil unde
nevoile organismului sunt crescute devine relativ esenţială histidina.
Proteinele superioare sunt proteinele în structura cărora se găsesc cantităţi adecvate de AA esenţiali . Dacă un AA esenţial se găseşte în
cantitate mică , sinteza proteinelor care îl conţin se face până la epuizarea lui.Acest AA se numeşte AA limitant.Calitatea proteinelor
alimentare este dependentă de structura AA.Proteinele care conţin AA esenţiali vor fi superioare din punct de vedre nutriţional.
Pentru un adult sănătos cu activitate obişnuită necesarul este de 1,2-1,5 g proteină/kgc/zi
( 85-100g pentru un bărbat de 70kg ).O altă formă de exprimare este de procent din raţia calorică . Raţia de proteine trebuie să acopere 10-18%
din cantitatea totală de energie cheltuită .
Aport scăzut de proteine – determină scăderea rezistenţei la boli microbiene , creşterea morbidităţii prin boli infecţioase , scăderea mijloacelor
de apărare celulară şi umorală, scăderea capacităţii de fagocitoză şi a mijloacelor de apărare celulară şi umorală.
Aport crescut de proteine – strică echilibrul între energia furnizată şi cea cheltuită

3.Necesarul de lipide
Pentru consumatorii sănătoși necesarul de lipide , înțelegând atât grăsimile ca atare cât și alimentele ce conțin grăsimi , este de 20-35 %
din valoarea calorică a dietei alimentare .
Necesarul de lipide coboară către 20% din energia consumată la sedentari ,persoane în vârstă , femei în perioada maternității , obezi , cei cu
afecțiuni hepato-pancreato-biliare.
Exprimat în grame necesarul de lipide este de 0,7-1g/kg corp /zi la adulții care duc o viață de tip sedentar . Necesarul crește la 1,5-2
g/kgcorp /zi la cei care efectuează munci cu cheltuială mare de energie .
La copii și adolescenți necesarul este de 2g grăsime /kg corp.
Pentru asigurarea unui aport corect este necesar ca ½ din grăsimi să fie de origine vegetală mai ales la persoane în vârstă.

4.Necesarul de glucide
Glucidele sunt foarte răspândite în natură .Se mai numesc și hidrocarbonate .Sunt mono, oligo , polizaharide. Roluri : tonic al celulei
hepatice, formează rezervele de glicogen , asigură energia pentru sistemul nervos central , roluri plastice.
 Ponderea lor în diverse regimuri alimentare diferă de la o zonă geografică la alta . La eschimoși reprezintă doar 7-8% pe când la unele
populații din Africa ajung la 75-80%.
Pentru menținerea unui echilibru între cele trei grupe de principii alimentare calorigene , glucidele trebuie să reprezinte 50-68% din
necesarul de energie. Procente mai reduse se recomandă la copii care au nevoie de cantități mai mari de proteine și lipide.

5.Necesarul de elemente minerale

Elementele minerale reprezintă 6% din greutatea corporală dar au un rol important în nutriție.Din cele 100 elemente minerale cunoscute
20-21 intră în structura țesuturilor și intervin în desfășurarea normală proceselor metabolice . De aceea au fost denumite bioelemente .
Se găsesc în soluții saline ( fosfați, carbonați , cloruri) dar intră și în componența unor molecule organice ( fosforul în nucleoproteine și
fosfolipide , fierul în hemoglobină , mioglobină și enzime cu fier , sulful în tioaminoacizi și în vitamina B1, iodul în hormonii tiroidieni).
În funcție de cantitatea lor în organism sunt macroelemente ( calciu, sodiu , fosfor, potasiu , clor, magneziu , sulf ) și microelemente sau
oligoelemente ( fier, cupru , zinc , fluor ,iod , cobalt , mangan) .
Roluri : intră în structura tuturor celulelor și lichidelor interstițiale, mențin balanța între apa intra și extracelulară , influențează
permeabilitatea membranelor , intră în structura a numeroase enzime , intervin în contracția musculară.

Necesarul zilnic estimat la adult este :

-Na – 2g/zi
-K-2-3 g/zi
-Cl 4-5 g/zi
-Ca- 400-500mg/zi ( 600mg/zi la nou născut și 1000-1200mg/zi femei gravide și care alăptează)
-P- nenormat ; raport Ca/P >1
-Mg -200-300mg/zi la adulți
-Fe 15-25mg/zi bărbați , 20-40mg/zi femei ( 7-18 mg/zi la copii și adolescenți)
-Cu 2mg/zi
- I – 100 -200µg/zi
-F-0,25-0,5mg aduse prin alimentația normală
-Zn 15mg/zi adolescenți și adulți ( 3-5 mg/zi la copiii mici)
-Mn 3-5 mg/zi

6.Necesarul de vitamine

Vitaminele sunt substanțe organice naturale necesare organismului în cantități foarte mici , dar sunt substanțe pe care organismul uman nu
le poate sintetiza . De aceea trebuie să le primească din mediul ambiant prin alimentație .
Prin molecula lor vitaminele nu furnizează energie și nici material plastic.Prezența lor este indispensabilă pentru desfășurarea normală a
proceselor metabolice generatoare de energie cât și a celor morfogenetice.
Vitaminele sunt clasificate în liposolubile ( Vit.A,D,E,K) și hidrosolubile ( vit. C,P, complexul B) .
Vitaminele liposolubile
-se găsesc numai în alimentele grase
-sunt insolubile în apă
-coeficientul de utilizare digestivă depinde de digestia și absorbția grăsimilor alimentare
-dacă ingestia depășește necesarul zilnic sunt depozitate în lipidele tisulare , mai ales în cele hepatice
-semne ale deficitului de aport apar după o perioadă îndelungată de timp
-vitaminele liposolubile participă la procesele anabolice acționând oarecum asemănător cu hormonii.
Necesarul zilnic este :
-vit A – 2500 U.I/zi
-vit D 400 UI la sugari și copii mici ( 800UI pentru cei neexpuși la soare) , peste 7 ani 100-200UI/zi
-Vit E 5-10mg/zi pentru adult ( 15-20mg/zi când se folosesc regimuri bogate în grăsimi nesaturate). La copil sunt necesare 5-6 mg/zi
-vit .K 2mg/zi
Vitaminele hidrosolubile
-se pierd ușor în timpul unor operații culinare cum sunt spălarea , fierberea
-se absorb ușor și în mare proporție din tubul digestiv
-excesul se elimină prin urină
-intră în constituția unor enzime fiind cofermentul acestora

Necesarul de vitamine hidrosolubile este :

-vit B1 ( antipolinevritică) – 0,6mg/1000 calorii totale –copii și femei în perioada maternității
-vit.B2 ( riboflavină)- 0,6mg/1000 calorii ( în sarcină și alăptare 2,5- 3 mg/zi)
-vit.B6 ( piridoxină) 1,5- 2mg/zi ( rația depinde de cantitatea de proteine și acizi grași din alimentație)
-vit.PP ( acid nicotinic ,niacină) – 6,6 echivalenți niacinicipentru 1000 calorii
-vit.B12 ( ciancobalamină) 2 µg/zi la adulți și 5-6 µg/zi la femeia gravidă
-acidul folic – 0,2mg /zi la copiii peste 12 ani și adulți
-vit.C – 30mg/zi adult ( 30mg/1000 calorii la copil)
-vitamina P – depinde de vitamina C
 C 2.3.Valoarea nutritivă și igiena alimentelor

Cantitatea de substanţe nutritive variază de la un aliment la altul .Un aliment natural sau realizat industrial nu conţine toate substanţele
nutritive în cantităţi adecvate diferitelor categorii de consumatori.
După provenienţa şi valoarea lor nutritivă alimentele se împart în 8 grupe : lapte şi produse lactate , carne şi peşte, ouă, legume şi
fructe, produse cerealiere şi leguminoase uscate , zahăr şi produse zaharoase , grăsimi alimentare , băuturi alcoolice şi nealcoolice.
Pentru acoperirea optimă a tuturor nevoilor organismului , este necesară asocierea în meniuri a alimentelor din diferite grupe .
1.Lapte şi brânzeturi ( dulce , praf , condensat , produse lactate acide , brânzeturi )
-Au valoare nutritivă mare datorită calităţii componentelor sale şi nu atât datorită cantităţii de energie produsă.
-reprezintă cea mai bună sursă alimentară de Ca ( prin cantitate ) şi realizează condiţii care favorizează absorbţia şi fixarea în oase şi dinţi
( raportul Ca/P > 1)
-conţine proteine de calitate superioară ( 3,5 g proteine/100ml lapte de vacă) ; brânzeturile concentrează proteinele de 3,5-8 ori.
- valoarea nutritivă superioară se datorează prezenţei în cantităţi optime a tuturor aminoacizilor esenţiali şi coeficientului ridicat de utilizare
digestivă ( de aceea stimulează creşterea animalelor tinere)
- reprezintă sursă bună de vitamine hidro şi lipo solubile ( A şi D) , lactoză
-conţine cantităţi relativ mari de P , K , Na
-raţia de lapte 250-300ml/zi la adult şi 20-60g brânzeturi , în funcţie de alte produse lactate consumate şi conţinutul de carne şi ouă al raţiei
Igiena
-începe de la igiena grajdului
-furajele și concentratele nu trebuie să fie mucegăite
-vasele în care se face mulgerea să fie din tablă emailată și material palstic
-personalul cu echipament , mâini curate
-laptele proaspăt muls are însușirea de a împiedica înmulțirea microorganismelor ( 3-6 ore la 20 0 C ); dacă se răcește la 10-120 faza
bacteriostatică se prelungește la 12- 24 ore
-transportul spre fabrică în mașini frigorifice
-în fabrică obligatoriu se aplică pasteurizarea ( încălzire la 65-850C – diminuare a microorganismelor saprofite ) după care rapid se aplică
răcire la 50
-sticlele , borcanele , bidoanele trebuie spălate și dezinfectate
- produsele lactate proaspete se mențin la temperatură scăzută până la folosire

2. Carne şi peşte – cuprinde toate ţesuturile şi organele consumate de om de la păsări , mamifere, peşte , inclusiv mezeluri .
- carnea , peştele şi preparatele lor sunt principalele surse de proteine de calitate superioară.
-în cărnurile slabe cantitatea de proteine variază între 18-22 g% , iar în cele grase 12-14g% Au conţinutul de aminoacizi adecvată nevoilor
organismului uman.
-conţin cantităţi mai mari decât laptele de metionină şi lizină.
-eficienţa proteică este la fel ca la lapte ( creştere în greutate cu 3g pentru 1g proteină ingerată).Este valabil pentru proteina din muşchi , nu
pentru cea din aponevroze.
- în carnea macră de mamifere şi păsări proporţia de colagen este 2-5% , iar la peşte 0,5-1,5%.
-pentru mezeluri se recomandă ca proporţia de colagen să nu depăşească 20%
-carnea şi peştele aduc mari cantităţi de vitamine din grupul B
-ficatul înmagazinează vitaminele grupului B , A, D
-carnea de peşte gras reprezintă sursă de retinol , colecalciferol
-carnea şi mai ales viscerele constituie cea mai bună sursă alimentară de fier ( cantitate , condiţii de absorbţie)
-produsele carnate contribuie la asigurarea necesarului de P , K , Zn , Cu , I ,F
-carnea este relativ săracă în Ca şi Na
-grăsimile oscilează între limite foarte largi.
-valoarea energetică a cărnii , peştelui şi preparatelor carnate depinde în mare măsură de procentul de grăsimi.
-100 g peşte generează în jur de 80 calorii , 100g mezeluri produc 300-500 calorii.
-grăsimile de bovine sunt foarte sărace în acizi graşi polinesaturaţi . Prezenţa acizilor graşi saturaţi şi a colesterolului în grăsimile animale
favorizează efecte dislipidemiante şi aterosclerozante.
-glucidele sunt practic absente în muşchi.
-raţia de proteine este 150-200g /zi pentru adolescenţi şi oamenii care muncesc.În profesii şi posturi cu consum energetic mare poate depăşi
200g/zi
Igiena
-carnea poate transmite multe boli microbiene , virale , parazitare
-sacrificarea animalelor se face în centre autorizate
-animalele bolnave sau suspecte nu se sacrifică
-sacrificarea se face după 8 ore de repaus
-eliminarea sângelui din țesuturi trebuie să fie cât mai completă
-carcasele și organele sunt lăsate câteva ore să se răcorească și apoi sunt refrigerate ( 0-50C)
-carnea are reacție acidă , mediu nefavorabil florei de putrefacție – contribuie la prelungirea conservării cărnii
-ulterior trece spre reacție alcalină care împreună cu temperaturi mari de depozitare determină alterarea cărnii ( datorită încărcăturii
microbiene mari)
-utilajele –mașini, malaxoare , mese de tocat , mijloace de tarnsport trebuie să fie curate și dezinfectate
-persoanele care prelucrează carnea trebuie să fie sănătoase, controlate medical
-lanțul de frig trebuie asigurat cu strictețe în tot intervalul cuprins între tăiere/pescuire și consum
3.Ouă
-oul reprezintă o importantă sursă de vitamine liposolubile şi hidrosolubile
-100g de ou integral ( albuş+ gălbenuş) conţin 1000- 4000 UI vitamina A , 50-150 UI vitamină D 3 , 0,2-0,5mg Vit.B 2 , 0,3-0,4mg vit .B6 , 2-
4 mg acid pantotenic , 2-3 mg vit.E .
-faţă de nevoile omului ouăle aduc cantităţi mici de vitamină PP şi sunt practic lipsite de vitamina C.
- ouăle de găină şi gâscă conţin în medie 14% proteine , iar cele de curcă 13%
-amestecul de proteine din albuş şi gălbenuş reprezintă cel mai echilibrat conţinut aminoacid faţă de necesarul omului.Eficienţa proteică este
de 3,8g pe 1g ou.
-calitatea biologică a proteinelor din ou le conferă proprietăţi corectoare ale proteinelor de origine vegetală.Asocierea ouălelor cu derivatele
cerealiere , legume , leguminoase , produse de cofetărie şi patiserie este raţională din acest punct de vedere.
 -lipidele reprezintă 12% în oul de găină şi 14 % în cel de gâscă
-un dezavantaj nutriţional al oului îl constituie prezenţa cantităţilor mari de colesterol.
-elementele minerale sunt concentrate mai ales în albuş
-raţia 6-7 ouă / săptămână la copii şi adolescenţi şi până la 3-4 pentru adulţii aflaţi în câmpul muncii
Igienă
-se pot insalubriza cu reziduuri de pesticide , antibiotice , metale toxice , micotoxine
-ouăle vechi conțin microorganisme
-ouăle se păstrează în spații frigorifice la 1-50C și umiditate relativă de 80-90%

4.Legume şi fructe
- omul consumă de la plante fructele, rădăcinile, tuberculi, bulbi ,frunze în stare proaspătă sau prelucrate prin marinare , sterilizare ,
deshidratare , congelare , transformare în sucuri , păstrare în soluţii concentrate de zahăr.
- reprezintă principala sursă de vitamină C
-lipsa legumelor şi fructelor din alimentaţie crează riscul spolierii organismului de această substanţă nutritivă
-aprecierea fructelor şi legumelor ca sursă de vitamina C trebuie să ţină seama nu numai de concentraţia vitaminei ci şi de cantitatea , frecvenţa
şi mai ales sezonul în care se consumă produsul respectiv.
-pentru ţara noastră , pentru că se consumă frecvent , sursele cele mai importante sunt merele , perele , cartofii , morcovii , varza , ceapa uscată ,
prazul.
- cea mai bună sursă citricele
- în fructe vitamina C este concentrată în coajă şi la periferia miezului.Cu cât plantele au o însorire mai bună cu atât creşte concentraţia lor de
acid ascorbic
-spălarea şi menţinerea prelungită în apă după cojire sau fragmentare îndepărtează sau distrug cantităţi variabile de vitamină C.
-mediul acid măreşte rezistenţa vitaminei faţă de acţiunea oxigenului.
-lămâile ,portocalele , mandarinele sunt o bună sursă de vitamină P cu rol în permeabilitatea capilarelor
-fructele şi legumele cu pulpă şi coajă colorată ( mai ales în galben , portocaliu) conţin cantităţi mari de caroteni , mai puţin solubili în apă şi
mai rezistenţi la oxidare.
-legumele constituie o sursă principală alimentară de vitamină K ( spanac , urzici,lobodă)
- fructele şi legumele oleaginoase conţin tocoferol ( vit.E) şi vitaminele complexului B.
- conţin toate elementele minerale necesare omului
-sunt alimente alcalinizante , marea lor majoritate
-pentru majoritatea fructelor şi legumelor valoarea energetică este dată de conţinutul de glucide
( excepţie cele oleaginoase )
-sărace în proteine şi lipide , au valoare calorică redusă
-raţia variază între 425 g/zi la copii până la 750-900 g /zi femei în perioada maternităţii

Igiena
-depozitarea necorespunzătoare determină pierderea de apă , se încing , încolțesc și se alterează
-modificarea structurii tisulare determină difuzarea microorganismelor în profunzime și degradarea produsului
-rolul cel mai important în alterare îl au mucegaiurile și drojdiile
-păstrarea în stare crudă se face în încăperi răcoroase , cu umiditate relativă de 80-95%
5.Produse cerealiere şi leguminoase uscate
-reprezintă alimente de bază pentru majoritatea populaţiei globului
-dintre cereale la noi sunt cele mai folosite grâul şi porumbul , iar dintre leguminoase fasolea
- la noi cerealele reprezintă cea mai importantă sursă de energie şi de glucide acoperind 30-50% din necesarul caloric şi până la 80% din raţia
totală de glucide .
Exp: - în 100 g pâine se găsesc înmagazinate 230-255 calorii
- 340 – 360 calorii în făinuri , paste făinoase
-leguminoasele uscate sunt şi ele produse hipercalorice 300-415 calorii /100g.
Ele conţin:
a)Glucidele digerabile sunt reprezentate în proprorţie de 95-98% de amidon
b)Proteine- cerealele şi leguminoasele uscate asigură între 7-34% din raţia de proteine ( pâine , făinuri 7-12% , fasole 20-25% , soia 32-34% )
- proteinele din cereale sunt mult mai sărace în lizină , au cantităţi mici de metionină , cisteină , izoleucină , treonină , valină
 - dacă proteinele provin numai din porumb , după scurt timp de la administrare , animalele încetează să mai crească
- din punct de vedere al aminoacizilor esenţiali , proteinele din soia sunt echilibrate , ocupând poziţie intermediară între cereale şi produsele
animale .Eficienţa proteică de la soia este 2-2,2g . Făinurile degresate din soia conţin 45-50% proteine .Concentratele proteice de soia pot avea
60-90% proteine.
- tratamentul termic la care sunt supuse derivatele cerealiere şi leguminoase inactivează o parte din lizină , accentuând astfel deficitul în acest
aminoacid esenţial limitant.
c)Vitamine – fac parte din grupul B ( excepţie B12) , vitamina E .
Sunt lipsite de vitaminele A, D, C
-specific pentru ţara noastră – derivatele cerealiere şi leguminoase reprezintă principala sursă de vitamină B1 şi vit.E Vitaminele sunt mult mai
bogate în stratul aleuronic ( celulele de la periferia miezului ) şi embrionul unui bob.
d)Elemente minerale
-fosfor 200-400mg%
-potasiu 100-350mg% în derivate cerealiere şi 700-1500mg% leguminoase
-magneziu 50-150mg%
-fier – în leguminoase
-oligoelemnte : cupru, zinc , mangan
-sunt sărace în : calciu şi sodiu
-în cereale predomină miliechivalenţii acizi
-în leguminoase predomină miliechivalenţii alcalini
- coaja şi embrionul concentrează 65-70% din totalul sărurilor minerale ale seminţei
- 15-70% din fosfor este sub formă de acid fitic care împreună cu calciul , fierul , magneziul formează săruri puţin solubile , cu un coeficient de
absorbţie intestinală redus.Cea mai mare parte de acid e în coajă şi embrion , deci făina cu un conţinut bogat în tărâţe va fi bogată în fitaţi .
- cercetări efectuate la copii şi adulţi au arătat că administrarea de pâine neagră sau integrală creşte eliminarea fecală de calciu şi fier
- derivatele cerealiere obţinute din făină neagră sunt rahitizante şi decalcifiante datorită :
- dezechilibru P/Ca – mult P
- lipsa vitaminei D
 - prezenţa acidului fitic
Se pot remedia prin adăugare în făină de Vit.D , calciu , fier
e) Grăsimi – în cantităţi mici , concentrate în embrion .Uleiurile din cereale şi leguminoase se caracterizează prn conţinut crescut de acizi graşi
nesaturaţi ( oleic, linoleic , linolenic ) .În uleiul din germeni sunt cantităţi mari de vitamină E .
Toleranţa digetivă la legume şi produse cerealiere depinde de conţinutul în material fibros.La un grad de extracţie mare 70% ( făină cu
multe tărâţe ) micşorează absorbţia proteinelor în în medie cu 5% şi valoarea calorică folosibilă a raţiei cu 4%.
Raţia – pentru a nu crea dezechilibre se recomandă ca participarea derivatelor cerealiere şi leguminoase la raţie să nu depăşească 20-30% din
valoarea calorică globală a raţiei la copii de
1-6 ani şi maxim 50% pentru adulţi şi adolescenţi.
Igiena
-dacă sunt recoltate la perioada de maturitate se păstrează bine ,timp îndelungat
-depozitarea necorespunzătoare determină încingerea , germinarea , mucegăirea ,fermentarea
-pe cereale și leguminoase se dezvoltă mucegaiuri , drojdii , bacterii
-de aceea depozitarea se realizează în spații în care umiditatea este maxim 14-15 %
-sacii de făină se așează pe grătare , în stive , în jurul cărora se lasă aer liber
-combaterea degradării se realizează prin : uscarea cerealelor , dezinsectizarea spațiilor înainte de folosire
6.Zahăr şi produse zaharoase
- se caracterizează prin prezenţa în compoziţia lor a unor mari cantităţi de zahăr , glucoză , fructoză
- au proprietăţi organoleptice variate – multe utilizări
-există produse din zahăr şi fructe, zahăr şi seminţe oleaginoase , mixturi complexe
- produsele zaharoase sunt alimente concentrate , bogate în glucide , sărace în apă.
-reprezintă o sursă importantă de energie ( peste 300 cal/100g)
- indicate persoanelor activitate fizică cu mare cheltuială de energie
-cantităţi mari de dulciuri pe stomacul gol , efecte laxative
-sunt sărace în substanţe nutritive indispensabile organismului.
Raţia – 7-8% proporţie de calorii provenite din dulciuri la copii şi femei gravide şi maxim 10% pentru celelalte grupe populaţionale.
Consumul exagerat determină : instalarea obezităţii , dislipidemii , ateromatoză . Consumul crescut de dulciuri afectează în primul rând
vitamina B1 prin două mecanisme : dulciurile nu au vitamina, iar excesul lor creşte nevoia de vitamină B1( tiamină).
Igiena
-conținut redus de apă , proteine , lipide , vitamine
-mixturile complexe sunt cele care se alterează ușor .Se vor folosi materii prime prospete , cremele vor fi ținute la rece imediat ce au fost
preparate
-este interzis ca înghețata să fie lăsată să se decongeleze și apoi să se recongeleze
-se iau măsuri de combatere de combatere a muștelor , gândacilor , rozătoarelor

7.Grăsimi alimentare
- cuprind grăsimi extrase din plante şi din ţesuturi animale bogate în lipide.
- valoare nutritivă – importantă sursă de lipide
- au foarte mare valoare calorică 700-925 cal/100g
- sunt indicate la persoane cu activitate fizică intensă de lungă durată , nu pentru efortul în timp scurt
-untul şi margarina vitaminizate sunt surse importante de vitamină A şi D
-uleiurile din germeni de cereale conţin tocoferoli
- grăsimile se digeră mai uşor cu cât sunt mai bogate în acizi graşi nesaturaţi şi în acizi graşi cu lanţ scurt .
Raţia – depinde mult de natura şi cantităţile în care sunt consumate alte grupe alimentare.
- se recomandă ca produsele de origine animală nedegresate să reprezinte 12-14% din valoarea calorică totală a meniului zilnic pentru copii şi
femei în perioada maternităţii şi 15-17% pentru restul populaţiei.
- 1/3 – ½ din acizii graşi polienici să provină din uleiuri bogate în acest fel de acizi – au efecte nedislipemiante.
Efectele consumului neadecvat : obezitate , dislipidemii , ateromatoză , litiază biliară , îmbolnăviri cardio-vasculare , steaoză hepatică
Igiena
-în grăsimi pot ajunge cu ușurință insecticide organoclorurate ( folosite în protecția plantelor)
-păstrarea necorespunzătoare determină alterarea ( râncezire) însușirilor senzoriale
8.Băuturi alcoolice şi nealcoolice
- între aceste două categorii sunt deosebiri mari în ceea ce priveşte modul de obţinere , compoziţia chimică , valoarea nutritivă.
- caracteristici comune : conţinut bogat în apă , provenienţa din materii prime vegetale , consumarea lor datorită însuşirilor senzoriale plăcute
- băuturile nealcoolice au valoare nutritivă scăzută datorită lipsei multor substanţe nutritive.Fac excepţie sucurile naturale de fructe ; nu pot
constitui alimente de bază în hrana omului.Consumarea lor este recomandată pentru că asigură rehidratarea şi mineralizarea , au efect răcoritor ;
unele au efect stimulant , sucurile naturale aduc vitamine . Frunzele de ceai conţin F , iar cafeaua are cafeină , teobromină .Consumul exagerat
determină fenomene de intoxicaţie cafeinică ( iritabilitate , insomnie , dispnee , depresie cerebrală , anorexie , tremurături)
-valoarea nutritivă a băuturilor alcoolice depinde de modul cum este considerat principalul component adică alcoolul etilic.Dacă este
metabolizat până la CO2 şi H2O eliberează 7, 07 calorii/g .Nu conţin substanţe nutritive; au mai multe efecte nocive
Igiena
-băuturile nu constituie medii prielnice pentru persistența și multiplicarea organismelor
-fac excepție băuturile proaspete din fructe
-bolile microbiene și virale se pot răspândi prin băuturi și sunt de tip hidric ( febră tifoidă , dizenterie , hepatită epidemică)
-reguli : se folosește apă potabilă la spălarea ustensilelor și recipienților , starea de sănătate a personalului va fi supravegheată
-risc apare dacă se introduc fraudulos adjunvanți în băuturi

C 2.4 Alimentația rațională și regimuri de slăbire

 În concepţia lui Hipocrate , alimentaţia influenţează viaţa atât a omului bolnav, cât şi a celui sănătos: „Sunt convins că orice medic care
studiază natura umană trebuie să caute cu grijă raporturile existente între om, aliment şi băuturile folosite... şi ce influenţă exercită ele asupra
lui” (Hipocrate, „De l’ancienne medecine”).
În lucrarea sa „Despre regim”, Hipocrate defineşte, de fapt, raţia de întreţinere (în epoca noastră este redată cu ajutorul caloriilor): „Dacă
reuşim să găsim pentru fiecare om echilibrul dintre alimentaţie şi exerciţiile fizice, astfel încât să nu fie nici mai mult , nici mai puţin, am reuşit
să descoperim mijlocul de întreţinere a sănătăţii”.
Hipocrate considera că „hrana este necesară, întrucât alimentul conţine părţi din tot ce există în corpul omului” şi „cel care vrea să scrie
despre regimul alimentar trebuie să cunoască bine omul; trebuie să cunoască bine toate alimentele ce intră într-un regim, proprietăţile lor
naturale sau dobândite în urma pregătirii de către om”.
Particularităţile raţiei alimentare:
1. Alimentaţia trebuie să fie suficientă cantitativ, adică să asigure cantitatea necesară de energie, prin respectarea condiţiilor sanitare în
timpul transportării, păstrării şi preparării culinare a produselor alimentare, pentru a asigura cantitatea necesară în menţinerea unei greutăţi
adecvate a corpului, cât mai aproape de cea ideală.
2. Prevenirea nocivităţii alimentelor şi evitarea consumului unui produs alimentar insalubru. 3. Să aibă o calitate adecvată, adică să conţină
toate substanţele nutritive – proteine, lipide, glucide, vitamine, săruri minerale – în cantităţi bine echilibrate; să se respecte o proporţie justă
a alimentelor şi a substanţelor nutritive.
4. Să se respecte regimul alimentar raţional.
5. Să se asigure o bună stare de nutriţie , folosirea maximă a substanţelor nutritive prin prepararea culinară bună a alimentelor.
6. Asigurarea varietăţii bucatelor
7.Proprietăţile organoleptice ale produselor alimentare să corespundă cu deprinderile consumatorului.
8. Să se respecte moderaţia (fără exces de sare, zahăr, grăsimi).

Igiena alimentaţiei urmăreşte două obiective principale ( după S.Mănescu) :

1. cunoaşterea şi punerea în valoare a efectelor favorabile ale alimentaţiei asupra stării de sănătate;
2. diminuarea sau înlăturarea riscului că produsele alimentare pot să devină factori dăunători pentru consumatori
 Igiena alimentaţiei se bazează pe fiziologia şi biochimia procesului de alimentare, pe vitaminologie, microbiologie, helmintologie şi pe
alte ştiinţe. Una dintre problemele primordiale ale igienei alimentaţiei este alimentaţia raţională, corectă, bazată pe realizările ştiinţelor
contemporane, pe modificările continue ale condiţiilor de viaţă.

În ciuda diversităţii problemelor pe care le abordează ştiinţa contemporană despre nutriţie aceasta poate fi prezentată sub două aspecte :
- ca ştiinţă despre alimentaţia raţională adecvată pentru diferite grupe profesionale, de vârstă ale populaţiei, ce studiază calităţile
nutriţionale şi biologice ale produselor animaliere, vegetale şi artificiale;
- ca ştiinţă despre protecţia sanitară a surselor alimentare, despre asigurarea inofensivităţii produselor alimentare finite.
O alimentaţie raţională menţine organismul într-o stare fiziologică optimă, cu o capacitate de muncă susţinută, încetineşte procesele de
îmbătrânire şi contribuie la longevitate.
Regimul alimentar după cum se știe depinde de vârstă, starea de sănătate şi activitatea desfășurată. Regimul de alimentaţie e stabilit la 3-5
mese pe zi: mic dejun , prânzul, cina și 2 gustări.
În alimentaţia corectă se respectă un echilibru cantitativ şi calitativ optim, bine determinat al nutrimentelor – proteine, lipide, glucide,
vitamine şi săruri minerale. Alimentaţia raţională se consideră unul din factorii primordiali în combaterea şi profilaxia aterosclerozei, bolii
ischemice cardiace cu infarct miocardic, ictusului cerebral şi a altor boli cardiovasculare .
E stabilit deja că, în caz de alimentaţie neraţională, se perturbă metabolismul bazal, în special metabolismele lipidic şi salin. Aceste
perturbări, la rândul lor, pot cauza obezitatea alimentară, renolitiazele şi alte boli.
Nerespectarea regimului alimentar (a unui principiu al alimentaţiei raţionale) poate cauza apariţia gastritei, ulterior cu boală ulceroasă
gastrică sau duodenală. De aici putem conchide că alimentaţia neraţională, incorectă poate afecta toate sistemele şi organele organismului
uman.
Ştiinţa despre alimentaţia raţională prevede analiza profundă a particularităţilor nutritive şi biologice ale produselor alimentare, studierea
interrelaţiilor anumitor componente nutritive şi a influenţei acestora asupra proceselor de transformare a substanţelor în organism, studiază
influenţa eventual sinergică sau antagonistă a nutrimentelor în procesele biologice .
 Prin alimentaţie raţională se înţelege şi respectarea unui echilibru al alimentelor ingerate, prin intermediul cărora organismul îşi asigură
necesitatea în nutrimente şi substanţe biologic active. În acest sens, o importanţă deosebită are respectarea echilibrului aminoacizilor, părţi
componente ale proteinelor, în special a echilibrului aminoacizilor esenţiali, indispensabili, care nu pot fi sintetizaţi în organism şi trebuie să-i
administrăm prin alimente de origine animalieră. Alimentele cu aminoacizi esenţiali ne pot asigura un metabolism la nivelul normal şi indici
vitali susţinuţi.
Studiile din ultimii ani au stabilit că o acţiune biologică optimă, particularităţile anabolice maxime pot fi realizate printr-o alimentaţie cu
conţinut suficient şi constant de proteine şi vitamina C.
Se cunoaşte că acizii graşi, prezenţi de obicei în grăsimile animaliere , au proprietăţi aterogene. În acelaşi timp însă, unele grăsimi
animaliere (untul, untura de porc) sunt surse de acid arahidonic, un acid gras indispensabil organismului, care în uleiurile vegetale se află în
cantităţi reduse.
Totodată , asigurarea optimă a organismului cu vitamine liposolubile (A, E, D) se produce numai dacă în alimentaţie se conţin cantităţile
necesare de grăsimi. În alimentaţia biologic calitativă, un rol important au vitaminele (îndeosebi vitamina C) . Condiţii nefavorabile de
asigurare a organismului cu vitamina C survin în a doua jumătate a iernii şi primăvara devreme, când sortimentul de fructe şi legume din
alimentaţie se reduce considerabil, iar necesarul organismului în vitamine creşte. În această perioadă se recomandă o vitaminizare suplimentară
a raţiilor alimentare, în special cu vitamina C . Odată cu scăderea cantităţilor de vitamine în alimentele naturale, apare riscul unei
hipovitaminoze . Hipovitaminoza se reflectă negativ asupra stării generale a organismului, asupra gradului de rezistenţă la diverşi factori nocivi,
la substanţele toxice sau medicamentoase.
Hipovitaminoza C duce la apariţia sau agravarea anumitor boli, la scăderea capacităţii de muncă. Trei luni ale anului – februarie, martie,
aprilie – sunt deosebit de sărace în alimente vitaminizate. De aceea, în perioada iarnă–primăvară se recomandă completarea carenţei de
vitamine, fapt ce va spori cu mult valoarea raţiei alimentare.
Primăvara, creşte necesitatea organismului şi în alte vitamine – B1, B2, E etc. Unele preparate industriale de vitamine conţin tot setul de
vitamine în cantităţi bine echilibrate, ele fiind recomandate pentru perioada de primăvară.
Prin alimentaţia raţională trebuie să menţinem în organism şi echilibrul acido-bazic, să prevenim apariţia stărilor de acidoză. Acest
echilibru poate fi realizat prin folosirea în raţia alimentară a cantităţilor suficiente de produse lactate, legume, fructe.
După I. Mincu, nutriţia, dietoterapia pot interveni pozitiv numai datorită celor două însuşiri de bază ale organismului : variabilitatea şi
adaptabilitatea.
Variabilitatea este în strânsă relaţie cu fondul genetic al omului. Descoperirea enzimelor a modificat noţiunea de variabilitate.
Adaptabilitatea de asemenea poate fi folosită în nutriţie şi dietoterapie. Alimentația tradițională stimulează apariția și acțiunea unor anume
enzime în procesul de digestie, asimilare, metabolism intermediar, dezavantajând celelalte enzime. O schimbare treptată a obişnuinţei
alimentare poate modifica aceste sisteme enzimatice, activându-le pe cele dezavantajate ulterior. Utilizarea treptată, în starea de sănătate, a
acestui proces de adaptare a dat rezultate certe. Recunoaşterea importanţei acestor două principii biologice ne poate face să înţelegem rolul
alimentaţiei raţionale în preschimbarea treptată a unor deprinderi alimentare necorespunzătoare, precum şi rolul dietoterapiei în tratamentul
unor boli.
În medicină și nutriție, termenul dietă se referă la un regim alimentar special, recomandat fie în cazul unei maladii fie, mai curent, pentru
menținerea stării de sănătate, pentru păstrarea sau atingerea unei anumite greutăți corporale etc. O dietă constă practic într-un set de reguli
alimentare, reguli care impun consumul de nutrienți în anumite cantități și din anumite grupuri de alimente. Aceste reguli sunt dependente de
datele biologice ale individului care urmează dieta și variază de la o dietă la alta.
Trebuie să se ţină seama şi de faptul că orice dietă prelungită ( în caz de boală) mai mult timp poate fi urmată de schimbări în
personalitatea bolnavului, mai ales în caz de diete restrictive.
Dieteticianul trebuie să posede aceste cunoştinţe şi să respecte câteva principii generale:
1. Fiecare dietă trebuie modelată în funcţie de deprinderile bolnavului, adaptându-se în limitele terapeuticii, preferinţelor bolnavului.
2. Dieta terapeutică este o dietă normală, modificată calitativ şi cantitativ pentru a combate un proces patologic specific.
3. În prescrierea unei diete, trebuie să se ţină cont de comportamentul bolnavului (emoţional, social, în procesul de muncă, în familie etc.).
Trebuie să se ţină seama şi de faptul că orice dietă prelungită mai mult timp poate fi urmată de schimbări în personalitatea bolnavului, mai ales
în caz de diete restrictive
În unele cazuri, ea nu poate fi respectată din cauza condiţiilor familiale, de muncă sau economice. De aceea, intervenţia trebuie să se facă cu
grijă, conform unor criterii. Cu cât o boală acută sau cronică este mai gravă şi prelungită, cu atât ea consumă mai multe proteine din organism.
Bolile metabolice dezechilibrate, febrele prelungite creează un bilanţ azotat negativ. Stresul este însoţit de pierderea de azot şi potasiu.
Toate acestea trebuie să le fie cunoscute medicilor nutriţionişti, care, prin administrarea raţională a proteinelor, pot ajuta pozitivarea mai rapidă
a bilanţului azotat.Orice boală care este însoţită de tulburări nutriţionale (pierderi de lichide, de electroliţi, de azot etc.) trebuie tratată astfel,
încât, concomitent sau chiar înaintea vindecării cauzei, să fie echilibrată tulburarea metabolică
Regimuri de slăbire
Acest gen de dietă are la bază ideea că,pentru a fi mai uşor digerabile, alimentele trebuie combinate corect în funcţie de compatibilitatea
dintre ele.
Deci, în prepararea unui meniu, diversele feluri nu trebuie să fie alese la întâmplare, ci combinate astfel încât aportul de substanţe nutritive să
fie optim, iar alimentele uşor de digerat.
Fireşte, această dietă poate fi urmată doar de cei care nu suferă de nici un fel de afecţiuni sau de intoleranţe alimentare.
De evitat: carbohidraţi concentraţi cu proteine concentrate; carne şi lapte/lactate; mai multe feluri de proteine combinate
Corecte: cereale şi lactate; cereale şi leguminoase; cereale şi seminţe uleioase; carbohidraţi şi zarzavaturi; proteine animale (carne, peşte) şi
verdeţuri.
Argumente Pro: cu siguranţă o dietă de acest gen nu duce la carenţe de vitamine sau minerale, deoarece este foarte variată şi nu interzice
nici un fel de aliment, pur şi simplu recomandă să nu se asocieze la întâmplare hrana. De asemenea, nu este o dietă de care să te plictiseşti şi nu
e monotonă, de aceea nu este complicat de urmat. Mesele propuse de acest regim sunt mai lejere, deci mai uşor digerabile, făcându-te să scapi
de kilogramele în plus mai uşor.
În general, dieta combinaţiilor alimentare se poate urma ca bază a unei alimentaţii corecte. Este simplă şi poate fi urmată de persoane de toate
vârstele, fie acasă, fie când aleg să mănânce la restaurant.
Contra: datorită faptului că nu produc carenţe alimentare de nici un fel, acest regim nu are aspecte negative.
Alimente pentru o dieta sanatoasa
Un regim alimentar sanatos contine carbohidrati si calorii, in functie de varsta, sex si intensitatea activitatilor zilnice, si o cantitate
considerabila de legume si fructe. 
Modul in care ne pregatim mancarea atunci cand suntem la dieta este la fel de important ca ceea ce mancam, deoarece exista pobilitatea sa iti
cumperi numai alimente sanatoase dar daca prăjești tot ce mananci atunci tot efortul tau de a urma un anumit regim este in zadar. 
Exemple de alimente sanatoase:
1. Legumele si fructele
Asigurand cantitatea necesara de vitamine si fibre, legumele si fructele aduce cele mai mare beneficiu al dietei – pierderea in greutate. Acest
lucru este posibil deoarece majoritatea fructelor si legumelor sunt mai greu digerate, fapt care le da denumirea de alimente ce ajuta la arderea
caloriilor. Transformate in bauturi sau salate, fructele reprezinta o optiune sanatoasa de alimentatie, putand fi consumate oricand. 
2. Cerealele
Cerealele constituie o alta parte importanta a dietei, deoarece fara acestea orice dieta poate cauza diferite afectiuni ale sistemului digestiv.
Specialistii recomanda ca carealele sa fie consumate dimineata cand organismul are nevoie de o alimentatia bogata in carbohidrati pentru a-l
ajuta sa isi porneasca mecanismul de digerare. 
3. Proteinele
Produsele din carne si peste, cum ar fi: tonul, puiul sau curcanul contin o cantitate semnificativa de proteine. Acestea ajuta la mentinerea
elasticitatii tesuturilor musculare, iar daca introduci o cantitate suficienta de proteina in organism acestea vor ajuta si la arderea grasimilor si a
caloriilor din organism. 
De asemenea, proteinele ajuta la formarea masei musculare, fapt ce te va ajuta sa te menti in forma, plin de energie in timpul unei diete. 
Beneficiile

1. Exercitiile practicate cu regularitate timp de cel putin 10 minute pe zi te vor ajuta sa ai o sanatate si o rezistenta de fier. 
2. Prin pierderea kilogramelor in plus determina o presiune mai scazuta asupra articulatiilor si musculaturii, iar durerile musculare vor fi de
domeniul trecutului. 
3. Cu cat consumi o cantitate mai mica de zahar si carbohidrati cu atat de vei simti mai putin obosita, deoarece organismul va avea nevoie de
mai putin timp si energie pentru a digera aceste alimente. 

C 2.5.Igiena unităţilor de profil alimentar

Unitățile alimentare trebuie să respecte o serie de cerințe de igienă cu privire la amplasare , construcție , dotare cu utilaje, funcționare.
 Unitățile alimentare sunt de mai multe feluri : unități de industrie alimentară , unități de alimentație publică și colectivă ( restaurante ,
cantine , cofetării) , unități de desfacere , depozite de alimente.
Amplasare – în cartierele de locuințe
- trebuie să aibă acces la o cantitate suficientă de apă potabilă ( din rețeaua centrală , iar acolo unde este locală din surse de mare adâncime,
tratate)
- posibilitatea îndepărtării igienice a reziduurilor ( solide și lichide)
- teren neinundabil ( apa freatică la 3-4 m de suprafața solului)
- spațiile administrative separate de cele de producție
- curți interioare pavate pentru a evita apariția prafului .
Amenajarea terenului
-orietare pentru aerisire și ventilație naturală bună
-existența traseelor pentru apă și canal
-trasee pentru rampele de gunoi
-posibilitatea amenajării de perdele de arbori spre stradă și spre rampele de gunoi
Unitățile industriale
-spații de producție și depozitare – cele cu degajare mare de căldură și umezeală vor fi în clădiri cu un etaj , sau la etajele superioare ale
clădirilor cu mai multe etaje
- în sălile cu pediu umed pardoselile vor fi hidroizolante ,iar plafoanele termoizolante
-înălțimea încăperilor trebuie să depășească 3 m
-trebuie să aibă spații frigorifice anexă :
-de congelare rapidă ( -25 – 350 C)
-de păstrare a produselor congelate ( -12 – -180 C)
-de refrigerare ( 0 -5 0C)
-aprovizionarea cu apă potabilă chimic și bacteriologic
-evitarea încrucișării rețelelor de apă cu cele de canalizare
-posibilitatea asigurării de apă caldă și rece
-sisteme de aerisire care să respecte normele igienico-sanitare ale aerisirii și ventilării
-asigurarea unei bune iluminări naturale și artificiale
-încăperi social sanitare
-vestiar , dușuri , closete cu anticamere și chiuvete , boxă de reziduuri și gunoaie.
-se folosesc vestiare de tip filtru care au următoarele încăperi :
-încăperi pentru dezbrăcarea hainelor de stradă
-încăperi cu chiuvete și dușuri ( o chiuvetă la 25-30 persoane și 1 duș la 15 persoane )
-încăperi pentru îmbrăcarea echipamentului de lucru .Circulația personalului trebuie astfel direcționată încât să nu poată intra în
încăperile de producție înainte de atrece prin vestiarul filtru
-grupurile sanitare se amplasează la distanța maximă de 125 m de cel mai îndepărtat loc de muncă
Trebuie să aibă loc de schimbat echipamentul și chiuvete pentru igienizare

-laboratoare proprii
-în unitățile mari
-realizează controlul materiilor prime și al produselor finite
-spații de depozitare a reziduurilor solide
-alcătuire – gunoi rezultat din operațiuni de curățenie , subproduse, deșeuri
-păstrare în magazii , boxe, bazine sau recipiente cu capac
-amplasate în zona de N a spațiului , în locuri umbroase
-izolate , încuiate cu pavimente din beton , sifoane de pardoseală , protecție antiinsecte și antirozătoare

Construcțiile pentru unitățile de alimentație publică și colectivă trebuie să aibă 4 tipuri de încăperi : încăperi de consum , de preparare a
mâncărurilor , de păstrare a alimentelor , anexe social sanitare .
a) Încăperile de consum au sală de mese , sală de aștepre sau de acces în sala de mese.
Sala de mese trebuie să aibă : 1/6 din S ferestre – lumină suficientă , 1,2m2 /loc de masă , înălțime peste 3,5m
Sala de așteptare ( hol ) asigură accesul în sala de mese și are garderobă și acces spre grup sanitar . Grupurile sanitare trebuie dotate cu closete
cu anticamere , splătoare cu săpun lichid , uscătoare .
Pentru spații cu mai mult de 200 locuri la mese este necesar să existe oficiu de spălare a veselei . Sub 80 locuri spălarea veselei se
poate face în spațiu amenajat în bucătărie .Între 80-200 locuri spălătorul este comun pentru bucătărie și sala de mese.
b)Încăperile de preparare a mâncărurilor
- bucătărie- orientată N, NE –evită încălzirea
- înălțimea peste 4 m
-plitele instalate central și hote de mare tiraj ( natural sau artificial)
-distribuirea mâncării se face prin oficiul de servire care comunică cu sala de mese printr-un ghișeu
-în unitățile mici poate exista o zonă de cofetărie , patiserie în aceeași încăpere
-anexe ale bucătărie în unitățile mari
- laborator patiserie-cofetărie
-cameră pentru preparate reci – salate , maioneze, piftii
- boxă pentru păstrarea alimentelor scoase din magazie
- oficiu de spălare a vaselor și ustensilelor de bucătărie.
c)Încăperi de păstrare a alimentelor
-orientate spre N, NE –spații frigorifice , magazii , beciuri
-spațiile frigorifice sunt camere frigorifice și care au o anticameră cu rol de tampon , sau frigidere mari .Acestea sunt amenajate separat pentru
materii prime ( carne crudă, pește, lapte , ouă) și produse finite ( mâncăruri diferite , sandwichuri)
Magaziile și beciurile trebuie să fie încăpătoare , fără insecte și rozătoare
c) Încăperi social –sanitare
-vestiar ,dușuri , closete cu anticamere și chiuvete , boxă de reziduuri și gunoaie.
Prevederi în construirea spațiilor
-pereții și tavanele – fără ornamente , îmbinările perete tavan , perete –podea să fie rotunjite
-în spațiie de producție, depozite , anexe sanitare pereții trebuie să aibă faianță la 1,5-2m înălțime.În abatoare și fabrici de mezeluri faianța
trebuie să ajungă până la 3 m.Acolo unde nu este faianţă trebuie să fie vopsea deschisă la culoare.
 -pardoselile –rezistente la șocuri mecanice , agenți chimici de dezinfecție , nealunecoase , înclinate spre gurile de canal
-ferestre ¼-1/8 S pardoseală
Condiții pe care trebuie să le îndeplinească utilajele folosite în unitățile industriale
- rezistente la acțiuni mecanice , calorice,chimice
- să se poată curăța ușor
- părțile care vin în contact cu alimentele vor avea suduri continue
- să nu cedeze substanțe care să impurifice sau să nocivizeze produsele alimentare
- să asigure prelucrarea industrială și culinară corectă.Cele mai întrebuințate materiale sunt oțelul,fierul , fonta, aluminiul , cuprul , staniu ,
diferite aliaje.Dintre aliajele nemetalice cele mai importante sunt sticla și materialul plastic.Unii dintre aditivii din materialele plastice au
efecte toxice sau cancerigene
Condiții de funcționare
1.Materiile prime – trebuie să corespundă unor condiții prevăzute în stadarde . Este interzisă fabricarea de produse alimentare sau băuturi pentru
care nu există standarde interne aprobate de MS sau ANSVSA , Min.Agriculturii.
În unitățile de desfacere se vor refuza produsele cu termen de garanție depășit sau cu modificări organoleptice.
Întreprinderile de industrie alimentară sunt obligate să respecte fazele de producție astfel încât să evite contactul direct sau indirect între
materiile prime și semifabricate , între acestea și cele prelucrate termic sau produse finite.Se vor realiza circuite separate , într-un singur sens ,
mecanizare și automatizare .
Aprovizionarea cu materii prime ușor alterabile se face numai în măsura în care sunt ușor de comercializat sau prelucrat . Stagnarea și
aglomerarea materiei prime este defavorabilă mai ales atunci când se vinde sau prelucrează carne , pește , lapte, ouă.
În unitățile de alimentație publică prelucrarea se face pe mese separate pentru produse crude și finite , de asemene separat pentru carne ,
pește , legume .
Se interzice amestecarea alimentelor rămase cu cele proaspăt preparate , a tocăturilor crude cu cele prăjite . Nu este permisă prepararea
alimentelor pentru ziua următoare.În aceste unități se păstrează mostre de mâncare 48 ore , în spații frigorifice speciale , monitorizate termic.În
încăperile de producție , depozitare de alimente , încăperi de prelucrare culinară este interzis accesul persoanelor străine.
În spațiile de depozitare nu se introduc ambalaje murdare , materiale toxice , substanțe cu miros pătrunzător . Alimentele trebuie așzate pe
grătare , rafturi , în recipienți care să asigure o bună ventilație și accesul persoanelor care le controlează.
 Instalațiile frigorifice, de apă caldă și rece, de evacuare a reziduurilor lichide trebuie întreținute în stare de funcționare și revizuite
periodic.Alimentele ușor alterabile vor fi păstrate în spațiile frigorifice pe o perioadă limitată.

Unități de desfacere
-nu se permite atingerea cu mâna a produselor de către cumpărători
-în măcelării nu trebuie să se vândă și produse finite
-trebuie să comercializeze produsele unor fabrici autorizate
-trebuie să aibă apă potabilă , caldă și rece , pentru igienizare

Măsuri adresate personalului din sectorul alimentar

- Este legiferată obligativitatea controlului medical la încadrarea în muncă și periodic
- Personalul bolnav din unitățile alimentare sau cel purtător de germeni este reorientat până la vindecare
- Personalul are obligativitatea de a purta echipament de protecție , și de a respecta regulile igienă individuală
- Personalul are obligativitatea de a participa la cursurile de Noțiuni fundamentale de igienă pentru alimentație

Curățenie și dezinfecție
- Curățenia suprafețelor și spațiilor de lucru se face zilnic , sau ori de câte ori procesul de producție o necesită. Dezinfecția suprafețelor se
face după curățarea acestora la începutul și sfârșitul programului. Se folosesc substanțe specifice industriei alimentare de tipul cloraminei
, hipocloritului de sodiu , substanțe tensioactive cationice.
- Curățare și dezinfecție se aplică și vaselor și ustensilelor de lucru zilnic.
- Pentru ustensile mese, chiuvete , veselă , tacâmurise folosește hipoclorit în concentrație 5-10% . Cloraminele se folosesc în concentrație
de 0,5-2 % .Sunt mai stabile decât hipocloritul.
 - Pentru băi , dușuri și closete se folosește clorura de var ( cu 35% clor activ ) în concentrație 2-10% , iar pe suprafețele de lucru , utilaje și
ustensile concentrația este 0,5-2% ( se prepară soluție )
- Substanțele tensioactive cationice inactivează microbi, virusuri, fungi , se dizolvă ușor , formează soluții stabile , nu irită pielea
- În toate unitățile alimentare se aplică periodic dezinsecție și deratizare , nu mai rar de o dată pe trimestru.

C 2.6. Igiena tinerilor , tutunul , alcoolul ,drogurile

Factori nocivi asupra starii de sanatate a tinerilor

                 Sănătatea copiilor şi adolescenţilor, la nivel internaţional, este recunoscută drept una din componentele fundamentale necesare
dezvoltării şi bunăstării umane. De ea depinde sănătatea generală a populaţiei, prosperitatea şi dezvoltarea tuturor ţărilor. Starea bună de
sănătate din perioada prenatală până în adolescenţă constituie o resursă socială şi economică importantă, așa cum este stipulat și în Strategia
Europeană de sănătate Publică 2008-2013: „Health is the greatest wealth”.
Stilul de viaţă, care va determina starea de sănătate a tinerilor, se cristalizează îndeosebi în perioada copilăriei şi a adolescenţei. Sub
influenţa schimbărilor fizice, psihologice şi sociale intense, caracteristice perioadei de dezvoltare din adolescenţă, se formează atitudinile şi
comportamentele cu impact benefic sau nociv asupra stării de sănătate.
Specialiştii din Organizaţia Mondială a Sănătăţii definesc sănătatea ca o „integritate anatomică şi funcţională, capacitatea de confruntare
cu stresul fizic, biologic, psihic şi social, capacitatea de protecţie împotriva îmbolnăvirilor şi decesului prematur, confort fizic, psihic, social şi
spiritual, ca stare de bine” (OMS, 1946, p.100).
 Starea de sănătate va permite unei persoane să se manifeste într-un mod eficient, iar diferenţele cu privire la gradul de sănătate explică
inegalităţile în capacitatea de funcţionare a oamenilor. Astfel, funcţionarea optimă în mediul social al adolescenţilor include atât lipsa bolii cât
şi prezenţa stării de bine (Seligman şi Csikszentmihalyi, 2000).
Raportul Național de Sănătate a Copiilor și Tinerilor ROMÂNIA 2015 efectuat de Institutul Național de Sănătate Publică Centrul
Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate arată că dezvoltarea fizică sintetizează cel mai bine efectul factorilor endogeni, al
factorilor de mediu, socio - economici şi al îmbolnăvirilor asupra organismului; ea reflectă, la mari intervale de timp, eficienţa programelor de
sănătate .
Sursa informaţiilor - examenele medicale profilactice de bilanţ ale stării de sănătate se efectuează anual preşcolarilor (la intrarea în
grădiniţă), elevilor din clasa I-a, IV-a, a VIII-a şi a XII-a, şcoala profesională, la nivelul colectivităţilor şcolare de către medic şi asistenta
medicală, atât în medul urban, cât şi în mediul rural, în vederea cunoaşterii nivelului de dezvoltare fizică, prevenirii unor îmbolnăviri,
depistării precoce a unor afecţiuni sau deficienţe, aplicării tratamentului recuperator, orientării şcolare şi profesionale în funcţie de starea de
sănătate.
Igiena copiilor și tinerilor
1.Igiena activității școlare
- în primele 2 ore ale dimineţii randamentul activităţii este maxim şi scade la amiază în jurul orei 13-14 .Capacitatae de lucru creşte din nou
după amiază în jurul orei 16-17 .
- perioada de randament maxim se determină prin anliza :randamentului la proba de lucru , latenţa reacţiilor motorii şi capacitatea de
diferenţiere a stimulilor
-în cursul unei săptămâni capacitatea de lucru a elevilor este mai redusă în prima şi ultima zi a săptămânii .În zilele cu cea mai redusă capacitate
de muncă este necesar ca solicitările şcolare să fie mai mici.Acelaşi lucru se recomandă pentru sfârşitul de trimestru şi an şcolar .
Capacitatea de lucru a elevilr este influenţată de vârsta şi sexul copilului ,dezvoltarea fizică , intensitatea ,durata şi caracterul solciitărilor ,
starea de oboseală , odihna . De la 8-10 ani capacitatea de efort fizic este mai redusă la fete decât la băieţi .După pubertate capacitatea de
adaptare cardiacă ,respiratorie este mai redusă la fete decât la băieţi.
S-a demonstrat experimental o bună adaptare a adolescenţilor la efort fizic dozat în funcţie de înălţime şi greutate .Pentru adolescenţi este
indicat ca mişcările cele mai obositoare să fie făcute cu membrele inferioare şi mai puţin cu braţele.
 Copiii şi adolescenţii nu se pot adapta la eforturi intense şi de durată , din pricin creşterii frecvenţei cardiace necesare pentru augumentarea
minut-volumului cardiac .Oragnismul copiilor şi adolescenţilor se adapteayă mai uşor la activităţile musculare dinamice decât la cea statică.
Antrenamentul facilitează randamentul în activitate.Munca de noapte este vătămătoare pentru femei şi este absolut interzisă pentru
adolescenţi.
În perioada de incubaţie a unor boli uşoare ,chiar răceli banale şi în convalescenţă scade capacitatea de lucru fizică şi intelectuală.

2. Igiena copiilor de vârstă mică ( 0-3ani)

- organizarea răspunde nevoilor de activitate , odihnă somn , educație
-în această perioadă se dezvoltă periodicitatae circadiană a principalelor funcții ale copilului
- în primul an de viață se reglează : ritmul somn /veghe , temperatura corporală , frecvența pulsului , eliminările de urină.
-nevoia de somn scade de la 16 ore la 2-6luni la 2-3 ore la peste 1an .Copilul normal de peste 6 luni doarme 56% din 24 de ore.
- se instalează somnul de noapte și perioade de somn ziua ; în timpul zilei copilul este activ
-numărul de mese se reduce pe măsură ce copilul crește ( de la 7 mese la sugar la 5 mese după 6 luni și apoi 3 mese și 2gustări ).
- regimul educativ din creșă are drept obiectiv dezvoltarea fizică și neuropsihică . Foarte importantă este stimularea dezvoltării
sociale.Copilul se va obișnui să răspundă la interdicții și permisiuni.Trebuie să sdevină cât mai independent în realizarea unor nevoi ( mâncat ,
îmbrăcat).Copilul învață să colaboreze , deprinde ideea de curățenie corporală , se dezvoltă psihomotor.
Activitatea la nivelul creșei este axată pe stimularea dezvoltării fizice , în perioadele în care copilul nu doarme.Între 10-18luni copilul are
10-10,5 ore de veghe în perioade de 3-4 ore ; între 19-36 luni are 10-12 ore de veghe în perioade de 4-6 ore.Motricitatea se dezvoltă și devine
coordonată.Copilul de 1an se joacă 7 ore ( trântește jucării) , la 2 ani are joc fără scop la 3 ani poate fi antrenat în manipularea jucăriilor,
obiectelor.În acest interval se dezvoltă motricitatea mâinilor – la 3 ani figurează omul ca pe un păianjen.Are preferințe pentru anumite culori .
Copilul va fi educat să fie curat : așezare pe oliță la 6-7 luni , la 13 luni copilul cunoaște săpunul și prosopul , la 16 luni începe antrenarea
pentru spălarea de mâini , la 19 luni ăși spală fața ,peste 2 ani se spală pe dinți.Până la 18 luni copilul învață să folosescă cana și lingurița.

3. Igiena copiilor de vârstă preșcolară , școlară și a tinerilor studioși

- copilul de vârstă preșcolară de obicei este la grădiniță . locul unde activitatea se desfășoară după un anumit program ce are ăn vederea
dezvolatrae psihointelectuală și fizică a acestuia.
-prin joc se perfecționează posibilitîțile copiilor.Dezvoltarae memoriei , atenției , gândirii dă posibilitatea desfășurării unei activități bogate.
-capacitatae de atenție la sortat obiecte a copilului preșcolar este de maxim 18 minute.
-atențiua spontană a preșcolarului mare este de 15-30 minute
-jocurile sunt simbolice, de construcție , cu roluri și reguli
-copilul ăși însușește unele deprinderi și reguli , respectă unele interdicții
-programul copilului s eface conform curbei fiziologice de efort , atât în cursul zilei cât și al săptămânii.
- în cursul zilei nivele cu posibilități mari de lucru sunt între orele 9-11 și 16-17 , iar cele mai scăzute nivele se înregistrează între 12-15 și 17-
18.Cel mai coborât nivel îl au copiii de această vârstă între 19-20.După ora 20 este interzisă activitatae cu caracter obligatoriu.
-activitatea trebuie dozată cu grijă pentru a nu deveni obositoare.
-activitatea din grădiniță este axată pe dezvoltarea funcțiilor psihomotorii , dezvoltarea vorbirii , formarea deprinderilor de curățenie , asimilarea
unor sarcini de autoservire , dezvoltarea fizică.
-activitatae este stimulativă dacă se desfășoară în cadrul unei activități bogate dar nu obositoare, efortul este adaptat vârstei , se fac suficient de
multe repetări pentru fixare , perioadele de efort alternează cu cele de repaus.
-jocurile educative au durată variabilă dar nu trebuie să depășească 15-20minute pentru preșcolarii mici și 20-30min, pentru cei mijlocii și
mari .Jocurile în aer liber fără vânt și fără soare prea puternic activează schimburile respiratorii , perfecționează funcțiile cardio-vasculare.
- se recomandă efectuarea de plimbări în aer liber de 15-20min la grupa mică și 30 min. La grupele mari.
-activittaea obligatorie este de 15-20min.la grupa mică și 25-30min.la grupa mijloci eși mare.În cursul unei zile sunt 2 perioade de activitate
obligatorie , cu pauze de 10-15min între le.Activitatea obligatorie se situează între 9 30 – 10.Programarea se v aface astfel încât în zilele de luni și
vineri efortul să fie mai redus întrucât capacitatea copilului este mai scăzută.
-organizarea programului : 730-8 gimnastică , 8-930 joc, 930 – 10 activități cu caracter obligatoriu, 10- 12-13 activități didactice , 13-1 somn .
- oboseala preșcolarilor se manifestă prin : scăderea atenției , neliniște , somnolență , irascibilitate , modificarea comportamentului.
- este obligatorie aerisirea spațiului clasei la începutul activității și în pauze.La fel spălarea pe mâini se va face periodic .
- este perioada în care se recomandă antreanarea copiilor la jocuri de mișcare cu mingea , jocuri ce stimulează văzul și simțul tactil , dezvolatrea
mușchilor coloanei , a echilibrului .Copiii vor fi învățați să coordoneze respirațai cu efortul , să respire pe nas.
Copilul de 6 ani poate școlarizat dacă :
-este dezvoltat satisfăcător : 107 cm și 17Kg
-poate executa un ordin verbal simplu
-se orientează asupra momentului zilei
-poate spune la ce se utilizează ; scaun, masă , furculiță , creion
-desenează rombul după model
Prima evaluare medico-psihologică se face la 5 ani

4.Igiena școlii
- cuprinde : condiții de microclimat , aprovizionarea cu apă potabilă , îndepărtarea reziduurilor, izolarea acustică a claselor , condiții de igienă
ale mobilierului , reguli de igienă pentru confecționarea materialului didactic .
Condiții de microclimat
-temperatura de confort 17-19 0C în clase , 220C la dușuri și băi
-umiditate 30-60%
-viteza curenților de aer 0,02-0,4m/sec
-tebuie asigurate aceleași condiții de funcționare a sistemelor de încălzire ca la locuință.Sursele de încălzire nu trebuie să modifice calitatea
aerului , să nu scadă umiditatea , să nu ardă copiii.Nu se acceptă încălzirea cu sobe metalice .Sobele trebuie să aibă posibilitatea de afi
alimnetate din afra încăperii .Cel mai apropiat loc unde stau copii trebuie să fie la peste 1m de sobă.
Pentru sistemul central radiatoarele trebuie să fie amplasat epe peretele exterior pe care îl încălzesc.
În sala de clasă trebuie să se asigure 1,25m2/copil și 4,375 m3aer /copil .
Pentru a evita vicierea aerului acesta trebuie să se schimbe de 3 ori .Cel mai eficient mod de ventilație este aerisirea în pauză , fără
copii .Ventilația permanentă se poate asigura prin oberlichturi care reprezintă 1/50 din S podelei încăperii.Volumul de aer schimbat cu
exteriorul depinde de temperatura mediului extern și viteza vântului.
Iluminatul este element important al microclimatului sălii de clasă.Viteza de citire crește intens atunci când iluminatul asigiură 75
lucși.Stabilitatae vederii clare în timpul lucrului se realizează pentru o iluminare de peste 100lx.
Efortul vizual crește când pe câmpul de lucru apar umbre.( iluminarea vine din dreapta ) .De aceea ferestrele unei săli de clasă vor fi
întotdeauna situate pe partea stângă.Ferestrele trebuie să aibă rame îngust e, să se afle situate la 80 cm de podea în calse , să fie confecționate
din sticlă de bună calitate .În cazul iluminatului artifical trebuie asigurată o iluminare omogenă , fără umbre și străluciri , care să nu încălzeascî
aerul.Pentru o încăpere de 50m2 trebuie 6 surse de lumină artificială așezate la 3m înălțime , cu o putere de 200 lx fiecare .
Aprovizionarea cu apă
- apă potabilă , asigurată de sistem centralizat de distribuție .Când nu există se pot utiliza și surse proprii ,dar apa trebuie să îndeplinească o
serie de condiții organoleptice și microbiologice de calitate.
-necesarul este 15 l/zi /copil la o școală fără internat și dușuri
- în școli apa se distribuie prin robinele sau fântâni cu jet ascendent ( trebuie să se asigure 1țâșnitoare la 40/50 elevi
-pentru spălarea mâinilor trebuie să se asigure 1robinet la 30 elevi
Îndepărtarea reziduurilor
-în clase trebuie să existe coșuri pentru hârtii
-în locuri special amenajate la care nu acces copii se depozitează reziduurile până la ridicare.
-reziduurile lichide de la grupurile sanitare se îndepărtează prin sistem de canalizare .Trebuie asigurare WC separate pentru băieți și
fete .Necesarul este 1la 30-40 băieți și 1 la 20 -30 fete.Acolo unde nu există grupuri sanitare în incintă și nu există rețea de canalizare closetele
se vor amennaja cu hasna betonată , impermeabilă , vidanjabilă .Cabina va fi bine închisă ,iar pereții încep la 30m deasupra podelei.Closetul va
fi instalat la minim 25 de m de fântână , în punctul mai decliv . Va fi curățat zilnic , spălat și dezinfectat .
Izolarea acustică a claselor
-conversația normală este posibilă până la un zgomot de fond de 50-6-dB.Pentru studiu , repaus, somn confortul auditiv este de 30dB.
-zgomotul se reduce până la 35dB prin fonoizolare , perdele de arbori
-zgomotul de fond mare determină tulburări de vorbire , de citit , mai ales la elevii mici
- zgomotul de fond mare obosește pe elevi și influențează negativ sistemul neurovegetativ.
Condiții de igienă ale mobilierului din școli
-trebuie să asigure poziție comodă și să împiedice viciile de postură
-banca școlară solicită efort static pentru musculatura dorsală , a coapselor , gâtului , gambelor și brațelor .
-dacă poziția în bancă este incomodă copilul obosește și își schimbă frecvent poziția , influențeazî negativ capacitatea de lucru , afectează
organele toracelui ,bazinului , dezvoltatrea vicioasă a coloanei vertebrale.
-băncile trebuie astfel construite ăncât să asigure 35 cm între ochi și planul pupitrului
-trebuie să existe 7 modele de bănci pentru școlari între 7-17 ani .Înălțimea scaunului se calculează în raport cu ănălțimea copilului.
- în fiecare clasă ar trebui să existe 3 dimensiuni de bănci.
Reguli igienice pentru confecționarea materialului didactic
- manualele trebuie tipărite pe hârtie bună pentru a asigura contrast suficient
-dimensiune aliterelor trebuie să fie 2,7mmm în clasa I și 2mm în clasele mai mari
-apropierea dintr elitere 0,5mm ,iar între cuvinte 2mm
-materialul demonstrativ trebuie să fie atractiv , clar , rezistent.

5. Prevenirea accidentelor la copii și tineri

- pentru copii sub 1 an preponderente sunt accidentele prin sufocare
-într- o proporţie mai redusă apar acccidentele termice şi cele de circulaţie
- la grupa 1-4 ani proporţia cea mai mare de accidente sunt cele termice , de circulaţie , prin înecare ; apar de asemenea intoxicaţiile
- la grupa 5- 9 ani frecvenţă mare au accidentele de circulaţie şi prin înecare
- vârsta copiilor condiţionează formele mai frecvente de accidente : în primul an accidentele prin sufocare , în perioada preşcolară predomină
intoxicaţiile , iar la vârste mai mari pe primul ln sunt accidentele de circulaţie şi înecările.
- 1/3din totalul accidentelor copiilor şi adolescenţilor se produc acasă
-riscul de accidente este mai mare în mediul rural faţă de urban
-în timpul zilei cele mai multe accidente la copii între orele 15 -18
-în anotimpul cald se înregistrează mei multe accidenete traumatizante
-în anotimpul rece se produc mai frecvente accidentări prin otrăvire şi aspiraţie
-printre factorii care favorizează producerea accidentelor la copii este igiena deficitară din locuinţă şi lipsa de supraveghere de către
mamă.Accidentele sunt mai frecevente la băieţi între 1-14 ani .Sub 1 an frecvenţa este egală la fete şi băieţi .Frecvenţe sporite ale accidentelor
apar în al treilea an de viaţă.
-accidentele prin ingestie de substanţe toxice au loc prin ingestia unor toxice pentru curăţenie, medicamente
-în şcoli se pot produce accidente de gravitate medie şi mare în recreaţii , în timpul orelor de educaţie fizică
 Factori nocivi asupra starii de sanatate a tinerilor - tutunul , alcoolul ,drogurile
Alcoolul, tutunul și cafeaua sunt cele mai răspândite droguri  în întreaga lume. Prin consumul acestora vreme îndelungată, se produce
o scurtare voită a vieții . Fumatul, consumul de alcool și cafea de către tineri trebuie combătute prin mijloace informaționale.
Consumul de tutun
Datele cu privire la consumul curent de tutun indică o creștere a prevalenței acestui comportament de risc în rândul adolescenților între
anii 2006 și 2014.
În timp ce această creștere este aproximativ lineară la fete, înregistrând valori de 5,2% (în 2006), 8,3% (în 2010) și 8,9 (în 2014) la băieți
creșterea între 2006 și 2010 a fost una mai accentuată (de la 7,9% la 14,5 %) după care a urmat o scădere între 2010 și 2014 .
Evoluția consumului de alcool cel puțin o dată pe săptămână are un patern ușor diferit pentru cele două genuri. În cazul băieților, între
2006 și 2010 apare o creștere cu 6% a consumului, ca ulterior, în 2014, procentul estimat (20,7%) să devină mai mic decât valoarea sa inițială
din 2006 (21,6%). Pentru fete, de asemenea, se observă o creștere a consumului de alcool între 2006 și 2010, dar aceasta este mai lină (2,3%),
urmată de o scădere în 2014. În cazul fetelor însă valoarea finală (8,7%) se situează deasupra valorii din 2006 (8,4%)
Din cei 215 milioane de fumători din Europa, 130 de milioane sunt bărbaţi. Numărul anual de decese atribuibile fumatului este estimat la
1,2 milioane de decese (adică 14% din totalul deceselor). Din aceste decese, 700.000 se produc în ţările din Europa centrală şi de răsărit şi în
statele desprinse din fosta URSS. O anchetă efectuată în 25 de ţări europene care acoperă 60% din populaţia regiunii, media fumătorilor de sex
masculin este de 34% în ţările din vestul Europei şi 47% în ţările din est. În rândul femeilor, prevalenţa fumatului este de 25% pentru partea
vestică şi 20% pentru cea estică. În 11 din ţările investigate, prevalenţa fumatului ajunge la peste 50%, doar 5 ţări au o prevalenţă sub 30% şi
numai în 3 ţări prevalenţa este sub 10%.
                   Tutunul se obține prin uscarea plantei „Nocotiana tabacum” și are o compoziție chimică complexă la care se adaugă produsele de
combustie existente în fumul de țigară.
                    Componentele fumului de țigară sunt în număr foarte mare și cele mai multe  dintre ele sunt cancerigene( cadmiu, acetonă, acid
cianhidric, arsenic, etc). astfel, riscul de a face  cancer pulmonar la fumător, este de zece ori mai mare decât la nefumător.
                     Efectele  negative pe termen scurt în urma inspirării fumului de țigară sunt :
- creșterea ritmului inimii
-creșterea tensiunii arteriale
- lezarea mucoaselor  cavității bucale
 -îngălbenirea dinților
- iritarea naso-faringelui și a laringelui
- apariția tusei
- scăderea  rezistenței la infecții respiratorii a organismului
-iritarea  ochilor
                     Pe termen lung, efectele negative  sunt mult mai grave:
-apare  sindromul respirator al fumatorului cu tuse, expectorație, respirație greoaie dureri toracice;
-bronhopneumopatii, bronșite cronice
- boli cardiovasculare
- boli digestive
- cancer al cavității bucale , al esofagului, laringelui, vezicii urinare; cancer pulmonar și alte forme de cancer .
Tinerii care fumează încep să o facă deseori înainte de a împlini vârsta de 16 ani datorită mediului familial sau sub presiunea anturajului.
Înainte da  a lua o decizie  în privința fumatului, tinerii trebuie să reflecteze  asupra țelurilor lor în viață , astfel ei vor putea să reziste
presiunilor exterioare.

Consumul de băuturi alcoolice

Europa joacă un rol semnificativ în producţia, comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice, dar este şi purtătoarea unei poveri sociale
şi economice determinate de acest fenomen. Consumul actual de alcool este responsabil de cca 10% din povara totală a bolilor, creşte riscul
cirozei hepatice, al unor cancere, al hipertensiunii arteriale.
În plus el creşte riscul apariţiei multor probleme sociale cum sunt: dezintegrarea familială, absenteismul, scăderea productivităţii muncii,
probleme financiare, accidente de tot felul şi violenţă, suicid şi crimă (omucideri).
În fiecare an 55.000 de tineri europeni mor din cauza efectelor abuzului de alcool. Unul din patru decese la bărbaţii între 15-29 de ani
are legătură cu consumul de alcool. În plus între 40% şi 60% din toate decesele determinate de accidente sunt atribuite alcoolului. Consumul
de alcool şi în special intoxicaţia alcoolică acută pare să explice diferenţa considerabilă existentă între mortalitatea observată între partea de
vest şi cea de est a regiunii europene şi cea dintre cele două sexe.
Alcoolul este o substanță care, odată pătrunsă în organism, ajunge direct în sânge, blocând mesajele către creier și alterând percepțiile,
emoțiile, simțurile și  coordonarea mișcărilor.
După consum, alcoolul este absorbit integral în intestinul subţire şi în stomac, apoi este distribuie la toate organele în funcţie de fluxul de
sânge. Cea mai mare parte din alcoolul din sânge este transformată în acetaldehidă la nivelul ficatului. Metabolizarea unor cantităţi mici de
alcool necesită o enzimă, alcool dehidrogenaza.
Dintre efectele negative ale alcoolului asupra organismului cele imediate sunt :
- scăderea capacității de a gândi limpede
- alterarea memoriei
- tulburari de vedere
- vărsături
- greutate în coordonarea mișcărilor
- pierderea cunoștinței  chiar, coma alcoolică sau se poate ajunge chiar și la deces.
Folosirea timp îndelungat a alcoolului produce numeroase boli, printre care si alcoolismul. Alcoolismul  este o boală cronică pe care de
regulă alcoolicii nu o recunosc. Ei se simt rușinați  și de aceea evită să discute cu familia sau să ceară ajutorul medicilor.
Efectele consumului de alcool au loc asupra stomacului, a intestinelor ,asupra ficatului , a creierului si a musculaturii.
Consumul de alcool poate produce ciroza sau cancer la ficat, duce de asemenea la scăderea apetitului, la grave devitaminizări, boli ale
stomacului, de inimă, pierderi de memorie. Consumul de alcool  produce depresii și contribuie la degradarea fizică și psihică a organismului.
O cantitate de alcool care nu îl afectează pe adultul obișnuit să consume , poate duce la intoxicații acute  sau chiar la moartea unui copil
sau a unui tânăr.
Efectele consumului de alcool implică adicţia şi sevrajul. Adicţia este o stare de dependenţă faţă de o anumită substanţă, şi poate fi
fizică, psihică sau ambele.
Dependenţa psihică reprezintă un comportament în care consumul de alcool este recompensat de o plăcere aşteptată.
Dependenţa  fizică este rezultatul dezvoltării unei toleranţe la alcool, ca urmare a consumului repetat, toleranţă ce favorizează creşterea
cantităţii de enzimă necesară pentru metabolizare. Dependenţa fizică devine evidentă atunci când este întrerupt consumul de alcool şi apare o
stare de sevraj. În timp, sunt necesare cantităţi sporite de alcool pentru a produce aceleaşi efecte, deoarece organismul creşte nivelul de
toleranţă. 

Consumul de cafea
Cofeina  este o substanță ce se află în compoziția cafelei și are efecte de scurtă și de lungă durată asupra organismului.
Consumul  frecvent de cafea  creează o obișnuință care poartă denumirea de „cafeism”. Consumul exagerat de cafea duce la o intoxicare
cronică a organismului. Cofeina  nu are un efect stimulant ci produce  o falsă  senzație de confort și de alungare a oboselii.
Efectele de scurtă durată ale cofeinei asupra organismului :
-alunga somnul și oboseala
-mărește capacitatea de memorizare
-are acțiune diuretică
- stimulează coordonarea motorie .

Efectele de lungă durată ale consumului excesiv de cafea :

- tulburări de ritm cardiac
- infarct miocardic
- hipersecreție gastrică
- tulburări de tranzit intestinal
- risc de cancer vezical si de pancreas
- oboseală , somnolență , epuizare fizică , hiperglicemie.
Tutunul, alcoolul și cafeaua se mai numesc și „toxice de placere”. Consumul îndelungat al acestor droguri poate crea dependență și favorizează
experimentarea altor droguri mai periculoase de către adolescenți și tineri , în special .

Consumul de droguri ilicite

De-a lungul istoriei, oamenii au folosit substanţe psihoactive în scop medicinal, social, recreaţional şi religios. Astăzi, varietatea
substanţelor psihoactive continuă să fie folosită pe larg în aceleaşi scopuri sancţionate social.
 Studiile de supraveghere a comportamentului populaţiei ne arată de exemplu că aproximativ 90% din populaţia americană foloseşte cel
puţin alcoolul , 80% foloseşte băuturile care conţin cafeină şi 25% produsele de tutun.
În 1988 National Household Survey of Drug Abuse estima că 37% din populaţia SUA a folosit un drog psihoactiv ilicit cel puţin odată în
viaţă, iar 7% în ultima lună înainte de anchetă. Deşi folosirea drogurilor ilicite pare să fi scăzut în ultimul timp în SUA, epidemia se deplasează
pe suprafaţa globului acolo unde găseşte condiţii favorabile pentru distribuirea substanţelor psihoactive.
În ţările cu economie în curs de tranziţie cum este şi România se constată o creştere alarmantă a consumului intern şi a tranzitului
drogurilor către destinaţiile tradiţionale din Europa de vest. Impactul tulburărilor produse de folosirea acestor substanţe asupra societăţii este
considerabil. El este direct şi indirect.
Între cele mai cunoscute droguri iliciet se încadrează cocaina , heroina , marijuana.
                    Cocaina este un alcaloid extras din frunzele de coca. Consumul de cocaină produce efecte euforice intense, ceea ce o face una dintre cele
mai utilizate substanţe. Cocaina acţionează asupra sistemului nervos central, unde blochează recaptarea dopaminei (dopamina produce plăcere,
blocarea recaptării menţine starea de euforie). 
Totodată acţionează asupra terminaţiilor nervoase, blocând recaptarea noradrenalinei (aceasta are cam aceleaşi efecte ca adrenalina, dar
mai reduse; diferenţa dintre adrenalină şi noradrenalină constă în faptul că adrenalina provoacă vasodilataţie, în timp ce noradrenalina
provoacă vasoconstricţie). 
Cele mai importante efecte ale consumului de cocaină se manifestă la nivelul sistemului cardio-vascular, putând conduce la un infarct.
Heroina este un opioid înrudit cu morfina. Timpul său de acţiune este scurt, astfel încât trebuie consumat la intervale scurte pentru a
preveni efectele abstinenţei. 
Efectele consumului de heroină sunt variate şi includ euforie intensă, halucinaţii, somnolenţă şi efect sedativ.
Consumul are un spectru larg de efecte secundare: complicaţii pulmonare, renale, infecţii cutanate. De obicei administrarea se face
intravenos, existând riscul transmiterii unor boli (HIV, virusuri hepatice), dar şi al unui stop cardio-respirator.
Marijuana este drogul cel mai utilizat. Este produs din frunzele plantei Cannabis sativa, care conţine o substanţă psihoactivă.
 Cele mai importante consecinţe ale consumului de marijuana sunt bronşita cronică (tusea de dimineaţă a fumătorilor) şi
cancerul. Marijuana nu provoacă o dependenţă fizică (deci dacă un consumator de marijuana doreşte să se lase, nu apare starea de sevraj), însă
poate apărea dependenţa psihică, ce include nelinişte şi tulburări de somn.
 C 2.7. Infecţii nosocomiale ( infecții asociate actulu

Introducere

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, infecţiile contractate în spitale afectează, annual 5 milioane de pacienţi în Europa şi 1,7
milioane in SUA. Decesele înregiate ca urmare a acestor infecţii se ridică la 37.000 în Europa şi 100.000 în SUA, indică statistici oficiale, dar
cifrele sunt "cu siguranţă subestimate" (oficial OMS).
Cele mai recente date arată că infecţiile contractate în spitale afectează circa 10% dintre pacienţii ce trăiesc în ţările dezvoltate şi 15 %
din pacienţii ce trăiesc în regiunile în curs de dezvoltare. Riscul cel mai mare se concentrează în secţiile de terapie intensivă şi de neonatalogie.
Chiar şi în ţările bogate ale lumii, trei din zece pacienţi sunt afectaţi de cel puţin o infecţie legată de spitalizarea în unităţile de terapie
intensivă.
Infecţiile nosocomiale sunt subraportate în România, deşi au importanţă majoră atât pentru sănătatea bolnavului tratat, cât şi pentru
evitarea extinderii infecţiilor în spital, media lor fiind, în 2010, de 0,17%( 8370) din totalul internaţilor (4.980.000 ), faţă de ţările din UE, unde
media este de 5 - 7%. “Este o subraportare crasă a infecţiilor nosocomiale. Acestea sunt de importanţă majoră atât pentru starea de sănătate a
bolnavului tratat, cât şi pentru evitarea “exportului” microorganismelor de spital”, a declarat consilierul personal al ministrului Sănătăţii, dr.
Geza Molnar .
Un alt aspect subliniat de specialiști este acela că problema infecțiilor nosocomiale ține de finanțarea necorespunzătoare a unităților
spitalicești, dar și de lipsa de comunicare dintre departamente, de insuficienta instruire a personalului medical și de problemele de management
ale fiecărei unități medicale. “Prevenirea erorilor, inclusiv a celor medicale, trebuie sa înceapă cu reconsiderarea sistemului, și nu cu
identificarea, blamarea și pedepsirea persoanei”, a reaminitit Prof. dr. Dana Mincă de la Institutul Național de Sănătate Publică din București.
 Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, Institutul Național de Boli Infecțioase “Matei Balș”, atrage atenția asupra gesturilor simple pe care nu
le luăm în calcul și care cresc riscul apariției acestor evenimente.
Infecțiile nosocomiale sunt infecțiile dobândite în cursul spitalizării sau îngrijirilor medicale acordate bolnavului, cu germeni rezistenți la
antibioticele uzuale. Pacienții cu risc crescut de a face infecții nosocomiale sunt cei politraumatizați, pacienții supuși intervențiilor chirurgicale,
cei din secțiile de arși, imunocompromișii, pacienții care depind de aparate de susținere a vieții, nou-născuții, copiii, persoanele din azilurile de
vârstnici.
Infecţiile nosocomiale sunt deosebit de costisitoare pentru sistemul medical, deoarece costurile de spitalizare cresc simţitor în urma
apariţiei şi tratării acestora. De asemenea,infecţiile nosocomiale contribuie la creşterea semnificativă a morbidităţii (îmbolnăvirilor) şi
mortalităţii intraspitaliceşti. 
Infecţiile nosocomiale contribuie la dublarea riscului de deces, prin agravarea comorbidităţilor care în multe situaţii au un prognostic
nefavorabil. Infecţiile nosocomiale afecteaza atât pacienţii internaţi imunocompromişi cât şi pe ce imunocompetenţi; pacienţii
imunocompromişi sunt cei mai vulnerabili în faţa acestor tipuri de infecţii.
Infecţiile intraspitaliceşti sunt monitorizate în permanenţă, de catre autorităţile de sănătate publică din teritoriul respectiv; se constată
modificarea distribuţiei frecvenţei lor, de la an la an.
Un procent în creştere de infecţii nosocomiale este atribuit microorganismelor multidrug-rezistente (MDR). Sub presiunea selectivă
exercitată de antibioticele administrate asupra bacteriilor, dar şi ca urmare a epuizării ţintelor bacteriene ale antibioticelor, Enterococcus spp,
Staphylococcus aureus, Klebsiella pneumoniae, Acinetobacter baumannii, Pseudomonas aeruginosa, Enterobacter spp pot dezvolta mecanisme
noi şi complexe de rezistenţă.
Date ale NNIS (National Nosocomial Infection Surveillance system), dar şi date ale unor studii naţionale recente indică o creştere a
rezistenţei la antibiotice a tulpinilor de A. baumannii şi P. aeruginosa.
Emergenţa şi răspândirea rapidă a tulpinilor de A. baumannii şi P. aeruginosa multirezistente este îngrijorătoare, reprezentând o adevărată
ameninţare alături de alte microorganisme: Staphylococcus aureus meticilino-rezistent, Enterococcus spp.vancomicino-rezistent, diferiţi
membri ai familiei Enterobacteriaceae, producători de beta-lactamaze cu spectru extins (BLSE) şi AMPc beta-lactamază (cefalosporinază
cromozomială).
Studiile efectuate au încercat să atragă atenţia asupra microorganismelor circulante pe anumite secţii medicale şi chirurgicale, cu risc
nosocomial crescut, cât şi a patternului de rezistenţă la antibiotice, iar cunoaşterea fenotipurilor de rezistenţă la antibiotice ale acestor
microorganisme poate fi de un real folos în previzionarea gradului de rezistenţă a agenţilor patogeni nosocomiali şi poate orienta clinicianul
spre o terapie antimicrobiană cât mai eficientă.
Impactul infecţiilor nosocomiale asupra sistemului sanitar, este considerabil, dacă sunt analizate costurile necesare pentru prelungirea
spitalizarii şi a tratamentului antimicrobian. Astfel, infecţiile intraspitalicesti au încetat să mai fie doar o problemă medicală, devenind în acelaşi
timp, o considerabilă povara economică pentru societate.Pacientul spitalizat va fi monitorizat în permanent . Apariţia unei simptomatologii
febrile, atunci când toate problemele pareau a fi rezolvate, va orienta diagnosticul catre o posibilă infecţie nosocomiala. Informaţiile care fac
referire la cele mai frecvente tipuri de infecţii în cadrul unităţii respective, pot fi de un real folos medicului curant. De asemenea, datele clinice
obţinute în momentul internării şi pe parcursul spitalizării, facilitează diagnosticarea corectă şi rapidă a infecţiilor nosocomiale. 

 Criteriile de definire a infecţiei nosocomiale

Infecţia nosocomiala (IN) este infecţia contractată în unităţi sanitare cu paturi (de stat şi private), care se referă la orice boală infecţioasă
ce poate fi recunoscută clinic şi/sau microbiologic şi pentru care există dovada epidemiologică a contractării în timpul spitalizării/actului
medical sau manevrelor medicale, care afectează fie bolnavul - datorită îngrijirilor medicale primite, fie personalul sanitar - datorită activităţii
sale şi este legată prin incubaţie de perioada asistării medicale în unitatea respectivă, indiferent dacă simptomele bolii apar sau nu apar pe
perioada spitalizării.( Ord.MS 1101/2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere , prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale în
unităţile sanitare )
Definiţia infecţiei nosocomiale se bazează pe date clinice, epidemiologice, de laborator, precum şi pe alte tipuri de teste de diagnostic.
Fiecare caz de infecţie nosocomială trebuie dovedit că se datorează spitalizării sau îngrijirilor medico-sanitare ambulatorii în unităţi
sanitare şi că nu era în incubaţie sau în faza de debut/evoluţie clinică în momentul internării/actului medical/manevrei medicale.
Infecţiile nosocomiale reprezintă infecţii contractate în perioada de timp în care pacientul este spitalizat . Totuşi, este foarte posibil
ca o infecţie să nu fie produsă de germenii proveniţi din flora de spital, aceasta deoarece există boli care necesită perioade mai lungi de
incubaţie.
O staţionare pe o durată mai mică de 48 ore în cadrul unui spital, care va fi însoţită de apariţia unei infecţii, va orienta diagnosticul
către o boală care se afla deja în perioada de incubaţie.
 Infecţiile care apar după două zile de la internare, pot fi considerate ca infecţii nosocomiale (contractate şi manifestate în cadrul
spitalului) . Există situaţii în care inocularea se realizează în cadrul spitalului, iar boala devine manifestă clinic abia după externare ( până la 30
de zile după o intervenţie chirugicală şi până la 1 an în cazul unui transplant de organ).
Aceste cazuri sunt considerate de asemenea infecţii nosocomiale. 
În toate unităţile sanitare activitatea de supraveghere şi prevenire a infecţiilor nosocomiale face parte din obligaţiile profesionale ale
personalului şi va fi înscrisă în fişa postului fiecărui salariat.

Cauzele apariţiei infecţiei nosocomiale

1. Deficienţe în igiena prestării actului medical , incluzând în mod esenţial igiena mâinii , sunt una din cauzele implicate major în geneza
infecţiilor nosocomiale. Optimizarea practicilor privind igiena mâinii şi aplicarea riguroasă de către personalul medical contribuie major
la reducerea infecţiilor nosocomiale ce pun în pericol sănătatea şi viaţa pacienţilor din spitale.
2. Igiena personală a pacienţilor , parte a igienei în populaţia generală , este de asemenea implicată în apariţia infecţiilor în spitale.

 Atribuţiile instituţionale şi individuale în activitatea de prevenire şi combatere a infecţiilor nosocomiale în unităţile sanitare publice şi private

   1. Atribuţiile asistentei medicale responsabile de un salon:

   -implementează practicile de îngrijire a pacienţilor în vederea controlului infecţiilor;
   -se familiarizează cu practicile de prevenire a apariţiei şi răspândirii infecţiilor şi aplicarea practicilor adecvate pe toată durata internării
pacienţilor;
   -menţine igiena, conform politicilor spitalului şi practicilor de îngrijire adecvate din salon;
   -monitorizează tehnicile aseptice, inclusiv spălarea pe mâini şi utilizarea izolării;
 -informează cu promptitudine medicul de gardă în legătură cu apariţia semnelor de infecţie la unul dintre pacienţii aflaţi în îngrijirea sa;
   -iniţiază izolarea pacientului şi comandă obţinerea specimenelor de la toti pacienţii care prezintă semne ale unei boli transmisibile, atunci
când medicul nu este momentan disponibil;
   -limitează expunerea pacientului la infecţii provenite de la vizitatori, personalul spitalului, alţi pacienţi sau echipamentul utilizat pentru
diagnosticare;
   -menţine o rezervă asigurată şi adecvată de materiale pentru salonul respectiv, medicamente şi alte materiale necesare îngrijirii pacientului;
   -identifică infecţiile nosocomiale;
   -investighează tipul de infecţie şi agentul patogen, împreună cu medicul curant;
   -participă la pregătirea personalului;
   -participă la investigarea epidemiilor;
   -asigură comunicarea cu instituţiile de sănătate publică şi cu alte autorităţi, unde este cazul.
2. Atribuţiile medicului curant (indiferent de specialitate):
   -protejarea propriilor lor pacienţi de alţi pacienţi infectaţi sau de personalul care poate fi infectat;
   -aplicarea procedurilor şi protocoalelor din planul anual de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale;
   -obţinerea specimenelor microbiologice necesare atunci când o infecţie este prezentă sau suspectă;
   -raportarea cazurilor de infecţii intraspitaliceşti echipei şi internarea pacientilor infectaţi;
   -consilierea pacienţilor, vizitatorilor şi personalului în legătură cu tehnicile de prevenire a transmiterii infecţiilor;
   -instituirea tratamentului adecvat pentru infecţiile pe care le au ei înşişi şi luarea de măsuri pentru a preveni transmiterea acestor infecţii altor
persoane, în special pacienţilor.
3. Atribuţiile medicului şef de secţie:
   -organizează, controlează şi răspunde pentru derularea activităţilor proprii secţii, conform planului anual de supraveghere şi control al
infecţiilor nosocomiale din unitatea sanitară;
   -răspunde de activităţile desfăşurate de personalul propriu al secţiei.
   
Colectarea datelor şi responsabilitatea raportării unei infecţii nosocomiale
  1. Identificarea infecţiilor nosocomiale constituie sarcina permanentă a medicilor din spitale/ambulatoriu, din sistemul sanitar de stat şi
privat. Diagnosticul de infecţie nosocomială se va menţiona în actele medicale cu care lucrează medicul (ex.: foaia de observaţie clinică, fişa de
consultaţie, registrul de consultaţie, etc.).
    Înregistrarea şi declararea infecţiilor nosocomiale se face pe Fişa cazului de infecţie nosocomială (model prezentat în Fig.1), de către
asistenta desemnată (asistenta şefă) din fiecare secţie sau directorul de îngrijiri din unitatea sanitară respectivă.
   Responsabilitatea corectitudinii datelor înregistrate revine medicului în îngrijirea căruia se află pacientul.
2. Colectarea datelor şi raportarea unei infecţii nosocomiale
Supravegherea epidemiologică este activitatea sistematică şi/sau continua de colectare, analiză , prelucrare, interpretare a datelor,
necesară pentru cunoaşterea frecvenţei infecţiilor nosocomiale şi identificarea factorilor de risc.
 Fişele cazurilor de infecţii nosocomiale vor fi transmise imediat compartimentului/serviciului de supraveghere şi control al infecţiilor
nosocomiale.
2.1.  Controlul înregistrării şi declarării cazurilor de infecţie nosocomială
    Compartimentul/serviciul de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale stabileşte un ritm de control pentru depistarea cazurilor
nediagnosticate, neînregistrate şi neanunţate (ritm recomandat: minim la 2 zile, maxim la 7 zile).
      Compartimentul/serviciul de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale înregistrează şi declară cazurile de infecţie nosocomiala
descoperite la verificarile pe care le face la nivelul secţiilor, după consult cu medicul care îngrijeşte pacientul.
    Centralizarea datelor se face de către asistenta compartimentului/serviciului de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale pentru
spitalul pe care îl deserveşte.
Unităţile sanitare private înregistrează şi declară cazurile de infecţii nosocomiale în acelaşi regim ca şi unităţile sanitare de stat.
 2.2. Analiza datelor
     Datele se prelucrează şi se analizează săptămânal de către compartimentul/serviciul de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale.
     Validarea datelor se face de compartimentul/serviciul de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale care poate solicita în acest sens
medicul care are în îngrijire pacientul.
 Calculul şi interpretarea indicilor se face de către compartimentul/serviciul de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale cu un
ritm săptămânal.
   Incidenţa infecţiilor nosocomiale reprezintă numărul de cazuri noi de infecţii într-o săptămână, raportate la populaţia asistată în acelaşi
interval de timp. Pentru intervale de timp lunare, trimestriale sau anuale, în unităţile sanitare cu paturi, se va utiliza ca numitor populaţia de
pacienţi externaţi.
   Prevalenţa la un moment dat reprezintă numărul de cazuri de infecţii nosocomiale existente în evolutie la un moment dat (o zi, o
săptămână, etc.) într-o populaţie analizată.
  2.3. Diseminarea datelor.
Datele interpretate sunt diseminate către:
   a) secţii, pentru informare şi completarea măsurilor;
   b)Consiliul de administraţie, care prin analiză ia decizii în legătură cu asigurarea actului medical;
   
    3  Atitudinea în caz de izbucnire epidemică

  Izbucnirea epidemică reprezintă înregistrarea unui număr de cazuri de infecţie nosocomială în exces net faţă de numărul de cazuri
aşteptat.Se raportează după aceeaşi metodologie ca şi în cazul unic.
   Responsabilitatea pentru izbucnirea unui episod epidemic revine în exclusivitate unităţii care
l-a generat.
    Compartimentul/serviciul de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale stabileşte din punct de vedere tehnic conduita în rezolvarea
izbucnirii epidemice.
  Secţiile la nivelul cărora se înregistrează izbucniri epidemice sunt responsabile de ducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite de
Compartimentul/serviciul de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale în vederea rezolvării episodului epidemic .
     Comitetul director al unităţii sanitare este abilitat să stabilească măsurile administrative corespunzătoare în cazul unei izbucniri epidemice.

Norme de igienă într-o unitate sanitară

 Igiena este ramură a medicinei care studiază mijloacele de păstrare a sănătăţii şi de
prevenire a bolilor şi reprezintă ansamblul de reguli şi măsuri menite să apere sănătatea.
Igiena se realizează prin: curăţare , dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare.

Standarde aseptice şi antiseptice

Prin contaminare, se înţelege prezenţa agenţilor patogeni.
Prin infecţie se înţelege relaţia dintre microoganism şi macroorganism, adică, pătrunderea agentului patogen în ţesuturile vii, pe care le
parazitează.
Asepsia şi antisepsia fac parte din metodele prin care se realizează dezinfecţia. Ambele metode se folosesc simultan şi se completează
reciproc.
Prin asepsie se înţelege absenţa oricărei forme de viaţă de pe o suprafaţă .
Asepsia înlătură agenţii infecţioşi de pe suprafeţele obiectelor care vin în contact cu ţesuturile.Cuprinde de obicei măsuri fizice.
Aseptic este termenul utilizat pentru un obiect pe care nu se găseşte nici o formă de viaţă.
Reprezintă absenţa tuturor germenilor microbieni, a tuturor elementelor susceptibile de a produce o infecţie. Este o măsură profilactică.
Antisepsia – reprezintă totalitatea măsurilor fizico-chimice, biologice şi farmacologice ce determină îndepărtarea, inactivarea,
distrugerea germenilor patogeni din mediu.Este o metodă curativă. Aceste măsuri care sunt de obicei măsuri chimice , vizează distrugerea
germenilor care au contaminat ţesuturile. Prin antiseptic se intelege produsul utilizat si metoda care permite realizarea antisepsiei.
Dezinfecţia reprezintă complexul de măsuri de distrugere a agenţilor patogeni ( bacterii , viruşi , fungi ) de pe obiectele inerte ,
îndepărtare sau reducerea numărului până la o limită la care prezenţa acestora să nu mai prezinte riscul de producere a unei infecţii.
Dezinfecţia distruge parţial populaţiile microbiene .
Dezinfecţia are 2 etape:
1) Dezinfecţia profilactică - se face în mod preventiv pe obiecte, în săli publice, etc.
2) Dezinfecţia în focar care cuprinde:
-dezinfecţia curentă – se face la patul bolnavului, pe toata durata spitalizării (pat, noptieră, obiecte, lenjerie);
-dezinfecţia terminală – este efectuată după vindecarea sau decesul unui bolnav care a suferit de o boala infecţioasă.
 Dezinfectantul este substanţa care are capacitatea de a distruge sau neutraliza agenţii infecţioşi din mediul extern. Soluţia dezinfectantă –
antiseptică – este un amestec de lichide bactericide, constituit din cel puţin 2 substanţe, dintre care una este substanţa dizolvantă, iar cealaltă
este substanţa dezinfectantă.
Se va dezinfecta orice obiect care vine în contact cu omul bolnav: mobilier de lemn, plastic sau fier, sistemul de încălzire şi
iluminare(radiatoare, becuri, globuri), noptiere, cărucioare, brancarde, telefon, uşi , ferestre, echipament de protecţie şi de lucru, lenjerie,
obiecte cu ajutorul cărora s-au captat produsele biologice sau dejecţiile (ploscă, bazinet, tăviţă renală, sticluţe de analize – dar în ultima vreme
se tinde ca toate acestea să fie de unică folosinţă sau măcar să fie folosite de un singur pacient pe timpul spitalizării sale şi apoi incinerate).
Metode de dezinfecţie:
-metode mecanice: ştergerea şi măturarea umedă , aerisirea, spălarea
-metode fizice: radiaţii , căldură umedă, căldură uscată
-metode chimice : soluţii dezinfectante.
Decontaminarea este introducerea în soluţie dezinfectantă (imersie) a tuturor obiectelor, instrumentelor murdare, sau contaminate cu
produse biologice.
Sterilizarea este mijlocul prin care toate microorganismele vii sau sporulate sunt distruse.Reprezintă totalitatea metodelor fizico-chimice de
distrugere a tuturor germenilor, patogeni sau saprofiţi. Reprezintă forma cea mai completă de dezinfecţie, capabilă să distrugă germenii chiar şi
în forma lor sporulată.

OBIECTIVE
I. ASEPSIA reprezintă latura profilactică a dezinfecţiei şi se adresează tuturor momentelor
ce prezintă riscul de contaminare a plăgii chirurgicale.
Se realizeaza printr-un ansamblu de metode:
- dezinfecţia mâinilor chirurgului şi protejarea cu mănuşi sterile
- dezinfecţia câmpului operator
- sterilizarea instrumentarului chirurgical şi a materialului moale
- gesturi aseptice asupra plăgii postoperatorii
Sterilizarea se poate efectua prin:
mijloace fizice - mecanice, căldură, radiaţii UV sau ionizante
mijloace chimice - formol, oxid de etilen, glutaraldehida
MIJLOACE FIZICE
1. Mijloace mecanice: curăţirea mecanică şi spălare cu apă, detergenţi şi săpun (se adresează instrumentarului, materialului moale, mâinilor
chirurgului şi câmpului operator).
2. Căldura - mecanismul de acţiune este reprezentat de precipitarea proteinelor din membrana bacteriana, la temperaturi de peste 50 grade, cu
ruperea legaturilor de H şi denaturarea proteică. Sensibilitatea la căldură este direct proporţională cu conţinutul în apă al celulei -
microorganismele cu conţinut scăzut în apă sunt mai rezistente la căldură, formele sporulate fiind mai rezistente ca cele vegetative.
A. Sterilizarea prin aer cald se realizează cu ajutorul pupinelului, la temp. de 160 - 180C şi este alcătuit din:
- carcasa - cutie paralipipedică, cu pereţi dubli, între care există un spaţiu prin care circulă aerul cald; peretele exterior este termoizolant,cel
interior este perforat şi permite comunicarea dintre interiorul pupinelului şi spaţiul dintre pereţi; interiorul carcasei este prevăzut cu rafturi
- sistem de ventilaţie - ventilator ce uniformizează temperatura aerului,favorizând circulaţia continuă
- sistem de măsură temperatură- termometru cuplat la un termocuplu ce reglează temperatura în pupinel
- sursa de caldura- rezistenta electrica
- sistem de reglare si control - buton de reglare a temperaturii şi a duratei de sterilizare
Se pot steriliza instrumente metalice, obiecte din sticlă, ceramică, unele pulberi

B. Sterilizarea prin căldură umedă - prezintă o penetrabilitate mai mare, şi realizează

sterilizarea la temperaturi mai mici.
Sterilizarea cu vapori de apă sub presiune - cea mai utilizată pentru materialele şi instrumentele chirurgicale, prin autoclavare. Metoda
are la baza creşterea temperaturii de fierbere a apei odata cu creşterea presiunii ( la 120C sunt distruşi toţi germenii inclusiv formele
sporulate).
Se realizează prin intermediul autoclavului:
- un cazan cu pereţi dubli, ce comunică între ei prin orificii situate în partea superioară; spaţiul dintre pereţi comunică cu exteriorul prin
intermediul unor robinete; capacul este străbătut de orificii la care sunt adaptate un manometru, un robinet pentru reglarea presiunii şi o supapă
de siguranţă
- sursa de căldură este reprezentată de aburul ce provine de la uzina spitalului sau de la un cazan propriu al instalaţiei, electric sau pe baza de
gaze
- robinete de admisie abur în autoclav, evacuare condens, evacuare abur,uscare; se lucrează la presiuni de 2-2,5 atm.
- autoclavele moderne sunt computerizate, dotate cu pompa de vid .
Se pot steriliza : materialul moale, instrumentar chirurgical , material rezistente care necesită sterilizare.
3. Raze ultraviolete - sursa de emisie este reprezentată de lămpi cu mercur sau cadmiu.
- acţionează direct asupra microorganismelor, determinând coagularea proteinelor citoplasmatice, cu efect inclusiv pe virusi şi germeni anaerobi
- raza de acţiune 1,5-2 m. Durata de eficienţă este de 30-40 min.
- sterilizează aerul din sălile de pansamente, operaţie, diverse suprafeţe , suprafeţe din laboratoare.
4. Radiaţiile ionizante - radiaţia gama produce distrugerea microbilor prin excitarea şi
ionizarea atomilor materiei cu care vine în contact. O parte din germeni sunt distruşi, la
alţii apar mutaţii ce determină degenerarea coloniilor viitoare, la altele este inhibată
creşterea şi înmulţirea pe o anumită perioadă de timp .
- avantaje: penetrează foliile de plastic sau hârtie, nu încălzesc obiectele de sterilizat, durată mare de sterilizare - 2-3 ani
- sunt sterilizate soluţiile perfuzabile şi pulberile, materiale de sutură,instrumentar, mănuşi, halate, sonde, tuburi
5. Ultrasunetele - produse de generatori cu cristal, acţionează prin distrugerea membranei şi liza celulară.
6. Liofilizare - desicaţie în vid la temp. de 138C. Se utilizează în sterilizarea serurilor,
vaccinurilor.
MIJLOACE CHIMICE -diverse
•RecipientulvaaveamarcajeconformstandardelorNaţiunilorunite(UN)înconformitatecuAcorduleuropeanreferitorlatransportulrutierinternaţionalde
mărfuripericuloase(ADR):pictogramaPericolbiologic–esteperecipient,capacitatearecipientului(lsauKg–estepeel).

C 2.1. Igiena alimentației

Șef lucr.Dr.Simona SANDU

Alimentaţia

• reprezintă unul dintre factorii fiziologici absolut indispensabili sănătăţii oamenilor.

• Alimentele contribuie la creşterea şi dezvoltarea organismului, determină capacitatea de muncă, starea neuropsihică, morbiditatea şi
longevitatea populaţiei.
• Insuficienţa raţiei alimentare duce la scăderea capacităţii de muncă, la oboseală rapidă
Alimentaţia raţională

• satisface cerinţele energetice, plastice şi alte cerinţe ale organismului;

• asigură nivelul necesar al metabolismului.
• Elementele de bază ale unei asemenea alimentaţii sunt echilibrul cantitate–calitate şi regimul corect .
• În celulele, ţesuturile şi sistemele organismului uman permanent au loc procese metabolice – de schimb de substanţe.
• Prin metode ultramoderne, s-a constatat că în celule metabolismul se produce la fel de intens – atât în citoplasmă, cât şi în nucleu
• Datorită proceselor de asimilare ( anabolism ) şi • dezasimilare ( catabolism ) ,
care se prezintă ca un tot întreg , organismul îşi menţine vitalitatea şi capacităţile funcţionale

Consum permanent de energie

pentru satisfacerea mai multor necesităţi:

- sinteza de substanţe pentru creşterea organismului în dezvoltare;
- activitatea permanentă a muşchilor respiratori şi ai inimii;
- contracţiile, voluntare şi involuntare ale musculaturii striate şi netede;
- activitatea de secreţie şi excreţie;
- menţinerea temperaturii constante a corpului;
- repararea uzurilor
-susținerea efortului fizic .

• consumul de energie şi valoarea energetică a alimentelor se măsoară şi se exprimă în calorii – kilocalorii.

• 1 kcal reprezintă cantitatea de căldură necesară pentru creşterea temperaturii unui litru de apă cu un grad Celsius (de la 15º la 16º C).
• o altă unitate de măsură, mai adecvată, joule – kilojouli.
• Un kilojoule – cantitatea de energie cheltuită pentru deplasarea unei mase de 1kg pe distanţa de 1 metru cu o forţă de un newton.
• În organism, din produsele alimentare ingerate se sintetizează enzime, hormoni, prostaglandine şi alte substanţe active. Fiecare substanţă
nutritivă îndeplineşte un rol bine definit şi nu poate fi înlocuită cu alta. Organismul are posibilitatea să sintetizeze unele din aceste substanţe,
însă există o serie de substanţe nutritive nesintetizabile, numite esenţiale sau indispensabile. Astfel de substanţe sunt unii aminoacizi şi acizii
graşi, toate elementele minerale şi vitaminele. Deci, pentru asigurarea unei stări de nutriţie normale , este necesar ca alimentele consumate să
conţină toate substanţele nutritive în cantităţi optime, în primul rând alimentele esenţiale.
Metabolism bazal

• Energia necesară desfăşurării proceselor vitale , de bază, în condiţii de repaus absolut , se numeşte metabolism bazal .

• Valoarea metabolismului bazal este 1700 cal/zi pentru un adult de 70kg .

• Copiii şi adolescenţii au metabolismul bazal mai accentuat decât adulţii , valorile maxime atingându-se între 1-3 ani când ajunge la
22,5cal/kg/oră.

• În a doua jumătate a sarcinii metabolismul bazal creşte cu 20-25% , iar în perioada lactaţiei cu 10-20%.

• Metabolismul bazal scade cu vârsta şi la 55–60 ani este cu 15–20% mai redus decât la 25 ani, iar la 80 ani – cu 30%.

• Surplusul de energie determinat de ingestia de alimente se numeşte acţiune dinamică specifică.

• Proteinele au o acţiune dinamică specifică de 20-40% , lipidele 2-5 % , iar glucidele 6-8%.

• O alimentaţie echilibrată determină un efort suplimentar energetic de 10%.

• Glucidele şi lipidele se oxidează în organism până la produşii finali (CO2 şi H2O), pe când proteinele nu ajung la acest stadiu. Ureea,
rezultată în cantitate mare din catabolismul proteinelor , conţine energie calorică, ceea ce determină o diferenţă între coeficientul caloric
fiziologic şi cel fizic. Pentru a obţine un echilibru , aportul de energie trebuie să corespundă cu energia cheltuită.

• Dacă valoarea energetică a alimentelor nu acoperă cheltuielile de energie, în organism se formează un dezechilibru energetic

• În asemenea cazuri, pentru a acoperi necesarul de energie, organismul îşi mobilizează toate resursele, foloseşte toate substanţele nutritive
inclusiv proteinele tisulare, ceea ce creează un dezechilibru proteic. Utilizarea proteinelor tisulare determină scăderea rezistenţei
organismului la diferite agresiuni din mediu și majorează morbiditatea generală.

• În caz de alimentaţie caloric excesivă, apare un alt fenomen – un surplus de energie, care de asemenea se reflectă negativ asupra sănătăţii
( obezitate, ateroscleroză, hipertensiune arterială ).

• Rezultă că atât deficitul, cât şi excesul de energie se reflectă asupra sănătăţii, provocând modificări metabolice, dereglări funcţionale sau
morfologice în diferite organe şi sisteme
• metabolismul proteic este influenţat de tiroxină, hormonul glandei tiroide; cel glucidic – de hormonii glandei suprarenale, adrenalina şi
noradrenalina, şi de hormonul pancreasului, insulina . Metabolismul lipidic e influenţat de hormonii hipofizei, ai pancreasului, tiroidei,
suprarenalelor. Sistemul nervos central coordonează toate procesele metabolice prin aşa-numitul mecanism neuro-humoral. Reglarea neuro-
humorală directă se produce la nivelul asigurării trofice a ţesuturilor şi organelor.

• Reglarea indirectă se manifestă prin influenţa sistemului nervos asupra sistemului endocrin, aici intensificându-se sau limitându-se secreţia
hormonilor în circuitul sanguin
• La vârsta de până la 25 ani, când creşterea şi dezvoltarea organismului mai persistă, predomină procesele de asimilare. De la 25 la 60 ani se
stabileşte (la oamenii sănătoşi) un echilibru stabil al proceselor asimilare–dezasimilare, iar după vârsta de 60 ani, încep să predomine
procesele de catabolism

• Metabolismul bazal depinde de vârstă şi sex. Odată cu vârsta, intensitatea metabolismului bazal scade. La femei, el este cu 8–10% mai redus
decât la bărbaţi
Energia

• Energia necesară organismului este asigurată de lipidele, proteinele , glucidele din alimente.Prin arderea unui g de lipide obţinem 9,3 cal ,
proteinele furnizează 4,1 cal ca şi glucidele.

• În organism glucidele şi lipidele au rol energetic , iar proteinele rol plastic.Glucidele sunt cele care asigură rapid necesarul energetic.

• Din necesarul energetic al organismului 55-65% este asigurat de glucide , 20-35% de lipide şi 10-18 % de proteine
Cheltuiala de energie
a organismului scade cu creşterea temperaturii şi creşte cu scăderea temperaturii.Activitatea musculară este cea mai importantă cauză de
creştere a consumului de energie.

• Cel mai mare consum de energie este dat de activitatea fizică

( simpla ridicare din poziţia culcat în șezând ridică metabolismul cu 30-50%) dar şi cea intelectuală.Categoriile de activitate fizică diferă la
bărbaţi faţă de femei. Pentru bărbaţi există patru categorii de activitate fizică : foarte grea, grea , medie, uşoară.Pentru femei sunt doar trei
categorii
Necesarul de proteine

• -proteinele sunt substanţe nutritive cu structură complexă şi roluri deosebit de importante în organism.Ele reprezintă 16-19% din greutatea
corporală.Proteinele sunt macromolecule formate din lanţuri de aminoacizi unite între ele prin legături peptidice.Aminoacizii sunt
elementele structurale ale proteinelor.Cei 22-23 de aminoacizi din organism se pot aşeza în lanţuri polipeptidice după o regulă determinată
genetic . Majoritatea aminoacizilor (AA)pot fi sintetizaţi de organism atunci când nu sunt conţinuţi în hrană.Ei sunt aminoacizi neesenţiali.

• Există 8 aminoacizi care nu pot fi sintetizaţi : fenilalnina, izoleucina, leucina,lizina, metionina, triptofanul , valina , treonina. La copil unde
nevoile organismului sunt crescute devine relativ esenţială histidina.

• Cantitatea de proteine ce trebuie asigurată prin alimentaţie variază în funcţie de factori endo şi exogeni : vârstă , sex , corpolenţă , felul
activităţii , condiţii de mediu.
• Pentru un adult sănătos cu activitate obişnuită necesarul este de 1,21,5 g proteină/kgc/zi
• ( 85-100g pentru un bărbat de 70kg ).O altă formă de exprimare este de procent din raţia calorică . Raţia de proteine trebuie să acopere
1018% din cantitatea totală de energie cheltuită .
Necesarul de lipide și glucide
• Lipidele ( grăsimi) reprezentate prin grăsimile neutre ( trigliceride) și lipide complexe . Se găsesc în țesuturile vegetale și animale ca
principală formă de depozitare materială a energiei. Lipidele complexe conțin acizi grași, alcool , fosfor, compuși azotați . Ele intră în
structura a numeroase țesuturi și alcătuiesc lipidele de constituție ( fosfolipide , sfingolipide).
• Roluri : intră în structura lipidelor de constituție , intervin în reacții de oxido-reducere , deci în respirația celulară , stimulează activitatea
unor enzime ( citocromoxidaza).
• Glucidele sunt foarte răspândite în natură .Se mai numesc și hidrocarbonate .Sunt mono, oligo , polizaharide.Roluri : tonic al celulei
hepatice, formează rezervele de glicogen , asigură energia pentru sistemul nervos central , roluri plastice.
• Pentru ca metabolismul lipidic și protidic să se desfășoare în condiții normale este necesar ca aportul de glucide să reprezinte cel puțin 10%
din valoarea calorică a rației alimentare.
• Alimentația este rațională dacă asigură cantități optime din toate substanțele nutritive de care are nevoie organismul în diferite stări
fiziologice și condiții ale mediului ambiant . Alimentele trebuie să fie salubre și oferite într-o formă acceptabilă consumatorului.
•
•
 C 2.3.Valoarea nutritivă și igiena alimentelor

Șef lucr.Dr.Simona SANDU

Grupe de alimente

• Cantitatea de substanţe nutritive variază de la un aliment la altul .Un aliment natural sau realizat industrial nu conţine toate substanţele
nutritive în cantităţi adecvate diferitelor categorii de consumatori.

• După provenienţa şi valoarea lor nutritivă alimentele se împart în 8 grupe : lapte şi produse lactate , carne şi peşte, ouă, legume şi fructe,
produse cerealiere şi leguminoase uscate , zahăr şi produse zaharoase , grăsimi alimentare , băuturi alcoolice şi nealcoolice.

• Pentru acoperirea optimă a tuturor nevoilor organismului , este necesară asocierea în meniuri a alimentelor din diferite grupe

1.Lapte şi brânzeturi ( dulce , praf , condensat , produse lactate acide , brânzeturi )

• -Au valoare nutritivă mare datorită calităţii componentelor sale şi nu atât datorită cantităţii de energie produsă.

• -reprezintă cea mai bună sursă alimentară de Ca ( prin cantitate ) şi realizează condiţii care favorizează absorbţia şi fixarea în oase şi dinţi
( raportul Ca/P > 1)

• -conţine proteine de calitate superioară ( 3,5 g proteine/100ml lapte de vacă) ; brânzeturile concentrează proteinele de 3,5-8 ori.

• - valoarea nutritivă superioară se datorează prezenţei în cantităţi optime a tuturor aminoacizilor esenţiali şi coeficientului ridicat de utilizare
digestivă
( de aceea stimulează creşterea animalelor tinere)

• - reprezintă sursă bună de vitamine hidro şi lipo solubile ( A şi D) , lactoză

• -conţine cantităţi relativ mari de P , K , Na

• -raţia de lapte 250-300ml/zi la adult şi 20-60g brânzeturi , în funcţie de alte produse lactate consumate şi conţinutul de carne şi ouă al raţiei
Igiena acestor produse :

• -începe de la igiena grajdului

• -furajele și concentratele nu trebuie să fie mucegăite

• -vasele în care se face mulgerea să fie din tablă emailată și material palstic

• -personalul cu echipament , mâini curate

• -laptele proaspăt muls are însușirea de a împiedica înmulțirea microorganismelor ( 3-6 ore la 200 C ); dacă se răcește la 10-120 faza
bacteriostatică se prelungește la 12- 24 ore

• -transportul spre fabrică în mașini frigorifice

• -în fabrică obligatoriu se aplică pasteurizarea ( încălzire la 65-850C – diminuare a microorganismelor saprofite ) după care rapid se aplică
răcire la 50

• -sticlele , borcanele , bidoanele trebuie spălate și dezinfectate

• - produsele lactate proaspete se mențin la temperatură scăzută până la folosire

2. Carne şi peşte
• – cuprinde toate ţesuturile şi organele consumate de om de la păsări , mamifere, peşte , inclusiv mezeluri .

• - carnea , peştele şi preparatele lor sunt principalele surse de proteine de calitate superioară.

• -în cărnurile slabe cantitatea de proteine variază între 18-22 g% , iar în cele grase 1214g% Au conţinutul de aminoacizi adecvată nevoilor
organismului uman.
• -conţin cantităţi mai mari decât laptele de metionină şi lizină.

• -eficienţa proteică este la fel ca la lapte ( creştere în greutate cu 3g pentru 1g proteină ingerată).Este valabil pentru proteina din muşchi , nu
pentru cea din aponevroze.
• - în carnea macră de mamifere şi păsări proporţia de colagen este 2-5% , iar la peşte 0,51,5%.

• -pentru mezeluri se recomandă ca proporţia de colagen să nu depăşească 20%

• -carnea şi peştele aduc mari cantităţi de vitamine din grupul B

• -ficatul înmagazinează vitaminele grupului B , A, D

• -carnea de peşte gras reprezintă sursă de retinol , colecalciferol

• -carnea şi mai ales viscerele constituie cea mai bună sursă alimentară de fier ( cantitate , condiţii de absorbţie)

• -produsele carnate contribuie la asigurarea necesarului de P , K , Zn , Cu , I ,F

• -carnea este relativ săracă în Ca şi Na

• -grăsimile oscilează între limite foarte largi.

• -valoarea energetică a cărnii , peştelui şi preparatelor carnate depinde în mare măsură de procentul de grăsimi.

• -100 g peşte generează în jur de 80 calorii , 100g mezeluri produc 300-500 calorii.

• -grăsimile de bovine sunt foarte sărace în acizi graşi polinesaturaţi . Prezenţa acizilor graşi saturaţi şi a colesterolului în grăsimile animale
favorizează efecte dislipidemiante şi aterosclerozante.

• -glucidele sunt practic absente în muşchi.

• -raţia de proteine este 150-200g /zi pentru adolescenţi şi oamenii care muncesc.În profesii şi posturi cu consum energetic mare poate depăşi
200g/zi
Igiena cărnii
• -carnea poate transmite multe boli microbiene , virale , parazitare

• -sacrificarea animalelor se face în centre autorizate

• -animalele bolnave sau suspecte nu se sacrifică

• -sacrificarea se face după 8 ore de repaus

• -eliminarea sângelui din țesuturi trebuie să fie cât mai completă

• -carcasele și organele sunt lăsate câteva ore să se răcorească și apoi sunt refrigerate ( 0-50C)

• -carnea are reacție acidă , mediu nefavorabil florei de putrefacție – contribuie la prelungirea conservării cărnii

• -ulterior trece spre reacție alcalină care împreună cu temperaturi mari de depozitare determină alterarea cărnii ( datorită încărcăturii
microbiene mari)
• -utilajele –mașini, malaxoare , mese de tocat , mijloace de tarnsport trebuie să fie curate și dezinfectate

• -persoanele care prelucrează carnea trebuie să fie sănătoase, controlate medical

• -lanțul de frig trebuie asigurat cu strictețe în tot intervalul cuprins între tăiere/pescuire și consum
 3.Ouă

• -oul reprezintă o importantă sursă de vitamine liposolubile şi hidrosolubile

• -100g de ou integral ( albuş+ gălbenuş) conţin 1000- 4000 UI vitamina A , 50-150 UI vitamină D3 , 0,2-0,5mg Vit.B 2 , 0,3-0,4mg vit .B6 , 2-
4 mg acid pantotenic , 2-3 mg vit.E .

• -faţă de nevoile omului ouăle aduc cantităţi mici de vitamină PP şi sunt practic lipsite de vitamina C.

• - ouăle de găină şi gâscă conţin în medie 14% proteine , iar cele de curcă 13%

• -amestecul de proteine din albuş şi gălbenuş reprezintă cel mai echilibrat conţinut aminoacid faţă de necesarul omului.Eficienţa proteică este
de 3,8g pe 1g ou.
• -calitatea biologică a proteinelor din ou le conferă proprietăţi corectoare ale proteinelor de origine vegetală.Asocierea ouălelor cu derivatele
cerealiere , legume , leguminoase , produse de cofetărie şi patiserie este raţională din acest punct de vedere.
• -lipidele reprezintă 12% în oul de găină şi 14 % în cel de gâscă

• -un dezavantaj nutriţional al oului îl constituie prezenţa cantităţilor mari de colesterol.

• -elementele minerale sunt concentrate mai ales în albuş

• -raţia 6-7 ouă / săptămână la copii şi adolescenţi şi până la 3-4 pentru adulţii aflaţi în câmpul muncii
Igienă

• -se pot insalubriza cu reziduuri de pesticide , antibiotice , metale toxice , micotoxine

• -ouăle vechi conțin microorganisme

• -ouăle se păstrează în spații frigorifice la 1-50C și umiditate relativă de

80-90%
4.Legume şi fructe

• - omul consumă de la plante fructele, rădăcinile, tuberculi, bulbi ,frunze în stare proaspătă sau prelucrate prin marinare , sterilizare ,
deshidratare , congelare , transformare în sucuri , păstrare în soluţii concentrate de zahăr.
• - reprezintă principala sursă de vitamină C
• -lipsa legumelor şi fructelor din alimentaţie crează riscul spolierii organismului de această substanţă nutritivă
• -aprecierea fructelor şi legumelor ca sursă de vitamina C trebuie să ţină seama nu numai de concentraţia vitaminei ci şi de cantitatea ,
frecvenţa şi mai ales sezonul în care se consumă produsul respectiv.
• -pentru ţara noastră , pentru că se consumă frecvent , sursele cele mai importante sunt merele , perele , cartofii , morcovii , varza , ceapa
uscată , prazul.
• - cea mai bună sursă citricele
• - în fructe vitamina C este concentrată în coajă şi la periferia miezului.Cu cât plantele au o însorire mai bună cu atât creşte concentraţia lor
de acid ascorbic
• -spălarea şi menţinerea prelungită în apă după cojire sau fragmentare îndepărtează sau distrug cantităţi variabile de vitamină C.
• -mediul acid măreşte rezistenţa vitaminei faţă de acţiunea oxigenului.

• -lămâile ,portocalele , mandarinele sunt o bună sursă de vitamină P cu rol în permeabilitatea capilarelor
• -fructele şi legumele cu pulpă şi coajă colorată ( mai ales în galben , portocaliu) conţin cantităţi mari de caroteni , mai puţin solubili în apă
şi mai rezistenţi la oxidare.
• -legumele constituie o sursă principală alimentară de vitamină K ( spanac , urzici,lobodă) • - fructele şi legumele oleaginoase conţin
tocoferol ( vit.E) şi vitaminele complexului B.
• - conţin toate elementele minerale necesare omului
• -sunt alimente alcalinizante , marea lor majoritate
• -pentru majoritatea fructelor şi legumelor valoarea energetică este dată de conţinutul de glucide
• ( excepţie cele oleaginoase )
• -sărace în proteine şi lipide , au valoare calorică redusă
• -raţia variază între 425 g/zi la copii până la 750-900 g /zi femei în perioada maternităţii
•
Igiena

• -depozitarea necorespunzătoare determină pierderea de apă , se încing , încolțesc și se alterează

• -modificarea structurii tisulare determină difuzarea microorganismelor în profunzime și degradarea produsului
• -rolul cel mai important în alterare îl au mucegaiurile și drojdiile
• -păstrarea în stare crudă se face în încăperi răcoroase , cu umiditate relativă de 80-95%
5.Produse cerealiere şi leguminoase uscate

• -reprezintă alimente de bază pentru majoritatea populaţiei globului

• -dintre cereale la noi sunt cele mai folosite grâul şi porumbul , iar dintre leguminoase fasolea

• - la noi cerealele reprezintă cea mai importantă sursă de energie şi de glucide acoperind 30-50% din necesarul caloric şi până la 80% din
raţia totală de glucide .

• Exp: - în 100 g pâine se găsesc înmagazinate 230-255 calorii

• - 340 – 360 calorii în făinuri , paste făinoase

• -leguminoasele uscate sunt şi ele produse hipercalorice 300-415 calorii /100g
Conținutul produselor cerealiere și leguminoase

• a)Glucidele digerabile sunt reprezentate în proprorţie de 95-98% de amidon

• b)Proteine- cerealele şi leguminoasele uscate asigură între 7-34% din raţia de proteine ( pâine , făinuri 7-12% , fasole 20-25% ,
soia 32-34% )

• - proteinele din cereale sunt mult mai sărace în lizină , au cantităţi mici de metionină , cisteină , izoleucină , treonină , valină

• - dacă proteinele provin numai din porumb , după scurt timp de la administrare , animalele încetează să mai crească

• - din punct de vedere al aminoacizilor esenţiali , proteinele din soia sunt echilibrate , ocupând poziţie intermediară între cereale şi
produsele animale .Eficienţa proteică de la soia este 2-2,2g . Făinurile degresate din soia conţin 45-50% proteine .Concentratele
proteice de soia pot avea

• 60-90% proteine.

• - tratamentul termic la care sunt supuse derivatele cerealiere şi leguminoase inactivează o parte din lizină , accentuând astfel
deficitul în acest aminoacid esenţial limitant
c)Vitamine – fac parte din grupul B ( excepţie B12) , vitamina E .

• Sunt lipsite de vitaminele A, D, C

• -specific pentru ţara noastră – derivatele cerealiere şi leguminoase reprezintă principala sursă de vitamină B1 şi vit.E Vitaminele
sunt mult mai bogate în stratul aleuronic ( celulele de la periferia miezului ) şi embrionul unui bob.
d)Elemente minerale • -fosfor 200-
400mg%

• -potasiu 100-350mg% în derivate cerealiere şi 700-1500mg% leguminoase

• -magneziu 50-150mg%

• -fier – în leguminoase

• -oligoelemnte : cupru, zinc , mangan

• -sunt sărace în : calciu şi sodiu

• -în cereale predomină miliechivalenţii acizi

• -în leguminoase predomină miliechivalenţii alcalini

• - coaja şi embrionul concentrează 65-70% din totalul sărurilor minerale ale seminţei
• - 15-70% din fosfor este sub formă de acid fitic care împreună cu calciul , fierul , magneziul formează săruri puţin solubile , cu
un coeficient de absorbţie intestinală redus.Cea mai mare parte de acid e în coajă şi embrion , deci făina cu un conţinut bogat în
tărâţe va fi bogată în fitaţi .

• - cercetări efectuate la copii şi adulţi au arătat că administrarea de pâine neagră sau integrală creşte eliminarea fecală de calciu şi
fier

• - derivatele cerealiere obţinute din făină neagră sunt rahitizante şi decalcifiante datorită :

• - dezechilibru P/Ca – mult P

• - lipsa vitaminei D

• - prezenţa acidului fitic

• Se pot remedia prin adăugare în făină de Vit.D , calciu , fier

e) Grăsimi – în cantităţi mici , concentrate în embrion .Uleiurile din cereale şi leguminoase se caracterizează prn conţinut crescut de acizi graşi
nesaturaţi ( oleic, linoleic , linolenic ) .În uleiul din germeni sunt cantităţi mari de vitamină E .

• Toleranţa digetivă la legume şi produse cerealiere depinde de conţinutul în material fibros.La un grad de extracţie mare 70% ( făină cu multe
tărâţe ) micşorează absorbţia proteinelor în în medie cu 5% şi valoarea calorică folosibilă a raţiei cu 4%.

• Raţia – pentru a nu crea dezechilibre se recomandă ca participarea derivatelor cerealiere şi leguminoase la raţie să nu depăşească 20-
 30% din valoarea calorică globală a raţiei la copii de

• 1-6 ani şi maxim 50% pentru adulţi şi adolescenţi

Igiena

• -dacă sunt recoltate la perioada de maturitate se păstrează bine ,timp îndelungat

• -depozitarea necorespunzătoare determină încingerea , germinarea , mucegăirea ,fermentarea
• -pe cereale și leguminoase se dezvoltă mucegaiuri , drojdii , bacterii
• -de aceea depozitarea se realizează în spații în care umiditatea este maxim 14-15 %
• -sacii de făină se așează pe grătare , în stive , în jurul cărora se lasă aer liber
• -combaterea degradării se realizează prin : uscarea cerealelor , dezinsectizarea spațiilor înainte de folosire
6.Zahăr şi produse zaharoase
• - se caracterizează prin prezenţa în compoziţia lor a unor mari cantităţi de zahăr , glucoză , fructoză

• - au proprietăţi organoleptice variate – multe utilizări

• -există produse din zahăr şi fructe, zahăr şi seminţe oleaginoase , mixturi complexe • - produsele zaharoase sunt alimente concentrate ,
bogate în glucide , sărace în apă.
• -reprezintă o sursă importantă de energie ( peste 300 cal/100g)

• - indicate persoanelor activitate fizică cu mare cheltuială de energie

• -cantităţi mari de dulciuri pe stomacul gol , efecte laxative • -sunt sărace în substanţe nutritive indispensabile organismului.

• Raţia – 7-8% proporţie de calorii provenite din dulciuri la copii şi femei gravide şi maxim 10% pentru celelalte grupe populaţionale.

• Consumul exagerat determină : instalarea obezităţii , dislipidemii , ateromatoză . Consumul crescut de dulciuri afectează în primul rând
vitamina B1 prin două mecanisme : dulciurile nu au vitamina, iar excesul lor creşte nevoia de vitamină B1( tiamină).
Igiena

• -conținut redus de apă , proteine , lipide , vitamine

• -mixturile complexe sunt cele care se alterează ușor .Se vor folosi materii prime prospete , cremele vor fi ținute la rece imediat ce au fost
preparate

• -este interzis ca înghețata să fie lăsată să se decongeleze și apoi să se recongeleze

• -se iau măsuri de combatere de combatere a muștelor , gândacilor , rozătoarelor
 7.Grăsimi alimentare
• - cuprind grăsimi extrase din plante şi din ţesuturi animale bogate în lipide.
• - valoare nutritivă – importantă sursă de lipide
• - au foarte mare valoare calorică 700-925 cal/100g
• - sunt indicate la persoane cu activitate fizică intensă de lungă durată , nu pentru efortul în timp scurt
• -untul şi margarina vitaminizate sunt surse importante de vitamină A şi D
• -uleiurile din germeni de cereale conţin tocoferoli
• - grăsimile se digeră mai uşor cu cât sunt mai bogate în acizi graşi nesaturaţi şi în acizi graşi cu lanţ scurt .
• Raţia – depinde mult de natura şi cantităţile în care sunt consumate alte grupe alimentare.
• - se recomandă ca produsele de origine animală nedegresate să reprezinte 12-14% din valoarea calorică totală a meniului zilnic pentru copii
şi femei în perioada maternităţii şi 15-17% pentru restul populaţiei.
• - 1/3 – ½ din acizii graşi polienici să provină din uleiuri bogate în acest fel de acizi – au efecte nedislipemiante.
• Efectele consumului neadecvat : obezitate , dislipidemii , ateromatoză , litiază biliară , îmbolnăviri cardio-vasculare , steaoză hepatică
Igiena

• -în grăsimi pot ajunge cu ușurință insecticide organoclorurate ( folosite în protecția plantelor)
• -păstrarea necorespunzătoare determină alterarea ( râncezire) însușirilor senzoriale
 8.Băuturi alcoolice şi nealcoolice

• - între aceste două categorii sunt deosebiri mari în ceea ce priveşte modul de obţinere , compoziţia chimică , valoarea nutritivă.

• - caracteristici comune : conţinut bogat în apă , provenienţa din materii prime vegetale , consumarea lor datorită însuşirilor senzoriale
plăcute
• - băuturile nealcoolice au valoare nutritivă scăzută datorită lipsei multor substanţe nutritive.Fac excepţie sucurile naturale de fructe ; nu pot
constitui alimente de bază în hrana omului.Consumarea lor este recomandată pentru că asigură rehidratarea şi mineralizarea , au efect
răcoritor ; unele au efect stimulant , sucurile naturale aduc vitamine . Frunzele de ceai conţin F , iar cafeaua are cafeină ,
teobromină .Consumul exagerat determină fenomene de intoxicaţie cafeinică ( iritabilitate , insomnie , dispnee , depresie cerebrală , anorexie
, tremurături)
• -valoarea nutritivă a băuturilor alcoolice depinde de modul cum este considerat principalul component adică alcoolul etilic.Dacă este
metabolizat până la CO2 şi H2O eliberează 7, 07 calorii/g .Nu conţin substanţe nutritive; au mai multe efecte nocive
Igiena

• -băuturile nu constituie medii prielnice pentru persistența și multiplicarea organismelor

• -fac excepție băuturile proaspete din fructe
• -bolile microbiene și virale se pot răspândi prin băuturi și sunt de tip hidric ( febră tifoidă , dizenterie , hepatită epidemică)
• -reguli : se folosește apă potabilă la spălarea ustensilelor și recipienților , starea de sănătate a personalului va fi supravegheată
• -risc apare dacă se introduc fraudulos adjunvanți în băuturi

C 2.4 Alimentația rațională și regimuri de slăbire

Șef lucr.Dr.Simona SANDU

• În lucrarea sa „Despre regim”, Hipocrate defineşte, de fapt, raţia de întreţinere (în epoca noastră este redată cu ajutorul caloriilor): „Dacă
reuşim să găsim pentru fiecare om echilibrul dintre alimentaţie şi exerciţiile fizice, astfel încât să nu fie nici mai mult , nici mai puţin, am
reuşit să descoperim mijlocul de întreţinere a sănătăţii
Particularităţile raţiei alimentare:
• 1. Alimentaţia trebuie să fie suficientă cantitativ, adică să asigure cantitatea necesară de energie, prin respectarea condiţiilor sanitare în
timpul transportării, păstrării şi preparării culinare a produselor alimentare, pentru a asigura cantitatea necesară în menţinerea unei greutăţi
adecvate a corpului, cât mai aproape de cea ideală.
• 2. Prevenirea nocivităţii alimentelor şi evitarea consumului unui produs alimentar insalubru. 3. Să aibă o calitate adecvată, adică să conţină
toate substanţele nutritive – proteine, lipide, glucide, vitamine, săruri minerale – în cantităţi bine echilibrate; să se respecte o proporţie justă
a alimentelor şi a substanţelor nutritive.

• 4. Să se respecte regimul alimentar raţional.

• 5. Să se asigure o bună stare de nutriţie , folosirea maximă a substanţelor nutritive prin prepararea culinară bună a alimentelor.

• 6. Asigurarea varietăţii bucatelor

• 7.Proprietăţile organoleptice ale produselor alimentare să corespundă cu deprinderile consumatorului.

• 8. Să se respecte moderaţia (fără exces de sare, zahăr, grăsimi).

Obiective principale ale Igienei alimentației( după S.Mănescu) :

• 1. cunoaşterea şi punerea în valoare a efectelor favorabile ale alimentaţiei asupra stării de sănătate;

• 2. diminuarea sau înlăturarea riscului că produsele alimentare pot să devină factori dăunători pentru consumatori
• Igiena alimentaţiei se bazează pe fiziologia şi biochimia procesului de alimentare, pe vitaminologie, microbiologie, helmintologie şi pe alte
ştiinţe. Una dintre problemele primordiale ale igienei alimentaţiei este alimentaţia raţională, corectă, bazată pe realizările ştiinţelor
contemporane, pe modificările continue ale condiţiilor de viaţă.
•
•
ştiinţa contemporană despre nutriţie aceasta poate fi prezentată sub
două aspecte :

1. ca ştiinţă despre alimentaţia raţională adecvată pentru diferite grupe profesionale, de vârstă ale populaţiei, ce studiază calităţile
nutriţionale şi biologice ale produselor animaliere, vegetale şi artificiale;

2. ca ştiinţă despre protecţia sanitară a surselor alimentare, despre asigurarea inofensivităţii produselor alimentare finite.
Regimul alimentar după cum se știe depinde de vârstă, starea de sănătate şi activitatea desfășurată. Regimul de alimentaţie e stabilit la
3-5 mese pe zi: mic dejun , prânzul, cina și 2 gustări

• În alimentaţia corectă se respectă un echilibru cantitativ şi calitativ optim, bine determinat al nutrimentelor – proteine, lipide, glucide,
vitamine şi săruri minerale. Alimentaţia raţională se consideră unul din factorii primordiali în combaterea şi profilaxia aterosclerozei, bolii
ischemice cardiace cu infarct miocardic, ictusului cerebral şi a altor boli cardiovasculare
•
Ştiinţa despre alimentaţia raţională prevede analiza profundă a particularităţilor nutritive şi biologice ale produselor alimentare, studierea
interrelaţiilor anumitor componente nutritive şi a influenţei acestora asupra proceselor de transformare a substanţelor în organism, studiază
influenţa eventual sinergică sau antagonistă a nutrimentelor în procesele biologice
•

Alimentaţie raţională

• = respectarea unui echilibru al alimentelor ingerate, prin intermediul cărora

organismul îşi asigură necesitatea în nutrimente şi substanţe biologic active. În
acest sens, o importanţă deosebită are respectarea echilibrului aminoacizilor,
părţi componente ale proteinelor, în special a echilibrului aminoacizilor
esenţiali, indispensabili, care nu pot fi sintetizaţi în organism şi trebuie să-i
administrăm prin alimente de origine animalieră. Alimentele cu aminoacizi
esenţiali ne pot asigura un metabolism la nivelul normal şi indici vitali susţinuţi.

• Se cunoaşte că acizii graşi, prezenţi de obicei în grăsimile animaliere , au

proprietăţi aterogene. În acelaşi timp însă, unele grăsimi animaliere (untul,
untura de porc) sunt surse de acid arahidonic, un acid gras indispensabil
organismului, care în uleiurile vegetale se află în cantităţi reduse.

• asigurarea optimă a organismului cu vitamine liposolubile (A, E, D) se produce

numai dacă în alimentaţie se conţin cantităţile necesare de grăsimi. În
alimentaţia biologic calitativă, un rol important au vitaminele (îndeosebi
vitamina C) . Condiţii nefavorabile de asigurare a organismului cu vitamina C
survin în a doua jumătate a iernii şi primăvara devreme, când sortimentul de
fructe şi legume din alimentaţie se reduce considerabil, iar necesarul
organismului în vitamine creşte. În această perioadă se recomandă o
vitaminizare suplimentară a raţiilor alimentare, în special cu vitamina C . Odată
cu scăderea cantităţilor de vitamine în alimentele naturale, apare riscul unei
hipovitaminoze . Hipovitaminoza se reflectă negativ asupra stării generale a
organismului, asupra gradului de rezistenţă la diverşi factori nocivi, la
substanţele toxice sau medicamentoase.

• Primăvara, creşte necesitatea organismului şi în alte vitamine – B1, B2, E etc.

Unele preparate industriale de vitamine conţin tot setul de vitamine în cantităţi
bine echilibrate, ele fiind recomandate pentru perioada de primăvară.
•

• Prin alimentaţia raţională trebuie să menţinem în organism şi echilibrul acido-

bazic, să prevenim apariţia stărilor de acidoză. Acest echilibru poate fi realizat
prin folosirea în raţia alimentară a cantităţilor suficiente de produse lactate,
legume, fructe.

• După I. Mincu, nutriţia, dietoterapia pot interveni pozitiv numai datorită celor
două însuşiri de bază ale organismului : variabilitatea şi adaptabilitatea.

• Variabilitatea este în strânsă relaţie cu fondul genetic al omului. Descoperirea

enzimelor a modificat noţiunea de variabilitate.

• Adaptabilitatea de asemenea poate fi folosită în nutriţie şi dietoterapie.

• În medicină și nutriție, termenul dietă se referă la un regim alimentar special,

recomandat fie în cazul unei maladii fie, mai curent, pentru menținerea stării de
sănătate, pentru păstrarea sau atingerea unei anumite greutăți corporale etc. O
dietă constă practic într-un set de reguli alimentare, reguli care impun consumul
de nutrienți în anumite cantități și din anumite grupuri de alimente. Aceste
reguli sunt dependente de datele biologice ale individului care urmează dieta și
variază de la o dietă la alta
Dieteticianul trebuie să posede aceste cunoştinţe şi să respecte câteva principii
generale:

• 1. Fiecare dietă trebuie modelată în funcţie de deprinderile bolnavului,

adaptându-se în limitele terapeuticii, preferinţelor bolnavului.

• 2. Dieta terapeutică este o dietă normală, modificată calitativ şi cantitativ pentru

a combate un proces patologic specific.

• 3. În prescrierea unei diete, trebuie să se ţină cont de comportamentul

bolnavului (emoţional, social, în procesul de muncă, în familie etc.). Trebuie să
se ţină seama şi de faptul că orice dietă prelungită mai mult timp poate fi
urmată de schimbări în personalitatea bolnavului, mai ales în caz de diete
restrictive

• În unele cazuri, ea nu poate fi respectată din cauza condiţiilor familiale, de

muncă sau economice. De aceea, intervenţia trebuie să se facă cu grijă, conform
•

unor criterii. Cu cât o boală acută sau cronică este mai gravă şi prelungită, cu
atât ea consumă mai multe proteine din organism.

• Bolile metabolice dezechilibrate, febrele prelungite creează un bilanţ azotat

negativ. Stresul este însoţit de pierderea de azot şi potasiu. Toate acestea trebuie
să le fie cunoscute medicilor nutriţionişti, care, prin administrarea raţională a
proteinelor, pot ajuta pozitivarea mai rapidă a bilanţului azotat.Orice boală care
este însoţită de tulburări nutriţionale (pierderi de lichide, de electroliţi, de azot
etc.) trebuie tratată astfel, încât, concomitent sau chiar înaintea vindecării
cauzei, să fie echilibrată tulburarea metabolică
•
Regimuri de slăbire
• Acest gen de dietă are la bază ideea că,pentru a fi mai uşor digerabile,
alimentele trebuie combinate corect în funcţie de compatibilitatea dintre ele.

• Deci, în prepararea unui meniu, diversele feluri nu trebuie să fie alese la

întâmplare, ci combinate astfel încât aportul de substanţe nutritive să fie optim,
iar alimentele uşor de digerat.

• Fireşte, această dietă poate fi urmată doar de cei care nu suferă de nici un fel de
afecţiuni sau de intoleranţe alimentare.

• De evitat: carbohidraţi concentraţi cu proteine concentrate; carne şi

lapte/lactate; mai multe feluri de proteine combinate

• Corecte: cereale şi lactate; cereale şi leguminoase; cereale şi seminţe uleioase;

carbohidraţi şi zarzavaturi; proteine animale (carne, peşte) şi verdeţuri.
Exemple de alimente sanatoase:

• 1. Legumele si fructele
Asigurand cantitatea necesara de vitamine si fibre, legumele si fructele aduce cele
mai mare beneficiu al dietei – pierderea in greutate. Acest lucru este posibil
deoarece majoritatea fructelor si legumelor sunt mai greu digerate, fapt care le da
denumirea de alimente ce ajuta la arderea caloriilor. Transformate in bauturi sau
salate, fructele reprezinta o optiune sanatoasa de alimentatie, putand fi consumate
oricand.
2. Cerealele
•

Cerealele constituie o alta parte importanta a dietei, deoarece fara acestea orice
dieta poate cauza diferite afectiuni ale sistemului digestiv. Specialistii recomanda
ca carealele sa fie consumate dimineata cand organismul are nevoie de o
alimentatia bogata in carbohidrati pentru a-l ajuta sa isi porneasca mecanismul de
digerare. 3. Proteinele
Produsele din carne si peste, cum ar fi: tonul, puiul sau curcanul contin o cantitate
semnificativa de proteine. Acestea ajuta la mentinerea elasticitatii tesuturilor
musculare, iar daca introduci o cantitate suficienta de proteina in organism acestea
vor ajuta si la arderea grasimilor si a caloriilor din organism.
De asemenea, proteinele ajuta la formarea masei musculare, fapt ce
te va ajuta sa te menti in forma, plin de energie in timpul unei diete.
Beneficiile

1. Exercitiile practicate cu regularitate timp de cel putin 10 minute pe zi te vor

ajuta sa ai o sanatate si o rezistenta de fier.

2. Prin pierderea kilogramelor in plus determina o presiune mai scazuta asupra

articulatiilor si musculaturii, iar durerile musculare vor fi de domeniul trecutului.

3. Cu cat consumi o cantitate mai mica de zahar si carbohidrati cu atat de vei

simti mai putin obosita, deoarece organismul va avea nevoie de mai putin timp si
energie pentru a digera aceste alimente

IGIENA HABITATULUI
SPAȚIUL DE LOCUIT ȘI
RELAȚIA CU SĂNĂTATEA
UMANĂClick to add text

Sef lucrari Dr.Simona SANDU

Habitatul

Reprezintă mediul construit de om în vederea satisfacerii nevoii de

adăpost , hrană , odihnă
•

Așezările umane au evoluat având la bază creșterea demografică și evoluția

economică
Oricare ar fi fost tipul de așezare de-a lungul evoluției istorice , reguli de
igienă s-au regăsit încă de la nivelul cetății antice
Locuinţa reprezintă unul din cei mai importanţi factori de mediu
Împreună cu alimentația și îmbrăcămintea determină nivelul de trai
al populației
Locuința constituie legătura dintre individ şi familia sa
Are valenţe economice , sociale , culturale , sanitare
Este bine cunoscută relaţia dintre o locuinţă salubră şi
apariţia sau agravarea unor afecţiuni mai ales
infecţioase
- Contaminarea
locuinței
prezintă un pericol chiar mai mare decât poluarea mediului
ambiant extern;

Cerinţele unei locuinţe igienice conform OMS

1.satisfacerea nevoilor fiziologice şi psihologice ale populaţiei
2.prevenirea bolilor transmisibile , a intoxicaţiilor şi accidentelor
3.realizarea confortului social necesar individului şi familiei sale
Condiții fundamentale ale igienei spațiului de locuit

 1.Amplasarea
•

 2.Orientarea locuinţei

 3.Materiale de construcţii

 4.Planificarea interioară

 5.Dotarea

 6.Ambianţa termică

7.Încălzirea
8.Vicierea aerului
9.Ventilaţia
10.Iluminatul locuinţei
11.Umiditatea
12.Întreţinerea locuinţei
1.Amplasarea locuinței

teren uşor înclinat , în zona de locuinţe a localităţii

 de preferat pe sol argilo-nisipos

nivelul apei subterane trebuie să fie la cel puţin 1m de fundaţia

clădirii.
•

 Solul argilos nu este recomandabil deoarece reţine apa

şi favorizează igrasia , iar cel nisipos nu conferă
suficientă stabilitate construcţiei
2.Orientarea locuinței
 Pentru zona noastră climatică orientare sudică , SE ,
SV.
Există 3 tipuri de încăperi

- cu orientare obligatorie către soare –

dormitor , cameră de zi

- cu orientare ferită de soare –

bucătăria, cămara - încăperi
indiferente – anexele sanitare.
 La amplasarea unei locuinţe se are în vedere ca însorirea să
nu fie excesivă sau insuficientă , să fie ferite de existenţa
unor curenţi puternici .
 Orientarea nordică nu permite pătrunderea în încăpere a
radiaţiei solare

directe.

Lipsa radiaţiilor luminoase şi ultraviolete creează condi

• Bolile respiratorii
• Boli infecţioase cu transmitere aeriană
• Rahitism
• Tulburări de vedere
•

3.Materiale de construcţie
 Naturale ( lemn , piatră) şi artificiale ( beton , cărămidă )

Condiții sanitare -termoizolante -

hidroizolante
-neinflamabile sau greu inflamabile
-uşor de întreţinut
Neajunsuri ale materialelor de construcţie
1.sub acţiunea radiaţei solare şi a temperaturilor ridicate se pot
elibera o serie de substanţe cu efecte iritante, narcotice,
sensibilizante.
2.unele materiale plastice pot acumula încărcări electrostatice
care în prezenţa umidităţii crescute produc senzaţii
neplăcute
4.Planificarea interioară
Se recomandă ca nr.de încăperi să fie egal cu al locuitorilor
Suprafaţa necesară pentru o persoană trebuie să fie între 8-16m2 ,
cu o medie 10-12m2 .

Înălţimea încăperii trebuie să fie 2,6-2,7m asigurând un cubaj de 30 – 35 m3

Diverşi cercetători au propus pentru confort ca
înălţimea să fie inferioară a 2/3 din lungime şi
superioară a 2/3 din lăţime.

Importanța problemei redată și de legislație care prevede :

 Art. 17 Ord.MS 119 din 2014 pentru aprobarea
Normelor de igienă și sănătate publică privind
mediul de viață al populației
(1) Parametrii sanitari care trebuie să fie respectați la
proiectarea și execuția locuințelor sunt:
- suprafața minimă a unei camere = 12 mp;
- suprafața minimă a bucătăriei = 5 mp; -
înălțimea sub plafon = 2,60 m.
•

5.Dotarea locuinței
 Este element esențial în păstrarea și promovarea sănătății
populației
 Anexe :
– indispensable – baie , WC
-facultative : cămară ,spălătorie , uscătorie, garaj. Unii autori
includ aici şi instalaţiile de apă şi canal , de iluminat , de
depozitare a reziduurilor
 Condiții

-trebuie să aibă o ventilaţie corespunzătoare -multiplul

de schimb trebuie să nu depăşească de 5 ori volumul
încăperii pentru bucătărie şi de 10 ori volumul încăperii
pentru WC

Multiplul de schimb = cantitatea de aer care se primeneşte în timp de o oră

6.Ambianța termică = microclimatul locuinţei

Factorii microclimatului

1.temperatura aerului

2. umiditatea aerului

3.mişcarea aerului

4.temperatura obiectelor şi suprafeţelor.

Norme sanitare pentru factorii componenți ai microclimatului

1.temperatura aerului cuprinsă între 18-22o C , admiţându-se vara

până la 26oC
•

2.umiditatea aerului cuprinsă între 35-65%

3.mişcarea aerului să nu depăşească 0,5m/sec având
ca limite optime 0,1-0,3m/sec

 4.temperatura suprafeţelor (pereţilor) să nu difere cu mai mult de 4

0
C faţă de cea a aerului.
Acțiunea ambianței termice asupra sănătății și stării de confort

 Ambianţa termică influenţează în mod direct termoliza şi indirect

termogeneza

 Mecanisme prin care se pierde căldura

1.conducţie – pierdere de căldură prin contact direct cu obiectele înconjurătoare

, 5% din căldura pierdută

2.convecţie – pierderea către aerul ce vine în contact cu pielea şi se încălzeşte

Este dependentă de temperatura aerului ; 15-20% din căldura pierdută.

3.radiaţie – către obiectele şi suprafeţele înconjurătoare , fără contact direct cu

acestea , 45-50% din totalul căldurii pierdute

4.evaporare – transformarea în vapori a apei la nivelul pielii şi formare de

căldură
( o,6 calorii pentru 1ml de apă) , 25-30% din căldura pierdută. Este dependentă
de umiditatea aerului.

Microclimatul cald

 Caracterizat prin :

-radiaţie pozitivă
-temperatura și umiditatea aerului crescute
-mişcarea aerului scăzută
 Reacţia din partea organismului :

 creşte temperatura cutanată şi ulterior cea centrală

•

 creşte frecvenţa şi amplitudinea respiraţiei

 creşte frecvenţa pulsului

 creşte concentraţia şi vâscozitatea sângelui

 pierderea unei mari cantităţi de apă şi electroliţi

 scad secreţiile digestive

 se reduce cantitatea de urină eliminată

 scade capacitatea de atenţie concentrare , randament al muncii

Microclimatul rece
 Caracterizat prin :
-radiaţie negativă
-temperatura aerului scăzută
-umiditatea aerului crescută
-mişcare puternică a aerului
Reacţia din partea organismului

 vasoconstricţie periferică
 apariţia contracţiilor musculare şi tremurături
 hipotermie , scade temperatura cutanată
 scade frecvenţa pulsului şi creşte TA
 creşte concentraţia sângelui
 creşte cantitatea de urină şi frecvenţa micţiunilor
 scade rezistenţa generală a organismului
 În cazul când ambianţa termică scăzută este puternică apar tulburări
locale şi generale.
•

Tulburările locale : degerături ca urmare a apariției ischemiei periferice , dureri

articulare şi musculare , nevralgii , pareze şi paralizii ( frecvent paralizia de
facial şi trigemen ) , favorizarea apariţiei faringitei , laringitei , amigdalitei .
Tulburări generale : scăderea rezistenţei generale a organismului faţă de
agresiunile biologice din mediul extern şi favorizarea apariţiei unor boli aşa
numite afrigore : pneumonia, nefrita şi chiar reumatismul articular acut
7.Încălzirea locuinței
 2 sisteme de încălzire : local , central .

 Sistemul local - sobe care emană căldură în încăpere.

Neajunsuri : reducerea cubajului încăperii , volumului de aer ,
eliminarea de produși de ardere cu efecte nocive CO , CO2

 Sistemul central - aerul cald circulă prin conducte Marele

inconvenient al acestui sistem de încălzire este că reduce mult
umiditatea uneori sub 30% care irită mucoasele și favorizează
afecţiuni respiratorii.
Condiţii sanitare ale încălzirii salubre

1) Să creeze condiţii optime ale ambianţei termice

2) Să nu producă nocivităţi : fum ,praf , gaze toxice

 3) Să realizeze o uniformitate a climatului în întreaga încăpere. Nu se

acceptă o diferenţă mai mare în spaţiu de 1-30C şi o diferenţă mai
mare în timp ( 24 ore ) de 2-40 C pentru sistemul central şi
3-60 C pentru cel local

4) Să aibă un randament caloric cât mai mare posibil

8.Vicierea aerului
 Reprezintă modificări în compoziţia aerului dintr-o încăpere
caracterizate prin modificarea proprietăţilor fizice ale aerului
cât şi a compoziţiei chimice .

 La baza vicierii aerului stă procesul respirator care produce

modificări biochimice ( scade O2 şi creşte CO2 ) şi o serie de
•

modificări fizice cum ar fi creşterea temperaturii aerului ,

umidităţii datorită în special a aglomerației.

 Vicierea aerului se poate determina printr-o singură

măsurătoare , cea a CO2 .

Tulburări din partea organismului : transpirație, senzație de căldură sufocantă ,

cefalee, vertij , greață și vomă , oboseală , somnolenţă până la lipotimie şi chiar
moarte.
9.Ventilaţia

Condiţii sanitare ale ventilaţiei

a)să nu introducă din exterior aer poluat b)să nu

modifice brusc proprietăţile fizice ale aerului
c)să nu producă zgomot
d)să funcţioneze tot timpul anului
e) să realizeze condiţiile de confort cerute
Ventilaţia se realizează - natural (prin porii pereţilor) - artificial
(ferestre) .
Prin ventilaţia naturală se realizează un schimb de aer egal cu ½ până la 2/1 din
volumul încăperii. Această cantitate de aer se numeşte multiplu de schimb.
Multiplul de schimb nu poate fi oricât de mare pentru că se creează curenţi. Se
recomandă ca pentru încăperile publice să nu depăşească de 5 ori volumul
încăperii.
•

Aerisirea prin ferestre aduce multiplul de schimb la de 3-4 ori volumul

încăperilor în funcţie de diferenţa de temperatură între interior şi exterior .
10.Iluminatul locuinţei
Condiţii sanitare ale iluminatului artificial

Intensitate luminoasă corespunzătoare

- 30lx cameră de dormit

- 50lx cameră de zi

- 50lx bucătărie

- 20lx grup sanitar

Evitarea umbrelor şi a strălucirii excesive
Uniformitatea în timp şi spaţiu
Evitarea încălzirii atmosferei
Iluminatul natural corespunzător

 - presupune o bună orientare a încăperilor

 -factori constructivi care realizează un bun iluminat :

1.unghiul de pătrundere- arată cât de adânc pătrunde radiaţia luminoasă

în încăpere. Nu trebuie să fie mai mic de 270

2.unghiul de deschidere – corespunde porţiunii libere a bolţii cereşti . Nu

trebuie să fie mai mic de 50

3.distanţa dintre clădiri D≥ H

4.adâncimea încăperii mai mare de 2,5 ori distanţa de la podea la

marginea superioară a ferestrei.
•

5.coeficientul de luminozitate să fie cel puţin 1/8 – 1/10 pentru încăperile

de locuit , ¼ -1/6 pentru şcoli şi instituţii de învăţământ , ½ - ¼ pentru
muncă de precizie.

Toate pot fi sintetizate într-un singur indice coeficientul de

iluminare naturală = raport procentual între iluminatul
interior şi iluminatul exterior.
El nu trebuie să fie mai mic de 1-2% pentru încăperile de locuit.
Poate creşte până la 10% pentru munca de precizie.
pentru pătrunderea directă a radiaţiei solare în încăpere
însorirea acestora trebuie să fie asigurată cel puţin 1 ½ ore în
ziua cea mai scurtă a anului.
Insuficienţa iluminatului creează o serie de consecinţe : oboseală ,
scăderea capacităţii de muncă , apariţia unor tulburări de vedere
Iluminatul excesiv poate produce fenomene negative : fotofobia, lăcrimarea
, dureri de ochi, cefalee.
11.Umiditatea
 Umiditatea de construcţie – apare datorită transformării hidroxidului
de Ca din tencuială în carbonat de Ca cu eliberare de apă. Apare în
primele zile după construcție şi poate fi evitată printr-o bună încălzire.

 Umiditatea de infiltraţie sau de capilaritate este produsă prin

pătrunderea apei din sol în fundaţie şi pereţii construcţiei , se formează
igrasia şi constituie cea mai gravă formă de umiditate

 Umiditatea de întreţinere este rezultanta unei întreţineri defectuoase a

construcţiei , cu deteriorarea diferitelor instalaţii de apă şi canal şi
infiltrarea apei în pereţii clădirii

 Umiditatea de condensare apare ca urmare a utilizării

necorespunzătoare a încăperii cu prepararea alimentelor sau spălarea
rufelor în încăperi cu altă destinaţie.
•

Umiditatea excesivăfavorizează ap
unor afecţiuni ale căilor respirat
superioare , reumatism , artroze

12.Întreţinerea locuinţei
 Întreținerea constă în :

- repararea la timp a defecțiunilor

- menținerea unei perfecte stări de salubritate și igienă

- evitarea unor activități care determină degradarea și distrugerea

locuinței

- Curățenia
•

- zilnic și periodic

- Periodic  dezinsecție și unde este nevoie deratizare

C2 IGIENA AERULUI

Șef lucr.Dr.Simona SANDU

COMPOZIŢIA CHIMICĂ

•78-79% azot

• 20- 21% oxigen

• 0,03 - 0,04% CO2

•alte gaze : argon , xenon , neon , radon

Aerul pur e un amestec de oxigen şi azot în raport

1:4 (teoretic)
ACȚIUNEA ELEMENTELOR COMPONENTE ALE AERULUI ASUPRA
ORGANISMULUI

Influenţa variaţiei presiunii parţiale a azotului

-azotul are reactivitate chimică foarte redusă

•

- influenţează sănătatea numai ca urmare a creşterii presiunii aerului inspirat

-aer cu presiune crescută respiră : -scafandrii

- muncitorii din chesoane

-variaţiile meteorologice nu produc modificări atât de mari ale presiunii
Variații ale presiunii
A.Presiunea creşte pentru fiecare 9 m coborâţi cu 1 atm

Efecte - azotul inspirit la presiune ridicată depăşeşte membrana alveolo-

capilară , se dizolvă în plasma şi apoi în ţesuturile bogate în lipide ( ţesut
adipos , sistem nervos ) ⇒2 sindroame importante :

- sindromul de compresiune = narcoza hiperbară ( beţia adâncurilor ) – cu

evoluţie în 2 faze : excitaţie şi inhibiţie
-sindromul de decompresiune
Sindrmul de compresiune

-excitaţie – euforie, hiperreflectivitate , nelinişte, agitaţie

-inhibiţie – adinamie , somnolenţă , bradicardie , bradipnee , hiporeflectivitate

până la somn , moarte
Se instalează cu atât ma repede ( câteva secunde) cu cât se
coboară mai adânc ( 70-100m)
Răul de munte

Manifestări clinice :
•

• oboseală , tahipnee şi chiar dispnee , cefalee , vertij , somnolenţă , cianoză în

special la extremităţi , epistaxis, hemoptizii , lipotimie , extrem- deces.
Persoanele din Hymalaia , Anzii Cordilieri au modificări adaptative definitive :
-torace globulos
-creşterea volumului respirator
-hipertrofie de ventricul stâng
- poliglobulie

Creşterea presiunii parţiale a oxigenului

• bine tolerată de organism ( administrare de oxigen pur sau în amestec cu alte

gaze).
La administrare de lungă durată – fenomene de iritaţie respiratorie
-modificarea permeabilităţii alveolo-capilare (
prin denitrificarea aerului alveolar )
- risc de edem pulmonar

• Administrarea de oxigen hiperbar ( 2 atm)- terapie cu oxigen hiperbar –

oxigenul se dizolvă în plasma şi este astfel transportat la nivelul ţesuturilor.
Când se atinge nivelul de saturaţie în oxigen a celulei cerebrale apar
fenomene de excitaţie corticală ( agitaţie , convulsii , moarte dacă nu se
întrerupe administrarea).
Influenţa variaţiei presiunii parţiale a bioxidului de carbon

• *Surse de CO2 în natură

-respiraţie om şi animale
-procese natural de fermentaţie
- combustii naturale şi artificiale

• *Consum de CO2

-fotosinteza plantelor
•

-solvirea parţială a CO2 din aer şi apă

-carbonaţii trec în bicarbonaţi în apa mărilor şi oceanelor

Între ele echilibru , cu creşterea producerii

• creşterea CO2 determină acumularea unui strat

izolator pentru radiaţiile solare şi în special cele
infraroşii ceea ce duce la creşterea temperaturii
pământului ( fenomenul de seră).

• efectele nocive asupra organismului uman se

manifestă nu prin acumularea în atmosferă ci prin
acumularea la nivelul solului.

• -acumulări - încăperi închise ermetic în fabrici de

bere sau alcool

• - mine adânci

• - locuri declive

• - în zonele vulcanice
Acţiunea CO2 funcţie de concentraţie

• 3-4% se apropie de concentraţia din aerul alveolar

• împiedică eliminarea CO2 din sânge cu apariţia fenomenelor

de hipercapnie( creşte frecvenţa şi amplitudinea respiraţiei
pentru că CO2 este excitant respirator)

• 4-5% dispnee

• constricţie toracică

• tulburări senzoriale
•

• uşoară creştere a tensiunii arteriale

• -6-8% cefalee
• vertij

• greaţă şi vomă
• adinamie

• somnolenţă
• -9-10% lipotimia
• -peste 16 % paralizia centrilor respiratori , moarte subită
• Profilaxie

• -ventilaţia încăperilor

• - măşti de protecţie ( în puţuri adânci)

POLUAREA AERULUI ŞI ACŢIUNEA ASUPRA SĂNĂTĂŢII

• Poluarea aerului = prezenţa în atmosferă a unor substanţe care în funcţie de

concentraţie şi/sau timp de acţiune produc modificări ale sănătăţii , generează
disconfort sau alterează mediul

• Sunt substanţe diferite de cele care se găsesc în mod normal în atmosferă ,

sau cele normale în anumite condiţii ( ozonul , bioxid de carbon , radon )
Natura agenţilor poluanţi

• suspensii din aer – poluanţi dispersaţi în aer sub formă de substanţe în stare
de agregare lichidă sau solidă (aerosoli)
•

• gaze şi vapori poluanţi ( dispersie moleculară)

Suspensiile din aer ( aerosolii)

- particulele dispersate în aer sunt solide sau lichide -dimensiunile particulelor

0,001-100µm
-particulele cu dimensiuni mai mari se depun foarte repede ,iar cele cu
dimensiuni mai mici ajung la nivelul dimensiunilor moleculare ( dispersie
gazoasă)
-cele mai răspândite sunt suspensiile gazoase
( pulberile)
Clasificarea aerosolilor ( după W.Gibbs)

-dimensiuni mai mari de 10 µm –sedimentează , nu difuzează ,

reţinuţi în căile respiratorii superioare
-dimensiuni 10 – 0,1 µm – difuzează puţin în aer imobil , pătrund adânc putând
ajunge la alveola pulmonară.Se reţin în proporţie mare în tot aparatul respirator.
-dimensiuni 0,1-0,001 µm – nu sedimentează în aer imobil ( au mişcări
browniene)- pătrund până la alveolă unde se reţin şi sunt eliminate cu aerul
expirat .
Caracterizează aerosolii prin proprietăţile fizico-
chimice , prin stabilitatea în aer a celor trei categorii.

Agresivitatea particulelor depinde de

1.concentraţia în atmosferă
2.dimensiunea particulelor în suspensie
3.natura chimică a substanţei- determină tipul de efect nociv
Acţiunea poluanților din aer :
•

1.acţiunea toxică specifică – relizată de pulberi

- mecanism
fiziopatologic specific

- tablou clinic şi
anatomopatologic
caracteristic
Exp: Pb şi compuşi , Cd , Hg

2.acţiune alergică –provocată de alergenii din atmosferă ( mediu de viaţă , de

muncă , locuinţă)

3.acţiune fotodinamică – produsă de pulberi fotosensibilizante Exp :

antracen , acridina, parafină , smoală
4.acţiune cancerigenă – datorită unor pulberi anorganice ( As , Cr , Ni , azbest )
sau organice ( hidrocarburi policiclice aromatice )

5.acţiune infectantă –pulberile vehiculează germeni patogeni aderaţi pe

particulele de praf

6.acţiune iritantă – produsă de suspensii care dau inflamaţie aseptică şi care

suprasolicită mecanismul de clearance pulmonar .Depinde de natura şi
concentraţia pulberilor .

7.acţiune fibrozantă – pneumoconiogenă –cuprinde fenomene patologice care

apar în urma expunerii la anumite categorii de pulberi .
•

Gazele şi vaporii poluanţi

• pătrund în organism pe cale respiratorie

• la nivelul celor 7 milioane de alveole se realizează o suprafaţă de schimb de
90m2 .Prin membrana alveolo-capilară difuziunea în circulaţia generală se
face extrem de uşor

• toxicele pot afecta toate ţesuturile ( toxice protoplasmatice) sau anumite

organe sau ţesuturi ( toxice cu acţiune electivă).
Toxicitatea depinde de :

• structura chimică a toxicului şi puterea lui de reacţiona cu celulele

organismului

• solubilitatea – produşii solubili în umorile organismului sunt mai toxici

( sulfatul de bariu e insolubil şi de aceea nu e toxic )

• Exp: sublimatul de mercur e solubil şi toxic , sulfura de mercur –

insolubilă ,deci inofensivă

• -solubilitatea în apă şi grăsimi influenţează : pătrunderea , distribuţia , viteza

de eliminare respiratorie a toxicelor
• volatilitatea
• tensiunea vaporilor

• punctul de fierbere
•

• starea de agregare
SURSE DE POLUARE A AERULUI

-surse –naturale – erupţii vulcanice , erodarea solului , descompuneri naturale

- artificiale ( antropogene) – procesele de

combustie

- transporturile
- procesele industriale
Procesele de combustie

• gaze rezultate prin arderea cărbunelui , petrolului şi derivaţilor , gazele

naturale
un combustibil de puritate perfectă eliberează CO2, H2O , oxizi de azot

• în realitate în compoziţia fumului rezultat din arderea cărbunelui intră :

elemente gazoase ( CO2, oxizi de azot , SO2, CO , hidrocarburi, aldehide) şi
elemente în suspensie ( particule de cenuşă cu mare putere absorbantă . Din
arderea cărbunelui rezultă o serie de hidrocarburi aromatice policiclice din
care unele au efect cancerigen ( benzo-a piren).

• arderea petrolului – mai puţine elemente minerale în suspensie, sulf ,

conţinut mai ridicat de hidrocarburi

• arderea gazelor naturale – CO , oxizii de azot .Apar hidrocarburi policiclice

cancerigene

• * poluarea produsă în procesele de combustie în surse staţionare au în

principal efect iritant

• ( suspensii , SO2, NO2 , aldehide) şi cancerigen ( hidrocarburi aromatice)

• riscul asfixiant prin CO redus – eliminare prin coşuri înalte

•

Transporturile

• autovehiculele principala sursă de poluare

• poluant- hidrocarburile policiclice aromatice , CO , oxizii de azot ,

aldehide , plumb

• Arderea benzinei formează substanţe oxidante care iau naștere fotochimic

sub acţiunea radiaţiei solare ( hidrocarburi + oxizi de azot +aer
atmosfheric)⇒poluare oxidantă fotochimică ( trafic intens +lumină = Los
Angeles, Tokio)

• Risc : 1.iritant - NO2 , aldehide

2.asfixiant CO trecut prin zona de respiraţie a omului

3.cancerigen- HPA
4.toxic specific - halogenurile de plumb
Procesele industriale

• Arderea combustibilului
• Ind.siderurgică-oxizi de Fe, Mn, As, carbune , funingine , cenuşă , SO , 2

CO,H2S

• Metalurgie neferoasă-oxiozi metalici (Pb, Zn , Cd) , SO 2

• În industria de aluminiu – F este poluantul

• Industria materialelor de construcţii-pulberi
• Pulberi de azbest la extragerea minereului , frâne autovehicule
• Ind chimică – subproduşi eliminate în formă gazoasă
•

• Compuşii fluorului rezultaţi de la ind.de îngrăşăminte

• Risc influenţat de profilul industrial şi procesul tehnologic
Poluarea aerului şi autopurificarea sunt condiţionate de :

• factorii meteorologici ( curenţii de aer , temperatura , umiditatea)

• factorii topografici
• vegetaţie
• suprafeţe de apă
• elemente urbanistice
Autopurificarea se realizează prin : diluarea poluanţilor depunerea
elementel
or de
poluare
pe sol

*Cele mai puţin favorabile condiţii meteorologice sunt ceaţa ,

calmul atmosferic , inversia termică
EFECTELE POLUĂRII ASUPRA SĂNĂTĂŢII

1. acute ( expunere de scurtă durată) → intoxicaţii acute

→ agravarea unor boli preexistente

2. cronice ( expuneri de lungă durată) → concentraţii moderate de poluanţi ,

expunere lungă
→ fenomenele patologice pot apărea după ani de expunere
⇒cumulare ( Pb, Cd , Hg –toxici cumulativi) sau cumulare funcţională
•

( suprasolicitare mecanisme de apărare initial cu fenomene reversibile –

poluanţii iritanţi)
3 .tardive- fenomene patologice care apar la decenii de la expunere
( acţiunea cancerigenă a poluanţilor atmosferici)

Tipuri de gaze

1. acţiune iritantă –efect predominant pe aparatul respirator ( SO2 , NO2 NH3 ,Cl2
)
2.cu acţiune asfixiantă –efect hipoxie sau anoxie ( CO, CO2 , H2S , HCN, cianuri)
3. acţiune sistemică – Pb , F , Hg
4.cancerigeni

5. poluanţi fibrozanţi
6.poluanţi alergizanţi
POLUANŢII IRITANŢI
• Poluanţi iritanţi : gaze (SO2 , NO2 , NH3 ,Cl2 ) şi suspensii

• Intoxicaţii acute accidentale , la concentraţii ridicate de scurtă

durată

• ● Intoxicaţii acute – leziuni ale polului anterior ocular

( conjunctivită /cheratoconjunctivită) şi afectarea aparatului
respirator ( sindrom traheobronşic, bronşiolitic ,
bronhopulmonar) Gazele iritante insolubile în apă ( NO2 , O2
atomic)produc edem pulmonar toxic

• ● Creşterea semnificativă a mortalităţii şi morbidităţii

• Perioade de inversie termică , ceaţă , calm atmosferic →

îmbolnăviri cardiovasculare şi respiratorii ( SO2 şi suspensii)
• La peste 1,5mg/m3 SO2 şi 2mg/m3suspensii se observă o creştere
a mortalităţiigenerale prin boli cardiovasculare şi respiratorii .
Deja de la 0,5mg/m3 SO2 apar creşterea mortalităţii .
•

• ● Agravarea bronşitei cornice 3–. când concentraţia medie pe 24

ore a SO2 şi suspensii negre este peste 0,25mg/m

• Intoxicaţii cu concentraţii moderate – suprasolicitare a

mecanismelor de clearance

• Intoxicaţii cronice după expuneri de lungă durată

Efectele cronice –expunere de lungă durată la niveluri moderate

• - influenţează bronţita cronică , emfizemul pulmonar , astmul

bronşic

• - factorii de mediu intervin atât ca agenţi etiologici ( exogeni –

fumat , poluarea aerului factori sociali şi endogeni – carenţe
imunitare , mucoviscidoze , deficit de alfa 1 antitripsină ) cât şi
ca factori determinanţi

• Bronşita cronică

• -SO2 peste 0,2mg/m3 şi suspensii peste 0,150 mg/m3creşte

frecvenţa br.cronice la populaţia 40-60ani

• -în condiţii de poluare iritantă creşte frecvenţa şi gravitatea

infecţiilor respiratorii la copii

• ( tuse persistentă , dispnee cu fenomene parţiale de obstructive

bronşică) de la 0,1mg/m3
Emfizemul pulmonar
-apare intricat cu bronşita cronică
-se corelează expunerile profesionale şi toxice iritante
Astmul bronşic
Apare în afara poluării cu substanţe indicate ca alergeni
Agenţii poluanţi acţionează probabil ca alergeni incomplete de tipul haptenelor
care împreună cu proteinele umane constituie alergeni compleţi ( fenomen
nedovedit)
•

Mult mai probabilă este acţiunea agenţilor iritanţi poluanţi ( SO2 , acid sulfuric ,
pulberi) ca factori declanşatori ai crizelor de astm la bolnavi sensibilizaţi
anterior prin reacție spastică reflexă şi prin acţiunea musculaturii bronhiilor
Infecţii respiratorii acute
Afectează căile respiratorii superioare şi a celor profunde
Poluanţii iritanţi cresc susceptibilitatea de infecţii respitatorii bacteriene şi
virotice
POLUANŢII ASFIXIANŢI
-principalul efect patogen este hipoxia sau anoxia prin blocarea aportului ,
transportului şi utilizării O2 în diferite procese metabolice
-poluanţi asfixianţi sunt : CO , H2S , CO2
-CO este cel mai important → blochează transportul O2de către Hbprin legarea
ei în
COHb
-H2S blochează centrul respirator
-cianurile –realizează utilizarea crescută a O2 la nivel tisular
-
C
O
2

d
e
v
i
n
e

e
x
c
e
p
ț
•

i
o
n
a
l

t
o
x
i
c

S
u
r
s
e

C
O

î
n

a
t
m
o
s
f
e
r
ă
-antropogene –produc 7%din CO în zonele populate
-naturale –oxidarea metanului – 80% din CO atmosferic
•

- apa oceanelor – descompunerea clorofilei ; rezultă 13% din

CO -mecanismele naturale de autopurificare nu pot reduce concentraiile CO în
atmosferă ( are stabilitate foarte mare )
Risc pentru sănătate – industrii , gaz de eşapament , arderi incomplete , fum de
ţigară
-CO are capacitatea de a deplasa O2 fixat de Hb şi realizează blocarea capacităţii
de fixare a O2 de către Hb
-CO are afinitate pentru Hb de 210-240 ori mai mare decât O2 -În
sânge se realizează o concentraţie de echilibru de COHb care
depinde de concentraţia CO şi O2 din aer , de volumul ventilaţiei
pulmonare
-COHb este un produs reversibil ( scade cândscade concentraţia de CO) -0,5-
0,8% COHb normal în sânge

• efectele sunt - acute - sub 2% -nu apar modificări fiziopatologice sau

patologice

- 2- 10 % intoxicaţie acută foarte

uşoară ( hipoxie) ; capacitatea de efort scade la 2,5%COHb . Concentraţia devine
patologică pentru persoanele cu cardiopatie ischemică ( criză de angor ,
IMA)

- 10-20% intoxicaţie acută uşoară

( cefalee,
dispnee , tahicardie, scade performanţa intelectuală)

- 20-40% -intoxicaţie acută gravă

( cefalee,
greaţă , tulburări de coordonare , senzoriale)

- peste 40% -pierderea conştienţei

-60% moarte în
scurt timp
•

• cronice –persoane expuse timp îndelungat la concentraţii relativ ridicate

-se manifestă prin sindrom asteno-vegetativ-cefalee,
ameţeli , dureri precordiale
- efecte asupra cordului cu modificări cardiace grave ( atingere
valvulară , miocardică , semen arterioscleroză cerebrală )
* La 4% COHb se atinge echilibrul prin inhalare constantă de 25 ppmCO
• H2S – este iritant al căilor respiratorii
Asfixiant prin blocarea centrului respirator ( concentraţia în mediul urban
192µg/m3)
Pragul olfactiv este 1-45 µg/m3
Concentraţia fatală 400- 700 µg/m3
POLUANŢII SISTEMICI

• Sunt toxici specifici

• Ajung în organismal uman urmând diferite lanţuri trofice
• Poluanţi sistemici sunt Pb , Hg , F , Cd- acţionează la nivel subcelular şi
enzimatic

• Pb şi Hg inhibă funcţia citocromiclor

• Cd inhibă enzimele fosforilării oxidative
• Sunt toxici cumulativi : în factorii de mediu , în organismal uman
•
Plumbul
-poluant ubicuitar ( aer , apă , sol )
•

-adulţii intoxicaţi prin alimente, băuturi ; copiii prin jucării ,locuinţă

-în aer se găseşte sub formă de vapori şi suspensii
-expunerea este profesională şi neprofesională
-în organism pătrund 0,35mgPb/zi din alimente , apă , inhalare
-plumbul inhalat se absoarbe în proporţie de 30- 50 % ⇒ cantităţi mici
inhalate , risc mare de intoxicaţie datorită absorbţiei
-explicaţia absorbţiei crescute din aer – se află sub formă de particule
submicronice care pătrund până la nivelul alveolei .Se declanşează mecanism de
epurare ( creşte Pb în fecale)
-la 10-150 µg/m3 ( mijlocii ) de Pb apare distrugere fagocitară şi epurare.
-la concentraţii mai mari , nu mai are loc evacuarea . Pb ajunge în
circulaţie .Majoritatea se fixează de hematii ( unde concentraţia este de 16 ori
mai mare decât în plasmă)

• Pb se depozitează în oase , în special în cele lungi ( unde este

90% din Pb depozitat şi 50% din Pb existent în organism)

• - eliminarea se face prin fecale şi urină

• -când este depășit nivelul de încărcare apar modificări

fiziopatologice fără semne de intoxicaţie

• -cele mai bune metode de stabilire a pragului de încărcare sunt

testele biochimice :

• 1.teste de încărcare – plumbemia, plumuria, conţinutul de Pb

din dinţi şi păr

• Pb emia 10 -15 µg/100ml în zonele nepoluate .

La 36 µg/100ml apar primele tulburări la copil.
•

La 60 µg/100ml este necesară internarea pentru descărcare de Pb.

• Pb uria 20-30 µg/l la persoanele neexpuse . Peste 150 µg/l este

evidentă acţiunea toxică.

• Pb în păr – nu oferă date despre încărcarea corporală

2.teste de alterare a sintezei de Hb
-determinare acid deltaaminolevulinic – 2,5-5 mg/l
-determinarea dehidrazei ALA ( ALAD) – valori cu atât mai mici cu cât
încărcarea este mai mare ; n= 70-113U/ml eritrocite -determinarea unor
coproporfirine urinare
-determinarea protoporfirinelor eritrocitare libere ( PEL)
- apar alterări nucleare ale hematiilor nespecifice strict acestei
intoxicaţii
- Pb are impact asupra sintezei de Hb prin afectarea a cel puţin 2 enzime
: ALAD
şi ferochelataza
Acţiunea pe sănătate
-tulburări nervoase – iritabilitate , insomnia , cefalee
-tulburări digestive
-tulburări articulare , cardiovasculare
Encefalopatia saturnină – intoxicaţie cu doze mari de Pb ( agitaţie,
tremurături , convulsii , delir , paralizii , coma ; rămân leziuni posttraumatice)

• La copil primele modificări neuropsihice apar la 200 µg/l( parestezii

,
analgezii ), halucinaţii.Este afectat şi aparatul renal cu leziuni acute ( AA urie
, glicozurie, hiperfosfat urie) şi cronice (atrofie glomerulară , scleroză
interstiţială , degenerescenţă hialină ,IRC)

• La nivelul tubului gidestiv – alterarea funcţiilor ficatului

•

• Cardiovascular – modificări ale permeabilităţii vasculare , corelaţie

semnificativă între HTA şi nivelul încărcării cu Pb.Afectează tiroida
şi suprarenala.

• Alkilii şi acetatul bazic de plumb cresc cazurile de cancer .

- determină intoxicaţii accidentale Mercurul
-intoxicaţia pe cale digestivă este cea mai frecventă
-în aer se ating exceptional niveluri ridicate
-Hg se absoarbe ca mercur metalic ( 70-80% ajunge în plămâni)
-Hg în sânge mai mic ca 1 µg/ 100 ml
-Hg se depozitează în organism -50% în rinichi , creier ( mai ales compuşii
organici ) , părul ( se acumulează de 250 ori mai mult).
Eliminare prin fecale și urină.Timpul de înjumătăţire 40 zile
Hg este liposolubil ; trece cu uşurinţă( formele organice , în stare de vapori)
barierele hemocerebrală şi placentară
DL50= 10-40mg/kg
Dozele neletate produc leziuni grave la nivelul : creierului , rinichiului , cordului
, plămânilor . La o concentraţie de 0,9 mgHg /m3 aer se produc leziuni grave
cerebrale şi renale ( experimental).
La om efectele nocive apar la 0,015 – 0,02 mg/m3
Hg acţionează prin :
1.degradare enzimatică a citocromului P 450
2.modificarea RE celular în ficat şi rinichi
3.Scăderea AA în lamelele cerebrale
4.Împiedicarea mitozelor celulare
- alkilii de Hg au efect embriotoxic, gametogenetic, citotoxic Efectul toxic al Hg
creşte în interferenţă cu Cd şi pesticidele organoclorurate şi scade în interferenţă
cu fenobarbitalul , seleniul , hormonii estrogeni.
Mecanismul biochimic principal al acţiunii Hg este inhibiţia proceselor
enzimatice şi dereglarea echilibrului de membrane
•

Simptomele intoxicaţiei cu mercur

-neurologice-tremurături , tulburări mintale, insomnia, tulb.senzoriale ,

renale ,tiroidiene , vaculare , cardiace , cutanate

-creşte concentraţia Hg în urină

-creşte concentraţia Hg în sânge peste 20 -40 µg/ 100ml
-creşte concentraţia în păr 50 – 60 mg/g păr
CMA aer = 1 µg /m3 aer
Cadmiu

–este toxic în doze mici prin poluare complexă a mediului.

-în aer 0,0004 – 0,4 µg /m3
-în atmosfera urbană se găsesc 0,01-0,03mg/m3
-este absent la nou născuți ; ajunge la concentaţia maxima la 50 ani
-absorbţia Cd este mai mare pe cale respiratorie ( 40%) faţă de cea digestivă(5%)
-fumatul are un aport de 14 µg/zi Cd ( se găseşte mai mult în curentul lateral)
-concentraţia sanguină 0,01-0,5 µg/ 100ml
-depozitarea în funcţie de calea de pătrundere –plămâni şi rinichi .Eliminarea
este lentă prin urină.Este o acumulare continua pe tot parcursul vieţii.
Se absorb 5%/zi iar excreţia este 0,005% /zi
-cadmiu are acţiune toxică polivalentă asupra tuturor
ţesuturilor cu funcţii metabolice : 1.dereglarea echilibrului
proteic
2.dereglarea metab.liposteroizilor
3.dezechilibre minerale( hiper Ca emie, hiper Ca urie), demineralizare osoasă
4.leziuni celulare cu efect mutagen şi teratogen
•

Simptomatologie
-la concentraţii uşor crescute – catar , vertij , cefalee
-în cazuri grave – bronhopneumopatie acută , deces
-febra topitorilor –în câteva zile apare vindecare
Cd se descarcă prin folosirea EDTA.Experimental doza letală în administrarea
respiratorie este 10mg/kg şi 70-80mgKkg în administrarea orală.
-la nivelul plămânului Cd determină emfizem pulmonar
-organul critic la expunerea la Cd este rinichiul ( proteinuria ,
hiperglicozurie).Tulburarea apare când încărcarea depăşeşte 200mgCd/kg cortex
renal
La nivelul aparatului cardiovascular produce –HTA şi leziuni degenerative
CMA Cd din aer = 1 µg /m3
La nivelul aparatului cardiovascular produce –HTA şi leziuni degenerative
CMA Cd din aer = 1 µg /m3 este poluant cumulativ ( rinichi peste 50%,
ficat , cord , creier , testicul ,piele,globule roşii)
Fluorul
are mare stabilitate în mediu
-are capacitate de cumulare în organism
-poluarea aerului cu fluor –industrială ( fabrici de Al , îngrăşăminte
fosfatice , industria siderurgică , ind.materiale de construcţii)
-în aer se găseşte sub formă de vapori şi suspensii.

este poluant cumulati ( rinichi pest 50%, ficat

v
-gravitatea depinde de gradul de solubilitate a HF, fluoruri
e
-acţiunea F din aer asupra organismului : -iritant
-toxic sistemic -
expunerea la F ca poluant atmosferic se traduce initial prin simptome
caracteristice expunerii la poluanţii
iritanţi
•

-absorbţia se face pe cale respiratorie şi este integrală

-după absorbţia din aer F ajunge în sânge sub formă ionică şi legată de
albumină
-concentraţia în sânge este 0,015 – 3,5ppm
-concentraţii crescute de F în –aortă , plămâni , rinichi , piele , oase
-în organism este reţinut 99% din F care ajunge pe toate căile
-F absorbit este eliminat prin urină 20% în primele 4 ore şi tot în 24 ore
-CMA pentru F în aer –medie momentană 0,02mg/dm3 , pe 30 minute
-cea mai frecventă formă de intoxicaţie cu F are loc pe calea apei -
hidrofluoroză
CONTAMINAREA AERULUI ŞI RELAŢIA CU SĂNĂTATEA

• Aerul nu are o microfloră proprie dar conţine permanent virusuri , bacterii ,

actinomicete , levuri , fungi ( originea lor sol , apă , vegetaţie) • Există 2
grupe de microorganisme :-din natură
provenienţă umană sau
animal-saprofite
-condiţionat patogene
-patogene

• Aerul are rol în răspândirea bolilor infecţioase ( 20 ) – rujeolă , rubeolă ,

scarlatină ,varicella, griă , viroze respiratorii , difteria , variola , tuberculoza ,
pneumonia , psitacoza , micoze respiratorii , legioneloze .

• Pe cale aerogenă se transmit şi poliomielita , tularemia

-supravieţuirea germenilor patogeni sau condiţionat patogeni depinde de o serie
de condiţii favorabile :
-temperatura aerului -30-400 pentru flora mezofilă
-umiditate relativă mica
-suport nutritiv
•

- lipsa unor agenţi cu rol bactericid sau bacteriostatic.(UV)

- sporii de ciuperci microscopice şi bacteriile sporulate rezistă

mai mult

- bacteriile nesporulate şi vurusurile au diferenţe de specie

Rezistenţă – mare – bK , Legionella, bacilul difteric , unii piococi
-mică – virusul
gripal , pneumococul
-foarte mica –virusul
rujeolei
Microorganismele
poluante se găsesc în
aer sub 3 forme ,
aderente de un
anumit substrat:

1.picături de secreţie nazală , buco-faringiană sau bronşică (

picăturile Flugge)– ajung în aer în timpul strănutului , vorbitului. Au 100µm-
mari , sedimentează rapid.Se depun până la 1,5-2,5 m de cel care le elimină.Au
puterea infectantă cea mai mare ( 100% germeni)
2.nucleii de picătură Wells – picături deshidratate în care rămâne
un rest de substanţă organică şi microorganismul aderent.Sedimentează cu viteza
30-60 cm/oră în atmosferă liniştită.Altfel rămân mult în aerul încăperilor –ore ,
transportaţi de la un etaj la altul ( 50% germeni)
3.praful bacterian alcătuit din particule de praf pe care aderă bacterii ( răspândire
piococi , scarlatina, difteria TBC )
Transmiterea bolilor infecţioase :

1.prin contact (picăturile ) ; profilaxie – izolarea bolnavului , igienă individuală

strictă , educaţie sanitară
2.prin praf bacterian sau nuclei de picătură – profilaxie prin dezinfecţie,
curăţenie , ventilaţie
•

CLIMA ŞI RELAŢIA CU SĂNĂTATEA

Clima = totalitatea factorilor fizici şi biologici caracteristici

pentru o anumită regiune.
Clima este caracterizată de factorii meteorologici .Suma
factorilor care caracterizează din punct de vedere meteoclimatic un teritoriu este
clima.
Vremea este determinată de deplasarea unor mase de aer cu
caractere meteorologice diferite , cu mare variabilitate zilnică.
Clima şi vremea acţionează diferit asupra organismului.
Zone climatice

1.z.polare - nr.redus boli infecţioase

2.z.temperate – b.infecţiose relative frecvente ,b.inflamatorii – reumatism ,
frecvenţă crescută boli cornice şi degenerative

3.z.tropicală – boli transmise prin vectori şi boli parazitare.

Tipuri de climă

1.climat alpin –excitant

2.climat de stepă-excitant
3.climat de şes- de cruţare
4.climat subalpin – trecere ,benefic
5.climat marin – elemente indiferente şi excitante
•

* Influenţa schimbărilor de vreme asupra organismului

- exacerbarea durerilor reumatice
-apariţia mai frecventă a AVC
- apar modificări meteorotrope determinate de umiditate , temperatură , curenţi
de aer , presiune atmosferică , radiaţii
- aerul este alcătuit din mase de aer calde şi reci.La contactul dintre ele se
formează frontal atmospheric
- la schimbarea maselor de aer dse produc modificări de adaptare ce duc la
apariţia unor simptome sau chiar determină declanşarea unor fenomene
patologice grave.
* meteorosensibilitate = fenomen biologic caracteristic oamenilor şi animalelor
*meteorolabilitate = fenomene vegetative şi endocrine de adaptare la persoane
labile fizic manifestate prin simptome : cefalee , iritabilitate sau somnolenţă ,
modificări ale capacităţii de muncă
*schimbarea vremii este factor de agravare pentru ( meteoropatologie)
-bolile cardio vasculare cronice
- ulcer gastric sau duodenal
- endocrinopatii
-nevroze
-epilepsie
Mecanism de acţiune

-schimbările de vreme acţionează asupra receptorilor periferici cutanaţi şi din

mucoasa respiratorie.Informaţia este transmisă la nivelul SNC , integrate ,
analizată ( dienfecal ) Prin sistemul diencefalic sunt influenţate ulterior aparatul
endocrin , sistemul nervos vegetativ , scoarţa cerebrală.

- în sfera psihică , atunci când este nor , apar somnolenţa, proastă dispoziţie,
scade randamentul de muncă .În cadrul patologiei nervoase se detaşează :
migrenele şi crizele comiţiale.
- mult influenţat este SNV –fronturile reci produc simpaticotonie
•

- cele calde vagotonie .Influenţează bolile cu componentă vegetativă

( exacerbări ale ulcerelor primăvara şi toamna)
-bolile vasculare exacerbări la pătrunderea de mase de aer rece( creşte frecvenţa
IMA sau AVC la hipertensivi)
-excerbarea durerilor reumatice , a formelor cronice , dureri cicatriceale
-patologia infecţioasă – scade imunitatea , creşte vehicularea agenţilor
patogeni( cataruri acute respiratorii , exacerbarea bronşitei cornice ).În sezonul
cald creşte frecvenţa bolilor infecţioase digestive
-fenomenele meteorologice influenţează şi afecţiunile alergice ( astmul
bronşic ) , tulburări endocrine
Aclimatizarea
• = modificările funcţionale care apar în procesul de adaptare la un anumit
climat

• Din punct de vedere profilactic e obligatorie stabilirea contraindicaţiilor

pentru aclimatizare.Se vorbeşte despre aclimatizare atât în zonele climatice
cât şi la locul de muncă.

• S-a observat că persoanele din zonele temperate se adaptează mai uşor la

climatul rece. Persoanele din climatul tropical ( unde e cald şi umed ) se
adaptează foarte greu la climatul rece .

• -aclimatizarea este mult mai grea la climatele excitante.

• Copiii şi bătrânii se adaptează mai greu la un nou climat

• Prezintă tulburări de aclimatizare :

• -pers.cu tulburări nervoase

• -pers.cu instabilitate neurovegetativă

• -pers.cu tulburări endocrine

• -pers.cu boli cardiovasculare

•

• Prin schimbarea regiunii se schimbă şi vremea dar şi patologia ⇒patologia

infecţioasă

C2.2. Bazele fiziologice ale alimentației

•

Necesarul de energie

• La un adult, metabolismul bazal este de 1 kcal/oră pentru un kilogram de

greutate corporală . Copiii şi adolescenţii au metabolismul bazal mai accentuat
decât cei adulţi. După 45 ani, metabolismul bazal scade astfel încât la 55–60
ani este cu 15–20% mai redus decât la 25 ani, iar la 80 ani – cu 30% .

Cheltuielile energetice (CE)

sunt
constituite
din 3
componente
: • pentru
metabolism
ul bazal

• pentru prelucrarea alimentelor ingerate

• pentru activitatea musculară.
Metabolismul bazal

• pentru fiecare persoană este constant şi depinde de sex, vârstă şi masa

corporală.

• Metabolismul bazal este apreciat, de regulă, dimineaţa pe nemâncate (timp de

14–16 ore, la temperatura aerului de 20ºC, persoana fiind într-o relaxare
completă timp de o oră). În scopuri practice, pentru determinarea valorii
metabolismului bazal (MB) în kcal sunt folosite tabele speciale.

• Pentru un „bărbat de referinţă” cu masa corpului de 70 kg, cheltuielile

metabolismului bazal sunt de aproximativ 1700 kcal , iar pentru o „femeie de
referinţă” cu masa corpului de 60 kg ele alcătuiesc cca 1400 kcal.
•

Mb în funcție de vârstă

• Copiii și adolescenții au metabolismul bazal mai mare decât adulții .

Valorile maxime se ating între 1-3 ani când ajunge la 2-2,5cal/kg/oră. În a
doua jumătate a sarcinii metabolismul bazal creşte cu 20-25% , iar în perioada
lactaţiei cu 10-20%. Metabolismul bazal scade cu vârsta şi la 55–60 ani este cu
15–20% mai redus decât la 25 ani, iar la 80 ani – cu 30%.

Consumul de energie în diverse activităţi ( Mănescu )

Activitatea Consumul de energie (kcal/oră
Copii 1-3 a/4-6 a/7-9 a 1360/1800/2200
Adolescenti 10-19 ani 2600-3400
Adolescente 2400-2800
Barbați 20-40 ani activitate ușoară/medie 2800 / 3300/ 3700/ 4100
/mare/foarte mare
Barbați 41-65 ani activitate ușoară/medie 2600/ 3100/3500/3900
/mare/foarte mare
Barbați peste 65 ani 2400
Femei 20-40 ani activitate ușoară/medie /mare 2400/2700/3000

Femei 41-60 ani activitate ușoară/medie /mare 2100/2400/2700

Femei peste 60 ani 2000

Sugar sub 3l 120
Sugar 3 -11 luni 115- 105

• În conformitate cu recomandările experţilor OMS, pentru populaţia aptă de

muncă a fost introdus un criteriu fiziologic prin care se determină cantitatea
adecvată de energie pentru grupe concrete – coeficientul activităţii fizice
(CAF).
•

• Prima grupă include persoanele a căror activitate este legată îndeosebi de

munca intelectuală: conducători de întreprinderi şi organizaţii, pedagogi,
educatori, colaboratori ştiinţifici, operatori la maşinile electronice de calcul,
controlori, lucrători medicali (cu excepţia chirurgilor, asistentelor medicale şi
infirmierilor), oameni de artă, oameni a căror activitate cere o încordare
intelectuală sporită.

• Grupa a doua include persoanele a căror muncă necesită eforturi fizice uşoare:
agronomii, zootehnicienii, veterinarii, asistentele medicale şi infirmierii,
lucrătorii din sfera de deservire, inginerii al căror lucru necesită anumite
eforturi fizice, maiştrii aparaturii radio, ceasornicarii, lucrătorii
radiotelecomunicaţiilor, lucrătorii proceselor automate.

• Grupa a treia include persoanele a căror muncă necesită eforturi fizice medii:
lucrători la întreprinderile de prelucrare a metalelor, a lemnului, din industria
alimentară, textilă, de încălţăminte, din domeniul transportului feroviar,
chimiştii, medicii chirurgi, poligrafiştii, macaragiii, conducătorii brigăzilor de
câmp şi de mecanizare, vânzătorii de produse alimentare etc.

• Grupa a patra include persoanele care îndeplinesc munci fizice grele:

constructorii, muncitorii din industria petrolului şi a gazului, agricultorii,
metalurgii şi turnătorii de metal, minerii care lucrează la suprafaţă

• Grupa a cincea include persoanele care îndeplinesc munci fizice foarte grele:
minerii din mine, oţelarii, tăietorii de lemne, săpătorii, hamalii, betonierii ş.a.,
a căror muncă nu-i mecanizată. O astfel de clasificare nu cuprinde totalmente
multitudinea de profesii existente, dar la aplicarea ei în practică putem găsi
profesii identice după gradul de intensitate a muncii.
•
Necesarul de proteine

• reprezintă 16-19% din greutatea corporală.Proteinele sunt macromolecule

formate din lanţuri de aminoacizi unite între ele prin legături
peptidice.Aminoacizii sunt elementele structurale ale proteinelor.Cei 22-23 de
aminoacizi din organism se pot aşeza în lanţuri polipeptidice după o regulă
determinată genetic . Majoritatea aminoacizilor (AA)pot fi sintetizaţi de
organism atunci când nu sunt conţinuţi în hrană.Ei sunt aminoacizi neesenţiali.
•

• Există 8 aminoacizi care nu pot fi sintetizaţi : fenilalnina, izoleucina,

leucina,lizina, metionina, triptofanul , valina , treonina. La copil unde nevoile
organismului sunt crescute devine relativ esenţială histidina.

• Proteinele superioare sunt proteinele în structura cărora se găsesc cantităţi

adecvate de AA esenţiali . Dacă un AA esenţial se găseşte în cantitate mică ,
sinteza proteinelor care îl conţin se face până la epuizarea lui.Acest AA se
numeşte AA limitant.Calitatea proteinelor alimentare este dependentă de
structura AA.Proteinele care conţin AA esenţiali vor fi superioare din punct de
vedre nutriţional

• Pentru un adult sănătos cu activitate obişnuită necesarul este de 1,21,5 g

proteină/kgc/zi

• ( 85-100g pentru un bărbat de 70kg ).O altă formă de exprimare este de

procent din raţia calorică . Raţia de proteine trebuie să acopere 1018% din
cantitatea totală de energie cheltuită .

• Aport scăzut de proteine – determină scăderea rezistenţei la boli microbiene ,

creşterea morbidităţii prin boli infecţioase , scăderea mijloacelor de apărare
celulară şi umorală, scăderea capacităţii de fagocitoză şi a mijloacelor de
apărare celulară şi umorală.

• Aport crescut de proteine – strică echilibrul între energia furnizată şi cea

cheltuită
Necesarul de lipide

• Pentru consumatorii sănătoși necesarul de lipide , înțelegând atât

grăsimile ca atare cât și alimentele ce conțin grăsimi , este de 20-35
% din valoarea calorică a dietei alimentare .

• Necesarul de lipide coboară către 20% din energia consumată la

sedentari ,persoane în vârstă , femei în perioada maternității , obezi ,
cei cu afecțiuni hepato-pancreato-biliare.

• Exprimat în grame necesarul de lipide este de 0,7-1g/kg corp /zi la

adulții care duc o viață de tip sedentar . Necesarul crește la 1,5-2
•

g/kgcorp /zi la cei care efectuează munci cu cheltuială mare de

energie .

• La copii și adolescenți necesarul este de 2g grăsime /kg corp.

• Pentru asigurarea unui aport corect este necesar ca ½ din grăsimi să

fie de origine vegetală mai ales la persoane în vârstă
4.Necesarul de glucide

• Glucidele sunt foarte răspândite în natură .Se mai numesc și

hidrocarbonate .Sunt mono, oligo , polizaharide. Roluri : tonic al celulei
hepatice, formează rezervele de glicogen , asigură energia pentru sistemul
nervos central , roluri plastice.

• Ponderea lor în diverse regimuri alimentare diferă de la o zonă geografică la

alta . La eschimoși reprezintă doar 7-8% pe când la unele populații din Africa
ajung la 75-80%.

• Pentru menținerea unui echilibru între cele trei grupe de principii alimentare
calorigene , glucidele trebuie să reprezinte 50-68% din necesarul de energie.
Procente mai reduse se recomandă la copii care au nevoie de cantități mai mari
de proteine și lipide.
5.Necesarul de elemente minerale
• Elementele minerale reprezintă 6% din greutatea corporală dar au un rol
important în nutriție.Din cele 100 elemente minerale cunoscute 20-21 intră în
structura țesuturilor și intervin în desfășurarea normală proceselor
metabolice . De aceea au fost denumite bioelemente .
• Se găsesc în soluții saline ( fosfați, carbonați , cloruri) dar intră și în
componența unor molecule organice ( fosforul în nucleoproteine și
fosfolipide , fierul în hemoglobină , mioglobină și enzime cu fier , sulful în
tioaminoacizi și în vitamina B1, iodul în hormonii tiroidieni).
•

• În funcție de cantitatea lor în organism sunt macroelemente ( calciu, sodiu ,

fosfor, potasiu , clor, magneziu , sulf ) și microelemente sau oligoelemente
( fier, cupru , zinc , fluor ,iod , cobalt , mangan) .
• Roluri : intră în structura tuturor celulelor și lichidelor interstițiale, mențin
balanța între apa intra și extracelulară , influențează permeabilitatea
membranelor , intră în structura a numeroase enzime , intervin în contracția
musculară.
•
•
• Necesarul zilnic estimat la adult este :

• -Na – 2g/zi

• -K-2-3 g/zi

• -Cl 4-5 g/zi

• -Ca- 400-500mg/zi ( 600mg/zi la nou născut și 1000-1200mg/zi femei gravide

și care alăptează)
• -P- nenormat ; raport Ca/P >1

• -Mg -200-300mg/zi la adulți

• -Fe 15-25mg/zi bărbați , 20-40mg/zi femei ( 7-18 mg/zi la copii și adolescenți)

• -Cu 2mg/zi

• - I – 100 -200µg/zi

• -F-0,25-0,5mg aduse prin alimentația normală

• -Zn 15mg/zi adolescenți și adulți ( 3-5 mg/zi la copiii mici)

• -Mn 3-5 mg/zi

•
•

6.Necesarul de vitamine

• Vitaminele sunt substanțe organice naturale necesare organismului în cantități

foarte mici , dar sunt substanțe pe care organismul uman nu le poate sintetiza .
De aceea trebuie să le primească din mediul ambiant prin alimentație .

• Prin molecula lor vitaminele nu furnizează energie și nici material

plastic.Prezența lor este indispensabilă pentru desfășurarea normală a
proceselor metabolice generatoare de energie cât și a celor morfogenetice.

• Vitaminele sunt clasificate în liposolubile ( Vit.A,D,E,K) și hidrosolubile ( vit.

C,P, complexul B) .
Vitaminele liposolubile

• -se găsesc numai în alimentele grase

• -sunt insolubile în apă

• -coeficientul de utilizare digestivă depinde de digestia și absorbția grăsimilor

alimentare
• -dacă ingestia depășește necesarul zilnic sunt depozitate în lipidele tisulare ,
mai ales în cele hepatice
• -semne ale deficitului de aport apar după o perioadă îndelungată de timp

• -vitaminele liposolubile participă la procesele anabolice acționând oarecum

asemănător cu hormonii.
• Necesarul zilnic este :

• -vit A – 2500 U.I/zi

• -vit D 400 UI la sugari și copii mici ( 800UI pentru cei neexpuși la soare) ,
peste 7 ani 100-200UI/zi
• -Vit E 5-10mg/zi pentru adult ( 15-20mg/zi când se folosesc regimuri bogate
în grăsimi nesaturate). La copil sunt necesare 5-6 mg/zi • -vit .K 2mg/zi
•

Vitaminele hidrosolubile
• -se pierd ușor în timpul unor operații culinare cum sunt spălarea , fierberea
• -se absorb ușor și în mare proporție din tubul digestiv
• -excesul se elimină prin urină
• -intră în constituția unor enzime fiind cofermentul acestora
• Necesarul de vitamine hidrosolubile este :
• -vit B1 ( antipolinevritică) – 0,6mg/1000 calorii totale –copii și femei în
perioada maternității
• -vit.B2 ( riboflavină)- 0,6mg/1000 calorii ( în sarcină și alăptare 2,5- 3 mg/zi)
• -vit.B6 ( piridoxină) 1,5- 2mg/zi ( rația depinde de cantitatea de proteine și
acizi grași din alimentație)
• -vit.PP ( acid nicotinic ,niacină) – 6,6 echivalenți niacinicipentru 1000 calorii
• -vit.B12 ( ciancobalamină) 2 µg/zi la adulți și 5-6 µg/zi la femeia gravidă
• -acidul folic – 0,2mg /zi la copiii peste 12 ani și adulți
• -vit.C – 30mg/zi adult ( 30mg/1000 calorii la copil)
• -vitamina P – depinde de vitamina C
•

C 2.5.Igiena unităţilor de profil alimentar

Cerințe de igienă

• amplasare

• construcție

• dotare cu utilaje
•

• funcționare.
Tipuri de unități alimentare

• unități de industrie alimentară

• unități de alimentație publică și colectivă ( restaurante , cantine , cofetării)

• unități de desfacere

• depozite de alimente
Amplasare – în cartierele de locuințe

• trebuie să aibă acces la o cantitate suficientă de apă potabilă ( din rețeaua

centrală , iar acolo unde este locală din surse de mare adâncime, tratate)

• posibilitatea îndepărtării igienice a reziduurilor ( solide și lichide)

• teren neinundabil ( apa freatică la 3-4 m de suprafața solului)

• spațiile administrative separate de cele de producție

• curți interioare pavate pentru a evita apariția prafului

Amenajarea terenului

• -orietare pentru aerisire și ventilație naturală bună

• -existența traseelor pentru apă și canal
•

• -trasee pentru rampele de gunoi

• -posibilitatea amenajării de perdele de arbori spre stradă și spre rampele de
gunoi
•

Unitățile industriale
• -spații de producție și depozitare – cele cu degajare mare de
căldură și umezeală vor fi în clădiri cu un etaj , sau la etajele
superioare ale clădirilor cu mai multe etaje
• - în sălile cu pediu umed pardoselile vor fi hidroizolante ,iar
plafoanele termoizolante • -înălțimea încăperilor trebuie să
depășească 3 m
• -trebuie să aibă spații frigorifice anexă :
• -de congelare rapidă ( -25 – 350 C)

• -de păstrare a produselor congelate ( -12 – -180 C)

• -de refrigerare ( 0 -5 0C)

• -aprovizionarea cu apă potabilă chimic și bacteriologic

• -evitarea încrucișării rețelelor de apă cu cele de canalizare

• -posibilitatea asigurării de apă caldă și rece

• -sisteme de aerisire care să respecte normele igienico-

sanitare ale aerisirii și ventilării • -asigurarea unei bune
iluminări naturale și artificiale
Încăperi social sanitare
• -vestiar , dușuri , closete cu anticamere și chiuvete , boxă de
reziduuri și gunoaie.

• -se folosesc vestiare de tip filtru care au următoarele încăperi :

• -încăperi pentru dezbrăcarea hainelor de stradă

• -încăperi cu chiuvete și dușuri ( o chiuvetă la 25-30 persoane și 1

duș la 15 persoane )
•

• -încăperi pentru îmbrăcarea echipamentului de lucru .Circulația

personalului trebuie astfel direcționată încât să nu poată intra în
încăperile de producție înainte de atrece prin vestiarul filtru

• -grupurile sanitare se amplasează la distanța maximă de 125 m de

cel mai îndepărtat loc de muncă

• Trebuie să aibă loc de schimbat echipamentul și chiuvete pentru

igienizare
•
• -laboratoare proprii

• -în unitățile mari

• -realizează controlul materiilor prime și al produselor finite
• -spații de depozitare a reziduurilor solide

• -alcătuire – gunoi rezultat din operațiuni de curățenie , subproduse, deșeuri

• -păstrare în magazii , boxe, bazine sau recipiente cu capac

• -amplasate în zona de N a spațiului , în locuri umbroase

• -izolate , încuiate cu pavimente din beton , sifoane de pardoseală , protecție

antiinsecte și antirozătoare
Unitățile de alimentație publică și colectivă

Au 4 tipuri de încăperi :

• încăperi de consum
•

• de preparare a mâncărurilor • de păstrare a alimentelor

• anexe social sanitare .

a)Încăperile de consum

• au sală de mese , sală de aștepre sau de acces în sala de mese.

• Sala de mese trebuie să aibă : 1/6 din S ferestre – lumină suficientă ,
1,2m2 /loc de masă , înălțime peste 3,5m

• Sala de așteptare ( hol ) asigură accesul în sala de mese și are garderobă și acces
spre grup sanitar . Grupurile sanitare trebuie dotate cu closete cu anticamere ,
splătoare cu săpun lichid , uscătoare
.

• Pentru spații cu mai mult de 200 locuri la mese este necesar să existe oficiu de
spălare a veselei . Sub 80 locuri spălarea veselei se poate face în spațiu
amenajat în bucătărie .Între 80-200 locuri spălătorul este comun pentru
bucătărie și sala de mese.
b)Încăperile de preparare a mâncărurilor

• - bucătărie- orientată N, NE –evită încălzirea

• - înălțimea peste 4 m

• -plitele instalate central și hote de mare tiraj ( natural sau

artificial)
• -distribuirea mâncării se face prin oficiul de servire care
comunică cu sala de mese printr-un ghișeu

• -în unitățile mici poate exista o zonă de cofetărie , patiserie în

aceeași încăpere
•

• -anexe ale bucătărie în unitățile mari

• - laborator patiserie-cofetărie

• -cameră pentru preparate reci – salate , maioneze, piftii • - boxă

pentru păstrarea alimentelor scoase din magazie

• - oficiu de spălare a vaselor și ustensilelor de bucătărie.

c)Încăperi de păstrare a alimentelor

• -orientate spre N, NE –spații frigorifice , magazii , beciuri

• -spațiile frigorifice sunt camere frigorifice și care au o anticameră cu rol de
tampon , sau frigidere mari .Acestea sunt amenajate separat pentru materii
prime ( carne crudă, pește, lapte , ouă) și produse finite ( mâncăruri diferite ,
sandwichuri)

• Magaziile și beciurile trebuie să fie încăpătoare , fără insecte și rozătoare

• Încăperi social –sanitare
• -vestiar ,dușuri , closete cu anticamere și chiuvete , boxă de reziduuri și gunoaie

Prevederi în construirea spațiilor

• -pereții și tavanele – fără ornamente , îmbinările perete tavan , perete –podea să

fie rotunjite

• -în spațiie de producție, depozite , anexe sanitare pereții trebuie să aibă faianță
la 1,5-2m înălțime.În abatoare și fabrici de mezeluri faianța trebuie să ajungă
până la 3 m.Acolo unde nu este faianţă trebuie să fie vopsea deschisă la culoare.
•

• -pardoselile –rezistente la șocuri mecanice , agenți chimici de dezinfecție ,

nealunecoase , înclinate spre gurile de canal

• -ferestre ¼-1/8 S pardoseală

Condiții pe care trebuie să le îndeplinească utilajele folosite în unitățile
industriale

• rezistente la acțiuni mecanice , calorice,chimice

• să se poată curăța ușor
• părțile care vin în contact cu alimentele vor avea suduri continue
• să nu cedeze substanțe care să impurifice sau să nocivizeze produsele
alimentare

• să asigure prelucrarea industrială și culinară corectă.Cele mai întrebuințate

materiale sunt oțelul,fierul , fonta, aluminiul , cuprul , staniu , diferite
aliaje.Dintre aliajele nemetalice cele mai importante sunt sticla și materialul
plastic.Unii dintre aditivii din materialele plastice au efecte toxice sau
cancerigene
Condiții de funcționare

• 1.Materiile prime – trebuie să corespundă unor condiții prevăzute în stadarde .

Este interzisă fabricarea de produse alimentare sau băuturi pentru care nu există
standarde interne aprobate de MS sau ANSVSA , Min.Agriculturii.

• În unitățile de desfacere se vor refuza produsele cu termen de garanție depășit

sau cu modificări organoleptice.
•

• Întreprinderile de industrie alimentară sunt obligate să respecte fazele de

producție astfel încât să evite contactul direct sau indirect între materiile prime
și semifabricate , între acestea și cele prelucrate termic sau produse finite.Se vor
realiza circuite separate , într-un singur sens , mecanizare și automatizare .

• Aprovizionarea cu materii prime ușor alterabile se face numai în măsura în care

sunt ușor de comercializat sau prelucrat . Stagnarea și aglomerarea materiei
prime este defavorabilă mai ales atunci când se vinde sau prelucrează carne ,
pește , lapte, ouă.

• În unitățile de alimentație publică prelucrarea se face pe mese separate pentru

produse crude și finite , de asemene separat pentru carne , pește , legume .

• Se interzice amestecarea alimentelor rămase cu cele proaspăt preparate , a

tocăturilor crude cu cele prăjite . Nu este permisă prepararea alimentelor pentru
ziua următoare.În aceste unități se păstrează mostre de mâncare 48 ore , în spații
frigorifice speciale , monitorizate termic.În încăperile de producție , depozitare
de alimente , încăperi de prelucrare culinară este interzis accesul persoanelor
străine.

• În spațiile de depozitare nu se introduc ambalaje murdare , materiale toxice ,

substanțe cu miros pătrunzător . Alimentele trebuie așzate pe grătare , rafturi ,
în recipienți care să asigure o bună ventilație și accesul persoanelor care le
controlează.

• Instalațiile frigorifice, de apă caldă și rece, de evacuare a reziduurilor lichide

trebuie întreținute în stare de funcționare și revizuite periodic.Alimentele ușor
alterabile vor fi păstrate în spațiile frigorifice pe o perioadă limitată.
Unități de desfacere

• -nu se permite atingerea cu mâna a produselor de către cumpărători

•

• -în măcelării nu trebuie să se vândă și produse finite

• -trebuie să comercializeze produsele unor fabrici autorizate
• -trebuie să aibă apă potabilă , caldă și rece , pentru igienizare
•

Măsuri adresate personalului din sectorul alimentar

• Este legiferată obligativitatea controlului medical la încadrarea în muncă și

periodic

• Personalul bolnav din unitățile alimentare sau cel purtător de germeni este
reorientat până la vindecare

• Personalul are obligativitatea de a purta echipament de protecție , și de a

respecta regulile igienă individuală

• Personalul are obligativitatea de a participa la cursurile de Noțiuni

fundamentale de igienă pentru alimentație
•

Curățenie și dezinfecție
• Curățenia suprafețelor și spațiilor de lucru se face zilnic , sau ori de câte ori
procesul de producție o necesită. Dezinfecția suprafețelor se face după curățarea
acestora la începutul și sfârșitul programului. Se folosesc substanțe specifice
industriei alimentare de tipul cloraminei , hipocloritului de sodiu , substanțe
tensioactive cationice.
• Curățare și dezinfecție se aplică și vaselor și ustensilelor de lucru zilnic.
•

• Pentru ustensile mese, chiuvete , veselă , tacâmurise folosește hipoclorit în

concentrație 5-10% . Cloraminele se folosesc în concentrație de 0,5-2 % .Sunt
mai stabile decât hipocloritul.
• Pentru băi , dușuri și closete se folosește clorura de var ( cu 35% clor activ ) în
concentrație 2-10% , iar pe suprafețele de lucru , utilaje și ustensile concentrația
este 0,52% ( se prepară soluție )
• Substanțele tensioactive cationice inactivează microbi, virusuri, fungi , se
dizolvă ușor , formează soluții stabile , nu irită pielea
• În toate unitățile alimentare se aplică periodic dezinsecție și deratizare , nu mai
rar de o dată pe trimestru.

Curs 1
Igiena. Igiena mediului.
Profilaxia.Prevenţia

Şef lucrări Dr.Simona SANDU

Igiena

• este disciplină profilactică .

• Definiția OMS
- Starea de sănătate=starea de bine din punct de vedere psihic, fizic şi social.

• Definiţia mediului ambiant emisă de Last în anul1995 include totalitatea

factorilor externi organismului (fizici, chimici, biologici, sociali,
culturali, educaţionali, religioşi), care influenţează starea de
sănătate a populaţiei.
•

• În menţinerea igienei sunt implicaţi factori endogeni (determinism genetic)

şi exogeni (factori de mediu, comportamentali, sociali).

Rolul factorilor de mediu

• Factorii de mediu au:

• → Efect sanogen= întreţin starea de sănătate.

Efectul sanogen apare dacă îndeplinesc condiţiile de calitate ( aer
respirabil, alimente sanogene, apă potabilă).

• → Efect patogen= duce la instalarea bolii. Efectul patogen – poate

acţiona ca factor cauzal sau etiologic.

• Factorii de mediu pot acţiona ca factori de risc.

Factorii etiologici şi factorii de risc

• Factorii etiologici sunt obligatorii pentru a produce boala

• Factorii de risc se asociază cu o frecvenţă crescută factorului

etiologic în declanşarea stării de boală.

• Singur , factorul de risc nu e capabil să inducă boala, dar dacă e

prezent boala se poate declanşa mai devreme, sau poate avea forme de
manifestare severă

• Sunt mai puţin cunoscuţi faţă de cei etiologici, de aceea şi prevenirea

efectelor este mai dificilă. Datorită mecanismelor de acţiune a
factorilor de risc patologia moderna este cronică,degenerativă , cu o
etiologie plurifactorială .
•

• Expunerea la factorii nocivi din mediu este de lungă durată şi în

concentraţii moderate sau mici. Astfel de multe ori factorii de risc
camuflează factorul etiologic , de aceea măsurile de profilaxie sunt
rezultatul unor studii epidemiologice, care stau la baza evaluării
impactului asupra mediului şi sănătăţii
Factorii de mediu

• acţionează ca factori de risc

• Singuri nu pot induce boala. Se asociază mai mulţi factori de risc care
camuflează factorul etiologic. E greu de identificat cauza bolii datorită
factorilor de risc asociaţi.
Mecanismul de acţiune etiologic este mult mai bine cunoscut decât cel al
factorilor de risc.

• Pentru a preveni instalarea bolii se face profilaxie.

Profilaxia poate fi:

• primară şi cuprinde totalitatea măsurilor care urmaresc

evitarea instalării bolii;

• secundară, prin care depistarea bolii trebuie să se faca la debut;

• terţiară, evitându-se instalarea complicaţiilor şi handicapului

• Profilaxia primara reprezintă cunoaşterea şi promovarea factorilor

sanogeni pentru a menţine starea de sănătate.
•

• Profilaxia secundară – urmăreşte depistarea bolii cât mai aproape de

debut – în faza infraclinică. Se poate realiza în cadrul programelor de
sănătate – teste de depistare a modificărilor infraclinice pe baza unor
biomarkeri, care evidenţiază apariţia în organism a unor stări patologice.

• Susceptibilitate – predispoziţie a organismului de a contracta o afecţiune în

urma unei expuneri la o doză foarte mică comparativ cu o altă persoană. •
Profilaxia terţiară – se urmareşte evitarea apariţiei unor complicaţii ale
bolii, instalarea handicapului sau a decesului.
Factorii de mediu

• Calitatea aerului respirabil

• Calitatea şi cantitatea apei potabile

• Valoarea nutritivă şi siguranţa alimentelor

• Calitatea habitatului uman

• Factorii de mediu şi organismul – importantă - relaţia doza efect în funcţie de

care efectele apărute pot fi acute cronice sau tardive

• Efectele acute – Sunt accidentale.

Apar la expunerea la concentraţie foarte mare , o perioadă scurtă de timp

(minute, ore).
•

• Efectele cronice

- expunere la concentrație moderat crescută faţă de concentraţia

maximă admisă, dar o perioadă mai mare de timp ( cel puţin 3 luni).
Efectele tardive
– apar la cocentraţii mici , cu o latenţă foarte mare de ani, decenii.
În funcţie de relaţia doză- efect pot fi:

• Efecte cu prag – apar când se depăşeşte un anumit nivel al concentraţiei

toxicului în organism . Efectele toxice sunt induse de expunerea
organismului şi apar după depăşirea nivelului admis ( toxici sistemici –
plumb , mercur).

• Efecte fără prag – orice doză, concentraţie poate induce efectul cancerigen(
radiaţii ionizante).

• Pentru a evidenţia efectele se folosesc studii epidemiologice ce urmăresc

fenomenul de boală în relaţie cu factorii de risc în rândul populaţiei umane
şi se poate stabili dacă este o corelaţie între factorii de risc şi boală.
Studiile de impact ale factorilor de mediu
1. Identificarea pericolului existent în mediu: factor de mediu care poate
afecta sănătatea în anumite condiţii. Exemple: centrală atomo-electrică,
fabrică ce elimină toxice în aer, apă, sol.

2. Definirea riscului: probabilitatea de apariţie a unui efect nociv.

a. Stabilirea expunerii populaţiei la factorul respectiv: tipul
expunerii,magnitudine, căi de pătrundere în organism, timpul de expunere (în
funcţie de amplasare: rural / urban).

b. Stabilirea populaţie expuse: prin determinarea concentraţiei toxicului.

c. Stabilirea persoanelor cu risc maxim: femei (aerul în bucătărie este mai
prost decât în exterior...), copii (rată metabolică mare, cu risc mare de
absorbţie), bolnavi, bătrâni.
d.Caracterizarea riscului
•

e.Comunicarea riscului la nivelul ştiinţific şi al factorilor de decizie.

f.Monitorizarea riscului: măsuri, programe de supraveghere
Date privind expunerea se obţin prin
1.Determinarea concentraţiei toxinelor: metodă imprecisă.

2. Markeri de expunere (biologici):

3. Markeri de încărcare a organismului cu xenobiotice (substanţe
străine) 4. Markeri de efecte: evidenţiază modificările. Exemple: CO
–carboxi-Hb.

5. Markeri de susceptibilitate: stabilirea persoanelor cu risc

crescut.Exemplu: iritabilitate bronşică.

6. Monitorizare individuală
Metodele epidemiologice de cercetare

A.Metode descriptive: descriu fenomenul de boală / stare de sănătate în funcţie

de vârstă,sex, ocupaţie, timp, geografie, parametrii endogeni (TA,
colesterolemie).

În final nu se poate afirma că există o corelaţie între boală şi

factorul de risc.
B.Metode analitice
• există o corelare între factorii de risc – starea de boală.

1. Anchete tip cohortă (de incidenţă). Se porneşte de la factorul de expunere

la boală. Incidenţa reprezintă numărul de cazuri noi de boală. Expunerea este
obişnuită, pasivă.

• Populaţia se împarte în două eşantioane: Expuşi: bolnavi (a), non-bolnavi

(b).
Neexpuşi: bolnavi (c), non-bolnavi (d).
Tabel de contingenţă2x2.
•

Factori de risc Boală Total

+ -

+ a b a+b

- c d c+d

Total a+c b+d a+b+c+

Calcul:

• Riscul bolii la expuşi: R1=a / (a+b)

• Riscul bolii la non-expuşi: R0=c / (c+d)

• Riscul relativ RR=R1 / R0. Reprezintă de câte ori este mai mare riscul la
expuşi decât la non-expuşi.

• Riscul atribuabil : RA=R1 – R0. Reprezintă cu cât este mai mare riscul la
expuşi. Se poate exprima în procente: RA% = (R1 – R0) * 100 / R1.

• Reprezintă câte procente din riscul expuşilor se datorează factorilor de

risc.
Interpretare:

• RR=1: nu există asociere între factorul de risc şi boală.

•

• RR > 1: există asociere între factorul de risc şi boală.

• RR < 1: nu este factor de risc, ci factor de protecţie

2. Anchete tip caz-control
• Se realizează studii retrospective. Se folosesc când incidenţa bolii în
populaţie este scăzută. Se porneşte de la boală şi se caută factorul de risc.
Se alege un număr de cazuri de boală şi un eşantion de control (martor),
egal sau de 2..3x mai mare decât lotul de bolnavi. Eşantionul se alege tot
din rândul bolnavilor internaţi, dar cu alt diagnostic.
Cazuri: expuşi (a), non-expuşi (c).
Lot-control: expuşi (b), non-expuşi (d).
Se calculează frecvenţa factorului de risc la cazuri şi lot-control:

• F1=a / (a+c). Reprezintă probabilitatea expunerii la cazuri.

• F0=b / (b+d). Reprezintă probabilitatea expunerii la martori (lotcontrol).

• Se calculează probabilitatea expunerii prin odds ratio: OR=F1 / F0

Corelația statistică

• urmărește variația indicatorilor de sănătate cercetați în raport cu variațiile

care apar în concentrația agenților poluanți ;

• este singura metodă care permite aprecierea efectelor immediate ale

poluării.
Factorii de mediu in relaţie cu starea de
sănătate
Principii:
•

1. Asigurarea unei calităţi corespunzătoare a aerului respirabil, prin

scăderea poluării.

2. Asigurarea unei cantităţi de apă suficiente şi de bună calitate

3. Asigurarea unor alimente cu o valoare nutritivă bună şi

necontaminate

4. Asigurarea unei locuinţe salubre, cu anumite condiţii de confort şi

care să prevină transmiterea bolilor
Metoda comparației statistice
• stabilește influența exercitată de poluarea mediului asupra sănătății
analizând indicatorii de sănătate stuidiați în zona poluată și într-o zonă
martor .Se obțin rezultate corecte când eșantioanele luate din cele două
zone sunt representative pentru întreaga populație și uniforme în cee ace
privește vârsta ,sexul , condițiile economice, obiceiuri alimentare ,
consumul de alcool ,tutun .

Studiile epidemiologice pot fi :

• longitudinale – urmăresc evoluția indicatorilor de sănătate în timp ,

reproducând mai fidel legătura cu poluarea

• transversale- urmăresc starea de sănătate a populației la un moment dat

Cercetarea epidemiologică

asupra efectelor poluării mediului asupra sănătății populației cuprinde :

1.stabilirea surselor de poluare , a agenților poluanți , concentrația acestora în
mediu și răspândirea lor
•

2.cercetarea stării de sănătate a populației

Cercetarea nivelelor de poluare

cuprinde stabilirea :
1. emisiilor poluante

• natura și volumul poluanților

• cunoașterea ritmului de evacuare

• realizată prin chestionare sau determinări directe

2.ariei de răspândire a poluanților

-cunoașterea emisiilor poluante

-cunoașterea condițiilor meteorologice hidrologice , demografice ale zonei

posibil expuse la un poluant
3.determinarea nivelului de poluare
a)stabilirea metodelor de recoltare – automate
-manuale
-semiautomate
b)fixarea punctelor de recoltare
-după caracterul surselor , natura poluanților , aria de
răspândire a acestora , populația expusă , echipamentul și personalul
disponibil
-se stabilesc puncte fixe și mobile de recoltă
c)frecvența optimă a recoltărilor
-cel mai corect rezultat se obține prin determinare continuă
-recoltări la interval ritmice de timp
-cercetarea acumulării de poluanți în organisme vegetale și animale
•

C2.2. Bazele fiziologice ale alimentației

•

Necesarul de energie

• La un adult, metabolismul bazal este de 1 kcal/oră pentru un kilogram de

greutate corporală . Copiii şi adolescenţii au metabolismul bazal mai accentuat
decât cei adulţi. După 45 ani, metabolismul bazal scade astfel încât la 55–60
ani este cu 15–20% mai redus decât la 25 ani, iar la 80 ani – cu 30% .

Cheltuielile energetice (CE)

sunt
constituite
din 3
componente
: • pentru
metabolism
ul bazal

• pentru prelucrarea alimentelor ingerate

• pentru activitatea musculară.
Metabolismul bazal

• pentru fiecare persoană este constant şi depinde de sex, vârstă şi masa

corporală.

• Metabolismul bazal este apreciat, de regulă, dimineaţa pe nemâncate (timp de

14–16 ore, la temperatura aerului de 20ºC, persoana fiind într-o relaxare
completă timp de o oră). În scopuri practice, pentru determinarea valorii
metabolismului bazal (MB) în kcal sunt folosite tabele speciale.

• Pentru un „bărbat de referinţă” cu masa corpului de 70 kg, cheltuielile

metabolismului bazal sunt de aproximativ 1700 kcal , iar pentru o „femeie de
referinţă” cu masa corpului de 60 kg ele alcătuiesc cca 1400 kcal.
•

Mb în funcție de vârstă

• Copiii și adolescenții au metabolismul bazal mai mare decât adulții .

Valorile maxime se ating între 1-3 ani când ajunge la 2-2,5cal/kg/oră. În a
doua jumătate a sarcinii metabolismul bazal creşte cu 20-25% , iar în perioada
lactaţiei cu 10-20%. Metabolismul bazal scade cu vârsta şi la 55–60 ani este cu
15–20% mai redus decât la 25 ani, iar la 80 ani – cu 30%.

Consumul de energie în diverse activităţi ( Mănescu )

Activitatea Consumul de energie (kcal/oră
Copii 1-3 a/4-6 a/7-9 a 1360/1800/2200
Adolescenti 10-19 ani 2600-3400
Adolescente 2400-2800
Barbați 20-40 ani activitate ușoară/medie 2800 / 3300/ 3700/ 4100
/mare/foarte mare
Barbați 41-65 ani activitate ușoară/medie 2600/ 3100/3500/3900
/mare/foarte mare
Barbați peste 65 ani 2400
Femei 20-40 ani activitate ușoară/medie /mare 2400/2700/3000

Femei 41-60 ani activitate ușoară/medie /mare 2100/2400/2700

Femei peste 60 ani 2000

Sugar sub 3l 120
Sugar 3 -11 luni 115- 105

• În conformitate cu recomandările experţilor OMS, pentru populaţia aptă de

muncă a fost introdus un criteriu fiziologic prin care se determină cantitatea
adecvată de energie pentru grupe concrete – coeficientul activităţii fizice
(CAF).
•

• Prima grupă include persoanele a căror activitate este legată îndeosebi de

munca intelectuală: conducători de întreprinderi şi organizaţii, pedagogi,
educatori, colaboratori ştiinţifici, operatori la maşinile electronice de calcul,
controlori, lucrători medicali (cu excepţia chirurgilor, asistentelor medicale şi
infirmierilor), oameni de artă, oameni a căror activitate cere o încordare
intelectuală sporită.

• Grupa a doua include persoanele a căror muncă necesită eforturi fizice uşoare:
agronomii, zootehnicienii, veterinarii, asistentele medicale şi infirmierii,
lucrătorii din sfera de deservire, inginerii al căror lucru necesită anumite
eforturi fizice, maiştrii aparaturii radio, ceasornicarii, lucrătorii
radiotelecomunicaţiilor, lucrătorii proceselor automate.

• Grupa a treia include persoanele a căror muncă necesită eforturi fizice medii:
lucrători la întreprinderile de prelucrare a metalelor, a lemnului, din industria
alimentară, textilă, de încălţăminte, din domeniul transportului feroviar,
chimiştii, medicii chirurgi, poligrafiştii, macaragiii, conducătorii brigăzilor de
câmp şi de mecanizare, vânzătorii de produse alimentare etc.

• Grupa a patra include persoanele care îndeplinesc munci fizice grele:

constructorii, muncitorii din industria petrolului şi a gazului, agricultorii,
metalurgii şi turnătorii de metal, minerii care lucrează la suprafaţă

• Grupa a cincea include persoanele care îndeplinesc munci fizice foarte grele:
minerii din mine, oţelarii, tăietorii de lemne, săpătorii, hamalii, betonierii ş.a.,
a căror muncă nu-i mecanizată. O astfel de clasificare nu cuprinde totalmente
multitudinea de profesii existente, dar la aplicarea ei în practică putem găsi
profesii identice după gradul de intensitate a muncii.
•
Necesarul de proteine

• reprezintă 16-19% din greutatea corporală.Proteinele sunt macromolecule

formate din lanţuri de aminoacizi unite între ele prin legături
peptidice.Aminoacizii sunt elementele structurale ale proteinelor.Cei 22-23 de
aminoacizi din organism se pot aşeza în lanţuri polipeptidice după o regulă
determinată genetic . Majoritatea aminoacizilor (AA)pot fi sintetizaţi de
organism atunci când nu sunt conţinuţi în hrană.Ei sunt aminoacizi neesenţiali.
•

• Există 8 aminoacizi care nu pot fi sintetizaţi : fenilalnina, izoleucina,

leucina,lizina, metionina, triptofanul , valina , treonina. La copil unde nevoile
organismului sunt crescute devine relativ esenţială histidina.

• Proteinele superioare sunt proteinele în structura cărora se găsesc cantităţi

adecvate de AA esenţiali . Dacă un AA esenţial se găseşte în cantitate mică ,
sinteza proteinelor care îl conţin se face până la epuizarea lui.Acest AA se
numeşte AA limitant.Calitatea proteinelor alimentare este dependentă de
structura AA.Proteinele care conţin AA esenţiali vor fi superioare din punct de
vedre nutriţional

• Pentru un adult sănătos cu activitate obişnuită necesarul este de 1,21,5 g

proteină/kgc/zi

• ( 85-100g pentru un bărbat de 70kg ).O altă formă de exprimare este de

procent din raţia calorică . Raţia de proteine trebuie să acopere 1018% din
cantitatea totală de energie cheltuită .

• Aport scăzut de proteine – determină scăderea rezistenţei la boli microbiene ,

creşterea morbidităţii prin boli infecţioase , scăderea mijloacelor de apărare
celulară şi umorală, scăderea capacităţii de fagocitoză şi a mijloacelor de
apărare celulară şi umorală.

• Aport crescut de proteine – strică echilibrul între energia furnizată şi cea

cheltuită
Necesarul de lipide

• Pentru consumatorii sănătoși necesarul de lipide , înțelegând atât

grăsimile ca atare cât și alimentele ce conțin grăsimi , este de 20-35
% din valoarea calorică a dietei alimentare .

• Necesarul de lipide coboară către 20% din energia consumată la

sedentari ,persoane în vârstă , femei în perioada maternității , obezi ,
cei cu afecțiuni hepato-pancreato-biliare.

• Exprimat în grame necesarul de lipide este de 0,7-1g/kg corp /zi la

adulții care duc o viață de tip sedentar . Necesarul crește la 1,5-2
•

g/kgcorp /zi la cei care efectuează munci cu cheltuială mare de

energie .

• La copii și adolescenți necesarul este de 2g grăsime /kg corp.

• Pentru asigurarea unui aport corect este necesar ca ½ din grăsimi să

fie de origine vegetală mai ales la persoane în vârstă
4.Necesarul de glucide

• Glucidele sunt foarte răspândite în natură .Se mai numesc și

hidrocarbonate .Sunt mono, oligo , polizaharide. Roluri : tonic al celulei
hepatice, formează rezervele de glicogen , asigură energia pentru sistemul
nervos central , roluri plastice.

• Ponderea lor în diverse regimuri alimentare diferă de la o zonă geografică la

alta . La eschimoși reprezintă doar 7-8% pe când la unele populații din Africa
ajung la 75-80%.

• Pentru menținerea unui echilibru între cele trei grupe de principii alimentare
calorigene , glucidele trebuie să reprezinte 50-68% din necesarul de energie.
Procente mai reduse se recomandă la copii care au nevoie de cantități mai mari
de proteine și lipide.
5.Necesarul de elemente minerale
• Elementele minerale reprezintă 6% din greutatea corporală dar au un rol
important în nutriție.Din cele 100 elemente minerale cunoscute 20-21 intră în
structura țesuturilor și intervin în desfășurarea normală proceselor
metabolice . De aceea au fost denumite bioelemente .
• Se găsesc în soluții saline ( fosfați, carbonați , cloruri) dar intră și în
componența unor molecule organice ( fosforul în nucleoproteine și
fosfolipide , fierul în hemoglobină , mioglobină și enzime cu fier , sulful în
tioaminoacizi și în vitamina B1, iodul în hormonii tiroidieni).
•

• În funcție de cantitatea lor în organism sunt macroelemente ( calciu, sodiu ,

fosfor, potasiu , clor, magneziu , sulf ) și microelemente sau oligoelemente
( fier, cupru , zinc , fluor ,iod , cobalt , mangan) .
• Roluri : intră în structura tuturor celulelor și lichidelor interstițiale, mențin
balanța între apa intra și extracelulară , influențează permeabilitatea
membranelor , intră în structura a numeroase enzime , intervin în contracția
musculară.
•
•
• Necesarul zilnic estimat la adult este :

• -Na – 2g/zi

• -K-2-3 g/zi

• -Cl 4-5 g/zi

• -Ca- 400-500mg/zi ( 600mg/zi la nou născut și 1000-1200mg/zi femei gravide

și care alăptează)
• -P- nenormat ; raport Ca/P >1

• -Mg -200-300mg/zi la adulți

• -Fe 15-25mg/zi bărbați , 20-40mg/zi femei ( 7-18 mg/zi la copii și adolescenți)

• -Cu 2mg/zi

• - I – 100 -200µg/zi

• -F-0,25-0,5mg aduse prin alimentația normală

• -Zn 15mg/zi adolescenți și adulți ( 3-5 mg/zi la copiii mici)

• -Mn 3-5 mg/zi

•
•

6.Necesarul de vitamine

• Vitaminele sunt substanțe organice naturale necesare organismului în cantități

foarte mici , dar sunt substanțe pe care organismul uman nu le poate sintetiza .
De aceea trebuie să le primească din mediul ambiant prin alimentație .

• Prin molecula lor vitaminele nu furnizează energie și nici material

plastic.Prezența lor este indispensabilă pentru desfășurarea normală a
proceselor metabolice generatoare de energie cât și a celor morfogenetice.

• Vitaminele sunt clasificate în liposolubile ( Vit.A,D,E,K) și hidrosolubile ( vit.

C,P, complexul B) .
Vitaminele liposolubile

• -se găsesc numai în alimentele grase

• -sunt insolubile în apă

• -coeficientul de utilizare digestivă depinde de digestia și absorbția grăsimilor

alimentare
• -dacă ingestia depășește necesarul zilnic sunt depozitate în lipidele tisulare ,
mai ales în cele hepatice
• -semne ale deficitului de aport apar după o perioadă îndelungată de timp

• -vitaminele liposolubile participă la procesele anabolice acționând oarecum

asemănător cu hormonii.
• Necesarul zilnic este :

• -vit A – 2500 U.I/zi

• -vit D 400 UI la sugari și copii mici ( 800UI pentru cei neexpuși la soare) ,
peste 7 ani 100-200UI/zi
• -Vit E 5-10mg/zi pentru adult ( 15-20mg/zi când se folosesc regimuri bogate
în grăsimi nesaturate). La copil sunt necesare 5-6 mg/zi • -vit .K 2mg/zi
•

Vitaminele hidrosolubile
• -se pierd ușor în timpul unor operații culinare cum sunt spălarea , fierberea
• -se absorb ușor și în mare proporție din tubul digestiv
• -excesul se elimină prin urină
• -intră în constituția unor enzime fiind cofermentul acestora
• Necesarul de vitamine hidrosolubile este :
• -vit B1 ( antipolinevritică) – 0,6mg/1000 calorii totale –copii și femei în
perioada maternității
• -vit.B2 ( riboflavină)- 0,6mg/1000 calorii ( în sarcină și alăptare 2,5- 3 mg/zi)
• -vit.B6 ( piridoxină) 1,5- 2mg/zi ( rația depinde de cantitatea de proteine și
acizi grași din alimentație)
• -vit.PP ( acid nicotinic ,niacină) – 6,6 echivalenți niacinicipentru 1000 calorii
• -vit.B12 ( ciancobalamină) 2 µg/zi la adulți și 5-6 µg/zi la femeia gravidă
• -acidul folic – 0,2mg /zi la copiii peste 12 ani și adulți
• -vit.C – 30mg/zi adult ( 30mg/1000 calorii la copil)
• -vitamina P – depinde de vitamina C
•