Sunteți pe pagina 1din 18

5.

ÎNGRIJIREA FEŢEI
După cunoaşterea aspectelor legate de anatomofiziologia organului cutanat, a biochimismului
acesteia, precum şi a unor aspecte ale procesului de îmbătrânire a pielii, trebuie să se ia măsurile
necesare îngrijirii igieno-cosmetică a pielii. Majoritatea autorilor şi tratatelor de specialitate sunt
de părere că se impune cu stricteţe o îngrijire riguroasă zilnică a pielii, care constă în curăţirea
generală a întregii suprafeţe corporale, tonifierea, hrănirea şi protejarea ei.
Pentru îngrijirea feţei este însă important să se cunoască cu exactitate tipul de ten, în vederea
aplicării măsurilor cele mai adecvate şi eficiente.

5.1. Diagnosticul cosmetic al pielii


Diagnosticul cosmetic al pielii se poate face în cabinetele de specialitate, în care se efectuează
diferite examene, şi anume:
- vizual, prin care se urmăreşte coloritul pielii, imperfecţiunile pielii, forma feţei în vederea
alegerii machiajului corespunzător, reliefarea ridurilor şi gradul de îmbătrânire;
- cu lupa, pentru a scoate în evidenţă unele aspecte ascunse, care nu sunt sesizate cu ochiul
liber (granulaţia, pistrui, hidratarea pielii, gradul de îmbătrânire etc.);
- prin palpare, care are drept scop determinarea elasticităţii şi rezistenţei pielii, gradul de
hidratare, tonicitatea;
- cu lampa Wood, care emite radiaţii ultraviolete, ce produc o fluorescenţă diferită asupra
suprafeţei expuse. Pielea normală prezintă o fluorescenţă violacee, cea deshidratată are o
fluorescenţă slabă, iar cea hidratată o fluorescenţă puternică;
- determinarea gradului de aciditate sau alcalinitate, cu ajutorul pH-metrului, în vederea
utilizării unor produse care să readucă pielea la valoarea ei normală (pH 5,5).
Prin aceste examinări se reliefează: starea de hidratare, aspecte ale culorii pielii (culoarea
ideală este roz strălucitor), fineţea (pielea normală are o granulaţie fină, este netedă, uniformă,
pielea grasă se descuamează), modul de funcţionare a glandelor sebacee (debit mărit sau
diminuat), imperfecţiuni ale pielii (efelide, cicatrice, etc.), gradul de îmbătrânire, etc.
O examinare mai sumară în vederea determinării tipului de ten, se poate face şi printr-un
autodiagnostic (autoidentificare), care se poate efectua prin mijloace simple şi anume:
- aplicarea pe faţă a unei rondele de hârtie de filtru sau o foiţă de hârtie subţire, care privită
apoi în transparenţă poate prezenta pete grase ceea ce denotă un ten gras;
- cu ajutorul lupei, privindu-ne în oglindă, când se examinează natura fiecărei porţiuni de faţă
separat;

1
- se trag câteva linii pe piele, apăsând uşor cu partea neascuţită a unui creion dermatograf,
dacă urma lăsată de creion este o adâncitură avem indicaţii asupra unui ten uscat, înroşirea
deasupra liniei denotă tenul gras, tenul normal nu prezintă nici o reacţie.
Înainte de a se efectua aceste determinări a tipului de ten, faţa se curăţă de orice impurităţi,
prin spălare cu apă şi săpun, după care se lasă în repaus aproximativ trei ore pentru ca pielea să-
şi recapete aciditatea normală.

5.2. Principalele tipuri de ten


Tipurile de ten se clasifică după mai multe criterii:
A - după conţinutul în lipide, distingem: ten normal, uscat şi gras care poate fi uleios, asfixic
şi ten mixt sau combinat
B - după conţinutul în apă (starea de hidratare a pielii), deosebim: tenul normal hidratat,
hiperhidratat şi deshidratat;
C - după unele tulburări fiziologice sau afecţiuni, care influenţează aspectul normal al
tenului distingem: tenul caşectic, cuperozic, pletoric, acneic, ridat, îmbătrânit (piele senilă).

A. Tipurile de ten după conţinut în lipide


5.2.1. Tenul normal (eudermic, eu = bine), sau pielea sănătoasă, se caracterizează printr-un
aspect plăcut, pielea este netedă cu pori foarte mici (foarte puţini vizibili), este suplă, catifelată;
ea poate fi comparată cu suprafaţa unei piersici întinsă, de culoare roz.
Acest ten are o circulaţie bună, pielea nu este nici prea grasă şi nici prea uscată, nu prezintă
pete, fără puncte negre sau veruci, etc. Nu lasă pete după aplicarea unei foiţe de hârtie.
Acest tip de ten se întâlneşte mai rar la persoanele adulte, el este prezent în schimb la cele
tinere care nu prezintă tulburări nervoase, hepatice, digestive, cu un metabolism echilibrat.
Acest ten trebuie păstrat timp cât mai îndelungat, printr-un tratament corespunzător, iar
procesul de îmbătrânire cât mai mult îndepărtat.
5.2.2. Tenul uscat (pielea sebostatică). Se întâlneşte frecvent la persoanele blonde sau
roşcate. El se caracterizează prin pori mici, epiderma subţire, este fragil, iritabil, predispus la
formarea de riduri. El reacţionează nefavorabil la variaţiile de temperatură, este foarte sensibil,
la frig (iarna se remarcă apariţia pe faţă a unor pete roşietice din loc în loc), la loţiuni alcoolice,
creme deshidratante, săpun, etc. Acest tip de ten nu lasă pete grase pe foiţa de hârtie, nici chiar
picături de transpiraţie. Pielea este fină, transparentă, întinsă, cu tendinţă spre cuperoză, lipsită
de vitalitate, iar de la 50 ani în sus prezintă un aspect pergaminat.
Tenul uscat se datorează unei insuficienţe secretorii a glandelor sebacee şi sudoripare.
Se disting două categorii de ten uscat:
2
- ten alipic (ten uscat din lipsă de grăsime), are tendinţă de a se rida, este foarte sensibil, se
irită cu uşurinţă la utilizarea alcoolului şi săpunului;
- ten deshidratat (ten uscat din lipsă de apă ).
Pielea deshidratată este brăzdată de riduri, prinsă între degete nu are turgor, este lipsită de
supleţe şi elasticitate. Uscarea pielii este determinată de factorii interni, cum sunt predispoziţia
congenitală (tradusă printr-un număr redus de glande sebacee sau o secreţie deficitară) tulburări
ale glandei tiroide, nervoase, tulburări ale circulaţiei, unele boli interne şi factori externi, dintre
care se menţionează climatul uscat, băi de soare prelungite, vânt, etc., utilizarea abuzivă a
săpunurilor, a unor creme cosmetice cu mercur, bismut, folosirea unor deshidratante cum este
alcoolul, glicerina.
Procesul de deshidratare poate fi superficial, când apa din ţesuturi (stratul cornos) se pierde
datorită lipsei peliculei grase protectoare, care permite evaporarea apei din stratul superficial sub
influenţa factorilor externi (fizici, chimici) sau profundă, datorată tulburărilor nervoase,
endocrine, cardiace, în metabolismul celular al apei (când organismul nu este în măsură să reţină
apa în organism).
Deshidratarea mai poate surveni şi în timpul bolilor însoţite de febră, diaree, în cazul curelor
de slăbire neraţionale, a dezechilibrului suprarenal (când eliminarea apei este mai mare decât
absorbţia) dezechilibru tiroidian, lipsa vitaminelor A şi F, vârsta, surmenaj, etc.
5.2.3. Tenul gras, se caracterizează printr-o secreţie crescută a glandelor sebacee, ceea ce
imprimă pielii un aspect lucios şi unsuros în special pe frunte, aripile nasului şi bărbie.
Datorită conţinutului ridicat în sebum, porii sunt dilataţi, iar suprafaţa pielii are aspectul unei
coji de portocală; testul cu foiţa de hârtie este pozitiv, prezentând pete persistente de grăsime.
Acest tip de ten se întâlneşte mai frecvent la femeile brunete şi prezintă unele avantaje în
sensul că se ridează mai greu, îmbătrâneşte mai încet decât pielea uscată sau mixtă.
Tenul gras prezintă însă şi unele neajunsuri şi anume:
- reprezintă o insensibilă tranziţie de la pielea grasă la pielea seboreică;
- este terenul favorabil apariţiei comendoanelor sau chiar al acneei;
- este lipsit de supleţe şi frăgezime din cauza efortului la care sunt supuse glandele sebacee;
- modifică pH-ul normal al pielii cu tendinţă spre alcalinizare, ceea ce micşorează capacitatea
de autodezinfecţie şi apărare a pielii fiind expusă infecţiilor stafilococice în cazul că nu este
îngrijită corect;
- păstrează mai greu machiajul, iar culoarea apare gălbui, din cauza keratinei care predomină
în stratul superficial.
Tenul gras se poate subdivide în trei categorii, după intensitatea secreţiei de sebum:

3
5.2.3.1.- Ten gras uleios, care la apăsare prezintă suprafaţa netedă, este lucios iar pe faţă se
observă picături de grăsime;
5.2.3.2.- Ten gras asfixic, caracterizat printr-o piele îngroşată cu suprafaţa aspră, datorită
excesului de sebum şi ţesutului cornos dezvoltat. În acest caz porii pielii cât şi canalele
pilosebacee sunt obturate de surplusul de grăsime, de celulele cornoase care se descuamează
incomplet şi excesul de secreţie sudoripară. Datorită acestui proces este împiedicată eliminarea
liberă a sebumului, a transpiraţiei, circulaţia sanguină este stânjenită, iar oxigenarea ţesutului
cutanat se face incomplet, producându-se asfixia cutanată. Complexul de procese ce au loc
favorizează apariţia comedoanelor, care se transformă în coşuri, pielea trecând de la culoarea ei
normală la cenuşiu. Tenul asfixic se întâlneşte la persoane care nu au beneficiat de îngrijiri
cosmetice adecvate ale tenului gras uleios.
5.2.3.3. Tenul mixt (combinat), se întâlneşte la majoritatea persoanelor între 15-25 ani, el
reprezintă o combinaţie a tenului gras dispus în anumite zone (frunte, nas, bărbie), iar restul feţei
(pleoape, obraji, gât) prezintă caracteristicile tenului uscat.
Tenul mixt se întâlneşte la bolnavii de ficat, la cei care abuzează de unele alimente (băuturi
alcoolice, zahăr, mezeluri, brânzeturi fermentate) sau datorită unor poluări atmosferice. El poate
primi calităţile normale printr-un tratament diferenţiat şi un regim alimentar echilibrat.

B. Tipurile de ten după conţinutul în apă, sau starea de hidratare a pielii


În mod normal pielea conţine cca. 70% apă (10-20% în stratul cornos) care provine din
alimentaţie şi din reacţiile ce au loc în organism, reglate pe cale nervoasă şi de sistemul
endocrin. Lucrările lui Durek-Reynoll, arată că fixarea apei în spaţiul intercelular al ţesuturilor
se datorează prezenţei glicoproteinelor polimerizate, substanţe de bază a mezenchimului care
poate da stări fizice intermediare de la sol la gel. În această grupă se încadrează următoarele
tipuri de ten:
5.2.4. Tenul hidratat normal, cu piele fină, suplă şi elastică (elasticitate normală), fără
riduri. Se întâlneşte îndeosebi la copii şi persoane cu stare de sănătate perfectă, care îşi îngrijesc
în mod corespunzător tenul şi îl feresc de agenţi fizici sau chimici agresivi.
5.2.5. Tenul hiperhidratat, imprimă feţei trăsături neuniforme, este uşor deformat cu edeme
şi pungi sub ochi. Acest ten se întâlneşte la persoanele care au unele afecţiuni cardiovasculare
sau renale, în care au loc retenţii de apă în ţesuturi, sau poate fi determinat de expunere la ploi
reci, vânt sau persoane care trăiesc în climat rece.
5.2.6. Tenul deshidratat, se întâlneşte în special la persoanele în vârstă, datorită eliminării
apei în cantităţi mai mari decât cea absorbită. Deshidratarea tenului poate fi cauzată de factori
multipli: tulburări nervoase, lipsa vitaminei A şi F, afecţiuni însoţite de febră, factori externi

4
(ger, vânt, zăpadă, soare, căldura uscată din încăperi), abuzul de săpun, utilizarea soluţiilor
degresante, îngrijiri cosmetice necorespunzătoare.

C. Tipurile de ten după unele tulburări fiziologice sau afecţiuni care influenţează tenul
În această grupă se disting următoarele tipuri:
5.2.7. Tenul caşectic. Prezintă funcţiile pielii diminuate, chiar atrofiate, hrănirea pielii este
insuficientă; pielea este subţire, uscată, aspră, palidă (alb-gălbuie), lipsită de elasticitate, se
descuamează şi în majoritatea cazurilor are aspect de pergament. Datorită faptului că pielea este
subţire, prezintă o stare de usturime şi prurit. Starea de subnutriţie a pielii se datorează unor
tulburări (de ordin nervos, cardiace, etc.) care afectează metabolismul pielii, influenţând negativ
procesul de regenerare.
5.2.8. Tenul cuperozic, este datorat cuperozei, afecţiune care se caracterizează printr-o
roşeaţă uşoară a pomeţilor şi a nasului; în final pe faţă apar vinişoare roşietice datorită dilatării
vaselor capilare ale feţei. În general cuperoza este însoţită de o eritroză, când vasele capilare sunt
mai puţin vizibile, dar apar pe un fond eritematos. Procesul de instalare a cuperozei este foarte
lent, el ia naştere datorită unei dilataţii permanente a capilarelor feţei, ca urmare a diminuării
elasticităţii pereţilor vasculari sau a unor pusee congestive repetate.
5.2.9. Tenul pletoric, se caracterizează prin piele groasă, aspect cornos, faţa este
congestionată permanent sau la cel mai mic efort; prezintă o pilozitate crescută şi pori dilataţi.
Denumirea lui derivă de la plethore, care înseamnă cantitate excesivă, surplus.
Acest ten se întâlneşte la persoane care prezintă unele tulburări în metabolismul proteinelor
sau al glucidelor.
5.2.10. Tenul senil. Fenomenul de îmbătrânire al pielii apare la unele persoane de timpuriu
printr-o uscăciune exagerată a pielii, apariţia ridurilor, edeme în special la ochi.
În apariţia acestui tip de ten intervin factori multipli cum sunt: ereditatea, diferite afecţiuni,
tulburări funcţionale ale glandelor cu secreţie internă, abuzul de farduri, tratamente cosmetice
neadecvate, vârsta înaintată, etc.

5
6. ÎNGRIJIREA ZILNICĂ A TIPURILOR FUNDAMENTALE DE TEN
Pentru îngrijirea tenului se va ţine cont de tipul lui, efectuând o serie de operaţiuni care se
succed într-o anumită ordine: curăţirea (demachierea) tonifierea şi hidratarea, nutriţia pielii şi
protecţia ei, utilizând preparatele corespunzătoare.

6.1. Tenul normal


Tenul normal cu pielea fină, fiziologic echilibrată, trebuie să i se acorde o atenţie deosebită.
Dimineaţa, se va spăla cu apă care să nu fie dură (calcaroasă) sau bogată în clor care poate
irita faţa. Se utilizează în acest scop apa moale, călduţă sau rece (apă de ploaie, apa fiartă şi
răcită, apă minerală), sau apa obişnuită în care s-a dizolvat o linguriţă de borax la un litru apă
sau 5 g tinctura benzoe. O atenţie deosebită trebuie acordată utilizării exagerate a săpunurilor
care pot degresa pielea, obligând glandele sebacee la o activitate suplimentară, pentru înlocuirea
sebumului, ceea ce determină ridarea şi ofilirea prematură a pielii.
În general nu se recomandă utilizarea săpunurilor decât odată sau de două ori pe săptămână,
iar dacă totuşi suntem obligaţi să le utilizăm acestea trebuie să fie de bună calitate, neutre sau
acide. În locul săpunului, pentru curăţire se pot utiliza emulsii sau creme hidratante demachiante.
Seara, tenul normal se demachiază cu cremă sau lapte demachiant, urmată de ştergerea feţei
cu o loţiune calmantă şi tonică obţinute din plante (flori de muşeţel, tei, nalbă) sau loţiuni uşor
astringente a căror conţinut în alcool nu trebuie să depăşească 20%.
Această piele nu necesită neapărat utilizarea unor creme hrănitoare (doar preventiv cel mult
de două ori pe săptămână); în cursul nopţii porii vor fi lăsaţi liberi pentru a nu împiedica
respiraţia normală. Faţa se recomandă să fie ştearsă în general cu prosopul prin apăsări uşoare şi
nu prin presări puternice; prosoapele trebuie să fie schimbate la câteva zile, să fie fierte fără
detergenţi, uscate şi apoi călcate. Pentru prevenirea formării ridurilor din jurul ochilor, în fiecare
seară se va utiliza pe această porţiune o cremă grasă pe bază de lanolină, colesterol. Acest ten
poate beneficia de măşti cosmetice şi masaj.

6.2. Tenul uscat


Dat fiind lipsa de grăsime, în aceste cazuri este contraindicată utilizarea săpunurilor, apa
caldă sau dură şi cremele pe bază de stearaţi care usucă tenul. Cele mai indicate pentru curăţirea
tenului uscat sunt cremele grase, loţiunile grase, lapte demachiant.
Curăţirea tenului uscat se va face diferenţiat pentru cel lipsit de grăsime (alipic) şi tenul
deshidratat.
Pielea alipică, dimineaţa se spală cu apă la temperatura camerei (apă de ploaie, apă minerală
sau apă la care s-a adăugat borax) sau o soluţie apoasă de sorbitol 15‰. Se mai poate curăţi faţa
cu creme, emulsii demachiante grase, se clăteşte faţa cu apă la temperatura camerei; urmează
6
aplicarea unei creme grase sau semigrase. Se recomandă să se aplice o oră. Dacă se pudrează
faţa, se aplică un strat uşor, căci excesul de pudră usucă faţa. Curăţirea de seară se face cu cremă
sau lapte demachiant.
În lipsa acestor preparate se poate curăţi faţa cu unt de cacao, pe care îl trecem pe faţă, acesta
se topeşte la temperatura corpului şi înglobează impurităţile şi fardul; pielea rămâne astfel
curată, suplă şi moale. În continuare se aplică loţiuni tonice din soluţii extractive (muşeţel, nalbă,
gălbenele), apoi creme grase pe bază de lanolină, lecitină, ulei de avocado, care se menţin pe
faţă 3 - 4 ore sau toată noaptea.
Pe tenul alipic se mai pot aplica săptămânal măşti cu caolin, gălbenuş de ou, fructe, miere,
preparate din lapte, sau cataplasme cu ulei de germeni de porumb, ulei de măsline cu vitamina
A, etc. Se vor efectua masaje cu creme semigrase, la care se asociază sucuri naturale cu
castraveţi, lămâie, morcovi. Băile de aburi, se vor efectua mai rar dar, se pot aplica comprese
umede cu infuzii de muşeţel, după care se aplică masajul facial.
Tenul uscat deshidratat. În acest caz se va avea în vedere rehidratarea permanentă a lui.
Această piele fiind mai hiperkeratinizată, se va utiliza pentru emolierea ei apă moale, sau se va
trata apa cu bicarbonat de sodiu sau borax. Se vor evita utilizarea săpunului, a soluţiilor
alcoolice astringente.
Seara, demachierea se face cu emulsii U/A, se vor aplica comprese cu infuzii din plante
(nalbă, muşeţel, coada şoricelului), apoi se vor aplica creme hidratante cu un conţinut mare de
apă sau emulsii hidratante şi vitaminizate, care rămân şi peste noapte.
După spălarea de dimineaţă, cu apă, se aplică loţiuni tonice sau infuzii din plante, după care
pielea se obduce cu o cremă hidratantă şi hrănitoare.
Pentru tenul uscat deshidratat se recomandă aplicarea săptămânală a măştilor cosmetice
hidratante cu sucuri naturale din plante, morcovi, castraveţi, produse cu lapte, gălbenuş de ou.
Lăptişorul de matcă, mierea, încorporate în creme, loţiuni sau măşti, menţin pielea suplă şi
catifelată. Odată la trei săptămâni, se recomandă băi de aburi timp de 10 minute, cu flori de
muşeţel sau salcie, cu rezultate bune. Compresele calde de infuzii de plante, se pot aplica la 2 -3
zile cu scopul de a înmuia pielea, urmată de fiecare dată de aplicarea de creme hidratante.

6.3. Tenul gras


Pentru îngrijirea acestui ten se are în vedere utilizarea unor preparate care să asigure o
curăţire mai profundă şi o închidere a porilor dilataţi. Datorită intoleranţei la săpun a unor
persoane, utilizarea acestora se va face de 2 - 3 ori pe săptămână.

7
Seara, se curăţă faţa cu apă şi săpun de borax dar, cele mai bune sunt emulsiile demachiante
speciale pentru tenul gras (nu se recomandă cremele cu conţinut ridicat în grăsime, care
accentuează seboreea provocând apariţia punctelor, a coşurilor).
În continuare pentru seară, se va degresa faţa în funcţie de toleranţă cu loţiuni alcoolice (40-
50%) uşor degresante, cu rezorcinol, sulf, acid salicilic, camfor sau soluţii astringente cu alcool.
Se mai poate folosi şi spirtul camforat, care în plus este şi un bun dezinfectant (nu se recomandă
utilizarea soluţiilor puternic degresante, cu conţinut mare de alcool, glicerina, benzina, soluţia
Hoffman, decât cu avizul medicului). Pentru închiderea porilor uşor dilataţi (pori mici), se pot
aplica alternativ comprese cu apă caldă şi apoi rece, sau loţiuni astringente mai puternice (cu
alaun) dacă porii sunt mai puternic dilataţi. Se obduce faţa apoi cu o cremă semigrasă cu stearaţi
hidratată, prin masare, iar în jurul ochilor se aplică o cremă grasă.
Dimineaţa, se face o simplă spălare, urmată de utilizarea unei creme cu stearaţi şi pudraj, care
au rolul de a absorbi din excesul de grăsime şi a estompa luciul pielii.
Tenul gras poate beneficia şi de măşti cu efecte uşor degresante, absorbante, emoliente, cu
caolin, tărâţe, albuş de ou, drojdie de bere, etc. Măştile se aplică reci, iar dacă pielea nu se
degradează suficient se aplică calde. Cu bune rezultate se utilizează şi măştile din fructe
proaspete de căpşuni, caise, piersici, mere, pere.
În afară de măşti se pot aplica şi comprese timp de 5 - 10 minute, obţinute prin infuzarea din
pătlagină, cimbru (3 - 5 %). Se mai efectuează şi vaporizări (o dată pe lună), apoi se freacă
pielea cu o perie moale şi un săpun acid pentru îndepărtarea sebumului. Se extrag punctele
negre şi se aplică o mască astringentă. În cazul în care tenul gras prezintă puncte minuscule albe,
dure (asemănător unor perle mici), acestea se extrag în cabinetul cosmetic, fiind o operaţiune
mai greu de efectuat. Dimineaţa se aplică o cremă de zi care constituie un suport pentru aplicarea
pudrei.
Pentru a proteja pielea de eventualele infecţii microbiene, se recomandă ca prosopul să fie
schimbat la două zile, curăţirea acestuia să se facă prin fierbere în apă (fără adaos de detergenţi),
iar călcatul să se facă cu fierul fierbinte. În îngrijirile zilnice ştergerea feţei se face numai cu
tamponări cu prosopul.
În fiecare seară, zona în jurul ochilor predispusă mai uşor la formarea ridurilor, se obduce cu
o cremă grasă pe bază de lanolină, iar ochii se şterg cu o infuzie de flori de muşeţel sau
albăstrele. În zonele grase ale tenului mixt (aripile nasului, zonele dintre sprâncene, bărbia) nu se
va aplica un exces de cremă.
Tenul mixt beneficiază lunar sau chiar săptămânal de aplicarea unor măşti diferenţiate pe
zone şi anume - mască piele uscată (obraji, gât) şi o formulă pentru pielea grasă (frunte, nas,
bărbie); după îndepărtarea măştii se pulverizează faţa cu apă minerală.
8
Pentru îndepărtarea celulelor moarte, lunar se aplică curăţirea prin gomaj, iar de la 30 ani se
preconizează masajul în vederea activării circulaţiei şi a unei mai bune hrăniri a ţesuturilor.

6.4. Tenul acneic


În afară de recomandările medicului dermatolog, se va avea în vedere respectarea unei igieni
riguroase zilnice şi anume:
- dimineaţa şi seara se spală faţa cu apă şi săpun acid sau cu sulf, se şterge apoi prin
tamponări cu şerveţele de hârtie care se aruncă sau prosop care trebuie schimbat zilnic. Se curăţă
faţa cu o loţiune degresantă şi antiseptică. Peste zi se protejează faţa cu o cremă de zi slabă, peste
care se aplică un strat subţire de pudră care poate să conţină eventual 1% sulf sau sulfamidă;
- săptămânal se va proceda la eliminarea punctelor negre, operaţiune care este precedată de o
înmuiere a pielii prin băi de aburi cu muşeţel 8 - 10 minute sau prin masarea feţei 5 minute cu
ulei călduţ.
Pentru activarea circulaţiei, tonifierea pielii, curăţirii în profunzime şi desobturarea canalelor
foliculare, se recomandă masaje de tip special (vibrator, petrisaj, frământat).
Pielea degradată, ofilită, se perie cu o perie moale, se clăteşte cu apă călduţă şi se şterge cu o
loţiune uşor astringentă, se aplică apoi o cremă de zi. În general pentru tenul gras se recomandă
odată pe lună un tratament la un cabinet de specialitate.
În cazul unui ten seboreic mai accentuat, pe lângă măsurile menţionate se recomandă lunar
măşti după care se aplică comprese reci, precedate de obicei de băi de aburi.

6.5. Tenul gras asfixic


Necesită acelaşi îngrijiri ca şi tenul gras, în plus se va avea în vedere activarea circulaţiei şi
hrănirea ţesuturilor cu preparate naturale cum sunt compresele cu infuzii din flori de tei,
sunătoare, frunză de mentă, mărar sau suc de castraveţi; la aceste extracte se pot adăuga 5 - 10
picături de tinctură benzoe. În acelaşi scop se efectuează zilnic un masaj superficial cu glicerolat
de amidon la care se adaugă puţină sare, apoi faţa se spală cu apă caldă şi rece.

6.6. Tenul mixt


În îngrijirile zilnice trebuie să se ţină seama de caracteristicile acestui ten, pentru a aplica
preparate specifice fiecărei regiuni şi să se facă apel la un regim alimentar adecvat.
Pentru îngrijirea zilnică se vor aplica tratamente duble, pentru pielea uscată şi pentru pielea
grasă. Pe porţiunile respective, se pot utiliza produse neutre, cum sunt tonice fără alcool uşor
astringente şi calmante, coldcreme, creme nutritive, dar nu grase.

9
Curăţirea se face cu o cremă sau lapte demachiant, apoi se şterge faţa cu tampon de vată
îmbibat cu o loţiune din flori de tei, nalbă, muşeţel sau cu o loţiune tonică. Săpunul uşor acid sau
neutru se foloseşte o singură dată pe săptămână.
Îndepărtarea manuală a punctelor negre se face în condiţii de asepsie, cu degetele învelite cu
un tifon steril sau cu tirecomedon; după această operaţiune se şterge faţa cu spirt camforat sau o
altă loţiune dezinfectantă şi se aplică o mască calmantă pe bază de drojdie de bere, caolin,
gălbenuş de ou (mai recomandabile sunt măştile pe bază de ihtiol).
Tot săptămânal se poate aplica (o singură dată) o cremă cu sulf. Produsele cu sulf vor fi
folosite cu prudenţă, la persoanele blonde în special, care nu tolerează această substanţă. Nu se
recomandă aplicarea pe acest ten a fondului de ten care obturează porii.

6.7. Tenul hiperhidratat


În acest caz se respectă aceleaşi norme ca şi la întreţinerea tenului uscat alipic, în plus se
preconizează aplicarea zilnică de comprese călduţe cu apă sărată şi masaje uşoare, care
favorizează eliminarea de apă din ţesuturi.

6.8. Tenul deshidratat


Se respectă aceleaşi norme ca pentru tenul uscat în vederea asigurării unui aport crescut de
apă. Rezultatele bune se obţin în cazul unei deshidratări superficiale (pierderea apei de la nivelul
epidermei), în care caz se demachiază faţa cu o emulsie pe bază de lanolină, se şterge apoi cu o
loţiune tonică, sau se pulverizează cu infuzii de plante, şi se aplică o cremă hidratantă semigrasă.
După demachierea de seară se practică comprese cu infuzii din plante sau apă minerală, se
obduce faţa cu creme grase cu extracte de plante sau fructe care să activeze circulaţia.
Persoanele cu acest ten se recomandă să ingereze lichide în cantităţi mai mari, se vor aplica
măşti hidratante, emoilente cu infuzii, sucuri de morcovi, pulpe de fructe etc. Se preconizează
masajul manual, electric, sau sub vapori, pentru o mai bună hidratare.

6.9. Tenul cuperozic


Necesită îngrijiri cosmetice asemănătoare cu acelea ale tenului uscat. Curăţirea feţei se face
(seara cât şi dimineaţa) cu emulsie demachiantă, urmată de loţionări numai cu infuzii de muşeţel,
flori de tei, nalbă. Se vor evita total loţiunile şi săpunurile alcaline. După spălare cu infuzii din
plante (muşeţel, flori de tei), sau apă minerală şi demachiere se obduce pielea cu o cremă
astringentă.
Se aplică şi măşti cu efect calmant şi decongestiv, fiind contraindicate băile de aburi şi
duşurile alternative calde-reci. Pentru protecţia feţei se recomandă ca în toate anotimpurile să se
aplice o cremă grasă hidratantă, hrănitoare, urmată de o pudrare uşoară a feţei.

10
În afară de aceste recomandări se va respecta un regim alimentar adecvat, fără excitante
(alcool, condimente, murături, cărnuri conservate, etc.) şi bogat în vitamine; se vor evita factorii
care pot agrava această afecţiune (expuneri prelungite la soare, schimbări bruşte de temperatură,
frig la picioare, etc.).

6.10. Tenul pletoric


Se acordă îngrijiri asemănătoare tenului gras, adică o curăţire mai profundă o dată sau de
două ori pe lună, datorită depunerilor accentuate de proteine şi glucide în piele. Se va respecta
un regim alimentar fără exces de proteine, dulciuri, grăsimi, se vor practica sporturi în aer liber,
care produc o transpiraţie abundentă prin care se elimină toxinele.

6.11. Tenul caşectic


Pentru aceste cazuri se va aplica un tratament de hrănire, revitalizare şi tonifiere.
Seara, se curăţă faţa cu emulsii pentru ten uscat, urmată de aplicarea de infuzii tonice.
Se vor efectua masaje zilnice cu creme grase hidratante care conţin substanţe bioactive, sucuri
sau pulpe de fructe (căpşuni, portocale, piersici) şi creme nutritive.

6.12. Tenul senil


În cadrul tratamentelor care se efectuează pentru acest ten se va avea în vedere activarea
circulaţiei, rehidratarea şi revitalizarea ţesuturilor, pentru a diminua ridurile existente şi a
întârzia instalarea definitivă a semnelor senilităţii.
Seara, se demachiază faţa numai cu lapte demachiant fără a folosi apa şi săpunul. Se şterge
faţa cu o infuzie din plante, după care se aplică o cremă antirid care se păstrează şi peste noapte.
Dimineaţa, se recomandă comprese cu infuzii tonice şi masaj al feţei cu pulpă de fructe, care
favorizează hrănirea şi rehidratarea, se utilizează apoi o cremă hidratantă. Machiajul se face
discret pentru a nu scoate în evidenţă ridurile.

6.13. Îngrijirea gâtului


Concomitent cu îngrijirea feţei, se va preceda şi la îngrijirea gâtului. Ridurile de pe gât apar
destul de timpuriu chiar şi la persoanele tinere, pielea din această zonă fiind foarte fină şi este
adeseori neglijată.
Demachierea feţei este obligatoriu să se continue cu cea a gâtului. Curăţirea pielii gâtului se
face cu apă şi săpun fără a face însă abuz de săpun; temperatura apei să fie potrivită, dacă este
prea fierbinte moleşeşte ţesuturile şi degresează pielea, care în general este uscată în această
zonă. Dacă este uscată se renunţă la utilizarea săpunului, demachierea se recomandă să se facă
cu o cremă sau lapte demachiant.

11
După demachiere, se aplică loţiuni tonice şi apoi cremă, în această zonă se poate aplica o
curăţire mai profundă prin gomaj.
Pentru întreţinerea, întărirea muşchilor gâtului şi întârzierea apariţiei ridurilor, zilnic se vor
efectua câteva mişcări de masaj sau se pot trece pe piele cuburi de gheaţă învelite în tifon, după
care se unge pielea cu cremă grasă. Un efect benefic asupra pielii şi muşchilor are şi jetul de apă
rece al duşului.
Dacă pielea gâtului este deshidratată se vor aplica comprese cu infuzii de nalbă, urmată de
masaj cu o cremă hidratantă. Se aplică şi măşti cosmetice care conţin sucuri de fructe, miere de
albine, substanţe biologice active, făină de in.

7. OPERAŢIUNI PRINCIPALE PENTRU ÎNTREŢINEREA IGIENO-COSMETICĂ A


FEŢEI
Pentru întreţinerea corectă a tenului, pe lângă diagnosticul exact şi cunoaşterea principalelor
tipuri de ten, este necesar să se cunoască modul cum se aplică diferitele forme farmaceutice de

12
uz cosmetic. Printre operaţiunile principale menţionăm: demachierea, tonifierea, hrănirea,
hidratarea şi protecţia.

7.1. Demachierea (Curăţirea)


Reprezintă operaţiunea de îndepărtare a impurităţilor mecanice ce se depun în timpul zilei, a
produselor de secreţie, porţiuni de celule moarte, în vederea asigurării vitalităţii, prospeţimii şi
supleţei pielii.
Demachierea se efectuează zilnic, seara şi dimineaţa şi în timpul zilei ori de câte ori se aplică
un nou fard. Se mai efectuează şi ca operaţiune premergătoare altor tratamente cosmetice (măşti,
masaje, băi de aburi etc.). Fiecare seară trebuie deci să se încheie prin curăţirea feţei, care se face
în mod ştiinţific, cu mijloacele cele mai adecvate.
Alegerea preparatelor pentru demachiere se face în funcţie de natura tenului şi anume:
- pentru tenul normal, se foloseşte o emulsie A/U sau U/A sau o loţiune cu maxim 10 - 20%
alcool; apă moale sau dedurizată;
- pe tenul uscat, se aplică o emulsie care trebuie să conţină în mod obligatoriu o substanţă
grasă care hrăneşte pielea;
- pentru tenurile grase, seboreice, se pot aplica demachiante cu o capacitate mai mare de
curăţire (emulsii spumoase “detergente”) sau apă şi săpun dacă pielea suportă.
Preparatele demachiante nu trebuie să penetreze în piele, ci doar să dizolve, să antreneze
secreţiile, resturile de fard, secreţiile pielii, praful, etc. Dintre preparatele de demachiere sunt
preferate emulsiile (lapte demachiant) cu lanolină pentru tenul uscat şi cele pe bază de stearaţi,
pentru tenul gras.
Curăţirea se face cu un tampon de vată, care se aplică cu preparatul de 2 - 3 ori până ce
tamponul de vată rămâne curat, fără a face economie de material. Demachierea începe cu buzele
care se şterg cu mişcări circulare cu un tampon de vată îmbibat cu demachiant, gura fiind uşor
întredeschisă. În continuarea operaţiunii de demachiere, se curăţă ochii, ştergând întâi cu un
tampon îmbibat cu apă rimelul de pe gene şi apoi cu alte tampoane pe care se toarnă demachiant
se şterge pleoapa superioară (pornind de la sprâncene spre gene), apoi din colţul intern al
ochiului spre cel extern, după care se demachiază genele şi pleoapa inferioară. Se recomandă ca
în timpul demachierii sub pleoapa inferioară să se aplice un tampon de vată dreptunghiular
umezit, iar dacă ochii sunt puternic machiaţi să se utilizeze o cremă cu un conţinut de vaselină.
Pentru restul feţei demachiantul se întinde uniform pe faţă şi se curăţă prin mişcări uşoare de
jos în sus (de la bărbie spre ureche), de la aripile nasului până la tâmple şi apoi fruntea). Gâtul şi
decolteul vor fi demachiate prin mişcări de dute-vino. Demachierea se efectuează printr-un

13
masaj uşor pentru a încorpora murdăria în demachiant, se aşteaptă câteva minute, după care se
curăţă faţa cu un tampon de vată înmuiat într-o soluţie extractivă din flori.

7.2. Gomajul
O curăţire mai profundă se realizează prin procedeul numit gomaj, recomandat în special
pentru tenurile grase uleioase asfixice şi a celor deshidratate. Gomajul are drept scop
îndepărtarea de pe suprafaţa pielii a celulelor moarte şi a surplusului de sebum, favorizează
respiraţia cutanată.
Preparatele utilizate pentru curăţire prin acest procedu au consistenţa unor paste, care se
întind pe faţă şi se masează în special pe porţiunile grase. Preparatele utilizate pentru gomaj pot
fi constituite din:
- albuş de ou amestecat cu făină de mălai;
- carbonat de calciu, amestecat cu cremă pe bază de stearaţi (se masează cu prudenţă pentru a
nu irita tenul);
- 20 - 30 g flori de tei se fierb în 500 ml apă până scad la jumătate, în soluţia extractivă
obţinută se adaugă 2 - 3 linguriţe de făină de mălai cernută.
Cu aceste preparate se masează faţa timp de 5 minute prin mişcări circulare; gomajul pentru
tenurile grase se face după ce în prealabil s-a făcut o baie de aburi.
Tenurile uscate deshidratate se pot curăţi prin gomaj utilizând un mucilagiu de flori de tei
amestecat cu tărâţe de grâu sau o pastă de cartofi fierţi zdrobiţi şi amestecaţi cu suc de roşii până
se obţine o consistenţă de pastă. Aceste preparate se aplică calde pe faţă şi gât, se menţin timp de
15 minute. Un alt preparat care se poate utiliza se obţine din flori de muşeţel mărunţite şi
amestecate cu căpşuni sau fragi; pasta rezultată se menţine pe faţă 20 minute după care se
îndepărtează prin mişcări circulare. Această operaţiune se efectuează imediat după demachiere.
Gomajul pentru tenurile grase se poate efectua săptămânal, iar pentru cel uscat odată pe lună.
Gomajul este contraindicat pentru tenurile acneice.
Indiferent de preparatul utilizat, după gomaj faţa se spală cu o infuzie obţinută din flori.

7.3. Peeling
Peeling-ul este o metodă de curăţire mai profundă a pielii, prin care se îndepărtează stratul
superficial al pielii, pentru a-i îmbunătăţi aspectul inestetic al cicatricelor, inclusiv a celor lăsate
de acnee. Operaţiunea se efectuează sub supravegherea medicului sau într-un cabinet de
cosmetică.
Această operaţiune de gomaj, se efectuează cu ajutorul unei creme cu rezorcinol, acid
salicilic, acid tricloracetic, fenol. În prealabil se face un test de toleranţă, după care se aplică pe
faţă timp de 5 zile o cremă pe bază de rezorcină. În ziua a 5-a pielea începe să se întindă şi să se
14
usuce, iar în cea de a 6-a zi se descuamează (decojeşte) timp de câteva zile. Pielea rămasă după
acest tratament este foarte fină, sensibilă şi nu trebuie expusă variaţiilor de temperatură,
radiaţiilor solare, intemperiilor, existând riscul apariţiilor ridurilor.

7.4. Tonifierea
Este o operaţiune ce se aplică după demachiere, cu scopul de a stimula funcţiile biologice ale
pielii, circulaţia, având totodată un efect tonic asupra muşchilor. Ea se aplică şi în cazul tenurilor
uscate. Unii autori sunt de părere, ca înaintea tonifierii să se utilizeze o cremă nutritivă întrucât
loţiunea tonică datorită efectului slab astringent pe care-l poate manifesta, închide porii
îngreunând absorbţia cremei.

7.5. Hrănirea pielii


Este operaţiunea prin care se asigură substanţele nutritive necesare metabolismului celular. În
acest scop se utilizează emulsii, creme de faţă nutritive, care se aplică după demachiere şi
tonifiere, în fiecare seară atât pe faţă cât şi pe gât prin masaj uşor. Preparatele trebuie să conţină
în compoziţia lor ingrediente de bună calitate, inofensive, să fie adecvate tenului, pentru a-i
asigura frăgezimea şi a întârzia formarea ridurilor. Acestea sunt absolut indispensabile tenului
uscat pe care se menţin şi în timpul nopţii înlocuind secreţiile grase naturale ale pielii; pe
tenurile grase se aplică numai în cursul zilei.

7.6. Protejarea
Este cea de a patra operaţiune din măsurile de îngrijire şi constă din aplicarea de creme
protectoare dimineaţa după curăţirea şi loţionarea feţei. Tot în scop de protecţie se aplică un strat
fin de pudră, absolut necesară în cazul tenului gras, datorită calităţii ei de a absorbi grăsimea.
Pudrarea se poate practica şi pe tenurile uscate dacă înainte se aplică o cremă grasă.

8. MĂŞTI COSMETICE
Sunt preparate utilizate din timpuri îndepărtate, când se consideră că “unele pământuri au
puteri miraculoase”. La romani ele erau denumite “Vultus domesticus” (faţa de casă), iar la
francezi “Le masque au marie” (mască pentru bărbaţi).

15
Măştile cosmetice sunt preparate fluide sau paste, constituie din amestecuri speciale de
diferite substanţe, care aplicate pe piele şi menţinute un timp determinat exercită o acţiune
emolientă, calmantă, absorbantă a impurităţilor, tonifiantă, hidratantă.
Ele stimulează circulaţia sanguină, închid porii, regenerează ţesuturile, atenuează ridurile.
Cosmetica modernă apelează frecvent la acest mijloc atribuindu-le şi un efect psihologic pe
lângă alte multiple avantaje (de curăţire, de reîmprospătare, întinerire, etc.).
Măştile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să fie uşor de aplicat şi de îndepărtat;
- să formeze paste moi omogene, fără particule dure (grunji), fără miros;
- aplicate pe faţă să se usuce repede şi să formeze un strat aderent capabil să se cureţe şi să se
detaşeze fără a produce vreo senzaţie de durere, părţile reziduale de pe piele să se îndepărteze cu
uşurinţă cu un tampon de vată şi apă caldă;
- să nu fie iritante, toxice;
- să producă în final o senzaţie plăcută de destindere.

8.1. Clasificarea măştilor cosmetice


Se face după diferite criterii: consistenţă, temperatura de aplicare, scop, etc.
Consistenţă, se diferenţiază în măşti:
- fluide (vâscozitate redusă, care prezintă avantajul că se aplică uşor, se usucă rapid şi produc
o tensiune a pielii, ceea ce are importanţă pentru netezirea pieii;
- paste (măşti cu vâscozitate mare), care conţin cantităţi importante de caolin.
Temperatura de aplicare. În general măştile se aplică reci, cu excepţia celor cu parafină (ca
atare sau amestecate cu alcool cetilic), care se aplică calde. Prin răcire masca formează un strat
impermeabil prin care nu pătrunde transpiraţia, care astfel hidratează pielea şi îndepărtează
murdăria.
Natura materialelor utilizate, se disting măşti pe bază de ceară, hidrocoloizi, argile, etc.
Scopul urmărit. După care criteriu pot fi:
- măşti de curăţire, cu rolul de a absorbi murdăria, excesul de sebum, celulele moarte. În
aceste măşti pot fi utilizate, caolinul, bentonita, amidonul, oxidul de zinc, carbonatul de
magneziu;
- măşti hidratante, cu rol de a completa necesarul de apă a pielii. Acestea se recomandă
pentru tenurile uscate şi deshidratate;
- măşti calmante, formate pe bază de caolin, amidon, în care se asociază infuzii din plante,
suc de morcovi, caimac, etc. Acestea se recomandă pentru tenuri iritate, congestionate. În aceste

16
cazuri sunt foarte bune măştile pe bază de tărâţe de grâu sau făină de mălai asociate cu miere de
albine;
- măşti tonice, recomandate pentru tenuri ofilite, ridate de timpuriu. Ele au în compoziţie
sucuri de fructe cu acţiune revitalizantă (de fragi, piersici, căpşuni, struguri).
Efectul tonic mai poate fi completat prin adaosul a unor cantităţi foarte mici de camfor,
mentol, infuzie de mentă;
- măşti astringente şi sicative, preparate pe bază de substanţe astringente cum sunt caolinul,
carbonatul de calciu, carbonatul de magneziu, şi diferite infuzii din plante cu efecte astringente,
sucuri de fructe. Ele se aplică pe tenuri grase cu pori dilataţi cu hipersecreţie sebacee;
- măşti nutritive, emoliente, cu efecte de regenerare a epidermei, întârzierea apariţiei ridurilor.
În compoziţia lor intră gălbenuşul de ou, cold-creme cu vitamine, cazeina. Se recomandă pentru
tenuri uscate lipsite de grăsime;
- măşti antirid, constituite pe bază de albumine extrase din ser de bovine sau proteine din
laptele de vacă (lactalbumine, lactoglobuline). Aceste măşti se menţin timp mai îndelungat pe
faţă (6-8 ore ) unde formează un film fin, subţire.

9. Comprese
Compresele constituie o variantă a măştilor cosmetice, ele se aplică pe faţă cu ajutorul unor
tampoane din vată (sau a unor măşti din pânză) care se îmbibă cu diferite preparate lichide,
constituite din infuzii de plante, ape minerale, ape moi sau uleiuri vegetale.
Compresele sunt recomandate în special pentru tenurile deshidratate, ridate, congestionate,
asupra cărora au un efect de activare a circulaţiei, de hidratare, ele măresc supleţea şi elasticitate
pielii, stopează unele procese inflamatorii, etc. Ele se aplică calde, reci sau alternative, calde şi
reci.
Compresele calde, se recomandă persoanelor care au puncte negre şi care nu suportă băile
de abur. Ele nu se aplică pe tenuri cu muşchii căzuţi deoarece moleşeşte ţesuturile agravând
starea existentă.
Compresele reci, se recomandă după tratamentul cosmetic, ele au rolul de a închide porii sau
după machierea feţei, în vederea fixării mai bine a fardurilor.
Compresele alternative reci-calde, se aplică după tratamentul cosmetic, după aplicarea
măştilor sau numai pentru efectul lor de înviorare. Datorită efectului lor vasoconstrictor şi
vasodilatator, activează circulaţia pielii, au un efect de înmuiere a stratului cornos, favorizând şi
resorbţia la nivelul ţesuturilor epidermice.
Lichidele utilizate pentru comprese pot fi macerate, infuzii, decocturi, din diferite plante,
dintre care se recomandă:

17
- pentru tenuri uscate ridate, infuzia de sunătoare (10 g la 250 g apă) cu efecte tonice,
emoliente;
- pentru tenuri uscate, deshidratate, comprese cu infuzii de muşeţel sau macerate de alteea (10
g la 500 g apă), cu efecte emoliente;
- pentru tenuri îmbătrânite, infuzii de flori de tei (20 g la 300 g apă), pentru efectul de
înviorare a musculaturii. Aceste infuzii se pot aplica şi în zona ochilor, pentru ochi încercănaţi;
- pentru tenurile hipersensibile, iritate, se aplică comprese din coada şoricelului sau un
macerat din frunze de pătrunjel (5 - 10 g la 400 g apă).
Tenurile seboreice pot beneficia şi ele de comprese, cu condiţia ca ele să fie corespunzătoare
acestor tipuri de ten. Se recomandă compresele cu infuzii din levănţică (50 g la 1000 g apă),
pentru tenuri seboreice, iar pentru cele acneice infuzia de brusture.
În afara soluţiilor extractive obţinute din produse vegetale se mai utilizează unele ape şi uleiul
vegetal.
Apele minerale, se utilizează sub formă de comprese sau pulverizaţii, cu efecte de hidratare,
influenţează favorabil supleţea, elasticitate pielii, prin sărurile minerale pe care le conţin. Pentru
tenurile uscate sunt recomandate apele carbogazoase, iar pentru cele seboreice cele alcaline.
Apa moale (apa de ploaie), posedă efecte emoliente, decongenstionante, pe tenul uscat şi
seboreic. Această apă se poate utiliza ca atare sau serveşte pentru prepararea măştilor sau a unor
loţiuni. Se practică şi duşul natural, prin expunerea directă a feţei duşului natural al ploii, care
are un efect hidratant, tonifiant, activator al circulaţiei.
Uleiul vegetal, se foloseşte pentru îngrijirea tenului uscat, aplicând comprese cu ulei călduţ
de măsline, ulei de germeni de porumb.

18

S-ar putea să vă placă și