Cumpanici Mădălina CON2002G

Statului ardelenesc din romanul ION de Liviu Rebreanu.

Monografia satului ardelenesc se constituie treptat din prezentarea satului și a țăranilor, a
problemelor, care-i frământă îndeosebi problema pământului; prezentarea obiceiurilor și a
tradițiilor legate de momentele fundamentale ale vieții: nașterea, nunta, înmormântarea;
prezentarea vieții intelectualității ardelene și a problemei naționale.
Deci, haideți să călătorim în lumea romanului Ion și în satul lui natal. Am cutreiereat
dealuri și văi pentru a întâlni un geograf care să ne prezinte mai întâi de toate poziția și locul
amplasării acestui sat.
În trecut Prislop sau Pripas (în maghiară Priszlop) este o localitate componentă a orașului
Năsăud din județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România. Localitatea se află pe valea
Someșului și a purtat o lungă perioadă numele de Prislop, devenind cunoscută după publicarea de
către scriitorul Liviu Rebreanu a romanului Ion în anul 1920. „De când romanul Ion a devenit
prea cunoscut, satul Prislop a dobândit o faimă pe care n-a nădăjduit-o niciodată”, scria
prozatorul. În anul 1958, ca urmare a renumelui literar dobândit, localitatea a primit numele Liviu
Rebreanu.

Populație (2011)

 - Total 665 locuitori

 Liviu Rebreanu a locuit o perioadă de timp în acest sat, în casa devenită muzeu (Casa
memorială Liviu Rebreanu).

 Școala este o instituție pe care comunitatea rurala nu punea accent. Învățătorul avea o
funcție importanta în sat, el sfătuindu-i pe săteni, iar aceștia nu considerau necesar să
învețe și ei la rândul lor. Învățătorul era un erudit în măsură să citeasca întreaga
existență a fiecăriu sătean ca pe o carte. Însă această imagine pe care familia Herdelea o
afisează intră în contrast cu situațiile penibile în care se găsesc câteodata membrii
familiei.
 Biserica reprezintă și ea o instituție importantă. Preotul este respecat de săteni, iar
absența familiei îl sacrălizeaza. Se arată un om devotat, încaercând să construiasca o
nouă biserică, însa el face din această construcție un scop personal. El știe să își
urmarească interesele, are o atitudine superioară, întruchipând moralitatea.

În continuare ne întâlnim cu un om din istorie care a scris în bilețelul său următoarele

tradiții și obiceiuri: Descrierea horei, scena antologica prin care autorul realizează mai multe
obiective: prezentarea unui joc popular specific zonei, someșana, și introducerea treptată a
personajelor și sugerarea viitoarelor conflicte. Obiectivul romancierului înregistrează perând
lăutarii, care cântă sub șopron, ritmul îndrăcit al someșanei, gesturile flăcăilor, care își ciocnesc
cizmele: Zecile de perechi bat Someșana cu atâta pasiune, ca potcoavele flăcăilor scapără
scântei, poalele fetelor se bolbocesc, iar colbul de pe jos se învâltorește, se așează în straturi
groase pe fetele brăzdate de sudoare, luminate de oboseală și de mulțumire. Cu cât Briceag
iuțește cântecul, cu atât flăcăii se  îndârjesc, își înfloresc jocul, trec fetele pe subt mână, le dau
drumul  să se învârtească singure, topăiepe loc ridicând tălpile, își ciocnesc zgomotos călcăiele,
își pleznesc tureacii cizmelor cu palmele nădușite…
 În continuare obiectivul romancierului înregistrează grupul fetelor nepoftite la joc, al
babelor care-și admiră odraslele și al copiilor, care pândesc poalele fetelor. Scena este
semnificativă și pentru realitatea adânc diferențiată a satului.
Liviu Rebreanu excelează în prezentarea vieții țărănești desfășurate sub semnul experienței
colective: hora, nașterea, nunta, botezul, slujba duminicală, judecarea vinovaților,
înmormântarea.
În continuare sunt prezentate obiceiurile de la nuntă cu prilejul nunței Anei cu Ion. Nunta
ține trei zile. În prima zi alaiul pornește cu căruțe spre Jidovița. În frunte merg călăreții, care
pocnesc din pistoale. În prima căruță sunt lăutarii, apoi o căruță cu mirii și cu drustele și o briscă
cu nașii. Într-o altă căruță sunt părinții mirilor, apoi altele încărcate cu flăcăi și fete. Nunta începe
la socrul mic și continuă la socrul mare. Imaginea ospățului este autentică, alcătuită din urările și
chiuiturile tinerilor, din versurile starostelui, din jocul miresei; ziua a treia ospățul se mută la
socrii mari, unde mireasa se duse acuma cu lada de zestre, urmată cu atâta amar de vite și de
gălite ca de abia încapeau în ograda Glanetașului….
Liviu Rebreanu surprinde nu numai pitorescul obiceiurilor. Tabloul monografic al satului
se completează și cu alte elemente, ca nașterea la câmp. Tot în acest sens sunt prezente informații
despre obiceiurile la înmormântare. La înmormântarea Anei, la prohod, participă tot satul.
Romancierul fixează și aici toate elementele esențiale: praporii fluturau alene în adierea de
primavara… tămâie și aducea în schimb valuri de miros dulce de flori de măr… preotul Belciug
mormăia pe nas cântecele de înmormântere șí scutura mereu cadelnița.
Dupa înmormântarea Anei se fac pomenii bogate. Aceste elemente se îmbogățesc cu
altele, prilejuite de îmormântarea lui Ion. Și aici participă tot satul. Preotul Belciug ține o
cuvântare funebră, care îl impresionează pe cei prezenti. Autorul este atent la reacțiile
participanților și mai ales a părinților: Pe urma Ion fu coborât în pământul care i-a fost prea drag,
și oamenii au venit pe rând să-i arunce câte o mână de lut umed care răbufnea greu și trist pe
scândurile odihnei de veci… După înmormântare Glănetașu a facut pomeni bogate pentru sufletul
lui Ion.
Iar spr final Rebreanu este un bun psiholog, surprinde gesturile, comportamentele personajelor și
mai ales psihologia personajului principal. În mintea acestuia se amestecă imaginea moartei, cu
aceea a copilului și cu imaginea iubitei. Cu deosebita arta surprinde spaima de a nu pierde
pământul, care se strecoara treptat în sufletul lui Ion.
Satul Pripas este locuit de romani și maghiari sub dominație austro-ungară. În sat există o
ierarhie bine determinată în funcție de averea fiecăruia. În frunte se află Ștefan Hotnog, apoi
țărani bogați, ca Vasile Baciu, Toma Bulbuc, țărani înstăriți, ca Simion Lungu și săraci ca Ion,
Florica, văduva lui Maxim. În această lume pământul determină poziția socială a oamenilor și
relațiile dintre ei.
Romanul Ion de Liviua Rebreanu
 Semnificația titlului În cazul romanului „Ion” de Liviu Rebreanu este foarte important de
precizat faptul că titlul reprezintă numele personajului principal. Este, de asemenea,
important de amintit faptul că autorul încearcă în felul acesta să redea destinul individual
al țăranului român în lupta pentru dobândirea pământului.
Personaje:

 Ion al Glanetașului, protagonistul și personajul eponim al romanului. Semnificația numelui a

avea milă, a face favoare. Se poate afirma că Ion a fost și este înca cel mai popular nume de
persoana nu numai la români, ci la toate popoarele europene (în formele specifice fiecarei
limbi). Forma româneasca Ion reproduce un vechi nume pers. ebraic "Johanan", încadrat în
bogata familie a teoioricelor frazeologice.
 Vasile Baciu (tatăl Anei)
 Zenobia Pop (mama lui Ion și soția Glanetașului)
 Alexandru Pop (capul familiei Pop, poreclit „Glanetașul”, tatăl lui Ion)
 Zaharia Herdelea, învățătorul din Pripas
 Părintele Belciug
 Titu Herdelea (fiul învățătorului Herdelea, poet și naționalist)
 George Bulbuc (flăcău din satul Pripas, foarte înstărit)
 Ana (fată cu avere, dar nu atât de frumoasă ca Florica)
 Florica (fiica văduvei lui Maxim Oprea, cea mai frumoasă fată din sat, însă fără zestre)

Geneza romanului. Un roman cu un titlu simplu - numele protagonistului -, rece și puternic, dar
în spatele căruia mocnesc pasiunile. Un roman al marilor conflicte dramatice, "al violenței si
bărbăriei", care distruge mitul sămănătorist al țăranului idilic, în haine de sărbatoare, bu-curându-
se de munca lui în mijlocul naturii. Un roman ce pătrunde în zonele abisale ale psihicului uman,
într-o lume în care legile sunt dure: nu ești ceea ce ești, ci ești ceea ce ai.
Are la bază trei experiențe de viață petrecute la distanță în timp:- o scena la care autorul a fost
martor discret și despre care mărturisește într-o Conferință din 1932: "Era o zi de început de
primavara. Pământul, jilav, lipicios. Ieșisem cu o pușcă la porumbei sălbatici. Hoinărind pe
coastele dimprejurul satului, am zărit un țăran, îmbrăcat în straie de sărbătoare. El nu mă vedea.
Deodata s-a aplecat și a sărutat pământul. L-a sărutat ca pe o ibovnică"; - la o săptămână după
aceasta scenă, află de la sora lui, Livia, povestea unei fete înstărite, bătută cumplit de tatăl sau
pentru ca rămăsese însărcinata cu un tânăr sărac și leneș, "care nu iubea pământul și nu știa să-l
muncească";
- convorbirea scriitorului cu un tânăr [aran muncitor, Ion Boldijar al Glanetașului, care i s-a plans
de necazurile datorate lipsei de pământ cu "atâta sete, cu atâta lăcomie și pasiune, parc-ar fi fost
vorba despre o ființă vie și adorată". Rebreanu mărturisește: "Problema pământului mi-a apărut
atunci ca însăși problema vieții românești, a existenței poporului roman".
O importanță deosebită a avut-o și spațiul ardelenesc în care a copilărit și a înregistrat obiceiurile
și mentalitățile țăranilor, complexul de probleme ale românilor sub ocupație austro-ungara.
Cumpanici Mădălina CON2002G
Monografia statului transilvănean din romanul ION de Liviu Rebreanu.
Monografia satului transilvăneana se constituie treptat din prezentarea satului și a țăranilor,
a problemelor, care-i frământă îndeosebi problema pământului; prezentarea obiceiurilor și a
tradițiilor legate de momentele fundamentale ale vieții: nașterea, nunta, înmormântarea;
prezentarea vieții intelectualității ardelene și a problemei naționale. Nu întâmplător romanul
începe cu descrierea horei, scena antologica prin care autorul realizează mai multe
obiective:prezentarea unui joc popular specific zonei, someșana, și introducerea treptată a
personajelor și sugerarea viitoarelor conflicte. Obiectivul romancierului înregistrează perând
lăutarii, care cântă sub șopron, ritmul îndrăcit al someșanei, gesturile flăcăilor, care își ciocnesc
cizmele: Zecile de perechi bat Someșana cu atâta pasiune, ca potcoavele flăcăilor scapără
scântei, poalele fetelor se bolbocesc, iar colbul de pe jos se învâltorește, se așează în straturi
groase pe fetele brăzdate de sudoare, luminate de oboseală și de mulțumire. Cu cât Briceag
iuțește cântecul, cu atât flăcăii se  îndârjesc, își înfloresc jocul, trec fetele pe subt mână, le dau
drumul  să se învârtească singure, topăiepe loc ridicând tălpile, își ciocnesc zgomotos călcăiele,
își pleznesc tureacii cizmelor cu palmele nădușite…
 În continuare obiectivul romancierului înregistrează grupul fetelor nepoftite la joc, al
babelor care-și admiră odraslele și al copiilor, care pândesc poalele fetelor. Scena este
semnificativă și pentru realitatea adânc diferențiată a satului. Astfel într-un grup stă primarul
Ștefan Hotnog, un chiabur cu burta umflată, și câțiva bătrâni fruntași: Pe- alături, ca un câine la
ușa bucătăriei, trage cu urechea Alexandru Glanetașu, dornic să se amestece în vorbă, știindu-se
totuși să se vâre între bogătași. Lipsesc și reprezentanții intelectualității ardelene: familia
învățătorului Herdelea și preotul Belciug. Aceștia respectă petrecerea țăranilor, dar nu se
amestecă printre ei. Astfel Maria Herdelea era fata de țăran de pe la Monor, dar fiindcă umblase
totdeauna în straie nemțești și mai ales că s-a măritat cu un învățător–  se simțea mult deasupra
norodului și avea o milă cam disprețuitoare pentru tot ce e țărănesc.  Ion o strânge la piept pe
Ana, mireasa lui Geroge, deși este îndrăgostit de Florica. Aici se sugereaza conflictul prin
apariția lui Vasile Baciu, care îl umilește pe Ion. Liviu Rebreanu excelează în prezentarea vieții
țărănești desfășurate sub semnul experienței colective: hora, nașterea, nunta, botezul, slujba
duminicală, judecarea vinovaților, înmormântarea. Toate aceste aspecte sunt zugravite magistral,
degajând o puternică senzație de viață reală.
În continuare sunt prezentate obiceiurile de la nuntă cu prilejul nunței Anei cu Ion. Nunta
ține trei zile. În prima zi alaiul pornește cu căruțe spre Jidovița. În frunte merg călăreții, care
pocnesc din pistoale. În prima căruță sunt lăutarii, apoi o căruță cu mirii și cu drustele și o briscă
cu nașii. Într-o altă căruță sunt părinții mirilor, apoi altele încărcate cu flăcăi și fete. Nunta începe
la socrul mic și continuă la socrul mare. Imaginea ospățului este autentică, alcătuită din urările și
chiuiturile tinerilor, din versurile starostelui, din jocul miresei; ziua a treia ospățul se mută la
socrii mari, unde mireasa se duse acuma cu lada de zestre, urmată cu atâta amar de vite și de
gălite ca de abia încapeau în ograda Glanetașului….
Liviu Rebreanu surprinde nu numai pitorescul obiceiurilor, dar și psihologia țărănească,
mai ales în fragmentul care prezintă petitul fetei, în realitate un târg aprig pentru zestre. Tabloul
monografic al satului se completează și cu alte elemente, ca nașterea la câmp. Tot în acest sens
sunt prezente informații despre obiceiurile la înmormântare. La înmormântarea Anei, la prohod,
participă tot satul. Romancierul fixează și aici toate elementele esențiale: praporii fluturau alene
în adierea de primavara… tămâie și aducea în schimb valuri de miros dulce de flori de măr…
preotul Belciug mormăia pe nas cântecele de înmormântere șí scutura mereu cadelnița. Foarte
bun psiholog, Liviu Rebreanu surprinde gesturile, comportamentele personajelor și mai ales
psihologia personajului principal. În mintea acestuia se amestecă imaginea moartei, cu aceea a
copilului și cu imaginea iubitei. Cu deosebita arta surprinde spaima de a nu pierde pământul, care
se strecoara treptat în sufletul lui Ion.
Dupa înmormântarea Anei se fac pomenii bogate. Aceste elemente se îmbogățesc cu
altele, prilejuite de îmormântarea lui Ion. Și aici participă tot satul. Preotul Belciug ține o
cuvântare funebră, care îl impresionează pe cei prezenti. Autorul este atent la reacțiile
participanților și mai ales a părinților: Pe urma Ion fu coborât în pământul care i-a fost prea drag,
și oamenii au venit pe rând să-i arunce câte o mână de lut umed care răbufnea greu și trist pe
scândurile odihnei de veci… După înmormântare Glănetașu a facut pomeni bogate pentru sufletul
lui Ion.
Satul Pripas este locuit de romani și maghiari sub dominație austro-ungară. În sat există o
ierarhie bine determinată în funcție de averea fiecăruia. În frunte se află Ștefan Hotnog, apoi
țărani bogați, ca Vasile Baciu, Toma Bulbuc, țărani înstăriți, ca Simion Lungu și săraci ca Ion,
Florica, văduva lui Maxim. În această lume pământul determină poziția socială a oamenilor și
relațiile dintre ei.
 „Nunta Zamfirei” de Geroge Coşbuc
1. Cum vi se pare întâmplarea?
Întreaga poezie pare a fi o hora imensă, având ca tema nunta ţărănească. Întâmplarea este
destul de interesantă, concretă şi abstractă, la care participă mai multe personaje, care au
stil propriu şi pe alocuri fantastic.
2. Titlul
În ceea ce privește titlul baladei „Nunta Zamfirei”, trebuie să menționezi detalii legate de
simbolistica acestuia. Titlul se află în strânsă legătură cu subiectul operei, și anume, nunta
românească tradițională, cu ritualurile și datinile caracteristice vieții satului, evocate
adesea în scrierile lui Coșbuc.
3. Tema
Tema poeziei Nunta Zamfirei o constituie datina, ca parte a temei satul şi ţăranul, pe care
o va cultiva George Coşbuc.
4. Portretul Zamfieri.
Zamfira este: Frumoasă ca un gând răzleţ / Cu trupul nalt, cu părul creţ / Cu pas uşor", ca
un prototip ideal de frumuseţe în concepţia populară. Încă de la început, Zamfira este
prezentată ca fiind un ideal de frumusețe. Portretul său fizic este realizat de către galben,
care rămâne impresionat de tânără de la prima întâlnire: «n-am întâlnit trăsături atât de
gingase, atât de bine împreunate», îi spune galbenul paralei. Astfel, cititorul află că
Zamfira avea 16 ani și era o tânără inocentă, având încă «frăgezime copilărească», dar și
«un aer de sălbătăcime încântătoare».” Zamfira este sprintenă, cu mers isteț, mlădie și-
năltuță, cu mijlocul subțire încins cu brâu de-argint.
5. Mărci stilistice
Coşbuc se supune unui tipar prozodic, clasic în sine dar şi original. Poetul este în postura
unui povestitor care, cu buna dispoziţie, firesc, vorbeşte despre o nuntă cum nu a mai fost.
Stilul oral, al comunicării directe, pe care l-a adoptat poetul, impune schimul de ritm şi
modulaţii determinate de relatarea evenimentului, de coparticiparea povestitorului.
Elementele clasiciste se fac simţite prin faptul că eroii au un aspect ideal în împejurări
ideale, prin elementele care sugerează conceptul de armonie şi echilibru (trambişi, muzici,
tilinci), prin cultivarea modelului moral al lumii rurale româneşti. Stilul lui George
Coşbuc este romantic cu elemente clasiciste şi realiste. Astfel metaforele de tip romantic:
*,,Icoana-ntr-un altar s-p pui", ,,roiuri de-mparati" se impletesc cu aliteratiile: Prin vulturi
vantul viu vuia".
6. Explicaţia numelelor
Personajele, Zamfira…fiica lui Sageata-imparat – Numele de fata Zamfira are legatura cu
piatra safir, astfel ca fata ce poarta numele Zamfira este "cea pretioasa".
Viorel – un prinţ frumos şi tinerel – Numele de băiat Viorel este de origine românească şi
înseamana viorea, plantă care înfloreşte doar primavăra.
piticul Barba-cot - un fel de pitic răutăcios cu statul de o palmă și barba de un cot; călare
pe un iepure șchiop, el cutreeră lumea sub-pământeană (în poveștile populare): Statu-
palmă-barbă-cot.
Grui - Nume de origine tracică, cu semnificaţia de colină, deal.
Tintes – Bardes aparţin vechilor balade populare româneşti.
7. Figuri de stil
Hiperbolele inunda textul spre a sublinia caracterul excepţional al întâmplării: Nuntaşi din
nouăzeci de ţări / S-au răscolit", Venit-au roiuri de-mpăraţi / Cu stema-n frunte şi-mbracăţi /
Cum astazi nii-s".
Poetul foloseşte puţine figuri de stil. El obţine efecte deosebite din versificaţie şi din procedee
sintactice: “Văzutu-s-a crescând în zări/ Ieşiţ-a-n cale-ales alai.
Personificarea soarelui este o modalitate specifică basmului fantastic popular. Omul din
popor îşi exprimă dorinţa de a avea alături, în asemenea momente cruciale ale vieţii, tot ce
poate fi mai reprezentativ şi mai sublim în natură: soarele şi luna. 
8. Motivele/simboluri
Motivele care conturează tema poeziei sunt : motivul nunţii, vântului, universului, vulturilor,
horei, cununiei, ospăţului.
9. Elemente romantice
Caracterul romantic al baladei este susținut de eroii excepționali surprinși în împrejurări
excepționale. Protagonista, Zamfira, este un personaj romantic prin definiție. Ea
impresionează prin frumusețe fizică și morală deopotrivă,şi cea sufletească.
Însuşirile sufleteşti ale nuntaşilor înmănunchează cele mai alese trăsături morale ale
poporului, iar felul de a vorbi corespunde limbii tradiţionale: “ghinarasi”, “mani”, “pahar”
etc. Tema, eroii, subiectul degajă un sentiment de bucurie de se mira şi soarele: Că l-a ajuns
şi-acest noroc, / Să vadă el atâta joc / Pe-acest pamânt!". 
 TREI DOAMNE ȘI TOȚI TREI
Mesajul textului :
▪ Poetul sugerează ideea că războiul aduce nefericire şi deznădejde.

Portretul tatălui :
Tatăl, este personajul principal al operei, deoarece participa activ la toate momentele acțiunii,
iar celelalte personaje gravitează în jurul său.
Acesta este caracterizat direct de către narator, iar faptele, gesturile, limbajul și relațiile cu
celelalte personaje constituie puncte de reper în caracterizarea indirectă.
Autorul redă starea sufletească a unui tată îndurerat de pierderea celor trei feciori dragi şi
scumpi: Radu, George, Mircea, care au căzut vitejeşte pe câmpul de luptă. Bătrânul tată este
zdrobit de durere şi protestează împotriva asprimii absurde a războiului, manifestându-și dorinţa
de răzbunare: „Blăstem pe tine, braţ duşman!” .
Caracterizarea indirectă :
▪ " Plângând / De drag că are să-i revadă, / Sta ziua-n prag, ieşea pe stradă / Cu ochii zarea
măsurând, / Şi nu veneau! Şi dintr-o vreme / Gemea, bătut d-un gând."
▪ "El a-ntrebat pe toţi d-a rândul, / Dar nimeni ştire nu-i ştia."
▪ "Blăstem pe tine, braţ duşman!"
▪ Şi-şi duse pumnii strâns pe tâmple: "Trei, Doamne, şi toţi trei!

Caracterizarea directă :
▪ "O, bietul om! De mult simţea / Că Radu-i dus de pe-astă lume, / Dar astăzi, când ştia anume, /
El sta năuc şi nu credea. / Să-i moară Radu! Acest lucru / El nu-l înţelegea."
▪ "El n-a mai zis nici un cuvânt; / Cu fruntea-n piept, ca o statuie, / Ca un Cristos bătut în cuie, /
Ţinea privirile-n pământ, / Părea că vede dinainte-i / Trei morţi într-un mormânt"
Acest personaj emoţionează prin dramatismul său, prin simplitatea limbajului și, prin modul
lor de a gândi şi a simţi.

Specia :
Opera "Trei, Doamne, și toți trei" este o baladă, specie a genului epic în versuri, aparținând
literaturii populare, în care se împletesc elemente lirice și dramatice și sunt prezentate întâmplări
din trecut, din viața poporului, cu personaje puține, înzestrate cu însușiri fizice și morale
excepționale, cu o acțiune și o intrigă simplă.
 În primul rând, apar puține personaje, precum : Radu, George, Mircea, Căprarul dintre care se
evidențiază protagonistul "Tatăl". Acestea sunt antrenate în derularea unei acțiuni simple :
plecarea feciorilor la război, aşteptarea lungă şi grea, gândurile triste şi negre, vestea despre
moartea feciorilor, durerea sufletească a părintelui.
În al doilea rând, firul epic se împletește cu elemente lirice:
▪ figuri de stil: epitete ("lumea plină", "ochii beți", "mândrii păuni", "Nădejdea caldă", braţ
duşman"); enumerație ("sub glie, taică, și sub cruce"); personificare ("steagul se-nchină", );
comparație ("Cu fruntea-n piept, ca o statuie", "Ca un Cristos bătut în cuie", "Ca mort, precum s-
a pus")
▪ imagini artistice: imagini vizuale ("s-au bătut nebuni", rând pe rând veneau în sat", "Plângând",
"ieşea pe stradă", "El a-ntrebat pe toţi d-a rândul", "Cu fruntea-n piept", "sta tot acolo") ; imagini
auditive ("plângând", "Gemea", "Chema pe nume", "uruiau")
▪ imagini dramatice: (prezența dialogului, tensiunea dramatică).
În plus, în text se remarcă elemente specific operei de factură populară, cum ar fi vocabularul
popular (isprăvit, gazetă, poruncă, cazarmă, șirag, zăplaz)
În concluzie, trăsăturile mai sus prezentate justifică încadrarea textului suport în specia
baladei.

Comentarea motive / a unei figuri de stil :

Motivul războiului este de prezent în opera ,, Trei doamne și toți trei” de George Coșbuc.
Aceasta putem deduce prin versurile ,,Când se gândea că-i greu războiul, N-ai timp să simţi că
mori”. Tema războiului este abordată într-o manieră cu totul diferită de perspectiva obișnuită
asupra unei astfel de tragedii, care lasă în urmă numeroase victime, asemenea operei ,,Scrisoarea
a -III-a" de Mihai Eminescu, aici se simte durerea celor din jur și onoarea față de cei căzuți pe
front.

Personificarea ,,steagul se-nchină” autorul transmite că turcii s-au lăsat bătuți în război și că
războiul a fost câștigat de partea României că ,,mândrii codrului păuni, Românii-au isprăvit
războiul, / Că s-au bătut nebuni”. Această închinare a steagului deduce credință, vitejie și mândrie
către țara românească. Poetul aduce la cunoștința noastră că și-a manifestat evlavia către
divinitate prin practici religioase specifice fiecărui cult
Consider că acest lucru a avut un simțământ puternic pentru toți cei implicați.

Epitetul ,, lumea plină” este formată din substantivul ,,lume” și adjectivul ,,plină” sugerează că
vestea ca turcii au câștigat războiul a trecut prin toată lumea după luni și luni.

Prin comparație " cu fruntea-n piept, ca o statuie" poetul exprimă o stare de mândrie față de țara
sa. Încrederea și respectul sun prezente în aceste versuri, ambiția armonioasă împietrită în
sufletul său. Aduce la cunoștință că patria, locurile pitorești, întregul pământ care stă sub
piciorele noastre, trebuie să rămână pe veci...locul cel din tâi, înțepenit ca o statuie și bătut în
cuie, să fie tot ce avem mai de preț. Poetul exprimă dragostea sa față de țara, să ne jertvim pentru
locul unde trăim, unde ne-am născut, și unde o să murim.
Rolul exclamațiilor, interogațiilor retorice :
▪ Versul este dominat de alarmă şi durere, suferinţă şi disperare, aceste stări afective acumulându-
se treptat pînă la exclamaţia tragică din final: "Şi-atunci, deştept, privi la ei / Şi-şi duse pumnii
strîns pe tîmple: / „Trei, Doamne, şi toţi trei!” "

Poezia NOI de Octavian Goga

Modalități artistice utilizate de scriitor :
a)Juxtapunerea unui element de natură cu o stare sufletească :
La noi sunt codri verzi de brad
Și câmpuri de mătase,
La noi atâția fluturi sunt
Și-atâta jale-n casă.
Privighetori din alte țări
Vin doina să ne-asculte,
La noi sunt cântece și flori
Și lacrimi multe, multe…

b)Anafora : "La noi", reprezintă "spațiul" pe care eul liric îl descrie accentuând prin această
repetiție multitudinea dar și diversitatea trăirilor și evenimentelor.

c)Epifora : "și lacrimi multe, multe" (sfârșitul strofei I). Această repetiție subliniază contrastul
dintre stările de fericire aduse de "flori" și "cântece" cu sentimentele de jale reprezentate de
"lacrimi".
Comentarea și extragerea :
Metonimii : "La noi sunt lacrimi multe."
Personificări : "cântecele noastre să ne asculte", "oltul, biet, bătrânul",
Epitete : "codri verzi", "bătrânul soare", domoala horă", "zări albastre", "ceru-nduioșat", "vis
neîmplinit", "fluturi sfioși", "vremi uitate", "grele patimi".

Tema poeziei: Jalea eternă a unui pământ sortit de veacuri stăpânirii străine.
Personificarea ,,cântecele noastre plâng" formată din substantivul ,,cântecele" ,
pronumele ,,noastre" și verbul ,,plâng", poetul sugerează ideea că până și cântecele plâng de
durerea din jur, înstrăinarea, la fel ca și tatăl și feciorul, acestea văzându-se prin ochii tuturor.
Epitetul ,,grele patimi" creatorul acestei opere Octavian Goga exprimă sentimentul de durere a
populației și a naturii acesta fiind format din substantivul ,,patimi" și adjectivul "grele" ambele
având un caracter trist și nostalgic.
Asocierea cu alte poezii
După cum bine știm..poezia Noi este o doină cultă în care tendința, revolta împotriva asupririi
naționale și sociale a românilor din Ardeal, se transformă în artă superioară, într-un mod
surprinzător și original. Făcând o asociere poezia "Noi" se aseamănă cu faimoasa baladă populară
"Miorița" deoarece în ambele opere persistă concepte: jale, lacrimi, suferință, patimi, laolaltă cu
elemente ale naturii care descriu sentimentele de durere.
Atmosfera de profundă tristețe din poezii este accentuată și prin numeroase personificări, acestea
devenind impresionante, fiindcă sunt făcute în maniera doinei de jale.

RUGĂCIUNEA DE OCTAVIAN GOGA

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Vezi cum trece vremea,

Și tu, tot departe,

M-am gândit acuma
Să-ți trimit o carte.
A-nflorit mușcata
Din grădina noastră,
Și-i atât de roșu
Macul din fereastră...

Straturile-n luncă
Toate-s semănate -
Și-ți spune nănașa
Multă sănătate.

Și mai este-o veste,

- Știi tu, nene, oare? -
Peste-o săptămână
Mărităm pe Floare.

Tata-i dus la târguri,

Mama stă și coasă
Și tot plânge, biata,
Că nu ești acasă.

Eu, pe gânduri dusă,

Trec seara-n ogradă,
Plâng acolo-n taină,
Plâng să nu mă vadă...

Bată-le pustia
Cele țări străine...
Ne gătim de nuntă
Și gândim la tine...