TEHNOLOGII DE ADAPTARE EFICIENTĂ LA STRESUL

ORGANIZAȚIONAL
Elaborat de către:
Cazacu Rodica, coordonator științific Rusnac Svetlana

Rezumat

Sresul este cel mai frecvent cuvânt pronunțat la serviciu. Persoanele înțeleg prin cuvântul
stres momentele în care ei simt că nu se pot adapta solicitărilor și presiunilor, cărora trebuie să le
facă față la serviciu. Nimeni nu trebuie să evite stresul pentru că el poate fi controlat. În orice
situație cel mai important este de a ști că există posibilitatea de a schimba ceva. Stresul
organizațional se manifestă la anumite categorii socio-profesionale. Obiectivul principal constă
în găsirea mijloacelor de control prin utilizarea diferitelor metode și tehnici. Cunoscând aceste
mijloace, probabilitatea nivelului de apariție și de creștere a stresului va fi mai mică și satisfacția
în muncă va crește considerabil.
Emoțiile intervin și modelează motivația noastră în muncă de la un moment la altul,
având consecințe directe asupra felului în care lucrăm în fiecare zi. Chiar și locurile de muncă
cele mai bune au termene-limită, evaluări periodice și responsabilități. La acestea se va adăuga și
stresul corespunzător acestora.
Așadar, lucrarea prezintă noțiuni legate de stres; noțiuni de stres organizațional; care sunt
tehnologiile de adaptare eficientă la stresul organizațional. Toate acestea fiind necesare pentru
îndeplinirea muncii cu satisfacție și fără de stres a personalului. Conceptul de coping
desemnează procesul activ prin care un individ face față vieții și unei situații stresante și reușește
să o stăpânească. Acest proces are loc datorită autoaprecierii propriilor capacități și motivații.
Simptomele stresului manifestat în organizații sunt ușor evidențiabile și observabile, el
manifestându-se prin comportamente, cum ar fi: dificultăți în adaptare ale angajaților la
schimbările care se impun postului de muncă ocupat, scăderea dramatică a productivității
muncii, sau, cu alte cuvinte, se manifestă o dublă acțiune: la nivelul persoanei care receptează
situația stresantă și la nivelul organizației asupra căreia se răsfrânge existența unui mediu
stresant.
În ultimii 20 de ani literatura de specialitate descrie numeroase modele ale stresului
ocupațional. Poate cel mai bine cunoscut este modelul Michigan cu două variante de bază [2].
Prima variantă – modelul stresului muncii – consideră că mediul obiectiv al muncii influențează
percepția persoanei asupra ambianței, care la rândul ei determină răspunsul din punct de vedere
fiziologic, comportamental și afectiv.
A doua variantă – modelul ajustării/adecvării persoană – mediu– pornește de la premisa
că atitudinile, comportamentul și celelalte efecte la nivel individual rezultă din interacțiunea
dintre caracteristicile persoanei și cele ale mediului .
Mai cunoastem modelul processual al lui McGrath, elaborat în anul 1976, și modelul conceptual
al lui Beehr și Newman [2] elaborat în anul 1978.
Folkman, Lazarus, Gruen și DeLongis în anul 1986 au definit modalitatea de control a
stresului ca fiind „efortul cognitiv și comportamental de a administra (reduce, minimaliza sau
tolera) cerințele interne și externe ale mediului, considerate ca depășind resursele persoanei”.
Oamenii pot răspunde la stres în două feluri. O cale este cea pe care Folkman și Lazarus în anul
1988 au denumit-o strategie rațională de control a stresului, o altă manieră de control a stresului
o reprezintă adoptarea unor acțiuni care să minimizeze direct emoțiile negative prin modificarea
volumului sau conținutului gândurilor referitoare la sursele de stres, adică strategia de control
emoțional a stresului. Studiile privind strategiile de adaptare (de „coping”) au adus o schimbare
fundamentală în cercetările referitoare la stres, și anume prin schimbarea orientării acestora de la
descrierea reacțiilor la stres la descrierea și cercetarea modalităților prin care individul
controlează factorii și situația stresantă. Considerăm, că în cazul în care persoanele angajate în
câmpul muncii ar cunoaște care sunt tehnologiile de adaptare eficientă la stresul organizațional,
ar exista probabilitatea evitării stresului prin creșterea considerabilă a satisfacției în muncă a
angajatului.
Persoanele în general și angajații în special, sunt supuși la numeroase solicitări psihice și
fizice. Efortul de adaptare la cerințele mediului social pune organismul într-o stare de alertă
biologică. Stresul, în general, este produs de viață. Stresul organizațional, în particular, este
produs de viața organizatei. Este demonstrat faptul, că oamenii care sunt tratați cu demnitate și
respect, oamenii care sunt ajutați să progreseze la locul de muncă, sunt mai productivi și mai
fericiți. Iar oamenii merită să fie fericiți.