Competitivitate Si Globalizare

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
-COMPETITIVITATE ŞI GLOBALIZARE-
Lect.univ.dr. Alina Simona TECĂU
Lect.univ.dr. Titus SUCIU
2008
REPROGRAFIA UNIVERSITĂŢII “TRANSILVANIA” DIN BRAŞOV

COMPETITIVITATE ŞI GLOBALIZARE
CUPRINS
Unitatea de învăţare Titlul Pagina
Unitatea de învăţare 1 Câteva cuvinte despre Indicele globalizării 4

INTRODUCERE
Unitatea de învăţare 2 Obiectivele unităţii de învăţare 2 6

GLOBALIZARE şi
1. Globalizarea – definiri
COMPETITIVITATE –
2. Competiţia, competitivitatea şi avantajul
DEFINIRI,CONCEPTE
competitiv
Test de autoevaluare
Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare
9
Unitatea de învăţare 3 Obiectivele unităţii de învăţare 3
FACTORII AI 1. Mediul demografic

MEDIULUI 2. Mediul economic
INTERNAŢIONAL 3. Mediul tehnologic
DETERMINANŢI ÎN 4. Mediul natural
PROCESUL 5. Spectrul politic al mediului investiţional
GLOBALIZĂRII 6. Mediul socio-cultural
Lucrare de evaluare nr. 1
Unitatea de învăţare 4 19
Obiectivele unităţii de învăţare 4
ROLUL 1. Apariţia companiilor transnaţionale
COMPANIILOR 2. Definiri privind companiile transnaţionale
TRANSNAŢIONALE ÎN 3. Concurenţa în contextul globalizării
GLOBALIZARE ŞI
REDISTRIBUIREA Test de autoevaluare
FACTORILOR DE Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare
PRODUCŢIE
Unitatea de învăţare 5 30
CONCENTRAREA 1. Apariţia oligopolurilor transnaţionale

TRANSFRONTALIERĂ 2. Concentrarea transfrontalieră a capitalului si
A CAPITALULUI SI activitatea oligopolurilor mondiale
2
ACTIVITATEA Test de autoevaluare
OLIGOPOLURILOR Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare
MONDIALE
INVESTIŢIILE 1. Scurtă perspectivă istorică a investiţii străine

STRĂINE DIRECTE – directe (ISD)
CEL MAI DINAMIC 2. Factori ce contribuie la atragerea investiţiilor
INSTRUMENT AL străine directe
COMPANIILOR 3. Politici de promovare şi atragere a ISD de către
TRANSNAŢIONALE ÎN ţările-gazdă
PROCESUL 4. Factori ce au determinat expansiunea investiţiilor
GLOBALIZĂRII străine directe
CONTROVERSE 1. Principalele poziţii doctrinare faţă de globalizare

TEORETICE ŞI 2. Concluzii privind rolul şi activităţile CTN, ca
IDEOLOGICE principal factor al globalizării
PRIVIND COMPANIILE Test de autoevaluare
TRANSNAŢIONALE Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare
FAŢĂ DE Lucrare de evaluare nr. 2
GLOBALIZARE
BIBLIOGRAFIE
53
ANEXE
54
3
Unitatea de învăţare 1
INTRODUCERE
Câteva cuvinte Revista Foreign Policy publica de cativa ani un „Indice al

despre Indicele Globalizarii”, care isi propune sa dea o imagine mai cuprinzatoare unor
globalizării realitati cu adevarat complexe, pe care le citeam pana de curand,
exclusiv prin intermediul unor indicatori de genul PIB. Ce masoara acest
„index al globalizarii”? In esenta, gradul de deschidere si capacitatea
unei economii de a se adapta la globalizare. In recent publicatul Index
pentru 2007, Romania a pierdut sase locuri, cazand de pe locul 30 pe
locul 36 din 72 de tari urmarite.
Indexului este considerat un indicator compozit, in care intra
elemente care tin de domeniile economic, personal, tehnologic si politic:
• Domeniul economic se refera la comert, bunuri si servicii, la import,
dar si la export, exprimat in procente din PIB. La acest capitol,
Romania ocupa locul 35, cu 76,8% din PIB, fata de locul unu,
Singapore, cu un uluitor 456% din PIB!
• Investitiile straine directe, FDI, intrari si iesiri, exprimate tot in
procente din PIB. Romania este pe locul 21, cu 6,49% din PIB, locul
unu fiind ocupat de Hong Kong, cu 38,51%.
• Al treilea indicator il reprezinta traficul telefonic international, in
minute pe cap de locuitor pe an. Romania ocupa locul 44, cu 55,52
de minute, iar locul unu, Hong Kong, cu 1.140,76 minute.
• Al patrulea indicator: numarul de turisti straini care au intrat in tara.
Cu 3.746.961 de intrari, Romania ocupa locul 41, primul loc fiind
ocupat de Franta, cu 76.001.000 de turisti straini in 2005, an de
referinta in acest caz.
• Un al cincilea indicator urmareste sa masoare banii trimisi in tara ca
urmare a activitatilor economice efectuate de cetatenii ei in
strainatate si transferurile personale, exprimate in procente din PIB.
Aici, Romania ocupa locul zece, cu 6,44% din PIB, iar Iordania, cu
24,19%, ocupa locul unu.
• Utilizatorii de Internet reprezinta un alt indicator. Datele pentru 2006
arata ca Romania ocupa locul 32, cu 4.773.000 de utilizatori. Locul
unu este ocupat de SUA, cu 197.800.000 de utilizatori. Legat de el
este urmatorul indicator, numarul de gazde de site-uri Internet,
primul loc fiind al SUA, cu 195.847.163, iar Romania ocupa locul 50,
cu 49.077 de gazde in 2006.
• Numarul de servere securizate pe cap de locuitor este urmatorul
indicator. SUA ocupa locul unu, cu 0,0007415 servere, iar Romania,
locul 48, cu 0,0000037 servere.
• Numarul de organizatii internationale din care face parte statul
supus analizei reprezintă alt indicator. Romania, cu 12 organizatii,
ocupa locul 13, locul unu fiind ocupat de SUA, cu 15 organizatii.
• Se ia in calcul si contributia la fortele de mentinere a pacii sub
comanda ONU, in bani si in oameni. In cazul contributiei financiare,
masurata in procente din PIB, suntem pe locul 53, cu 0,0006339%
din PIB, locul unu fiind ocupat de Japonia, iar la capitolul militari in
teatre de operatii, in procente din total populatie, ocupam locul 22,
locul unu fiind ocupat de Iordania.
• Ocupam si un loc unu la Tratate semnate in 2005, cu 12 astfel de
documente.
• Ultimul indicator il reprezinta transferurile guvernamentale, debite si
credite, impartite la PIB, masurate in procente din PIB, unde
4
ocupam locul 48, cu 0,30% din PIB, locul unu fiind al Ugandei, cu
6,85%.
Agregati, acesti indici genereaza urmatorul podium al globalizarii:
locul unu, Singapore, locul doi, Hong Kong, locul trei, Olanda.
Ce avem noi de facut? Cum se manifestă tendinţele de
globalizare în economia mondială? Cum se manifestă presiunea
globalizării şi integrării? Sunt doar câteva întrebări la care încercăm să
răspundem pe parcursul acestui curs.
(www. Prezentonline.ro, Despre Produsul Intern Brut in epoca globalizarii, Constantin Gheorghe)
Câteva sfaturi!
NU ÎNCERCAŢI SĂ MEMORAŢI ÎN MOD MECANIC!
Bazele care sunt oferite aici trebuie să constituie doar un punct

de plecare şi un sprijin în realizarea lucrărilor. Consultarea altor surse
bibliografice (dintre cele indicate sau nu) este obligatorie pentru
pregătirea dumneavoastră.
Câteva observaţii utile!
ATENŢIE LA REALIZAREA LUCRĂRILOR DE VERIFICARE!
Răspunsurile la testele pe care le veţi rezolva de-a lungul

cursului se află cu siguranţă în cadrul cursului dar înainte de a le
rezolva este bine să consultaţi şi alte materiale de specialitate. O
parte dintre acestea vă sunt recomandate la partea de bibliografie.
Lucrările de verificare sunt în număr de două şi cu ele se

încheie unităţile de învăţare 3,7. Ele trebuie întocmite cu atenţie şi
predate profesorului pentru evaluare. În cazul în care sunt
fundamentate corect şi bine întocmite, răspunzând cerinţelor
formulate, veţi primi pentru fiecare o evaluare mergând până la 20%
din nota finală.
Prin urmare pentru cele două lucrări puteţi obţine nota 5 care
vă asigură promovarea. Pentru mărirea notei până la 10, profesorul
vă va evalua cunoştinţele şi printr-un examen.
Modul de transmitere a lucrării dumneavoastră către profesor

se va face la înţelegere cu acesta.
5
GLOBALIZARE şi COMPETITIVITATE – DEFINIRI, CONCEPTE
Cuprins
1. Globalizarea – definiri
2. Competiţia, competitivitatea şi avantajul competitiv
OBIECTIVELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 2
Acest capitol urmăreşte să ofere o imagine de ansamblu a ceea ce

înseamnă: globalizare şi competitivitate. Capitolul urmăreşte totodată,
concretizarea perspectivei de ansamblu asupra felului cum funcţionează o
firmă transnaţională, accentul căzând pe modul în care se reuşeşte, ca
prin intermediul procesului de modernizare a structurilor şi strategiilor,
firmele să se adapteze eficient mediului competiţional actual.
“fiecare ţară trebuie să producă ce poate

face mai ieftin şi mai bun”
David Ricardo
Globalizarea înseamnă circulaţia liberă a capitalului, mărfurilor, tehnologiei,

informaţiei şi într-o măsură mai mică a forţei de muncă.
Companiile transnaţionale (CTN), ca principal motor al globalizării, acţionează într-o
economie globală care se referă la : producţie globală, capital global, piaţă globală.
Principalele motive care determină firmele să-şi internaţionalizeze activele sunt
obţinerea unor profituri cât mai mari cu costuri mici şi a unei rentabilităţi sporite. Acestea se
pot realiza prin valorificarea unor oportunităţi pe care le oferă alte ţări cu resurse materiale şi
umane mai ieftine, prin pătrunderea pe pieţe avantajoase pentru export. Nu în ultimul rând
6
între efectele pozitive ale exportului de capital şi tehnologie, se află repatrierea câştigurilor
sub forma profitului în propriile ţări ale CTN.
Companiile transnaţionale reprezintă un interes major şi pentru ţările gazdă. Prin
transferul de capital, tehnologie, management performant se creează noi locuri de muncă
acolo unde se deschid întreprinderi noi, care fac să crească productivitatea muncii, care la
rândul ei aduce cu sine salarii mai bune pentru angajaţii din ţara gazdă. Diversificarea şi
calitatea produselor le fac competitive pentru export, iar creşterea volumului de produse la
export îmbunătăţeşte balanţa de plăţi, creşte venitul la buget.
Însă atât pentru ţările de origine ale CTN cât şi pentru ţările gazdă pe lângă câştiguri
procesul de globalizare are şi pierderi.
Transferul în alte ţări a unei părţi din activele CTN contribuie la reducerea locurilor de
muncă şi creşterea şomajului în ţările de origine. Pe de altă parte creşterea productivităţii
muncii prin transferul de tehnologie, informaţii, inovaţii în întreprinderile achiziţionate de
investitorii străini, aduce cu sine şi creşterea şomajului şi în ţările gazdă, în special pentru
categoriile necalificate sau cu o calificare redusă. Ţările gazdă sunt nemulţumite de faptul că
operaţiunile de cercetare-dezvoltare se află în ţările de origine ale CTN, iar inovaţiile
tehnologice nu sunt implementate concomitent în ţările gazdă.
Aceste idei le considerăm doar puncte de plecare, care pe baza investigaţiei
literaturii de specialitate, ne propunem să le argumentăm în cadrul acestui curs.
Competiţia, competitivitatea şi avantajul competitiv
De ce discutăm despre competitivitate ?
• SCOPUL DEZVOLTĂRII: obţinerea unui standard de viaţă ridicat şi în creştere.
• MIJLOCUL PENTRU REALIZAREA SCOPULUI: mărirea productivităţii înţeleasă ca

mărimea valorii adăugate pe unitatea de input – forţă de muncă şi capital.
• COMPETIŢIA ÎNTRE FIRME: motorul creşterii productivităţii la nivel de firmă
• COMPETITIVITATEA: determină poziţia pe care o firmă o ocupă în competiţie

(din cadrul unei industrii). O firmă are un avantaj competitiv dacă, aflată într-un mediu
competitiv, obţine în mod continuu un profit peste media industriei în care se află.
la nivel de naţiune reprezintă nivelul productivităţii naţionale şi poziţia ocupată de naţiune
7
COMPETIŢIA ¾ rivalitatea între firme existente (şi potenţiale)
pentru câştigarea (menţinerea) clienţilor;
¾ este forţa care asigură funcţionarea economiei
de piaţă şi progresul;
COMPETITIVITATEA determină poziţia pe care o ocupă o firmă în
această competiţie – în faţă sau mai în spate
(sau afară)
În competiţie se află firme şi industrii şi nu naţiuni dar investiţiile merg acolo unde
mediul de afaceri este cel mai favorabil pentru productivitate. Naţiunile se află în competiţie
prin politicile pe care le aplică şi care afectează acest mediu.
O firmă are un avantaj competitiv dacă, aflată într-un mediu competitiv,

obţine în mod continuu un profit peste medie (a industriei unde este).
(1) este sustenabil - poate fi susţinut pe

termen lung;
Avantajul competitiv al (2) este global - firma realizează o parte
unei firme are trei caracteristici: semnificativă a veniturilor în străinătate
sau când acţionează local face faţă
competiţiei firmelor globale;
(3) firma are performanţe peste medie –
productivitate mare, costuri sub medie,
cotă de piaţă semnificativă.
TEST DE AUTOEVALUARE
1. Ce este globalizarea?
2. Care sunt principalele motive ce determină firmele să-şi
internaţionalizeze afacerile?
3. Ce este competitivitatea?
4. Care sunt caracteristicile avantajului competitiv?
RĂSPUNSURILE ŞI COMENTARIILE LA ÎNTREBĂRILE ŞI TESTELE

DE AUTOEVALUARE
1. Globalizare înseamnă circulaţia liberă a capitalului, mărfurilor,

tehnologiei, informaţiei şi într-o măsură mai mică a forţei de muncă.
2. Principalele motive care determină firmele să-şi internaţionalizeze
activele sunt obţinerea unor profituri cât mai mari cu costuri mici şi a
unei rentabilităţi sporite.
3. Competitivitatea determină poziţia pe care o firmă o ocupă în
competiţia din cadrul unei industrii. O firmă are un avantaj
competitiv dacă, aflată într-un mediu competitiv, obţine în mod
8
continuu un profit peste media industriei în care se află. La
nivel de naţiune reprezintă nivelul productivităţii naţionale şi poziţia
ocupată de naţiune.
4. Avantajul competitiv al unei firme are trei caracteristici: este
sustenabil - poate fi susţinut pe termen lung; este global - firma
realizează o parte semnificativă a veniturilor în străinătate sau când
acţionează local face faţă competiţiei firmelor globale; firma are
performanţe peste medie – productivitate mare, costuri sub medie,
cotă de piaţă semnificativă.
FACTORII AI MEDIULUI INTERNAŢIONAL DETERMINANŢI ÎN PROCESUL

GLOBALIZĂRII
Cuprins
1. Mediul demografic
2. Mediul economic
3. Mediul tehnologic
4. Mediul natural
5. Spectrul politic al mediului investiţional
6. Mediul socio-cultural
Lucrare de evaluare
In scopul adaptării continue a strategiilor, politicilor de dezvoltare,

a structurii manageriale şi informaţionale de care dispune la un moment
dat, corporaţia multinaţională în scopul satisfacerii cât mai eficiente a
tuturor cerinţelor manifestate pe diferite pieţe ale lumii, cunoaşterea
caracteristicilor şi permanentelor mutaţii intervenite în mediul internaţional
constituie un element de referinţă. In cadrul acestui capitol ne propunem să analizăm pe
rând componentele mediului internaţional care pot influenţa procesul globalizării.
9
Mediul internaţional reprezintă ansamblul elementelor exogene companiilor şi
operatorilor cu investiţii străine de capital, de natură demografică, economică, ecologică,
tehnologică, politică şi socio-culturală, ce marchează direct sau indirect stabilirea
obiectivelor acesteia, obţinerea resurselor necesare, adoptarea şi aplicarea deciziilor de
realizare a lor (Nicolescu (coord.), 1992)1.
Mediul demografic este componenta care cunoaşte în perioada

contemporană, un dinamism pronunţat, materializat în explozia demografică.
Se estimează că omenirea va depăşi în mileniul trei, o populaţie de 6.2
miliarde locuitori având în ultimul deceniu al secolului XX un ritm anual de
1.7%. (World Almanac and Book of Facts, 1993)2.
Pe fundalul acestei evoluţii spectaculoase, statele lumii continuă să
menţină o tendinţă de diferenţiere sub aspect etnic şi rasial. Astfel, la una din
extreme se află Japonia, unde locuitorii sunt în proporţie de 100% japonezi, în
timp ce extrema cealaltă este dominată de Statele Unite ale Americii, cu o
populaţie aparţinând tuturor naţiunilor. Aşa se explică de altfel, motivul pentru
care S.U.A.* dispune astăzi, de un mediu demografic în care grupurile etnice
formează un segment aparte în ansamblul consumatorilor locali. Fiecare
asemenea categorie, înglobează cerinţe bine definite şi totodată, deprinderi
proprii de cumpărare. În acest sens, există companii şi operatori multinaţionali
în sfera producţiei alimentare, textile, imbrăcăminte, mobilă, etc. care şi-au
orientat ofertele şi activităţile promoţionale spre acest orizont al pieţei
(Swenson, 1992)3.
La toate acestea, se adaugă în ultimele decenii, mutaţii semnificative
de ordin socio-demografic întâlnite cu preponderenţă, în ţările cu economie de
piaţă dezvoltată, dintre care se remarcă (Pop, 1996)4 : (a) accentuarea
procesului de îmbătrânire a populaţiei (numărul populaţiei peste 65 ani şi
cel sub 15 ani sunt relativ apropiate; în Japonia de pildă, prima categorie
reprezintă 80% din cea de-a doua); (b) proliferarea framiliei netradiţionale
1
Nicolescu, Ovidiu (coord.); Burduş, Eugen; Zorlenţan, Tiberiu; Căprărescu, Gheorghiţa; Verboncu, Ion;
Management, Ed. Didactică şi Pedagogică R.A., Buc. 1992
2
2 World Almanac and Book of Facts, 1993 * Populaţia Statelor Unite ale Americii (aproximativ 250 mil. locuitori)
este alcătuită în proporţie de 80% din albi; populaţia de culoare reprezintă 12%, iar cea asiatică 3%. Populaţia
hispanică cuprinde: mexicani (5.4%), portoricani (1.1%) şi cubanezi (0.4%), ea însumând 9% din total. Elementul
asiatic este la fel de bine înfăţişat, componenta sa esenţială formând-o chinezii, care la rândul lor, sunt urmaţi în
ordine, de: filipinezi, japonezi, indieni şi coreeni.
3
Swenson, Ch. A.; Selling to a Segment Market: The Lifestyle Approach, NTC Business Books, Illinois:
Lincolnwood, 1992
4
Pop, Nicolae Al.; Marketing, Ed. Didactică şi Pedagogică R.A., Buc. 1996
10
(în S.U.A. de exemplu, doar 25% dintre adulţi erau necăsătoriţi şi cu copii,
37% erau necăsătoriţi şi fără copii şi 5% erau necăsătoriţi şi cu copii); (c)
integrarea tot mai accentuată a femeii în viaţa “activă” (în prezent, sunt
încadrate în muncă circa 65% din totalul femeilor japoneze sau americane).
Perioada contemporană a începutului de secol XXI se caracterizează şi printr-
o masivă deplasare geografică a populaţiei între statele lumii. Ca urmare,
numeroase naţionalităţi încearcă să se autodefinească şi să formeze state
independente. Unele grupări etnice nu sunt binevenite în aceste state noi
(populaţia rusă în Lituania sau populaţia islamică în Serbia), fapt ce le
determină să migreze spre alte regiuni mai sigure. Însă, pătrunderea
grupărilor străine în alte ţări este în anumite cazuri, întâmpinată cu proteste
vehemente din partea populaţiei locale. De pildă, în S.U.A. s-a manifestat o
opoziţie crescândă faţă de afluxul imigranţilor din Mexic, Caraibe şi unele
state asiatice.
Importanţa analizei principalelor tendinţe demografice, pe baza cărora
companiile şi operatorii cu investiţii străine îşi stabilesc direcţiile de acţiune
corespunzătoare rezidă tocai din modificările survenite în componenta
demografică din cadrul spaţiilor competiţionale de integrare. Acestea se
răsfrâng treptat, asupra comportamentului de cumpărare al populaţiei şi în
mod deosebit, asupra dimensiunilor şi structurii cererii de bunuri şi servicii pe
plan mondial.
Mediul economic este format din totalitatea variabilelor ce concură la

susţinerea şi dezvoltarea capacităţii de absorbţie a pieţelor naţionale.
Asupra operaţiunilor corporative acţionează mai multe categorii de
factori. Analiza impactului factorilor exogeni, spre exemplu, presupune luarea
în considerare a următoarelor aspecte caracteristice potenţialelor ţări gazdă:
- profilul industrial
- dimensiunea cheltuielilor de consum,
Aceste elemente au menirea de a asigura premisele configurării unor
strategii de implantare suficient de flexibile eventualelor mutaţii ce pot surveni
în spaţiile competiţionale considerate.
În plan operaţional principala componentă strategică a corporaţiilor
multinaţionale este reprezentată de structura profilelor industriale datorită
rolului deţinut de economiile de implantare asupra modului de configurare şi
distribuţie ulterioară a resurselor investiţionale corporative. Din această
perspectivă, gradul dezvoltării economico-sociale al statelor gazdă şi implicit,
11
evoluţia ascendentă a potenţialului de consum specifică pieţelor de absorbţie,
constituie elementul delimitativ în orientarea investiţiilor străine de capital spre
anumite sectoare sau ramuri industriale din economia analizată.
Diferenţierile structurale survenite în configuraţia statelor lumii, ca
efect direct sau indirect al nivelului dezvoltării naţionale sau regionale,
concură la înfăţişarea următoarelor profile sistemice, cu impact deosebit,
asupra expansiunii corporaţiilor multinaţionale şi domeniilor de interes
investiţional (Kotler, 1993; Dambischi, 2000)5,6 (a) economii de subzistenţă;
(b) economii bazate pe exportul de materii prime; (c) economii în curs de
industrializare şi (d) economii industrializate.
Din acest punct de vedere, caracterul subzistent al funcţionalităţii
mecanismelor economice conferă în cele mai multe situaţii, puţine ocazii
investiţionale corporaţiilor multinaţionale, aspecte argumentate prin faptul că
majoritatea produselor sunt destinate consumului intern, în timp ce surplusul
este folosit pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii simple, iar cea mai mare
parte a populaţiei este angajată în agricultură.
Sistemele economice centrate pe exportul de materii prime
favorizează obţinerea de avantaje competitive (locaţionale) pentru corporaţiile
multinaţionale specializate atât în echipamente destinate extracţiei şi
prelucrării resurselor naturale preluate în concesiune (cum este cazul
exportului de cauciuc din Zair sau cel al extracţiilor petroliere din Arabia
Saudită sau Oman), cât şi celor orientate pe fabricaţia şi exportul de produse
textile sau articole de lux, aceste economii fiind în mare parte, beneficiarele
unor venituri per capita mult superioare restului statelor lumii, ceea ce
concură totodată, la diferenţierile avansate.
Pe de altă parte, particularitatea economiilor în curs de
industrializare, ca componente ale spaţiilor competiţionale existente pe
mapamond, constă în faptul că pe măsură ce producţia creşte, statul
apelează tot mai mult la importul de materii prime, oţel şi utilaje industriale şi
mai puţin la cel de produse textile finite, produse din hârtie sau bunuri
alimentare. Într-o astfel de structură economică, producţia internă reprezintă
între 10% şi 20%, din Produsul Naţional Brut (PNB), aşa cum arată de altfel,
şi statisticile unor state, precum: India, Egipt sau Filipine.
În esenţă, procesul de industrializare abordat în sens particular şi
extensiv, se caracterizează el însuşi, prin cererea de mărfuri noi, o parte a
5
Kotler, Philip; Marketing Management: Analysis, Planning, Implementation and Control, 8th. Edition, New
Jersey: Prentice Hall, 1993
6
Dambischi, Arthur; Fluxurile investiţionale interstatale, “Tribuna Economică” Nr. 30/ iulie 2000
12
acesteia nefiind satisfăcută decât prin importuri. În contrapartidă cu orientarea
structurală avansată mai înainte, economiile industrializate se află în
ipostaza principalelor state exportatoare de produse finite şi capital. Ele
realizează schimburi de produse finite, dar le şi exportă către alte economii în
favoarea unor materii prime sau produse semifabricate. Activităţile industriale
variate, desfăşurate pe scară largă, şi o clasă mijlocie bine reprezentată
constituie atributele unor pieţe bogate pentru toate categoriile de bunuri şi
servicii.
Dimensiunea cheltuielilor de consum este dependentă în mare
măsură, de următorii factori: economiile, datoriile, şi posibilităţile de creditare
de care beneficiază populaţia locală în decursul unei perioade de timp
determinată. Japonezii, spre exemplu, economisesc aproximativ 18% din
venituri, în timp ce consumatorii americani numai 6%. Această situaţie a
favorizat orientarea corporaţiilor multinaţionale japoneze spre achiziţia de
credite ieftine, fapt ce a condus la devansarea competitorilor americani, a
căror piaţă bancară deşi accesibilă pe scară largă, avansează costuri de
creditare ridicate. În general, rata dobânzii exercită o influenţă deosebită
asupra preţurilor bunurilor de consum şi implicit, asupra capacităţii de
absorbţie a diferitelor pieţe naţionale. Cu toate acestea, analiza previzională a
potenţialelor pieţe gazdă trebuie să urmărească două elemente
fundamentale: (a) evoluţia veniturilor, costul vieţii, rata dobânzii,nivelul
economiilor şi structura creditelor acordate şi (b) impactul variabilelor
din mediul economic asupra comercializării diverselor categorii de
produse.În esenţă, studiul pieţelor externe şi de asemenea, al funcţionalităţii
lor economice, de orientare ambientală şi deopotrivă, mecanistică, în sensul
în carepoliticile macroeconomice îşi reflectă ele însele, perspectiva dualistă
şiflexibilitatea operaţională, are drept scop reducerea costurilor antrenate prin
derularea unor operaţiuni de export şi/ sau implantare transfrontalieră, cu grad
de extrateritorialitate suficient de pertinent caracterului global afişat de
evoluţiile mondoeconomice înregistrate pe întreg cuprinsul mapamondului pe
de o parte, şi maximizarea eficienţei funcţionalităţii sistemului corporativ, pe
de altă parte.
Mediul natural reprezinţă un alt aspect deosebit de important al

mediului investiţional şi este format din totalitatea resurselor naturale
existente la nivelul unei posibile ţări gazdă, ele constituind în esenţa lor, un
factor determinant al tipului de profil industrial şi al potenţialului investiţional
13
local. Olanda spre exemplu, este unul din statele bogate în gaze naturale, dar
care dispune de resurse limitate în privinţa minereurilor. Această situaţie a
făcut necesară dependenţa Olandei de necesitatea abordării relaţiilor
comerciale internaţionale ca element de prim rang în asigurarea
funcţionalităţii mecanismelor competiţionale aferente unor procese de
integrare regională şi nu în ultimul rând, globală, astfel încât exporturile şi
importurile sale să se constituie într-una din principalele surse de menţinere a
propriului său echilibrul economic (50% din PNB).
Pe de altă parte, deteriorarea calităţii mediului natural, din perioada
contemporană, este o altă problemă cu largi implicaţii directe, în special
asupra activităţii investiţionale desfăşurată de corporaţiile multinaţionale în
diverse regiuni sau state ale lumii. În mod concret, tendinţele majore
înregistrate pe mapamond cu privire la evoluţia de perspectivă a posibilităţilor
oferite de mediul natural, activităţilor investiţionale de orientare autohtonă sau
alogenă, pot fi sintetizate astfel (Simon, 1992)7:
(a) problema crizei materiilor prime;
(b) perspectiva creşterii costului energiei;
(c) trendul ascendent al gradului de
poluare industrială;
(d) emergenţa politicilor guvernamentale în domeniul ecologic.
Mediul tehnologic reprezintă cadrul cel mai larg al progresului economico-

social înregistrat la nivelul unui stat gazdă în decursul timpului. Privite pe
fundalul trecerii de la societatea industrială la cea postindustrială (Toffler,
1980)8, schimbările intervenite în structura tehnologică a cadrului investiţional
se reflectă în mod pregnant, în sfera fluxului mondial de bunuri şi servicii. La
temelia tuturor mutaţiilor se situează innovaţia, care la rândul ei, comportă
diversitatea existenţială a societăţii umane. Aşadar, bunurile materiale create
în epoca industrială şi-au diminuat în mare măsură, rolul predominant deţinut
anterior, în ansamblul ofertei de mărfuri destinate pieţei mondiale,
manifestându-se o solicitare crescândă de produse şi servicii orientate spre
satisfacerea îndeosebi,calitativă a trebuinţelor, decât spre latura pur materială
a acestora, mediul tehnologic contemporan fiind asociat transferurilor de
tehnologie operate la nivel mondial. În acest sens, numeroase state au creat
facilităţi sporite corporaţiilor multinaţionale întrucât acestea favorizau, într-un
7
Simon, Fr. L.; Marketing Green Products in the Triad, “The Columbia Journal of World
8
Toffler, Alvin; The Third Wave, Bantam Books: New York, 1980
14
fel sau altul, transferul de tehnologie şi “know-how” managerial, aspect ce a
condus treptat, la adaptarea şi uniformizarea globală a trendului dezvoltării
economice. După 1960, au apărut însă, o serie de noi state industrializate în
Europa (Spania), America Latină (Brazilia) şi îndeosebi, în Asia de Sud-Est,
acestea dovedind o eficienţă ridicată în realizarea unor produse cu tehnologii
complexe din domenii precum: audio-video, construcţia de automobile,
aeronave şi nave maritime, dar şi în fabricarea oţelului, confecţiilor sau
produselor alimentare. De asemenea, multe tehnologii utile şi dezirabile în
anumite state ale lumii se dovedesc a fi inadecvate în alte zone, explicaţia
constând de altfel, în faptul că însăşi, determinarea situaţională este diferită.
Astfel, tehnologiile ce economisesc forţa de muncă sunt utile în Europa, în
timp ce continentul african solicită investiţii menite să absoarbă o sferă largă
din totalul populaţiei apte de muncă. În sfera tendinţelor globale de
accelerare a procesului inovaţional şi de intensificare a fluxurilor
tehnologice, mediul internaţional comportă modificări structurale şi din
perspectiva regimului reglementărilor în domeniul tehnologic, organismele
guvernamentale sporindu-şi atribuţiile în sfera siguranţei produselor
comercializate. Astfel, Administraţia Federală a S.U.A. pentru Controlul
Calităţii Alimentelor şi Medicamentelor a emis reglementări drastice
referitoare la procesul testării noilor produse farmaceutice, ceea ce a favorizat
manifestarea unei ascensiuni a nivelului cheltuielilor de cercetare, în durata
de introducere a produselor pe piaţă, de la cinci la aproximativ zece ani,
precum şi în deplasarea centrelor de cercetare specializate către state cu
reglementări mai puţin restrictive (Business Week, 1992)9. Mai mult decât
atât, reglementări deosebite s-au înregistrat şi în sfera producţiei alimentare,
automobilelor, aparatelor electrice şi a construcţiilor.
În consecinţă, se poate aprecia că evoluţia mediului tehnologic
suscită corporaţiilor multinaţionale implementarea unor strategii direcţionate
pe:
(a) analiza schimbărilor de mediu şi efectul noilor tehnologii asupra
modului în care acestea servesc satisfacerii nevoilor umane;
(b) încurajarea cercetărilor orientate către piaţă;
(c) evaluarea efectelor secundare nedorite ale oricărei inovaţii în
scopul evitării dispariţiei pieţelor de comercializare aferente.
9
Business Week: R & D scoreboard: on a clear day you can see progress, 29th. June 1992
15
Toate aceste aspecte, de orientare structural-funcţională, impuse
corporaţiei multinaţionale de complexitatea ascendentă a mediului
tehnologic din perioada contemporană, trebuiesc cunoscute şi apreciate în
mod corespunzător, în scopul menţinerii şi amplificării actualului ritm
inovaţional existent la nivelul economiei mondiale.
Spectrul politic al mediului investiţional la rândul său, determină

printr-un sistem coerent şi cuprinzător de acte legislative, reglementări şi
uzanţe, posibilitatea derulării unor investiţii pe teritoriul altor state. În sens
restrâns, totuşi, activitatea corporaţiei multinaţionale se află într-o strânsă
interdependenţă cu trei elemente de importanţă strategică:
(a) politicile guvernamentale referitoare la investiţiile străine de
capital;
(b) acordurile interstatale cu privire la desfăşurarea operaţiunilor
de comerţ exterior;
(c) reglementările guvernamentale şi fluctuaţia ratelor de schimb.
În primul caz, politica guvernamentală poate stimula procesul
investiţiilor străine sau poate frâna accesul acestora, propunând alternative
sub forma cooperării cu un partener autohton, în cadrul unei societăţi mixte; o
asemenea situaţie regăsindu-se de altfel, în Mexic. Pe de altă parte,
integrarea economico-socială de tipul celei consemnate în Uniunea
Europeană reduc semnificativ până la dispariţie, deosebirile de ordin legislativ
între statele membre, permiţând libera circulaţie a mărfurilor şi forţei de
muncă. În ceea ce privesc acordurile interstatale, acestea pot reprezenta
un factor esenţial în cadrul procesului investiţional numai în măsura în care
potenţialele state gazdă aplică reglementări convenite fie la nivel mondial, fie
prin instrumente legale bi(-) sau multi(-)laterale. Aceste instrumente stabilesc
tratamentul reciproc în materie comercială, de plăţi, de cooperare, de
investiţii, de navigaţie, etc. pe care şi-l acordă ţările semnatare în vederea
efectuării unor tranzacţii internaţionale
diversificate.
O altă ramură de interes major în cadrul operaţiunilor corporative este
ilustrată de reglementările monetare şi fluctuaţia ratelor de schimb, a căror
impact se răsfrânge asupra cotelor de profit realizate în diferite ţări de
rezidenţă şi nu în ultimul rând, asupra mecanismului repatrierii capitalului
corporativ şi a profitului aferent. Se poate constata astfel, prezenţa în circuitul
legislativ mondial, a unui conglomerat de situaţii mai mult sau mai puţin
16
favorabile investiţiilor străine de capital. Din această perspectivă, un rol
important revine convenţiilor încheiate la nivel mondial privind schimburilor
economice. Dintre acestea, Organizaţia Mondială a Comerţului (O.M.C./
W.T.O.), fiind un organism de vocaţie internaţională, se fundamentează pe
următoarele principii delimitative sub aspectul cadrului instituţional mondial,
concretizate astfel:
(1) nediscriminarea, care impune asigurarea egalităţii de tratament
prin acordarea “Clauzei Naţiunii Celei Mai Favorizate” şi prin respectarea
“Clauzei Regimului Naţional” (atitudine legislativă uniformă faţă de
companiile locale şi faţă de corporaţiile multinaţionale);
(2) reciprocitatea, prin garantarea avantajelor mutuale şi în condiţiile
reducerii şi eliminării obstacolelor din calea comerţului internaţional;
(3) liberalizarea, prin înlăturarea restricţiilor din schimburile
internaţionale;
(4) multilateralizarea, respectiv dezvoltarea polivalentă a tranzacţiilor
comerciale internaţionale. În esenţă, evoluţia cadrului legislativ mondial din
zilele noastre constituie un criteriu de referinţă în permanenta acţiune a
corporaţiei multinaţionale de armonizare a propriilor interese cu cele ale
diferitelor pieţe naţionale, în scopul construirii unei strategii şi politici de
implantare adecvată mediului politic din fiecare stat gazdă.
Mediul socio-cultural simbolizează un complex unitar şi multivalent

alcătuit din: organizaţii sociale şi culturale, valori culturale centrale, norme de
convieţuire socială, limbă, educaţie, religie, artă, conexiuni subculturale (în
rândul cărora stilurile de viaţă ocupă locul primordial) şi de care depinde
comerţului mondial, el concretizându-se într-un comportament de cumpărare
şi consum mereu fluctuant clientul modern situându-se în permanenţă, la
confluenţa dintre nevoi spirituale şi trebuinţe efective. Aceste tendinţe
conturate în peisajul economic actual au constrâns companiile locale şi în
mod deosebit, corporaţiile multinaţionale la multiple modificări atât în
promovarea produselor şi serviciilor proprii, cât şi în strategiile şi politicile
globale de penetrare a pieţelor naţionale. Un exemplu edificator este
Corporaţia WHIRLPOOL a căror măsuri adoptate au îmbunătăţit substanţial
informarea şi calitatea serviciilor oferite consumatorilor de pretutindeni.
Cunoaşterea componentelor şi dimensiunilor mediului internaţional se
dovedeşte a fi esenţială în mecanismul de constituire, funcţionare şi
17
dezvoltare a corporaţiilor multinaţionale, precum şi în conceperea strategiilor
şi politicilor de implantare pe diferite pieţe naţionale sau regionale.
1. Enumeraţi componentele mediului internaţional care pot

influenţa procesul globalizării.
2. Enumeraţi câteva mutaţii semnificative de ordin socio-
demografic caracteristice ultimelor decenii.
3. Care sunt elementele fundamentale, de natură economică, pe
care trebuie să urmărească analiza previzională a potenţialelor
pieţe gazdă.
4. Precizaţi principiile pe care se fundamentează Organizaţia
Mondială a Comerţului (O.M.C./ W.T.O.).
DE AUTOEVALUARE
1. Componentele mediului internaţional care pot influenţa procesul

globalizării sunt:
2. În ultimele decenii, s-au înregistrat câteva mutaţii semnificative de
ordin socio-demografic întâlnite cu preponderenţă, în ţările cu
economie de piaţă dezvoltată, dintre care se remarcă:
(a) accentuarea procesului de îmbătrânire a populaţiei
(b) proliferarea familiei netradiţionale
(c) integrarea tot mai accentuată a femeii în viaţa “activă”
3. Analiza previzională a potenţialelor pieţe gazdă trebuie să
urmărească două elemente fundamentale: (a) evoluţia veniturilor,
costul vieţii, rata dobânzii,nivelul economiilor şi structura creditelor
acordate şi (b) impactul variabilelor din mediul economic asupra
comercializării diverselor categorii de produse.
4. Organizaţia Mondială a Comerţului (O.M.C./ W.T.O.), fiind
un organism de vocaţie internaţională, se fundamentează pe
următoarele principii delimitative sub aspectul cadrului
instituţional mondial: (1) nediscriminarea, (2) reciprocitatea,
(3) liberalizarea, (4) multilateralizarea.
LUCRARE DE VERIFICARE NR. 1
Întocmiţi o lucrare de maxim 6 pagini, în care să analizaţi

macromediul de marketing al unei ţări (exclusiv România)
La această lucrare se vor primi maxim 10 puncte din nota finală.
Bibliografie:
Arthur Dambischi, Teză de doctorat: „Corporaţiile Multinaţionale în
Procesul Globalizării”, Academia de Studii Economice, Bucureşti
Economiei
18
ROLUL COMPANIILOR TRANSNAŢIONALE ÎN GLOBALIZARE ŞI REDISTRIBUIREA

FACTORILOR DE PRODUCŢIE
Cuprins
1. Apariţia companiilor transnaţionale

2. Definiri privind companiile transnaţionale
3. Concurenţa în contextul globalizării
Acest capitol evidenţiază tendinţa de expansiune, pe toate

planurile, a globalizării şi în special a mediului economic care este în plină
afirmare. Capitolul prezintă pe scurt realitatea istorică conform căreia
firma tinde să depăşească limitele locale, naţionale şi regionale ale
mediului de afaceri, şi îşi extinde activitatea în spaţiul economic global, a
cărui formare este posibilă prin chiar mişcarea înspre exterior a firmei. Pe baza datelor
oferite de literatura de specialitate, s-a urmărit o clarificare a noţiunii de „societate
transnaţională” şi totodată evidenţierea rolului pe care ele îl au în procesul de globalizare. În
acest context a fost abordat rolul societăţilor transnaţionale în procesul de internaţionalizare-
globalizare, dinamica investiţiilor străine directe şi a producţiei transnaţionale, competiţia
globală şi globalizarea organizării afacerilor.
Apariţia companiilor transnaţionale

Reţelele de distribuţie s-au dezvoltat şi transformat odată cu societatea, contribuind
totodată la evoluţia organizaţiilor şi a oamenilor. Primele reţele de distribuţie au început
probabil să se formeze odată cu primele raporturi sociale, acum mii de ani, când oamenii
preistorici comunicau pentru a stabili diverse “strategii de distribuire” a resurselor. Pentru a
regăsi însă izvoarele formării unor structuri manageriale specifice canalelor de distribuţie
transnaţionale trebuie să sărim peste secole, în epoca medievală, unde, înainte de revoluţia
industrială, se regăsesc, la entităţile economice ale vremii, fundamente constitutive ale unor
19
structuri manageriale, utilizate în vederea menţinerii şi extinderii pieţelor, apropiate de ceea
ce noi astăzi numim distribuţie verticală. Edwin Hunt în “The Medieval Super-companies: A
Study of the Peruzzi Company of Florence”, studiu detaliat ce reprezintă o istorie revizionistă
a afacerilor medievale florentine, prezintă o ”super-companie" a vremii - Peruzzi10 - cu
sediul în Florenţa. Aceasta a dezvoltat un veritabil sistem de distribuţie vertical, acţionând nu
doar ca o firmă comercială, ci şi ca organizatoare a producţiei de pânză din Flandra
importată pentru finisare în Florenţa. Organizarea sa internă a determinat răspândirea
partenerilor în principalele oraşe europene şi un vast sistem de curierat ajungând să aibă
filiale până în Tanger.
Structuri manageriale caracteristice canalelor de distribuţie transnaţionale
contemporane se regăsesc, de asemenea, la entităţi economice din perioada colonizării
manifestată în Europa Occidentală, în speţă în Marea Britanie şi Olanda, la începutul
secolului XVI şi în secolele următoare. În această perioadă, se remarcă preponderenţa unor
“corporaţii” aflate sub jurisdicţia monarhilor, şi a căror activitate externă consta în
promovarea comerţului şi a “achiziţiilor” teritoriale dezvoltate de statele emitente în regiuni
precum: Orientul Îndepărtat, Africa şi „Zona Americilor”. Un exemplu edificator din acea
perioadă îl constituie The British EastIndia Trading Company11, care este considerată astăzi
prima “corporaţie imperială”12. Ea folosea strategii specifice corporaţiilor monopoliste de
astăzi şi o politică de expansiune deosebit de eficientă. Exemple similare constituie şi
Hudson Bay Company, care opera între America de Nord şi Marea Britanie, şi British Royal
Africa Company. Acestea operau, în special, în spaţiul juridic unic al imperiului şi pe lângă
organizarea comerţului s-au implicat, între anumite limite, şi în producţie constituind, prin
urmare, prototipul sistemelor verticale de distribuţie. Cercetările realizate de A. Carlos şi S.
Nicholas13 şi publicate în „Giants of an earlier capitalism: the chartered trading companies
as modern multinationals”, au evidenţiat că în perioada de apogeu, aceste companii au
realizat mii sau sute de mii de tranzacţii anuale şi au folosit o reţea vastă de manageri
salariaţi şi structuri ierarhice pentru a le supraveghea şi monitoriza. În ciuda vitezei de
comunicare lente căci, spre exemplu, ciclul comercial între India şi Anglia, dura între
optsprezece şi treizeci şi şase de luni, nivelurile de coordonare internă erau comparabile cu
cele din cadrul companiilor de la sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului XX.
Apariţia unor structuri corporative specifice sistemului transnaţional de distribuţie
este şi mai pronunţată odată cu momentul aferent apariţiei primelor forme ale capitalismului
10
Hunt, E., „The Medieval Super-companies: A Study of the Peruzzi Company of Florence”, Cambrige, Cambrige
University Press, 1994
11
Compania a fost fondată în 1602 de Regatul Olandei intrată ulterior, în 1811, sub “tutelă”anglicană şi
retrocedată în 1814, către proprietarul ei iniţial – Regatul Olandei, în schimbul altor concesiuni olandeze.
12
Nick Robins, The world's first multinational, New Statesman, 13.12.2004
13
Carlos, A. & Nicholas, S., „Giants of an earlier capitalism: the chartered trading companies as modern
multinationals”, în Business History Review, 62, 1988.
20
industrial, caracterizat prin dezvoltarea sistemelor de producţie manufacturată şi a noilor
tehnologii de fabricaţie.
Secole mai târziu, odată cu expansiunea afacerilor, companiile au fost nevoite să-şi
organizeze activitatea de distribuţie astfel încât să poată face faţă dimensiunii reale a
afacerilor şi condiţiilor economice şi culturale de pe diverse pieţe.
La începutului de secol XXI expansiunea corporaţiilor multinaţionale la scară
planetară, se realizează prin complexe strategii de expansiune, adoptate la nivelul
sistemului corporativ (priviţi tabelul de mai jos)14, acestea facilitând multiple forme de
transnaţionalizare a activităţilor cum sunt subproducţia sau subcontractarea internaţională,
contractele de licenţiere şi alte forme de raporturi intra şi intercompanii.
Definiri privind companiile transnaţionale
Una din problemele cele mai disputate referitoare la companiile

transnaţionale (CTN) este definirea lor. Definirea conceptelor este foarte
importantă pentru explicitarea conţinutului acestora. Pentru acelaşi conţinut
sau unul apropiat se folosesc termeni diferiţi : companii transnaţionale (CTN),
societăţi transnaţionale (STN), companii multinaţionale (CMN), firme
multinaţionale (FMN). Chiar dacă nu putem vorbi despre o definiţie universal
acceptată totuşi preocuparea pentru definirea acesteia a existat de multă
vreme. Una dintre definiţiile de reper pentru lucrările de specialitate este cea
a lui R.Vernon ce datează din 1966, conform căreia o corporaţie
multinaţională reprezintă o firmă mare deţinătoare de filiale industriale în cel
15
puţin şase ţări. Ulterior, dat fiind evoluţia firmelor transnaţionale de mărimi
mijlocii, această cifră a fost redusă la cinci, apoi la două şi chiar la o singură
filială peste hotarele firmei-mamă. Aceste fapte demonstrează că nici
aspectul cantitativ al numărului de filiale, nici mărimea firmei-mamă nu sunt
edificatoare, ci arbitrare. De aceea această definiţie n-a rezistat presiunii
evoluţiei companiilor transnaţionale şi diversificării lor.
După aproape 20 de ani C.A. Michalet prezenta CTN drept ’’o întreprindere ( sau un
grup de întreprinderi ) de talie mare, care pornind de la o bază naţională, şi-a implantat mai
multe filiale în ţări diferite, adoptând o organizare şi o strategie la scară mondială.’’ 16
14
Dunning, John H.; Multinational Enterprise and The Global Economy, Addison-Wesley,
Reading: Massachusetts, 1993
15
R. Vernon, International Investment and International Trade in the Product Cycle, Quartely Journal of
Economics, May, 1966, p. 190
16
Charles Albert Michalet, Les multinationales face à crise, IRM Lausanne, 1995, p. 11
21
C.A. Michalet nu mai pune accentul pe numărul filialelor din străinătate, ci pe
organizarea şi strategia firmei-mamă la nivel global.
Caracterul internaţional al CTN este dezvoltat de J. H. Dunning în mai multe lucrări

despre companiile multinaţionale (CMN) şi globalizare. El surprinde faptul că
multinaţionalele şi-au extins producţia, managementul şi marketingul peste graniţele unei
ţări la scara economiei globale. După autorul amintit ‘’producţia internaţională reprezintă o
activitate creatoare de valoare adăugată aflată sub proprietatea, controlul şi organizarea
unei firme (sau unui grup de firme) dincolo de hotarele sale naţionale’’.17
Apar la Dunning unele elemente noi în definirea CTN precum : caracterul lor
internaţional, valoarea nou creată, organizarea şi controlul din partea firmei de origine. Mulţi
autori vor prelua caracterul internaţional al firmei prin care se înţelege nu numai faptul că
filialele acesteia sunt implantate peste graniţele naţionale, ci şi autonomia firmei faţă de ţara
de origine şi faţă de ţara receptoare. Caracterul internaţional este stabilit în funcţie de
diferite criterii precum : capitalul social al firmei deţinut de acţionari din mai multe ţări,
conducători de diferite naţionalităţi, strategia firmei la scară mondială. 18
Autorii români accentuează caracterul internaţional al transnaţionalelor. S.

Dumitrescu şi A. Bal apreciază că o societate transnaţională este ’’o firmă care şi-a extins
activitatea economico-financiară dincolo de graniţa ţării de origine printr-un vast ansamblu la
scară internaţională format dintr-o societate principală şi un număr de filiale dependente de
firma-mamă implantate în diferite ţări’’.19
Faţă de celelalte definiţii la care ne-am oprit ce se refereau la activitatea de producţie

internaţională autorii români discută despre extinderea activităţii economico-financiare la
scară internaţională, domeniu unde firmele transnaţionale obţin cele mai mari profituri.
Autoarea unei lucrări despre investiţiile internaţionale afirmă că CTN sunt ’’sisteme
integrate care derulează afaceri pe scară internaţională care deţin (total sau parţial),
20
controlează şi conduc active ce generează venituri amplasate în diferite ţări’’. G. Ilie ia în
considerare faptul că CTN urmăresc venituri fără să se mai specifice natura lor de producţie
sau financiară.
În definiţiile prezentate şi în alte lucrări de specialitate indiferent cum sunt numite:

firme, corporaţii, întreprinderi, societăţi, companii, caracterul lor internaţional apare prin doi
termeni : multinaţional şi transnaţional. În viziunea autorilor P. Hirst şi G. Thompson cel mai
important aspect al deosebirii dintre companiile multinaţionale (CMN) şi companiile
17
John H.Dunning, Multinational Entreprises and Global Economy, Addison –Wesley, London, 1993; apud
Gheorghe Postelnicu, Cătălin Postelnicu,Globalizarea economiei, Ed. Economică, 2000, p. 212
18
Gilbert Abraham-Frois, Economie politică, Ed. Humanitas, 1994, p. 292-293
19
Sterian Dumitrescu, Ana Bal, Economie mondială, Ed. Economică, 1999, p. 31
20
Georgeta Ilie,Investiţii internaţionale,Ed Dimitrie Cantemir, Bucureşti, 2002,, p. 19
22
transnaţionale (CTN), rămâne acela ca CMN ’’să-şi păstreze o bază naţională puternică; să
rămână subiectul reglementărilor naţionale ale ţărilor de origine şi să fie efectiv conduse de
acea ţară.’’ Dar într-o economie globalizată CMN se transformă în CTN care vor avea un
capital delocalizat, fără identificare naţională, cu un management internaţionalizat. Spre
deosebire de CMN, CTN nu vor mai putea fi controlate sau constrânse de politicile anumitor
state naţionale. 21
Deosebirea operată de autori este doar un deziderat pentru CMN în cadrul unei
economii internaţionale ideale. După părerea noastră nu este o delimitare reală, de esenţă,
ci doar de denumire. La toţi ceilalţi autori explicit sau implicit CTN sunt principalii agenţi ai
globalizării atât faţă de ţara de origine cât şi faţă de ţara receptoare.
În definirea societăţilor transnaţionale poate fi folosită şi noţiunea de grup ca fiind

ansamblul format de societatea-mamă şi filialele aflate sub controlul său, societatea-mamă
fiind centrul deciziei financiare, al cercetării ştiinţifice şi al strategiei.
În primul rând firmele de talie mondială, au început prin a se constitui ca mari
întreprinderi pe plan naţional, ceea ce a implicat în prealabil un intens proces de concentrare
şi centralizare a capitalului de-a lungul unei perioade de timp. În al doilea rând ele şi-au
diversificat producţia înainte de a începe să se internaţionalizeze. În al treilea rând, dată fiind
originea lor naţională, forţa şi slăbiciunile economiei de unde provin se vor reflecta în bună
parte în competitivitatea şi strategiile ce urmează să le adopte. Avem în vedere strategiile de
aprovizionare, strategiile de piaţă care configurează cadrul general de amplasare a filialelor
în străinătate şi strategiile integrării producţiei la scară internaţională.
O altă formă de strategie urmată de companiile transnaţionale este cea '' tehno-
financiară ". Aceasta constă în deplasarea activităţii firmelor din străinătate de la producţia
materială direct spre furnizarea de servicii. Baza competitivităţii firmelor o formeaza know-
how-ul şi activitatea de cercetare - dezvoltare. Noua lor forţă rezidă în capacitatea lor de a
desfăşura operaţiuni complexe care presupun combinarea activităţii unor operatori diverşi şi
anume întreprinderi industriale , societăţi de inginerie, bănci internaţionale, organisme
multilaterale de finanţare.
Concurenţa în contextul globalizării
Apariţia şi dezvoltarea companiilor transnaţionale au impus noi
reguli referitoare la concurenţă. Ele trebuie să facă faţă acum unei
competiţii care se desfăşoară în condiţiile în care putem vorbi despre
existenţa unei "industrii globale". Avantajele competitive de care se pot
bucura firmele depind acum în mod nemijlocit de specificul ţării în care
operează. O industrie globală este aceea în care poziţia competitivă a
21
Paul Hirst, Grahame Thompson, Globalizarea sub semnul întrebării, Ed. Trei, 2002, p. 26, 29
23
firmelor dintr-o anumită ţară este semnificativ afectata de poziţia lor în
alte ţări şi viceversa.
Datorită acestui fapt, industria globală nu reprezintă doar o simplă colecţie a unor
industrii interne naţionale, ci un sumum de legături în care fiecare combatant trebuie să lupte
împotriva tuturor celorlalţi pe o baza internaţională foarte largă. Distincţia aceasta are o mare
importanţă pentru elaborarea strategiilor internaţionale ale firmelor. În cazul economiilor
naţionale, firmele îşi stabilesc activităţile externe ca portofoliu dispunând de o largă
autonomie. Cu totul altfel stau lucrurile în condiţiile existenţei industriei globale unde firmele
trebuie să-şi integreze activitatea în multitudinea legăturilor dintre state. Aceasta integrare
solicită mai mult decât transferul activelor peste hotare, ea include şi transferul de
competenţe.
O strategie globală înseamnă creşterea interdependenţelor între activităţile separate
geografic ale filialelor şi companiilor mamă. În acelaşi timp, ea presupune optimizarea
avantajelor locale ale fiecărei filiale cu satisfacerea condiţiilor cererii de pe piaţa vizată
potrivit devizei ''compania trebuie să gândească global, dar să acţioneze local". Urmarea
firească a acestui fapt este tendinţa specializării filialelor în tipul de producţie care valorifică
avantajul competitiv al ţării gazdă. Transnaţionalele acţionează nu numai în condiţiile proprii
ţării-mamă, nici în condiţiile câtorva state eventual limitrofe, ci în condiţiile unei economii
care tot mai mult se globalizează. Economia globală înseamnă tot mai mult nu numai o
"industrie globală", ci şi servicii tehnico-financiare globale şi pieţe de dimensiuni mondiale.
Firmele-mamă sunt obligate să transfere în străinătate o parte din competenţele lor nu
numai financiar - comerciale, ci şi inovaţionale, de strategii pe termen scurt şi mediu, sporind
autonomia relativă a filialelor în funcţie de aspectele specifice - economice, politice, de
consum tradiţionale ale zonelor în care acestea sunt implantate. Se urmăreşte, ca tendinţă,
specializarea filialelor pe tipuri de producţie sau de prestări de servicii, pentru folosirea
avantajului competitiv al ţării sau zonei-gazdă.
De exemplu, manufacturile sunt localizate în ariile geografice cu forţa de muncă
ieftină; laboratoarele de cercetare sunt construite în apropierea marilor universităţi din ţările
cu un potential ştiinţific şi tehnologic ridicat. În felul acesta, marile firme au intrat în stadiul
multinaţionalizării - cel al redistribuirii globale a factorilor de producţie. Globalizarea a
depăşit paradigma tradiţională a utilizării şi combinării factorilor de producţie clasici :
resursele naturale, munca şi capitalul doar la scară naţională. Astăzi, marile corporaţii ale
lumii caută să obţină avantaje în producţie, marketing şi cercetare prin combinarea tuturor
factorilor de producţie la scară planetară, ca urmare a intensificării procesului de globalizare
economică. Atingerea acestui obiectiv este facilitat de locul pe care companiile
transnaţionale au ajuns să-l deţină în economia mondială.22
22
Gheorghe Postelnicu, Cătălin Postelnicu, op.cit., p. 214-215
24
Un număr relativ mare de companii au vânzări anuale de bunuri şi servicii ce
depăşesc 100 de miliarde de dolari cum sunt : Exxon (SUA), General Motors (SUA), Royal
Dutch Shell (Olanda-Marea Britanie), Ford (SUA), IBM (SUA), Mobil (SUA), Daimler Benz
(Germania), Mitsubishi (Japonia).23
Atunci când companiile transnaţionale sunt ierarhizate în funcţie de volumul
vânzărilor descoperim că acesta e mai mare decât produsul intern brut al multor state. De
pildă, la începutul anilor '90 General Motors realiza o cifră de afaceri mai mare decât PIB-ul
Finlandei şi Danemarcei în anul 1991, Ford depăşia şi el PIB -ul Norvegiei, Arabiei Saudite
sau Indoneziei, Exxon depăşea PIB-ul Africii de Sud, iar Royal Dutch Shell avea o cifră de
afaceri mai mare decât PIB-ul Turciei, Argentinei, Poloniei sau Thailandei. Astăzi companiile
transnaţionale şi nu ţările reprezintă primul agent al comerţului internaţional.24
Un interes aparte în stabilirea locului şi rolului acestor firme în procesul de ansamblu
al globalizării îl reprezintă urmărirea primelor 100 de companii transnaţionale ierarhizate în
funcţie de volumul total al activelor deţinute în străinătate.
Valoarea activelor deţinute în străinătate de cele 100 de companii transnaţionale se
situa în jurul cifrei de 1,8 trilioane de dolari, iar volumul vânzărilor de bunuri şi servicii peste
hotare a atins in 1999 impresionanta cifră de 2,1 trilioane de dolari. Privite pe larg, în 1999,
aproape două treimi din cele 100 de corporaţii menţionate activau în industria automobilului,
electronică şi echipamente electrice, petrol precum şi în industria chimica şi farmaceutică;
acestea reprezentând industrii de vârf cu un aport deosebit la sporirea valorii adăugate.25
Împreună cele mai mari 100 de CTN-uri deţin aproximativ 20% din activele globale în
străinătate, au 6 milioane de angajaţi în întreaga lume şi realizează aproape 30% din totalul
vânzărilor mondiale ale tuturor CTN-urilor.26
În 1982, producţia în străinătate reprezenta 30% din producţia totală a primelor 500
de companii industriale de vârf ale lumii, iar de atunci această cifră a crescut.27
În cazul primelor 100 de CTN-uri (nonfinanciare), vânzările peste hotare s-au ridicat
în 1994 la 53,3% din vânzările totale. Mai mult, în cazul acestor 100 de CTN-uri 49,5 % din
active şi 46,9% din forţa de muncă sunt localizate în străinătate. 28
Trebuie menţionat faptul că în clasamentul dat publicităţii de către UNCTAD sunt
incluse numai companii nonfinanciare. Prin luarea în calcul a companiilor financiare ordinea
s-ar schimba radical.
23
P.W.Daniels, W. F. Lever, The Global Economy in Transition, Longman, London, 1996, p. 104
24
Alan Rugman, International Business, McGraw Inc , London ,1995, p. 95
25
Gheorghe Postelnicu, Cătălin Postelnicu, op cit, p. 220
26
UNCTAD, World Investment Report, Geneva, 1997, p. 8
27
David Held, Anthony Mc Grew, David Goldblatt, Jonathan Perraton, Transformări globale, Ed. Polirom,
2004, p. 313
28
UNCTAD, World Investment Report, Geneva, 1996, p. 30
25
CTN joacă un rol important în crearea de noi locuri de muncă, promovarea
exporturilor, accentuarea transferului de capital şi tehnologie, în infuzia de competenţe
manageriale de înaltă calificare. În procesul globalizării lor firmele au parcurs trei stadii:
creşterea ponderii exporturilor în totalul producţiei lor, globalizarea producţiei prin construcţia
de întreprinderi în afara graniţelor şi globalizarea competenţelor şi a sistemelor
organizaţionale, ceea ce înseamnă abilitate de a opera la cele mai înalte standarde
pretutindeni în lume. Astfel companiile transnaţionale se afirmă ca principala forţă a
globalizării economice.29
Pe fondul diversificării şi globalizării producţiei valoarea adăugată creată în
activităţile desfăşurate în străinătate a crescut în ritmuri mai înalte decât cea obţinută pe
piaţa internă. Producţia unei valori adăugate mai mari în străinătate decât în ţara - mamă se
explică , credem noi, prin aceea că transnaţionalele ca oligopoluri, includ în valoarea
adăugată un adaos comercial mai mare respectiv un profit mai mare, deoarece costul de
producţie este mai mic datorită salariilor mai mici şi astfel la acelaşi preţ de vânzare, profitul
este mai mare. Transnaţionalele sunt deci şi un factor de redistribuire în interesul lor a PIB-
ului dintr-o ţară sau alta.
Noul val al mondializării capitalului al cărui promotor sunt în primul rând companiile
transnaţionale, se deosebeşte în multe privinţe de cele precedente. Într-adevăr, dacă în
valurile semnalate după cel de-Al Doilea Război Mondial erau implicate îndeosebi firmele
prelucrătoare, noul val cuprinde o gamă mai largă de activităţi, dominate de servicii, facilitate
de instrumente financiare extrem de sofisticate. Liberalizarea comerţului, a investiţiilor şi
pieţelor de capital, diversificarea serviciilor şi relaxarea măsurilor de control asupra activităţii
desfăşurate de companiile multinaţionale se constituie în tot atâtea forţe şi motivaţii
favorabile acestui proces. În aceste condiţii, administrarea eficientă a activelor deţinute în
străinătate a devenit pentru firme un obiectiv extrem de important, de care depinde în mod
nemijlocit viteza cu care ele îşi fac simţită prezenţa pretutindeni în lume.
Globalizarea concurenţei a dat naştere la implicaţii diverse, cele mai multe provenind
din sfera informaţiei şi cercetării tehnologice. În dorinţa de a reduce costurile de producţie,
riscurile şi incertitudinea, marile companii transnaţionale au trecut la realizarea unor
parteneriate strategice, în primul rând în domeniul tehnologic, menite să le confere mai
multă flexibilitate în decizii şi acţiune. Primele industrii afectate de această nouă iniţiativă au
fost cea a automobilelor şi farmaceutică. Ulterior de această frenezie a fost cuprins şi
segmentul computerelor. Acest fapt a dat un nou impuls procesului de concentrare a
capitalului. În intervalul 1985-1995 pe teritoriul SUA au fost create 575 de societăţi mixte de
cercetare. Cele mai multe înţelegeri au fost semnalate în domeniul informaţiilor,
comunicaţiilor şi în construcţia de automobile. De pildă General Motors participa la 105
29
Gheorghe Postelnicu, Cătălin.Postelnicu, op.cit., p. 230
26
societăţi mixte de cercetare, Ford la 33, Chrysler la 21. La rândul sau IBM e partener la 69
30
societati mixte de cercetare.
Dezvoltarea fără precedent a unor asemenea forme de cooperare a condus la
identificarea unor noi forme de piaţă oligopolistă, a cărei structură trebuie privită la scară
globală. Formarea oligopolurilor tradiţionale s-a bazat pe trei piloni şi anume: abilitatea de a
identifica un mic număr de competitori, apoi un set de produse sau de industrii în cadrul
cărora avea loc o concurenţă oligopolistică şi identificarea traiectoriei tehnologice probabile
pe care produsele respective o vor urma.
Centrul coordonator al CTN-urilor impune, de regulă, unităţilor componente relaţii de
schimb pe care trebuie să le întreţină între ele, precum şi preţurile practicabile. De obicei,
preţurile la care bunurile sunt schimbate sunt fixate pe baza costurilor de producţie. Sunt
însă şi cazuri când societatea-mamă impune unei filiale să cumpere producţia alteia la un
preţ diferit de cel practicat pe piaţa mondială. Asemenea situaţii apar atunci când se
urmăreşte cucerirea sau menţinerea unei poziţii dominante, eludarea controlului schimbului
valutar şi protejarea faţă de fluctuaţiile monetare. Astfel, subfacturarea materiilor prime, a
produselor intermediare, permite filialei care le primeşte să vândă la preţuri mai mici.
Urmărind maximizarea profitului global, societatea transnaţională, influenţează preţurile
pentru a mări beneficiul filialei din ţară unde rata impozitului este scăzută şi invers. În fine
când o devalorizare este iminentă, societatea transnaţională va căuta să scoată din ţara
respectivă cea mai mare parte a profitului şi să o îndrepte spre ţările cu monedă forte.
Profitul este astfel transferat de la o filială la alta sau adus în ţara de origine.
Principalul motiv care îndeamnă o firmă să-şi internaţionalizeze activitatea este
profitul. Mai concret la baza deciziei unei firme de a opera peste hotare stau trei factori. Unul
dintre ei se referă la necesitatea procurării de resurse naturale şi umane mai ieftine. Al
doilea are în vedere posibilitatea pătrunderii pe anumite pieţe, unde exportul ar putea oferi
marje mai mari de rentabilitate. Al treilea factor este condiţionat de creşterea eficienţei
tuturor operaţiunilor desfăşurate de o firmă cu vocaţie mondială.
Puternica motivaţie a firmei de a-şi internaţionaliza activitatea poate fi contracarată
de alţi factori tot atât de importanţi. Dintre aceştia merită reţinută incertitudinea ce planează
uneori asupra deciziei de a investi şi opera într-un mediu de afaceri străin, diferenţele
notabile între veniturile consumatorilor, marea varietate a gusturilor şi preferinţelor acestora,
deosebirile culturale care acoperă un evantai larg de aspecte, de la tradiţii, obiceiuri şi
prejudecăţi până la atitudinea faţă de timp şi muncă. Lor li se adaugă alţi factori privind
caracteristicile valutelor naţionale, legislaţiei, politicii fiscale.
30
Ibidem, p. 233
27
Investiţiile străine directe pot constitui o punte de legătură pentru ţările gazdă cu
pieţele externe, ajutându-le să-şi îmbunătăţească balanţa comercială prin creşterea
volumului exporturilor. Analiza de până acum a scos în evidenţă avantajele companiilor
transnaţionale, a politicii duse de ele în sfera investiţiilor străine directe. Rezultă că procesul
de globalizare are ca principal beneficiar firmele transnaţionale, dar nu singurul. Se impune
şi o analiză a efectelor sociale, a avantajelor şi dezavantajelor asupra majorităţii populaţiei.
Unele aspecte au reieşit, indirect pe parcursul analizei întreprinse. Companiile
transnaţionale înfiinţând filiale în diferite ţări ale lumii creează - îndeosebi prin tipul de
investiţii directe ''greenfield" - noi locuri de muncă, iar prin transferul de tehnologie şi
management creează condiţii de creştere a productivităţii muncii, de care depinde în mod
decisiv nivelul de salarizare a forţei de muncă. În ţările unde se creează filiale şi se fac
investiţii străine directe, de orice fel, însăşi piaţa de desfacere capătă dimensiuni mai mari,
este mai bine aprovizionată, se dezvoltă serviciile, se modernizează căile şi mijloacele de
transport, creşte accesul la credite bancare, sunt mai bine satisfăcute nevoile de informare
şi comunicare, se extinde şi se perfecţionează învăţământul general şi cel pe diverse
specialităţi.
În producţia internaţională în ultimii 50 de ani au existat trei schimbări majore :
1) în prima parte a secolului XX majoritatea CTN erau
angrenate în extracţia de zăcăminte şi agricultura de plantaţii. Acum
aceste operaţii sunt mai puţin importante. Chiar acolo unde cele mai
multe erau implicate în producţia primară în prezent sunt diversificate
prin prelucrarea produselor finite şi în servicii ;
2) producţia internaţională a devenit ‘’multinaţională’’ în sensul
că firmele implicate acum în producţia internaţională de bunuri şi
servicii activează acum în multe ţări. De exemplu firme din Taiwan au
devenit mari investitori în Africa de Sud ;
3) deplasarea forţei de muncă dinspre producţia de bunuri spre
servicii. În acest sens Peter Drucker a constatat că o treime a mers
spre producţia de bunuri materiale, o treime a mers spre confortul
sporit al lucrătorilor americani, europeni şi japonezi. Ultima treime a
mers către îmbunătăţirea educaţiei şi asistenţei sanitare.31
Transnaţionalele nu sunt privite cu ochi buni de masa populaţiei. Mişcările
antiglobaliste din unele state occidentale au un "ghimpe" îndreptat contra companiilor
transnaţionale care urmăresc în principal, maximizarea profiturilor, inclusiv prin utilizarea
31
Peter Drucker, The New Realities: In Government and Politics, in Economy and Business in Society and
World View, New York, Harper Row, 1989, p. 171
28
resurselor materiale, energetice, ştiinţifice şi tehnice aduse în ţările în care se înfiinţează
filiale, în care se fac investiţiile directe.
Internaţionalizarea factorilor de producţie este inegal distribuită. Ţările Triadei au un
rol dominant. Lor le urmează un grup de ţări în curs de expansiune industrială. Majoritatea
populaţiei este dezavantajată de evoluţia companiilor transnaţionale. CTN ce provin din ţări
cu pieţe interne mici înregistrează un grad mai înalt de transnaţionalitate.
CTN se afirmă ca principala forţă a globalizării economice deoarece ele joacă un rol
important în crearea de noi locuri de muncă, în transferul de capital şi tehnologie, în
promovarea exportului, în infuzia de elemente manageriale de înaltă calificare.
Valoarea adăugată creată în activităţile desfăşurate în străinătate a crescut în ritmuri
mai înalte decât cea obţinută pe piaţa internă datorită diversificării şi globalizării producţiei.
Marile CTN au trecut la realizarea unor parteneriate strategice în primul rând în
domeniul tehnologic din dorinţa de a reduce costurile de producţie, riscurile şi incertitudinea
şi pentru a conferi mai multă flexibilitate în decizii şi acţiune. CTN se prezintă de cele mai
multe ori sub forma unor oligopoluri.
1. Explicaţi în ce constă strategia '' tehno-financiară ".
2. Enumeraţi cel puţin cinci companii ce au vânzări anuale de
bunuri şi servicii ce depăşesc 100 de miliarde de dolari.
3. Precizaţii rolurile jucate de CTN.
4. Explicaţi implicaţiile globalizării concurenţei.

DE AUTOEVALUARE
1. Strategia '' tehno-financiară” constă în deplasarea activităţii
firmelor din străinătate de la producţia materială direct spre furnizarea de
servicii. Baza competitivităţii firmelor o formeaza know-how-ul şi activitatea
de cercetare - dezvoltare. Noua lor forţă rezidă în capacitatea lor de a
desfăşura operaţiuni complexe care presupun combinarea activităţii unor
operatori diverşi şi anume întreprinderi industriale , societăţi de inginerie,
bănci internaţionale, organisme multilaterale de finanţare.
2. Printre companiile cu vânzări anuale de bunuri şi servicii ce

depăşesc 100 de miliarde de dolari se numără: Exxon (SUA), General
Motors (SUA), Royal Dutch Shell (Olanda-Marea Britanie), Ford (SUA), IBM
(SUA), Mobil (SUA), Daimler Benz (Germania), Mitsubishi (Japonia).
3. CTN joacă un rol important în crearea de noi locuri de muncă,

promovarea exporturilor, accentuarea transferului de capital şi tehnologie, în
infuzia de competenţe manageriale de înaltă calificare, etc.
4. Globalizarea concurenţei a dat naştere la implicaţii diverse, cele

mai multe provenind din sfera informaţiei şi cercetării tehnologice. În dorinţa
de a reduce costurile de producţie, riscurile şi incertitudinea, marile companii
transnaţionale au trecut la realizarea unor parteneriate strategice, în primul
rând în domeniul tehnologic, menite să le confere mai multă flexibilitate în
decizii şi acţiune.
29
CONCENTRAREA TRANSFRONTALIERĂ A CAPITALULUI SI ACTIVITATEA

OLIGOPOLURILOR MONDIALE
Cuprins
1. Apariţia oligopolurilor transnaţionale

2. Concentrarea transfrontalieră a capitalului si activitatea
oligopolurilor mondiale
2.1. OBIECTIVELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 5
În condiţiile actuale, globalizarea informaţiei face mult mai dificilă

identificarea rivalilor potenţiali de pe pieţe situate la mari distanţe. Pentru a
depăşi aceste dificultăţi progresul tehnico-ştiinţific din statele dezvoltate
ale lumii a creat condiţiile apariţiei reţelelor de oligopoluri. Acest capitol
evidenţiază modul în care alianţele şi fuziunile înregistrate au creat
structura de bază a unor grupuri de firme corespunzătoare apariţiei oligopolurilor globale.
Apariţia oligopolurilor transnaţionale
Accentuarea tendinţei spre globalizarea economiei face ca diferite oligopoluri care

acţionau la nivelul economiilor naţionale să devină oligopoluri transnaţionale. Ele nu pot fi
considerate - datorită concurenţei inevitabile, tot mai severe- un monopol unic mondial.
Dimensiunile marilor grupuri industriale şi apariţia reţelelor de oligopoluri au schimbat
din temelii fizionomia economiei mondiale, orientând-o spre globalizare. Totodată, noile
tehnologii şi descoperiri ştiinţifice au creat condiţiile favorabile expansiunii fără precedent a
companiilor transnaţionale. La toate acestea s-a adăugat intensificarea ritmului de fuziuni şi
achiziţii care au implicat o anumită restructurare a marilor companii, procesul de concentrare
a capitalului efectuându-se simultan atât pe plan intern cât şi internaţional. El a avansat de o
manieră semnificativă îndeosebi în anumite regiuni ale lumii, în perspectiva creării unei pieţe
unice care să dea un elan superior procesului de internaţionalizare a capitalului. Ne referim
mai ales la acele regiuni ale lumii în care se desfăşoară procesul de integrare regională.
30
Formele cele mai caracteristice ale acestei oferte s-au dovedit a fi oligopolurile
mondiale, acestea fiind pe de o parte gradul de concentrare a producţiei şi capitalului, iar pe
de altă parte un mijloc de delimitare al unor raporturi de dependenţă mutuală, care uneşte
un mic număr de companii transnaţionale provenite dintr-o singură industrie sau un complex
de industrii, bazate pe o tehnologie generic comună, ceea ce le oferă statutul de concurent
efectiv pe plan mondial.
Ceea ce este caracteristic noului val al mondializării capitalului vizează extensia
structurilor de ofertă foarte concentrată spre cea mai mare parte a industriilor intensive în
cercetare, beneficiare ale unei tehnologii înalte, precum şi în sectoarele bazate pe producţii
de scară. Sunt cunoscute foarte bine activităţile legate de lansările spaţiale, construcţia de
aeronave civile sau cele care se referă la unele produse foarte specializate ale industriei
militare.
Creşterea intensităţii concurenţei pe fiecare piaţă naţională, luată separat, rămâne un
fapt indiscutabil. Însă concurenţa dintre industriile oligopoliste îmbracă de multe ori forma
infiltrării unora în activitatea altora prin intermediul investiţiilor directe. Totul la nivel
internaţional, de unde şi măsurile de apărare şi protecţie a poziţiilor oligopolurilor ameninţate
de infiltrare. Formele de apărare le-au constituit fuziunile şi achiziţiile, care au accelerat
concentrarea capitalului acestor oligopoluri, le-au mărit capacitatea competiţională, în
condiţiile tendinţelor spre o piaţă globală. Raporturile de forţă dintre diverse reţele de
oligopoluri au devenit decisive în acapararea unei părţi cât mai mari din piaţa mondială.
Informaţia a căpătat o importanţă covârşitoare pentru capacitatea de adaptare a
firmelor la condiţiile aflate într-o continuă schimbare a cererii şi tehnologiei. Obţinerea
informaţiilor necesare operării pe o piaţă globală este un element vital pentru existenţa
propriu-zisă a firmei. Noile tehnologii informaţionale au dat, totodată posibilitatea marilor
firme să instituie un control strict asupra unei părţi apreciabile din operaţiile desfăşurate de
alte firme fără a le absorbi. Tocmai în aceasta constă unul din elementele de originalitate ale
firmelor reţea.
Multe din firmele mai mici pun la dispoziţie o gamă largă de proceduri şi mijloace de
acţiune pentru organizarea şi consolidarea poziţiilor cucerite pe piaţă şi permanentizarea
dominatiei oligopoliste. Tocmai aceste practici au înlesnit trecerea de la oligopolurile
naţionale la oligopolurile mondiale.
Un exemplu concludent în această privinţă ni-l oferă firmele japoneze, organizate in
reţele pe care ei le numesc ''keiretzu". Aceste reţele alcătuiesc un adevărat "lanţ de valori ''.
Firmele japoneze promovează aproape toata gama de relaţii de cooperare, dând dovadă de
o mare flexibilitate şi descentralizare. În cadrul reţelei exista un intens flux de informaţii
reciproce între parteneri, fără a se practica o ierarhie rigidă. Membrii aceluiaşi grup industrial
beneficiază pe linie financiară de coordonare şi consultanţă din partea unei mari bănci care
31
este integrată organic grupului. Colaborarea este atât de strânsă încât membrii oligopolului
îşi împart laboratoarele de cercetare şi capacităţile de producţie.32 Legăturile de cooperare
pe plan financiar, tehnologic, industrial şi comercial pe care membrii unei asemenea reţele le
stabilesc între ei relevă faptul că ei se consideră şi se tratează parteneri egali indiferent de
dimensiunile firmelor. Se poate spune că în cadrul reţelei oligopoliste asistăm la crearea
unei pieţe interne unde costurile de tranzacţie sunt substanţial reduse.
Organizarea firmelor în reţele oligopoliste constituie, fără îndoială, o formă
superioară de concentrare a capitalului şi de globalizare a economiei. În acelaşi timp,
folosirea pe scară largă a telematicii, a automatizării flexibile bazată pe microelectronică
precum şi a altor mijloace moderne de dirijare a producţiei a permis proliferarea know-how-
ului specializat şi adâncirea productivităţii muncii în cadrul reţelelor oligopoliste.
Apariţia reţelelor de oligopoluri a coincis în linii mari, cu formarea grupurilor
industriale multinaţionale. Ele reprezintă în prezent componenta cea mai importantă pentru
definirea oligopolurilor mondiale. Totodată, aceste grupuri industriale multinaţionale au
devenit principalul protagonist al procesului de globalizare. Una din problemele aflate încă în
dispută este cea a localizării producţiei.
Concentrarea transfrontalieră a capitalului si activitatea oligopolurilor mondiale
Criteriile de localizare a producţiei cunoscute în practica internaţională, respectiv

costul scăzut al forţei de muncă, dimensiunile cererii şi ale pieţelor naţionale, precum şi
existenţa în regiune a unor firme puternice rivale, tind şi ele să fie revizuite în noua fază a
procesului de globalizare, câştig de cauză căpătând politicile de liberalizare. Astăzi, mai mult
decât oricând, mondializarea concurenţei îmbracă forma unei legi coercitive a producţiei
capitaliste, care în condiţiile liberalizării şi deschiderii pieţelor îşi demonstrează întreaga sa
forţă. În contextul globalizării capitalului concurenţa nu mai este anonimă. Ea capătă forme
concrete, vestita Triadă fiind scena principală de desfăşurare a rivalităţilor. Globalizarea este
sinonimă cu delocalizarea oligopolurilor naţionale, extinderea lor pe toate meridianele Terrei
şi intensificarea rivalităţii dintre ele. Binecunoscuta Triadă (SUA, UE, Japonia) constituie nu
numai cadrul politic de integrare industrială, dar şi de omogenizare a pieţelor. De aceea,
capacitatea unui grup oligopolist de a-şi menţine statutul de concurent / rival efectiv se
măsoară prin puterea sa de a fi prezent şi în alte regiuni ale Triadei decât în ţara sa de
origine.
Prima sursă de disparităţi între companiile transnaţionale ţine de avantajele oferite
de ţara lor de origine, mai precis de apartenenţa lor la un anumit spaţiu naţional. În această
privinţă poziţia SUA în cadrul sistemului financiar internaţional, puterea sa politică şi militară
32
François Chesnais, La mondialisation du capital, Éd. Syros, Paris, 1994, p. 84
32
conferă firmelor transnaţionale din această ţară un loc particular în cadrul oligopolurilor
mondiale.
În contextul noului val al mondializării capitalului şi competivitatea structurală a
dobândit noi dimensiuni. Pe lângă dimensiunea clasică legată de talia întreprinderii şi
eficienţa activităţii ei, foarte importante au devenit relaţiile dintre sistemul financiar şi
industrie. Băncile şi-au asumat în ultimul timp funcţii sporite nu numai în finanţarea firmelor
naţionale, dar şi în protecţia lor faţă de agresivitatea celor venite din afară. Creşterea
gradului de internaţionalizare confruntă statele şi marile grupuri industriale cu problemele
delicate pe care le ridică investiţiile străine directe. Mai concret, problema care se pune este
de a şti în ce măsură acestea pot duce la slăbirea ţesăturii productive naţionale şi a
procesului interactiv de cooperare între oligopoluri33
Pe de o parte internaţionalizarea tehnologiei se referă în mod esenţial la localizarea
în străinătate a unei părţi de cercetare ştiinţifică. Pe de altă parte sfera tehnologiei reprezintă
un caz particular al "non-globalizării" pornind tocmai de la caracterul strategic al acesteia,
astfel ca anumite segmente ale cercetării ştiinţifice nu vor fi niciodată delocalizate, dată fiind
prioritatea absolută pe care o deţin unele state sau firme. Cercetarea fundamentală
(aproape în întregime) şi cea aplicativă (cea mai mare parte a ei) au fost localizate în ţările
de origine a marilor grupuri oligopoliste.
Globalizarea va impune, probabil, lărgirea atribuţiilor filialelor în materie de cercetare
ştiinţifică şi inovaţie tehnologică. Forţele de cercetare formate din savanţi proveniţi din ţările
în dezvoltare (din India, din ţări central şi sud-est europene, din unele ţări sud-americane
sau africane), nu vor mai fi racolate şi concentrate la companiile-mamă ale transnaţionalelor,
ci vor fi concentrate la filiale, pe baza unor programe convenite, atât în domeniul cercetării
ştiinţifice fundamentale , cât şi aplicate, la început pe termen scurt şi mediu iar mai târziu pe
termen lung.
Costurile astronomice pe care le presupune cercetarea-dezvoltarea astăzi motivează
din plin alianţele strategice între marile firme. În fond alianţele urmăresc printre altele şi
partajarea acestor costuri, cărora chiar giganţii industriali cu greu le mai fac faţă. De pildă, la
începutul anilor '80 punerea la punct a unei aeronave civile de tip Boeing 767 costa circa 1,5
miliarde de dolari. Astăzi (2000) costurile estimative pentru un avion civil de generaţie nouă
se ridică la aproape 2.5 miliarde de dolari.34 Alianţele tehnologice au îmbrăcat o mare
varietate de forme contractuale şi structuri organizatorice, dar în esenţă ele au urmărit unul
şi acelaşi scop: monitorizarea împreună a cunoştinţelor legate de crearea şi promovarea
noilor produse. Acest fapt a generat noi forme de investiţii legate de inovaţiile în "high-tech".
Pe de altă parte, creşterea fără precedent a alianţelor de acest fel a fost încurajată de
33
Gheorghe Postelnicu şi Cătălin Postelnicu , op. cit. ,p. 240, 242
34
Chesnais Francois, op. cit. , p. 95
33
scurtarea ciclului de viaţă al produselor, de sporirea costurilor cercetării-dezvoltării precum şi
a riscurilor pe care le presupune. Datorită acestui fapt, în sprijinirea cercetării tehnologice s-
a implicat chiar statul prin sponsorizarea cercetării în învăţământul superior , prin formarea
de noi cercetători care vor putea fi utilizaţi la filiale. Această orientare va mări considerabil
capacitatea inovaţională a filialelor .
Ţările în dezvoltare nu sunt excluse de la o asemenea posibilitate. Ele îşi vor mări
potenţialul ştiinţific propriu, pentru a participa prin acest personal de înaltă calificare la
filialele oligopolurilor mondiale. Apare în acest fel posibilitatea ca aceste ţări să valorifice
superior propriile lor resurse materiale.
Existenţa oligopolurilor mondiale are şi numeroase dezavantaje. Există aproximativ un
miliard de şomeri (incluzând aici şi şomajul parţial), 300 de milioane de copii muncesc în
condiţii abrutizante. În timp ce producţia anuală de produse agroalimentare de bază
depăşeşte cu 10% nevoile de consum, 30 milioane de oameni mor anual de foame, iar
peste 800 milioane suferă de subnutriţie. 35
5. Explicaţi ce sunt reţele ''keiretzu".

6. Enumeraţi câteva dezavantaje ale existenţei oligopolurilor
mondiale

DE AUTOEVALUARE
1. Reţele ''keiretzu" reprezintă o formă de organizare sub forma unor reţele

caracteristică firmelor japoneze. Aceste reţele alcătuiesc un adevărat "lanţ
de valori ''. Firmele japoneze promovează aproape toata gama de relaţii de
cooperare, dând dovadă de o mare flexibilitate şi descentralizare. În cadrul
reţelei exista un intens flux de informaţii reciproce între parteneri, fără a se
practica o ierarhie rigidă. Membrii aceluiaşi grup industrial beneficiază pe
linie financiară de coordonare şi consultanţă din partea unei mari bănci care
este integrată organic grupului. Colaborarea este atât de strânsă încât
membrii oligopolului îşi împart laboratoarele de cercetare şi capacităţile de
producţie.
2. Existenţa oligopolurilor mondiale are numeroase dezavantaje printre care:

şomajul, dezvoltarea economică a unor regiuni în defavoarea altora, etc.
35
Tiberiu Brăilean, Noua economie.Sfârşitul certitudinilor, Ed. Institutul european, 2001, p. 43-44
34
INVESTIŢIILE STRĂINE DIRECTE –CEL MAI DINAMIC INSTRUMENT AL COMPANIILOR

TRANSNAŢIONALE ÎN PROCESUL GLOBALIZĂRII
Cuprins
1. Scurtă perspectivă istorică a investiţii străine directe (ISD)

2. Factori ce contribuie la atragerea investiţiilor străine directe
3. Politici de promovare şi atragere a ISD de către ţările-gazdă
4. Factori ce au determinat expansiunea investiţiilor străine
directe
Acest capitol dezbate problema investiţiilor străine directe (ISD)-

considerate în procesul globalizării, ca cel mai dinamic instrument al CTN.
Investiţiile internaţionale au avut, în special în ultimele trei decenii, un
impact puternic asupra creşterii economice, a comerţului exterior şi a
structurilor productive din, practic, toate ţările lumii. În teoria economica tradiţională, IED
pot avea, în principiu, un impact pozitiv sau negativ asupra bunăstării naţionale, însă
mulţi hiperglobalişti susţin că producţia şi competiţia globală sporesc eficienţa economiei
mondiale, deoarece STN-urile încurajează o diviziune internaţională a muncii, astfel
încât ţările devin mai specializate în producerea bunurilor în care deţin un avantaj
comparativ. Competiţia reduce profiturile monopoliste şi intensifică presiunea pentru
inovaţie. Tot în cadrul acestui capitol vom afla cum globalizarea afacerilor şi a producţiei
face ca economiile naţionale şi destinele comunităţilor din cadrul lor să fie din ce în ce
mai interconectate.
Scurtă perspectivă istorică a investiţii străine directe (ISD)

Din perspectivă istorică fluxurile de investiţii străine directe (ISD) cunosc o nouă
etapă în cadrul investiţiilor internaţionale după Al Doilea Război Mondial când SUA
realizează investiţii masive în reconstrucţia Europei Occidentale.
35
Într-o primă definiţie a unei comisii europene ISD constau în înfiinţarea sau
cumpărarea unui activ generator de venit într-o ţară străină asupra căruia firma investitoare
deţine controlul.36
Într-o definiţie ulterioară prin ISD se înţelege achiziţionarea pachetului de acţiuni de
control în cumpărarea unor întreprinderi sau construirea pe loc gol în străinătate.37 Nici din
această definiţie nu rezultă ce fel de firmă achiziţionează acţiuni, cumpără sau construieşte
întreprinderi.
Sunt şi unii autori care exprimă în mod direct raportul dintre CTN şi ISD. Investiţia
străină directă este o categorie a investiţiilor internaţionale care reflectă scopul unei entităţi
rezidente într-o ţară (investitorul direct) de a obţine un interes de durată într-o companie
38
rezidentă în altă ţară (investiţia directă). În cadrul acestei definiţii CTN este ’’investitorul
direct’’care prin intermediul unei filiale a sa efectuează ’’investiţia directă’’, respectiv ISD. Ca
atare nu putem analiza ISD în afara CTN a cărei instrument producător de venit este. Pe de
altă parte ISD se află la baza constituirii CTN, fiind componenta sa cea mai dinamică.
Nu absolutizăm faptul că doar firmele transnaţionale fac ISD. Investiţiile străine
directe sunt fluxuri internaţionale complexe care pot fi făcute şi de persoane fizice
investitoare, dar menţionăm câteva aspecte care arată strânsa legătura dintre CTN şi ISD.
Investiţiile străine directe oferă posibilitatea ca mărfurile produse de filialele CTN în ţările
receptoare să nu mai suporte taxele vamale, deoarece în condiţiile unei politici
protecţioniste este tot mai dificil să se păstreze o piaţă numai pe calea exporturilor. Astfel,
devine necesar să se producă direct în străinătate. Societăţile transnaţionale impulsionează
comerţul internaţional al societăţii-mamă deoarece filialele implantate în exterior au nevoie
de maşini şi utilaje, de cunoştinţe tehnice, pe care le procură, în mare măsură, din ţara de
origine. În al doilea rând societatea transnaţională poate profita cel mai bine de pe urma
diferenţelor dintre ratele naţionale ale dobânzii. Firma transnaţională va împrumuta de acolo
unde condiţiile sunt cele mai favorabile şi va acorda fondurile unei filiale aflate în ţara de
implantare în condiţii de împrumut nefavorabile. În al treilea rând societatea transnaţională
profită din plin de pe urma fluctuaţiilor monetare. Astfel, cumpără masiv moneda ţării unde
se aşteaptă o revalorizare pentru ca, după aceea, să fie schimbată pe monedele ale căror
cursuri au rămas constante, rezultând în acest mod câştiguri semnificative. Practica din
trecut a "paradisurilor fiscale", deci a evaziunii fiscale, va lua amploare în condiţiile
globalizării, ceea ce impune un sistem legislativ integrat adoptat de organisme globaliste,
pentru a stopa aceste practici speculative.
36
European Comission, Panorama of European Industry, 1991
37
Sterian Dumitrescu, Ana Bal, op. cit., p. 89
38
Florin Bonciu, Marian George Dinu, Politici şi instrumente de atragere a investiţiilor străine directe, Ed.
Albatros, 2001, p. 13
36
Cealaltă problemă este cea a dinamismului investiţiilor internaţionale. ISD sunt
considerate cel mai dinamic instrument al economiei globale. În ultimele două decenii ISD
au crescut la nivel mondial mai repede decât alţi indicatori macroeconomici ca PIB şi
comerţul internaţional. Astfel între 1985 şi 1995 ISD au crescut cu o medie anuală de 18,4%,
pe când comerţul global cu mărfuri a avut o rată anuală de 11% iar PIB mondial de 8,5%.39
Fluxurile de ISD au crescut în anul 2000 cu 18% faţă de anul anterior, atingând un
nivel record de 1,3 trilioane USD, iar volumul mondial al stocurilor de ISD a depăşit 6
trilioane USD.40
Legătura directă între ISD şi CTN se constată şi prin dinamismul lor. Investiţiile
internaţionale fiind instrumentul cel mai dinamic al economiei globale impulsionează
expansiunea globală a CTN. Asemănător cu distribuţia CTN pe glob sunt repartizate şi ISD.
Triada este reprezentată de 71% din fluxurile de intrare şi 82% din fluxurile de ieşire a ISD.
În cadrul Triadei UE îşi sporeşte ponderea atât ca sursă cât şi ca receptor de ISD, ajungând
la un flux de intrări de 617 miliarde USD în anul 2000, iar SUA cu 281 miliarde USD la
intrare şi 139 miliarde USD la ieşire, pe când Japonia are doar 8 miliarde USD la intrare şi
33 miliarde USD la ieşire.41
Ce permite unui agent economic să facă o investiţie directă într-o ţară străină? În
principiu o firmă locală, dintr-o ţară dezvoltată este avantajată în lupta de concurenţă cu o
firmă străină. Firma locala primeşte lupta ''pe teren propriu", ea poate beneficia de sprijinul
propriului guvern, de relaţii tradiţionale cu furnizorii autohtoni sau cu investitorii instituţionali
din propria ţară. De aceea o firmă străină pentru a se putea menţine într-un mediu economic
nou trebuie să posede alte avantaje, care să se dovedească valabile. Numai aşa ea va avea
şansa să obţină un profit mai mare, nu numai faţă de cel din ţara de origine, ci şi în
comparaţie cu concurenţa din ţara gazdă; în acest mod , investiţia sa externă se va justifica.
Pentru a ajunge într-o astfel de ipostază, firma străină va trebui să acumuleze în prealabil
calităţi specifice în propria ţară , pe planul dimensiunii capitalului, al tehnologiei, al obţinerii
economiilor de scară, care toate la un loc vor crea un avantaj competitiv. Aşa apare
posibilitatea investiţiilor străine directe. Valorificarea avantajului competitiv nu va fi posibilă
fără exercitarea deplină a controlului. Un control partajat împiedică investitorul străin să-şi
pună în valoare calităţile specifice, de exemplu, cele legate de capacitatea managerială.
Totodată controlul asigura păstrarea avansului tehnologic, împiedicând difuzarea know-how-
ului.42
39
Paul Hirst, Grahame Thompson, op. cit., p. 102
40
UNCTAD, World Investment Report, Promoting Linkages, New-York and Geneva, 2001
41
Florin Bonciu, Marian George Dinu, op. cit., p. 30
42
Sterian Dumitrescu, Ana Bal, op. cit., p. 90-91
37
Modalităţile concrete de implantare a investiţiilor străine directe
Modalităţile concrete de implantare a investiţiilor străine directe cuprind un evantai
exterm de larg, de la o participare minoritară până la deţinerea integrală a capitalului unei
filiale.
În ceea ce priveşte societăţile americane, ele înclină în mod evident spre acele forme
de investiţii care le asigură proprietatea integrală. Controlul total al filialelor externe este o
garanţie pentru societatea-mamă, ea este asigurată că politica sa va fi respectată. În plus,
rezistenţa faţă de o participare chiar şi majoritară se explică prin decalajul tehnologic dintre
SUA şi celelalte ţări.
Difuziunea capitalului social este acompaniată, în mod normal, de implementarea
unei tehnologii de vârf. Deţinând doar o parte din activele unei întreprinderi , societatea-
mamă se teme că va fi silită să divulge procedeele sale de fabricaţie şi în consecinţă, să
piardă avansul său tehnologic. Această teamă împinge firmele americane să transforme o
participaţie iniţial minoritară într-o participaţie majoritară şi mai ales integrală. Refuzul unei
participaţii minoritare este motivat şi prin considerente de ordin fiscal. Administraţia
americană reduce impozitul pe cifra de afaceri a unei societăţi-mamă cu suma taxelor plătite
în străinătate de propriile filiale, cu condiţia ca ea să posede cel puţin 10% din capitalul
acestora.
O tactică folosită în mod curent constă în penetrarea iniţială într-o anumită societate
străină cu singurul scop de a studia şi cunoaşte piaţa locală, de a înnoda relaţii de afaceri,
de a evalua posibilităţile de extindere a cererii pentru anumite produse. Această fază de
informare , o dată depăşită, în situaţia că perspectivele se anunţă atrăgătoare, se solicită o
majorare a capitalului. Capitalurile locale fiind, de obicei, insuficiente, societatea
transnaţională preia controlul asupra întreprinderii. Într-un interval de timp, prin cumpărarea
de titluri de valoare, partea intereselor autohtone este redusă la o mărime neînsemnată.
Strategia cea mai convenabilă de implantare externă pare a fi cumpărarea unor
societăţi deja în funcţiune. Această cale permite economisirea de timp şi de bani, utilizarea
de salariaţi care cunosc bine munca lor, beneficiul unei conduceri care cunoaşte
caracteristicile pieţei locale. Cumpărarea unei întreprinderi este decisă în ultima instanţă de
raportul dintre preţul plătit şi profitul previzibil.
O formă specială de investiţie externă o constituie crearea întreprinderilor mixte cu
firme de stat (Mixed joint ventures) sau a întreprinderilor conjugate (Joint international
business ventures). Primele constau într-o asociere între una sau mai multe întreprinderi
străine, cu o firmă de stat autohtonă în condiţii aproximativ egale. Această formă de
societate este întâlnită în Japonia. Legislaţia niponă impune o participare a capitalurilor
autohtone în proporţii egale cu cele ale capitalului străin. În cazul altor ţări, îndeosebi slab
dezvoltate, întreprinderea "conjugata"(asociată) apare ca un rezultat al unui contract în care
38
ţara gazdă obţine recunoaşterea aportului său propriu (resurse naturale, mână de lucru,
capital ) de către firma străină.43
Pentru creşterea permanentă a ISD între investitorii străini şi ţările receptoare, se
impune crearea unui climat de afaceri bazat pe încredere şi transparenţă, avantajos pentru
fiecare parte. Principalul beneficiu pentru fiecare parte aflată în relaţie este profitul cât mai
mare şi cât mai rapid, diversificat în funcţie de interesele şi politicile ţărilor de origine şi ale
ţărilor gazdă.
Factori ce contribuie la atragerea investiţiilor străine directe

Care este interesul investitorilor străini ? Ce motive şi criterii se află la baza deciziilor
lor pentru a investi în anumite ţări ? Pe lângă un nivel de bază (garantarea ISD ; legislaţie
transparentă şi stabilă ; fiscalitate acceptabilă), investitorii străini se orientează şi după
accesul la tehnologie avansată, personal calificat, forţă de muncă ieftină, acces la informaţii.
Pe plan politic investitorii internaţionali sunt atraşi de acele ţări în care există
stabilitate politică, economică, socială şi o economie în creştere. Pe plan economic criteriile
şi motivele sunt diverse :
- dorinţa de a obţine resurse materiale cu costuri inferioare celor din ţările de origine.
Pentru unele domenii ca : minerit, materiale de construcţii, petrol, industria forestieră,
industria alimentară, principalele motive şi criterii se referă la resursele naturale ;
- forţa de muncă mai ieftină, necalificată sau semicalificată şi motivată ;
- politici fiscale stabile, nivelul impozitului pe profit mai mic ;
- nivelul de dezvoltare a infrastructurii în general şi a telecomunicaţiilor în special ;
- existenţa unei pieţe de desfacere mari ;
- politici de privatizare ;
- birocraţie redusă. 44
Criteriile şi motivaţiile investitorilor internaţionali se diferenţiază pe categorii de ţări,
deoarece nu se pot obţine tehnologii avansate, competenţe manageriale, de marketing şi
organizaţionale de la ţările în dezvoltare sau în tranziţie, nici privatizare sau forţă de muncă
mai ieftină de la ţările dezvoltate. Forţa de muncă mai ieftină există în ţările în dezvoltare şi
în tranziţie fiind folosită de investitorii străini pentru produse finite intensive în forţa de muncă
aşa cum sunt sectoarele : textile, confecţii şi încălţăminte. Astfel cea mai mare parte a ISD
sunt localizate în Asia de Sud-Est (Singapore, Coreea de Sud, Thailanda, Malaiezia, China)
şi America Latină. Africa de Vest şi de Nord urmează exemplul asiatic : Coasta de Fildeş,
Senegalul, Tunisia şi Marocul au beneficiat de ISD în special în domeniul textilelor.
43
Ibidem, p. 92
44
Florin Bonciu, Marian George Dinu, op. cit., p. 44, 65-76
39
Investitorii internaţionali caută de asemenea şi resurse tehnologice, aptitudini
manageriale şi de marketing. În acest sens s-au încheiat alianţe de către companiile
coreene, taiwaneze şi indiene cu firme din UE şi SUA pentru tehnologie de vârf sau filiale
ale firmelor din SUA sunt în căutare de talente manageriale în Marea Britanie. La fel
investitorii din Japonia se orientează în Marea Britanie pentru cercetare-dezvoltare. 45
Politici de promovare şi atragere a ISD de către ţările-gazdă
Atragerea ISD de către ţările receptoare se realizează prin asigurarea de către

acestea a unor condiţii de natură politică, economică şi legislativă :
- cadrul instituţional şi legislativ funcţional, stabil, transparent şi predictibil ;
- climat investiţional de calitate ;
- regim comercial şi de schimb valutar liber ;
- eliminarea barierelor din calea investiţiilor ;
- tratament egal pentru investitorii autohtoni şi străini.
ISD este un mijloc pentru realizarea strategiilor economice ale statelor receptoare.
Aceste state stabilesc strategiile prioritare : pe ramuri, pe regiuni, pe probleme. De exemplu
crearea de noi locuri de muncă, realizarea de mărfuri ecologice.
Pentru a folosi ISD ca instrumente care să contribuie la dezvoltarea lor, ţările
receptoare au la dispoziţia lor diferite tipuri de stimulente :
- fiscale şi anume : scutiri de la plata impozitului pe profit pe o perioadă de timp ;
deduceri ale impozitului în funcţie de valoarea investiţiilor ;
- financiare : oferite de UE şi SUA prin acordarea de sume gratuite pentru investiţii în
infrastructură ; credite cu dobânzi reduse ;
- alte stimulente : preţuri preferenţiale ale terenurilor pentru anumite obiective ;
închiriere de terenuri pe o perioadă de timp fără plată ; participarea doar cu 50% din capital
pentru o perioadă în condiţiile satisfacerii unor cerinţe privind durata şi mărimea investiţiilor ;
un număr de locuri de muncă nou create. 46
Între efectele pozitive ale ISD pentru ţările de origine ale investitorilor se înscriu :
repatrierea câştigurilor ( profit, dividende, dobânzi ) ; recunoaşterea internaţională a
reputaţiei lor. Ca atare pe termen lung beneficiile ţărilor de origine ale investitorilor se înscriu
47
pe o traiectorie pozitivă. Dar investitorii internaţionali transferând în alte ţări o parte din
activităţile lor economice închid sau reduc unităţile de producţie din ţările lor de origine,
reducând astfel numărul locurilor de muncă şi îngroşând rândurile şomerilor în propria lor
ţară.
45
Charles Albert Michalet, op. cit.., p. 49, 56
46
Florin Bonciu, Marian George Dinu, op. cit., p. 98-102, 139, 154, 164; Georgeta Ilie, op. cit., p. 231-233
47
Georgeta Ilie, op. cit., p. 212
40
În general impactul ISD asupra performanţelor economice ale ţărilor-gazdă nu este
uşor şi imediat de cuantificat. Efectele pozitive sau negative ale ISD pentru aceste ţări se
află într-o dublă dependenţă. Ele depind atât de strategia investitorilor internaţionali cât şi de
cea a ţării-gazdă.
ISD au şi unele efecte negative. Creşterea productivităţii muncii atrage după sine
creşterea şomajului mai ales în rândul forţei de muncă necalificate sau slab calificate.
Investiţiile străine directe au marcat de la un an la altul noi recorduri, ele fiind o
urmare firească a intensificării activităţii corporaţiilor multinaţionale şi a eforturilor de
liberalizare a pieţelor şi comerţului. Investitiile străine directe au crescut în valoare nominală
mai repede decât produsul intern brut mondial şi comerţul mondial. În ciuda faptului că
economia mondială a cunoscut mai multe perioade de recesiune, stocul investiţiilor străine
directe a continuat să crească, atingând în anul 1998 suma de 4 trilioane de dolari, faţă de 2
trilioane de dolari în 1993 şi 1 trilion în 1987.
Factori ce au determinat expansiunea investiţiilor străine directe
Cum se explică această expansiune extrem de puternică a investiţiilor străine directe,

îndeosebi în ultimul deceniu al secolului XX ? Este dificil de surprins toate cauzele care au
generat acest fenomen. În literatura de specialitate se analizează mai ales:48
1) Una din cauzele majore a creşterii fără precedent a investiţiilor străine directe
constă în afirmarea importanţei producţiei internaţionale, promovată, în primul rând de
corporaţiile transnaţionale. Acestea au ajuns să ofere 25% din producţia mondială. La
rândul ei expansiunea producţiei internaţionale n-ar fi fost posibilă fără liberalizarea
regimului juridic al investiţiilor străine de către foarte multe state.
2) Se menţin şi chiar se accentuează disparităţile mari între diferite grupuri de state
privite din punct de vedere al nivelului lor de dezvoltare economică sau al stadiului de
implementare a reformelor. Volumul cel mai mare de investiţii îl realizează ţările dezvoltate.
Astfel ţările Triadei deşi însumau, în 1996, 14,5% din populaţia mondială, atrăgeau 60% din
fluxurile de ISD în prima jumătate a anilor ’90. La nivelul anului 1996 ţările dezvoltate au
investit 295 miliarde de dolari peste hotare şi au primit 208 miliarde de dolari.
3) Promotorul principal al ISD l-au constituit statele care fac parte din OCDE
(Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică) şi companiile transnaţionale care îşi
au originea acolo. Ţările membre ale OCDE au constituit motorul creşterii economice
mondiale şi forţa propulsatoare a globalizării.
4) O altă cauză a creşterii impresionante a volumului investiţiilor străine o
constituie numărul foarte mare de fuziuni şi achiziţii între firme. Principala cauză este
48
Gheorghe Postelnicu, Cătălin Postelnicu, op. cit., p. 249-270
41
consolidarea financiară a respectivelor firme în raport cu concurenţa. Fuziunea vizează
dezvoltarea firmei atât pe orizontală cât şi pe verticală. Astfel din totalul investiţiilor străine
directe efectuate pe întreg globul în anul 1996, 275 miliarde de dolari a fost valoarea
fuziunilor şi achiziţiilor reprezentând faţă de anul precedent o creştere cu 16 %. Volumul cel
mai mare de fuziuni şi achiziţii de firme s-a efectuat tot în statele dezvoltate, ponderea
deţinând-o SUA. Corporaţiile multinaţionale localizate în SUA şi Marea Britanie sunt cei
mai mari cumpărători, contabilizând 57% din vânzările totale.
5) Una din cauzele importante care au contribuit la amplificarea mişcării capitalului
rezidă în tendinţele recente ale transferului de tehnologie. Plăţile globale făcute sub forma
de taxe pentru patente de invenţie şi licenţe aproape că s-au triplat în intervalul 1983-1995
fiind estimate la circa 50 miliarde dolari. Şi la acest capitol se remarcă dominaţia SUA. Astfel
în 1995 companiile transnaţionale care îşi au sediul în SUA, au încasat 27 miliarde dolari
sub forma de taxe pentru patente şi licenţe , adică 56% din totalul încasărilor mondiale.
6) O influenţă foarte mare asupra creşterii volumului investiţiilor străine directe au
avut-o încheierea diferitelor acorduri între firmele situate în ţări diferite. Aceste înţelegeri
materializate în acorduri pe termen scurt, mediu şi lung au cunoscut fel de fel de variante, de
la societăţi mixte, până la cel de leasing, subcontractare, franciză, marketing, cercetare-
dezvoltare.
7) De pe lista cauzelor care au contribuit la creşterea vertiginoasă a investiţiilor
străine directe nu poate lipsi, comerţul. Investiţiile şi comerţul se găsesc într-un raport de
complementaritate deoarece:
- reprezintă două căi folosite de firme pentru a vinde în străinătate;
- ambele depind de un set comun de factori, precum dimensiunile pieţelor interne ale
ţărilor gazdă sau de măsurile de liberalizare a preţurilor pe care ţările gazdă le adoptă;
- fiecare se sprijină şi încurajează reciproc, în sensul că promovarea unor exporturi
prioritare facilitează, în continuare, alte investiţii, iar acestea , la rândul lor, presupun
importante fluxuri comerciale exprimate prin importuri şi exporturi;
- investiţiile străine stimulează exporturile din ţările gazdă , fie prin filialele create în
străinătate, fie prin relaţiile de cooperare iniţiate cu firmele locale;
- politicile guvernamentale legate de stimularea comerţului exterior întotdeauna au
avut un puternic impact asupra fluxurilor investiţionale şi viceversa.
8) Deşi pretutindeni în literatura de specialitate internaţionalizarea producţiei şi apoi
globalizarea ei este prezentată ca un efect al creşterii exportului de capital sub forma de
investiţii directe, astăzi nimeni nu mai pune la îndoială faptul că de la un anumit punct, însăşi
globalizarea activităţii productive s-a transformat într-o cauză a sporirii volumului fluxurilor
investiţionale. Factorul principal care a determinat această inversare a situaţiei l-a constituit
expansiunea CTN pe toate continentele şi intrarea sub incidenţa activităţii lor a unei părţi tot
42
mai mari din producţia materială şi de servicii. Astfel în Canada şi Irlanda filialele străine
deţineau 50% din producţia manufacturată. În Olanda acest procent reprezintă 30%, iar în
Marea Britanie şi Franţa 20%. În majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene această
pondere oscila între 10-20%.
Concentrarea fluxurilor de capital într-un număr mic de ţări coincide, în timp cu
transformarea acestora în cele mai mari recipiente ale investiţiilor străine.
Pe parcursul anilor, investiţiile străine directe au devenit mai importante pentru CTN
decât comerţul exterior, deoarece generează noi locuri de muncă, aduc o tehnologie
avansată care determină creşterea productivităţii muncii şi reprezintă prin impozite şi taxe
sursa de venit la bugetul de stat a ţării-gazdă. Dacă o lungă perioadă de timp, comerţul
mondial a constituit mecanismul principal prin care economiile naţionale au fost legate între
ele, astăzi investiţiile au devenit mai importante în integrarea tuturor ţărilor în economia
mondială. Investiţiile străine directe nu reprezintă doar un simplu mecanism de integrare a
pieţelor, ci liantul dintre sistemele productive ale diverselor ţări.
Dată fiind importanţa deosebită pe care o au investiţiile străine directe pentru CTN-
uri, în adoptarea deciziei de amplasare a lor de către acestea se impun anumite condiţii.
Din punct de vedere istoric, primul argument al localizării investiţiilor a fost cel al existenţei
unor resurse naturale în zonă. Apoi, o influenţă relativ mare a avut-o costul forţei de muncă.
În ultimul timp, forţele care stau la baza globalizării, cu deosebire tehnologia şi informaţia,
au determinat schimbări radicale în optica şi strategiile adoptate de CTN privind localizarea
investiţiilor. Deşi motivele tradiţionale nu au dispărut întru totul, importanţa lor a scăzut
considerabil. De exemplu, forţa de muncă necalificată sau slab calificată aproape că a
încetat să mai constituie un argument pentru localizarea investiţiilor. La fel şi costul scăzut
al acesteia. În locul lor au apărut alte motive cum ar fi: nivelul productivităţii, nivelul calificării,
existenţa unei infrastructuri adecvate, prezenţa unei pieţe naţionale sau regionale largi şi
dinamice.
Pe lângă factorii economici mai este necesar ca investitorii să fie întâmpinaţi de o
politică favorabila din partea ţărilor gazdă. Obligaţia investitorilor străini faţă de ţările-gazdă
se pot referi la: menţinerea numărului de angajati, efectuarea unei ISD de o anumită valoare
până la o anumită dată.
1. Ce motive şi criterii se află la baza deciziilor investitorilor străini

pentru a investi în anumite ţări ?
2. Enumeraţi câteva dintre principalele politici de promovare şi
atragere a ISD de către ţările-gazdă
3. Explicaţi două dintre cauzele care au condus la expansiunea
extrem de puternică a investiţiilor străine directe, îndeosebi în
ultimul deceniu al secolului XX ?
43
DE AUTOEVALUARE
1. Pe lângă un nivel de bază (garantarea ISD ; legislaţie

transparentă şi stabilă ; fiscalitate acceptabilă), investitorii străini se
orientează şi după accesul la tehnologie avansată, personal calificat, forţă
de muncă ieftină, acces la informaţii.
Pe plan politic investitorii internaţionali sunt atraşi de acele ţări în
care există stabilitate politică, economică, socială şi o economie în creştere.
Pe plan economic criteriile şi motivele sunt diverse :
- dorinţa de a obţine resurse materiale cu costuri inferioare celor din
ţările de origine. Pentru unele domenii ca : minerit, materiale de construcţii,
petrol, industria forestieră, industria alimentară, principalele motive şi criterii
se referă la resursele naturale ;
- forţa de muncă mai ieftină, necalificată sau semicalificată şi
motivată ;
- politici fiscale stabile, nivelul impozitului pe profit mai mic ;
- nivelul de dezvoltare a infrastructurii în general şi a
telecomunicaţiilor în special ;
- existenţa unei pieţe de desfacere mari ;
- politici de privatizare ;
- birocraţie redusă.
.
2. Atragerea ISD de către ţările receptoare se realizează prin
asigurarea de către acestea a unor condiţii de natură politică, economică şi
legislativă :
- cadrul instituţional şi legislativ funcţional, stabil, transparent şi
predictibil ;
- climat investiţional de calitate ;
- regim comercial şi de schimb valutar liber ;
- eliminarea barierelor din calea investiţiilor ;
- tratament egal pentru investitorii autohtoni şi străini.
3. Una din cauzele majore a creşterii fără precedent a investiţiilor

străine directe constă în afirmarea importanţei producţiei internaţionale,
promovată, în primul rând de corporaţiile transnaţionale. Acestea au ajuns
să ofere 25% din producţia mondială. La rândul ei expansiunea producţiei
internaţionale n-ar fi fost posibilă fără liberalizarea regimului juridic al
investiţiilor străine de către foarte multe state.
O altă cauză a creşterii impresionante a volumului investiţiilor străine
o constituie numărul foarte mare de fuziuni şi achiziţii între firme. Principala
cauză este consolidarea financiară a respectivelor firme în raport cu
concurenţa. Fuziunea vizează dezvoltarea firmei atât pe orizontală cât şi pe
verticală.
44
CONTROVERSE TEORETICE ŞI IDEOLOGICE PRIVIND COMPANIILE

TRANSNAŢIONALE FAŢĂ DE GLOBALIZARE
Cuprins
1. Principalele poziţii doctrinare faţă de globalizare

2. Concluzii privind rolul şi activităţile CTN, ca principal factor
al globalizării
Lucrare de evaluare nr. 2
Acest capitol urmăreşte să scoată în evidenţă principalele poziţii

doctrinare faţă de globalizare şi să genereze concluziile generale asupra
rolului şi activităţii CTN, ca principal factor al globalizării. La finalul
capitolului sunt prezentate şi indicaţiile pentru realizarea celei de-a doua
lucrări de control.
Principalele poziţii doctrinare faţă de globalizare
În percepţia asupra CTN există trei poziţii doctrinare faţă de globalizare:49
a) poziţii convenţional-obiective; convenţionale deoarece ele asumă ideea
conform căreia mişcarea internaţională a capitalului antreprenorial contribuie la
creşterea economică globală, iar aceasta, la rândul său, este o sursa de progres
social şi de ameliorare a condiţiei umane, dar şi obiective deoarece ele apreciază ca
netranşată apriori problema distribuţiei sporului de bunăstare generat prin ISD între
firmele investitoare şi economiile-gazdă. În consecinţă, reprezentanţii acestui curent
de opinie avansează sugestii cu privire la condiţiile în care ţările-gazdă pot să
încerce să optimizeze efectele ISD;
b) atitudini proglobaliste, care susţin fără rezerve avantajele globalizării la
nivelul structurilor productive, deci ale transnaţionalizării pentru toţi actorii implicaţi,
fie ei state sau firme;
c) opinii antiglobaliste, care nu împărtăşesc ideea rolului benefic al creşterii
economice asupra evoluţiei societăţii umane în ansamblu şi care condamnă fără
45
echivoc operaţiunile CTN, considerându-le sursa dezagregării sociale şi ecologice în
lumea contemporană.
a) Atitudinea convenţional-obiectivă faţă de efectele ISD şi ale operaţiunilor CTN
este împărtăşită de John Dunning în lucrarea Multinational Enterprise and the Global
Economy şi Neil Hood şi Stephen Young în lucrarea comună The Economics of
Multinational Enterprise.
Dacă se acceptă afirmaţia generală că multe ţări sunt dependente de CTN în
calitatea acestora de furnizori de resurse, competenţe şi acces la pieţe, de generatori de
resurse valutare, locuri de muncă şi spirit antreprenorial, principala concluzie care poate fi
desprinsă pe baza numeroaselor studii empirice în materia efectelor ISD constă în aceea că
nu se pot face aprecieri definitive cu privire la caracterul pozitiv sau negativ al impactului
CTN asupra bunăstării economice a statului receptor. În viziunea autorilor amintiţi este în
mod evident dificil de generalizat rolul optim al ISD asupra dezvoltării economice. În
evaluarea efectelor ISD asupra economiilor de implantare cea mai corectă abordare este
cea punctuală, de judecare a unor situaţii concrete definite prin parametri ce ţin atât de
firma investitoare (natura şi soliditatea avantajelor de proprietate, strategia şi obiectivele
firmei), cât şi de economia receptoare ( mediul economic, setul de politici guvernamentale,
stadiul de dezvoltare ).
Firma transnaţională urmăreşte un număr restrâns de obiective economice
particulare, în esenţă valorificarea puterii sale concurenţiale pentru obţinerea de profituri, în
vreme ce statelor naţionale le sunt circumscrise obiective economice cu caracter general,
cum ar fi accelerarea creşterii produsului naţional brut, precum şi obiective mai nuanţate cu
caracter strategic, cum ar fi păstrarea identităţii culturale, protejarea mediului înconjurător. În
opinia autorilor amintiţi, în măsura în care statele receptoare practică politici economice
generale care încurajează dezvoltarea factorilor de productie creaţi şi politici specifice care
urmăresc atragerea anumitor tipuri de ISD în funcţie de strategia de dezvoltare economică,
în măsura în care este asigurată funcţionarea unui mediu economic concurenţial şi în care
există un anume grad de exigenţă a cererii, şansele ca operaţiunile CTN să genereze efecte
benefice pentru ţările-gazdă sporesc. Incidenţa unor astfel de condiţii este de regulă cu atât
mai mare cu cât gradul de dezvoltare al unei ţări este mai ridicat. Iată de ce eventualitatea
unor efecte adverse ale ISD este mai mare în cazul în care statul receptor este mai puţin
dezvoltat.
Lumea dezvoltată care primeşte ISD într-o măsură ceva mai mică dispune de
instrumente prin care poate să orienteze şi să integreze investiţiile străine în strategiile
proprii de dezvoltare, nepercepând de regula ISD ca o ameninţare la adresa independenţei
lor economice. Chiar şi statele din această categorie continuă totuşi să-şi protejeze
sectoarele considerate strategice precum audiovizualul, exploatarea resurselor naturale şi
46
mai ales apărarea. Un amendament la Omnibus Trade and Competitiveness Act permite
preşedintelui SUA să blocheze o fuziune sau o preluare a unei firme americane de către
străini ori de câte ori astfel de operaţiuni sunt percepute ca o ameninţare la adresa securităţii
naţionale. Ţările cu economie în tranziţie din centrul şi estul Europei au promovat începând
cu prăbuşirea sistemului comunist politici de largă deschidere spre fluxurile comerciale şi de
investiţii străine, nepărând să-şi pună în mod deosebit problema independenţei economice,
ci dimpotrivă văzând în ISD un mijloc benefic de racordare a economiilor lor la structurile
productive ale unei economii în curs de globalizare.
Activitatea CTN nu este în mod automat şi nediferenţiat benefică pe teritoriul statelor-
gazdă, şansele ca ea să se dovedească astfel sporind în măsura în care se reuşeşte
îmbinarea strategiilor transnaţionale cu interesele clar conturate prin politici specifice ale
statelor-receptoare. Statele pentru a beneficia de avantajele interdependenţei trebuie să
accepte costurile acesteia respectiv renunţarea într-o anumită măsură la suveranitatea lor
economică.
După părerea noastră CTN au ajuns să încalce domeniul de putere al statelor prin
desfăşurarea unei autorităţi paralele în problema managementului economic, a localizării
industriale şi investiţionale, prin direcţionarea inovaţiilor tehnologice.
Ca atare poziţiile convenţional-obiective faţă de CTN sunt numai potenţial, dar nu
automat benefice faţă de statele-gazdă. Pentru a deveni cu adevărat benefice statele-gazdă
trebuie să-şi impună politici economice adecvate intereselor naţionale care să se conjuge
cu interesele şi operaţiile CTN.
b) Poziţia proglobalistă susţinând caracterul general benefic al internaţionalizării
producţiei, a fost în ultimul deceniu cea care a tins să imprime morala comună în materia
fluxurilor de ISD şi a operaţiilor CTN. Opinia este împărtăşită de adepţii neoliberalismului
economic, care văd o relaţie direct proporţională între gradul de libertate în mişcarea
bunurilor, serviciilor şi factorilor de producţie şi sporirea concurenţei, a eficienţei economice
şi a creşterii economice.
CTN constituie cel mai important şi puternic segment promotor al globalizării.
Formele prin care ele realizează acest lucru sunt diverse începând cu chiar operaţiunile ce
le definesc, cele de internaţionalizare a producţiei şi mergând până la exercitarea de
presiuni asupra guvernelor lor, prin lobby-uri corporatiste, inclusiv în cadrul unor negocieri
internaţionale menite să deschidă mai larg frontierele naţionale în faţa activităţilor CTN.
Alianţele între corporaţii sunt prezente nu numai la nivel naţional, ci cu atât mai
eficient în cadrul unor forumuri internaţionale. O astfel de organizaţie în care sunt bine
reprezentate interesele CTN europene, japoneze şi nord-americane este Comisia
Trilaterală, iniţiată în 1973 de David Rockefeller, preşedintele băncii Chase Manhattan şi
Zbigniew Brzezinski primul director al Comisiei, cu scopul armonizării intereselor economice
47
ale celor trei parteneri regionali. Membrii comisiei sunt cetăţeni cu responsabilităţi importante
în cele trei regiuni, între care directorii unor mari CTN, directori ai unor publicaţii importante
sau ai unor canale de televiziune, foşti sau viitori oameni politici.
De asemenea anumite organizaţii internaţionale respectiv Organizaţia pentru

Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) şi
Banca Mondială (BM), Fondul Monetar Internaţional (FMI), susţin cauza globalizării prin
demersurile de promovare a unor norme multilaterale uniforme care să asigure un demers
favorabil pentru ISD şi operaţiunile CTN.
OCDE invocă posibilitatea oricărei ţări de a adopta măsuri de salvgardare a
securităţii sale naţionale sau a sistemului său financiar precum şi măsuri de salvgardare
temporare în alte domenii. În cadrul negocierii acordului multilateral pentru investiţii, Franţa
condiţionează semnarea acordului de modul de soluţionare a trei chestiuni şi anume:
exceptarea domeniului culturii de la aplicarea acordului, nelegitimarea extrateritorialităţii
legilor şi neacceptarea politicilor de dumping ecologic şi social sau altfel spus interzicerea
modificării legislaţiilor din domeniul social sau al mediului înconjurăator cu scopul atragerii
de investiţii străine.50
c) Poziţia antiglobalistă plasează globalizarea la rădăcina dezintegrării sociale şi
ecologice. O lucrare care reflectă atitudinea antiglobalistă este cea intitulată Corporaţiile
conduc lumea aparţinând lui David C Korten, economist american specializat în problemele
dezvoltării. Lucrarea se constituie într-o pledoarie pentru solidaritatea societăţii civile, pentru
lupta comunităţilor locale şi a guvernelor în faţa alianţei de interese economice, politice,
ideologice care promovează procesul de globalizare. Sensul acestui din urmă proces ar fi
acela de transferare a puterii din mâinile guvernelor responsabile pentru binele public în cele
ale câtorva mari corporaţii.
Korten susţine că globalizarea nu este un proces inevitabil ci un proces prezentat
drept inevitabil derulat în avantajul CTN. Autorul dezvoltă elementele alianţei de interese
aflate în spatele globalizării, alianţă care are în centrul său corporaţiile şi care promovează
doctrina ideologică a "libertarismului corporatist". Korten consideră această sintagmă drept
cea mai potrivită pentru definirea alianţei, deoarece consecinţa acesteia din urmă este ''
plasarea drepturilor şi libertăţilor corporaţiilor mai presus de drepturile şi libertăţile
persoanelor individuale.''51 În viziunea lui Korten corporaţia actuală există tot mai mult ca o
entitate separată detaşată de oameni şi de interesele umane. Korten susţine ideea că
globalizarea întăreşte tendinţele de monopolizare cu elemente preluate din publicaţia "The
Economist'' referitoare la creşterea gradului de concentrare a pieţelor: în industria bunurilor
50
Ibidem, p. 123
51
David C. Korten, Corporaţiile conduc lumea, Ed. Samizdat, 1999, p. 87
48
de consum de folosinţă îndelungată, cinci firme controleaza aproape 70% din piaţă; în
industriile de automobile, aeronautică , de aparatură electrică şi electronică şi în siderurgie
cinci firme controlează peste 50% din piaţa mondială; iar în birotică şi în domeniul mass-
mediei primele cinci companii controlează peste 40% din vânzări. Avem de-a face în
situaţiile menţionate fie cu situaţii de monopol, fie cu puternice tendinţe de monopolizare.52
Dezvoltând maniera în care marile firme realizează monopolizarea pieţelor,
scoaterea acestora de sub incidenţa liberei concurenţe, Korten subliniază rolul alianţelor
strategice între CTN prin care este instituit un sistem de concurenţă controlată. În virtutea
unui astfel de sistem, marile firme limitează concurenţa efectivă dintre ele încurajând în
schimb, rivalitatea dintre firmele mai mici şi forţându-le pe acestea să absoarbă tot mai
multe din costurile producerii valorii adăugate. Are loc o descentralizare a activităţilor CTN,
o organizare a acestora la două paliere: cel central unde sunt cantonate competenţele şi
funcţiile esenţiale ale firmei (cercetare-dezvoltare, management strategic şi financiar) şi cel
periferic, către care sunt deplasate activităţile de producţie propriu-zise.
Viziunea lui Korten asupra rolului profund negativ al acţiunii globalizatoare a CTN
include mai multe coordonate. În termeni generali el acuza tipul de societate spre care ne
îndreptăm, o monocultură de consum globalizată în care valorile, credinţele şi identităţile
distinctive care fac oamenii să simtă că aparţin unor comunităţi şi unor locuri tind să fie
înlocuite de simbolurile universalizate create şi propagate de către corporaţii. "Simbolurile
noastre culturale ne oferă o importantă sursă de identitate şi semnificaţie; ele ne oferă
valoarea şi locul nostru în istorie...Când controlul simbolurilor noastre culturale trece în
mâinile corporaţiilor le cedăm prin excelenţă puterea de a ne defini identitatea. În loc să fim
americani, norvegieni, egipteni, filipinezi sau mexicani, devenim pur şi simplu membri ai
"generaţiei Pepsi.’’53
Un alt rău major şi cu consecinţe la scara întregii umanităţi îl constituie propagarea
de către CTN a comportamentului care asumă lipsa oricăror limite fizice şi ecologice ale
acţiunii economice. În opinia autorului comportamentul CTN este unul de tip colonialist care
agravează problemele majore legate de sărăcie, de distribuţia inegală a veniturilor, de
pericolele ecologice cu care omenirea este deja confruntată. Afirmând că globalizarea nu
este un proces inevitabil, că ideea conform căreia am fi prinşi ca într-un cleşte de forţe
istorice ce nu pot fi înfrânte este falsă, Korten oferă şi propria sa soluţie: recuperarea
spaţiului politic, a celui economic, descentralizarea spaţiului mondial.54 Toate aceste
coordonate ale unui program al schimbării au drept element esenţial recuperarea drepturilor
omului în faţa corporaţiilor, prin acele mecanisme care sunt de natură să asigure prevalenţa
localului şi naţionalului în problemele care privesc comunităţile respective. În spaţiul
52
A Survey of Multinational, The Economist/ 27.03.1994, p 17, apud David C. Korten, op. cit., p. 121
53
David C. Korten, op. cit., p. 185
54
ibidem, p. 351-373
49
economic, spre exemplu, autorul întrevede acţiuni precum: schimbarea structurii
economice, prin crearea unei economii de piaţă formată cu precădere din întreprinderi
familiale, cooperative de dimensiuni restrânse, firme în proprietatea lucrătorilor lor ,
corporaţii municipale şi de cartier; aplicarea riguroasă a unor puternice reglementări antitrust
care să conducă la spargerea concentrărilor de putere din mâinile corporaţiilor, schimbarea
principiilor de impozitare a activităţilor economice, astfel încât în aplicarea acestora să se
ţină seama de măsura în care diferite activităţi generează disfuncţii ecologice sau sociale. În
direcţia descentralizării spaţiului mondial, una din măsurile ce ar trebui adoptate o constituie
reglementarea comerţului internaţional şi stabilirea de reguli de conduită pentru corporaţiile
transnaţionale în realizarea investiţiilor, astfel încât să li se garanteze statelor şi localităţilor
dreptul de a stabili, în funcţie de interesele lor, regulile şi standardele pentru relaţia lor de
comerţ exterior şi pentru firmele ce funcţionează sub jurisdicţiile lor.
În final Korten face un apel pentru trezirea spirituală a umanităţii, pentru
abandonarea monismului materialist care ne-a ghidat evoluţia cu deosebire în acest secol.
În mod paradoxal cele două atitudini diametral opuse de condamnare şi de susţinere
fără rezerve a globalizării se întâlnesc pe coordonata de schimbare etică.
Pe aceeaşi poziţie se situează şi Z. Bauman care consideră că globalizarea
lezează însăşi esenţa statului, respectiv suveranitatea politică, economică, militară şi
culturală. Ceea ce erodează chiar statul naţiune sunt transnaţionalele.55
Controversele cu privire la CTN-uri sunt o continuare a controverselor analizate în
introducere cu privire la globalizare, deoarece CTN reprezintă vârful de lance al procesului
de globalizare. În diversitatea punctelor de vedere privitoare la CTN se conturează trei
poziţii principale: proglobalistă, antiglobalistă şi intermedi Poziţia globalistă, reprezentată
de neoliberalism, evaluează rezultatele pozitive ale CTN atât pentru statul-naţiune cât şi
pentru diferite segmente ale populaţiei în special pentru generaţia tânără. Această poziţie
vizează caracterul benefic al CTN prin implementarea ISD, a tehnologiilor avansate, a
cercetării, a mobilităţii sociale fără graniţe, opţiunea tineretului de a se mişca în spaţii
neîngrădite.
Punctul slab al acestei poziţii constă în optimismul său exagerat care nu ţine seama
de riscurile şi efectele dăunătoare ale CTN.
La extrema cealaltă se situează poziţia tranşant antiglobalistă, reprezentată de
marxism, care neagă orice efect pozitiv al CTN. Ca atare această poziţie solicită o acţiune
conjugată a societăţii civile şi a guvernelor împotriva CTN văzând în acestea din urmă un
caracter profund daunător de tip colonial.
55
Zygmunt Bauman, Globalizarea şi efectele ei sociale,Ed Antet, p. 57
50
Ca atare ne delimităm de punctele de vedere exprimate de Korten şi Bauman. După
părerea noastră globalizarea nu exprimă numai o înţelegere subiectivă ci este un proces
obiectiv, necesar şi inevitabil fie că ne place sau nu acest lucru.
Comparând cele doua poziţii extreme cea proglobalizare care se referă numai la
rezultatele favorabile ale CTN-lor şi cea antiglobalizare care consideră CTN numai sub
aspectele negative cu caracter malefic, împărtăşim punctul de vedere al poziţiei
intermediare, reprezentată de noua social-democraţie, mai flexibilă deoarece ţine seama de
condiţiile diferitelor grupuri de ţări (dezvoltate, în tranziţie şi în dezvoltare). Se impune o
strategie înţeleaptă, echilibrată a fiecărei ţări în raport cu CTN, care să ia în considerare atât
aspectele pozitive ale acestora, referitoare la capitalul investiţional, tehnologie, cercetare,
mobilitate socială, forţă de muncă calificată, dar să estimeze riscurile şi efectele dăunătoare
economiei naţionale pentru diferite ramuri infrastructurale, ecologice, culturale.
Concluzii privind rolul şi activităţile CTN, ca principal factor al globalizării

Lucrările de specialitate consideră CTN drept motor al globalizării. Date recente
demonstrează că ritmul de creştere al CTN şi ISD este mai rapid decât al altor indicatori
mondoeconomici ca PIB mondial şi comerţul internaţional.
Concluziile generale asupra rolului şi activităţii CTN, ca principal factor al
globalizării, ai căror germeni am încercat să-i analizăm sunt:
1. Creşterea şi ramificarea CTN la nivel mondial duc la accelerarea acumularii
capitalului ca principal factor de producţie;
2. El reprezintă mijlocul de redistribuire a celorlalţi factori de producţie : tehnologici,
informaţionali, manageriali, umani. Dar afectează negativ echilibrul ecologic al ţărilor în
care-şi desfăşoară activitatea.
3. CTN contribuie substanţial la creşterea, generală şi pe locuitor, a PIB -ului ţărilor
de origine şi a PIB -ului din ţările în care acţionează prin filiale şi prin investiţii directe. Din
păcate partea profitului în valoarea adăugată este repatriată în ţările de provenienţă a
acestor companii.
4. CTN prezintă şi unele implicaţii sociale pozitive şi negative. Pozitive sunt: crearea
de noi locuri de muncă, accelerarea progresului tehnic, aplicarea de metode şi procedee de
marketing şi management cu eficienţă ridicată, creşterea productivitatii muncii şi a nivelului
de salarizare, proliferarea unor sisteme informaţionale moderne. Dintre cele negative
amintim:'' repatrierea '', de regulă, a profitului de către companiile-mamă, aplicarea unor
metode de intensificare a muncii salariaţilor, lăsarea protecţiei sociale în seama statului,
pierderea unui mare număr de locuri de muncă existente datorită restructurărilor şi
reorganizărilor destinate reducerii costurilor salariale, degradarea în ţările-gazdă a mediului
înconjurător.
51
5. CTN influenţează deseori domeniul politic subminând stabilitatea politică,
sprijinind de regulă partidele de dreapta, generând discriminări care afectează echilibrul
dintre grupurile sociale.
6. CTN, respectiv oligopolurile supranaţionale reprezintă forma principală a
concurenţei imperfecte. Ele restricţionează pe de o parte competiţia, pe de alta o
accentuează imprimându-i caracteristici proprii pieţei cu concurenţă de tip monopolist.
CTN sunt reale motoare ale globalizării şi generatoare de creştere economică prin
punerea în mişcare a capitalului, a cercetării ştiinţifice şi tehnologice, a capacităţii
manageriale şi organizatorice, a forţei de muncă, dar ele nu produc bunăstare pentru toate
ţările şi categoriile sociale. Cele mai avantajate sunt ţările de origine ale CTN, investitorii de
capital, managerii companiilor transnaţionale. CTN au şi consecinţe adverse. Ele adâncesc
decalajele şi inegalităţile între ţările dezvoltate şi cele rămase în urmă, dintre categoriile
sociale cele mai înstărite şi cele mai sărace.
Bogăţia produsă de globalizare nu trebuie însuşite numai de cei bogaţi şi ţările
dezvoltate care guvernează organismele financiare internaţionale. Aceste instituţii trebuie
reformate astfel încât să aibă un caracter democratic, să includă în structura lor de
conducere reprezentanţii tuturor ţărilor astfel încât aceste organisme să devină pârghii
eficace de reducere a şomajului, a sărăciei şi inegalităţilor social-economic
1. Care sunt principalele poziţii doctrinare faţă de globalizare ?

Menţionaţi poziţia doctrinară pe care o susţineţi şi argumentaţi
această pozi
2. Comentaţi în câteva fraze poziţia antiglobalistă.

DE AUTOEVALUARE
1. În percepţia asupra CTN există trei poziţii doctrinare faţă de globalizare:
a) poziţii convenţional-obiective; convenţionale deoarece ele asumă ideea
conform căreia mişcarea internaţională a capitalului antreprenorial contribuie
la creşterea economică globală, iar aceasta, la rândul său, este o sursa de
progres social şi de ameliorare a condiţiei umane, dar şi obiective deoarece
ele apreciază ca netranşată apriori problema distribuţiei sporului de
bunăstare generat prin ISD între firmele investitoare şi economiile-gazdă. În
consecinţă, reprezentanţii acestui curent de opinie avansează sugestii cu
privire la condiţiile în care ţările-gazdă pot să încerce să optimizeze efectele
ISD;
b) atitudini proglobaliste, care susţin fără rezerve avantajele globalizării la
nivelul structurilor productive, deci ale transnaţionalizării pentru toţi actorii
implicaţi, fie ei state sau firme;
c) opinii antiglobaliste, care nu împărtăşesc ideea rolului benefic al creşterii
economice asupra evoluţiei societăţii umane în ansamblu şi care condamnă
52
fără echivoc operaţiunile CTN, considerându-le sursa dezagregării sociale şi
ecologice în lumea contemporană.
2. Poziţia antiglobalistă plasează globalizarea la rădăcina dezintegrării

sociale şi ecologice. O lucrare care reflectă atitudinea antiglobalistă este cea
intitulată Corporaţiile conduc lumea aparţinând lui David C Korten,
economist american specializat în problemele dezvoltării. Lucrarea se
constituie într-o pledoarie pentru solidaritatea societăţii civile, pentru lupta
comunităţilor locale şi a guvernelor în faţa alianţei de interese economice,
politice, ideologice care promovează procesul de globalizare. Sensul acestui
din urmă proces ar fi acela de transferare a puterii din mâinile guvernelor
responsabile pentru binele public în cele ale câtorva mari corporaţii.
LUCRARE DE VERIFICARE NR. 2
Întocmiţi o lucrare de 6-10 pagini, în care să realizaţi un studiu de caz

asupra unei companii transnaţionale.
Lucrarea va avea următoarea structură:
1. Scurtă descrierea a companiei transnaţionale ….
2. Analiza pieţei/ pieţelor pe care acţionează compania transnaţională
…..
3. Mixul de marketing al companiei ……
a. Politica de produs
b. Politica de preţ
c. Politica de distribuţie
d. Politica de promovare
La această lucrare se vor primi maxim 10 puncte din nota finală.
Bibliografie:
1. Alan Rugman, International Business, McGraw Inc , London ,1995
2. Anda Mazilu, Transnaţionalele şi competitivitatea., Ed. Economică, 1999
3. Arthur Dambischi, Teză de doctorat: „Corporaţiile Multinaţionale în Procesul
Globalizării”, Academia de Studii Economice, Bucureşti
4. Arthur Dambischi; Fluxurile investiţionale interstatale, “Tribuna Economică” Nr. 30/
iulie 2000
5. Ch. A ,Swenson.; Selling to a Segment Market: The Lifestyle Approach, NTC
Business Books, Illinois: Lincolnwood, 1992
6. Charles Albert Michalet, Les multinationales face à crise, IRM Lausanne, 1995
7. David C. Korten, Corporaţiile conduc lumea, Ed. Samizdat, 1999
8. David Held, Anthony Mc Grew, David Goldblatt, Jonathan Perraton, Transformări
globale, Ed. Polirom, 2004
9. European Comission, Panorama of European Industry, 1991
10. Florin Bonciu, Marian George Dinu, Politici şi instrumente de atragere a investiţiilor
străine directe, Ed. Albatros, 2001
11. François Chesnais, La mondialisation du capital, Éd. Syros, Paris, 1994
12. Georgeta Ilie,Investiţii internaţionale,Ed Dimitrie Cantemir, Bucureşti, 2002
13. Gheorghe Postelnicu, Cătălin Postelnicu,Globalizarea economiei, Ed. Economică,
2000
14. Gilbert Abraham-Frois, Economie politică, Ed. Humanitas, 1994
15. John H.Dunning, Multinational Entreprises and Global Economy, Addison –Wesley,
London, 1993;
16. Lucica-Valentina Gîrbăcea (Golea), Teză de doctorat: „Comportamentul firmelor
internaţionale: strategii şi structuri”, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 2005
17. Nicolae Al. Pop,; Marketing, Ed. Didactică şi Pedagogică R.A., Buc. 1996
53
18. Ovidiu Nicolescu (coord.); Burduş, Eugen; Zorlenţan, Tiberiu; Căprărescu,
Gheorghiţa; Verboncu, Ion; Management, Ed. Didactică şi Pedagogică R.A., Buc.
1992
19. P.W.Daniels, W. F. Lever, The Global Economy in Transition, Longman, London,
1996
20. Paul Hirst, Grahame Thompson, Globalizarea sub semnul întrebării, Ed. Trei, 2002
21. Peter Drucker, The New Realities: In Government and Politics, in Economy and
Business in Society and World View, New York, Harper Row, 1989
22. Philip Kotler; Marketing Management: Analysis, Planning, Implementation and
Control, 8th. Edition, New Jersey: Prentice Hall, 1993
23. R. Vernon, International Investment and International Trade in the Product Cycle,
Quartely Journal of Economics, May, 1966
24. Sterian Dumitrescu, Ana Bal, Economie mondială, Ed. Economică, 1999
25. Theodor, Stolojan, Tătărcan, Raluca, Integrarea şi politica fiscală europeană,
Editura Infomarket, Braşov, 2002
26. Tiberiu, Brăilean, Globalizarea, Editura Institutului European, Iaşi, 2004
27. Infomarket, Braşov, 2002Tiberiu Brăilean, Noua economie.Sfârşitul certitudinilor,
Ed. Institutul european, 2001
28. Titus Suciu, Globalizare şi doctrine economice contemporane, Ed Lux Libris,
Braşov, 2008
29. Titus Suciu, Teză de doctorat: Globalizarea şi impactul social al acesteia în prisma
principalelor curente de gândire economică din zilele noastre, Academia de Studii
Economice, Bucureşti, 2006
30. UNCTAD, World Investment Report, Promoting Linkages, New-York and Geneva,
2001
31. Zygmunt Bauman, Globalizarea şi efectele ei sociale,Ed Antet,Bucureşti, 1999
Anexe
54
55
56
57
58
59
60
61
62

Competitivitate Si Globalizare

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Competitivitate Si Globalizare

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

Lect.univ.dr. Alina Simona TECĂU

Lect.univ.dr. Titus SUCIU

REPROGRAFIA UNIVERSITĂŢII “TRANSILVANIA” DIN BRAŞOV

Unitatea de învăţare Titlul Pagina

Unitatea de învăţare 1 Câteva cuvinte despre Indicele globalizării 4

Unitatea de învăţare 2 Obiectivele unităţii de învăţare 2 6

FACTORII AI 1. Mediul demografic

CONCENTRAREA 1. Apariţia oligopolurilor transnaţionale

Unitatea de învăţare 6 Obiectivele unităţii de învăţare 6 35

INVESTIŢIILE 1. Scurtă perspectivă istorică a investiţii străine

Unitatea de învăţare 7 Obiectivele unităţii de învăţare 7 45

CONTROVERSE 1. Principalele poziţii doctrinare faţă de globalizare

Câteva cuvinte Revista Foreign Policy publica de cativa ani un „Indice al

NU ÎNCERCAŢI SĂ MEMORAŢI ÎN MOD MECANIC!

Bazele care sunt oferite aici trebuie să constituie doar un punct

Câteva observaţii utile!

ATENŢIE LA REALIZAREA LUCRĂRILOR DE VERIFICARE!

Răspunsurile la testele pe care le veţi rezolva de-a lungul

Lucrările de verificare sunt în număr de două şi cu ele se

Modul de transmitere a lucrării dumneavoastră către profesor

GLOBALIZARE şi COMPETITIVITATE – DEFINIRI, CONCEPTE

OBIECTIVELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 2

Acest capitol urmăreşte să ofere o imagine de ansamblu a ceea ce

“fiecare ţară trebuie să producă ce poate

Globalizarea înseamnă circulaţia liberă a capitalului, mărfurilor, tehnologiei,

Competiţia, competitivitatea şi avantajul competitiv

De ce discutăm despre competitivitate ?

• SCOPUL DEZVOLTĂRII: obţinerea unui standard de viaţă ridicat şi în creştere.

• MIJLOCUL PENTRU REALIZAREA SCOPULUI: mărirea productivităţii înţeleasă ca

• COMPETIŢIA ÎNTRE FIRME: motorul creşterii productivităţii la nivel de firmă

• COMPETITIVITATEA: determină poziţia pe care o firmă o ocupă în competiţie

la nivel de naţiune reprezintă nivelul productivităţii naţionale şi poziţia ocupată de naţiune

O firmă are un avantaj competitiv dacă, aflată într-un mediu competitiv,

(1) este sustenabil - poate fi susţinut pe

RĂSPUNSURILE ŞI COMENTARIILE LA ÎNTREBĂRILE ŞI TESTELE

1. Globalizare înseamnă circulaţia liberă a capitalului, mărfurilor,

FACTORII AI MEDIULUI INTERNAŢIONAL DETERMINANŢI ÎN PROCESUL

OBIECTIVELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 3

In scopul adaptării continue a strategiilor, politicilor de dezvoltare,

Mediul demografic este componenta care cunoaşte în perioada

Mediul economic este format din totalitatea variabilelor ce concură la

Mediul natural reprezinţă un alt aspect deosebit de important al

Mediul tehnologic reprezintă cadrul cel mai larg al progresului economico-

Spectrul politic al mediului investiţional la rândul său, determină

Mediul socio-cultural simbolizează un complex unitar şi multivalent

1. Enumeraţi componentele mediului internaţional care pot

1. Componentele mediului internaţional care pot influenţa procesul

LUCRARE DE VERIFICARE NR. 1

Întocmiţi o lucrare de maxim 6 pagini, în care să analizaţi

La această lucrare se vor primi maxim 10 puncte din nota finală.

ROLUL COMPANIILOR TRANSNAŢIONALE ÎN GLOBALIZARE ŞI REDISTRIBUIREA

1. Apariţia companiilor transnaţionale

OBIECTIVELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 4

Acest capitol evidenţiază tendinţa de expansiune, pe toate

Apariţia companiilor transnaţionale

Definiri privind companiile transnaţionale

Una din problemele cele mai disputate referitoare la companiile

Caracterul internaţional al CTN este dezvoltat de J. H. Dunning în mai multe lucrări

Autorii români accentuează caracterul internaţional al transnaţionalelor. S.

Faţă de celelalte definiţii la care ne-am oprit ce se refereau la activitatea de producţie

În definiţiile prezentate şi în alte lucrări de specialitate indiferent cum sunt numite: