ROMANUL REALIST, OBIECTIV

Liviu Rebreanu – Ion

Fișă de lucru
Romanul Realismul
 este o specie a genului epic, în proză, de dimensiuni  este un curent literar ce presupune reprezentarea
ample; verosimilă/veridică a realității într-o operă literară, cu
 personajele sunt numeroase și diferite ca importanță intenția de a crea iluzia vieții;
(principale, secundare, episodice) și complexitate;  teme specifice: goana după înavuțire, banii, căsătoria,
 intriga este elaborată și dezvoltă mai multe conflicte familia, moștenirea, paternitatea, etc.
(exterioare și interioare);  personajele sunt oameni obișnuiți care nu depășesc
 acțiunea se desfășoară pe mai multe planuri nici în bine, nici în rău, media umană;
narative;  personajele ilustrează tipuri morale(ex. avarul,
 încearcă să cuprindă viața în toată complexitatea ei parvenitul, mincinosul, etc), dar mai cu seamă tipuri
(socială, culturală, economică, politică, mentalitară sociale (ex. țărănimea, burghezia, intelectualul);
etc.)  perspectivă narativă obiectivă , narator neimplicat,
 cunoaște o multitudine de forme impersonal, omniscient, omniprezent;
 descrierea minuțioasă a cadrului în care se desfășoară
acțiunea, tehnica mănuntului /detaliului semnificativ
în realizarea atmosferei și în construcția personajelor.
 Interesul pentru psihologie (se întrebuințează analiza
psihologică)
I. Subiectul operei
1. Unde are loc acțiunea romanului „Ion”?
2. În ce perioadă se desfășoară acțiunea romanului „Ion”?
3. Care sunt personajele care participă la acțiune?
4. Scrie un rezumat al romanului în care să prezinți destinul lui Ion.
II. Încadrarea în epocă/ în curentul literar. Apariție.
Liviu Rebreanu este considerat de către critica literară unul dintre întemeietorii romanului românesc
modern a cărui creație este integrată literaturii interbelice. Liviu Rebreanu este un deschizător de drumuri în ceea
ce privește scrierile sociale, prin romanele Ion și Răscoala, dar și prin cele de factură psihologică, precum
Pădurea spânzuraților, Ciuleandra sau Adam și Eva.
Mare parte a creației sale se integrează curentului literar realism. Principalele sale trăsături, evidente și în
opera literară rebreniană, sunt: prezentarea veridică a realității, obiectivitatea perspectivei narative, observația
tipurilor umane caracteristice, reliefarea individului ca produs al societății în care trăiește, prezentarea amănuntelor
semnificative și alcătuirea descrierilor minuțioase, stilul impersonal, sobru, concis, precis.
Romanul Ion apare în anul 1920 și este un roman realist de tip obiectiv, cu tematică rurală, o
capodoperă a literaturii române interbelice. Considerat de Eugen Lovinescu „cea mai puternică creație obiectivă a
literaturii române”, înfățișează universul satului ardelenesc de dinaintea Primului Război Mondial în mod realist.
III. Geneza romanului. Raportul realitate - ficțiune
Romanul are la bază câteva experiențe de viață, distanțate în timp despre care Liviu Rebreanu a
vorbit în interviurile, articolele sau conferințele sale. Citește cu atenție mărturisirile scriitorului, punând în
relație scenele din realitatea trăită de Rebreanu cu cele corespunzătoare din roman.
a. „Era o zi de început de primăvară. Pământul, jilav, lipicios. Ieșisem cu o pușcă la porumbei sălbatici.
Hoinărind pe coastele dimprejurul satului, am zărit un țăran, îmbrăcat în haine de sărbătoare. El nu mă vedea. Deodată, s-a
aplecat și a sărutat pământul. L-a sărutat ca pe o ibovnică…”
b. (La o săptămână după această scenă, află de la sora lui Livia, povestea unei fete înstărite, care fusese bătută
cumplit de tatăl său pentru că rămăsese însărcinată cu un tânăr sărac și leneș): „Pe fată p chema Rodovica. Biata Rodovica,
de altfel, mânca destul de des bătaie în ultimul timp, fiindcă se întâmplase să greșească și să rămână însărcinată (…) Afară
de greșeala fetei, trebuia să se încuscrească el, fruntaș, cu pleava satului și să dea zestre bună unui prăpădit de flăcău care
nu iubea pământul și nu știa să-l muncească cum se cuvine.”
c. „Tot în zilele acelea am stat de vorbă cu un flăcău din vecini, voinic, harnic, muncitor și foarte sărac. Îl chema
Ion Boldijar al Glanetașulu. (…) Pronunța de altfel cuvântul « pământ »cu atâta sete, cu atâta lăcomie și pasiune, parc-ar fi
fost vorba de o ființă vie și adorată…”
d. „Evident că și în ION multe personagii au trăsături luate sur le vif [din realitate]. Asfel îți pot spune multe din
trăsăturile învățătorului Herdelea sunt și ale tatălui meu, care era învățător. Multe, toate sau unele din ale lui Titu Herdelea
sunt ale mele. Ion acela există și astăzi și, până la un punct, e frate geamăn cu al meu.”
e. „Aproape toată desfășurarea din primul capitol este, de fapt, evocarea primelor amintiri din copilăria mea.
[…] Acțiunea se petrece în satul Prislop de lângă Năsăud; în roman Pripas […]Descrierea drumului până în Pripas și chiar
a satului și a împrejurimilor corespunde în mare parte realității.”
IV. Relația incipit – final
Citește cu atenția și răspunde la întrebările de mai jos:
 Din șoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărășind Someșul când în dreapta, când în stânga, până la Cluj și chiar
mai departe, se desprinde un drum alb mai sus de Armadia, trece râul peste podul bătrân de lemn, acoperit cu șindrilă
mucegăită, spintecă satul Jidovița și aleargă spre Bistrița, unde se pierde în cealaltă șosea națională care coboară din
Bucovina prin trecătoarea Bârgăului.
Lăsând Jidovița, drumul urcă întâi anevoie până ce-și face loc printre dealurile strâmtorate, pe urmă însă
înaintează vesel, neted, mai ascunzându-se printre fagii tineri ai Pădurii Domnești, mai poposind puțin la Cișmeaua Mortului,
unde picură veșnic apă de izvor răcoritoare, apoi cotește brusc pe sub Râpele Dracului, ca să dea buzna în Pripasul pitit într-
o scrântitură de coline.
La marginea satului te întâmpină din stânga o cruce strâmbă pe care e răstignit un Hristos cu fața spălăcită de
ploi și cu o cununiță de flori veștede agățată de picioare. Suflă o adiere ușoară și Hristos își tremură jalnic trupul de tinichea
ruginită pe lemnul mâncat de carii și înnegrit de vremuri. (…)
1. Care este personajul principal al acestui prim fragment din roman? Alege din următoarele variante:
a. satul Pripas; b. crucea cu Hristosul răstignit ; c. drumul alb
2. Incipitul romanului stă sub semnul „drumului alb”. Ce semnificații i se pot atribui acestui reper spațial?
Alege : a. intrarea într-un spațiu arhaic; b. destinul sinuos al personajului titular c. trecerea din spațiul
realității concrete în spațiul fictiv al romanului; d. foaia albă de hârtie pe care autorul îți scrie romanul;
3. Identifică mărcile lexico-gramaticale ale prezenței naratorului.
4. Ce fel de narator relatează evenimentele?
În finalul romanului, odată cu plecarea Herdelenilor, ne întâlnim cu aceleași repere pe drumul ce
ne scoate acum din sat. Ele sunt ușor modificate. Citește cu atenție fragmentul:
Peste drum, pe crucea de lemn, Hristosul de tinichea, cu fața poleită de o rază întârziată, parcă îi mângâia,
zuruindu-și ușor trupul în adierea înserării de toamnă.[…]
La Râpile Dracului bătrânii întoarseră capul. Pripasul de abia își mai arăta câteva case. Doar turnul bisericii noi,
strălucitor, se înălța ca un cap biruitor.[…]
Apoi șoseaua cotește, apoi se îndoaie, apoi se întinde iar dreaptă ca o panglică cenușie în amurgul răcoros. În
stânga rămâne în urmă Cișmeaua Mortului, pe când în dreapta, pe hotarul veșted, delnițele se urcă, se împart, se încurcă
până sub pădurea Vărarei. Apoi Pădurea Domnească înghite uruitul trăsurii, vâltorindu-l în ecouri zgomotoase...
Satul a rămas înapoi același, parcă nimic nu s-ar fi schimbat. Câțiva oameni s-au stins, alții le-au luat locul. Peste
zvârcolirile vieții, vremea vine nepăsătoare, ștergând toate urmele. Suferințele, patimile, năzuințele, mari sau mici, se pierd
într-o taină dureros de necuprinsă, ca niște tremurări plăpânde într-un uragan uriaș.
Herdelenii tac toți trei. Numai gândurile lor, ațâțate de speranța împodobitoare a tuturor sufletelor, aleargă
neîncetat înainte. Copitele cailor bocănesc aspru pe drumul bătătorit și roțile trăsurii uruie mereu, monoton, monoton ca
însuși mersul vremii.
Drumul trece prin Jidovița, pe podul de lemn, acoperit, de peste Someș, și pe urmă se pierde în șoseaua cea mare și
fără început...
5. Precizează modificările pe care le înregistrezi în peisaj.
6. Identifică elementele care creează simetria dintre incipit și final și fac din Ion un roman cu structură
circulară, „un corp sferoid” (ai în vedere și titlurile capitolelor și ale părților din care fac parte incipitul și
finalul).
7. Comentează, în 10-15 rânduri, pasaj subliniat din finalul romanului.
V. Tematică. Elemente de structură. Planuri narative. Conflicte în roman
Romanul este alcătuit din două părți, intitulate sugestiv Glasul pământului și Glasul iubirii ,
prima parte este alcătită din 6 capitole, iar a doua din 7 capitole. Acestea poartă titluri sugestive:
Zvârcolirea, Iubirea, Noaptea, Rușinea, Copilul, Sărutarea, Ștreangul, etc.
Romanul dezvoltă mai multe planuri narative, în care se desfășoară mai multe fire narative. Putem
identifica însă două planuri principale: cel al țăranilor și cel al intelectualilor. Conflictele (exterioare sau
interioare) sunt numeroase și antrenează atât personaje din același plan, cât și din planuri diferite.
Compoziția romanului evidențiază două planuri :
1. evoca viata taranilor reprezentati prin Ion, Ana, Vasile Baciu, Geoge, Florica etc. Acest plan narativ
urmărește destinul lui Ion , fiul lui Alexandru Glanetașu, care a risipit zestrea soției ale, Zenobia, lăsându-i
moștenire fiului său foarte puțin pământ.
Fecior mândru și harnic, Ion , îndrăgostit de Florica – fata frumoasă, dar săracă la fel ca el – își calcă pe
suflet și o seduce, lăsând-o însărcinată pe Ana – fiica lui Vasile Baciu, unul dintre „bbogotanii satului” – numai
pentru a pune mâna pe zestrea ei. Tatăl acceptă într-un târziu căsătoria celor doi și Ion intră în posesia pământului
mult râvnit.
Ana însă își dă seama curând de cursa în care a fost prinsă și, după ce dă naștere unui băiețel, Petrișor se
spânzură. Rămas singur, după moartea fiului său, dar cu o impresionantă suprafață de pământ, Ion încearcă să o
recucerească pe Florica, ce se căsătorise între timp cu George, fostul pretendent la mâna Anei. Va fi ucis de
acesta, când, într-o noapte, încearcă să pătrundă în casa lui, știind-o singură pe Florica.
Pământul lui Ion va intra în posesia bisericii celei noi, în curtea căreia va fi înmormântat personajul central
al romanului.
 2. reliefeaza momente din viata intelectualilor reprezentati prin familia învățătorului Herdelea si de preotul
Belciug. Acest plan are în centru destinul familiei Herdelea, alcătuită din învățătorul Herdelea, un om respectat în
sat datorită poziției sale sociale, deși nu are avere, doamna Herdelea și cei trei copii ai lor: fetele – Laura și Ghighi,
ce-și caută împlinirea în căsătorie și maternitate și Titu – tânărul aventurier, poet și idealist, urmărit în diferitele
sale povești amoroase, dar mai ales în lupta pentru idealurile naționale ale românilor din Ardeal.
Nu-i fusese draga Ana si nici acum nu-si dădea seama bine daca i-e draga. Iubise pe Florica si, de câte ori o vedea
sau iși amintea de ea, simțea ca tot o mai iubește. Purta in suflet rasul ei cald, buzele ei pline si umede, obrajii ei fragezi ca
piersica, ochii ei albaștri ca cerul de primăvara. Dar Florica era mai săraca decât dansul, iar Ana avea locuri si case si vite
multe...
Văzându-l cum vine drept la el, Ion avu o tresărire ușoară, dar își urmă calea, liniștit, ca și când n-ar înțelege nimic,
cu o privire nepăsătoare către Baciu.
— Ce ți-am spus eu ție, sărăntocule, ai? urlă, apropiindu-se mereu Vasile Baciu, pe care liniștea lui Ion îl întărâta
mai rău.
Flăcăul primi ocara ca o lovitură de cuțit. O scăpărare furioasă îi țâșni din ochii negri, lucitori ca două mărgele vii.
Răspunse cu o voce puțin tremurătoare, dar batjocoritoare:
— Ce-s eu, sluga dumitale, să-mi poruncești?
— Am să-ți poruncesc, tâlharule, și dacă nu asculți de vorbă, am să te umplu de sânge! răcni țăranul aprins de mânie
până în măduva oaselor, aruncându-se la el.
Acum Ion se opri, încleștă pumnii și strigă înăbușit, parcă ar fi căutat să se stăpânească:
— Să nu dai, bade Vasile, că... Să nu dai!... Să nu dai!... Câțiva bărbați și flăcăi se zvârliră la Vasile, ostoindu-l. Ion
stătea neclintit, ca un lemn, doar inima îi sfărâma coastele ca un ciocan înfierbântat. Dintru-ntâi se gândise să-l lase în plata
Domnului, că-i beat și e tatăl Anuței... Dar când l-a suduit și s-a apropiat să-l lovească și-a pierdut cumpătul. Îi clocotea tot
sângele și parcă aștepta înadins să-l atingă barem cu un deget, ca să-l poată apoi sfârteca în bucățele, mai ales că la spatele
lui văzuse pe George care privea disprețuitor și mulțumit.
Baciu se zvârcolea în brațele oamenilor, răcnind neîncetat:
— Lăsați-măăă!... Trebuie să-i beau sângele, altminteri plesnesc!... Lăsați-mă!...
Țăranii însă îl duseră, aproape pe sus, până la poartă, în vreme ce el nu mai contenea și se smucea din răsputeri:
— Ce are hoțul cu fata mea? Ce are!... Uuuh!... Lasă-mă, Nistore!... Tfff!...
Ion schimba fețe-fețe. Genunchii îi tremurau, iar în cerul gurii simțea o uscăciune parcă i s-ar fi aprins sufletul.
Fiece vorbă îl împungea drept în inimă, cu deosebire fiindcă auzea tot satul. Mereu îi fulgera să se repeadă și cu un pumn
zdravăn să-i înăbușe în gât ocările. (…)
1. Menționează temele și principalele motive ale romanului.
2. Prezintă semnificația titlului celor două părți ale romanului „Glasul pământului”, „Glasul iubirii”.
3. Prezintă: a. conflictele identificate în planul țărănimii; b. conflictele identificate în planul intelectualității
c. conflictele între personaje aflate în planuri diferite.
4. Prezintă, în 10-15 rânduri, în ce constă principalul conflict interior al romanului.
5. Arată felul în care se raportează protagonistul la pământ, citind cu atenție fragmentul următor:
Sub sărutarea zorilor tot pământul, crestat în mii de frânturi, după toanele atâtor suflete moarte și vii, părea că
respiră și trăiește. Porumbiștea, holdele de grâu și de ovăz, cânepiștile, grădinile, casele, pădurile, toate zumzăiau, șușoteau,
fâșâiau, vorbind un grai aspru, înțelegându-se între ele și bucurându-se de lumina ce se aprindea din ce în ce mai biruitoare
și roditoare. Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare, copleșindu-l. Se simțea mic și slab, cât
un vierme pe care-l calci în picioare, sau ca o frunză pe care vântul o vâltorește cum îi place. Suspină prelung, umilit și
înfricoșat în fața uriașului:
— Cât pământ, Doamne!...
În același timp însă iarba tăiată și udă parcă începea să i se zvârcolească sub picioare. Un fir îl înțepa în gleznă, din
sus de opincă. Brazda culcată îl privea neputincioasă, biruită, umplându-i inima deodată cu o mândrie de stăpân. Și atunci se
văzu crescând din ce în ce mai mare. Vâjâiturile stranii păreau niște cântece de închinare. Sprijinit în coasă, pieptul i se
umflă, spinarea i se îndreptă, iar ochii i se aprinseră într-o lucire de izbândă. Se simțea atât de puternic încât să domnească
peste tot cuprinsul.
6. Explică rolul artistic al exclamației: „Cât pământ, Doamne!...”
7. Comentează, în 8-10 rânduri, acțiunile întreprinse de protagonist în ansamblul romanului, punându-le în
relație cu sentimentele descrise în fragmentul dat.
VI. Construcția personajului
Ion Pop al Glanetașului este personajul principal al romanului. El întruchipează tipul arivistului,
surprins în involuție căci calitățile sale degenerează treptat în defecte. Personalitatea sa se subordonează
dorinței obsedante de a avea cât mai mult pământ și, pentru atingerea acestui țel, se folosește de cei din jur
fără nicio remușcare. După ce a dobândit ceea ce a râvnit de mic, simte totuși neîmplinirea afectivă, căutând
astfel, cu aceeași perseverență, să-și clădească fericirea pe ruinele unei alte căsnicii.
1. Citește fragmentul de mai jos și extrage 2 elemente referitoare la biografia lui Ion.
Mai urcă Ion vreun sfert de ceas. Locul era tocmai în inima hotarului; o fâșie lungă și îngustă, de vreo trei care
de fân. Atâta rămăsese din livada de douăsprezece care ce mersese până-n Ulița din dos și care fusese zestrea Zenobiei.
Încetul cu încetul Glanetașu îl tot ciopârțise... Îi cam plăcuse bătrânului rachiul, iar munca nu prea îl îndemnase. În tinerețea
lui a fost mare cântăreț din fluier, de i se dusese vestea până prin Bucovina. Zicea atât de frumos din trișcă, parc-ar fi fost
clarinet. De aceea l-a și poreclit lumea ,,Glanetașu". Fusese băiat curățel și isteț, dar sărac iască și lenevitor de n-avea
pereche. Fugea de munca grea. […] Zenobia l-a lăsat cât l-a lăsat, pe urmă, văzând că nu-i nici o nădejde, s-a făcut ea bărbat
și a dus casa. Era harnică, alergătoare, strângătoare. Dacă n-a dus-o mai bine, n-a fost vina ei. Unde nu-i cap, nu-i spor. Din
zi în zi s-au înglodat tot mai rău. O datorie naște pe alta. Ca să astupe o gaură, stârneau o spărtură cât o șură. Azi se duce pe
apa sâmbetei o limbă de porumbiște, mâine o livadă întreagă... Mare noroc că Dumnezeu nu le-a hărăzit decât un singur
copil. Dac-ar fi venit mai mulți poate c-ar fi ajuns de minunea lumii... […]
Când s-a ridicat Ion, stăteau numai în trei petice de pământ: fâneața, spre care se grăbea acuma, și două
porumbiști, dincolo de șosea, tocmai în hotarul satului Sărăcuța. Ce-ar fi trebuit să fie Glanetașu, a fost feciorul. Era iute și
harnic, ca mă-sa. Unde punea el mâna, punea și Dumnezeu mila. Iar pământul îi era drag ca ochii din cap. Nici o brazdă de
moșie nu s-a mai înstrăinat de când s-a făcut dânsul stâlpul casei. În schimb, cum necum, în doi-trei ani a plătit și datoriile ce
le aveau la ,,Someșana" din Armadia, încât a putut ațâța focul cu cărțuliile verzi și roșii care pricinuiseră Zenobiei atâtea zile
fripte... […]
Iubirea pământului l-a stăpânit de mic copil. Veșnic a pizmuit pe cei bogați și veșnic s-a înarmat într-o hotărâre
pătimașă: trebuie să aibă pământ mult, trebuie! De pe atunci pământul i-a fost mai drag ca o mamă...
Când a umblat la școala din sat a fost cel mai iubit elev al învățătorului Herdelea, care mereu i-a bătut capul
Glanetașului să dea pe Ion la școala cea mare din Armadia, să-l facă domn. Glanetașu s-a și învoit până în cele din urmă, mai
ales că toată treaba n-avea să-l coste multe parale. Doar cărțile, pe care le putea lua vechi, și taxa de înscriere, vreo trei zloți.
Ba Herdelea a alergat și s-a zbătut până ce l-au iertat și de cei trei zloți, fiindcă băiatul era silitor și cuminte. De gazdă n-
avea nevoie. Copilul putea merge la școală în fiecare dimineață, să-și ducă merinde pentru amiază, iar seara să se întoarcă
acasă; din Pripas până în Armadia e o plimbare de o jumătate de ceas... După două luni de învățătură însă Ion n-a mai vrut
să se ducă la școala cea mare. De ce să-și sfarme capul cu atâta carte? Cât îi trebuie lui, știe. Și apoi i-e mai drag să
păzească vacile pe câmpul pleșuv, să ție coarnele plugului, să cosească, să fie veșnic însoțit cu pământul... Și Glanetașu, pe
cât de greu l-a dat la liceu, tot atât de lesne s-a împăcat să nu mai urmeze; doar de cei câțiva zloți aruncați pe cărți îi părea
rău. Mai bine să-i fi băut decât să-i fi băgat în alte bazaconii nefolositoare. Ion însă nu s-a despărțit de tot nici de ele. Le-a
păstrat și-n sărbători le-a citit și răscitit până li s-au ferfenițit foile. Iar mai târziu mereu cerea învățătorului ba cărți de
povești, ba câte o gazetă veche, să se desfete...
Acuma Ion cosea din răsputeri. […] Flăcăului îi curgea sudoarea pe obraji, pe piept, pe spate, iar câte un strop
de pe frunte i se prelingea prin sprâncene și, căzând, se frământa în humă, înfrățind, parcă, mai puternic omul cu lutul. Îl
dureau picioarele din genunchi, spinarea îi ardea și brațele îi atârnau ca niște poveri de plumb.
2. Prezentați : a. statutul social; b. statutul moral c. statutul psihologic al personajului
3. Alegeți din trăsăturile de mai jos, pe cele pe care le considerați definitorii pentru personajul lui Liviu
Rebreanu : sete de înavuțire, hărnicie, perseverență, onestitate, viclenie, cinism, generozitate, simț al
dreptății, egoism, altruism, spirit de prietenie, dragoste de pământ, impulsivitate, spirit de sacrificiu.
4. Alegeți 2 trăsături, din lista de mai sus, și raportați-vă la 2 scene semnificative din care reies cele două
trăsături.

Tema pentru acasă

Redactează un eseu de minim 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale unui text
narativ studiat, aparținând lui Liviu Rebreanu. În elaborarea eseului vei avea în vedere următoarele
repere:
- evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului narativ studiat într-un curent
cultural / literar;
- prezentarea modului în care tema se reflectă în textul narativ studiat, prin comentarea a două
secvențe narative semnificative;
- analiza, la alegere, a două elemente de compoziție și limbaj, semnificative pentru textul narativ
studiat, din seria: acțiune, conflict, perspectivă narativă, relații temporale și spațiale.