“Alexandru Lăpuşneanul”

“Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi este prima nuvelă romantică de inspiraţie istorică din literatura
română, publicată în primul număr al revistei “Dacia literară” şi inclusă ulterior în ciclul “Fragmente istorice”, din volumul
“Păcatele tinereţilor”.
Este o nuvelă deoarece este o specie literară epică în proză, cu o construcţie riguroasă. O primă caracteristică e
concentrarea acţiunii pe un singur plan narativ transfigurând ultimii cinci ani din viaţa domnitorului Alexandru Lăpuşneanul.
Se observă concizia intrigii, tendinţa de obiectivare a perspectivei narative şi verosimilitatea faptelor. Personajele sunt
relativ puţine şi gravitează în jurul protagonistului.
Tema o constituie lupta pentru putere în epoca medievală din Moldova, la mijlocul secolului al XVI-lea. Evocarea
artistică a celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul (1564-1569) evidenţiază lupta pentru impunerea autorităţii
domneşti şi consecinţele deţinerii puterii de către un domnitor crud, tiran.
Subiectul nuvelei este riguros structurat în patru părţi precedate de câte un motto:
I- “Daca voi nu mă vreţi, eu vă vreu”
II- “Ai să dai samă, Doamnă!”
III- “Capul lui Moţoc vrem”
IV- “De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu...”
Printr-o succesiune de motive literare ca pretendentul la tron, boierul trădător şi linguşitor, răzbunarea, sacrificiul,
femeia naivă, călăul şi victima, scriitorul conturează şi viziunea despre lume. Nuvela însă nu aduce un model de patriotism,
gest specific epocii paşoptiste, ci un antimodel de conducător ca un avertisment lansat contemporanilor într-o perioadă de
efervescenţă revoluţionară.
Acţiunea din nuvelă este lineară şi redată prin succesiunea momentelor subiectului care se împart astfel: expoziţiunea
şi intriga se găsesc în primul capitol, desfăşurearea acţiunii începe în capitolul al doilea şi se sfârşeşte în cel de-al treilea după
sosirea la curtea boierilor invitaţi la ospăţ. Tot în al treilea capitol apare punctul culminant reprezentat atât de măcelul boierilor,
cât şi de revolta maselor, de omorârea lui Moţoc şi de ridicarea piramidei din 47 de capete . Deznodământul apare în capitolul al
patrulea şi el constă, în primul rând, în agonia şi sfârşitul protagonistului.
Timpul şi spaţiul evocate sunt cel al Moldovei, în a doua jumătate a secolul al XVI-lea, când Lăpuşneanul se întoarce în
Moldova, pretizînd tronul care, la momentul respectiv, era a lui Tomşa.
Incipitul nuvelei are rolul de analepsă, de retrospectivă, conectând cititorul la evenimentele petrecute anterior revenirii
lui Lăpuşneanul în ţară. Finalul consemnează sfârşitul tiranului. Atât incipitul, cît şi finalul se remarcă prin stilul sobru, concis,
lapidar, obiectiv, amintind de maniera cronicarilor de a e reda evenimentele într-un mod verosimil.
Conflictul este complex şi pune în lumină personalitatea puternică a personajului principal. Conflictul principal,
exterior este de ordin social: lupta pentru putere dintre domnitor şi boieri. În proza romantică, conflictele exterioare plasează
personajele într-o relaţie de antiteză. Din acest punct de vedere, se poate vorbi despre contrastul dintre Lăpuşneanul şi
doamna Ruxanda, evidenţiat în capitolul al doilea. Alt conflict, secundar, îi urmăreşte pe domnitor şi intrigantul boier
Moţoc, dat pe mâna mulţimii care îl sfâşie.
Naraţiunea şi descrierea sunt reduse, caracterul dramatic fiind dat de dialogul, de realizarea scenică şi a secvenţelor
afective. Naratorul este omniscient, omniprezent, sobru, detaşat, predominant obiectiv, dar intervenind subiectiv direct
prin câteva epitete ca: “tiran”, “curtezan”, “mişelul boier”, “deşănţata cuvântare”. Naraţiunea la persoana a treia, cu
focalizare zero şi viziune „dindărăt”, amintesc prin obiectivitate şi concizie de relatarea cronicarilor.
Opera este romantică prin tema istorică inspirată din “Letopiseţul Ţării Moldovei”, personajele excepţionale în
situaţii excepţionale, construite în antiteză (cruzimea domnitorului versus blândeţea doamnei Ruxanda), elementele de
culoare locală (descrieri amănunţite ale vestimentaţiei, ale obiceiurilor şi relaţiilor dintre voievod şi boieri sau norod, a felurilor
de mâncare), gesturi şi replici spectaculoase şi memorabile, redate în limbaj arhaic şi popular.
Clasice sunt echilibrul compoziţional, construcţia simetrică şi verosimilitatea întâmplărilor.
Caracterul obiectiv al naraţiunii, inspiraţia subiectului şi a tipologiilor din realitatea socială, complexitatea
protagonistului, detaliul semnificativ prefigurează realismul.
Naturaliste sunt cruzimea personajului central, scenele violente ca omorârea celor 47 de boieri, realizarea piramidei din
47 de capete, omorârea lui Moţoc de către “hidra” poporului, otrăvirea domnitorului.
În concluzie, opera “Alexandru Lăpuşneanul” este o nuvelă istorică preponderent romantică, prin respectarea
principiilor enunţate de Mihail Kogălniceanu în “Introducţie” la “Dacia literară”. Valoarea textului a fost subliniată şi de
criticul George Călinescu: “nuvela istorică Alexandru Lăpuşneanul ar fi devenit o scriere celebră ca şi Hamlet dacă ar fi avut
ajutor prestigiul unei limbi universale”
 Caracterizarea lui Alexandru Lăpuşneanul
Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal, masculin, individual, eponim al nuvelei istorice
romantice a lui Costache Negruzzi, deoarece participă la toate momentele subiectului.
Inspirat din „Letopiseţul Tării Moldovei”, dar transfigurat artistic de viziunea prozatorului romantic,
protagonistul întruchipează tipul domnitorului tiran şi crud, perfect integrat în mentalitatea epocii, care
guvernează absolutist într-o societate dominată de anarhie feudală. Este construit din contraste, cu o psihologie
complexă, înzestrat cu calităţi şi defecte puternice. Surprins în cea de-a doua domnie, a venit la tronul Moldovei cu
ţinte justificate de realitatea istorică. În plan intern, urmărea să-şi întărească autoritatea prin limitarea celei a boierilor
ce sărăciseră ţara, prin grele biruri, iar în plan extern, dorea respectul şi, la nevoie, ajutorul marilor familii
conducătoare ale Europei.
Folosind mijloace directe, naratorul realizează portretul fizic al domnitorului, prin descrierea vestimentaţiei
specifice epocii: ”Purta coroana Paleologilor şi peste dulama poloneză de catifea stacojie, avea cabaniţa turcească.”
Prin utilizarea substantivelor „Vodă”, „domnul”, „tiranul”, „bolnavul”, se precizează ipostazele personajului
„rotund”. Epitete de caracterizare, în inversiune, precum „nenorocitul domn”, „această deşănţată cuvântare”
reprezintă mărci ale subiectivităţii.
Indirect, protagonistul este caracterizat prin faptele sale. Este abil, disimulat, se foloseşte de momentul
slujbei religioase, de vestimentaţia şi de coroana domnească, de citate biblice într-un discurs mincinos, dar persuasiv.
Cruzimea lui şi dorinţa de a distruge sunt evidenţiate atunci când hotărăşte să ucidă şi să schingiuiască boierii, în
desfăşurarea acţiunii nuvelei. Inteligent şi machiavelic, îi atrage pe boieri la curte spre a-i ucide. Crud, ordonă
soldaţilor uciderea boierilor, apoi alcatuieşte el însuşi piramida din capete, pe care o arată cu satisfacţie doamnei
Ruxanda.
Replicile personajului sunt memorabile. Răspunsul dat boierilor “Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu[…]şi dacă
voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi şi voi veni cu voia ori fără voia voastră” a devenit o emblemă a personajului
care se autodefineşte prin voinţa de neînfrânt. Orgoliul este exprimat în prima replică rostită: ”Am auzit de
bântuirile ţării şi am venit s-o mântui.” Inteligenţa lui Lăpuşneanul este concentrată în celebrul răspuns “Proşti, dar
mulţi”, care a trecut în limbajul comun, unde funcţionează ca un proverb.
Relaţia cu doamna Ruxanda este construită pe antiteza romantică angelic-demonic. Diversitatea
atitudinilor adoptate de Alexandru Lăpuşneanul faţă de soţia sa reflectă ipocrizia lui. Se căsătorise cu ea “ca să atingă
inimile norodului în care via încă pomenirea lui Rareş.” Cu norodul, construit pentru prima data în literatura română
ca personaj colectiv acţionând sinergic, se dovedeşte manipulator. Se răzbună pe Moţoc pentru trădare dându-l pe
mâna mulţimii care îl sfăşie.
Sfârşitul dramatic al lui Lăpuşneanul, otrăvit chiar de soţia sfătuită diplomatic de mitropolitul Teofan,
constituie deznodământul acestui nuvele istorice, romantice.
Deci, titanismul, machiavelismul, excepţionalitatea romantică, forţa de a-şi duce planurile la bun sfârşit
fac din Alexandru Lăpuşneanul un personaj memorabil.